Baltagul

Ca orice capodopera, "Baltagul" (care a aparut in 193o, scris in timpul a 17 zile succesive din anul 1929
si "dat la tipar fara nici o stersatura", după afirmatia Profirei Sadoveanu) a dat nastere unor interpretări diferite:
"Este o parafraza la balada «Miorita» "; "roman al miscarilor milenare cu intriga antropologica" (G.
Calinescu); "roman al cautarii adevarului", "roman mitic" si totodata romanul unor mari probleme existentiale:
"eterna reintoarcere a omului la Fiinta Universala, atotputemicia destinului, viata ca durata integrata marilor
miscari cosmice; roman al oierilor si al transhumantei relevand aspectele esentiale din viata colectivitatii aflate
la limita dintre arhaic si modem. La toate acestea, Alexandru Paleologu, in "Treptele lumii sau calea catre sine a
lui Mihail Sadoveanu", completeaza aceste afirmatii:"Roman de dragoste, infatisand o puternica pasiune
erotica femeiasca pasiune implinita, pozitiva, consecventa, tratata lucid cu o psihologie exacta, nuantata, fara
sentimentalism «analitic», intr-o economie compozitionala stricta, dar nu sumara, impecabila echilibrata.
Totodata roman al inteligentei (.. .), roman al unei actiuni justitiare, de o implacabila conduita tactica (si de
ce nu - politista), roman social, prezentand realitatile generate de acumularea capitalista primitiva, in zona de
monte a Moldovei de Nord (...) Roman de observatie caracterologica, de o perfecta obiectivitate
comportamentala. In plus, roman filozofic cum sunt toate... din perioada sa de maturitate. Roman initiatic, de
o eruditie ingenios ascunsa (. . .), tratand o tema simbolica legata de marile mituri ale umanitatii". Prin toate
acestea se poate demonstra ca "Baltagul" este o opera care, prin profunzimea straturilor sale semnificative, da
masura artei sadoveniene.Romanul "Baltagul" este o dezvoltare sadoveniana a baladei "Miorita" pe
schema mitului lui Isis (omorat de Set, fiul sau; Isis - zeita a maternitatii, sora si sotia lui Osiris. Acesta este
divinitate suprema, zeu "al celuilalt taram", al morților). Alexandru Paleologu arata ca "prima aluzie practic
imperceptibila, la Osiris, Sadoveanu o face abia in capitolul XI, la sfarsit, cand spune ca Vitoria «trebuia sa afle
daca Lipan s-a inaltat la soare, ori a curs pe o apa...»?". Punctul central al motivului osirian in "Baltagul" este
gasirea si "adunarea" ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor. Cainele Lupu contribuie la implinirea acestui
deziderat si tot el va avea un rol decisiv in deznodamant: Î1 va "sugusa" pe Bogza, inainte ca Gheorghita sa-l
"paleasca", la indemnul Vitoriei, cu baltagul ucigasului. De aici se poate deduce ca mottoul pus de Sadoveanu la
"Baltagul": "Stapane, stapane, mai chiama s-un caine" se refera in mod deosebit la rolul de psihopomp (in
iminenta mortii ciobanului) si nicidecum in vederea apararii acestuia impotriva ucigasului.S-ar putea realiza
chiar si o paralela intre "Mitul lui Osiris" si "Baltagul": personajele din "Baltagul" sunt parca aceleasi, dar cu
alte nume: Vitoria (Isis), Gheorghită (Horus), Lipan (Osiris), cainele Lupu (Anubis). Chiar unele accesorii ale
scenariului din "Baltagul" sunt parca aceleasi cu ale mitului egiptean. Astfel Vitoria (Isis) asterne acolo, in rapa
in care a murit Nechifor, peste ramasitele lui ("imputinate de coltii fiarelor"), o poclada si apoi peste facla
mortului "lavicerul vristat negru si ros" (aceasta ar putea reprezenta pielea de animal- de pantera, de obicei - si
bucata de stoia cu care e invelit Osiris in vederea reinvierii sale). De asemenea,la prima intrevedere cu
presupusul faptas si apoi la regasirea cainelui Lupu, Vitoria are cu ea un betisor alb, pe care-l luase de la crasma
domnului Iorgu Vasiliu: "Vitoria adusese cu dansa betisorul alb cu care incercase a sfredeli dusumeaua
primariei de la Suha. Îl porta cu dânsa subsuara ca pe ceva folositor desi nu-i era de nici un folos" (in
iconografia - "descrierea si studiul operelor din artele plastice" - osiriana Horus si Anubis poarta fiecare cate un
instrument magic: primul un betisor, iar celalalt o tesla = ,,o toporisca")Romanul are semnificatii adanci de mit
si legenda, cu structura baladesca, in care se intalneste o tipologie larga: oieri, slugi, preoti, crasmari, negustori,
functionari de stat.Dupa ce Vitoria s-a desparțit la cimitir de sotul ei (pe care n-avea "sa-l mai vada palla la
invierea cea din veac"), se desfasoara ritualul praznicului, sub lumina soarelui de asfintit, incheind moartea
mioritica si lungul drum al femeii.In timpul mesei, Vitoria declanseaza un adevarat razboi psihologic
supunandu-i pe cei doi ucigasi unui dur interogatoriu. Vitoria ii cere lui Calistrat Bogza sa-i arate baltagul lui;
apoi aceasta i-l da lui Gheorghitâ mentionand ca "este mai vechi" si ,,stie mai multe", apoi reconstituie scena
mortii lui Nechifor ca si cand ar fi fost de fața.Bogza se simte incoltit (".. .bau pe nerasuflate un pahar de vin si
inca unul") si printr-o gradare a verbelor care-i demasca actiunile ("vorbi", "mormai cu manie", "nicni",
"mugi"), pană cand acesta navaleste pe usa sa se salveze. Dar Bogza este recunoscut de cainele lui Nechifor
care "se napusti la beregheta mestecand mormairi salbatice cu sange". Sugrumat de caine si lovit in frunte cu
baltagul de catre Gheorghita, Bogza isi marturiseste fapta cerand sa fie iertat, pentru a putea sa moara. Cutui
este arestat de catre oamenii stapanirii.Daca in balada actiunea era prezentata la modul prezumtiv (,,si de-o fi sa
mor"), in roman moartea pastorului a devenit realitate si imaginea lui a ramas in constiinta celor care l-au
cunoscut. Imaginea lui Nechifor Lipan se va impleti cu "legenda" (preluata de la Ion Neculce) si cu "amintirea"
preluată de la Ion Creanga - asa cum o marturiseste autorul. De aceea, cartea incepe cu o legenda pe care
Nechifor Lipan o spunea adesea la petreceri si in care prezinta trasaturile tipurilor umane vecine spatiului
carpato-dunarean: tigan - "dintaret cu cetera", neamt - tehnician, inventator cu ,,surubul"; jidov -legiuitor; ungur
- fudul si petrecaret; turcul - razboinic cu "puteri asupra altora cu sabia"; sarbul - muncitor al pămantului cu
"sapa"; boier si domn - ctitori de manastiri si biserici. Asa cum este ea asezata la inceputul romanului, legenda
este o fereastra deschisa spre universul miturilor, in care viata pastoreasca constituie chintesenta existentei.
Faptul ca muntenii (in speta, moldovenii oieri) au intarziat la imparțirea de bunuri si calitati, pe care Dumnezeu
a facut -o la inceputul lumii, nu este altceva decat un motiv (punte) prin care se trece de la viata arhaica a
inceputurilor din perioada transhumantei ca sa se ajunga in epoca moderna, marcata pe aceste locuri de aparitia
trenului si a telefonului (eroina afirma ca a vorbit prin fir). Deci se poate considera legenda un moment al
expozitiunii, prin care Sadoveanu ne introduce in acele timpuri imemoriabile (illo tempore) in care oamenii
traiau dupa legi nescrise fiind dominati de prejudecati, superstitii si respectand cu strictete traditiile si
obiceiurile pamantului.Legenda cu anecdota ei este un gen de cosmologie populara prin care Dumnezeu ia
infatisarea unui bătran cumsecade cu forte limitate de imprejurari (Dumnezeu nu poate sa dea ce nu are -
muntenii au intârziat si au ramas fara nimic), iar creaturile lui, supuse hazardului, depasesc vitregiile existentiale
cu "inima usoara".Ideea filozofica transmisa de aceasta anecdota este sustinuta de intreaga desfasurare a
romanului, in care realul si miticul se intrepatrund, jar impresia generala pe care ti-o lasa textul epic este ca, in
spatele fiecarei realitati desemnate, subzista o taina, un secret .
Structura textului narativ este alcatuita dintr-un nucleu al motivelor baladei "Miorita" (baciul moldovean -
Nechifor Lipan; maicuta - Vitoria, cainele Lupu - capata semnificatii mai profunde decat in "Miorita", iar
ceilalti doi ciobani - Bogza si Cutui - ocupa un lac mult mai mare in structura conflictului), care sunt dezvoltate
si impletite cu elemente din viata (reala) unui sat de munte.Tot din expozitiune aflam ca Vitoria, eroina
principala a romanului, "nevasta lui Nechifor Lipan", isi aminteste "stand singura pe prispa, in lumina de
toamna si torcand" ca legenda reprodusa inainte o spunea adesea sotul ei pe la cumetrii si nunti, avand grija sa
sublinieze din cand in cand ideea ca "nimeni nu poate sari peste umbra lui", pecetluind astfel zestrea primita de
fiecare popor de pe pamant de la Dumnezeu.Lui Nechifor i-a fost dat sa traiasca ostenind zi si noapte, suind
"poteci oable" si "coborand prapastii" si totusi a stiut sa se bucure de ce-i allui, a avut "inima usoara" si mai ales
o "nevasta frumoasa si iubitoare".Dialogul (din expozitiune) dintre Vitoria si Nechifor despre semnificatiile
filozofice ale cugetarii dragi lui Nechifor ("Nimeni nu poate sari peste umbra lui") iti da impresia ca acesta este
in viata. Dar aflam ca Viloria î1 asteapta pe Nechifor, care "plecase de acasa dupa niste oi la Dorna si acum
Sfantul Andrei era aproape si el inca nu se intorsese".Vitoria Lipan intelege ca intarzierea lui Nechifor este
determinata de o intamplare tragica si ca este datoare sa-l caute (intriga): Ea se pregateste de drum; il cheama pe
Gheorghita, feciorul ei, acasa; vinde o parte din produsele gospodariei unui negustor David (pentru a avea bani
de drum); se sfatuieste cu preotul Daniil Milea; o duce pe Minodora la manastire la Varatec si sesizeaza
autoritatile. Ea va face drumullui Nechifor pana la Dorna, unde afla ca acesta a cumparat o turma de oi si ca a
plecat impreuna cu alti doi oieri. Mai tarziu aflam ca acestia sunt Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Apoi Viloria isi
gaseste câinele la Suha. Lupu o duce la locul unde a murit Nechifor. Ea organizeaza inmormantarea si demasca
pe ucigasi. Subiectul acesta simplu este colorat prinn apelul la credinte, proverbe, zicatori, mituri, eresuri
romanesti.Astfel, pentru Vitoria Lipan datina inseamna legea cea veche, pastrata cu sfintenie din mosi-stramosi
si nerespectarea ei inseamna moartea spirituala. Ea o cearta pe Minodora fiindca vrea "vals' (in loc de hora) si
"bluza" (in loc de "catrinta neagra vrastata ros"): "Iti arat eu coc, valt si bluza, arde-te-ar para focului sa te ardat
Nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de asta si-n lege a noastra trebuie sa traiesti si tu. Altfel iti leg
o piatra de gat si te dau in Tarcau".Datina este o intelegere mitica a lumii, care se exprima prin norme de
conduita ("sa nu te mai prind ca dai gunoiul afara in fata soarelui"), prin participarea naturii la viata eroinei
("Cum a facut nevasta lui Nechifor calea intoarsa vremea s-a zbarlit"), prin semnele pe care Viloria le
interpreteaza in mod semnificativ ("Vitoria privi cu mirare la cocosul cel porumbac, cum veni fara nici o frica si
se aseza in prag (...) cocosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta. Canta odata
prelung si se mira el singur". Aeest limbaj al naturii este o coordonata a textului sadovenian: Mitru, argatul,
coboara oile de la munte fiindca "ceteste semnele": ,.Am vazut eu dumbravencile zburând in cârduri spre soare.
Se duc de unde-s ele. Dar mai ales m-am uitat la un nor catre Ceahlau. Norul acela-i cu bucluc. De-acu vine
iarna".Datina impune un comportament traditional in momente fundamentale ale vietii. Astfel, invitata la o
cumetrie, Vitoria pune "florin" sub perna mamei si bani pe fruntea copilului nou-nascut. Cand intalneste o
'nunta, inchina cu olacarii, "dupa cuviinta", si discuta despre calendarul cel nou in care randuiala sarbatorilor se
schimba. La inmormantarea lui Nechifor Lipan, eroina pune un pumn de tarana peste sicriu, da o gaina neagra
peste groapa, aduce pomeni, se poarta prapurii si crucea; face praznic si precizeaza datele parastaselor randuite
dupa datina. Incrancenarea, pe care Vitoria o pune in tot ceea ce face pentru realizarea pastrarii datinilor
stramosesti, face din ea un personaj de tragic a maretie, comparat cu Antigona (vezi Perpessicius). Chiar si
Bogza are acest comportament impus de datina: el cere Vitoriei sa-l ierte, preotului sa-l deslege, dupa ce-si
marturiseste vina. Datina fusese respectata si de Nechifor atunci cand a platit cinstit torma, intocmeste treburile
banesti cu strainii si isi arata dibacia la facutul branzei.In roman se vorbeste de doua tari: "tara de sus" si "tara
cealalta - de vale" - prima fiind mai aproape de natura, in care muntenii cu gospodariile bine asezate traiesc in
ritmul unor obiceiuri imemoriabile, in timp ce locuitorii targurilor se ocupa cu comertul si au o viata mai
tulbure, in care nu se cere respectarea unor randuieli bazate pe principiile si datinile pe care se bazeaza existenta
oierilor.Intre cele doua lumi exista un contact permanent: ciobanii fac comert, asteapta la date fixe banii de la
negustori pentru branza, laptele si pieile vandute, iar Vitoria, desi intra într-un spatiu pe care-l cunoaste vag
(probabil numai din relatarile lui Nechifor), se adapteaza totusi extrem de bine locurilor prin care trece in
cautarea sotului ei. Singura ei calauza este profunda cunoastere a oamenilor: maguleste vanitatea subprefectului
Anastasie Balmez ca acesta sa nu-i ceara prea multe lamuriri despre drumul ei; cand se afla intr-o adunare mare,
ca aceea a botezului de la Borca, se grabeste, pentru a impiedica "orice ganduri de jaf, sa apară in fața tuturor
ca o femeie necajita care merge la Dorna dupa niste datornici; ba, mai mult, stie sa traga de limba capatand
informatii fara sa le ofere la randul sau.Reprezentarea acestei lumi noi, usor amuzanta, ii apare Vitoriei in linii
semnificative: "Acolo vra sa zica e stăpanirea imparateasca. s-asa in toate targurile sunt slujbasi, primari,
prefecti, politai, pana la Bucuresti; si la Bucuresti sta pe tron regele si da porunci tuturor.Bun lucru neaparat sa
fie asemenea randuiala; toate sa se faca dupa porunci si sa se scrie ca s-a făcut. La Dorna de asemeni. Nu-i ca in
sus pe Tarcau, unde oamenii traiesc cum au apucat si cum ii taie capul".Vitoria accepta lumea "stapanirii de
vale", dar ramane un om al muntelui - conservator al unei gandiri arhaice, care presupune credinta in legatura
nemijlocita dintre existenta umana si cea cosmica, in imposibilitatea dialogului cu sufletul celui mort; in
impacarea pe care o aduce ritualul. In roman sunt descrise trei mari ritualuri ale existentei umane: botez, nunta,
mmormantare.Pentru oamenii din tara de sus crima nu este numai un atentat la viata unui om, ci un scandal
cosmic. Disparitia lui Nechifor o tulbura pe Vitoria, dar nelinisteste si comunitatea sateasca, iar gandului unei
posibile crime ii corespunde, in planul naturii, instalarea iernii. Glasul si directia vantului, infatisarea si culoarea
brazilor, un cocos asezat pe prag cu pliscul spre poarta, pălcuri de nori, tipete de paseri - toate sunt semne ale
naturii atotstiutoare, pe care Vitoria incearca sa le inteleaga pentru adaptarea la un comportament san
altul.Reconstituirea crimei din finalul romanului, de o exactitate care-l uluieste chiar si pe ucigas, este dovada
nu atat a dorintei de razbunare, cat mai cu seama a unui cult pentru adevar, specific unei lumi rationale. Scena
praznicului este o lectie de inteligenta, intuitie, spirit de observatie devenite instrumente de finete extrema prin
subordonarea lor integritatii morale si dragostei netarmurite pe care eroina o porta sotului ei. Reconstituirea
momentului crimei uimeste nu numai pe oamenii legii, care asista la dezvaluirile ei inmarmuriti, cat mai ales pe
faptasi: Cuțui, special, fuge sa scape de urmarire, in timp ce Bogza se revolta improscand atat pe povestitoare,
cât si pe ascultatori, ca, in momentul in care este lovit mai intai de caine si apoi de Gheorghita, sa recunoasca
faptul ca lucrurile "s-au petrecut intocmai cum a povestit femeia".Scena praznicului constituie sfarsitul initierii
lui Gheorghita. In termenii mitului, acest "sfarsit" incepe in noaptea in care feciorul mortului coboara in râpa
(act care echivaleaza cu o descindere in Infem) pentru a se "naste" a doua oară (ca Dionysos) dupa ce primise in
sufletul lui fiinta celui drag: "Sangele lui Nechifor Lipan se intorcea asupra lui in pasi, in zboruri, in
chemari".Tot in termeni mitici, baltagul devine acum "creanga de aur" care-i va deschide drumul tanarului
initiat: lovindu-l pe Bogza in frunte cu baltagul, Gheorghita isi va recupera nu doar oile, ci si locul pe care
Nechifor î1 avusese in lume .Baltagul, faurit in vederea expeditiei justitiare (initiatica pentru baiat) si
blagoslovit de preot, are o intrebuintare simbolica si magica, ramanand pur, nepatat de sange. Lovitura
razbunatoare e data de Gheorghita cu baltagul ucigasului insusi.Titlul romanului este astfel sustinut de intregul
text narativ in care numele acestei unelte de munca si aparare a ciobanilor devine unealta (arma) a crimei si
arma de razbunare. Cuvantul "baltag" apare (folosit) de 21 de ori numai in scena praznicului, cand Vitoria ii
cere lui Bogza baltagul si-i sugereaza acestuia ca unealta lui ar fi plina de sange.Prin Gheorghita - personaj care
sta in umbra Vitoriei, opera devine un bildungsroman in sensul ca el urmareste procesul de maturizare a
baiatului. Confruntarea cu moartea si cu raul (chiar daca nu el î1 ucide"pe Bogza, lovitura baltagului
simbolizeaza supunerea raului) reprezinta un drum initiatic necesar trecerii de la varsta pubera, neorganizata, a
vietii la acea activa responsabila a maturitatii. Vitoria î1 calauzeste cu rabdare, dar si cu asprime pe fiul ei
obligandu-l sa-si stapaneasca oboseala, foamea, placerile, nesiguranta, frica, sa descifreze adevarul din vorbele
oamenilor si din semnele naturii si sa actioneze cu hotarare.Vitoria si Gheorghita sunt simboluri a doua varste
(generatii): ,,î1 vazu sters si nesigur; pe candea era plina de ganduri, de patima si durere".Intentia
simbolizatoare este evidenta si in jocul numelor: Gheorghita este numele fiului, dar si numele "tainic"al lui
Nechifor. Fiind bolnav (la patru ani), mama acestuia î1 da unei tiganci pe usa si-lprimeste inapoi pe o fereastra,
dupa ce tigancan schimbase numele de Gheorghita in Nechifor, "ca sa nu-l mai recunoasca bolile si moartea".
Dar, in dragostea ei mare pentru sot, "cand n-o aude nimeni si sunt singuri, Vitoria ii zicea cu un anumit glas tot
Gheorghita", iar cand femeia descopera in prapastie ramasitele mortului, strigatul ei pastreaza aceeasi
ambiguitate.Daca pana acumn ea nu indrăznea sa rosteasca numele Gheorghita decat in momente de taina,
acumn, cand presimtirile ei s-au adeverit, toate spaimele pentru necunoscut si dragostea ei pentru sot se
concentreaza in racnetul aprig "Gheorghitat" care exprima mai ales uimirea ca procedeul schimbarii numelui nu
l-a crutat pe Nechifor si ca moartea l-a luat inainte de vreme.Intentia Vitoriei, de a-l lua pe Gheorghita cu ea
pentru a-i da o lectie de viata, a fost implinita prin baltag care, din unealta a crimei, devine acoum arma de
razbunare, adica a implinirii legilor nescrise in care atat de mult cred eroii lui Mihail Sadoveanu ("moarte
pentru moarte"). Prin aceasta, Gheorghițâ si-a dat proba de maturitate.Din cuvintele Vitoriei (care oranduieste
parastasele de 3, de 9 si de 4o de zile) ,,s-apoi dupa aceea ne-om intoarce iar la Magura ca sa luam de coada
toate cate-am lasat", spuse in final lui Gheorghita, reiese ca dupa intoarcerea in sat viata va continua dupa
aceleasi tipare stravechi, dar cu o alta generatie.In spatiul epic al "Baltagului" exista un substrat mitic de mare
profunzime: astfel problema destinului uman este ridicata la rang de universal, caci moartea stapaneste tot ceea
ce exista sub semnul fiintarii. Rupt din Univers prin nastere, omul se reintegreaza in acesta prin moarte, pentru
a-i perpetua unitatea. Nechifor care "s-a inaltat la soare" devine Omul universal si personaj - suma a lumii
(Cecilia Stoleru).Substantivul "mitic" este potentat de timpul actiunii si el mitic - prezentul curgand in trecut
prin pastrarea traditiei si prin existenta mereu egala cu ea insasi. Spatiul este unul inchis - satul - pentru
etemitate, sustras timpului comun (indiferent cum s-ar numi acesta: Magura, Suha, Cruci etc.).Prin faptul ca
actiunea romanului continua pe cea a baladei, "Baltagul" psate fi un mit mioritic incare se interfereaza mai
muIte mituri. Astfel, mitul lui Isis si Osiris (socotit ca fiipd implicate in el omul,comunitatea, natura, universul,
iar cuplul simbolizeaza toate semnificatiile cosmieeale ipostazelor umane fundamentale: casnicie, iubire,
patemitate, fidelitate, prietenie, rodnicie, legiuire, lupta binelui impotriva raului, moarte, pietate, nemurire), ca si
motivul soarelui confera oamenilor si intamplarilor o aura de sacralitate: prin ele se realizeaza dimensiunea
cosmica a iubirii, a vietii si a mortii. Soarele este "Muma" in sens goetheean in care se intoarce trecatoarea
alcatuire umana ("Nechifor s-a inaltat in soare"). Sub lumina soarelui incepe lunga calatorie a Vitoriei, care i se
inchina ca in vechile ritualuri pagane. Este semn al puritatii, al sinceritatii si caldurii sufletesti. Este, in acelasi
timp, martor al clipei in care Nechifor a stat in cumpana cu neantul (la asfintitul soarelui a fost ucis Nechifor),
Soarele intra chiar in destinul uman: "Se facea ca vede pe Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catre ea,
trecand spre asfintit o revarsare de ape".Mitul marii calatorii nu e altceva decat lungul drum al Vitoriei in
cautarea lui Nechifor, este o replica pamanteana la "marea calatorie in care a plecat" Nechifor si pentru ca
sufletullui sa-si gaseasea odihna, femeia si feciorul ei cutreiera muntii de la Stanisoara, Suha, Doma.Ca si mitul,
romanul "Baltagul" are la baza opozitia dintre viata si moarte, opozitie care se cere lichidata. Această opozitie
genereaza alte cateva secundare ca: Vitoria (viata) I Nechifor (moarte); Vitoria/ ucigasii lui Nechifor; Vitoria
IGheorghita; si ultima este opozitia Gheorghita I ucigasi.Vitoria este deopotriva personaj mitic si profan.
Impreuna cu Nechifor ea mediaza intre cele doua planuri, facilitand exercitarea functiei de reintegrare pentru
care a fost creat "Mitul marii calatorii".Acest mit se realizeaza in buna parte prin contributia mortului. Viloria
Lipan are semn in vis de la sotul ei, care trece apa cea neagra mergand spre asfintit. Semnul vine frecvent si se
modifica pe masura ce munteanca se afla din ce in ce mai aproape de ramasitele pamantesti ale sotului ei.
Romanul este o dovada ca M. Sadoveanu a fost atras de farmecul creatiei populare, care l-a inspirat, si astfel
eposul sadovenian se constituie in viziuni evocatoare pentru medii, evenimente, eroi, actiune, ethos, filozofie,
proiectand genial in constiinta cititorului impresia miscarii poporului roman prin timp, cu obiceiuri, institutii si
credintele sale fundamentale.Relevand aspectele esentiale din viata colectivitătii rurale si ridicand personajele la
proporții baladesti,"Baltagul" capata, prin universalitatea unor destine, dimensiuni de tragedie antica