Cartea Exterei

Student: Vlad Nicolae Marius

Specializarea: Istorie
An: III

În anul al doilea al domniei lui Artaxerxe cel Mare, Mardoheu, ce trăia în cetatea
Suza,la curtea regelui, a avut un vis. Iar visul lui a fost acesta: Făcându-se zgomot mare pe
pământ, tunet și cutremur, au ieșit deodată doi balauri mari, gata să lupte unul contra celuilalt.
Acum, toate popoarele s-au pregătit să lovească poporul drepților. Tulburându-se poporul
drepților s-a pregătit să piară, strigând către domnul. La strigătulor lor a ieșit parcă dintr-un
izvor mic, un râu cu apă multă, strălucind ca lumina, înălțândui pe ce smeriți, zdrobind pe
trufași.
Deșteptându-se Mardoheu, păstra visul în inima lui. Rămânâd la curte, acesta aude de
la cei doi eunuci ce erau și ei la curtea regelui, că vor să pună mâna pe Artaxerxe. Mardoheu
după ce aude, îi spune regelui, iar cei doi sunt spânzurați. Mardoheu a fost recompensat cu
daruri, slujind în continuare la curte. Dar atunci pe lângă rege era vestit Aman, ce ura pe
Mardoheu.
După întâmplările acestea, regele a poruncit mare ospăț la curtea sa, arătându-și
bogăția. Curtea era plină de covoare de mătase și verigi de aur pe stâlpi de marmură.
În ziua a șaptea a ospățului, regele a poruncit celor șapte eunuci să o aduncă la fața lui
pe regina Vasti. Dar aceasta ne voind să o facă, a mâniat foarte tare pe rege. Acesta a hotărât
să trimită în toate țările unde domnea scrisori unde se preciza că fiecare bărbat trebuie să fie
stăpân în casa sa.
După ce regele s-a mai calmat, oamenii lui au poruncit să se caute femei tinere și
frumoase în regat și să fie aduse la fața regelui. Și care va plăcea lui, acea să fie regină în
locul lui Vasti.
Aflându-se și Mardoheu în cetate, ce creștea pe Extera, fiica unchilui său, deoarece era
orfană. Acesta îi poruncește că dacă va fi aleasă de rege, sa nu îi dezvăluie acestuia poporul
din care ea face parte. Întrând la rege, aceasta a plăcut ochilor lui și a făcut-o regină,
organizând un ospăț mare.
Regele Artaxerxe, la ridicat pe Aman din țara Agag mai presus decât toate căpetenile
sale. Toți din curtea regelui cât și din afara ei trebuia să îngenuncheze în fața acestei căpetenii.
Dar Mardoheu nu vroia să facă. Fiind dus în fața lui Aman, Aman își pune în gând să ucidă
toti iudeii din regat. Acesta reușește să îl convingă pe rege de ce voia să facă, primind acordul
lui. S-a dat ordin să se facă o scrisoare în limbile tuturor popoarelor din regat, prin care
acuzau pe iudei ca tulbură liniștea imperiului, iar aceștia în luna a 12, după calendarul lor,
trebuie sa fie uciși fără milă.
Aflând ce acestea Mardoheu, își rupe hainele sale de pe el, își trage un sac pe el și își
pune cenușă în cap. Ajungând la poarta regelui, neputând să intre așa, a atras atenția celor de
acolo. Și venind eunucii la el, acesta lea spus că vrea să vorbească cu Extera. Aflând acestea
regina, i-a transmis lui Mardoheu că nu a fost chemată la rege de 30 de zile, și că dacă va
merge la el fără chemare, pedeapsa este moarte. Dar Mardoheu în replică îi spune că dacă vor
pierii toți iudeii, atunci sigur și ea va pierii. Atunci regina poruncește lui Mardoheu să țină
post pentru ea trei zile și trei nopți pentru ca apoi să încerce să intre la rege, sperând să nu fie
ucisă. Așadar Extera rugându-se și ea, s-a dezbrăcat de hainele cele bune și s-a îmbrăcat în
zdrențe, punându-și țărână pe corp. După cele trei zile, aceasta și-a luat vechea îmbrăcăminte
și a mers la rege. Regele a arătat blândețe la întâlnirea cu Extera și văzând că ea este
posomărâtă i-a promis până la jumătate din regat. Extera i-a spus că dorește mai întâi un ospăț
la care să fie chemat Aman. Zis și făcut. Aman a avut o mare bucurie văzând aceasta, dar sa
înfuriat când la văzut pe Mardoheu din nou la curtea regelui. Oamenii din preajma lui Aman îi
spun acestuia că mai bine ar fi să se ceară acord regelui și să fie spânzurat acest iudeu.
În noaptea aceea ne având somn regele, poruncește scribilor de la curtea sa, să
deschide cărțile cu ce era consemnat despre domnia sa. La un moment dat, vine consemnarea
despre Mardoheu, care i-a spus regelui despre eunucii care au vrut să îl omoare. Și acum când
asculta aceasta, a început să întrebe pe apropiații lui, ce a primit ca recompensă acest iudeu
pentru asta? Toți cei ce își aduc aminte de ce sa petrecut îi spun regelui ca acesta nu a primit
nimic.
Făcându-se dimineață, regele și apropiații lui hotărau ce cadou să îi facă lui Mardoheu.
Venind la curte Aman, acesta fiind undeva aproape de odaia unde discuta regele, crezând că
este vorba despre el, intră la rege bucuros. Atunci regele i-a spus lui Aman că ce ar putea face
pentru un om ca să arate că îl cinstește? Aman îi spune că acela ar trebui să fie îmbrăcat în
haine aurite, plimbat pe cal prin curtea regelui și exclamându-se: Așa face regele unui om ce
vrea să îl cinstească. Atunci regele îi poruncește lui Aman ca aceasta să i se facă lui
Mardoheu. Acesta a îndeplinit porunca, dar întorcându-se foarte dezamăgit la curtea sa. Acolo
Aman discutând cu apropiații săi, aceia îl vorbeau de rău pe iudeu, și îl sfătuiau pe Aman, în
fel și chip, despre cum să îl ucidă și să scape de el.
În următoarea zi, Aman venind la ospățul Exterei avea să supere pe Rege. Fiind toți
trei la masă, Aman, Extera și regele, acesta din urmă îi spunea reginei că ce vrea să primească
din regat? Atunci aceasta a dezvăluit că este din neamul iudeilor, și cere sa nu fie asupriți la
moarte. Atunci explodând de furie regele, a dat ordin ca Aman să fie ucis, pierind chiar în
spânzurătoarea făcută de el pentru Mardoheu.
Chemând regele la curtea sa toți scribii lui, a poruncit să se scrie în toate limbile
regatului, anularea uciderii iudeilor. Casa lui Aman a fost dată Exterei, iar Mardoheu a fost
îmbrăcat în haine aurite și o cunună mare de aur.
Toate faptele au fost consemnate în cronicile regilor din Media și Persia. De asemenea,
Mardoheu a devenit al doilea după rege.

Cartea Iuditei

În anul al doisprezecelea al lui Nabucodonosor, ce domnea peste Asiria, iar Arpaxad

domnea peste Mezi la Ecbatana. Primul a făcut război regelui Arpaxad, care reușește să
cucerească și să supună toate cetățile lui Arpaxad, iar pe rege l-au prins și l-au ucis cu sulițele.
Acesta a jurat că se va răzbuna pe zonele Damascului, Ciciliei, Egiptului și Iudeilor pentru ca
nu au avut bună voința să-l ajute în luptă.
Așadar Nabucodonosor, cheamă pe al doilea după el, Olofern, și îi poruncește să
adune 120 000 de pedestrași și 12 000 de coloreți și să îi supună toate zonele pe care el s-a
jurat să le pedepsească. Îi spune acestuia că cine nu voiește să i se supună, să nu îi cruțe, iar
cine se va preda de bună voie, să îi țină prizonieri, pentru ziua când însuși regele va declara
pedeapsa. După ce acesta a ieșit de la rege, a adunat toți oamenii de război, și-au luat animale
cu ei pentru hrană, și mult aur pentru fiecare soldat.
Trecând Eufratul, Olofern, pustiește Mesopotamia, ținul Ciciliei, țara Heteilor și toate
popoarele ieșite în cale până la marginea Arabiei. Apoi coborând în Damasc în vremea
recoltei, arde toate culturile de cereale, ucide turmele de oi și vite.
Auzit Iudeii despre ce a făcut Olofern, s-au înspăimîntat foarte tare. Au început să
ocupe în ținuturile Samariei și Belmain, toate vârfurile acelor munți, adunându-și acolo toate
proviziile, deoarece de curând au secerat, pregătindu-se de război.
Iudeii au postit mai multe zile, și s-au rugau lui Dumnezeu Atotputernic, ca să îi scape
de primejdie pe ei și pe familiile lor.
Auzind Olofern, că ideii sau baricadat în munți și se pregătesc de luptă, sa mâniat
foarte tare. Îar apropiații lui îl îndemnau să pornească asupra lor, spunând că nu se tem de
israeliți.
A doua zi Olofern a pornit cu pedestrași, călăreți, mulțimea ce venea în urma lor și cu
cei ce duceau proviziile spre munții unde erau iudeii. La poalele muntelui se afla un izvor de
apă ce alimenta toata cetatea din munți a Iudeilor. Aici Olofern trimite 50 000 de soldați sa o
păzească pentru a aduce sete și foamete cetății, silindu-i să se predea singuri.
După 34 de zile, iudeii aveau aproape gata rezervele de apă. Suferind toți de sete,
pentru ca și până acum au băut apa cu măsura, hotărăsc să mai aștepte încă cinci zile, iar daca
Dumnezeu nu se va întoarce la ei, atunci se vor preda și vor ajunge robi, decât să moară toți
de sete.
Acum își va face simțită prezența Iudita. Aceasta în cetate avea vite, oi, slugi, aur și
argint, peste care acum era stăpână. Avuse și soț, dar care i-a murit în timpul seceratului de
orz. Ea adună pe bătrânii iudei din cetate și le spune că nu se vor preda după cinzi zile. Pentru
ca asemenea hotărâre pune la îndoială pe Dumnezeu, ci ei vor sta până când vor primii de la
acesta ajutorul.
Iudita face o rugăciune către Dumnezeu, cerându-I ajutorul pentru zdrobirea
vrăjmașilor. Apoi se îmbracă cu hainele cele mai bune, și-a pieptănat părul, și își ia inele,
brățări și coliere, ca prin frumusețea ei să atragă privirirea oricărui bărbat. Venind la poarta
cetății, le-a spus batranilor ce erau acolo să dea ordin să se deschidă ușile cetății, ca ea să
poată ieșii afară. Și coborând pe o vale, la un moment dat se întâlnește cu o garnizoană
asiriană. Aceștia o întreabă cine este și unde merge?, iar ea răspunde că fuge din cetatea
evreilor, și vrea să meargă la Olofern să îi arate o potecă prin care acesta poate să cucerească
întreg muntele fără să îi moară vreun soldat. Auzind acestea, garnizoana o lasă să plece,
arătându-i drumul spre cortul căpeteniei. Ajungând în fața cortului, a fost mare zarvă în tabără
printre soldați. Olofern se odihnea in cortul lui, iar când a vazut-o a primit-o la el. Iudita i-a
povestit tot ce se petrece în cetatea iudeilor și cum de a fugit ea.
Olofern a făcut ospăț mare, dar Iudita nu a vrut să mănânce din mancarea ce i-a fost
pusă pe masă, ci a preferat să mănânce din ce ea îsuși și-a adus. Aceasta a mai cerut ca
noaptea să poată ieși de unde stătea și să meargă la rugăciune la izvorul unde era păzit de
gardă.
În a patra zi, făcându-se din nou ospăț, Iudita a fost și ea invitată de Olofern. Aici
Olofern a băut atâta vin, cât nu a băut niciodata de la nașterea lui. Seara când toată lumea era
obosită, au plecat, iar în cort a rămas doar Iudita cu Olofern. Aceasta, luând paloșul acestuia,
i-a retezat capul și la pus în desagă. Și ieșind din cort, trecând prin tabără, a scăpat cu bine,
deoarece nimeni nu avea voie să se atindă de ea. Cand Iudita a ajuns la porțile cetății iudeilor,
aceasta a fost primită înăuntru.
După ce le-a povestit iudeilor cele petrecute, din desagă scoate capul lui Olofern, și
poruncește ca în zorii dimineții să fie pus pe creștetul zidurilor. Iar soldații să își ia armele și
să iasă în afara cetății. Când asirienii vor vedea aceasta, ei vor alerga la căpeteniile lor, și-l vor
găsii pe căpitatul lor mor. Atunci îi vor cuprinde frica, iar iudeii îi vor birui.
Dimineața văzând asirienii că iudeii sunt gata de atac, merg la căpeteniile lor pentru a
pregătii oastea, ultimul fiind Olofern. Mergând la ușa cortului, crezând că doarme, îl
descoperă ucis, cu capul terezat și luat. Atuncii căpeteniile militare au început să se tulbure și
să-l jelească, sfâșiindu-și hainele de pe ei.
Cuprinși de frică și dezorientați au început să se împrăștie, unii dintre ei luând-o la
fugă. Atacând în grabă mare și iudeii, au reușit să străpungă tabăra asirienilor, ucigând și
jefuind tot. Cortul lui Olofern cu tot ce a conținut a fost dat Iuditei.
După terminarea conflictului mulțime de oameni veneau la Iudita să îi mulțumească și
să îi aducă cântări de laudă pentru binele care la făcut poporului iudeu. Mulți au venit să o
ceară de nevastă, dar ea nu a mai cunoscut bărbat de la moartea soțului ei. A trăit 105 ani, iar
la după moartea ei, poporul a jelit-o șapte ani.

Istoria Suzanei

Un om cu numele Ioachim din Babilon și-a luat femeie pe nume Suzana. Acesta fiind
bogat, se adunau iudeii la el. Și fiind aleși doi bătrâni, judecători ai poporului, au rămas în
casa lui Ioachim. Aici veneau oamenii din popor ca să aibă judecată. La amiază când pleca
lumea, Suzana ieșea în grădină, si tot văzând-o cei doi legiuitori, li s-au aprins poftele dupa
ea. Nu au spus nimic unul celuilalt, deoarece le era mare rușine, până când într-o zi nu au mai
rezistat și și-au mărturisit pofta.
Într-o zi, fiind foarte cald, Suzana mers să se scalde. Aceasta a poruncit slujnicelor ei
să inchidă ușile întregii curți, dar fără să îi vadă pe cei doi bătrâni ascunși în tufiș. Când
slujnicele au plecat aceștia au ieșit și iau spus Suzanei că daca nu se va culca cu ei, atunci ei
vor mărturișii tuturor ca ea a păcătuit cu un bărbat la scăldătoare. Suzana, a socotit că este mai
bine să fie ucisă decât să se culce cu cei doi. Și scoțând-o afară din grădină, cei doi au
mărturisit tuturor că Suzana a păcătuit cu un bărbat la scăldat. Atunci mare supărare a fost,
mai ales asupra bărbatului ei, dar și a rudelor ei.
Auzind Dumnezeu strigătul rugăciunilor ei, a apărut un tânăr pe nume Daniel. Acesta
așezat în mijlocul mulțimii le-a spus oamenilor fărădelegiile celor doi. Pe lângă faptul că
judecata lor este strâmbă asupra persoanelor, au mai comis și această fărădelege asupra
Suzanei. Ca să poată dovedii aceasta, Daniel i-a despărțit pe cei doi, apoi pe primul la întrebat
sub ce pom i-a prins pe cei doi? și acesta a răspuns că sub mesteacăn, apoi întrebându-l pe al
doilea, răspunse că sub salcâm. Văzând mulțimea de oameni aceasta, iau omorât pe ambii pe
loc, scăpându-se de fărădelegile lor.

Bibliografie: Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului biblic și de misiune

ortodoxă, București, 2014.