Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teorii Motivationale
Teorii Motivationale
Argument
Activitatea umană, pe lângă stabilirea precisă a scopului, pe lângă punerea în disponibilitate a
tuturor instrumentelor necesare realizării ei (cunoştinţe, priceperi, deprinderi, aptitudini), trebuie să
facă apel şi la o serie de factori cu rol de stimulare şi activare, de sensibilizare selectivă şi imbold,
care sunt încadraţi în noţiunea de motivaţie. Popescu-Neveanu.
Oamenii nu recepţionează în mod pasiv influenţele, cerinţele externe şi nici nu reacţionează în
mod mecanic la solicitările evenimentelor cotidiene, ci în funcţie de anumite cerinţe sau trebuinţe
proprii, care îi determină să fie selectivi în raport cu exigenţele de adaptare la mediul social şi
cultural. Aşadar motivaţia joacă rolul unui „filtru” prin intermediul căruia noi recepţionăm şi
asimilăm influenţele externe şi interne; prin motivaţie devenim „permeabili” din punct de vedere
psihologic, doar la acei stimuli care sînt capabili să ne satisfacă trebuinţele.
În una şi aceeaşi situaţie, oamenii pot reacţiona diferit. Unul şi acelaşi om reacţionează diferit la
acelaşi obiect în contexte diferite.
Studiul motivaţiei are în vedere cercetarea aspectelor care stau la baza acţiunilor noastre: cum
ajungem să acţionăm şi ce gen de factori ne influenţează acţiunile. Majoritatea indivizilor au, de
obicei, cîteva motive pentru acţiunile pe care le întreprind. Motivul determină cauza conduitei
noastre. Motivaţia reprezintă un ansamblu de motive care explică de ce acţionăm într-un fel sau
altul.
Componentele sistemului motivaţional sunt numeroase, variază ca origine, mod de satisfacere şi
funcţii, clasificarea şi explicarea lor fiind controversate. Cei mai mulţi psihologi acceptă ideea că
motivaţia umană include trebuinţe, tendinţe, intenţii, dorinţe, motive, interese, aspiraţii, convingeri.
Pentru descrierea motivaţiei s-au utilizat în psihologie metafore construite pe baza unor noţiuni
împrumutate din fizică.
Motivaţia acţionează ca un cîmp de forţe (Kurt Lewin) în care se află atît subiectul cît şi
obiectele, persoanele, activităţile. Pentru a caracteriza o componentă a motivaţiei s-a folosit
conceptul de vector care posedă în fizică: mărime, direcţie şi sens. Analog vectorilor fizici, vectorii
motivaţiei sunt caracterizaţi prin intensitate, direcţie şi sens, proprietăţi care pot fi măsurate prin
anumite metode psihologice. Între motivaţiile active la un moment dat, ca şi între forţele fizice, pot
exista relaţii diverse, dar mult mai complexe.
Conţinut:
1. Definirea şi caracteristica generală a motivaţiei.
2. Funcţiile motivaţiei.
3. Teorii ale motivaţiei.
4. Formele motivaţiei.
5. Motivaţie şi personalitate.
6. Motivaţie şi performanţă. Optimum motivaţional.
Psihologia învățământului universitar, 2015
După M. Zlate (2004), despre comportamente motivate putem vorbi în următoarele condiţii:
cînd persoana se află într-o stare tensională generatoare de energie orientată spre realizarea
sau consumarea ei adecvată;
cînd această stare este cauzată sau orientată de sau spre un obiect exterior care apare în
calitate de scop;
cînd intensitatea motivaţiei generată de particularităţile motivelor şi particularităţile
stimulentelor este optimă.
2. Funcţiile motivaţiei
Funcţiile motivaţiei sunt:
Psihologia învățământului universitar, 2015
de activare internă este specifică trebuinţelor, care debutează cu o alertă internă, continuă
cu o agitaţie crescută, cu o stare de mare încordare internă şi se finalizează prin satisfacerea
lor.
de factor declanşator este specifică motivului care înseamnă identificarea trebuinţei.
Motivul declanşează acţiunea de satisfacere. Constă în deblocarea şi activarea centrilor de
comandă efectori care asigură pregătirea şi punerea în funcţiune a verigilor motorii şi
secretorii în vederea satisfacerii stării de necesitate, fie că este vorba de o trebuinţă
biologică, fie de una de ordin spiritual.
de autoreglare prin care se imprimă conduitei un caracter activ şi selectiv.
de orientaredirecţionare constă în centrarea comportamentului şi activităţii pe un obiectiv
anume.
de susţinere şi energizare constă în menţinerea în actualitate a comportamentului declanşat
pînă la satisfacerea „stării de necesitate”.
Masden (1973) analizînd 42 de teorii ale motivaţiei delimitează patru modele motivaţionale
explicative:
1. Modelul homeostatic considerat cel mai vechi model explicativ al motivaţiei; detaşat prin
simplitatea sa, accentuează rolul laturii biologice a personalităţii. Reprezentanţi cu adeziune
integrală sau parţială: Freud, Pavlov, Hull, Murray, Freeman, Eysenck ect.
2. Modelul stimulării acţiunii (formulat de H.F. Harlow la primul simpozion asupra
motivaţiei, Nebraska, 1953) completează pe cel homeostatic. După Masden el poate fi
formulat astfel: „Anumiţi stimuli externi au efect dinamic, ei determină o stare de activare
sau mobilizarea energiei din organism. Starea dinamică împreună cu procesele cognitive
determină comportamentul organismului”. Reprezentanţi: Lewin, Joung, Tinbergen, Hebb,
Olds, Miller, Skinner ect.
3. Modelul cognitiv caută să implice în explicarea motivaţiei comportamentului şi învaţării
surse extrinseci şi intrinseci ale personalităţii. A avut ca surse iniţiale – teoria formei
Psihologia învățământului universitar, 2015
(gestalt), psihologia dinamică a lui K. Lewin şi variabilele motivaţionale ale lui Tolman.
Reprezentanţi ce au optat pentru acest punct de vedere: Tolman, Woodworth, Festinger,
Nuttin, ect.
4. Modelul umanist considerat de Masden mai puţin dar, îşi are originea în psihologia
umanistă şi în ipoteza existenţei unor elemente motivaţionale specific umane. Debutul
acestui punct de vedere îl face G. Allport (1937), apoi este dezvoltat de A. Maslow care, pe
linia unei psihologii dinamice şi transformaţionale, introduce ideea de motivaţie specifică
omului, de „creştere a trebuinţelor” (astfel existenţa valorii este găndită într-un cadru intern
psihicului uman). Cele opt niveluri exprimă efortul de ascensiune, de emancipare umană de
sub tutela severă a homeostazei.
Clasificarea lui Masden oferă posibilitatea înţelegerii implicării multidimensionale a motivaţiei
în configurarea unui comportament.
7. trebuinţa de apărare (de ascundere sau justificare a greşelilor, a eşecurilor sau umilirilor);
8. trebuinţa de deferenţă (de a admira şi susţine un superior, de a preţui, a onora);
9. trebuinţa de dominare (de a influenţa şi dirija conduita altora prin sugestie, seducţie,
persuasiune sau comandă);
10. trebuinţa de exhibiţie (de a face impresie, de a excita, de a încînta, de a fascina, de amuza pe
alţii);
11. trebuinţa de a înlătura răul (durerea, injuria, boala);
12. trebuinţa de a evita situaţiile neplăcute (îngustarea acţiunii din cauza fricii de eşec);
13. trebuinţa de existenţă socială (de a acorda simpatie şi a satisface nevoile altuia aflat în
necaz);
14. trebuinţa de ordine (de organizare, curăţenie);
15. trebuinţa ludică (de a căuta relaxare prin joc, glume, veselie, distracţie);
16. trebuinţa de rejecţie (de înlăturare a lucrurilor, a persoanelor antipatice);
17. trebuinţa de senzualitate (de a căuta plăcerile senzuale);
18. trebuinţa de sex (de a cultiva relaţii erotice, de a avea contact sexual);
19. trebuinţa de a fi ajutat (de a avea nevoile satisfăcute de altul, de a fi protejat, iubit, consolat,
etc.);
20. trebuinţa de înţelegere (interesul de a cunoaşte, de a specula, de a analiza, de a întreba).
oamenii cu înaltă trebuinţă de realizare îşi fixează standardele de realizare pentru ei însăşi
şi acţionează pentru atingerea lor.
McClelland estimează că aproximativ 10% din populaţie posedă un foarte înalt nivel al
trebuinţei de realizare şi că dezvoltarea trebuinţei de realizare se poate face prin favorizarea unor
condiţii dintre care amintim:
a) rezultatele finale sau scopurile activităţii să fie specifice şi făcute explicit;
b) scopurile dorite sau rezultatele de realizat să prezinte un grad moderat de risc pentru
individ (elementul de risc să fie moderat pentru a nu inhiba sau opri persoana din acţiune);
c) scopurile să fie de aşa natură încît să poată fi ajustate din timp în timp, pentru a avea 50%
şanse de îndeplinire;
d) oamenii antrenaţi în realizarea sarcinii trebuie să cunoască rezultatul eforturilor lor
(realizarea feedback-ului);
e) responsabilitatea pentru rezultate trebuie să fie reală;
f) recompensele sau sancţiunile asociate cu succesul sau insuccesul să fie în legătură cu
realizarea scopurilor: un premiu semnificativ pentru o realizare semnificativă şi numai o
pedeapsă minimă pentru acele insuccese ce nu sunt cruciale (M. Caluschi, 2001).
4. Formele motivaţiei
Există mai multe feluri ale motivaţiei care de obicei se clasifică în perechi opuse, contrare:
Motivaţia pozitivă Motivaţia negativă
1. Motivaţia pozitivă este produsă de stimulările premiale (lauda, încurajarea,
premierea etc.) şi se soldează cu efecte benefice asupra activităţii sau relaţiilor
Psihologia învățământului universitar, 2015
5. Motivaţie şi personalitate
Motivaţia este o componentă importantă în procesul autoreglajulul psihic, un factor ce
stimulează activitatea şi comportamentul omului. Sistemul de motive influenţează personalitatea.
Motivele obţinerii succesului motivele evitării eşecului: se caracterizează printr-un nivel înalt
al aspiraţiilor şi autoaprecierii adecvate. Persoanele orientate spre succes au un nivel de aspiraţii
real, cele orientate spre eşec vădesc un nivel de aspiraţii şi autoapreciere neadecvate.
Motivele afilierii motivele de prestigiu: pot fi satisfăcute în comunicarea cu alte persoane. Ele
reflectă atitudinea pozitivă a persoanei faţă de alţi oameni, colaborarea şi solidaritatea, relaţiile de
prietenie şi ajutor reciproc.
Motivele ignorării: generează anxietate, frica de a fi abandonat de persoanele importante pentru
sine.
Motivele de dominare: se definesc ca o dorinţă de a-şi supune oamenii, societatea, de a influenţa
conduita altor oameni, inclusiv convingerile şi ideologia.
Motivele prosociale: conduita acestor persoane este caracterizată prin acţiuni altruiste, orientate
spre bunăstarea altor oameni.
Motivele agresivităţii: caracterizează persoanele orientate duşmănos faţă de aproapele lor, care
nu ezită să pricinuiască daune morale, materiale sau fizice celor din jur.