14.

Radiodiagnosticul chisturilor dento-maxilare

1 Investigaţia radioimagistica
în marea lor majoritate chisturile dento-maxilare sunt reprezentate de imagini radiotransparente, tipice sau mai
puţin tipice, situaţie în care numai examenul anatomo-patologic şi cel histoenzimologic pot stabili un diagnostic
corect.
Chistul este o cavitate limitată de un epiteliu, iar când acesta nu există se consideră că este un pseudochist (chist
fals sau falsă „tumoră ).
De regulă sunt formaţiuni rotunde, întâlnite cu o anumită frecvenţă în zone de predilecţie şi care pot fi sau nu în
legătură cu dinţii, cu dezvoltarea acestora.
Investigaţia radio-imagistică
Pentru clarificarea diagnosticului sunt necesare o serie de tehnici şi metode ca:
O.P.T., care se realizează în scop orientativ, pentru aprecierea loco-regională (dreapta-stânga) a eventualelor
modificări;
filme endobucale, în special ortoocluzale, care dau relaţii asupra dimensiunilor orizontale (vestibulo-lingual şi
privind situaţia chistului în raport cu corticalele ctc.);
examene pe secţiuni (C.T.), care stabilesc raporturile cu cavităţile sinusale, cu canalul dentar inferior, cu fosele
nazale etc., folosindu-se ferestre de os şi ferestre pentru părţi moi.
Posibilitatea reconstrucţiilor în 2D şi mai ales în 3D oferă importante relaţii de diagnostic. Cu ajutorul acestor
tehnici, diagnosticul poate fi concludent, dar poate fi dificil sau imposibil când nu se obţin date caracteristice.
Imagini anatomice normale care se pot confunda cu o leziune chistică:
transparenţa canalului incisiv (naso-palatin anterior); (fig. 16-1)
transparenţele fosetelor maxilare laterale, ale ramurilor orizontale ale mandibulei la nivelul glandelor sub-
maxilare, sau ale ramurilor verticale mandibulare între spina lui Spix şi incizura sigmoidă;
transparenţa găurii mcntoniere, în vecinătatea apexului premolarului 2 mandibular;
lacuna lui Stafne, care este o transparenţă situată în regiunea gonionului, omogenă, cu limite precise. Ea corespunde
incluziei în mandibulă de ţesut grăsos şi glandular salivar submaxilar şi sialografic se poate constata că această
formaţiune este dependentă de glanda submaxilară prin mici canalicule.

2 Clasificarea chisturilor.
în practica stomatologică şi maxilo-facială se acceptă existenţa a două categorii de chisturi dento-maxilare:
odontogene (dependente direct de dinţi sau în legătură cu dezvoltarea acestora),
neodontogene (fără o legătură determinantă cu dinţii).
Chisturi de origine dentară :
chistul radiculo-dentar (majoritatea de cauză inflamatorie);
chistul eruptiv (folicular, corono-dentar, pericoronar, dentiger);
chistul primordial (şi periodontal lateral, şi formaţiunile chistice Gorlin);
chistul epidermoid (cheratochistul odontogen).
Chisturi disembriopatice sau de fisurare (situate pe linia de fuziune a mugurilor faciali sau mandibulari):
chistul naso-palatin;
chistul globulo-maxilar;
chistul medio-palatin;
chistul naso-labial;
chistul medio-mandibular.
Pseudochisturi:
chistul osos esetiţiai (solitar);
chistul anevrismal.
Chistul, tradus printr-o imagine transparentă (zonă de absorbţie slabă a RX) bine delimitată, este reprezentat de o
lacună intr-o zonă osoasă (rahioopacă) maxilară sau mandibulară, care nu se poate deosebi cu certitudine de o
tumoră chislică sau chiar de o
transparenţă normală.
Deşi pentru chist sau tumoră sunt descrise anumite caracteristici radiologice, acestea trebuie coroborate cu examenul
clinic, topografia imaginii, starea dentară, varsta pacientului etc.
3 Chixurile odontogene (de dezvoltare • chistul primordial. chistul folicular,
periodontal lateral; de origine inflamatorie - chistul radicular. chistul rezidual,
periodontal lateral

Chistul radiculo-dentar (al dinţilor infectaţi) a fost descris în capitolul X.

Chistul eruptiv (folicular, pericoronar, dentiger, corono-dentar) (fig. 16-2)
Este reprezentat de o imagine transparentă, net delimitată, rotundă, care înconjoară coroana unui dinte în faza de
erupţie sau pe cea a unui dinte inclus.
Prin dezvoltarea sa, poate deplasa dinţii vecini, iar diagnosticul este mai dificil în cazul chistului pericoronar al
molarului 3 inferior, care se poate dezvolta şi în ramul ascendent al mandibulei.
Chistul primordial şi chistul periodontal lateral
Se întâlneşte rar şi se produce printr-o proliferare chistică a unui germene absent.
Este un veritabil „folicul fără germene”.

Imaginea este cea a unei lacune bine delimitate, în teritoriul unui dinte absent şi, când chistul primordial se dezvoltă
pornind de la un germene supranumerar, nu trebuie confundat cu un chist latero- -radicular.
Formaţiunile chistice din cadrul nevomatozei bazo-celulare Gorlin.
Aceasta este o boală ereditară şi aparţine facomatozelor. Pentru unii autori este o varietate particulară a chisturilor
primordiale sau a chisturilor epidcrmoide multiple.
Se depistează la copii, la nivelul maxilarului şi al mandibulei, împinge germenii dentari, şi chisturile reapar după
exereză.
Se asociază cu nevii bazocelulari, cu anomalii scheletice (costale, vertebrale), cu manifestări oculare (strabism,
cecitate) şi neuropsihice (hidrocefalie şi întîrziere intelectuală).
Chistul epidermic (epidermoid sau keratochistul odontogen)
Se întâlneşte destul de frecvent, cu predilecţie la nivelul arcadei mandibulare,manifestându-se printr-o tumefacţie
nedureroasă.
Provine din incluzii embrionare şi are un conţinut bogat în keratină. Este comparat cu un colesteatom de la nivelul
bolţii craniului.
Radiologie, imaginea este caracteristic reprezentată de lacune omogene, rotunde, cu lizereu marginal, iar alteori se
constată aspect polichistic.
Subţiază corticala din vecinătate şi, de obicei, nu interesează apexurile dentare.
Adesea este o „surpriză histologică”.

4 Chisturile disembriopatice.
Se produc prin proliferarea elementelor epiteliale de origine embrionară, pe linia de fuziune a mugurilor faciali şi
mandibulari.
La maxilarul superior se poate constata:
Chistul naso-palatin (chistul canalului incisiv)
Acesta derivă din epiteliul canalului incisiv, este relativ frecvent şi are formă de „inimă de carte de joc”. Este situat
strict median, în regiunea incisivilor superiori, pe el suprapunându-se spina nazală anterioară.
Este bine evidenţiat cu ajutorul incidenţelor ocluzale şi disocluzale.
Chistul globulo-maxilar (fig. 16-3)
Este situat între incisivul lateral şi canin, la joncţiunea dintre mugurele facial median şi cel lateral.
împinge şi dezorganizează rădăcinile dinţilor vecini.
Chistul maxilo-palatin
Se întâlneşte rar, poate avea volum important şi este localizat pe linia mediană a palatului, la nivelul suturii
longitudinale.
Chistul naso-alveolar (sau labial)
Este superficial, cu discretă interesare osoasă de contact.
La nivelul mandibulei:
Chistul fîsurar median (medio-mandibular)
Se constată rar şi este situat în regiunea simfizară, între cei doi nuclei embrionari ai mandibulei.
Devine simptomatic când se infectează, şi deplasează rădăcinile dentare vecine, pe cele mediane într-o parte şi în
cealaltă.

5 Chisturile ncodontogene: chistul nazo palatin, chistul nazo-labial, globulo-

maxilar.

6 Pseudochisturile.
Chistul osos esenţial (solitar)
Nu prezintă manifestări clinice şi apare radiografie ca o lacună, mai mult sau mai puţin bine delimitată, fără lizereu
marginal.
Se depistează, de obicei întâmplător, la nivelul mandibulei.
Este un „chist fals”, fără strat epitelial, deseori cu conţinut uşor hemoragie.
După chiuretare chirurgicală, în 6-12 luni se realizează reconstrucţia osoasă a pseudochistului.
Chistul anevrismal (chist sangvin)
Este o transparenţă osoasă multiloculară, în cavităţile căreia se află sânge, dar poate fi şi sub forma unei cavităţi
unice.
Se întâlneşte, mai frecvent, la copil şi adultul tânăr, fiind situat în ramul ascendent al mandibulei.
Nu i se poate stabili un diagnostic radiologie de certitudine.