Diastema vera

Este anomalia caracterizată prin existența unui spațiu între incisivii centrali permanenți, cel
mai frecvent la arcada superioară, dar se poate întâlni și la cea inferioară.

După școala americană se încadrează în categoria anomaliilor de clasa I Angle.

După școala germană este o anomalie monocauzală.

După școala franceză este o anomalie de poziție și de erupție.

În funcție de etiopatogenie, unii autori consideră că există două forme de diastemă:

1. Diastema primară sau adevărată – ca rezultat al morfologiei specifice a frenului buzei

superioare: dezvoltare exagerată, inserție joasă;
2. Diastema secundară sau falsă – ca rezultat al unor cauze locale legate de dezvoltarea
dentară: anodonții, meziodens.

Generic, diastema vera reprezintă spațiul existent între incisivii centrali, ca tulburare de
erupție a lor.

ETIOPATOGENIA DIASTEMEI VERA

În etiologia diastemei vera (diastema adevărată) este incriminată morfologia și inserția

frenului buzei superioare, cel mai adesea transmise ereditar. Se descriu următoarele tipologii
anormale ale frenului:

- Fren lat, cu inserție joasă (la nivelul papilei interincisive), medie sau înaltă

Direcția marginilor diastemei (fețele meziale ale incisivilor centrali superiori) depinde de
inserția acestui fren. Astfel:

- În inserția medie, marginile diastemei sunt, în general, paralele

- În inserția joasă, marginile diastemei sunt divergente către ocluzal
- În inserția înaltă, marginile diastemei sunt convergente către ocluzal

Frenul poate fi în limite normale ca dimensiune, dar cu o inserție foarte joasă, la nivelul
papilei interincisive, situație în care determină, de asemenea, diastema vera.
 Frenul labial lat și cu inserție joasă se asociază frecvent cu o fibromucoasă densă și renitentă
interincisivă. De asemenea, în profunzimea osului alveolar interincisiv, se descrie prezența unui
sept fibros intraalveolar, pe linie mediană, vizibil radiologic sub forma unei linii de
radiotransparență.

Cauzele diastemei false denumită și diastema secundară sunt:

→ Anomalii dentare de număr la nivelul zonei frontale:

o Anodonția uni sau bilaterală a incisivului lateral superior

o Anodonția uni sau bilaterală a incisivului central inferior
o Existența unui dinte supranumerar în zona incisivă superioară

Toate aceste anomalii de număr determină diastema simetrică sau asimetrică.

→ Complicațiile incluziei dentare a caninului superior: incluzia orizontală în raport cu apexul

incisivului central superior determinând disto-înclinarea acestuia.

În raport cu factorii etiologici, diagnosticul diferențial al diastemei vera se face cu:

1. Diastemizarea fiziologică în dentiția temporară

2. Diastema tranzitorie de erupție: spațiul existent între incisivii centrali superiori în timpul
erupției acestora
3. Diastemele din compresia de maxilar cu prodenție
4. Spațierile din dizarmonia dento-alveolară prin microdenție absolută sau relativă
5. Spațierile interdentare care apar prin dezvoltarea exagerată a arcadelor prin disfuncție
linguală: macroglosia, deglutiția infantilă (în sindromul Down, hipotiroidism, etc.)
6. Spațierile care apar după extracția unor dinți permanenți
7. Spațierile din boala parodontală
8. Spațierile care apar în obiceiurile vicioase de interpoziție a unor obiecte între dinți

Semnele clinice ale diastemei vera sunt în primul rând intraorale și au fost descrise în relație
cu factorii etiopatogenici. Semnele clinice se referă la ,,morfologia’’ diastemei: dimensiune,
direcția marginilor (fețele meziale ale incisivilor centrali), prezența factorului etiologic. Semnul
clinic facial este legat de ,,apariția’’ diastemei în timpul surâsului.

Examene complementare:

- Modele de studiu
- Ortopantomogramă
- Radiografia retroalveolară pentru evidențierea septului fibros intraalveolar
 Tratament:
Include 2 etape:
1. Îndepărtarea cauzei
2. Tratamentul ortodontic propriu-zis

Cauzele care determină frecvent diastema vera au adesea o rezolvare chirurgicală:

- Extracția dintelui supranumerar

- Remodelarea chirurgicală a frenului gros și a inserției acestuia
- Excizia fibromucoasei dense și renitente

Cel mai frecvent se practică frenectomia cu plastie a frenului labial, excizia fibromucoasei
și a țesutului fibros intraalveolar interincisiv superior.

Tratamentul ortodontic al diastemei se poate realiza cu aparate ortodontice foarte diverse,

în funcție de vârsta pacientului, stadiul erupției dentare. Foarte important pentru stabilitate este
deplasarea corporeală a dinților în terapia ortodontică de închidere a diastemei. Se pot utiliza aparate
mobilizabile cu arcuri lineare sau aparate fixe.

Este total contraindicată utilizarea elasticelor interdentare!

 Transpoziția dentară
Este anomalia dentară de erupție și poziție caracterizată prin inversarea locului pe arcadă a
2 dinți vecini. Afectează în special caninii superiori în raport cu vecinii: transpoziție CS – ILS, CS
– PM1S, dar și caninul inferior în raport cu incisivul lateral inferior.

Factori etiopatogenici:
1. Poziția intraosoasă a mugurilor dentari
2. Pierderea precoce a caninului temporar
3. Cronologia erupției dentare
4. Inversarea locului de formare a mugurilor

Forme clinice:
1. Transpoziția totală (completă) → dinții respectivi sunt aliniați pe arcadă în ordine inversată.
Tulburările pe care le determină sunt minime:
o Tulburări fizionomice în transpoziția CS – ILS
o Contacte premature CS – PM1S
2. Transpoziția parțială (incompletă) are 2 forme:
a) Transpoziția corono-radiculară care se manifestă astfel:
o Cei 2 dinți sunt situați mezio-distal unul în dreptul celuilalt, iar linia arcadei trece
printre ei
o Un dinte este pe linia arcadei, iar celălalt este vestibular sau oral
b) Transpoziția numai a unei componente dentare:
o Transpoziție coronară
o Transpoziție radiculară: dinții sunt așezați cu coroanele în ordine corectă, dar
poziția apexurilor este inversată (se observă radiologic)

Tratament:
1. Pentru transpozițiile complete → C – IL, cosmetizarea caninului (șlefuiri la nivelul vârfului
caninului, feței palatinale)
2. Pentru transpozițiile complete → C – PM1, șlefuiri în scop funcțional (cuspidul palatinal al
PM1S pentru a elimina contactele premature)
3. Pentru transpozițiile parțiale:
o În transpozițiile corono-radiculare → se încearcă alinierea normală a dinților
o În transpoziția coronară → se deplasează coroanele în ordine normală
o În transpozițiile radiculare → se transformă în transpoziție completă și apoi
tratamentul corespunzător