Sunteți pe pagina 1din 6

PROIECT DE

PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

SIGURANŢA NOASTRĂ, CEA


MAI IMPORTANTĂ

PARTENERI PROIECT:

 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, SĂLĂTRUCEL,

reprezentată de Director prof. Uțulete Anca-Elena

 POLIŢIA COMUNEI SĂLĂTRUCEL,

reprezentată de agent şef principal MITU MARIAN


ARGUMENT:
Instituţiile implicate în această colaborare dispun de resurse materiale şi umane
ce se pot adapta la cerinţele societăţii româneşti actuale, în contextul unei societăţi
care se schimbă, operând modificări de formă şi de fond la nivelul tuturor
subsistemelor sale. Astfel, parteneriatul educaţional devine o prioritate a strategiilor
orientate către educarea elevilor pentru cunoaşterea şi si respectarea legislaţiei şi
dezvoltarea sănătoasă a societăţii româneşti.

SCOPUL PROIECTULUI:

Constituirea unui grup partenerial care să promoveze valori comune ale ordinii
si siguranţei elevilor atât pe timpul cursurilor cât şi în afara acestora la nivelul
partenerilor implicaţi: decidenţi, oameni ai şcolii, elevi, agenţi de poliţie .

Obiectivul general: « Formarea la elevi a unor deprinderi de comportare care


să întărească siguranţa persoanei»

Obiective specifice:
 Cunoasterea riscurilor ce pot aparea in cazul nerespectarii unor reguli,pentru
prevenirea acestora;
 Cunoasterea si respectarea dreptului persoanei de a trai in siguranta ;
 Eliminarea violentei in randul elevilor ;
 Educarea elevilor în spiritul toleranţei;

GRUPURILE ŢINTĂ:
- Reprezentanţii postului de poliţie;
- Preşcolarii şi elevii şcolii;
- Personalul angajat al şcolii;
- Părinţii.

COLABORATORI:

Cadre didactice: educ. Ghițulescu Elena, educ. Tudose Maria, înv. Nichita
Marciana, înv. Trocaru Corina, înv. Uțulete Anca, înv. Joică Cristina, înv. Sima Larisa,
prof. Cîrstinoiu Mihaela, prof. Pătrașcu Iulia, prof. Oprea Cezar, prof. Patru Laura,
prof. Mitu Iuliana, prof.Călvun Georgiana, prof. Pascale Raluca

 Părinţii copiilor
 Comunitatea locală
RESURSE TEMPORALE:
 an şcolar 2018-2019

MODALITĂŢI DE REALIZARE:
- desfăşurarea unor activităţi diverse, prezentări video, studii de caz, de prevenire a
infracţionalităţii juvenile desfăşurate în rândul elevilor şcolii

ACŢIUNI COMUNE:
 actiuni de prevenire şi combatere a infracţionalităţii juvenile, de stopare a
manifestărilor violente, de informare în vederea prevenirii unor accidente
rutiere sau de alt fel.

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE ŞI DOCUMENTARE:


- întâlniri periodice între coordonatorii de proiect;
- intâlniri cu elevii şi părinţii.

REZULTATE AŞTEPTATE:
 Formarea şi acţiunea în scopuri civice;
 Micşorarea numărului de contravenienţi şi infractori minori;
 Atenuarea fenomenului abandonului şcolar ;
 Scăderea numărului de cazuri de violenţă;
 Formarea unei atitudini sănătoase în ceea ce priveşte consumul de droguri,
băuturi alcoolice, ţigări.
MODALITĂŢI DE EVALUARE/FINALITĂŢI
 Chestionare ;
 pliante despre efectele violenţei, ale consumului de droguri şi alte substanţe
interzise;
 expoziţii de fotografii şi lucrări ale copiilor pe teme specifice proiectului;
 CD-uri cu înregistrări video şi fotografii din timpul activităţilor proiectului;
 diplome şi premii.
Nr. Denumirea activităţii Locul Participanţi Termen
Crt.
1. Deschiderea festivă a Şcoala Director, elevi, cadre didactice, 10 sept. 2018
anului şcolar 2018-2019 Sălătrucel părinti, Agent Poliţie

2. Violenţa în atenţia Şcoala Director, părinţi, cadre Octombrie


părinţilor Sălătrucel didactice, Agent Poliţie 2018
3. Şcoala şi familia – Şcoala Diriginţi, învăţători Noiembrie
educaţie în familie Sălătrucel Şef post Poliţie, Agent Poliţie 2018
4. Avem elevi problemă care Şcoala Director, elevi, părinţi, cadre Decembrie
ne fac probleme? Sălătrucel didactice, consilier educativ al 2018
Consum de droguri, şcolii
băuturi alcoolice, ţigări; Reprezentanţii Poliţiei
frecventarea barurilor,
discotecilor – situaţii
perturbatoare
5. Cum monitorizăm Şcoala Diriginţii claselor V- VIII, elevi, Ianuarie
indisciplina şi fuga de la Sălătrucel părinţi, Reprezentanţii Poliţiei 2019
ore?
6. Absenteismul ca rezultat invatatori,diriginti,elevi, parinti, Februarie
al nesupravegherii Şcoala Reprezentanţii Poliţiei 2019
copilului de către părinţi Sălătrucel
7. Ştim să circulăm corect? Şcoala Conducatori de clase, elevi, Martie
Sălătrucel Reprezentanţii Poliţiei 2018
8. Expoziţii de desene pe Postul de Director, elevi, cadre didactice, Aprilie
teme rutiere, concursuri, Poliţie şi Reprezentanţii Poliţiei 2019
vizite Şcoala
Sălătrucel
9. Sfaturi pentru Şcoala Director, elevi, cadre didactice, Mai
comportamentul elevilor Sălătrucel părinţi, Reprezentanţii Poliţiei 2019
în perioada vacanţei de
vară
Evaluarea proiectului,
premierea elevilor
participanti
Coordonatori:
Director, Prof. Uțulete Anca Agent şef principal,

prof. înv. primar Joică Maria-Cristina Mitu Marian


prof. înv. primar Nichita Marciana-Dorinela
prof. înv. primar Trocaru Corina Agent Sandu Cătălin
prof. înv. primar Sima Larisa
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 SĂLĂTRUCEL POLIŢIA COMUNEI SĂLĂTRUCEL
NR........./........................... NR.........../.......................

PROTOCOL
Încheiat între:

ŞCOALA GIMNAZIALA NR.1, SĂLĂTRUCEL, reprezentată prin doamna


profesor UŢULETE ANCA-ELENA, directorul şcolii şi

POSTUL DE POLIŢIE AL COMUNEI SĂLĂTRUCEL, reprezentat prin agent şef


principal MITU MARIAN.

OBIECTUL PROTOCOLULUI:

Prezentul protocol are drept obiect colaborarea părţilor în vederea realizării unor
activităţi cu caracter educativ, civic pentru prevenirea delicvenţei juvenile,
abandonului şcolar şi a cunoaşterii regulilor de conduită rutieră şi de prevenire a
accidentelor.

DURATA ŞI LOCUL DESFĂŞURĂRII :

Acest protocol se va desfăşura în perioada anului şcolar 2018-2019 în unitatea


noastră de învăţământ, ori de câte ori este nevoie.

OBLIGAŢIILE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

- să anunţe organul de poliţie la producerea unor evenimente neplăcute în şcoală;


- să invite organul de poliţie la orele de consiliere şi orientare şcolară;
- să asigure prezenţa elevilor la careu în vederea instruirii acestora pentru perioada
de vacanţă;

OBLIGAŢIILE POSTULUI DE POLIŢIE:


- să răspundă prompt la chemările conducerii când este solicitat;
- să participe de comun acord la orele de consiliere şi orientare şcolară şi la
organizarea diferitelor concursuri pe teme de circulaţie rutieră;
- să prezinte materiale informative pe diverse teme (de exemplu despre circulaţia
rutieră, consumul de droguri, băuturi alcoolice, ţigări, efectele nefaste ale
consumului acestora in randul copiilor, evitarea comportamentelor violente);
- să asigure paza unităţilor şcolare din comună (ziua şi noaptea- prin cetăţenii care
efectuează paza);
- să asigure ordinea publică la diferite activităţi de amploare ce se organizează în
şcoală;

OBLIGAŢII COMUNE:

Şcoala prin organizatori are obligaţia de a desfăşura unele activităţi, la care un


reprezentant al poliţiei trebuie să participe la:

- activităţi pentru stoparea comportamentelor deviante, dezbateri în cadrul orelor de


consiliere a temei „Fenomenul delicvenţei juvenile în şcoli”;

- activităţi interactive desfăşurate pe grupe / clase privind legislaţia, pedepsele


aplicate în cazul încălcării acesteia;

- activităţi de informare a elevilor şcolii privind interzicerea folosirii materialelor


pirotehnice în preajma sărbătorilor;

- colaborarea continuă cu reprezentanţii Poliţiei de Proximitate pentru asigurarea


securităţii şi siguranţei elevilor şcolii.

Prezentul protocol a fost încheiat astăzi ,..........................., în 2 (două) exemplare


cu putere de original.

Director, Agent şef principal,

Prof. Uțulete Anca-Elena Mitu Marian

S-ar putea să vă placă și