Cetatea Ciceu, Bistriţa-Năsăud

Ruinele Cetăţii Ciceului

(gravură din anul 1866)
Cetatea Ciceu este o fortăreaţă medievală din actualul judeţ Bistriţa-Năsăud, România, în punctul
de întâlnire al teritoriului localităţilor Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgeşti şi Dumbrăveni. În evul
mediu a făcut parte din comitatul Belső-Szolnok (Solnocul Interior, integrat în comitatul Solnoc-
Dăbâca la 1876). Cetatea a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea într-un punct strategic, pe
o colină vulcanică de 683 m altitudine, de unde şi numele de Ciceu (din maghiarul csucs - vârf)[1].
Dieta Transilvaniei a dispus demantelarea cetăţii la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior
carieră de pietre de moară. Ruinele sunt astăzi în stare de distrugere avansată şi elementele care se
mai păstrează nu permit cronologizarea[2].

Aspectul edificiului
Singura mărturie iconografică este gravura din anul 1866, aceasta fiind mai degrabă o reprezentare
romantică, decât una riguroasă, a ruinelor la acea dată. Unul dintre turnurile înfăţişate prezintă pe
latura de nord o fereastră gotică, al cărui contur s-a păstrat până astăzi. Totuşi, ipoteza unei funcţii
de locuinţă este pusă sub semnul întrebării, turnul fiind umplut şi neprezentând urme ale unei
intervenţii ulterioare anului 1866. Cel de-al doilea turn are în realitate o poziţie diferită faţă de cea
din gravură, el fiind suspendat deasupra prăpăstiei, la 4 m distanţă de cel dintâi[2].
În partea de sud a cetăţii se mai păstrează două mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale
şanţului de apărare, cu o deschidere de 3-5 m, precum şi a valului de pământ ridicat în faţa
acestuia. Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetăţii, până în partea de nord-vest, unde
se înfigea în dealul Măgura. Acesta din urmă este legat de dealul cetăţii printr-o şa îngustă şi
contribuia la apărarea edificiului dinspre vest. Grosimea probabilă a curtinelor era între 1,3-4 m. În
ansamblu, construcţia punea excelent în valoare un sistem de apărare natural, fiind foarte dificil de
cucerit[2].
O reconstrucţie credibilă este, insă, greu de realizat, cel puţin în condiţiile actuale. S-a postulat o
formă poligonală aducându-se ca argument stema adoptată la 1746 de comitatul Belső-Szolnok.
Aceasta prezintă într-adevăr reprezentarea stilizată a unei cetăţi în ruină, cu patru turnuri în plan
pătrat, aflată pe un vârf de deal, cu o piatră de moară la poale. Deşi referinţa la ruinele Cetăţii
Ciceului este probabilă, precizia unei reprezentări heraldice târzii, necoroborată cu alte elemente,
trebuie pusă sub semnul întrebării[2].
Lăsând la o parte confuzia cu cetatea Ciceu-Ciuc (judeţul Harghita), responsabilă probabil pentru
unele erori din istoriografie, stăpânirea între a doua jumătate a secolului al XV-lea şi prima
jumătate a secolului al XVI-lea de către domnii Moldovei a Cetăţii Ciceului, cu titlu de fief, a pus
pe unele cercetări umbra naţionalismului[2][3]. De aici au rezultat unele reconstituiri ce ţin de
fantastic; de menţionat fotografia prezentată de Radu Constantinescu a unei cetăţi perfect
conservate, cu incintă rectangulară şi bastioane pe colţuri, care în mod clar nu are cum să aparţină
Ciceului[4].

Istoricul cetăţii (secolele XV-XVI)

Voievozii Moldovei Ştefan cel Mare, Bogdan cel Orb şi Petru Rareş au stăpânit şi cetatea Ciceului
Se cunosc puţine despre istoria Cetăţii Ciceului până în prima jumătate a secolului al XV-lea când
aceasta iese din proprietatea familiei nobilare Losonczi. Fusese stăpânită de verii Ladislau Senior,
fiul lui Ştefan Dezsőfi, Ladislau Junior şi Sigismund, fiii lui Dionisie Dezsőfi de Losoncz până la 1
Octombrie 1467 când, în urma unui complot eşuat, le-au fost confiscate de către Dieta de la Turda
două treimi din bunuri (inclusiv cetatea şi domeniul aferent). Indiviziunea unora dintre aceste
bunuri, precum şi nevinovăţia unui alt văr, Ioan, fiul lui Ioan, lăsat în drepturi, a dus ulterior la
procese de revendicare a castelăniei. A beneficiat într-o primă fază de această confiscare Ioan, fiul
lui Emeric Szerdahelyi din comitatul Somogy (în Ungaria de astăzi). Acesta a intrat în posesia
cetăţii şi a domeniului care întrunea la acea dată 36 de sate şi un târg. În 1473 aflăm însă că Ciceul
era domeniu regal fără să ştim precis ce s-a întâmplat cu fostul stăpân. Ştim totuşi că la începutul
domniei regelui Vladislav al II-lea, Mihail, fratele lui Ioan, a fost despăgubit cu domenii în nordul
Ungariei.[3].
Intervalul de timp probabil în care Ştefan cel Mare a luat în stăpânire Ciceul şi Cetatea de Baltă
este 1486-1490 deşi nu trebuie exclusă posibilitatea unei date anterioare, chiar din 1474[3]. Ambele
domenii au făcut obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvinul către domnitor şi
constituiau posesiuni feudale ale acestuia din urmă şi nicidecum o extensie a teritoriului Moldovei.
A. Rusu contestă tradiţia istoriografică conform căreia scopul daniei era compensarea pierderii de
către Ştefan a Chiliei şi Cetăţii albe. Este mult mai pertinentă destinaţia de refugiu, de loc de azil,
în cazul unei pierderi a tronului. O asemenea practică este de altfel bine atestată între Regatul
Ungar şi principii vecini şi în plus Ciceul şi Cetatea de Baltă erau departe de a compensa, atât
financiar cât şi strategic ieşirea la Marea Neagră [2] [3].

Vladislav al II-lea rege al Ungariei şi Boemiei

Venirea la tron a lui Vladislav al II-lea în 1490 i-a atras lui Ştefan probleme juridice cu privire la
Ciceu. Acesta ceruse după obicei reconfirmarea stăpânirii. Urmaşi ai familiei Losonczi, însă au
încercat să recâştige în 1491 castelănia înaintând inclusiv o împotrivire la punerea în stăpânire
poruncită de cancelarie. În cele din urmă, la 1500, în urma unui proces, voievodul Moldovei a fost
nevoit sa plătească ramurii feminine a familiei Losonczi câteva sute de florini drept despăgubire,
un nou act de donatie regească fiind întocmit la 1503 pentru a atesta închiderea disputei legale [3].
Castelan (pârcălab) al cetăţii era la 1498 un oarecare Bernaldinus, posibil unul şi acelaşi cu
Bernard Vernes, menţionat şi acesta ca şi familiar şi castelan al lui Ştefan cel Mare. La 1500 ştim
că era castelan Petru care intermediază la această dată cumpărarea de către Ştefan şi moştenitorul
său ales Bogdan cel Orb a 5 sate de la nobilii din familia Bánffy.
Extinderea relativ importantă a domeniului înspre Lăpuş are loc în timpul lui Bogdan cel Orb şi nu
trece fără noi procese din partea altor familii nobiliare care considerau că au drepturi reziduale de
moştenire asupra pământurilor respective. Dincolo, însă de evoluţia frontierelor şi al numărului de
sate, greu de urmărit astăzi din lipsa unor documente vitale şi subiect de dezbatere între istorici,
aceste cumpărari în Transilvania ale principilor moldoveni atrag atenţia asupra unui aspect
important. Legal aceştia nu ar fi avut dreptul de a-şi extinde domeniul dacă nu ar fi fost consideraţi
împământeniţi, deci nobili ai regatului cu toate drepturile şi obligaţiile acestui statut. Un alt detaliu
important în legătură cu posesiunile transilvănene este transmiterea acestora. În mod normal numai
achiziţiile urmau calea moştenirii nu şi donaţiile care aveau caracter viager. După A. Rusu trebuie
deci luată în calcul posibilitatea dobândirii în timp de către moldoveni a unor privilegii
suplimentare[3].
Cert este ca stăpânirea cetăţii şi a domeniilor se perpetuează de la Ştefan cel Mare la fiii săi până la
Petru Rareş. Şi pentru prima oară Ciceul îşi îndeplineşte efectiv în 1538 rolul de refugiu. Trădat de
boieri, cu Moldova ocupată de Soliman Magnificul, Petru se adăposteşte cu familia la Ciceu.
Urmează cunoscutele eforturi diplomatice pe lângă Poartă pentru redobândirea tronului şi în 1541
familia domnească părăseşte Ciceul. Pentru cetate sfârşitul era aproape. Devenită un risc pentru
Ardeal în condiţiile reorientării politicii moldovene, aceasta este demantelată din ordinul lui
Gheorghe Martinuzzi în 1544.
Petru Rareş reuşeşte ulterior să reintre în stăpânirea domeniului, iar unii dintre succesori săi la tron
îl revendică fără succes. Alexandru Lăpuşneanu este ultimul domn moldovean care mai reuşeşte să
stăpânească, în parte prin forţa armelor, posesiunile ardelene[5].

Referinţe
^ Adrian Andrei Rusu Jocul cu numele cetăţilor medievale, fragment din volumul Castelarea
carpatică. Fortificaţii şi cetăţi din Transilvania şi vecinătăţile ei în sec. XIII-XIV, Editura Mega,
Cluj-Napoca, 2006
^ a b c d e f Vasile Mizgan Câteva îndreptări referitoare la cetatea medievală de la Ciceu (jud.
Bistriţa-Năsăud) la Medievistica.ro
^ a b c d e f Adrian Andrei Rusu Ştefan cel Mare şi Transilvania. Un inventar critic, date
nevalorificate şi interpretări noi Analele Putnei, I, nr. 2, 2005, p. 91-122
^ Radu Constantinescu, Moldova şi Transilvania în vremea lui Petru Rareş (1527-1546),
Bucureşti, 1978, p.38 citat de V. Mizgan Câteva îndreptări
^ Lucian Cruceanu, Politica transilvaneana a lui Alexandru Lapusneanu, Magazin istoric, anul
XL, nr. 12 (477), December 2006
 DEALURILE CICEULUI
CULMEA CETATII
CETATEA CICEULUI
-repere turistice-

autor: Ioan Bica

ASESZARE GEOGRAFICA - Dealurile Ciceului reprezinta o subdiviziune a Podisului

Somesan si se desfasoara in partea de Vest a judetului Bistrita - Nasaud avand ca limite la est valea
Ilisua, la vest valea salatrucului, la nord ulucul depresionar de sub culmea Breaza, continuindu-se
prin Agriesel - Moliser - Sendroaia - Cireasi, cu ulucul de sub Tibles. La sud limita o constituie
culoarul Somesul Mare.Ruinele cetatii Ciceului se gasesc pe Culmea Cetatii, pe un promotoriu
eruptiv al varfului Ciceu Spanzului, la 14 Km nord de localitatea Ciceu Mihaiesti.

CAI DE ACCES - Cel mai scurt drum spre Culmea Cetatii si spre Cetatea Ciceului porneste din
satul Ciceu Mihaiesti. La Ciceu Mihaiesti ajunge DN17(Dej-Beclean-Bistrita-Vatra Dornei),cu
trenul , pe linia Dej-Beclean-Bistrita.

Coborind in gara Ciceu Mihaiesti se vede spre nord Culmea Cetatii si vf. Ciceu Spanzului pe care
se afla ruinele. Urmam marcajul punct galben si ne indreptam catre sat. De aici pleaca un drum
neasfaltat care trece prin satul Lelesti si ajunge in satul Ciceu Corabia

La iesirea din Lelesti traseul spre cetate se ramifica in doua variante care ajung in Poiana de sub
Cetate:

*spre dreapta, urcand pe interflufiu, continua marcajul cu punct galben;

*spre stanga, marcaj triunghi galben se insinueaza drumul neasfaltat pana in Ciceu Corabia si de
acolo spre dreapta pana sub cetate.

GEOLOGIA SI RELIEFUL - Dealurile Ciceului inclina de la nord la sud, iar relieful este
reprezentat prin cueste si suprafete structuratle modedlate in gresii, argile maronoase si nisipuri de
virsta *iocena.

O ciudatenie geologica o constituie prezenta nucleului eruptiv de riodacitate in masa se

sedimentar, care se explica prin faptul a ecoul eruptiilor neo ene din Oas - Gutii s-a resimtit pana
aici. Astfel, magma a incercat sa erupa, dar neavand destula forta a ramas incatusata in rocile
sedimentare sub forma unui neck, orientat NV-SE, care reprezinta Culmea Cetatii si analizeaza
virfurile:Secaturile, 799,9 m(atitudinea maxima),Magura 758,1m si Ciceu Spanzului 678,1.
Din rocile dure magmatice localnicii au confectionat din vechime pana astazi pietre de moara.

CONDITII CLIMATICE - Aceasta zona se caracterizeaza printr-un climat specific dealurilor, cu

temperaturi medii anuale de 700-800mm. Vanturile dominante sunt cele dinspre vest, patrunse prin
poarta Somesana.

Apele - Reteaua hidrografica este slab organizata, fenomen tipic regiunilor de deal. Totusi sub
culmea Cetatii isi au obirsiile Lelestiului si afluenti ai Reteagului. Debitul acestor piraie este in
parte mic.

Apele subterane freatice sint cumulate in depozitele miocene iar sint la mare adincime si au debitul
mic, de aceea izvoarele din aceasta zona sint putine. Mentionam izvorul situat pe interfluviul
vestic, deasupra piriului Lelesti, intre satele Ciceu Mihaiesti si Lelesti. izvorul din poiana de sub
cetate si cele doua izvoare ascunse in padure la baza grohotisurilor de sub abruptul dealului
Magura. Calitatea acestor izvoare este buna.

VEGETATIA SI FAUNA - Vegetatia acestei regiuni este reprezentata prin pasuni si finete care
ocupa suprafete mari si prin paduri de gorun care brodeaza mai mult interfluviul dintre vaile
Lelesti si Reteag si Culmea Cetatii. Alaturi de gorun se asoceaza carpenul, jugastrul, artarul
trilobat, paltinul de camp, ciresul, marul paduret, parul paduret, salcamul, plopul, mesteacanul, iar
in vestul Culmii Cetatii se alatura si fagul. Sub vf. Secaturile este o plantatie tinara de pini. in vai
apare aninul, plopul si salcia capreasca.

Dintre arbusti mentionam alunul, maciesul, paducelul, cornul, lemnul cainesc, socul si murul, mai
ales la periferia padurii. La parterul padurii intalnim diferite ciuperci: buretele alb, vinetica,
galbiorii, palaria sarpelui.

Flora are ca reprezentanti vinarita, laptele cainelui, urzica, firuta de padure, fragul etc. Pe
stancaraiele abruptului sud estic al dealului Magura ride la soare urechelnita, cufrunzele in rozeta,
flori roze si petale dispuse stelat.

Prin poienile si padurile acestei zone vom intalni iepurele, vulpea, veverita, mistretul, cerbul,
caprioara, ciocanitoarea, cinteza, mierla, sturzul,corbul. In locurile insorite poate fi vazut gusterul.

CETATEA CICEU

Articole similare: cetatea Ciceu, obiective turistice, Bistrita

Cetatea Ciceu este o fortareata medievala din actualul judet Bistrita-Nasaud, Romania, in
punctul de intalnire al teritoriului localitatilor Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgesti si
Dumbraveni. In Evul Mediu a facut parte din comitatul Belso-Szolnok (Solnocul Interior,
integrat in comitatul Solnoc-Dabaca la 1876). Cetatea a fost ridicata la sfarsitul secolului al
XIII-lea intr-un punct strategic, pe o colina vulcanica de 683 m altitudine, de unde si numele
de Ciceu (din maghiarul csucs - varf).

Dieta Transilvaniei a dispus demantelarea cetatii la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior
cariera de pietre de moara. Ruinele sunt astazi in stare de distrugere avansata si elementele care se
mai pastreaza nu permit cronologizarea.

Se cunosc putine despre istoria Cetatii Ciceului pana in prima jumatate a secolului al XV-lea cand
aceasta iese din proprietatea familiei nobilare Losonczi. Fusese stapanita de verii Ladislau Senior,
fiul lui Stefan Dezsofi, Ladislau Junior si Sigismund, fiii lui Dionisie Dezsofi de Losoncz pana la 1
Octombrie 1467 cand, in urma unui complot esuat, le-au fost confiscate de catre Dieta de la Turda
doua treimi din bunuri (inclusiv cetatea si domeniul aferent).

Indiviziunea unora dintre aceste bunuri, precum si nevinovatia unui alt var, Ioan, fiul lui Ioan, lasat
in drepturi, a dus ulterior la procese de revendicare a castelaniei. A beneficiat intr-o prima faza de
aceasta confiscare Ioan, fiul lui Emeric Szerdahelyi din comitatul Somogy (in Ungaria de astazi).
Acesta a intrat in posesia cetatii si a domeniului care intrunea la acea data 36 de sate si un targ. In
1473 aflam insa ca Ciceul era domeniu regal fara sa stim precis ce s-a intamplat cu fostul stapan.
Stim totusi ca la inceputul domniei regelui Vladislav al II-lea, Mihail, fratele lui Ioan, a fost
despagubit cu domenii in nordul Ungariei. Intervalul de timp probabil in care Stefan cel Mare a
luat in stapanire Ciceul si Cetatea de Balta este 1486-1490 desi nu trebuie exclusa posibilitatea
unei date anterioare, chiar din 1474.

Petru Rares reuseste ulterior sa reintre in stapanirea domeniului, iar unii dintre succesori sai la tron
il revendica fara succes. Alexandru Lapusneanu este ultimul domn moldovean care mai reuseste sa
stapaneasca, in parte prin forta armelor, posesiunile ardelene.

La Cetatea Ciceului, Magura Ciceului

Duminica dimineata la ora 6 pornim din Baia Mare, via Dej, catre Ciceu Mihaiesti.
Cer partial acoperit, maxim 5-6 grade C peste noapte, limbi si mari de neguri admirate de pe
Dealul Mesteacan, in lungul vaii sinuoase a Somesului, imediat rasaritul soarelui apoi, o feerie
paradisiaca de nebuloase baleiate de soare, putin inainte de-a ajunge-n Glod.

Mii de flori confera acum o nota unitara primaverii, de la lanurile galben-portocalii de ranunculusi
din fanatele umede, la intinsa holda roz-ciclamen de floarea cucului (Lydius flos cuculi), liliachiile
flori de tataneasa (Symphytum officinalis) din porumbistile inca necultivate si mai ales tufele
frecvente de liliac din fata caselor, in variate tonuri, mai rar cele albe.
Oprim adesea pentru a imortaliza aceste expresii de sezon, ultima oara in Ciceu Mihaiesti, acolo
unde un vechi zid de piatra scorojit,ca de medievala citadela, pare a sustine cu greu imensul buchet
liliachiu, dulceag-suav parfumat.

Parcurgem in urcus domol, dar continuu, drumul pietruit (binisor intretinut) din Ciceu Mihaiesti,
via Lelesti.
Remarcam bine amplasatele sageti indicatoare spre poiana de la poalele sud-estice ale varfului
Secaturile (dreapta) si Ciceu Corabia (descendent, spre stanga), numeroasele case pitoresti, cu
prispe inguste sutinute pe stalpi de stejar, adesea umbrite de ghirlandele vitei de vie, fanatele cu
livezi, mai apoi codrul tanar dominat de goruni.
In dreapta-sus se iveste semeata stanca de pe dealul Ciceul Spanzului (678 m altitudine) in dosul
(nord-est) careia se afla ruinele Cetatii Ciceului iar la stanga ei (vest-nord-vest) Magura Ciceului
(abruptul vulcanoclastic).

O sa (prin care vom cobori spre pranz pentru a cauta grotele si Pestera Ciceului) separa spre nord-
vestica Magura Ciceului (758 m alitudine) de varful Secaturile (800 m altitudine), cu versantul
sudic acoperit de gorunet compact lasand vederii doar un foarte mic abrupt stancos bej-albicios.
Culmea impadurita care incepe cu varful Secaturile, continuand spre Magura si terminandu-se cu
Ciceu Spanzului este orientata de la nord-vest spre sud-est (conform asist univ. Tudor Tamas), are
lungimea de circa 5 km, fiind aproape liniara si cu latimea variind de la 100 la 500 m, cu
altitudinea maxima in dealul Magura (784 m).

La ultimele gospodarii din Lelesti, o poarta monumentala cioplita-n masive roci vulcanice, cu
doua uriase sfere deasupra stalpilor paralelipipedici, ne atrage atentia. Marcajul turistic-punct
galben- acompaniaza drumul din Lelesti spre Ciceu Corabia-Cetatea Ciceului.
La o ramificare, acolo unde spre dreapta drumul pietruit continua cu un vechi drum de carute,
acum inierbat si vag conturat, marcajul punct galben urmeaza aceasta varianta directa spre Poiana
de sub Cetate de acolo la Cetatea Ciceului.

Drumul pietruit coboara usor la stanga apoi face o volta ascendenta la dreapta traversand gorunetul
matur si spectaculos (zona umeda si cu sleauri afunde pe alocuri) pentru a se curma in coltul sud-
vestic al poienii de sub dealul Secaturile (umeda, traversata de un modest parau afluind in valea
Lelesti si cu o cruce mare de lemn plus o scena pentru serbari folclorice in zona nord-estica) din
care spre est porneste marcajul turistic banda galbena iar spre sud-est marcajul turistic triunghi
galben, ambele ajungand repede in ce-a de a doua poiana (cu doua cruci de lemn) de sub Magura
Ciceului si la vest de dealul Ciceul Spanzului (respectiv Cetatea Ciceului).

Este abia ora 8 cand ne luam rucsacii si betele de trekking, pornim spre dealul Ciceul Spanzului
si ruinele cetatii.
Optam pentru varianta sud-estica marcata rar si necorespunzator (in zona marcajele, desi excesive
dar si neglijente, nu sunt vizibile din ambele directii de deplasare, apoi intre poteca marcata
triunghi galben si cea din stanga, situata putin mai sus, la 30-50 m, marcata cu banda galbena,
distanta e atat de mica si finalul identic, incat nimic nu justifica acest suplimentar marcaj...
dezorientativ.

La un moment dat, parcurgand dinspre sud-est spre nord-vest poteca marcata cu banda galbena -pe
traseul careia descoperim intre grohote doua izvoare cu apa, din nefericire partial colmatate cu
frunzis si mal, constatam ca apare si un alt marcaj, cruce galbena, acesta disparand la un moment
dat spre nord-nord-vest, in dreptul unei limbi de grohote drapate cu muschi; aici o sageata si o
cruce galbena, neamplasata pe fond alb, indica stanga -atentie, daca de la acea sageata suiti in
dreapta-nord-vest-dupa un parcurs mai anevoios pe un valcel abrupt cu vaga si sinuoasa poteca
printre grohote, lunga de circa 80-100 m, ajungeti la prima arcada a pesterii, a doua e la cativa
metri inspre vest iar o a treia, care comunica cu primele, la alti circa 8 m nord-vest, o alta grota se
afla si mai sus, inspre nord-vest, separata de primele prin cateva valcele si limbi grohotoase, insa
ceea ce stanjeneste aici deplasarea sunt frecventele, si agasantele, tufe intepatoare de macesi).

In padure, intre cele doua poieni, se fac remarcate grohotele si bolovanii intunecati de sorginte
vulcano-clastica, un fel de piroclastite cu structuri gaunoase (ce amintesc prin aspectul lor gaunos-
spongios pe sectiune de travertinuri, acelea fiind insa sedimentare) datorate gazelor fierbinti
inglobate in lave si racirii rapide a acestora imediat dupa eruptie.
In peretii Magurii, dar si ai stancariei dealului Ciceul Spanzului, privind roca cu atentie, mai ales
in zonele unde foarte recent au avut loc clivaje pe fisuri, urmate de prabusiri masive, constatam ca
acestea au mai degraba un aspect de tuff intercalat cu aglomerate sticloase sau cuartoase, culoarea
in spartura proaspata fiind bej-ocru, ceea ce probabil i-a facut pe unii sa considere ca ar fi vorba de
gresii nisipoase.

In curand ajungem in Poiana de sub Cetate (cotata GPS de Ionica P. la 620 m altitudine), cu pruni
rari si un drum de carute orientat la sud-vest-sud-sud-est pe sub bulzul stancos pe care fusese
edificata cetatea .
Aici marcajele banda si triunghi galben sunt plasate pe bolovani, la nici 3 m unul de altul dar nu se
vede niciunde punctul si crucea galbena.
Banda galbena o gasim in schimb, absolut aleatoriu, la poalele sud-estice ale Ciceului Spanzului,
acompaniind drumul de carute.

Fiindca stim dinainte zona, urcam pe o poteca (in lipsa marcajelor) spre dealul Ciceul Spanzului
(inseuarea nord-estica).
La stanga seii apar vulcanoclastitele gaunoase, fotogenice, intr-o zona cu ciudate inscrisuri ilizibile
parca, iar in dreapta, obeliscul medieval cu cap de bour, blasfemiat prin accentuarea cu alb a
conturului.

O scara de lemn inlesneste accesul acrobatic pe varful Ciceul Spanzului, deosebit de riscant
pentru neinstruiti.
De aici, daca privim spre sud-vest, avem o splendida panorama catre Ciceu Corabia si mult mai
departe, catre vest, spre dealul Vimei (culmea impadurita).

O poteca se insinueaza descendent la stanga varfului stancos, lasand vederii o firida zidita la baza
vechii cetati apoi un zid inalt de circa 10-12 m, realizat din rocile vulcanice aflata in zona si fixate
cu mortar.
Ocolim zidul-donjon spre sud-est-sud, surmontam apoi doua praguri stancoase, accedem pe
platforma spectaculoasa, cu portal si urme de incaperi cioplite de mesterii medievali in roca dura a
Cetatii Ciceului.
Stanca impresionanta, cu o suita de uriase alveole spre sud-sud-vest-vest, ofera amatorilor de
alpinism interesante trasee de escalada si o suita de surplombe.
Acestea pot induce in eroare, dand impresia ca ar fi niste portaluri de pesteri.
La sud-est de cetate apare o custura stancoasa discontinua, bine conturata, inalta de cel mult 5-8 m,
pe alocuri pitonata pentru training-ul amatorilor de catarari.

Fiindca dintr-un articol, voit senzationalist, publicat de o jurnalista in Mesagerul de Bistrita, dar si
din alte informatii postate pe net, reiesea (eronat) ca Pestera Ciceului se afla in abruptul stancos
sud-vestic al magurii Ciceul Spanzului (informatii pertinente privind Pestera Ciceului se afla in
revista Muntii Carpati nr. 23/2000 si in nr. 80 al revistei electronice Invitatie in Carpati),
parcurgem in ocol complet, de la est spre vest si la nord stancaria cetatii, cautand in baza acesteia
posibilele cavitatii care... lipsesc cu desavarsire.

Tatonam insa spre sud-est, Ionica observa in custura vulcanica frumoasa arcada cu fereastra ce
pare antropica, ca o parte din medievala cetate. De fapt, crearea acestei naturale si fotogenice
formatiuni, realizandu-se prin desprinderea si prabusirea rocilor dezagregate.
De aici ni se ofera o alta suita de perspective catre valea Somesului dar si spre Magura Ciceului.

Perseverenti, plini de sperante desarte si nestiind deocamdata ca aceasta deplasarea crunta prin
hatatul spinos nu ne va conduce la aflarea intrarilor pesterii, continuam pana la inchiderea cercului
in saua din stanga obeliscului cu cap de bour apoi, neimpacat cu ratarea unui important obiectiv, il
sunam pe Mitica Istvan.
Acesta apeleaza la speologul Tudor Tamas, asist. univ. la UBB Cluj Napoca, si in nici 10 minute
aflam ca pesterile Ciceului se afla de fapt in cu totul alta parte, mai concret in abruptul sud-vestic
al Magurii, adica la circa 300 m stanga si mai sus.
In aceasta sa dam peste marcajul turistic banda galbena pe care urmandu-l la stanga si in urcus
sustinut timp de circa 20 minute, accedem pe culmea impadurita cu gorunet a Magurii (cotata
GPS de Ionica la 737 m).
Adesea deviem spre zona de abrupt stancos cu minunate locuri de belvedere, din care una
extraordinara, plonjanta, spre Magura Ciceul Spanzului cu Cetatea Ciceului.
Marcajul banda galbena dispare la un moment dat dar, bazandu-ne pe perspectiva avuta dimineata,
de jos in sus, si experienta noastra turistica, continuam pe culme spre saua vest-nord-vestica, si-n
final catre varful Secaturile.

Pe Culmea Magurii ne impresioneaza grohotele gaunos-spongioase acoperite cu muschi dar si o

succesiune de gropi-palnii cu aspect de ponoare afunde de 3-4 m si largi de 5-8 m a caror geneza
n-o putem sti, cu siguranta insa apa adunata aici drenandu-se-n labirintica Pestera Ciceului.

Din sa suim spre nord-vest, dam intr-o pajiste splendida si vasta acaparata de recent infloritele,
sute de laptele cainelui (Euforbia sp.) galben-portocalii dar mai ales mii de orhidee catifelat
violete, punctate, numite poroinic (Dactylorhiza maculata).

Liziera vest-nord-vestica a Magurii e formata din mesteceni tineri.

Dincolo de ei domina padurea de goruni.
Pe varful Secaturile paste o turma mare de mioare dar cei patru caini ciobanesti nu se incumetara
sa se apropie, hamaindu-ne preventiv, de departe.

Daca de la Cetatea Ciceului am putut admira Tiblesul, acum doar cu doua fuioare de nea sub
varful Arcer si Tibles, la dreapta lui Muntii Rodnei, inca albi de zapada, si apoi varful Heniu
(cu releu) din Muntii Bargaului.
De aici vedem, daca privim inspre nord, Culmea Breze, cu varful Breze marcat cu releu, la
stanga lui varful Alunis (pe care am fost in urma cu vreo 2 luni, coborand in final la Manastirea
Rohiita) si spre vest, magurile impadurite ale Vimei si apoi, pana hat departe, desfasurarea
profund framantatului Podis Somesan.

Dupa binevenitul popas, si plaja scurta, pornim spre sud-est.

Imediat ce reajungem in saua dintre Secaturile-Magura incepem coborasul prin padure, dam in
curand de grohote, apoi de o poteca pastorala vaga pe care o urmam putin.
La un moment dat decidem sa deviem la stanga (nord-est) pentru a accede la baza abrupturilor
stancoase ale Magurei si la grote.
Aurica, ramas mult in urma, ne abandoneaza.
La un moment dat se intalneste cu o trupa de alpinisti dejeni veniti la escalada, din care, un tanar
pe care-l intalnisem cu Iancsi Moldovan in Tibles, in urma cu doi ani, il conduce spre Pestera
Ciceului.

Pentru Ionica si mine incepe de-acum calvarul strecurarii prin hatasul impanzit de macesi, corni,
paducei si porumbele intepacioase.
Traversam cateva valcele, suim accidentate limbi de grohote (amintind, in micro, de haosul
geologic din Valea Rea-Retezat).
Ajungem la baza peretilor (tuff-uri de Dej si aglomerate vulcanoclastice sticlos-cuartoase) dam de
primele prabusiri care au generat micile abriuri apoi de o grota.
Urmeaza un scurt traverseu pe o brana ingusta si apoi o coborare pe tancurile rugoase, cu excelente
prize.
De acum, continuam vreo 35-50 m pe directia nord-est, initial pe un valcel accidentat si apoi pe o
brana, ajungem la portalul grotei mari, la stanga ei, separata de o custura si nelipsitul hatas
obraznic, o alta.
Sub aceasta, pe un valcel, o saritoare de circa 3 m atrage atentia prin multimilenara ei slefuire
produsa de torentele care i-au dat aspectul unei conducte cu diametrul de 1,8-2 m, sectionata
longitudinal si pusa pe verticala.
Traversam in urcus pe sub o splendida arcada, ajungem la gura labirinticei Pesteri a Ciceului
(cotata GPS de Ionica P. 47-15,350 N, respectiv 23-57,518 E, altitudine 690-710 m).
Impresioneaza aici labirinturile inguste-stramte de sorginte tectonica, bolovanii cu alura de
atarnande si amenintatoare copturi.
Intrarea in pestera se face printr-un put accesibil doar celor cu pregatire si echipament adecvat.

Abia a trecut de amiaza iar junele si simpaticul alpinist dejean, ghidul lui Aurica, ajunse si el la
gura pesterii.
La o vreme dupa aceea se iveste si colegul nostru.
Dupa dezmatul fotografic si degusatrea splendidelor panorame est-sud-vestice, o luam la vale pe
un valcel abrupt-sinuos, apoi pe o limba lata de grohote, dam in poteca marcata cu banda galbena,
aproape de sageata si crucea galbena marcate pe trunchiul unui arbore.

De aici, daca am continua spre vest, in 15 minute, lasand in dreapta cele 2 izvoare din grohote, am
ajunge in poiana mare (cu o cruce si scena) de sub dealul Secaturile.
Noi o luam insa spre sud-est, pentru a mai poposi o data, si a ne completa portofoliul foto, in
poienita de sub Magura, din apropiere de Cetatea Ciceului.

Aici au aparut intre timp picnicarii fochisti si galagiosi, dotati cu topoare si aparatura audio... mai
rar turistii decenti, unii cu copii, printre ei si trei tineri nemti decenti.
Dupa pauza de masa, pe la ora 13,30 o luam spre poiana mare... acaparata de cateva autoturisme si
apoi un minicar plin de elevi-turisti bistriteni galagiosi, punand prompt de-o miuta, de parca pentru
asta ar fi fost necesar sa se deplaseze tocmai pana aici.

Ne imbarcam pornind spre casa, oprim doar pentru a mai surprinde alte perspective inedite ale
Dealului Ciceul Spanzului-Magurii-Secaturilor, acum scaldate in soare si pe urma in fata
monumentalei porti de piatra din Lelesti.
Ulterior admiram valea Lelesti cu spectaculoasele maluri cu gresii stratificate si marne.
Norii negri, prevestitori de furtuna, coplesesc orizontul nord-estic dar aversa ne surprinde abia pe
asfalt, intre Ileanda-Bizusa-Mesteacan.
Practic circuitul nostru turistic lejer per pedes a necesitat 5 ore iar la ora 15,30 suntem deja la Baia
Mare, multumiti si cu obiectivele propuse atinse.

In cele ce urmeaza, apelam la cateva date istorice gasite pe net, coroborate cu informatii
apartinandu-i speologului Tudor Tamas (Politehnica-Clubul Pesterilor din Cluj Napoca) cat si la
articolul (publicat in Muntii Carpati nr.23/2000) lui Stefan Tegher din Gherla, continuat cu cel al
speologului-publicist Ica Giurgiu, insotit de schita pesterii, voi incerca sa realizez o succinta
prezentare sintetica, istorico-speologica a zonei Magurii Ciceului si a obiectivelor sale deosebite.

Magura Ciceului - prezentare geo-speologica (conform I.Giurgiu si Tudor Tamas)

- nucleul eruptiv de riodacite a penetrat masa de sedimentar, fenomenul constituind, pare-se, un
ecou al eruptiilor neogene din Oas-Gutai care s-a resimtit pana aici; neavand forta de eruptie
necesara, magma a ramas incatusata in rocile sedimentare
- rocile au fost folosite de localnici nu doar la zidirea Cetatii Ciceului, mai apoi a fundatiilor
gospodariilor, ci si la confectionarea rotilor pentru mori.
- izvoarele sunt putine (valea Lelesti (obarsie), in Poiana de sub Cetate si intre grohotele de pe
poteca marcata cu banda galbena, capatul ei de V)
- pestera de la Cetatea Ciceului a fost descoperita in 1978, ulterior fiind descoperite alte grote si
intrari-conexiuni dendritice-lugimea galeriilor explorate si cartate fiind de 272,6 m
- in pestera exista un curs de apa subteran si un lac precum si o colonie de lilieci
- geologic-petrografic structura a fost studiata de catre Segedi-Szakacs-Marza-Chira etc. in 1991
dar prima mentionare a rocilor din zona si a originii lor vulcanice apartine lui Ricthofen (1860),
Hauer si Stache (1864)
- e vorba de o macrostructura cu alternanta de material pyroclastic si tuff vulcanic de la
inceputurile erei Badenian (Langhian) cu 60% sticla vulcanica dar si cuart
- patru intrari asigura accesul in pestera Ciceului prin versantul sud-vestic al Magurii
- pestera Ciceului, de tip dentritic, consta in doua sectoare de tipuri morfologice distincte; cel
orizontal are lungimea de 52,4 m; intrarile 3 si 4 conduc la doua pasaje scurte cu arce de 2-5 m
inaltime si 2-4 m latime; acest sector se pare ca are origine antropica, saparea fiind efectuata pe
fisurile din roca; sectorul descendent reprezinta un model tipic de crevasa reancarcata, aproape
paralela cu linia ridicaturii de afara si consista in trei canioane orientate est-sud-nord-vest
intersectate, avand lungimea de 120 m si circa 1 m latime, ajungand la adancimea de -47,5 m
- pestera 2 a fost formata prin reincarcarea unei imbinari verticale a peretelui din sud-vestic la
intersectia cu unul oblic, gaura rezultata fiind ulterior acoperita prin prabusiri in exces
- pestera 3 este un pasaj orizontal larg, format prin imbinarea unor fragmente de roca netezite
multimilenar si constituie rezultatul spargerii la intersectarea a trei fisuri subverticale cu un plan
incrucisat, ultimul formand acoperisul plan
- pestera 4 este un pasaj mic si ingust, format prin spargerea unor blocuri cazute de pe ridicatura
(pestera mormant)
- sunt frecvente podelele si acoperisurile false, instabile
- toate cele patru pesteri sunt tipic gravitationale, formate tectonic si litologic in masivul
vulcanoclastic al Magurii ca si prin eroziunea rocilor mama subsecvente

Cetatea Ciceului - istoric

- 1203-1204 la Ciceu a existat o puternica cetate; aceasta a fost stapanita o perioada de catre
domnitori moldavi, de la Stefan cel Mare (1489 dupa unii istorici) la Petru Rares si pana la
Alexandru Lapusneanu
- domeniile fostei cetati cuprindeau 63 de sate atestate documentar la inceputul sec. XIV (1332-
1333)
- anterior pe aceste meleaguri locuisera daco-romanii, marturia constituind-o apropiatul Castru
roman din Ilisua
- Cetatea Ciceului ar fi fost donata de Matei Corvin, impreuna cu domeniile aferente (pe la 1467)
lui stefan cel Mare
- la 1553 Ciceul a intrat sub dominatie habsurgica, satele din jur fiind donate nobililor refugiati din
fata turcilor in Transilvania
- in 1602 pe aici au trecut ostile generalului Basta
- in 1661 zona comunei Uriu a fost devastata de navalirea turco-tatara
- in 1704 trupele baronului austriac Tiege au ajuns in zona
- 1717-pustiirea zonei de catre invazia tatara
- 1830 - epidemie de holera.