Violenţa – o realitate a viselor noastre

În Convenţia Universală a Drepturilor Omului, la articolul, 3 se stipulează: “ Orice

individ are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitate personală”. Pentru a exista, un individ
sau un grup social trebuie sa apere valorile fundamentale şi în primul rând dreptul de viaţă.
Orice atingere adusă acestui drept este un act de violenţă la adresa omului.
Indiferent de ţară, de vârstă sau de sex, apartenenţă etnică sau politică, orice persoană
poate fii victima violenţei. Reprezentând o problemă socială, modalitaţile de manifestare şi
soluţionare ale violenţei interesează factorii de control social ( poliţia, justiţia, administraţia),
factorii educaţiei din societate(familia, scoala, biserica) şi opinia publică.
Simpla pronunţare a cuvântului violenţa generează reprezentări mentale ale unor scene
de violenţă determinând manifestări emoţionale şi judecaţi morale.
Agresivitatea umană este modalitatea de a intra în relaţie cu alţii. Ea este o
caracteristică a comportamentului uman de conservare prin atac şi apărare şi implică violenţa
de a provoca, de a ataca o alta persoană.
În sens pozitiv, agresivitatea este îndreptăţită când nu prejudiciază natura, viaţa şi
demnitatea omului, când nu contravine normelor morale, ea este ţn acest caz indispensabilă
supravieţuirii şi îi sunt asociate noţiunile urmatoare: conbativitatea, dinamism, dorinţa de a
trăi, energie vitală pusă în serviciul dezvoltarii capacităţii de informare, de schimbare, de
adaptare, de acţiune.
În sens negativ, agresivitatea are efecte distrugătoare asupra unei persoane sau a unui
grup, afectând relaţiile interumane.
Acţunile agresive ale omului pot determina distrugeri de bunuri materiale şi culturale.
Violenţa în sens generic, semnifică utilizarea forţei şi a constrângerii de către un
individ, grup sau clasă socială în scopul impunerii voinţei asupra altuia.
Din punct de vedere juridic, înseamnă folosirea forţei fizice sau a altor mijloace
persoasive pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o viaţă mare integritaţii unei persoane.
În contact psihologic, violenţa desenează comportamentul agresiv manifestat cel mai
adesea, ca urmare a unuor frustrări care nu pot fi defilate pe căi de desirabile social.
Formă particulară a agresivităţii, violenţa reprezintă o deteliorare a relaţiior
interumane presupunând legarea integritaţii fizice, psihice şi morale. Violenţa înseamnă
negarea existenţei unei persoane, este o forma de anulare, prin forţă, a libertăţii de acţiune şi
de exprimare a acesteia.
Este un act brutal, în afara regulilor şi legilor, incompatibil cu ideea de dreptate.
Termenii: victimă, agresor, martor.
Violenţa este diferenţa în funcţie de cel care o suportă, cel în cauză resinţind fizic sau
mental efectele distrugătoare ale unei agresiuni.
Reacţiile celui care suportă un act de violenţă pot fi extrem de diferite, iar urmările
asupra psihicului dintre cele mai grave pentru că nu numai intensitatea obiectivă a actului
violent are efect asupra victimei, ci şi aprecierea personală a acestuia.
Violenţa poate rănii fizic şi psihic, redeschide răni nevindecate, poate fragiliza
persoana umană într-atât încât aceasta să fie afectată tot restul vieţii.
În şcoală reacţiile celor violentaţi sunt multiple şi extrem de diferite. Sinupla absentă
de reacţie, indiferenţa sau atitudinea de vandalizare, limbajul brutal, chiar obraznic, sunb
forme de manifestare a unei suferinţe şi neputinţe pe care adolescentul încearcă să o ascundă.
Există câteva trăsături care definesc portretul unei personalităţi agresive: dorinţa de a
deţine controlul asupra altor persoane prin orice mijloc, temperament violent, imaturitatea şi
instabilitate emoţională, vindecarea în propria-i persoană, inabilitatea în a-şi identifica
sentimentele, nemulţumirea, supărat pe lume, istorie personală cu abuz în copilărie, consum
de alcool sau droguri, atitudine negativă faţă de parteneri, sprijin critic exagerat.
 Martorul poate avea diferite atitudini şi reacţii: indiferenţă, implicare, frică şi instigare.
Orice persoană, din orice mediu social poate fi în cazul unui eveniment violent,
agresor, victimă sau simplu spectator.
Riscuri de violenţa şi forme de manifestare: Oricare dintre noi poate să vorbească
despre violenţă.
Poţi vorbii despre violenţa pe care ai simţit-o despre violenţa care s-a petrecut sub
ochii tăi, despre cea care este prezentată de medic sau pe care ţi-o imaginezi.
Violenţe cu distrugere fizică –
-împotriva altei persoane: crima şi tentativa de crimă: omor, viol, folosirea forţei:
lovituri, rănire... – violenţe fizice: sociale, conjugale, maltratări... – accidente: domestice, de
circulaţie, pe stradă...- împotriva propriei persoane: - suicidul: - punerea în pericol a propriei
persoane, comportament riscant; epuizare, oboseală:
- împotriva obiectelor: - delicte, furt, degradări
- împotriva mediului natural: degradarea ecologică, distrugerea speciilor de animale...
Violenţe prin dominarea activă:
- impotriva altei persoane: - distrugere fizică( şi tentativă), hărţuire morală, sexuală,
…- dispreţ, umilire, insultă, badjocoră:
-constrângerea unei persoane pentru a se supune voinţei altei persoane s-au pentru a se
adapta unei situaţii; - manifestare.
Violenţă prin dominare pasivă – împotrivirea altei persoane: - transformarea unei
persoane într-un obiect.
-împotrivirea propriei persoane: - enervare, stres, angoasă...
Violenţe prin deversificare împotriva altei persoane:
-atitudini, conduite rasiste, xenofobe care duc la excludere, xagrare... – desemnarea
unui ţap ispaşitor; - prejudecaţile, vehicularea unor zvonuri; -judecarea persoanelor după
aparenţe.
Violenţe prin interacţiune împotriva altei persoane:
-revolte, batăi, - insulte, ameninţării.
-privirea de libertate conflicte, - exprimarea unor sentimente violente, mânie, ură,
stres, agasare, teamă, anxietate.
Împotriva propriei persoane: - sentiment de nesiguranţă: temă de agresiune, de a
traversa strada;
-împotriva obiectelor: - vandalism, lapidare, jaf; - accidente de circulaţie.
Violenţe prin omisiune active
- împotriva altei persoane: - lipsa de grijă; în privinţa educaţiei, abandon, încălcarea
legii: a codului penal civil, al muncii.
- neacordarea ajutorului persoanelor în pericol
- încălcarea regulilor de bună, izolarea: refuzul de a vorbii cu alte persoane
- împotriva obiectelor: - însuşirea bunului altei persoane: câştig necinstit, pungăşie.
Violenţe omisiune pasivă
- împotriva altei persoane
- indiferenţa
- împotriva propriei persoane: - a nu se îngriji de propria persoană
- împotriva obiectelor: a uita să restitui bunul altuia
- Violenţa are repercusiuni negative asupra persoanei(izolare, deprimare,
neîncredere în sine prin pierderea valorii de sine şi a sentimentului de control, lipsă
de respect faţă de propria persoană neglijată personală ţn privinţa igienei sau a
alimentaţiei, consum de alcool şi de droguri, absenteism la serviciu, sinucidere sau
a societaţii (deprecierea valorilor umane, degradarea relaţiilor intermane prin
transformarea persoanei într-un obiect, creşterea numărului de arme şi de
 sinucideri, perpetuarea ciclului violenţei, scăderea calităţii vieţii, scăderea
randamentului şi a eficienţei la locul de muncă, destrămarea familiei, cheltuieli
suplimentare în diferite domenii care presupun pregătirea resurselor umane
speciale, funcţionarea unor servicii ca adăposturi, penitenciare, centru de educare).
Comportamentul agresiv nu este numai o problemă morală sau juridică. El se înscrie
adesea în registrul patologicului violenţa fiind adesea expresia unei suferinţe
individuale sau sociale.
Cuvintele brutale sau vindicativesunt asociate cu gesturi la fel de violente. Indiferenţa
în faţa problemelor vieţii, lipsa de reacţie la situaţii intolerabile conduc la un comportament
agresiv, actul violent fiind um mijloc de a se face auzit.
Violenţa împotriva copilului
Copilul este supus adesea unor acte internaţionale care produc vatămări corporale,
tulburări psiho emoţionale şi supuneri la situaţi periculoase cu urmări grave în
comportamentul de mai târziu al acestuia.
Abandon- parăsirea intenţionată chiar definitivă a cxopilului (despărţire fizică detaşare
afectivă, neîndeplinirea unor obligaţii legate de întreţinere.
Abuz emoţional- atitudine sau comportament inadegvat al părinţilor s-au al altor
persoane care au î înrijire un copil, cu efecte negative asupra echilibrului emoţional şi a
dezvoltării psihice a copilului, împiedicându-l pe acesta să-şi creeze o imagine pozitivă despre
sine.
Forme de manifestare: ameninţare cu pedeapsa, cu părăsirea sau alungarea,
badjocorire, abuz verbal la adresa copilului, ignorare, respingere, terorizare, izolare,
distrugerea obiectelor proprii copilului, transformarea copilului în “Ţap Ispăşitor” sau într-un
„copil programat” , manipulat.
Abuz fizic – violenţe fizice, accidentale sau intenţionate, cu urmări grave asupra
evoluţiei intelectuale şi comportamentale a copilului.
Forme de manifestare: exploatarea prin muncă, pedepsele aspre şi umilitoare, actele
periculoase la care este supus un copil.
Abuzul sexual – Obligarea unui copil de a participa la activităţi sexuale care au ca
scop satisfacerea plăcerilor unui adult ( exploatarea sexuală a copilului, seducţie, viol).
Cosecinţele violente asupra copilului
Violenţa, sub orice formă de manifestare nedepistată şi neeliminată, produce
modificări grave în personalitatea copilului, cu repercisiuni majore în timp. Lipsa de adaptare
şi integrare socialş sunt consecinţele cele mai grave care afecteazş viaţa copilului devenit
adult.
Situaţiile tensionate datorate unor cauze concrete, degradarea legăurilor între membrii
unei comunităţi ( familie, şcoală) sunt intens şi dureros resimţite de adolescenţi, iar ei
reacţionează prin revoltă.
Revolta contra indiferenţei, a rigidităţii individuale şi sociale, a nedreptăţii sau a lipsei
de respect este semnu sănătăţii psihice a tânărului.
Exacerbarea acestui fenomen prin lipsa de reacţie a adulţilor poate conduce însă la
dezvoltarea unor comportamente violente la adolescenţi cu consecinţe grave pentru ei şi
societate.
Copiii şi adolescenţii care trăiesc într-un mediu violent dezvoltă comportamentele
specifice.
În circuitul şcolar caracteristicile comportamentale ale copilului victimă a violenţei
constau în:
- dificultăţi de comunicare şi relaţionare
- culpabilizare, autosticmatizare, izolare
- agresivitate nejustificată în relaţia cu colegii şi profesorii
 - comportament derivant: fuga ( de la şcoală sau de acasă), furturile
- identificarea cu eroii negativi
- lipsa de concentrare
- schimburi nejustificate în performanţele şclare sau randament şcolar scăzut.
Şcala constituie un spaţiu social de transmitere şi asimilare de informaţii, dar şi de
modelare si a personalitaţii de socializare.
Scoala este unul din mediile unde energia agresivă este mobilizată şi drept urmare şi
trebuie sa răspună tangenţelor adaptării elevilor la conţinutul de cunostinţe,la metodele de
lucru propuse, la modul de funţionare şi la regulile de disciplină.
Activitatea educativă scolară presupune existenţa unui colectiv, a unei echipe unde
dinamismul, motivarea, combatibilitatea şi sentimentul apartenenţei la o comunitate,
care nu este impusă ci construită, sunt necesare.
Ca mijloc de exercitare a puterii se întâlnesc în mediul şcolar frecvent diferite tipuri de
manifestări a agresivităţii şi violenţei fiind implicaţi în acest proces atât elevii cât şi
personalul şcolar ( profesori) .
Violenţa se manifestă între: elev-elev; elev-profesor; profesor-profesor.
În mediul şcolar se întâlnesc adeseea următoarele forme de violenţă:
-fizice: bătaia, lovirea, pedepse corporale;
-emoţionale: intimidarea, umilirea, ameninţarea, izolarea.
-verbale: denigrarea, poreclirea( formă de dispreţ, de înjosire), înjurăturile.
Unii elevi mai mici sau mai mari, încearcă să impună în şcoală modul de viaţărganizat,
familial sau stradali, fiind refractari oricărei forme de disciplinare.
În perioada adolescenţei riscul alunecării în cazuri de violenţă este mult mai mare.
Multe dintre aceste violenţe pot fi evitate presonalul implicat în procesul de
învăţământ având în acest caz un rol esenţial.
În anumite situaţii, recunoaşterea socială şi statutul de profesor nu sunt suficiente
pentru a-i conferiiacestuia autoritatea necesară în faţa elevilor. Relaţii umane bazate pe
respect, închidere şi cunoaştere, dar şi pe înţelegerea corectă a distanţei între elevii şi
profesorii care stau la baza autoritaţii profesorului.
Atitudinea profesorului în procesul educaţional poate fi:
-permisivă: se teme şi permite tinerilor atitudini violente;
-negociatoare: accesibil discuţiei, încearcă responsabilizarea elevilor;
-autoritarea: inaccesibilul discuţiei suscită violenţa în rândul tinerilor.
Sancţiunea, în mediu şcolar este „un răspun care aprobă sau dezaprobă un act, indică o
recompensă sau o pedeapsă”
Sancţunea şcolară , fără apel la cadrul juridic, este adesea suficientă pentru îndreptarea
elevului.
Bibliografie:
Sorin M. Rădulescu, Sociologia violenţei. (intra) familiale, Lumina Lu, Bucureşti
2001.
Lucreţia Vasilescu, Violeta Tapai, Mirela Paraschiv, Violenţa nu este o soluţie, Ghid
metodologic.
Editura Blueprint internaţional, Bucureşti, 2004.
Constantin Crişan, Eseu despre personalitate, Editura Albatros, 1972.
Aurelia Marinescu, Codul bunelor maniere astăzi, Editura Humanitas, Bucureşti 1996.