Electrosecuritate.

Siguranta pacientului
şi a utilizatorului
• Utilizarea aparatelor electronice medicale în diagnostic şi
tratament ridică o serie de probleme importante atât
pentru securitatea pacientului, cât şi a personalului
medical. Din acest motiv este necesar ca toţi cei care
proiectează, construiesc sau utilizează aparate
electronice medicale să cunoască efectele curenţilor
electrici asupra organismului şi să ia toate măsurile
pentru excluderea oricărui risc în folosirea acestor
aparate în activitatea medicală.
• Moartea prin electrocutare se produce, în majoritatea
cazurilor, prin efectul curentului electric asupra inimii şi
numai în proporţie redusă prin arsuri sau paralizii ale
muşchilor respiratori. Pentru acelaşi curent global preluat
de un subiect, riscul depinde de proporţia curentului
care trece prin inimă, determinată de punctele de
contact. Această proporţie este de 3,3% pentru contactul
mână - mână, 3,7% pentru contactul mâna stângă -
picioare, 6,7% pentru mâna dreaptă - picioare şi 0,4%
pentru picior - picior.
• S-a demonstrat că trecerea unui curent electric prin
inimă, chiar la intensităţi mici, poate avea efecte grave.
Rezultatele experimentale artă că majoritatea
persoanelor nu percep curentul de 300 µA care este
aplicat la suprafaţa corpului, între mâini. În schimb, se
consideră că un curent de 30 µA (50 Hz) aplicat pe cord
poate produce fibrilaţie ventriculară.
• Valoarea limită maximă a tensiunii pe inimă este de circa
10 µV iar a curentului prin muşchiul cardiac de 10 µA
(valori efective). Aceste valori se referă la un curent
continuu sau sinusoidal, cu frecventa cuprinsă între zero
si 1 KHz. Creşterea frecvenţei reduce treptat efectele
curentului, încât intensitatea limită admisibilă la 100 KHz
poate atinge 1 mA.
• Electrosecuritatea este un concept definit în sens larg ca
starea de risc minim la utilizarea aparaturii
electromedicale în vecinătatea omului. Ea se referă la
conţinutul şi limitarea şocurilor electrice aleatoare,
exploziilor, incendiilor sau oricăror stricăciuni (electrice)
provocate pacientului, aparaturii sau clădirilor.
• Şocul electric introduce fibrilaţie ventriculară, o contracţie
rapidă, dezordonată şi de mică amploare care anihilează
funcţia de pompă a miocardului şi produce în scurt timp
moartea. Sensibilitatea la şoc electric este inegal
distribuită pe parcursul ciclului cardiac; perioada
vulnerabilă corespunde frontului anterior al undei T-
ECG, când un singur impuls de valoare relativ mică şi
durată sub 100 ms poate declanşa fibrilaţia.
• Pragul de şoc electric letal are în vedere această
perioadă şi nu restul ciclului pentru care valorile
periculoase ale curentului sunt cu două ordine mai mari.
• Rezultatele investigaţiilor experimentale susţin o limită
de siguranţă absolută de cca. 300 µA la aplicarea
curentului pe suprafaţa corpului, de exemplu între mâini.
• În Tabelul 1 sunt listate efectele şocurilor de curent de la reţea, între
braţele unui corp uman mediu. Similar, microşocuri de 10-100 µA
direct pe inimă pot cauza fibrilaţie ventriculară şi deces. Dacă
frecvenţa creşte peste 1 kHz, nivelurile din tabel nu mai ameninţă
viaţa, cel mult pot determina arsuri (zona MHz).
I (mA); t =1 s Efect

1 Pragul percepţiei

5 Val. max. de curent inofensiv

10 - 20 Pragul contracţiei musculare

50 Durere. Leşin, răni posibile.

100 - 300 Începutul fibrilaţiei ventriculare. Centrul respirator rămâne intact.

6A Contracţie puternică a inimii. Paralizie respiratorie temporară.

Ardere, dacă densitatea de curent este mare.

Tabelul.1 Efectul şocurilor de curent între braţe

• Densitatea curentului la suprafaţa de contact este un
factor demn de luat în consideraţie în tabloul efectelor
fiziologice; în timp ce 1 mA poate trece neremarcat la
contacte largi, 0,3 mA provoacă cert senzaţie la contacte
mici şi, influenţat de acelaşi factor, pragul de durere
poate fluctua larg între 1 şi 10 mA.
• Pragurile de şoc electric la aplicarea internă sunt mult
inferioare limitelor acceptate la aplicarea externă din
motive legate de distribuţia diferită a liniilor de curent.
Conductivitatea superioară a sângelui în raport cu
ţesuturile oferă curentului căi de rezistenţă minimă prin
sistemul circulator şi sporeşte considerabil fracţiunea din
curentul total care străbate cordul. Pentru om, se
consideră că un curent de 30 µA / 50 Hz aplicat prin cord
poate produce fibrilaţie, iar 15 µA ar reprezenta limita
superioară de siguranţă. În anumite condiţii de risc
crescut acest prag trebuie considerat 5 µA.
• La utilizarea aparatelor electromedicale pot să apară
curenţi de scurgere la pământ, prin carcasa aparatului
sau prin pacient.
• Curentul de scurgere la pământ este curentul nefuncţional
care trece de la partea legată la reţea la conductorul de
legare la pământ (de protecţie), prin materialul electroizolant
sau de-a lungul suprafeţei sale.
• Curentul nefuncţional care trece de la partea energizată
electric la carcasă şi apoi la pământ sau la o altă parte a
carcasei printr-o conexiune conductoare externă diferită de
conductorul de legare la pământ, reprezintă curentul de
scurgere prin carcasă.
• Curentul de scurgere prin pacient este acel curent
nefuncţional care trece de la părţile aparatului ce stabilesc
contact intenţionat cu pacientul (numite parte aplicată), prin
pacient, la pământ; curentul de scurgere prin pacient se
datorează apariţiei nedorite la pacient a unei tensiuni de la o
sursă externă pacientului.
• În afară de curenţii de scurgere, prin pacient mai apar
aşa-numiţii curenţi auxiliari de pacient, adică acei curenţi
care străbat pacientul în timpul utilizării normale, între
elemente ale părţii aplicate şi care nu sunt destinaţi să
producă un efect fiziologic (curenţi de polarizare ai
amplificatoarelor, curenţi utilizaţi în pletismografie etc).
• În funcţionarea unui aparat electric medical mai apar diferite tipuri
de curenţi:
– curentul de defect este în principiu curentul maxim care poate
apărea în caz de defect;
– curentul de risc (c.r.) există în funcţionarea normală a aparatului; cel
general se referă la cazul când aparatul nu are împământare; mai
există c.r. de interconectare între aparate, c.r. de sterilizare şi c.r.
asociat mediului de operare;
• Valorile tuturor acestor curenţi sunt prevăzute de standardele
internaţionale.
• Conform valorilor din Tabelul 1, valoarea curentului de scurgere
prin carcasă permis pentru echipament este de max. 5 mA. El are
două componente: rezistivă şi capacitivă. Partea rezisitivă
provine din rezistenţa izolaţiei cordonului de alimentare şi a
primarului transformatorului de reţea. Tehnologia actuală
conduce la valori ale acestui curent neglijabile. Componenta
capacitivă se datorează capacităţii distribuite dintre firele de
alimentare sau dintre firul “cald” şi carcasa aparatului
• De exemplu, 2500 pF la 50 Hz produce o reactanţă capacitivă de
1 MΩ şi un curent de scurgere de cca. 220 µA. Alte componente
care produc curenţi de scurgere sunt filtrele de RF,
transformatoarele de putere şi orice dispozitiv care are capacitate
parazită.
• Remediul pentru acest fenomen este firul de împământare de
siguranţă (verde), prin care trec curentul de scurgere şi curenţii de
defect.
• Ca un exemplu, pentru o rezistenţă de împământare de 1 Ω, un
curent de scurgere (la pământ) de 100 µA şi rezistenţa pacientului
de 500 Ω, doar 0,2 µA trec prin acesta. Restul de 99,8 µA se scurge
prin firul de împământare, care este o rezistenţă foarte mică în
paralel cu pacientul. Figurile 1 şi 2 arată un sistem normal, respectiv
unul la care există întreruperea împământării. În acest ultim caz toţi
curenţii de scurgere trec prin pacient (!).
• Reducerea curentului de scurgere al aparatului, monitorizarea
continuă a continuităţii firului de împământare de siguranţă şi a
prizei de pământ, adăugarea unui conductor în paralel cu acesta şi
folosirea unui sistem de alimentare izolat, care separă
echipamentul, deci pacientul, de firul de masă neutru, toate acestea
sunt măsuri de prevenire a electroşocurilor sau a electrocutării.
Figura 1 Calea normală a curentului de scurgere prin pacient
Figura 2 Calea curentului de scurgere, cu împământarea întreruptă
• Clase de protecţie
• Siguranţa în folosirea aparatelor electromedicale rezultă
din concurenţa a trei condiţii esenţiale: folosirea unor
aparate de foarte bună calitate şi sigure, îndeplinirea
tuturor indicaţiilor privind instalaţiile prescrise care
asigură buna lor funcţionare şi exploatarea lor
competentă de către un personal instruit şi autorizat să
le mânuiască.
• Aparatele electromedicale trebuie să fie concepute,
proiectate şi realizate în conformitate cu normele tehnice
şi prescripţiile standardelor obligatorii în aceste activităţi.
Pentru protecţia împotriva electrocutării, cel puţin partea
legată la reţea a aparatului trebuie dotată cu o măsură
de protecţie suplimentară faţă de izolaţia de bază
(izolaţia necesară pentru asigurarea funcţionării
aparatului şi care realizează în acelaşi timp protecţia
contra atingerii întâmplătoare a pieselor aflate sub
tensiune), conform condiţiilor pentru aparate de clasă I, II
sau III de protecţie (Figura 3).
• Defectarea unui aparat electromedical reprezintă un pericol iminent
pentru pacient. De aceea siguranţa în funcţionare trebuie să
întreacă exigenţele puse în general aparaturii electronice
profesionale.
• În cazul aparatelor de clasă I de protecţie, măsura suplimentară de
protecţie constă din conectarea tuturor părţilor conductoare
accesibile la conductorul de protecţie care face parte din instalaţia
electrică fixă de alimentare, astfel încât părţile conductoare
accesibile să nu ajungă sub tensiune. În plus, aparatul poate avea
blocuri lucrând la tensiune redusă medicală (24 Vef sau 50 Vcc) sau
părţi accesibile protejate cu impedanţă de protecţie.
• În cazul aparatelor de clasa a II-a de protecţie,
măsura suplimentară de protecţie constă dintr-o
izolaţie suplimentară (faţă de izolaţia de bază)
sau din întărirea izolaţiei de bază, eliminându-se
astfel necesitatea legării la pământul de protecţie
şi dependenţa de condiţiile de instalare.
• În cazul aparatelor de clasa a III-a, măsura suplimentară
de protecţie constă din alimentarea la tensiune redusă
medicală şi din imposibilitatea apariţiei unor tensiuni mai
înalte decât tensiunea redusă medicală. Aceste aparate nu
se recomandă să fie prevăzute cu mijloace pentru
conectarea la un conductor de pământ de protecţie.
• Aparatele electromedicale se clasifică în:
• - Aparate de tip A, care nu au nici un fel de
legătură electrică sau neelectrică cu pacientul
(în general aparate de laborator);
• - Aparate de tip B, pentru aplicaţii medicale
externe (la suprafaţa organismului) sau interne
pe pacient, excluzând aplicarea directă pe cord;
aceste aparate au o protecţie corespunzătoare
împotriva electrocutării, în ceea ce priveşte
curentul de scurgere admis şi siguranţa legării la
pământ de protecţie (dacă există);
• Aparate de tip BF sunt aparate de tip B având o parte
aplicată flotantă (izolată, de tip F).
– Prin parte aplicată flotantă (izolată) de tip F se înţelege acea parte
aplicată (totalitate a părţilor aparatului, inclusiv cablul de pacient,
destinate stabilirii unui contact intenţionat cu pacientul), izolată de
toate celelalte părţi ale aparatului, astfel încât curentul de scurgere
prin pacient admis în condiţii de prim defect să nu fie depăşit atunci
când se aplică între partea aplicată şi pământ o tensiune de 1,1 ori
mai mare decât cea mai mare valoare admisă a tensiunii de reţea
nominale.
• - Aparate de tip C, care sunt destinate aplicaţiilor
pe cord, conform recomandărilor Comitetului
Electrotehnic Internaţional (CEI); ele se
construiesc numai ca aparate de tip CF, adică
aparate având o protecţie sporită împotriva
electrocutării, în ceea ce priveşte curentul de
scurgere admisibil şi având o parte aplicată
flotantă (izolată) de tip F, permiţând aplicarea
directă pe cord.
• Prin condiţii de prim defect se înţeleg condiţiile în
care un singur mijloc de protecţie împotriva
pericolelor este defect sau când apare o singură
condiţie anormală ce implică pericol;
Utilizarea curentului
electric de joasă
frecvenţă în
instrumentaţia
biomedicală pentru
recuperare
 Electrostimularea
• Electrostimularea este procedura care
constă în aplicarea pe piele a unor
electrozi conectaţi la un aparat care
generează impulsuri electrice de
intensitate, amplitudine, frecvenţă şi
durată variabile. Aceste impulsuri ajung la
fibrele musculare pe care le stimulează,
generând contracţia acestora. Există mai
multe tipuri de stimulare electrică: TES ,
NMES/TENS/EMS şi FES.
• TES (stimulare electrică prag) este tipul de stimulare care se
realizează pe timpul nopţii; această modalitate de stimulare nu
produce contracţie musculară, ci creşte circulaţia sanguină şi nivelul
hormonilor de creştere la nivelul muşchilor atrofiaţi. Este folosit în
tratamentul muşchilor slăbiţi ("atrofia muşchilor neutilizaţi"). Se
realizează pe un termen îndelungat de 3-4 ani, după care se face o
pauză şi se reia tratamentul. Este folosit noaptea pentru dezvoltarea
musculară, în timp ce corpul şi creierul se află în repaus şi se
utilizează la pacienţi cu vârsta mai mare de 2 ani. Acest tip de
stimulare vindecă câmpurile motorii, provoacă o senzaţie foarte fină,
ca o vibraţie.
• Este folosit în combinaţie cu terapiile fizice sau ocupaţionale.
Rolul acestui tip de stimulare este de a întări muşchii, ceea ce duce
la îmbunătăţirea abilităţilor funcţionale ale individului. Dezvoltarea
musculară se realizează în 3 până la 6 luni.[74]
• Efecte adverse nu există, însă eventualele probleme care apar
se datorează utilizării incorecte a acestuia: plasarea incorectă a
electrozilor duce la spasme musculare; stimularea la intensităţi prea
mari determină dureri musculare. Rar s-au raportat iritaţii ale pielii
datorate electrozilor, acestea apărând doar dacă electrodul este
uzat şi dacă individul are leziuni ale pielii.
• NMES (stimulare electrică neuromusculară) este utilizată
în timpul zilei cu supraveghere de specialitate, pentru
abolirea spasmelor musculare, creşte gama de mişcări
realizabile, reduce şi previne atrofia musculară,
realizează reeducarea muşchilor şi creşte circulaţia
locală, îndepărtează durerile minore (dureri de articulaţii,
dureri musculare) şi stresul, întăreşte muşchii,
îmbunătăţeşte condiţia fizică.
• Mai este denumită EMS şi ES; tratamentul se face în
timpul zilei pentru intervale scurte de timp, tratează
câmpurile motorii şi funcţioneaza prin depolarizarea
nervoasă. NMES foloseşte curentul electric pentru a
stimula muşchii prin exerciţiu pasiv.
• Prin plasarea electrozilor pe un grup particular de
muşchi, aceştia vor răspunde la impulsurile generate
prin contracţie şi relaxare ritmică realizate de aparat.
• Când are loc contracţia musculară ca urmare a unui
impuls EMS/TENS, schimbările chimice ce au loc în
muşchi sunt similare acelora asociate cu contracţia
voluntară în exerciţiul normal.
• FES (stimulare electrică funcţională) este utilizată pentru
realizarea mişcărilor funcţionale controlate electric; tipul
de contracţie musculară este activă, activarea
secvenţelor contracţiei se face de către computer sau
terapeut; aceasta produce o mişcare funcţională, iar
electrozii pot fi implantaţi sau de suprafaţă.
• Este folosit în diverse cazuri de paralizii determinând
contracţia muşchilor afectaţi prin distrugerea
motoneuronului superior, care are loc datorită unei
probleme de realizare a conexiunii dintre creier şi
măduva spinării. În astfel de cazuri, nervul şi muşchiul
inervat sunt integri, deşi nu primesc semnale de la
creier. Când nervul nu este afectat şi motoneuronul
inferior este intact, muşchiul mai poate primi încă
semnale de control şi îşi poate continua dezvoltarea. În
astfel de cazuri stimularea electrică aplicată nervului sau
muşchiului apropiat va determina contracţia musculară.
• În cele mai multe cazuri de afectare a
motoneuronului inferior, electrostimularea nu
poate fi utilizată pentru a genera o contracţie
musculară, deoarece conexiunea nerv-muşchi
este afectată şi muşchiul nu este sănătos; în
acest caz există o problemă a conexiunii între
măduva spinării şi muşchi.
• Astfel de probleme apar în radiculopatii, leziuni
ale plexurilor, leziuni nervoase, neuropatii,
precum şi boli ale joncţiunilor neuromusculare şi
boli musculare.
• Prin EMG se poate determina dacă FES este o
opţiune posibilă de tratament sau nu.
• TENS (stimularea electrică nervoasă
transcutanată ) este o tehnică simplă, neinvazivă,
analgezică.
– La folosirea TENS sunt generate impulsuri de curent de
către un generator transmise cu ajutorul electrozilor prin
suprafaţa intactă a pielii.
– Modul convenţional de administrare TENS este de a
folosi caracteristicile electrice care activează selectiv
fibrele cu diametru mare (Aβ) fără a activa fibrele
nociceptive de diametru mic (Aδ şi C). Studiile
demonstreaza ca aceasta produce alinarea durerii
– Este folosit în mod special pentru tratarea simptomatică
a durerii acute şi cronice nemaligne, este utilizat de
asemenea în îngrijirea paleativă pentru a trata durerea
cauzată de către bolile metastatice ale osului şi
neoplasmului osos.
• Cele mai raspindite teorii a modului de actiune ale TENS
sunt:
– Teoria de control a „Portii Durerii” sugerează că prin stimularea
electrica a receptorilor nervosi senzoriali, un mecanism de tip
„poarta” este închis într-un segment al măduvei spinării,
prevenind transmiterea mesajelor de durere la creier şi blocarea
percepţiei acesteia.
– Teoria eliberarii de endorfine: sugerează că impulsurile de
stimulare electrica produc endorfine şi encefaline în organism.
Aceste substanţe naturale analgetice blocheaza transmiterea la
creier a mesajelor de durere, într-un mod similar tratamentul
medicamentos, dar fără a exista pericolul crearii de dependenţă
sau de alte efecte secundare.
– Teoria caii inhibitoare descendente: sugerează că stimulii nocivi
excita fibrele nervoase subtiri, ducând la activarea substantei
reticulare din trunchiul cerebral. Aceasta elibereaza serotonină
(un neurotransmitator legat de satrea de bine), care la rândul
său, inhibă durerea la nivelul măduvei spinării. Pe scurt spus,
"durerea inhibă durerea."
• Deoarece nu există posibilitatea toxicităţii
sau supradozării, pacienţii îşi pot
administra TENS singuri şi să-şi titreze
doza tratamentului în funcţie de
necesitate.
• Efectele TENS sunt rapide de la început
pentru majoritatea pacienţilor,astfel că
beneficiul poate fi obţinut aproape imediat.
• În comparaţie cu tratamentul pe bază de
medicamente de lungă durată, TENS este
o metodă ieftină de îndepărtare a durerii.
 Modularea in amplitudine si frecventa

• Un semnal alternativ (sinusoidal) se poate

exprima matematic prin următoarea
expresie u (t ) = U sin (ωt + ϕ )

• unde:
– u este valoarea instantanee a tensiunii
alternative în funcţie de timpul t,
– U este amplitudinea acestei tensiuni,
– ω = 2πf frecvenţa unghiulară,
– iar φ faza oscilaţiilor
 Modularea in amplitudine si frecventa

• Prin procesul de modulaţie se pot influenţa cei

trei parametri ai acestei oscilaţii exprimate în
funcţie de timp.
• Dacă amplitudinea U variază în ritmul
semnalului modulator, în timp ce frecvenţa şi
faza rămîn neschimbate, se obţine modulaţia de
amplitudine (MA).
• Dacă în ritmul semnalului modulator variază
frecvenţa ω = 2πf, în timp ce amplitudinea U şi
faza φ rămîn neschimbate se obţine modulaţie
de frecvenţă (MF).
 Modularea in amplitudine si frecventa

• Semnalul up este modulat cu un semnal cu o

frecvenţă mult mai scăzută numit semnal
modulator um.
• Cele două semnale se aplică la intrarea unui
dispozitiv electronic neliniar care poate fi
asemănat cu un amplificator comandat în
amplitudine.
• La ieşirea acestuia va apare un semnal a cărui
amplitudine variază în ritmul oscilaţiei
modulatoare.
 Modularea in amplitudine si frecventa

• Acest semnal este de forma:

e(t ) = E ′(t ) cos ω p t
• unde E’(t) este amplitudinea modulată (care
variază în timp în ritmul semnalului modulator),
iar ωp este frecvenţă purtătoarei.
• Amplitudinea E’(t) poate fi scrisă
E ′(t ) = E [1 + m ⋅ u m (t )]
– unde E este amplitudinea purtătoarei
– m este gradul(factorul) de modulaţie
– um(t) este semnalul modulator
 Modularea in amplitudine si frecventa

• Semnal modulat în amplitudine

 Modularea in amplitudine si frecventa

• Modulaţia de frecvenţă - parametrul asupra

căruia se intervine prin modulaţie este frecvenţa
purtătoarei care variază în ritmul semnalului
modulator.
• Modulaţia de frecvenţă se realizează chiar în
oscilatorul care prodice semnalul purtător. Acest
bloc este de regula un oscilator comandat în
tensiune, semnalul de comandă fiind tocmai
semnalul modulator.
 Modularea in amplitudine si frecventa

a) b)

• Variaţia frecvenţei instantanee a oscilaţiilor MF în funcţie de

amplitudinea semnalului modulator:
• a) amplitudine modulatoare mare;
• b) amplitudine modulatoare mică
 Modularea in amplitudine si frecventa

a) b)
• Variaţia frecvenţei instantanee a oscilaţiilor MF în funcţie de
frecvenţa semnalului modulator:
• a) frecvenţă modulatoare mică;
• b) frecvenţă modulatoare mare
 Echipamente pentru stimulare electrică
neuromusculară (NMES)

• De obicei sunt e moduri de lucru:

– TC - tren continuu: este regimul de lucru în care semnalul
elementar este repetat în mod continuu cu o frecvenţa ce
poate fi reglată manual în limitele 0 Hz – f max
(500Hz...2000Hz)
– MA - semnal modulat în amplitudine:este un tren de
impulsuri elementare de frecvenţă constantă, fixate prin
reglaj manual, modulat în amplitudine cu un semnal de
formă dreptunghiulară, triunghiulară, dreptunghiulară cu
front de creştere şi front de cădere exponenţială.
– MF – semnal modulat in frecvenţă: este un tren de
impulsuri elementare de amplitudine constanta, fixată prin
reglaj manual, modulat în frecvenţă cu un semnal de formă
dreptunghiulară la care frecvenţa semnalului elementar
variază prin salt de la valoarea fixată la valoarea maximă a
benzii de frecvenţă sau variază tot prin salt de la valoarea
fixată la valoarea minimă a benzii de frecvenţă.
 Echipamente pentru stimulare electrică
neuromusculară (NMES)

• Trenuri de impulsuri modulate în amplitudine: a – dreptunghiular; b –

triunghiular; c – dreptunghiular cu front de creştere exponenţial; d –
dreptunghiular cu front de creştere şi de cădere exponenţiale.
Echipamente pentru stimulare electrică
neuromusculară (NMES)
• Trenuri de impulsuri
modulate în frecvenţă:
• a) – dreptunghiular cu
variaţia frecvenţei
semnalului elementar de la
valoarea fixată la valoarea
maximă a benzii de
frecvenţă;
• b) – dreptunghiular cu
variaţia frecvenţei de la
valoarea fixată la valoarea
minimă a benzii de
frecvenţă;
• c) – triunghiular cu variaţia
liniară a frecvenţei
semnalului elementar de la
valoarea fixată la valoarea
maximă a benzii de
frecvenţă;
• d) – triunghiular cu variaţia
liniară a frecvenţei de la
valoarea fixată la valoarea
minimă a benzii de
frecvenţă
 Echipamente pentru stimulare electrică
neuromusculară (NMES)

• Schema bloc a unui echipament pentru NEMS

Generatorul de forma de undă elementară-GFE

Generatorul de forma de undă modulatoare- GFM
Blocul modulator in amplitudine – BA
Blocul modulator in frecventa – BF
Selectorul de moduri de lucru – SEL
Amplificator – A
Unitatea de iesire - UE
 Echipamente pentru electropunctura
• Acupunctura este o concepţie despre interacţiunile funcţionale dintre
stucturile dermei şi cele interne organismului uman, iar în sensul
direct al cuvîntului se referă la stimularea unor puncte determinate
pe suprafaţa pielii
• Punctele de acupunctura sunt numite puncte active pe derma şi sunt
dispuse de-a lungul a 14 trasee numite meridiane şi care au legaturi
între ele prin linii şi puncte de conexiune.
• Meridianele sunt legate funcţional de principalele organe interne.
• Datorită proprietăţilor sale electrice deosebite, punctul activ este
denumit şi punct electrodermic.
• A aparut astfel ideea de a se acţiona direct asupra punctelor active
utilizând curenţi electrici de joasa frecvenţă.
• Procedeul se numeste electropunctură sau electroacupunctură.
• Face parte din metodele reflexoterapice, având ca loc de actiune
punctele(zonele) dureroase reflexe, care sunt identice cu punctele
de acupunctura în proporţie de 80%
 Echipamente pentru electropunctura
• Pentru stimulare se utilizează curentul continuu sau alternativ cu diferite
forme de unda (sinusoidal, dreptunghiular, impulsuri exponenţiale). Curentul
alternativ este preferat curentului continuu datorită faptului ca are o
adâncime de patrundere mai mare în ţesuturi şi efecte mai bune de
excitare.
• Forma de unda optima este impulsul pozitiv dreptunghiular, urmat de un
impuls negativ exponential (fig. 1a).
• Datorită acestei forme de undă sarcinile electrice injectate într-un sens, de o
polaritate, sunt egale cu sarcinile injectate, în sens opus (de impulsul cu
polaritate inversă)
• In acest fel nu are loc o acumulare de sarcini în ţesut.

Fig.1a Fig.1b
 Echipamente pentru electropunctura

• Schema bloc a unui echipament pentru electropunctura

 Echipamente pentru electropunctura

• Blocul de explorare (BE) sesizează variaţii ale rezistenţei

electrice între electrodul de explorare şi electrodul de
referinţă la deplasarea electrodului de explorare pe
tegument.
• Între electrozi se injectează un curent constant, care pe
rezistenţa dermală este convertit într-o tensiune ce se
aplică la intrarea unui amplificator diferenţial.
• Tensiunea de la ieşirea amplificatorului este afişată pe
un instrument şi totodată comandă un convertor tensiune
frecvenţă.
• Sarcina convertorului este un difuzor care semnalizează
acustic plasarea electrodului de explorare pe punctul
activ, prin mărirea frecvenţei semnalului acustic emis.
 Echipamente pentru electropunctura

• Blocul de măsurare(BM) măsoară tensiunea

impulsului dreptunghiular, curentul mediu
injectat de impulsul dreptunghiular şi frecvenţa
impulsurilor elementare în trenul de impulsuri.
• În componenţa aparatului sunt incluse şi două
surse de alimentare: una pentru alimentare cu
tensiuni stabilizate a blocului de explorare şi a
celor două blocuri de terapie şi alta o sursă
flotantă ce asigură tensiunile stabilizate pentru
alimentarea blocului de măsură.
 Principii fizice ale TENS
• Caracteristicile electrice ale TENS sunt alese cu privire la
activarea selectivă a grupelor diferite de fibre nervoase
pentru că produc efecte analgezice diferite.
• Un dispozitiv TENS standard produce un domeniu de căi
posibile prin care curenţii pot fi transmişi astfel încât este
important de revăzut principiile activării fibrei nervoase.
• Fibrele nervoase de diametru mare cum sunt Aβ şi Aα au
praguri joase de activare la stimuli electrici în comparaţie cu
corespondentele lor de diametru mic (Aδ şi C).
• Amplitudinea curentului necesară pentru a excita o fibră
nervoasă scade odată cu creşterea duratei impulsului şi a
frecvenţei sale.
• Durate ale impulsurilor de 10-1000µs determină cea mai
bună separare (şi sensibilitate) a amplitudinii impulsurilor
necesară pentru activarea selectivă a fibrelor aferente de
diametru mare, de diametru mic şi a fibrelor eferente
motorii.
• Astfel, pentru a activa fibre de diametru mare (Aβ) fără a
activa fibrele nociceptive de diametru mic (Aδ şi C) trebuie
selectaţi curenţi de intensitate mică, frecvenţa mare (10-
250 p.p.s.) cu durate ale impulsurilor între 10-1000 µs.
• Crescând durata impulsului se va determina activarea
fibrelor de diametru mic la amplitudini joase ale impulsului.
• În practică este dificil de prevăzut natura exactă şi
distribuţia curenţilor când traversează suprafaţa intactă a
pielii datorită impedanţei complexe şi neomogene a
ţesutului.
• Totuşi, întrucât pielea are o impedanţă mare, la frecvenţa
impulsurilor folosite de către TENS este probabil că şi
curenţii vor rămâne superficial stimulând fibrele nervoase
cutanate şi nu fibrele nervoase musculare şi viscerale
aflate în profunzime.
• În plus, diferite dispozitive TENS folosesc o varietate de
forme de undă ale impulsurilor. În majoritatea cazurilor,
acestea pot fi împărţite în forme de undă monofazice şi
bifazice.
• În condiţii fiziologice normale, creierul generează
senzaţia de durere prin procesarea informaţiei nocive ce
provine de la receptori, cum este lezarea tisulară.
• Pentru ca informaţia nocivă să ajungă la creier trebuie să
treacă printr-o metaforică "poartă a durerii" localizată la
nivelurile inferioare ale sistemului nervos central. În
termeni fiziologici, poarta este formată de către
sinapsele excitatorii şi inhibitorii ce reglează fluxul de
informaţie nervoasă din sistemul nervos central.
• Această "poartă a durerii" este deschisă de către
evenimente nocive ce au loc la nivelul sistemului nervos
periferic.
• Poarta durerii poate fi închisă prin activarea
mecanoreceptorilor de către "depolarizarea pielii". Acest
lucru generează activitate în fibrele Aβ aferente, care
inhibă transmisia informaţiei nocive.
• Această închidere a "porţii durerii" are ca rezultat
scăderea informaţiei nocive care ajunge la creier,
reducând senzaţia de durere.
• Catodul este acela care excită
axonul, astfel că acesta este
plasat aproape de anod pentru
a preveni blocajul transmiterii
nervoase datorat
hiperpolarizarii.
• Dispozitivele care folosesc
forme de undă bifazice cu
scurgere de curent zero vor
alterna catodul şi anodul între
cei 2 electrozi. Scurgerea de
curent zero poate preveni
creşterea concentraţiilor de
ioni de sub electrozi, prevenind
reacţiile alergice ale pielii Activarea fibrelor folosind TENS
datorită concentraţiilor polare.
 Activarea fibrelor Aβ aferente
Modele de impulsuri pentru
dispozitivele TENS
 Diagrama schematică a caracteristicilor la ieşire a unui dispozitiv TENS
standard (vedere topografică)
- Fiecare linie verticală reprezintă un impuls
- Scala de control a intensităţii (I) reglează amplitudinea curentului
impulsurilor individuale;
- Scala de reglare a frecvenţei (F) controlează frecvenţa impulsurilor
transmise (pulsuri pe secundă=p.p.s);
- Scala de control a duratei impulsului (D) reglează durata fiecărui impuls.
Durata de activare a fibrelor nervoase Forme de undă ale impulsurilor folosite în TENS

Forma de undă a impulsurilor asimetrice bifazice

folosite în TENS
Tipuri de TENS

• TENS Standard
– Scopul Tens Standard este de a activa selectiv fibrele
Aβ de diametru mare fără a activa în acelaşi timp
fibrele de diametru mic Aδ şi C (legate de durere) sau
fibrele musculare eferente. Dovezi din studiile pe
animale şi oameni susţin ipoteza conform căreia
TENS standard produce analgezie segmentală cu o
declanşare şi închidere rapidă şi care este localizat
pe dermatom.
– Teoretic, impulsurile de curent de frecvenţă mare şi
intensitate scăzută sunt cele mai eficace pentru
activarea selectivă a fibrelor de diametru mare, deşi
în practică acest lucru va fi obţinut ori de câte ori
utilizatorul TENS afirmă că simte o parestezie
confortabilă la locul aplicării electrozilor.
• În timpul folosirii TENS standard curenţii sunt de obicei transmişi
între 10-200 p.p.s., şi 100-200µs cu o amplitudine a pulsului titrată
pentru a produce o parestezie puternică, confortabilă şi
nedureroasă.
• Întrucât fibrele cu diametru mare au perioadele de refracţie scurte
pot genera impulsuri nervoase la frecvenţe înalte.
• Aceasta înseamnă că sunt mult mai capabile să genereze salve de
impulsuri nervoase de frecvenţă înaltă când sunt percepuţi curenţi
de frecvenţă mare.
• Astfel, vor fi produse baraje aferente mai mari în fibre nervoase de
diametru mare când sunt folosite frecvenţe înalte (10-200p.p.s.).
• Modelul transportului impulsului este de obicei continuu, deşi TENS
standard poate fi obţinut de asemenea prin transmiterea impulsurilor
în "cascadă" sau "trenuri" şi acest lucru a fost descris de unii autori
ca TENS pulsat sau cascadat (Walsh, 1997; Woolf şi Thompson,
1994).
• Este posibil ca TENS standard şi TENS cascadat să producă efecte
similare când sunt folosite la un nivel puternic dar confortabil fară a fi
însoţite de spasme musculare
• TENS de tip acupunctură (AL-TENS)
– AL-TENS ar trebui să fie definit ca o inducţie a fazelor
contracţiilor musculare forţate dar nedureroase ale miotoamelor
legate de originea durerii.
– Scopul AL-TENS este de a activa selectiv fibrele de diametru
mic (Aδ sau grupul III) care se ivesc dintre muşchi
(ergoreceptori) prin inducţia contracţiilor fazice ale muşchiului.
Astfel, TENS este transmis prin punctele motorii pentru a activa
fibrele eferente Aα care generează un spasm fazic muscular,
ceea ce determină activitatea ergoreceptorilor.
– Pacienţii raportează discomfort când sunt folosite impulsurile de
frecvenţă joasă pentru a genera spasme musculare astfel încât
sunt preferat de folosit cascade de impulsuri.
– Probele sugerează că AL-TENS produce analgezie
extrasegmentală într-un mod similar aceluia sugerat pentru
acupunctură.
– Totuşi, există o contradicţie în folosirea termenului "AL-TENS";
este descris ca folosirea TENS în punctele de acupunctură
independent de activitatea musculară.
Activarea selectivă a grupului de fibre eferente I (GI)
• TENS intensiv
– Scopul acestui tip de TENS este de a activa fibrele aferente
cutanate Aδ de dimensiuni mici prin transportul stimulului la
nivelul nervilor periferici de la nivelul locului dureros la o
intensitate care este tolerată de către pacient.
– Astfel, stimulul este transportat la locul dureros sau pachetul
nervos principal aflat la locul durerii folosind curenţi de înaltă
frecvenţă şi de joasă intensitate care sunt suportabili de către
pacienţi.
– Întrucât TENS intensiv acţionează în parte antiiritant poate fi
administrat doar pentru o perioadă de timp scurtă, dar se poate
dovedi a fi util pentru proceduri chirurgicale minore cum ar fi
bandajarea rănilor şi îndepărtarea suturilor.
– Activitatea indusă în fibrele aferente Aδ cutanate de către TENS
s-a dovedit a produce un blocaj periferic al activităţii aferente
nociceptive şi o analgezie segmentală şi extrasegmentală
– Relaţia teoretică între frecvenţa pulsului, durată şi model poate
fi afectată întrucât curenţii urmează calea rezistenţei minime prin
ţesutul subcutanat.
– Astfel, în practica clinică este utilizată o apropiere de tip
experienţă şi eroare prin care pacienţii reglează amplitudinea,
frecvenţa şi durata curentului pentru a produce rezultatele dorite.
• Raportul pacientului privind
senzaţia produsă de către
TENS este modul cel mai
simplu de evaluare a tipului
fibrelor active.
• O parestezie electrică
puternică nedureroasă este
mediată de către fibrele
aferente de diametru mare şi o
parestezie electrică moderat-
dureroasă este mediată prin
folosirea fibrelor aferente de
diametru mic.
• Prezenţa unei contracţii Activarea fibrelor Aδ aferente
musculare fazice puternice şi
nedureroase poate excita
ergorecentorii musculari.
 I. Utilizarea curentului electric
de joasa frecvenţă în
instrumentaţia biomedicală
pentru recuperare

Instrumentaţie
biomedicală pentru
recuperare care
utilizează curenţi
Diadinamici
 Curenţii DIADINAMICI

• Se mai numesc si curenţi Bernard

• Au la bază curentul sinusoidal de 50Hz redresat
• Principalele efecte sunt cele analgezice, hiperemiante,
dinamogene. Acestea sunt determinate de nivelul
intensității, forma curentului diadinamic și modalitatea de
aplicare a electrozilor.
• Diferite tipuri
– Monoalternantă
– Bialternanţă
– Combinat
Curenţii DIADINAMICI
• Curentul de tip monofazat fix (MF) se obține prin
redresarea monoalternanță a tensiunii de la rețea și are
frecvența de 50 Hz
• Are un efect excitator, crescând tonusul muscular
• Subiectiv produce vibrații ce acționează ca un masaj
electric profund, evidențiind zonele dureroase din cadrul
neuro-mialgiilor reflexe
• Tonicizează pereții arteriali prin acțiunea
vasoconstrictoare
• Curentul de tip difazat fix (DF) este considerat cel mai
analgetic, ridicând pragul sensibilității la durere
• Este obținut prin redresarea bialternanță a tensiunii de la
rețea și are frecvența de 100 Hz
• Are un efect de îmbunătățire a circulației arteriale prin
inhibarea simpaticului (indicat în hipertonia simpatică)
• Este utilizat ca formă de introducere în aplicațiile cu scop
primordial analgetic
• Curentul de tip perioadă scurtă (PS) are un efect
excitator, tonicizant, acționând ca un masaj profund mai
intens
• Componenta vasoconstrictoare (MS) îi conferă un efect
resorbitiv, cu acțiune rapidă în sufuziunile și
hematoamele posttraumatice, în edemele cu tulburări
trofice din stazele circulatorii periferice
• După mai multe minute produce analgezie secundară cu
o durată destul de lungă
• Curentul de tip perioadă lungă (PL) prezintă un efect
analgetic și miorelaxant evident și persistent, de
asemenea anticongestiv
• Este preferat în stările dureroase pronunțate și
persistente
• Curentul de tip ritm sincopat (RS) are cel mai pronunțat
efect excitomotor, realizând o adevărată gimnastică
musculară și fiind astfel cel mai indicat în atoniile
musculare
• Tehnica de aplicare
– Marimea si forma electrozilor se
alege in functie de regiunea
tratata, iar locurile de amplasare,
modalitatea de pozitionare si
polaritatea lor, in functie de
scopurile terapeutice urmarite
– Pacientul este asezat pe un pat
sau pe un scaun de lemn, in
functie de regiunea tratata.
– Electrozii se aplica prin
intermediul invelisurilor de
protectie hidrofile, confectionate
din diferite straturi textile sau
material spongios elastic, bine
umezite si fixati cu ajutorul
benzilor elastice sau a saculetilor
cu nisip.
 Utilizarea curentului electric
de medie frecvenţă în
instrumentaţia biomedicală
pentru recuperare

Terapia utilizând
curenţi interferenţiali
• Curenţii de medie frecvenţă sunt curenţi
alternativi sinusoidali cu frecvenţe cuprinse între
1000 Hz (1 kHz) şi 100 000 Hz (100 kHz), limite
stabilite de Gildemeister şi Wyss.
• In terapie sunt utilizate în general aparate care
furnizează curenţi cu frecvenţe cuprinse între 3
şi 10 kHz (3000 Hz-10000 Hz).
• Curenţii alternativi din acest domeniu au o serie
de proprietăţi, care le conferă particularităţi şi
efecte distincte faţă de curenţii de joasă
frecventa
• La media frecvenţă, apariţia excitaţiei fibrelor nervoase
mielinice este posibilă numai după o succesiune de
perioade de curenţi alternativi, deci după o sumaţie de
oscilaţii de medie frecvenţă.
• Efectul “sumatiei temporale” - curentul de MF trebuie să
depăşească un anumit prag de intensitate şi un anumit
timp util.
• Este deci necesar (ca şi JF)- un anumit timp util -
dependent de substratul excitat -pentru a fi declanşată o
stimulare.
• Timpul util este cu atât mal mic, cu cât intensitatea de
excitaţie este mai mare.
• O prelungire a timpului de trecere a curentului de MF
peste timpul util, rămâne fără importanţă pentru
declanşarea efectului de excitaţie.
• Cu cât creşte frecvenţa curentului (de MF), cu
atât creşte şi numărul perioadelor necesare
pentru declanşarea unui potenţial de acţiune.
• Acest efect nu creşte continuu, liniar, ci
cunoaşte două maxime
• O altă particularitate a modului de excitare
produs de curenţii de MF este aşa-numita
excitaţie ,,apolară" sau „ambipolară".
• constă în faptul că excitaţia poate fi produsă la
oricare din cei doi poli şi concomitent, dacă ei
sunt aplicaţi simetric.
• Terapia cu curenti interferentiali se
realizeaza prin interferenta care rezulta din
suprapunerea endotisulara a doi curenti,
de medie frecventa, cu frecvente diferite
dar apropiate si care dau nastere unui
curent de medie frecventa modulat in
amplitudine, cu diferenta frecventelor celor
doi curenti.
• Actiunea curentului interferential este
localizata in profunzimea tesutului intr-o
portiune mica ; pielea si celelalte regiuni
nu sint afectate.
 Tehnica de aplicare
• Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor
interferentiali si anume:
– Statica - In cadrul acestei tehnici, electrozii se mentin in timpul
procedurii in acelasi loc si asupra lor se exercita o presiune constanta.
Electrozii ”clasici” sunt cei de tip placa, utilizandu-se cate doua perechi
de dimensiuni diferite (50-400 cm.).
– Cinetica - In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi ”manusa”
(palmari) care se aplica pe mainile asistentului, fiind izolati electric de
acestea. Fiecare electrod se leaga cu cate un cablu. Celelalte doua
cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi. Intensitatea curentului este
reglata in functie de senzatiile percepute de pacient. Regiunea de tratat
(dorsala, cervicala sau lombara) se afla in zona de interferenta a
curentilor. Prin miscarea permanenta a electrozilor manusa de catre
asistent in timpul procedurii, se produce o variatie a directiilor de
intensitate maxima a curentului interferential, procedeul purtand numele
de electrokineziterapie.
• a- liniile de curent intr-un volum conductor omogen
• b - vectorul intensitate interferenta i1 + i2 (interferenta 100% pe
direcțiile bisectoarelor unghiurilor determinate de directiile celor doi
curenti i1 si i2)
• c - modulate totala de amplitudine (pe directia bisectoare unghiului
dintre cei doi curenti i1 si i2) ;
• d - interferenta partiala, pe o directie intermediara ;
• e - forma de unda a curentului pe directiile perechilor de electrozi
(interferenta nula)
• Principiul interferentei dinamice.
– Directiile de interferenta maxima sint rotite in planul
transversal, prin aplicarea la perechile de electrozi
a unor curenti de intensitate variabila (modulate in
amplitudine) in opozitie.
*functionarea explicata la curs!!!
Utilizarea curentului
electric de înaltă
frecvenţă în
instrumentaţia
biomedicală pentru
recuperare
• Terapia cu înaltă frecvență se referă la utilizarea câmpului electric și
magnetic (unde electromagnetice) cu frecvență ridicată în scopul
obținerii unui efect de încălzire localizat în profunzimea țesutului
• Domeniul de frecvențe – 300kHz ÷ 30MHz:
– 300kHz÷3MHz – unde hectometrice (unde medii)
– 3MHz÷30MHz – unde decametrice (unde scurte) – tratament cu f= 27,12MHz
– 300MHz÷3GHz – unde decimetrice – tratament cu f= 434 MHz (λ=69 cm) și f=
2450 MHz (λ=12,25 cm)
TERAPIA UTILIZÂND CÎMPURILE
MAGNETICE
DE JOASĂ FRECVENŢĂ
• Orice curent electric sau câmp electric variabil produce un câmp magnetic
materializat prin linii de câmp magnetic
• Câmpul magnetic produs de curent electric are aceeaşi parametri fizici ca şi
curentul în sensul că dacă avem un curent electric alternativ câmpul
magnetic va fi tot alternativ cu aceeași frecvență iar dacă avem un curent în
impulsuri câmpul magnetic va fi tot în impulsuri.
 După parametrul intensitate şi după efectele lor,
câmpurile magnetice se clasifică în :

* slabe, asemănătoare celui terestru (30 - 60µT),

cu influenţă continuă asupra organismelor
şi cu valoare de 0,01 - 10 mT;
* puternice cu valori între 100 - 1000 mT,
care determină modificări structurale şi funcţionale
importante în organismele vii, fără afectare genetică;
* foarte puternice, cu valori peste 103 mT (1T),
care pot determina alterarea codului genetic;
 Câmpurile magnetice de joasă frecvenţă

- se obţin prin trecerea unui curent de joasă frecvenţă ,

de 50 sau 100 Hz alternativ sau redresat ,
continuu sau întrerupt – ritmic sau aritmic ,
printr-un sistem de bobine
- au acţiuni specifice care duc la efecte terapeutice ,
prin influenţarea SNC + vegetativ ,
reacţiilor metabolico-enzimatice ale contracţiei
musculare, activităţii celulelor
- influenţează echilibrul ionic al celulelor ,
modificând permeabilitatea membranelor celulare
- antrenează reacţii de tip catabolic + anabolic
 În terapie,
se utilizează trei forme principale de câmp magnetic ce pot fi modulate
în trei variante de bază :
* Forma continuă
cu frecvenţe de 50 Hz, 100 Hz şi 50 - 100 Hz,
câte 6 secunde fiecare frecvenţă, fără pauză;
* Forma întreruptă ritmic
- 3 secunde - 50 Hz, 3 secunde pauză;
- 3 secunde - 100 Hz, 3 secunde pauză;
- 3 secunde - 50 Hz, 3 secunde pauză, 3 secunde - 100 Hz,
3 secunde pauză.
* Forma întreruptă aritmic
- perioade variabile cu 50 Hz intercalate cu pauze aleatorii şi cu
durate variabile;
- aceeaşi situaţie şi pentru frecvenţa de 100 Hz;
- 6 secunde cu 50 Hz, 6 secunde cu 100 Hz intercalate de pauze cu
durate variabile, alese aleator

*functionarea explicata la curs!!!
Bobina de șoc – preia o parte din curentul de pe bobina de stimulare în momentul în care
sunt depășite anumite valori limită
Circuitul de comandă – permite utilizatorului sa stabileasca amplitidinea, frecventa si
durata impulsurilor de stimulare
Sursa de tensiune CC-CC este o sursă în
comutație care conectează și deconectează
sarcina la sursa de alimentare prin
intermediul unei punți cu ajutorul unui
element de putere
Consola de izolaţie din cadrul
echipamentului este formată dintr-un
transformator cu rolul de a separa rețeaua de
alimentare de curent alternativ de
consumator (bobina de stimulare) și de a
modifica tensiunea rețelei (Uefectiv=230 [V])
la o valoare mai mică sau mai mare în
funcție de sarcină
Bobina de stimulare – este o bobină
cilindrică având caracteristicile constructive
prezentate anterior
Magneto-diafluxul (MDF) Este un
tratament natural si usor de
suportat de organism care se
bazeaza pe actiunea directa
asupra tesuturilor a unui cimp
magnetic pulsatil. Campul
magnetic actioneaza pozitiv
asupra sistemului imunitar,
asupra circulatiei sanguine,
asupra sistemului osos si
muscular datorita efectelor sale
analgezice, antiinflamatoare,
vasodilatatoare, regeneratoare.
 Efectele magnetodiafluxului sunt :

* influenţarea echilibrului ionic celular

şi a permeabilităţii membranare prin reacţii de tip
ergotrop, catabolic
(favorizează influxul de Na+ si efluxul de K+,
având efect asupra potenţialului de acţiune);
* datorită energiei câmpului magnetic,
la nivel celular şi intracelular
se produce ionizare moleculară.
 Efectele biologice
pot fi sistematizate după forma de MDF folosită :
1. Câmpurile magnetice în regim continuu
de 50 sau 100 pulsaţii / sec – timp de 3-4 min
- au efecte sedativ + simpaticolitic + trofotrop +
analgezică + de reglare a somnului + spasmolitică
- generează efecte de tip anabolic
2. Câmpurile magnetice în regim întrerupt ( ritmic sau aritmic )
- determină stări de excitaţie + cresc tonusul simpaticului
+ sunt ergotrope + stimularea activităţii SNC +a metabolismului
( creşterea glicolizei şi a catabolismului proteic ) +
a glandelor endocrine( sunt activate glandele endocrine
ca : suprarenala, hipofiza, tiroida)
- acest tip de MDF acţionează ca un stres ce influenţează
inter-relaţiile glandelor endocrine şi
relaţiile dintre acestea şi tot organismul;
 Metodologie de aplicare :
aparatul numit Magnetodiaflux
are 2 bobine circulare + 2 bobine paralelipipedice
* În aplicaţiile:
1. generale – se folosesc :
2 bobine circulare =1 cervicală + 1 lombară ,
fixate pe zonele reflexogene şi
2 bobine paralelipipedice localizatoare ,la nivelul M.I.
2. localizate –când efectul trebuie focalizat pe segmentul sau
organul tratat , se folosesc – bobinele localizatoare
* Aparatul emite 3 forme principale de cîmp magnetic :
1. forma continuă – de 50 , 100 , 50-100 Hz.
2. forma întreruptă ritmic – de 50,100 , 50-100 Hz
3. forma întreruptă aritmic – de 50,100 , 50-100 Hz
* Durata şedinţei : 4-6-8-min , pe o perioadă de 8-10 zile
Rezultatele bune
ale terapiei cu câmpuri magnetice de joasă frecvenţă se datoresc

contracturii musculare antalgice + pragului cortical la durere
 Domeniile de aplicaţie:

1. afecţiuni reumatismale inflamatorii , degenerative , abarticulare

2. sechele posttraumatice unde se produce o scădere a contracturii
cu creşterea pragului dureros: plăgi + entorse + luxaţii +
fracturi ( accelerează consolidarea)
3. afecţiuni neuropsihice:
nevroze + distonii neurovegetative + sindroame spastice
4. afecţiuni cardiovasculare : trombangeita obliterantă ,arterite
5. afecţiuni respiratorii
6. afecţiuni digestive
7. afecţiuni ginecologice
8. afecţiuni endocrine
9. magnetoterapia locală indicată în ortopedie – pentru
accelerarea calusării
 Indicaţiile MDF se suprapun foarte bine pe patologia vârstnicului :

* în afecţiunile reumatismale cu dureri articulare şi

musculo - ligamentare unde efectele algice se realizează prin :
- scăderea procesului inflamator;
- scăderea contracturii musculare antalgice;
- creşterea pragului cortical la dureri.
Nu se poate da o singură formulă de aplicaţie pentru reumatismul
inflamator, degenerativ sau abarticular, fiecare categorie necesitând adaptarea
tratamentului
* sechele postraumatice
(fracturi, entorse, rupturi musculo - tendinoase);
* boli neuropsihice;
* boli cardiovasculare, mai ales arteriopatii organice în stadiile I -II
şi funcţionale, hipertensiune şi ateroscleroză cerebrală;
* afecţiuni respiratorii şi digestive
în care este necesară acţiunea spasmolitică;
* afecţiuni metabolice (diabet zahat, gută) şi endocrine.
 Contraindicaţii:

- sarcină , anemie ,
- tedinţă la hemoragii , epilepsie - purtători de
pacemaker
La grupa de vârsta a treia, contriindicaţiile MDF :

* purtătorii de pace - maker şi tije metalice;

* diateze hemoragice şi alte afecţiuni ale sângelui;
* tumori maligne;
* insuficieţă hepatică şi renală;
* TBC activ;
* psihoze decompensate.
Instrumentatie biomedicala de
recuperare cu Ultrasunete
 Ultrasunetul
- este o formă de energie mecanică
- unde sonore de frecvenţă mare din afara
spectrului auzibil al urechii umane (de la
16Hz la aproape 15-20,000 Hz )
 US în fizioterapie
• frecvenţele folosite în mod obişnuit au între 1.0 (0,75)
şi 3.0 MHz.
• FrecvenŃa joasă are o putere mai mare de penetrare,
• FrecvenŃa înaltă are o mai mare absorţie
superficială
 În domeniul medical,
ultrasunetul este folosit
• diagnosticare medicală neinvazivă
• ultrasunet Doppler
• ultrasunetul tri-dimensional (3-D) cu
transformare ultrasunetului în imagii în
spaţiu 3-D, sau patru-dimensional (4-D)
ultrasunet este tehnica 3-D în mişcare
 Reacţii la aplicarea
ultrasunetului

• trei tipuri de efecte:

termal,

mecanic şi

chimic.
Toate aceste efectele ale
ultrasunetelor sunt
dependente de doza de
ultrasunete!
 Energia ultrasunetului are
următoarele efecte fiziologice:
1.  răspunsul inflamator şi refacerea
ţesuturilor,
2.  calitate refaceriilor,
3. Încălzeşte ţesuturile moi
 Energia ultrasunetului se
absoarbe
• mai ales în Ńesuturile cu colagen crescut:
os, periost, cartilaje, ligamente, capsule, tendoane, fascii,
ţesut cicatricial, ţesut de suprafaţă
 Terapia cu US presupune:
- urmărirea parametrilor US(intensitate /
putere / regimul de puls / dimensiunile
traductorului),
- urmărirea parametrilor tratamentului (durată,
frecvenţă, durata tratamentului)
- urmărirea tehnica de aplicare a tratamentului
(poziţia pacientului, metoda de aplicare).
 UTILIZAREA OBIŞNUITĂ A US
PT. EFECTUL NON TERMAL
Facilitează vindecarea inflamaţiilor şi
faza prolifertivă după traumatismele
ţesuturilor moi (tendinite, bursite,
leziuni acute ale ţesuturilor moi)
 Vindecarea leziunilor osoase = 1.5
MHz, puls 20%, 0.15w/cm2, 20 minute,
zi
 UTILIZAREA US PT.
EFECTUL TERMAL
• US continuu, cu intensitate mare 
temperatura ţesuturilor moi prin:
•   energiei kinetice a moleculer
ţesutului
•   producţia de cavităţi instabile,
energia kinetică a ultrasunetuluicând este
absorbită de ţesuturi poate să se
transforme în căldură.
•  Cavitaţia instabilă
produce mari,
scurte presiuni locale şi  ale temperaturii

determină eliberarea de radicali liberi.
 Efecte fiziologice ale încălzirii
ţesuturilor la 40-45º folosind US

  flexibilitatea ţesuturilor moi

  vâscozitatea fluidelor
  perceptia durerii prin încetinirea
vitezei de conducer nervoasă
  rata metabolică
  fluxul sangui
scade edemul
 Stimularea sistemului imun
 Uşurează spasmele musculare
 Îmbunătăţeşte mişcarea
 Indicaţii ale terapiei cu US
 Controlul durerii în cazul
maladiilor cr. inflamatorii
(osteoartrită, reumatism),
 Leziuni de ţesut. moi în
afecţiouni ac. (ex. leziuni
sport sau ocupaţionale,
întinderi ligamentare,
tendonite),
 Refacerea post -efort,
febră musculară,
întinderi, crampe
 Nevralgia herpetică,
 Afecţiuni subac. (ale
umărului, bursite,
capsulite),
 Ulcere (datorate
presiunii),
 Stretching pe structurile
încordate (tendon,
capsulă, ligamente,
fascii, cicatrici, întinderi
ligamentare)
 Bursite /Tendonite (ac.+
cr.)
 Sindrom de tunel Tarsal
/Carpaian
 Fascieta plantară
 Durere lombară joasă,
sciatagie, întinderi
 Membru fantomă
 CONTRAINDICAŢII:
• implanturi din • emboli
plastic /ateroscleroză/arteri
• pacemaker cardiac oscleroză severă
• tromboflebite • ganglionul stelat
• sângerări • craniu
necontrolabile • protuberanţele
/medicaţie osoase sub
anticoagulantă cutanate
• organele genitale • epifiza de creştere la
• regiunea inimii copii
• tromboză venoasă
profundă
 CONTRAINDICAŢII:
• durere a cărei cauză • ţesut al sistemul
nu se cunoaşte nervos central
• cancer (de orice tip) • coloana vertebrală
• tuberculoză activă după laminectomie
• psoriazis • nervi mari
• circulaţie scăzută subcutanaţi
• infecţii acute • cimentul folosit ca
tratament ortopedic
• graviditate (nu regim continuu,
• regiunii cu se poate folosi US
sensibilitate  cu impulsuri cu 50%
sau mai puţin)
 PRECAUŢII:
leziunile acute nu trebuie să se trateze
cu ultrasunete.
 trebuie folosit întotdeauna intensitatea
cea mai mică ce produce răspuns
terapeutic
 metalul reflectă 90% din US incidente
 în principiu este sigur dacă traductorul
se foloseşte în mişcare, cu mişcări
circulare
 Frecvenţa:
1 MHz – undele US vor penetra până la
2.5 - 5 cm în profunzimea ţesuturilor

 3 MHz – undele US vor ajunge până la

o profunzime de 1.5 cm
 Forme de ultrasunet:
• Continuu – rol în încălzirea ţesuturilor şi
micromasaj intern
• Discontinuu (cu impulsuri), întreruperea
ritmică este de 1:1 la 50% şi de 1:4 pentru
20%, timpul se măsoară în milisecunde –
ajută la vindecarea ţesuturilor.
 INTENSITATEA:
INTENSITATEA US de la INTENSITATEA US de la
0.05 la 0.2 W/cm2 0.2 la 0.5 W/cm2
 SCOP: Debridare,
creşetrea  SCOP: creşterea
permeabilităţii permeabilităţii
membranizare membranei şi creşterea
(electroporation), şi activităţii fibroblastice
creşterea energiei la
nivel celular.
 Aplicare:  Aplicare: timp de 7-10
zile în faza acută a
- 1 – 7 (sau 10) zile – în evenimentului
faza inflamatorie ce traumatic
urmează unui evenimet
traumatic cu o severă
afectare a
funcţionalităţii
 FRECVENŢA
 FRECVENŢA US de 0.5 – 0.80 W/cm2
 SCOP: să faciliteze depunerea
colagenului şi vindecarea tisulară
 Aplicare: timp de 7-10 până la 21 zile în
faza proliferativă a evenimentului
traumatic
 Durata aplicării tratamentului:
- Depinde de aria de tratat
- Deobicei 3-5 minute de aplicare
continuă pentru o suprafaţă mai mare
de două ori a ariei traductorului
  Dimensiunile traductorului
prin care se aplică US
• traductor mare – undă convergentă
• traductor mai mic- undă divergentă
• Mic – profunzime
• Mare – superficial
Dimensiunea traductorul este
invers proporŃională cu profunzimea la
care ajunge US.
 Mediul de contact: gel pe bază
de apă
• Energia US nu poate
să călătorească prin
aer şi este refractată
de piele, are nevoie
de un mediu de
cuplare aplicat pe
piele: ulei mineral
sau gel pe bază de
apă
  FRECVENŢA APLICĂRII
TRATAMENTULUI CU US:
• Ultrasunetele au efect cumulativ la
nivelul ţesuturilor
• Se aplică doar 10-15 tratamente, de 3-4
ori pe săptămână sau de 2 ori pe
saptămână
• Dacă nu se modifică simptomatologia
clinică după 3-4 şedinţe se modifică
locul aplicaţiei sau forma de US.
 Aplicarea prin intermediul apei
Regiunea de tratat este introdusă în apă, apoi
traductorul de ultrasunet este introdus în apă
şi este menţinut la 2-3 cm de zona de tratat.
 Prin intermediul apei se oferă un cuplaj direct
cu US ce strabate acestă suprafaţă cu viteză
constantă.
 US subacval este recomandat pentru părţile
corpului cu suprafeţe iregulate precum:
încheietura mâinii, cot, genunchi, cot, picior.
 mişcări lente circulare ale traduc[torului
*functionarea explicata la curs!!!
 I. Utilizarea curentului electric
de joasa frecvenţă în
instrumentaţia biomedicală
pentru recuperare

I.3. Stimularea electrică

functională (FES)
1
 METODE DE EVALUARE ŞI
ANALIZĂ A LOCOMOŢIEI
• Datorită complexităţii sistemului biologic ce se vrea a fi
modelat, dezvoltarea şi aplicarea modelelor biomecanice
ale corpului uman sunt arii importante în kinematica şi
dinamica sistemelor mecanice multisegment în general.
• Variabilele cinematice descriu geometria mişcării si se
obţin din aproximarea dinamicii inverse. Ele reprezintă
descrierea mişcării şi nu oferă informaţii despre conţinut.
• Dacă este analizată mişcarea corpului ca un întreg,
astfel încât datele din măsuratori sunt combinate cu
estimările matematice rezultatele pot fi folosite pentru
evaluarea aproximării dinamicii inverse.
 Proprietăţi generale ale sistemului de măsurare a
locomoţiei

• În cel mai simplu caz, datele obţinute din măsurarea

locomoţiei pot fi direct prezentate într-un mod favorabil
pentru utilizator, spre exemplu arătând curba de variaţie
în timp a unei variabile măsurabile.
• În general, datele măsurate neprelucrate trebuiesc
supuse unei procesări pentru a fi transformate într-o
formă potrivită pentru prezentare şi interpretare.
Metodele descrise diferă semnificativ din punct de
vedere al tipurilor transformărilor fizice ale semnalelor,
dar un curs unic al informaţiei este stabilit pentru toate:
se începe măsurarea, apoi procesarea şi, odată cu
prezentarea are loc vizualizarea datelor.
• Cerinţele unui sistem de măsurare a locomoţiei
– să fie neinvaziv;
– să fie valid.
– fiabilitatea. (acurateţea şi precizia procedurii de
măsurare).
– repetabilitatea;
– posibilitatea prezentării directe, în timp real a datelor;
– preţ acceptabil.
• Cerinţe adiţionale impuse mai ales metodelor
kinematice de măsurare:
– posibilitatea unui sistem de calibrare (3D);
– un software pentru a asigura o aproximare a dinamicii
inverse.
 Informaţii Traductor de Procesare
kinematice măsurare analogică A/D

Calculator
Traductor de Procesare
EMG masurare analogică A/D

Forţa Traductor de Procesare A/D

pamăntului masurare analogică

Afişaj video

Inscriptor

*functionarea explicata la curs!!!

Schema bloc generală a unui sistem de măsurare computerizata[

• Metodele de măsurare a locomoţiei pot fi
clasificate în două grupe clinice:
– pentru diagnostic funcţional: - semnifică
măsurători standard care sunt făcute simplu şi
rapid, cu informaţii prompte ale feedback-ului
şi sunt adecvate pentru testarea unui număr
foarte mare de pacienţi într-un timp scurt.
– pentru cercetare: - din contră, sunt pentru
investigaţii ştiinţifice care, în principiu, nu cer
informaţii imediate ale feedback-ului.
• Măsurarea cinematicii locomotorii
– Cinematica (kinematica) este o parte a mecanicii
concentrata asupra descrierii miscarii. Mărimile
cinematice reprezintă o descriere geometrică exactă
a mişcării spaţiale (3D) a corpului care încorporează
poziţii, viteze, acceleraţii ale segmentelor şi
unghiurilor corpului precum si viteze unghiulare şi
acceleraţii unghiulare dintre segmente.
– Analiza mişcărilor umane s-ar putea determina în
conformitate cu aproximarea geometriei articulaţiei
genunchiului în situaţii sigure, cu un simplu mecanism
axă – unică şi în conformitate cu caracteristicile
punctelor de pe suprafaţa piciorului, a reperelor, ale
căror cinematici ar trebui urmate
• Există mai multe metode kinematice de măsurare care
au fost clasificate în trei grupe:
– sisteme exoscheletice,
– metode stereometrice,
– accelerometria.
• Electrogoniometria - metodă de măsurare
exoscheletică ce presupune măsurarea unghiului dintre
segmentele corpului. Dispozitivele tehnice folosite se
numesc electrogoniometre, care utilizează traductori
mecano-electrici, potenţiometre de rotaţie. Într-un astfel
de potenţiometru, rezistenţa electrică se modifică direct
proporţional cu rotaţia unghiulară a axei.La aplicarea
unei tensiuni continue la contactul fix al potenţiometrului,
tensiunea dintre contactul fix şi cel mobil va fi direct
proporţională cu rotaţia unghiulară a axei
unghi = constanta x tensiune
• Metodele stereofotogrametrice
– Într-un sistem 3D stereofotogrametric de măsurare, înregistrarea
şi achiziţia digitală a datelor sunt în general urmate de
fotogrametrie. Simpla înregistrare şi achiziţie a datelor
kinematice pot fi realizate prin diferite moduri fizice şi cu diferite
grade de acurateţe, detalii care vor fi prezentate în descrierea
particulară a acestor metode de măsurare. Fotogrametria este
comună tuturor. Problema fotogrametriei constă în reconstrucţia
spaţială a locaţiei unui obiect observat, din proiecţii convergente.
– Una dintre aceste metode este metoda fotografică rapidă.
Structura în mişcare este înregistrată folosind două (3 sau 4, dar
teoretic două sunt suficiente) camere fotografice rapide,
sincronizate în timp, în general de 16 – 35 mm şi o viteză între
50 – 100 frame/sec. În anumite momente, mai ales când o
structură rapidă în mişcare, e analizată, viteza cerută creşte
până la 500/sec.
• Spectrul frecvenţelor semnalelor kinematice poate ajunge
până la 200 Hz în timpul impacturilor impulsive. În general,
grosimea spectrului frecvenţelor semnalelor kinematice e
considerată scazută, foarte rar trecând de 30 Hz.
• Tehnica fotografiei rapide, cu un film de 16 mm şi o viteză de
30/sec, a fost aplicată în metoda de măsurare kinematică 3D
care nu este în concordanţă cu procedura analitică fotografică
exactă, dar este totuşi o procedură simplă. Trei camere
ortogonale de poziţie au fost folosite: lateral, frontal şi
transversal faţă de direcţia de privire a mersului. Boldurile au
fost folosite ca markeri şi inseraţi transcutanat în femur şi
tibie. Proiecţiile lor au fost deduse pentru fiecare vedere. Prin
rotaţiile proiecţiilor faţă de poziţia anatomică de referinţă au
putut fi determinate unghiurile mişcărilor de:
– flexie – extensie,
– abducţie – adducţie,
– endorotaţie – exorotaţie
– ale segmentelor piciorului.
• Invazivitatea a fost problema majoră a acestei metode.
• „Mersul compas” este o aproximare neprelucrată
a unui model kinematic de mers uman, realizat
numai cu rotaţiile articulaţiei coapsei.
• Prima determinare a mersului, în asociaţie cu
„mersul compas” include rotaţia pelvină
• A doua determinare este aplecarea pelvină. În
mersul normal, pelvisul este aplecat relativ
descendent faţă de planul orizontal. Pentru a
realiza aplecarea pelvină, piciorul trebuie flexat
din articulaţia genunchiului.
• Cea de-a treia determinare a mersului este flexia
genunchiului în poziţia de ortostatism. Apare mai ales la
mersul natural. În medie, unghiul de flexie este în jur de
15 grade
A patra şi, respectiv a cincea determinare a mersului cuprinde

mecanismul membrului inferior şi cel al genunchiului

• În final, cea de-a şasea determinare este
deplasarea laterală a pelvisului
• În timpul mersului, centrul de gravitaţie al
corpului este deplasat lateral
• Acest lucru e realizat prin deplasarea orizontală
a pelvisului sau prin mişcarea relativă de
adducţie a coapsei. Datorită unghiului tibio-
femural, deplasarea laterală excesivă este
corectată.
• Fiecare determinare a mersului menţionată este
o funcţie cu un grad de libertate a unei articulaţii.
Determinările acestea sunt în general
considerate a fi drept un model kinematic de
mers .
• Dezavantajele sunt:
– este o procedură înceată şi, în aceste condiţii,
fiabilitatea şi repetabilitatea procedurii devin
întrebătoare,
– metoda nu este potrivită pentru aplicaţii directe în
timp real (on – line), deoarece există o scurgere
(eroare) de timp între filmare şi prezentare a datelor şi
aplicaţii ale rezultatelor,
– deasemenea, corecţia erorilor în timpul măsurătorilor
nu este posibilă.