Pot fi considerate, în prezent, întreprinderile

multinaționale subiecte progresiste de

Drept internațional public?
Ca definitie generala, subiectele dreptului international sunt
entitatile care participa la crearea normelor de drept international,
au calitatea de destinatari directi ai acestor norme, precum si
capacitatea de a-si asuma si exercita drepturi si de a dobandi
obligatii in cadrul ordinii juridice internationale, acestea fiind:
statele, considerate subiecte principale, traditionale, tipice ale
dreptului international, care pana in deceniile 4-5 ale secolului al
XX-lea erau, in realitate, si singurele subiecte ale dreptului
international; organizatiile internationale interguvernamentale, care
sunt subiecte derivate ale dreptului international deoarece sunt
create prin acordul de vointa al statelor, dobandind, prin actul de
„creare” personalitate juridica proprie, distincta de aceea a statelor
care le-au creat; miscarile/popoarele care lupta pentru eliberare
nationala, avand o capacitate limitata si cu caracter tranzitoriu;
Vaticanul (statul papal), avand o capacitate limitata; alte entitati
care participa la raporturi juridice internationale, dar a caror
personalitate juridica nu este recunoscuta in dreptul international
public, respectiv organizatiile internationale neguvernamentale si
persoanele fizice.

Consideratii generale

In acest eseu vom aduce in discutie Corporatiile Internationale

Transnationale (denumite in cele ce urmeaza TNC). Aceste subiecte
au personalitate juridica internationala. Cu alte cuvinte, ele au si
exercita anumite drepturi si obligatii in conformitate cu dreptul
international. Cum s-ar putea determina daca o anumita entitate are
sau nu personalitate juridica internationala? O entitate este un
subiect de drept international in cazul in care are „personalitate
juridica internationala”. Cu alte cuvinte, subiectii trebuie sa aiba
drepturi, competente si atributii in conformitate cu dreptul
international si ar trebui sa fie in masura sa isi exercite aceste
drepturi, atributii si competente. Drepturile, competentele si
atributiile diferite se modifica in functie de statutul si functiile lor.
In cazul TNC, se poate afirma ca li se recunoaste o personalitate
juridica internationala incompleta. Este oare pregatit mediul
international pentru o recunoastere completa ca subiect de drept
international a TNC? Unii autori sunt de parere ca ar fi o
imprudenta, la acest moment, sa se acorde o astfel de recunoastere
deoarece s-ar putea exercita presiuni asupra sistemului juridic
international[1].

Personalitatea juridica include, de asemenea, capacitatea de a

asigura respectarea drepturilor proprii precum si de a obliga alte
entitati la indeplinirea obligatiilor lor in temeiul dreptului
international. De exemplu, acest lucru inseamna ca un subiect de
drept international ar trebui sa poata: (1) formula cereri in fata
instantelor si tribunalelor internationale si nationale sa isi exercite
drepturile, e.g. in fata Curtii Internationale de Justitie; (2) sa aiba
capacitatea sau puterea de a intra in conventii care sunt obligatorii
in temeiul dreptului international, de exemplu in tratate; (3)
beneficiaza de imunitate de jurisdictie a instantelor straine; de
exemplu, imunitate pentru acte de stat; (4) sa fie supusa obligatiilor
in temeiul dreptului international (Martin Dixon) si sa aiba dreptul
de a crea drept international.

Subiectele de drept international nu au aceleasi drepturi, obligatii si

capacitati. Curtea Internationala de Justitie arata, in avizul sau
consultativ din 1949 referitor la „Repararea daunelor suferite in
serviciul Natiunilor Unite”, ca subiectele de drept intr-un sistem
juridic nu sunt in mod necesar identice in ce priveste natura sau
intinderea drepturilor lor.

Tot mai multi autori vorbesc despre invizibilitatea[2] legala a TNC

in peisajul dreptului international. Analizand rolul dreptului
international public (rol ce trebuie sa fie complet), se observa ca, in
esenta, acesta comprima un sistem de reguli si principii care
guverneaza relatiile internationale intre statele suverane si alti
subiecti institutionali de drept international cum ar fi United
Nation, Liga Araba, etc. ori tocmai acest sistem de reguli ar fi afectat
daca unii membri ai comunitatii internationale, in special TNC, ar fi
plasati sau s-ar autoplasa intr-un colt de invizibilitate.

Dreptul international cutumiar recunoaste TNC drept potentiali[3]

subiecti de drept international. Si din acest punct de vedere, TNC
trebuie sa promoveze un rol mai activ, o implicare expansionista,
dinamica si neintrerupta in dreptul international, pentru a inlatura
paralizia instalata in prezent. Spre exemplu, in ultimii ani,
comunitatea internationala a procedat la elaborarea unor coduri de
conduita ce contin norme care guverneaza conduita TNC, insa cele
mai multe din aceste norme au fost elaborate cu participarea extrem
de redusa sau chiar absenta a TNC. Se pare ca motivul este
reprezentat si de faptul ca uneori nu li se permite acestor corporatii
o participare mai activa.

Denumirea generica TNC reprezinta principalii operatori ai

comertului international, care realizeaza aproape totalitatea
investitiilor internationale si tot ei sunt la originea majoritatii
platilor internationale. Varietatea lor, numarul acestora si domeniile
multiple de activitate in care sunt prezenti fac dificila definirea
acestora. Intra in aceasta categorie grupurile de societati comerciale
ce reprezinta o anumita permanenta, plasate sub conducerea unei
societati mama, situata intr-un stat si care cuprinde societati filiale
sau afiliate situate in mai multe alte state. Intreprinderea
multinationala sau societatea transnationala, spre deosebire de
ONG, este un grup de interes privat avand drept scop realizarea de
beneficii. Ceea ce caracterizeaza aceste societati este inainte de toate
coordonarea si ierarhizarea intre diversele elemente care compun
grupul, existand deci legaturi juridice si financiare complexe intre
centru si periferie adica intre societatea mama si societatile filiale
sau afiliate. Fiecare din aceste segmente poseda propria
personalitate juridica in raport cu dreptul fiecaruia din statele in
care ele opereaza. In practica si pe motiv de comoditate se confera
TNC nationalitatea societatii mama, utilizandu-se formule ca
RENAULT SA, care este o multinationala franceza, sau COCA-
COLA, care este o multinationala americana.

Fara sa fie subiect de drept international in sensul clasic al

termenului unele TNC dispun de o capacitate de influenta care o
exced pe aceea a numeroase state suverane; cifra lor de afaceri este
superioara PIB-ului acestor state, numarul angajatilor depaseste
populatia multor state dezvoltate, cat si in curs de dezvoltare, iar
nivelul vanzarilor externe este mai ridicat decat cel al exporturilor
mai multor state. Publicatia promovata de CNUCED/UNCTAD
„World Investment Reports” furnizeaza periodic date esentiale
despre aceste societati multinationale. Desigur, cele mai importante
din aceste intreprinderi isi au originea in statele dezvoltate, dar, cu
timpul, numeroase TNC si-au marcat originea in statele in curs de
dezvoltare, fiind produsul liberalizarii economiei internationale
create prin retele conventionale care s-au dezvoltat fara incetare mai
ales din deceniul 7 al secolului trecut.

Controverse si reglementari internationale

TNC au fost criticate puternic in trecut de catre statele in curs de

dezvoltare, in climatul creat de faptul ca majoritatea acestor
intreprinderi multinationale aveau originea in statele capitaliste,
fiind acuzate de a fi instrumentul privilegiat al exploatarii
economice si dominatiei politice. Pe masura ce tot mai multe
multinationale sunt societati originare din statele in curs de
dezvoltare, criticile de natura ideologica s-au estompat in timp, in
schimb, aceste societati au ramas in centrul controverselor cat
priveste rolul lor pozitiv sau negativ in diviziunea internationala a
muncii si in globalizarea economiei. Li se imputa ca ele constituie o
concurenta redutabila pentru state, aducand limitari suveranitatii
lor si ca tind sa-si organizeze propriul lor sistem economic autonom
amenintand ordinea internationala interstatala.

Activitatile TNC pot prejudicia in anumite cazuri atat statul gazda,

cat si statul de nationalitate. Cu toate beneficiile pe care le obtine
statul gazda: aport de capital sau in natura, aport de bunuri
corporale sau incorporale, cu efecte pozitive asupra economiei
statului gazda, statele importatoare de investitii au tendinta sa
acorde TNC conditii disproportionate, care fac aportul lor
nesemnificativ. Nu trebuie omisa nici incidenta pe care o au TNC in
exploatarea resurselor naturale.

Nici statul de nationalitate al TNC nu este scutit de probleme, chiar

daca beneficiaza de implantarea internationala economica si, in
consecinta, de acoperirea importurilor prin exporturi. Statul de
nationalitate trebuie sa consimta la constituirea de catre
intreprinderea multinationala de investitii internationale, mai
precis, exportand capitalul necesar. Asemenea operatiuni, cu
corolarul lor exprimat adesea prin delocalizarea activitatilor
industriale din statul de nationalitate, au incidenta negativa asupra
pietei fortei de munca, generand cateodata si actiunea de import de
produse cu efect negativ asupra balantei de plati externe.

De asemenea, s-a afirmat ca asemenea intreprinderi pot actiona

impotriva intereselor ordinii economice internationale. In fapt,
concentrarea puterii economice ce se opereaza in profitul TNC poate
prejudicia principiile directoare pe care se fundamenteaza aceasta
ordine: liberalismul schimburilor economice internationale care
necesita libera concurenta intre operatorii internationali economici.

Astfel, in materie monetara, TNC au fost frecvent criticate de a fi

neutralizat rata de schimb stabila creata prin acordurile de la
Bretton-Woods 1944 (sistemul paritatilor fixe) prin plasamentul
speculativ al lichiditatilor lor enorme, ceea ce le face responsabile de
adoptarea sistemului generalizat de flotare a monedei. Ca aspect
pozitiv, nu se poate contesta faptul ca TNC sunt la originea crearii si
dezvoltarii notabile a euro-pietelor (euro-devize, euro-obligatiuni) si
care constituie actualmente esentialul sistemului monetar
international.

Indiscutabil ca in raport de acesta forta economica dar si politica pe

care o au intreprinderile internationale, tendinte de a le controla
respectiv a le dirija nu au lipsit, tentativele au fost numeroase si fara
succes. Doua dintre aceste tentative de control si reglementare a
TNC merita a fi prezentate si analizate: Codul Natiunilor Unite
privind TNC ramas in faza de proiect si Declaratia si deciziile OCDC
din 1976 importanta pentru domeniul investitiilor internationale.

Proiectul Natiunilor Unite referitor la un Cod de conduita

al TNC

Convergenta conjuncturala a doua pozitii a dus la ideea realizarii

unui asemenea cod. Pe de-o parte, SUA care dorea instaurarea sau
reinstaurarea intre TNC a conditiilor de egalitate concurentiala, prin
promovarea unei reglementari internationale care sa se substituie
reglementarilor nationale in materie[4], iar, pe de alta parte, pozitia
statelor in curs de dezvoltare, doritoare de a afirma exigentele unei
noi ordini economice internationale si sa elimine inegalitatile
compensatorii intre TNC originare din statele din nord si intre TNC
originare din statele de sud. Consensul intre SUA si statele in curs
de dezvoltare in aceasta materie nu a durat iar negocierile au
invederat diferente notabile de optica si pozitie intre statele
dezvoltate si statele in curs de dezvoltare.

Ca organ de negociere si de elaborare, United Nations Commission

on Transnational Corporations (Comisia Societatilor
Transnationale a Natiunilor Unite) a reusit elaborarea unui cod a
carui structura pare sa fi satisfacut pe cei interesati[5]. Documentul
cuprinde sase parti distincte: preambul si obiective; definitie si sfera
de aplicare; activitatile societatilor transnationale; tratamentul
societatilor transnationale; cooperarea interguvernamentala;
aplicarea codului de conduita. Cu tot caracterul generos al acestei
structuri, nu au putut fi rezolvate toate problemele de forma si de
fond care le impunea proiectul. O certitudine exista si anume ca
acest cod de conduita al TNC nu va putea fi un instrument
convetional (un tratat sau o conventie internationala) si in
consecinta valoarea sa juridica va fi aceea asemanatoare rezolutiilor
Natiunilor Unite. Consecinta: cu cat consensul asupra textului,
inclusiv sub aspectul aplicarii, va fi mai solid, cu atat documentul va
fi apropiat de hard law, din contra, cu cat consensul va fi mai
diminuat, cu atat proiectul de cod va avea valente de soft law. Este
ceea ce am prezentat la inceputul eseului, referitor la participarea
extrem de redusa (grad de participare impus/inhibat din exterior
ori dezinteresat din interior) a TNC in elaborarea anumitor norme
internationale, fie ele si norme de conduita.

Negocierile referitoare la proiectul de cod au invederat deosebiri de

opinii conceptuale, intre statele dezvoltate si statele in curs de
dezvoltare. In timp ce statele dezvoltate doreau sa se elaboreze un
adevarat statut al societatilor transnationale, definind atat
obligatiile cat si drepturile lor; statele in curs de dezvoltare insistau
asupra enumerarii si codificarii obligatiilor societatilor
transnationale. Confruntarea s-a desfasurat mai ales in legatura cu
trei probleme fundamentale: definitia TNC; echilibrul intre
drepturile si obligatiile acestor societati si referintele la dreptul
international.

Definitia societatilor transnationale a opus statele capitaliste si

dezvoltate, pe de-o parte, statelor socialiste de atunci si statelor in
curs de dezvoltare. Ultimele doua categorii de state considerau ca
disfunctiile din ordinea internationala economica se datoreaza nu
intreprinderii multinationale – termen generic vizand orice entitate
publica sau privata a carei activitate se desfasoara prin implanturile
sale in afara teritorului national – ci doar societatii transnationale
adica societatea de capital a carui scop ramane cautarea profitului si
care societate, pentru a atinge acest scop, este intotdeauna gata sa
treaca peste suveranitatea statelor, plasandu-se deasupra legilor lor.
Acceptarea unei asemenea teze ar fi facut din viitorul cod un
document ce acoperea doar societatile originare din statele
capitaliste si nicidecum cele originare din statele socialiste sau din
statele lumii a treia. Commission on Transnational Corporations a
avut opinii mai putin transante si a elaborat un text de definitie a
TNC care acopera atat intreprinderile cu capital privat, cat si
intreprinderile cu capital public. Problema echilibrului dintre
reglementarile consacrate drepturilor si obligatiilor TNC a fost de
asemenea loc de disputa intre statele dezvoltate si statele in curs de
dezvoltare. Dorinta ultimelor era de a se reglementa clar si amplu
numai obligatiile societatii transnationale in raport de statul
teritorial si inca drepturile statului teritorial fata de societatea
transnationala. Aceasta solicitare se regaseste in parte de proiect
intitulata „activitatile societatilor transnationale”. La origine, acesta
parte a codului nu continea o definire a drepturilor societatii
transnationale in raport cu statul teritorial si obligatiile acestui stat
fata de societatea transnationala. Acesta a reprezentat un
dezechilibru al proiectului foarte criticat de statele dezvoltate, in
final, problema fiind solutionata prin inserarea in proiectul de cod a
unei parti intitulata „Tratamentul societatilor transnationale”.
Operatiunea nu a rezolvat toate chestiunile ce le ridica activitatea
societatilor transnationale si regimul juridic al acestora mai ales in
legatura cu problematica exproprierilor sau nationalizarilor,
probleme ce sunt cele mai delicate in cadrul dreptului international
economic, respectiv in cadrul dreptului international al investitiilor
straine.

Problema referirilor la dreptul international era de asemenea legata

in mod direct de cele expuse. Statele dezvoltate au cerut sa fie
definite net si clar drepturile TNC si au reclamat ca aceste drepturi
sa aiba un caracter de stabilitate, ceea ce insemna ca aveau in vedere
ordinea juridica in care se dezvolta si se exercita aceste drepturi si
care nu poate fi decat ordinea juridica interna a statului gazda
(deplin consens intre cele doua categorii de state asupra acestui
aspect). In aceeasi ordine de idei, statele dezvoltate au invocat
situatiile, dese in practica, de modificare unilaterala a ordinii
juridice interne. Evident ca desi statul suveran nu poate fi obligat sa
mentina in mod indefinit o reglementare favorabila TNC, notiunea
de exigenta de stabilitate exprimata de pozitia statelor dezvoltate
facea trimitere la ordinea internationala. Statele dezvoltate doreau
includerea unei trimiteri la dreptul international intrucat notiunea,
prin generalitatea ei, acopera ansamblul izvoarelor acestui drept,
inclusiv principiile generale ale dreptului international in materie de
tratament al TNC. Statele in curs de dezvoltare, doreau includerea
unei referiri doar la obligatiile internationale intrucat, pentru ele,
expresia mentionata include numai izvoarele conventionale ale
dreptului international nu si pe cele neconventionale fata de care
manifestau reticenta. Trebuie sa mentionam ca problema a disparut
datorita mondializarii economiei care, printre altele, a insemnat si
multinationalizarea unui numar crescand de intreprinderi, dintre
care unele originare din statele in curs de dezvoltare, ceea ce pentru
promotorii unui cod de conduita in materie a insemnat pierderea
sprijinului politic avut anterior. Centrul pentru societatile
transnationale si-a incetat activitatea la inceputul anilor 1990.
Declaratia si deciziile OECD

Reglementarea OECD (Organisation for Economic Co-operation

and Development) din 21 iunie 1976 se compune dintr-o declaratie
asupra investitiei internationale si intreprinderilor multinationale si
trei „instrumente inter-dependente”, intitulate principii directoare
la intentia intreprinderilor multinationale, „tratamentul national”,
„stimulente si obstacole la investitia internationala”, la care a fost
adaugat un text care invita statele sa evite sau sa atenueze
„obligatiile contradictorii”. Aceasta reglementare nu apartine
de hard law, ci de soft law intrucat documentul practic apartine
categoriei de recomandari. Ceea ce este esential insa este faptul ca
aceste documente (recomandari in fapt) sunt mai viabile decat
multe tratate intrucat periodic au facut obiectul unei completari si
imbogatiri progresive prin intermediul a doua cai distincte: pe de-o
parte, mecanismul „reexaminarii periodice”, care permite sa se
puncteze eficienta reglementarii si, dupa caz, sa o completeze sub un
aspect sau altul, pe de alta parte, mecanismul de clasificare/forma
de interpretare, care furnizeaza lamuririle necesare pentru o buna
aplicare a acestor texte.

Definitia TNC este mai mult schitata decat precizata. Nu se ia in

considerare forma juridica a intreprinderii. Capitalul sau poate fi de
origine publica ori de origine privata. Ceea ce potrivit OECD
caracterizeaza in realitate TNC este intrunirea a trei elemente:
– existenta mai multor „intreprinderi” in tari diferite;
– existenta unei „legaturi” intre toate aceste intreprinderi;
– capacitatea pe care o are o intreprindere de a exercita o
„influenta” importanta asupra celorlalte.

Documentele mentionate clarifica si termenii indeobste utilizati in

materie, cum ar fi temenul intreprindere, care este utilizat de
preferinta substantivului societatea, pentru a acoperi atat entitatile
publice cat si entitatile private; calificativul multinational este
preferat calificativului transnational pentru a elimina, mai mult
implicit decat explicit, afirmatia potrivit careia aceste intreprinderi
s-ar plasa deasupra reglementarilor nationale.

Cele trei decizii ale OECD mentionate se prezinta ca un ansamblu de

instrumente interdependente. Acest caracter da reglementarii
echilibrul sau, ceea ce inseamna ca aderarea la un instrument atrage
si aderarea la celelalte instrumente. Este un triptic ce are propria sa
logica interna: primul instrument (principiile directoare) defineste
obligatiile intreprinderilor multinationale fata de statul teritorial,
adica drepturile statului teritorial fata de intreprinderile
multinationale. Al doilea instrument (tratamentul national)
defineste drepturile intreprinderilor multinationale fata de statul
teritorial sau obligatiile statului teritorial fata de intreprinderea
multinationala. Drepturile si obligatiile atat ale intreprinderii
multinationale, cat si ale statului territorial se echilibreaza unele cu
altele, consecintele acestui echilibru sunt prevazute in cel de al
treilea instrument (stimulari si obstacole la investitia
internationala) intrucat documentul preconizeaza eliminarea
obstacolelor si introducerea de masuri stimulatorii de maniera a
incuraja investitia internationala).

Din pacate, declaratia si deciziile OECD se aplica in cadru limitat.

Declaratia, insa, precizeaza ca statele membre vor avea in vedere sa
extinda tratamentul national intreprinderilor care sunt controlate
direct sau indirect de catre nationalii statelor membre. O asemenea
pozitie nu poate decat sa favorizeze, prin jocul reciprocitatii,
generalizarea tratamentului national in afara zonei OECD.
Declaratia si deciziile din 1976 au, dupa cum se observa, propriile
mijloace la propagarea lor. Nu trebuie uitat ca tratamentul national
se defineste ca regimul juridic ce rezulta din aplicarea unei norme
identice a dreptului intern intreprinderii nationale si intreprinderii
multinationale, nefiind neaparat conforma cu dreptul international.
Eficienta declaratiei si deciziilor din 1976 asupra investitiei
internationale si intreprinderii multinationale este amplu atestata
de eficacitatea procedurii de clarificare utilizata pentru a aplica
principiile directoare la intentia intreprinderilor multinationale. Un
numar foarte important de cereri de clarificare au fost formulate de
catre organisme consultative si in special TUAC (Trade Union
Advisory Committee to the OECD) in cursul deceniului 7.
Majoritatea acestor cereri aveau in vedere sectiunea principiilor
directoare intitulata „forta de munca si relatiile profesionale”, ceea
ce ar putea sa surprinda dat fiind degradarea pietei fortei de munca
in tarile OECD in cursul perioadei respective. Un anumit numar de
cazuri importante au fost astfel evocate cu ocazia acestor clarificari:
cazurile Badger, Batco, Bendix, Citicorp, Filestone, ITT, Siemens,
Hoover si Renault Vilvoorde, mai ales. Rapoartele Comitetului
pentru Investitii al Intreprinderilor Multinationale au jucat un rol
semnificativ in reglementarea acestor cazuri.

In concluzie, s-a constatat o reducere in utilizarea procedurii de

clarificare a principiilor directoare, ceea ce majoritatea specialistilor
o considera o dovada a viabilitatii acestor instrumente si a
corectelor respectari. Un viitor set de reglementari internationale
trebuie sa aiba scopul vizibilitatii TNC ca subiecte de drept
international, iar societatea internationala sa conlucreze pentru a
completa insusi rolul dreptului international public. Se poate spune
ca da, intr-adevar, TNC nu sunt subiecte traditionale de drept
international, insa indiscutabil sunt subiecte progresiste de drept
international.

[1] A se citi a saptea editie 2013 a publicatiei de specialitate Textbook on

International Law, autor Martin Dixon, Oxford University Press.
[2] A se vedea Critical reflections on the Westphalian assumptions of
international law and organization: a crisis of legitimacy, A. Claire
Cutler, Review of International Studies (2001), 27, p. 133–150.
[3] Pentru consideratii asupra unui proces rapid de osificare in cutuma
internationala, a se vedea Bin Cheng, United Nation Resolutions on Outer Space:
Instant International Customary Law? (1965).
[4] Referitor la Ansamblul Legislațiilor Naționale privind statutul STN a se vedea
Culegerea de acte normative publicate de Centru Națiunilor Unite privind
societațile transnaționale intitulată National Legislation and Regulations
relating to Transnational Corporation; United Nations Centre on Transnational
Corporations, UN N.Y. vol I-VII (ultimul volum publicat in 1989).
[5] Pentru un punct de vedere analitic, a se vedea The United Nations and
Transnational Corporations: a review and a perspectiv, Transnational
Corporations, Vol. 18, No. 2, (august 2009), Theodore H. Moran.