Anastasiu, N., Constantinescu, E., Murariu, T., Pătruți, A., Popa M. E., Stoica Negulescu, E. R.

(2019),
Resursele minerale ale României. Vol. III. Resurse energetice, Edit. Academiei Române, Bucarest, 647 p.

Période Mil. a. Espéce de charbon

Pliocène 5 L
Miocène 23
Oligocène 33 H
Eocène 55
Paléocène 65
Crétatique 145
Jurasique 199
Triasique 251
Permien 299
Carbonifère 359
Dévonien 416
Sillurien 439
Ordovicien 488
Cambrien 542
Protérosoique 2500

Cei mai mari producători de cărbune din România sunt Compania Națională a Huilei (CNH) Petroșani și
Complexul Energetic Oltenia (CEO). Producția anuală de huilă este de cca. 3 mil. tone si de lignit de 30 mil.
tone. Insă, în ultimii ani producția de lignit a scăzut de la 31.6 mil. tone in 2012 la 22.1 mil. tone in 2015.
România se situează pe locul 6 în UE (după Germania, Polonia, Grecia, Republica Cehă și Bulgaria).
Producția de huilă a fost de 1,29 mil. tone în 2015, în scădere de la 1,87 mil. tone în 2012. În prezent,
exploatarea huilei devine neprofitabilă din cauza absenței retehnologizării principalelor procese din
subteran și de la suprafață, extracția cărbunelui făcându-se cu tehnologii vechi de peste 25 de ani.

La ora actuală rezervele naționale de cărbune se cifrează la 9.7 mld tone din 299 de zăcăminte în România
(sursa SER 2016)m din care:

- Huilă – 54 zăcăminte, din care 7 în exploatare cu rezerve de 230 mil. tone și 47 de perimetre
neexploatate sau închise, cu rezerve de 373 mil. tone;
- Lignit – 193 de zăcăminte, din care 41 în exploatare cu rezerve de 318 mil. tone și 168 zăcăminte
neexploatate sau închise , 53 de licențe de concesiune pentru exploatare.

Activitatea de exploatare este realizată în proporție de peste 95% în companii de stat.

Rezerva existenta de huila exploatabila depaseste 750 mil. tone, este concentrata intr-o zona relativ
restransa si asigura productia pentru 229 ani. Conditiile geologo-miniere de exploatare (adancime,
tectonica, diversitate petrografica) sunt dificile si exista un grad ridicat de periculozitate a exploatarii (la
nivelul galeriilor miniere se pot acumula gaze cu predispozitie la autoaprindere si explozii). Majoritatea
zacamintelor de huila din Romania sunt concentrate in bazinul carbonifer al Vaii Jiului, puterea calorifica
medie a rezervelor fiind de 3650 kcal/ kg.
Rezerva de lignit aflata in exploatare in cariere este de peste 400 mil. tone, este concentrata regional si
prezinta un grad de asigurare de circa 47 de ani, cu o putere calorifica medie de 1800 kcal/ kg, concentrate
geografic in bazinul minier Oltenia. Zacamintele in exploatare totalizeaza 986 mil. tone. Lignitul poate
asigura securitatea energetica nationala atunci cand apar situatii de criza in cazul altor resurse ;
infrastructura existenta este adecvata. Exploatarile se situeaza la distante mari de beneficiari.

O resursa secondara, neglijata pana in prezent, o constituie deseurile rezultate in urma valorificarii
carbunilor. Putem vorbi de produse noi ecologice (carbunele active din xilit), de cenusile provenite de la
termocentrale (cenusi zburatoare proaspete) si cenusi de vatra (Predeanu et al., 2015).

Cenusa de la termocentrale poate inlocui intre 70 – 100% din agregatele granulare usoare (perlit,
diatomita calcinata, vermiculit expandat) [Predeanu et al., 2015]. Prin reciclarea carbunilor de la
termocentrale se pot obtine concentrate de metale grele (Ga, Sr, Rb, Y, W, La) utilizate ca reactive de
inalta puritate, catalizatori si adsorbanti, nanoparticule metalice, colectori solari [Vlad et al., 2015]

Lignitul indigen ramane o resursa importanta in contextul nevoii de capacitati de producere a energiei
electrice cu eficienta ridicata. Rezervele de lignit cunoscute pot asigura exploatarea eficienta inca
aproximativ 40 de ani, la un nivel de productie de cca 30 mil. tone/ an.

Carbunele este o componenta de baza a mixului energetic, fiind un pilon al securitatii energetice
nationale.

Distributia zacamintelor de carbuni din Romania este relativ uniforma in raport cu structura geologica
generala a teritoriului Romaniei. Formatiunile continentale purtatoare de carbuni se gasesc atat in
cuprinsul unitatilor carpatice, cat si in succesiunile molasei alpine. In succesiunile de molasa, acestea apar
in cadrul depresiunilor intramontane, precum si in forlandul si hinterlandul carpatic [Raileanu, 1963 ;
Petrescu et al., 1987 ; Preda et al., 1994 ; Popa et al., 2017]. Varsta zacamintelor de carbuni variaza intre
Carbonifer tarziu [Westphalian – Stephanian] si Pliocen [Dacian – Romanian], in timp ce rangul carbunilor
variaza intre lignit si antracit [Popa et al., 2017]. Cunoscute de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, zacamintele
de carbuni din Romania au inregistrat o lunga activitate de cercetare, prospectiune, explorare si
exploatare, constituind baza industriei energetice, siderurgice si chimice pentru o luna perioada de timp
[Popa et al., 2017 ; Popa 2018].

Paleozoice : Cosustea, Cerna – Jiu.

Bazine paleozoice si mezooice

Formatiunea de Schela

Formatiunea de Schela este o succesiune continentala, purtatoar de carbuni (antraciti), descrisa initial de
Mrazec (1898), cu o grosime de 600 – 800 m, cu stratotipul in sudul Muntilor Valsan, la Schela. Astazi,
Formatiunea Schela afloreaza in cadrul vaii Porcului, de-a lungul unei salbe de cariere pentru granit, unde
aceasta este dispusa discordant peste granitul de Susita din cadrul Panzei de Schela Viezuroiu. Zacamantul
Schela se gaseste pe versantul sudic al Muntilor Valcan, intre Vaile Schela si Susita Verde. Formatiunea
Schema este dispusa discordant peste granitul de Susita si include aici trei orizonturi cu lentile de carbuni
tectonizate (budinate). Din punct de vedere structural, zacamantul este faliat si acoperit de Panza de
Schela, reprezentata prin granitul de Susita. Carbunii de la Schema sunt antraciti si meta-antraciti,
dominati de collinit (75 – 92%) si fuzinit (7 – 24%), cu un continut in cenusa de 20 – 26 % si o putere
calorifica de 7650 – 7892 kcal/ kg (Petrescu et al., 1987).

Zacamantul Crasna

Zacamantul Crasna se gaseste la est de jiu si la vest de Gilort, itnre localitatile Larga – Stancesti si Crasna,
pe rama sudica a Muntilor Parang. Formatiunea Schela este dispusa discordant peste fundamentul
cristalin reprezentat prin granite si este acoperita catre sud de depozite moi-pliocene (Sarmatian si
Meotian). Are o grosime de peste 300 m.

Bazinul Cosustea

Bazinul Cosustea apartine Unitatilor Danubiene externe, aflat in proximitatea Bazinului Cerna – Jiu,
corespunde geografic bazinului Raului Cosustea. Include zone de perspectiva pentru carbuni, de varsta
Jurasic Inf., cum este cazul perimetrului Cerna – Varf. Din punct de vedere tectonic, bazinul este inclus in
Panza de Cosustea (Stanoiu, 1996).

Zacamantul Cerna – Varf – In apropierea localitatii Cerna – Varf s-au efectuat lucrari miniere de subteran
pentru carbuni liasici. Formatiunea Schela debuteaza cu un nivel gresier conglomeratic, ce afloreaza in
apropierea fostelor galerii de explorare.

Bazinul Petrosani

Bazinul Petrosani este un bazin sedimentar continental, de depresiune intramontana, cu depozite

purtatoare de carbuni superiori (huile), ce debuteaza din Rupelian si se continua pana la nivelul
Badenianului, cuprinzand cinci formatiuni sau orizonturi productive (Raileanu et al., 1963 ; Moisescu,
1980 ; Petrescu et al., 1987 ; Preda et al., 1994).

Bazinul Petrosani se gaseste in Carpatii de Sud si corespunde din punct de vedere geomorfologic
depresiunii omonime, fiind inconjurat de masivele Parang, Valcan, Retezat si Sureanu. Bazinul se gaseste
la confluenta Jiului de Est cu Jiul de Vest, avand o forma alungita, de triunghi isoscel, cu axa de simetrie
orientata est – vest si baza catre est. Are o lungime de aproximativ 50 km, intre Campu lui Neag si Campa,
si are o latime a bazei de 9 km, intre Petrila si Livezeni, in timp ce spre vest, la Campu lui Neag, atinge doar
1 km. Literatura geologica si paleontologica asupra Bazinului Petrosani este destul de bogata, avand in
vedere importanta economica a acestuia. Primele cercetari geologice si paleontologice asupra Bazinului
Petrosani dateaza din a doua jumatate a secolului al XIX-lea (Stur, 1863 ; Staub, 1987). Studiile geologice
moderne au detaliat stratigrafia, structura si paleontologia bazinului (Murgoci, 1907 ; Voitesti, 1932 ;
Raileanu, 1955 ; Mateescu, 1961 ; Moisescu, 1976 ; Petrescu et al., 1987 ; Preda et al., 1994).

Contextul geostructural

Structura generala a bazinului este un sinclinal alungit, orientat est – vest, cu latimea maxima catre
terminatia estica, acolo unde sinclinalul principal este separat in douacute paralele, orientate est- vest. In
cadrul sinclinalului major al bazinului, sunt conturate o serie de cute sinforme suplimentare, cum sunt
Iscroni – Salatruc, Uricani – Barbateni, Dalja – Petrila – Lonea, sau cute antiforme suplimentare :
Bolosinesti, Valea Vacii si Tetcani Slatioara. Faliile transversale, paralele, sunt foarte numeroase pe toata
lungimea bazinului si separa in mod frecvent campurile miniere. Trei falii longitudinale majore, paralele,
au fost evidentiate : Falia Sudica, Falia Jiului, Falia Marginala Nordica. Compartimentele structurale
generate de sistemele de falii paralele longitudinale si transversale au o distributie in trepte, intre Paroseni
– Campu lui Neag si Petrosani – Rascoala (Pop, 1993).

Litostratigrafie si orizonturi carbunoase

Sedimentarul Bazinului Petrosani este dispus discordant pentru fundamentul cristalin al Panzei Getice si
al Unitatii Danubiene (seriile de Valcan si Lainici – Paius). Sedimentarul Bazinului Petrosani este
caracterizat de urmatoarea succesiune stratigrafica :

Campurile miniere (perimetrele) Bazinului Petrosani sunt urmatoarele :

- Campul lui Neag (inchis in 1999) ;

- Valea de Brazi, intre Valea Butei si Valea Pilugului, inchis in 2004 ;
- Uricani, intre paraul Serpilor si Valea Vacii ;
- Barbateni, intre Valea Vacii si Paraul Boncii ;
- Lupeni, intre Paraul Boncii si Dealul Arsurilor, in curs de inchidere in 2018 ;
- Paroseni, intre Dealul Arsurilor si Valea Lupului ;
- Vulcan, intre Valea Lupului si Valea Plesnitoarei, de perspectiva ;
- Aninoasa, intre Valea Plesnitoarei si Valea Aninoasei, inchis in 2006 ;
- Dalja, intre Valea Aninoasei si Valea Jiului de Est, inchis in 2003 ;
- Livezeni – Salatruc, intre Valea Jiului de Est si Valea Jietului (de perspectiva) ;
- Petrila – inchis ;
- Petrosani – inchis ;
- Salatruc – inchis ;
- Lonea – Rascoala, intre Valea Jietului si limita estica a bazinului, in curs de inchidere (2018) ;
- Iscroni, inchis.

Proprietati

Carbunii Bazinului Petrosani sunt huile cocsificabile. Din punct de vedere petrografic, huilele sunt
dominate de vitrinit (peste 75%), urmat de tellinit si collinit, ultimul dominant la Paroseni. Grupa exinitului
este redusa, dominata de cutinit. Din punct de vedere mineralogic, acestor microlitotipi li se asociaza pirita
(15%), siderita (in stratul 15), cuartul si argila (Petrescu et al., 1987).

Puterea calorifica variaza intre 2500 si 7500 kcal/ kg, umiditatea totala intre 1,9 si 15%, continutul in
cenusa de 5 – 40%, volatile intre 25,6 – 65%, sulf total de 0,97 – 4% si 62,7 – 77% carbon fix.

Rezerva geologica de bilant este de 350 milioane de tone de huila cocsificabila, echivalenta unei perioade
de exploatare in ritmul actual de 30 de ani. Rezervele deschise in 2004 sunt de 14,8 mil. tone, din care
rezervele pregatite include 5,3 mil. Tone.

Perspective

Bazinul Petrosani continua sa reprezinte un centru minier de referinta in Europa de Est, in ciuda
problemelor economice cu care acesta se confrunta. Utilizarea huilelor din Bazinul Petrosani este astazi
strict energetica, desi prezinta un important character cocsificabil. Utilizarile neconventionale ale
carbunilor din Valea Jiului se preteaza in special pentru recuperarile de metan din structurile subterane
ale campurilor miniere inchise. Beneficiarii sunt Complexul Energetic Hunedoara, respectiv centralele
Paroseni si Mintia.
In prezent, minele perimetrelor aflate in planul de inchidere (Petrila, Paroseni, Uricani) sunt operate de
catre Societatea Nationala de Inchideri Mine Valea Jiului S.A. Restul minelor din bazin sunt operate de
catre Compania Nationala a Huilei S.A. – Petrosani.

Bazinele neogene

Zacamintele de carbuni neogeni reprezinta principala rezerva de carbuni a Romaniei, incluzand in mod
special ligniti si in subsidiar carbuni bruni (Petrescu et al., 1967). Bazinul Dacic include principala rezerva
de ligniti plioceni a Romaniei (aproximativ 80% din totalul de ligniti ai tarii), utilizati in special in scop
energetic. Din punct de vedere geografic, Bazinul Dacic acopera forelandul Carpatilor de Sud si o parte din
Forelandul Carpatilor Orientali, acoperind Depresiunea Getica, Platforma Moesica, parte din Platforma
Moldoveneasca si respectiv Platforma Scitica. Sedimentarea in bazin a debutat in Sarmatian (Jipa & Olariu,
2009 ; Jipa, 2012) si a tinut pana in Cuaternar, intervalul pliocen Dacian Romanian fiind caracterizat de o
sedimentare continentala, fluviatil-lacustra, ce a permis acumularea de materie vegetala si geneza
lignitilor. Bazinul Dacic a avut o pozitie intermediara intre bazinele Panonic si Euxinic, ca parte a
Domeniului Paratethys. Pe rama de nord a bazinului, succesiunea continentala afloreaza mai larg, inclusiv
cu strate de carbuni, iar spre sud, aceasta se afunda treptat, cu stratele de ligniti ce ajung la adancime de
300 m in jurul orasului Craiova.

Litostratigrafic, Bazinul Dacic include peste 20 de strate de ligniti in intervalul Dacian – Romanian, avand
loc sedimentarea a trei formatiuni purtatoare de carbuni : a. Formatiunea Berbesti, echivalenta
Complexului de lignit Valea Visenilor, ce include ligniti pana la stratul IV ; b. Formatiunea Jiu – Motru,
echivalenta Complexului lignitic de Motru, incluzand stratele de carbuni V – XIII ; c. Formatiunea Candesti,
echivalenta Complexului lignitic de Balcesti, ce include stratele de carbuni XIV – XVIII.

Formatiunea Berbesti este de varsta Dacian inferior – Dacian superior, este dezvoltata in Bazinul Dacic in
special in regiunea dintre Dunare si Motru. Are o variatie puternica a grosimii, intre 20 – 40 m pe rama de
nord – vest a bazinului si pana la 350 m spre est. Aceasta include stratele A - D si I – IV de ligniti, cu grosimi
intre 0,5 – 5 m, bogate in xylit.

Formatiunea Jiu – Motru, de varsta Dacian superior – Romanian, are o grosime de 20 – 250 m, incluzand
argile, nisipuri si stratele V – VIII de ligniti.

In mod traditional, zacamintele de ligniti ai Bazinului Dacic se impart in cateva regiuni : a. Zacamintele
dintre Dunare si Motru, cu mine in subteran inchise si mari cariere precum Husnicioara, Zegujani si Motru
Vest ; b. Zacamintele dintre Motru si Jiu, cu mine de subteran si marile cariere de la Rovinari, Rogojelu,
Tismana, Pinoasa, Rosia de Jiu, Jilt Sud, Jilt Nord, Lupoaia, Plostina, Rosiuta, Tehomir, Leurda, Matasari,
Cojmanesti, Negomir – Urdari, Horasti, Samarinesti etc ; c. Zacamintele dintre Jiu si Gilort, cu carierele
Rovinari Est, Garla, Pesteana Nord si Pesteana Sud ; d. Zacamintele dintre Gilort si Bistrita Valcii, cu
carierele Berbesti, Berbesti – Vest, Seciuri Vest, Alunu, Panga si Cerna, precum si minele de subterane
Alunu, Berbesti, Albeni, Valea Mare si Copaceni, astazi inchise.

Lignitii Bazinului Dacic au o mare valoare economica ; acestia includ ligniti detritici si ligniti xyloizi, variatia
acestui caracter petrografic fiind in stransa legatura cu tipul de carbogeneratorm respectiv cu pozitia
sistematica a precursorilor, cu ecologia acestora si cu sistemul depozitional local. Microscopic, lignitii
plioceni ai Bazinului Dacic sunt determinati de macerale huminitice, precum textinitul, ulminitul, attrinitul,
densinitul sau gelinit, urmati de macerale liptinitice, precum sporinit, inertodetrinit si sclerotinit. Puterea
calorifica variaza intre 1200 si 4000 kcal/ kg, in functie de stratul de lignit si de variatia laterala a acestora.
Acestia contin 1-3% sulf si 5 – 35% cenusa.

Bazinul carbonifer Valea Jiului, numit si bazinul Petrosani, este situat in partea de sud a judetului
Hunedoara si in sud-sud vestul Transilvaniei in depresiunea Petrosani sau depresiunea Valea Jiului. Are o
suprafata de 163 km, se intinde de-a lungul celor doua Jiuri: Jiul de Est si Jiul de Vest si cuprinde de la vest
la est urmatoarele orase mai mari: Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petrosani si Petrila, principalul oras
al Vaii Jiului este orasul Petrosani cu o populatie de aproximativ 60.000 de locuitori. Altitudinea medie in
Valea Jiului este de 600m.

Depresiunea Petrosani este inconjurata de patru lanturi muntoase: in nord-nordvest muntii Retezat, in
est-nordest muntii Sureanu, in est muntii Parang si in sud Muntii Valcan.

Reteaua hidrografica a bazinului este constituita din doua rauri mai importante: Jiul de Est si Jiul de Vest,
cu numerosi afluenti ce impun reliefului un aspect colinar variat si foarte accidentat: Buta, Lazar,
Sterminos, Mierlosu, Vulcan, Maleia, Taia.

Prezentarea campurilor miniere si delimitarea acestora

In functie de geomorfologia regiunii, de tectonica majora, de rezultatele lucrarilor de explorare geologica,

a cailor de acces precum si a posibilitatilor de executie a lucrarilor de deschidere si exploatare, bazinul
carbonifer Valea Jiului a fost impartit in 17 perimetre de exploatare.

De la est spre vest aceste campuri miniere sunt: Lonea, Lonea-Pilier, Petrila-Sud, Petrila, Livezeni, Salatruc,
Dalja, Iscroni, Aninoasa, Vulcan, Paroseni, Lupeni, Lupeni-Sud, Barbateni, Uricani, Valea de Brazi si Campul
lui Neag (Figure 1).

Figure 1. Bazinul carbonifer Valea Jiului

In prezent se mai afla in exploatare urmatoarele campuri miniere: Lonea, Petrila, Livezeni, Vulcan,
Paroseni, Lupeni, Uricani (Fig. 1.2).

Fig. 1.2. Harta bazinului carbonifer Valea Jiului [13]

Limitele dintre campurile miniere corespund unor hotare naturale, pe care se delimiteaza exploatarile in
subteran, cum ar fi pilierii de siguranta sau falii de mare amplitudine.