cu personalități

teleormănene segărcene

Editura Vatra veche

1
 Gheorghe Sarău
DICȚIONAR CU PERSONALITĂȚI TELEORMĂNENE
SEGĂRCENE

2
3
 Gheorghe Sarău

Dicționar cu personalități
teleormănene segărcene

Editura Vatra veche

4
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
SARĂU, GHEORGHE
Dicționar cu personalități teleormănene segărcene/ Gheorghe Sarău
- Târgu Mureș: Vatra veche, 2019
I.S.B.N. 978-606-9014-28-8

Coperta de Nicolae Băciuţ

Editura VATRA VECHE
Str. Ilie Munteanu nr. 29
Târgu-Mureş
Copyright©Gheorghe Sarău 2019
Toate drepturile rezervate
Lector Nicolae Băciuţ
Tehnoredactare Sergiu Paul Băciuţ
Format 8/70x100, coli tipo 29
Tiparul executat la INTERMEDIA GROUP
str. Iuliu Maniu nr. 14, Târgu-Mureş
România

5
 CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE (Nicolae Băciuț).........................................................................................9

CUVÂNT DIN PARTEA AUTORITĂȚILOR.........................................................................12

I. EXPONENȚI NĂSCUȚI ÎN LOCALITATEA SEGARCEA VALE……………..………16

ÎN SATUL SEGARCEA VALE…………….............................................................................16

Radu Popescu (5 ianuarie 1879 - 1969?), primul învățător calificat născut în comună…16
Andrei Mustăciosu, Pr. (1900 - 25 decembrie 1972), primul preot din sat calificat, primul
monograf al întregii localități Segarcea Vale…………………………………….........................17
Stelian Popescu Segarcea (22 ianuarie 1912 - 18 decembrie 1977), profesor la Carei,
folclorist, istoriograf……………………………………………………………………..............19
Ștefan Zisulescu (ns. 21 octombrie 1907 – m. 6 octombrie 1984), profesor universitar de
psihologie, cu doctorat în Germania, autor de cărți din domeniul psiho-pedagogic….................23
Dimitrie Stelaru (8 martie 1917 – 29 noiembrie 1971), primul poet al localității larg
cunoscut la nivel național……………………………………………….......................................30
Manole Geabău (ns. 1933), publicist și director de bancă peste un sfert de veac la
Alexandria, frate cu poetul Ion Segărceanu...................................................................................39
Constantin Safta (3 noiembrie 1934), cercetător-muzeograf, profesor de istorie (în
învățământul superior și preuniversitar)........................................................................................40
Ion Segărceanu (14 mai 1937), al doilea poet cunosut la nivel național, ziarist, consilier
literar în Ministerul Culturii……………………………………………………………...............45
Dumitru Negru (23 septembrie 1938), primul pictor al localității……………………....50
Pascu Geabău (11 aprilie 1938-25 iunie 2013), misionar baptist național și
internațional...................................................................................................................................54
Marin(ică) Drăgulinescu (4 martie 1939), profesor universitar, fost decan al Facultății de
Electronică a Universității “Politehnica” din București……………………………….....55
Marian Mustăciosu, Pr. (11 martie 1951), al doilea preot din localitate, calificat și cu
parohie în localitate....................................................................................................................... 58
Rodian Drăgoi (1 februarie 1951 - 9 noiembrie 2018), al treilea poet născut în localitate,
cunoscut la nivel național…………………………………………………………….................. 60
Gheorghe Sarău (21 aprilie 1956), lingvist rromolog la nivel internațional, istoriograf -
monograf, bibliograf, primul doctor și profesor universitar de limba rromani din țară, autor al
primelor dicționare, manuale școlare și cursuri universitare pentru această limbă la nivel național
și internațional, fost consilier pentru limba rromani și rromi în Ministerul Educației timp de 28 de
ani, al doilea monograf al întregii localități Segarcea Vale etc………………………………. ...65
Elena (Nona) Stuparu (20 mai 1959), al doilea pictor al localității…………………. .103
Lavinia Mihaela Pencea (7 august 1982), profesoară de limba română în preuniversitar și
de limba rromani la nivel universitar………………………………………...............................107

ÎN SATUL SEGARCEA DEAL……………………………………………………...............122

Florian Cristescu (1 august 1884 - 29 iunie 1949), primul scriitor din localitate, cunoscut
la nivel național cu cele peste zece ediții ale trilogiei “Povestea neamului nostru”……..... .....122
Teodora Pieptan (19 mai 1911- 7 ianuarie 1989), învățătoare, primul monograf al satului

6
Segarcea Deal……………………………………………………………………………...........129
Voicu Țugurel (7 octombrie 1928), diplomat militar, cu cercetări asupra eroilor români
morți în Cehia și Slovacia în al doilea război mondial…………………………………............131
Dumitru Găină, Pr. (18 ianuarie 1932 - 13 martie 2019), fondator al Bisericii Ortodoxe
Române în Australia, cu parohia la Melbourne……………………………………................ 133
Stelian Găină (1 iul. 1935), profesor universitar la disciplina matematică……….........136
Lincă Cocoșilă (25 mai 1944), profesor, al doilea monograf al satului Segarcea Deal..140
Nicolae Martin (3 februarie 1948), primul solist profesionist de muzică populară...... 142
Florea Bălosu (15 mai 1949), primul fotbalist al localității cu activitate la nivel
național.........................................................................................................................................150
Viorel Găină (1 februarie 1953), avocat, profesor universitar în domeniul dreptului…151
ÎN SATUL OLTEANCA –……………………………………………….……………….......154

II. EXPONENȚI NĂSCUȚI ÎN ALTE LOCALITĂȚI, DAR CU ASCENDENȚĂ

FAMILIALĂ ÎN LOCALITATE…………………………………….....................................154

ÎN SATUL SEGARCEA VALE………………………………………………………….......154

Lucian Teodosiu (21 iunie 1942), poet, fost redactor la Radio Iași……….……..….....154
Andrei Drăgulinescu (4 martie 1981), profesor de electronică la nivel universitar, cu
studii de teologie și autor a numeroase cărți………………………………………....................156
Mihai Micu (18 august 1985), inginer, cartograf și arheolog pasionat, cel care a realizat
istoricul hărților în care apar figurate satele localității……………………………....................159

ÎN SATUL SEGARCEA DEAL………………………………………...................................162

Miruna Eliza Gil (26 noiembrie 1943 – 3 februarie 2017), medievalistă, profesoară de
limbi romanice în SUA, nepoata scriitorului Florian Cristescu..................................................162
Alexandru Mihnea Găină (17 august 1979), avocat și cadru universitar în domeniul
dreptului...................................................................................................................................... 165
ÎN SATUL OLTEANCA……………………………………………….. ................................171
Familia Chelu…..……………………………………………………………………....171
Marin Chelu (22 septembrie 1950 - 24 mai 2006), redactor literar, istoriograf și
critic literar……………………………………….......................................................... 171
Florian Chelu Madeva (21 martie 1952), chitarist și solist vocal, inventatorul
sonetului muzical, autorul mai multor volume în domeniu…………………................172
Lucian Chelu (21 Martie 1952) chitarist și solist vocal…………………..........180
Alexandrina Chelu (1 aprilie 1990), interpretă a sonetului muzical, cântăreață (ca
și mama ei – solista de muzică populară bihoreană, Iuliana Băican Chelu) și de
muzică populară românească, dar și evreiască (împreună cu tatăl său, Florian
Chelu)...............182
Virgil Andronescu (28 noiembrie 1972), poet................................................................189
Valentin Bădoi (16 decembrie 1975), fotbalist cu activitate sportivă la nivel
național.........................................................................................................................................199

III. EXPONENȚI CA AFINI, RUDE PRIN ALIANȚĂ CU SEGĂRCENII DIN……...…203

SATUL SEGARCEA VALE………………………………………………….........................203
Valeriu Ion Găgiulescu (26 ianuarie 1939), avocat, poet……………………………..203
7
 Tabita Chiriac – Merlea (20 ian. 1958), scriitoare……………………………………204
Daniela Elena Sarău (1 septembrie 1972), manager internațional, specialistă în
mediere…………………………………………………….…………………………………....206
SATUL SEGARCEA DEAL –……………………………………………..............................209
SATUL OLTEANCA……………………………………………………................................209
Ștefan Stănculescu (1 octombrie 1944), inginer profesor, poet…………………….....209

IV. EXPONENȚI (FĂRĂ NICIO ASCENDENȚĂ ÎN SATELE SEGĂRCENE) TRĂITORI

O VREME ÎN LOCALITATE, ÎN:..........................................................................................212
SATUL SEGARCEA VALE.....................................................................................................212
Nicușor Glonț (29 februarie 1956), fotbalist cu activitate sportivă la nivel național…..212
SATUL OLTEANCA................................................................................................................216
Andrei Ursu (13 septembrie 1914 - 13 iunie 2015), învățător, antrenor de oină, autor al
unor contribuții privind istoricul oinei.........................................................................................216
SATUL SEGARCEA DEAL -..................................................................................................219

V. EXPONENȚI SPRIJINITORI (FĂRĂ NICIO ASCENDENȚĂ ÎN LOCALITATE), CU

ACTIVITATE............................................................................................................................219
ÎN SATUL SEGARCEA DEAL...............................................................................................219
Gigi Țeican (9 octombrie 1967), asistent medical cu debutul profesional la Segarcea
Deal, arheolog independent, descoperitor de dovezi istorice inedite în acest sat....................... 219

ALBUM CU FOTOGRAFIILE LA CARE S-AU FĂCUT TRIMITERI ÎN TEXT...........222

8
9
CUVÂNT ÎNAINTE
Un alt prețios dar pentru comunitatea sa – iată cum am putea numi
acest nou demers al autorului făcut celor trei sate ale localității sale
teleormănene de obârșie, Segarcea Vale, după alte patru contribuții pe care
acesta le-a dăruit consătenilor săi, apărute la editura noastră, am spune, cu
o consecvență de invidiat. Este vorba, întâi, despre volumul Segarcea “de
Teleorman”. Monografie a aşezărilor Segarcea Vale, Segarcea Deal şi
Olteanca (2016, 408 p.), urmat, în anii 2017 și 2018, de alte trei tomuri
consacrate ilustrului poet consătean, Dimitrie Stelaru, incluse în Colecţia
“Dimitrie Stelaru – Scrieri literare” (v. Bibliografia Dimitrie Stelaru. Ediţia
I. Vol. II – La 100 de ani de la nașterea poetului, 2017, 300 p.; Dimitrie
Stelaru – Corespondenţă din perioada 1934-2018 - trimisă, primită sau
referitoare la viaţa și opera poetului. Vol. III, 2018, 240 p.; Dimitrie
Stelaru. Interviuri cu și despre poet și alte contribuții inedite, vol. IV, 2018,
274 p.), dar și despre un volum bio-bibliografic autodedicat sieși (v.
Gheorghe Sarău, “Finis coronat opus”. Bibliografie cu repere din viața și
activitatea autorului, 2018, 384 p.).
De data aceasta, suntem în fața unei rețete de prezentare a
exponenților și personalităților unei comunități, căci autorul nu procedează
la o ordonare alfabetică ori cronologică a biografiilor celor incluși în acest
Dicționar cu personalități teleormănene segărcene, ci inovează o
compartimentare inedită, anume, inserează articolele de prezentare în
funcție de legătura personalităților cu locul de obârșie segărcean: I. Născuți
în localitatea Segarcea Vale, II. Născuți în alte localități, dar cu ascendență
familială în localitate (prin părinți sau/ și bunici), III. Afini, rude prin
alianță cu segărcenii (de regulă, soții sau soțiile unor persoane născute în
localitate), IV. Trăitori o vreme în localitate (fără nicio ascendență în satele
segărcene) – fiind vorba de personalități care au învățat ori au activat în
localitate o vreme și V. Sprijinitori (fără nicio ascendență în satele

10
segărcene), suporteri – am spune - categorie în care sunt asimilate
persoane cu contribuții afective și culturale deosebite.
O a doua delimitare la care recurge autorul este aceea prin care
așează personalitățile comunei Segarcea Vale, în sânul celor cinci mari
categorii, în funcție de satul de provenineță: Segarcea Vale, Segarcea Deal și
Olteanca, iar a treia ordonare în cadrul fiecărei diviziuni este de ordin
cronologic, pornindu-se de la cel mai în vârstă exponent al vieții culturale,
științifice și sportive până la cel mai tânăr.
Încă din Cuprins autorul încearcă să prefigureze direcția de afirmare a
exponenților ce fac obiectul articolelor - eseuri din prezentul Dicționar. Și,
slavă Domnului, de pe aceste meleaguri din zona transalutană, cu dovezi
inedite - descoperite anul trecut, exact în ziua de 1 iunie 2018, când se
deschidea „Muzeul localității Segarcea Vale” - și care confirmă prezența
romanilor în Segarcea Deal, s-au ridicat de-a lungul timpului (cel puțin din
vremea când localitatea Segarcia apare figurată pe harta de la 1700 a lui
Cantacuzino) o serie de oameni care au făcut cinste neamului românesc.
Dar, din păcate, inexistența documentelor mai vechi de prima jumătate a
secolului al XIX-lea a limitat spectrul de investigare din partea autorului la
ultimele două secole (1800 - 2019).
În legătură cu selectarea exponenților antologați, observăm că autorul
i-a inclus pe cei care au publicat cel puțin o carte ori au deținut o poziție
importantă, de întâietate, ca, de exemplu, întâiul preot calificat și întâiul
învățător calificat originari din localitate, întâiul monograf învățător sau
preot etc. Nici nu putea proceda altfel, căci unele liste de evidențiere a
intelectualilor proveniți ori trecuți prin satele segărcene elaborase și Pr.
Andrei Mustăciosu, în 1971, unde - preponderent - erau menționați
preoții, învățătorii și profesorii, dar și alți intelectuali care se ridicaseră din
localitate (medici, avocați, judecători, ingineri, economiști, profesori
universitari etc.).

11
 Acum, Gheorghe Sarău, pornind de la aceste liste olografe ale Pr.
Andrei Mustăciosu, a selectat de acolo numele a 10 exponenți (înv. scriitor
Radu Popescu; Pr. înv. și monograf, Andrei Mustăciosu; prof. univ. dr.
psiholog - Ștefan Zisulescu; poet și dir. de bancă - Manole Gebău; Ion
Geabău (poetul Ion Segărceanu); prof. univ. dr. și decan Marin(ică)
Drăgulinescu; primul scriitor Florian Cristescu; primul monograf, înv.
Teodora Pieptan; Pr. prof. dr. misionar ortodox în Australia - Dumitru
Găină și prof. univ. dr. Stelian Găină. Evident, autorul lucrării de față,
Gheorghe Sarău, a adus la zi lista, completând-o cu încă 33 de personalități
și exponenți eligibili a figura în Dicționar, elaborând, totodată, prezentările
pentru toți cei 43 de exponenți.
Așadar, suntem în fața a 43 de exponenți care au legătură cu cele
trei sate componente ale Comunei Segarcea Vale, pentru o perioadă de două
secole, o performanță - judecând după criteriilor stricte de selecție - căci
nu multe localități se pot mândri cu un palmares de 22 de poeți, prozatori,
literați, lingviști, istoriografi, 9 cadre universitare, 3 fotbaliști cunoscuți la
nivel național, 2 misionari (ortodox și baptist) la nivel internațional, 2
pictori, 1 solist de muzică populară, 1 diplomat militar etc. Meritele revin
părinților acestora, preoților și dascălilor din școală, dar și lor pentru râvna,
sacrificiul, consecvența cu care au luptat să jungă unde și-au dorit în viața
profesională. Felicitări și autorului pentru această întreprindere de
valorizare a consătenilor săi!
Nicolae Băciuț
Târgu Mureș, 14 mai 2019

12
 CUVÂNT DIN PARTEA AUTORITĂȚILOR

Manolea Florea – primarul Localității Segarcea Vale

„Îl cunosc pe domnul profesor universitar doctor Gheorghe Sarău încă

de pe vremea claselor primare, dânsul venind cu doi ani școlari după
promoția noastră, fapt care noi, fiind „mai mari”, îi observam cu drag pe
cei mai mici, luând act de râvna unora dintre ei. Și aceștia erau doi,
deopotrivă de sârguincioși și de buni la învățătură, adică elevii de atunci
Gheorghe Sarău și Adrian Măican. Au trecut anii, ne-am mai întâlnit, când
și când, în sat, ca studenți, dar nu am știut nimic despre performanțele
profesionale ale domnului Sarău, despre numărul impresionant de lucrări pe
care le-a realizat pe tărâmul unui domeniu inedit, fiind astfel, pionier al
cercetărilor lingvistice rrome la nivel național și internațional. Nu numai
atât însă, căci nu se poate să nu se observe multitudinea de abordări ce țin
de lingvistică, de istoriografie literară, de bibliografie, de inovare în
structurarea și practica educațională în domenii inedite etc. Iar pentru noi,
segărcenii teleormăneni din cele trei sate, domnul prof. univ. dr. Gheorghe
Sarău a izbutit să ne dovedească iubirea, atașamentul și respectful său față
de locul natal și față de locuitorii din trecut și de azi ai așezării noastre prin
câteva contribuții inedite și, deocamdată, neegalate încă de nimeni dintre
noi, viețuitorii de ieri și de astăzi din vatra noastră segărceană. Vrem sau nu
vrem să vedem cu limpezime, dar - fie și dacă invocăm doar cele
întreprinse de dânsul în ultimii doi ani în favoarea localității Segarcea Vale
– suntem în fața câtorva realizări care ridică indubitabil în ochii celorlalți
așezarea noastră. Căci, pe lângă contribuția sa în organizarea și dotarea
Muzeului localității Segarcea Vale – la care se referă doamna directoare
Iuliana Ristea aici, mai jos – dânsul ne-a impulsionat și în organizarea și
desfășurarea altor evenimente, ca, de pildă: amenajarea locului din fața
13
casei natale a poetului Dimitrie Stelaru și așezarea unei plăci comemorative
pe acest imobil (în 14 aprilie 2018), participarea noastră și a elevilor școlii
la evenimente (precum la cel recent, din 21 martie 2019), momente
ocazionate de fixarea, la Turnu Măgurele, de plăci comemorative la locurile
în care au trăit personalități segărcene, ca Dimitrie Stelaru și Florian
Cristescu, dar și altele cum sunt: Hortensia Papadat Bengescu, Haricleea
Darclee și Gherase Dendrino. Alte două activități notabile au fost desfășurate
a doua zi, în 22 martie 2019, chiar în localul din satul Olteanca al Școlii
Gimnaziale Segarcea Vale, anume, lansarea - în prezența cadrelor didactice,
a elevilor, a cetățenilor din localitate și din alte așezări, a consilierilor locali
etc. - a expoziției cu 150 de cărți și broșuri realizate de dl. Gheorghe Sarău
în calitate de autor, de co-autor sau de colaborator, respectiv, lansarea
celor trei cărți dedicate de dânsul ilustrului nostru poet consătean, Dimitrie
Stelaru. Și nu doar atât, domnul Gheorghe Sarău, fire generoasă, a donat
această expoziție Bibliotecii Localității Segarcea Vale, dublând astfel fondul
de carte expus în sala “Gheorghe Sarău” a Muzeului Localității Segarcea
Vale. Deși nu ne-am referit aici la un alt demers al său, să nu uităm că tot
dl. prof. univ. dr. Gheorghe Sarău fericea, în decembrie 2016, comunitatea
noastră cu Monografia “Segarcea” de Teleorman. Și, continuând astfel
trecerea în revistă a darurilor sale concrete făcute nouă, iată, de data
aceasta dânsul revine cu o carte în paginile căreia a cuprins peste patruzeci
de exponenți ai vieții culturale, științifice, sportive, diplomate din tustrele
satele segărcene, ce s-au aflat aici de-a lungul timpului și până azi. Am scris
adevărul și cu mult drag, eu, Manolea Florea – Primar – azi, 3 mai 2019”.
*

14
Iuliana Ristea - directoarea Școlii Gimnaziale Segarcea Vale

„Suntem de aproape doi ani, din 2017 și până în 2019, într-o

colaborare frumoasă cu autorul acestui nou volum, cu care am realizat în
acest răstimp câteva premiere pentru satele comunei noastre, dar – am
spune – acestea sunt evenimente ce depășesc, cu siguranță, granițele
județene, fiind de însemnătate națională. Un telefon primit de la domnul
prof. univ. dr. Gheorghe Sarău spre finele anului școlar 2016/2017 a fost
suficient să decodez de la capătul firului că mă aflam în fața unui om
hotărât, grăbit în seriozitatea demersului său de a întreprinde lucruri
concrete, frumoase, utile comunității noastre din care și dânsul, prin
obârșie, face parte. Am început să gândim reamenajarea punctului
muzeistic existent în școală, pe care să-l dezvoltăm ca muzeu. Am și trecut
la acțiune, dânsul procedând la conceperea tematicii și a conținutului
acestui muzeu, iar noi, pe plan local, am purces la amenajarea spațiilor de
expus. O vizită la București a mea și a domnului primar, Manolea Florea, în
toamna anului 2017, unde ne-am întâlnit cu domnul profesor Sarău, la
Ministerul Educației Naționale (v. foto 1), avea să fie urmată de vizita
dânsului la Segarcea Vale, în luna decembrie 2017, ele contribuind capital
la cimentarea colaborării noastre, lămurindu-ne asupra tuturor detaliilor
privitoare la structura, conținutul și mesajul acestei iportante instituții de
cultură. Ne-am gândit ca deschiderea muzeului să se facă la finele anului
școlar 2017/2018, eveniment de neuitat care s-a și întâmplat în data de
1 iunie 2018, în localul vechi al Școlii Olteanca.
Dar ca să se întâmple toate acestea a fost nevoie de o ardere a
energiilor creatoare de ambele părți, căci – pe de o parte – domnul prof.
univ. dr. Gheorghe Sarău se ocupa “de la distanță”, din București, de
conceperea textelor privitoare la personalitățile noastre locale, de realizarea
lor grafică, de contactarea acestor exponenți în scopul sensibilizării lor și

15
pentru obținerea de materiale illustrative, de eforturile dânsului în legătură
cu achiziționarea pe cheltuială proprie din anticariate a unor lucrări greu de
procurat (cărți, picturi, obiecte personale etc.), noi – pe de altă parte - ne
ocupam, la nivel local, de punerea în rânduială a sălilor de expus ale
preconizatului Muzeu al Localității Segarcea Vale, de confecționarea
vitrinelor pentru exponate, de identificarea mobilierului și a altor exponate
etc etc. Evenimentul ocazionat de deschiderea Muzeului, cel din 1 iunie
2018, în cinci săli expoziționale, a fost încununat de succes, despre el
consemnând nu numai cei prezenți, dar și gazetari din întreaga țară. Avem
ce expune, acest lucru datorându-se și calității actului educațional dovedit
în timp, întreprins de cadrele didactice din cele trei sate segărcene.
Dar, colaborarea cu domnul prof. univ. dr. Gheorghe Sarău nu s-a
rezumat la dotarea și la deschiderea Muzeului, căci în scurta vreme scursă
în decursul celor doi ani (2017-2019) am săvârșit și alte activități
onorante pentru comuna noastră, despe care s-a referit aici domnul Primar
al localității Segarcea Vale, domnul Manole Florea. Să observăm, nu în ultim
rând, că acest Dicționar al personalităților locale se constituie și într-un
frumos și util “ghid” al Muzeului, un alt dar de mare valoare pe care
domnul Gheorghe Sarău îl face locuitorilor acestor ținuturi. Acum, când
scriu și semnez, eu, Iuliana Ristea, directorul unității de învățământ
Segarcea Vale, la 3 mai 2019, nu găsesc vorbele potrivite pentru ceea ce ar
însemna mulțumirea noastră, a tuturor, față de efortul și dedicația
domnului Profesor Gheorghe Sarău și a familiei sale față de noi, segărcenii!”.

16
 I. NĂSCUȚI ÎN LOCALITATEA SEGARCEA VALE

În satul SEGARCEA VALE

Radu Popescu (ns. 5 ianuarie 1879 – m. 1969?), primul învățător

calificat născut în comună

Radu M. Popescu s-a născut la Segarcea Vale, la data de 5 ianuarie

1879. După studiile primare și gimnaziale, urmează Școala Normală de
învățători (băieți) din București, devenind învățător, se pare, în anul 1901
(deși Stan V. Cristea arată în Dicționarul scriitorilor și publiciștilor
teleormăneni (Alexandria: Editura “Rocriss”, 2005, p. 380) că în anul
1902 Radu M. Popescu ar fi terminat Școala Normală de învățători din
București și că, de la 1 noiembrie 1903, și-ar fi început activitatea
didactică). Pe de altă parte, părintele Andrei F. Mustăciosu spune că Radu
Popescu a fost învățător în Segarcea Vale, în perioada 1901-1943,
probabil, fiindu-i chiar elev, apoi, din 1924, preotul Mustăciosu îi devine
coleg, căci a funcționat, în paralel, și ca învățător.
Învățătorul Radu M. Popescu a avut doi copii, pe viitorul profesor,
poet și folclorist, Stelian Popescu – Segarcea, și pe Anișoara, căsătorită cu
profesorul de biologie, Paul Dincă.
Poetul Ion Segărceanu, în cartea sa, Oameni, stele flori (București:
Editura Sport Turism, 1986, p. 41), îl citează pe Florea Stroie – zis
“Prunescu”, care spune că la nunta lui Paul Dincă și a Anișoarei Dincă (fiica
învățătorului Radu Popescu și sora poetului Stelian Segarcea), desfășurată la
Segarcea Vale, în 23 septembrie 1945, între meseni s-a aflat și poetul
Dimitrie Stelaru, care a stat lângă poetul Stelian Segarcea și lângă un
student la medicină, cu care venise Stelaru (n.n.: probabil era prietenul său,
pictor și viitor medic, Ion Mirea).
17
 După la ieșirea la pensie, în 1943, Radu M. Popescu a rămas o
prezență vie în memoria noastră, a sătenilor din Segarcea Vale,
nonagenarul fiind văzut, după amiaza, zi de zi, la plimbarea sa prin sat, doi
kilometri spre Olteanca, sprijinindu-se, pe alocuri, în nelipsitul său baston.
Radu M. Popescu a fost și publicist în perioada interbelică
teleormăneană, editând și reeditând o broșură despre apariția cultelor (v.
Din păcatele Baptiștilor și Adventiștilor sau cum păcătuiesc baptiștii și
adventiștii. Constatări și fapte din viața sectanților, text pentru combaterea
sectelor, Turnu Măgurele, ed. a II-a, 1932, 32 p.).

Pr. Andrei Mustăciosu. (ns. 1900 – m. 25 decembrie 1972) - primul preot

din sat calificat, primul monograf al întregii localități Segarcea Vale

Andrei F. Mustăciosu s-a născut la Segarcea Vale, în anul 1900, unde

a și urmat clasele primare, avându-l ca învățător pe Radu M. Popescu.
După clasele gimnaziale, frecventează și termină, în 1924, studiile Facultății
de Teologie din București (cu media 9,00), unde l-a avut coleg pe cel ce
avea să ajungă P. F. Patriarh Iustinian.
La data de 14 septembrie 1924, tânărul Andrei F. Mustăciosu vine ca
preot, la Segarcea Vale, și la 14 octombrie 1924, la numai 24 de ani, este
hirotonisit ca preot al Bisericii “Cuvioasa Parascheva”.
În paralel cu activitatea de preot, Andrei F. Mustăciosu a fost și
învățător, răstimp de două decenii, din 1924 și până în 1943, cu gradul I,
și, de asemenea, asigurând și orele de religie (v. foto 2, Biserica în 1943).
A fost căsătorit cu preoteasa Gica Mustăciosu și au avut împreună o
fată, pe Marieta, care a ajuns medic generalist și a profesat la Pitești
(căsătorită pe numele Guțu).
Despre activitatea și personalitatea Părintelui Pr. Andrei F.
Mustăciosu, aflăm chiar din „autoprezentarea” pe care şi-o face în 20

18
aprilie 1971, într-un document olograf, pe care l-a lăsat în custodia
bisericii în care a slujit. Extragem din mai multe locuri ale „testamentului”
pasajele în cauză: “Sunt preot licențiat al Facultății de Teologie din
București, cu media 9,00. Am fost învățător gradul I – obținând examenul
cu media 9,14. Am fost inspector de culte al județului Teleorman. Am dat
examen de apărător (avocat) bisericesc, [reuşind] cu media 9,00. Am fost
ca apărător în Consistoriul bisericesc eparhial Rm. Vâlcea timp de 10 ani.
Am fost președintele Cercului Pastoral Segarcea Vale și, după toate
ostenelile mele, [am ajuns la o] păstorire de 48 de ani, [acum], la etatea de
71 de ani”.
Părintele Mustăciosu mai arată: „Eu, Preotul Mustăciosu F. Andrei, cu
activitatea ce mi-am închinat-o acestei biserici, ca fiu al satului și cu
pregătirea mea didactică, învățător [timp] de 20 de ani, i-am orientat pe
mulți elevi silitori la carte în școlile superioare, dintre care au îmbrățișat
toate ramurile științelor utile vieții, iar ca preot mă mângâi cu păstrarea
credinței și întreținerea în condiții bune a clădirilor și a obiectelor
bisericești, plus cimitirele.”/…/”I-am format prin școală pe tinerii: Burciu D.
Mitruș, St. Cojoacă și Tudor Dăsculțu. Pe parcurs, prin examene de
asimilare, s-au calificat și tinerii: Mitriță Fl. Şatran, Radu T. Dăsculțu și Cioc
Paraschiv”/.../”. În toate acțiunile parohiale expuse, am fost ajutat de
cântăreții bisericești: Marin Pr. Florea și Marin M. Popescu, care, în 1924,
avea etatea de 75 de ani”./…/” Este drept că în pomul care face roade
bune, oricine dă cu pietre și - ca în orice sat și parohie - se găsesc și critici.
Nici eu n-am fost scutit de piedici și calomnii din partea unor răi, dar pe
toți care mi-au stat în cale i-am pus așternut picioarelor mele, căci sunt
preotul care am mers pe propriile mele picioare”.
Orice loc ce l-am ocupat în societate și biserică, l-am ocupat prin
examene. Biserica noastră ortodoxă, al cărei slujitor sunt - datorită
aprecierii P. C. Protoereu Pr. Emil Băldescu și P. F. Patriarh Iustinian, cu

19
care am fost coleg de facultate, în urma activității depuse pe teren
bisericesc și social - m-a distins cu rangul bisericesc de ,,Iconom””.
În anul 1972, îmbolnăvindu-se, preotul Andrei Mustăciosu şi “Coana
Preoteasă” - Gica Mustăciosu – s-au mutat la familia fiicei lor, Marieta
Guțu, la Pitești, locuind, așadar, cu toată familia (ginerele și cele două
nepoate - Ancuţa şi Irina), dar – din păcate – pentru scurt timp, căci pe
25 decembrie 1972, în ziua de Crăciun, Pr. Andrei F. Mustăciosu avea să
treacă la cele veşnice.
Oameni din sat, încărcătorii de pe maşinile CAP-ului - între care erau
Pascu lui Disu şi Filip (Filuş) Nedelcu (bunicul dinspre mamă al lui Gheorghe
Sarău) - au mers acolo să ajute la săpatul gropii, la amenajarea
mormântului destinat preotului.
Preotul Andrei F. Mustăciosu a slujit exemplar, din 1924, de la vârsta
de 24 de ani, şi până la 72 de ani, ca paroh al Bisericii „Cuvioasa
Parascheva” din Segarcea Vale, iar între 1924 și 1943 și ca învățător. În
urma sa, ca preot, serviciul religios la Segarcea Vale a fost preluat, răstimp
de un an, de către preotul Nicolae Litescu de la Biserica “Adormirea Maicii
Domnului” din Segarcea Deal, apoi, din 1973, de Pr. Marian Mustăciosu.

Stelian Popescu Segarcea (ns. 22 ianuarie 1912 – m. 18 decembrie 1977)

- profesor la Carei, folclorist, istoriograf

Stelian Popescu-Segarcea - care a fost poet, folclorist, publicist,

profesor - s-a născut în 22 ianuarie 1912, la Segarcea Vale, avându-l ca
tată pe primul învățător calificat al vremii, Radu Popescu. Sora lui Stelian,
Anișoara, avea să se căsătorească cu profesorul Paul Dincă, în 23
septembrie 1945, între mesenii de la nunta lor, ținută în Segarcea Vale,
aflându-se și poetul Dimitrie Stelaru, care a stat lângă poetul Stelian

20
Popescu – Segarcea și lângă un student la medicină, cu care Stelaru venise
acolo.
Stelian Popescu-Segarcea a urmat școala primară, între 1919-1923,
în comuna natală, apoi își continuă studiile gimnazile și liceale la Turnu
Măgurele. Publică de la vârsta de 14 ani. Aici, la doi ani după terminarea
liceului, îl reperăm în “Splendidă crestomație de poezii originale (vol. I,
Turnu Măgurele, 1932, 31 p.) și, după alți doi ani, cu placheta de versuri:
“Descreștește-ți fruntea” (Turnu Măgurele, 1934, 31 p.). Își ia
bacalaureatul la Pitești.
În anul 1939, când era student la Facultatea de Litere și Filozofie a
Universității din București și făcea parte din gruparea literară „Adonis”, lui
Stelian Popescu-Segarcea îi apare placheta de versuri „Cântece scăldate-n
soare” (București: Tip. Ștefan Ionescu-Tămădău, 23 p.), care este analizată
pe scurt în rubrica Literatură, artă, idei ... din „Universul literar” (18
februarie 1939, p.8): “D.[l] Stelian Segarcea e un tânăr foarte simțitor la
ale poesiei frumuseți. Domnia sa a îmbogățit recent literatura română cu
un volumaș de versuri “Cântece scăldate în soare”, apărut în editura
“Adonis”. Precum bordul latinității, veselul Alecsandri, odinioară, așijderea
d.[l] Segarcea cântă lunca satului natal (“Lunca de la Segarcea”). Desprind
câteva versuri din “Lunca” veselului…Segarcea”: “Înflorit-au maci pară!.../ -
Buze de artiste -/ Volbura a’ntins spre fală:/ Sute de batiste!...” (probabil
ale autorului, studinte în litere și publicist). Sau: “Albăstrelele” râzând / Se
leagănă cochete/ Par’că vor să le-admirăm/ A lor siluete!.../Iară “Ochiul
Boului”/ Cu petale’n lume/ Poartă fără a glumi/Pălării de dame!.../”. D.[l]
Segarcea a reușit să trateze o temă V. Alecsandri în gen G. Topârceanu. E
aici dovada unor lecture asidue pentru care junele student merită să aibă
bilă albă la examenul de literatură română”.
Tot în vremea studenției continuă să activeze în gruparea literară
„Adonis” (v. prezența lui în plachetele acesteia, ca: “Dumnezeu, adorat
de…”, “Toamna, văzută de…”, “Iarna, văzută de...” și ia parte la campanile

21
de valorificare a folclorului românesc desfășurate în țară sub coordonarea lui
Dimitrie Gusti și a lui Constantin Brăiloiu (v. ed. Balade populare - culese
de pe Valea Oltului și însoțite prin câte un comentariu critic , Tip. Ștefan
Ionescu-Tămădău, București, 1941, 48 p.).
După terminarea facultății, Stelian Popescu - Segarcea este profesor
secundar la Sighet (1945-1948) și, în această perioadă, în anul 1947, îl
găsim pe poet în paginile uni volum colectiv, Antologia primăverii (Versuri.
Ediție îngrijită de Ion Cherejan, Carei: Editura “Prietenii artei”, 56 p.
Colecția ziarului “Democratul”), alături de alți confrați poeți, ardeleni:
Ovidiu Drimba, A.E.Baconski, Ion Catană, V. Copilu-Cheatră, Ion Cherejan,
Dionisos Fărcașiu, Harambașa [Harantașa] Constantin, Dumitru C. Micu,
Mihail Mihai, Iosif Moruțan, Mihuța Nichifor, Ion Apostol Popescu, Fr.[ancisc]
Păcurariu, Valentin Rus și Stelian Segarcea [referință: Librăria, Consiliul
Județean Mureș. Biblioteca Județeană Mureș, Anuar IV. Studii și cercetări
de bibliologie, Tg. Mureș: Tipografia ANSID]. De asemenea, tot în 1947,
bibliografia contribuțiilor sale literare se îmbogățește cu volumul de versuri
Țara lui Dragoș Vodă (Carei: Editura “Prietenii artei”, 48 p.).
Pentru un an, între 1948-1949, se mută ca profesor la Salonta, apoi
– încă un an școlar, între 1949-1950, funcționează, tot în învățământ, la
Șimleul Silvaniei, ca apoi, din anul 1951 și până la pensionare să-și
desfășoare activitatea didactică la Carei, în județul Satu Mare.
Poetul Stelian Popescu-Segarcea a fost prezent în continuu în paginile
unor reviste și ziare, semnând uneori și cu pseudonimele “Sthely
Dinsegarcea”, “Seneca”, “Silvestru” “Stelian Segarcea” (v. Mihail Straje,
Dicționar de pseudonime, p. 565). A publicat în: “Afirmarea”, “Atitudinea
românească”, “Banatul literar”, “Cronica sătmăreană”, “Democratul”,
“Litera”, “Pagini sătmărene”, “Prepoem”, “Progresul”, “Românizarea”,
“Timpul eminescian”, “Universul literar”, “Viața școlară”, “Zorile
Romanaților” ș.a.

22
 De asemenea, e de consemnat că despre poet și creația sa au fost
incluse fișe bio-bibliografice în lucrări lexicografice de specialitate ori cu
caracter enciclopedic (v.: Iordan Datcu, S. C. Stroescu, Dicționarul
folcloriștilor, I, București: Ed. Științifică și Enciclopedică, 1979, p. 361; Ion
Al. Stănescu, Dicționar, p. 124-125; Lucian Predescu, Enciclopedia
“Cugetarea”, p. 680, Iordan Datcu, Dicționarul etnologilor români, II, p.
172; Stan V. Cristea, Județul Teleorman. Dicționar bibliografic , Alexandria:
Editura Teleormanul Liber, 1996, p. 556-557; Stan V. Cristea, Dicționarul
scriitorilor și publiciștilor teleormăneni, Alexandria: Editura “Rocriss”, 2005,
p. 383) etc.
Nicoleta Latiș, în Tezaur spiritual și cultural creian. Dicționar de schițe
bio-bibliografice (Satu Mare: Editura Citadela, 2014, p. 119-120 – v. Foto
3), arată că: “Cea mai mare parte a culegerilor lui de folclor, realizate prin
intermediul elevilor, au rămas nepublicate. A rămas în manuscris, conținând
251 p., Dezvoltarea învățământului în orașul Carei, de la începuturi, până
la Eliberare, vol. I, datat Carei - 1977. De asemenea, tot în manuscris, a
rămas lucrarea Culegere de cântece populare de război și de cătănie ,
semnalată în articolul Eliberarea de sub jugul fascist oglindită în folclorul
județelor din nord-vestul patriei, în ”Cronica sătmăreană”, nr. 1764 din
data de 27 octombrie 1973.
Stelian Popescu-Segarcea a decedat la 18 decembrie 1977 în orașul
Carei, din jud. Satu Mare, unde a rămas familia fiicei sale, profesoară la
rândul ei. Despre el și creația lui avea să scrie prietenul nostru (al
segărcenilor și teleormănenilor), Nae Antonescu, scriitor sătmărean din
Terebești, în “Cronica sătmăreană” din 24 decembrie 1977, ca necrolog, In
memoriam. Stelian Popescu – Segarcea.
Ştefan Zisulescu (ns. 21 octombrie 1907 – m. 6 octombrie 1984),
profesor universitar de psihologie, cu doctorat în Germania, autor de cărți
din domeniul psiho-pedagogic

23
 De existența filozofului și psihologului Ştefan Zisulescu am aflat, întâi,
din paginile monografice ale părintelui Pr. Andrei F. Mustăciosu ( Sate și
biserici vechi din stânga ,,Văii Oltului”. Un manuscris al preotului Andrei
Mustăciosu privind localitățile Segarcea Vale, Segarcea Deal și Olteanca
[reproducere integrală a manuscrisului din 1971, în redactarea realizată de
Gheorghe Sarău, în 2016]), un manuscris inclus de noi, între p. 309-342,
ale vol. „Gheorghe Sarău: Segarcea “de Teleorman”. Monografie a aşezărilor
Segarcea Vale, Segarcea Deal şi Olteanca, Târgu-Mureş: Editura Nico, 2016,
408 p. ISBN 978-973-1728-71-4). La p. 232 și 339 ale acestui volum
vedem că Ștefan Zisulescu este glosat ca fiu al satului Segarcea Vale,
menționându-se că este profesor universitar (v. foto 4).
Am căutat pe internet și am găsit datele legate de bursele obținute de
Ștefan Zisulescu pentru studii în Germania, în perioada interbelică, ceva
despre lucrările publicate de el până în 1943 și după 1968, la care ne vom
referi mai jos. Dar, după mai multe căutări, ne lipseau – totuși - date
legate de familia lui, despre părinți, frați, despre anii de școală, liceu,
facultate, doctorat etc etc. Domnul scriitor Iancu Bâță, fost ofițer, aflând
despre frumoasele noastre zbateri, ne-a pus în legătură cu doamna Geta
Zisulescu, fosta lui colegă de liceu. Aceasta, devenită acum Geta Șerbănoiu -
după ce s-a sfâtuit și cu o altă verișoară a sa, doamna Tanța Boșneagu
(căsătorită: Voinea) – ne-a oferit, cu multă disponibilitate și emoție,
răspunsurile la toate întrebările noastre.
Așadar, Ștefan Zisulescu s-a născut la 21 octombrie 1907, la
Segarcea Vale, ca fiu al învățătorului și notarului Marin Zisulescu și al Mariei
Zisulescu (născută Drăgulin, casnică). Ștefan Zisulescu era întâiul născut al
familiei, după el venind și ceilalți șase frați și surori: Tincu (ns. în 1909,
felcer (asistent medical), având ca studii liceul și școala sanitară), Paraschiva
(ns. în 1911, croitoreasă, cu patru clase primare), Pasca (ns. în 1913,
casnică, având patru clase primare), Florea (ns. în 1915, cu liceu și școală
militară în domeniul contabilității, lucrând la început în armată, apoi fiind

24
contabil în viața civilă), Margareta (ns. în 1919, casnică - cu patru clase
primare), Tache – zis Marin – născut în 1921 (fochist, cu școală
profesională).
Ștefan Zisulescu urmează Școala primară din Segarcea Vale, în
perioada 1914-1918, avându-l ca învățător nu pe tatăl său, ci pe Radu
Popescu, după care a urmat, între 1918-1921, cele trei clase de gimnaziu
la Turnu Măgurele. Adolescentul Ștefan Zisulescu pleacă apoi la București
unde frecventează (între 1921-1924) și absolvă seminarul teologic, apoi,
tot la București, urmează liceul (între 1924-1926, obținând, prin unele
echivalări, patru ani în decurs de doi ani școlari).
În intervalul 1926-1931, tânărul Ștefan Zisulescu își continuă
pregătirea la Facultatea de Teologie din București, iar în paralel a urmat
Facultatea de Filozofie, la Universitatea din București. Este perioada când
deprinde și aprofundează sttudiul limbii germane.
Încercând să reconstituim firul bio-profesional al lui Ștefan Zisulescu,
aflăm - din studiul Irinei Nastasă-Matei, Cultură, politică şi studenţi străini
în Republica de la Weimar (publicat în “Romanian Political Science Review”,
vol. XIII/ 2013, no. 3, p. 512) - următoarele: “În decembrie 1932, de
exemplu, ca răspuns la aplicaţia pe care o făcuse un tânăr român, Ştefan
3
Zisulescu, pentru a obţine o bursă Humboldt, von Schulenburg recomanda
Ministerului de Externe german să acorde acestuia bursa solicitată, unul
dintre motivele invocate, alături de recomandările bune ale acestuia şi
cunoaşterea limbii germane, fiind şi cel al necesităţii contracarării
propagandei franceze în România, prin acordarea unui mai mare număr de
4 3
burse studenţilor români ” [n.n. v. pentru Nota : Friedrich-Werner Graf von
der Schulenburg - diplomat german, acreditat la Bucureşti până în anul
4
1934; v. Nota în reproducere integrală: “Politisches Archiv, Fond Bukarest,
dos. 142”].
Autoarea mai sus citată chiar ne lămurește, tot la p. 512, contextul
în care erau oferite aceste burse de Germania acelei vremi: “Cea mai mare

25
parte a studenţilor români din străinătate preferau ca loc de studiu Franţa,
abia la mare distanţă plasându-se Germania, apoi Italia sau Elveţia. În
1927, spre exemplu, aproximativ 2.000 de studenţi români studiau la
instituţiile de învăţământ superior franceze, în vreme ce doar 700 în
2
Germania şi 500 în Italia . Preeminenţa Franţei în alegerea locului de studii
de către studenţii români îngrijora şi irita autorităţile germane, hotărâte în
a lua măsuri pentru a mări influenţa culturii germane în detrimentul celei
franceze, mai ales în Europa. Ca urmare, statul german va acorda tot mai
multe burse tinerilor din România, în încercarea de a atrage un tot mai
2
mare număr dintre ei în Germania” [n. n.: v. pentru Nota : Politisches
Archiv, Fond Kultur, dos. R64101).
Ce înțelegem de aici? Faptul că în anul 1932 tânărul Ștefan Zisulescu
era, probabil, student doctorand, știa limba germană și dorea să meargă la
studii de specializare în Germania acelor ani. A reușit să plece? Desigur, dar
mai târziu, după ce, de pildă, în anul universitar următor (1933/ 1934)
primiseră astfel de burse, astăzi prestigioase, doar tinerii români Emil
Cioran şi Victor Pavelescu, pentru studii în filozofie, la Berlin, pe care chiar
și le-au prelungit în anul universitar următor, 1934/ 1935 (v. dr. Irina
Nastase-Matei, Filierele migraţiei studenţeşti către Germania nazistă , p.
217, în “Anuar Historica 2015-11”; material accesat la adresa:
http://www.historica-cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2015/11.pdf).
Probabil, neprimind bursa în 1932, ci numai din anul universitar 1935/
1936, absolventul de teologie și filozofie, Ștefan Zisulescu, să fi fost cadru
didactic universitar la Universitatea din București?
Tot din articolul de mai sus aflăm că tânărul nostru segărcean, Ștefan
Zisulescu, se numără printre cei șase aplicanți acceptați ca bursieri, selectați
din zece solicitanți, pentru a se specializa în domeniul filozofiei, în anul
universitar 1935/ 1936. Revine, se pare, în țară, iar după un an însă, în
1937, solicită o nouă bursă (fiind iarăși preferat în selecție, căci din 15
aplicanți au fost acordate doar patru burse noi), dar de data aceasta pentru

26
domeniul în care avea să se consacre ulterior, cel al psihologiei. Îl regăsim,
așadar, în anul academic, 1937/ 1938, ca bursier tot la Berlin (Idem, p.
218). Nu știm exact în ce și-a susținut aici doctoratul: în filozofie?, în
psihologie? sau în ambele? Nepoata sa spune cu fermitate că Ștefan
Zisulescu și-a obținut la Berlin doctoratul “în filozofie și psihologie”. Cum nu
știm (încă) dacă în România și-a făcut un alt doctorat ori cum s-a
procedat la echivalarea “doctor în psihologie”, cum, de altfel, Ștefan
Zisulescu avea să specifice pe două din cărțile sale ulterioare, apărute în anii
1968 și 1971.
Ceea ce știm este că Ștefan Zisulescu avea să publice, în anul 1939,
lucrarea Filosofia funcţionalistă a lui H. Vaihinger, la “Tiparul universitar” al
Universității din București, având o întindere de 84 de pagini, iar după un
an, în 1940, la aceeași tipografie universitară, scoate lucrarea Psihologia
fantaziei creatoare. Tot acum, îl reperăm cu o prezentare, Cronica suedeză,
în numărul 3 din martie 1940 al Revistei Fundațiilor Regale (v. an 7 –
perioada: ian. - iul. 1940, p. 680-682).
După alți doi ani, Ștefan Zisulescu avea să publice consistentul său
volum, Psihologia adolescenței (București: Tiparul universitar, 1942, 254
p.), însă îl identificăm și cu o recenzie apărută în „Revista de filosofie” (v.
vol. XXVIII, nr. 1–2, 1943, p. 147) la vol. “I. Kant: Ideea unei istorii
universale. Ce este „luminarea”. Începutul istoriei omenirii. Spre pacea
eternă. Traducere, cu un studiu introductiv de Traian Brăileanu, București:
Ed. Casa Şcoalelor, 1943, 174 p.”.
Când și cât să fi predat Ștefan Zisulescu la București? Când și cât să fi
predat în Europa? Ceea ce știe nepoata lui, d-na Geta Șerbănoiu, se rezumă
la următoarele: “Nu știu când s-a întors, dar de predat - a predat la
Universitatea din București. Înainte de întoarcerea în țară a stat în lagăr în
Italia. Aici l-a întâlnit pe Ionel Perlea, cu care s-a împrietenit și care l-a
sfătuit să nu se întoarcă în țară, având în vedere situația existentă în acea
perioadă, dar legătura lui cu familia și țara erau foarte puternice. Mi-a

27
povestit că au mâncat păpădie, condițiile din lagăr fiind cumplite”/…/ “Am
impresia că, în perioada 1939-1943, ar fi fost profesor la Berlin, Viena,
Roma și cred că și în Elveția, sau poate în paralel cu poziția de universitar
la București”.
Prin urmare, nimic mai mult ce să fi fost de excerptat din generosul
spațiu on-line sau din fișierele bibliotecilor mari bucureștene, pentru
perioada de până la finele celui de-al doilea război mondial, ba, mai mult,
constatăm, și în continuare, “tăcere” publicistică și editorială în privința lui
Ștefan Zisulescu, răstimp de aproape un sfert de veac, din 1943 și până în
1966.
Ne vine în ajutor, din nou, nepoata lui, doamna Geta Șerbănoiu, care
arată: “Unchiul Fane [Ștefan Zisulescu] a fost interzis o periodă, după care
a predate ca profesor la o școală de cartier, în Berceni, la nivelul claselor
gimnanziale. De câte ori venea acasă, la Segarcea Vale, în perioada de
început a comuniștilor, îl controlau în geantă ca pe un hoț și aveau un
comportament deplorabil față de acest mare om”.
Ștefan Zisulescu a fost căsătorit cu Victoria Zisulescu (la naștere:
Ianculescu), care era originară din comuna prahoveană Brazi. “Aceasta a
fost profesoară de limba și literatura română la Liceul “Gh. Șincai” din
București, chiar și directoare, după care a predat la un liceu din cartierul
Berceni. Împreună cu unchiul meu au înfiat un nepot, pe băiatul fratelui
Victoriei, din Brazi” - după cum ne informează tot doamna Geta Șerbănoiu.
Din 1961, când se înființează Institutul Pedagogic din Constanța
(care, în 1990 devine Universitatea „Ovidius”), Ștefan Zisulescu
funcționează ca lector univ. dr., apoi promovează la gradul de conferențiar
univ. dr. și predă aici “până la ieșirea la pensie, cam prin 1970-1972” –
ne mai spune d-na Geta Șerbănoiu.
În 1966, profesorul Ștefan Zisulescu reapare în peisajul publicistic de
specialitate cu articolul Gîndirea tehnică la preadolescent (v. “Revista de
pedagogie”, București, nr. 10/ 1966), revenind aici cu Imaginația creatoare

28
la adolescent (în nr. 7-8/ 1967), respectiv, cu articolul Autoeducația la
vârsta preadolescenței, în nr. 11/ 1969.
De remarcat, în aceeași perioadă, lui Ștefan Zisulescu îi apar articole
din domeniul psiho-pedagogic și în publicația constănțeană „Tomis”, ca, de
pildă: Predarea figurilor de stil (în nr. 4/ 1967), Gîndirea creatoare a
studentului (în nr. 9/ 1967), Dezvoltarea permanentă a personlității (An
IV, nr. 4/ apr. 1969, p. 12).
Editorial, Ștefan Zisulescu reapare, în decursul unui singur deceniu,
între 1968-1978, cu trei cărți, toate publicate la casa editorială oficială a
Ministerului Învățământului - Editura Didactică și Pedagogică din București.
Astfel, prima carte a lui Ștefan Zisulescu apărută în contextul nou,
comunist, este Adolescența (București: Editura Didactică și Pedagogică,
1968, 314 p.), la numele autorului apărând mențiunea “doctor în
psihologie” (Carte a fost dată la cules în 20 mai 1968, a avut avizul “bun
de tipar” în 14 septembrie 1968 și a apărut în același an, într-un tiraj de
7130 de exemplare).
A doua carte a lui Ștefan Zisulescu a văzut lumina tiparului în 1971,
fiind intitulată Aptitudini și talente (București:
Editura Didactică și Pedagogică, 220 p.) - și aici observându-se precizarea
la numele său, anume, “doctor în psihologie”.
De la Ștefan Zisulescu ne-au rămas consemnate în lumea virtuală

29
 două “citate celebre” despre “curaj” (“Ce înseamnă să ai curaj? Ți-e frică
și totuși faci ceea ce trebuie să faci” ) și despre “caracter” (“Conţinutul
caracterului este expresia întregii experienţe de viaţă a omului” ). Și nu
întâmplător, căci, după ieșirea la pensie, Ștefan Zisulescu își continuă
activitatea de cercetare și de resistematizare a rezultatelor din domeniul
psiho-pedagogic, publicând, de pildă, în anul 1978, o lucrare ce avea să
devină de referință, anume, Caracterul (București: Editura Didactică și
Pedagogică, 232 p., cu “bun de tipar” în 1.02.1978).
Este important de arătat că, în cazul lui Ștefan Zisulescu, puținătatea
reperelor bio-bibliografice de pe sursele deschise sau din fișierele bibliotecilor,
atât pentru perioada de dinainte de 1944, cât și după aceea, este
compensată, din fericire, de numeroasele citări, menționări și referiri pe
care autorii din domeniul psiho-pedagogic le fac încă, mai cu seamă
făcându-se trimiteri bibliografice spre volumele, Aptitudini și talente (1971)
și Caracterul (1978), așadar, spre lucrări care, îmbucurător, chiar și după
aproape o jumătate de veac, rămân de referință în bibliografia de
specialitate din România.
Ştefan Zisulescu a murit la vârsta de 77 de ani (fără două
săptămâni), în ziua de 6 octombrie 1984, în locuința familiei lui din
cartierul bucureștean Berceni, în urma unui infarct, fără să fi fost bolnav,
eveniment survenit mai înainte de a fi decedat soția sa (în 1994), așa după
cum el își dorise. A fost înmormântat în comuna natală a soției lui, la Brazi.
Nepoata lui Ştefan Zisulescu, doamna Geta Șerbănoiu, nu-și poate
ascunde regretul că unchiul său nu-și doarme somnul de veci în satul natal
(„Este vina noastră că nu l-am adus la Segarcea Vale/…/ ) și conchide: “A
fost un om discret, modest, pentru care partea materială nu a existat.
Trăia în lumea lui, nu punea preț pe ce are în farfurie sau ce are în casă.
Unchiul meu și-a iubit enorm părinții, frații și toată familia. Ne-a ajutat pe
toți!”. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească-n pace!

30
 Dimitrie Stelaru (ns. 8 martie 1917 – m. 29 noiembrie 1971) - primul
poet al localității larg cunoscut la nivel național

Viitorul poet și prozator, Dimitrie Stelaru, pe numele său de la

naștere Dumitru Petrescu, s-a născut la Segarcea Vale, la data de 9 martie
1917 (act. nr. 21), avându-i ca părinți pe Dumitru Petrescu [Mitică Anica
Petrescu, n. în 1892, tânăr cizmar, venit de la Măgurele, la Segarcea Vale,
împreună cu mama sa “Matrozoaica”, cu atelier deschis în casa lui Călin
Geabău] și pe Pasca Popescu [n. Pasca Marin (Preotu) Florea – Popescu, la
Lița, în 3 martie 1890, sora morarului Meletie (Melinte) Popescu]. Părinţii
viitorului poet s-au căsătorit la 31 ianuarie 1916, la Segarcea Vale, iar
foarte curând, Dumitru Petrescu pleacă pe frontul primului război mondial
şi moare în timpul campaniei din 1916-1919. Casa în care s-a născut
poetul este cea de-a doua casă situată la intrarea în Segarcea Vale, pe
partea dreapta, venind de la ieșirea din Lița.
După șapte ani de văduvie, mama poetului, Pasca Petrescu, se
căsătorește cu Florea Stoicea, zidar și antreprenor de case, din Lița, și se
mută cu fiul ei, Dumitru Petrescu (viitorul Dimitrie Stelaru), în casa noului
ei soț, adventistul Florea Stoicea, la Turnu Măgurele, trecând și ea la cultul
respectiv. Copilul Dumitru Petrescu (rămas pe numele de naștere), zis
“Mitia”, urmează, la Turnu Măgurele, între 1924-1928, clasele primare și,
între 1928-1931, primele trei clase de liceu (clasele gimnaziale, a V-a - a
VI-a, în fapt, căci se retrage în cl. a VII, fiind singurul din cei 41 de elevi
care procedează la părăsirea studiilor). Noul “tată”, adventistul Florea
Stoicea (așa după cum făcuse deja și cu propria fiică, Oprica F. Stoicea) îl va
trimite și pe “Mitia” la Liceul adventist din Stupini (jud. Brașov), probabil în
anul școlar 1931/ 1932 sau în 1932/ 1933, unde ortodoxul nostru este
asimilat ca adventist și unde, aparent, se integrează în viața specifică a
unității de învățământ, publicând chiar în revista liceului (“Semnele
Timpului”) poezii pe tematică religioasă (v. poemul Coroana Mântuirii, în nr.

31
5-6/ 1936, și poemul Mângâietorul, semnate cu numele real, Dumitru D.
Petrescu). Dar el părăsește, totuși, acest liceu, după câțiva ani, probabil, în
1935, cu puțin înainte de încheierea studiilor liceale (v. Foto 5). O scrisoare
a poetului, trimisă, de la Stupini, în anul 1934, unchiului său, adică,
familiei Melinte Popescu, la Segarcea Vale, se află în posesia noastră, despre
ea scriindu-se și chiar a fost publicată de Lucian Raicu, în urmă cu peste
patruzeci de ani, apoi și de noi. Debutul editorial al poetului se produce la
Brașov, în anul 1935, sub pseudonimul D. Orfanu, ca apăsare ce o purta în
suflet prin dispariția tatălui său necunoscut, dând la iveală volumul
Melancolie (Poesii, prefaṭă de I. Narcis, Braṣov: Tipografia G. I. Gologan, f.a.,
54 p.). Verișoara primară a poetului dinspre mamă, Natalia Popescu (căs.
Bobeică), ne spunea, în 2016, că își amintește că mama poetului vorbise cu
fratele ei, Melinte, adică tatăl Nataliei, despre cum să-l ajute pe Mitea cu
bani, să se vîndă ceva din pământ, ca poetul să-și editeze primul său volum.
Urmează apoi, în 1937, și alte plachete de versuri, cum au fost:
Abracadabru (Poesii, Bucureṣti: Tipografia Progresul Artei, f.a., 16 p.,
plachetă semnată: D. Orfanul) și Blestem (Poesii, Bucureṣti: Tipografia
Progresul Artei, 1937, 16 p., plachetă semnată: D. Orfanul), despre ultima
crezându-se chiar că este pierdută, ba, și mai rău, că nici nu ar fi fost
publicată.
Dar, cu sprijinul doamnei Natalia Bobeică (fiica morarului segărcean
Melinte Popescu) și al sorei vitrege a poetului – Oprica Graure (pe numele
de fată: Stoicea) -, cercetătorii Gheorghe și Maria Sarău descoperă și
republică volumul Blestem, în anul 1990 (Dimitrie Stelaru, Date inedite
privind placheta “Blestem”. Un volum pierdut , “Manuscriptum”, 1990, nr.
3-4, p. 297-302). Poetul, tot sub numele D. Orfanu, va publica peste încă
un an volumul Preamărirea durerii (Poeme, Bucureṣti: Tipografia Astoria,
1938, 64 p.). În anul 1939 însă, poetul este descoperit de Eugen Jebeleanu,
care îi schimbă numele din Dumitru Petrescu (D. Orfanu) în Dimitrie
Stelaru, nume sub care publică până la sfârșitul vieții.

32
 În anul 1940, Mitea, devenit Dimitrie Stelaru, comite isprava cu
înscenarea propriei morți, numai așa, ca să vadă ce scriu confrații lui într-
ale literaturii, anunțând decesul în „Semnalul”. Adrian Păunescu îi cere
amănunte, într-un interviu apărut în anul 1967, legat de acest gest, poetul
Stelaru spunându-i următoarele: “Mi-am anunţat odată moartea la ziarul
„Semnalul”. S-a dus Constantin Almăjeanu şi a spus că sunt rece. Rece? au
zis cei de la „Semnalul”. Da, rece, a răspuns Almăjeanu. Mort! Şi presa a
început să anunţe moartea poetului Stelaru, care, ca şi atâţia alţii, din
pricina condiţiilor ş.a.m.d. a murit. Da, încă şi tipii care-mi erau duşmani
au început să mă laude, în articole mari, calde, după anunţarea ştirii că am
murit./…/ Voiam să-mi bat joc. Aveam o poftă nebună să-mi bat joc. O
săptămână a urlat presa. Şi când eram pe cale de dispariţie din
comentariile presei, am apărut pe stradă. M-a văzut Emil Botta şi s-a
făcut alb. Credea că sunt stafie. Toţi credeau că sunt stafie. După aia, presa
a început să urle: „De ce a murit şi a înviat Stelaru?!” (v. Adrian
Păunescu, Sub semnul întrebării, ediția a II-a, adăugită, Cartea
Românească, 1979, p. 536).
Se mai spune că Mitea (Dimitrie Stelaru) ar fi urmat, ba Facultatea
de Filosofie, ba Facultatea de Litere a Universității din București, cu
înscriere sau cu examen de absolvire în 1941, dar cercetările întreprinse de
Gheorghe Sarău, cu sprijinul secretarului șef al instituției, Marius Ciurel,
infirmă aceste “spuneri folclorice”. De asemenea, așa-zisul stagiu militar sa-
tisfăcut de poet se constituie într-o altă legendă, căci – în urma
cercetărilor de arhivă ale aceluiași cercetător – s-a dovedit că Mitea nu a
făcut armata, evident, s-a prezentat la recrutare, și-a “umflat” biografia
cu mai mulți frați și surori pentru a impresiona, și-a acceptat și un fals
“sindrom schizoid” numai să obțină ceea ce își dorea de fapt: scutirea de
serviciul militar (v. Gheorghe Sarău, Dimitrie Stelaru. Date inedite privind
situaţia militară, “Manuscriptum”, 1990, nr. 2, p. 80-82).

33
 Următorul volum al poetului, Noaptea geniului (Poeme, Bucureṣti:
Editura Bucovina – I. E. Torouṭiu, 1942, 64 p.), ce cuprinde secțiunile Înger
vagabond și Eumene, avea să fie urmat, în 1944, de un altul, Ora
fantastică, ce beneficia de recomandarea poetului Eugen Lovinescu, care îl
cunoscuse pe Stelaru în cadrul Cenaclului “Sburătorul” (v. Ora fantastică.
Poeme. Cu O planetă de poet nou de E. Lovinescu, Bucureṣti: Editura
“Prometeu”, 1944, 72 p.). Tot în anii ‘40, Dimitrielaru publică și volumul
Cetăṭile albe (Poeme. Bucureṣti: Întreprinderile de editură S.A.R., 1946, 74
p.).
Mitea Petrescu (Dumitru Petrescu, devenit D. Orfanu, apoi Dimitrie
Stelaru), după fuga de la Stupini (1935) și până spre anul 1946,
hălăduiește în mai multe locuri: Brașov, București, Iași, Bacău, Călărași,
Bicaz, Petrila, Petroșani, Sighișoara, Segarcea Vale, Turnu Măgurele,
Constanța, Năvodari, Negru Vodă, Mangalia, din nou București, Buftea etc.
(deși unele dintre acestea trebuie luate cu rezervă), pe unde a exersat mai
multe ocupații (salahor, docher, zidar, brutar, miner, ziarist, profesor de
istoria artelor etc. etc. - aceasta din urmă, prin 1945-1946, într-o școală
de arte la Sighișoara), dar este și anticar (așa l-a văzut într-o încăpere de
pe strada Zalomit, de lângă Gambrinus, și regretatul Nae Antonescu,
mentorul meu într-ale publicisticii în perioada cât m-am aflat la Satu
Mare, el fiind rafinat cunoscător al perioadei literare interbelice și prieten
bun cu scriitorii teleormăneni).
Dimitreie Stelaru a avut trei căsnicii. Cu prima lui soție, dobrogeanca
Despina Belingher (care avea atunci 26 de ani și era profesoară de română
și ziaristă la Turnu Măgurele), poetul boem Dimitrie Stelaru se căsătorește,
la Segarcea Vale, în 13 iunie 1947, la vârsta de 30 de ani. În februarie
1948, Despina pleacă în Dobrogea, la părinți, fiind urmată acolo de
Dimitrie Stelaru (la Mangalia, apoi la Constanța, iar din toamna anului
1948 - răstimp de aproximativ două luni, la Şcoala generală din Comuna
Chirnogeni - după care se mută împreună la Negru Vodă (Kara Omer) –

34
unde se naște și fiica lor – Eumene – în 1949. În vara anului 1950, poetul
pleacă înapoi la București, divorțează de Despina în dec. 1954 (pronunțare
în mai 1955) și se căsătorește cu pictorița Rodica Mihaela Pandele, în data
de 23 mai 1955, la Turnu Măgurele, dar nu locuiesc acolo, ci la București,
până în vara anului 1960, când poetul se desparte și de aceasta (prin
divorț, în 1961).
În acest an, 1961, Dimitrie Stelaru o cunoaște la un parastas, la
Turnu Măgurele, pe Anghelina (Angela) Cioacă, originară “de pe Măgurele”,
cu care locuiește o vreme în Cartierul Măgurele și la Turnu Măgurele (între
1961- iulie 1965), la socrii lui Stelaru și la mama poetului (căsătoria lor
săvârșindu-se la 17 septembrie 1964, la Sinaia, unde Stelaru se afla la casa
de creație a scriitorilor). După nașterea lui Eunor Stelaru (în 15 ian. 1965),
familia se mută la Buftea (într-o căsuță a nașului băiatului lor, adică a
prietenului de boemă al lui Stelaru, sculptorul Ion Vlad, plecat și rămas
între timp la Paris). Din iulie 1965 și până în octombrie 1968, familia
Stelaru locuiește la Buftea în două imobile, apoi la București - pe strada
Aleea Stupilor, în Cartierul Berceni, poetul decedând însă după trei ani.
Așadar, ziua de 29 noiembrie 1971 a fost cea în care Poetul Stelaru
s-a mutat din această lume. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul Bellu
din București (parcela veche a scriitorilor, Figura 114). Din păcate, și aici,
în registrele cimitirului, aveam să descoperim că poetului i se atribuise, din
greșeală, în ziua înmormântării, 1 decembrie 1971, un alt nume: “Dimitrie
Sterescu”, o contaminare de la Petrescu – Stelaru, ieșind “Sterescu”, și –
din nefericire – încă suntem în dilemă în legătură cu identificarea
mormântului marelui poet.
La patru ani de la moartea poetului Dimitrie Stelaru, la „Căminul
Cultural” din Segarcea Vale, avea loc, în primăvara anului 1975, o Întâlnire
„Dimitrie Stelaru”, organizată de Uniunea Scriitorilor din România, la care
au participat mai mulţi poeţi şi scriitori. Din câte mi-am dat seama, fiind
în sală ca spectator, printre oaspeţi se aflau: Nicolae Dragoş, Alecu Popovici,

35
Ben. Corlaciu, Ion Segărceanu, Rodian Drăgoi. Din sală a vorbit contabilul
Gheorghe Stochirlea, care – în calitate de fost contabil al Liceului „Sf.
Haralambie” din Turnu Măgurele – l-ar fi cunoscut pe poet, ca elev. Despre
eveniment au făcut referiri publicaţiile centrale („România Literară”, din
3.IV.1975 şi „Săptămâna”, 11.IV.1975).
*
Din perspectiva creației literare, să arătăm că, între 1955 și 1971,
poetului Dimitrie Stelaru i-au apărut următoarele volume: Fata
pădurarului. Basm în versuri, Bucureṣti: Editura Tineretului, 1955, 52 p.;
Gelu. Basm în versuri, Bucureṣti: Editura Tineretului, 1956, 112 p.;
Ṣarpele Marao ṣi Vrăjitoarele. Feerii, Bucureṣti: E.S.P.L.A., 1957, 168 p.
Abia în 1963, a urmat volumul Oameni ṣi flăcări. Poezii, Bucureṣti:
Editura pentru Literatură, 1963, 163 p. și, după o trudă de patru ani,
scoate la iveală Fata fără lună (Povestiri, Bucureṣti: Editura Tineretului,
1967, 167 p.), dar, mai ales, volumul care avea să-l așeze la locul meritat
al său de multă vreme, Mare incognitum (Poezii. Volum antologic. Cuvânt
înainte de Eugen Jebeleanu, Bucureṣti: Editura pentru Literatură, 1967, IX
+ 374 p.). Au urmat apoi și alte tomuri, precum: Nemoarte. Poezii,
Bucureṣti: Editura Tineretului, 1968, 151 p. [v. Călătorie cu Hecate în
volum]; Zeii prind Ṣoareci. Însemnări [roman autobiografic], Bucureṣti:
Editura pentru Literatură, 1968, 175 p.; Cei din lună. Basm în versuri.
Bucureṣti: Editura Tineretului, 1969, 80 p.; Mare incognitum. Poezii.
Cuvânt înainte de Lucian Raicu, Bucureṣti: Editura Tineretului. Colecṭia
„Cele mai frumoase poezii”, 1969, 143 p.; capodopera Coloane. Versuri
[Ediție retrospectivă cu numeroase inedite], Bucureṣti: Editura Minerva,
1970, 480 p.; Înaltă umbră. Poezii, Bucureṣti: Editura Eminescu, 1970, 71
p.; Poeme dramatice (Leru ṣi Împăratul Nix), Bucureṣti: Editura Eminescu,
1970, 159 p.; Păsări incandescente. Poeme. Bucureṣti: Editura Cartea
Românească, 1971, 72 p.

36
 Din 1988, de viața și creația poetului se ocupă cercetătorii Victor
Corcheș (publicist și profesor constănțean) și Gheorghe Sarău, consătean al
poetului, care publică mai multe interviuri și articole, ce au avut menirea să
întregească informațiile despre poetul Dimitrie Stelaru, mai puțin sau deloc
cunoscute (v. Gheorghe Sarău 1989, Dimitrie Stelaru. Cu pictoriţa Rodica
Mihaela Pandele despre…], în “Suplimentul artistic şi literar al “Scînteii
Tineretului””, 11 mar. 1989, p. 3; v. şi: Confesiunea pictoriţei Rodica
Mihaela Pandele despre Dimitrie Stelaru , transmisă de Radio România, la
Emisiunea militară [redactor Ioan Alexandru], sâmbătă, 29 noiembrie l997,
ora 10,45 [înregistrare făcută de Gheorghe Sarău în anul 1988]).
A se vedea, totodată, interviul şi cu ultima soţie a lui Dimitrie Stelaru,
Anghelina, cum scriam mai sus, “de fel, de pe Măgurele” – din Turnu
Măgurele (v. Gheorghe Sarău 1989, Dimitrie Stelaru. Cu Anghelina Cioacă-
Stelaru despre Dimitrie Stelaru, “Pagini teleormănene”, iulie 1989, p. 2 [v.
revista “Argeş”, nr. 7, 1989]) şi, de asemenea, cel cu verişoara primară a
poetului, Natalia, fiica lui Melinte Popescu (v. Gheorghe Sarău 1991, Cu
Natalia Popescu-Bobeică despre Dimitrie Stelaru , “Carul solar” [Teleorman],
Anul I (1991), nr. 1 (iun.), p. 4).
Gheorghe Sarău și soţia lui, Mariana Sarău, au descoperit şi editat un
volum „pierdut” cu versurile poetului segărcean, Dimitrie Stelaru (v.
Gheorghe şi Maria Sarău 1990, Dimitrie Stelaru, Date inedite privind
placheta “Blestem”. Un volum pierdut, “Manuscriptum”, 1990, nr. 3-4, p.
297-302). De notat că în aceeaşi publicaţie apăruse anterior o altă
contribuţie la viaţa poetului (v. Gheorghe Sarău 1990, Dimitrie Stelaru.
Date inedite privind situaţia militară , “Manuscriptum”, 1990, nr. 2, p.80-
82). La rândul său, profesorul Victor Corcheș editează mai multe
manuscrise ale poetului ori reeditează opere anterioare, ca de pildă: Casa
veveriṭelor (Povestiri. Ediṭie îngrijită de Victor Corcheṣ, Bucureṣti: Editura
Ion Creangă, 1991, 24 p.), Îngerul vagabond (Poezii postume. Ediṭie
îngrijită, text stabilit, curriculum vitae ṣi prefaṭă de Victor Corcheṣ,

37
Bucureṣti: Editura Eminescu, 1999, 134 p.), Scrieri literare. Ediṭie critică,
text stabilit, curriculum vitae, studiu introductiv, note și variante, ref.
critice, bibliografie de Victor Corcheṣ. Prefață de Nicolae Rotund. Constanṭa:
Editura Ex Ponto, vol. VI: Proză antumă și postumă, 2002, 444
p.; Dimitrie Stelaru, Scrieri literare, vol. I. Teatru. Ediție critică, text
stabilit, curriculum vitae, studiu introductiv de Victor Corcheș, Constanța:
Editura Ex Ponto, 2004 etc.
De bună seamă că și alți cercetători s-au aplecat asupra vieții și
creației poetului Dimitrie Stelaru, dar, din lipsă de spațiu, vom semnala,
mai întâi, contribuția lui Emil Manu - care îi dedicase și anterior, în 1984,
un valoros studiu (Emil Manu, Dimitrie Stelaru, Bucureṣti: Editura Cartea
Românească – reluat ca o a doua ediṭie, revăzută ṣi adăugită, la Bucureṣti,
anume, volumul “Dimitrie Stelaru, Opera poetică” (Ediṭie îngrijită ṣi
prefaṭată de Emil Manu, Bucureṣti: Editura “Profile Publishing”, 2002, 418
p.).
Un alt autor este și Lucian Teodosiu de la Turnu Măgurele – trăitor la
Iași, unde a fost redactor la Radio România Iași - care a tipărit
cartea Dimitrie Stelaru aṣa cum l-am cunoscut, Iaṣi: Editura Junimea,
1998), iar Marius Nenciulescu, la rându-i, îi dedică poetului Stelaru
lucrarea Dimitrie Stelaru ṣi paradigma poetică a anilor '40 (Cluj-Napoca:
Editura Casa Cărṭii de Ṣtiinṭă, 2011).
Verișoara primară a poetului, Natalia Bobeică (ns. Popescu, în 15
septembrie 1923, la Segarcea Vale) - cea care ne-a sprijinit în cercetări
de-a lungul a trei decenii - avea să moară și ea, cu câteva zile înainte de
inaugurarea Muzeului Localității Segarcea Vale, în vârstă de 95 de ani (în
mai 2018).
În anii 2017 și 2018, consăteanul poetului Stelaru - prof. univ. dr.
Gheorghe Sarău - avea să completeze golurile din biografia și bibliografia
poetului Dimitrie Stelaru, publicând trei volume, subsumate colecției
“Dimitrie Stelaru”, pe care autorul le-a lansat în ziua de vineri, 22 martie

38
2019, la Școala Olteanca - Segarcea Vale. Cum se știe, în anii 2002 și
2004, profesorul și criticul literar constănțean Victor Corcheș deschidea la
Editura “Ex Ponto”, Colecția "Dimitrie Stelaru", acesta reușind să tipărească
vol. I ( 2002, Teatru) și vol. VI (Proză), căci, din păcate, a plecat în cealaltă
lume în ianuarie 2005. A rămas “Colecția Stelaru” fără volumele II, III, IV și
V. Gheorghe Sarău se mobilizează în anul 2017 și publică propriul său
material, adunat din 1989 și până atunci, publicând alte 3 volume:
“Bibliografia Stelaru” (vol. II, 2017), “Corespondența Stelaru” (vol. III,
2018) și “Interviurile Stelaru” (vol. IV, 2018). Cu voia Domnului, ar mai fi
de realizat și de publicat volumul V. “Poezia lui Stelaru”. La lansarea celor
trei volume, în cadrul Școlii Generale din satul Olteanca – localitatea
Segarcea Vale (cum se știe, localitatea natală a lui Dimitrie Stelaru și al lui
Gheorghe Sarău), au fost de față reprezentanții autorităților locale
(Primărie, Școală), dar și public din Turnu Măgurele, Lița, Segarcea Deal,
Segarcea Vale, Olteanca, Lunca, Orbeasca etc. (primarul loc. Segarcea Vale -
dl. Manolea Florea -, d-na dir. a Școlii Gimnaziale Segarcea Vale - Iuliana
Ristea, dl. Ștefan Stănculescu - poet și prof. din Tr. Măgurele, pictorul
segărcean, trăitor la Tr. Măgurele - dl. Dumitru Negru etc.
La 14 aprilie 2018, pe casa în care s-a născut Dimitrie Stelaru, la
Segarcea Vale, a fost așezată o placă memorială oferită, prin prof. univ. dr.
Gheorghe Sarău, de către Uniunea Scriitorilor din România.
Cu o zi înainte, de “Ziua Poeziei”, în 21 martie 2019, pe lângă placa
de pe casa natală a poetului din Segarcea Vale cu un an înainte, și la Turnu
Măgurele – la locul unde au locuit cu începere din dec. 1923 mama și
viitorul poet Stelaru, a fost pusă o a doua placă întru amintirea poetului
Dimitrie Stelaru, tot la inițiativa prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, alături de
el fiind trei susținători turneni (prof. dir. Pr. Silimon Emanuel Adrian, prof.
dir. Răzvan Vasile Delcea și avocatul și poetul Valeriu Ion Găgiulescu), în
prezența unui public turnean și segărcean (cu reprezentanți ai Primăriei și
ai Școlii Gimnaziale din Segarcea Vale, ai Școlii nr. 4 și ai Liceului Teoretic

39
“Unirea” din Turnu Măgurele). Stelaru s-a întors definitiv în familia afectivă
segărceană, în memoria colectivă a segărcenilor și turnenilor!

Manole Geabău (ns. 1933) - publicist și director de bancă peste un sfert de

veac la Alexandria, frate cu poetul Ion Segărceanu

Economistul și publicistul Manole Geabău – zis Mielu Emilian Geabău -

s-a născut la Segarcea Vale, în anul 1933, fiind fratele mai mare al
poetului Ion Segărceanu (Ion Geabău), care - împreună cu sora lor mai
mică, Viorica - erau copiii agricultorilor Dumitru și Floarea Gebău (născută:
Cazangiu).
După clasele primare urmate la Segarcea Vale (între 1940-1944),
Manole Geabău vine la Turnu Măgurele și, între 1944-1952, frecvetează
Liceul Comercial (fostul Liceu “Sf. Haralambie”). După serviciul militar
obligatoriu, Manole Geabău lucrează (între 1954-1964) ca inspector
bancar, la Alexandria, în Sucursala județeană Teleorman a Băncii Naţionale
a României. În acest răstimp, își completează pregătirea, absolvind – în anul
1960 – Academia de Studii Economice din București. Pentru activitate
susținută în instituția bancară alexăndreană, Manole Geabău devine, în
1964, directorul acesteia, poziție în care rămâne până în anul 2000.
Manole Geabău a fost prezent în presa locală cu articole de
specialitate, îndeosebi în “Teleormanul” și în “Gazeta finanțelor”, dar și-a
adunat cu grijă eseurile sale pe tematică turistică și economică într-o carte,
apărută în anul 1998 și intitulată Călător prin zări de lume (Alexandria:
Editura “Teleormanul liber”, 118 p. + 5 f. pl. ilustrații), despre care avea să
scrie E. D. Rătescu în “Meandre” (an II, iunie 1999, p. 16).
Alte referiri la contribuțiile lui Manole Geabău se pot desprinde din
volumul lui Paul C. Șchiopu, Învățământul economic în județul Teleorman.
Monografie (Alexandria: Editura “Tipoalex”, 2000, p. 57) și din pagina 196

40
a Dicționarului scriitorilor și publiciștilor teleormăneni , publicat în anul
2005 de către Stan V. Cristea (Alexandria: Editura “Rocriss”).
Și după pensionare, pe Manole Geabău îl regăsim activ pe tărâm
cultural alexăndrean, participând, de pildă, în contextul manifestării
consacrate sărbătoririi ”Zilelor Municipiului Alexandria” - ediţia 2015,
la un simpozion privind împlinerea a șapte decenii de la încheierea celui
de-al doilea Război Mondial, după cum scrie George Zavera în ziarul
“Mara” din Alexandria (v. O veritabilă lecţie de patriotism, de iubire
faţă de Neam şi de Ţară, Anul VII, serie nouă, nr. 2274, joi 3
septembrie 2015).

Constantin Safta (3 noiembrie 1934), cercetător - muzeograf, profesor de

istorie (în învățământul superior și preuniversitar)

Constantin (Costică) Safta s-a născut la data de 3 noiembrie 1934, la

Segarcea Vale. Acesta a ajuns istoric și a lucrat la Muzeul Partidului
Comunist din București. Costică (Constantin) Safta este fiul Ioanei Alan –
soră cu Alan “de la Pod” – născută în anul 1911 și moartă în anul 1984.
Tatăl lui Constantin Safta se numea Lincă. Pe bunicul din partea tatălui îl
chema Florea, iar pe cel din partea mamei – Mărin (care era frate cu
bunica profesorului Petre Cojocaru, ce locuia la Sârbie, în zona Vai de ei,
unde cei veniţi se stabiliseră și erau cunoscuți ca bulgari). Primul străbunic
din partea tatălui venea din Apuseni și fusese înfiat de familia Chiriac.
Constantin Safta ar fi la a cincea generație (Chiriac Dumitru (n. la 1898) –
străbunicul, Neagu Safta Chiriac - bunicul, Florea Safta Chiriac – bunicul lui
Neagu). Constantin Safta ne spune un lucru inteesant, anume că, până în
1670, la botez copiii se scriau după mamă, cum ar fi “Ion al Mariei…”.
Numele de Safta vine de la o străbunică, “cu o personalitate puternică”.
Familia lor locuia în Vaideei (zona începând de la limita Raialei Turnu, adică
de la Lița, intrând în Segarcea Vale).

41
 În data de 3 ianuarie 2011, Constantin Safta ne-a făcut o vizită la
Ministerul Educației Naționale, dorind să ne cunoaștem, după ce făcuse
legătura – de pe internet – că aș fi fiul fostului său coleg din clasele
primare, Petrică Pârvulețu (Sarău). Ulterior, în februarie 2014, când
Constantin Safta avea 80 ani, am reluat discuția cu dânsul, tot la Minister,
şi am reușit să strâng câteva date despre viața și activitatea sa, dar și
despre cele trei localități segărcene și despre alți consăteni.
Făcându-i o fișă bio-profesională lui Constantin Safta, să arătăm că
acesta a vrut să înceapă școala în anul 1941, dar nu a fost primit în clasa
I, pentru că avea… șapte ani și o lună! Așa că intră în clasa întâi primară
abia la opt ani, în 1942 (cu cei născuți în 1935), având-o ca învățătoare
pe doamna Nichita Văduva, vecina lor. E bine să o prezentăm aici, fiind o
persoană bine fixată în memoria colectivă segărceană. Nichita Văduva (ns. în
anul 1911, la Dracea, pe numele Gâdea) a venit la Segarcea Vale, ca
învățătoare, în 1942, în primul său an de activitate. Fratele ei de la Dracea
- inginerul constructor Dumitru Gâdea - era căsătorit cu Suzana Gâdea,
cea care la Revoluția din 1989 era preşedinta Consiliului Culturii şi
Educaţiei Socialiste (iar anterior, între 16 iun. 1976 şi 29 mar. 1980,
fusese ministrul Educaţiei). Frumoasa Nichita Văduva se căsătorește cu
învățătorul Gheorghiță Văduva, care – după cum ne spune Constantin
Safta – se purta foarte frumos cu oamenii. Nichita și Gheorghe Văduva au
avut doi copii, pe Camelia (născută prin 1937 sau 1938) și pe Dan (Dănuț)
Văduva (n. în 1943, absolvent de liceu, suplinitor în învățământ, la
Olteanca, fiind și dirigintele nostru, în anul școlar 1969-1970, mort de
tânăr, pe la 40 de ani, după decesul lui soția și fiul lor plecând la Tr.
Măgurele).
În anul școlar 1942-1943, Constantin Safta vine în clasa I, alături de
alți 25 de elevi, care vor ajunge aproape toți învățători, profesori,
economiști, medici (v. Zina Drăgulin și Dina Drăgulin - ambele ajungând
învățătoare, Ionel Cojocaru - medic veterinar la Crevedia, Constantin

42
Țugurel - contabil la “Rulmentul” Alexandria, Silvică Mitrănescu și Lucă
Manea – ambii profesori de sport, Aurică Cioc - inginer, Ionel Chiriac -
profesor de biologie, Stelian Țugurel – economist, Constantin Safta –
istoric, muzeograf), câțiva rămânând însă și agricultori, ca, de pildă:
Floarea (Florița, căsătorită: Drăgulin), Petre Sarău - zis Petre Pârvulețu
(tatăl meu, care a decedat în 1997) și Florea Soare - m. în august 2016).
După terminarea celor patru clase primare, Constantin Safta începe
clasa a V-a, în sat, în anul 1946, dar apoi pleacă din Segarcea Vale, la
Chitila – București, reînscris din nou în clasa a V-a. Termină cele șapte
clase și se întoarce la Segarcea Vale. Tatăl său, fiind ceferist, dorea ca fiul
său să urmeze această meserie, dar Costică Safta alege…sportul. Înaripat de
consăteanul său, Nae Bobe, profesor de sport la Liceul sportiv din Galați,
pleacă împreună cu alți doi tineri acolo, anume cu Silvică Mitrănescu
(Gâtstrâmb) și cu Lucă Manea. Constantin Safta este un elev sârguincios,
pasionat încă de atunci și de istorie. În timpul liceului gălățean, profesorul
de istorie îi insuflase dragostea pentru istorie, aducându-i cărți de acasă,
elevul Safta ajungând chiar… bibliotecarul liceului. El spune: ”Nu făceam o
selecție la ceea ce citeam și, la un moment dat, a venit unchiul lui Nicolae
Manolescu – critic literar - și mă surprinde citind “Capitalul” lui Marx. Îi
spun: “Nu înțeleg nimic!”. Și-mi zice: “Bă, las-o, că nici eu nu înțeleg
nimic!”. Constantin Safta termină liceul, în anul 1954, ca șef de promoție,
ceea ce îi permitea ca să meargă la institutul de cultură fizică, la sport, fără
probleme.Tatăl lui însă s-a opus ca fiul său să urmeze sportul, așa că tânărul
alege Facultatea de istorie de la Universitatea din București, pe care o
urmează, așadar, între 1954-1959.
După el a mai terminat istorie Gheorghe Ioniță – istoricul PCR -, la
fel, profesorul universitar Iulian Cârțână, de asemenea, Vlad Georgescu – cu
care era foarte bun prieten (cel care avea să ajungă la Radio Europa Liberă,
căruia Constantin Safta îi dăduse recomandare ca să intre în partid și
despre care spune: “Vlad era un băiat deștept, pe lângă faptul că provenea

43
dintr-o familie avută. Avusese bonă, știa din familie germana, franceza,
engleza. Era un tânăr deosebit, cu un profil psihic sănătos; era bun sportiv,
juca baschet foarte bine. Are un băiat, stabilit acum la Paris”. Constantin
Safta ne informează în continuare: “Am terminat, așadar, facultatea în
1959 și am fost repartizat la Institutul de Istorie a Partidului, de pe lângă
CC al PMR, director fiind Gheorghe Vasilichi, fost petrolist, implicat în
procesul lui Gheorghiu Dej din anii 1933-1934. De asemenea, era acolo și
o ilegalistă – Clara Cușmir – care mi-a propus să lucrez la institut, dar și
la Muzeul Partidului Muncitoresc Român, înființat în 1947/ 1948. M-a
dus acolo, însă mie nu mi-a plăcut și m-am întors. Era unde azi se află
Muzeul Țăranului Român, clădire realizată după proiectele arhitectului Nica
Budești, lucrările demarând în 1912 și fiind terminate – cu chiu, cu vai –
prin 1963-1967. Sediul meu era la Institutul de pe lângă CC. După trei
ani am ajuns cercetător științific principal, gr. III.”
Constantin Safta, în paralel cu activitatea sa de cercetător - istoric la
Muzeul Partidului Comunist din București - a predat, în anii ’80, la
“Politehnică”, un an de zile, cursul “Probleme fundamentale ale istoriei
României și a P.C.R.”, care fusese introdus de Ceaușescu în învățământul
superior. După aceea, a predat acest curs la Agronomie, având și un student
din zona noastră, de la Lița, pe Gheorghe Mândroc, student la îmbunătățiri
funciare. După Revoluția din decembrie 1989, Constantin Safta a predat
istorie la un liceu, până la ieșirea la pensie.
Înainte de a pleca din biroul meu, îmi spune că ar mai adăuga ceva
despre fostul său coleg de facultate, Vlad Georgescu, de la Europa Liberă:
“Despre Vlad Georgescu e bine să spun ceva. Când am terminat noi
facultatea, el fusese repartizat la Muzeul Româno-Rus, care era condus de
Scarlat Callimachi, Vlad fiind rudă cu acesta. Muzeul s-a desființat, în
1963, iar Vlad a trecut la Institutul de Istoria Țărilor Sud-Est Europene.
Apoi a predat în SUA, la UCLA, între 1966–1968, după care la University
of Columbia din New York (1973), când a venit în țară cu o delegație de

44
istorici americani la Muzeul Partidului. El predase acolo un curs de
probleme fundamentale de istoria României, la UCLA, fiind coleg cu un om
de mare valoare american, polonez la origine, Werbinczki, care în timpul lui
Jimmy Carter a fost a doua personalitate politică americană. Ei, și urcând
eu cu el niște trepte în timpul vizitei la muzeu, în 1973, de la un nivel la
altul, i-am spus: “Măi, Vlade, dă-o încolo de treabă! Nu te mai băga în
chestiile astea politice! Tu, dacă vrei să scrii o istorie a Partidului Comunist,
pe bune, scrie-o și dă-le-o ăstora!” - căci ăștia aflaseră că are manuscrisul
și îl pistonau. La care el îmi spune: “Mă, le-am dat-o, dar o copie am și
trimis-o afară!”. A mai predat pe afară, iar în 1977 a fost arestat două
luni pentru un text; el, oricum, aderase la platforma lui Paul Goma. Dar,
cunoscându-se cu Werbinczki, acesta a intervenit pe lângă președintele
american de atunci, Jimmy Carter, și l-au scos din închisoare. A ajuns
directorul Bibliotecii Române din Washington și, în 1979, a rămas definitiv
afară. Americanii, văzând că e un om deștept, l-au numit directorul
postului Radio Europa Liberă. Aici a făcut el mare prostie; chiar acum citesc
o carte a unui avocat, care se referă la perioada aceasta și-l amintește și pe
Vlad. A început “să dea tare” împotriva realităților de aici. Și, bineînțeles, a
fost înlăturat”.
În prezent, Constantin Safta locuiește tot la București, unde se află și
fiica sa, iar băiatul locuiește în America. Totuși, vara se retrage - de prin
mai și până în septembrie - la locuință de vacanță din județul Brașov, în
vecinătatea Mănăstirii Brâncoveanu (Mănăstirea Sâmbăta de Sus), unde a
fost protosinghel Arsenie Boca, între anii 1940 și 1944.

Ion Segărceanu (14 mai 1937) - al doilea poet cunosut la nivel național,
ziarist, consilier literar în Ministerul Culturii

Poetul Ion Segărceanu (pe numele inițial: Ion Geabău, v. Foto 6) s-a
născut la Segarcea Vale, la data de 14 mai 1937, din părinții Dumitru
45
Geabău și Floarea (născută Cazangiu), ambii agricultori. Primul născut al
familie era Manole D. Geabou, zis Mielu Emilian Geabău, ce avea să ajungă
economist, director al Băncii Naționale din Alexandria, al doilea era Ion,
viitorul poet, și, mai mică, sora lor - Viorica.
Între 1944-1948, copilul Ion Geabău urmează clasele primare la
Segarcea Vale, fiind coleg cu viitorul pictor Dumitru Negru, iar cele trei
clase gimnaziale - în satul limitrof, Lița (1948-1951). Apoi, între 1951-
1954, adolescentul Ion Geabău este elev al Liceului Mixt (viitorul Liceu
Teoretic “Unirea”) din Turnu Măgurele, unde – alături de alți colegi –
înființează, în iarna anului 1953-1954, Societatea literară “Mihai
Eminescu”, dar și o revistă a acesteia, olografă, intitulată „Curente Calamo”.
În anul școlar 1954-1955, tănărul Ion Geabău este cadru didactic
suplinitor la ciclul doi la Școala din Satul Olteanca (com. Segarcea Vale),
apoi, din 1955, se înscrie la Institutul „Maxim Gorki" din București, unde
Ion Geabău rămâne un an de zile. Din același an, 1956, acesta devine aici
student al Facultății de Filologie din București, la secţia limba şi literatura
română, pe care o termină în anul 1961.
Ca student, Ion Geabău debutează în presă la data de 13 martie
1957, publicând versuri în “Viața Studențească”, poezia de debut, “Pădure
de molizi”, sub numele Ion Geabău - Segarcea, fiind compusă în colaborare
cu colegul său de grupă, Ilie Constantin. Fiind student sărac, dar sârguincios
și talentat, remarcându-se nu numai pe tărâmul învățăturii, dar și al
literaturii (reanimează, de pildă, cenaclul literar studențesc “Mihai
Eminescu”), Ion Segărceanu primește, la încheierea studiilor în 1961, o
repartiție oficială, ca asistent universitar în facultatea sa, dar, în toamnă,
prezentându-se la post, i se spune că avea încadrarea retrasă, din rațiuni ce
țineau de “dosarul” tatălui său, pentru simpatiile politice ale acestuia… din
anii tinereții.
Cu greu, absolventul Ion Segărceanu găsește de lucru la Casa de
Cultură din Sinaia, funcționând pe postul de instructor cultural principal,

46
doi ani (între 1961-1963), după care revine în București, unde, între
1963-1968, este angajat civil în funcția de a redactor la ziarul “Apărarea
Patriei” și, ulterior, la revista “Viața Militară”, avându-i colegi pe redactorii
Ion Lotreanu și Traian Reu. Tot acum, își ia numele oficial de Ion
Segărceanu. În anul 1968, Ion Segărceanu ajunge publicist comentator și șef
de secție la revista “Viața Studențească, apoi” și redactor la "Amfiteatru"
(cele două publicații fiind în simbioză redacțională, în perioada 1968-1980
cât poetul s-a aflat acolo). Tot în această nouă perioadă bucureșeteană, Ion
Segărceanu debutează, editorial, cu volumul de versuri Fuga din hazard
(Editura Albatros, 1970, 80 p.) și, de asemenea, își aprofundează
pregătirea de specialitate, urmând un curs postuniversitar de jurnalistică
(între 1972-1973), iar răstimp de un an și jumătate activează, prin
detașare, și la revista pentru străinătate “Romanian News”/ “Actualité
roumaines”, unde contribuie la afirmarea ei.
Acum, după volumul de debut (Fuga din hazard, 1970), poetul
publică alte volume, ca: Solitarul citadin (București: Editura Eminescu,
1972, 96 p.), Lungul drum către casă (București: Editura Eminescu, 1976,
96 p.), astfel încât, din aprilie 1977, Ion Segărceanu devine membru al
Uniunii Scriitorilor din România.De remarcat, tot în anul 1976, poetului îi
mai apare și volumul Embleme (București: Editura Ion Creangă, 59 p.).
În perioada de dinaintea căderii comunismului, timp de zece ani
(1980-1990), Ion Segărceanu este consultant literar la “Direcția literaturii
și publicațiilor” din Ministerul Culturii - Consiliul Culturii și Educației
Socialiste, cu biroul situat în edificiul “Casa Scânteii” (camera 555, director
fiind poetul Vasile Nicolescu). Aceasta nu l-a împiedicat să rămână bun coleg
cu confrații săi literari. Poetul, publicistul, prozatorul, Ion Segărceanu
continuă însă să publice și alte volume, ca, de ex. 1980: Țărmul magic
(București: Editura Albatros, 68 p.); 1984: Veghe și dor (București: Editura
Eminescu, 84 p.); 1986: Oameni, stele flori (București: Editura Sport
Turism, 168 p.), Poemograme și alte poezii (București: Editura Cartea

47
Românească, 128 p.); 1989: Sub flamuri purpurii de mai (Versuri pentru
copii, București: Editura Ion Creangă, 16 p.), Tărâm al eternei iubiri
(București: Editura Albatros, 100 p.).
În primăvara anului 1989, l-am și vizitat, dealtfel, pe Ion
Segărceanu, la Ministerul Culturii, propunându-i să gândim o modalitate de
a deschide o sală expozițională dedicată consăteanului nostru, poetului
Dimitrie Stelaru.
După Revoluția din Decembrie 1989, Ion Segărceanu își continuă
activitatea ca expert-instructor la Centrul de Perfecționare în Cultură din
subordinea ministerului de resort (1990-1994). După o pauză editorială de
trei ani (1990-1993), urmează intervalul 1993-2001, când poetului îi
apar cele mai multe titluri, dezvăluindu-l și în ipostaza de traducător:
1993: O poezie pentru fiecare (versuri pentru copii, București: Editura
Ametist, 48 p.); Fascinația lirei. Tălmăciri din lirica universală de Ion
Segărceanu (București: Editura InterCONTEMpress, 142 p.); 1996:
Eternele izvoare (București: Editura Universal Pan, 100 p.); 1998: Vălurel,
fiul Dunării. Povestiri mai mari, mai mici pentru copii și bunici (București:
Editura Interprint, 42 p.), Călătorind prin “Țara frunzei de arțar” (în
colaborare cu Dr. Cristina Segărceanu - Udrea, București: Editura
Interprint, 92 p. + 2 f. il. color), Dreams and Songs. Poetry for children
(București: Editura Niculescu, 40 p.), Pururi iubirea.Versuri ([Târgu Jiu]:
Editura Spicon, 126 p.), Năzdrăvăniile perușului Ciufulică și alte poezii
(Versuri pentru copii, București: Editura Interprint, 34 p.); 1999: Ascuns
într-o lacrimă. Versuri (București: Editura Niculescu, 112 p.); 2000: Stele
de mare sau Fals tratat de poezie. Cugetări, metafore, aforisme (București:
Editura Niculescu, 128 p.); 2001: Mit și poezie. Consemnări (București:
Editura Tempus, 128 p.); Curcubeu de vis și dor . Poezii alese din caietele
studenției (București: Editura Bren, 70 p.).
Pentru contribuțiile sale poetice din această perioadă creativă, poetul
Ion Segărceanu a fost recompensat, în mai 1997, cu premiul special

48
"Condeiul de aur" (Editura Interprint), iar Fundația “Academia
Dacoromană” îl răsplătește cu Premiul "Mihai Eminescu" (în mai 2000) și
cu diploma de “doctor în litere și dacoromanistică” (la 1 decembrie 2000).
Pe lângă activitatea poetică, tot acum, între anii 1994-2002, poetul
Ion Segărceanu este expert parlamentar în cadrul Camerei Deputaților,
unde, de altfel, lucra și soția sa, Victoria-Coca Segărceanu (ns. Bădescu) -
fostă șefă de cabinet, stenodactilografă, în vremea comunistă. Poetul Ion
Segărceanu inițiază acum și coordonează structura CSRM (Clubul Scriitorilor
României Mari), ce coagula energii creatoare scriitoricești din România și
Republica Moldova. Din data de 12 martie 2002 însă, poetul Ion
Segărceanu, împreună cu soția și cu fiica lor, Cristina Udrea – medic
stomatolog - se mută în Canada, la Toronto, unde poetul colaborează cu
publicația românilor din Canada, revista “Observatorul”, fiind și aici
catalizator cultural, ținând rubrica permanentă “Carpe diem” și
participând la activitățile cenaclului literar. Așadar, Ion Segărceanu a
continuat să publice și în Canada volume de poezii și este răsplătit cu un
premiu pentru poezie pe anul 2004, oferit de Cenaclul și de Revista
“Observatorul” creatorilor români canadieni pentru promovarea limbii,
artei și culturii românești în Canada, cu o diplomă de onoare, în 2007 – la
împlinirea a șapte decenii de viață, iar în 2017 este din nou sărbătorit în
contextul manifestărilor culturale de la “Câmpul Românesc” - Hamilton, cu
prilejul vârstei sale de 80 de ani, de către confrații de la revista
“Observatorul” din Toronto, de cei din Montreal etc.
Iată, este locul să menționăm și cărțile lui Ion Segărceanu apărute în
Canada: John Segvale [= pseudonim: “Ion Segarcea Vale”], In the Children’s
word. Poems. Toronto: Nasha Canada Publishing, 2008; Ion Segărceanu,
Poezii pe Frunze de arțar. Jurnal liric canadian, Toronto: Nasha Canada
Publishing, 2010, 132 p., ISBN: 978-0-9866372-0-9; Ion Segărceanu,
Un vers zăbavă. Poezii, s.l., s.n., 2013, 75 p., ISBN: 978-9975-53-178-8;
Ion Segărceanu, Fețele poeziei. Versuri, Toronto: Nasha Canada Publishing,

49
2015; 91 p., ISBN: 978-0-9866372-2-7; Ion Segărceanu, Condeiul
fermecat. Versuri, Toronto: Nasha Canada Publishing, 2017, 101 p. ISBN:
978-0-9866372-2-9).
Cel mai recent volum al său, trimis cu dedicație lui Gheorghe Sarău și
Bibliotecii Facultății de Litere a Universității din București, este Vis și poezie.
Volum antologic selectiv (Toronto: Nasha Canada Publishing , 2018, 240 p.,
ISBN: 978-0-9866380-2-9), în care regăsim versuri apărute în 17 din
cele 30 de volume de poezie ale sale, anume, din vol.: Fuga din hazard –
1970, Solitarul citadin – 1972, Lungul drum către casă – 1976,
Embleme – 1976, Tărâmul magic – 1980, Veghe și dor – 1984,
Poemograme – 1986, Tărâm al eternei iubiri – 1989, Eternele izvoare –
1996, Pururi iubirea – 1998, Ascuns într-o lacrimă – 1999, Curcubeu de
vis și dor – 2001, Poezii pe Frunze de arțar – 2010, Un vers zăbavă –
2013, Fețele poeziei – 2015, Condeiul fermecat – 2017, dar și câteva
poezii – codificate de autor ca “Ultimele” (“Pe al Golgotei drum”, “Din slava
Lumii”, “Se lasă pleoapa zilei”, “Vaier”, “Stânca”). De fapt, cu această ultimă
poezie se încheie și cartea și chiar o așează pe coperta a patra:
Stânca* (scrisă de Ion Segărceanu în 2018, la Toronto)

Ai fost, O, Doamne!, stânca vieții mele

Și crezu-nmugurind de timpuriu,
Prin care mi-am durat un rost sub stele
Așa cum sunt, cum am râvnit să fiu.

Adeseori, m-a năpădit urgia

Și-am îndurat nevoi, dureri și chin,
Dar Tu mi-ai dat îndemnul și tăria
De-a fi stăpân pe propriu-mi destin.

Și astăzi, nins de anii-n scăpătare,

50
Superbu-mi vis pe aripi mari mă poartă
Și din înalturi de azur și soare
Tu îmi deschizi spre Tine largă poartă…
*vezi David: Psalm 18, verset 2 (Biblia, în limba română, ediție SUA,
nedatată)

Dumitru Negru (23 septembrie 1938) - primul pictor al localității

Dumitru Negru (v. Foto 7) și fratele său Ilică Negru erau fii lui Mărin
Negru din Segarcea Vale. Dumitru Negru, născut la 23 septembrie 1938,
după absolvirea claselor primare în comuna natală, Segarcea Vale (1944-
1948), urmează cursul elementar la Turnu Măgurele (în perioada 1948-
1951), după care frecventează o şcoală medie tehnică în Bucureşti, pe care
o absolvă în anul 1955. În perioada 1955-1956, Dumitru Negru susține
diferenţe pentru clasele a VIII-a – a IX-a, iar în perioada 1956-1957 îl
regăsim elev la zi, obţinându-și diploma de maturitate în vara anului 1957.
Ceva mai târziu, între anii 1962-1965, urmează Facultatea de Arte
Plastice de la Iași, funcționează apoi ca profesor de desen şi caligrafie la
Şcoala Generală nr. 2 din Turnu Măgurele, după care se transferă la Şcoala
Generală nr. 1 “Mircea cel Bătrân” din aceeași localitate unde predă până
în anul 1999 când iese la pensie.
Peste alți optsprezece ani de la absolvirea primei facultăți, Dumitru
Negru termină, în anul 1983, și Facultatea de Muzeologie a Institutului de
Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.
Casa de Cultură a Sindicatelor, Muzeul de Artă, spațiul expozițional
din incinta Cinematografului “Patria” – toate din Turnu Măgurele – sunt,
cu începere din anul 1970, gazda mai multor expoziții personale ale
pictorului Dumitru Negru și a celor de grup în care este cooptat (1970,
1971, 1977, 1990, 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997,
2009).

51
 Dar artistul expune, individual și laolaltă cu confrații săi pictori, și în
alte localități, precum: Alexandria, Craiova, Iași, Roșiori, Suceava, Râmnicu
Vâlcea ș.a. Astfel, Dumitru Negru ia parte la expoziţii individuale sau
colective, distribuția se prezintă astfel, în funcție de localitate: Alexandria
(1971, 1973, 1986-2001), Craiova (1995-2000, “Salonul Artiştilor
Olteni”), Suceava (1979, 1981 şi 1983 în contextul Expoziţiei
“Voroneţiana”), Iași (1982 şi 1998), Roşiorii de Vede (1992), Râmnicu
Vâlcea (1997, la “Salonul de Sud”).
De remarcat, începând din anul 1973, pictorul Dumitru Negru este
prezent și pe simezele bucureștene: 1973 - Republicana de Pictură de la
Sala Dalles, 1975, 1976, 1980, 1982, 1983, 1988 - “Expoziţia Naţională
de Grafică de la Bucureşti”, 1998, 2004 şi 2008, 2011 (în”Sala Oglinzilor”
din Palatul ”Şuţu”, alături de turneanul Petre Bucă, pictor autodidact, şi de
pictoriţa Camelia Pavlenco din București.
Artistul plastic ia parte la mai multe tabere de creație la: Tulcea
(1970), Suceava (1971), Bistrița Năsăud (1972), Ieud – Maramureș
(1974), Bistrița-Vâlcea (1976), Turnu Măgurele (1977), Câmpulung
(1978), Târgu Mureș (1979), Domnești – Argeș (1980), Curtea de Argeș
(1981), Brașov (1999, 2000) etc.
Dumitru Negru este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
(la recomandarea maestrului Ion Murariu şi a prof. univ. Gabriel
Grimalschi), iar pentru activitatea sa artistică a fost recompensat cu mai
multe premii și diplome (v. Diploma Inspectoratului pentru Cultură al
Județului Teleorman (2000), Diploma “Salonului de pictură a artiştilor
plastici” din Teleorman).
De-a lungul vremii, despre activitatea sa artistică s-au exprimat mai
mulți critici, confrați artiști, ziariști, cum sunt: C. Bivolaru (Tribuna Şcolii
,anul I, nr.15 ,16 septembrie 1971), Cornel Bozbici (Flacăra, anul XX, nr.
841, 11 septembrie 1971), Stan V. Cristea (Teleormanul, anul IV, nr.
2357/ 24 iulie 1982 și,nr. 2370/ 23 oct.1982), Vicenţiu Donose

52
(Independentul, Iaşi, sâmbătă 21 noiembrie 1998), Gh. Filip ("Omagiu" -
foaie volantă editată de Inspectoratul şcolar judeţean Teleorman şi de Casa
corpului didactic, iunie 1981), Nicolae Gadonschi - Ţepeş, preşedintele
Grupului Independent “Arte 26 - Petru Comarnescu”), prof. univ. Gabriel
Grimalschi (Bucureşti, 31 mai 2010), Alexandru Horico (“Teleormanul”, 8
martie 1986), Alexandru Ichim (membru U.A.P.-România - filiala Iaşi, 08
septembrie 2004), lect. dr. Gh. Macarie („Teleormanul", 27 iulie 1985), Ion
Manea (Teleormanul,supliment, mai 1970), prof. univ. dr. Gheorghe
Macovei (“Monitorul”- Iaşi, 17 noiembrie 1998), Ion Murariu (Bucureşti,
30 mai 2010), conf. univ. dr. Adina Nanu (în „Catalogul expoziţiei
personale" de la Iași, 1-20 iulie 1985 și în ziarul "Ora", Bucureşti,1999),
Ion Parhon („Contemporanul", octombrie 1986 și “Munca”, 16 iunie
1988), Viorica Pieptan (Contemporanul, 4 august 1978), prof. drd. Ilie
Roşianu (Bucureşti, 1 iunie 2010), Elvira Rusu (Teleormanul, anul IV, nr.
998, 12 mai 1971), Marian Stoian (Munca, anul XXVII, nr. 7409, 11
septembrie 1971), prof. univ. dr. Al. Tohăneanu (Teleormanul, anul IV, 25
noiembrie 1971) ș.a.
Scriitorul turnean, Virgil Andronescu, rezident în Brăila, ne anunța în
iunie 2015, că urmează să editeze o carte pe care o va numi "Spovedania
unui artist" ori "Negru colorat" dedicată “profesorului, pictorului şi omului
Dumitru Negru”, precizând, totodată, că: “Volumul se vrea a fi biografia şi
mesajul transmis de omul şi artistul Dumitru Negru cetăţenilor comunei
natale Segarcea Vale, judetul Teleorman. O vie amintire a ceea ce a
însemnat domnia sa în cultura orăşelului de la mal de Dunăre şi Olt -
Turnu Măgurele. "Spovedania unui artist" sau "Negru colorat" se doreşte a fi
o alinare adusă vieţii sale zbuciumate, cât şi prodigioasei cariere desfăşurată
de-a lungul a peste 60 de ani”.
Cu ocazia împlinirii a opt decenii de viață, Uniunea Artiștilor Plastici
și Primăria Municipiului Turnu Măgurele au sprijinit organizarea
“Retrospectivei 80 Dumitru Negru” la Rotonda Cinema “Flacăra” din

53
Parcul Mare din Turnu Măgurele, între 20 sept. – 3 oct. 2018, la vernisajul
acesteia din 20 septembrie 2018 participând și alți confrați artiști și
prieteni: Maria Sacerdoțeanu, Ioana Istrate, Ovidiu Orbeșteanu, Petre Bucă,
Gabriel Vitalia, Antonio Vitalia, Mitică Mișu, Iulian Dian. De asemnea,
lăudabil, Dumitru Negru ia parte de fiecare dată la activitățile care privesc
valorile segărcene (așezarea plăcilor dedicate lui Stelaru în 2018 și 2019,
deschiderea Muzeului Localității Segarcea Vale- în iunie 2018, lansarea
Expoziției cu tipăriturile lui Gheorghe Sarău – în 22 martie 2019, la Școala
Olteanca etc. Dar, creativ, octogenarul Dumitru Negru a deschis o nouă
expoziție de pictură în Turnu Măgurele, chiar acum – la începutul lunii mai
2019. Felicitări, ‘Nea Mitică și sănătate!

Pascu Geabou (11 aprilie 1938 - 25 iunie 2013) - misionar baptist

național și internațional

Pastorul Baptist Pascu Geabou, zis “Taica” (v. Foto 8), s-a născut în
ziua de 11 aprilie 1938, din părinții Ivan și Măria Geabou, la Segarcea de
Vale, unde a urmat școala elementară (1944-1952), apoi Școala Medie
Tehnică de Cooperație din București (1952-1956), ca, între 1957-1961,
să frecventeze, tot aici, Seminarul Teologic Baptist. Așadar, în doar un
deceniu, Pascu Geabou devine baptist, în anul 1950, se botează în 13
decembrie 1953 la București, se căsătorește, tot aici, în 3 august 1958, cu
Gherghina Dena (cununia fiind oficiată de pastorul Ioan Bunaciu, tatăl lui
Otniel Bunaciu – pastor și decan al Facultății de Teologie Baptistă din
cadrul Universității din București, prietenul nostru ( Gheorghe Sarău) – ca,
din 1961, “Taica” Pascu Geabou să ajungă deja pastor al unor biserici
baptiste și filiale din zonele Alexandria, Zimnicea și Turnu Măgurele.
Pastorul Pascu Geabou și Gherghina Geabou au avut nouă copii:
Aurelia (m. la 6 luni), Emanuel (1961), Daniel (1963), Samuel (1965),
Cornel (1967), Rodica (1971), Costel (1975), Adiel (1978) și Mihail
54
(1980). A înfruntat șicanele securității și nu s-a abătut niciodată de la
credință și de la moralitate necolaboraționistă.
Pascu Geabou a păstorit, a organizat și a deschis - prin cumpărare ori
zidire - case de rugăciune, ca acelea din: Alexandria, Beiu, Cârligați,
Cervenia, Conțești, Izvoarele, Lița, Năsturelu, Nenciulești, Plosca, Segarcea
din Vale, Turnu Măgurele, Traian, Țigănești 1 și 2, Viișoara, Zimnnicea,
circulând, de regulă, între ele…cu bicicleta…
Pascu Geabou a mai funcționat ca secretar și președinte al
Comunității Baptiste din București, a fost membru în Comitetul Executiv al
Uniunii Baptiste, iar după pensionare, în intervalul 2001-2005, a slujit la
Biserica Baptistă Română “Pacea” din Phoenix (Arizona – SUA), a fost
misionar în Zambia. În 2005, revine în România și sprijină ca pastor
Biserica Baptistă din Potcoava – jud. Olt și devine membru fondator al
Bisericii Baptiste “Calea Domnului” din Alexandria, demarată în casa lui și
în vecinătatea căreia se găsea și locul destinat în acest scop. Pascu Geabou a
decedat în dimineața zilei de 25 iunie 2013, la Alexandria.

Marin(ică) Drăgulinescu (4 martie 1939) - profesor universitar, fost decan

al Facultății de Electronică a Universității “Politehnica” din București

Marinică Drăgulinescu (n. în 4 martie 1939, la Segarcea Vale, v. Foto

9) este cel de-al doilea băiat al lui Radu și al Lilicăi Drăgulinescu, cel mare
fiind Ionel (n. în 1938, architect, m. în 2011), iar cei mai mici - Dumitru
și Rodică – ambii ingineri electroniști.
Tatăl lor, Radu Drăgulinescu (n. în 1910), necooperativizat, a fost
apicultor, ca şi mama lor, Lilica Ristea (după numele de fată, soră cu
învățătorul Vasile Ristea de la Segarcea Deal). Părinţii lui Radu Drăgulinescu
au fost Neacșa Drăgulinescu (n. în anul 1870 și m. în 1950, la 80 de ani) şi

55
Ion Drăgulinescu (m. în 1912, victimă a unei molime). Fratele lui Radu
Draăgulinescu era mai mare, Marin (n. în 1905).
Marinică Drăgulinescu a urmat clasele I și a II-a la Segarcea Vale
(1946-1948), avându-l învățător pe dl. Giuclea, originar din Segarcea din
Deal, unde fusese coleg de școală elementară cu mama lui Marinică, Lilica
Ristea – pe numele de fată. Marinică Drăgulinescu ne spunea, în anul 2015:
“Sălile de clasă erau unde este acum Căminul Cultural, în corpul al doilea,
nu cel de la șosea, ci acela dinspre marginea satului, mergând în
profunzimea curții. Erau două săli de clasă cu o intrare pe mijloc, între ele.
Acolo avea să fie după aceea grădinița. Învățătorul Giuclea avea și el un
băiat, pe Tudor, care era coleg de clasă cu mine. Știu că învățătorul ne
învățase cum să măturăm noi clasa, neexistând om de serviciu. Ridicam
băncile la nouăzeci de grade și făceam curățenie singuri. Om de serviciu era
doar pe durata iernii, când venea să facă focul în sobe”. Profesorul
Drăgulinescu ne mai arată că, atunci când era în clasa I și a II-a (1946 și
1947), ora de religie era trecută în orarul clasei și era așezată la ziua de
duminică, fiind scris așa: “La Biserică”.
Cu începere din clasa a III-a (1948) și până la terminarea clasei a
VII-a (1953), Marinică Drăgulinescu locuiește la Turcheș, lângă Săcele, în
județul Brașov, la unchiul său dinspre tată, Marin Drăgulinescu, căsătorit cu
Elena Naidin (cu origini de la Seaca din Teleorman, dar locuise cu părinții ei
la Turnu Măgurele, Odaia). Unchiul lui Marinică Drăgulinescu, Marin
Drăgulinescu, urmase Școala Normală de învățători la Alexandria - unde
fusese sprijinit financiar de un unchi de-al lui de la Pitești, care lucra la
calea ferată -, iar nevasta lui, Elena Naidin Drăgulinescu, făcuse același tip
de liceu, dar la Turnu Măgurele. Când au terminat, prin 1934-1935, s-au
căsătorit și - negăsind două posturi împreună în zonă - au plecat la
Turcheș, unde erau scoase două posturi. Tot acolo a venit și fratele Elenei
Naidin; ei stătuseră pe colț, când se iese din Odaia, pe stânga, și se intră în
Turnu Măgurele.

56
 Astfel, răstimp de 9 ani, din 1948 și până în 1953, când a terminat
clasa a VII-a, Marinică Drăgulinescu a învățat la Turcheș, acasă, la Segarcea
Vale, venind doar în vacanțe și participând la toate activitățile familiei (pe
vremea aceea, părinții săi începuseră să se ocupe și de stupărit).
De ce fusese trimis Marinică la Brașov? Acesta ni se confesează astfel:
“Cred că au existat două motive. Primul era că acolo și fratele meu, Ionel, și
eu eram sub ochii unor învățători. Pentru că aici, la Segarcea Vale,
mergeam la școală când răsărea soarele, nu ne purta nimeni de grijă în
mod deosebit. Iar când soseam la școală, ieșeam în curte și ne jucam. Nu
era un program, așa, după ceas. Al doilea motiv era acela de a fi feriți de
zona unde părinții noștri erau pedepsiți. Pentru că a fost o perioadă când
au fost trecuți la chiaburi. Or, astfel, ni s-a pierdut urma. Ionel, fratele meu
mai mare, ca să meargă la liceu, a fost înfiat pe numele sorei tatălui meu,
Maria. Era anul în care nu se putea intra la liceu dacă familia era
considerată ca fiind de chiaburi. De aceea am plecat noi acolo, pentru că
eram necunoscuți, iar unchiul și mătușa mea erau acolo încă de prin 1935-
1936 și erau știuți ca învățători, așezați, aveau un statut recunoscut de
lume. Dacă erau niște anchete pe acolo erau pentru cei vizați, nu și pentru
ei”.
După clasa a VII-a, Marinică Drăgulinescu a mers pentru patru ani
(1953-1957) la Liceul de băieți nr. 1 “Andrei Șaguna” din Brașov, în
incinta căruia funcționa și Liceul Mixt German, mutat apoi unde se află
acum Liceul Honterus. Pe lângă liceul destinat băieților, mai exista la Brașov
și un liceu similar de fete.
Între 1957-1962, Marinică Drăgulinescu este student la Facultatea
de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnice din București.
“La început, “Politehnica” a funcționat în sediul său principal din strada
Polizu, cu niște clădiri anexe pe Mihail Moxa, Calea Victoriei, și pe 1 Mai –
ne spune Marinică Drăgulinescu -, iar din anul universitar 1967/ 1968 se
dă în funcțiune Corpul B. din actualul sediu al “Politehnicii” de azi”.

57
Urmează stagiul militar specific studenților (o lună și jumătate în timpul
facultății și trei luni după armată, la Roman și București).
După terminarea facultății, Marinică Drăgulinescu este solicitat să
rămână asistent universitar (1962-1970) la Facultatea de Electronică, apoi
avansează ca șef de lucrări (1968/ 1970-1979, luându-și doctoratul în
aprilie 1977, sub îndrumarea prof. Edmond Nicolau). Devine apoi
conferențiar (1979-1990) și, din 1990 și până la pensionare, în 2009,
este profesor și decan, ulterior și prodecan (ultimii patru ani din acest
interval). De atunci (din 2005) și până azi, Marinică Drăgulinescu a rămas
profesor emerit, ține cursuri și beneficiază încă de un birou al său în
clădirile de la “Leu”, exact unde Gheorghe Sarău a purtat cu dânsul discuția
în toamna anului 2015. De bună seamă că, la 1 iunie 2018, era prezent la
inaugurarea Muzeului Localității Segarcea Vale, situat în vechea Școală
Olteanca .

Marian Mustăciosu, Pr. (11 martie 1951) - al doilea preot din localitate,
calificat și cu parohie în localitate

Cel care avea să-i urmeze, după 1973, părintelui Andrei Mustăciosu,
după decesul acestuia în ziua de Crăciun, în 25 decembrie 1972, a fost
tânărul preot atunci, Marian Mustăciosu. Născut la Segarcea Vale, la 11
martie 1951, din părinții Florea și Maria, viitorul preot, elevul Marian
Mustăciosu, urmează școala generală, între anii 1959-1967, în comuna
natală, ca apoi să devină elev al Seminarului Teologic Ortodox de la Mofleni
(Craiova), în 1967. După puțin timp însă, în urma unor reorganizări, trece
la seminarul de profil din București și își finalizează studiile în anul 1972.
După îmbolnăvirea preotului Andrei Mustăciosu, în toamna anului 1972,
după mutarea la Pitești, la fiica sa, și după decesul său, survenit în 25
decembrie 1972, serviciul religios la Segarcea Vale este preluat, răstimp de

58
un an, de preotul Nicolae Litescu de la Biserica “Adormirea Maicii
Domnului” din Segarcea Deal.
La 1 iunie 1973, absolventul seminarului teologic, Marian Mustăciosu,
se căsătorește cu educatoarea Florica Martin, cu care se cunună religios la 7
octombrie 1973, după cum noi înșine ținem minte. Tot în octombrie 1973,
Marian Mustăciosu este diacon, hirotonit la Muntenii Buzăului (jud.
Ialomița), cu sprijinul S.S. Roman Ialomițeanul, după care - de la 1
decembrie 1973 și până la 10 aprilie 2016 – este, fără întrerupere -
preotul paroh al Bisericii “Cuvioasa Parascheva” din Segarcea Vale.
După zugrăvirea Bisericii „Cuvioasa Parascheva” (2000), părintele
Marian Mustăciosu este ridicat în cinul bisericesc de iconom stavrofor, rang
conferit acelor preoți care au demonstrat o activitate pastorală de excepție,
ceremonie la care am fost și noi de față, căci, la iniţiativa noastră
(Gheorghe Sarău), cu sprijinul Partidei Romilor, prin deputatul Nicolae
Păun, cu înțelepciunea și sprijinul Pr. Marian Mustăciosu, este pictată, în
interior, la intrare, în partea dreaptă, Sfânta Sara - patroana religioasă a
rromilor - de către pictorul Ion (Oprică) Alexe, care a pictat și lăcașul sfânt.
Gestul era şi este cu atât mai important cu cât în localitate nu au
existat niciodată mai mult de 3-4 familii de rromi, ulterior şi a cincea
(anume: o familie de fierari a “Matildei şi a lui Gheorghe Ţâganu’ al
Matildei”, o familie de cărămidari – în vale, la capătul drumului care
coboară de la Biserică spre cimitir, unde este fântâna (era familia lui “Ilie
Toboşaru’”) -, o altă familie de rromi fierari pe uliţa şcolii noi (în spatele
Primăriei), alta în valea de sub şoseaua principală (vale ce despărţea părţile
de sat „Vai de ei” de „Sârbie” şi care se continua, în sus, pe linia de lângă
familia lui Lucă Manea, pe care se afla şi casa profesorului Petre Cojocaru).
Şi pentru că a venit vorba (şi e bine să se ştie din perspective
interconfesională şi interetnică) să arătăm că celebrarea anuală a Sfintei
Sara, în contextul „Sfintelor Marii de la Mare”, se face exact în localitatea
denumită „Les Saintes Maries de la Mer”, cu acelaşi înţeles, care se află în

59
sudul Franţei. Pelerinajul anual al rromilor europeni, între 24-25 mai,
datează din anul 1935. La subsolul bisericii de acolo se află statuia Sfintei
Sara, după care a fost realizată pictură, în anul 2000, de către Ion
(Oprică) Alexe, aici, în Biserica "Cuvioasa Parascheva” din Segarcea Vale.
O altă apreciere a activității părintelui Marian Mustăciosu o constituie
diploma de merit primită în anul 2013 pentru activitatea sa depusă ca
responsabil al Cercului Pastoral, între 2011-2016, pentru zona
așezămintelor bisericești de pe întinsul Sâiului și al Oltului, de la Segarcea
Vale și până la Uda, Slobozia Mândra.
De la 10 aprilie 2016, părintele Marian Mustăciosu predă ștafeta
tânărului preot Anghel Florin, în cadrul slujbei de instalare la Biserica
"Cuvioasa Parascheva” (v. Foto 10), la care ia parte și părintele Adrian
Emanuel Silimon de la Catedrala Ortodoxă “Sf. Haralambie” din Turnu
Măgurele, care este și directorul Școlii nr. 4 din Cartierul Catanga – Turnu
Măgurele.

Rodian Drăgoi (1 februarie 1951 - 9 noiembrie 2018) - al treilea poet

născut în localitate, cunoscut la nivel național

Poetul și ziaristul Rodian Drăgoi (v. Foto 11) s-a născut la 1 februarie
1951, în Segarcea Vale, din părinții Marin Drăgoi (v. locul casei la capătul
străzii Dimitrie Stelaru) și Maria Drăgoi (Maria Vătrai, pe numele de fată,
din Lița). În scurt timp, tatăl viitorului poet fiind milițian, familia sa s-a
mutat în comuna limitrofă, Lița, unde copilul Rodian Drăgoi urmează
primele două clase primare (1958-1960), apoi clasele a III-a și a IV-a sunt
parcurse în localitatea argeșeană Rociu (1960-1962), după care, clasa a V-
a este absolvită tot în Argeș, la Costești (1962-1963), după cum tatăl său
avea post. Rodian Drăgoi revine în “matca” teleormăneană, la Lița, și
urmează și celelalte trei clase gimnaziale (a VI-a – a VIII-a), între 1963-

60
1966. Debutul în presă, cu versuri, s-a produs repede, în martie 1967,
când publică în revista băcăuană “Ateneu”.
Rodian Drăgoi merge pentru doi ani de zile la Liceul Teoretic ”Unirea”
din Turnu Măgurele (1968-1970), după care, probabil, își satisface serviciul
militar. Este, totuși, prezent în antologii de poezie, alături de alți confrați
(v. 1969, Alexandria-“Glasurile câmpiei”; 1972, Alexandria – “Idealuri”),
iar între anii 1973-1974 îl regăsim ca președinte al cenaclului literar
“Dimitrie Stelaru” de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Turnu
Măgurele. De fapt, aici, la Turnu Măgurele, se formează ca poet. În vara
anului 1974, poetul vine în București, locuind într-un bloc din cartierul
Berceni.
În primul deceniu al contextului bucureștean (1974-1984), Rodian
Drăgoi este inclus în antologia de versuri “Catarge” (1978, București), este
președintele cenaclului literar “Constelația lirei” (între 1979-1980, găzduit
de Ateneul Tineretului București), are loc debutul său editorial, cu premiul
de debut pe anul 1979, cu ciclul de versuri “Tulbure ninsoare”, inclus în
volumul “Caietul debutanților 1979” și apărut mai târziu la Editura
Albatros, în 1981), își reia, tot aici, studiile la Liceul de Filologie – Istorie
“Ion Creangă” din București (1979-1982), primește, de asemenea, în anul
1982, “Premiul pentru poezie al revistei Luceafărul” și, nu în ultim rând,
conduce cenaclul literar “Dialog” (1982-1983, din cadrul Clubului
Sindicatelor în Construcții din București). Dar, poate, cea mai mare
realizare din acest prim deceniu bucureștean al său este apariția, în anul
1984, a volumului “Către iarnă”, cu o postfață a poetului Ion Gheorghe
(București: Albatros, 84 p.).
În ansamblu, din anul 1981 - după ce poetul fusese inclus în volumul
apărut la Editura Albatros (v. “Caietul debutanților 1979”, publicat în
1981) – și până în anul 1984, poetul Rodian Drăgoi intră în atenția
revistelor literare reprezentative și a rubricilor de critică literară, beneficiind
de referirile de specialitate ale unor critici, istoriografi literari, scriitori, ca,

61
de ex.: Nicolae Manolescu, George Alboiu, Eugen Barbu, Voicu Bugariu, Cezar
Ivănescu, Victor Niță, Alexandru Condeescu, Laurențiu Ulici ș.a., de
aprecierile altora, ca: Ovidiu Genaru, Ana Blandiana, Radu Cârneci, Dan
Cristea ș.a.
Perioada 1985-1989 constituie o etapă de statornicire creativă, deși
mai puțin vizibilă. Totuși, în anul 1986, volumul pe care îl publicase Rodian
Drăgoi în anul 1984, Către iarnă (București: Albatros, 84 p., cu o postfață
dăruită de poetul Ion Gheorghe), avea să-i aducă poetului o nouă
recunoaștere, “Premiul U.T.C. pentru poezie”. Tot în acest an, din creația sa
sunt incluse mostre poetice în antologia “Cântecul Patriei” (București,
1986), iar Rodian Drăgoi, deși mai greu în apusul comunist, continuă să
publice în paginile revistelor, să fie în atenția confraților (v. consăteanul său,
Ion Segărceanu, Rădăcinile sunt dulci, “Contemporanul”, 10 (2207), 3 mar.
1989, p.5).
După Decembrie 1989, poetul Rodian Drăgoi reintră, ca și ceilalți
confrați întru literatură, pe de o parte, într-o eră de normalitate, fiind –
în perioada 1990-1997 - redactor, secretar de redacție, secretar general
de redacție, redactor șef, șef secție etc. la peste zece publicații bucureștene,
și - pe de alta - și de amărăciune, căci în proaspăta lume “liberă“, exact în
anul 1990, i se retrage volumul Fereastra secretă de la editura la care
debutase, Editura Albatros. Poetul a reușit, totuși, să obțină și să păstreze
un unic exemplar, ca dovadă.
După un alt deceniu (1990-2000), poetul Rodian Drăgoi revine
editorial și, în anul 2001, îi apare volumul de versuri Fotografia absenței
mele (București: Editura “Amurg sentimental”, 2001, 94 p.), iar peste un
an devine membru al Uniunii Scriitorilor din România (2002). Brusc, din
2001 și până în 2005, volumul Fotografia absenței mele reînvie atenția
criticii, acordându-i-se atenția și respectul cuvenit, prin recenziile și
semnalările făcute de critici, istoriografi literari, scriitori și confrați ziariști,
ca, de pildă: Constant Călinescu, Ion Machidon, Valeriu Filimon, Nicolae

62
Sinești, Nicolae Rotaru, Florin Burtan, Eugen Cojocaru, Domnița Neaga,
Toma Grigorie, Victoria Milescu, Cornel Paiu, Cristina Roxana-Roșu, N.
Georgescu, Lucian Gruia, Aureliu Goci, Horia Gârbea, Mihai Antonescu,
Florentin Popescu, N. Georgescu, Constantin Stan, Ana Dobre, Corina
Sandu, Șt. Vida etc. etc.
Dar poetul Rodian Drăgoi merge mai departe și publică volume de
poezie, precum: Poeme de trecere (București: Editura Deliana, 2006) și
Lumină de mireasă (București: Editura Muzeul Literaturii Române, 2007,
antologie cu o prefață de Marian Drăghici şi cu o postfaţă a Constanţei
Buzea), ultimul volum recenzat de mai mulți critici, dintre care îl
menționăm pe prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, care conchide: “În faţa
minimalismului în floare, gălăgios-ofensiv şi productiv, Rodian Drăgoi – ca
actant poetic – se furişează, sfios, în culise; de acolo însă, la anumite
intervale, ne trimite semnale lirice luminate de har” (v. Recuperări
(I): ,,Cazul” Rodian Drăgoi, în ,,Convorbiri literare”, nr. 5 (173), mai 2010,
pag. 62). De remarcat și faptul că, în decursul vremii, unele dintre poeziile
poetului au fost traduse și incluse în unele antologii şi publicaţii în limbile
albaneză, engleză, franceză, maghiară, sârbă ș.a., iar opera sa a fost din nou
răsplătită prin premiile “Antares” (2007), “Caligraf” (2008 și 2015).
În 2010, poetul Rodian Drăgoi se cunoaște cu admiratoarea sa,
bibliotecara și poeta Marilena Apostu, din Galați, unde poetul avea să se
mute în ultimii ani de viață și să moară.
Ultimul volum publicat de poet a fost lansat la Târgul de carte
“Gaudeamus”, în luna decembrie 2017 (în absența sa, fiind bolnav și locuind
la Galați), dar a fost de față, în calitate de consătean invitat de poet,
Gheorghe Sarău. Este vorba de volumul Tata, Minodora și trandafirul
(București: eLiteratura, 2017), prezentat de Florentin Popescu.
Sănătatea extrem de șubredă l-a ținut pe poet mult timp în spital pe
parcursul anului 2018, îngrijindu-se de el poeta Marilena Apostu Rodian.
După o aparentă stare bună, poetul avea să se mute din această lume,

63
vineri, 9 noiembrie 2018, fiind înmormântat, la Galați, în ziua de 12
noiembrie 2018, în Cimitirul “Eternitatea”, zis „Ghiţă Vasiliu”. Stelaru,
căruia Rodian Drăgoi îi trimisese o scrisoare prevestitoare în urmă cu 11
ani, se va fi bucurat poate la întâlnirea lor, Dincolo.
Scrisoare către Dimitrie Stelaru
de Rodian Drăgoi
De mii de ani nu ţi-am mai scris, Dumitre,
cenuşa dintre noi a dat în floare
îţi scriu acum şi ştiu c-o să mă ierţi
sunt străbătut de-o rană călătoare

de când te-ai dus m-am înnoptat şi-aud

cum te caută planetele pe care ai trăit
acum e primăvară, vin mugurii pe jos
spre satele pe care le-ai iubit

sălbatec ninge-n casa în care te aştept

s-a-ntunecat şi vinul strigându-te duios
mi-e-aşa de frig de parcă tot aş sta
lângă un foc cu flăcările-n jos

şi umbra mea e leoarcă de sudoare

spre palida ta casă alerg pe-un drum beteag
aş vrea să deschid uşa dar nu mai pot să intru
o namilă de greier s-a aşezat în prag”.
(din vol. Rodian Drăgoi, Lumină de mireasă, București:
Editura Muzeul Literaturii Române, 2007).
Ca ultim eveniment privitor la poet, e de arătat că, vineri, 10 mai
2019, Gheorghe Sarău, Nicolae Băciuț, Marilena Apostu, Lazăr Maricel și
câțiva profesori au inițiat, la Galați – în contextul unui concurs național

64
școlar de creație literară – o vizită la mormântul poetului, cu recitări din
ultimul volum al său.

Gheorghe Sarău (ns. 21 aprilie 1956) - lingvist rromolog la nivel

internațional, istoriograf-monograf, bibliograf, primul doctor și profesor
universitar de limba rromani din țară (1992 – în present), autor al
primelor dicționare, manuale școlare și cursuri universitare pentru această
limbă la nivel național și internațional, fost consilier pentru limba rromani
și rromi în Ministerul Educației timp de 28 de ani (1990 -2018), al doilea
monograf al întregii localități Segarcea Vale etc.

Gheorghe Sarău (v. Foto 12) s-a născut la 21 aprilie 1956, în

comuna Segarcea Vale (jud. Teleorman), din părinţii: Petre Sarău (cunoscut
ca “Petrică al lui Ion și al Gherghinei Pârvuleţu”, deși în acte erau trecuţi
“Sarău”, ca în familia de la Segarcea Deal de unde proveneau) și Ioana
Sarău - fiica lui Filip (Filuș) și a Ispasei Nedelcu (născută: Tatarici).
Gheorghe Sarău a urmat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine –
Universitatea din București, secțiile rusă-maghiară, alături de limbile
facultative bulgară și spaniolă (1979-1983), răstimp în care a debutat și
publicistic (în aprilie 1982). Cu două luni mai înainte de terminarea
facultății, Gheorghe Sarău a început să studieze, în mod individual, și limba
rromani (limba țigănească). Dar, până să trecem la prezentarea cronologică
a unor aspecte din viața și activitatea sa, să arătăm că, în prezent (2019),
Gheorghe Sarău este profesor universitar doctor la secția de limba și
literatura rromani a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul
Universității din București (din 1992) şi că a lucrat, în paralel, între 1 mai
1990 - 31 august 2018, în Ministerul Educației Naţionale – inițial, la
Direcția Relații Internaționale și la Direcția Minorități – ca inspector pentru
relații internaționale în învățământ și ca metodist al ministeului la nivel
național pentru limba rromani (între mai 1990 – 30 aprilie 1998),

65
respectiv, a ocupat – în același minister - funcția de consilier pentru limba
rromani și rromi (între 1 mai 1998 - 31 august 2018), la Direcția
Minorități.
De numele lui Gheorghe Sarău se leagă normarea limbii rromani în
România, organizarea și dezvoltarea studiului limbii rromani la nivel
preșcolar, școlar, liceal și universitar (în sistemul universitar din România,
de pildă, introduce primul curs facultativ de limba rromani în oct. 1992,
organizează prima secție de limba rromani, ca limba a doua B., la
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine – București, în anul 1997, iar ca
limbă principală A. - începând din anul 2005; din anul 2000, înființează
specializarea de învățământ la distanță, reușind pregătirea a peste 600 de
institutori rromi – profesori de limba rromani etc.), dar el este și cel care a
inițiat și gestionat programe educaționale strategice pentru rromi, care - în
continuare - sunt derulate de Ministerul Educației Naţionale.
Între 1990-1994, Gheorghe Sarău a predat limba rromani la grupa
de viitori învățători rromi de la Școala Normală/ Liceul Pedagogic din
București și, în paralel, din 22 oct. 1992 și la Universitatea din București.
Este și intervalul de timp când Gheorghe Sarău debutează și editorial, în
anul 1992, cu Mic dicționar rom-romîn (București: Editura Kriterion), și
când, între 1992-1998, acesta urmează, la aceeași universitate
bucureșteană, sub îndrumarea prof. univ. dr. Lucia Wald, stagiul de doctorat
în domeniul indo-europenisticii, obținând titlul de doctor în filologie, în 28
septembrie 1998, cu o temă consacrată dialectului rromilor spoitori din
Oltenița.
Gheorghe Sarău a parcurs mai multe stagii de pregătire ca student,
mergând la cursuri de vară de limba bulgară și maghiară, din Bulgaria,
respectiv - Ungaria, apoi, în perioada 1990-2003, și la cursurile similare
în domeniul limbii rromani, desfășurate sub îndrumarea prof. univ. dr.
Marcel Courthiade (de la INALCO - Sorbona Paris) și a prof. dr. Rajko
Djurić (poet rrom din Serbia și președintele Uniunii Internaționale Rome), în

66
Finlanda – 1991, Italia – 1992, Franța – 1993, 1994, 1995, Germania
– 1998 ș.a., fiind, totodată, cooptat să țină, alături de profesorii săi, orele
de limba rromani în cadrul Cursurilor internaționale de limba, literatura și
istoria rromilor, desfăşurate în Germania, în verile 1998, 1999 și 2003.
Gheorghe Sarău a publicat 100 de volume în domeniul rrom, dintre
care: 55 sunt cărți ca autor unic, iar 45 sunt realizate în calitate de co-
autor. De asemenea, a luat parte la publicarea altor 145 de volume pe
tematică rromă (cărți și broșuri), dintre care: 80 de titluri constituie
contribuțiile sale ca îngrijitor de colecție/ ediție/ coordonator, prefațator,
redactor, traducător – confruntator între original și traducere etc., iar 65
sunt volume colective sau reviste la care acesta este autor al unor părți din
volume sau semnatarul unor articole de limba, folclorul, istoria, tradițiile
rrome, ori care vizează predarea limbii și literaturii rromani în școli și
facultăți. Nu în ultim rând, Gheorghe Sarău este autor al unor volume din
afara domeniului rrom, reprezentând contribuții aduse la recuperarea
memoriei colective românești (bibliografică, istoriografică, artistică etc.), ca,
de ex.: un volum dedicat artistei de muzică ușoară Aida Moga; volume
consacrate poetului boem consătean, Dimitrie Stelaru; un volum monografic
dedicat localității Segarcea Vale, biblografii, un dicționar de abrevieri
românești și străine etc.).
În ultimii ani, Gheorghe Sarău s-a dovedit a fi inițiatorul și co-
organizator al Muzeului Localității Segarcea Vale, cât și donatorul fondului
muzeistic esențial necesar deschiderii acestui Muzeu în ziua de 1 iunie 2018.
Pe lângă acestea el este însă preocupat și de documentarea, elaborarea și
dezvelirea unor plăci memoriale pe imobilele și în locurile în care s-au
născut, au trăit și creat scriitori și artiști din spațiul geografic
teleormănean: la Turnu Măgurele (Dimitrie Stelaru, Hortensia Papadat
Bengescu, Hariclea Darclée, Gherase Dendrino, Florian Cristescu ) și la
Segarcea Vale (la casa natală a lui Dimitrie Stelaru) etc.

67
 Deși nerrom, pentru meritele sale deosebite dovedite în direcția
promovării consecvente a limbii rromani, prin publicații proprii și în
procesul de inițiere și de consolidare a învățământului în limba rromani,
grație inițiativelor sale privind școlarizarea rromilor, în general, Gheorghe
Sarău a fost răsplătit cu peste 30 de premii, dintre care mai multe premii
sunt internaționale (de pildă: Premiul Hidalgo pe anul 1995, conferit în
1999 - în Spania, Premiul Președintelui Republicii Italiene, conferit în
1999 - în Italia ș. a.), căci, într-adevăr, palmaresul realizărilor sale
editoriale și profesionale este remarcabil, reunind contribuții despre care
cititorul se poate informa, suplimentar, accesând și sursele indicate aici:
1. Gheorghe Sarău, “Finis coronat opus”. Bibliografie cu repere din
viața și activitatea autorului (Prefață: Nicolae Băciuț, Târgu Mureș: Editura
“Vatra Veche”, 2018, 384 p.; cu fotografia color a autorului făcută la New
Delhi, în 2016). Căutați aici: https://www.academia.edu/38154503/
Finis_coronat_opus/;
2. Gheorghe Sarău, Fișa emblematică a rezultatelor și activităților
profesionale întreprinse în perioada 1990-2019 (prezentare selectivă);
3. Gheorghe Sarău, Repere biografice și profesionale pentru perioada
1962-2019
***
Gheorghe Sarău: Fișa emblematică a rezultatelor și activităților
profesionale întreprinse în perioada 1990-2019 (prezentare selectivă)
- 100 de volume publicate în domeniul rrom, dintre care: 55 sunt cărți
- ca unic autor, 45 sunt realizate în calitate de co-autor;
- 145 de volume publicate în domeniul rrom (cărți și broșuri), dintre
care: 80 de titluri constituie contribuțiile sale de îngrijitor de colecție/
ediție/ coordonator, prefațator, redactor, traducător – confruntator între
original și traducere etc., iar 65 sunt volume colective sau reviste de limba,
folclorul, istoria, tradițiile rrome, ori care vizează predarea limbii și

68
literaturii rromani în școli și facultăți, la care acesta este autor al unor
părți din volume sau al unor articole;
- autor al altor volume, din afara domeniului rrom, reprezentând
contribuții aduse la recuperarea memorialistică, bibliografică, istoriografică
și culturală românească (un volum dedicat artistei de muzică ușoară Aida
Moga; volume dedicate poetului boem consătean, Dimitrie Stelaru; volum
monografic dedicat localității Segarcea Vale etc.);
- membru activ în "Grupul de Cercetări şi Acţiuni în Lingvistica
Romani" al Comunităţii Europene, coordonat de Centrul de Studii Rrome
din cadrul Universităţii Sorbona - Paris şi de Fundaţia "Rromani Baxt" din
Franţa, participând, în calitate de co-autor, la elaborarea lucrărilor de
limbă rromani editate pentru uzul preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, în
perioada 1991-1996, la nivel european, în grupul coordonat de Marcel
Courthiade;
- autorul primelor programe (curricula) pentru studiul limbii rromani:
al programelor pentru elevii Şcolilor normale/ Liceelor Pedagogice (1991),
al programei de rromani pentru elevii cl. I - cl. a XIII-a (1992); autorul
programei de limba rromani pentru studiul acestei limbi ca limbă
opțională/ facultativă în cadrul Facultății de Limbi şi Literaturi Străine
(1992); autorul programelor pentru Secţiile A şi B de limba rromani
(1997, 1998, 1999 etc.);
- autorul primului dicţionar din domeniul limbii rromani publicat în
România, Mic dicţionar rom-român (Bucureşti: Editura Kriterion,1992,
176 p.; cu o schiţă a Morfologiei dialectului vlah de varietate românească al
limbii romani, p. 25-81);
- iniţiatorul primului Curs universitar de limba rromani din
învăţământul superior românesc în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi
Străine a Universităţii din Bucureşti, introdus ca ofertă educațională cu
începere din anul univ.1992/ 1993, în regim de curs facultativ (1992-
2002, cca 150 de cursanți);

69
- iniţiatorul şi coordonatorul Grupului Român de Cercetări şi Acţiuni în
Lingvistica Rromani (ce a funcţionat ad-hoc din anul 1993; constituit legal
la data de 15 ianuarie 1998, iar din data de 18 mai 1998 având
personalitate juridică). Din 2005 – membru;
- consultant ştiinţific în probleme de limbă rromani (îndeosebi în profil
editorial) pentru diferite edituri, ONG-uri și instituții, care au editat lucrări
de limbă rromani (1993-2007);
- inițiatorul completului unic în lume de manuale de limba și literatura
rromani pentru cl. I - a X-a), autor fiind, în principal, Gheorghe Sarău
(1994-2011), apoi, între anii 2015-2019, coordonarea producerii și
editării de noi manuale rrome a revenit echipei Gheorghe Sarău – Ionel
Cordovan);
- autorul primului manual de limbă romani (Limba rromani
(țigănească). Pentru clasele de învăţători rromi ale Şcolilor normale/
Liceelor Pedagogice (Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., l994, 240 p.);
- autorul primei culegeri de texte rrome (Culegere de texte în limba
rromani - clasele a II-a - a IV-a (Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică, R. A., 1995,188 p.; lucrarea reuneşte texte folclorice rrome şi
culte ale autorilor rromi din toată lumea);
- inițiatorul secţiei de indianistică, ca specializare B, începând din anul
universitar l996/ 1997, în cadrul căreia (la propunerea scrisă și la
multiplele demersuri ale lui Gheorghe Sarău) se reia (în noua formulă)
studiul limbii hindi (ce fusese întrerupt răstimp de doi ani), urmând ca din
anul univ. 1997/ 1998 să se se structureze o secție comună (de hindi și
rromani). În urma acestor inițiative, secţia B. Indianistică (hindi-rromani)
demarează în octombrie 1997, în cadrul căreia Gheorghe Sarău asigură
orele de limbă rromani;
- căutător de fonduri pentru editarea de cărţi rrome și îngrijirea celor
scrise de alte persoane (limbă, literatură, istorie, muzică etc.), peste 50 de
titluri (1997-2018) .

70
- redactor (1997), redactor șef adjunct (1998), redactor șef (1998-
2001) al publicației “Asul de treflă” editat de Partida Romilor;
- inițiatorul secţiei de limbă şi literatură rromani, ca specializarea a
doua, B., cu începere din anul univ. 1998/ 1999, în cadrul Facultăţii de
Litere şi la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, cu o primă promoție în
anul 2001 (secția înfiinţată şi acreditată provizoriu avea să se dezvolte,
începând din an univ. 2005/ 2006, în secție A. Limbă şi literatură
rromani); Cca 200 de studenţi la secţia de limba rromani a Facultăţii de
Limbi și Literaturi Străine – Universitatea din Bucuresti au urmat această
specializare, între 1992-2018;
- primul doctor cu o teză dedicată limbii rromani susținută în 28
septembrie 1998, sub îndrumarea prof. univ. dr. Lucia Wald (elaborată în
stagiul de pregătire, între 1992-1998);
- membru în Subcomitetul interministerial pentru rromi (S.I.R.) de pe
lângă Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale din Guvernul
României (mai 1998-22 apr. 2001, până la încheierea mandatului acestui
subcomitet, anume, pregătirea textului primei strategii guvernamentale
pentru rromi, adoptată prin H.G. 430/ 25 apr. 2001);
- iniţiatorul şi coordonatorul iniţiatorul a 15 tabere pentru copiii rromi
și de alte etnii la Costinești, Năvodari, Tuzla ș.a. (între 1998-2008);
- membru fondator al Asociaţiei pentru educaţia rromilor "Khetanes"
["Împreună"], constiuită în august 1999, la Satu Mare, reconfirmată la
Bucureşti în 17 noiembrie 1999, cu personalitate juridică din anul 2000
(H.J. nr. 21 / 28.IV.2000);
- consultant independent în domeniul şcolarizării rromilor al Fundaţiei
pentru o Societate Deschisă - Filiala Cluj Napoca (din mai 1999), devenită
din anul 2000 Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi (C.R.C.R.),
respectiv, al CEDU 2000+ (Centrul Educaţia 2000+, Bucureşti);
iniţiatorul corpului de 42 de inspectori pentru școlarizarea rromilor ,
la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean, cu începere din 1 martie

71
1999, cu sprijinul eficient al ministrului Andrei Marga, și formarea și
îndrumarea lor permanentă de către Gheorghe Sarău (1999-2018);
- iniţiatorul, organizatorul și coordonatorul primului Curs naţional de
vară pentru limba rromani (Satu Mare, 1999). A organizat, între 1999-
2019, 39 de cursuri de vară, la care au luat parte peste 1800 de
potenţiali educatori, învăţători și profesori în/ de limba rromani;
- iniţiatorul şi coordonatorul a peste 150 de seminare de lucru dedicate
inspectorilor și metodiștilor pentru limba, istoria şi şcolarizarea rromilor,
mediatorilor școlari rromi, cadrelor didactice – tutori pentru liceenii rromi,
cadrelor didactice rrome și nerrome care lucrează cu copiii rromi,
formatorilor privind “rromanipenul educaţional”, metodele activ-
participative, ADȘ etc. (1999-2018);
- inițiatorul și moderatorul a 65 de e-groupuri profesionale (studenți,
profesori, metodiști, inspectori, directori, ONG-uri, elevi etc.) din țară și din
străinătate în profilul limbii rromani și al școlarizării rromilor (1999-
2018);
- iniţiatorul specializării ID institutori – profesori de limba rromani (în
intervalul aprilie – septembrie 2000), destinată studenţilor rromi, în cadrul
CREDIS - Colegiul de Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii
Bucureşti; profesor coordonator al specializării institutor - limbă şi
literatură rromani cu începere din anul univ. 2000/ 2001 și până în an
univ. 2010/ 2011; Cca 600 studenţi la secţia de institutori în limba
rromani, în cadrul Departamentului de învăţământ deschis la distanţă
CREDIS – la Universitatea din Bucuresti și la UBB Cluj Napoca – Facultatea
de Psihologie și Știinţele Educaţiei;
- organizatorul Cabinetului de limbă rromani şi indianistică şi al
bibliotecii de rromistică indianistică, cu începere din anul univ. 2000 /2001
(în sala 31 din sediul Facultății de Limbi şi Literaturi Străine -
Universitatea Bucureşti, str. Pitar Moş nr. 7-13, et. 2, Bucureşti);

72
- inițiatorul completului de cursuri universitare tipărite, necesare pentru
specializarea limba și literatura rromani, de la CREDIS și de la Facultatea de
Limbi și Literaturi Străine - Universitatea din București, editate prin grija
lui Gheorghe Sarău, care a identificat fondurile și autorii și le-a elaborat pe
cele mai multe dintre ele (2000-2018);
- căutător de fonduri, din anul 2000 și până în 2008, obţinând, în
intervalul 2002-2006, între 117-220 de burse, anual, iar în anul univ.
2007/ 2008 - 50 de burse pentru acoperirea taxelor de studii ale
studenţilor rromi care urmau secţia ID „institutor - limba rromani”, la
CREDIS, în cadrul Universităţii Bucureşti.
- iniţiatorul şi mobilizatorul factorilor necesari în scopul pictării pentru
prima dată într-o biserică ortodoxă, dar şi într-o biserică din ţările estice şi
central europene a Sfintei Sara, patroana religioasă a rromilor (în Biserica
din loc. Segarcea Vale, Teleorman, 2000);
- promotor naţional al Programului Comunităţii Europene "Grundtvig"
pentru educaţia adulţilor; mai 2000-11 ian. 2001;
- organizatorul și coordonatorul, între 2001-2018, a 18 ediţii ale
Olimpiadei Naţionale Școlare de Limba Rromani, fiind, totodată (cu excepția
unui singur an), și președintele Comisiei naționale de evaluare în cadrul
competiției;
- iniţiatorul programului–pilot, în anul 2001, pentru “Grădiniţele
estivale premergătoare clasei I” (experimentat cu MEN, Reprezentanţa
UNICEF, Romani CRISS şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei), ce avea să fie
preluat de reţeaua şcolară, cu începere din anul 2002;
- iniţiatorul și coordonatorul unor cursuri de pregătire a peste 6500 de
cadre didactice nerrome, de la grupe de grădiniţă și clase cu elevi rromi,
din perspectiva „rromanipenului educaţional” (ansamblul de cutume și
valori fundamentale ale rromilor), în perioada 2004-2016;
- autorul primului Calendar cultural rrom, cu destinație școlară, extins
apoi la nivelul întregii societăți (2006);

73
- iniţiatorul şi coordonatorul a trei ediţii ale Paradei portului şi dansului
tradiţional rrom, cu participarea a câte 180-200 de elevi şi tineri rromi
(2006, 2007, 2008);
- iniţiatorul și coordonatorul unor cursuri de pregătire a mediatorilor
școlari rromi (între 2007-2019, certificând peste 1400 de persoane ca
mediatori școlari (alături de partenerii săi permanenți, ca: MEN, UNICEF,
ANR, DIVERS, Salvaţi Copiii, Romani CRISS, Institutul Intercultural
Timișoara ș.a.);
- organizatorul și coordonatorul, între 2007-2018, a 12 ediţii ale
Concursului naţional de istoria și tradiţiile rromilor, la câteva fiind și
președintele Comisiei naționale de evaluare în cadrul competiției;
- co-organizatorul (alături de Maria Koreck, de la „Divers” din Tg.
Mureș), a 12 ediţii ale competiţiei naţionale “Diversitatea” etc. (2007-
2018);
- iniţiatorul şi managerul proiectului FSE “Toţi la grădiniţă, Toţi în
clasa I!” (22 luni, dec. 2007-16 oct. 2009);
- organizatorul și coordonatorul, la nivel național, între 2012-2018, al
Concursului naţional de creaţie literară în limba rromani “Ștefan Fuli” , cât
și prezidarea tuturor edițiilor anuale ca președinte al Comisiei naționale de
evaluare, alături de președintele onorific, scriitorul Nicolae Băciuț;
- organizatorul și coordonatorul a patru ediţii ale Olimpiadei
internaţionale de limba rromani (2013-2016), asigurând inclusiv funcția
de președinte al Comisiei internaționale de evaluare;
- donator de tipărituri în domeniul rrom din biblioteca personală către
mai multe instituții: Biblioteca Centrală Universitară din București și filialele
sale (ca “Fondul Rrom – Colecția Gheorghe”), ISPMN din Cluj Napoca
(reviste și ziare), Biblioteca Facultății de Litere București (cărți, cursuri
universitare, manuale), Biblioteca Metropolitană București (CD-uri rrome),
Biblioteca Municipală Roșiorii de Vede (cărți rrome), Biblioteca Localității
Segarcea Vale și Muzeului Localității Segarcea Vale (cărțile scriitorilor locali),

74
Școala Gimnazială Slobozia Bradului – Vrancea (colecția de 133 afișe pe
tematică rromă), Școala nr. 1 Măcin (desene artistice reprezentând rromi,
utilizate la editarea manualele școlare de limba și istoria rromilor) etc etc.;
- inițiator și co-organizator al Muzeului Localității Segarcea Vale, și
donatorul fondului muzeistic inițial necesar deschiderii acestuia în ziua de 1
iunie 2018;
- documentarea și elaborarea textelor unor plăci memoriale și dezvelirea
lor pe imobilele/ în locurile în care s-au născut, au trăit și creat scriitori și
artiști din spațiul geografic teleormănean: la Turnu Măgurele (Dimitrie
Stelaru, Hortensia Papadat Bengescu, Hariclea Darclée) și la Segarcea Vale
(casa natală a lui Dimitrie Stelaru) etc.
- alte repere se pot desprinde din lucrarea: Gheorghe Sarău, “Finis
coronat opus”. Bibliografie cu repere din viața și activitatea autorului
(Prefață: Nicolae Băciuț, Târgu Mureș: Editura “Vatra Veche”, 2018, 384
p.; cu fotografia color a autorului făcută la New Delhi, în 2016).

Gheorghe Sarău: Reperele biografice și profesionale pentru perioada

1962-2019
Între 1962-1963 preșcolarul Gheorghe Sarău urmează Grădiniţa din
localitatea Segarcea Vale (în același local, aflat azi în curtea Căminului
Cultural), apoi, între 1963-1967, frecventează și absolvă Școala Olteanca,
aflată în subordinea acestei comune la cca 2 km., având-o învăţătoare, în
clasa I, pe d-na Stela Blejan, originară din Segarcea Deal, iar în clasele a II-
a-a IV-a - pe doamna Georgeta Ghevrec. Directorul Școlii Olteanca era, în
perioada 1963-1966, profesorul Gheorghe Firican. Cum la ciclul primar, pe
vremea aceea, nu se studiau în școală limbi străine, elevul Sarău începe, în
clasele a III-a și a IV-a, să înveţe “pe furiș” din caietele și cărţile de limba
rusă și franceză ale verișoarelor sale primare, Rodica și Lilica Bădoi, cuvinte
și să citească în aceste limbi, preocuparea lui de a învăța mai multe limbi
păstându-se de-a lungul întregii vieţi.

75
 Între 1967-1971 – elevul Gheorghe Sarău parcurge clasele a V-a - a
VIII-a, în localul nou dat în folosinţă, aflat în curtea Bisericii din satul
Olteanca, unde directoare era d-na prof. de geografie, înv. Agripina Ciucu,
iar apoi - dl. prof. de matematică, Dumitru Codrea (din 1968). Atât la
clasele primare, cât și în cele gimnaziale, elevul Gheorghe Sarău învaţă
foarte bine, fiind mereu premiant, alături de Adrian Măican, Marian
Chiriac, Florentina Cârnaru, Florica Chilipirea, iar de la clasele a V-a - a
VIII-a, alăturându-li-se, ca premianţi, și elevii Adela Videa și Adrian
Mustăciosu.
În anul 1971, după terminarea clasei a VIII-a, Gheorghe Sarău
susţine examen de admitere la Liceul pedagogic din Turnu Măgurele și, deși
la două din cele trei probe orale ia note mari (9,50), la a treia,
matematică, nu înţelege cerinţa, fiind formulată ilogic, cere lămuriri, dar
profesorul examinator, inginer care preda matematica, refuză să ofere
explicaţii și elevul rezolvă cum știe și înţelege el cerinţa. “Oferta unică”
pentru examenele de admitere din toamnă rămâne la nivelul orașului Turnu
Măgurele “Chimia, la profesională”, la operatori chimiști - unii pentru
“fabricarea azotului și a compușilor pe bază de azot”, iar alţii pentru
domeniul sulfului. Gheorghe Sarău reușeșete să concureze dur cu câte 17
copii pe un loc pentru… doar 17 locuri. Iese al doilea ca medie, la “operatori
chimiști azot”. Astfel, între 1971-1974, elevul Gheorghe Sarău urmează
această specializarea la Școala profesională de chimie Turnu Măgurele, din
zona Pieţei orașului (str. Taberei nr. 2), locuiește la căminul de băieţi de
acolo, învaţă foarte bine, în clasă două treimi fiind fete, fostele
contracandidate ale lui de la Liceul Pedagogic.
Între 29 iunie 1974-1978, tânărul Gheorghe Sarău, în vârstă de 18
ani și două luni, pășește pe porţile Combinatul de Îngrășăminte Chimice
Turnu Măgurele, fiind repartizat la secţia Acid Azotic II, ca stagiar pentru
secţia similară, în construcţie, Acid Azotic III. În anul școlar 1974-1975,
Gheorghe Sarău se înscrie și urmează, la fără frecvenţă, clasele a IX-a și a

76
X-a, prin examene de diferenţă, la Liceul Teoretic “Unirea” din Turnu
Măgurele, susţinând probe la: limba rusă, limba latină, socialism știinţific și
economie politică (Abia în 2016, solicită liceului în cauză un act doveditor,
deși i-ar fi plăcut să fie considerat și el elevul și absolventul liceului, nu
numai al claselor a IX-a și a X-a ale acestui prestigios liceu, în care secretar
a fost, o vreme, Zaharia Stancu, acolo unde au învăţat viitorii scriitori
segărceni (Florian Cristescu, Dimitrie Stelaru, Ion Segărceanu, Rodian
Drăgoi, Virgil Andronache) sau au predat iluștri profesori (muzicologul
Henry Brauner, Ion Cucu - Bănățeanu etc. etc.).
Dar, în septembrie 1975, tânărul Gheorghe Sarău își dă seama că
singurul liceu care îi permitea să amâne incorporarea în armată până după
terminarea studiilor liceale era doar un liceu cu profil “industrial” și, la
îndemnul fostei sale colege Florica Besciu și cu sprijinul secretarei Marcela
Saioc, își depune dosarul în ultima oră a ultimei zile de înscrieri, la Liceul
Industrial de Chimie, pentru examenele de diferenţe la secţia “serală” de
“tehnologie chimică”. Era pregătit pentru acest examen, în mod individual,
încă din școala profesională, susţinând, așadar, probe la tehnologia chimică
și chimie, limba rusă și rezistenţa materialelor. Este declarat, alături de alţi
câţiva concurenţi, reușit.
Gheorghe Sarău, de fapt, nu a înterupt, în perioada 1971-1978, și
nici în perioada studenţiei, caracterul autodidact al pregătirii sale, privind
studierea limbilor străine, accesarea la radio și TV a emisiunilor muzicale,
îndeosebi emisiunea duminicală de muzică clasică a lui Iosif Sava, audierea
emisiunii duminicale, de la ora 12,00, a lui Noel Bernard, De vorbă cu
ascultătorii, de la postul de radio “Europa Liberă”, accesarea cursului de
limbă germană de la “Deutsche Wele”, a cursurile de limbi străine de la
“Teleșcoală.” Culturalizarea sa includea și frecventarea spectacolelor de
operetă, de teatru, de muzică ușoară și populară de la Casa de Cultură a
Sindicatelor din Turnu Măgurele (vizionează “Preșul”, “Voievodul ţiganilor“,
“Steaua fără nume” etc.) etc. Dar și la Căminul Cultural Segarcea Vale,

77
unde, de pildă, în primăvara lui 1975 se afla spectator la o întâlnire a
scriitorilor, sub egida Uniunii Scriitorilor, dedicată poetului segărcean,
Dimitrie Stelaru. În perioada celor trei ani de liceu la seral (1975-1978),
tânărul Gheorghe Sarău lucrează în trei schimburi la Combinatul de
Îngrășăminte Chimice Tr. Măgurele. În iunie 1978, Gheorghe Sarău își
obţine diploma de bacalaureat în discipline din domeniul chimiei anorganice,
emisă de Liceul industrial de chimie din Turnu Măgurele, jud. Teleorman. Cu
începere din 1976, locul lui de muncă devenise Fabrica de Acid Azotic III,
fiind și aici operator la panoul de comandă și foarte bine apreciat de
inginerii tehnologi Constantin Manu și Mihai Șerban, ultimul vâzându-l pe
tânărul Gheorghe Sarău ca pe un viitor inginer chimist. Gheorghe Sarău,
urmându-și destinul, se înscrie însă, în 1978, la examenul de admitere la
specializările limba și literatura rusă - limba și literatura română, la
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universităţii din București,
susţinând examenele în vara anului 1978 și fiind declarat reușit. Dar cum
legea de atunci prevedea ca băieţii proaspăt admiși la facultate să urmeze
mai întâi nouă luni serviciul militar cu termen redus (TR), în perioada
septembrie 1978 - iunie 1979 tânărul Gheorghe Sarău își satisface serviciul
militar la Unitatea militară Corbu de Sus 01352, din jud. Constanţa,
alături de alţi 54 de soldaţi „TR-iști”, proaspăt admiși și ei la filologie și
limbi străine în diferite facultăţi din ţară, într-un context intercultural
deosebit, militarii provenind din mai multe etnii: română, maghiară,
germană, lipovenească, evreiască, rromă. Unul dintre comandanţii celor
două plutoane ale companiei era locotenentul Gheorghe (Gică) Găină, de fel
din Segarcea Deal, exact la plutonul II în care era distribuit și consăteanul
lui, militarul TR Gheorghe Sarău.
În 1979, după trecerea în rezervă, Gheorghe Sarău este convocat, în
luna august, împreună cu studenţii cu care fusese coleg în armată, dar și cu
cei nou admiși în anul I la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a
Universităţii din București, la un stagiu de muncă patriotică, în București,

78
unde, răstimp de două săptămâni, îi ajută pe constructori la finisarea
lucrărilor de după cutremurul din 1977, la blocul Casata, de vizavi de
Podgoria - de la intersecţie. Între 1979-1983, studentul Gheorghe Sarău
urmează, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din
București, secţiile limba și literatura rusă, ca specializare A, și limba și
literatura maghiară – ca specializare B, dar alege, pe lângă disciplinele
obligatorii, şi studiul unor limbi facultative: bulgara, turca, spaniola, care
erau programate, în general, joia după amiaza, câte două ore săptămânale
pentru fiecare.
În primul an universitar (1979-1980), Gheorghe Sarău locuiește în
Căminul “6 Martie”, la camera 444 din blocul B, împreună cu studenţii din
anii mai mari, ca, de pildă, Vasile Rus de la “clasice” (azi profesor la UBB
Cluj Napoca), dar și cu cei din anul I: George Grigore (arabă – chineză, azi:
șeful catedrei bucureștene de limbă arabă), Gabriel Fornica Livada, de la
turcă-franceză (profesor azi, la Onești) etc. În anii II, III, IV (1980-1983),
Gheorghe Sarău și colegii de la filologie locuiesc în “Căminul D – Grozăvești”
(v. imaginea de mai sus!). Sudenţii care au ales să studieze și limbi
facultative au avut norocul să plece la cursuri de vară în ţările în care se
vorbeau limbile respective, cu burse unilaterale oferite de lectorii străini care
predau astfel de limbi la București. Astfel, Gheorghe Sarău – care studia ca
limbă facultativă și bulgara, a putut merge la „Cursurile de vară de limba,
literatura şi cultura bulgară” desfăşurate între 1-31 august 1980, la
Universitatea din Veliko Tărnovo – Bulgaria, primind invitaţie de la lector
bulgar, Strahil Popov (v. această fotografie).
Din anul universitar 1980/ 1981, Gheorghe Sarău locuiește în
căminul D, în „Grozăveşti”, cu studenţii de la biologie, limba română, limbi
străine, filozofie, istorie. În vara anului 1981, studenţii Facultăţii de Limbi şi
Literaturi Străine participă ca translatori - însoţitori la competiţia sportivă
internaţională „Universiada”, Gheorghe Sarău fiind repartizat pe lângă
echipa de polo a Ungariei. Dar, tot în vara anului 1981, patru dintre

79
studenţii care urmau a doua specializare maghiara, au fost invitaţi la
„Cursurile de vară de limba, literatura şi civilizaţia maghiară” organizate,
între 1-19 august 1981, la Universitatea din Debreţin, în cadrul
Programului de schimburi culturale şi ştiinţifice dintre România şi Ungaria.
Cum mulți dintre studenţii de la limbi, dar şi alţii de pe la geografie,
studii economice, istorie – care studiau şi ei limbi străine -, ori studenţii de
la alte specializări, care avuseseră norocul să termine un liceu cu predare în
rusă, germană, franceză etc. mergeau la BTT şi ONT să urmeze cursurile de
ghizi, pentru însoţirea grupurilor de turişti străini, Gheorghe Sarău se
înscrie și el în anul universitar 1981-1982, fiind în anul III, la cursurile de
ghizi BTT, astfel că în vara anului 1982 îl vom găsi ca ghid – însoțitor
pentru trei ansambluri folclorice din fosta Uniune Sovietică, două cu tineri
studenţi din Tomsk, altul cu copii de la Tbilisi. Studenţia înseamnă însă și
căutarea unor piste de lansare în diferite direcţii. Gheorghe Sarău se arată,
încă din anul 1982, preocupat de activitățile de cercetare istoriografică, de
traducere, de întocmire de bibliografii. Lunile aprilie - mai 1982 reprezintă
pentru Gheorghe Sarău debutul în presă cu traduceri (v. Gheorghe Sarău,
Umor bulgăresc. Traducere de Gheorghe Sarău, în revista “Urzica”, nr. 4/
1982 [debut]; Gheorghe Sarău, [traducere] “Astra” [Braşov] nr. 5 /1982).
În același an, Gheorghe Sarău susţine însă și două comunicări știinţifice
(Fidelitatea în traducere, la “Sesiunea Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti”,
Bucureşti, 13-14 mai 1982), respectiv, Oglindirea literaturii române în
Enciclopedia bulgară, prezentată la cel de-al III-lea “Simpozion român-
bulgar”, Bucureşti, 14-18 oct. 1982). Despre ultima, Otraženie na
rumynskata literatura v KBE, s-a făcut referire în “Literaturna misăl”
[Sofia], nr. 3/ 1983, p.162-166). Este vremea când Gheorghe Sarău se
înscrie la examenul de traducător din literatura rusă în română, obţinând
Certificatul de traducător nr. 6409/ 1983, eliberat de Ministerul Culturii şi
Educaţiei Socialiste.

80
 În 28 martie 1983, Gheorghe Sarău și colegii săi marchează sfârşitul
ultimului semestru din cei patru ani de studiu, printr-o ceremonie la
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, în Cabinetul de limba rusă (aflat la
et. I, în sediul din str. Pitar Moş, nr. 7-13), fiind de faţă studenţii și
studentele secţiei rusă, iar dintre profesori erau prezenţi: Dumitru Bălan,
Gheorghe Barbă, Feodor Chirilă, Mihai Mitu. A urmat imediat scrierea
lucrărilor de diplomă, cam până la sfârșitul lui mai 1983, răstimp în care
Gheorghe Sarău se documentează în sala I a Bibliotecii Academiei,
inventariind variantele românești ale unei piese gorkiene (“Konovalov”),
pentru a le comenta din perspectiva traducerii lor în lucrarea sa de
diplomă, elaborată sub îndrumarea conf. univ. dr. Maria Dumitrescu.
Scrierea propriu-zisă a lucrării, în limba rusă, o face acasă, la Segarcea
Vale. Însă, Gheorghe Sarău “împușcă doi iepuri dintr-o lovitură”, căci fișele
rezultate în documentarea în bibliotecă se constituie într-o altă lucrare,
Bibliografia Gorkij în România (Bucureşti, 1983, 46 p.), pe care o editează
ca operă “samizdat”, depunând exemplare de autor la B.C.S. [Biblioteca
Naţională] şi la Biblioteca Teatrului Naţional din Bucureşti.
În lunile aprilie-iunie 1983, când își finisează lucrarea de diplomă,
având acces la Biblioteca Academiei, Gheorghe Sarău găsește câteva cărţi de
limba “ţigănească” (rromani), pe care, curios, le solicită și, din aproape în
aproape, cere bibliotecarilor alte cărţi, ziare și reviste, spre consultare, în
care apăreau mostre și referiri despre limba rromilor. Este momentul când
este încurajat să abordeze o astfel de cercetare de către profesoara lui de
lingvistică generală, Ioana Preoteasa, și de renumitul slavist, Emil Vrabie.
Din acest moment s-a declanșat, ireversibil, obsesia cercetării limbii
rromani, de atunci, din 1983, datând pasiunea lui Gheorghe Sarău pentru
o limbă despre care, la vremea aceea, nu bănuia că se va transforma în
profesie.
Susţinerea lucrărilor de diplomă s-a făcut în luna iunie 1983, după
care a urmat repartizarea la nivel naţional, în iulie 1983, care, tradiţional,

81
se desfășura într-unul din amfiteatrele de la Rectorat. Aici, Gheorghe Sarău
are de ales, fiind - ca medie a notelor - între primii cinci clasaţi la nivel
naţional (din 126 cei absolvenţi de la secţia limba rusă), unul din cele trei
orașe Beclean pe Someș, Slatina și Satu Mare. Ca om de la Dunăre,
Gheorghe Sarău alege oraşul de la Tisa, aflat la doar … 900 km. de casă!
Maghiara învăţată în facultate îi dădea curaj. Alege, așadar, orașul Satu
Mare, unde urma să fie profesor de limba rusă la Școlile nr. 3 și nr. 2.
Profesorul Molnár Szabolcs, care îl însoţise pe Gheorghe Sarău la repartiţie,
îl încurajează și se bucură pentru că, astfel, absolventul nu va pierde
contactul cu limba maghiară.
Tot în vara anului 1983, ca absolvenții băieți să plece „liniştiţi” la
posturi, cei de la filologie au mai urmat o „convocare” militară de două
săptămâni, ca să devină din sergenţi majori… locotenenţi, la o unitate
militară din orașul Vaslui. În scurtă vreme, încă înainte de 1 septembrie
1983, tânărul absolvent Gheorghe Sarău se prezintă la postul primit prin
repartiţie guvernamentală, la Satu Mare. Aici, la Şcoala nr. 3 din oraşul
Satu Mare, cu predare în română şi maghiară, este numit diriginte la clasa
a V-a, de bună seamă – aţi ghicit – la clasa „D”, ultima, cu elevii cei mai
săraci, proveniţi din Cartierul „14 mai – Solidarităţii”, unde avuseseră loc
inundaţiile prin 1974. Dar copiii au fost de bun simţ, educaţi bine de
părinţii lor, ascultători, pe care Gheorghe Sarău i-a învăţat câteva lucruri
de omenie, de mers cu ele în viaţă. Cum rusa însă nu prea „mergea”, nu se
mai studia şi nu se mai preda, decât aşa, ca să nu se zică, pe undeva, la
nivel politic superior, că nu se mai studiază, Gheorghe Sarău primește
completarea normei la o „fostă şcoală ţigănească”, anume, la Şcoala nr. 2
devenită „nemţească”, unde existau trei secţii (germană, maghiară şi
română). Tânărul profesor se simte bine și aici, mai ales că se împrietenește
cu colegul lui “germano-maghiar”, Haltrich Attila şi cu soţia acestuia, Iren,
petrecându-și și cu aceștia timpul liber. Gheorghe Sarău este primit bine și
în cercul de profesori sătmăreni, de intelectuali ai orașului. Nici nu începuse

82
încă anul școlar și acesta deja mersese la biblioteca din cadrul Casei Corpului
Didactic Satu Mare, unde directorul – prof. Teodor Curpaș - îl remarcă și îl
sprijină, mișcat fiind și de curajul tânărului Gheorghe Sarău de a străbate o
mie de kilometri, din sudul în nordul ţării, venind la post. În perioada
sătmăreană, profesorul Gheorghe Sarău vizionează spctacolele de la secţiile
de teatru în română și maghiară, își face abonament la Filarmonica din
Satu Mare, studiază limba rromani în mod independent, își petrece multe
din seri cu un prieten profesor de matematică, Viorel Tărţan, lângă un
pahar de vin în crama de la subsolul Hotelului Transilvania (Panonia), unde
asculta orchestra care o avea ca solistă și pianistă pe “Rózsa Néni”, dar își
împărțea timpul liber și cu unii dintre colegi, ca: Ion și Erzsi Jianu, Attila și
Irenke Haltrich, Eugenia și Valer Cozma etc. Tot la Satu Mare, Gheorghe
Sarău beneficiază de consultanţă în domeniul istoriografiei literare și de
sprijin în publicistică de la cel mai renumit, atunci, cărturar nord-ardelean,
Nae Antonescu, aceștia întâlnindu-se de mai multe ori. Dar ceva îi lipsea
tânărului profesor și cercetător istoriograf, pe tărâmul sătmărean. Marile
biblioteci bucureștene cu referinţe privind rromii și limba rromani îi lipseau!
Astfel, în vacanţa de iarnă 1983/ 1984, profesorul Gheorghe Sarău
vine la București, locuiește la mătușa sa dinspre mamă, Eliza Chițu, și
merge la biblioteci să-și completeze informaţiile pentru un istoric al
cercetărilor privind limba și folclorul rromilor din România. Dorinţa de
studiu în biblioteci îl determină pe Gheorghe Sarău să revină în sud în luna
iunie 1984 (În iunie 2005 și în aprilie 2016 (v. foto!), Gheorghe Sarău avea
să vină să revadă Școala nr. 3 din Satu Mare în care a debutat ca profesor).
Prin urmare, în perioada 1984-1990, tânărul Gheorghe Sarău
funcţionează ca traducător din limbile rusă, maghiară, bulgară, ca publicist
(lingvistică și istoriografie literară, bibliografie), ca profesor de limba rusă la
(Şcoala nr. 165 din Bucureşti, unde o avea colegă la disciplina muzică pe
renumita muzicolog, regretata Anca Florea), dar își continuă și pasiunea de
cercetător independent în domeniul rromisticii, începută din anul 1983.

83
Este perioada marilor acumulări în domeniul rrom, al limbii și folclorului
rrom. Adună zeci de mii de fișe cu material în domeniu excerptat din ziare,
reviste, cărţi românești și străine, sistematizează materialul pentru un viitor
dicţionar rrom, pentru o viitoare morfologie rromă. Bibliotecarii - în ciuda
unor spuse mincinoase în comunism, că nu ar fi „servit” cititorilor cărţile
mai “ferite”, ce nu se prea înscriau în doctrina vremii – s-au dovedit a fi
cooperanţi, furnizându-i la masă cititorului Gheorghe Sarău toate cărţile
“cam neobișnuite” pe care le solicita. Ba mai mult, bibliotecara Mihăilescu
de la Institutul de Studii Sud - Est Europene avea atât de multă încredere
în cititorul Sarău și simpatie pentru domeniu, căci îi împrumuta pe termen
mai lung sacoșele cu revistele “Etudes Tsiganes”.
Gheorghe Sarău nu-și închipuia că, odată cu schimbarea regimului în
1989, va putea da la iveală roadele pasiunii sale sau, în niciun caz, nu-și
imagina că va ajunge să se numere printre puţinii oameni fericiți ai lumii
care și-au transformat un hobby în profesie!
Dar și activitatea de traducător este continuată între 1984-1989 de
tânărul Gheorghe Sarău, publicând mostre de proză scurtă umoristică în
revista brașoveană “Astra” (traduse din autori bulgari, sovietici, unguri, ca:
Ghencio Uzunov, Kiril Vaklev, P. Gonkov, Stanislav Stratiev, Radoi Ralin,
Örkény István, Dimităr Ianakiev, Kostadin Kiulumov, Liubomir Ianov, Iurij
Moşeşvili, Nikolaj Elin şi Vladimir Kaşaev, Iordan Popov), dar și într-un
volum comun (v. Gheorghe Sarău [Traduceri din proză umoristică] în
volumul “Se căsătoresc dovleceii” (Braşov, 1984, p. 66, 67, 110, 148) ori
în alte publicaţii: “Almanahul Flacăra”, “Facăra Rebus” ș.a.
Totodată, Gheorghe Sarău se remarcă, în aceeași perioadă, și ca
publicist și autor în domeniul lingvisticii generale (v. recenziile sale: Ioan
Kohn: Virtuţile compensatorii ale limbii române în traducere , “Steaua”,
1984, nr. 5, p. 52-53; Béla Kelemen, Lorincz Szász: Dicţionar frazeologic
român-maghiar, Bucureşti. 1984, “Steaua”, 1984, nr. 11, p. 58;
Enciklopediceskij slovar' junogo filologa. Moskva, 1984 , “Romanoslavica,

84
XXIII, 1985, p. 335-336; Kelemen Béla: Magyar-román iskolai szótár.
Bucureşti Editura Didactică şi Pedagogică. 1985 , “Limbile moderne în
şcoală”, 1986, nr. 1, p. 195-196; Gabriel Gheorghe: Proverbele româneşti
şi proverbele lumii romanice, Bucureşti, 1986 , în “Steaua”, 1987, nr. 6, p.
56; Mile Tomici, Dicţionar macedoneano-român; Dicţionar româno-
macedonean, “Limbă şi literatură”, 1987, nr. 3, p. 402-403; Alexandru
Mareş: Filigranele hârtiei întrebuinţate în Ţările româneşti în sec. al XVI-
lea, “Limbă şi literatură”, 1988, nr. 2; v., de asemenea, și colaborările:
Murvai Olga [între colaboratori /…/ Gheorghe Sarău], Mic dicţionar
român-maghiar de expresii şi locuţiuni, Bucureşti, 1986, 312 p.; Veronica
Vaida, Gheorghe Sarău, Inovaţii lexicale în limba rusă actuală (curs special)
[Dicţionar invers], Bucureşti: TUB, 1986, p. 125-151; Gheorghe Sarău
rămâne sensibil față de foștii săi profesori, scriind necrologul la moartea
fostei sale profesoare de limba slavă veche, Elena Linţa (Necrolog), publicat
în “Romanoslavica” (nr.XXVII (1989), p.375-376). Istoriografia literară
reprezintă o altă direcţie de cercetare din perioada de referinţă (v. recenzii
și interviuri, ca: Avram P. Todor: Confluenţe literare româno-maghiare ,
“Steaua” [Cluj-Napoca], 1984, nr. 6, p. 58; Dimitrie Stelaru. Cu pictoriţa
Rodica Mihaela Pandele despre…], “Suplimentul artistic şi literar al “Scînteii
Tineretului”, 11 mar. 1989, p. 3; Dimitrie Stelaru. Cu Anghelina Cioacă-
Stelaru despre…], “Pagini teleormănene”, iulie 1989, p. 2 [v. revista
“Argeş”, nr. 7, 1989]).
Dar, domeniul preferat al lui Gheorghe Sarău este cel rrom. Nu se
putea publica despre rromi în comunism, dar comunicările știinţifice
prezentate în cadrul unor seminare cu audienţă restrânsă erau, desigur,
acceptate în vremea aceea. De pildă, Gheorghe Sarău (care se cunoscuse cu
cercetătorul sociolog rrom, Nicolae Gheorghe, în primăvara anului 1985),
prezintă împreună cu acesta comunicarea Criterii socio-lingvistice în
clasificarea colectivităţilor de ţigani din România , la Simpozionul
“Implicaţiile sociologiei în cercetarea limbii şi literaturii”, desfășurat la

85
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, în
zilele de 28 - 29 mar. 1986, organizat de șefa catedrei de limba și
literatura franceză – d-na Angela Ion - și de dl. Ion Drăgan, directorul
Centrului de Studii Sociologice, de pe lângă Universitatea din București.
Lucrarea s-a bucurat de aprecierile asistenţei. Această perioadă este
importantă și pe plan familial, căci, în 10 august 1985, Gheorghe Sarău se
căsătorește, nunta desfășurându-se la Restaurantul Hotelului “Capitol” din
București (v. foto!).
În ianuarie 1990, în toiul evenimentelor postrevoluţionare, Gheorghe
Sarău trece definitiv pe frontul rrom al cercetării. Se apucă, astfel, să
transforme fișele din cartoteca personală cu cuvinte rrome într-un
dicţionar. Profesoara lui de limba maghiară din facultate, prof. dr. Olga
Murvai, îl recomandă Editurii Kriterion ca să-i publice dicţionarul, autorul
beneficiind, astfel, în procesul editorial, de expertiza a doi referenţi, prof.
Petre Duţu de la Facultatea de Litere, nașul lui Gheorghe Sarău de la
cununie, și ilustrul fonetician dr. Andrei Avram. Primul dicţionar rrom-
român avea să apară în 28 aprilie 1992, la București, graţie acestei edituri.
Tot în primele luni ale anului 1990, Gheorghe Sarău publică în revista
timișoreană “O glaso ăl romengo” [“Glasul romilor”], la p. 2, articolul
Romani sau romanes? și, la p. 3, Fişe pentru o Bibliografie a romilor din
România (Repere consemnate după Revoluţie - I (v. Anul I (1990), nr. 16
[în realitate: nr. 2], 15-30 apr. 1990, [Timişoara]).
Dar, articolul său cel mai valoros (și prin faptul că, în 1985, revista
“Revue roumaine de lingvistique” nu-l publicase pe motiv că “La noi nu se
mai scrie despre ţigani”) este, de bună seamă, cel publicat de respectiva
revistă, în 1990 (v. Gheorghe Sarău, Contributions à l’histoire des
recherches portant sur la langue et le folklore des Tsiganes de Roumanie ,
“Revue roumaine de lingvistique”, Bucureşti, 1990, nr. 2, p. 117-131).
Nici istoriografia literară românească nu-i dă pace însă lui Gheorghe
Sarău, continuându-și cercetările inedite legate de viaţa și creaţia poetului

86
boem, Dimitrie Stelaru, consăteanul său (a se vedea, de ex.: Gheorghe Sarău,
Dimitrie Stelaru. Date inedite privind situaţia militară, “Manuscriptum”,
1990, nr. 2, p. 80-82; Gheorghe şi Maria Sarău, Dimitrie Stelaru, Date
inedite privind placheta “Blestem”. Un volum pierdut , “Manuscriptum”,
1990, nr. 3-4, p. 297-302) sau demersurile inedite privind publicaţiile
românești nou apărute (v. Gheorghe şi Maria Sarău, Publicaţii româneşti
apărute după Revoluţie (I-IV), “Suplimentul Dimineaţa”, anul I (1990), nr.
1-4, la p. 2 din fiecare număr; Gheorghe şi Maria Sarău, Publicaţii
româneşti apărute după Revoluţie (I - XII) , “Colibri”, anul I (1990), nr. 6-
14 şi anul II (1991), nr. 16-21, la p. 2 din fiecare număr), publicaţii pe
care Gheorghe Sarău le cumpăra, făcând un tur al orașului de câte o oră
zilnic, până în septembrie 1990.
Prin luna aprilie 1990, fosta profesoară de maghiară din facultate,
regretata Olga Murvai, îl întreabă pe Gheorghe Sarău dacă nu este interesat
să lucreze în Ministerul Învăţământului, unde, soţul său, Laszló Murvai, era
inspector pentru învățământul maghiar de cca două decenii și fusese rugat
de instituție să identifice pe cineva care a absolvit secţia de limbă maghiară,
pentru a se încadra, cu stagiu de probă și apoi cu examen, în Direcţia
Relaţii Internaţionale din respectivul minister, la serviciul “relaţii bilaterale”,
în principal pentru relaţiile din învăţământ dintre România și Ungaria.
Gheorghe Sarău, răspunzând afirmativ, îl reîntâlnește aici ca Secretar de
Stat pe profesorul univ. Paul Cornea, care îl apreciase pe Gheorghe Sarău,
ca tânăr cercetător - student, la simpozionul româno-bulgar din toamna
anului 1982, și cu care se aflase în corespondenţă în anul cât Gheorghe
Sarău era profesor la Satu Mare. Director la Relaţii Internaţionale era Emil
Pârjol, iar adjunctul său era folcloristul și prof. univ. Silviu Angelescu. După
două săptămâni de probă, Gheorghe Sarău susţine examenul și cu 1 mai
1990 este, în mod oficial, referent pentru relaţii bilaterale în domeniul
învăţământului în Direcţia Relaţii Internaţionale, gestionând relaţiile
bilaterale cu peste 30 de ţări (în principal, cu Ungaria, Spania și Portugalia,

87
dar și cu foste ţări comuniste (ca: Albania, Bulgaria, Mongolia, Vietnam),
ulterior și cu India și Turcia, dar şi cu ţările de limbă spaniolă şi portugheză
din America de Sud şi Centrală. Gheorghe Sarău primește aici și o altă
frumoasă responsabilitate, aceea privitoare la desfășurarea cursurilor de
vară de limba română în cadrul a șase universităţi din România, în perioada
1992-1998 (București, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Iași și Timișoara).
Gheorghe Sarău colaborează foarte bine cu șefa sa directă, Ioana Boșman,
ulterior aceasta devenind dir. adj. al Direcţiei de Relaţii Internaţionale.
Dintre colegi îi amintim pe: Sirun Terzian, Veronica Fuselova, Mariana
Petrescu, George Bănică, George Harpa, Nicu Tătar, Rodica Dabu, Eleonora
Enoiu, Mamina Miralena, Daniela Gârbea, Paul Ceaușu, Raluca Vasiliu etc.
Așadar, Gheorghe Sarău, din 1 mai 1990 și până în 30 aprilie 1998,
este referent pentru relaţii bilaterale în învăţământ între România și ţările
și spaţiile menţionate, dar beneficiază și de unele stagii de pregătire, ca, de
pildă, cel din perioada 1-12 septembrie 1990, când Gheorghe Sarău ia
parte la un curs intensiv destinat profesorilor de limba rusă, la Moscova,
iniţiat de Asociaţia profesorilor de limba rusă, Universitatea din Moscova și
cu sprijinul Ministerului Învăţământului din România, de asemenea, ţine ore
de limba rusă, în afara programului ministerial (la Șc. nr. 165 din cartierul
bucureștean “Reșiţa”, pentru a-și putea susţine, în 1991, examenul de
definitivat planificat).
În paralel, în răstimpul acestor ani, Gheorghe Sarău desfășoară mai
multe activităţi și are o serie de iniţiative, unele istorice, prezentate în
continuare.
În perioada 1 mai 1991 - 30 aprilie 1998, Gheorghe Sarău devine
metodistul Ministerului Învăţământului (Ministerului Învăţământului și
Știinţei; Ministerului Educaţiei Naţionale etc.) pentru limba rromani şi
şcolarizarea rromilor, inovând și gestionând împreună cu Direcţia Minorităţi
din același minister implementarea şi monitorizarea studiului limbii materne

88
rromani în şcoli şi în învăţământul superior, monitorizarea şcolarizării
rromilor la nivel de ţară.
La 1 mai 1991, Gheorghe Sarău este trimis de Ministerul Educaţiei ca
profesor de limba rromani la Școala Normală din București (Liceul
Pedagogic), după ce acolo se perindaseră mai mulţi „profesori”, dar care –
neavând pregătirea lingvistică necesară – au abandonat și, astfel, este
solicitat să închidă anul școlar cu elevii rromi care studiau trei ore
săptămânale de limba materna rromani (v. poza de mai sus!). Cât a predat
acolo, timp de câteva săptămâni, până la finele anului școlar 1990/1991,
Gheorghe Sarău a fost cumva provocat să treacă la elaborarea unui manual
de limba rromani, destinat liceenilor rromi care se pregăteau să devină
învăţători. Încurajări deosebite a primit și de la dl. Constantin Floricel,
directorul Editurii Didactice și Pedagogice. Din păcate, deși manuscrisul era
gata în decembrie 1991, manualul avea să fie publicat abia în anul 1994
(v. imaginea!), însă elevii rromi de la liceele pedagogice din București, Târgu
Mureș și Bacău învăţau, în toată acaestă vreme (1991-1994), din paginile
de manuscris trimise lor de către metodistul Gheorghe Sarău. La Şcoala
Normală (Liceul Pedagogic) din Bucureşti, Gheorghe Sarău este profesor de
limba rromani la clasa de învăţători rromi până în 1994, când, din
septembrie 1994, o deleagă pe tânăra studentă rromiţă, Camelia Stănescu,
să ţină aceste ore.
În primăvara anului 1991, Gheorghe Sarău obţine de la Ministerul
Culturii Atestatul de editor pentru publicaţii (nr. 832/ 1991) și este
cooptat ca membru fondator al două organizaţii rrome în profil cultural
(“Aven Amentza” – coordonată de Vasile Ionescu şi “Chakra” – coordonată
de Cristian Eparu). De asemenea, Gheorghe Sarău devine membru activ în
"Grupul de Cercetări şi Acţiuni în Lingvistica Romani" (coordonat de
Fundaţia "Rromani Baxt" din Franţa, condusă de Marcel Courthiade, în
colaborare cu Centrul de Studii Ţigănești (Rrome) din cadrul Universităţii
Sorbona – Paris), participând, în perioada 1991-1996, în calitate de

89
coautor, la elaborarea lucrărilor de limbă rromani editate pentru uzul
preşcolarilor, elevilor şi studenţilor.
Între 15.07- 9.08.1991, Gheorghe Sarău avea să ia parte, trimis de
Ministerul Educaţiei, la ediţia a treia a Cursurilor internationale de limba,
istoria și cultura rromani, organizate de Romani Union şi Västra Nylands
Folkhögskola (Kaarja, Finlanda), alături de două rromiţe, una fiind Olga
Markus, elevă la clasa de rromi a Liceului Pedagogic din Tg. Mureș, alta –
studenta Salomeea Romanescu, de la secţiile sârbă și portugheză (Facultatea
de Limbi și Literaturi Străine - Universitatea din București). Aici, Gheorghe
Sarău i-a cunoscut pe profesorii lui, prieteni și colaboratori după aceea, pe
dr. Marcel Courthiade (din Franta) și pe dr. Rajko Djurić (din fosta
Iugoslavie), care au „intuit” bine pasiunea tânărului Sarău pentru limba
rromani și l-au „dirijat” spre studiu continuu, sprijinându-l cu cărţi și
articole, invitându-l în calitate de cursant la astfel de cursuri, la Roma
(1992), la Sangonis – Montpellier (1993, 1994, 1997), la Beeskow
(1998, 1999 - Germania) și la Wendgräben (în 2003, Germania), la
acestea trei din urmă chiar ca profesor alături de cei doi profesori ai lui.
Între 1991-1993 - Gheorghe Sarău elaborează primele programe
pentru studiul limbii și literaturii rromani de către elevii Şcolilor Normale
(Liceele Pedagogice), dar și pentru elevii cl. I - cl. a XIII-a, iar în 28 aprilie
1992 Gheorghe Sarău publică primul dicţionar din domeniul limbii rromani
apărut în România (Mic dicţionar rom-român, Bucureşti: Editura
Kriterion,1992, 176 p. (cu o schiţă a Morfologiei dialectului vlah de
varietate românească al limbii romani, p. 25-81).
Între 12-28. 07. 1992, Gheorghe Sarău frecventează ediţia a IV-a a
Cursurilor de vară de limba, istoria, literatura şi cultura rromani,
organizate de Uniunea Romani și de “Lacio Drom” din Italia, la Roma.
Întors de acolo, Gheorghe Sarău continuă să predea limba rromani la Școala
Normală din București și, în paralel, din 22 octombrie 1992, iniţiază
primul curs facultativ (opţional) de limba rromani din sistemul universitar

90
românesc, în cadrul catedrei de limbi orientale a Facultăţii de Limbi și
Literaturi Străine – Universitatea din București, cu sprijinul șefei de
catedră de atunci, ilustra arabistă dr. Nadia Anghelescu, al decanului Iancu
Fischer, al rectorului Emil Constantinescu, al prof. dr. Lucia Wald. La acest
curs facultativ, de două ore pe săptămână, participau – în principal –
studenţi de la facultatea de litere și de la cea de limbi și literaturi străine.
În intervalul 22 octombrie 1992–1997, în paralel cu activitatea de
profesor de rromani la Școala Normală (din mai 1991 și până în iunie
1994) și cu cea din Ministerul Educaţiei (referent relaţii bilaterale în
învăţământ – din mai 1990 şi până în 30 aprilie 1998 – și de metodist
pentru limba rromani şi şcolarizarea rromilor, între 1991-1998),
Gheorghe Sarău ţine și cursul facultativ de limba rromani de la
Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine). De
asemenea, între 1992-1998, Gheorghe Sarău se înscrie la doctorat și își
susţine cele 3 examene și cele 3 referate prevăzute la stagiul de pregătire.
Susţinerea publică a tezei avea să fie în 28 septembrie 1998, când își obţine
titlul de doctor în filologie, cu o temă din lingvistica indo-europeană
(dialectul rrom spoitoresc) - A se vedea amănunte la anul 1998.
Anul 1993 este marcat de două realizari, Gheorghe Sarău reușind să
iniţieze şi să coordoneze Grupul Român de Cercetări şi Acţiuni în Lingvistica
Rromani (ce a funcţionat ad-hoc începând din anul 1993, dar care se
constituie legal la data de 15 ianuarie 1998, iar din data de 18 mai 1998
căpătând și personalitate juridică), iar între 17 sept.-2 oct. 1993 să ia
parte la ediţia a V-a a Cursurilor internaţionale de vară de limba rromani,
profilate – de data aceasta - pe traduceri și redactări de ştiri şi materiale
în limba rromani.
La fel, anul 1994 este destul de important pentru Gheorghe Sarău,
pentru că acum își publică primul Manual de limbă romani (adresat claselor
de învăţători rromi ale Şcolilor Normale) la Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A. (240 p.) și, ca referent, între alte țări, și pentru Spania și alte ţări de

91
limbă spaniolă, beneficiază de un stagiu de perfecționare la Cursurile de
vară de limba spaniolă, organizate de Universitatea Zaragoza la Jaca, între
12-18 iulie 1994.
Și în anul 1995, Gheorghe Sarău publică un alt manual, prima
Culegere de texte în limba ţigănească (clasele a II-a -a IV-a), la Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A. din Bucureşti (1995,188 p.), lucrarea reunind
texte folclorice rrome şi culte ale autorilor rromi din toată lumea. Doritor în
continuare de perfecţionare, în domeniul limbii rromani, Gheorghe Sarău
participă între 30.10 - 14.11.1995, la Cursurile internaţionale de limba
rromani, organizate de Rromani Baxt (Franţa), Programul DG (Educaţie
Interculturală) al Comisiei Europene şi Universitatea V „Rene Descartes” din
Paris, obţinând atestat de traducător – translator, în traduceri şi translaţii
în/ din limbile rromani şi română,
În anul 1996, la propunerea lui Gheorghe Sarău, cu începere din anul
universitar l996/ 1997, se structurează o secţie de indianistică, ca
specializare B, în cadrul căreia se reia studiul limbii hindi (în anul univ.
1996/ 1997, căci anterior, răstimp de doi ani, fusese întrerupt), urmând
ca din anul univ. 1997/1998, să se înfiinţeze și să funcţioneze alternativ și
secţia B. Indianistică (hindi-rromani). Tot acum, Gheorghe Sarău își
continuă perfecționarea la limba spaniolă, participând, din nou, între 19
iul.-5 aug.1996, la Cursurile de limba spaniolă organizate de Universitatea
Zaragoza, la Jaca.
Cu începere din anul univ. 1997/ 1998, demarează și secţia B.
Indianistică (hindi-rromani), în cadrul căreia Gheorghe Sarău asigură orele
de limbă rromani (din octombrie 1997). În această calitate, Gheorghe
Sarău elaborează – alături de profesorul de hindi, Laurenţiu Theban -
prima programă de limba rromani pentru componenta rromă din cadrul
secţiei de indianistică, valabilă pentru anul univ. 1997/1998, la Facultatea
de Limbi şi Literaturi Străine.

92
 Preocupările lui Gheorghe Sarău au îmbrățișat și cariera jurnalistică,
regăsindu-l, din luna iulie 1997 și până în decembrie 2001– în paralel cu
activităţile din Ministerul Educaţiei și de la Facultatea de Limbi și Literaturi
Străine –, rând pe rând, redactor, redactor şef-adjunct, redactor şef al
revistei „Asul de treflă”, editată de Partida Romilor, scriind şi redactând
articole privind rromii, limba şi literatura rromani, educația rromilor etc. Și
tot pe tărâm publicistic și editorial, între 1997-2002, Gheorghe Sarău este
îngrijitor şi redactor al colecţiei „Biblioteca rromani”, găzduită de Editura
Kriterion din Bucureşti, ceea ce presupunea alcătuirea colecţiei, redactarea
lucrărilor bilingve apărute în acest interval etc.
Anul 1998 este un an de cotitură pentru Gheorghe Sarău, dar și
pentru învăţământul de limbă rromani și pentru școlarizarea rromilor, căci
acesta decide să lase activitatea din Direcţia de Relaţii Internaţionale și pe
cea de metodist la nivel naţional pentru școlarizarea rromilor și pentru
studiul limbii rromani, trecând ca inspector/ consilier la Direcţia Minorităţi,
cu începere de la 1 mai 1998, funcţie în care a rămas până în anul 2018,
așadar, 20 de ani. Iniţiativele sale debordante prind rădăcini pe un sol
afânat cu pricepere de Ministrul Andrei Marga, bine întreţinut de
Secretarul de Stat Kötö József și de directorul Direcţiei Minorităţi, Lázsló
Murvai. Atunci, între aprilie 1998 și decembrie 2000, toate propunerile lui
Gheorghe Sarău în favoarea limbii rromani și a școlarizării rromilor au prins
viaţă și s-au perpetuat până astăzi, evident, îmbogăţite, fiind sprijinite de
toate contingentele de decidenţi ai Ministerului ce au urmat. Fiind în acest
post, Gheorghe Sarău este cooptat membru în Subcomitetul interministerial
pentru rromi (S.I.R.) de pe lângă Departamentul pentru Protecţia
Minorităţilor Naţionale din Guvernul României (din mai 1998 și până la
încheierea mandatului acestui structuri, 25 apr. 2001).
Tot acum, la iniţiativa lui Gheorghe Sarău, se înfiinţează şi este
acreditată provizoriu secţia de limbă şi literatură rromani, ca a doua
specializare, cu începere din anul univ. 1998/ 1999, în cadrul Facultăţii de

93
Litere şi al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine - Universitatea din
București, Gheorghe Sarău procedând și la elaborarea programelor pentru
noua secţie de limba rromani (B).
Dar anul 1998 înseamnă pentru Gheorghe Sarău și realizări
personale; ia parte, de pildă, în calitate de profesor de rromani, la Cursurile
internaţionale de vară de limba, cultura şi civilizaţia rromilor, organizate de
IRU (Uniunea Internaţională Rromă) la Beeskow în Germania, conduse de
dr. Rajko Djurić, de asemenea, după cum am mai amintit, devine
coordonatorul legal al Grupului Român de Cercetări şi Acţiuni în Lingvistica
Rromani de la data de 18 mai 1998, când dobândește personalitate
juridică. Funcția este îndeplinită până în 2005, când organizația devine
GRCALRI (Grupul Român de Cercetări şi Acţiuni în Lingvistica Romani şi
Indianistică), coordonarea fiind preluată de Julieta Moleanu – Rotaru, până
în 2018, apoi de Alin Bucă. Însă cea mai mare realizare de acum o
constituie încheierea stagiului la doctorat, Gheorghe Sarău finalizându-și
teza cu tema "Dialectul rromilor spoitori din România" (411 p. + 169
Anexă), sub îndrumarea prof. univ. dr. Lucia Wald (v. foto!). Titlul de doctor
în filologie i-a fost acordat lui Gheorghe Sarău în data de 28 septembrie
1998, cu prilejul susţinerii publice a tezei în Sala de consiliu a Facultăţii de
Limbi şi Literaturi Străine – din localul Pitar Moș - Universitatea din
Bucureşti, din comisie făcând parte: prof. univ. dr. Sanda Râpeanu -
decanul Facultăţii, prof. univ. dr. Lucia Wald, îndrumător, prof. univ. dr.
Gheorghe Mihăilă - Universitatea Bucureşti și membru al Academiei
Române, cercetător ştiinţific pr. I doc. Andrei Avram - Institutul de
Lingvistică, prof. univ. dr. Gheorghe Bolocan - Universitatea Craiova);
referate neoficiale prezentate de: dr. Vladimir Drimba şi de dr. Marcel
Courthiade - INALCO Paris. Titlul a fost validat de MEN prin OMEN nr.
3460 emis în 15 martie 1999 (diplomă seria R, nr. 0003597)
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine.

94
 Și în anul 1999 profesorul Gheorghe Sarău ţine ore de limba rromani
la Cursurile internaţionale de vară de limba, cultura şi civilizaţia rromilor,
organizate de IRU (Uniunea Internaţională Rromă) la Beeskow, în
Germania, și conduse de dr. Rajko Djurić, președintele IRU, apoi - imediat
după înapoierea în țară - Gheorghe Sarău coordonează, între 19 iulie - 10
august 1999, prima ediţie a Cursurilor naţionale de vară pentru limba
rromani, la Satu Mare, cu participarea a 60 de cursanţi și 7 formatori
(după ce, în prealabil, desfășurase primul seminar de identificare a cadrelor
didactice rrome din reţeaua educaţională din România, între 28 aprilie-1
mai 1999, la Predeal, împreună cu Simona Botea de la FSD București).
O acțiune istorică pe plan național și mondial o constituie instituirea,
în 1999, cu sprijinul ministrului Andrei Marga, a corpului de inspectori
județeni rromi la nivelul inspectoratelor școlare, pentru care Gheorghe
Sarău avea să organizeze cu Maria Koreeck primul seminar de lucru al
acestora, în octombrie 1999, la Târgu Mureș.
Este de remarcat faptul că în perioada 1995-1999, Gheorghe Sarău
a primit mai multe premii ca recunoaștere internațională și națională, ca,
de pildă: Locul II pentru "Limba romani. Manual editat de Editura Didactică
şi Pedagogică din Bucureşti (l994)", acordat la cel de-al 2-lea Concurs
internaţional de creaţie rromă, desfăşurat la Lanciano (Italia), în 1995, de
către d-l Santino Spinelli, preşedintele "Asociaţiei Them Romano" din
Lanciano); Locul II pentru "Culegerea de texte în limba rromani" (publicată
de Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, în l995 [1996], la cel de-
al 4-lea Concurs internaţional de creaţie rromă de la Lanciano (Italia),
acordat în 12 iulie l997, de Asociaţia "Them Romano”, prin preşedintele
Santino Spinelli (v. fotografia realizată de Velcu Năzdrăvan, în 22 iulie
1997, la Lanciano); Premiul "Hidalgo" pe anul 1995 (atribuit însă în luna
martie 1999, la Madrid, de "Presencia Gitana", pentru contribuţiile aduse
în domeniul promovării limbii rromani în lume); Premiul absolut, ca Premiul
Preşedintelui Republicii Italiene pe anul 1999, atribuit în 23 octombrie

95
1999 la Concursul de creaţie rromă organizat de "Them Romano" la
Lanciano, pentru contribuţiile avute la promovarea limbii rromani în lume
şi la şcolarizarea rromilor; Premiul "Partidei Romilor" acordat în 23
octombrie 1999 pentru contribuţiile aduse la promovarea limbii rromani şi
a rromilor în cei 10 ani de la Revoluţie până în 1999.
Anul 2000 a fost, de asemenea, plin de realizări, căci în aprilie 2000,
Gheorghe Sarău demarează întocmirea dosarului de acreditare pentru secţia
de institutori – profesori de limba rromani, destinată studenţilor rromi, la
CREDIS - Colegiul de Învăţământ Deschis la Distanţă din cadrul
Universităţii Bucureşti, având sprijinul profesorilor Michaela și Bogdan
Logofătu, al asist. Betty Almășan – tustrei de la CREDIS – și al CEDU
2000+ (Alexandru Crișan și Monica Dvorschi). Astfel, Gheorghe Sarău
devine și aici profesor coordonator al specializării limbă şi literatură
rromani, cu începere din anul univ. 2000/ 2001 până în anul univ.
2010/2011.
Tot în acest an, Gheorghe Sarău identifică fonduri pentru amenajarea
Cabinetului de limbă rromani şi indianistică şi a bibliotecii de indianistică
(aflate în sala 31, de la et. II, în Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine -
Universitatea Bucureşti, str. Pitar Moş nr. 7-13, Bucureşti), de asemenea,
obține suma necesară pentru pictarea pentru prima dată într-o biserică
ortodoxă şi într-o biserică din ţările estice şi central europene a Sfintei
Sara, patroana religioasă a rromilor (în Biserica din loc. Segarcea Vale,
Teleorman, cu sprijinul preotului Marian Mustăciosu).
În intervalul 2000-2019, Gheorghe Sarău își continuă activitățile la
Ministerul Educației în Direcția Minorități, la Universitatea din București (la
secția de limba rromani a Facultății de Limbi și Literaturi Străine,
respectiv, la structura de formare la ID a institutorilor rromi, în cadrul
CREDIS), la UBB Cluj Napoca (la cealaltă structură de pregătire la ID a
institutorilor rromi, între 2006-2010), continuă toate proiectele și
programele demarcate anterior: cursurile de vară de limba rromani, cele de

96
istoria și tradițiile rromilor, cursuri și stagii de pregătire adresate
inspectorilor și metodiștilor pentru școlarizarea rromilor și pentru
implementarea în școli a limbii rromani, a istoriei și tradițiilor rromilor,
cursuri de rromanipen educațional dedicate profesorilor nerromi care
lucrează la grupe de grădiniță și la clase cu copii și elevi rromi, cursuri de
pregătirea mediatorilor școlari pentru rromi, de instruire a voluntarilor și a
tutorilor angrenați în școlarizarea rromilor, programul de producere de
manuale școlare și auxiliare pentru limba, istoria, tradițiile rromilor, pentru
predarea matematicii și a muzicii în rromani etc etc. Din sept. 2002 - oct.
2011, la aceste activități ale lui Gheorghe Sarău se adaugă și cea în cadrul
UIP (Unitatea de Implementare a Programului PHARE – în proiectul
național adresat categoriilor defavorizate de copii și elevi, inclusiv rromi),
fiind “responsabil pentru limba rromani şi pentru formarea ODL (IDD) a
studenţilor rromi”. Aici, în contextul activităţilor proiectului MEN, Gheorghe
Sarău are ca atribuții gestionarea implementării componentei de formare la
ID a studenţilor rromi (din 2005 până în 2010) la Universitatea din
București – Departamentul de formare la Distanță CREDIS și la UBB Cluj
Napoca – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, la specializările
Institutori – limba rromani, PIPP – rromani (2006-2010).
Dacă în perioada anterioară (1995-1999), Gheorghe Sarău a fost
recompensat cu 5 premii, dintre care 4 internaționale, în intervalul 2000-
2018, acesta este evidențiat prin alte 26 de premii, medalii, diploma,
trofee: Decoraţie şi diplomă cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la
înfiinţarea secţiei de limbă hindi în România , înmânate în cadrul ceremoniei
desfăşurate la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (str. Pitar Moş, 7-
13) de către Ambasadorul Indiei la Bucureşti, scriitorul Rajiv Dogra, în ziua
de 29 martie 2000, orele 11,00; Premiul III. Categoria O (monography on
gypsy language) [pentru Teza de doctorat susţinută de Gheorghe Sarău în
28 septembrie 1998 la Universitatea Bucureşti ], acordat de Associazione
"Them Romano" (Mondo Zingaro) din Lanciano (CH – Italia, via S.Maria

97
Maggiore, 12), la cel de-al 7-lea Concurs internaţional de creaţie rromă "
Amico Rom " în data de 28 octombrie 2000; Premiul II. Categoria O
(Edited book 2001), pentru cartea “Cele mai iubite cântece rrome” ,
acordat în cadrul ceremoniei din 27 oct. 2001, la Lanciano, la cel de-al 8-
lea Concurs internaţional de creaţie rromă “Amico Rom” de către
Associazione "Them Romano" (Mondo Zingaro) din Lanciano; Premiul “Aven
Amentza” pe anul 2001 (Ina Zoon, Adrian Mihai, Petre Matei, Valerian
Stan, Marius Tucă, Loredana Groza, Gheorghe Sarău, Delia Grigore, MAE,
MCC - Comisia Ministerială pentru Rromi), decernat în data de 8 aprilie
2002 cu ocazia “Zilei internaţionale a rromilor şi a celebrării a 1000 de
ani de atestare a rromilor în Europa”; ABI [American Bibliographical
Institute, Inc.], Dr. Gheorghe Sarau has been nominate to receive the
distinct 2002 Man of the Year , March 5, 2002 [letter]; Premiul II.
Categoria O, acordat pentru cărţi publicate în anul 2001 de către
Associazione “Them Romano” (Mondo Zingaro) din Lanciano – Italia, 19
oct. 2002; Premiul III. Categoria O [pentru Culegerea de texte biblice în
limba rromani], acordat de Them Romano din Lanciano (Italia), cu prilejul
celei de-a 10-a Competiţii Internaţionale de Artă, 10 oct. 2003, la
egalitate cu Demeter Nadia (Rusia); Diplomă pentru merite deosebite în
recunoaşterea şi afirmarea limbii romani , acordată de Agenţia de
Dezvoltare Comunitară „Împreună” la 6 ani de activitate în sprijinul
comunităţilor de romi din România, 24 iunie 2005, Bucureşti [Alţi
premiaţi: Jonathan Schelle, Simona Botea – Lupu, Mariea Ionescu ş.a.];
Premiul II - Categoria O, pentru lucrări publicate în anii 2005 şi 2004,
acordat de Asociaţia rromilor „Them Romano ONLUS” (Centrul Cultural
Romano - Italia) şi de Romani Union International (Italia), cu ocazia celei
de-a 12-a ediţii a competiţiei artistice „Gypsy Friend” [Festivitate la
Teatrul Fenaroli din Lanciano – Italia, în data de 8 oct. 2005]; Premiul
Alianţei Civile Rrome din România pentru educaţie rromi, 8 Aprilie 2006,
cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor, Bucureşti, Teatrul Naţional;

98
Premiul III – Categoria O, la egalitate cu Nando Sigona (Firenze), pentru
lucrările publicate în anul 2006, acordat de Asociaţia rromilor „Them
Romano ONLUS” (Centrul Cultural Romano - Italia) şi de Romani Union
International (Italia), cu ocazia celei de-a 13-a ediţii a competiţiei artistice
„Gypsy Friend” [Festivitate la Teatrul Fenaroli din Lanciano – Italia, în data
de 8 dec. 2006]; Distincţia „Pentru Romi în Europa celor 27”, acordată de
Agenţia Naţională pentru Romi, în cadrul festivităţii Gala distincţiilor,
organizată cu Ambasada Franţei la Bucureşti, în data de 19 decembrie
2007; Diplomă de onoare pentru dialog intercultural, Gala Premiilor
Radioului Constanţa [acordată în 17 mai 2008, la Teatrul de Stat
Constanţa (Sala Fantasio), pen-tru promovarea valorilor rrome în rândul
celorlalte etnii; acţiune organizată de Radio Constanţa şi de Instituţia
Prefectului]; Premiul II, la cat. O [I Vincitori e i Premiati del 15° Concorso
Artistico Internazionale "Amico Rom", Ceremonie în 15 nov. 2008, la
Lanciano-Italia [2° Gheorge Sarau (Romania) ex aequo Valerică Săanescu
(Romania)]; Premiul „Ferencz Sztojka”, acordat, pentru merite deosebite în
promovarea limbii rromani, de Fundaţia „Sara Kali” din Croaţia şi de IRU
(Uniunea Internaţională Romă), în cadrul ceremoniei din data de 5 nov.
2009, organizată în contextul ediţiei a doua a Zilei Internaţionale a Limbii
Rromani (Zagreb, 3-5.XI.2009); Premiul II, categoria O „Monografia
edita”, Concorso Artistico Internazionale „Amico Rom”, Lanciano (Italia),
ceremonia în data de 7 nov. 2009; Premiu pentru promovarea şi cultivarea
limbii rromani, acordat de către Organizaţia „Amare Rromentza” şi de
către partenerul său (UNCR = Uniunea Naţională a Comunităţilor de
Rromi), cu prilejul sărbătoririi limbii rromani, în seara zilei de 25 noiembrie
2011, la Crystal Palace Ballrooms (Calea Rahovei), alături de Gheorghe
Sarău fiind premiaţi și foşti studenţi ai săi (Ionel Cordovan, Ionela Petre,
Rodica Bătrâna, Petronia Scripcariu, Lepădatu Tache, Mihaela Zătreanu,
Elena Radu, Călin Elena), absolvenţi ai cursurilor de vară de limba rromani
(Elena Motaş, Mihai Moldovan), care promovează în şcoli limba rromani, dar

99
și publicişti şi scriitori rromi, ca: Vasile Ionescu, Valerică Stănescu etc
Premiul „Ionela Daniela Petre” la secţiunea de limbă rromani , acordat în
cadrul ediţiei a VIII-a a Galei de Excelenţă a Romilor, organizată de Centrul
Naţional de Cultură a Romilor “Romano Kher”, 17 decembrie 2014 -
Bucureşti “Cristal Palace Ballrooms” [alţi premiaţi la aceeaşi secţiune:
Costică Băţălan şi Mihaela Stan; v. material şi fotografii la p. 13 în
“Buletinul informativ” editat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor =
CNCR - Guvernul României [Ediţie bilingvă română - romani. Nr. 1/
februarie 2015. Perioada: noiembrie decembrie 2014, Bucureşti: CNCR, p.
1-14 în română + p. 1-14 în rromani: Nevimatengo lil. Romanes. Gin 1/
februaro 2015. Vahtiaripe: novembro-decembro 2014, Themutno chentro
vash i kultura le romengi]; v. şi: Oana Moisil, Romii de la Gala de Excelenţă
sunt români mai buni ca tine, www.vice.com, 19 decembrie 2014 [scurt
interviu şi foto Gheorghe Sarău]; Premiu de excelenţă în educaţia rromilor,
acordat de Echipa APR P-E Brăila [= Asociaţia Partida Romilor Pro Europa
- Brăila] în cadrul Galei de excelenţă a rromilor brăileni (Ediţia I, 3 aprilie
2015, Brăila. Organizatori: CJ Brăila, Primăria Municipiului Brăila,
Asociaţia Partida Romilor Pro Europa - Brăila, Asociaţia Centrul Cultural
“Anton Pann”); Diplomă şi Premiu de excelenţă pentru întreaga activitate
dedicată educaţiei şi tinerilor rromi, cât şi pentru promovarea culturii
tradiţionale rromani în România şi străinătate, acordate de Organizaţia
“Salvaţi copiii!” România, prin preşedintele executiv, Gabriela Alexandrescu,
în ziua de 8 aprilie 2015, Bucureşti (festivitate la Şcoala nr. 141 din
Bucureşti); Diplomă de excelenţă pentru activitatea dedicată copiilor aflaţi
în dificultate, în cei 25 de ani ai organizaţiei FICE România, acordată de
FICE (= Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative-Secţiunea
România), prin preşedintele acesteia, Toma Mareș, în ziua de 24 septembrie
2015 (festivitate la Senatul României-Sala “Avram Iancu” la Palatul
Parlamentului); Diplomă şi Premiu de excelenţă pentru promovarea limbii
rromani, acordate de CNCR (Centrul Naţional de Cultură a Rromilor), prin

100
președintele său - Mihai Neacșu - în cadrul “Galei de Excelenţă a Romilor
2015”, organizată de CNCR ”Romano Kher” în colaborare cu ANR (Agenţia
Naţională pentru Romi) în ziua de 10 decembrie 2015, Bucureşti
(festivitate la Camera de Comerţ și Industrie); Diplomă și plachetă oferită
lui Gheorghe Sarău pentru contribuțiile aduse la promovarea limbii rromani
în Europa, de către de Jovan Damjanović (R. Serbia, v. foto!) –
reprezentantul organizațiilor rrome la “International Roma Conference and
Cultural Festival” (February 12-14, 2016, New Delhi, Azad Bhavan, Indian
Council for Cultural Relations – Indian Council for International Co-
operation. Academic Session, Day - 3, Sunday – February 14, 2016;
Premiu pentru contribuţia la promovarea și dezvoltarea culturii și
identităţii romilor, acordat, în 18 decembrie 2017, în cadrul ediţiei a X-a
a “Galei de excelenţă a Romilor”, de Partida Romilor “Pro Europa” și de
CNCR Romano Kher – Centrul Naţional de Cultură a Romilor. Loc de
desfășurare: Centrul de Cultură Maghiar (str. Zalomit); Diplomă de
excelenţă “pentru merite deosebite în consolidarea educaţiei, dând dovadă
de profesionalism, deontologie profesională și conduită morală
incontestabilă”, oferită de Fundaţia Phoenix cu ocazia împlinirii a 20 de ani
de la înfiinţare (oferită în data de 12.04.2017, la Brăila, de președinta Ion
Costin Mariana, în contextul marcării sărbătorii “8 Aprilie – Ziua
Internaţională a Rromilor”; Diploma “100 România. 1918-2018.
Sărbătorim Împreună”: “Pentru aportul semnificativ și susținerea
comunității rrome cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri”, Baia
Mare, 1 Decembrie 2018, acordată de Y.R.M.M [= Asociația ”Young Roma
Maramureș”].
Alte repere se pot desprinde din lucrarea: Gheorghe Sarău, “Finis
coronat opus”. Bibliografie cu repere din viața și activitatea autorului
(Prefață: Nicolae Băciuț, Târgu Mureș: Editura “Vatra Veche”, 2018, 384
p.; cu fotografia color a autorului făcută la New Delhi, în 2016).

101
 Elena (Nona) Stuparu (20 mai 1959) - al doilea pictor al localității

Elena Stuparu (v. Foto 13) s-a născut la Segarcea Vale, în data de 20
mai 1959, casa sa fiind situată pe partea stângă la intrarea în localitate,
venind dinspre Lița, cu alte cuvinte, nu departe și între locurile unde se
aflau casele în care s-au născut poeții Dimitrie Stelaru, Rodian Drăgoi și Ion
Segărceanu, de parcă acea bucată de sat era sortită creatorilor poeți și
artiști. După școala generală (1966-1974), frecventată la Segarcea Vale,
Elena Stuparu urmează, la Turnu Măgurele, studiile liceale în profil agricol,
apoi, între 1984-1989, activează în atelierul de pictură din cadrul
Cooperativei “Drum Nou” din Turnu Măgurele, unde – sub îndrumarea
pictorului Marin Dăbuleanu – deprinde tehnica picturii murale.
În paralel, cu preocupările artistice, Elena Stuparu lucrează în
atelierul de croitorie (1989-1990) la Turnu Măgurele și urmează Școala de
Arte din Alexandria, avându-l ca profesor pe pictorul realist Constantin
Bichescu. În perioada de confuzie valorică a întregii societății, Elena Stuparu
devine factor poștal, răstimp de 11 ani (1990-2001), la Turnu Măgurele.
Cu începere din anul 2002, Nona Elena Stuparu se dedică în
exclusivitate picturii bisericești și creației poetice și artistice pentru copii, cu
versuri și ilustrații proprii. Astfel, restraurează pictura pridvorului Bisericii
din Satul Moldoveni (Comuna Islaz, jud. Teleorman), iar în anul următor -
2003 – și pe cea a Bisericii cu hramul “Cuvioasa Parascheva” din Comuna
Traian, jud. Teleorman. Este timpul când artista ia parte cu lucrări la o
expoziția de pictură, bucurându-se de aprecierile pictorului Constantin
Bichescu - profesorul pictoriței la Școala de Arte din Alexandria.
În anul 2004, artista Nona Elena Stuparu reface pictura Bisericii
“Adormirea Maicii Domnului” din Segarcea Deal (jud. Teleorman), însă, în
anii următori (2005-2006), va fi nevoită să-și întrerupă activitatea
artistică din pricina unor probleme de sănătate. În anul 2007, aceasta
revine și-și deschide o expoziție personală de pictură, fiind apeciată de

102
pictorul Dumitru Negru din Turnu Măgurele - originar și el din Segarcea
Vale -, dar o întâlnim și în cadrul unor expoziții de grup (cum a fost cea
organizată în Rotonda Teatrului Orășenesc Turnu Măgurele – Teleorman, în
anul 2008, sau cea din 2009, găzduită tot la Turnu Măgurele).
În anul 2010, artista Nona Elena Stuparu abordează o nouă formă de
exprimare artistică, tipărindu-și două cărți de colorat dedicate copiilor,
Concertul din ogradă. Carte de colorat (Alexandria: Tipoalex, 2010),
respectiv, O petrecere pe cinste. Carte de colorat (Alexandria: Tipoalex,
2011), autorarea exersând astfel o a doua sa vocație artistică, izbutind o
înmănunchere frumoasă între arta plastică și poezie, anume, desenele
imaginate de autoare sunt însoțite și de versuri proprii plăsmuite pentru
copii, ca acestea: “Într-o zi din luna mai/ Cobora încet la vale/ La copacul
de pe plai/ Ursul brun cu blana moale./ Ș-avea-n mână un toiag/ Că e
moș, nevoie mare,/ Strigă ”mor”, ca un pribeag,/ Mincionosul nu mai
moare./ Și de-atâta gălăgie,/ Sar să vadă, din tufișuri,/ Vulpile și lupii
mândri,/ Iepurii din ascunzișuri./ - Ce ai moșule, de mormăi,/ ‘L-întrebară
vulpile,/ Că se-aude peste văi/ Și răsun pădurile” (v.
www.literaturacopii.ro/stire-poezie/o-petrecere-pe-cinste-poezie-de-
elena-stuparu).
Dar acestea s-au petrecut fără ca Nona Elena Stuparu să părăsească
pictura de factură bisericească, pictând, de pildă, în 2010, Troița cu
hramul “Fecioara Maria” (în satul Olteanca, comuna Segarcea Vale, jud.
Teleorman), în 2011 - Troița cu hramul “Sf. Cuvioasă Parascheva”
(evident, în comuna natală a artistei, Segarcea Vale, din jud. Teleorman),
fiind sfințită de părintele Marian Mustăciosu în ziua de 1 septembrie 2011,
iar în anul 2012 – Nona Elena Stuparu pictează dintâi Biserica cu hramul
“Sf. Gheorghe” din Satul Prundu (fost: Rudari, comuna Lunca, jud.
Teleorman);
În anii săi “turnu-măgureleni”, “turneni”, artista s-a detașat cu
eleganță în domeniul său creativ, fiind prezentă cu picturi în mai toate

103
expozițiile de grup organizate la Turnu Măgure și în alte localități. De ex.,
este de consemnat evenimentul artistic din 28 februarie 2011, desfășurat
la Biblioteca Colegiului Tehnic “General David Praporgescu’’, prilej cu care
vernisajul expoziție sale de pictură a fost însoțit și de prezentarea de carte a
artistei Nona Elena Stuparu.
Tânărul scriitor și pictor teleormănean, Virgil Andronescu (v. foto!) –
de mai mulți ani “evadat cu misiuni mereu culturale”, am zice noi, la Brăila,
așezare tot dunăreană, ca și Turnu Măgurele - se ocupa pe vremea aceea de
artiștii plastici și de scriitorii teleormăneni, “turneni” îndeosebi,
convocându-i destul de des la oaze de contemplație artistică în Turnu
Măgurele. Sunt de notat: Cenaclul literar din ziua de miercuri, 4 mai 2011,
la biblioteca Colegiului Tehnic “General David Praporgescu” din Turnu
Măgurele, la care este de față și pictorița Nona Elena Stuparu, de bună
seamă. La fel, artista segărceană, împreună cu alți confrați artiști (pictorii
Florin Lungu, Ovidiu Orbeșteanu, Dumitru Negru, Maria Sacerdoțeanu și
Petre Bucă, respectiv, sculptorul în lemn - Mitică Mișu) prefigurează
“Serbările Dunării și ale Orașului Turnu Măgurele”, în data de 26 mai
2011, printr-o expoziție de grup foarte bine receptată de public, instalată
în foaierul Teatrului Municipal „Flacăra”.
În acest fericit context creativ, picturile semnate de Nona Elena
Stuparu sunt așezate alături de cele ale altor confrați pictori - ca, de pildă:
Cristea Ionescu, Maria Sacerdoțeanu, Ioana Istrate, Ioan Aurel Gârjoabă,
Dumitru Negru, Petre Bucă, Mitică Mișu, Ovidiu Orbeșteanu, Iulian Dian,
Minu Ene, Lucian Gândea Paraschivescu -, cu prilejul expoziției ,,In
memoriam – prof. Cristea Ionescu – Pictor’’, vernisată în 29 mai 2013 și
găzduită, până în 3 iunie 2013, la “Sala Rotonda” a Cinematografului
,,Flacăra’’ din Turnu Măgurele, ca inițiativă a Uniunii Artiștilor Plastici din
România și a Primăriei Municipiului Turnu Măgurele.
În anul 2013, după mulți ani trăiți la Turnu Măgurele, pictorița Nona
Elena Stuparu se mută în județul Arad, în comun Iratoșu, zonă în care fiul

104
său se afla cu serviciul. Ajunsă aici, se integrează repede în mișcarea
artistică arădeană, deschizând, de pildă, în 2014 o primă expoziție
personală în Comuna Iratoșu (jud. Arad). Artista devine, în anul 2015,
membră a Asociației artistice “Ion Andreescu” și ia parte la Expoziția de
grup inițiată de acest Cenaclu și de Gyulai Alkotok Baráti Köre, la Gyula, în
Ungaria. În anul 2016, Nona Elena Stuparu participă la trei expoziții de
grup, organizate la Galeria „Clio“ - Biblioteca Județeană Arad, ca salon de
artă plastică de iarnă al Societăţii arădene „Ion Andreescu”. Vernisajul uneia
dintre expoziții a avut loc marţi, 23 februarie 2016, iar prestația artistică
de valoare a Nonei Elena Stuparu este repede remarcată de Petru M. Haş,
care - într-o cronică de specialitate ocazionată de acest eveniment,
Impresii la o expoziţie (publicată în “Glasul Aradului” din 1 martie 2016),
arată: “Prezenţă inedită în cadrul acestei societăţi artistice, doamna Elena
Stuparu surprinde printr-un peisaj metafizic, delimitând misteriosul
meridian albastru, linia apei eterne; un autoportret desăvârşit prin care se
defineşte ca un demn descendent al marelui Picasso din perioada albastră; o
lucrare de sugestivă anecdotică neoromantică (După iubire e singurătate) şi
un Portret de bărbat, marcat de nostalgie şi reflecție” .
Și iată, pictorița Nona Elena Stuparu (v. foto!) continuă să fie o
prezență activă pe meleagurile arădene, vernisând o primă expoziţie
personală acolo, eveniment cultural de succes desfășurat în ziua de joi, 4
mai 2017, la sediul Librăriei Cărtureşti din complexul Atrium Mall - Arad.
Nu i-a uitat pe segărceni și turnu-măgureleni, dedicându-le peisaje din
spațiul natal sau portrete, așa cum sunt cele în care sunt pictați: Dimitrie
Stelaru, Gheorghe Sarău, Dumitru Negru, Virgil Andronescu, Valeriu
Găgiulescu ș.a. De bună seamă, în data de 1 iunie 2018, artista era
prezentă la inaugurarea Muzeului Localității Segarcea Vale, în care sunt
găzduite și lucrările sale. Cinste ei!

105
 Lavinia Mihaela Pencea (7 august 1982)- profesoară de limba română în
preuniversitar și asist. univ. drd. la secția de limba rromani a Universității
din București

Lavinia Mihaela Pencea (la naștere având numele Păun Mihaela

Lavinia) - v. Foto 14 - s-a născut la Segarcea Vale la data de 7 august
1982, din părinții Minuș Pencea și Mariana Păun (învățătoare la Segarcea
Vale, Segarcea Deal, Prundu). Este profesoară în învățământul
preuniversitar (din 2005) și, din 2009, funcționează – în paralel - și la
Universitatea din București, la secția de limba și literatura rromani,
înființată de prof. univ. dr. Gheorghe Sarău. Mihaela Lavinia Pencea a
urmat, între 1988-1996, Școla Generală Olteanca, una dintre învățătoare
fiindu-i chiar bunica sa dinspre mamă, învățătoarea Zina Păun. Lavinia
Mihaela Pencea își amintește: “Am frecventat, când Școala Segarcea Vale,
când pe cea din Olteanca, având patru învățători: pe dl. Ionel Bârsășteanu
(la Segarcea Vale, clasa I, trim. I), pe d-na Zina Păun (la Școala Olteanca,
clasa I, trim. II și III – doamna învățătoare fiind “mămăița”, adică bunica
mea dinspre mamă, prinzând, de fapt, ultimele ei două trimestre de
activitate didactică înainte de pensionare), apoi, la clasa a II-a, la Școala
Olteanca, cu doamna învățătoare Mocanu Stăncuța, după care, revenind la
Școala Segarcea Vale, am urmat clasele a III-a și a IV-a cu doamna
învățătoare Vali Ghindaru /…/ În școala generală eram poreclită “Miorița”,
pentru că am fost singura din clasă care învățasem balada cu același nume,
iar în facultate, peste ani, aveam să fiu numită “dicționarul”, pentru că
știam cam toate cuvintele predate la limbi, le învățasem dumnezeiește”/…/.
“Am terminat gimnaziul în Segarcea –Vale, avându-l ca profesor diriginte
pe dl. Lucă Manea (tatăl învățătoarei Vali Ghindaru)”. [v. în fotografie
cadrele didactice: Lucă Manea, Zina Păun, Lincă Cocoșilă – 1975].
După clasa a VIII-a se înscrie, în 1996, la profilul filologie, la Liceul
Pedagogic din Alexandria, absolvind acest liceu în anul 2000. Merge, în

106
același an, la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din
Bucureşti, fiind admisă în anul I, în anul univ. 2000/ 2001, la specializările
franceză - rromani. Renunță după anul I și susține, în anul univ. următor,
2001/ 2002, un nou examen de admitere în anul I, la specializările A.
limba și literatura română - B. limba și literatura rromani (4 ani),
absolvind, așadar, facultatea în 2005.
Despre această perioadă a studiilor sale universitare, Lavinia Mihaela
Pencea însăși face unele nuanțări importante: “Primul lucru pe care mi-l
amintesc este admiterea din toamna anului 2000 de la Facultatea de Limbi
și Literaturi Străine, Universitatea București. Facultatea îmi părea uriașă,
profesorii extrem de sobri, iar examenele scrise la franceză și rromani
extrem de grele și de netrecut. Primul an de studenție, 2000-2001, a fost
groaznic pentru mine, totul nou, un București aglomerat și întortocheat,
colegi mulți din toate colțurile țării, cam reci și încrezuți. Franceza era
specializarea A și rromani era specializarea B, pentru care optasem și
luasem admiterea cu o notă neașteptat de mare. Admitere ca admiterea,
dar cursurile, seminariile erau obositoare, lungi, greu de descifrat. După o zi
de cursuri, la franceză, cu seminariile predate de către preparatorii și
asistenții din Franța, pentru mine toată lumea vorbea în franceză pe
stradă, la metrou, pretutindeni. La rromani aveam trei profesori și timpul
părea că trece lent și plăcut, nu era alert ca la franceză, primeam explicații
pentru orice de la domnul profesor Gheorghe Sarău (structura și practica
limbii), doamna profesoară Delia Grigore (practica limbii, literatura și
cultura rromani) și domnul profesor Mircea Itul (cultură și civilizație
indiană, limba sanscrită). Domnul profesor Mircea Itul era bun, calm,
extrem de răbdător și îngăduitor. Cursurile erau o poveste fără sfârșit
despre India. În acel an am călătorit prin India prin puterea minții,
dumnealui punându-ne la dispoziție și jurnalul său de călătorie, dar noi
eram fascinați de modul de relatare a evenimentelor; chiar și sanscrita
predată de dumnealui mi s-a părut ușoară. Nu am fost niciodată în India,

107
dar o știu din povestirile bunului nostru profesor. Doamna Delia Grigore era
cel mai apropiat profesor de studenții săi, ne sprijinea mereu, se lupta
pentru noi, ne petreceam foarte multe ore cu dumneaei la practica limbii,
dar și la cursurile de literatură. Preda două discipline diferite și o făcea
într-un mod aparte, la practică repetam mereu după dumneaei din cursul
de rromani, insista asupra cuvintelor de fiecare dată, era extrem de strictă
în privința cursului și îl urma pagină cu pagină. La literatură și cultură
rromani făcea o vrajă și micul cabinet de rromani, sala 31, se transforma
într-o pajiște plină de corturi și oameni liberi, pe care ne-a învățat,
treptat, să-i respectăm și să-i privim prin ochii dumneaei. Primeam zece
pe linie la dumneaei. Acel om va rămâne veșnic în amintirea mea, acel om
care te face să te simți bine cu tine indiferent de etnie, să te accepți așa
cum ești, chiar dacă nu recunoști față în față societății, dar dumneaei este
omul care mi-a insuflat curaj încât m-a făcut să recunosc mai târziu cine
sunt. Și astăzi îmi răsună în minte vorbele dumneaei: glasul sângelui te-a
adus la această secție.
De domnul profesor Gheorghe Sarău ne temeam cel mai mult, era
sobru, exigent, ne cerea enorm și mereu ridica ștacheta mai sus, și mai sus,
prea sus. Nu voi uita niciodată modul în care ne-a învățat foarte multe
cuvinte printr-o ingenioasă metodă denumită cutia cu pantofi și nu era
altceva decât denumirea ei, dar plină de fișe alfabetice kilometrice (o cutie
simplă de carton pentru pantofi “italienești” – zicea dânsul - în care
aveam fișe în ordinea alfabetică și, pe măsură ce învățam cuvinte, le scriam
în fișe, astfel ne cream singuri propriul glosar). În pofida severității, domnul
profesor avea un stil aparte de a te împăca chiar și atunci când te certa
foarte tare și te făcea să plângi imediat (eu am vărsat ceva lacrimi, dar a
meritat!). Intonarea corectă a cuvintelor am învățat-o tot de la domnul
profesor Sarău, repetam până la epuizare și cu voce tare; noi ne minunam
câtă putere avea și parcă nu obosea! Astăzi știu să pun corect accentul
datorită acestei metode, efectiv nu te lăsa până nu pronunțai corect, chit

108
că ți-l repeta dumnealui de zeci de ori. Ceea ce m-a determinat să învăț și
să iubesc limba rromani a fost modul ordonat, structurat, clar în care
dumnealui ne preda. Volum mare, ce-i drept, dar structurat, niciodată
haotic. La structura limbii ne chinuia foarte mult, pornea de la un cuvânt și
ne umplea o tablă, nici acum nu înțeleg cum reușește să ne uimească tot
timpul cu ceva nou, tot timpul nu știi tot, mereu mai ai câte ceva de
învățat. Ceea ce ne făcea domnul profesor la structura limbii pe table
întregi nici nu se compară cu renumiții copăcei americănești de la engleză.
Un lucru opus severității dumnealui erau omenia și generozitatea de
care dădea dovadă. Nu își lua niciodată o ciocolată caldă fără să nu ne ia și
nouă, studenții dumnealui, nu mânca niciodată fără să nu ne ofere și nouă,
tot timpul avea în servieta dumnealui mulți covrigi calzi, pe care îi
împărțea cu noi. Astăzi procedează la fel, dar... acest lucru l-am învățăt să-
l fac și eu cu studenții din anul 2009, cabinetul nostru de rromani
devenind o ceainărie studențească unde toți ne petrecem timpul învățând
“cu drag și spor”. Domnul profesor mă ceartă mereu pentru pachețelele de
ceaiuri, plicurile de cafea instant de prin cabinet, dar acum pot să-i spun
domnului profesor că acest lucru i se datorează dumnealui, de fapt! Nu voi
uita niciodată gustul ciocolatei calde din studenție... atunci când nu aveam
bani și, cu rușine, dar cu recunoștință, acceptam băutura aburindă.
După acest prim an mi-am pus în pericol bursa de studiu din pricina
francezei, aveam doi de 7 și un 8, pentru care am dat mărire în vară, dar
pentru a scăpa de chinul francezei învățată cu dicționarul în brațe, la masa
mică de la bucătărie, am dat a doua oară admitere în vara anului 2001, la
Facultatea de Litere, Universitatea București, limba română - specializarea
A și limba rromani - specializarea B. Am ajuns astfel în anul universitar
2001-2002 studentă la două facultăți ale Universității București, fiind
nevoită să renunț la franceză-rromani (deși am fost integralistă și mi-am
păstrat bursa), dar, din motive financiare, nu puteam plăti una dintre
facultăți, așa că … am ales să urmez Litere (intrasem cu bursă de merit, a

109
treia pe listă). În satul meu natal, Segarcea-Vale, s-a zvonit că din
premiantă am ajuns repetentă la facultate, nimeni nu a făcut distincția
dintre reluarea primului an, la altă facultate, în cadrul aceleași Universități,
o nouă admitere, altă specializare A. Toate au trecut, dar am fost nevoită
să fac dovada faptului că nu repet anul, prin foaia matricolă răspândită
prin sat, la gurile rele. Nimic nu se crede dacă nu ai dovadă, dar și când au
văzut tot în anul I eram, deci tot … repetentă. Dacă până atunci mă
bucurasem de sprijinul mamei mele, ea și logodnicul meu nu au fost de
acord cu o nouă admitere. Asta m-a ambiționat și mai mult, am învățat
singură, nopți întregi, fără vacanță și a meritat când m-am văzut clasată a
treia pe facultate dintre atâția candidați, sute de candidați, eram acolo,
printre primii și asta mi-a dat aripile cu care zbor și azi”.
Lavinia Mihaela Pencea termină, așadar, în 2005, facultatea și, deși
nu-și susține licența atunci, se încadrează ca profesoară, Lavinia Mihaela
Pencea aduncând amănunte în această privință: “Am terminat facultatea
în anul 2005, dar cum în timpul facultății și lucram cu elevii într-un
proiect școlar din Rahova (fiind certată foarte rău, și pe bună dreptate, de
către domn’ profesor Sarău, ca să nu-mi pierd timpul de studiu, lucrând în
paralel cu facultatea), aveam să pierd, căci neascultarea sfaturilor m-a
costat enorm, mai precis, ratarea licenței în anul 2005, pe care am picat-
o cu succes. După ce am căzut de pe un cal frumos, am învățat ca un om
nebun, fără somn, fără prea multă mâncare, primul eșec al vieții mele
punându-mă la pământ și determinându-mă să mă angajez ca să pot
rămâne în București (am dat examen pentru profesorii necalificați în
septembrie 2005, la limba română, și așa am fost angajată, în octombrie
2005, la Școala Gimnazială nr. 1 „Sfinții Voievozi” (de lângă Gara de Nord
din București), de către doamna directoare Soare - omul care a crezut în
mine atunci când eram un nimeni, doar un… necalificat”.
În vara anului 2006, Lavinia Mihala Pencea își susține lucrarea de
licenţă, sub îndrumarea lect. dr. Delia Grigore, cu un subiect legat de

110
obiceiuri din neamul rromilor rudari din localitatea Prundu, jud. Teleorman.
Despre aceasta, ea ne arată: “În vara anului 2006, după luni chinuite și
zeci de ore petrecute pe băncile bibliotecilor... am reușit să mă ridic din nou
și am luat licența cu 9,25. În anul 2006, am început să predau la aceeași
școală și limba rromani, iar colegii îmi spuneau “Romanița”(azi îmi spun la
fel!), pentru că predam și rromani. M-a durut foarte mult când mi-am
auzit noua poreclă de „Romanița” și am întrebat ironic: Îmi spuneți
“Romanița” de la “Romanița X...” sau de “romanița” lui Eminescu? Azi mi
se spune “Românca” de către rromi și “Romanița” de către români și afirm
cu tărie că, din perspectivă culturală cel puțin, au dreptate ambele tabere”.
Astăzi, Lavinia Mihaela Pencea lucrează în învățământul universitar,
ca asist univ. drd. la secția de limba și literatura rromani a Facultății de
Limbi și Literaturi Străine – Universitatea din București, dar, totodată, a
activat și activează și în preuniversitar. Despre munca sa din școli și licee,
Lavinia Mihaela Pencea spune: “După 10 ani de suplinire (ce presupunea
susținerea unui examen în fiecare an pentru titularizare - un an la limba
română, următorul - la limba rromani) am devenit titulară în anul școlar
2016-2017, în două unități școlare (la Șc. Gimnazială nr. 1 “Sființii
Voievozi” și la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, unde sunt angajată
din 2013). În ambele unități de învățământ predau limba română, limba
latină și limba rromani. În prezent, din anul scolar 2018-2019, predau și
la prima clasa de filologie înființată în țară - limba rromani, la clasa a IX-a
D, de la Liceul Bilingv “Hristo Botev”. De asemenea, am predat limba
română și la Liceul Teoretic “Nichita Stănescu” (2016-2017)”.
Ceea ce este important este faptul că Lavinia Mihala Pencea a
cumulat – tot timpul –câteva slujbe, toate în profil didactic, desfășurate,
simultan, pe mai multe paliere: a. profesoară de limba română, de limba
latină, de limba rromani, ținând și opționalul de istoria rromilor, pe cel de
limba română (profesor calificat) și, de asemenea, fiind și profesor
necalificat la limba engleză la Şcoala Gimnazială Nr. 1 „Sfinţii Voievozi”

111
(2005-2019); b. profesoară de limba rromani la Colegiul Tehnic de
Industrie Alimentară “Dumitru Moţoc”(2013- 2019); c. asist. univ. drd. –
cadru asociat, la secția de limba și literatura rromani a Facultății de Limbi
şi Literaturi Străine (2009-2013) – unde a asigurat predarea cursurilor
practice de limba rromani, a gestionat practica metodică a studenților în
școala sa, a ținut cursul de metodica predării limbii rromani, după care –
prin concurs – a ocupat același post din anul univ. 2013/ 2014 până în
prezent (2019); d. formatoare pentru limba rromani la nivel național în
programele Ministerului Educației, fiind unul dintre cei trei profesori de
limba rromani în cadrul “Cursurilor naţionale de vară de limba şi metodica
predării limbii rromani”, desfăşurate anual şi, de asemenea, formatoare
pentru componenta de limba rromani cu prilejul altor cursuri intensive de
pregătire a cadrelor didactice de limba rromani și a mediatorilor școlari
rromi ș.a. (2007-2019); e. alcătuitor de subiecte pentru examenele
naționale de limba rromani și traducător subiecte (pentru competițiile
școlare de limba rromani, pentru evaluările naționale ale elevilor și ale
cadrelor didactice de limbă rromani a corectat lucrări, la nivel naţional,
pentru examenele de titularizare, de definitivare şi de gradul II – la
solicitarea CNEE (Centrul Național de Evaluare și Examinare); între 2009-
2019, f. metodistă pentru limba rromani, istoria, tradițiile și şcolarizarea
rromilor la nivelul ISM Bucureşti (2007-2019), g. Co-autor în colectivele
de elaborarea a programelor școlare (curricula) pentru limba rromani,
Lavinia Mihaela Pencea răspunzând, de fapt, tuturor solicitărilor
Ministerului Educaţiei din România, cu începere din anul 2006 [v. alăturat
pe Lavinia Pencea în fotografia din aprilie 2019, la Olimpiada națională de
limba rromani de la Focșani].
Dar, din anul univ. 2009/ 2010, colectivul de cadre didactice ale
secției de limba și literatura rromani din Departamentul de Hungarologie,
Studii Iudaice şi Rromani al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a
Universităţii din Bucureşti se mărește cu un nou membru, asist. Lavinia

112
Mihaela Pencea, pentru cursurile practice de limba rromani de la anii I şi II
și pentru practica pedagogică, conform propunerii de încadrare lansată, la
30 septembrie 2009, de Gheorghe Sarău și de Delia Grigore, conducerii
FLLS și a Universității din București. Iată ce scrie nou cooptata asist. drd.
Lavinia Mihaela Pencea la secția de limba și literatura rromani despre noul
său statut profesional: “În anul 2009, am fost solicitată de către secția de
limba rromani (de către domnul profesor Gheorghe Sarău și de către
doamna profesoară Delia Grigore) să predau practica limbii rromani și,
astfel, am devenit colaborator extern”.
Totodată, Lavinia Mihaela Pencea își continuă pregătirea, în paralel,
urmând și absolvind între 2010-2012 stagiul la masterat (Traducerea
Textului Literar Contemporan Rromani), organizat tot în cadrul Facultății
de Limbi și Literaturi Străine, așa cum ea însăși relatează și nuanțează : “În
anul 2010, m-am înscris la Masteratul de Traducerea Textului Literar
Contemporan Rrom, prima serie și unica până în prezent pentru limba
rromani. După 10 ani, mă aflam din nou studenta domnilor profesori și i-
am găsit schimbați. Pe doamna profesoară Delia nu am reușit să o conving
să-mi dea zece pe parcursul celor doi ani, chiar dacă am tradus tot
romanul “Groapa” de Eugen Barbu. În al doilea an, am trecut la buget și
am reușit să-mi iau bursa de merit (aceasta a atenuat investiția mamei,
pentru că din banii de bursă am plătit ultimele rate la bancă). Acest
masterat m-a învățat multe: să ajut, să iert, să fiu altfel, dar m-a costat o
prietenie. Am pierdut unul dintre cei mai dragi colegi, din pricina faptului
că am trecut la buget și am redevenit bursieră, dar și a lipsei de
comunicare...”.
După absolvirea cursurilor de la masterat, în 2012, assist. univ.
Lavinia Mihaela Pencea se înscrie la doctorat și își finalizează stagiul de
pregătire la Facultatea de Litere (în răstimpul anilor universitari 2012-
2013, 2013/2014 și 2014/ 2015), cu o temă dedicată argoului românesc
de sorginte rromă, doctoranda urmând să-și scrie și să-și susțină teza.

113
Doctoranda spune următoarele : “În anul 2012, am terminat masteratul și
am luat admiterea la Școala Doctorală de la Facultatea de Litere -
Universitatea București, având marea onoare și șansă de a o avea drept
coordonator pe doamna prof. univ. dr. Rodica Zafiu, un lingvist de excepție
și un mare om. Am urmat cei trei ani de doctorat pe loc menținut la buget
și cu bursă. Urmează scrierea tezei ( Impactul limbii rromani asupra argoului
românesc contemporan)/…/. În vara anului 2016, am devenit titulara
Universității București pe termen determinat, după șapte ani de colaborare.
Cam târziu, aș zice, mi s-a recunoscut atașamentul față de acestă secție...
Dar vom învinge împreună! Le mulțumesc pe această cale tuturor
profesorilor mei care au contribuit la formarea mea: doamnei învățătoare
Păun Zina, mămăița mea dragă, care mi-a îndrumat primii pași, doamnei
Ionica Cojocaru, profesoara mea de limbă română din generală, cea care a
pus prima cărămidă, domnului profesor Gheorghe Sarău care m-a șlefuit
de-a lungul anilor și doamnei profesoare Rodica Zafiu, care a crezut în
mine. Și Deliei Grigore, dar pe care o aștept să redevină ca la început..”..
Într-adevăr, ca asistent. drd. asociat, apoi titular, Lavinia Mihaela
Pencea a îmbinat armonios activitatea sa de bază (ținerea orelor) cu vocaţia
sa de dascăl, fiind apreciată, deopotrivă, de studenţi şi de colegi, pentru
activităţile curriculare şi extracurriculare în favoarea studenţilor, dar şi în
beneficiul și pentru sporirea imaginii secţiei de limba și literatura rromani
(legătura permanentă cu secretariatul facultății, participarea la târgurile
educaţionale, asigurarea înscrierilor la examenele anuale de admitere
(2010-2018), participarea cu studenții la activități derulate de/ cu
instituţii partenere, rrome și nerrome, stabilirea orarului, obținetrea sălilor,
legătura cu facultatea de psiho-pedagogie, mentoratul în practica
studenților etc. etc.).
De bună seamă, în paralel cu formarea sa de bază și cu activitățile
didactice, Lavinia Mihaela Pencea a luat parte la o serie de cursuri și stagii
de formare, pentru dezvoltarea sa profesională , cum ar fi: „Consiliere şi

114
Orientare” (2007); „Şcoala fără discriminare”(2008/ Constanţa); „Metode
de predare activ- participative” (2008/ Olăneşti); „Metodişti pentru limba
rromani, istoria, tradiţiile şi şcolarizarea rromilor”(2008/ Olăneşti); Cursul
de perfectionare - Permisul european ECDL( 2011/ Bucuresti); Certificare
de competenţe lingvistice (B2) - Limba Engleză (C.L.S, Universitatea
Bucureşti – 2012); Cursul de perfecționare interculturalitate- CCD,
București (2016/ Brașov); Cursul de perfecționare pentru profesorii
formatori - School Consulting (2016/ București); Cursul de formare
“Școala incluzivă - CES” (2016/ București); “Cursul de „Managementul
situațiilor de risc în educație” (2016/ București); Cursul de perfecționare
Educație nonformală, CCD - București (15-17 decembrie 2017/ Brașov).
Pe de altă parte, activitatea de cercetare ştiinţifică a lectorei Lavinia
Mihaela Pencea a îmbrăcat - pentru vârsta sa profesională și științifică
fragedă – o serie de realizări, unele dintre ele vizind activitatea de referent
- evaluator al unor manuscrise pentru publicarea de manuale de limba
rromani și a celor de matematică în limba rromani etc. (v., de pildă,
calitatea sa de referentă la manuale școlare și la cursuri universitare din
doomeniul rrom: Gheorghe Sarău; Ionel Cordovan; Camelia Stănescu,
Vakǎripen anθ-i rromani dajaqi ćhib. I jekhto klàsa. O jekhto semèstro,
Bucureşti: Sigma, 2015, vol I: 72 p. + DVD interactive; vol. II: 72 p. + DVD
interactive; Daniela Chircu – Cristil, Ionel Cordovan, Gheorghe Sarău,
Matemàtika. Pustik vaś i dujto klàsa . Matematică – Manual pentru clasa a
II-a, Bucureşti: Editura Oscar Print, 2013, 104 p.; Marius Căldăraru, Ionel
Cordovan, Gheorghe Sarău, Matemàtika. Pustik vaś i trinto klàsa .
Matematică – Manual pentru clasa a III-a , Bucureşti: Editura Vanemonde,
2013, 96 p.; Gheorghe Sarău, Cronica rromă (1990-2011). Ediţia I,
Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2012, 274 p. etc). Calitatea
de referent a fost exercitată și în cazul altor manuale de rromani, ca acelea
de clasa a II-a (2010), a IV-a(2011), a VII-a (2011), publicate de editurile
SIGMA, Vanemonde etc. La fel cea de evaluator manuscrise în vederea

115
publicării de manual școlare de limba rromani (clasa a I-a, a II-a, a IV-a, a
V-a, a VI-a, a VII-a (2013-2018). Este de menționat și faptul că, alături
de lect. dr. Delia Grigore și de prof. univ. dr. Marcel Courthiade de la
INALCO Paris, Lavinia Mihaela Pencea a participat ca redactor-editor al
volumului omagial dedicat Profesorului Gheorghe Sarău – cu ocazia
împlinirii vârstei de 60 de ani, pentru activitatea lui profesională în direcția
promovării limbii rromani în România și în lume (volum apărut în luna
decembrie 2016, la Editura Universității din București).
Nu în ultim rând, Lavinia Mihaela Pencea a susținut o serie de
comunicări științifice pe tematica limbii rromani, ca, de ex.: Interferențe
rrome în limba română contemporană. Studiu de caz – argoul (prezentată
la al XV-lea Colocviu internațional de limba română, Universitatea din
București – Facultatea de Litere, 2015; coordonator științific: Rodica
Zafiu); Împrumuturile țigănești în argoul limbii române (susținută la al XIV-
lea Colocviu internațional de limba română, Universitatea din București –
Facultatea de Litere, 2014; coordonator științific: Rodica Zafiu);
Interferenţe lingvistice, lucrare susținută la “Colocviul naţional de limba
română”, 2014; Impactul limbii rromani asupra argoului românesc (în
cadrul Simpozionului naţional “Limba rromani, încotro?”, 29 noiembrie
2013 (Ministerul Culturii - Centrul Național de Cultură a Romilor și Secția
de limba și literatura rromani Bucureşti; coordonator științific: Gheorghe
Sarău); Controversatul “śukar” - probleme etimologice, extinderi şi
îngustări de sens (în cadrul celui de-al XIII-lea Simpozion internațional de
limba și literature română “Diacronie şi Sincronie”, Universitatea din
București - Facultatea de Litere, 13-14 decembrie 2013; coordonator
științific: Rodica Zafiu), ce avea să fie fructificat în volumul omagial
“Profesorul Gheorghe Sarău – o viață dedicată limbii rromani” (EUB,
2016); Asupra argoului de origine rromă , la “Seminarul național - Limba
rromani, încotro?”, Hotel IBIS Gara de Nord - București, 29 noiembrie
2012 ș.a.

116
 Participarea la viața cultural-științifică și la sporirea imaginii secției
de limba rromani au fost deprinderi permanente în cazul asist. drd. Lavinia
Mihaela Pencea, participând activ la organizarea/ co-organizarea și buna
desfășurare a evenimentelor derulate de secția de limba și literatura
rromani, ca de ex.: “Marcarea a 20 de ani de la debutul studiului limbii
rromani în sistemul universitar românesc (22 octombrie 1992), la secția de
limba și literatura rromani a Facultății de Limbi și Literaturi Străine –
Universitatea din București, ce s-a desfășurat în data de 19 octombrie
2012, între orele 12,00–15,00, în Amfiteatrul “Ioan Bogdan” și în
Cabinetul de limba rromani (sala 31, et. II), cu prezidarea evenimentului de
către: dl. Emil Constantinescu (fostul Rector al Universității – la data
înființării cursului facultativ de rromani – și fost președinte al României),
d-na prodecan Laura Sitaru (FLLS), d-na Mihaela Zătreanu (directoarea
Centrului de Cultură al Romilor, fostă a absolventă a secției) și dl. Gheorghe
Sarău, ca profesorul care a instituit studiul limbii rromani la acea dată);
Seminarul național – Limba rromani, încotro?, desfășurat în data de 29
noiembrie 2012, între orele 9,00 – 17,00, la Hotel IBIS în București, cu
participarea a 22 de susținători de prelegeri din întreaga țară etc.).
De asemenea, împreună cu studenții, Lavinia Mihaela Pencea a fost
prezentă la acțiunile la a căror bună desfășurare a și contribuit: sărbătorirea
a 30 de ani de la înfiinţarea secţiei de limbă hindi în România, la
Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (str.
Pitar Moş nr. 7-13), în ziua de 29 martie 2000, ora 11,00. În cadrul
ceremoniei prezidate de Ambasadorul Indiei la Bucureşti, scriitorul Rajiv
Dogra, au fost conferite decoraţii şi diplome unor indianişti români: Sergiu
Al. George (premiu post mortem înmânat soţiei), Laurenţiu Theban, George
Anca, Radu Bercea, Mircea Itu, Delia Grigore, Gheorghe Sarău ş.a. Peste 10
ani, luni 17 mai 2010, aveau să fie marcaţi 40 de ani de existenţă a secţiei
de limbă hindi, la ceremonie participând reprezentanţii Ambasadei India la
Bucureşti, profesorii Laurenţiu Theban, Sabina Popârlan, Florentina Vişan,

117
George Grigore, Gheorghe Sarău, indianistul George Anca - director al
Bibliotecii Pedagogice din Bucureşti, Lavinia Pencea, dar şi studenţii şi foştii
studenţi ai secţiilor de limbă hindi şi limba rromani; marcarea a 40 de ani
de existenţă a secţiei de limbă hindi , în data de luni, 17 mai 2010, la
ceremonie participând reprezentanţii Ambasadei India la Bucureşti,
profesorii Laurenţiu Theban, Sabina Popârlan, Florentina Vişan, George
Grigore, Gheorghe Sarău, indianistul George Anca - director al Bibliotecii
Pedagogice din Bucureşti, Lavinia Pencea, dar şi studenţii şi foştii studenţi ai
secţiilor de limbă hindi şi limba rromani;. întâlnirea cu delegaţia de la secţia
de limba rromani din cadrul INALCO Paris, condusă de prof. univ. dr.
Marcel Courthiade, în data de vineri 30 aprilie 2010, ora 13,00, la
discuţiile căreia, purtate în limba rromani, participă, pe lângă organizator,
Gheorghe Sarău, profesori şi studenţi ai secţiei de limbă rromani – Delia
Grigore și Lavinia Pencea - reprezentanţi ai unor organizaţii rrome;
întâlnirea din data de miercuri, 12 mai 2010, începând de la ora 11,00,
cu oaspeţii rromi din Novi Sad - dl. Duško Jovanović şi studenţii rromi - în
prezenţa profesorilor Delia Grigore şi Lavinia Pencea de la secţia de limbă şi
literatură rromani şi a studenţilor la limba rromani.
Și la nivelul învățământulu preuniversitar, o regăsim pe Pencea
Mihaela Lavinia în mai multe tipuri de activități onorante, ca, de exemplu,
cea de a. formatoare la nivel național, la solicitarea Ministerului Educației la
numeroase cursuri de vară de rromani sau de perfecționarea cadrelor
didactice care predau această limbă: 2007 – Costinești (2 cursuri), Poiana
Pinului-Buzău și Satu-Mare; 2008: Olănești și Costinești (2 cursuri); 2009,
2011- 2013, 2015-2018: Costinești, dar și la cursuri de pregătirea
mediatorilor școlari rromi (tot pentru componenta de limba rromani), în
anii 2010, 2013-2016 (la Costinești, Bacău etc.); b. evaluatoare națională
la limba rromani (2009-2018) pentru obținerea definitivatului în
învățământul preuniversitar de către cadrele didactice de limbă rromani,
pentru titularizările acestora, la examenele de grad ale acestora, asigurarea

118
inspecțiilor premergătoare etc. și profesor-evaluator la T.S.U (Tezele cu
subiect unic) în anul școlar 2008/ 2009; c. evaluatoare de limba rromani în
cadrul comisiei de admitere a candidaţilor rromi pe locurile de viitori
agenţil de poliţie (2007 - Poliţia Capitalei Bucureşti), în cea de admitere
candidaţilor rromi pe locurile de ofițeri de poliție (2007, 2011-2014 -
Poliţia Capitalei, Bucureşti), dar evaluatoare și la examenele de diplomă ale
absolvenților S.R.I, ca urmare a cooptării sale prin Decanat UB (2018);
profesoară examinatoare la limba română, la examenele de bacalaureat, la
proba orală și la cea de examen scris (iunie 2009); d. traducătoare din
română în rromani, la solicitarea CNEE, pentru variantele de subiecte la
evaluările naţionale ale elevilor de la cl. a II-a la a VIII-a: matematică
pentru: clasa a II-a, a IV-a şi a VIII-a (între 2013-2017); e. coautoare, în
repetate rânduri, la solicitarea MEN, I.Șt.E., CNEE la elaborarea unor
curricula (programe școlare) de limba rromani, pentru cls. I-XII, 2007,
2013, 2015-2017 etc. f. membră în comisia de admitere la clasa a IX-a în
licee a elevilor rromi pe locurile special acordate acestora (2005-2008) în
colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti şi Partida
Rromilor, în cea de înscriere şi de prevenire a abandonului şcolar în cadrul
programului „A Doua Şansă”(2005-2014) și în alte proiecte școlare
adresate copiilor rromi și celor defavorizați (“Acces la educaţie” - PHARE
2005, în perioada 2003-2009; “Fiecare copil în şcoală” iniţiat de
organizaţia “Ovidiu Rom”; colaboratoare în diferite proiecte de școlarizare
pentru rromi, derulate de organizații rrome și nerrome, ca: Rromani Criss,
Ovidiu Rrom şi Partida Rromilor, între 2005-2014; “Festivalul Şanselor
Tale” (derulat de CCD București şi M.E.C.I); “Paşi strategici pentru
îmbunătăţirea accesului la educaţie al copiilor de etnie rromă”, 2011;
coordonator proiect “Proedus” - Școala Bucureșteană Dezbate-Alege! -
proiect național (2018).

119
 În satul SEGARCEA DEAL
Florian Cristescu (ns. 1.08. 1884 – m. 29.06. 1949) - primul scriitor din
localitate, cunoscut la nivel național, cu cele peste zece ediții ale trilogiei
“Povestea neamului nostru”

Viitorul învățător și scriitor (prozator, autor de teatru, autor de

literatură pentru copii şi tineret, autor de manuale şcolare, pedagog,
folclorist), Florian Cristescu (v. Foto 15) - având la naștere numele Florea
Măringic, pe care îl păstreză până la încheierea clasei a treia - s-a născut la
Segarcea Deal, la data de 1 august 1884, “într-un bordei”. Tatăl lui era
Stan Cristea - Măringic, care frecventase „Şcoala Domnească” din Turnu
Măgurele şi apoi, răstimp de trei veri, un curs pedagogic de vară “cu
profesorul ardelean Pascal şi cu alţii” - după cum citează Ion Segărceanu,
dintr-un document olograf al fiului acestuia, anume, al lui Florea Măringic,
viitorul Florian Cristescu (v. Ion Segărceanu, Oameni, stele, flori, Bucureşti:
Editura “Sport-Turism”. Colecţia “Cântarea României”, 1986, p. 80-81).
Stan Cristea - Măringic a predat la Segarcea Deal – după cele scrise
de Florian Cristescu în document – timp de cincisprezece ani, el fiind, după
știința noastră, primul dascăl de biserică și învățător, care, după 1834,
inaugurează școlarizarea la Segarcea Deal, într-o cameră din casa lui Ion
Dincă. Soția lui Stan Cristea – Măringic , adică mama lui Florea Măringic
(Florian Cristescu), era soră cu Ion Găină Oarbă (străbunicul profesorului
universitar Stelian Găină), înrudirea păstrându-se și prin faptul că Florian
Cristescu avea să fie nașul de cununie al părinților profesorului Stelian Găină
și naș de botez al fraților săi.
Elevul Florea Măringic (viitorul Florian Cristescu) îi are ca învățători,
la Segarcea Deal, în clasele I - a III-a, pe tatăl său, Stan Cristea – Măringic ,
și pe C. Marinescu - Șulaita, în perioada 1892/ 1893 - 1895/ 1896 (nu
știm exact intervalul când a fost în clasele I – a III-a, la Segarcea Deal).

120
 Florea Măringic, venind, în anul 1895 (sau 1896?), în clasa a IV-a la
Școala de băieți nr. 1 din Turnu Măgurele (Gimnaziul „Sf. Haralambie"), este
înscris în catalog, de către directorul Mihail Boeriu, pe un nou nume, Florea
St. Cristescu. Aici își încheie studiile gimnaziale și, probabil, o parte din cele
liceale, în anul 1902. Tânărul Florea St. Cristescu își continuă studiile la
Şcoala Normală a Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român din
București (între 1902-1906).
De remarcat, Florea St. Cristescu scrie că “de prin 1904”, numele său
devine Florian Cristescu, ca urmare a unui pseudonim literar (așa cum i l-a
fixat redactorul “Revista învățătorilor”, de la Buzău, când i se publică o
poezie). Termină cu brio Şcoala Normală bucureșteană, ca prim clasat, cu
media 9,75, și, între 15 septembrie 1906-1 octombrie 1910, este angajat
învăţător la școala de aplicaţie a acesteia, între 1910-1911 fiind chiar
învățătorul și îndrumătorul personal al Principelui Nicolae (ns. în 3 august
1903, la Sinaia - m. în 9 iunie 1978, la Lausanne, el fiind fratele mai mic
al regelui Carol al II-lea - fii Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria, așadar
– devenind unchiul regelui Mihai I al României).
Despre această şcoală de aplicaţie, teologul Dumitru Găină (al cărui
tată era văr cu Florian Cristescu) spune în Op.cit. (p. 35): “În tinereţe a fost
directorul (!) Şcolii Normale de Aplicaţie din Bucureşti, unde astăzi este
Facultatea de Teologie Ortodoxă din str. Sfânta Ecaterina nr. 2. Aici a
învăţat şi prinţul Nicolae, fiul regelui Ferdinand”.
În anul școlar următor, 1911-1912, tânărul Florian Cristescu este
institutor la Școala primară de băieți nr. 2 din Roșiorii de Vede (1
octombrie 1911–1 septembrie 1912), iar mai departe, cu începere din 1
septembrie 1912, devine turnean, stabilindu-se la Turnu Măgurele, unde
funcționează ca institutor la Școala primară de băieți nr. 2 “Spiru Haret”.
Legat de propria familie a institutorului și scriitorului Florian
Cristescu, să arătăm că acesta s-a căsătorit, în anul 1915, cu Maria
Ionescu (originară din localitatea Lisa) și a fost, în continuare, institutor la

121
Școala primară de băieți nr. 2 “Spiru Haret”, până la pensionarea sa în
septembrie 1940, ocupând și funcția de director, răstimp de zece ani.
Florian și Maria Cristescu au avut împreună doi băieți și o fată. Băiatul
cel mare, Stelică, a absolvit Academia Comercială, ajungând economist și
lucrând la Ministerul Sănătății. El a fost căsătorit cu Ileana Cristescu
(născută Diaconescu), având-o ca fiică pe Eliza Miruna Cristescu (născută la
București, în 1943, căsătorită pe numele Ghil). Lucian, celălalt băiat al
familiei Florian și Maria Cristescu, a avut, la rândul său, doi copii, pe juristul
Mihai Cristescu – m. în 2018 - și pe Violeta, căsătorită cu profesorul Crețu.
Sora lui Stelică și a lui Lucian era Sabina Cristescu (căsătorită
Băiețica), având și ea doi copii: pe Fănel Băiețica, zis “Sam” (din prima
căsătorie) - profesor de italiană, și pe Puiu Stan, din a doua ei căsătorie cu
Gheorghe Stan (după ce rămăsese văduvă de război, acesta fiind ofițer
deblocat, ajuns executor judecătoresc).
Florian Cristescu și familia lui au locuit în Turnu Măgurele (pe strada
Căpitan Stănculescu, la nr. 23), aproape de școala în care acesta preda
(Școala primară de băieți nr. 2 “Spiru Haret”). În perioada 1920-1922,
Florian Cristescu a fost deputat de Teleorman, iar în anul 1926 senator,
fiind membru al Partidului Țărănesc înființat de Ion Mihalache în Muscel.
Profesorul universitar Stelian Găină, finul lui Stelică Cristescu –
cunoscând mai multe lucruri din intimitatea familiei Cristescu – ne spunea,
în anul 2015, următoarele: “Legat de Principele, care urma după Regele
Carol al II-lea, se punea problema ca să învețe românește, dar nu cu o
persoană mai în vârstă, care să-l chinuie, să-l plictisească, ci cu cineva
tânăr, cam de vârsta lui. De aceea, a fost preferat Florian Cristescu, pentru
a-l învăța abecedarul și comunicarea în limba română, practic, în joacă. Și,
când a devenit învățător, a înființat, prin 1914-1916, Partidul Țărănesc
dedicat țăranilor, pe care toți atunci doreau să-i ajute. Și acolo, la Turnu
Măgurele, care era atunci capitala județului Teleorman, era ca șef de partid
un avocat Miertu, care apoi a ajuns și ministru, prin anii ’30, când au venit

122
la putere. Miertu „s-a învârtit” și a pus mâna pe vreo 80 de pogoane de
vie și atunci Florian Cristescu s-a supărat, spunând: “uite, noi am înființat
partidul, ca – în final – să te îmbogățești tu!”. Și așa a ieșit Florian
Cristescu din politică și s-a dedicat scrisului”.
Profesorul universitar matematician, Stelian Găină, cunoscând bine
familia lui Florian Cristescu, întregește personalitate acestuia, spunând:
“Era cunoscut de institutor, de învățător, de profesor, de director, de
revizor școlar, de politician, de autor de cărți cu poezii pentru copii, de
autor de manuale școlare pentru ciclul primar, autor de manuale pentru
ciclul complementar de șapte clase, scriind chiar o carte de contabilitate.
Toți țăranii de pe Valea Oltului, care aveau probleme, mergeau la el acasă,
la Turnu Măgurele, și-i cereau sfatul, ajutorul, povețe, intervenții. El este
cel care a conceput o scrisoare către învățătorii satelor, spunându-le cum
să se poarte în sat, cum să fie exemple, cum să se ofere ca modele, căci
toată lumea este ațintită cu ochii spre ei și le scria: “Și bagă de seamă că
dascălul acesta – satul – îți va da să dezlegi multe și felurite probleme””.
Deși la pensie, Florian Cristescu este înnobilat cu funcția de director al
“Școlii de contabili cooperatori” din Tr. Măgurele, între 1947-1948.
La 29 iunie 1949 [n. n.: probabil, figurează declarat în 30 iunie],
decedează la Turnu Măgurele scriitorul și institutorul Florian Cristescu,
prima personalitate de marcă a celor trei sate reunite (Segarcea Deal,
Segarcea Vale și Olteanca), cu o activitate literară susținută și cu o dedicație
profesională aparte pe întinsul a aproape patru decenii, între 1904-1948.
Florian Cristescu a fost un scriitor prolific, practic, ne este imposibil să
inventariem aici revistele pe care le-a inițiat ori la care a colaborat, cărțile
pentru copii, piesele de teatru etc. și lucrările reeditate. Să reținem că între
1920-1943, Florian Cristescu republică în opt ediții lucrarea sa de factură
istorico-literară, Povestea neamului nostru, în trei volume, totalizând cca
șapte sute de pagini. Lucrarea avea să fie premiată, în 1943, de Academia
Română, acordându-i-se Premiul “Constantiniade”.

123
 Totuși, luând în seamă multitudinea de lucrări ale lui Florian
Cristescu, am găsit cu cale să ne osetenim și să realizăm o listă cu
tipăriturile sale în volum, pe care o prezentăm mai jos, separat.
După mai mulți ani de la mutarea lui Florian Cristescu din această
lume, fiul său, pensionarul Stelian Cristescu, a luat parte la o reuniune de
evocare a scriitorului, desfășurată în mai 1987, la Şcoala Segarcea Deal, el
fiind și cel care s-a ocupat de reeditarea unor cărți ale tatălui său, îndeosebi
după 1990, de readucerea acestuia în memoria colectivă, în atenția
iubitorilor de literatură pentru copii.

Lista bibliografică a volumelor scrise de Florian Cristescu

1904-1905: Mai ad’una (Piesă într’un act, de Florian Cristescu, normalist cl.
VI, Bucureşti. Bucureşti (Stab, de Arte Grafice Universala), 1904 [pe copertă:
1905]. (19,5 x 12,5). 20 p. 15 bani. (Biblioteca Asociaţiei învăţătorilor, nr.
1. Teatru sătesc; Cota BAR: I 5147); 1907: Geografia României şi a ţărilor
locuite de Români (de Florian Cristescu. Cl. III pri. urb. şi div. III a şc. rur. (An
I). Bucureşti, 1907); 1908: Geografia continentelor (de Florian Cristescu. Cl.
IV prim. urb. şi div. III a şc. rur. (an II). Bucureşti, 1908); Carte de geografie
(de: Dulfu, P., Florian Cristescu ş.a. Div. II a şc. rur. (An. II); 1909: La săniuș
(Carte pentru copii, [editată de Fl. Cristescu]. Versuri de: Coşbuc, Dulfu,
Vulovici şi alţii. Desemnuri de: Stoica. Bucureşti (Imprimeria Librăriei
Şcoalelor C. Sfetea), 1909. (19 x 13) 87 p. cu il. 1,20 lei, cotă BAR: I
12397); 1910: Învăţământul popular în Bulgaria (A). Învăţământul primar.
B). Învăţământul normal. C). Cultura socială a poporului bulgar. D). Românii
care trăiesc în Bulgaria. Bucureşti (Inst. de Arte Grafice C. Sfetea), 1910.
(23,5 x 16,5). 64 p. 80 bani. Cota BAR: II 17694); 1910: În mijlocul
horelor (Chiuituri sau strigăte la horă. Adunate din Judeţul Teleorman, de
Florian Cristescu. Craiova (Tip. Fulgerul), 1910 (15,5 x 12). 64 p. 30 bani.
(Biblioteca Folcloristica, nr. 7). Pe copertă: "În mijlocul horelor. Strigăte

124
adunate din popor de Florian Cristescu". Cota BAR: I 18417); 1910:
Chirchirel şi puiul de rândunică (Două povestiri duioase, scrise de Florian
Cristescu. Bucureşti (Noua Tip. W. Brozer & A. Parzer), 1910. (18,5 x 12).
16 p. cu il. 15 bani. Cota BAR: I 20209; 1910: Pagini din Istoria Neamului
Românesc ([de] Fl. Cristescu. Lucrare dedicată ASR Principelui Nicolae al
României. Bucureşti, 6 Decemvrie, 1910. Bucureşti (Inst. de Arte grafice C.
Sfetea), 1910. (26 x 20,5). 31 p. cu il. 1,20 lei. Cota BAR: II 22918); 1910:
Dor de primăvară (Antologie, lectură școlară de [Versuri pentru copii culese
de…]: Florian Cristescu. Desemnuri de I. Jalea, Bucureşti: Impr. “Librăria
Școalelor” C. Sfetea, 1910, 80 p.); 1911: Abecedar ([autori: Dulfu, P. şi
Florian Cristescu], partea I, cl. I pri. urb. şi div. I a şc. rur. Ed. I. Bucureşti,
1911; partea II. Bucureşti, 1911; idem, Bucureşti); 1911: Două surde
(Comedie populară în 2 acte, pentru copii, [1911]. 31 p., 40 bani. (Luc, 10
(1911), nr. 7, cop. 2; Cristescu. însemnări, cop. 4; Cristescu. Familia, ultima
foaie); 1911: Metodica Învăţământului primar ([de] Fl. Cristescu şi I. G.
Bratu, institutori la şcoala primară de aplicaţie a Societăţii Bucureşti, însoţită
de o scrisoare a D-lui P. Dulfu, Profesor de pedagogie şi director al şcoalelor
de aplicaţie de pe lângă şcoalele normale a Societăţii şi Elena Doamna din
Bucureşti. Bucureşti, Edit. şi Inst. de Arte Grafice C. Sfetea, 1911. (24,5 x
16,5). 652 [-655] p. 6 lei. Cota BAR: II 32161); 1912: Familia Roademult
([de] Florian Cristescu. Carte pentru copii. Turnu-Măgurele (Tip. Modernă G.
Stoicescu S-sori), 1912 (18 x 12). 113 p. 1,20 lei. Cota BAR: I 31789);
1912: Însemnări asupra învăţământului popular românesc din Transilvania şi
Ungaria ([de] Florian Cristescu. Bucureşti (Atel. grafice Socec & Comp.),
1912. (24,5 x 16,5). 31 p. 40 bani. (Extras din revista "Albina"). Cotă BAR:
II 29159); 1920, 1920, 1933, Povestea neamului nostru scrisă pe înţelesul
tuturor, în cinstea voinicilor care au biruit pe dușmani la Jiu, la Mărășești și
Mărăști ([Cărțile = volumele I-III, Bucureşti, Buc.: Ed. Cartea Românească,
apărute astfel: Cartea I (ed. I, 1920) = 211 p.; Cartea a II-a (ed. I, 1920) =
205 p.; Cartea a III-a ed. I, 1933) = V p. + 223 p.); 1921: Învățământul

125
primar din România întregită. Interpelare , Buc., 1921, 67 p.; 1922: Nepoţii
Roademultulesei (Carte pentru copii. Bucureşti: Ed. Cartea Românească,
1922, 84 p.); 1925: Șirag de mărgelușe ([autori: Florian Cristescu și I. G.
Bratu]. Carte pentru copii, proză și versuri, Buc.: Ed. Cartea Românească,
1925, 168 p.); 1926: Şcoala lui Chiţchiron (Bucureşti: Ed. Cartea
Românească, 1926, 80 p. [carte pentru copii, povestiri], ed. I: 1904?);
1928: Păsărele şi păpuşi (Buc.: Ed. Cartea Românească, [1928, 1924?], 79
p. cu il. [carte pentru copii, versuri și proză]); 1929: Firicel Voinicel
(Bucureşti: Ed. Cartea Românească, [1929], 80 p. cu il. [carte pentru copii]);
1931: Vorbiți și scrieți românește ([Îndrumar pentru cls. I primară], 1931);
1934: Moţodel (Roman, București: Editura Cartea Românească, 1934, 237
p.); Scrisori către un învățător tânăr (Buc.: Ed. ?, f.a., 52 p.); 1938: O clacă
în sat la noi (Piesă de teatru popular cu cântece de țară, Roşiori de Vede: Tip.
“Lumina Poporului”, 1938, 22 p.); 1939: Datini strămoşeşti (Piesă de teatru
popular în 4 tablouri cu colinde și cântece, Roşiori de Vede: Tip. “Lumina
Poporului”, 1939, 80 p. cu note musicale); 1939: Povestea neamului nostru.
Despre străbunicii noștri cei vestiți. Romanii și Dacii, cu împărații lor Traian
Făt Frumos și Decebal Smeul – Codrilor (Buc.: Ed. Fundația Culturală
“Principele Carol”, 1939, 134 p.); 1943: Fata căpitanului de mazili (Piesă de
teatru. Tip. “Lumina Poporului”, Roşiori de Vede, 1943, 20 p.); [1943]:
Ospățul lui Dromihete (Povestire istorică, Roșiorii de Vede: Tip. “Lumina
Poporului” M. Stănculescu, [1943], 16 p.). După al doilea război mondial:
1946: Familia Roadensec (Povestiri, Buc.: Ed. Cartea Românească, 1946,
112 p); 1986: Din povestea neamului nostru (Ediţie selectată și îngrijită de
Stelian Cristescu din vol. “Povestea neamului nostru” și “Păsărele și păpuși”,
Bucureşti; Ed. Ion Creangă, 1986, 112 p. cu il.); 1992: Povestea neamului
nostru (vol. I-III, Chișinău: Ed. Hyperion, 1992, 464 p.); 1995: Balada
cucului (Editura Făt-Frumos. Colecția: Prichindel. 1995, 16 p.; ISBN 973-
552-006-0, Format 100 x 150 mm); 1996: Povestea neamului nostru (vol.
1-3, Iași: Ed. Porțile Orientului, 1996); 1997: Viaţa legendară a lui Mihai

126
Viteazul (Editura Porţilor Orientului, 1997); 1998: Povestea neamului
nostru (Ed. a 8-a, București: Ed. Gramond, 1998, 520 p.); 2004: Povestea
neamului nostru (Vol. I, București: Ed. Panoptic, 2004, 196 p.).

O placă memorială - ca inițiativă a câtorva intelectuali segărceni și

turnu-măgureleni - la locul unde Florian Cristescu a învățat și trăit, la
Turnu Măgurele, până la mutarea sa din această lume, a fost așezată,
recent, de un grup de intelectuali - consăteni ai scriitorului sau și locuitori
ai acestui oraș -, anume: prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, prof. Răzvan Vasile
Delcea, Pr. și prof. dir. Emanuel Silimon, prof. și poet Ștefan Stănculescu,
avocat și prozator Valeriu Ion Găgiulescu, prof. dir. Iuliana Ristea, Primar
ing. Manolea Florea, pictor Dumitru Negru ș.a.

Teodora Pieptan (19 mai 1911- 7 ianuarie 1989) - învățătoare, primul

monograf al satului Segarcea Deal

Teodora Pieptan (v. Foto 16) s-a născut la 19 mai 1911, în satul
Segarcea Deal, ca Teodora Urtună, din părinţii Dumitru şi Joiţa Urtună.
După școala primară terminată în satul natal (1918-1922) și după
încheierea celorlalte studii, Teodora Urtună vine, ca absolventă a Școlii
Pedagogice, învățătoare la Segarcea Deal, cu începere din anul școlar 1931-
1932, unde va preda răstimp de 37 de ani, până în 1968, când se
pensionează. Avea să moară la etatea de 78 de ani, în ziua de 7 ianuarie
1989.
Tânăra învățătoare Teodora Urtună se căsătorește în anul 1931 cu
învățătorul Nicolae (Nicu) Pieptan (ns. tot în Segarcea Deal, la data de 27
februarie 1907), care, după terminarea Școlii Normale, funcționa deja (din
anul școlar 1928/ 1929) la Segarcea Deal, devenind și director al şcolii

127
timp de un deceniu, între 1928/ 1929-1938 (după destoinicul director,
Aurel Rogojan, între 1926-1928/ 1929). Dar și în continuare, Nicolae
Pieptan a fost cadru didactic de nădejde în școală, ocupându-se de buna
educație a fiilor satului. De pildă, la 24 mai 1947, formația de dansuri
populare din Segarcea Deal, instruită de el, ia parte la un festival – concurs
din ciclul „Cântece și jocuri populare din toate regiunile țării – Muntenia şi
Dobrogea”, desfășurat la București - o competiție patronată de fostul
profesor de muzică de la Turnu Măgurele, folcloristul Harry Brauner, în care
echipa segărceană câștigă locul I. Harnic, competent, Nicolae Pieptan
îndepliniște și alte însărcinări în domeniul învățământului, importante, ca
aceea primită, în 1954, anume, de a fi directorul Școlii de băieți din
comuna Râioasa (astăzi: Lunca). În anul 1967, Nicolae Pieptan a ieșit la
pensie (în 1989 avea 82 de ani).
La rândul ei, fiica Teodorei și a lui Nicolae Pieptan, Stela Pieptan (ns.
la 5 februarie 1932, la Segarcea Deal), a urmat și a absolvit, în anul 1951,
Liceul Pedagogic din Turnu Măgurele, devenind învățătoare. După căsătorie,
s-a chemat Stela Blejan (după numele familie soțului său, din Segarcea
Vale) și a fost învățătoare la Segarcea Vale, la Olteanca etc. şi în restul
perioadei, la Segarcea Deal, până la pensionare (în 1987, locuind deja la
Turnu Măgurele). În anul școlar 1963-1964, de pildă, a predat în cadrul
Școlii Olteanca, avându-l elev, la clasa I, și pe viitorul profesor universitar,
pe lingvistul Gheorghe Sarău.
Întorcându-ne la autoarea Monografiei în discuție, la Teodora Pieptan,
este de remarcat aplecarea sa permanentă spre consemnarea momentelor
importante din viața satului și a școlii, strângând astfel valoroase repere
istorice și culturale, alte date inedite, ce aveau să fie inserate în “Monografia
satului Segarcea Deal”, care, din păcate, a fost publicată după moartea
autoarei, în 1999, grație gestului frumos făcut de fostul ei elev, Lincă
Cocoşilă, devenit el însuși profesor și director. Astfel, Monografia satului
Segarcea – Deal se regăsește, la numele Teodorei Pieptan, între paginile 7-

128
45, în volumul tipărit de Lincă Cocoşilă, Lumină peste timp – Secvenţe din
viaţa satului şi a şcolii de la Segarcea Deal ([Alexandria]: Tipoalex, 1999,
108 p., ISBN: 973-99093-5-3), respectiv, este tipărită separat, ca:
Teodora Pieptan, Monografia satului Segarcea Deal (București: S.C.
AntorTipo S.R.L., 2004, 38 p.).

Voicu Țugurel (7 octombrie 1928)- diplomat militar, cu cercetări asupra

eroilor români morți în Cehia și Slovacia în al doilea război mondial

Voicu Țugurel (v. Foto 17) s-a născut în satul Segarcea Deal, la data
de 7 octombrie 1928, din părinții Iorgu și Leanca Țugurel. Este, la rândul
său, tată, având – împreună cu Ioana - doi băieți, care și ei au absolvit
Academia Militară și sunt ofițeri superiori ai Armatei Române.
Copilul Voicu Țugurel a urmat școala primară în satul natal, apoi – la
vârsta de 14 ani (în 1942) - a plecat la București, unde frecventează
școala de meserii din cadrul CFR (1942-1946), ajungând calfă, în paralel
întregindu-și studiile la Școala Medie nr. 28 din București, la fără fecvență.
În anul 1948, intră în Școala militară, ca voluntar, pe care o absolvă la 23
august 1950, fapt care îi permite tânărului Voicu Țugurel să urmeze
Academia Militară (din octombrie 1950 și până în august 1952). După
absolvire, Voicu Țugurel a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Centralei
MapN, în 1964 având șansa să lucreze în Direcția de Informații a Armatei
și, de asemenea, în urma unui examen de promovare, susținut în anul
1971, să devină colonel. Această poziție avea să-i faciliteze frecventarea,
între 1972-1973, a unui curs de pregătire a atașaților militari pentru
misiunile diplomatice românești în străinătate.
După un an, în 1974, Voicu Țugurel este trimis ca atașat militar și
aero al Armatei Române în Cehoslovacia. Aflat aici, pe lângă misiunile sale
de bază, Voicu Țugurel este preocupat și de destinul tragic al eroilor români

129
căzuți în luptele din cel de-al doilea război mondial pe teritoriul
Cehoslovaciei (devenită, ulterior Cehia și Slovacia) și trece la întocmirea de
fișe, liste, registre cu numele eroilor români ale căror oseminte au rămas în
aceste ținuturi. Autoritățile militare cehoslovace îl numesc decanul Corpului
de Atașați Militari însărcinați la Praga cu misiuni militare, funcție onorantă
pe care a deținută răstimp de opt ani (din 1978 și până la încheierea
misiunii sale în această țară, în 1986). I se aprobă pensionarea, cu greu,
după mai multe rapoarte ale sale în acest scop, la 23 iunie 1986, și este
trecut în rezervă cu gradul avut, cel de colonel.
Târziu, în 2003, la 17 ani de la pensionare, colonelul în rezervă,
Voicu Țugurel, își publică volumul Destăinuiri în numele prieteniei
([București]: Editura “Universul familiei et com”, 2003, 386 p.), prefațat de
Gl. bg. (r) ing. Mitică Detot – președinte al Asociației Diplomaților Militari
în Rezervă și în Retragere “Alexandru Ioan Cuza” (p. 4-5).
Acest volum – ce înmănunchează nu numai date nominale, statistice,
cum ne-am aștepta, ci și frumoase frânturi de amintiri, de istorie națională
în contextul internațional de dinaintea și de după cel de-al doilea război
mondial, mărturii ale localnicilor despre comportamentul omenos și despre
spiritual de sacrificiu al ostașilor români. De aceea, încurajat de buna
receptare a primei sale cărți, Voicu Țugurel revine cu un nou volum, Misiune
îndeplinită. Din amintirile unui atașat militar român în Cehoslovacia
(Colecția ” Cultul Eroilor” - Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, București:
Total Publishing, 2005, 399 p. ISBN: 9738715652, 9789738715653), în
cadrul căruia – cu sprijinul mai multor instituții – își extinde cercetarea,
axându-se pe perioada cât trupele românești s-au aflat pe teritoriul fostei
Cehoslovacii, anume, între decembrie 1944-mai 1945. Lucrarea beneficiază
de o prefață semnată de Cristian Scarlat - directorul Oficiului Național
pentru Cultul Eroilor (p. 9-10). Pentru truda sa, autorul a fost
recompensat, în 2004 și 2005, de Ambasadele Cehiei și Slovaciei cu scrisori
de mulțumire și cu decorațiile comemorative “60 de ani de la încheierea

130
celui de-al Doilea Război Mondial”. Căci documentarea sa în Cehoslovacia nu
a fost întotdeauna ușoară, din perspectiva autorităților, dar corectă,
prietenoasă din partea oamenilor simpli cu care Voicu Țugurel a relaționat
în momentul documentărilor sale pe teren. Cinste lui, cinste învățătorului
său Florea Găină, cinste părinților și soției sale, care l-au motivat în dificilul
demers de restituire a unui capitol foarte important și emoțional din istoria
militară națională și internațională!

Pr. Dumitru Găină (18 ianuarie 1932 - 13 martie 2019) - fondator al

Bisericii Ortodoxe Române în Australia, cu parohia la Melbourne

Teologul Dumitru Găină (v. Foto 18) s-a născut la Segarcea Deal, în
ziua de 18 ianuarie 1932, avându-i ca părinți pe Ion Găină (n. în 1904) –
poreclit „Ion Sfântu”, pentru credința lui și practica religioasă dovedite, și
pe Maria (n. în 1910). Din informațiile primite de la verișorul teologului
Dumitru Găină, profesorul pensionar Marian Găină, dar și din cartea
autobiografică (Pr. prof. univ. dr. Dumitru Găină, De la Segarcea Deal la
Melbourne. Memorii, Ploieşti: Editura GrafoAnaytis, 2012, 222 p.), aflăm
că în afară de întâiul născut, Dumitru, familia Ion și Maria Găină a mai
avut alți doi copii, anume, pe Nicu Găină (n. în 11.02.1935, electrician,
căsătorit cu Ristea Maria, care, la rândul lor, au avut doi băieţi, Lucian
Găină – preot şi Marian Găină - muncitor) și pe Florina (Floarea) Găină (n.
la 29.01.1940, asistentă medicală, stabilită în Australia).
Viitorul preot Dumitru Găină a urmat şcoala primară la Segarcea
Deal, între anii 1938-1944, avându-l ca învăţător pe Licu V. Pârvan (doar
în anul 1944). După terminarea școlii generale, adolescentul Dumitru Găină
frecventează, între 1948-1952, Liceul Teoretic din Turnu Măgurele. Se
angajează ca suplinitor de limba română şi de sport, între februarie 1954 -
1 iulie 1955, la școala din satul natal. În anul 1960, tânărul Dumitru
Găină devine absolvent licențiat al Institutului Teologic din București și, fără
131
întrerupere, din 1960 și până în 1963, frecventează cursurile de doctorat
în specialitatea “drept bisericesc”, lucrarea susținând-o abia în anul 1989,
când i se atribuie și titlul de doctor în teologie.
Între anii 1965-1967, Dumitru Găină funcționează ca asistent
doctorand la Catedra de drept bisericesc a institutului bucureștean în care
s-a format și, în paralel (din 1966 și până în 1972) este preot și paroh al
Bisericii “Sf. Gheorghe – Grivița” din București. Părăsește, așadar, cariera
universitară în anul 1967, dar, din anul 1968, Dumitru Găină ocupă
funcțiile de inspector general bisericesc al Patriarhiei Române și de acuzator
la Consistoriul Central Bisericesc, dobândind și „Crucea Parohială”. Rămâne
în aceste funcții până în anul 1972 și-și onorează, simultan, și obligațiile ce
decurgeau din profesia sa de bază, cea de preot paroh.
Anul 1972 a reprezentat un an de cotitură în viața tânărului teolog
Dumitru Găină, căci este trimis de Statul Român, ca preot misionar, să
susțină trăirea spiritual - ortodoxă în rândul credincioșilor ortodocși români
australieni, devenind astfel “fondator al Bisericii Ortodoxe Române în
Australia”, la Parohia Ortodoxă Română “Petru și Pavel”, reînviind, succesiv,
parohiile românești de la: Melbourne (1972), Sydney (1973), Adelaide
(1973) și Brisbane (1984). La Melbourne însă va locui și va avea parohia
principală (1972-1992). Teologul Dumitru Găină a fost căsătorit cu
Steliana, având împreună un fiu, Octavian Găină, care dorea, ca tânăr, să
se formeze în Australia și să ajungă inginer electronist.
La Melbourne, unde a întreprins muncă de pionierat, teologul
Dumitru Găină are mai multe inițiative, ca, de pildă: editează longeviva
publicație “Altarul străbun” (1972-1992, cu destinație Australia și Noua
Zeelandă), publică, o vreme, și revistă cultural-istorică “Facla”, înființează,
în 1973, o “școală românească”, întemeiază - în 1989 - Centrul cultural
“Mihai Eminescu”, contribuie la legiferarea unei organizații a tinerilor
(“Tineretul ortodox român în Victoria”), reprezintă ortodocșii români în
diferite structuri bisericești australiene etc. etc.

132
 În anul 1989, preotul Dumitru Găină își ia titlul de doctor, cu teza
”Regimul legal al cultelor religioase din Australia – diaspora română”, și -
tot în acest an, la Revoluție – fiind o fire conștiincioasă, disciplinată –
Dumitru Găină “refuză“ în zilele aprinse ale Revoluției din Decembrie 1989
să țină o slujbă propusă cu insistență de enoriașii săi români australieni, pe
motivul că nu avea cunoștință, în mod oficial, despre evenimentele
românești de atunci. Situația va reintra în normalitate, dar după doi ani, în
1992, teologul Dumitru Găină se întoarce în țară, cu o misiune confesională
de două decenii îndeplinită. Fire activă, își reia funcția de preot paroh la
vechiul său loc de muncă, la Biserica bucureșteană “Sf. Gheorghe - Grivița”,
trece la renovarea ei, ridică o capelă mortuară, un lumânar, organizează o
trapeză în subsolul edificiului, modernizează cimitirul aferent, “Veșnicia”, și
casa din cimitir.
În paralel, în anul 1994, preotul Dumitru Găină vine ca prof. univ. dr.
la Universitatea din Craiova, unde predă disciplina “dreptul bisericesc” până
în anul 2005, participând la viața universitară, publicând articole în
revistele de specialitate din țară și din străinătate, cărți în domeniu, dintre
care trei titluri după întoarcerea în România (1995, 2007, 2009).
Dumitru Găină a oferit mai multe interviuri și a fost invitat să
vorbească în emisiuni radio și de televiziune, să ia parte la evenimentele
majore din satul său natal, la întâlnirea cu fiii satului, în 1999, prilejuită de
împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea şcolii primare în Segarcea Deal, iar
dicționarele și enciclopediile încep să-i menționeze activitatea sa deosebită.
În august 2010, teologul Dumitru Găină se pensionează la vârsta de 78 de
ani, iar în ultimii ani – din pricina stării sale precare de sănătate – a optat
să se trateze, pentru o vreme (câtă?), în Australia.
Așa ne întrebam acum un an, în 2018, dar, iată – în dimineața zilei
de miercuri, 13 martie 2019, preotul Dumitru Găină s-a mutat din
această lume. Sâmbătă, 16.03.2019, după slujba obișnuită, o mică
ceremonie religioasă pentru familia din țară a fost săvârșită la Biserica

133
bucureșteană “Sf. Gheorghe – Grivița” București, unde a slujit Pr. Dumitru
Găină cât s-a aflat în România. Cinste memoriei sale!

Stelian Găină (1 iul. 1935)- profesor universitar la disciplina matematică

Prof. univ. dr. Stelian Găină (n. la 1 iul. 1935, la Segarcea Deal) – v.
Foto 19 - este fiul învățătorului Florea Găină (n. în 1908, directorul școlii
între 1938 și 1962) și al învățătoarei Teodora Găină). Îi are ca frați pe
Sabin Lucian Găină (n. în 12.11. 1936, inginer şi cercetător geolog în
Bucureşti) și pe Marian Găină (n. la 22 ian. 1939, învăţător timp de peste
patuzeci de ani și director al Şcolii Segarcea Deal, căsătorit cu înv. Belu
Veturia).
Stelian Găină a fost prof. univ. dr. în matematică și a predat, mai
întâi, la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, apoi –
până la pensionare și un an după aceea - la Institutul/ Universitatea de
Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Stelian Găină și soția sa, profesoara
de limba română Dobre Metodia (în prezent, decedată), i-au crescut pe cei
doi copii ai lor: pe Bogdan - Cristian Găină, economist (la UAB „Ion Mincu”,
căsătorit cu economista Liliana Găină (de la Lița, pe numele Crăciunaș, fiica
Caterinei Nedelcu de la Segarcea Vale, așadar, nepoata Mărgăritei Nedelcu).
Celălalt băiat este Sorin Dumitraș Găină, analist programator.
La vârsta de 11 ani, în 1946, adolescentul Stelian Găină a plecat din
sat, la studii, mai întâi, pentru două luni, la Liceul Sf. Haralambie (LSH
Turnu Măgurele, situat pe strada cu Spitalul, devenit Liceul “Unirea”), apoi
intră printr-un examen foarte exigent (40 de locuri), în același an școlar
1946/ 1947, în cl. I de liceu (cl. a V-a) la Liceul Militar din Timișoara, dar
instituția se desființează la finele anului, din cauză că, dl. Urea,
comandantul liceului fusese anterior comandantul unei grupe de partizani în
Munții Semenicului. Elevii sunt distribuiți în licee similare, Stelian Găină

134
ajungând la Liceul Militar “Macarovici” din Iași, unde urmează cl. a II-a de
liceu în anul școlar 1947/1948.
Venirea la comanda Ministerului Armatei a lui Emil Bodnăraș, în anul
1947, avea să se soldeze în continuare cu reformarea învățământului
militar, considerat desuet, amintind de Armata Regală, iar cu ocazia “așa-
zisei reforme a învățământului” din 1948 – ne spune profesorul universitar
pensionar Stelian Găină – sunt desființate liceele militare, profesorii militari
fiind “epurați”, adică disponibilizați, rămânând fără slujbe, dar și elevii
urmând să meargă la alte licee. Stelian Găină opinează: “Poate și de aceea
unii dintre ofițerii din fostele licee militare “regale” au intrat în grupele
acelea de rezistență, neavând nicio meserie, calificare”.
Prin urmare, fostul elev de liceu militar, Stelian Găină, urmează clasa
a VII-a (în anul școlar 1948-1949) la Școala elementară nr. 1 din Turnu
Măgurele (care era vizavi de Școala Pedagogică, în continuarea Tribunalului).
Din anul școlar 1949/ 1950, dă din nou examen la Liceul Sf. Haralambie,
care – între timp – devenise “Liceul Mixt”, prin unirea Liceului de fete și a
Liceului de băieți, ambele din Tr. Măgurele, liceul fiind tot vizavi de Spitalul
Orașului. De precizat că în locul Liceului de fete s-a înființat “Școala
pedagogică de fete”, căci “era nevoie atunci de învățătoare”.
Cu acest prilej, Stelian Găină ne informează că în vremea aceea
(1945-1948) existau în Tr. Măgurele, pe lângă liceul de fete și cel de băieți,
Liceul Comercial (devenit Liceul Agricol, apoi Lic. “Sf. Haralambie”), un liceu
“de meserii”, demolat, care – se pare – era pe strada Elena Cuza Vodă, o
școală profesională, aflată “dincoace de Liceul Comercial”. În anul 1945, la
“gimnaziul unic” se putea intra fără examen la toate liceele, nu și la cel
militar unde se dădea examen, dar, din 1948, situația este din nou
reglementată și se dau examene la toate tipurile de licee.
După patru ani (1949-1953) tânărul Stelian Găină termină liceul
Mixt din Turnu Măgurele, iar între 1953-1958 urmează Facultatea de
Matematică din cadrul Universității din București, fiind – încă din anul I -

135
șeful grupei de studenți. I se reține dosarul pentru a funcționa la Facultatea
de Matematică, dar “prima dată am auzit că Ministerul Învățământului nu
are fonduri ca să ne repartizeze în învățământul superior” și, astfel, “am
fost trimiși în Regiunea București, urmând să fim chemați. Pe mine m-au
repartizat la Salcia, unde am rămas un an de zile.
Acolo, fiind satul lui Zaharia Stancu, iar cumnatul său – Stelian Păun
– era inspectorul general al centrului regional București pentru
învățământ, se dorea să se înființeze un liceu, care, de fapt, a și luat ființă.
Tot eram întrebat de Stela Borcan, o învățătoare care era șefa secției de
învățământ, unde mi se află dosarul de încadrare , care rămăsese la
București, dar nu a mai fost nevoie, căci am fost chemat, printr-o
scrisoare, din toamna anului 1959, la Catedra de analiză matematică a
Facultății de Matematică din București/…/.Era și nevoie de absolvenți
merituoși, căci, în 1958, foarte mulți tineri asistenți evrei depuseseră cereri
de plecare din țară”.
La catedra de analiză matematică, Stelian Găină l-a avut ca șef pe
profesorul Miron Nicolescu, cel care i-a fost și îndrumător la doctorat și l-a
cooptat și în Institutul de Matematică, pe funcția de cercetător onorific,
rămânând cu funcția de bază la facultate. Între anii 1974-1976,
profesorul Stelian Găină predă matematică în Zair, apoi - în țară -
avansează ca lector doctor și rămâne la Facultatea de Matematică până în
anul 1980, când – la propunerea fostului său profesor asistent, George
Ciucu, devenit din 1978 rectorul Universității din București – acceptă să
treacă la „Arhitectură” ca profesor de matematică, în locul unei profesoare,
care își urmase soțul arhitect în Franța, unde rămăsese cu prilejul unei
delegații (era vorba de Lilly Jeanne Nicolescu, fiica lui Miron Nicolescu). Aici,
Stelian Găină promovează pe postul de conferențiar univ. dr., iar imediat
după Revoluție, în 1990, devine profesor universitar. Deși putea ieși la
pensie în anul 2005, Stelian Găină este solicitat să mai funcționeze un an,
așa că, din 2006, își încetează cariera universitară.

136
 Dar cum profesorul Găină este depozitarul unor informații colaterale
inedite, ce țin de istoria orală – în viziunea noastră – ele nu trebuie ocolite,
de aceea ne simțim obligați și onorați să consemnăm aici două dintre
acestea furnizate de universitarul Stelian Găină. Ca o picanterie, aflăm,
așadar, că mentorul său, profesorul universitar Miron Nicolescu, cel care,
între 1966-1975, avea să fie președintele Academiei Române și, în paralel,
și directorul Institutului de Matematică (desființat de Elena Ceaușescu în
anul 1974), fusese anterior, în „Guvernul Groza”, secretar de stat la
Ministerul Învățământului, iar ministrul Învățământului de atunci era
Gheorghe Vasilichi...un dulgher venit din Iași (n.n.: alții îl cataloghează drept
petrolist), dar care, totuși, fiind “cu bun simț”, își lua tesla și urca pe
clădirea Ministerului Învățământului, aflat atunci pe strada Spiru Haret,
unde este Editura Didactică și Pedagogică din București, și repara ce era de
reparat, lăsându-l pe Miron Nicolescu să coordoneze Ministerul. Dar, tot de
la Stelian Găină, aflăm și un lucru trist, legat de profesorul său, acad. Miron
Nicolescu, care, la vârstă de 72 de ani, avea să moară în 30 iunie 1975,
acasă, “plesnindu-i inima”, în momentul în care, pe ecranul TVR, apăruseră
imaginile cu Elena Ceaușescu, cea care în aceeași zi îl chemase la cabinetul ei
și îl umilise, lăsându-l să aștepte în antecameră câteva ore, iar când a fost
anunțată de secretară că așteaptă să intre Miron Nicolescu, Elena Ceaușescu
a urlat, spunând: “Ce mai vrea și boșorogul ăsta?” (audiența era în
contextul desființării de către aceasta, cu un an înainte, a Institutului de
Matematică). O altă confesiune îl are pe Marin Preda ca subiect, dar o vom
consemna cu o altă ocazie…
Profesorului Stelian Găină avea să i se acorde, alături de alte opt
cadre didactice universitare, “Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria
I - "Arhitectură"”, de către Președintele României, prin Decretul nr. 923/
2004 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural (art.2), la propunerea
Ministrului educației și cercetării, “cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la
crearea primei instituții de învățământ în care se predă arhitectura în

137
București, pentru competența și profesionalismul dovedite în formarea
noilor generații de arhitecți”.
Acum, afalt la pensie, în București, profesorul Stelian Găină concepe
cursuri și culegeri de matematică, pe care să le folosească și nepotul lui,
Radu Găină, căruia încearcă să-i insufle și dragostea pentru matematică.
Frumos!

Lincă Cocoșilă (ns. 25 mai 1944) - profesor și al doilea monograf al satului

Segarcea Deal

Lincă Cocoșilă (v. Foto 20) s-a născut la Segarcea din Deal, la data de
25 mai 1944, avându-i ca părinți pe membrii cooperatori Nicu Cocoșilă și
Cristina Șatran. După clasele primare (1951-1955) și cele gimnaziale
(1955-1958) urmate la Segarcea Deal, adolescentul Lincă Cocoșilă se
înscrie, în 1958, la Școala profesională agricolă din satul său, pe care o
termină în anul 1961. Dar, din același an, acesta merge la Năvodari,
pentru alți trei ani, să urmeze o altă școală, cea de operatori chimiști
(1961-1964), ce erau pregătiți în vederea dării în funcțiune a
Combinatului de Îngrășăminte Chimice (CIC) Turnu Măgurele. Tânărul
Cocoșilă revine, așadar, pe plai teleormănean, lucrând în acestă
întreprindere și urmând, în același timp, Liceul “Unirea” din Turnu
Măgurele (1964-1967). După bacalaureat, Lincă Cocoșilă se înscrie la
Institutul Pedagogic din București și la Facultatea de Filologie – secțiile
limba și literatura română și limba și literatura rusă (1967-1971, la fără
frecvență, luându-și licența în anul 1975. În paralel cu studiile universitare,
Lincă Cocoșilă funcționează ca profesor suplinitor de limba rusă, română și
alte discipline, mai întâi, la Lița (1967-1968), apoi în satul natal –
Segarcea Deal (între 1968-1971). Din 1971, profesorul Lincă Cocoșilă
predă - preponderent - limba și literatura română, la Segarcea Deal

138
(1971-1972), Olteanca (1972-1975), Segarcea Vale (1975-1990), ca,
după 1990, avea să predea în satul natal până la ieșirea la pensie.
Pe lângă activitatea didactică, Lincă Cocoșilă a fost un înfocat
animator cultural, exemplu pentru elevii săi și tinerii din satele comunei
Segarcea Vale, acompaniând la acordeon soliștii și echipele artistice de
dansatori (v. foto: Lincă Cocoșilă, fost director și profesor al actualei
directoare, prof. Iuliana Ristea).
Desigur, Lincă Cocoșilă a publicat o serie de articole în presă și câteva
cărți, cum sunt, de pildă: Lumină peste timp – Secvenţe din viaţa satului şi
a şcolii de la Segarcea Deal ([Alexandria]: Tipoalex, 1999, 108 p., ISBN:
973-99093-5-3, retipărită împreună cu Mihaela Cocoșilă, în 2005, la
București, 106 p., cu il.), Vara amintirilor târzii. Secvențe în proză
(București: S.C. AntorTipo S.R.L., 2003, 134 p.). De bună seamă, ca respect
față de dascălii săi, acesta editează lucrarea Teodorei Pieptan, Monografia
satului Segarcea Deal (București: S.C. AntorTipo S.R.L., 2004, 38 p.), pe
care, de altfel, o anexase anterior și în cartea mai sus menționată ( Lumină
peste timp, 1999, p. 7-45). Despre viața și activitatea lui Lincă Cocoșilă au
făcut referiri: Stan V. Cristea în Dicționarul scriitorilor i publiciștilor
teleormăneni (Alexandria: Editura “Rocriss”, 2005, p. 111-112) și revista
“Meandre, nr. 2 (5), dec. 2000, p. 23, despre “Lincă Cocoșilă, Lumină
peste timp”). Acum, la 75 de ani, profesorul Lincă Cocoșilă a onorat și a
vorbit la Școala Olteanca, în data de 22 martie 2019, cu prilejul lansării
“Expoziției retrospective de cărți scrise de Gheorghe Sarău”, despre
frumusețea misiunii de dascăl în sat, satisfacția ca – grație muncii serioase
a cadrelor didactice de la sate – să întâlnească peste ani foști elevi ai școlii
care au ajuns profesori universitari ori îndeplinesc funcții înalte în diverse
structuri administrative centrale.

Nicolae Martin (3 februarie 1948) - primul solist profesionist de muzică

populară din localitate

139
Nicolae Martin (v. Foto 21) s-a născut în ziua de 3 februarie 1948, în
satul Segarcea Deal – comuna Segarcea Vale (judeţul Teleorman), din
părinții Costică și Floarea Martin, alături de alți doi frați ai lui – Stelică
și Marin (decedat). Nicolae Martin nu a fost căsătorit, dar are mai mulți
nepoți cu numele de familie Martin, cu care se află în relații foarte bune:
Georgel, Cristian, Mariana, Daniel, Ionică Martin (Baldovin), Marian.
Viitorul solist de muzică populară Nicolae Martin a urmat școala
generală la Segarcea Deal (între 1954-1961) și, încă de pe atunci, s-a
remarcat în corul școlii și ca solist vocal, participând la toate serbările
școlare de atunci. Dar și ca elev licean (la Liceul Teoretic “Unirea” din
Turnu Măgurele, în perioada 1961-1965), acesta se afirmă ca solist al
Orchestrei de muzică populară a Liceului.
În paralel, își încropește un “Taraf de muzică populară”, la Segarcea
Deal, în cadrul căruia erau cooptați, ca instrumentiști, elevii din sat care
învățau în Turnu Măgurele, la diferite licee, deplasându-se împreună cu
aceștia în autocamionul “Bucegi” pus la dispoziție de C.A.P. Segarcea
Deal la spectacolele pe care le-au susținut în localitățile din vecinătate:
Segarcea Vale, Lița, Putineiu, Slobozia Mândra, Islaz.
Important, Nicolae Martin are șansa, tot acum, ca licean, în anul 1965,
ca să cânte în direct la Televiziunea română, în emisiunea “Debuturi”,
structură de afirmare a tinerelor talente, ce avea să se transforme în
populara emisiune “Floarea din grădină”. Însă, aceasta nu-l făcea să aibă
comportament de vedetă în sat, în timpul vacanțelor de liceu, căci
Nicolae Martin lucra la Ferma de stat “Dona”, iar cu banii câștigați își
cumpăra discuri de muzică populară și cărți.

140
 În intervalul 1965-1967 , artistul Nicolae Martin este profesor
suplinitor de muzică și de limba franceză în localitatea limitrofă, Lița,
dar continuă să cânte, inclusiv în perioada stagiului militar efectuat la
Câmpina – Prahova, între 1967- 1968. Astfel, în anul 1968, câștigă
premiul al II-lea la Festivalul “Pe deal la Teleormănel”, dotat cu un ceas
de mână, atunci la modă.
În perioada 1969-1971, tânărul solist Nicolae Martin urmează Școala
Tehnică de Hoteluri și Restaurante din București (cu sediul în Șoseaua
Viilor), la absolvire fiind repartizat la O.J.T. Argeș (Oficiul Județean de
Turism Argeș), unde lucrează ca recepționer la Hotelul “Muntenia” din
Pitești, în perioada 1971-1975. Este și perioada când frecventează
Școala populară de artă din Pitești, pe care o absolvă în 1975. Anul
acesta marchează alte două repere din viața și activitatea sa, căci – pe
de o parte - își încheie munca de recepționer la hotel și – pe de alta -
candidează și ocupă un post de solist vocal la Ansamblul profesionist
"Doina Argeșului" din Pitești, care se înființase tot în 1955. Rămâne la
această instituție răstimp de 42 de ani, până la pensionare – în 2017.
Nicolae Martin își realizează primele înregistrări la Radio București
începând din anul 1975, iar discul său de debut este imprimat și difuzat
în 1977 (cum apare în evidențele Radio, deși solistul ne-a indicat anul
1978), anume,“Nicolae Martin: Cum văzui că-i primăvară” (București:
Radio România, Electrecord – EPC 10.536; foto: Aurelia Cristescu),
solistul fiind acompaniat de Orchestra populară a Radioteleviziunii,
dirijată atunci de maestrul Constantin Mirea. Discul conține patru piese:
pe fața A: Cum văzui că-i primăvară; Trece neicuța pe vale și pe fața B:
Fir-ai să fii, mândruliță!; Mă dusei noaptea pe lună).
Al doilea disc al lui Nicolae Martin a fost înregistrat și lansat pe piață
în anul 1980 (cum ne-a declarat solistul, deși pe internet apar trimiteri la
1983 și 1984, probabil fiind vorba de tranșe ulterioare de tiraj) și se
intitulează Mândro de la Măgurele (București: Radio România, Electrecord –

141
EPE 02385), cuprinzând de data aceasta 12 piese, 6 pe fața A: 1. Mândro
de la Măgurele; 2. Tinerel mă însurai; 3. Am iubit și eu odată; 4. Dădui
zvon că am murit; 5. A naibii de noapte mică; 6. Spune, mândruliță dragă!
și alte 6 - pe fața B: 1. Pe la Turnu Măgurele!; 2. Luncă, luncă; 3.Murgule,
de-o fi să mor; 4. Nu e ceas, nu e minut; 5. Gătește-te, măi mireasă!; 6.
Din Pitești până-n Moșoaia). Interpretul a fost acompaniat tot de Orchestra
populară a Radioteleviziunii, dirijor fiind aici maestrul Marius Olmazu.
Cel de-al treilea disc al lui Nicolae Martin, intitulat Voi, voi, voi,
mândrelor, voi, a fost imprimat, în 1990, cu orchestra condusă de
maestrul Ion Albeșteanu (Tiparul: Electrecord, ST-EPE 03839. Redactor
muzical: Daniela Roxana Gibescu), și reunește următoarele cântece: Fața 1:
1.Mi-aduc aminte demult, 2. Mândră floare e norocul, 3. Și ți-am zis,
mândro, ți-am zis, 4. Geaba, mândro, ești frumoasă, 5.Bine- să fiu
pădurar, 6. Mi-a venit ordin și mie. Fața 2: 7. Mândruliță, păr bălai, 8.
Dragă mi-a fost calea-ncoace, 9. Mă dusei să dorm sub viță, 10. Tot pe
drum, pe drum, pe drum, 11. Du-te, dorule, prin fân, 12. Voi, voi, voi,
mândrelor, voi.
Se înțelege, palmaresul interpretativ al lui Nicolae Martin este cu mult
mai mare, căci melodiile sale au fost cântate de acesta într-o multitudine
de spectacole, festivaluri, gale ale diferitelor concursuri destinate tinerilor
interpreți ș.a.m.d.
Pe de altă parte, dintre melodiile lui Nicolae Martin, postate în
momentul de față în spațiul virtual (You Tube), ar fi de accesat
următoarele:

1. Puica mea de peste Olt (melodie interpretată la “Festivalul de muzică

lăutărească "Zavaidoc" de la Pitești, în anul 2010; v. postare din 17
februarie 2011 făcută de “centrulculturalpitesti”; v. și: încărcare realizată
de “Nanonai”, în 5 februarie 2012, reprezentând interpretarea lui Nicolae
Martin și a orchestrei “Doina Argeșului” în cadrul spectacolului aniversar

142
dedicat solistului Gigi Iordăchescu. Dirijor: Marin Mihalcea. Înregistrare, cu
sonorizarea autorului postării, din concertul susținut la Centrul de Cultură
și Arte “George Topârceanu” din Municipiul Curtea de Argeș);
2.Pleacă chirigii la drum (încărcare datând din 2010; v. și postarea din 9
aprilie 2012);
3.Tinerel mă însurai (Publicat pe 18 decembrie 2011, de “Argeș Popular”-
Tv);
4. Mândro de la Măgurele (postare făcută în 22 apr. 2011, de Media SUD
TV);
5. Mândra mea, draga mea (postare în 22 apr. 2011, de Media SUD TV);
6. Luncă, luncă, lunculiță (postare făcută în 22 apr. 2011, de Media SUD
TV);
7. Dragă mi-a fost calea-ncoace (v. încărcare în 9 martie 2011 de către
“Argeș Popular” și în 5 iulie 2012, la https://www.youtube.com);
8. Tot pe drum, pe drum, pe drum (v. publicare de către “Arges Popular”
în 5 iulie 2012);
9. Bine-i să fii pădurar (publicată de către “Argeș Popular”, în 9 aprilie
2012);
10. Mă dusei să dorm sub viță (v. postare făcută de către “Argeș Popular”,
în 9 aprilie 2012);
11. Geaba, mândro (v. postare de către “Argeș Popular”, în 9 aprilie
2012);
12. Ia mai cântă, cucule! (postare în 10 februarie 2014, realizată de “steli
sandu”, ca melodie din spectacolul susținut de Orchestra „Doina Argeșului"
în cadrul concursului „Dorel Manea" – la Mioveni 2013. Filmare realizată
de “Absolut TV Mioveni”);
13. Du-te dorule prin fân! (v. melodie postată de TVH, în 7 iulie 2014,
preluată din emisiunea “Seara cântecului popular”);
14. Sărbătoarea cântecului teleormănean (v. postarea preluată din
Emisiunea “Seara cântecului popular” transmisă la TVH, în ziua de 17

143
iunie 2014);
15. Din Pitești la Câmpulung (postare în 24 iunie 2014, realizată de
“Argeș Popular Tv Official”; v. și postarea din emisiunea “Seară bună, dragi
români!” la ETNO TV din 29 octombrie 2015;
16. Măi, Marie, de pe vale! (v. încărcare de Maria Niculeț din emisiunea
”Seara bună, dragi români! - ETNO TV în 29 octombrie 2015);
17. Mi-a venit ordin și mie (v. încărcare făcută în 11 nov. 2016 de către
Maria Niculeț, prin preluare din Emisiunea “Românica mea”, difuzată
de “Estrada TV” în 5 februarie 2015);
18. Spune, mândruliță dragă! (v. postare de către “Discul prăfuit”, în 25
februarie 2019, de pe discul apărut în 1984, Mîndro de la Măgurele, ST-
EPE 02385) etc etc.

Ca prezențe scenice, în public, să arătăm – într-o selecție făcută cu

multă parcimonie - că solistul Nicolae Martin a fost cooptat în mai multe
spectacole, precum: gala din seara premierii la Ediţia a VI-a a Festivalului
naţional de folclor „Ion Albeşteanu“ (Slobozia, 29-30 octombrie 2009); la
edițiile “Festivalului Naţional de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc” de la
Pitești (v., de ex.: ediţia a V-a, desfășurată între 19-21 noiembrie 2010);
în spectacolul de sâmbătă, 28 ianuarie 2012, „La mulţi ani, omule
bun!”(organizat de Consiliul Local Mioveni, Primăria şi Centrul Cultural
Mioveni în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia Mioveni şi
Absolut TV); în spectacolul aniversar consacrat solistului Gigi Iordăchescu, în
2012, împreună cu “Doina Argeșului” (dirijată de Marin Mihalcea),
desfășurat la Centrul de Cultură și Arte “George Topârceanu” din Municipiul
Curtea de Argeș); gala primei ediții a Concursului național al grupurilor
vocal - folclorice bărbătești „Dorel Manea”, desfășurată în 6 aprilie 2013, la
Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” din Mioveni; în spectacolul ”Cântece
de primăvară”, ținut la Teatrul “Al. Davila”, în ziua de 1 mai 2014
(organizatori: Consiliul Județean Argeș - Teatrul Al. Davila, Centrul

144
Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale); la premiera
spectacolului „Doina Argeșului - 60 de ani de activitate”, desfășurat în 25
iunie 2015 la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești (pe lângă orchestra
„Doina Argeşului” (cu dirijorul Virgil Iordache), participând și: ansamblul
focloric profesionist „Dorul” (coregrafia: Cătălin Oancea) și Gavriil Prunoiu,
împreună cu grupul vocal folcloric bărbătesc, ”Doruri muscelene” -
coordonator, Liviu Iana). De bună seamă, Nicolae Martin nu putea lipsi nici
de la spectacolul aniversar al "Doinei Argeșului din Pitești ", desfășurat la
“Sala Radio”din București, în ziua de duminică, 4 octombrie 2015, cu
prilejul marcării a șase decenii de la înființarea, în 1955, a acestui
prestigios ansamblu folcloric. Întru respect față de formaţia profesionistă
sărbătorită, reprezentativă pentru conservarea și etalarea mostrelor
autentice ale folclorului din zona extinsă Argeş, Muscel, Muntenia, a
participat în spectacol și Orchestra de Muzică Populară Radio România.
Au urmat și alte numeroase prezențe scenice ale interpretului Nicolae
Martin, nu numai până la pensionarea lui în 2017, dar și după aceea,
dintre care le-am menționa pe următoarele: spectacolul aniversar ocazionat
de împlinirea a 60 de ani de activitate a orchestrei „ Doina Argeşului“
(organizat de Consiliul Judeţean Argeş - Centrul Judeţean pentru
Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, la Teatrul „Al.
Davila“ din Pitești, în 3 iunie 2016); ediția a VIII-a a “Festivalului -
concurs național de interpretare vocală și instrumentală” – “Sus pe Argeș,
la izvoare”, desfășurat între 2-3 noiembrie 2017, la Casa Sindicatelor din
Pitești etc.
În activitatea sa artistică de peste patru decenii din perioada
piteșteană, Nicolae Martin a avut onoarea să colaboreze cu mai multe
ansambluri folclorice, precum: “Dorul” – al Casei de Creație Pitești,
“Chindia” – al Combinatului Petrochimic Pitești, “Dacia” – al Uzinei de
autoturisme Mioveni, “Plaiuri muscelene” – al Casei de Cultură a
Sindicatelor din Pitești ș.a. De asemenea, Nicolae Martin a evoluat alături de

145
alți dirijori, orchestre și colegi interpreți, cu ocazia onorării invitațiilor
primite de a cânta în cadrul unor emisiuni TV, locale și din alte orașe ale
țării.
Împreună cu Orchestra “Doina Argeșului” Nicolae Martin a dus faima
cântecului popular românesc din arealul muntenesc în toate județele țării,
iar cu Ansamblul “Dorul” al Casei de Creație Pitești, condus de maestrul
coregraf, Dorin Oancea, interpretul Nicolae Martin a prezentat frumusețea
cântecelor românești în întreaga Europă.
Pentru toată activitatea sa dovedită cu coerență, devotament,
profesionalism Nicolae Martin a fost răsplătit cu titlul de “Fiu al Argeșului și
al Muscelului”.
Ca segărcean teleormănean, îl găsim prezent pe Nicolae Martin, în 20
mai 1999, la Segarcea Deal, când s-au aniversat 150 de ani de la
instituirea învățământului în acest sat, eveniment, considerat ca ediția I a
întâlnirilor “Fiii satului”, organizat de profesorul Lincă Cocoșilă - directorul
de atunci al Școlii din Segarcea Deal - la care invitat de onoare, ca solist, a
fost regretatul cântăreț de muzică populară teleormăneană, Liviu Vasilică.
Ni se pare o evaluare corectă a demersului artistic al solistului vocal
Nicolae Martin făcută de redacția TVH, în 7 iulie 2014, cu prilejul prezenței
acestuia în emisiunea “Seara cântecului popular”, în care se spune: “ Nicolae
Martin este un îndrăgit interpret al melosului popular muntenesc, ce a
slujit scena cu devotament si respect faţă de public indiferent de scena pe
care a evoluat. De fiecare dată, poartă cu mare drag şi multă grijă
costumul popular specific zonei natale”.
În 2017, artistul Nicolae Martin s-a pensionat, după o activitate
interpretativă de 42 de ani desfășurată la Ansamblul “Doina Argeșului” din
Pitești, respectiv, după 52 de ani de la debutul său la Televiziunea Română
și după 55 de ani de activitate solistică începută ca licean, la Turnu
Măgurele. Acum, în aprilie 2019, când fostul nostru vecin Mitriță Crețu -
cunoscut cântăreț moldovean vasluian, cu care ne știm din anul 1986 -

146
ne-a furnizat numărul de telefon al consăteanului nostru, Nicolae Martin,
ajuns la vârsta de 71 de ani, l-am căutat la telefon și l-am găsit la spital,
unde se afla după o intervenție chirurgicală. S-a bucurat și, cu câteva zile
înainte de externare, ne-a furnizat, electronic, prin nepoata sa, Mariana
Martin, unele din datele înfățișate aici.
Putem spune, luând în calcul faptul că artistul a început să cânte pe
scenă încă de la Segarcea Deal, ca elev de gimnaziu, că Nicolae Martin a
slujit cu onoare și competență folclorul românesc, pe o întindere de peste
șase decenii, interpretând frumoasele cântece populare muntenești,
preponderent din arealul teleormănean, argeșean și muscelean. Îi dorim
sănătate și cât mai multe prezențe scenice și în emisiuni de televiziune și
radio!

Florea Bălosu (15 mai 1949) - primul fotbalist al localității cu activitate la

nivel național

Florea Bălosu s-a născut în 15 mai 1949 la Segarcea Deal și a fost

fundaș central la FC “Farul” Constanța în anii ’70 (v. Foto 22, așa cum îl
înfățișează o fotografie a vremii, disponibilă în spațiul on-line). Florea Bălosu
a evoluat ca fotbalist la diferite cluburi, după cum urmează: ICAB Arcuda
(formația unei uzine de apă, ca elev al Școlii profesionale din Ciorogârla –
azi jud. Ilfov); “Unirea” Mănăstirea (jud. Călărași), în Divizia C; Progresul“
București, în Divizia B; “Dunărea” Giurgiu (unde face și armata); “Farul”
Constanța (zece ani, atât în Divizia A, cât şi în Divizia B), răstimp cât
urmează și Institutul de Educaţie Fizică şi Sport; antrenor - jucător la Valu
lui Traian; antrenorul juniorilor echipei Chimpex; jucător la “Minerul”
Lupeni, în Divizia B, un an de zile; antrenor în jud. Constanța la echipele:
“Minera” Medgidia, “Voinţa” Valu lui Traian, “Chimpex”, Negru-Vodă,
Cobadin, Osmancea, Amzacea, “Voinţa” Năvodari, Anghel Saligny,
Cernavodă, Techirghiol.

147
 În prezent, Florea Bălosu este pensionar constănțean, dar – ocazional
– observator și arbitru în ligile inferioare. Într-un interviu, de pildă, în cel
consemnat de Marian Bocai și postat on-line la 7 iunie 2014, fotbalistul
Florea Bălosu arată cu bucurie următoarele: „Am dorit foarte mult să joc în
Divizia A. Le spuneam tuturor celor din sat că îmi voi îndeplini acest vis,
deşi nu eram crezut. Când jucam eu, atmosfera era extraordinară pe
stadion. Tribunele erau pline ochi, meci de meci, şi se umpleau cu mult
înainte de ora de start“ (https://www. ziuaconstanta.ro/ stiri/sport/
galerie-foto-496982.html). Sănătate și satisfacții sportive, în continuare!

148
Viorel Găină (1 februarie 1953) - avocat, profesor universitar în domeniul
dreptului

Născut la 1 februarie 1953, în satul Segarcea Deal, ca fiu al lui Stan

Găină, Viorel Găină (v. Foto 23), după școala generală urmată în satul
natal, se înscrie, în 1968, la Liceul Pedagogic din Turnu Măgurele, pe care îl
termină în anul 1973. După cinci ani, în 1978, Viorel Găină devine student
la Facultatea de Drept a Universității din București, luându-și licența în
drept în anul 1983. Între anii 1986–1990 este jurisconsult la ICIL Dolj. În
amul 1992 se înscrie la doctorat, la Universitatea din București și, sub
îndrumarea ştiinţifică a acad. prof. univ. dr. Ion P. Filipescu, își susține teza
de doctorat, în anul 1996, cu titlul Regimul juridic al investiţiilor străine şi
condiţia juridică a investitorilor străini în România.
Calitatea de doctorand îi facilitează și încadrarea sa ca lector
universitar la Facultatea de Drept a Universității din Craiova, în perioada
1992–1997, unde Viorel Găină a asigurat predarea mai multor discipline
de profil (Dreptul mediului, Dreptul comerţului internaţional, Drept
comercial, Dreptul afacerilor). Viorel Găină este apoi promovat în gradul
didactic universitar de conferențiar dr. (1997-2003), predând în
continuare discipline ca: Drept commercial și Dreptul afacerilor. Ascensiunea
sa profesională este înnobilată cu titlul de profesor universitar doctor, în
anul 2003, și - de atunci și până în prezent - predă aceste discipline, a fost
membru în Senatul Universității din Craiova (2000-2008), apoi a ocupat și
funcția de prodecan al Facultății de Drept craiovene (2000-2008; apoi din
2016). De bună seamă, în totă acest interval, de la terminarea facultății și
până în prezent, Viorel Găină a fost avocat și profesor, și - în paralel, prin
cumul de funcții - a îndeplinit și alte activități (de pildă: între 1990-1992,
îl regăsim ca deputat în Parlamentul României, între 1992-1993 este
director general în Prefectura Dolj, este (din 1998) avocat titular al

149
“Cabinetului de avocatură Viorel Găină”, membru în Consiliul Baroului Dolj
– din 2007 și până în prezent, formator la Institutul Notarial Român –
din 2012 etc. etc.). Profesorul universitar și avocatul Viorel Găină a publicat
până acum 13 cărţi, 66 de articole și peste 20 de articole, rezultatul unor
comunicări știintifice.
Prin urmare, ne face plăcere să mernționăm aici cărțile și cursurile
universitare ale sale: (Autor singur: Probleme de drept privind investiţiile
străine (Craiova: Editura Mondo-EC, 1994, 116 p.); Drepturile si obligaţiile
investitorilor străini în România, Craiova: Editura Vertical, 1995, 112 p.);
Regimul juridic al investiţiilor străine și condiţia juridică a investitorilor
străini în România, (Craiova: Editura Europa, 1996, 312 p.); Drept
comercial român. Introducere în dreptul comercial . Faptele de comerţ
(Craiova: Editura Universitaria, 2003, 312 p.); Drept comercial român.
Comercianţii persoane fizice și juridice. Fondul de comerţ. Auxiliarii
comercianţilor (Craiova: Editura Universitaria, 2003, 641 p.); Drept
comercial român. Introducere în teoria generală a obligaţiilor comerciale.
Contractele comerciale speciale (Craiova: Editura Universitaria, 2003, 241
p.); Curs de drept comercial român (Craiova: Editura Universitaria, 2003,
597 p.); Contracte aferente exploatării întreprinderii comerciale (București:
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, 174 p.); Drept comercial român.
Introducere în dreptul comercial. Întreprinderea. Fondul de comerţ.
Comercianţii (București: Ed. C.H. Beck, 2017, 670 p.); Co-autor: Dogaru
Ion [coordonator] ş.a. [Viorel Găină], Drept civil. Ideea curgerii timpului şi
consecinţele ei juridice (Bucureşti: Editura All-Beck, 2002, 1144 p.);
Dogaru Ion [coordonator] ş.a. [Viorel Găină], Drept civil. Contractele
speciale, Bucureşti: Editura All-Beck, 2004, 1312 p.); Viorel Găină și
Lavinia Elena Smarandache, Drept comercial român, Craiova: Editura
Alma, 2010, 260 p.); Viorel Găină; Lavinia Stuparu; Nistorescu Cristina
Elena; Adela Elena Pătraşcu, Drept comercial român. Note de curs IFR III ,
Craiova; Editura Universitaria, 2016, 123 p.).

150
 Viorel Găină este căsătorit și are un băiat, Alexandru-Mihnea Găină
(născut la 17 august 1979, la Craiova), care îi “calcă pe urme”, mândru și
conștient de nobila profesie de avocat (pe care el îl vede tot atât de
important și necesar ca și medicul de familie), tânărul fiind, totodată, și
cadru universitar la Facultatea de Drept și Științe Administrative "Nicolae
Titulescu” a Universității din Craiova.

151
ÎN SATUL OLTEANCA –

II. EXPONENȚI NĂSCUȚI ÎN ALTE LOCALITĂȚI, DAR CU

ASCENDENȚĂ FAMILIALĂ ÎN LOCALITATE

ÎN SATUL SEGARCEA VALE

Lucian Teodosiu (21 iunie 1942) - poet, fost redactor la Radio Iași

Scriitorul și redactorul la Radio Iași, Lucian Teodosiu (ns. în 21 iunie

1942, la Turnu Măgurele, jud. Teleorman) - v. Foto 24 - este nepotul lui
Tudosoiu Constandin și fiul lui Teodosiu Teodor, ambii din Segarcea Vale.
Tatăl scriitorului, Tudosoiu Teodor (ns. la Segarcea Vale, prin 1916-
1917, și decedat în 1995, la Tr. Măgurele) era rudă cu familia Popescu
dinspre mamă a poetului Stelaru. A fost căsătorit la Segarcea Vale cu
Gherghina Gh. I. R. Besciu (din Lița, care era fiica întreprinzătorului cu opt
case și prăvălier la Segarcea Deal, Segarcea Vale, Lița, Tr. Măgurele etc.,
Gheorghe I. R. Besciu, căsătorit cu Paraschiva (tatăl ei: Preda). După o
vreme, soții Tudosoiu Teodor și Gherghina Gh. I. R. Besciu s-au mutat la
Turnu Măgurele, pe str. Kogălniceanu nr. 49, apoi – din 1948 – în actualul
imobil de la nr. 36, Tudosoiu devenind Teodosiu. Mama scriitorului avea să
moară în acestă ultimă casă, în anul 2005.
Bunicul scriitorului, Tudosoiu Constandin (tatăl lui Tudosoiu [Teodosiu]
Teodor) a locuit și el în Segarcea Vale, împreună cu soția (care a decedat
aici, prin 1937-1938). Tudosoiu Constandin a participat în Campania
1917-1918 din primul război mondial, la Mărăști – Oituz, a fost luat
prizonier și dus în Germania, într-un contingent de 3000 de prizonieri
români, unde a rămas câțiva ani, până în 1921-1922, când autoritățile
române au cerut eliberarea acestora. Medicul militar Lemnete (tatăl
viitorului medic ginecolog Ion Lemnete de la Lița) le-a strigat prizonierilor

152
eliberați și lăsați părăsiți pe peronul gării Zürich, să nu mănânce din cartofii
intrați deja în putrefacție oferiți de elevețieni (căci prizonierii români aveau
stomacul subțiat de atâția ani de inaniție), însă aceștia, de foame, au
mâncat și au murit pe loc. Între ei, și Tudosoiu Constandin, bunicul viitorului
scriitor Lucian Teodosiu [Tudosoiu].
Scriitorul Lucian Teodosiu mai are o soră, Viorica Teodosiu (ns. în
1949 și căsătorită cu Victor Popescu (la Tr. Măgurele, str. M. Kogălniceanu
nr. 36), soții Popescu având împreună doi copii (Daniel Popescu – în Anglia
și Popescu Mihaela – scriitoare, în București). Scriitorul Lucian Teodosiu este
căsătorit cu prof. Grațiela Hotincă din Câmpulung Moldovenesc, domiciliind
în Iași și având au fiu, Cristian, și de la acesta – un nepot, în Canada.
Întorcându-ne la viitorul scriitor, să arătăm că Lucian Teodosiu
[Tudosoiu] a urmat la Turnu Măgurele școala primară (1949-1953), școala
gimnazială (1953-1956) și Liceul teoretic “Unirea” (1956-1960), dar și o
școală de contabilitate. Ca licean îl cunoaște pe Dimitrie Stelaru, beneficiind
de îndrumarea acestuia în tainele poeziei (v. foto: L. Teodosiu – licean). A
frecventat Facultatea de Filologie a Universității din Iași, între 1962-1967,
apoi a fost profesor de limba și literatura română (între 1967-1970) la
Vaduri și Bistrița – în jud. Neamț, la Stulpicani – în județul Suceava, apoi
și la Gura Humorului, după care este redactor la Radio Iași (1970-1983),
director al Centrului Județean al Creației Populare Iași (1983-1987),
instructor de carte la Centrul Județean de Librării Iași (1987-1989). Revi-
ne însă, în contextul revoluționar, exact din ziua de 22 decembrie 1989, la
Radio Moldova – România din Iași, ca redactor, unde rămâne până la
pensionare, având însă – în paralel - preocupări de publicist, eseist, poet.
Debutul publicistic, cu versuri, s-a produs în anul 1963, în revista
ieșeană “Cronica”, iar cel editorial - destul de târziu, în anul 1989, la
vârsta de 47 de ani, ca și Arghezi (pe care l-a cunoscut și Maestrul l-a
îndrăgit de la prima vedere), cu ciclul de versuri “ Ceruleum”, inclus în
volumul colectiv Incantaţii (Iași: Editura Junimea, 1989). Poetul tipărește și

153
volume independente, precum: Planetă la marele bal (Iași: Editura Moldova,
1995, 145 p. - versuri); Dimitrie Stelaru - Așa cum l-am cunoscut (Iași:
Editura “Junimea”, 1998, 124 p. - memorialistică); Într-o bună dimineaţă
(Iași: Editura Danaster, 1999, 135 p. - memorialistică); Despre libertatea
calului (Timişoara: Editura Helicon, 1999, 103 p., Colecţia „Liliput” –
versuri); O zi din viața mea. 33 de poeme - Une journée – ma vie. 33
poèmes (București: “Viitorul românesc”, 1999, 196 p. Ediție bilingvă.
Traducere din română: Constantin Frosin. Cuvânt înainte: Alexandru
Husar); Privilegii (Editura Omnia, Iaşi, 2005 – versuri). “Cartea despre
Stelaru” s-a bucurat de recenzii semnate de: Vasile Constantinescu ( O carte
despre omul și poetul Dimitrie Stelaru, în “Cronica”, anul XXXIII, nr. 7/ iulie
1998, p. 16); Daniel Corbu ( Lucian Teodosiu – “Dimitrie Stelaru, așa cum
l-am cunoscut”, în “Independentul”, joi, 6 august 1998, p. 7); Nicolae
Turtureanu (Un scriitor din “generația pierdută”, în “Monitorul”, Iași, 9
octombrie 1998, nr. 238 (2218), p. 6 A); Constantin Ciopraga ( Dimitrie
Stelaru – văzut de aproape, în “Convorbiri literare”, Iași, nr. 12 (108)/
decembrie 2004, p. 12); Maria Nedelea ( Lucian Teodosiu: Dimitrie Stelaru,
așa cum l-am cunoscut, în “Informația Teleormanului”, An IV, nr. 629/ 11
februarie 2005, p. 7) etc. Cea mai recentă carte a poetului Lucian Teodosiu
este Al cincilea punct cardinal. Opera poetică și alte texte. Ediție critică
(București: Princeps Edit, 2012, 348 p.). De doi ani, scriitorul s-a mutat
lângă Iași, în localitatea Valea Lupului (str. Mihai Beniuc, nr. 16, jud. Iași).

Andrei Drăgulinescu (4 martie 1981) - profesor de electronică la nivel

universitar, cu studii de teologie și autor al mai multor cărți

Andrei Drăgulinescu (ns. la 4 martie 1981, în București) - v. Foto 25

- este nepotul apicultorului Radu Drăgulinescu din Segarcea Vale și fiul
arhitectului Ionel Drăgulinescu. Bunicii lui Andrei Drăgulinescu, au fost,

154
așadar, Radu și Lilica Drăgulinescu, necooperativizați. Radu Drăgulinescu (n.
în 1910 – m. 1986) a fost apicultor, ca şi soția lui, Lilica (Ristea, după
numele de fată, soră cu învățătorul Vasile Ristea de la Segarcea Deal, ns.
1911 - m. 2000). Radu Drăgulinescu avea ca frate mai mare pe Marin (n.
în 1905). Părinţii lor au fost Neacșa Drăgulinescu (n. în anul 1870 și m. în
1950, la 80 de ani) şi Ion Drăgulinescu (m. în 1912, victimă a unei
molime).
Radu și Lilica Drăgulinescu au avut trei băieți: arhit. Ionel
Drăgulinescu (ns. în 1937, la Segarcea Vale – m. în 2011, la București),
prof. univ. Marinică Drăgulinescu (n. în 4 martie 1939, la Segarcea Vale),
ing. Dumitru Drăgulinescu (ns. în 1946) și ing. Rodică Drăgulinescu (ns. în
1946). Andrei Drăgulinescu este absolvent al Facultăţii de Electronică,
Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, din cadrul Universității
“Politehnica” Bucureşti, promoţia 2004, și doctor inginer, din 2008,
devenind apoi șef de lucrări (lector) universitar la aceeaşi facultate (din
noiembrie 2009 și până în prezent). Andrei Drăgulinescu a absolvit, de
asemenea, facultatea de teologie ortodoxă.
Pentru vârsta sa profesională, să remarcăm faptul că Andrei
Drăgulinescu este autor unic al mai multor cărți și cursuri universitare, ca,
de ex.: Adolescenții și revoluția sexuală (Ed. Institutului de Cercetări
Psihosociale și Bioetică, București, 2016); Patimă și eliberare (Ed. Oastea
Domnului, Sibiu, 2016); Materials for Electronics and Optoelectronics (Ed.
Matrix Rom, București, 2015) – curs universitar; Cum să-ți alegi
soțul/soția: ghid pentru cei ce vor să-și întemeieze o familie (Ed. Oastea
Domnului, Sibiu, 2014); Cum să faci ca iubirea să dureze (Ed. Oastea
Domnului, Sibiu, 2014); Tărâmul de dincolo de Poezie (Ed. Cetatea
Doamnei, Piatra Neamţ, 2010); Idolii „fără fir”. Telefonia mobilă şi
poluarea electromagnetică (Ed. Christiana, Bucureşti, 2010); Călătorul care
ştia poveşti. Poveşti şi povestiri pentru copii, adolescenţi şi tineri (f. ed.,
Bucureşti, 2010); Cuvinte de folos duhovnicesc pentru omul contemporan

155
(2 vol., Ed. Agapis, Bucureşti, 2010); Tâlcuirea Sfintei Liturghii pe înţelesul
tuturor – după învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe (Ed. Agapis, Bucureşti,
2010); Experimental Results and Simulations of Advanced Optoelectronic
Devices (Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2009) - curs universitar; Urcuş
duhovnicesc - Culegere de texte creştin-ortodoxe culese şi comentate de
Andrei Drăgulinescu (Ed. Agapis, Bucureşti, 2009); Dependenţa în cultura
şi civilizaţia morţii (Ed. Christiana, Bucureşti, 2008) ș.a.
Pe de altă parte, Andrei Drăgulinescu este co-autor al unor cărți și
cursuri universitare, ca, de pildă: Cu pelerinul rus pe calea rugăciunii lui
Iisus, autori: Andrei Drăgulinescu, Ana-Maria-Claudia Drăgulinescu (Ed.
Agaton, Făgăraș, 2013); Materiale pentru electronică, autori: Adrian
Manea, George Căruntu, Marin Drăgulinescu, Andrei Drăgulinescu (Ed.
Nautica, Constanța, 2011) – curs universitar; Optică tehnică, autori: Dan
Cojoc, Andrei Drăgulinescu (Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2010) - curs
universitar; Efectele micului ecran asupra minții copilului , autori: Virgiliu
Gheorghe, Nicoleta Criveanu, Andrei Drăgulinescu (Ed. Prodromos,
Bucureşti, 2007); Optoelectronică. Probleme, autori: Valentin Feieş, Andrei
Drăgulinescu (Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2006) ș. a.
De bună seamă, Andrei Drăgulinescu a îmbrățișat și alte laturi ale
creației literare și științifice, ca traducător în limba română al unor lucrări
(v. Un părinte cu viaţă sfântă. Ieromonahul Simon Arvanitis (1901-1988),
autor: monahul Zosima (Ed. Agaton, Făgăraș, 2016); Minunile lui
Dumnezeu în viața mea, autor: pr. Haralambie Vasilopoulos (Ed. Agaton,
Făgăraș - 2013), respectiv, publicist – autor de articole tehnice tipărite în
reviste de specialitate şi în volumele unor conferinţe internaţionale, dar și
articole publicate în „Familia ortodoxă”, „Lumea credinţei”, „Sănătate prin
stil de viaţă” etc. Și în plan familial, Andrei Drăgulinescu este realizat, fiind
căsătorit cu Ana-Maria-Claudia Drăgulinescu (ns. 1991) și având împreună
două fetițe, Anastasia și Antonia.

156
 De remarcat, în ziua de 1 iunie 2018, Andrei Drăgulinescu și soția au
fost prezenți la inaugurarea Muzeului Localității Segarcea Vale.

Mihai Micu (18 august 1985) - inginer, cartograf și arheolog pasionat, cel
care a realizat istoricul hărților în care apar figurate satele localității

Inginerul Mihai Micu – cel care a identificat hărțile expuse în Muzeul

localității Segarcea Vale - este fiul unui alt inginer, Radu Micu (ns. în 1958,
la Segarcea Vale – pe str. Dimitrie Stelaru) și al Elenei Micu (nume de fată:
Elena Roman, din comuna Traian).
Mihai Micu (v. Foto 26) s-a născut la Turnu-Măgurele, în 18 august
1985, dar ṣi-a petrecut o parte din copilărie la Segarcea-Vale. A studiat la
Turnu Măgurele (școala generală: 1992-2000; Liceul “Unirea”: 2000-
2004), iar la București a urmat Facultatea de Transporturi din cadrul
Universității “Politehnica”, în perioada 2004-2009.
În prezent, Mihai Micu lucrează, în București, ca specialist IT la o
companie multinaṭională din domeniul aerospaṭial, fiind, totodată, pasionat
de istorie, de arheologie ṣi cartografie, dedicându-și o parte din timpul liber
studierii aspectelor istorice ale zonei Turnu Măgurele – Segarcea Vale . Este
căsătorit cu Ramona Micu (nume de fată: Ramona Ivănuță, din comuna
Islaz) ṣi au împreună trei copii: Ștefan (ns. în 2011), Vlad (ns. în 2013) și
Simina (ns. în 2017).
Tatăl lui, Radu Micu, îi are ca părinți pe Lucă Micu (1931-2005,
ṣofer profesionist) și pe Ioana Micu (ns. în 1932, pe numele de fată Grecu) -
fiind sora tehnicianului veterinar Procopie Grecu, cunoscut ṣi ca Picu lu'
Grecu (1934-2009?), și al Verginei Tudosoiu (1930-2004).
Referindu-ne la bunicii lui Mihai Micu, să arătăm că tatăl Ioanei Micu
(adică, bunica dinspre tată) se numea Mărin Grecu (1909-1940 și a murit
de boală, în timp ce era ȋn armată la Turnu-Magurele. La rândul său,
străbunicul lui Mihai Micu pe linie paternă, Mărin Micu (1898-1977), ar fi
157
fost “ajutor de primar” la Segarcea Vale în perioada războiului și, în această
calitate, a participat la investigarea prăbuṣirii unui avion american
(probabil, un Mustang P51), în zona Fermei Dona, în 1944. În tinerețe,
Mărin Micu împărtășise confesiunea baptistă, iar prima lui soție a fost
Tudosia Rusănescu (ns. ~1890-1954, din satul Moldoveni), cu care a avut
4 copii. După moartea acesteia, Mărin Micu s-a recăsătorit cu Victorina
Dulgheru (1911-2001) de fel din satul Lunca. Stră-străbunicul lui Mihai
Micu era Vasile Micu (~1865-1954), cioban ce venise de la munte și se
stabilise cu părinții în zona Segarcea-Vale. Acum, și stră-strănepotul lui,
tânărul Mihai Micu, revine acasă, ca intelectual, în zona segărceană.
Pasionat de istorie și de geografie, Mihai Micu pregătește pe cheltuiala
sa hărțile în care zona și localitatea Segarcea Vale sunt figurate în hărți
străine și românești, participând la deschiderea Muzeului în ziua de 1 iunie
2018.
În aceeași zi, Mihai Micu, alături de Gigi Țeican și de Dumitru Negru
descoperă în zona Cișmele - Segarcea Deal o serie de fragmente ce se află
expuse în Muzeul localității Segarcea Vale. Acestea provin din epoci diferite,
începând cu preistoria și până în perioada medievală. Cea mai importantă
descoperire o constituie un fragment de cărămidă romană, de secol II-III
e.n, ce conține o inscripție (ștampilă). Cărămida a fost analizată de
specialiști de la Muzeul Național de Istorie a României, în felul acesta fiind
atestată prezența la Segarcea-Deal a unității militare auxiliare Numerus
Surorum sagittariorum.
De asemenea, în luna august 2018, Mihai Micu și Gigi Țeican reiau
căutările în zona Cișmele - Segarcea Deal, descoperind de această dată o
farfurie din perioada medievală târzie (posibil, de sorginte turcească),
frumos pictată în culori vii și aflată într-o stare de conservare destul de
bună. La final de aprilie, cei doi cercetători independenți au mai descoperit
și alte piste arheologice în aria “Ceșmelelor”, care așteaptă validarea din
partea specialiștilor de la nivel județean și național în profil argeologic.

158
159
ÎN OLTEANCA –

ÎN SATUL SEGARCEA DEAL

Miruna Eliza Gil (26 noiembrie 1943 – 3 februarie 2017)- medievalistă,

profesoară universitară de limbi romanice în SUA, nepoata scriitorului
Florian Cristescu

Deși născută la București (la 26 noiembrie 1943), Eliza Miruna

Cristescu (v. Foto 27) este nepoata a nimeni altuia decât a celebrului scriitor
segărcean, prelucrător al faptelor de istorie și de folclor românesc, Florian
Cristescu, autor prolific, plăsmuitorul multeditatei trilogii, Povestea
neamului nostru. Bunicul ei, Florian Cristescu, se căsătorise, în anul 1915,
cu Maria Ionescu (de fel, din localitatea Lisa), la Turnu Măgurele locuind în
casa de pe str. Cpt. Stănculescu, la nr. 23. Aceștia au avut doi băieți și o
fată. Băiatul cel mare, Stelian (Stelică) Cristescu, a absolvit Academia
Comercială, ajungând economist și lucrând în Ministerul Sănătății. Acesta s-
a căsătorit cu Ileana Cristescu (născută Diaconescu) și au avut o fiică, pe
Eliza Miruna Cristescu. Celălalt frate al lui Stelian a fost Lucian Cristescu
(care a avut doi copii, pe juristul Mihai – m. în 2018 - și pe Violeta,
căsătorită cu prof. Crețu, la Turnu Măgurele).
Sora lor, fiica lui Florian Cristescu, era Sabina Cristescu (căsătorită
Băiețica, având și ea tot doi copii: pe Fănel Băiețica, zis “Sam” (din prima
căsătorie) - profesor de italiană, și pe Puiu Stan, din a doua ei căsătorie
(după ce rămăsese văduvă de război) cu Gheorghe Stan, ofițer deblocat,
ajuns executor judecătoresc.
După absolvirea, la București, a Școlii generale nr. 23 (1950-1957) și
a Liceului nr. 10 (1957-1961), viitoarea literată cu deschidere spre mai
multe spații lingvistice și culturale, Eliza Miruna Cristescu, urmează (între
1962-1966) Facultatea de Filologie, din cadrul Universității din București,
pe care o absolvă în anul 1966, ca șefă de promoție. Eliza Miruna Cristescu

160
devine acum cercetător literar la Institutul de Istorie și Teorie Literară
“George Călinescu” din București, activând un an de zile. Acum debutează
publicistic, în ”Revista de Istorie și Teorie Literară”. Profită de o deplasare la
Viena și hotărăște să nu se mai înapoieze în țară, ceea ce i-a adus unele
neplăceri familiei rămase aici. Pleacă în Israel, unde se căsătorește cu
Michael Ghil, care și el venise acolo, cu familia sa, mai înainte cu patru ani
(Michael Ghil, ns. în 10 iunie 1944, la Budapesta; inginer mecanic și doctor
în științe - Ph.D., matematică). Aici, în Israel, Eliza Miruna Cristescu
(devenită Eliza Miruna Ghil) învață ebraica, dar se perfecționează și în
domeniul limbilor franceză și engleză. În intervalul 1967-1969 o regăsim
ca profesoară suplinitoare de engleză la Liceul “Even Pinak” dn Haifa
(Israel), dar, în paralel, urmează și Universitatea din Haifa (absolventă în
1970), continuând – la Universitatea Ebraică din Ierusalim – cu un stagiu
de masterat, între 1970-1971.
În anul 1971, Eliza Miruna Ghil și soțul ei – care urma să-și facă un
doctorat în matematică - trec în Continentul American, el studiind la
Universitatea din New York, iar ea - la Universitatea “Columbia”, fiind
răstimp de patru ani studentă la franceză și limbi romanice (1972-1976).
Este cooptată, între 1975-1976, ca asistent asociat, prilej cu care urmează
la această prestigioasă instituție de învățământ superior doctoratul în
filologie romanică – literatură medievală, obținând titlul de doctor în
1978, sub îndrumarea profesorului Michael Riffaterre. Căci, deși Eliza
Miruna Ghil lucra în departamentul de limba franceză, ea a conlucrat însă
îndeaproape și cu cel al Facultății de Literatură Comparată. A beneficiat de
experiența profesorilor de literatură medievală comparată W. T. H. Jackson
și Joan Ferrante și i-a avut colegi pe specialiștii în occitană, Laura
Kendrick, Roy Rosenstein, Sarah Spence și George Wolf.
Publicarea tezei sale de doctorat (pe microfilm accesibil la nivel

161
internațional, Chicago – IL, 1978) constituie și debutul editorial al Elizei
Miruna Ghil, teza având titlul The Canzo: Structural study of a Poetic
Genre ("Canzo: Studiul structural al unui gen poetic").
Să observăm că, între timp, din 1977, Eliza Miruna Ghil se mutase,
ca lector de limba franceză – Limbi romanice, la Colegiul din Dartmouth. În
1981 se desparte însă de soț, dar rămân în relații de prietenie. La această
instituție de învățământ va funcționa timp de șapte ani, până în 1984,
lucrând strâns cu John Rassias în contextul metodologiei lui inovatoare de
predare a limbilor. Probabil, fără rapide perspective de promovare, Eliza
Miruna Ghil se mută la Universitatea din New Orleans - Louisiana, unde,
între 1984-1986 este lector, între 1986-1990 funcționează pe post de
conferențiar, iar după patru ani (din 1991), devine, în sfârșit, ceea ce
merita de multă vreme: profesor universitar de limba franceză, dar aceasta
însemna și predarea altor limbi romanice, precum: italiana și occitana, căci,
oricum, vorbea fluent cinci limbi - română, franceză, italiană, ebraică și
engleză. De bună seamă, Eliza Miruna Ghil exercită și însărcinări
suplimentare, aceea de șefă a Departamentului de limbi străine (1988-
1990; 1995 - interimat, apoi 1997-2014), ceea ce însumat sunt 20 de
ani cât a deținut funcția de șefă a acestei structuri.
Eliza Miruna Ghil moare la New Orleans, în ziua de 3 februarie
2017, la 73 de ani, exact în ziua în care, deși nu se simțea bine, a insistat
să vină la facultate, la departamentul de italiană al facultății în care pre-
dase din anul 1984, așadar, de peste 33 de ani. La moartea ei, a rămas un
manuscris finalizat doar pe jumătate, "Legea dragostei", ce va fi terminat
de camarazii săi. O colegă a ei, Patricia Harris Gillies, de la Departamentul
de Studii de Teatru și Cinematografie, din cadrul University of Essex din
Anglia, spunea: "Eliza a avut o ură profundă față de orice fel de opresiune și
de nedreptate, care făcea parte din natura ei profund pasională și etică".
Miruna - acasă și la București, Eliza - în SUA, profesoară la nivel

162
universitar de limba franceză, specialistă în limba occitană, expert literar al
poeziei trubadurilor francezi din secolele al XII-lea și al XIII-lea (v. studiul
său științific despre poezia trubadurilor, L'Age de Parage, în 1997), așadar,
cercetătoare pe tematica literaturii franceze medievale, cu studii și cărți de
stilistică, de poetică etc etc, Eliza Miruna Cristescu a adus o imagine bună
sieși, familiei sale și României, pe meleagurile americane. A fost percepută ca
o colegă bună, cu mult umor, cu inteligență sclipitoare, puternică și cu
frumoase ciudățenii, arătându-se despre ea, de pildă, că era abonată
permanent la stagiunile de la Metropolitan Opera House din New York.
Cu siguranță, Eliza Miruna Cristescu a pleacat din această lume, cu
datoria profesională împlinită cu asupra!

Alexandru Mihnea Găină (17 august 1979) - avocat și cadru universitar

în domeniul dreptului

Alexandru – Mihnea Găină (v. Foto 28) s-a născut la Craiova, în 17

august 1979, tatăl său, Viorel Găină, profesor universitar și avocat la Craiova,
fiind născut în Segarcea Deal. După absolvirea școlii generale (1986-1994) și a
liceului, la Craiova, în 1998, Alexandru - Mihnea Găină urmează dreptul la
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale din cadrul Universității din Craiova (oct.
1998 - iunie 2002), inițiindu-se în: Teoria generală a dreptului, Dreptul
constituţional, Drept civil, Drept penal, Drept fiscal, Drept comercial, Drept
administrativ, Drept internaţional privat, Dreptul comerţului internaţional,
Drept internaţional privat, Dreptul muncii, Drept procesual civil, Drept
procesual penal, Dreptul mediului, Dreptul familiei ș.a.
Imediat după terminarea acesteia, Alexandru - Mihnea Găină redevine
student în științe economice (oct. 2002 – iun. 2007) la Facultatea de
Economie şi Administrarea Afacerilor din aceeași universitate (studiind
disciplinele de specialitate aferente: Contabilitate, Managementul întreprinderii,
Statistică, Economia întreprinderii, Fiscalitate, Management organizaţional,

163
Managementul resurselor umane, Managementul calităţii, Marketing, Tehnici de
negociere în afaceri ș.a.), dar, tot din anul 2002, îl regăsim și ca doctorand în
drept (oct. 2002 – oct. 2009), la facultatea la care a fost licențiat, obținând,
în 2009 titlul de doctor în drept , cu direcții aprofundate în stagiul de
pregătire spre: Drept civil, Drept internaţional privat, Dreptul comerţului
internaţional etc. Își aprofundează apoi pregătirea profesională de specialitate
prin studii post-doctorale, realizate, în intervalul mai 2014 – nov. 2015, la
fel, în Universitatea din Craiova, la Facultatea de Drept , orientându-și
pregătirea spre “Garanţiile de Executare a Obligaţiilor Fiscale”.
Neobosit, Alexandru – Mihnea Găină întreprinde, în paralel cu studiile de
mai sus, mai multe activități. Este, de pildă, preparator universitar drd. (între
2002 –2004), devine apoi asist universitar drd. (2004-2009), ca, după
aceea, să ajungă lector universitar doctor (din 01.10.2009 și până azi), de
bună seamă, la Universitatea din Craiova, în Facultatea de Drept şi Ştiinţe
Sociale, unde asigură activităţi didactice şi de cercetare la disciplinele Drept
fiscal şi Drept financiar.
Dar, pe lângă realizarea propriilor studii, pe lângă activitatea didactică
din învățământul superior juridic, Alexandru – Mihnea Găină lucrează
simultan, din 1 oct. 2004 și până în prezent, ca avocat definitiv, fiind
totodată, membru în Baroul Dolj, iar activitatea de profil și-o desfășoară în
Cabinetul Individual al Avocatului Dr. Viorel Găină, tatăl său, constând în:
consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare clienţi la instanţele judecătoreşti
şi instituţii publice şi/ sau private, în Judecătorii, Tribunale, Curţi de Apel,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională.
O a patra sa preocupare, din anul terminării primei facultăți (2002) și
până azi (2019), se înscrie în sfera cercetării științifice de specialitate,
publicând: 1. cursuri universitare și monografii în domeniu (v. Drept civil. Ideea
curgerii timpului şi consecinţele ei juridice, Ed. All-Beck, Bucureşti, 2002,
coautor, coordonator prof. univ. dr. Ion Dogaru, 1144 de pagini); Drept civil.
Contractele speciale, Ed. All-Beck, Bucureşti, 2004, coautor, coordonator prof.

164
univ. dr. Ion Dogaru, 1312 de pagini; Drept fiscal şi procedură fiscală, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2009, autor unic; Garanţiile reale mobiliare de
executare a obligaţiilor civile şi comerciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2010, autor unic ș.a., 2. Studii şi articole de specialitate (v. Noţiunea,
trăsăturile şi clasificarea zonelor libere, în “Revista de Ştiinţe Juridice” nr. 24
(2)/ 2002, Craiova, p. 241-245; Înfiinţarea zonelor libere, administrarea şi
coordonarea activităţii zonelor libere - Revista de Ştiinţe Juridice” nr. 25 (3)/
2002, Craiova, p. 226-232; Activităţile desfăşurate în zonele libere, în
“Revista de Ştiinţe Juridice” nr. 25 (3)/ 2002, Craiova, p. 242-252;
Principiul lex voluntatis în dreptul internaţional privat român, în “Revista de
Ştiinţe Juridice” nr. 29 (1)/ 2004, Craiova, p. 319-326; Contractul de
fideiusiune în reglementarea Proiectului Codului civil român, în “Revista de
Ştiinţe Juridice” nr. 1/ 2006, Craiova, p. 216-225; Categorii de subiecţi
plătitori ai impozitului pe profit şi drepturile şi obligaţiile acestora, în “Revista
de Ştiinţe Juridice” nr. 4/ 2006, Craiova, p. 147-153; Societatea cooperativă
reglementată de Legea nr. 1/2005. Delimitări şi interferenţe în raport cu alte
tipuri de societăţi comerciale sau necomerciale, în “Revista de Ştiinţe Juridice”,
nr. 3/ 2008, Craiova, p. 58-70, coautor; Principiile dreptului fiscal -
fundament al impunerii fiscale, în “Revista de Ştiinţe Juridice”, nr. 3/ 2008,
Craiova, p. 92-98; Actele juridice încheiate şi efectele încălcării cerinţelor legale
în procedura de constituire a societăţii cooperative reglementată de Legea nr.
1/ 2005, în “Revista de Ştiinţe Juridice”, nr. 4/ 2008, Craiova, p. 68-79,
coautor; Garanţiile bancare autonome - forme moderne de garantare a
obligaţiilor comerciale, în “Revista de Ştiinţe Juridice”, nr. 4/2008, Craiova, p.
120-127; Regimul juridic al auditorului financiar al societăţii cooperative
reglementată de Legea nr. 1/ 2005 privind organizarea şi funcţionarea
cooperaţiei în “Revista de Drept Comercial”, nr. 1/ 2009; Adunarea generală a
societăţii cooperative reglementată de Legea nr. 1/ 2005 în “Revista de Drept
Comercial”, nr. 4/ 2009; Personalitatea juridică a societătii cooperative (I) în
“Revista de drept comercial” nr. 12/ 2009 (coautor); Personalitatea juridică a

165
societătii cooperative (II) în “Revista de drept comercial” nr. 3/ 2010 (coautor);
Preşedintele societăţii cooperative în regimul Legii nr. 1/ 2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei în “Revista de drept comercial” nr. 12/
2011 (coautor); Object of the Chattel Mortgage în „Analele Facultăţii de Ştiinţe
Juridice” – Universitatea Valahia, vol. XX, Issue no. 2/ 2012; Personalitatea
juridică a grupului de interes economic, în “Revista de Ştiinţe Juridice”, nr. 2/
2012, p. 132-152 (coautor) ș.a. și 3. Comunicări ştiinţifice (Reglementarea în
Codul Penal a unor noi infracţiuni comise contra regimului fiscal cu privire
specială asupra înstrăinării fără drept a participaţiilor la capitalul social sau a
activelor unui antrepozitar fiscal – Sesiunea Ştiinţifică Naţională “Noul Cod
penal – reformă şi continuitate în legislaţia română”, Universitatea din Craiova,
Facultatea de Drept “Nicolae Titulescu”, 15-16 aprilie 2005, Craiova; The
equity between women and men – a social form of justice – Le Seminaire
International “La notion de justice aujourd’hui”, Universitatea Valahia, 7-9
noiembrie 2005, Târgovişte, publicat în “Culegere privind Lucrările Seminarului
internaţional “La notion de justice aujourd’hui”, Ed. Universităţii Valahia,
Târgovişte, 2005; Desfăşurarea activităţii de audit în România – a X-a Sesiune
de Comunicări Ştiinţifice cu Participare Internaţională “Leadership şi
management la orizonturile secolului al XXI-lea”, Ministerul Apărării Naţionale
– Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, 24-26 noiembrie 2005,
Sibiu, publicat în „Culegere privind Lucrările celei de-a X-a Sesiuni de
Comunicări Ştiinţifice cu Participare Internaţională “Leadership şi management
la orizonturile secolului al XXI-lea”, Volumul VII, Ed. Academiei Forţelor
Terestre, Sibiu; Studiu privind garanţiile personale în evoluţia reglementărilor
civile – Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice “Codul civil român, între tradiţie şi
reformă, la 140 de ani de aplicare”, Universitatea din Craiova, Facultatea de
Drept şi Ştiinţe Administrative “Nicolae Titulescu”, 25-27 noiembrie 2005,
Craiova; Consideraţii privind natura juridică a contestaţiei fiscale în materia
conteciosului administrativ-fiscal. Simpozionul Internaţional “Fenomenul
administrativ în spaţiul european”, Universitatea din Craiova, Facultatea de

166
Drept şi Ştiinţe Administrative “Nicolae Titulescu”, 2-3 februarie 2006,
Craiova, publicat în „Contenciosul administrativ în Spaţiul european”, Editura
Universitaria, Craiova, 2006; Noutăţile aduse în materia infracţiunii de
evaziune fiscală prin Legea nr. 241/ 2005 – Congresul de Ştiinţe Penale
“Politica penală şi legislaţia penală din perspectiva prevenirii şi combaterii
criminalităţii împotriva persoanei şi patrimoniului”, Universitatea “Andrei
Şaguna”, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, 25-27 mai 2006,
Constanţa, publicat în „Culegere privind Lucrările Congresului de Ştiinţe
Penale”, Editura “Fundaţia Andrei Şaguna”, Constanţa, Şecţiunea a III-a;
Procedura administrativă a contestaţiei împotriva actelor administrativ-fiscale
şi titlurilor de creanţă – Conferinţa Internaţională de Economie, Drept şi
Management, Universitatea “Petru Maior”, 31 mai-3 iunie 2006, Tg.-Mureş,
în „Culegere privind Lucrările Conferinţei Internaţionale de Economie, Drept şi
Management”, Universitatea “Petru Maior”, Ed. Universităţii “Petru Maior”, Tg-
Mureş, 2006; Consiliul de administraţie al societăţii cooperative reglementată
de Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei în
„Volumul lucrărilor celui de-al XXI-lea Simpozion Juridica 26. 05. 2011”, Ed.
Era, Bucureşti, 2011 (coautor); The Globalization of Law and the Sovereignty
of the States în volumul conferinţei Globalization and Intercultural Dialogue.
st
Multidisciplinary Perspectives. Section Law. 1 Edition, Arhipeleag XXI Press,
Tîrgu-Mureş, 2014 (coautor); The Letter of Guarantee - Means of Ensuring
Tax Liabilities în volumul conferinţei „Communication, Context,
Interdisciplinarity, 3rd Edition, Studies and Articles, Volumul III, Section Law”,
Petru Maior University Press, Tîrgu-Mureş, 2014; Precautionary Seizure
provided by The Fiscal Procedure Code – Precautionary Measure Or Legal
Mortgage? în volumul conferinţei “Communication, Context, Interdisciplinarity,
3rd Edition, Studies and Articles, Volumul III, Section Law”, Petru Maior
University Press, Tîrgu-Mureş, 2014; Dreptul fiscal european între armonizare
şi uniformizare în „Volumul conferinţei Uniformizarea dreptului. Efecte juridice
şi implicaţii sociale, politice şi administrative (Uniformization of the Law. Legal

167
Effects and Social, Political, Administrative Implications)”, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2014, pag. 470-477; Egalitate şi unitate juridică în dreptul fiscal
între tradiţie şi modernizare prezentată la Conferința Internațională Dreptul
între modernizare şi tradiție. Implicații asupra organizării juridice, politice,
administrative şi de ordine publică (International Conference Law between
Modernization and Tradition. Implications for The Legal, Political,
Administrative and Public Order Organization) organizată de Universitatea Titu
Maiorescu, 21-23 aprilie 2015 în parteneriat cu Universitatea Alexandru Ioan
Cuza din Iaşi şi Universitatea din Craiova în cadrul Proiectului
POSDRU/159/1.5/S/141699 “Modernizarea legislaţiei naţionale în contextul
uniformizării dreptului la nivel european şi implicaţiile socio-politice asupra
sistemului administrative. Proiect co-finanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 -
"Investeşte în oameni!"”, publicată în volumul conferinţei (2015, Ed. Hamangiu,
Bucureşti); The Coordination of the Procedure of Cross-Border Insolvency of the
Groups of Companies in the Conditions of Globalization în volumul conferinţei
“Globalization between Intercultural Dialogue and National Identity, 2nd
Edition 2015, Debates on Globalization. Approaching National Identity through
Intercultural Dialogue”, Ed. Arhipelag XXI Press, Tîrgu-Mureş, 2015 (coautor);
The Cross-Border Insolvency of the Group of Companies in the Context of
Economic Globalization în volumul Conferinţei “Globalization, Intercultural
Dialogue and National Identity, 3rd Edition, 2016. Globalization and National
Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue Social Sciences
Section”, Arhipelag XXI Press, Tîrgu-Mureş, 2016 (coautor) etc.

168
ÎN SATUL OLTEANCA

Familia Chelu:

Marin Chelu (ns. 22 septembrie 1950 – m. 24 mai 2006) - redactor

literar, istoriograf și critic literar

Marin Chelu (ns. în 22 sept. 1950, la București - m. în 24 mai

2006, la Oradea, v. Foto 29) a fost frate cu Florian Chelu și cu Lucian
Chelu și a activat, ca istoric literar, ziarist, eseist, editor şi poet, la Oradea.
Părinții lor au fost Gheorghe Chelu din Olteanca și Alecsandrina (ns. Ionescu,
din fam. Luchian, în Ripceni, jud. Botoșani, la 7 septembrie 1930 - m. în
18 iunie 2008, la Oradea). La rândul lui, tatăl băieților, Gheorghe Chelu, îi
avea ca părinți pe Radu şi Rada Chelu, din Olteanca, el fiind mezinul,
înaintea lui fiind născuți alți patru copii (Andrei, Gherghina, Ioan, Dumitru).
Marin Chelu a absolvit Liceul de Filologie - Istorie "Mihai Eminescu"
din Oradea și a urmat secția de Filologie din cadrul Institutului de
Învățământ Superior Oradea, pe care o absolvă în anul 1972. După o
activitate de profesor și de director în Comuna Urmeniș din județul
Bistrița-Năsăud (1972-1977), Marin Chelu este referent în probleme
cultural-artistice, la Casa de Cultură din Salonta-Bihor (1978-1984) și la
instituția similară din Oradea (1994-1989). Debutul în publicistică se
produce la 1 iunie 1966, în ziarul Crișana, iar cel literar propriu-zis, cu
poezie, are loc în paginile revistei orădene “Familia” (nr. 1, ianuarie 1969).
Marin Chelu a mai lucrat ca traducător și documentarist (la
Universitatea din Oradea, în 1989), apoi, după 1990, se dedică
publicisticii, cu precădere, dar reia și munca de administrator cultural
(referent în chestiuni de concepție, la Casa de Cultură a Municipiului
Oradea, în intervalul 1995-1998). Excelează ca redactor și ca editor al
unor înaintași ce au publicat în revista “Familia”, ale căror producții literare
nu au fost editate ca volum (demarând, din anul 2002, un astfel de proiect

169
de repunere în circuit a unor valori literare mai puțin sau deloc cunoscute
publicului, din autorii: Radu Enescu, Al. Andrițoiu, Iosif Vulcan, Vasile
Spoială). Pe el se lasă la urmă și-și editează, cu puțin înainte de a muri,
volumul Zidiri: Din neliniştile juneţii (Versuri. Selecţie 1969 – 1977,
Oradea, 2006, 52 p.).
La nouă ani de la mutarea din această lume a lui Marin Chelu, în
anul 2015, volumul său de debut apare bilingv, în română și italiană, cu
titlul Un cuvânt/ Una parola (Editura Anamarol, traducere de Simona
Puşcaş, fostă colegă de clasă cu Marin Chelu), carte care a fost lansată la
Oradea, la începutul lunii februarie 2016, la eveniment luând parte fratele
lui Marin, Florian Chelu şi fiica acestuia din urmă, Alexandrina Chelu.

Florian Chelu Madeva (21 martie 1952) - chitarist și solist vocal,

inventatorul sonetului muzical, autorul mai multor volume în domeniu

Artistul Florian Chelu Madeva – v. Foto 30 - (instrumentist,

compozitor, om de teatru, scriitor) s-a născut la Oradea, în 21 martie
1952, fiind fiul lui Gheorghe Chelu, din satul segărcean teleormănean
Olteanca, și al Alecsandrinei Chelu (ns. Ionescu, din fam. Luchian, în Rîpceni,
jud. Botoșani, la 7 septembrie 1930 - m. în 18 iunie 2008, la Oradea). La
rândul lui, tatăl băieților, Gheorghe Chelu, îi avea ca părinți pe Radu şi
Rada Chelu, din Olteanca, el fiind mezinul, înaintea lui fiind născuți alți
patru copii (Andrei, Gherghina, Ioan, Dumitru). Florian Chelu îl are frate
geamăn pe Lucian Chelu, muzicieni amândoi și mai mici cu doi ani ca
fratele lor, literatul Marin Chelu, decedat în 2006.
Artistul Florian Chelu Madeva este căsătorit cu Iuliana Băican Chelu,
cântăreață de muzică populară și sufleur, având împreună o fiică, pe
Alexandrina (ns. la 1 aprilie 1990, la Oradea), care, de asemenea,
moștenește talentul artistic al părinților.

170
 Să reținem, pentru început, că, tot timpul, cartea de vizită
profesională a lui Florian Chelu Madeva l-a recomandat ca muzician și actor
la Teatrul “Regina Maria” din Oradea și ca președinte al instituției culturale
înființată de el - “Rock Filarmonica Oradea” - până la pensionarea sa în
2017, când organizația este condusă de fiica lui, Alexandrina.
Alt lucru important de spus este că rare ori am văzut pe cineva care
să vorbească atât de des și cu atâta plăcere de locul de obârșie a părinților
și a bunicilor, cum fac Florian Chelu și fiica sa, Alexandrina Chelu. Nu mai
socotim faptul că, deși rupți în mod fizic de spațiul geografic teleormănean,
Florian Chelu și familia au fost și sunt racordați în permanență, prin
originea și empatia lor, la valorile din zona noastră teleormăneană.
Prietenia familiei Chelu cu filosoful Constantin Noica, din perioada
comunistă, contactele permanente cu oamenii de cultură teleormăneni -
toate acestea trădează firea lor, amprenta lor culturală stră-
teleormăneană. Astfel, Florian Chelu nu uită să menționeze, în mod public,
acest “Paris” pentru ei - Olteanca sufletului lor - cu orice ocazie, așa cum,
de pildă, a făcut-o, când, la întrebarea “dacă această “revoltă
artistică” din compoziţiile sale nu o consideră specific teleormăneană…” -
pusă de un tânăr jurnalist teleormănean, Ion Bădoi, în contextul unui scurt
interviu pentru publicația acestuia din urmă (“Opinia Teleormanului”) –
artistul a răspuns așa: “Da, da, se leagă oarecum. Eu vreau să vă spun că
teleormăneanul Noica are două sonete, pe unul l-am şi aşezat în
primul volum al sonetelor româneşti. Eu sunt legat de Teleorman prin tatăl
meu, care este din Olteanca, aproape de Turnu Măgurele. Sunt foarte fericit
că mă trag din această zonă de unde este şi Noica, dar mama mea este din
Botoşani. La mine, Noica şi Eminescu sunt două susţineri fundamentale” (v.
Ion Bădoi, Minunatele Sonete muzicale ale domnului Florian Chelu Madeva ,
reportaj apărut în “Opinia Teleormanului” și postat on-line în 25 februarie
2014). Și, tot aici, Florian Chelu Madeva mai dezvăluie: ”Constantin Noica
s-a văzut obligat să mă ia în braţe, m-a căsătorit, m-a obligat să-i dau

171
fiicei mele numele Dina, fiindcă el era Dinu. Lui îi datorez, de asemenea,
tot, la fel şi doamnei Blandiana. Eu sunt om de teatru. Să ştiţi că, printr-o
întâmplare, astăzi împlinesc 39 de ani de când m-am angajat la Teatru”.
Dacă privim în urmă, în timpul adolescenței celor doi gemeni Chelu,
observăm că, încă din timpul liceului, din vara anului 1969, când aveau 17
ani, Florian Chelu și fratele său geamăn, Lucian, mergeau deja pe Litoral și
cântau vara în restaurante și hoteluri, de exemplu, la barul Hotelului
“Dacia” (inaugurat în 1962) sau, și mai târziu, în vara lui 1978, când
aceștia evoluau pe terasa “București” din Mamaia.
După terminarea Liceului Teoretic și a Școlii de Artă “Francisc Hubic”
din Oradea, la clasa prof. Bokor Barnabás, Florian Chelu se angajează, la
data de 18 februarie 1976, la Teatrul de Stat din Oradea (care, din anul
1955, funcționa cu două secţii, română (Trupa Iosif Vulcan) şi maghiară
(Szigligeti Ede Társulat), viitorul Teatru “Regina Maria” din Oradea).
Pasionat de filosofie și teologie și frecventând “întâlnirile de la Păltiniș
- Sibiu”, Florian Chelu, dar și Iuliana se bucură de prietenia părintească a
mentorului lui teleormănean, Constantin Noica, cel care, de altfel, avea să
le fie și naș la cununie, în 15 august 1981. Dintr-o postare video, luăm act
de sensibilitatea artistică a cântărețului, interpretând, la chitară și din voce,
Ave Maria de Charles Gounod în Catedrala în stil baroc din Oradea, în anul
1987 (https://www.youtube.com/watch). Florian Chelu Madeva și-a
perfecționat continuu pregătireasa muzicală, a fost, de pildă, audient la
Facultatea de Muzică din cadrul Universității din Oradea.
De pe situl revistei orădene “Familia” (v.
http://iosifvulcan.revistafamilia.ro/) aflăm despre Florian Chelu Madeva că
“semnează Madeva (logofonist), apendice nominal datorat lui Constantin
Noica /…/”, și că “a realizat primul rock simfonic românesc, la 21 iunie
1993, cu Orchestra Filarmonicii din Oradea, dirijor Romeo Rîmbu,
conceptualizând, dezvoltând și teoretizând prima formă de rock filarmonic

172
din lume”, de asemenea, că „Scrie, compune, dramatizează, traduce și
coordonează spectacole de teatru, muzică, poezie”.
În anul 1995, artistul Florian Chelu Madeva inițiază un concert rock
comemorativ, cu referire la tragedia de la Hiroshima din anul 1945,
intitulat “Give Peace a Chance”, planificat a se desfășura, an de an, în ziua
de 6 august (de Schimbarea la față). La aprecierile pe scară largă pentru
acțiunile inedite ale lui Florian Chelu Madeva se adaugă și cele ale
președintelui României, dl. Emil Constantinescu, care l-a onorat pe artist cu
prezența la concertul susținut în ziua de 2 octombrie 1998, în Parcul
Palatului Muzeului Cotroceni.
Despre ce ar fi vorba vorba, de fapt, care este contribuția inedită a lui
Florin Chelu Madeva? Și din nou site-ul revistei “Familia” (v.
http://iosifvulcan.revistafamilia.ro/) ne vine în sprijin: ”Sonetul muzical, idee
concepută prin similitudine cu sonetul literar, este cea mai mare provocare
adresată culturii europene și nu numai și a fost înregistrată la Oficiul
Român al Dreptului de Autor,la 30 nov. 2001 (de Sf. Andrei)”, de către
Florian Chelu Madeva. Pentru această invovație muzicală și literară, în anul
2009, cu ocazia a 150 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Florian
Chelu Madeva avea să primească Brevetul și Medalia Eminescu 150 de ani
din partea Președinției României și a Ministerului Culturii din România.
Dar ce spun orădenii, cei care îl cunosc mai bine? Iată ce zicea George
Bălan, într-un material al său, Florian Chelu – omul, nu artistul, postat în
25 aprilie 2009: “Eram prin clasa a zecea şi, după o oră de chitară îl
întreabă pe tata, care este profesor de fizică, despre
câmpul electromagnetic… Nu exagerez cu nimic dacă spun că Florian Chelu
este un tip fabulos care, de la greaca veche, franceză, engleză, muzică,
literatură, până la filosofie a epuizat toate disciplinele. Ultiama „nebunie” a
lui Florian Chelu a fost să pună pe muzică toate sonetele lui Shakespeare.
Dacă n-ar fi fost atâtde multe (154), poate că n-ar fi fost aşa mare
minune, dar, dacă vă spun că mai toate sunt pornite de la două măsuri de

173
Bach şi că, în afară de această dominantă comună, sunt totalmente
diferite, ce ziceţi? Dar ce spuneţi că ideea de sonet muzical este o premieră
mondială care-i aparţine tot lui Florian Chelu?” (v. situl
georgebalan.wordpress.com).
Florian Chelu Madeva și fiica sa, Alexandrina Chelu, continuă să
răspundă prezent la toate invitațiile de a cânta în public, însumând foarte
multe prezențe scenice și prezențe – eveniment, al căror fir cronologic,
pentru intervalul 2009 -2019, ne este, practic, dificil de consemnat. Cu
toate acestea, unele repere ce privesc prestațiile artistice ale celor doi artiști
au fost inserate în secțiunea bio-profesională a Alexandrinei Chelu.
Așadar, Florian Chelu Madeva compune muzică pentru sonetele lumii
și, din această îngemănare întru frumos, s-a născut succesul său, căci, în
data de 18 februarie 2014, deja își lansa cel de-al cincilea volum de sonete ,
pentru care a compus muzica, fiind și un tom jubiliar, consacrat împlinirii a
450 de ani de la moartea lui Michelangelo Buonarroti, eveniment savurat
de publicul prezent în „Sala Rotondă” a Muzeului Naţional al Literaturii
Române, alături de prietenii distinși ai autorului, precum: poeții și
traducătorii Ana Blandiana, Radu Cârneci, C. D. Zeletin, Florentin Popescu,
Petru Solonaru, Mihai Prepeliţă şi Anatol Covali, acad. Mihail Diaconescu ș.a.
Cu același prilej, autorul Florian Chelu Madeva și fiica sa, Alexandrina
Chelu, au cântat sonetele autorului sărbătorit, dar și ale altori plăsmuitori
de sonete. Cu umor, Florian Chelu Madeva se prezintă astfel: “Când am de-
a face cu literaţii, mă dau muzician şi când am de-a face cu muzicienii, mă
dau literat şi, uite-aşa, dialectica funcţionează de la Socrate-ncoace! În
acest volum sunt toate sonetele lui Michelangelo, iar acesta pe care l-am
interpretat, ca un salut de întâlnire, pentru că un cântec este mai mult
decât o salutare, mai mult decât un „bună ziua”,este primul sonet rămas de
la Michelangelo. Desigur, Michelangelo mai are şi sonete neterminate, dar
le-am ales, evident, numai pe cele terminate” (datoram acest pasaj, de
asemenea, lui Ion Bădoi, care l-a consemnat în “Opinia Teleormanului”).

174
 În ziua de 21 martie 2017, când Florian Chelu Madeva a împlinit
vârsta de 65 de ani, acesta și-a încheiat activitatea la teatru, după 41 de
ani de muncă în acelaşi loc, prilej cu care, într-o prezentare publică,
artistul a vorbit despre trei volume de sonete ale sale: „De-aş avea”, „Mari
melancolii şi aspre Indignări” şi „Sonet, ediţie prostheistică” - fiind
considerate demersuri inedite din perspectiva sonetului muzical. Căci, se
știe, de numele lui Florian Chelu Madeva se leagă și realizarea, cu
sprijinul Ministerului Culturii din România, a unui CD muzical colectiv –
primul Rock Coral - Simfonic Discografic din Romania - pe versurile
lui Mihai Eminescu, intitulat Mari melancolii și aspre indignări, cât și patru
volume de Colinde. Și nu numai atât, el este un prolific autor în domeniul
muzical, așa cum cititorul își poate da seama din bibliografia de mai jos.

CD-uri
Madeva, Florian Chelu [prezentare de…, concepţie, voce, ghitară, percuţie,
compoziţie] 2000, Când gheaţa se-ntinde. "Anul 2000 – anul Eminescu",
Oradea, CD 824 - Dast Studio. Lucrare apărută cu sprijinul Ministerului
Culturii din România. Rock Filarmonica Oradea. Colindători: Iuliana Băican
Chelu - voce; Adriana Hexan - voce; Oana Lianu - nai; Alexandrina Chelu -
voce; Ioana Mirabela Băican - voce; David Filimon - voce; Aurel Hexan -
instrumente de suflat, voce; Petru Frasin - vioară; Adi Ionaş - vioară;
Marcel Popa - actor; Gabriel Băruţă - percuţie, voce, mixaje, mastering.

Madeva, Florian Chelu [prezentare de…, concepţie, voce, ghitară, percuţie,

compoziţie] 2000, E vremea colindelor. "Anul 2000 – anul Eminescu",
Oradea, CD 825 - Dast Studio. Lucrare apărută cu sprijinul Ministerului
Culturii din România. Rock Filarmonica Oradea. Colindători: Iuliana Băican
Chelu - voce; Adriana Hexan - voce; Oana Lianu - nai; Alexandrina Chelu -
voce; Ioana Mirabela Băican - voce; David Filimon - voce; Aurel Hexan -
instrumente de suflat, voce; Petru Frasin - vioară; Adi Ionaş - vioară;

175
Marcel Popa - actor; Gabriel Băruţă - percuţie, voce, mixaje, mastering.

Madeva, Florian Chelu [prezentare de…, concepţie, voce, ghitară, percuţie,

compoziţie] 2000, Asemeni oglinzilor. "Anul 2000 – anul Eminescu",
Oradea, CD 826 - Dast Studio. Lucrare apărută cu sprijinul Ministerului
Culturii din România. Rock Filarmonica Oradea. Colindători: Iuliana Băican
Chelu - voce; Adriana Hexan - voce; Oana Lianu - nai; Alexandrina Chelu -
voce; Ioana Mirabela Băican - voce; David Filimon - voce; Aurel Hexan -
instrumente de suflat, voce; Petru Frasin - vioară; Adi Ionaş - vioară;
Marcel Popa - actor; Gabriel Băruţă - percuţie, voce, mixaje, mastering.

Madeva, Florian Chelu [prezentare de…, concepţie, voce, ghitară, percuţie,

compoziţie] 2000, Colinde, colinde. "Anul 2000 – anul Eminescu", Oradea,
CD 827 - Dast Studio. Lucrare apărută cu sprijinul Ministerului Culturii
din România. Rock Filarmonica Oradea. Colindători: Iuliana Băican Chelu -
voce; Adriana Hexan - voce; Oana Lianu - nai; Alexandrina Chelu - voce;
Ioana Mirabela Băican - voce; David Filimon - voce; Aurel Hexan -
instrumente de suflat, voce; Petru Frasin - vioară; Adi Ionaş - vioară;
Marcel Popa - actor; Gabriel Băruţă - percuţie, voce, mixaje, mastering.

ANTOLOGII CU PARTITURII PROPRII

Chelu, Florian Madeva [partituri de…; antolog…] [2012-2018], Sonet.
Antologie românească, Oradea: Editura Primus. ISBN al setului: 978-606-
8318-22-6 [Cele 7 volume sunt paginate în continuare: vol. I (Partea
întâi, 2012, 140 p., ISBN 978-606-8318-23-3); vol. II (Partea a doua,
2013, p. 143-286., ISBN 978-606-8318-44-8); vol. III (Partea a treia,
2013, p. 287-432; ISBN 978-606-8318-60-8); vol. IV (Partea a patra,
2014, p. 435-576, ISBN 978-606-8318-89-9); vol. V (Partea a cincea,
2014, p. 579-717, ISBN 978-606-707-032-3); vol. VI (Partea a șasea,
2016, p. 721-871, ISBN 979-0-9009898-1-9); vol. VII (Partea a

176
șaptea , 2018, p. 876-1024, ISBN 979-0-9009898-6-4). Muzică
tipărită; note muzicale; pe foaia de titlu şi pe copertă antologatorul este
indicat drept autor; proiect susţinut de "Rock Filarmonica" Oradea.

Buonarroti, Michelangelo [autor text]; Chelu, Florian Madeva [partituri

de…] 2013, Sonet. Tălmăcire din limba italiană şi Cuvânt înainte de: C. D.
Zeletin, Oradea: Primus, ISBN 978-606-8318-80-6.

Chelu, Florian Madeva [partituri de …] 2014, Sonet: Din lirica poeților

bihoreni, Oradea: Primus, 158 p., 2014, ISBN 978-606-707-000-2 –
pentru set; Partea I: Sonet, p. 163-304, 2014, ISBN 978-606-707-
001-9 – pentru Partea întâi.

Chelu, Florian Madeva 2015, Sonet. Antologie de limbă italiană [Muzică

tipărită]. Tălmăcire din limba italiană: C. D. Zeletin, Oradea: Editura
Primus, 2015 [volum dedicat lui C.D. Zeletin; volumele sunt paginate în
continuare. Proiect susţinut de "Rock Filarmonica" Oradea; ISBN 978-
606-707-018-7] Partea 1: Sonet. Antologie de limbă italiană [Muzică
tipărită]/ [versuri de...]: Brunetto Latini, Rustico di Filippo, Chiaro
Davanzati/.../; cu un "Cuvânt lămuritor" şi un "Cuvânt încheietor" ale
autorului; 2015, 169 p.; note muzicale; ISBN 978-606-707-019-4.

Chelu, Alexandrina și Chelu, Florian Madeva 2015, Sonet, numai

retrogradus, Oradea: Primus, 132 p., ISBN 978-606-707-022-4.

Chelu, Florian Madeva 2016, Sonet – Mihai Eminescu. Ediţie prostheistică,

Oradea: Editura Primus.

Ceapoiu, Florica Gh. și Chelu, Florian Madeva 2018, Din laboratorul lui
Mihai Eminescu. Sonetul - lucrare tehnică şi estetică. Prefață: Florica Gh.
Ceapoiu. Cuvânt lămuritor: Florian Chelu Madeva, București: Editura

177
 „Muzeul Literaturii Române”, 536 p., ISBN: 9789731674377.

Avram, Steuerman-Rodion [autor], Chelu, Florian Madeva [partituri de…]

2018, Sonet, Oradea: Primus, 91 p., ISBN: 978-0-9009898-7-1.

Ultima, dar nu și cea din urmă realizare - dar poate cea mai
importantă de până acum pentru Florian Chelu - o constituie obținerea
premiului pentru exegeză eminesciană, la Suceava, în ianuarie 2019, premiu
care se oferă, în general, oamenilor de litere, evenimentul fiind datorat
cărții „Din laboratorul lui Mihai Eminescu”, scrisă împreună cu d-na Florica
Gh. Ceapoiu. Acest premiu literar acordat unui muzician a făcut, după cum
presa a consemnat, ca Florian Chelu să fie percepeut ca “un Bob Dylan de
România” (Bob Dylan, muzician, obținând Premiul Nobel în Literatură în
2018).
Dar, Florian Chelu a continuat și va continua să cânte și în anii
următori, alături de fiica sa, Alexandrina, prestațiile lor artistice de excepție
oferite cu atâta dăruire încântând publicul iubitor de sonete muzicale. Le
dorim sănătate și viață artistică îndelungată!

Lucian Chelu (21 Martie 1952) - chitarist și solist vocal

Lucian Chelu (v. Foto 31) și fratele lui geamăn, Florian Chelu, sunt
frații mai mici ai literatului Marin Chelu, tustrei avându-i ca părinți pe
Gheorghe Chelu din Olteanca – Segarcea Vale (jud. Teleorman) și pe
Alecsandrina Chelu (ns. Ionescu, din fam. Luchian, în Rîpceni, jud. Botoșani,
la 7 septembrie1930 - m. în 18 iunie 2008, la Oradea). Tatăl băieților,
Gheorghe Chelu, îi avea ca părinți pe Radu şi Rada Chelu, din Olteanca, el
fiind mezinul, înaintea lui mai fiind născuți alți patru copii (Andrei,
Gherghina, Ioan, Dumitru).

178
 La 15 ani, în 1967, adolescentul Lucian Chelu ia câteva lecții de
chitară de la un profesor, continuă însă ca autodidact, frecventează apoi
Şcoala Populară de Artă din Oradea, pe care însă nu o absolvă cu acte, în
schimb atestatul de liber profesionist îl va ajuta să-și exercite plăcerea de a
cânta, devenită meserie.
În vara anului 1969, când aveau 17 ani, Lucian Chelu și fratele său
geamăn, Florian, încep să cânte în incinta restaurantelor și a hotelurilor de
pe Litoral, de pildă, la barul Hotelului “Dacia” (inaugurat în 1962) sau, și
mai târziu, în 1978, pe terasa “București” din Mamaia.
După zece ani, în anul 1979, trubadurul Lucian Chelu vine la
București, unde îl regăsim, serile, integrat în orchestre din care nu lipseau
mari pianiști, de la care a învățat multe din secretele interpretative (ca, de
pildă, de la pianiștii Dragoș Nedelcu și Mircea Tiberian).
După câțiva ani, pe la mijlocul anilor ‘80, artistul liber profesionist,
Lucian Chelu, se stabilește în Germania, unde a cântat pe stradă și în
parcuri, apoi a mers în Norvegia, de unde a revenit, la Oradea definitiv (v.
și: https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-20-41/cantaretul-de-
la-pod-in-fiecare-seara-trubadurul-lucian-chelu-canta-pentru-oradeni-
langa-podul-intelectualilor-144023.htmlM).
Să arătăm și faptul că, în anul 1993, artistul ia parte, alături de
fratele său geamăn, Florian Chelu, la spectacolul inaugural al “Rock
Filarmonicii”, structură artistică înființată și coordonată de acesta din
urmă, participând la mai multe evenimente muzicale și literare, fiind
present, de bună seamă, și la marcarea a două decenii de existență în
cadrul concertului aniversar din 5 octombrie 2013.
Vineri, 6 noiembrie 2016, Lucian Chelu și prietenii săi au prezentat în
localul “Diófa Csárda” din Oradea un recital Beatles, cu artiștii orădeni ai
genului muzical, dar și cu Puiu Dobran - aflat atunci într-o scurtă trecere
(venind din Norvegia) -, cu Hajdu Dunyha (tobe), Bader Oliver (chitară),
evident, Lucian Chelu asigurând partea de armonie și pe cea vocală.

179
 În 2017 și 2018, talentatul artist liber profesionist Lucian Chelu și-a
închiriat de la Primărie un metru pătrat de teren în Parcul “Libertății”, la
capătul “Podului Intelectualilor”, unde, după ora cinci seara, ținea un recital
vocal și la chitară, pentru iubitorii muzicii mai vechi, nu trecute de anii ’90,
din repertoriul unor trupe și soliști rock (“The Beatles”, “Rolling Stones”,
“Eric Clapton” ș.a.), dar aborda și melodii și mai vechi, precum cele ale lui
Richard Rodgers și Lorenz Hart (“Blue Moon”), George Gershwin
(“Summertime”) etc. – așa cum desprindem din aceeași sursă mai sus
citată - evoluând de plăcere și părăsind “scena”, când strângea suma de o
sută de lei, atât cât are nevoie zilnică (căci nu dorește – cum spunea el - să
facă avere la această vârstă de pensionar - însă fără pensie încă).
Spirit boem, talentat, sincer și corect, dezinvolt, generos – iată câteva
repere ce-l însoțesc permanent pe Lucian Chelu, căruia îi dorim sănătate și
realizările muzicale pe care și le dorește!

Alexandrina Chelu (1 aprilie 1990 - interpretă a sonetului muzical,

cântăreață - ca și mama ei, Iuliana Băican Chelu - de muzică populară
românească, dar și evreiască (împreună cu tatăl, Florian Chelu)

Alexandrina Chelu (v. Foto 32) s-a născut la Oradea, în ziua de 1

aprilie 1990, avându-i ca părinți pe Florian și Iuliana Chelu. Ca și tatăl ei,
Alexandrina Chelu este și ea tot atât de mult pătrunsă de obârșia
înaintașilor ei din “Olteanca – Segarcea Vale de Teleorman”, dezvăluind cu
orice prilej acest fapt: „Legătura mea cu județul Teleorman o am prin
bunicul meu, Chelu Gheorghe, care era născut în comuna Olteanca, în
același județ cu Marin Preda și Constantin Noica. De asemenea, a doua
legătură frumoasă este că, înainte chiar de-a mă naște, Constantin Noica
m-a botezat, cerându-le părinților mei, Florian și Iuliana (pe care, de altfel,
i-a cununat în 1981), să mă numească Alexandrina, dacă voi fi fată, și
chemată Dina, respectiv Constantin dacă voi fi băiat, și chemat Dinu” (v.
www.ovidan.ro, postat în octombrie 2013).
180
 Între 1997-2009, Alexandrina Chelu a urmat clasele primare,
gimnaziale și liceale la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din orașul natal, apoi
– din 2009 și până în anul 2012 – a fost studentă la Facultatea de Știinte
Juridice din cadrul Universității din Oradea.
Fire creativă, Alexandrina Chelu s-a remarcat, încă din clasele
primare, printr-o serie de colaborări artistice în cadrul “Rock Filarmonica
Oradea” (instituție înființată de tatăl său), ca: realizarea fonografică a
operei „Cel mire’ncântător” (Iosif Vulcan, între 1997-1999); interpretarea
vocală de colinde în tetralogia Colenda („Asemeni oglinzilor”, „Când gheaţa
se-ntinde”, „E vremea colindelor” şi „Colinde, colinde”); solistă în piesa „În
grădină” - după Lucian Blaga şi în „Păsărica-n timpul iernei” - după Ion
Creangă).
Dar și ca elevă în ultimele două clase gimanaziale și în cele de liceu
(2003-2009), Alexandrina Chelu are câteva realizări artistice, precum:
scrie muzica la sonetul muzical „Înaltul vultur”, pe versurile lui Girolamo
Savonarola (în 2003, în cadrul operei „Sonet european”); interpretează o
colindă – cântec și alta familială, integrate unui concert de profil, preluat,
în 2003, și difuzat de Televiziunea Română la “ClubA”; interpretează vocal
sonetul muzical „Somnorosul din văiugă”, pe versurile lui Arthur Rimbaud
(în 2004, în cadrul operei „Je regrette l’Europe…”); interpretează colindele
„În grădina lui Ion” şi „Cumetria dintre doi crai şi vulturii” (în anul 2004,
în cadrul antologiei „Cele 10 chipuri ale colindei româneşti”); ia parte,
începând din 2004, la olimpiade și concursuri naționale de cultură civică,
fiind pregătită și susținută de prof. Constangioara Constantin; obține locul II
(în 2004), respectiv locul III (în 2005) la Festivalul Internațional de Muzică
Francofonă, "Chants, sons sur scene", desfășurat la Baia Mare, fiind
pregătită și îndrumată de prof. Sorina Todor; scrie muzica pentru sonetul
poetului Ioan Moldovan, „Eu, cel puţin…” (în 2005, în cadrul operei „Sonet
bihorean”); interpretează sonetul „Cum aş putea să-ncetez” - pe versurile
poetei Ana Blandiana); obține diplomă şi medalia jubiliară ocordate cu

181
ocazia aniversării a 70 de ani de la naşterea lui Nicolae Labiş, în 2005;
menţiune la Festivalul Concurs Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, din
Suceava, 2005 ș.a.
Tot de această perioadă de formare liceală se leagă și revigorarea de
către Alexandrina Chelu a unor rădăcini evreiești din partea bunicii ei
dinspre tată și, din 2005, Alexandrina și tatăl ei, Florian Chelu, devin
membri ai Comunităţii Evreieşti din Oradea, unde participă activ în
ansamblul coral „Gyuri Villan” şi în cel de dansuri israeliene „Or Neurim”
(Lumina Tinereții) - ajungând, de altfel, din 2017, coordonator - și
reprezentând muzical această comunitate la concerte și festivaluri din ţară
şi din străinătate.
În anul 2006, tânăra elevă Alexandrina Chelu interpretează în
grupajul "Lăuta mea..." toate sonetele pe versurile poetei franceze
renascentiste Louise Labe și scrie muzica la sonetele " De m-ar iubi..." și
"Bălaiu-ți cap", opera fiind și în versiune franceză. Și anul 2007 îi aduce
Alexandrinei Chelu mai multe recompense: premiul I la Festivalul
Internaţional de Muzică Francofonă „Chants, sons sur scene”, desfășurat la
Baia Mare; titlul de super-laureată la Festivalul Internaţional de Creaţie
Muzicală în Limba Franceză „Belgique Romane” ținut la Bruxelles; menţiune
la Olimpiada naţională de limbi romanice – Secţia franceză, dar și un
atestat de cunoaştere a limbii franceze, în cadrul concursului „Belgique
Romane”, de organizarea căruia s-au ocupat Asociația Română a
Profesorilor de Franceză și Asociația Belgiană a Profesorilor de Franceză
(ARPF - ABPF), Alexandrina fiind super-laureată (grație versurilor sale
plăsmuite în limba franceză).
Important, pe lângă aceste performanțe - școlare și artistice -
Alexandrina Chelu își încearcă puterile și ca redactor, regăsind-o în vacanța
dintre clasele a X-a - a XI-a (în intervalul iunie 2007 - octombrie 2007),
la ziarul regional „Gazeta de Oradea, Cluj, Bistriţa”.

182
 Anul 2009 marchează o cotitură în viața Alexandrinei Chelu,
devenind studentă a Facultății de Știinte Juridice din Universitatea din
Oradea. Un premiu special la Concursul Naţional de Poezie „Porni
Luceafărul” – ediția din anul 2009 susține în continuare preocupările sale
artistice. Este, de asemenea, anul de când se lasă antrenată în provocările
unei vieți profesionale, lucrând ca agent de vânzări la firma SC Manoil
Impex SRL (17 august 2009-2010). Anul 2010, în schimb, îi aduce
Alexandrinei Chelu “Premiul Tinereţii la Concursul Internaţional de Poezie
pentru românii de pretutindeni”, dar și interpretarea - în cadrul operei
„Luth compagnon” – a tuturor sonetelor poetei franceze renascentiste
Louise Labé, cât şi fixarea muzicii la sonetele „Oh si j’etais” şi „Je fuis la
ville” - operă înveșmântată şi în limba română.
Succesele Alexandrinei Chelu cunosc o nouă fațetă, căci vineri, 1
aprilie 2011, în ziua când împlinea 21 de ani, studentă fiind, își lansa
primul ei volum „Aventura Sonetului”, cu sonete pe care a început să le scrie
de la vârsta de 14 ani, eveniment desfășurat în sala de festivități a Baroului
de avocați Bihor, din Oradea, ocazie cu care Alexandrina a interpretat și
muzical câteva sonete în acompaniamentul tatălui ei, Florian Chelu Madeva,
creații ce apar în albumul muzical "Sonet bihorean", editat de “Rock
Filarmonica” din Oradea. De remarcat, volumul său (Alexandrina Chelu,
Aventura Sonetului, Oradea: Editura Primus, 2011) s-a bucurat de recenzia
lui Lucian Scurtu (v. Forţa pasiunii, în “Caietele Oradiei”. Revistă de cultură
editată de Asociaţia EPHOR, Fundaţia Culturală de pe lângă Biblioteca „Gh.
Şincai” – Oradea şi Despărţământul Oradea al ASTRA, anul 4/ 2011, nr.
10-11).
Dar Alexandrina Chelu și mama ei, interpreta de muzică populară
românească Iuliana Chelu, sunt cele care au avut inedita idee de a
confecționa și de a expune în holul Primăriei Oradea, în 9 mai 2011, de
Ziua Europei, aproape 200 de steaguri ale ţărilor lumii, elaborate manual
în decurs de un an și jumătate, fiecare steag fiind fixat pe propriul suport.

183
 Dacă am face un salt peste ani (din 2011 și până în 2013), să notăm
că Alexandrina Chelu a fost invitată în 24 octombrie 2013, să cânte
“sonete muzicale”, la un eveniment cultural desfășurtat la Muzeul Literaturii
Române, ocazionat de lansarea volumului de sonete „365 + 1 Iconosonete”
al poetului teleormănean Theodor Răpan, prilej cu care artista a
interpretat la chitară 5 sonete muzicale, “prezentând pe scurt ceea ce s-a
născut la Oradea prin tatăl meu, Florian Chelu: Sonetul Muzical. Pentru
București acest lucru a fost inedit, [bucureștenii] neștiind până acum că
putem vorbi și de „sonete muzicale”. Am cântat un sonet al poetei Veronica
Franco (Italia renascentistă), un sonet al poetei Louise Labe (Franța
renascentistă), un sonet al poetei Ana Blandiana (care apare în CD-ul
„Sonet bihorean” – 2005), un sonet al poetului Constantin Moldovan (poet,
epigramist, dar și primar al comunei Mănăstirea Humorului din frumoasa
Bucovină), iar în final - un sonet al poetului Theodor Răpan” (v.
www.ovidan.ro, postat în octombrie 2013).
De asemenea, în 2015, constatăm publicarea celei de-a doua cărți a
Alexandrinei, de data aceasta în colaborare cu tatăl ei (v. Alexandrina Chelu
- Florian Chelu Madeva, Sonet. Numai retrogradus, Oradea: Editura
Primus, ISBN: 978-606-707-022-4), dedicată unuia din frații lui Florian,
anume, scriitorului Marin Chelu, plecat din această lume în 2006. Prima
lansare s-a desfășurat în ziua de miercuri, 1 aprilie 2015 (de ziua
Alexandrinei), în Sala “Traian Moşoiu” a Primăriei Municipiului Oradea, iar
a doua, în 19 septembrie 2015, în contextul “Festivalului Poeţilor din
Balcani - România și Croația”, desfășurat la Brăila, unde amfitrion a fost
scriitorul Nicolae Grigore Mărășanu, evident alături afându-se Alexandrina
Chelu, în calitate de co-autoare a cărții.
Dar cuvintele așternute de Radu Cârneci, pe coperta IV a tomului în
discuție, ne orientează suficient asupra demersului creativ al autorilor: “…
Dorinţa – dublată de o nobilă ambiţie – de a zidi o asemenea carte de
sonete (numai retrogradus, lucru deloc uşor!) face din cei doi autori,

184
Alexandrina Chelu şi Florian Chelu Madeva, o pereche paternal - filială
exemplară, demnă de admiraţie. Cunoscându-le strădania însumată întru
crearea sonetelor muzicale pe textele unor poeţi români (dar şi ale unor
celebri creatori din afară), mă entuziasmează dăruirea coautorilor –
orădeni de elită – în suişul către împliniri artistice superioare. Ei se înscriu,
de altfel, în mişcarea de înnoire a poeziei cu formă fixă sonoră într-un
context modern, contemporan, care-şi arată deja roadele. Sonet – cartea
de faţă – cu titlul lapidar-provocator, se reclamă de la iubirea de iubire,
cuprinzând o multitudine de stări esenţiale, temeinice în conţinut,
armonioase în exprimarea lirică. Este, într-adevăr, o izbândă ce merită a fi
cunoscută şi considerată. Mă bucur de acest sonet şi vi-l recomand cu
preţuire colegială. Este o carte aleasă!…”.
De fapt, în familia Alexandrina – Florian – Iuliana Chelu se poate
vorbi de o perpetuă simbioză artistică, pe de-o parte, între fiică și tată, pe
de alta – între fiică și mamă, evident, țesându-se un frumos triumvirat ar-
tistic întru impunerea frumosului în viața noastră mult prea agitată pe zi ce
trece. Bunăoară, cele mai multe din realizările Alexandrinei Chelu și ale lui
Florian Chelu interferează miraculos, mai cu seamă cu începere din 2011,
ele putând fi observate din fișele bio-profesionale ale cele doi, tată și fiică.
Fără a fi selectivi însă în abordarea de față, nu putem să nu amintim

185
aici câteva din prestațiile de succes din ultimii doi ani (2018 și 2019) ale
celor doi, ca reprezentanți ai “Rock Filarmonica Oradea” și ai Federației
Comunităților Evreiești din România, ca, de ex., recitalul susținut la
Festivalul de Limbă și Teatru Idiș (Suceava, 29-30 mai 2018), respectiv, cel
din cadrul Festivalului “Pro Etnica” (Sighișoara, 2018, ca proiect al
Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic -
Departamentul Cultură, Artă & Media). Cum nu putem nici să nu observăm
o nouă și frumoasă abordare artistică a Alexandrinei, interpretând folclor
românesc, așa cum s-a întâmplat în spectacolul din ziua de 7 martie 2019,
dedicat Zilei femeii, când simbioza interpretativă dintre Alexandrina Chelu
și Iuliana Chelu a uimit prin sincronizarea vocală perfectă a artistelor și prin
naturalețea în care acestea au interpretat un frumos cântec românesc.
Dintre ultimele prestații ale artistei, să o amintim pe cea recentă, din 21
martie 2019, de Ziua Internațională a Poeziei, dar și de ziua tatălui ei,
Florian, și a lui J. S. Bach, când Alexandrina Chelu a fost chemată să cânte
publicului venit pentru un vernisaj foto, desfășurat la Biblioteca Județeană
"Gheorghe Șincai" din Oradea, în contextul cursurilor de profil ținute de
artista fotograf, Adela Rusu.
Pentru anul 2019, se anunță o inițiativă importantă legată de 12
iulie 2019, când se vor împlini 130 de ani de la nașterea filosofului
teleormănean Constantin Noica, ceea ce va aduce un proiect poate chiar la
Vitănești, din partea întregii familii Chelu, întrucât Florian Chelu deține un
mănunchi de scrisori între el (Florian Chelu Madeva) și Constantin Noica,
respectiv, invers, între Noica și Medava, plus un sonet compus de Constantin
Noica și așezat maiestuos pe muzică de Florian Chelu Madeva. În acest fel,
iată, familia se apropie și mai mult de origini, dorind cu ardoare să
poposească și pe meleagurile bunicului Gheorghe, chiar în Olteanca.
Așadar, Alexandrina Chelu cântă în continuare muzică de epocă,
muzică populară românească, muzică a minorităților – evreiască, recită,
declamă, scrie versuri, crează costume de epocă, dar și fanioane, steaguri cu

186
tricolorul românesc – am spune, un creator total întru frumos, la fel ca și
chipul ei cald, prietenos. Până una alta, Alexandrina Chelu urcă admirabil
pe un drum ce o va duce spre un înalt prestigiu muzical și cultural.
Îi dorim împlinirea a tot ceea ce ea își dorește, căci atunci și
Dumnezeu îngăduie și rânduiește!

Virgil Andronescu (28 noiembrie 1972), poet, cu bunicul dinspre

mamă fost primar

Viitorul poet Virgil Andronescu (pe numele real: Andronache Virgil –

Nicolae) - v. Foto 33 - s-a născut în cartierul Odaia al orașului teleormă-
nean Turnu Măgurele, la data de 28 noiembrie 1972, din părinții Gabriel
Andronache și Ecaterina Andronache (născută ca Ecaterina Vaicăr în satul
Olteanca – Segarcea Vale). Din păcate, nașterea copilului este prematură, la
nici șapte luni, ceea ce a însemnat, din clipa aceea, ani de zile de spitalizare
sub ochiul atent al medicilor, dar, mai cu seamă, al îngerului – păzitor
văzut vreodată pe pământul românesc al copiilor, doctorul ocrotitor al
acestora, celebrul Pesamosca, primul salvator al “trupului nemaivăzut de
firav ce abia îl puteai găsi în palmele făcute căuş” – cum ni se confesează
însuși poetul acum, adăugând: “Moartea chirurgului pediatru, viaţa mea de
goluri şi plinuri m-au făcut să plâng întocmai ca un copil ce nu-şi doreşte a
deveni om mare. Omul care a dăruit din viaţa sa zeci de mii de vieţi zecilor
de mii de prunci cu probleme grave a fost el însuşi chemat la Dumnezeu
întru rezolvarea propriilor probleme. A dăruit continuu, nu a strâns nimic
material pentru propria-i fiinţă, s-a ales cu miile de amintiri ce m-au
impresionat profund la intrarea în cămăruţa ce-i servea drept locuinţă”.
Copilul Virgil Andronache izbutește însă, grație ajutorului divin primit
prin mijlocirea medicului Pesamosca, datorită stăruinței lui de a trăi și a
sacrificiului total al părinților săi, să finalizeze studiile la Școala Generală nr.
3 situată în cartierul natal, Odaia - Turnu Măgurele (între 1979-1987),

187
apoi se înscrie la Liceului Industrial nr. 1 (“David Praporgescu”) din Turnu
Măgurele (1987-1989) și continuă cele zece clase - în cadrul aceluiași liceu
- la școala profesională de operatori chimiști în chimia anorganică pentru
fabricarea îngrășămintelor chimice cu azot, fosfor și potasiu (NPK), pe care
o absolvă în anul 1991. Profesează ca operator chimist, dar apare o altă
îmbolnăvire gravă, de data aceasta, o ocluzie intestinală, fiind scăpat din
gheara morții tot de medicul Pesamosca. Deși primise o indemnizație de
șomaj bine plătită, Virgil Andronescu renunță însă la bani, se reîncadrează
în muncă pentru a-și putea continua studiile, la seral, la Liceul Agricol („Sf.
Haralambie”) din Turnu Măgurele (1992-1995), căpătând la absolvire
atestatul profesional de contabil – statistician - planificator.
Pentru Virgil Andronescu, acești trei ani de la seral au avut un mare
rol în ceea ce privește viitorul său drum poetic, căci - alături de profesoara
de contabilitate, Boca Tănțica, și de cea de filosofie, Moldovan Ionela –
reînființează, în 1992, după douăzeci de ani de întrerupere, revista liceului,
“Viorile zborului”, în felul acesta “ajungând să public pentru prima dată,
dar fără voia mea” – cum ne arată poetul Andronescu - și, tot atunci, să
participe “la Concursul și Festivalul național de literatură, unde am și fost
premiat”.
Debutul publicistic al poetului are loc la vârsta de 22 de ani, în anul
1994, în paginile “Teleormanului Liber”, semnând cu pseudonimul Androvir
Nicolae, an în care primește Premiul al-III-lea și Premiul Editurii
“Teleormanul Liber” la ediția a VI-a a “Festivalului național de poezie
“Zaharia Stancu”” - desfășurat în comuna natală teleormăneană a
scriitorului, la Salcia. Aceste izbânzi sunt însoțite, în intervalul 1994-1995,
de mai multe apariții, nu numai în publicația mai sus numită, dar și în
altele, ca: ”Viorile Zborului“, “Ecouri Dunărene”, ”Adolescentul”, cuprinzând
poezie, articole de opinie, cronică plastică, eseu, grafică. Debutul editorial al
poetului în volum colectiv se produce repede, în anul 1995 (v. antologia
Zodia Harfei, Alexandria: Editura “Teleormanul Liber”).

188
 Filonul artistic îl trage și spre pictura pe sticlă, luând parte ca amator
la expoziții județene de această factură (la Alexandria, Roșiorii de Vede,
Salcia, Turnu Măgurele), fiind apreciat și premiat pentru acuarelă și icoane
pe sticlă de însuși Patriarhul Teoctist al Patriarhiei României, în anul 1995,
la Festivalul național de icoane pe sticlă “Icoana din sufletul copilului”,
desfășurat la Bucuresti.
Dar, luându-și bacalaureatul, în 1996, la Liceul „Sf. Haralambie” din
Turnu Măgurele, poetul Andronescu pornește – cum el însuși ni se
confesează – “pe cărările vieții”. Astfel, în perioada teleormăneană de
viață și de creație a poetului Andronescu (până în anul 2009), remarcăm
faptul că, într-un prim interval, 1995-2002, Virgil Andronescu
înregistrează noi colaborări la “Jurnal Teleormănean”, “Univers
Teleormănean”, “Cetatea”, “Curierul Primăriei” etc. și că tot de acest
răstimp creativ se leagă și calitatea sa de membru fondator al Cenaclului
literar - artistic “Dimitrie Stelaru” (2001), respectiv cea de membru al
Cenaclului “Zboruri” (2002).
O vreme, Virgil Andronescu lucrează în București, în domeniul
restaurărilor bisericești și al pietrăriei, iar în 2002, la aproape 30 de ani,
pleacă împreună cu un bun prieten, artist plastic, și cu iubita acestuia în
județul Bihor, în comuna Almașul Mic, unde pictează o biserică. Dar cum
sănătatea poetului era șubredă (“căci până în preajma vârstei de treizeci de
ani am fost într-o permanentă subocluzie intestinală” – după cum ne arată
poetul acum), în vara anului 2002 poetul Andronescu traversează o altă
cumpănă a vieții sale, scăpând din nou cu zile, mulțumită celor două
operații întreprinse cu izbândă și ajutor ceresc de către medicul, asist. univ.
dr. Simon Octavian, de la Spitalul Județean de Urgență din Oradea, în
2002 și 2003.
Debutul prin volum propriu intervine destul de târziu, în anul 2003,
cu tomul Poezii, apărut sub numele său real, Nicolae Virgil Andronache
(Alexandria: Editura Tipoalex, 2003, 124 p. Grafica interioară și coperte:

189
autorul; text pe coperta IV: prof. Marțian Alexandru), contribuție premiată
cu Diplomă pentru poezie - oferită de Direcția pentru Cultură, Culte și
Patrimoniu Cultural Național a Județului Teleorman.
Între 2003-2006, Virgil Andronescu semnează poezii în paginile
revistelor “Meandre” (Alexandria, judetul Teleorman, anul 2001), “Gazeta
de Lița”, “Ecouri Dunărene”, participă la “Salonul Cărții cu Autograf” –
2003, Alexandria – Teleorman, îl regăsim ca expozant, cu acuarelă, la
“Salonul artiștilor amatori din Teleorman” (edițiile 2002 și 2004, la
Alexandria), iar în anul 2003 primește Diploma Direcției pentru Cultură,
Culte și Patrimoniu Național a Județului Teleorman, pentru debutul cu
volumul Poezii.
Din anul 2005, Virgil Andronescu este membru fondator al Clubului
de Dezbateri Aletheia, de pe lângă Grupul Școlar ,,Sf. Haralambie” din
Turnu Măgurele, fiind recompensat, în același an, de primarul orașului, prof.
Nicolae Mohanu, cu diplomă pentru buna organizare și coordonare a mesei
rotunde desfășurată cu participare județeană și națională ca acțiune a
“Clubului de Dezbateri Aletheia”.
Nu în ultim rând, sunt de evidențiat activitatea sa de colaborator al
postului “Radio SUD - Turnu Măgurele” și cea de moderator al “talk-show-
ul” cultural “Punctul sub I”, din perioada mai 2005 - aprilie 2006, cât și
calitățile sale de co-autor tehnic (tehnoredactare, grafica, coperta,
procesarea foto) și de prefațator al volumului monografic publicat de prof.
Pascu A. Bolborici (Turnu Măgurele. Consemnări istorice și memorialistice,
Alexandria : Editura “Teleormanul Liber”, 2006; v. și albumul cu același
titlu, autor, editură).
Din perspectiva criticii și a istoriografiei literare , ochiul specialistului se
deschide miraculos încă de la debutul poetului, observându-se efortul creativ
al poetului Virgil Andronescu, consemnat de confrați literari, precum: Tudor
Matreșu (După 20 de ani, “Univers Teleormanean”, 1994), Mircea Dragnea
(Dragi elevi, “Ecouri dunărene”, 1996), Emil Dumbravă (în Zodia Harfei,

190
1997); Tudor Matreșu, Un început promițător (“Jurnal Teleormănean”,
2001); Tudor Matreșu, Cronica de cenaclu (“Gazeta de Lița”, 2003); Tudor
Matreșu, Lansare de carte la Turnu Măgurele (“Gazeta de Teleorman”,
2003); Liviu Comșia, Zbaterile sufletului stingher (“Drum”, nr. 69/ 3-9
sept. 2004, p. 6); Liviu Comșia, Poezii (“Meandre”, nr. 1-2/ 2004, p. 50);
Stan V. Cristea, Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni
(Alexandria: Editura “Rocriss”, 2005, p. 35-36); prof. Pascu A. Bolborici,
Turnu Măgurele. Consemnări istorice şi memorialistice (Alexandria: Editura
“Teleormanul Liber”, 110 p., 2006); Dumitru Vasile Delceanu, Dicționar -
Vocația scrisului în Teleorman (Alexandria: Editura “Teleormanul Liber”, p.
243-244, 2007).
Din anul 2009, vorbim deja despre o nouă perioadă de viață și
creație, în noul spațiu geo-spiritual brăilean, unde poetul Virgil Andronescu
s-a integrat, îndeobște, firesc și foarte bine, îmbrățișând arealul publicistic
din zonă (la Brăila și Galați), încă de la sosire, fiind activ în “Ziarul de
Brăila” (v. sept. 2009, editorialul Marea restructurare a început la cultură ),
în altele, precum “Convorbiri Literare”, având apariții pe situl revistei, între
septembrie 2009 - iulie 2010, dar și în paginile revistei, de ex, în sept.
2009, în numărul 9 (165).
Chiar și după stabilirea poetului la Brăila, în 2009, legătura lui cu
orașul Turnu Măgurele, cu Segarcea Vale și cu Teleormanul, îndeobște, se
păstrează. Astfel, în anul de răscruce, 2009, îl regăsim pe poet ca
semnatarul postfeței la volumul poetei Carmen Lumiere (= Ciutură Carmen
Luminiţa), Nodul din cer. Poezii (Prefață: prof. Mircea Dragnea. Grafică:
Alexandru Rusu. Postfață: Virgil Andronescu, Alexandria: Tipoalex, 2009,
112 p.). La fel, identificăm recenzii ce îl privesc pe Virgil Andronescu,
semnate, în 2011-2012, de Dumitru Anghel (v. Note de lector), în revista
turneană “Ecouri dunărene”'.
Dar, ce este important de observant este că în perioada brăileană
(2009- 2019), poetul Virgil Andronache își publică alte șapte volume, pe

191
care le amintim aici: 1. Chipul tău blând, coborât din icoane, mă ține
strâns sub pleoapă. Poezii, Alexandria: Editura Tipoalex, 2010. Prefața:
prof., scriitor - membru USR, Mircea Dragnea). Cartea s-a bucurat de o
bună receptare critică din partea: prof. Dumbravă Emil; traducător, atașat
cultural al Ambasadei Braziliei la București, Fernando Klabin; poet Tudor
Matreșu și bibliotecar Aurora Negrilă de la Grupul Școlar “Sf. Haralambie”,
unde poetul a terminat liceul. 2. Ultimele luni din viața umbrei mele. Poezii,
Iași: Editura Alfa, 2011; Prefață: poetul și publicistului Tudor Matreșu;
grafica interioară: Cristina Barbu. Lucrarea a fost recenzată de criticul
literar brăilean Dumitru Anghel, în ziarul “Brăila”. 3. După Dumnezeu,
potopul! Poezii. Iași: Editura PIM, 2011. Coperte realizate de poet; grafica
interioară: Hugo Mărăcineanu. Prefața: prof. poet Constantin Gherghinoiu -
membru USR. Postfață: critic literar Dumitru Anghel, membru USR; text
critic de: Mihai Vintilă. 4. Foaie de observație – jurnalul unei conștiințe.
Proză, Iași: Editura PIM, 2012. Prefață: criticul literar, prof. dr. Viorel
Coman - membru USR. Postfață: Dumitru Anghel, critic literar. Grafica
coperte: Virgil Andronescu. Cartea a fost lansată în scop umanitar la
Biblioteca Judeteană “Panait Istrati”' din Brăila. 5. Cronica potopului de
după Dumnezeu. Poezii. București: Editura Zorio, 2014. Prefață: Petre
Crăciun, membru al USR – președinte la nivel național al secției “Carte
pentru copii și tineret”; cartea a fost lansată la Târgul Internațional de
Carte “Gaudeamus”, desfășurat la București. 6. Necropsie lirică. Poezii,
București: Editura Zorio, 2017; grafica interioară: artist plastic Bianca
Pîrlog; coperte de Mihai Vintilă; prefață: critic literar A. G. Secară -
membru USR. Cartea a fost apreciată de: Zeno Halupa - aforist, Valeriu Ion
Găgiulescu - scriitor, Mihai Vintilă - poet, Dan Bistricean – poet, membru
USR, Alexandru Halupa – poet, Hugo Mărăcineanu - artist plastic; text
critic pe coperta IV: poeta Adelina Pop. Volumul a fost lansat la Librăria
“M. Eminescu” din București. 7. Nuclee aforistice. Aforisme, Brăila: Editura
“Proilavia” a Bibliotecii județene „Panait Istrati” din Brăila, 2018. Prefața:

192
Zeno Halupa – aforist; grafica interioară și text critic: pictor Hugo
Mărăcineanu. Postfața: prof. univ. dr. Valentin Popa. Coperte și machetare:
Mihai Vintilă; texte copertă IV: Zeno Halupa, Valentin Popa și Hugo
Mărăcineanu. Cartea a fost lansată la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila.
Și din perspectivă publicistică, să arătăm că, în anii 2011-2012,
Virgil Andronescu își sporește numărul colaborărilor la “Viața Brăilei”', la
ziarele cu variantă on-line “InfoEst.ro”, “infobraila.ro”, “natiunea.ro”,
“optimalmedia.ro”, la “Info Zone” (din 2012, estet redactor al acestei
reviste de informare urbană și rurală, furnizând fotografii și articole,
transmisii în direct de la evenimentele folclorice organizate de aceasta). De
asemenea, Virgil Andronescu apare în lucrări de analiză a creației
scriitoricești (v., în 2011, cartea de recenzii critice, Recensa redivivus a lui
Dumitru Anghel, Ed. Zeit – Brăila; v., în 2012, prefață la vol. de versuri
Alter-ego, al lui Dragoș Ionescu, Ed. PIM – Iasi etc.).
Poetului Virgil Andronescu nu-i rămân însă străine unele acțiuni
caritabile desfășurate în spațiu cultural - el însuși fiind una dintre
persoanele cu o anume dizabilitate - organizând, de pildă, în anul 2012, un
mare spectacol de caritate pe scena Filarmonicii Lyra din Brăila, în cadrul
unei campanii umanitare tot de el inițiată și coordonată profesionist și cu
suflet, ceea ce s-a observat prin recompensarea lui, în același an, de către
ziarul “Națiunea”, cu Diplomă pentru cărțile publicate și pentru campaniile
umanitare inițiate.
Tot acum, în 2012, Virgil Andronescu devine membru al Cenaclului
brăilean “Panait Istrati”, ia parte la “Serile literare” din cadrul Clubului de
Lectură – Galați, publică poezie în continuare în reviste (Pro Saeculum,
Oglinda literară, Cronica, Boem@, Feed Back, Semne de carte, Poem Caffe
etc etc, dar nu uită să țină la curent publicul teleomănean cu producțiile
sale poetice (v. “Gazeta de Lița”, „Informația Teleormanului - cu grupajul de
poezii, în 2012, apărut sub titlul Virgil Andronescu – poetul condamnat la
viață).

193
 În 2013, poetul Andronescu este inclus în două antologii de versuri,
anume, în colecțiile de poezii Cu patria în suflet (I) și Cu patria în suflet -
de drag, de jale și de dor (II), publicate la București de Ed. Națiunea (cu
lansare, în 2013, la Festivalul Internațional de carte “Bookfest 2013” de la
București), în antologia de versuri ocazionată de edițiile în concurs (a VII-a,
a VIII-a, a IX-a) din cadrul Festivalului – Concurs Internațional al Poeților
din Balcani “Balcanica” (organizator și gazdă Biblioteca Județeană “Panait
Istrati” din Brăila), la care poetul ia parte în calitate de concurent și este
recompensat cu diplome semnate de președintele juriului, criticul literar
Daniel Cristea-Enache. De remarcat este faptul că poetul luase parte și la
ediția a VI-a a festivalului, dar ca participant în afara concursului.
Din 2014, Virgil Andronescu este membru fondator al Mișcării
literare “Litera13” din Brăila și redactor al revistei omonime, iar, mai
departe, în intervalul 2015-2019, scriitorul Virgil Andronescu dă la iveală
o serie de producții poetice, jurnalistice, fiind – totodată – angrenat într-o
serie de proiecte culturale derulate în zona brăileană, dar și în cea de acasă,
teleormăneană.
În acest context, ne face plăcere să ne oprim asupra câtorva realizări,
de ex., îl regăsim, an de an, prezent în antologii de critică literară, ca aceea
a autorului Dumitru Anghel, O samă de scriitori (Brăila: Editura Istros a
Muzeului Brăilei, 2014), apoi, după un an, în antologia lirică, Poeții în
Cetate (Brăila: Editura Proilavia, 2015) - tipărită de Biblioteca Județeană
“Panait Istrati” Brăila – sau, anul următor, în Antologie literară brăileană
(Colecția “Cărțile Chirei”, Iași: Editura Pim, 2016), ca produs al celei de-a
VIII-a ediții a “Taberei de creație și re-creație literară "Brăila - oraşul frate
cu Dunărea"”. Tot în 2016, Virgil Andronescu a fost menționat în lucrarea
noastră (v. Gheorghe Sarău, Floarea rromă – 55 de exponenți rromi din
România decedați după 1989, București: Editura Vanemonde), ca sprijinitor
în documentarea pentru spațiul brăilean.

194
 Anul 2017, Virgil Andronescu a primit, la Mizil, o mențiune la
Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă “Romeo și Julieta”, ed. 2017-
2018, în 2018 apar prezentări și recenzii la adresa creației sale poetice în
mai multe publicații, scrie prefețe la volumele unor colegi și ia parte la
lansările de carte ale confraților săi literari din creuzetul geo-artistic Brăila
– Galați – Tecuci - Tulcea (v., de ex., prefața la volumul de poezii
Anotimpuri pastelate de Sibiana Mirela Antoche).
Foarte important, rădăcinile teleormănene ale poetului scot, din când
în când, câte o ramificație și acasă, Virgil Andronescu luând parte, de pildă,
la dotarea cu material privitor la creația sa în cadrul Muzeului localității
Segarcea Vale (inaugurat pe 1 iunie 2018, în vechiul local al Școlii
Olteanca), venind acolo împreună cu mama sa (v. foto!), originară din satul
Olteanca, subsumat acestei comune, mai cu seamă că în aceste spații școlare
ea fusese cândva elevă. Teleormănenii, în general, nu-l uită, l-au introdus,
de pildă, în muzeul respectiv, de asemenea, turnu-măgurelenii l-au inclus în
Monografia Grupului Școlar Tehnic “G-ral David Praporgescu” din Turnu
Măgurele, liceul unde viitorul poet a urmat clasele a IX-a și a X-a de liceu
și, în continuare, pe cele de școală profesională, pentru a avea o meserie
practicată în urbea lui ș.a.m.d.
Astăzi, sensibilizat de noi să-și deschidă și mai mult sufletul, ni se
destăinuie cu luciditate: “Sunt multe și incredibilie secvențe de viață…de
povestit și, cândva, le voi așterne pe hârtie; acum nu am făcut altceva
decât să vă mărturisesc, în linii mari, despre perioada copilăriei și a
adolescenței mele, episoade mai puțin cunoscute, mulțumindu-vă pentru
atenția domniei voastre asupra mea, ca om și scriitor, și, la fel, tuturor
celor pe care divinitatea mi i-a scos în cale! Bunului Dumnezeu îi mulțumesc
pentru tot ce mi-a dat - o Cruce de dus în ceea ce privește sănătatea și
hopurile de urcat în cariera de scriitor (aceasta alegându-mă pe mine, si nu
eu pe ea!) -, și, de bună seamă, nu în ultimul rând, ci, în primul -
Părinților mei, Ecaterina și Gabriel Andronache, dar și Bunicii mele, Maria

195
Andronache! Cea mai mare reușită a mea este satisfacția că mi-am depășit
condiția… Cel mai mare regret al meu - din pricina căruia și aparența că
am o permanentă ceartă cu divinitatea - este legat de ceva prea dureros,
pe care extrem de puțini oameni îl înțeleg. Dar am reușit să mă obișnuiesc
cu asta în lumea în care trăiesc! /…/ Repet: nu eu am ales scrisul, ci el m-a
ales pe mine! Și acest adevăr se revarsă asupra mea - fără a-l căuta ori
forța - ca mângâiere și, în același timp, ca blestem ale Cerului”. Și chiar este
de reflectat aupra bilanțului trist și miraculos îndurat de tânărul poet, ce
însumează răstimp de trei decenii, de la naștere și până în 2003, peste zece
intervenții chirurgicale de maximă și rară complexitate, pacientul
supraviețuind, de fiecare dată, grație oamenilor “pe care Dumnezeu mi i-a
scos în cale la timpul potrivit și în locul potrivit” – cum arată Virgil
Andronescu - punți cărora, în 2007, ca nefasta salbă de necazuri să fie
completă, avea să li se adauge și o răceală mai gravă tratată în Spitalul TBC
din Rosiorii de Vede.
Cu optimism, căci poetul Virgil Andronescu a dat la iveală opt volume
personale, să observăm însă că, în fond, acesta este o atât de necesară sare
culturală “brăileano-teleormăneană”, rezultată din reacția dintre un acid -
Turnu Măgurele - și o bază - Brăila, așa cum înaintea sa vor mai fi fost și
alte astfel de “săruri”, produse prin această combinație: marea cântăreață
de operă a lumii, Hariclea (Hariclia) Darcleè (născută – întâmplător la
Brăila, trăitoare până la 16 ani la Turnu Măgurele) , criticul literar Dumitru
Anghel (teleormănean din Secara – trăitor în Brăila), scriitorul și avocatul
Valeriu Găgiulescu (născut la Brăila – trăitor la Turnu Măgurele) etc.
Mergi, Poete, pe drumul artelor, ce-ți fuse dăruit de Domnul!

Valentin Bădoi (16 decembrie 1975), fotbalist cu activitate sportivă la

nivel național

196
 Valentin Emanoil Bădoi (v. Foto 34) s-a născut la Turnu Măgurele, la
16 decembrie 1975, din părinți originari din Olteanca – Segarcea Vale,
unde și-a petrecut vacanțele școlare. Tatăl său, Petre Bădoi, din Olteanca,
era verișor al doilea cu cel mai bun fotbalist segărcean, la vremea aceea, cu
regretatul Tudorică Bădoi (fiul unchiului Lincă și al tușei Paraschivei Bădoi).
Ca fotbalist, Valentin Bădoi a activat la ”Turris” Turnu-Măgurele
(1999-2000), unde-și face ucenicia sportivă, după care debutează în Liga
I, la 7 august 2000, în meciul “Steaua” Bucureşti – F.C.M. Bacău, jucând
de partea F.C.M. Bacău (cu un scor nefavorabil de 4-3), dar unde va
rămâne răstimp de doi ani (2000–2002) și își va desăvârși și studiile
universitare, absolvind Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bacău.
Din sezonul 2002–2003 şi până în 2006–2007, îl regăsim – în
tricou alb-vișiniu – la clubul lui de suflet, “Rapid” Bucureşti. Valentin Bădoi
chiar a recunoscut, cu diferite prilejuri, că ziua când a semnat colaborarea
cu Rapid a fost cea mai fericită din viața lui, că s-a bucurat că debutul său,
pe stadionul Rapidului, Giulești, s-a soldat cu marcarea unui gol, că
împreună cu Rapidul a câștigat “tot”, adică: “campionatul [în sezonul
2002/2003], două cupe și o supercupă” (2002-2003, Campionatul
României; 2002-2003, Supercupa României; 2005-2006, Cupa
României), că - fiind la Rapid - a avut ocazia să joace în cupele europene,
că, grație echipei Rapid, a fost chemat la echipa natională și, nu în ultim
rând, nu e de uitat “traseul fabulos din Cupa Uefa 2005-2006”. Pentru
aceste isprăvi rare, Valentin Bădoi este recompensat de Președinția
României, în martie 2006, cu Medalia „Meritul Sportiv” - clasa a II-a cu o
baretă, ca urmare a prezenței sale în echipa Rapidului calificată în sferturile
Cupei UEFA 2005-2006.
Participarea lui Valentin Bădoi la ”Naţională” cumulează 10
convocări, prima datând din 9 februarie 2005, în meciul amical România
– Slovacia, 2-2 (1- 2), desfășurat la Larnaca (Cipru), pe Stadionul G.S.Z,
apoi joacă în confruntări cu echipe din Cehia, Coasta de Fildeș, Nigeria,

197
Armenia, Slovenia, Irlanda de Nord, Columbia și Cipru. Dealtfel, Clubul FC
Rapid (înființat la 25 iunie 1923) îl menționează pe fotbalistul
teleormănean pe situl său la loc de cinste în rândul mijlocașilor: Valentin
Bădoi: 2002-2007. A cumulat aici, în Giuleşti, 151 de partide și a marcat
23 de goluri în favoarea Rapidului.
În sezonul 2007-2008, Valentin Bădoi evoluează la echipa “Steaua”.
Și ziarele au scris multe, de pildă, că: “Steaua l-a luat pe Vali Bădoi pentru
550.000 de euro”, că “Mijlocașul va avea la Steaua un salariu de 150.000
de euro” etc etc, iar patronul Gigi Becali, care îl râvnise demult, spunea el
însuși presei: “Mi-a plăcut foarte mult băiatul ăsta. Am spus că vreau să
construiesc o echipă gen Chelsea, luptătoare, de războinici. E un jucător cu
experiență, nu este emotiv și de asta am nevoie în Liga Campionilor" -
consemna Bogdan Costea în articolul “Rapid i-a pierdut pe Bădoi și Viorel
Hizo” (v. http://m.romanialibera.ro/sport/sporturi/rapid-i-a-pierdut-pe-
badoi-si-viorel-hizo-96730).
Oricum, pentru Valentin Bădoi, experiența de la „Steaua” a fost
neplăcută, arătând, la puțină vreme de la plecare: „În sfârșit, plec! Am pus
capăt celei mai grele perioade din viața mea. O perioadă așa de neagră nu
am avut nici când eram junior. Sânt foarte bucuros că las totul în urmă,
mă simt ușurat. Aventura din Ghencea mi-a lăsat un gust amar. Am făcut
cea mai mare greșeală a carierei mele când am plecat la Steaua. Am pus
banii deasupra fotbalului, și fotbalul a râs de mine pe urmă"/…/” (v.
www:jurnalul.ro).
Au urmat apoi o serie de reușite, de pildă, Valentin Bădoi este
convocat în returul din 2007-2008 și în 2008-2009 la “Politehnica”
Timişoara, apoi, la data de 9 septembrie 2009, Valentin Bădoi a încheiat
contract de jucător pentru un singur sezon (2009–2010) la Universitatea
Craiova, ca, în iunie 2010, Valentin Bădoi să se fi transferat la F.C.Braşov,
unde joacă și în anul 2011.

198
 Între 2011-2012, Valentin Bădoi este jucător la Viitorul Domneşti,
iar la Conpet Ploieşti este ultimul său loc ca jucător (2012). De acum încolo,
îl vom întâlni ca antrenor, la Viitorul Domnești (2012), ACS/ CS Buftea
(2012-2013), ce avea să devină FC Clinceni, continuând, așadar, și între
2013-2014, liga a II-a), dar, cum vom vedea, a continuat, cumva, ca
jucător și în alte părți.
Și de la această entitate sportivă, FC Clinceni, Valentin Bădoi pleacă
supărat - după meciul câştigat, pe ploaie, în ultimul minut, de fosta lui
echipă Rapid, la Clinceni - și spune cu amărăciune următoarele: “Astăzi, 18
aprilie 2014, am trăit cea mai urâtă zi din viaţa mea de sportiv, şi asta
când pentru mine ar fi trebuit să fie o mare bucurie, pentru că jucam
împotriva echipei mele de suflet, a echipei pentru care mi-am dat sufletul,
pentru care mi-am rupt picioarele cinci ani de zile, pentru care am făcut
performanţă. În schimb, ce primesc? O grămadă de înjurături şi jigniri şi,
ce este mai grav, dar foarte grav, faptul că mi-au înjurat copilul care se
afla în tribună, un copil care iubește Rapidul, un copil care de la vârsta de
doi ani nu ştiu dacă a ratat două meciuri pe Giuleşti”. (v.
http://liga2.prosport.ro/seria-1/campionat/). Pe de altă parte, Vali Bădoi a
fost afectat și de faptul că, în cadrul aceluiași eveniment, foștii lui colegi de
la Rapid (Daniel Pancu, Daniel Niculae şi Emil Dică) s-au dat supărați și,
ceea ce nu se face, nu i-au răspuns nici la salut ( Idem, aceeași sursă).
Publicațiile scriau, în 29 Aprilie 2014, că fostul internațional român
şi fost jucător la Rapid şi Steaua, Valentin Bădoi, antrenor principal la FC
Clinceni (liga a II-a), a fost demis, din pricina unui traiect neperformant al
echipei (v. http://www.turnucustiri.ro/stiri-locale). Adevărul era că
sportivul era dezolat de cele întâmplate.
Vine însă “acasă“, la atunci înființata “Sporting” Turnu Măgurele, ca
antrenor, cu începere din 24 iulie 2014, apoi - din toamna anului 2016 -
se mută la Voința Crevedia I, din județul Ilfov, în Liga a 4-a, ca antrenor și
jucător.

199
 Dar, din toamna anului 2016, Valentin Bădoi devine noul antrenor și
jucător al echipei Voința Crevedia I, în Liga 4 din Ilfov. Indiferent ce ar mai
fi putut urma, Valentin Bădoi dăduse, oricum, cu vârf și îndesat, tot ceea ce
putuse da mai bun. Până una alta – să-i urăm și noi, cu mândrie de
segărceni, sănătate și împliniri!

200
 III. EXPONENȚI CA AFINI, RUDE PRIN ALIANȚĂ CU
SEGĂRCENII DIN:

SATUL SEGARCEA VALE

Valeriu Ion Găgiulescu (26 ianuarie 1939) - avocat, poet

Deși născut la Brăila (la 26 ianuarie 1939), avocatul și scriitorul

Valeriu Ion Găgiulescu (v. Foto 35), din Tr. Măgurele, are legătură cu
Segarcea Vale, căci soția sa, Gheorghița Găgiulescu, era fiica Pascăi
Stochirlea (sora lui Gheorghe Stochirlea și a Gherghiniței Mustăciosu, de pe
linia Bisericii, mama lui Gică și a lui Paul Mustăciosu). Pasca Stochirlea s-a
căsătorit însă la Islaz cu Frunzulică Mialache, adică tatăl Gheorghiței
Frunzulică, devenită prin căsătorie, Gheorghița Găgiulescu. Vizitele dese
făcute de Valeriu Ion Găgiulescu și de soția sa la mătușa acesteia,
Gherghinița Mustăciosu, și la alte rude, i-au legat de Segarcea Vale
emoțional.
Tatăl viitorului avocat și scriitor Valeriu Ion Găgiulescu era ofițer de
carieră, iar mama absolvise Conservatorul “Unirii” din Chișinău. Din
păcate, la un an și două luni, Valeriu Ion Găgiulescu rămâne orfan de
mamă, așa că este crescut de bunicii dinspre mamă, la Chișinău, încă trei
luni - până la 28 iunie 1940 – când Basarabia este predată. Bunicii, tatăl
și copilul Valeriu Ion Găgiulescu se refugiază în Teleorman, între timp tatăl
minorului căsătorindu-se cu o altă basarabeancă. La Turnu Măgurele,
copilui Valeriu Ion urmează școala generală, liceul și postliceala, apoi se
înscrie, frecventează și termină Facultatea de drept a Universității din
București. Se reîntoarce la Tr. Măgurele, unde Valeriu Ion Găgiulescu
lucrează 21 de ani la Banca Națională, apoi – răstimp de alți 23 de ani –
activează în domeniul justiției, ca magistrat și avocat, ieșind la pensie în
anul 2002, ca avocat.

201
 Ca om de litere, Valeriu Ion Găgiulescu debutează publicistic încă din
perioada 1956-1965, dar editorial abia în 2006 cu vol. Ca floarea
câmpului (ed. I, Alexandria: Editura Tipoalex). Curând, în 2008, își publică
alte două cărți, Amurg și Potcovarul lui Pegas – ambele la Editura
“Opinia” din Brăila. Urmează apoi alte trei opere: De-a râsu’ – plânsu’
(Brăila: Ed. Istros, 2015), Ultimul cioban (București: Ed. BookBreack
Publishing, 2016) și Din lutul luncii (Craiova: Ed. Sitech, 2016). În 2017
însă, Valeriu Ion Găgiulescu își republică, într-o variantă revizuită, romanul
…Ca floarea câmpului… (Siliștea-Brăila: Editura InfoEST, 190 p.).
Dar, iată, Valeriu Ion Găgiulescu revine afectiv în satul soției și al
soacrei sale, cum, de altfel, s-a întâmplat în 14 aprilie 2018, când a fost
martor și vorbitor la dezvelirea plăcii comemorative de pe casa lui Dimitrie
Stelaru, apoi – în 1 iunie 2018 – cu ocazia inaugurării Muzeului
Localității Segarcea Vale, în clădirea primei școli a satului component
acesteia, Olteanca.

Tabita Chiriac – Merlea (20 ian. 1958), scriitoare

Tabita Chiriac - Merlea (cu numele la naștere: Tabita Merlea) – v.

Foto 36 - s-a născut în 20 ianuarie 1958, la Bragadiru, în județul
Teleorman, din părinții țărani agricultori, Alexandru și Steliana Merlea.
După absolvirea învățământului obligatoriu (atunci, de zece clase), la
Zimnicea, Tabita Chiriac se căsătorește, în anul 1977, cu Marian Chiriac
din Segarcea Vale, fiul lui Pascu și al Fiței Chiriac. În anul 1991, Tabita
Chiriac - Merlea și soțul pleacă în Belgia și se stabilesc în Waterloo. Acolo,
Tabita Chiriac - Merlea a absolvit liceul economic, după care a fost contabilă
în oraşul Bruxelles. Este perioada când are loc și debutul editorial al Tabitei
Chiriac-Merlea, mai precis - în anul 1998 – când publică romanul Floare
de dovleac, cu concursul Editurii “Vremea” din București (304 p.).

202
 Din anul 2018, scriitoarea Tabita Chiriac-Merlea locuiește în Spania,
în prezent, bucurându-se de trei copiii mari, căsătoriți, și de nouă nepoți.
De la debutul din anul 1998 și până în momentul de față, scriitoarea
teleormăneană Tabita Chiriac-Merlea a mai publicat două romane şi două
volume de poezii, după cum urmează: romanul Le prix d'un geste
(Luxemburg: Editura Lux, 2000, 166 p., dar retipărit în 2016, de Editura
Edilivre, din Paris, tot cu 166 p.); volumul de poezii Un susur blând și
subțire (Câmpina: Editura Zappy’s, 2001, 114 p.); alt volum de poezii,
Intersecție de timp (Câmpina: Editura Zappy’s, 2008, 272 p.), respectiv,
volumul de proză, Printre noi (Galați: Editura “Sfântul Ierarh Nicolae” din
Galaţi, 2012, 286 p.).
Despre scriitoare și despre activitatea sa au consemnat în monografii
și dicționare următorii: Marin Gh. Cazacu (v. p. 251în volumul Zimnicea,
File de monografie, Alexandria: Editura “Teleormanul liber”, 2004, 280 p.
cu il.) și Stan V. Cristea (v. p. 104 în Dicționarul scriitorilor și publiciștilor
teleormăneni, Alexandria: Editura Rocriss, 2005, 536 p.).

Daniela Elena Sarău (1 septembrie 1972), manager internațional,

specialistă în mediere

Daniela Elena Sarău (v. Foto 37) s-a născut la București, ca Daniela
Elena Apostol, la data de 1 septembrie 1972, avându-i ca părinți pe Ion și
Petruța Apostol, părinți care aveau să plece din țară, în anul 1985,
stabilindu-se în Austria. Daniela Elena Apostol, rămasă la București, se
căsătorește aici, “de Revoluție”, în ziua de 21 decembrie 1989, cu Cristinel
Sarău, devenind astfel Daniela Elena Sarău. Nunta are loc în ziua de 9
ianuarie 1990, tot la București, după care a urmat și stabilirea lor la Viena.
După cum se vede, legătura Danielei cu familia Sarău este prin soțul
ei, Cristinel Sarău (ns. la 1 august 1970, tot la București), ale cărui rădăcini
sunt segărcene. El este văr al doilea cu Gheorghe Sarău, iar părinții lor sunt
verișori primari, anume, tatăl lui Cristinel Sarău - Florea Sarău (ns. în 16
203
februarie 1931, în com. Traian, jud. Teleorman - m. în 28 mai 2009, la
București) - și tatăl lui Gheorghe Sarău – Petre Sarău (ns. la 17 mai 1935,
în Segarcea Vale – m. în 21 iunie 1997, la Segarcea Vale). Tatăl lui Florea
Sarău (Stancu Sarău) și al lui Petre Sarău (Ion Sarău) erau frați, născuți la
Segarcea Deal, și după ce mama lor (Tudora Sarău) avea să moară de
tânără, iar tatăl lor (Radu Sarău, care se recăsătorise și o luase cu el și pe
nou-născuta Maria (Marița) - ns. în 1989) avea să moară și el curând, la
numai 38 de ani, copiii au fost dați atunci de bunicul lor, de bătrânul
Marin Sarău, în creștere, de foarte mici, famiilor Ion Pârvulețu și Gherghe
Pârvulețu (fiecare familie luând de suflet câte unul din cei doi frați și
împroprietărindu-i mai târiu, în 1916, dar în acte copiii au purtat în
continuare numele de Sarău, nu pe cel al familiei Pârvulețu). Așadar, Ion
Sarău (Pârvuleț) – bunicul lui Gheorghe Sarău – locuiește la Segarcea Vale
(până la decesul său în 1944, rămânând după el văduva Gherghina Sarău,
m. în 1982). Celălalt frate, Stancu Sarău (Pârvulețu), părăsise localitatea,
ca adolescent, și se stabilise în satul Traian (jud. Teleorman), prin căsătorie,
venind acolo - între timp - ca adventist (avea să decedeze în aceeași zi cu
soția lui, în 24 dec. 1986, la București – înmormântați fiind la Traian).
Întorcându-ne la Daniela Elena Sarău să arătăm că după școala
generală, liceu și după plecarea, în 1990, în Austria, a primit cetățenia
austriacă în anul 1995. În perioada 1990-2006 a activat în diverse
companii și concerne, a activat și la organizația “Drepturile Omului” din
Austria. Anul 2006 marchează absolvirea Academiei de Comerț din Viena,
la specializarea “Marketing și management internațional” și, între 2007-
2009, o găsim ca director de proiect însărcinat cu exportul pentru Italia,
Țările baltice și România din partea Companiei Brucha – lider pe piața
austriacă atunci de panouri industriale.
De o tenacitate rară, Daniela Elena Sarău traversează în acest
răstimp o perioada când și lucrează, având responsabilități înalte, dar și

204
studiază, pe mai departe, urmând și alte două facultăți, câteva stagii la
masterat și cursuri universitare de specializare.
Astfel, între 2009-2010 este director pentru vânzări la export,
director general pentru România, tot din partea Companiei Brucha, dar, în
paralel, se înscrie, în 2009, și absolvă Facultatea de Economie Mittweida
din Germania (în 2012) cu specializarea management internațional, o
facultate absolvită de nume sonore în plan internațional (ca: Friedric Opel –
inginer și antreprenor în industria de automobile, Walter Bruch –
inventatorul sistemului Pal TV, Gerhard Neumann – vicepreședintele de la
General Electric, dar și Hans Bahlsen – antreprenor în industria alimentară
etc.). Și tot în 2012, ambițioasa Daniela Elena Sarău promovează alte
structuri importante de pregătire, anume: 1. cursurile universitare de
“Mediator academic” la ARGE – Viena, având acolo profesori de elită (dr.
Ruth Mischinick – la analiza conflictuală și drepturile omului; prof. dr.
Joseph Duss von Werdt – psiholog, teolog, profesor elvețian – pionier al
medierii și specialist în terapia familială, 2. masterat în Mediere și
managementul conflictului – la ARGE Bildungmanagement – Viena,
beneficiind de prestația prof. univ. dr. Gerhard Benetka – directorul
Departamentului de Psihologie al UNiversității private “Sigmund Freud” din
Viena.
Din 2011 și până în 2013, românca austriacă Daniela Elena Sarău a
fost consultant și Director general pentru România al Companiei
Thyssenkrupp Hoesch Baussysteme GmbH, știindu-se faptul că acest concern
producător de oțel este cel mai mare la nivel european. Dar, să observăm că
Daniela Elena Sarău înțelege în permanență nevoia de pregătire și o
regăsim, în 2013, din nou studentă, de data aceasta urmând Facultatea de
Drept “Johanes Kepler” din Linz – Austria.
După câțiva ani, Daniela Elena Sarău s-a reîntors cu lucrul și cu
studiile la Viena, locuind cu familia, nu înainte de a face un frumos cadou
românilor, un ghid de lucru intitulat Profesia de mediator, o premiză

205
optimist, Studiu de caz și perspective, după aderarea României la U.E.
(București: Editura Semne, 2013, 104 p., ISBN: 978-606-15-0328-5),
demers despre care jurnalista Clara Mărgineanu spune, între altele: “Daniela
Sarău este fără îndoială o profesionistă, un om de afaceri de success, care,
prin prezența și eforturile ei, unește câteva lumi. România și Austria sunt
țările ei deopotrivă și autoarea își dorește să armonizeze relațiile economice,
diplomatice, de afaceri dintre state, spre beneficiul tuturor.”. Succes! –
spunem și noi.

206
SATUL SEGARCEA DEAL –

SATUL OLTEANCA

Ștefan Stănculescu (1 octombrie 1944) - inginer profesor, poet

Viitorul poet Ștefan Stănculescu (v. Foto 38) s-a născut la 1

octombrie 1944, în Municipiul Turnu Măgurele, fiind fiul tipografului
Gheorghe Stănculescu și al Nicolinei Dugheanu, casnică. Legătura sa cu
Segarcea Vale este prin soție, profesoara de chimie Răduinea M. Floarea
(fiica lui Marin Răduinea – din Olteanca - și a Stanei Chiriac - din
Segarcea Vale). Bunicul ei, Răduinea Florea a deținut funcția de primar în
timpul guvernării Partidului Țărănist.
Ștefan Stănculescu, după ce a parcurs clasele primare la Școala
primară de băieți nr. 2 și pe cele gimnaziale obligatorii în urbea natală
(1951-1958), adolescentul urmează Liceul ,,Unirea” din Turnu Măgurele
(între 1959-1963), apoi - ingineria la Facultatea de Construcții a
Institutul Politehnic “Traian Vuia” din Timișoara (între 1963-1968).
Obsesia poetică l-a dominat tot timpul pe Ștefan Stănculescu, încă
din adolescență, când, pe la 16-17 ani, avea ocazia ca - sub îndrumarea
atentă a profesorului de română, scriitorul Florian Crețeanu, și în tovărășia
câtorva colegi de liceu, viitori poeți, între care Lucian Teodosiu, Dumitru
Vasile Delceanu, Florin Burtan, Rodian Drăgoi, Constantin Ciubotaru -, să-l
cunoască și să beneficieze de povețele lui estetice, năstrușnic plăsmuite și
demonstrate, pe nimeni altul decât pe poetul boem, Dimitrie Stelaru, aflat,
după cum se știe, în acea perioadă, în surghiun la Turnu Măgurele, izgonit
fiind de răceala pro-stalinistă din redacțiile bucureștene ale vremii, lăsat de
confrații săi – decidenți și fără suflet - fără ajutor scriitoricesc, iar în orașul
în care trăia mama lui - fără cartelă de pâine, fără alte surse de viețuire
207
decentă. Marele Poet - cum era încă tainic numit în intimitate de condeieri
lucizi dintr-o mică parte din breasla scriitoricească neracordată încă la
bazinul sovieto-novicovian – își “juca” tragedia, punându-și o mască jalnică
de comedian, în fond o scenă crud de tristă, “vânzându-și” cu generozitate
acestor tinerei secretele estetice ale artei poetice, prin tertipuri și apropouri
fine și aparent voioase, pentru un doi lei de o tărie ieftină ori de o țigară.
“Rușinea” nu era a Maestrului, ci a confraților literari, culturnici complici,
muți, orbi și surzi.
După terminarea facultății, Ștefan Stănculescu primește încadrare ca
profesor ing. la Grupul școlar agricol nr. 2 din Craiova, unde predă în anul
școlar 1968-1969, apoi vine acasă, la Turnu Măgurele, unde îl vom regăsi
în mai multe unități de învățământ și, cu unele întreruperi, și ca inginer în
producție, după cum urmează: profesor ing. la Liceul Agricol (1969-1973),
ing. hidrotehnic la I.E.I.I.F. București – Sistemul Turnu Măgurele (1973-
1974), profesor ing. la Centrul școlar de chimie (1974-1983). Acum - în
1976 - se înregistrează și debutul său publicistic, tardiv, în revista “Ecouri
dunărene”. În continuare, Ștefan Stănculescu ocupă funcția de ing. principal
la Combinatul de Îngrășăminte Chimice din Turnu Măgurele (1984), revine
timp de trei ani ca prof. ing. la Liceul de matematică-fizică ,,Unirea”
(1984-1987). Acum, atât pregătirea în domeniul ingineresc, cât și spiritul
său creator îl inspiră, încât în acești ani de profesorat să realizeze un mijloc
de învățământ pentru care obține, în anul 1986, un certificat de
inventator pentru invenția didactică “Dispozitiv pentru ilustrarea
compunerii forțelor”, iar în 1987, la Simpozionul național “Creativitate și
eficiență în învățământ”, de la Piatra Neamț, i se acordă “Diploma
Consiliului Național pentru știință și tehnologie”, ca urmare a realizării
acestora. Și, iarăși, Ștefan Stănculescu activează în producție ca ing.
principal la Trustul Antrepriză Generală de Construcții Hidrotehnice
București (cu punctul de lucru “Antrepriza de Construcții Hidrotehnice
Turnu Măgurele” - între 1987-1989), după care acesta este numit șef de

208
brigadă adjunct la Antrepriza de Lucrări Hidrotehnice Speciale “Jiu-Olt-
Drăgănești Olt” (1989-1990).
Din 1990, Ștefan Stănculescu avea să se întoarcă la prima „dragoste
profesională”, anume, să revină în învățământ. Astfel, este, mai întâi,
profesor la Grupul Școlar Industrial nr. 1 din Tr. Măgurele (1990-1991),
apoi ocupă funcția de inspector școlar județean pentru disciplinele tehnice,
la Alexandria, în structura Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, unde
activează răstimp de șapte ani (1991-1998). Din 1998 și până la
pensionare, Ștefan Stănculescu a predat ca prof. ing. la Colegiul Tehnic
“General David Praporgescu” din Turnu Măgurele.
Poetul Ștefan Stănculescu a publicat versuri în mai multe reviste
(„Curierul Primăriei”, „Zburătorul” ș.a.), iar volumul său de debut a apărut
în anul 2000 (v. Arcaș la poarta lumii. Poezii, Alexandria: Editura
“Teleormanul liber”, 69 p.). Acestuia i-a urmat tomul Focul din vatră,cu o
postfață semnată de Ștefania Panea (Alexandria: Editura “Teleormanul
liber”, 2003, 88 p.), acum primind și “Premiul pentru Poezie” din partea
Consiliului Județean Teleorman.
De bună seamă, autorul a editat și alte volume, plăsmuite în liniștea
creativă pe care noul statut de pensionar o generează, cum sunt: Stăpânind
stepa pustie (Prefață: Mircea Dragnea, Alexandria: Tipoalex, 2010, 158 p.,
ISBN: 978-973-1821-76-4), Iubind (Prefață: Dumitru Vasile Delceanu,
Alexandria: Tipoalex, 2014, 142 p., ISBN: 978-606-621-048-5),
Scrisori fără răspuns (Prefață: Monica Ioana Cristea, [A doua] Prefață:
Valeriu Ion Găgiulescu (Alexandria: Tipoalex, 2018, p. 160, ISBN: 978-
606-621-098-0). Îi dorim sănătate și multe izbânzi creatoare în
continuare!

209
 IV. EXPONENȚI (FĂRĂ NICIO ASCENDENȚĂ ÎN SATELE
SEGĂRCENE) TRĂITORI O VREME ÎN LOCALITATE, ÎN:
SATUL SEGARCEA VALE

Nicușor Glonț (29 februarie 1956), fotbalist cu activitate sportivă la

nivel național

Nicușor Glonț (v. Foto 39) s-a născut la data de 29 februarie 1956,
în orașul Turnu Măgurele, dar a copilărit și a învățat la Segarcea Vale, tatăl
său fiind aici milițian, șef de post și, deși vremurile staliniste erau tulburi,
“milițianul” a dovedit multă omenie. Că aici a copilărit și a exersat fotbalul,
Nicușor Glonț însuși recunoaște acest lucru, arătând că fotbalul de pe
“maidan”, cu copiii din Segarcea Vale, i-a conferit, ulterior, tehnica în joc –
după cum spune într-un interviu, Glonț spre poartă, consemnat de Ioan
Viorel (v. situl: www.evz.ro/glont-spre-poarta.html, stocat on-line sâmbătă,
14 februarie 2015): „Sunt născut în Turnu Măgurele, acolo aveam casă,
dar am copilărit la Segarcea Vale, un sat de lângă Turnu, unde tata era
milițian, șef de post. Vedeți de ce de mic am fost dinamovist? Ei bine, toată
ziua eram pe maidan, acolo mi-am cizelat tehnica, acolo am învăţat să dau
la fel de bine cu ambele picioare, pentru că viteza şi viteza de reacţie au fost
native”.
Nicușor Glonț a urmat, așadar, grădinița la Segarcea Vale (unde a fost
coleg de grupă cu Gheorghe Sarău), apoi el a rămas la Școala Generală din
Segarcea Vale, pe care o termină în anul 1971, iar unii dintre elevi, situați
cu casele mai aproape de Satul Olteanca, după o săptămână de școală în
clasa I, au fost “expediați”, navetiști – pe jos – la Olteanca pentru a urma
clasele I-VIII.
Între 1971-1974, Nicușor Glonț este elev al Liceului Teoretic
“Unirea” din Turnu Măgurele. Încă din timpul liceului, mai precis, la 16 ani,

210
este cooptat ca fotbalist în divizia C, la “Cetatea” Turnu Măgurele (între anii
1972-1975), jucând apoi la “Chimia” Turnu Măgurele, între 1975-1979,
dar deja în Divizia B.
Talentatul și imprevizibilul atacant este curtat și motivat cu mulți
bani de către o serie de facilitatori ai unor cluburi sportive (Politehnica Iaşi,
F.C. Jiul, Viitorul Scorniceşti etc.), dar Nicușor Glonț dorea să ajungă unde el
visa de mic, la Dinamo. Așa că se transferă la Dinamo București, în Div. A,
unde joacă între 1979-1980. Accidentându-se însă la genunchiul stâng,
într-un meci cu Gloria Buzău, “acasă”, pe stadionul din Ştefan cel Mare,
după o recuperare de opt luni, Nicușor Glonț este transferat la Progresul
București, tot în divizia A. Este apoi “împrumutat” la FCM Galați “Oţelul”
(în Div. A, între 1981-1982), ca apoi să revină în București, la noua echipă
“Victoria București”, care era ”ocrotită” de Miliția Capitalei București (joacă
aici aproape șase ani, între 1982-1984 în Div. B, iar între 1985-1987 -
în Div. A).
În septembrie 1985, fotbalistul se căsătorește cu Marilena-Roxana, la
Câmpina, și - după an - au împreună un copil. Își continuă apoi activitatea
fotbalistică la F.C. Brăila (Div. B, între 1987-1988) și la Olimpia Râmnicu
Sărat (Div. B, între 1988-1989), iar ultimul club la care a jucat Nicușor
Glonț a fost “Unirea” Slobozia (în Div. B, între 1989-1990).
În anul de cotitură istorică, Glonț Nicușor este convocat pentru o
scurtă vreme la Dinamo București, “în primăvara lui 1990, când jumătate
de echipă era la lotul național, care se pregătea pentru Mondialul din Italia,
și nu mai avea cine să joace pe final de sezon. Am jucat şi eu, a jucat şi
Lucescu, deşi avea 45 de ani, şi am câştigat titlul atunci!” – arată sportivul
într-un interviul foarte reușit mai sus citat.
Prin urmare, în 1990, ca efect al unor decizii nedrepte induse de
Revoluție, fotbaliștilor militari dinamoviști li se iau gradele, Nicușor Glonț
pierzând, astfel, la vârsta de 34 de ani, gradul de locotenent. După cum se
confesează el, cu sprijinul unui fost profesor al său de la școala de subofițeri

211
de miliție, pe care o frecventase anterior la Câmpina, și cu aprobarea
specială obținută, Nicușor Glonț urmează un stagiu de pregătire, răstimp de
un an de zile, după care trece ca ofițer la Secția 6 Poliție din București, la
“Judiciară”, unde se ocupă de micile infracțiuni, de hoțiile de buzunare
(săvârșite prin autobuze de “șuți”) etc. și de unde, în 2005, iese la pensie.
În cariera sa sportivă i-a avut colegi pe unii dintre cei mai buni
fotbaliști ai vremii, ca, de ex., pe Cornel Dinu, Dudu Georgescu, Mircea
Lucescu ș.a., iar ca antrenori i-a respectat și i-a îndrăgit pe Angelo
Niculescu, Constantin Teașcă, Robert Cosmoc, dar și pe “’nea” Gelu Mircea
de la “Cetatea” Turnu Măgurele.
Întrebat într-un alt interviu (postat în 8 februarie 2015, pe
www.stirideturnu.ro/interviu-senzational-cu-nicu-glont), “La ce echipă v-
ar fi plăcut să jucaţi?”, Nicușor Glonț se confesează: “Dinamo a fost echipa
mea de suflet. Steaua nu m-a vrut. Rapid m-a dorit, dar nu m-am dus eu.
Era Motroc la Rapid. M-a vrut şi FC Olt. Era preşedinte Mitică Dragomir,
care venea la mine acasă în Turnu să mă ia şi îl dădea mama afară din
curte. Apoi m-am întâlnit cu el când am jucat la Victoria”.
Recpitulând și adăugând noi informații, să arătăm că Nicușor Glonț a
fost atacant la: “Cetatea” Turnu Măgurele (între anii 1972-1975);
“Chimia” Turnu Măgurele, între 1975-1979, în Divizia B; “Dinamo”
București, în Div. A, între 1979-1980; “Progresul” București, în Div. A
(1980);- FCM Galați “Oţelul”, în Div. A, între 1981-1982); “Victoria
București”, între 1982-1984, în Div. B, iar între 1985-1987 - în Div. A);
“F.C. Brăila” (Div. B, între 1987-1988; “Olimpia Râmnicu Sărat” (Div. B,
între 1988-1989); “Unirea” Slobozia, în Div. B, între 1989-1990);
Dinamo București (o scurtă vreme, în 1990).
De câțiva ani, Nicușor Glonț s-a mutat în localitatea Dobroieşti (lângă
Fundeni), la douăzeci de minute de București. Astfel, după pensionare,
Nicușor Glonț și-a continuat activitatea sportivă, ca antrenor, ca jucător în
meciurile demonstrative ale seniorilor (“Old Boys”) de la Clubul Dinamo,

212
avute cu seniorii de la Steaua, CSM Dunărea Giurgiu, Universitatea Craiova
etc., a luat parte la întâlnirile cu tinerii sportivi urmași ai clubului său, de
asemenea, antrenează copii și juniori fotbaliști. În 2015, Nicușor Glonț își
rezuma activitatea fotbalistică astfel: “Dinamo a fost echipa mea de suflet.
Steaua nu m-a vrut. Rapid m-a dorit, dar nu m-am dus eu /…/. M-a vrut
şi FC Olt. Era preşedinte Mitică Dragomir, care venea la mine acasă în
Turnu să mă ia şi îl dădea mama afară din curte. Apoi m-am întâlnit cu el
când am jucat la Victoria” (fragment din interviul postat în 8 februarie
2015, pe pagina www.stirideturnu.ro/interviu-senzational-cu-nicu-glont).
Toate cele bune, fotbalistule!

213
SATUL OLTEANCA

Andrei Ursu (13 septembrie 1914 - 13 iunie 2015) - învățător, antrenor

de oină, autor al unor contribuții privind istoricul oinei

Andrei Ursu (v. Foto 40) s-a născut la 13 septembrie 1914, în

comuna Cimișlia din judeţul Tighina – Basarabia) și a decedat la aproape
101 ani, în 13 iunie 2015, la Crângu, jud. Teleorman. A predat în Școala
Olteanca.
Andrei Ursu a urmat școala primară și clasele gimnaziale în comuna
natală , după care merge la Școala Normală de Băieți “Mihai Viteazul” din
Chișinău (Liceul Pedagogic), intrând al doisprezecelea (din 360 de candidaţi
pe 44 de locuri). În acest liceu, pe care îl termină ca șef de promoție (în
1938), deprinde și jocul de oină, sub îndrumarea profesorului Roman
Jalopeanu. Andrei Ursu este luat în armată, în Regimentul 21 Infanterie
Bucureşti, și, după serviciul militar, în 1939, întrucât avea studii, a fost
direcționat spre şcoala de ofiţeri de rezervă de la Ploieşti, fiind aici singurul
basarabean.
În scurt timp, Basarabia este desprinsă de România și trece sub
sovietici, prin ultimatum, la 28 iunie 1940, iar a doua zi, în 29 iunie
1940, Andrei Ursu este înaintat, de la gradul de elev-plutonier, la cel de
sublocotenent al Armatei Române, printr-un decret dat de Majestatea Sa
Regele Mihai. Fiind puși să aleagă între România și Basarabia trecută la
sovietici, tânărul alege să rămână pe teritoriul din România. Familia lui
rămăsese în Basarabia, adică părinții și frații Gheorghiţă şi Ion. Tatăl lor a
fost considerat chiabur și deportat în Siberia, la Murmasnk. Nici nu știa bine
rusește, iar ceea ce învățase se rezuma la citit și scris cu majuscule, cum
deprinsese din abecedatul fiului său, Andrei.
În acest context istoric, Andrei Ursu este mobilizat, în 1941, în
Regimentul 21 infanterie, ca sublocotenent al Armatei Române, și pleacă pe
front. Luptă la Odesa (1941) și Stalingrad (= Volgograd, între 1942-

214
1943), este rănit grav și stă șase luni internat în Spitalul Militar Central,
este decorat cu „Coroana Rmâniei” și „Steaua României”.
Probabil, în 1944 -1945, Andrei Ursu vine (sau revine) la Școala
Olteanca pe post de învățător, căci nu știm precis dacă, între 1940-1941,
înainte de mobilizarea lui din 1941, prinsese să predea aici sau nu. La
această școală, pe lângă știința de carte, Andrei Ursu le insuflă elevilor săi
dragostea pentru jocul de oină, învățându-i acest sport, devenit popular. În
1948, când se introduce studiul limbii ruse în sistemul educațional
românesc, Andrei Ursu, ca, de altfel, foarte mulți dintre basarabenii
refugiați, a fost trimis să urmeze, răstimp de trei ani, în paralel, Institutul
“Maxim Gorki” din București, unde a fost foarte bine apreciat pentru
cunoștințele sale de limba rusă. Îi stăruia însă în memorie transmutarea de
către sovietici a tatălui și a familiei lui în Siberia și decide ... să nu termine
institutul, preferând să rămână învățător și să nu mai vorbească această
limbă. Rămâne la Olteanca până în anul 1950, când se mută la Crângu,
unde, la vârsta de 36 de ani, se căsătorește cu Petra, locuind și funcționând
ca învățător și ca antrenor de oină până la pensionarea lui în 1976. Aici, la
Ologi – cum se chema atunci Crângu – a găsit un teren deja “afânat”,
deoarece, între 1926 şi 1930, un înaintaș, profesorul Mielu Marinescu,
adusese oina în sat. Dar Andrei Ursu nu i-a învățat pe copiii din Crângu
doar știința de carte și oina, ci i-a inițiat și în dansurile populare. Andrei
Ursu avea să-și revadă familia rămasă în URSS abia în anul 1959, când i
s-
a dat aprobarea în acest scop.
În anul 1995, Andrei Ursu își adună articolele din “Buletinul
informativ “Oina”” (căci Andrei Ursu a avut o colaborare permanentă cu
Federația Română de Oină) și-și publică prima sa carte, O viață în slujba
unei pasiuni (București: Federația Română – Sportul pentru toți, 114 p. +
ilustrații). Fiul lui, inginerul Marcel Ursu (n. în 1951), avea să ajungă și el
jucător de oină, chiar președintele Federației Române de Oină (în 2002).

215
 În anul 2004, la cei 90 de ani ai săi, Andrei Ursu a fost recompensat
de Federaţia Română de Oină cu o diplomă și un trofeu pentru contribuția
sa la perpetuarea și dezvoltarea oinei în matca românească teleormăneană
și nu numai.
Despre viața și activitatea învățătorului, a sportivului și a antrenorului
Andrei Ursu citim într-o nouă carte a sa, apărută în 2014 (v. Andrei Gr.
Ursu, Oina - sportul tradițional românesc în satul teleormănean Crângu [cu
o monografie de Petra Ursu, Satul tradițional Crângu, p. 77-122; v.
Portrete… de prof. Dumitru Buiac, p. 123-128], Cluj Napoca: Editura
Eikon, 2014, text 128+2 p. și 12 p. il.), la pagina 129 găsind și o
fotografie, din anul 1946, exact din perioada când, după război, Andrei
Ursu se afla la Olteanca (v. și alte surse: Stan V. Cristea, Județul Teleorman.
Dicționar bibliografic, Alexandria: Editura „Teleormanul liber”, 1996, p.
701); Andrei Ursu, cel mai titrat antrenor de oină din Crângu, a ajuns la
97 de ani, 29 aprilie 2011, în “sportlocal.ro (Teresport)”; Răzvan Luțac,
Andrei Ursu, supranumit "Părintele oinei în România", a murit sîmbătă, la
vîrsta de 100 de ani, în “gsp.ro – gazeta sporturilor” (v. text și foto
preluată de la televiziune, la https://www.gsp.ro/sporturi/altele/, marți, 16
iunie 2015).

216
SATUL SEGARCEA DEAL -

V. EXPONENȚI SPRIJINITORI (FĂRĂ NICIO

ASCENDENȚĂ ÎN LOCALITATE), CU ACTIVITATE

ÎN SATUL SEGARCEA DEAL

Gigi Țeican (9 octombrie 1967) - asistent medical cu debutul profesional la

Segarcea Deal, arheolog independent, descoperitor de dovezi istorice inedite
în acest sat

Gigi Țeican (v. Foto 41) s-a născut tot pe malul stâng al Oltului, la
Turnu Măgurele, nu departe de Segarcea Vale, în ziua de 9 octombrie
1967. După clasele primare și gimnaziale terminate în orașul natal (1974-
1982), adolescentul Gigi Țeican frecventează Liceul Industrial nr. 2 din
Turnu Măgurele (între 1982-1986), ca apoi, după satisfacerea serviciului
militar obligatoriu (în perioada 1986-1988), avea să lucreze la IME Turnu
Măgurele, ca bobinator motoare electrice, până în 1992, când se ivește
posibilitatea de a se înscrie și urma Școala postliceală, pe care o absolvă în
anul 1995, obținând calificarea de asistent medical.
În această calitate, Gigi Țeican a funcționat o vreme și la Segarcea
Deal (în perioada 1995-1999), de atunci și până în prezent desfășurându-
și activitatea, în aceeași profesie, în cadrul CMI Moisei Reta.
Gigi Țeican și-a completat pregătirea printr-un curs destinat formării
de operatori pentru introducerea, validarea și prelucrarea datelor (Cod COR
4113.2.1, promoția 2007) și, în permanență, și-a întreținut, prin studiu
individual, pasiunea pentru istorie și arheologie, având în atenție, în
principal, zona transalutană și alutană. Astfel, întreprinde o serie de
cercetări, pe cont propriu sau în colective de cercetători, în cadrul cărora
este inclus grație cunoștințelor, priceperii, dăruirii sale, identificând mai

217
multe dovezi, de cele mai multe ori inedite pentru punctele de cercetare
abordate. Din anul 2015, Gigi Țeican este voluntar în cadrul Proiectului
Limes Transalutanus, sub coordonarea dr. Eugen Teodor, arheolog în cadrul
Muzeului Național de Istorira României din București, și a publicat articole,
între 2016-2018, în revista “Ecouri Dunărene”.
Gigi Țeican este în momentul de față persoana care cunoaște cel mai
bine istoria Municipiului Turnu Măgurele, dar și a zonei de interes istoric din
proximitatea Cetății Turris, rodul documentării lui fiind condensat în două
volume monografice, aflate în curs de pregătire în vederea editării și
tipăririi, privitoare, pe de o parte, la “istoricul orașului Turnu Măgurele”, iar
pe de altă parte – la „istoricul Cetății Turris”.
Cea mai mare bucurie a lui este legată de descoperirile făcute la
“Cișmele” din Segarcea Deal - împreună cu ing. Mihai Micu și cu pictorul
Dumitru Negru (aceștia doi provenind din Segarcea Vale) – exact în
dimineața zilei de 1 iunie 2018, cu câteva ore de inaugurarea, în satul
Olteanca, a Muzeului Localității Segarcea Vale. Fragmentele colectate se află
deja expuse în acest Muzeu, ele provenind din epoci diferite, din preistorie și
până în perioada medievală. Am spune că dovada cea mai important o
constituie un fragment de cărămidă romană, de secol II-III e.n, ce conține o
ștampilă. În urma analizării fragmentului în discuție, de către specialiștii de
la Muzeul Național de Istorie a României, se poate vorbi de atestarea
prezenței la Segarcea-Deal a unității militare auxiliare Numerus Surorum
sagittariorum (v. Foto 42 și Foto 43).
Neobosiți și stăruitori, Gigi Țeican și Mihai Micu reiau căutările, în luna
august 2018, în zona Cișmele (cum spun localnicii: “Ceșmele”) de la
Segarcea Deal, descoperind de data aceasta o farfurie din perioada
medievală târzie (posibil, de sorginte turcească), pictată frumos în culori vii
și aflată într-o stare de conservare destul de bună, dar au reperat și urme
de locuire romană, prin descoperirea unei bucăți de țiglă romană, alături de
multe fragmente de ceramică provenind din Epoca Bronzului, a Fierului,

218
alături de cele de factură romană ori medievală. La final de aprilie, cei doi
au mai descoperit alte piste arheologice în aria “Ceșmelelor”). Dedicarea și
stăruința lui Gigi Țeican (pe ploaie, pe vând, pe ninsoare, pe arșiță, pe noroi
ori praf) întru restabilirea adevărului istoric - prin dovezile care s-au lăsat
recent descoperite, dar multe mostre fiind încă ascunse în ținuturile noastre
segărcene, așteptând să fie date la iveală – nu fac decât să ne simțim
onorați și să vedem ceva mai mult în această nobilă întreprindere a lui,
anume, o chemare divină pe care – se pare – deocamdată o aude doar el,
încercând să o facă să rezoneze și spre alți câțiva. Bravo și mulțumiri!
*
* *

Dragi segărceni din tustrele satele!

Iată, între decembrie 2016 – mai 2019, v-am dedicat cinci cărți
privitoare la valorile noastre. Fie ca tinerii de azi și generațiile viitoare de
tineri și adulți să ducă mai departe aceste preocupări de valorizare a
oamenilor din ținuturile noastre segărcene! Altfel, se așterne uitarea și
căpătăm sentimentul că nu venim de niciunde, că nu avem valori, că nu
știm încotro ne îndreptăm. Vă doresc să sporiți înmiit acesată trudă a mea!

219
 Album cu fotografiile la care s-au făcut trimiteri în text

Foto 1: Primarul ing. Manolea Florea, prof. dir. Iuliana Ristea și prof. univ. dr. Gheorghe
Sarău la Ministerul Educației Naționale, în decembrie 2017. Foto: Liliana Găină)

Foto 2: Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Segarcea Vale, judeţul Teleorman, în anul 1943.
(fototecaortodoxiei.ro/segarcea-vale)

Foto 3: prezentarea lui Stelian Popescu – Segarcea la p.

119-120

220
Foto 4: Ștefan Zisulescu, Foto 5: Dimitrie Stelaru la 16 ani Foto 6: Ion Segărceanu
cu doctorat în psihologie Canada, 2018
la Berlin, în perioada interbelică

Foto 7: Dumitru Negru, pictor Foto 8: Pascu Geabou, misionar

baptist Foto 9: prof. univ. dr.
Marin(ică) Drăgulinescu,
decan al Facultății de
Electronică din București
(foto: Gheorghe Sarău, 2015)

Foto 10: Biserica “Cuvioasa Parascheva” (foto:

Gheorghe Sarău, 2017)

221
Foto 11: Poetul Rodian Drăgoi Foto 12: Lingvist, prof.univ. dr.
Gheorghe Sarău

Foto 13: Pictorița Nona Elena Stuparu

Foto 14: asist.

drd. Lavinia Pencea Foto 15: Scriitorul Florian Cristescu

222
 Foto 17: atașat militar Voicu Țugurel
Foto 16: învățătoarea Teodora Pieptan,
monografa satului Segarcea Deal

Foto 18: preot ortodox misionar

internațional, Dumitru Găină
Foto 19: prof. univ. dr. Stelian Găină
la facultățile bucureștene de matematică și de arhitectură

223
 Foto 20: profesorul Lincă Cocoșilă – al doilea
monograf al satului Olteanca - alături de fosta sa
elevă, prof. Iuliana Ristea, succesoarea acestuia
peste ani ca directoare a Școlii Gimnaziale
Segarcea Vale

Foto 21: Interpretul vocal de muzică populară

muntenească Nicolae Martin, primul cântăreț profesionist al comunei

Foto 22: Fotbalistul Florea Bălosu, primul fotbalist

din comuna Segarcea Vale cunoscut la nivel
național, cu activitate sportivă la Farul Constanța

224
Foto 23: avocat, prof. univ. dr.
Viorel Găină la Universitatea
din Craiova
Foto 24: scriitor și redactor radio,
Lucian Teodosiu

Foto 25: lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu,

la Facultatea de Electronică din București,
scriitor și teolog

Foto 26: ing. Mihai Micu, cartograf și arheolog independent

225
Foto 27: Miruna Eliza Gil, profesoară
universitară în SUA Foto 28: avocat, cadru universitar,
Alexandru Mihnea Găină

Foto 29: gazetarul și scriitorul

Marin Chelu
Foto 30: Florian Chelu - chitarist
și solist vocal, inventatorul sonetului
muzical, autorul mai multor volume
în domeniu

226
 Foto 31: chitaristul și solistul vocal,
Lucian Chelu

Foto 32: solista vocal Alexandrina Chelu (Foto: Judit Platon)

227
Foto 33: poetul Virgil Andronescu
(Andronache Virgil – Nicolae)

Foto 35: avocatul și scriitorul Valeriu Ion Găgiulescu

Foto 34: renumitul rapidist Vali Bădoi

Foto 36: scriitoarea Tabita Merlea Chiriac

228
 Foto 38: poet și prof. ing. Ștefan Stănculescu
Foto 37: manager internațional,
Daniela Elena Sarău

Foto 40:
învățătorul și antrenorul de oină, Andrei Ursu

Foto 39: fotbalistul dinamovist,

Nicușor Glonț

229
 Foto 41: arheologul și istoricul independent, Gigi Țeican

Foto 42: Dovada existenței la “Ceșmele” în Segarcea-Deal a unității militare auxiliare

“Numerus Surorum sagittariorum”

230
Foto 43: Alte dovezi din epoci diferite (din preistorie și până în perioada medievală)

231
 Un alt prețios dar pentru comunitatea sa – iată cum am
putea numi acest nou demers al autorului, făcut celor trei sate
ale localității sale teleormănene de obârșie, Segarcea Vale, după
alte patru contribuții pe care acesta le-a dăruit consătenilor săi
(…)
De data aceasta, suntem în fața unei rețete de prezentare a
exponenților și personalităților unei comunități, căci autorul nu
procedează la o ordonare alfabetică ori cronologică a biografiilor
celor incluși în acest Dicționar cu personalități teleormănene
segărcene, ci inovează o compartimentare inedită, anume,
inserează articolele de prezentare în funcție de legătura
personalităților cu locul de obârșie segărcean.
NICOLAE BĂCIUȚ

232