Tehnici Și Investigații Nursing

Tehnici și investigații nursing 1
SONDAJE, SPĂLATURI, CLISME
1. SONDAJE
Reprezintă introducerea unei sonde sau cateter din metal, cauciuc sau material
plastic, prin căile naturale, într-o caviate naturală a organismului.
Scop:
 explorator:
 recoltarea de produse ale cavităţii sondate în vederea efectuării
examenelor de laborator;
 terapeutic:
 evacuarea conţinutului cavităţii sondate;
 introducerea unor substanţe medicamentoase;
 hidratare, alimentare;
 curăţirea cavităţii de substanţe dăunătoare organismului introduse
accidental sau formate printr-o dereglare a proceselor de digestie şi
metabolism;
Rolul asistentei:
 respectarea unei asepsii perfecte prin utilizarea soluţiilor şi a
materialelor sterilizate;
 sonda se va lubrifia sau uda pentru a uşura înaintarea, pentru a nu
produce căi false, fistule, sau pentru a nu perfora organul sondat;
 pregătirea psihică a bolnavului (vă urmării liniştea acestuia, instruirea
privind modul de colaborare în timpul sondajului pentru obţinerea
rezultatului dorit);
 în cazul spălaturilor cantitatea de lichid introdusă va trebui să fie mai
mică decât capacitatea cavităţii organului spălat;
 nu se va introduce lichidul de spălătură sub presiune;
 conţinutul evacuat prin sondaje sau spălaturi se păstrează (pentru a fi
văzut de medic şi a fi trimis la laborator);
 sondajele şi spălaturile vor fi notate în FO (şi numele persoanei care le-

a efectuat);
 eventualele greşeli comise cu ocazia sondajului şi spălaturilor vor fi
raportate imediat medicului pentru a combate de urgenţă complicaţiile
survenite.
Tipuri de sonde
Sondele reprezintă instrumentele folosite pentru sondaje şi spălaturi trebuie să
corespundă unor criterii generale astfel:
 suprafaţa sondelor trebuie să fie netedă (pentru a nu leza mucoasele);
 materialul din care sunt confecţionate trebuie să fie rezistent pentru a
nu se rupe în cursul sondajelor sau a spălaturilor;
 vârful acestora trebuie să fie bont pentru a nu produce leziuni ale
canalelor sau conductelor prin care sunt introduse şi pentru a nu forma
căi false.
 Sonde pentru alimentaţia enterala artificială
 Sonda naso-gastrica: Indicată în alimentarea de scurtă durată, când nu
există risc important de inhalare (boli intestinale inflamatorii,
anorexici, caşectici);
 Sonda naso-duodenală şi naso-jejunală: Indicată în nutriţia de scurtă
durată, în risc major de inhalare sau tulburări de evacuare a stomacului
(pacienţi cu tulburări de conştientă, AVC),
 Gastrostomie endoscopică percutanată: Indicată în alimentaţia enterală
de lungă duarata (pacienţi cu tumori esofagiene, tulburări persistente
de deglutiţie în boli neurologice);
 Jejunostomie endoscopică percutanată: Indicată în alimentaţia enterală
de lungă duarată cu risc major de inhalaţie, fără intervenţie chirurgicală
(pacienţi care prezintă tulburări de deglutiţie însoţite de tulburări ale
conştientei, diminuarea reflexelor de apărare).
 Sonde gastroduodenale (sonde gastrice)
 Preleverea lichidului gastric în scop diagnostic;
 Evacuarea sau aspirarea lichidului gastric sau al sângelui;
 Evacuarea aerului sau gazului după o reanimare cu ventilaţie pe mască;
 Evacuarea conţinutului gastric înainte de anestezie în intervenţia

chirurgicală de urgenţă;
 Evacuarea stomacului după absorţie orală de substanţe toxice (tentativă
de suicid);
 Sondă de alimentaţie gastrică sau duodenala la pacienţii cu AVC.
 Tipuri de sonde gastroduodenale
 Pentru utilizarea de scurtă durată: din PVC sau cauciuc, cu lumen unic
(folosite în scop diagnostic sau postoperator);
 Pentru utilizarea de lungă durată: din material sintetic (poliuretan sau
silicon) rezistent la aciditate, cu lumen unic sau dublu (folsite pentru
alimentaţie enterală, aspirarea secreţiilor şi evacuare);
Dimensiuni
 Lungime 75-120 cm cu diametrul de 8-12 ch pentru alimentaţie;
 Diametrul de 12-15 ch pentru evacuare şi spălătură;
 Diametrul de 30 ch pentru spălătura gastrică;
 1 ch = 1,3 mm (Charriere)
 Sonde de compresiune esofagiană
 folosite pentru oprirea hemoragiei produse de varicele esofagiene sau a
hemoragiei gastrice
 Tipuri de sonde de compresiune esofagiană
 Sonda Blakemore (două balonaşe de control, două lumene, un balonaş
de compresie a varicelor esofagiene, un balonaş gastric de fixare a
sondei);
 Sonda Linton (două lumene, balonaş de compresiune, balonaş de
control, balonaş gastric).
 Sondele intestinului subţire
 Lungime 120-310 cm;
 Confecţionate din cauciuc sau material plastic, prevăzute cu balonaş ce
poate fi umplut cu apă, aer sau mercur (facilitează intrarea în aval prin
peristaltism);
 Folosite pentru alimentaţie de compresiune şi eliberarea lumenului
intestinal.
 Tipuri de sonde ale intestinului subțire

 Sonda Miller-Abbott: cu lumen dublu, balonaş distal, lungime de 310
cm şi diametrul de 12-18 ch;
 Sonda Eudel: cu oliva metalică distală ce poate fi înlocuită de un
balonaş umplut cu mercur, confecţionată din cauciuc, lungime 250 cm
şi diametrul 14 ch;
 Sonda Cantor: confecţionată din cauciuc cu un singur lumen şi balonaş
distal umplut cu mercur, lungime 310 cm şi diametrul de 12-18 ch;
 Sonda Dennis: confecţionată din material plastic cu 3 lumene (unul
pentru a umfla balonaşul, unul pentru aspirarea conţinutului gastric şi
unul pentru spălătura sau evacuarea gazelor), lungime 250 cm.
 Sonde vezicale
Scop
 Diagnostic: prelevare de urină sau injectare a substanţei de contrast;
 Terapeutic: tulburări de evacuare a vezicii, obstrucţii subvezicale,
intervenţii chirurgicale.
Tipuri
 Sonda Nelaton ♂ & ♀;
 Sonda Mercier ♂;
 Sonda Pezzer ♂ & ♀ (cateterism suprapubian)
 Sonda Foley ♂ & ♀ (sonda permanentă cu balonaş).
fig. 1 Sonda Foley
fig. 2 Sonda Nelaton

SONDAJUL GASTRIC
Sondajul (tubajul) gastric reprezintă introducerea unui tub de cauciuc (sonda

gastrica Faucher sau Einhorn) prin faringe şi esofag în stomac.
Fig. 3 Sonda gastrica Faucher
Scop
 Explorator: recoltarea conţinutului stomacal în vederea evaluării funcţiei
chimice şi secretorii (chimismul gastric), studierea funcţiei evacuatoare a
stomacului;
 Terapeutic: evacuarea conţinutului stomacal toxic, curăţirea mucoasei de
exudate şi substanţe străine depuse, hidratarea şi alimentarea bolnavului,
introducerea unor substanţe medicamentoase.
Indicaţii
 În gastritele acute sau cronice, boala ulceroasă.
Pregătirea materialelor
 De protecţie: 2 sorturi din cauciuc sau material plastic, muşama şi aleza,
prosoape;
 Sterile: sonda Faucher sau Einhorn, 2 seringi de 20 ml, mănuşi sterile de
cauciuc, pense hemostatice, eprubete;
 Nesterile: tăviţa renală, tava medicală, pahar cu apă aromată, recipient de
colectare;
 Medicamente: la indicaţia medicului
Pregătirea pacientului
 Pregătirea psihică: se informează pacientul şi i se explică necesitatea efectuării
tehnicii şi este rugat să respecte indicaţiile date în timpul sondajului;
 Pregătirea fizică: se aşează pacientul pe un scaun cu spătar, se protejează cu

şorţul, se aşează tăviţa renală sub bărbia pacientului pentru a capta saliva ce
curge din gură acestuia, solicitându-i să menţină tăviţa în această poziţie;
 Tehnica se execută cu pacientul a jeune.
Execuţie
 Asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun şi îmbrăcă sorțul de cauciuc;
 Îşi pune mănuşile sterile;
 Umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag;
 Se aşează în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna stângă ţinându-l
între mână şi torace;
 Prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei, ca pe un creion;
 Cere pacientului să deschidă larg gura, să respire adânc şi introduce capătul
sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina
limbii, invitând bolnavul să înghită;
 Prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă foarte atent spre stomac
(la marcajul 40-50 cm citit la arcada dentară);
 Verifica prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu
ajutorul unei seringi;
 Se fixează sonda;
 Aşează la extremitatea liberă a sondei (când este necesară colectarea pentru o
probă) balonul Erlenmayer sau aspira sucul gastric cu seringa;
 Pentru a favoriza golirea stomacului, pacientul este rugat să-şi contracte
musculatura pereţilor abdominali;
 Se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă cu prudenţă, dar numai după
comprimarea ei cu o pensă hemostatică pentru a împiedica scurgerea în faringe
(pneumonie de aspiraţie);
 Când capătul sondei ajunge în gura pacientului acesta se prinde cu mâna stângă
şi se îndepărtează sonda;
 Goleşte conţinutul sondei în vasul colector şi aşează sonda în tăviţa renală.
Îngrijiri ulterioare
 I se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura, se şterg mucozităţile de
pe faţă şi bărbie, se îndepărtează tăviţa şi sortul de cauciuc, se aşează pacientul
într-o poziţie comodă.
Pregătirea produsului pentru examenul de laborator
 Se determină cantitatea evacuată;
 Se completează formularele de recoltare;
 Se trimit probele etichetate la laborator.
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnica, data, cantitatea şi spectrul macroscopic al sucului gastric
extras.
Accidente
 Greaţa şi senzaţia de vărsătură se înlătură fie printr-o respiraţie profundă fie se
efectuează anestezia faringelui cu o soluţie de novocaină 2%;
 Sonda poate pătrunde în laringe (apare reflexul de tuse, hiperemia feței apoi
cianoza) se îndepărtează sonda;
 Sonda se poate înfunda cu resturi alimentare desfundarea se face prin insuflaţie
cu aer;
 Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie.
 Tubajul gastric se efectuează în condiţii de perfectă asepsie;

 Sondajul gastric se poate efectua şi pe cale endonazală cu sonda Einhorn;
 Pacienţilor inconştienţi li se urmăreşte respiratia, culoarea feței (verificarea căii de
pătrundere a sondei se face prin introducerea capătului liber într-un pahar cu apă –
apariţia bulelor de aer confirma pătrunderea sondei în căile respiratorii;
 Se va evita ungerea sondei cu substanţe grase întrucât pot provoca greaţă.
INTRODUCEREA SONDEI BLAKEMORE
Pentru execuţia unui tamponament esofagian prin compresia segmentară a

esofagului şi a cardiei se folosesc mai multe tipuri de sonde, cea mai utilizată fiind sonda
Blakemore.
fig. 4 Sonda Blakemore cu dublu balonaș

Scop
 Terapeutic: realizarea hemostazei în HDS prin ruptura varicelor esofagiene,
când cantitatea de sânge pierdută este importantă şi/sau persistentă (peste 2U)
sau când tulburările hemodinamice nu se restabilesc după umplerea vasculară
cu 1000ml.
 Sterile: sonda Blakemore cu dublu balonaş, sonda gastrică, laringoscop, seringi
de 20 ml, pense hemostatice, comprese;
 Nesterile: aparat de aspirație, recipient de colectare;
 Medicamente: soluţie novocaină, substanţa lubrefiantă;
tehnicii;
 Pregătirea fizică: se evacuează conţinutul gastric, se verifică etanșietatea şi

funcţionalitatea balonaşelor, se lubrefiază sonda Blakemore, se face anestezia
orificiilor nazale, se verifică aparatul de aspiraţie, se reperează pe sonda distanta
nas - ombilic.
Execuţie
 Se introduce sonda endonazală, este împinsă progresiv şi prin mişcări de
deglutiţie va fi înghiţită până la marcaj (refluxul de sânge sau suc gastric
confirma prezenţa acesteia în stomac);
 Se umfla balonaşul gastric cu 200-250 ml aer;
 Se trage sonda astfel încât balonaşul să ajungă la joncţiunea eso-cardială şi se
fixează sonda la orificiul nazal;
 Se umflă balonaşul esofagian (60-80ml aer);
 Se aspira conţinutul sondei;
 Se ataşează sonda la punga colectoare care va fi situată decliv;
 Se verifică în permanenţă presiunea din balonaşe cu ajutorul unui manometru
(presiunea necesară hemostazei este de (50-60mmHg);
 Se supraveghează fixarea, permeabilitatea sondei, TA, AV şi episodul
hemoragic.
 Se va înscrie cantitatea de aer injectat pe fiecare tub al balonaşului;

 Pentru prevenirea ischemiei mucoasei şi ulcerarea bazei esofagului, se controlează
presiunea balonaşului (50-60mmHg) şi se dezumflă periodic (la 4h câte 15min);
 Dacă sângerarea nu este controlată balonaşul gastric se umfla la 300ml (dar în
balonaşul esofagian volumul de aer nu va depăşi 100ml);
 Se va evita compresia traheei prin balonaşul esofagian care poate determina necroza
esofagiană, pneumonie de inhalaţie, sughiţ, durere toracică.
SONDAJUL DUODENAL
Sondajul (tubajul) duodenal constă în introducerea unei sonde Einhorn dincolo de

pilor, realizând o comunicare între duoden şi exterior.
Fig . 5 Sonda duodenala Einhorn
Scop
 Explorator: extragerea conţinutului duodenal format din conţinut gastric, bila,
suc pancreatic şi secreţie proprie, aprecierea funcţiei biliare hepatice şi a căilor
extrahepatice, descoperirea unor modificări anatomo-patologice ale organelor
care dau aspectul, cantitatea, compoziţia chimică sau morfologică a sucurilor
extrase prin sondaj, evidenţierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor
biliare;
 Terapeutic: drenarea cailor biliare şi introducerea unor medicamente care au
acţiune directă asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv (pot fi cu
acţiune locală sau se vor resorbi prin pereţii intestinali ajungând prin vena porta
în ficat);
 Alimentaţia artificială: se introduc lichide hidratante şi alimente lichide la
pacienţii inconştienţi sau cu imposibilitate de înghiţire;
 Aspiraţie continuă: în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale: după
intervenţii chirurgicale pe tubul digestiv.
 De protecţie: sorț din material impermeabil, muşama şi aleza;
 Sterile: sonda Einhorn, 2 seringi de 20 ml, mănuşi sterile de cauciuc, pense
hemostatice, eprubete, medii de cultură;
 Nesterile: tăviţa renală, tava medicală, pahar cu apă aromată, stativ pentru
eprubete, perna cilindrică dură, hârtie de turnesol;
 Medicamente: sulfat de magneziu 33%, ulei de măsline, novocaină, soluţii

pentru hidratare şi alimentare;
tehnicii şi este rugat să respecte indicaţiile date în timpul sondajului;
 Pregătirea fizică: se aşează pacientul şezând la marginea patului, se protejează
cu muşamaua şi aleza, se aşează tăviţa renală sub bărbia pacientului solicitându-
i să menţină tăviţa în această poziţie;
 Tehnica se execută cu pacientul ,,a jeune’’.
Execuţie
 Asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun şi îmbrăcă șorțul de cauciuc;
 Îşi pune mănuşile sterile;
 Umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag;
 Prinde cu mâna dreaptă extremitatea sondei cât mai aproape de olivă, şi o
introduce cu blândeţe prin cavitatea bucală sau nazală până în faringe;
 Cere pacientului să respire adânc cu gura deschisă şi să înghită de câteva ori
până aceasta ajunge în esofag şi este împinsă foarte atent spre stomac (la
marcajul 40-50 cm citit la arcada dentară);
 Se aşează pacientul în DLD cu trunchiul uşor ridicat capul uşor mai jos şi
coapsele flectate pe bazin;
 Se introduce perna cilindrică sub regiunea hepatică;
 Se împinge uşor sonda spre pilor până la marcajul 60 cm;
 Se continuă introducerea sondei cu atenţie şi răbdare (1-2cm/3-5min) simultan
cu acţiune de înghiţire a acesteia de către pacient;
 La diviziunea de 75cm aceasta se consideră că a ajuns în duoden (după aprox
60-90 min de la pătrunderea ei în stomac)
 Se verifică apoi poziţia sondei: dacă nu se scurge bila se verifică dacă sonda a
ajuns în duoden sau s-a încolăcit în stomac (se insufl o cantitate de 60 ml aer
prin sondă cu ajutorul unei seringi şi după un minut se aspiră – dacă se
recuperează mai puţin de 1/3 sonda a ajuns în duoden sau se introduc 10 ml
lapte care nu mai poate fi extras dacă sonda a ajuns în duoden). Sonda se poate
verifica şi sub control radiologic;
 Captarea bilei:
 După 60-90 min de la ajungerea sondei în stomac, la capătul liber al
sondei apare bila coledociană (bila A), de culoare galben aurie care se
colectează într-o eprubetă;
 Se verifică reacţia sucului duodenal cu o hârtie de turnesol;
 Se introduc prin sondă 40 ml de sulfat de magneziu 33% sterilă şi la
temperatura camerei (pentru a favoriza drenarea bilei veziculare);
 Se închide extremitatea liberă a sondei prin înnodare sau prin pensare;
 După alte 15-30 min se colectează bila vâscoasă de culoare închisă,
castanie-bila veziculară (bila B)
 Dacă sunt indicaţii se pot recolta 3-5 ml bila B într-o eprubetă sterilă
sau pe medii de cultură pentru examen bacteriologic;
 După colectarea bilei veziculare apare o bilă clară în cantitate mai
mare care provine direct din ficat (Bila C);
 Extragerea sondei se face după ce se insufla câţiva ml de aer şi după
pensarea acesteia;
 Extremitatea acesteia se ţine sub nivelul stomacului pacientului pentru
a împiedica scurgerea conţinutului acesteia în faringe sau în cavitatea
bucală.
 I se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura, se şterg mucozităţile de
pe faţă şi bărbie, se îndepărtează tăviţa şi sortul de cauciuc, se aşează pacientul
într-o poziţie comodă.
 Se determina cantitatea de bilă obţinută;
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnica, data şi cantitatea bilei extrase.
Accidente
 Înnodarea sondei din cauza contracţiilor pereţilor stomacali în timpul senzaţiei
de vărsătură;
 Încolăcirea sondei în stomac;

 Greţuri şi vărsături;
 Imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcţional (spasmul
sfincterului Oddi) sau anatomic (coagularea bilei vâscoase)
 Când sonda nu pătrunde în duoden din cauza unui spasm piloric se încearcă
neutralizarea sucului acid stomacal cu bicarbonat de sodiu sol 10% (20-40ml);
 Relaxarea spasmului piloric se poate obţine prin administrarea de antispastice;
 În cazul înnodării sondei în stomac extragerea se va face cu atenţie pe cale bucală
(chiar dacă s-a introdus pe cale endonazală) cu ajutorul unei spatule linguale şi a unei
pense;
 Relaxarea sfincterului Oddi se va face prin introducerea de 5-10ml novocaină (1-2%);
 Se va evita aspirarea conţinutului sondei la extragerea ei, obosirea pacientului prin
prelungirea duratei peste 3 ore sau grăbirea înaintării sondei.
SONDAJUL VEZICAL
Prin sondaj vezical se înţelege introducerea unui instrument tubular (sondă sau
cateter) prin uretră în vezica urinară realizând astfel o comunicaţie instrumentală între
interiorul vezicii şi mediul extern.
Scop
 Explorator: recoltarea unei cantităţi de urină pentru examen de laborator, sau
depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii urinare;
 Terapeutic: evacuarea conţinutului (când aceasta nu se face spontan),
executarea unor procedee terapeutice prin sondă.
 De protecţie: muşama şi aleza;
 Sterile: sonda vezicală mănuşi sterile, casoleta cu tampoane de vată, eprubete,
medii de cultură, ser fiziologic, 2 pense hemostatice;
 Nesterile: tăviţa renală, bazinet, materiale pentru toaleta organelor genitale,
stativ pentru eprubete, recipient pentru colectare;
 Medicamente: ulei de parafină steril, oxicianura de mercur 1/5000;
tehnicii.
Sondajul vezical la femeie
Pregătirea fizică:
 se protejează cu muşamaua şi aleza;
 se aşează pacienta în DD cu genunchii ridicaţi şi coapsele ridicate (poziţie
ginecologică);
 Se acoperă pacienta lăsându-se liberă regiunea genitală;
 Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe apoi se
îndepărtează bazinetul şi se aşează tăviţa renală.
Execuţie
 Asistenta se spală pe mâini cu apă şi îmbrăcă mănuşile sterile (sondajul se
efectuează în condiţii de perfectă asepsie atât a instrumentelor, pacientei, cât şi
a mâinilor celui care o execută);
 Evidenţiază meatul urinar;
 Dezinfectează cu oxicianura de mercur orificiul ureteral de sus în jos în direcţia
anusului;
 Scoate sondă cu o pensă şi o prinde între degetele mediu şi inelar ale mâinii dr;
 Lubrifiază sondă cu ulei steril;
 Orientată cu vârful în sus, sonda se introduce în uretra 4-5cm şi paralel cu
înaintarea ei extremitatea acesteia se coboară cu o mişcare în formă de arc
pentru a-i uşura intrarea în vezică;
 Primele picături se lasă să curgă în tăviţa apoi se pune în eprubetele pregătite
pentru examenele de laborator;
 Dacă sondajul se face cu sondă cu balonaş (sonda Foley) acesta se va umple
cu 5-7ml NaCl cu ajutorul unei seringi;
 Extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern, prin aceleaşi mişcări
în sens invers.
 Se efectuează toaleta regiunii vulvare;
 Se îmbracă pacienta şi se aşează comod în pat continuându-se supravegherea

acesteia.
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnică, dată şi numele celei care a efectuat-o;
 Cantitatea de urină recoltată precum şi aspectul acesteia.
fig. 6 Secţiune bazin de femeie cu sonda Foley în vezică
Sondajul vezical la bărbat

Pregătirea fizică
 se protejează cu muşamaua şi aleza, se aşează pacientul în DD cu picioarele
întinse şi uşor depărtate;
 Se izolează patul cu paravan;
 Se acoperă pacientul lăsându-se liberă regiunea genitală;
 Se efectuează toaleta organelor genitale externe apoi se îndepărtează bazinetul
şi se aşează tăviţa renală (sub bazin se poate aşeza o pernă tare).
Execuţie
 Asistenta se spală pe mâini cu apă şi îmbrăcă mănuşile sterile (sondajul se
efectuează în condiţii de perfectă asepsie);
 Evidenţiază meatul urinar;
 Dezinfectează cu NaCl şi oxicianură de mercur meatul urinar;
 Alege sonda, o prinde între degetele mediu şi inelar ale mâinii dr şi o lubrefiază
cu ulei steril iar cu o pensă ţinută în aceeaşi mână apucă sonda în imediata
apropiere a vârfului acesteia;
 Introduce vârful sondei în meat şi împinge uşor cu pensă (cu mâna stângă ține
penisul cât mai bine pentru ca să dispară cutele transversale ale mucoasei
ureterale care ar putea împiedica pătrunderea sondei în vezică;
 Dacă pe parcursul înaintării sondei apar obstacole anatomice sau funcţionale
(spasme) se va retrage sonda şi se va pregăti alta mai mică;
 Pătrunderea sondei în vezica se semnalează prin scurgerea urinei prin sondă;
 Se fixează sonda până la evacuarea vezicii;
 Recoltează urina în eprubetele pregătite;
 Îndepărtarea sondei se va face după pensarea extremităţii libere a acesteia.
 Se efectuează toaleta;
 Se îmbracă pacientul şi se aşează comod în pat, continuându-se supravegherea
acestuia, la nevoie se schimbă lenjeria.
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnica, data şi numele celei carea efectuat-o;
 Cantitatea de urină recoltata precum şi aspectul acesteia;
 Eventualele accidente sau incidente.
Complicaţii
 Imediate:
- Lezarea traumatică a mucoase ureterale (hemoragie de diferite grade) se

impune întreruperea imediată a tehnicii;
- Crearea unei căi false prin forţarea sondei se previne prin efectuarea
sondajului cu blândeţe şi răbdare fără să se forţeze înaintarea sondei;
- Astuparea sondei în cursul evacuării vezicii: se desfunda prin insuflarea
cu aer sau injectarea a câţiva ml de substanţă dezinfectantă.
 Tardive:
- Infecţioase, prin introducerea germenilor patogeni prin manevre şi
instrumente nesterile.
fig. 7 Secţiune bazin de bărbat cu sonda Foley în vezică
 Nu se vor exercita presiuni externe asupra hipogastrului pentru a accelera

evacuarea urinei;
 Se va evita golirea bruscă a vezicii destinse (în special la vârstnici) întrucât poate
provoca hemoragie, iar dacă vezica a fost foarte destinsa evacuarea se va face
parţial cu reluarea evacuării după câteva ore.
SONDAJUL TRAHEO-BRONSIC
Prin sondaj traheo-bronșic se înţelege introducerea unei sonde de cauciuc prin

cavitatea bucală şi laringe în trahee şi bronhii (sondaj Metras)
Scop
 Explorator: în caz de bronhografii ţintite pentru obţinerea imaginii arborizațiilor
bronşice dintr-un lob sau dintr-un segment pulmonar (substanţa radioopacă se
introduce direct prin sondă în ramura bronşică respectivă);
 Terapeutic: pentru extragerea exudatelor din căile respiratorii, conţinutul
abceselor şi al ectaziilor bronşice, pentru mobilizarea dopurilor de secreţie
intrabronșice (care închid ramurile bronşice) sau pentru tratamentul local al
proceselor pulmonare supurative.
 De protecţie: prosoape, măşti;
 Sterile: seria sondelor Metras, instrumente pentru laringoscopia indirectă
(spatula linguală, oglinda laringiană), comprese sterile, instrumente pentru
anestezia laringelui, traheei şi bronhiilor, seringa laringiană, seringi de diferite
dimensiuni (pentru extragerea exudatelor şi injectarea medicamentelor);
 Nesterile: tăviţa renală, sursa de lumină, stativ pentru eprubete, recipient pentru
colectare;
 Medicamente: adrenalina, cafeină, plegomazin, fenobarbital, excitante ale
centrului respirator, soluţie de antibiotice, cocaină 2% pentru anestezia
faringelui.
 Pregătirea psihică: se informează pacientul şi se va instrui în legătură cu
tehnica;
 Pregătirea fizică:
- tehnica se execută cu pacientul ,,a jeune’’;
- se administrează cu o oră inaite Fenobarbital f 1;
- se face gargara 5-10 min cu soluţie cocaină 2% (nu o va înghiţi);
- pacientul va fi aşezat pe scaun protejat cu un prosop în jurul gâtului;
- i se oferă tăviţa renală, imobilizându-i braţele pentru a nu încurca

operatorul.
Execuţie
 tehnica se execută de către un medic ajutat de 2 asistente;
 as I ţine capul bolnavului asigurând o poziție adecvată în timp ce as II serveşte
medicul cu seringă cu anestezic;
 medicul executa anestezia şi alege sonda (as II aprinde sistemul de iluminat);
 sub controlul laringoscopului medicul introduce sonda până în regiunea
subglotică după care retrage mandrenul şi o împinge mai departe sub control
radioscopic spre locul leziunii (timp în care as I menţine limba pacientului în
afară);
 substanţa de contrast este injectată apoi de către medic, cu presiune moderată,
insuflând totodată sondă cu aer pentru a trimite către bronhii substanţa rămasă
pe sonda (as I aşează pacientul în decubit dorsal, puţin înclinat pe partea care
trebuie injectată, schimbând poziţia pacientului pentru a facilita pătrunderea
substanţei de contrast);
 substanța de contrast, soluţia medicamentoasă sunt oferite de către as II
(eventual aspira secreţiile, exudatele etc);
 se extrage apoi sonda şi se execută examenul radiologic.
 după introducerea medicamentelor şi extragerea sondei, pacientul păstrează
poziţia încă 30 min (pentru a menţine substanţă medicamentoasă pe loc);
 nu ingera nimic timp de 2 h (până încetează efectul anestezicului);
 substanța de contrast o va scuipa în scuipătoare (înghiţită poate produce
intoxicaţii).
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnică, dată şi numele celui care a efectuat-o precum și aspectul
produsului recoltat.
Complicaţii
 imediate: tuse (se întrerupe sondajul şi se completează cocaină) sau intoxicaţie
cu cocaină (dispnee, transpitatii reci, palpitaţii, fenomene de colaps);
 tardive: suprainfecţii prin introducerea germenilor patogeni.
 deglutiţia şi regurgitarea (fără controlul local al sistemului nervos) pot da naştere la

accidente grave, de aspiraţie în căile respiratorii;
 se va evita refularea substanţei de contrast şi pătrunderea ei în stomac, deoarece
resorbţia produce intoxicaţia.
2. SPĂLĂTURI
SPALTURA OCULARA
Prin spălătură oculară se înţelege introducerea unui curent de lichid în sacul

conjunctival.
Scop
 Terapeutic: în procesele inflamatoare ale conjunctivei, în prezenţa unor secreţii
conjunctivale abundente, pentru îndepărtarea corpilor străini.
 De protecţie: prosoape;
 Sterile: comprese sterile, picurător, undina;
 Nesterile: tăviţa renală;
 Medicamente: acid boric 3%, NaCl 0,9%, oxicianat de mercur 1/5000, apă
bicarbonatată 22%o.
 Pregătirea psihică: se informează pacientul şi i se va explica inofensivitatea şi
necesitatea tehnicii.
- Se pune pacientul în poziţie şezând, cu capul în hiperextensie, cu

privirea în sus;
- Se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterilă iar în jurul gâtului
se pune un prosop;
- Se aşează tăviţa renală lipită de gât, de aceeaşi parte cu ochiul ce
urmează a fi spălat;
- În cazul unui pacient a cărui stare generală nu permite poziţia
şezând, tehnica se poate executa şi cu pacientul în DD.
Execuţie
 tehnica se execută de către 2 asistente, dintre care una supraveghează şi susţine
pacientul pe parcursul executării tehnicii;
 se spala pe mâini, se dezinfectează;
 verifică temperatura lichidului de spălătura (37° C, temperatură mai joasă poate
declanşa reflex de închidere a pleoapei);
 se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţie antiseptică
de spălare;
 se deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul de
spălătura în sacul conjunctival evitând corneea şi solicită pacientului să rotească
ochiul în toate direcţiile;
 tehnica se repetă în cazul corpilor străini până la eventuala îndepărtare a
acestora;
 usucă fața pacientului şi aspiră lichidul rămas în unghiul intern al ochiului;
 îndepărtează compresa de pe ochiul opus şi aşează comod pacientul.
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnica, data şi numele celei care a efectuat-o;
 Aspectul lichidului de spălătură.
 Ciocul undinei sau a vasului cu picurător va fi ținut la distanță de 7-7 cm de ochiul

pacientului pentru a evita traumatizarea ochiului.
 Se va evita infectarea ochiului sănătos cu lichid de spălătură de la ochiul bolnav.
SPĂLĂTURA AURICULARĂ
Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin

introducerea unui curent de lichid.
Scop
 Terapeutic: îndepărtarea secreţiilor, îndepărtarea corpilor străini ajunşi în
urechea externă (accidental sau voluntar), tratamentul otitelor cronice.
 De protecţie: două sorturi de cauciuc, muşama, aleza, prosop;
 Sterile: seringa Guyon, vată, lichid de spălătura la 37°C, soluţia
medicamentoasă prescrisa, sol bicarbonat de Na 1%o;
 Nesterile: tăviţa renală, masa de tratamente;
 Medicamente.
 Pregătirea psihică: se informează pacientul şi i se va explica necesitatea tehnicii.
- În cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore înaintea executării tehnicii
se instilează în conductul auditiv extern de 3 ori pe zi soluţie de
bicarbonat de Na în glicerina 1/20;
- În cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1%
în ulei de vaselină;
- În cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale) se
instilează alcool;
- În cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerina
sau se aplică un tampon cu alcool cu efect narcotizant;
- Pacientul se pune în poziţie şezând pe scaun şi se protejează cu
şorţul şi cu prosopul;
- Se aşează tăviţa sub ureche şi se înclină capul de aceeaşi parte.
Execuţie
 se spală pe mâini, se dezinfectează şi îmbrăcă sortul de cauciuc;
 verifica temperatura lichidului de spălătura şi încarcă seringa Guyon;
 solicita pacientului să deschidă gura (se obţine lărgirea conductului auditiv);

 se trage de pavilionul urechi în sus şi înapoi cu mâna stângă iar cu dreapta
injectează lichidul de spălătură spre peretele postero-superior aşteptând
evacuarea, operaţia se repeta la nevoie;
 rezultatul spălăturii poate fi controlat de către medic prin otoscopie.
 se introduce un tampon de vată în conduct şi se aşează pacientul în DD ½-1 oră.
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnica, data şi numele celei care a efectuat-o precum și aspectul
lichidului de spălătură.
 Pot apărea accidente ca: vărsături amețeli, lipotimie, dureri, traumatizarea timpanului
cauzate de presiunea prea mare sau de temperatura scăzută sau crescută a lichidului
de spălătură.
SPĂLĂTURA GASTRICĂ
Evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucoasei de exsudate şi substanţe străine.

Scop
 Terapeutic: evacuarea conţinutului stomacal toxic.
Indicaţii
 Intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice;
 Stază gastrică însoţită de procese fermentative;
 Pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac;
 Pregătirea pentru examen gastroscopic.
Contraindicaţii
 Intoxicaţii cu substanţe caustice;
 Hepatite cronice, varice esofagiene;
 Îmbolnăviri cardio-pulmonare decompensate;
 Ulcer gastric în perioada dureroasă;
 Neo gastric.
 De protecţie: 2 sorturi din material plastic, muşama, traversă, prosoape;
 Sterile: sonda gastrica Faucher, 2 seringi de 20 ml, mănuşi, pensa hemostatică;
 Nesterile: cană de 5 l, pâlnie, apa la 25-26° C, recipient pentru captarea
lichidului;
 Medicamente: cărbune animal sau alt antidot la indicaţia medicului.
 Pregătirea psihică: se anunţă şi se explică importanţa examenului şi a
colaborării sale;
- Cu pacientul în poziţie şezând pe scaun, protejat cu un şorţ şi un
prosop în jurul gâtului (se îndepărtează proteza dentară dacă este
cazul);
- I se oferă tăviţa renală şi este rugat să o ţină sub bărbie.
Execuţie
 Asistenta se spală pe mâini, îmbracă sorțul de cauciuc şi mănuşile sterile;
 Umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână
şi torace;
 Cere pacientului să deschidă gura, să respire adânc, timp în care aceasta
introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape
de rădăcina limbii, rugând pacientul să înghită;
 Prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde aceasta este
împinsă până în stomac (la marcajul 40-50 cm la arcada dentară) capătul liber al
sondei se coboară până la nivelul toracelui pacientului şi se adaptează pâlnia
care se umple cu lichidul de spălătura după verificarea prealabilă a temperaturii
acestuia, apoi se ridică pâlnia deasupra capului pacientului;
 Înainte ca pâlnia să se golească complet această se coboară în poziţie verticală
cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului pentru a se aduna în ea lichidul din stomac
după care conţinutul pâlniei se goleşte în vasul colector;
 Se repeta operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare
sau de substanţe străine;
 Se îndepărtează pâlnia şi se extrage cu atenţie sonda nu înainte de pensarea
capătului liber al acesteia.
 I se oferă un pahar cu apă să-şi clătească gura;
 Se şterg mucozităţile de pe faţă;
 Se îndepărtează tăviţa renală şi sortul după care se aşează pacientul în poziţie
comodă.
Pregătirea pentru laborator:
 dacă spălătura s-a efectuat cu scopul eliminării unor substanţe toxice ingerate
(accidental sau voluntar) tot conţinutul evacuat se va păstra pentru examinare de
către medic iar un eşantion va fi trimis la laborator.
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnica, data şi numele celei carea efectuat-o;
 Aspectul lichidului de spălătură.
 Dacă apare senzația de greață si/sau vărsătură se indică respirație profundă sau se
face anestezia faringelui cu cocaină 2%;
 În cazul în care sonda se înfundă cu resturi alimentare, aceasta se pot indepărta prin
insuflație de aer cu seringa;
 În cazul în care sonda ajunge în laringe (reflex de tuse, hiperemia feței, cianoza) se
retrage sonda;
 Se va evita aspirația și deci bronhopneumonia de aspirație
SPĂLĂTURA VEZICII URINARE
Prin spălătura vezicii urinare se înţelege introducerea unei soluţii prin sondă sau
cateter în vezică.
Scop
 Terapeutic: îndepărtarea exsudatelor patologice rezultate din inflamaţia
pereţilor vezicii.
 Explorator: pregătirea în vederea unor explorări (citoscopie, pielografie).
 De protecţie: muşama, aleza, prosoape;
 Sterile: 2 sonde Thiemann, Nelaton sau sonde unidirecţionale, tampoane sterile,

mănuşi, 2 pense hemostatice, seringa Guyon, medii de cultură;
 Nesterile: bazinet, tăviţa renală;
 Medicamente: NaCl, oxicianat de mercur 1/5000, ulei de parafină, 1 l soluţie
spălătura, rivanol 0,1-2%, nitrat de argint 1-4 o/oo.
 Pregătirea psihică: se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
- Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleza;
- Pacientul se aşează în poziţie ginecologică şi se efectuează toaleta
regiunii genitale.
Execuţie
 Tehnica începe cu sondajul vezical;
 După evacuarea vezicii se adaptează seringa Guyon (sau un irigator) la sonda şi
se introduc 80-100 ml soluţie (fără să se destindă vezica);
 Se retrage seringa şi se lasă să se scurgă lichidul introdus (capătul sondei se va
aşeza pe o compresă);
 Operaţia se va repeta până lichidul de evacuare devine limpede.
 Se îndepărtează bazinetul şi se aşează pacientul în poziţie comodă;
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnica şi aspectul lichidului de spălătură.
 Tehnica se execută în condiţii de perfectă asepsie a materialelor şi a manevrelor;

 Dacă sonda se va astupa prin cheaguri de sânge, aceasata se va desfunda prin
insuflare cu aer sau ser fiziologic;
 Tehnica se execută cu prudenţă pentru a prevenii complicaţiile (hemoragii,
traumatisme, infecţii).
SPĂLĂTURA VAGINALĂ
Prin spălătură vaginală se înţelege introducerea unui curent de lichid (apă sau
soluţie medicamentoasă) în vagin care se evacuează pe lângă canulă după ce spală pereţii
vaginali.
Scop
 Terapeutic: îndepărtarea conţinutului vaginal, dezlipirea exsudatelor patologice
de pe mucoasă, dezinfecţia locală înaintea intervenţiei chirurgicale, calmarea
durerilor, reducerea proceselor inflamatoare.
 De protecţie: paravan, prosoape, traversă, muşama;
 Sterile: canula vaginală, vată;
 Nesterile: stativ pentru irigator, bazinet;
 Medicamente: 2l soluţie medicamentoasă (H2O2, soluţie cloramina,
permanganat de potasiu 1/2000, oxicianura de mercur 1/4000).
 Pregătirea psihică: se anunţă şi se explică necesitatea efectuării examenului.
- Dacă nu se efectuează în sala de tratamente patul se izolează cu
paravan și se protejează cu muşama şi aleză;
- Se introduce bazinetul sub bazinul pacientei şi se efectuează toaleta
organelor genitale;
- Pentru spălaturile calde regiunea vulvei va fii acoperită cu un strat
subţire de vaselină.
Execuţie
 Se începe cu spălarea şi dezinfectarea mâinilor, se verifică temperatura soluţiei;
 Se adaptează canula la tubul irigatorului şi se elimină aerul după care acesta se
va aşeza la 50-75 cm înălţime faţă de simfiza pubiană;
 Se reperează orificiul de intrare în vagin, se deschide robinetul şi se introduce
canula odată cu curentul de lichid până în fundul de sac posterior al vaginului
care se spală bine după care se plimbă canula pe toată suprafaţa vaginului;
 Canula se va retrage înainte ca irigatorul să se golească, tubul se va pensa şi se
va depune în tăviţa renală.
 Se usucă regiunea genitală cu vată şi prosoape;
 Se va îmbrăca şi aşeză comod în pat pacienta.
Pregătirea pentru laborator
 Se examinează aspectul lichidului de spălătura (flocoane de mucus, puroi,
cheaguri de sânge) iar la indicaţia medicului se trimite la laborator.
Reorganizare
Notarea în FO
 Se notează tehnica şi data.
 După temperatura lor, spălaturile vaginale se împart în: spalauri reci (<20oC),
spălaturi călduţe (35-37oC) şi spălaturi calde (45-50oC);
 Soluţiile medicamentoase vor fi încălzite în baie de apă la temperatura necesară care
se va verifica înainte de utilizare.
3. CLISME
Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în
inestinul gros (prin anus, în rect şi colon).
Scop
 Terapeutic: introducerea de medicamente, alimentarea sau hidratarea
pacientului;
 Evacuator: evacuarea conţinutului intestinului gros, pregătirea pacientului
pentru examinări (rectoscopie, irigoscopie).
Clasificare
 Clisme evacuatoare: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative;
 Terapeutice: medicamente cu efect local, anestezice;
 Alimentare; hidratante;
 Baritate: cu scop explorator.
 De protecţie: paravan, aleza,învelitoare, muşama;
 Sterile: canula rectală (pară de cauciuc pentru copii), casoleta cu comprese;
 Nesterile: stativ pentru irigator, bazinet, tăviţa renală, tubul pentru irigator (1,5-
2m lungime şi 10 mm diametru), apă caldă la 35°-37°C (500-1000ml pentru
adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150ml pentru copil, 50-60ml pentru sugari),
sare (1 linguriţa la 1 l apă), ulei (4 linguri la 1 l apă) sau glicerina (40gr la
500ml apă), săpun (1 linguriţa rasă la 1 l apă)
 Medicamente: soluţie medicamentoasă în cantitatea şi concentraţia cerută de
medic, substanţa lubrifiantă (vaselină).
 Pregătirea psihică: se anunţă şi se explică tehnică, i se respectă pudoarea.
- Dacă nu se efectuează în sala de tratamente patul se izolează cu
paravan şi se protejează cu muşama şi aleza;
- Se aşează pacientul în funcţie de de starea generală în poziţie: DD cu
membrele inferioare uşor flectate, DLS cu membrul inferior stg
întins dreptul flectat sau genupectorală;
- Se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu
învelitoare.
Clisma evacuatoare
Evacuatoare simplă
 Se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul;
 Se umple irigatorul cu apă sau cu soluţia medicamentoasă după ce în prealabil
s-a verificat temperatura acesteia;
 Se evacuează aerul şi prima coloană de apă se închide robinetul după care se
fixează irigatorul pe stativ;
 Canula se va lubrefia cu ajutorul unei comprese sterile;
 Se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă iar cu dr se introduce canula
prin anus în rect perpendicular pe suprafaţa subiacentă, cu vârful îndreptat
înainte în direcţia vezicii urinare;
 După ce vârful canulei a trecut de sfincter se ridică extremitatea externă şi se
îndreaptă vârful în axa ampulei rectale; şi se continuă introducerea canulei încă
10-12cm;
 Se deschide robinetul sau pensa şi se reglează viteza de scurgere a apei prin
ridicarea irigatorului la aproximativ 50 cm deasupra patului pacientului;
 Pacientul este rugat să respire adânc, să-şi relaxeze musculatura abdominală şi

să reţină soluţia timp de 10-15min;
 Se închide robinetul înaite că nivelul soluţiei să ajungă la nivelul tubului de
scurgere, se îndepărtează apoi canula şi se aşează în tăviţa renală;
 Pacientul este adus în DLD apoi în DD pentru a uşura pătrunderea soluţiei la o
adâncime mai mare;
 Scaunul se poate capta la pat sau la toaletă.
Clisma înaltă
 Se procedează la fel ca la clisma simplă evacuatoare cu deosebirea că: soluţia
folosită va fi la o temperatură mai scăzută (15-16°), se va folosi o canulă
flexibilă la 30-40cm în colon iar irigatorul va fi ridicat la 1,5m pentru a realiza
o presiune mai mare a apei.
Clisma prin sifonaj
 Se practică în parezele intestinale, ocluzia intestinală, sau pentru îndepărtarea
mucozităţilor, puroiului, exudatelor sau toxinelor microbiene de pe suprafaţa
mucoaselor;
 Se foloseşte o canulă (sondă) rectala de 35-40cm lungime şi 1,5cm diametru din
cauciuc semirigid şi prevăzută cu orificii largi iar în loc de rezervor se
adaptează o pâlnie de 1,5l ia lichidul va fi la temperatura de 35°C;
 Canula va fi introdusă după lubrefiere până în colonul sigmoid iar pâlnia va fi
ridicată până la înălţimea de 1m;
 Înainte ca pâlnia se se golească aceasta se vă cobora sub nivelul colonului ca
apa să se întoarcă în pâlnie care se va goli într-un recipient;
 Procedura se repeta până ce apa evacuată va fi curată.
Clismă uleioasă
 Este indicată în constipatii cronice, fecalom;
 Se folosesc uleiuri vegetale (floarea soarelui, măsline) încălzite la 38°C în baie
de apă iar rezervorul este înlocuit de pâlnie sau de o seringă;
 Se introduce astfel la presiune joasă (200ml ulei în 15-20min) şi se menţine în
rect 6-12h de preferat seară după care dimineaţa pacientul va prezenta un scaun
moale nedureros.
Purgativa
 Colonul este evacuat prin acţiune purgativă şi nu mecanică (prin mecanism
osmotic se produce o transsudaţie de lichid prin pereţii intestinali în lumen
formând astfel un scaun lichid abundent);
 Se utilizează soluţie de sulfat de magneziu (250mg apă cu 2 linguri MgSO4);
 Se poate folosi bila de bou pulbere (un vârf de cuţit la 250ml apă) cu acţiune
stimulantă asupra peristaltismului intestinal.
Clismă cu trusa de unică folosinţă
 Are avantajul că poate fi efectuată de către pacient la domiciliul acestuia;
 Se informează pacientul în legătură cu tehnica şi poziţia adoptată pe parcursul
acesteia;
 Flaconul este confecţionat din material plastic flexibil şi este prevăzut cu o
prelungire lubrifiată ce constituie canula (protejată cu un capişon);
 Tehnica: se detaşează capişonul, se introduce canula prin orificiul anal şi se
comprimă uşor corpul flaconului pentru a introduce soluţia conţinută de flacon
(Narmacol-Lavement, Rowasa) după care se retrage canula.
Clismă terapeutică
 Se foloseşte când se doreşte o acţiune locală asupra mucoasei dacă nu este
practicabilă calea orală sau se doreşte ocolirea căii portale;
 Se pot administra medicamente ca: digitală, clorura de calciu, tinctura de opiu,
chinina care se absorb la nivelul mucoasei rectale sau cele cu efect local (soluţii
izotone) în microclisme sau clisme picătură cu picătură cu un ritm de
60pic/min. (la 1-1 1/2h după clismă evacuatoare).
Microclisme
 Substanţa medicamentoasă este dizolvată în 10-15ml apă, NaCl sau soluţie
izotonă de glucoză şi se introduce cu ajutorul unei seringi adaptate la canula
rectală.
Clismă picătură cu picătură
 Se pot introduce în organism 1-2l soluţie/24h;
 Se vor folosi rezervoare termostat pentru menţinerea constantă a temperaturii
soluţiei;
 Se poate folosi şi în scop anestezic când narcoza prin inhalaţie este
contraindicată;
 În cazul clismei cu efect local se va folosi bicarbonatul de Na, infuzie de

muşeţel, cortizon, vitamina A, decoct de usturoi etc.
Clismă alimentară hidratantă
 Se poate asigura alimentarea şi hidratarea pe o perioadă scurtă de timp;
 Substanţele proteice vor fi eliminate sau supuse unui proces de putrefacţie
deoarece în rect nu sunt fermenţi pentru digestie iar mucoasa absoarbe numai
soluţii izotone (Ringer, glucoza 47%o cu rol hidratant);
 Clisma se va face picătură cu picătură (20-30pic/min), iar în locul rezervorului
se va folosi un termos.
 Se efectuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat;
 Se îndepărtează materialele de protecţie;
 Se va îmbrăca şi aşeză comod în pat pacientul;
 Se aeriseşte salonul.
 Când canula întâmpină rezistență, aceasta se retrage câţiva centimetrii sau se dă

drumul apei din irigator pentru că înaintarea canulei să fie favorizată atât de lărgirea
şi întinderea rectului cât şi prin dizolvarea şi dizlocarea materiilor fecale;
 Se va opri curetul de apa dacă apar crampe intestinale sau dureri până la liniştirea
colonului;
 Clismele medicamentoase sau alimentare se administrează prin irigator la capătul
tubului fixându-se sonda Nelaton nr 10 sau 12;
 Soluţiile medicamentoase vor fi încălzite în baie de apă la temperatura necesară care
se va verifica înainte de utilizare.
INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE
Tubul de gaze – un tub de cauciuc semirigid, de 30-35 cm lungime şi 8-12 mm

diametru cu marginile extremităţilor rotunjite.
Scop
 Eliminarea gazelor din colon în caz de meteorism abdominal (imposibilitatea
evacuării gazelor în mod spontan).
 De protecţie: paravan, aleza, învelitoare, muşama;
 Sterile: tubul de gaze, comprese, substanţa lubrefianta (vaselină boricată);
 Pregătirea psihică: se anunţă şi se explică necesitatea efectuării examenului.
- patul se izolează cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleza;
- se dezbracă pacientul şi se aşează în poziţie ginecologică.
Execuţie
 Se începe cu spălarea şi dezinfectarea mâinilor;
 Se unge tubul după care se introduce în rect prin anus (până în colon) prin
mişcări de răsucire şi înaintare (la o adâncime se 15-20cm);
 Se acoperă pacientul şi se menţine tubul max 2 ore până la degajare după care
se îndepărtează;
 La nevoie se poate repune după refacerea circulaţiei mucoasei (aprox 1-2h).
 Se efectuează toaleta regiunii anale;
 Se va îmbrăca şi aşeză comod în pat pacientul;
 Se aeriseşte salonul.
Reorganizare
 Instrumentele folosite se curată, se dezinfectează şi se pregătesc pentru
sterilizare.
 Menţinerea tubului de gaze mai mult de 2h poate produce escare ale mucoasei rectale;
 Pentru lubrifiere nu se vor folosi tampoane de vată întrucât acestea pot lăsa firicele de
vata care vor irita mucoasa.

PLĂGI ȘI CONTUZII
Leziunile traumatice pot fi de două tipuri:

● leziuni osteoarticulare ● leziuni de părţi moi.
- fracturi - plăgi
- entorse - contuzii
- luxaţii
PLĂGILE
Reprezintă întreruperea continuităţii tegumentelor, mucoaselor cu sau fără leziuni

tisulare de profunzime (produsă prin agenţi traumatici: mecanici, termici, chimici, electrici,
etc.).
Clasificarea plăgilor
 În funcţie de natură agentului traumatic:
 mecanic - tăiere, înţepare, muşcătura, împuşcare, strivire;
 termic - arsură, degerătură;
 chimic - arsura chimică (acid, bază, saruri);
 electric - electrocutare, trăsnet;
 În funcţie de regiunea anatomică interesată:
 cap (scalp, fata, etc.)
 gât
 membre
 trunchi (abdomen, torace, pelvis).
 În funcţie de profunzime şi complexitate:
 plăgi superficiale - limitate la tegument şi ţesuturile subiacente;
nu depăşesc fasciile de înveliş;
 plăgi profunde:
o nepenetrante - nu pătrund în cavităţi seroase;
o penetrante - se referă la lezarea seroasei parietale
(peritoneu, pleura, dura mater) fără/cu leziuni
viscerale.
 În funcţie de timpul scurs de la trauma:

 plăgi recente (până la 6 ore de la accident, fără semne de
infecţie);
 plăgi vechi (peste 6 ore de la accident)
 În funcţie de circumstanţele producerii:
 accidentale
 intenţionale
 iatrogene (intervenţii chirurgcale, puncţii, injecţii).
Caracteristicile plăgilor
 Prin tăiere
 au marginile regulate, limitate, se vindecă repede;
 cele iatrogene sunt de obicei aseptice.
 Prin înţepare:
 sunt cele mai frecvente şi cele mai înşelătoare;
 gravitatea lor este în raport cu adâncimea, sediul şi şi gradul de
infectare;
 plăgile limitate adânci favorizează dezvoltarea germenilor
anaerobi.
 Prin muşcătura de animale:
 Se suprainfectează cu regularitate;
 Muşcăturile viperelor produc fenomene toxice generale până la
şoc anafilactic.
 Prin arme de foc:
 Se caracterizează prin distrucții mari, sunt complexe.
Simptomatologia plăgilor
 Locale:
 Durerea;
 Impotența funcțională.
 Obiective:
 Prezenţa unei soluţii de continuitate (până la evisceraţie);
 Hemoragie variabilă.
 Generale:
 Puls tahicardic (în hemoragii extinse);
 TA scăzută;
 Febra în debutul sau prezenţa unei infecţii.
Contaminarea plăgii
Microflora endogenă are un potenţial infectant care variază în funcţie de regiunea
anatomică la nivelul căreia este localizată plaga: zonele umede (axilă, perineu) prezintă
concentraţie bacteriană mai mare decât în zonele uscate (trunchi, braţe). Flora exogenă
intervine când plaga nou creată vine în contact cu pământ, murdărie (vezi anamneza asupra
împrejurărilor), corpi străini cu potenţial infectant foarte mare, etc.
Tratamentul plăgilor
Tratamentul plăgilor presupune mai multe etape:
 Hemostaza reprezintă primul gest terapeutic în prezenţa unei plăgi (urgenţă
absolută):
o Hemostaza iniţială (de obicei provizorie) se poate face prin:
 compresie la distanţă (comprimare a vasului mare aferent ce
este lezat în plaga) se poate face manual, prin flexie pe rulou
sau prin garou (atenţie la ischemia ce poate fi produsă - la
fiecare oră se recomandă eliberarea acestuia; de asemenea,
la scoaterea lui există riscul declanşării „şocului de garou"
prin trecerea în circulaţie a unor citokine acumulate în
membrul ischemic; manşeta unui tensiometru umflată la o
presiune mai mare decât presiunea arterială sistolică poate
îndeplini aceeaşi funcţie);
 pansament compresiv la nivelul plăgii.
o Hemostaza definitivă:
 se realizează de obicei în cadrul unui spaţiu medical adecvat
(camera de gardă, sala de operaţie, etc.)
 se face prin ligatura, electrocoagulare sau sutură vasculară;
 există situaţii deosebite (leziuni traumatice vasculare mici-
medii survenite pe ţesuturi patologice) în care hemostaza nu
poate fi obţinută decât prin aplicare de tamponament cu
meșă Mickulicz (apa oxigenată poate juca şi ea un rol în
astfel de situaţii); dacă nu se realizează o hemostază corectă,

la nivelul plăgii se pot forma hematoame care reprezintă
medii de cultură excelente pentru eventuali germeni.
 Anestezia poate fi de mai multe tipuri:
o Locală : injectarea unei substanţe în pielea intactă de la periferia
plăgii; se utilizează de preferinţă lidocaină sau bupivacaină (durata
de 4 ori mai mare); eventuala asociere cu adrenalina (acţiune
vasoconstrictoare) cantonează local anestezicul, prelungindu-i
acţiunea (scade însă apărarea locală; nu este indicată mai ales în
plăgile contaminate sau infectate);
o Topică (de contact) - se foloseşte mai ales pentru blocarea
percepţiei dureroase la nivelul mucoaselor şi conjunctivelor, nefiind
la fel de eficientă la nivelul tegumentelor; datorită asocierii cu
adrenalina are efect vasoconstrictor intens de aceea nu se
recomanda folosirea pentru degete, ureche, penis (vascularizaţie de
tip terminal)
o Regională (se poate practica atunci când nervii ce ajung în plagă
sunt situaţi relativ superficial): blocurile anestezice regionale au
avantaj faţă de anestezia locală că nu deformează plaga, permiţând o
reconstrucţie mai uşoară; dezavantajele sunt legate de neînsușirea
tehnicilor corecte, injectarea incorectă intravenoasă, injectarea unei
cantităţi prea mari, administrarea într-un organ bine vascularizat (cu
repercursiuni sistemice); exemple: bloc regional al pumnului
(pentru plăgi ale mâinii), blocuri digitale, bloc al gleznei, blocuri
faciale, bloc auricular, etc.
o Generală: se practică în cazul plăgilor extinse pe suprafeţe largi,
complexe şi în special în cazul plăgilor penetrante cu leziuni
viscerale.
 Antisepsia pielii şi a plăgii
 Îndepărtarea părului:
- părul reprezintă o sursă de contaminare a plăgii, iar
îndepărtarea să reduce riscul de infecţie;
- acesta se rade până la o distanţă de 6 cm de la marginile

plăgii;
 dezinfecţia pielii din jurul plăgii trebuie făcută fără a se intra în
contact cu plaga în sine;
 se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apă şi săpun apoi cu ser
fiziologic;
 se dezinfectează cu alcool sau cu tinctura de iod;
 dezinfecţia din jurul plăgii se face prin badijonare începându-se de
lângă plagă şi îndepărtându-se de lângă aceasta;
 Plaga se curăţa cu Rivanol 1%o, Cloramina4%o sau H2O2 care
antrenează la suprafaţa micii corpi străini având şi o acţiune
hemostatică;
 În cazul plăgilor operatorii:
- Se degresează cu benzină în jurul plăgii;
- Se dezinfectează cu tinctura de iod, alcool iodat sau alcool
sanitar pe o distanţă de 6-7 cm tegumentul din jurul plăgii
folosind alt tampon la fiecare ştergere;
- Plaga suturată se dezinfectează de asemenea printr-o
singură ştergere cu tamponul îmbibat în tinctura de iod sau
alcool;
- Apoi se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii;
- Plaga se acoperă apoi cu comprese sterile şi se fixează în
funcţie de zonă;
 În cazul plăgilor vechi, infectate, secretante şi/sau nesuturate:
- tegumentul din jurul lor se curăţă circular de la exterior spre
interior;
- se aseptizează prin spălaturi cu soluţii antiseptice;
- se pun pansamente locale umede cu cloramină sau rivanol
sau soluţie de antibiotic conform antibiogramei;
- pansamentul umed aplicat se mai numeşte şi microclimat şi
se poate realiza într-o tăviţă renală sterilă în care se îmbibă
2-3 comprese sterile cu soluţia indicată;
- compresa umedă se acoperă de 1-2 comprese uscate după

care se fixează.
 Debridare chirurgicală
 constă în îndepărtarea corpilor străini şi a ţesuturilor devitalizate din
cauza potenţialului infectant mare al acestora; debridarea se face
până în ţesut viabil (în cazul muşchilor pentru aprecierea viabilităţii
există „regulă celor 4 C": culoare, consistentă, contracţie, circulaţie);
dacă la nivelul plăgii la suprafaţă sunt nervi sau tendoane, pentru a
nu le leza se practică irigarea plăgii cu presiune, după care în mod
normal ţesuturile devitalizate se autodelimitează şi sunt mai uşor de
excizat;
 Curăţire mecanică
 se face prin irigare a plăgii cu ser fiziologic cu presiune mare: se
face numai în plăgi cu contaminare înaltă (poate produce leziuni
tisulare suplimentare).
 Antibioterapia
 succesul antibioterapiei în prevenirea infecţiilor plăgii depinde de
factori cum sunt: momentul administrării (de preferat o administrare
cât mai precoce; în cazul plăgilor chirurgicale există efect mult mai
bun în cazul administrării preoperatorii faţă de administrarea intra şi
postoperatorie singură), concentraţia bacteriilor în plagă (infecţia
apare oricum în contaminările plăgii direct cu puroi, fecale, secreţii
vaginale sau salivă), prezența în plagă de fracţiuni din sol ce
potenţează ;
 principalele indicaţii ale antibioterapiei - pacienţi cu imunosupresie,
plăgi situate în regiuni anatomice cu potenţial infectant mare (picior,
mâna, etc.), plăgi cu contaminare masivă, plăgi mari cu distrucții
tisulare masive (cu menţiunea ca antibioterapia nu poate suplini o
debridare deficitară), profilaxia endocarditei bacteriene la pacienţii
expuşi (proteze valvulare, valvulopatii, defecte septale, fistule
arteriovenoase); în absenţa antibiogramei sunt de preferat
antibioticele cu spectru larg (cefalosporine, etc.).
 Drenaj
 tuburile de dren au rolul de a permite evacuarea din plaga a
secreţiilor (sânge, limfa, puroi) şi a aerului care se colectează;
trebuie folosite însă parcimonios (s-a constatat că în unele situaţii
măresc rata infecţiilor).
 Profilaxie antitetanică
 mai ales în cazul plăgilor mai vechi de 6 ore, contuze sau înţepate,
cu contaminare mare şi prezenţa de ţesut ischemiat sau denervat.
CONDUITA PROFILACTICĂ ŞI TERAPEUTICĂ

ÎN CAZUL PLĂGILOR TETANIGENE
Curăţarea
VTA
Stare de chirurgicală Ser heterolog
Tratament AB sau
imunitate şi aseptizarea antitetanic
dT
plăgi
NU
cu excepţia
PENICILINĂ
politraumatismelor
Vaccinat Sau
1 doza şi a persoanelor
complet sau da MOLDAMIN
0,5 ml IM HIV pozitive (doza
revaccinat Sau
unică de ser
ERITROMICINA
antitetanic 3000-
20000 UAI)
1 doza
PENICILINĂ imediat
Sau Doza a doua 3000-20000 UAI
Nevaccinat da MOLDAMIN după 14 zile după
Sau Doza a treia desensibilizare
ERITROMICINA după alte
14 zile
VTA- vaccin tetanic absorbit; dT- bivaccin diftero tetanic tip adult
 Închiderea plăgii
După curăţirea plăgii trebuie refăcută integritatea ţesutului lezat).
închiderea plăgii cuprinde modalităţi de închidere variate în funcţie de tipul
plăgii:
 închidere primară: se practică în plăgi recente (< 6 ore), curate sau
cu contaminare minimă, cu condiţia să nu existe pierderi tisulare
mari;
 închidere secundară: se utilizează în plăgi întinse cu pierderi tisulare
mari şi în plăgi infectate sau cu risc mare de infecţie; plagă se lasă
deschisă sub un pansament steril şi se va vindeca prin epitelizare şi
contracţie; deşi pentru majoritatea plăgilor vindecarea prin migraţia
epiteliului perilezional se soldează cu rezultate estetice
satisfăcătoare, în unele cazuri este nevoie de transplant cutanat; se
consideră că o plagă lăsată deschisă nu trebuie „deranjată" 4 zile de
la producerea ei dacă pacientul nu face febră (inspecţiile inutile din
această perioadă cresc riscul de infecţie);
 închidere terţiară (închidere primară întârziată): se face la 3-5 zile şi
este indicată în principiu în plăgile care prezintă risc mare de infecţie
în cazul suturării per primam (sunt lăsate deschise 3-5 zile pentru a
permite imunităţii locale să „cureţe" plaga), dacă după acest interval
nu apar semne de infecţie, se poate tenta sutura plăgii (numită clasic
sutură secundară), după avivarea marginilor (sutură se efectuează în
ţesut sângerând);
 plastii cutanate - se fac cu tegument ce conţine epiderm şi o parte din
derm (cu cât este mai groasă, cu atât plastia este mai durabilă şi
contracţia plăgii mai mică);
 lambouri (flap-uri) - se folosesc în plăgi care în afară pierderilor
tegumentare se însoţesc şi de pierderi ale ţesuturilor subiacente,
principala problemă fiind deficitul de vascularizatie; pot fi
rotaţionale (cu pedicul vascular) sau libere (se conectează la un nou
pedicul preexistent);
 Modalităţi de închidere a plăgii : sutură, agrafe, pansament.
 Vindecarea plăgilor
Plaga conţine ţesut devitalizat, structuri extracelulare lezate,
capilare rupte cu sângerare, mărginite de ţesut viabil. Procesul de vindecare
a plăgii a fost divizat în mai multe faze, care în realitate se întrepătrund din
punct de vedere cronologic:
 Faza inflamatorie - durează în medie 7 zile pentru plăgile curate sau
cele cu contaminare minimă;
 Faza migratorie (fibroblastică) este susţinută de apariţia unor celule
cu rol în curăţirea plăgii şi în cicatrizare;
 Faza proliferativă (colagenică) - se desfăşoară în zilele 7-42;
 Faza de remodelare a plagii - poate dura ani şi se face prin
reaşezarea colagenului după liniile de forţă.
CONTUZII
Contuziile sunt reprezentate de totalitatea modificărilor structurale şi funcţionale

produse în ţesuturi în urma unui agent vulnerat, fără compromiterea integrităţii
tegumentului sau mucoasei.
Hematoame superficiale
 echimoza (precoce sau tardivă) - apare prin ruperea vaselor din piele
şi ţesutul celular subcutanat;
 hematomul - apare prin ruperea vaselor din ţesutul celular subcutanat
şi acumularea de sânge în acest spaţiu; evoluţia poate fi spre
absorbţie, încapsulare, infectare; în funcţie de evoluţie, tratamentul
poate fi unul conservator (antibiotice, punga cu gheaţă) sau
chirurgical (evacuare şi drenaj).
BANDAJE
Bandajarea (înfăşarea) reprezintă metodă de fixare a pansamentului cu ajutorul unei

feşi de tifon, de lungimi şi lăţimi diferite în funcţie de mărimea şi caracterul plăgii precum
şi de regiunea în care se situează.
Pentru că acesta să fixeze pansamentul şi împreună cu acesta să protejeze plaga
bandajarea se va efectua respectând următoarele reguli generale:
 să imobilizeze perfect pansamentul pentru a favoriza cicatrizarea;
 să fie suficient de strânsă dar şi suficient de elastică pentru a nu produce
leziuni de compresie (atenţie deosebită se va acorda pacienţilor aflaţi sub
anestezie);
 bandajarea membrelor se începe de la extremitate spre rădăcină, în sensul
circulaţiei venoase;
 fașa de tifon va fi ţinută în mâna dr, şi cu ruloul spre cel care execută se
derulează de la stânga spre dr;
 bandajarea începe cu 2-3 ture circulare (ture de fixare) la o distanţă de
10-15cm de plaga. Pentru o fixare sigură după primul tur colţul liber al
feşii se răsfrânge;
 terminarea bandajării se face cu 2-3 ture suprapuse, capătul feşii fixându-
se cu ace de siguranţă sau prin legare (după despicare în două părţi egale)
la aceeaşi distanţă de plaga la care s-a început bandajarea.
Conducerea feşii
Fasa circulară
 Se suprapun turele de fașă exact una peste cealaltă;
 Prezintă dezavantajul că se răsuceşte, modificând poziţia pansamentului
faţă de plagă;
 Este indicată în regiunile cilindrice: gât, torace, articulaţia pumnului etc
Fasa în spirală
 Se conduce faşă, şerpuind, acoperind turele o treime, răsfrângând fașa pe
alocuri, prin tehnica ,,manevra policelui’’
 Indicată ptr înfăşarea gambei şi a antebraţului.
Fasa în formă cifrei ,,8’’

 Se începe cu ture circulare sub articulaţie;
 Se trec oblic peste articulaţie şi se conduc deasupra articulaţiei alte ture
circulare;
 Se intervine oblic sub articulaţie intersectând prima diagonală;
 Se continua astfel de câteva ori terminându-se înfăşarea deasupra
articulaţiei cu ture circulare;
 Este indicată pentru infășarea regiunilor articulare; a cotului, piciorului,
pumnului.
Fasa în ,,spic de grau’’ sau ,,spica’’
 Se începe cu ture circulare deasupra articulaţiei;
 Fașa se conduce în formă cifrei ,,8’’ fiecare tură acoperind pe cea
dinainte cu 1/3 sau 2/3;
 Se termină înfăşarea cu ture circulare la punctul de sprijin;
 Este indicată tot în regiuni articulare, pentru regiunea inghino-
abdominală sau scapulo-humerală.
Fasa în ,,evantai’’
 Se efectuează o tură oblică deasupra articulaţiei şi turele următoare se
conduc din ce în ce mai puţin oblic, ajungând circulare la mijlocul
articulaţiei;
 De la acest punct de desfăşoară oblic în sens invers;
 Este indicată în regiunea cotului, genunchiului etc.
Fixarea pansamentului prin alte metode
 Basmaua - un bandaj plin confecţionat din pânză (triunghiular, pătrat sau
dreptunghiular) care se foloseşte la fixarea pansamentului sau
imobilizarea unui membru
FIG. 1 Eșarfa lui J.L. Petit (cu 3 și 4 colțuri)
Fig 2 Înfășarea în spică sânului amputat

FIG. 3 Spica umărului
FIG. 4 Spica inghino-femurală (unilaterală și bilaterală)

FIG. 5 Bandaj în 8 al mâinii
Fig 6. Bandaj în 8 al piciorului

Fig 7. Bandaj în 8 al policelui
Fig. 8 Bandaj în evantai

FIG. 9 Înfășarea circulară a indexului
FIG. 10 Bandaj răsfrânt

FIG. 11 Înfășare în spirală
FIG.12 Înfășare recurentă a bontului de amputație

FIG. 13 SUSPENSOR
A. B. C.
FIG. 16 CAPELINA
FIG. 17 Praștie FIG. 18 Căpăstru FIG. 19 Monoclu

FOARFECI
PENSE
Pensa Pean
Pensă anatomică Pensa Kocher Pensa chirurgicală
Bisturiu
Lame bisturiu
Ace chirurgicale
Port ac Oslen
Port ac Mathieu
Fir catgut
casoletă Cutie metalică

PUNCŢIILE
PUNCŢIA VENOASĂ ŞI CAPILARĂ
Puncţia - operaţia prin care se pătrunde într-un vas, într-o cavitate naturală sau
neoformata, într-un organ sau orice ţesut al organismului cu ajutorul unui ac sau trocar:
venoasa (sigură executată de către asistentă) arterială, pleurala, abdominală, pericardica,
articulara, rahidiana, osoasă, a vezicii urinare, a fundului de sac Douglas, puncţia biopsică
şi puncţia unor colecţii purulente.
PUNCŢIA VENOASĂ
Def: Reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncţie.
Scop
- Explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator;
- Terapeutic: administrarea unor medicamente (PEV sau IV), recoltări de sânge în
vederea transfuzării acestuia, emisia de sânge (în EPA), transfuzia de sânge (sau
derivate ale acestuia).
Locul puncţiei
- Venele de la plica cotului (unde bazilica şi cefalica prin anastomozarea lor
formează un M);
- Venele antebraţului;
- Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii;
- Venele subclaviculare;
- Venele femurale;
- Venele maleolare interne;
- Venele jugulare şi epicraniene (la sugar şi copilul mic).
- De protecţie: perna elastică pentru sprijinirea braţului, muşama aleza, tăviţa
renală;
- Materiale pentru dezinfecţia de tip I

- Instrumentar şi materiale sterile: ace cu bizoul scurt de lungime 25-30mm şi
diametru 6/10, 7/10, 10/10 (în funcţie de scop) pense mănuşi sterile tampoane,
seringi cu amboul lateral;
- Garou sau banda Esmarch, epubrete sau vacumtainere, medicamente sau soluţii
de perfuzat (în funcţie de scopul puncţiei).
- Psihică: se informează pacientul asupra scopului executării tehnicii;
- Fizică: se aşează pacientul într-o poziţie comodă atât pentru el cât şi pentru cel
care execută puncţia şi se examinează cu atenţie calitatea şi starea venelor;
- Se aşează braţul pe perniţa în abducţie şi extensie maximă;
- Se dezinfectează tegumentul şi se aplică garoul la o distanţă de 7-8cm deasupra
locului puncţiei, strangand-ul astfel încât să nu comprime artera dar să oprească
circulaţia venoasă (se va obţine turgescenta venelor prin strângerea pumnului de
către pacient).
Execuţie
- Asistenta (cu mănuşi sterile) fixează vena cu policele mâinii stângi la o distanţă
de 4-5 cm sub locul puncţiei exercitând totodată o uşoară compresiune şi
tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine);
- Se fixează seringă cu gradaţiile în sus, acul cu bizoul în sus, în mâna dr, între
police şi restul degetelor;se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul
(în direcţie oblică şi în unghi de 30°) apoi peretele venos, învingandu-se o
rezistenţă elastică, până când acul înaintează în gol;
- Se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei;
- Se verifică prezenţa acului în vena prin aspiraţie;
- Se continua tehnică în funcţie de scopul puncţiei venoase (injectarea de
medicamente, recoltarea de sânge, PEV);
- În cazul în care se execută în scopul sângerării, se prelungeşte acul de puncţie cu
un tub de polietilena care se introduce în vasul colector (garoul rămâne legat);
- Se îndepărtează stază venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului
şi a pumnului, se aplică apoi tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul
de pătrundere şi se retrage acul brusc;
- Se comprimă locul puncţiei 1-3min cu braţul în extensie (nu se va flecta

antebraţul pe braţ cu tamponul în plica cotului întrucât împiedică închiderea
plăgii venoase şi favorizează revărsarea sângelui).
- Se face toaleta locală a tegumentului;
- Se schimbă lenjeria dacă este murdară, se asigura pacientului o poziţie comodă
în pat, şi se continua supravegherea acestuia.
Reorganizarea
 Hematom – infiltrarea sângelui în ţesutul perivenos → se retrage acul şi se comprimă

locul puncţiei 1-3 min;
 Străpungerea venei - prin perforarea peretelui opus → se retrage acul în lumenul
venei;
 Ameţeli, paloare, lipotimie → se întrerupe puncţia, pacientul se aşează în DD fără
pernă şi se anunţă medicul.
 Pentru evidenţierea venelor se pot face mişcări în sensul circulaţiei de intoarcere cu
partea cubitală a mâinii pe fata anterioară a antebraţului sau se introduce mana şi
antebraţul în apă caldă;
 În cazul în care se doreşte evidenţierea venelor la care nu se poate aplica garoul se
face o presiune digitală pe traiectul venei deasupra locului puncţiei (în şesul circulaţiei
venoase);
 În cazul puncţionării venelor jugulare pacientul se aşează în DD cu capul lăsat să
atârne;
 Prin puncţie venoasă se pot fixa pe cale transcutanata catetere din material plastic(ace
Branülen sau Venflons);
 Se va evita:
- puncţionarea venei din lateral sau cu acul având bizoul jos;
- manevrarea incorectă a instrumentarului steril precum şi atingerea produsului
steril.
II. INVESTIGAŢII
RECOLTAREA DE PRODUSE BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE
Examenele de laborator
- Completează cu elemente obiective simptomatologia bolilor;
- Confirmarea (sau infirmarea) dg clinic;
- Reflecta evoluţia bolii, eficacitatea tratamentului şi confirmă vindecarea;
- Semnalează apariţia unor complicaţii;
- Depistează îmbolnăvirile infecţioase şi a persoanelor sănătoase purtătoare de
germeni patogeni.
Rolul asistentei
- Respecta orarul recoltărilor;
- Pregăteşte psihic şi fizic pacientul în vederea recoltărilor;
- Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare executării tehnicii;
- Execută tehnica cu profesionalism;
- Completarea imediată şi corectă a buletinului de analize şi etichetarea
produsului recoltat;
- Transportul produselor recoltate se va face astfel încât acestea să ajungă la
laborator în starea în care au fost recoltate din organism, evitând alterarea
acestora.
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
Sângele se recoltează ptr examene:

- Hematologice
- Biochimice
- Bacteriologice
- Parazitologice
- Serologice.
Recoltarea se face prin:

- Puncţie capilară
- Puncţie venoasă
- Puncţie arterială
COMPOZIŢIA SÂNGELUI
Lichidele din organism sunt organizate într-un compartiment extracelular şi unul

intracelular. Compartimentul extracelular este format din plasmă, limfa, lichid interstiţial şi
lichid transcelular. Schimburile între aceste compartimente lichidiene sunt guvernate de
presiunea hidrostatică şi presiunea coloid osmotică de o parte şi de alta a membranei
biologice care le separa. Sângele, prin componenţa sa plasmatica, reprezintă un procent
important din cantitatea totală de lichid din organism
Funcţiile sângelui
- respiratorie: asigura transportul gazelor respiratorii; prin intermediul
transportorului - hemoglobina încarca oxigen la nivel alveolar pe care îl cedează ţesuturi şi
preia CO2, pe care îl elimina în alveole.
- nutritivă: transporta principiile alimentare în formă utilizabile metabolic
(aminoacizi, acizi graşi, monozaharide).
- excretorie: asigura transportul catabolitilor către organele excretoare (plămâni,
rinichi, piele, intestin, ficat, glande sudoripare) ;
- termoreglatorie: intervine în termoliza şi termogeneza (este sursa de substrat
energetic pentru toate ţesuturile şi sediul unor procese metabolice esenţiale în
termogeneza) ;
- transporta căldură de la organe cu metabolism intens (ficat) la suprafaţa corpului;
- hemostaza: mediată de trombocite şi o serie de factori plasmatici implicaţi în
hemostaza şi fibrinoliza;
- de apărare imună: apărarea împotriva agenţilor patogeni se face prin mecanisme
complexe de imunitate celulară şi umorala, la care participă atât factori plasmatici cât şi
leucocitele;
- de menţinere a echilibrului acidobazic: sângele intervine prin intervenţia

sistemelor tampon (carbonaţi, fosfaţi, proteine, hemoglobină);
- de menţinere a echilibrului hidroelectrolitic: prin schimburile dinamice între
plasmă, interstiţiu şi celule, care asigură izoionia, izotonia şi izohidria;
- de coordonare şi reglare: prin transportul hormonilor, diverşilor mediatori,
vitamine, medicamente.
Volemia
Volumul sangvin (VS) este alcătuit din volum globular (corpuscular) (VG) şi
volum plasmatic (VP). Determinarea VS se face prin metoda diluţiei, cu ajutorul unor
trasori (substanţe netoxice, nemetabolizabile, uşor de identificat şi de dozat, care se
dispersează uşor în arborele circulator şi care rămân un timp suficient de lung).
Determinarea VG se face prin injectare cu hematii marcate cu Fe55, Cr51, P32, Tc99,
I131.
Valori normale:
- 7-8% din greutatea corporală( 5-6 l); 5% VP şi 3% VG;
- persoanele de sex masculin au cu 1l mai mult decât cele de sex feminin;
- 65-70 ml/kg corp la adulţi, 80-100 ml/kg corp la nou-născuţi
- 3,1 l/m2 la bărbaţi şi 2,6 l/m2 la femei (exprimarea raportată la suprafaţă
corporală poate fi utilă în cazul pacienţilor cu edeme, obezi sau cu retenţie
hidrosalina).
Distribuţia volemiei
Repartiţia VS în sistemul circulator este inegală:
- cea mai mare parte - 85% - este distribuit în sistemul de joasă presiune =
rezervorul de capacitate, reprezentat de: cord, venele mari, capilarele sistemice şi
pulmonare
- restul - 15% - este distribuit în sistemul de înaltă presiune = rezervorul de
presiune, reprezentat de aorta şi artere.
Din punct de vedere al mobilităţii în diferitele teritorii vasculare, VS total este
împărţit în volum circulant şi volum stagnant. În condiţii fiziologice, ½ din VS total se
afla efectiv în circulaţie, ca VS circulant, iar restul circula de 10-12 ori mai lent, stagnând
în sectoare ale sistemului venos, ca VS de rezervă.
Principalale sedii ale masei sangvine de depozit sunt: ficatul (poate acumula 0,5-1 l
sânge), splina (0,3-0,4l). Mobilizarea sângelui de rezervă se poate face foarte rapid datorită
inervaţiei simpatice foarte bogate ce produce vasoconstricţie. VS stagnant este astfel o
rezervă funcţională care poate fi utilizată în condiţii de efort fizic (aportul de
O2 crescut) sau în condiţii patologice pentru refacerea VS circulant (hemoragii).
Hematocritul
Reprezintă exprimarea procentuală a VG în raport cu VS.
Determinarea se face din sânge venos recoltat pe anticoagulant (oxalat, citrat,
heparină, săruri de EDTA) în tuburi care sunt centrifugate la 3000 turaţii/minut.
Elementele figurate, având o densitate mai mare, sedimentează la baza tubului, iar plasma
rămâne în supernatant.
Valorile normale pentru HT sunt de 42% pentru femei şi 45% pentru bărbaţi. (la
copii HT are valori mai mari, 55%).
Variaţiile volemiei
Volemia poate avea variaţii în condiţii fiziologice sau poate varia patologic, ca
urmare a modificării unor parametri externi.
Variaţii fiziologice ale volemiei:
- sexul masculin prezintă un VS mai mare decât sexul feminin (bărbaţii prezintă
masă musculară crescută - mai bine vascularizata - faţă de femei, care au ţesut
adipos mai mult - mai puţin vascularizat);
- nou-născuţii prezintă un VS mai mare (este stimulată puternic eritropoeza ca
urmare a hipoxiei la care este supus fătul în ultima parte a vieţii intrauterine şi în
cursul travaliului);
- în sarcina VS este mult crescut ca urmare a retenţiei hidrosaline (secreţie crescută
de Ald şi ADH - creşte VP) şi a stimulării eritropoezei (PRL şi hormonul lactogen
placentar determina secreţie de eritropoetina - creşte VG);
- în efort fizic, volemia poate scădea ca urmare a extravazării de lichid în interstiţiu
(la persoanele neantrenate);
- poziţia corpului: în ortostatism, scade uşor volemia;
- la altitudine, datorită scăderii presiunii parţiale a oxigenului alveolar este stimulată
eritropoeza şi creşte VG şi consecutiv VS.
Reglarea volemiei se face de către:

- aparatul cardiovascular - prin reglarea presiunii arteriale şi a schimburilor capilar-
interstitiu;
- aparatul urinar - prin adaptarea filtratului renal şi a diurezei;
- ADH - secreţia sa este stimulată de hiperoslomaritate; insera canale de H2O
(aquaporine) la nivelul tubilor renali, determinând retenţie hidrică;
- sistemul renina-angiotensina-aldosteron;
- mecanismul setei și al apetitului pentru sare.
Proprietăţile sângelui
 Culoarea sângelui
- se datorează Fe din hemoglobina, care reflectă razele spectrale roşii. Hemoglobina
oxigenată da culoarea roşu-aprins a sângelui arterial, iar cea redusă da culoarea
roşu-închis a sângelui venos;
 Temperatura sângelui
- variază în diverse teritorii: în ficat, datorită activităţii metabolice intense - este
ridicată, iar la nivel cutanat, datorită proceselor de termoliza - este redusă;
- Temperatura medie a sângelui este de 37oC.
 Densitatea sângelui
- este de 1050-1070 g/cm3; densitatea plasmei este de 1030 g/cm3, iar a hematiilor
de 1090 g/cm3;
- componentele cele mai importante în determinarea valorii densităţii sangvine sunt
eritrocitele şi proteinele.
 Vâscozitatea
- reprezintă rezistenta intravasculară ce apare la curgerea sângelui şi este
determinată de factori plasmatici (globuline, fibrinogen) şi HT;
- Valori normale: la bărbaţi, 4,7 centipoise iar la femei 4,4 cp. (a apei la 200C este
0,01 po=1 cp)
 Presiunea osmotică
- este de 280-290 mosm/l şi este dată de electroliţii plasmatici, moleculele
neionizate şi proteine;
- În condiţii de hipoosmolaritate, apa intră în celulele, iar acestea devin
hiperhidratate şi se balonizează;
- În condiţii de hiperosmolaritate, apa iese din celule, iar acestea devin ratatinate.
COMPOZIŢIA SÂNGELUI
 ELEMENTELE FIGURATE 45%

 anucleate:
o eritrocitele
o trombocitele
 nucleate:
o leucocitele
- granulare (PMN): neutrofile, eozinofile, bazofile
- agranulare: limfocitele, monocitele
 PLASMĂ 55%
 90% apa
 10% substanţe solide
o substanţe organice (9%)
- proteinele plasmatice 6-8 g/dl
 albumine: 55-60%
 globuline: 48-50% (a1 - 11%, a2 - 12%, ß - 13%, gamma - 14%)
 fibrinogen: 2-4%.
- substanţe azotate neproteice
 uree, acid uric, creatinina, bilirubinemie
- substanţe neazotate:
 glucide (glucoză)
 lipide
 trigliceride (TG)
 fosfolipide
 colesterol esterificat şi liber
 lipoproteine: lipoproteine cu densitate mare (HDL) - 45%,
lipoproteine cu densitate mică (LDL) - 16%, lipoproteine cu
densitate foarte mică (VLDL) - 8%
- mici cantităţi de vitamine
o anorganice (1%).
- cationi - Na, K, Ca, Mg
- anioni - Cl, HCO3, SO4, PO4
PUNCŢIA CAPILARĂ
Scop
- Recoltarea sângelui pentru examene de laborator: hemoleucograma, timp de
sângerare, timp de coagulare, grup sanguin, ex parazitologic;
- De protecţie: mănuşi
- Nesterile: camera umedă, lame (uscate, curate, degresate) pipete Potain, tava
medicală;
- soluţii dezinfectante (alcool 90°);
- Instrumentar şi materiale sterile: tampoane, seruri test, ace;
- Psihică:se informează pacientul asupra scopului executării tehnicii, tehnica
executată cu pacientul a jeune;
- Fizică:se aşează pacientul într-o poziţie comodă atât pentru el cât şi pentru cel
care execută puncţia;
Execuţie
- Se aseptizează pielea inelarului sa a mediului cu un tampon cu alcool 90°,
evitându-se congestionarea degetului printr-o frecare puternică şi prelungită şi se
aşteaptă evaporarea alcoolului;
- Cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea pulpei degetului în partea laterală a
extremităţii, perpendicular pe straturile cutatnate;
- Se şterge prima picătură de sânge cu un tampon;
- Se lasa să se acumuleze cantitatea echivalentă a două picături şi se recoltează cu
pipeta sau lama după care se şterge cu alcool.
Pregătirea produsului pentru laborator
- Executarea frotiului: la extremitatea unei lame se pine o picătură de 3-4 mm
diametru;
- Se va aşeza o altă lama la un unghi de 45° cu lama pe care se afla picătură;
- Lama se trage către partea liberă păstrând aceeaşi înclinaţie şi antrenând toată
picătură fără să o fragmenteze; se agita lama pentru ase usca , se etichetează şi se
trimite la laborator.
Reorganizarea
 Un frotiu bun este fără goluri, cu un start regulat;

 Frotiul de sânge se face numai cu sânge proaspăt;
 pentru punerea în evidenţă a plasmodiilor malariei se va face examen în picătură
groasă (recoltarea se va face în cursul accesului febril): se recoltează pe fiecare
extremitate a lamei câte 2-3 picături cât mai apropiate între ele care se vor unii cu
ajutorul coltului unei lame şlefuite continuându-se amestecarea până la formarea
unui mic cheag (semnul unei defibrinări complete) după care se va usca prin agitarea
lamei.
RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS PENTRU EXAMENELE

HEMATOLOGICE
VSH
- (viteza de sedimentare a hematiilor) - rapiditatea cu care se aşează pe fundul
eprubetei elementele figurate (eprubetă cu sânge necoagulabil lăsat în repaus).
- De protecţie: mănuşi
- Nesterile: stativ şi pipete Westergreen, pernuţa, muşama, epubrete, tăviţa renală,
garou, vată;
- Sterile: seringa 2 ml, ace pentru puncţia venoasă, soluţie de citrat de Na 3,8%;
- Soluţie dezinfectantă (alcool 90%)
- Psihică:se informează pacientul asupra scopului executării tehnicii;
- Fizică: tehnica se execută cu pacientul a jeune şi după repaus fizic;
Execuţie
- Asistenta se spală pe mâini şi îmbrăcă mănuşi sterile;
- Aspira în seringa 0,4ml Citrat de Na 3,8%;
- Puncţionează vena fără garou şi aspiră sânge până la 2ml;
- Scurge amestecul sange-citrat în eprubetă, o omogenizează lent după care o pune
în stativ.
- Se completează buletinul şi se etichetează produsul (dacă acesta se trimite la
laborator);
- Când examenul se face la patul bolnavului; se aspira cu pipeta Westergreen până

la gradaţia 200 şi se aşează în stativ pe dopul de cauciuc în poziţie strict
verticală.
HEMATOCRIT (VET)
Se recoltează 2ml sânge venos pe cristale de EDTA (acid etilen diaminotetraacetic
1%)-0,5ml soluţie uscată prin evaporare.
REZISTENŢA GLOBURARA
Se recoltează sânge venos pentru obţinerea globulelor roşii. Se recoltează 5-6ml
sânge care se trece imediat într-un balon Erlenmeyer de 100ml în care s-au pus 5-10 perle
de sticlă după care se agita uşor balonul 5-10 min cu mişcări circulare, evitând astfel
hemoliza şi coagularea sângelui după care se trimite la laborator.

BIOCHIMICE
Se efectuează prin puncţie venoasă 5-10ml sânge simplu, cu bolnavul ‚a jeune’: uree
sanguină, ac uric, creatinina, bilirubina, colesterol, lipemie, teste de disproteinemie
(Tacata-Ara, R Tymol, ZnSO4), fosfataza alcalină, transaminaze (TGP, TGO), amilaze,
electroforeza, calcemie, sideremie, rezerva alcalină (5-10 ml sânge în sticluţe heparinate),
ionograma sanguină (Na, K, Cl, Ca), glicemia (2 ml sânge/florura de Na 4mg), fibrinogen
(0,5ml citrat de Na 3,8 şi 4,5 sânge), timp de protrombina (0,5 oxalat de K/4,5ml
sânge:TH,TQ).

SEROLOGICE
Examenele serologice relevă prezența sau absenţa anticorpilor în serul pacientului
şi se utilizează pentru diagnosticarea bolilor infecţioase.
Se recoltează 5-10ml sânge venos, direct în eprubetă fără seringă, (serul hemolizat
este roz iar cel nehemolizat are culoare gălbuie):
- R. Weill- Felix pentru dg tifosului exantematic;
- R. de precipitare sau floculare ca: Citochol, Kahn, Meinike şi R. de

microfloculare pe lama VDRL în diagnosticul sifilisului;
- R. de fixare a complementului R Bordet-Wassermann pentru dg sifilisului;
- Dozarea antistreptolizinelor ASLO pentru dg RAA, scarlatina;
- R. Waler-Rose în dg PR (poliartritei reumatoide);
- R. de hemaglutinare, hemaglutinoinhibare pentru dg unor viroze;
- R.Widal şi aglutinarea în dg febrei tifoide şi paratifoide.
RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS PENTRU EXAMEN

BACTERIOLOGIC-HEMOCULTURA
HEMOCULTURA- introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru examen

bacteriologic pentru descoperirea bacteriilor atunci când se suspectează o septicemie (cu
satfilococ, stafilococ, bacil Koch) sau o bacteriemie (febră tifoidă, bruceloza, endocardita).
- De protecţie: mănuşi sterile, masca;
- Nesterile: lampa de spirt, chibrituri;
- Sterile: seringa 20 ml, ace ptr puncţie venoasă, pense, tampoane şi comprese,
câmp steril;
- Medii de cultură: bulion citrat şi geloza semilichidă;
- Soluţii dezinfectante: alcool 90%, tinctura de iod, eter.
- Psihică:se informează pacientul asupra scopului şi necesităţii executării tehnicii;
- Fizică: se aşează pacientul în DD, cu membrul superior în abducţie, extensie şi
supinaţie;
Execuţie
- Tehnica este executată de către 2 asistente;;
- As II execută dezinfecţia de tip II;
- As I îmbraca mănuşile sterile, aşează câmpul steril şi aseptizeză regiunea cu iod;
- As II aplica garoul, aprinde lampa de spirt după care îmbracă mănuşi sterile
servindu-i primei aş seringa în condiţii aseptice;
- As I efectuează puncţia venoasă aspirând 20 ml sânge;
- As II desface garoul iar după ce prima retrage acul aseptizează locul puncţiei
după care flambează dopul şi gura balonului (fără a încălzi mediul de cultură);
- As I însămânţează 2ml sânge în eprubetă cu geloza şi 10 ml în cea cu bulionul
citrat, după care aş ÎI flambează din nou gura balonului şi dopul închizând
eprubetă;
- As I omogenizează conţinutul prin mişcări de înclinare şi redresare.
- Se completează buletinul şi se etichetează produsul (inclusiv temperatura) şi se
trimite imediat la laborator;
- Se notează în FO.
Reorganizare
 Pentru însămânţarea cu germeni anaerobi, eprubetă cu geloza semilichidă se va
încălzi bain-marie timp de 30 min;
 În timpul însămânţării (care se va face imediat pentru a evita coagularea sângelui)
balonul sau eprubetă cu mediu de cultură se păstrează înclinată;
 Hemocultura se va face înainte de administrarea antibioticelor şi poate fi completată
de coprocultura, urocultura etc.
RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS CU SISTEMUL VACUTAINER
Prezintă avantajele că asigură confortul pacientului, calitatea probei de sânge şi

securitatea personalului medical.
- Materiale necesare pentru efectuarea puncţiei venoase;
- Holder, ace de puncţie, tuburi vacuumtainer cu dopuri de diferite culori
convenţionale.
- Fizică: se aşează pacientul în DD, cu membrul superior în abducţie, extensie şi
supinaţie.
Execuţie
- Asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun şi îmbrăcă mănuşi sterile;
- Verifica integritatea şi valabilitatea benzii de siguranţă a acului îndepărtându-i

carcasa prin mişcări de răsucire după care infiletează capătul rămas liber în
holder;
- Alege locul puncţiei dezinfectându-l şi îndepărtează carcasa care protejează acul
după care execută puncţia venoasă;
- Introduce tubul în holder apucând aripioarele cu indexul şi mediul iar cu policele
împinge tubul în holder străpungând astfel diafragma gumată a dopului;
- După prelevarea sângelui se scoate tubul din holder prin mişcări de împingere
asupra aripioarelor laterale şi se imprima mişcări uşoare de inclinare-rasturnare
(de 8-10 ori fără a-l agita puternic pentru a evita hemolizarea probei de sânge)
pentru omogenizare cu aditivul după care se introduce tubul următor;
- Se retrage apoi acul din venă (după desfacerea prealabilă a garoului) şi se face
compresiune 1-3min;
- Ordinea tuburilor în cazul execuţiei a mai multor probe este: roşu, bleu apoi
celelalte.
- Se completează buletinul şi se etichetează tuburile şi se trimite la laborator.
 Roşu şi portocaliu (chimie clinică): teste de disproteinemie, electroforeza,
transaminaze, amilazemie, FA, uree sanguină, glicemie, ac uric, creatinina,
bilirubinemie, calcemie, fosforemie, sideremie, lipemie, Imunograma, proteină C
reactiva, examene serologice, grup sanguin şi Rh;
 Negru: seditatiner ptr VSH ;
 Bleu pentru determinări de coagulare:TH, TQ, fibrinogen;
 Mov determinări hematologice: hematocrit, HLG cu fomula leucocitara, indici
eritrocitari VEM, HEM, CHEM, rezistenta globulară;
 Verde cu litiu heparina ptr analize biochimice
DETERMINAREA GLICEMIEI FOLOSIND TESTELE REACTIVE
Se face folosind testele reactive (bandelete sau stripsuri) care reacţionează specific
cu glucoza şi sunt utilizate în autocontrol.
Trusa completă ONE TOUCH
- Aparatul propriu zis;
- Dispozitiv automat de înţepare;

- Ace de unică folosinţă;
- Testele corespunzătoare.
- Tehnica: se apasa butonul de pornire, se introduce testul, se aplică picătură de
sânge după care în timp de 45 sec se obţine rezultatul.
RECOLTAREA URINEI
Scop – explorator: informează asupra stării funcţionale a rinichilor şi a întregului organism

.Pregătirea materialelor
- Materiale necesare pentru efectuarea toaletei organelor genitale externe;
- Muşama, aleza, urinar sau plosca, eprubete sau alte recipiente în funcţie de
examenul solicitat;
- Lampa de spirt şi chibrituri.
- Fizică: se educa pacientul: să nu urineze în timpul toaletei, să urineze pentru
recoltare fără defecaţie.
- Se protejează patul cu muşama şi aleza;
- Se pune plosca sub pacient şi se efectuează toaleta organelor genitale externe,
după care bazinetul se înlocuieşte cu altul curat.
Execuţie
 Sumar de urină
- Din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150 ml.
 Urocultura
- Este examenul care stabileşte prezenta bacteriilor în urină;
- Se recoltează din urină de dimineaţă care este considerată mai
concentrată, după eliminarea primilor 50ml şi fără a întrerupe jetul
urinar. se recoltează 5ml urina
într-o eprubetă sterilă după care se trimite la laborator unde va fi
însămânţata direct pe medii de cultură;
- Recoltarea se va face inaite de instituirea antibioterapiei.
 Prin sondaj vezical

- Se face după toaleta organelor genitale externe;
- În cazul unei sonde permanente nu se va recolta urina din punga
colectoare ci se va puncţiona sonda în porţiunea proximala după o
dezinfecţie prealabilă a acesteia.
 Prin puncţie vezicală
- Se execută doar când vezica este plină, când nu se poate recolte urină de
la jumătatea micţiunii sau prin sondaj vezical;
- Se execută puncţia vezicii urinare iar urina recoltata se inroduce în
recipiente.
- Pacientul este ajutat să se îmbrace, este ajezat într-o poziţie comodă după care se
aeriseşte salonul.
- Se completează buletinul şi se etichetează recipientele şi se trimite la laborator.
 Ptr proba Esbach (examen biochimic din urina emisă în 24h) se va instrui
pacientul în legătură cu modul de colectare şi se va omogeniza întreaga cantitate
inaite de a trimite un eşantion la laborator (precizând volumul urinar emis în 24h);
 Este de preferat să se renunţe la cunsumul de lichide inaite cu 12 ore de recoltare.
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE
Scop – explorator: depistarea unor germeni patogeni care produc îmbolnăvirea tubului
digestiv (sau a purtătorilor sănătoşi) precum şi a unor tulburări în digestia alimentelor.
Recoltarea materiilor fecale se realizeaza în vederea examinărilor macroscopice,
biochimice, bacteriologice şi parazitologice.
- Tava medicală, plosca sterilă, tub recoltator, tampoane sterile, sonda Nelaton nr
16-18, purgativ salin, eprubete cu medii de cultură, materiale pentru toaleta
perineală;
- Lampa de spirt şi chibrituri, muşama, aleza.
- Psihică: se informează pacientul asupra scopului şi necesităţii executării tehnicii;
- Fizică: în seara dinaitea examenului se administrează un purgativ salin, dimineaţa
îşi va goli vezica urinară după care se va face toaleta organelor genitale externe.
Execuţie
 Recoltare din scaun spontan sau provocat
- Se va recolta cu lingura recipientului câteva fragmente din diferite părţi
ale scaunului (mucus, puroi).
 Recoltarea direct din rect
- Pacientul se aşează în DLS, se îndepărtează fesele pacientului, se
introduce tamponul steril prin anus în rect prin mişcări de rotaţie după
care tamponul se introduce în eprubetă sterilă.
 Recoltarea la copil
- Se execută cu sonda Nelaton care se introduce prin anus pe o distanţă de
10-15cm şi la capătul căreia se ataşează o seringă cu care se va aspira.
Sonda se îndepărtează iar conţinutul se insufla într-o eprubetă sterilă.
 Recoltarea pentru ouă de paraziţi
- Se poate face şi prin raclare cu o spatulă de os sau cu o baghetă de lemn,
plata şi bine lustruită în soluţie de glicerina cu apă. Se va racla pielea
din vecinătatea orificiului anal (în special pentru oxiuri) la 2-3 ore după
culcare sau dimineaţă devreme. Bagheta se va introduce într-o eprubetă
curată.
- Se va efectua toaleta regiunii anale după care pacientul este ajutat să se îmbrace,
este aşezat într-o poziţie comodă după care se aeriseşte salonul.
- Se completează buletinul, se etichetează recipientele şi se trimite la laborator.
Reorganizare
 La copii se poate recolta şi mucus nazal şi depozit de sub unghii după înmuierea
întregii margini a unghiei cu o soluţie de hidrat de natriu şi curăţare a acesteia cu
un tampon de vata şi o pensă;
 Materialul recoltat se introduce într-un flacon cu sol de hidrat de Na 1%o se
astupa se agita bine şi se trimite la laborator;
 Pentru punerea în evidenţă a virusurilor să adauga peste materiile fecale câteva

picături dintr-o soluţie de Penicilină 200 000 ui/10ml apa distilată şi aceeaşi
cantitate dintr-o soluţie de streptomicina 1g.10ml apa distilată (previne
distrugerea virusului de către flora microbiană)
 În cazul recoltării în scopul punerii în evidenţă a agenţilor patogeni intestinale se
fac se fac coproculturi timp de 3 zile consecutiv (în cazul scaunului lichid se
recoltează 0,5-1ml)
 Probele recoltate se trimit repede la laborator întrucât germenii sensibili mor
repede
RECOLTAREA SPUTEI
Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile

respiratorii prin tuse.
Scop – explorator: pentru examinări macroscopice, citologice, bacteriologice,
parazitologice, în vederea stabilirii diagnosticului.
- Sterile: cutie Petri, pahar conic, scuipătoare specială (sterilizata fără substanţă
dezinfectantă);
- Nesterile: pahar cu apă, şerveţele sau batiste de unică folosinţă.
- Psihică: se informează pacientul asupra scopului şi necesităţii executării
examinării, se instruieşte să nu înghită sputa sau să o împrăştie, va expectora
numai în vasul dat, să nu colecteze în vas şi salivă;
Execuţie
- Îşi va clăti gura şi faringele cu apă şi i se va oferi vasul de colectare în funcţie de
examenul cerut;
- Va colecta sputa matinală sau pe o perioadă de 24 ore în funcţie de examenul
solicitat (va expectora după un efort de tuse);
 Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian: se apasă limba cu
spatula şi se introduce tamponul de vată în faringe (după umezirea acestuia
cu apă distilată sterilă) solicitând pacientului să tuşească. Sputa eliminată
se prinde pe tamponul de vata care se va introduce în eprubetă sterilă.

Frotiul laringian se recoltează de medic pătrunzând cu tamponul în laringe
sub control laringoscopic.
 Recoltarea sputei prin spălătura gastrică: se introduce sonda (Einhorn sau
Faucher), în stomac, a jeune, prin care se introduc 200ml apa distilată
(bicarbonatată) care va fi evacuată imediat sau extrasă cu seringa şi care se
va trimite la laborator (mediul acid al sucului gastric pot distruge
germenii). Dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie
trimis la alt laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de
Na.
 Recoltarea sputei prin spălătura bronşică: (se utilizează în cazul
pacienţilor care nu expectorează, pacienţii cu TBC cavitara punându-se în
evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasa). Se introduc în recipientul de
aerosoli 5 ml ser fiziologic sau 4 ml soluţie Teofilina 3% cu 1 ml soluţie
stricnina 1%o după care pacientul inhalează de câteva ori prin inspiraţii
adânci, repetate, urmate de expiraţii scurte. După o pauză se va repeta până
la aerosolizarea întregii cantităţi de lichid după care pacientul va începe să
tuşească iar sputa se va recolta într-un vas steril, operaţie care se va repeta
încă 4 zile în vase separate.
Reorganizare şi notare în FO
RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR
Vărsătura este conţinutul gastric care se elimină spontan în afecţiunile digestive

sau în alte afecţiuni; alcoolism, HÂC (hipertensiune intracraniană), sarcina etc.
Scop – explorator: pentru examinări macroscopice, bacteriologice, chimice, în vederea
stabilirii diagnosticului.
- 2 tăviţe renale, pahar cu soluţie aromată, muşama, traversa, prosop;
- Psihică:va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii;
- Fizic: pacientul în poziţie sezând sau DD cu capul întors lateral, cu prosopul
aşezat sub cap sau în jurul gâtului iar lenjeria se protejează cu muşama sau
traversa.
Execuţie
- Se îndepărtează proeza dentară (când este cazul) şi i se oferă tăviţa renală;
- Pacientul va fi sprijinit de frunte (dacă acesta a suferit o intervenţie chirurgicală
intrabdominală este sfătuit să-şi comprime uşor cu pama plaga operatorie);
- Se îndepărtează tăviţa renală după vărsătura şi i se oferă pacientului paharul să-şi
clătească gura;
- Se îndepărtează materialele folosite, se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi
se aeriseşte salonul;
- Pacientul va fi în continuare supravegheat.
- Se notează aspectul macroscopic, cantitatea, eventualele semne premergătoare
(vertij, cefalee, greţuri, emisie fără efort etc)
RECOLTAREA SECREŢIILOR PURULENTE
Secreţiile purulente pot fi recoltate: de pe suprafaţa tegumentelor, din plăgi

supurate, ulceraţii, organe genitale, conjunctiva oculară, leziuni ale cavităţii bucale şi din
conductul auditiv extern.
Scop
- explorator: pentru examinări bacteriologice şi efectuarea antibiogramei;
- terapeutic: evacuarea colecţiilor purulente.
- nesterile: creion, lampa de spirt şi chibrituri;
- sterile: eprubete, ansa de platină, 2-3 lame de sticlă, seringi şi ace, NaCl 0,9%,
alcool iodat, tinctura de iod, pipete Pasteur;
- Psihică: informează pacientul asupra scopului şi necesităţii executării examinării;
- Fizic: pacientul în poziţie adecvată.
Execuţie
 Recoltarea din vezicule, pustule ulceraţii: se recoltează o mică porţiune de puroi
de sub crusta sau de la marginea ulceraţiilor (după curăţarea prealabilă a
suprafeţelor acestora) iar materialul recoltat se trece pe o lamă de sticlă sterilă şi
se efectuează frotiu.
 Recoltarea din papule, noduli şi alte leziuni inflamatoare:.se puncţionează
regiunea cu ac ataşat la seringă, după dezinfectarea prealabilă a tegumentelor cu
tinctura de iod, din diferite zone ale acesteia până se obţine serozitate la aspirare.
Lichidul obţinut prin spălarea seringii cu NaCl sau mediu de cultură se introduce
într-o eprubetă sterilă.
 Recoltarea din abcese, flegmoane, colecţii: dacă acesta este deschis recoltarea se
face cu pipeta Pasteur (flambată şi răcită) sau cu ansa de platină. Dacă abcesul
este închis recoltarea se face cu seringa prin puncţionare. Transportul produsului
se face în max 2 ore (pentru anaerobi se anunţă laboratorul cu o oră înainte
pentru regenerarea mediilor). Examenul citobacteriologic (direct) se face pe lama
colorată May-Grümvald-Giemsa .
Vezicule
Colecţii purulente
Abces perianal
Papule
Plaga supurata
RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN
Exudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces inflamator

faringian.
Scop – explorator: pentru depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui în vederea
tratamentului sau pentru depistarea persoanelor sănătoase, purtătoare de germeni.
- De protecţie: masca de tifon;
- Nesterile: tăviţa renală, satativ de eprubete, lampa de spirt, chibrituri.
- Sterile: spatula linguală, eprubetă cu tampon faringian sau ansa de platină,
eprubete cu medii de cultură, ser fiziologic sau glicerina 15%
- Psihică: se anunţă şi i se explica tehnica;
- Fizic: pacientul este anunţat să nu mănânce şi să nu consume lichide (2 ore

înainte), nu se vor face instilaţii cu soluţii dezinfectante sau gargara.
Execuţie
- Pacientul este aşezat în poziţie şezând şi capul în extensie;
- Recoltarea se va face inaite de instituirea antibioterapiei;
- Asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează cu alcool;
- Invita pacientul să deschidă gura şi inspectează gâtul;
- Deschide eprubetă cu tamponul faringian, flambează gâtul eprubetei şi o închide
cu dop steril;
- Cu tamponul faringian şterge depozitul de pe faringe şi amigdale, dezlipeşte o
porţiune din false membrane (dacă este cazul);
- Flambează gura eprubetei şi introduce tamponul faringianin eprubetă care se
închide cu dopul flambat;
- Produsul obţinut se poate întinde pe lame (pentru frotiuri colorate) sau
însămânţează imediat pe medii de cultură (succesiv două eprubete din acceasi
recoltare);
- Dacă nu se va face însămânţarea la patul bolnavului tamponul se umezeşte în
prealabil cu ser fiziologic sau glicerina.
- Se notează dacă s-a făcut însămânţarea sau nu.
angina
 Timpul scurt de la recoltare până la însămânţare nu trebuie să fie mai mare de 6 ore;
 Regiunile de unde se va recolta se vor inspecta în prealabil;
 Recoltarea se va face în angine, RAA, sau nefrite;
 Se va evita îmbibarea tamponului cu salivă precum şi atingerea dinţilor cu acesta.
RECOLTAREA SECREŢIEI NAZALE
Execuţie
- Se face dimineaţă la trezire ;
- Pacientul în poziţie şezând cu capul în hiperextensie;
- Se injectează NaCl după care pacientul apleacă imediat capul lăsând lichidul să se
scurgă într-o cutie petri sterilă. Lichidul se trece în eprubete sterile care se vor
trimite la laborator (metoda spălării nazo-faringelui este preferata pentru
examinări virusologice);
- Recoltarea se poate face cu un tampon steril cu care se pătrunde în nazofaringe,
după umezirea acestuia cu soluţie izotona de ser fiziologic.
- Pregătirea produsului pentru laborator
- Se completează buletinul, se etichetează recipientele şi se trimite la laborator;
- Dacă se întârzie trimiterea acestuia la laborator , produsul poate fi aşezat la
gheaţă.
RECOLTAREA SECREŢIEI OTICE
Execuţie
- Se face sub controlul otoscopului din conductul auditiv extern cu ajutorul unui
tampon steril;
- Flora normală a pavilionului urechii şi a conductului auditiv extern este
reprezentată de bacteriile ce se întâlnesc pe piele;
- Agenţii cauzali ai otitei medii sunt: streptococi, stafilococi, Haemophylus iar la
NN şi copii se întâlnesc: E colii, Klebsiella, Stafilococ, Pseudomonas etc.
- Pregătirea produsului pentru laborator

- Se completează buletinul, se etichetează eprubetă şi se trimite la laborator;
Otita externă
RECOLTAREA SECREŢIEI OCULARE
Execuţie
- Recoltarea este indicată în:
- Blefarite (infecţii ale învelişului pleoapelor)-recoltarea se
face cu ajutorul seringii şi acului;
- Conjunctivite cr sau ac (infecţie a conjunctivei)-recoltarea
se face cu ajutorul unui tampon steril;
- Keratite cr sau ac (infecţie a corneei şi umorii camerei
anterioare) recoltarea se face cu ajutorul seringii şi acului;
- Irite cr sau acute (infecţie a irisului) - portiuni din iris
îndepărtate prin iridectomie sunt puse direct pe medii de
îmbogăţire pentru pneumococi şi streptococi;
- Dacriocistite (infecţii ale canalului şi sacului lacrimal )-
recoltarea se face cu ajutorul unui tampon steril;
- cristalinului, coroidei, retinei şi corpului vitros.
- Frotiurile şi culturile se fac pe geloza simplă, bulion glucozat 2% său mediu

Loffler;
Conjunctivita
Keratita
Blefarite
Orjelet
RECOLTAREA SECREŢIILOR VAGINALE
Secreţia vaginală
- reprezintă un transsudat al mucoasei vaginale şi conţine: celule epiteliale de
descuamare şi germeni a căror varietate este în funcţie de vârstă, stări fiziologice
sau patologice şi glicogen în funcţie de perioada ciclului menstrual (favorizează
flora microbiană să fie reprezentată de germeni din grupul Lactobacillus);
- Ph-ul secreţiei este acid cu rol în apărarea contra infecţiilor , perturbarea acestora
determinând apariţia vaginitelor;
- Prelevarea se face, de preferat, în primele 10 zile ale CM;
- Examenul bacteriologic al secreţiei vaginale este dificil şi condiţionat de
prelevare, transport, examinare şi interpretare.
- De protecţie: mănuşi sterile;
- Nesterile: creion dermatograf, lampa de spirt, chibrituri;
- Sterile: specule vaginale, ansa de platină, pipete pasteur, eprubete, lame de sticlă;
- Psihică:se anunţă şi i se explică necesitatea tehnicii;
- Fizic: se recomandă repaus sexual şi terapeutic cu două zile înaintea efectuării
tehnicii. Cu pacienta în poziţie ginecologică se efectuează toaleta organelor
genitale externe, fără soluţii dezinfectante sau săpun.
Execuţie
- Asistenta se spala pe mâini şi îmbrăcă mănuşi sterile;
- După îndepărtarea labiilor se recoltează cu ajutorul tamponului din : orificiul gld

Bartholin, orificiul colului uterin, meatul urinar, efectuându-se câte două frotiuri
pentru fiecare produs recoltat pentru examen citologic;
- Recoltarea pentru examenul bacteriologic se va face cu ajutorul tamponului din
eprubetă sterilă.
- La fetiţe, în caz de suspiciune de difterie vulvara se prelevează trei tampoane;
vaginal, nazal şi faringian.
Interpretare ex microscopic
- Tip I – secreţie normală (lactobacili şi epitelii)
- Tip ÎI - epitelii, lactobacili, rari bacili gram negativi sau leucocite
- Tip III - epitelii, foarte rari lactobacili, foarte frecvenţi bacili gram
negativi, coci gram pozitivi şi negativi, frecvente leucocite;
- Tip IV – rare epitelii, lactobacili absenţi, foarte frecvente leucocite,
foarte frecvente, flora mixtă foarte abundenţă, Trichomonas
prezent.
- Se completează buletinul, se etichetează şi se trimite la laborator.
 Timpul scurt de la recoltare până la însămânţare nu trebuie să fie mai mare de 2 ore;
 Pentru gonococ însămânţarea se face imediat (cu fixarea lamelor la cald sau cu alcool
de 90°;
 Examenul bacteriologic al secreţiei vaginale se face între lama şi lamela (coloraţie
gram negativ şi albastru de metilen);
 Prezenta leucocitelor este certitudinea unui proces infecţios;
 Se va evita îmbibarea tamponului cu salivă precum şi atingerea dinţilor cu acesta.

Tehnici Și Investigații Nursing

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici Și Investigații Nursing

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici și investigații nursing 1

SONDAJE, SPĂLATURI, CLISME

 sondajele şi spălaturile vor fi notate în FO (şi numele persoanei care le-

 Evacuarea conţinutului gastric înainte de anestezie în intervenţia

 Tipuri de sonde ale intestinului subțire

fig. 1 Sonda Foley

fig. 2 Sonda Nelaton

Sondajul (tubajul) gastric reprezintă introducerea unui tub de cauciuc (sonda

Fig. 3 Sonda gastrica Faucher

 Pregătirea fizică: se aşează pacientul pe un scaun cu spătar, se protejează cu

 Tubajul gastric se efectuează în condiţii de perfectă asepsie;

INTRODUCEREA SONDEI BLAKEMORE

Pentru execuţia unui tamponament esofagian prin compresia segmentară a

fig. 4 Sonda Blakemore cu dublu balonaș

 Pregătirea fizică: se evacuează conţinutul gastric, se verifică etanșietatea şi

 Se va înscrie cantitatea de aer injectat pe fiecare tub al balonaşului;

Sondajul (tubajul) duodenal constă în introducerea unei sonde Einhorn dincolo de

Fig . 5 Sonda duodenala Einhorn

 Medicamente: sulfat de magneziu 33%, ulei de măsline, novocaină, soluţii

 Încolăcirea sondei în stomac;

 Se îmbracă pacienta şi se aşează comod în pat continuându-se supravegherea

fig. 6 Secţiune bazin de femeie cu sonda Foley în vezică

Sondajul vezical la bărbat

- Lezarea traumatică a mucoase ureterale (hemoragie de diferite grade) se

fig. 7 Secţiune bazin de bărbat cu sonda Foley în vezică

 Nu se vor exercita presiuni externe asupra hipogastrului pentru a accelera

Prin sondaj traheo-bronșic se înţelege introducerea unei sonde de cauciuc prin

- i se oferă tăviţa renală, imobilizându-i braţele pentru a nu încurca

 deglutiţia şi regurgitarea (fără controlul local al sistemului nervos) pot da naştere la

Prin spălătură oculară se înţelege introducerea unui curent de lichid în sacul

- Se pune pacientul în poziţie şezând, cu capul în hiperextensie, cu

 Ciocul undinei sau a vasului cu picurător va fi ținut la distanță de 7-7 cm de ochiul

Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin

 solicita pacientului să deschidă gura (se obţine lărgirea conductului auditiv);

Evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucoasei de exsudate şi substanţe străine.

SPĂLĂTURA VEZICII URINARE

 Sterile: 2 sonde Thiemann, Nelaton sau sonde unidirecţionale, tampoane sterile,

 Tehnica se execută în condiţii de perfectă asepsie a materialelor şi a manevrelor;

 Pacientul este rugat să respire adânc, să-şi relaxeze musculatura abdominală şi

 În cazul clismei cu efect local se va folosi bicarbonatul de Na, infuzie de

 Când canula întâmpină rezistență, aceasta se retrage câţiva centimetrii sau se dă

INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE

Tubul de gaze – un tub de cauciuc semirigid, de 30-35 cm lungime şi 8-12 mm

Leziunile traumatice pot fi de două tipuri:

Reprezintă întreruperea continuităţii tegumentelor, mucoaselor cu sau fără leziuni

 În funcţie de timpul scurs de la trauma:

astfel de situaţii); dacă nu se realizează o hemostază corectă,

- acesta se rade până la o distanţă de 6 cm de la marginile

- compresa umedă se acoperă de 1-2 comprese uscate după

CONDUITA PROFILACTICĂ ŞI TERAPEUTICĂ

Contuziile sunt reprezentate de totalitatea modificărilor structurale şi funcţionale

Bandajarea (înfăşarea) reprezintă metodă de fixare a pansamentului cu ajutorul unei

Fasa în formă cifrei ,,8’’

FIG. 1 Eșarfa lui J.L. Petit (cu 3 și 4 colțuri)

Fig 2 Înfășarea în spică sânului amputat

FIG. 3 Spica umărului

FIG. 4 Spica inghino-femurală (unilaterală și bilaterală)

FIG. 5 Bandaj în 8 al mâinii

Fig 6. Bandaj în 8 al piciorului

Fig 7. Bandaj în 8 al policelui

Fig. 8 Bandaj în evantai

FIG. 9 Înfășarea circulară a indexului

FIG. 10 Bandaj răsfrânt

FIG. 11 Înfășare în spirală