Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
mediului fiind considerente obligatorii și punct de plecare pentru celelalte politici
comunitare.
Prin adoptarea ,,strategiei dezvoltării durabile” ca element principal al
politicii de mediu în Europa, se urmărește respectarea dreptului la resurse al
generațiilor viitoare, al celor nenăscuți încă. Grija permanentă față de mediu,
trebuie integrată în strategii concepute la nivel global, aşa cum sunt tratate în
cadrul întâlnirilor și conferințelor internaţionale (summit-uri) precum cele de la Rio
(1992), de la Kyoto(1997), Johanesburg (2002), Durban (12. dec. 2011), etc.
Protocolul de la Kyoto a fost principalul document pe baza căruia s-au derulat
negocierile de la Durban, menit să extindă obiectivul ,,Protocolului de la Kyoto”,
pînă în anul 2020. Un element remarcabil este acela că, deși nu au ratificat
protocolul de la Kyoto, Statele Unite și China au recunoscut, în cele din urmă,
deciziile conferintei de la Durban. Faptul că aceste state sunt cei mai mari poluatori
și acceptă această poziție constituie un bun punct de plecare. În schimb, state
semnatare precum India și Canada, refuză să accepte noile reglementări pe care le
consideră inacceptabile, pretextând că le afectează dezvoltarea economică, motiv
pentru care părăsesc acordul.
Acordul acceptat la Conferinta de la Durban pe tema încălzirii globale este
fragil, astfel că negocierile de prelungire a Protocolului impun un acord mai hotărât
care urmează a fi dezbătut în anul 2015. România susține poziția Uniunii Europene,
astfel încât își propune în consens cu hotărârile aceasteia reducerea emisiilor de
GES cu 20% pînă în anul 2020. Conceptul de ,,dezvoltare durabilă “ implică
conștientizarea şi obligativitatea ca prin educație și prin politici comunitare
adecvate, să fie asigurată protecţia mediului. Acest aspect este reflectat de
“evoluţia politicii comunitare în ultimii ani, politică marcată de trecerea de la o
abordare bazată pe constrângere şi sancţiune, la una mai suplă, bazată pe
recompense. Astfel, se acţionează în direcţia unei abordări voluntare, în scopul de a
3
promova această grijă faţă de mediu şi a de a încuraja utilizarea sistemelor de
management al mediului. Politica de mediu este susținută de mişcări şi organizaţii
de mediu precum partidele politice „verzi”, organizaţii cu potențial politic real.
Opoziția apare, atunci când obiectivele de mediu afectează competitivitatea
industrială şi creşterea economică.
4
descrisă de managementul de vârf, inclusiv conformitatea cu toate cerințele legale
aplicabile referitoare la mediu si, de asemenea, un angajament la îmbunătățirea
continuă a performanței legate de mediu. Oferă un cadru de acțiune legal și
permite stabilirea de obiective și scopuri legate de mediu.
Toate organizațiile lansează o politică de mediu, desi nu întotdeauna declarată
în mod transparent. Importanța prezentării politicii de mediu este neglijata uneori
premeditat, dar totuși reprezintă un element esențial în conturarea unui cadru ferm
de acțiune. Un astfel de cadru organizatoric responsabil asigură succesul în
programele și politicile de mediu.
Managementul superioar va contura și revizui periodic politica de mediu a
organizaiei și va asigura următoarele cerințe ale sistemului său de management de
mediu:
- a. este conformă naturii, dimensiunii și impacturilor asupra mediului ale -
activităților, produselor și serviciilor sale;
- b. include un angajament pentru îmbunătățirea continuă și prevenirea
poluării;
- c. include un angajament de conformitate cu cerințele legale aplicabile si
cu alte cerințe la care subscrie organizația, legate de aspectele de mediu;
- d. asigură cadrul pentru stabilirea si revizuirea obiectivelor si scopurile
legate de mediu;
- e. este documentată, implementată si menținută;
- f. este comunicată tuturor persoanelor care lucrează pentru sau din partea
organizației;
- g. este la dispoziția publicului.
2. SCURT ISTORIC
Politica de mediu a Uniunii Europene a apărut ca domeniu separat al
preocupării comunitare în anul 1972, impulsionată de o conferinţă a Organizaţiei
Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător, care a avut loc la Stockholm, în
acelaşi an.
Prima semnalare a faptului că dezvoltarea economică și socială a omenirii în
ansamblu, nu poate fi separată de impactul negativ al factorului antropic asupra
mediului s-a facut în raportul din 1972 al Clubului de la Roma intitulat Limitele
creșterii (Raportul Meadows). Documentul prezenta informații privind evoluția a
cinci parametri (creșterea populației, impactul industrializării, efectele poluarii,
producția de alimente și tendințele de epuizare a resurselor naturale), sugerând
concluzia ca modelul de dezvoltare practicat nu este acceptabil pentru viitor.
În 1973 a fost elaborat primul Program de Acţiune pentru Mediu – PAM
(1973-1977), sub forma unei combinaţii de programe pe termen mediu şi de gândire
6
strategică, care accentua nevoia de protecţie a apei şi a aerului şi care conţinea o
abordare sectorială a combaterii poluării.
În 1978 a fost adoptat al doilea Program de Acţiune pentru Mediu - PAM 2
(1978-1982), structurat pe aceleaşi priorităţi ca şi PAM 1 şi fiind, de fapt, o
reînnoire a acestuia.
Anul 1981 a marcat crearea, în cadrul Comisiei Europene, a Direcţiei Generale
pentru Politica de Mediu, unitate responsabilă pentru pregătirea şi asigurarea
implementării politicilor de mediu şi totodată iniţiatoarea actelor legislative din
domeniu. Astfel, politica de mediu devine din ce în ce mai complexă şi mai strâns
corelată cu alte politici comunitare.
În 1982 a fost adoptat al treilea PAM (1982 -1986), care reflectă influenţa
dezvoltării pieţei interne în echilibrarea obiectivelor sale cu cele ale pieţei. În plus,
acest program de acţiune marchează trecerea de la o abordare calitativă a
standardelor de mediu, la una axată pe emisiile poluante.
Anul 1986 se individualizează prin adoptarea Actului Unic European (ratificat
în 1997),document prin care protecţia mediului dobândeşte o bază legală în cadrul
Tratatului Comunităţii Europene (Tratatul de la Roma, 1957). În 1987 a fost adoptat
PAM 4 (1987- 1992), caracterizat prin aceeaşi tendinţă de coordonare cu evoluţia şi
obiectivele pieţei unice ca şi programul precedent. Un element de noutate al PAM 4
îl constituie pregătirea terenului pentru strategia cadru de dezvoltare durabilă,
adică promovarea conceptului de conservare a mediului şi a resurselor sale în
vederea transmiterii aceleiaşi moşteniri naturale şi generaţiilor viitoare.
PAM 5 (1993 – 1999) a fost adoptat în 1992 şi face trecerea de la abordarea
bazată pe comandă şi control la introducerea instrumentelor economice şi fiscale şi
la consultarea părţilor interesate în procesul de decizie. De asemenea, PAM 5 a
transformat dezvoltarea durabilă în strategie a politicii de mediu. Tot în acest an a
fost semnat şi Tratatul Uniunii Europene (Maastricht), ceea ce înseamnă, în termeni
7
de mediu, extinderea rolului Parlamentului European în dezvoltarea politicii de
mediu. La Kyoto, in Japonia, 1-11 decembrie 1997, 161 de țări au finalizat un
acord, denumit "Protocolul de la Kyoto", care stabilește termenii și regulile de
punere sub control a gazelor ce determină efectul de seră al Terrei.
În 1997, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene (prin
Tratatul de la Amsterdam), ceea ce înseamnă că aspectele de mediu vor fi în mod
necesar luate în considerare în cadrul politicilor sectoriale.
Anul 2000 reprezintă anul evaluării rezultatelor PAM 5 şi definirea priorităţilor
pentru al 6- lea program de acţiune – PAM 6 (2001-2010) - care susţine strategia
dezvoltării durabile şi accentuează responsabilitatea implicată în deciziile ce
afectează mediul. Consiliul European a adoptat la Goteborg (2001) prima
Strategie de Dezvoltare Durabilă a UE.
Tot în domeniul strategiilor iese în evidenţă şi anul 2003, prin adoptarea
Strategiei europene de mediu şi sănătate (SCALE), care are în vedere relaţia
complexă şi direct cauzală existenă între poluarea şi schimbarea caracteristicilor
mediului şi sănătatea umană. Elementul de noutate al acestei strategii este centrarea,
pentru prima dată în politicile de mediu, pe sănătatea copiilor - cel mai vulnerabil
grup social şi cel mai afectat de efectele poluării mediului.
In acest context în încheierea analizei Strategiei de Dezvoltare Durabila a UE,
inițiată de Comisie în 2004, si pe baza Comunicatului Comisiei “Revizuirea
Strategiei de Dezvoltare Durabila – O platforma de acțiune” din decembrie 2005 si
a contribuțiilor Consiliului, Parlamentului European, ale Comitetului Social și
Economic European, ca și a altor organisme, Consiliul European a adoptat o
Strategie revizuită de Dezvoltare Durabilă, ambițioasă și cuprinzătoare pentru o
Uniune lărgită, realizată pe baza celei adoptate în 2001. Conferinta de la Durban a
ajuns cu greu la un consens din partea majorității participanților privind
continuarea inițiativei ,,Protocolului de la Kyoto” pentru perioada 2013 – 2020.
8
Obiectivul principal al Protocolului pentru perioada viitoare este vital pentru
viitorul civilizației umane și constă în restrângerea creșterii temperaturii planetei la
+2 grade Celsius.
La sfârşitul anului 2005, este adoptat Planul Naţional de Dezvoltare pentru
perioada 2007-2013, iar în 2006 a fost elaborată versiunea preliminară a
Programului Operațional Sectorial de MEDIU (POS), în paralel cu finalizarea
primelor variante ale Cadrului Strategic National de Referință (CSNR) şi ale celor
şapte Programe Operaționale (PO).
În 31 ianuarie 2007, România a transmis oficial POS Mediu la Comisia
Europeană. CSNR este documentul strategic de referintã pentru programarea
Fondurilor Structurale și de Coeziune în România. Prin acest document se explică
modul în care vor fi implementate Instrumentele Structurale în Romania în perioada
2007-2013. Scopul principal al CSNR este de a consolida obiectivul strategic al
politicilor economice, de coeziune socială și regionale ale României, precum și de a
stabili legăturile potrivite și corecte cu politicile Comisiei Europene, conform cu
Strategia de la Lisabona, care stă la baza elaborării politicilor de dezvoltare
economică și de crearea a noi locuri de muncă.
9
3. POLITICA DE MEDIU
Politica de mediu cuprinde un ansamblu clar al priorităţilor şi
obiectivelor de mediu, al metodelor şi mijloacelor de atingere ale acestora care are
ca obiectiv asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale şi prevenirea
degradării mediului. Politica de mediu poate fi definită ca un sistem
coerent de măsuri şi modalități prin care se asigură conservarea potențialului de
funcționare a sistemelor naturale. Sistemul reprezintă un ansamblu de elemente care
interacționeaza între ele ca un întreg în raport cu mediul înconjurator, pentru o anumită
perioadă de timp.
Componentele politicii de mediu cuprinde domeniul reglementărilor şi
modificarea comportamentului producatorilor şi consumatorilor, a societaţii cvile în
ansamblul sau, prin mijloace legislative, financiare şi economice, pe baza
transferului de informaţie, a comunicării în domeniul mediului.
11
din industria extractivă sau din dezmembrarea navelor, uleiuri uzate,
nămoluri din stațiile de epurare, vehiculele scoase din uz etc.);
- substanțele periculoase (clasificarea, ambalarea, etichetarea, restricționarea și
utilizarea acestora);
- controlul poluării si managementul riscului - prevenirea și controlul integrat al
poluării, instalațiile mari de ardere, efectele transfrontaliere ale accidentelor
industriale cu risc major, schema comunitară de acordare a etichetei ecologice,
schema comunitară de management și audit de mediu etc.
- protecția naturii - biodiversitate – arii naturale protejate, habitate, păsări, specii
sălbatice și specii migratoare, patrimoniu natural cultural, deșertificare și
biosecuritate, organisme modificate genetic, microorganisme modificate genetic,
accesul la informații genetice și partajarea beneficiilor etc.);
- zgomotul ambiental.
14
- principiul precauţiei cu privire la activităţile cu impact asupra calităţii
mediului;
- principiul prevenirii poluării şi a riscurilor ecologice;
- principiul conservării biodiversitătii, a mostenirii culturale şi istorice;
- principiul potrivit căruia poluatorul şi utilizatorul ,,plăteşte”,în sensul ca sunt
obligaţi la plăţi directe atât cei ce poluează mediul cât şi cei care utilizează
resursele naturale ale mediului;
- principiul stimulării activităţilor de redresare a mediului (prin acordarea de
subvenţii, credite etc.).
În ceea ce priveşte priorităţile identificate,acestea reflectă atât nevoile naţionale
cât şi tendinţile şi iniţiativele existente pe plan global.
Strategiile naţionale de mediu din 1992 și 1996, reprezintă documentele pe
baza cărora a fost structurată politica naţională de mediu până în anul 1999, când s-
a adoptat Programul Naţional de Aderare la U.E.
În perioada următoare, strategia naţională de mediu este completată de o serie
de documente precum: Raportul privind starea mediului în România; Planul
Naţional de gestionare a Deşeurilor şi Substanţelor periculoase.
Odată cu anul 2000, când încep negocierile de aderare ale României la U.E.,
politica de mediu în ţara noastră se dezvoltă conform strategiei elaborate de
Comisia Europeană pentru ţările candidate în cadrul Agendei 2000.
În scopul alinierii politicilor naţionale de mediu la standardele şi obiectivele
politicii comunitare, ţara noastră în calitate iniţială de candidat, a indentificat ariile
prioritare de acţiune, a stabilit obiectivele principale de realizat până la data aderării
şi a stabilit termenele de adoptare, transpunere şi implementare a aquis-ului de
mediu. În anul 2002 au fost deschise negocierile de aderare şi s-a elaborat
documentul intitulat ,,Foaia de parcurs”care menţionează aspecte de mediu, ce
vizează dezvoltarea capacităţilor de implementare a legislaţiei de mediu adoptate în
15
scopul promovării dezvoltării durabile şi transormării polticii de mediu în politica
transversală.
Aspectele avute în vedere se referă la continuarea transpunerii legislaţiei
comunitare, implementarea legilaţiei de mediu deja adoptate şi la întărirea
structurilor administrative necesare implementării complete a aquis-ului de mediu
ce reprezintă legislaţia orizontală şi sectorială care reglementează politica de mediu
a U.E.
Strategiile de dezvoltare a politicii naţionale de mediu în perioada de pre-
aderare au fost conturate în funţie de priorităţile aderării României la U.E.şi de
necesităţile naţionale, corelate cu priorităţile naţionale. Iniţiativele comunitare
active în domeniul politicii naţionale de mediu sunt reprezentate de instrumente de
pre-aderare sub forma programelor de sprijin: Programul PHARE,ce reprezintă
principalul instrument de asistenţă tehnică şi financiară, cu rol in implementarea
aquis-ului comunitar de mediu şi mobilizarea invesţitiilor în domeniul mediului;
Programul ISPA, concentrat pe finanţarea proiectelor de infrastructură în domeniul
mediului; Programul LIFE7, ce finanţează proiecte ce vizează protecţia şi
conservarea calităţii mediului şi a biodiversităţii.
Agenda 21, reprezinta o strategie globală de acţiune a O.N.U.,ce se axează pe
participarea comunităţilor la implementarea politicilor de mediu, pe creşterea
rolului educaţiei în dezvoltarea unei conştiinţe de mediu şi în utilizarea responsabilă
a resurselor naturale. Strategia a fost implementată după 2000 în mai multe
comunităţi locale.
Politica de mediu în U.E şi în ţările membre este susţinută de un număr de
actori instituţionali cu rol în pregătirea, definirea şi implementarea sa in cadrul
politicilor globale sau naţionale. Evoluţia politicii de mediu este reflectată atât de
obiectivele şi priorităţile acesteia cât şi de numărul mare al intrumentelor de
implementare,grupate în trei tipuri:
16
- instrumente legislative(reprezentate de legislaţia existentă în domeniul mediului);
- instrumente tehnice(sub forma standardelor de calitate privind mediul şi al celor
mai bune tehnologii disponibile);
- instrumente economino-financiare(reprezentate de programul LIFE si de Fondul de
Coeziune).
În vederea realizării obiectivelor de politică ecologică în România au fost
create organe ale administraţiei publice și instituţii noi competente în materie,
proces denumit instituţionalizare de mediu.
Autoritatea Centrală de Mediu s-a consolidat cu ajutorul unor structuri
administrative în direcţia protejării şi gestionării durabile a mediului la nivel
naţional. Acestea sunt:
6. CADRUL INSTITUTIONAL
6.1 ACTORII INSTITUŢIONALI AI POLITICII DE MEDIU
Politica de mediu a Uniunii Europene este susţinută de un număr de actori
instituţionali implicaţi în pregătirea, definirea şi implementarea sa, şi care se află în
permanentă consultare cu guvernele Statelor Membre, cu diverse organizaţii
industriale, organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de reflexie. Prin diversele
atribuţii pe care le au, acestea contribuie la caracterul sinergetic al politicii de mediu
17
şi asigură realizarea obiectivelor sale atât la nivel legislativ, cât şi la nivel de
implementare.
Comisia Europeană de Mediu, DG Mediu. Direcţia Generală (DG) Mediu a
fost creată în 1981 şi este direct responsabilă pentru elaborarea şi asigurarea
implementării politicii de mediu. Rolul său este de a iniţia şi definitiva noi acte
legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi
implementate de Statele Membre.
Consiliul Miniştrilor Mediului este parte a Consiliului Uniunii Europene şi se
reuneşte de câteva ori pe an , în scopul coordonării politicilor de mediu ale SM.
Parlamentul European, Comitetul de mediu, sănătate publică şi politică a
consumatorului. Implicarea Parlamentului European în politica de mediu a Uniunii
se manifestă prin cooperarea acestuia cu celelalte instituţii şi implicarea în procesul
de co-decizie. În anul 1973 Parlamentul a înfiinţat un Comitet de mediu, format din
specialişti, acesta este responsabil pentru iniţiativele legislative privind protecţia
mediului şi protecţia consumatorului. Comitetul economic şi social are un rol
consultativ în procesul de decizie şi ilustrează generalitatea politici de protecţie a
mediului. Comitetul regiunilor are, de asemenea, rol consultativ şi asigură
implicarea autorităţilor regionale şi locale în procesul de decizie la nivel comunitar.
Aspectele de mediu sunt responsabilitatea Comisiei 4, alături de planificarea
spaţială şi de chestiunile ce ţin de politica urbană şi de energie.
Agenţia Europeană de Mediu are sediul la Copenhaga şi are ca scop principal
colectarea, prelucrarea şi furnizarea de informaţii privind mediul ambiant către
decidenţi şi către public. Acest lucru se realizează prin activităţi permanente de
monitorizare a mediului şi semnalarea în timp util a problemelor pe cale de apariţie.
Astfel, activitatea sa constă în:
- furnizarea de informaţii pe baza cărora sunt întemeiate deciziile politice;
- promovarea celor mai bune practici în domeniul tehnologiilor şi protecţiei mediului;
18
- sprijinirea Comisiei Europene în diseminarea rezultatelor cercetărilor în domeniul
mediului.
Deşi nu este direct implicată în procesul de decizie, comunicările şi rapoartele
sale asupra situaţiei mediului joacă un rol esenţial în adoptarea noilor strategii şi
măsuri de protecţie a mediului la nivel comunitar şi fundamentează majoritatea
deciziilor Comisiei în această direcţie. Odată cu Agenţia Europeană de Mediu a fost
stabilită şi Reţeaua Europeană de Informare şi Observare pentru Mediu
(EIONET)2, care conectează reţelele naţionale de informare ale statelor membre.
Deciziile actorilor instituţionali implicaţi în politica de protecţie a mediului se
iau în conformitate cu următoarele principii stabilite prin Articolul 175 al Tratatului
comisiei Europene:
- ca regulă generală, deciziile se iau prin votul majorităţii calificate în Consiliu şi
prin cooperarea cu Parlamentul European (PE);
- pentru programele de acţiune, se respectă decizia majorităţii calificate în Consiliu
şi în co-decizie cu PE;
- decizii în unanimitate în Consiliu şi la consultarea cu PE pentru aspectele fiscale şi
măsurile privitoare la planificarea teritorială, utilizarea terenului şi managementul
resurselor de apă, precum şi a măsurilor ce afectează politica energetică.
21
Standardele şi limitele de emisii sunt incluse în legislaţia specifică şi au
menirea de a limita nivelul poluării mediului şi de a identifica marii poluatori.
Cele mai bune tehnologii disponibile; legislaţia de prevenire şi control a poluării
industriale impune utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile la un moment dat.
Instituţii specializate elaborează Ghiduri BAT(tehnologii disponibile) pentru diverse
domenii industriale (energie, metalurgie, chimie etc.) şi a căror utilizare devine
obligatorie .
Denominarea „eco” este un instrument ce are drept scop promovarea
produselor cu un impact de mediu redus, comparativ cu alte produse din acelaşi grup.
În plus, denominarea „eco” oferă consumatorilor informaţii clare şi întemeiate
ştiinţific asupra naturii produselor, orientându-le astfel opţiunile. Această denominare
are rolul evidenţierii produselor comunitare care îndeplinesc anumite cerinţe de
mediu şi criterii „eco” specifice, criteria stabilite şi revizuite de Comitetul Uniunii
Europene pentru Denominare Eco15 – responsabil de altfel şi pentru evaluarea şi
verificarea cerinţelor referitoare la acestea. Produsele care au îndeplinit criteriile de
acordare a acestei denominări pot fi recunoscute prin simbolul „margaretei”(logo-ul
specific). Septembrie 2005 este data până la care se va finalize examinarea modului
de funcţionare a denominării „eco” şi la care vor fi propuse amendamentele
corespunzătoare.
Criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în SM au fost create pentru a asigura
conformitatea cu legislaţia de mediu a UE şi aplicarea uniformă a acesteia. Acest
lucru este posibil prin stabilirea unor criterii minime referitoare la organizarea,
desfăşurarea, urmărirea şi popularizarea rezultatelor inspecţiilor de mediu în toate
SM. Alte două instrumente sunt reprezentate de reţelele de măsură şi control a
poluării aerului, solului apei etc. şi de bazele de date privind nivelul poluării,
pragurile de alertă, inventarul de emisii poluante etc. Acestea monitorizează
22
permanent situaţia mediului şi oferă informaţiile necesare iniţierii de acţiuni cu scop
reparatoriu şi preventiv.
C. Instrumente financiare ale politicii de mediu. Principalele instrumente sunt
reprezentate de programul LIFE16 şi de Fondul de Coeziune.
1. PROGRAMUL LIFE - a fost lansat în 1992 cu scopul de a co-finanţa proiectele de
protecţie a mediului în ţările UE, precum şi în ţările în curs de aderare. Programul are
deja trei faze de implementare. Programul LIFE+ este instrumentul financiar al
Uniunii Europene pentru mediu. Obiectivul sãu general vizează implementarea,
actualizarea şi dezvoltarea politicii şi a legislaţiei de mediu ale UE prin co-finanţarea
proiectelor care adaugã valoare spaţiului european. LIFE a debutat în anul 1992, iar
în prezent s-au încheiat deja trei faze: LIFE I (1992-1995), LIFE II (1996-1999),
LIFE III (2000-2006). Între 1992 şi 2006, LIFE a co-finanţat 3.104 proiecte pe
teritoriul UE, cu o contribuţie de aproximativ 2,2 miliarde de euro pentru protecţia
mediului. Actuala fazã a programului este LIFE+ şi se desfăşoară în perioada 2007-
2013, cu un buget de 2,143 miliarde de euro. Actualul Program LIFE+ se desfãşoarã
în perioada 2007 - 2013 şi a intrat în vigoare prin aprobarea Regulamentului (CE) nr.
614/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului UE privind Instrumentul
Financiar pentru Mediu ( LIFE+), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.
L149 din 9 iunie 2007. România a obţinut co-finanţare LIFE pentru primele proiecte
în anul 1999. Până în prezent, ţara noastră este beneficiarul a 65 de proiecte LIFE. În
sesiunea 2010, şase proiecte româneşti au fost alese pentru co-finanţare LIFE+. În
prezent, 35 de proiecte naţionale se află în evaluare pentru a obţine co-finanţarea
Comisiei Europene, prin intermediul instrumentului financiar de mediu LIFE+
2011.În România, Ministerul Mediului şi Pădurilor îndeplineşte rolul de Autoritate
Naţională LIFE+.În perioada 2007 - 2013, Comisia Europeanã va lansa câte o sesiune
de depunere de proiecte pe an. Propunerile de proiecte trebuie sã fie eligibile pe una
dintre cele trei component ale Programului LIFE+:
23
- Natură şi Biodiversitate;
- Guvernare şi Politici de Mediu;
- Informare şi Comunicare.
24
INFORMARE ŞI COMUNICARE
FONDUL DE COEZIUNE
Înfiinţarea Fondului de Coeziune a fost hotărâtă prin Tratatul de la Maastrich,
acesta devenind operaţional în anul 1994. Acest fond are următoarele caracteristici17:
1. Sfera limitată de acţiune, din acest fond urmând a se acorda sprijin financiar numai
Statelor Membre care au un PIB/locuitor mai mic de 90% din media comunitară.
Aceasta înseamnă că ajutorul este direcţionat către statele mai puţin prospere luate în
întregime (este vorba doar de Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda);
2. Sprijinul financiar este limitat la co-finanţarea proiectelor din domeniile protejării
mediului şi dezvoltării reţelelor de transport trans-europene;
3. Suportul financiar este acordat acelor state care au elaborat programe, prin
care se acceptă condiţiile referitoare la limitele deficitului bugetar, deoarece se are în
vedere legătura dintre acest fond şi obiectivul realizării uniunii economice şi
monetare.
Repartizarea pe ţări a Fondului de Coeziune, în perioada 2000 – 2006, se realizează
astfel:
25
7. STRATEGII ALE POLITICII DE MEDIU
Strategiile de realizare ale politicii de mediu întăresc principiul subsidiarităţii
(adică delegarea de responsabilităţi SM, în timp ce UE trasează numai cadrul
general, obiectivele ce trebuie avute în vedere) şi încearcă înlocuirea abordării
verticale tradiţionale, de tip comandă şi-control, prin promovarea unui model
alternativ de realizare a obiectivelor de mediu ale UE. Se poate spune că aceste
strategii sunt un fel de „instrumente ajutătoare”, care vin să completeze
instrumentele standard şi care acţionează ca stimulente în vederea adoptării de
măsuri pentru protecţia mediului sau care accentuează tendinţa spre o abordare
bazată pe principiul voluntariatului. Astfel, este vorba despre:
- Dezvoltarea durabilă:
- Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecţiei mediului;
- Politica Integrată a Produselor (PIP);
- Acordurile voluntare de protecţia mediului şi reducerea poluării;
- Taxele şi impozitele de mediu în cadrul Pieţei Unice.
26
Strategia Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă a fost adoptată în anul
2001, la întâlnirea internaţională de lucru de la Gothenburg (Suedia), ca strategie pe
termen lung ce concentrează politicile de dezvoltare durabilă în domeniile:
economic, social şi protecţia mediului şi care a cunoscut o apreciere semnificativă
în următorii ani. Conceptul dezvoltării durabile e însă prezent în politica de mediu a
UE încă din PAM 5 şi doar se delimitează ca strategie de sine stătătoare în 2001. La
momentul actual există două linii de dezvoltare a acestei strategii: prima,
corespunde Procesului Cardiff şi are în vedere exact integrarea politicilor de mediu
în alte politici comunitare; a doua, reprezentată de Declaraţia de la Gothenburg –
numită şi „O Europă durabilă pentru o lume mai bună: o strategie a Uniunii
Europene pentru dezvoltare durabilă”18 – are în vedere rolul UE în aspectele
globale ale dezvoltării durabile. Prin cadrul de dezvoltare iniţiat în 2001 au fost
identificate 4 priorităţi:
- schimbarea climatică şi utilizarea energiei “curate”(adică a surselor de
energie ce nu dăunează mediului);
- sănătatea publică;
- gestionarea responsabilă a resurselor naturale;
- sistemele de transport şi utilizarea terenurilor.
Pentru tratarea acestor priorităţi au fost stabilite 3 direcţii de acţiune, ce
structurează şi eficientizează strategia de dezvoltare durabilă şi care, în acelaşi timp,
se completează reciproc. Acestea cuprind:
1. propuneri ce se influenţează mai multe sectoare;
2. măsuri de realizare a obiectivelor pe termen lung;
3. revizii progresive a gradului de implementare a strategiei, iar fiecare dintre
ele este dezvoltată prin stabilirea unui set de măsuri ce creează cadrul de acţiune
propriu-zis şi duc la operaţionalizarea şi aplicarea în practică a dezvoltării
durabile.
27
Pentru prima direcţie de acţiune (1), măsurile aferente au în vedere următoarele
aspecte:
- toate propunerile legislative majore trebuie să includă o evaluare a potenţialelor
costuri şi beneficii economice, sociale şi de mediu;
- programele comunitare de cercetare şi dezvoltare trebuie să se axeze mai mult pe
dezvoltarea durabilă.
Acestora li se adaugă accentul pe îmbunătăţirea comunicării, prin sublinierea
importanţei dialogului sistematic cu consumatorii şi a consultării altor ţări – cea din
urmă în vederea promovării dezvoltării durabile pe plan global. Convingerea că
politicile comunitare trebuie să sprijine eforturile altor ţări în această direcţie –
întrucât dezvoltarea durabilă nu poate fi numai o preocupare a UE, ci trebuie să fie
a întregii lumi – s-a materializat în cadrul a două evenimente majore:
1) „Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Monterey asupra finanţării pentru
dezvoltare” “UN Monterey Conference on Financing for Development” ), din
martie 2002, la care s-a luat decizia de a mări „ajutorul oficial pentru dezvoltare”20
al UE;
2) Conferinţa de la Johannesburg (Johannesburg Summit), la zece ani după
Conferinţa de la Rio, summit în cadrul căruia EU a înfiinţat o „coaliţie a celor
dispuşi”21 să promoveze surse reutilizabile de energie şi a încheiat alte acorduri
de dezvoltare durabilă la nivel global.
A doua direcţie de acţiune (2) este strâns corelată cu priorităţile identificate, astfel
încât pentru fiecare prioritate a fost creat un set corespunzător de măsuri de acţiune.
A treia direcţie de acţiune (3) prevede ca măsuri de realizare:
1) o revizuire anuală a strategiei, care are loc în cadrul întâlnirii din fiecare
primăvară a Consiliului European;
2) o revizuire a strategiei la schimbarea fiecărui mandat al Comisiei
28
3) organizarea, de către Comisie, a unui forum cu părţile interesate (la fiecare
doi ani) Conceptul "dezvoltarea durabilă" urmăreşte satisfacerea nevoilor
prezentului, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface
propriile nevoi".
În prezent, conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii prin repartizarea bogăţiei între
ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, asigurarea unui trai decent milioanelor
de bărbaţi, femei şi copii aflaţi în pericol, acolo unde planeta pare deja asfixiată de
exploatarea excesivă a resurselor naturale, dar mai ales cum să facem să transmitem
o planetă sănătoasă generaţiilor viitoare.
29
- Îmbunătăţirea managementului şi evitarea supraexploatării resurselor naturale,
recunoscând valoarea serviciilor ecosistemelor;
31
importante pentru toate ţările, adică strategiile de dezvoltare nu îndeplinesc
necesităţile şi priorităţile ţărilor şi comunităţilor celor mai sărace.
32
Pentru a realiza un management mai raţional al resurselor, care să conducă
astfel la îmbunătăţirea mediului, Statele trebuie să adopte o abordare integrată şi
coordonată a planurilor lor de dezvoltare, pentru a asigura că dezvoltarea lor este
compatibilă cu necesitatea de a proteja şi îmbunătăţi mediul în beneficiul propriei
populaţii.
33
În urma conferinţei au rezultat:
34
În acelaşi an, în multe state s-au înfiinţat comisii naţionale pentru dezvoltarea
durabilă şi s-au întocmit strategii pentru dezvoltarea durabilă.
În ciuda acestor consecinţe pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care a făcut
apel la o schimbare radicală a sistemelor de valori convenţionale dominante
existente şi a proceselor instituţionale, nu a putut fi atins. RIO+5 (1997)
Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio
(New York, 1997) a evidenţiat o serie de deficienţe, legate în particular de echitatea
socială şi sărăcie.
35
- Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă
(JPOI).
- eradicarea sărăciei ;
- modificarea modelelor de producţie şi consum;
- protejarea sănătăţii şi
36
- protejarea şi managementul bazei de resurse naturale pentru dezvoltarea
economică şi socială.
RIO+20 (2012)
Conferinţa ONU privind Dezvoltarea Durabilă – UNCSD
37
- Cadrul instituţional pentru dezvoltare durabilă.
- subregională;
- regională şi
- globală.
Deşi în prezent statele lumii au abordări diferite faţă de aceste principii, respectiv le
consideră a fi principii de drept internaţional în formare sau le recunosc ca fiind
principii de drept internaţional, ele stau la baza dezbaterilor actuale pentru luarea
deciziilor politice privind protecţia mediului la nivel internaţional, şi capătă o
importanţă din ce în ce mai mare pentru problemele legate de comerţ şi mediu.
39
În urma dezbaterii proiectului la nivel naţional şi regional, cu implicarea activă a
factorilor interesaţi şi cu sprijinul conceptual al Academiei Române, Strategia
propune o viziune a dezvoltării României în perspectiva următoarelor două decenii,
cu obiective care transced dur ciclurilor electorale şi preferinţele politice
conjuncturale:
- Orizont 2013:
Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile în ansamblul
programelor şi politicilor publice ale României;
- Orizont 2020:
Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii
indicatori ai dezvoltării durabile;
- Orizont 2030:
Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al ţărilor UE.
40
- Corelarea raţională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor
investiţionale în profil inter-sectorial şi regional, cu potenţialul şi capacitatea de
susţinere a capitalului natural;
- Modernizarea accelerată a sistemelor de educaţie şi formare profesională, sănătate
publică şi servicii sociale, ţinând seama de evoluţiile demografice şi de impactul
acestora pe piaţa muncii;
- Folosirea generalizată a celor mai bune tehnologii existente, din punct de vedere
economic şi ecologic, în deciziile investiţionale; introducerea fermă a criteriilor de
eco-eficienţă în toate activităţile de producţie şi servicii;
- Anticiparea efectelor schimbărilor climatice şi elaborarea din timp a unor planuri
de măsuri pentru situaţii de criză generate de fenomene naturale sau antropice;
- Asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare prin valorificarea avantajelor
comparative ale României, fără a face rabat de la exigenţele privind menţinerea
fertilităţii solului, conservarea biodiversităţii şi protejarea mediului;
- Identificarea unor surse suplimentare de finanţare pentru realizarea unor proiecte
şi programe de anvergură, în special în domeniile infrastructurii, energiei,
protecţiei mediului, siguranţei alimentare, educaţiei, sănătăţii şi serviciilor sociale;
- Protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural naţional;
racordarea la normele şi standardele europene privind calitatea vieţii.
46
promovarea parteneriatului public-privat şi prin colaborarea cu autorităţile locale şi
cu societatea civilă.
Partenerii avuţi în vedere sunt: ministerele, asociaţiile patronale, asociaţiile
naţionale cu activităţi de mediu, institute de învăţământ superior, organizaţii
nonguvernamentale de mediu, organizaţii de copii şi tineret etc. Astfel, România
răspunde criticii aduse de UE referitoare la consultarea şi implicarea părţilor
interesate în elaborarea şi implementarea politicilor de mediu şi creează o strategie de
promovare a transversalităţii protecţiei mediului în sectoarele cele mai importante ale
vieţii economice, sociale şi culturale.
Concluzia care se impune în urma trecerii în revistă a politicii de mediu a
României este că la nivelul anului 2003 s-a realizat transpunerea, în cea mai mare
parte, a acquis-ului comunitar în legislaţia naţională. Referitor la implementarea
acestuia şi la crearea cadrului instituţional şi a resurselor umane corespunzătoare
realizării acestui obiectiv se poate observa intenţia de a răspunde criticilor UE, însă
progresul în această direcţie nu poate fi realizat decât cu implicarea unor ridicate
costuri financiare. Faptul că România, alături de Bulgaria, s-a detaşat de celelalte ţări
candidate din Europa Centrală şi de Est şi va adera la o dată ulterioară (2007, spre
deosebire de 2004) poate fi privit ca un aspect pozitiv prin prisma dezvoltării
structurilor adecvate implementării politicii de mediu şi a infrastructurii de mediu,
prin suplimentarea asistenţei financiare a UE din fondurile de pre-aderare Phare,
ISPA şi LIFE.
48
Concluziile Consiliului European din iunie 2010 au subliniat necesitatea
finalizării ţintelor naţionale, astfel încât acestea să fie reflectate în Programele
Naţionale de Reformă care vor fi prezentate în toamna anului 2010.
49
ANGAJAMENTUL PENTRU REALIZAREA DEZVOLTĂRII DURABILE
Dezvoltarea durabila înseamnă acoperirea necesităților generațiilor prezente,
fără a afecta capacitatea generațiilor viitoare de a-și acoperi propriile necesități.
Acesta este un obiectiv esențial al Uniunii Europene prevăzut în Tratat și care
dirijează toate politicile și activitățile Uniunii. El se referă la menținerea capacității
planetei de a susține viața în toată complexitatea ei și este justificat pe principiul
respectului față de lege și față de drepturile fundamentale, inclusiv libertatea și
egalitatea de șanse pentru toți, a democrației, egalității dintre sexe, solidaritate, și
își propune îmbunătățirea continuă a calității vieții și a bunăstării pe Pământ, atât
pentru generațiile prezente, cât și pentru cele viitoare. In acest scop trebuie
promovată o economie dinamică, care să asigure locuri de muncă și un înalt nivel de
educație, ocrotirea sănătății, coeziune socială și teritorială și protecția mediului, într-o
lume sigură, care respectă diversitatea culturală.
Consiliul European a adoptat la Goteborg (2001) prima Strategie de
Dezvoltare Durabilă a UE, amendat cu o dimensiune externă în 2002, la Consiliul
European de la Barcelona și la summit-ul Mondial privind Dezvoltarea Durabilă de la
Johannesburg (2002). Cu toate acestea, riscurile de mediu generate de schimbările
climatic, criza energetică, starea sănătății populației, sărăcia și excluziunea socială,
presiunile demografice și îmbătrânirea populației, managementul defectuos al
resurselor naturale, reducerea biodiversității, folosirea inadecvată a terenurilor și
transportul, generează noi provocări. Deoarece aceste tendințe negative creează
prejudicii de mare risc, sunt necesare acțiuni energice și inteligente pe termen scurt,
păstrând în acelasi timp o linie optimă pentru strategiile pe termen lung.
Principala prioritate o constituie armonizarea relației dintre producție și
consum care nu corespund unei politici de mediu constructive și care să asigure o
dezvoltare durabilă și conservarea resurselor, respectiv a mediului.
50
În contextul analizei Strategiei de Dezvoltare Durabila a UE, inițiată de
Comisie în 2004, și pe baza Comunicatului Comisiei “Revizuire a Strategiei de
Dezvoltare Durabilă – O platformă de acțiune” din decembrie 2005 și a
recomandărilor Consiliului, Parlamentului European, ale Comitetului Social și
Economic European, și a altor organisme, Consiliul European a adoptat o Strategie
revizuită de Dezvoltare Durabilă, hotărâtă și amplă pentru o Uniune extinsă, realizată
pe baza celei adoptate în 2001. Acest document stabilește o strategie unică, coerentă
privind modul în care Uniunea Europeană își va respecta mai eficient angajamentul
său pe termen lung de a răspunde provocărilor dezvoltării durabile.
Scopul general al Strategiei revizuite de Dezvoltare Durabilă a Uniunii
Europene este de a ameliora continuu nivelul de trai și calitatea vieții, atât în
prezent, cât și pentru viitor, prin crearea unei societăți europene durabile, capabilă să-
și administreze eficient resursele, să le valorifice, precum și să dezvolte noi
tehnologii capabile să facă față strategiei noi ecologii și să relanseze economia,
asigurând conservarea durabilă a mediului și coeziunea socială.
Această strategie revizuită de, Consiliul European în iunie 2005 lansează
următoarele obiective si principii:
- Protejarea capacității Pământului de a menține viața în toată diversitatea ei,
respectarea limitelor resurselor naturale ale planetei și asigurarea unui înalt
nivel de protecție și îmbunătățire a calității mediului;
- Prevenirea și reducerea poluării mediului și promovarea producției și
consumului în spiritul dezvoltării durabile, pentru a determina eliminarea
interdependenței dintre creșterea economică și degradarea mediului.
ECHITATE ȘI COEZIUNE SOCIALĂ prin avansarea unei societăți democratice,
sigure și juste care ține cont de incluziunea socială și de principiile unei vieți
sănătoase, în ceea ce privește drepturile fundamentale și diversitatea culturală, care să
asigure echilibrarea circumstanțelor și să combată deosebirile în toate formele sale.
51
PROSPERITATE ECONOMICĂ - promovarea unei economii dezvoltate,
perfecționiste, inflexibile, competitive si durabile, care să asigure
un nivel înalt de viață și oportunități de angajare totală și de înalt-calitativă în UE.
RESPECTAREA ANGAJAMENTELOR INTERNAȚIONALE
Încurajarea consolidării instituțiilor democratice și apărarea durabilității acestora în
lume, având ca fundament libertatea, pacea și securitatea.
Promovarea dezvoltării durabile la nivel global cu asigurarea consensului între
politicile comunitare și cele externe ale UE în acord cu dezvoltarea durabilă global,
conformă cu angajamentele internaționale asumate de UE.
52
cetățenilor privind impactul lor asupra mediului si potențialul lor în realizarea
strategiei de dezvoltare durabilă.
IMPLICAREA MEDIULUI DE AFACERI ȘI A PARTENERILOR SOCIALI
Creșterea dialogului social, a responsabilității sociale a corporațiilor și a
parteneriatelor private, pentru a promova cooperarea și responsabilitățile comune
necesare pentru a obține un consum și o producție durabile.
COERENȚA POLITICĂ ȘI GUVERNAREA
Promovarea coerenței între politicile statelor Uniunii Europene și între
acțiunile de la nivel local, regional, național și global pentru a asigura contribuția lor
la dezvoltarea durabilă.
INTEGRAREA POLITICILOR
Promovarea integrării aspectelor economice, juridice, social-administrative și
de mediu astfel încât să fie coerente și să se completeze reciproc prin utilizarea
adecvată a instrumentelor pentru reglementarea relațiilor, așa cum sunt evaluarea
echilibrată a impactului și consultarea părților interesate.
UTILIZAREA CELOR MAI BUNE CUNOSTINȚE DISPONIBILE
Asigurarea faptului că politicile sunt realizate, evaluate și implementate pe
baza a celor mai bune cunostințe disponibile și a faptului că sunt corespunzătoare din
punct de vedere economic, și eficiente din punctul de vedere al costului.
PRINCIPIUL PRECAUȚIEI
Acolo unde există incertitudine stiințifică, implementați proceduri de evaluare
și realizați acțiunile preventive potrivite pentru a evita pagubele pentru sănătatea
umană sau pentru mediu. Acesta este menit să garanteze un înalt nivel de protecţie a
mediului prin luarea de decizii preventive în cazul unor riscuri. Totuşi, în practică,
domeniul de aplicare al acestui principiu este mult mai amplu şi se aplică, de
asemenea, politicii de protecţie a consumatorilor, legislaţiei europene privind
alimentele, sănătăţii oamenilor, a animalelor şi a plantelor.
53
IMPUNEREA POLUATORILOR SĂ PLĂTEASCĂ
Asigurați-vă că prețurile reflectă costurile reale pentru societate ale activităților de
consum și producție și că poluatorii plătesc pentru pagubele pe care le provoacă
sănătății umane și mediului.
54
economică pe termen lung, pentru coeziunea socială, calitatea locurilor de muncă și o
protecție mai bună a mediului.
REALIZAREA POLITICILOR
SDD a UE stabileste o abordare pentru o mai bună realizare a politicilor pe baza
unor reglementări mai bune, si pe principiul că dezvoltarea durabilă trebuie să fie
integrată în crearea de politici la toate nivelurile. Pentru aceasta este necesar ca toate
nivelurile guvernamentale să se susțină si să coopereze între ele, luând în considerare
diferitele organizări instituționale, culturi și circumstanțe specifice al Statelor
Membre.
Instituțiile UE trebuie să se asigure că deciziile politice majore au la bază
propuneri care au fost supuse unei evaluări de înaltă calitate a impactului, evaluând
într-un mod echilibrat dimensiunile sociale, de mediu și economice ale dezvoltării
durabileșsi luând în calcul dimensiunea ei externă și costurile lipsei de acțiune. Alte
instrumente pentru o mai bună realizare a politicilor includ evaluarea ex-post a
impacturilor politicii si a participării publice si a părților interesate. Statele Membre
ar trebui sa folosească pe scară mai largă aceste instrumente, mai ales evaluările
impactului, atunci când alocă fonduri publice și pregătesc strategii, programe și
proiecte.
Toate instituțiile UE trebuie să se asigure că propunerile pentru ținte, obiective
si măsuri sunt fezabile și că, acolo unde este nevoie, sunt însoțite de instrumentele
necesare la nivelul UE.
PROVOCARILE CHEIE
Ținând cont de agravarearea riscurilor în ceea ce privește mediul înconjurător,
de provocările economice și sociale ale UE, asociate cu noile presiuni competiționale
și cu noile angajamente internaționale, Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii
Europene identifică 7 provocări cheie, precum și țintele, obiectivele operaționale și
acțiunile corespunzătoare acestora.
55
Proiectarea lor viitoare și implementarea acestora vor fi ghidate de principiile
menpționate. Referirea la o anumită acțiune nu aduce vreun prejudiciu împărțirii
competențelor între Uniunea Europeană și Statele Membre.
Schimbările climatice și energia curată
Obiectivul general: Limitarea schimbărilor climatice și a costurilor și efectelor sale
negative pentru societate și mediu Obiectivele operaționale și țintele
Angajamentele Protocolului de la Kyoto al UE-15 și a majorității țărilor din
UE-25 privind țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin care ținta
UE-15 este de a reduce cu 8% emisiile, comparativ cu nivelurile anului 1990. Se
propune atingerea unei temperaturi medii globale a suprafeței terestre care să nu se
ridice cu mai mult de 2º C față de nivelul pre-industrial.
· Politica energetică ar trebui să fie conformă cu obiectivele de siguranță a furnizării,
competitivitate și durabilitate a mediului în spiritul Politicii Energetice a Europei
lansată în martie 2006 de către Consiliul European. Politica energetică este crucială
pentru a face față provocării schimbărilor climatice.
· Adaptarea la schimbărilor climatice si reducerea accenturii manifestării lor trebuie
integrate în toate politicile europene relevante. · Ca o țintă comună dar diferențiată,
până în 2010, în medie, 12% din consumul de energie si 21% din consumul de
electricitate trebuie asigurate de surse regenerabile, luând în considerare mărirea
proporției acestora la 15%, până în 2015.
· Până în 2010, 5,75% din combustibilii de transport trebuie să fie reprezentați de
biocombustibili (Directiva 2003/30/EC), luând în considerare mărirea propoției
acestora la 8%, până în 2015.
Realizarea unei economii totale de 9% din consumul final de energie pe parcursul a 9
ani, până în 2017, conform Directivei privind eficiența utilizării finale a energiei și
serviciile energetice.
Acțiunile trebuie să cuprindă:
56
· Ca urmare a Planului de Acțiune de la Montreal în domeniul climatic, în contextul
Convenției Cadru a ONU privind Schimbările Climatice, UE va pregăti opțiuni
pentru un acord pentru perioada de după 2012 care să fie în concordanță cu atingerea
obiectivului de 2ºC fără întârziere, prin angajarea constructivă într-un dialog extins
asupra acțiunii de cooperare pe termen lung și în acelasi timp, printr-un proces în
cadrul Protocolului de la Kyoto, în concordanță cu principiul responsabilităților
comune, dar diferențiate, si a capacităților respective.
Fără a prejudicia noile abordări de diferențiere între Părți într-un viitor cadru
corect și flexibil, UE dorește să caute împreună cu alți parteneri strategii pentru
obținerea reducerilor de emisii necesare. UE consideră că în acest context trebuie
luate în considerare modalitățile de obținere a reducerilor de 15-30% de către grupul
Ńărilor dezvoltate până în 2020, comparativ cu valorile de referință prevăzute în
Protocolul de la Kyoto și mai departe, în spiritul concluziilor Consiliului de Mediu.
În cadrul celei de-a doua faze a Programului European pentru Schimbări
Climatice, Comisia și Statele Membre vor stabili noi acțiuni pentru a folosi
sistematic opțiunile eficiente economic de reducere a emisiilor pentru mașini și
aviație. În acest context, vor fi cercetate opțiunile de reducere a emisiilor prin
captarea și stocarea carbonului. Comisia va realiza o revizuire a schemei UE de
comercializare a emisiilor (EU ETS) la momentul oportun, oferind siguranță pe
termen mediu și lung investitorilor și va lua în considerare extinderea sa și asupra
altor gaze cu efect de seră și a altor sectoare, în special în domeniul aviaiei, după cum
a fost cerut anterior de către Consiliu.
Comisia și Statele Membre vor întări poziția de lider UE prin adoptarea și
implementarea unui Plan de acțiune ambițios și realist privind eficiența energetică,
ținând cont de potențialul de economisire a energiei al UE de 20% până în 2020, asa
cum a fost estimat de către Comisie și luând în considerare măsurile implementate
deja de Statele Membre.
57
Comisia va realiza o analiză a modului de atingere a țintelor actuale pentru resursele
regenerabile
(2010) și a modului de promovare în continuare a acestora într-o manieră eficientă
din punct de
vedere al costului pe termen lung și în acelasi mod utilizarea în continuare a
biocombustibililor în sectorul transporturilor, însoțită de un dialog constructiv cu
industria petrolului și cu toate părțile interesate, si acordând sprijin maxim cercetării
si dezvoltării celei de-a doua generații de biocombustibili. Stabilirea de noi ținte va fi
justificată pe baza unei analize complete a potențialului și a eficienței economice a
măsurilor ulterioare. De-a lungul acestor procese, trebuie luate în considerare
caracteristicile specifice ale Statelor Membre și nevoia de flexibilitate în dezvoltarea
corespunzătoare a structurii și ponderii diferitelor forme de producție de energie, dar
și problemele insulelor sau a regiunilor izolate în mare măsură de piața energetică a
Uniunii Europene.
Comisia și Statele Membre vor promova utilizarea biomasei având în vedere
diversificarea surselor de furnizare a combustibililor în UE, reducând emisiile de
gaze cu efect de seră și oferind noi oportunități de venituri și locuri de muncă în
zonele rurale, prin promovarea de propuneri în Planul de Acțiune pentru Biomasă, în
toate cele trei sectoare ale sale: încălzirea și răcirea, electricitatea și transportul.
Acesta ar trebui realizat în cadrul unei strategii pentru bio-energie după anul 2010.
Statele Membre trebuie să intensifice eficiența centralelor electrice mai ales
prin promovarea în continuare a utilizării co-generării.
TRANSPORT DURABIL
Obiectivul general: Să ne asigurăm că sistemul nostru de transport satisface nevoile
economice, sociale si de mediu ale societății, minimizând impactul nedorit asupra
economiei, societății și mediului.
58
14.3 OBIECTIVELE OPERAȚIONALE ȘI ȚINTELE PRINCIPALE
Obiectivele operaționale și țintele principale sunt:
- Decuplarea cresterii economice de cererea pentru transport, cu scopul de a
reduce impactul asupra mediului;
- Realizarea unor nivele durabile ale utilizării energiei în transporturi si
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din transporturi;
- Reducerea emisiilor poluante din domeniul transporturilor până la nivele care
minimizează efectele asupra sănătății umane si/sau a mediului;
- Realizarea unei schimbări echilibrate către moduri de transport prietenoase
față de mediu pentru a realiza un sistem durabil de transport și mobilitate;
- Reducerea zgomotului din transporturi, atât la sursă, cât și prin măsuri de
atenuare, pentru a se asigura că nivelele generale de expunere minimizează
impactul asupra sănătății;
- Modernizarea cadrului de lucru al UE pentru serviciile de transport public de
călători pentru a încuraja o eficiență și o performanță mai bună până în
2010;
- In conformitate cu strategia UE asupra emisiilor de CO2 de la vehiculele
utilitare ușoare, media noii producții de autoturisme trebuie sa atingă emisii de
CO2 de 140 g/km (2008/09) si de 120 g/km (2012) ;
- Injumătățirea deceselor din transportul rutier până în 2010, comparativ cu
2000. Acțiunile trebuie să includă:
- UE și Statele Membre vor lua măsuri pentru a îmbunătăți performanța
economică și de mediu a tuturor modurilor de transport și acolo unde este oportun,
pentru a face schimbarea de la transportul rutier la cel feroviar, navigație și
transport public de călători, inclusiv scăderea intensității
transportului prin reproiectarea proceselor logistice și de producție și prin
59
schimbări de comportament combinate cu o conexiune mai bună a diferitelor
moduri de transport;
- UE si Statele Membre trebuie să îmbunătățească eficiența energetică în sectorul
transporturilor prin utilizarea instrumentelor eficiente din punctul de vedere al
costului.
- UE si Statele Membre trebuie să se concentreze asupra posibilităților
alternative de transport rutier de marfă și pasageri, cuprinzând și dezvoltarea adecvată
a Rețelei Trans- Europene și a legăturilor inter-modale pentru logistica de
transport a mărfurilor, printre altele prin implementarea măsurilor prevăzute în
programul de acțiune al Comisiei pentru transport pe apele interioare “NAIADES” și
programul “Marco Polo II”.
- Comisia va continua să examineze utilizarea costurilor infrastructurii pentru
toate tipurile de transport, schițând noi oportunități care apar o dată cu noua
tehnologie de comunicații prin satelit. În cadrul Directivei-Eurovignette,
Comisia va prezenta, nu mai târziu de 2008, un model general-aplicabil, transparent
si cuprinzător pentru evaluarea tuturor costurilor externe, care să servească ca
bază a calculelor viitoare pentru costurile infrastructurii;
- Comisia și Statele Membre trebuie să facă eforturi pentru realizarea unui
progres către soluții globale eficiente pentru reducerea impactului negativ
cauzat de traficul internațional maritim și aerian;
- Având ca scop înjumătățirea numărului deceselor cauzate de accidentele
rutiere, ca si reducerea numărului celor răniți în traficul rutier, se va urmări
creșterea siguranței rutiere prin îmbunătățirea infrastructurii drumurilor, prin
realizarea de autovehicule mai sigure, - prin promovarea de campanii de
constientizare comune la nivel european, pentru a responsabiliza comportamentul
participanților la trafic, dar și prin impunerea de reglementări la trecerea
frontierelor;
60
- Pe linia strategiei tematice privind mediul urban, autorităŃile locale trebuie
să dezvolte și să implementeze planuri și sisteme de transport urban, ținând cont
de asistența tehnică asigurată de către Comisie în 2006 și luând în considerare o
cooperare mai strânsă între orase si regiunile din jurul acestora;
- Comisia și Statele Membre vor realiza o strategie coerentă pe termen lung a
UE privind combustibilii.
CONSUM ȘI PRODUCȚIE DURABILE
Obiectivele operaționale și țintele propuse sunt;
- Promovarea producției și consumului durabile prin abordarea dezvoltării
sociale și economice în limitele capacității de susținere a ecosistemelor și
decuplarea creșterii economice de degradarea mediului;
- Imbunătățirea performanțelor sociale și de mediu a produselor și proceselor și
încurajarea preluării lor de către consumatori și mediul de afaceri;
- Urmărirea atingerii până în 2010 a unui nivel mediu al Green Public
Procurement (GPP) egal cu cel atins în prezent de către cele mai avansate State
Membre în domeniu;
Uniunea Europeană trebuie să urmărească creșterea cotei sale pe piața globală
de tehnologii de mediu si eco-inovații.
Acțiunile trebuie să includă:
- Comisia și Statele Membre vor examina acțiunile specifice pentru a impune
mai multe modele de producție și consum durabile în Uniunea Europeană și la nivel
global, mai ales prin Procesul Marrakech al UN și prin Comisia de Dezvoltare
Durabilă. In acest context, Comisia va propune până în 2007 un Plan de Acțiune
pentru Producție și Consum Durabil în UE, care va ajuta la identificarea și depășirea
barierelor pentru SCP și la asigurarea unei coerențe mai bune între diferitele domenii
de politici conectate și la creșterea conștientizării în rândul cetățenilor și schimbarea
obiceiurilor de consum care nu sunt durabile.
61
- Comisia și Statele Membre trebuie să se implice într-un dialog împreună cu
mediul de afaceri și cu părțile interesate importante cu scopul de a stabili ținte de
performanță socială și de mediu pentru produse si procese.
- Comisia si Statele Membre vor realiza procedee structurate pentru a împărtăsi
cele mai bune practici și expertiza GPP, ținând cont de potențialul de a promova GPP
la nivel local și regional. Comisia va facilita stabilirea unor criterii largi de repere în
UE privind performanța GPP, potrivit unei metodologii de evaluare bazată pe
parametrii conveniți și obiectivi, și va examina împreună cu Statele Membre cum
trebuie promovată GPP pentru alte grupe importante de produse până în 2007.
- Comisia și Statele Membre vor spori eforturile pentru a promova și disemina
inovațiile ecologice și sociale și tehnologiile de mediu, printre altele prin
implementarea Planului de acțiune privind tehnologiile de mediu (ETAP) de către
toate părțile implicate, pentru a crea noi oportunități economice și noi piețe.
- Comisia va propune extinderea schemelor de etichetare a performanței de la
corpuri de iluminat și autovehicule, către alte grupe de produse dăunătoare mediului,
inclusiv produsele cu impact ridicat asupra mediului.
- Statele Membre ar trebui să susțină campanii de informare pentru comercianți
și alte organizații, în scopul de a promova produse durabile, printre altele produsele
rezultate din ferme organice și comerț corect, precum și produsele sănătoase pentru
mediu.
Obiectivul general este cel de promovare a modelelor de producție și consum
durabile.
CONSERVAREA SI MANAGEMENTUL RESURSELOR NATURALE Obiective
operaționale și principalele ținte sunt:
- Imbunătățirea eficienței resurselor pentru a reduce folosirea în general a
resurselor natural neregenerabile și a impacturilor asupra mediului asociate
62
utilizării materiilor prime și pentru aceasta, utilizarea resurselor naturale
regenerabile într-un ritm care să nu depăsească capacitatea lor de regenerare.
- Obținerea și menținerea unui avantaj competitiv prin îmbunătățirea eficienței
utilizării resurselor, între altele prin promovarea inovațiilor eco-eficiente.
- Imbunătățirea managementului și evitarea supra-exploatării resurselor
naturale regenerabile, cum sunt: resursele piscicole, biodiversitatea, apa, aerul, solul
și atmosfera, refacerea ecosistemelor marine degradate până în 2015, în acord cu
Planul Johannesburg (2002), inclusiv atingerea recoltei piscicole maxime până în
2015.
- Stoparea pierderilor de biodiversitate si contribuŃia la o reducere
semnificativa a ratei de pierdere a biodiversitatii la nivel mondial până în 2010;
- Contribuția eficientă la atingerea celor patru obiective globale ale Națiunilor
Unite în domeniul pădurilor, până în 2015.
- Evitarea producerii de deșeuri și încurajarea utilizării eficiente a resurselor
naturale prin aplicarea conceptului ciclului de viață și prin promovarea reutilizării și
reciclării.
Acțiunile trebuie să includă:
- In domeniul agriculturii si pescuitului, Statele Membre si Comisia vor face
eforturi suplimentare prin noi programe de dezvoltare rurală, Politica Comună
pentru Pescuit reformată, noul cadru legislative pentru fermele organice si
calitatea condițiilor de trai pentru animale, precum și planul de acțiune
pentru biomasa;
- Comisia și Statele Membre trebuie să se bazeze pe strategia UE privind
utilizarea durabilă a resurselor naturale, care trebuie să fie completată de un
număr de ținte și măsuri la nivelul UE.
Agenția Europeană de Mediu trebuie să evalueze eficiența utilizării
resurselor.
63
- Managementul durabil al pădurilor va fi întărit prin adoptarea Planului de
acțiune în domeniul forestier al UE din 2006 și prin implicarea Comunităților
în Conferința Ministerială asupra protejării pădurilor în Europa, inclusiv în
implementarea rezoluțiilor sale.
- Statele Membre trebuie să finalizeze rețeaua Natura 2000, inclusiv desemnarea
zonelor marine. Trebuie acordată o atenție deosebită nevoii pentru o
implementare mai bună atât a programului Natura 2000, cât și a politicilor de
protecție și management al speciilor.
- Statele Membre trebuie să implementeze Strategie UE privind biodiversitatea,
atât în dimensiunile sale europene, cât si cele globale (Convenția privind
Diversitatea Biologică) și în cooperare cu Comisia, să ia măsuri pentru a
identifica și implementa acțiunile prioritare pentru atingerea obiectivului de a
opri pierderea biodiversităii până în 2010 și după acest an.
- Comisia și Statele Membre trebuie să lucreze pentru îmbunătățirea
managementului integrat al resurselor de apă, al mediului marin și promovarea
managementului integrat al zonelor costiere.
- Pe baza Documentului Verde al Comisiei privind afacerile maritime, politicile
legate de ocean și mare vor fi realizate într-un mod mai durabil și mai integrat
începând din 2008.
Obiectivul General: Imbunătățirea managementului și evitarea supraexploatării
resurselor naturale, recunoașterea valorii beneficiilor aduse de protejarea
ecosistemelor.
SĂNĂTATE PUBLICĂ
Obiectivele operaționale și țintele părincipale sunt:
- Imbunătățirea protecției împotriva amenințărilor asupra sănătății umane prin
dezvoltarea capacității de răspuns la aceste amenințări într-o manieră
coordonată;
64
- Imbunătățiri legislative suplimentare în privința hranei și a furajelor, inclusiv
revizuirea etichetării produselor alimentare;
- Continuarea promovării standardelor UE privind sănătatea corespunzătoare și
condiții bune de viață pentru animale la nivel european și internațional;
- Limitarea răspândirii bolilor cronice și a celor legate de stilul de viașă, mai
ales în rândul grupurilor și în zonele dezavantajate socio-economic;
- Reducerea inechităților în privința sănătății în cadrul și între Statele Membre
prin abordarea factorilor care au o influență mai mare asupra sănătății și prin
promovarea corespunzătoare
a sănătății și a strategiilor de prevenire a bolilor. Acțiunile trebuie să ia în
considerare cooperarea internațională în cadrul forurilor precum WHO
(Organizația Mondială a Sănătății), Consiliul Europei, OECD si UNESCO.
65
- Comisia în colaborare cu Statele Membre, Centrul European pentru Prevenirea
si Controlul Bolilor (ECDC) și WHO vor dezvolta și întări și mai departe
capacitățile la nivelul UE și al Statelor Membre pentru a răspunde la
amenințările asupra sănătății umane într-un mod organizat, printre altele, prin
actualizarea planurilor de acțiuni existente privind modul de gestionare al
amenințărilor asupra sănătății.
- Comisia și Statele Membre vor promova o sănătate mai bună și prevenirea
bolilor prin gestionarea factorilor care influențează sănătatea în toate
activitățile ți politicile relevante. O atenție specială va fi acordată pregătirii și
implementării măsurilor și strategiilor privind factorii legați de stilul de viață,
precum drogurile, fumatul, alcoolul în exces, dieta deficitară, inactivitatea
fizică și bolile cronice.
- Politicile în domeniul sănătății al Statelor Membre trebuie să aibă ca scop
crearea și implementarea strategiilor care să ajute femeile și bărbații să-si
dezvolte și să-și mențină o stare emoțională pozitivă, îmbunătățindu-și astfel
nivelul de trai, perceperea lor subiectivă asupra calității vieții, precum și
sănătatea lor fizica și mentală.
- Comisia va propune îmbunătățiri suplimentare în domeniul legislației
alimentare, în concordană cu principiile Articolelor 14 si 15 ale
Regulamentului (EC) 178/2002 referitor la sigurana produselor alimentare.
Există o nevoie specială pentru îmbunătăirea funcionării sistemului de
producŃie si utilizare a alimentelor si furajelor modificate genetic, pentru a
- Promovarea unei sănătăți publice corespunzătoare în mod echitabil și
îmbunătățirea protecției împotriva amenințărilor asupra sănătății.
- O atenție specială va fi acordată de către Comisie și de către Statele Membre
grupurilor vulnerabile, în special copiiilor, prin contribuția UE la Planul de
acțiune pentru sănătatea și mediul copiilor pentru Europa (CEHAPE).
66
- Implementarea suplimentară a Programului pan-european pentru transport,
sănătate si mediu (THE PEP) de către Comisie și Statele Membre, printre
altele, prin integrarea aspectelor de sănătate și de mediu în luarea deciziilor în
politica din domeniul
transporturilor, monitorizarea și evaluarea impacturilor.
INCLUZIUNE SOCIALĂ, DEMOGRAFIE ȘI MIGRAȚIE
Obiective operaționale și ținte:
- Urmărirea obiectivului UE de a se lua măsuri pentru a ob’ine un impact
decisiv privind reducerea numărului persoanelor care riscă să fie afectate de
sărăcie și excluziune socială, cu o atenție specială asupra necesității reducerii
sărăciei care afectează copiii;
- Asigurarea unui nivel ridicat al coeziunii sociale și teritoriale la nivelul UE și
în Statele Membre, ca și respectul pentru diversitatea culturală;
- Sprijinirea Statelor Membre în efortul lor de a moderniza protecția socială,
având în vedere schimbările demografice.
- Creșterea semnificativă a participării la piața muncii a femeilor și a
lucrătorilor vârstnici, în acord cu țintele stabilite, precum si cresterea gradului
de angajare a imigranților până în 2010.
- Continuarea dezvoltării unei politici a Uniunii Europene privind migrația,
acompaniată de politici care să îmbunătățească integrarea mai buna a
imigranților și a familiilor acestora, luând în considerare și dimensiunea
economică a migrației.
67
Crearea unei societăți a incluziunii sociale prin luarea în considerare a
solidarității între și în cadrul generațiilor, pentru a asigura securitatea și a crește
calitatea vieții cetățenilor ca o condiție pentru păstrarea bunăstării individuale.
Promovarea angajării tinerilor, intensificarea eforturilor pentru reducerea
abandonului scolar timpuriu. Creșterea participării la piața forței de muncă a
persoanelor cu handicap.
Pe baza Comunicării privind “Serviciile sociale, de interes general”, Comisia și
Statele Membre vor continua eforturile pentru a se asigura că serviciile sociale
contribuie activ la incluziunea și coeziunea socială și sprijină obiectivele de crestere
și angajare. Comisia și Statele Membre vor continua de asemenea să lucreze pentru o
clarificare pe mai departe a impactului legii comunitare privind serviciile sociale de
interes general.
Statele Membre vor continua implementarea Pactului European pentru Tineret. In
dialogul structurat cu populația tânără din timpul fiecărei presedinții, organizațiile
active în domeniul politicii tineretului european, printre care Forumul Tineretului
European, trebuie să fie invitate să aducă la cunostință problemele de dezvoltare
durabilă de interes pentru populația tânără prin pregătirea acestor dialoguri între
tineret și guvernanți.
Statele Membre și Uniunea Europeană vor implementa Pactul european pentru
egalitatea între sexe, acceptat la Consiliul European în martie 2006.
· Luând în considerare îmbătrânirea populației în toate țările europene, caracterul
durabil și adecvat al pensiilor va rămâne o problemă importantă pentru următoarele
decade. Uniunea Europeană va continua să sprijine eforturile Statelor Membre pentru
a moderniza sistemele de protecție socială și a asigura durabilitatea acestora. Statele
Membre ar trebui să reducă datoria publică la un nivel satisfăcător, prin creșterea
ratei de angajare și a productivității, ca și reforma sistemului de sănătate.
68
Comisia va adopta un Comunicat privind viitorul demografic al Europei, examinând
în ce fel Uniunea Europeană poate ajuta Statele Membre să răspundă la provocările
demografice la care ele trebuie să facă față, prin promovarea de strategii active și
durabile privind fenomenul de îmbătrânire a populației, reconcilierea între muncă și
viața de familie, condiții mai bune pentru familii, luând în considerare și contribuția
imigrației.
Statele Membre ar trebui să analizeze posibilele implicații ale schimbărilor
demografice pentru folosirea terenului, resurse și consumul energetic, ca și
mobilitatea, și luarea lor în considerare la planificarea și investiții la toate nivelele.
UE și Statele Membre vor continua să dezvolte o politică a migrației legale în
Uniunea Europeană, acompaniată de politici pentru îmbunătățirea integrării
imigranților și a familiilor acestora, în special printr-un plan de politici privind
migrația, incluzând procedurile de admisie. Vor intensifica cooperarea cu ările din
lumea a treia si vor căuta împreună răspunsuri pentru fluxul migrațional.
69