Etape în evoluţia integrării europene

Uniunea Europeană include în prezent 27 de ţări, cu posibilitatea extinderii cel puţin către
Croaţia şi Turcia, în perioada următoare. Ţările semnatare ale Tratatului de la Roma, împreună
cu cele care au aderat ulterior (Marea Britanie, Irlanda, Danemarca în 1973, Grecia în 1981,
Spania şi Portugalia în 1986, Suedia, Finlanda şi Austria în 1995; cele 12 noi ţări membre după
2004, respectiv 2007) au parcurs până aici un drum lung, conflictual şi controversat, integrarea
europeană evoluând prin aprofundare şi prin extindere, apropiindu-se de obiectivul fundamental
- unificarea politică, dar parcurgând în egală măsură etape de criză instituţională, bugetară şi de
liberalizare a pieţelor. Debutul integrării s-a realizat prin construirea unei uniuni vamale ca
premisă esenţială formării pieţei comune şi conturării celorlalte politici economice necesare
unificării.

Uniunea vamală

Europenii şi-au propus formarea unei uniuni vamale între ţările membre într-o perioadă de
tranziţie de 12 ani (eventual 15 ani dacă se impunea), prin eliminarea taxelor vamale, stabilirea
unui tarif vamal comun şi eliminarea restricţiilor cantitative.

Piaţa comună

Uniunea vamală a fost doar o primă etapă în liberalizarea pieţelor interne. Ţările comunitare au
considerat că trebuie să continue procesul integrării prin instituirea deplină a celor patru libertăţi
fundamentale : a mărfurilor, a capitalurilor, a serviciilor şi a persoanelor. Ele dau conţinut unei
alte forme de integrare, etapă a integrării totale, numită piaţa comună. Libera circulaţie a
mărfurilor reprezintă fundamentul integrării economice.

Concomitent, s-a avut în vedere şi libertatea de mişcare a persoanelor.

Uniunea economică

În literatura de specialitate, piaţa comună şi uniunea economică sunt prezentate ca forme

distincte de integrare.

Uniunea economică este un stadiu de integrare în care interdependenţele sunt atât de accentuate
încât aproape toate politicile economice ies de sub elaborarea strict naţională. Statele membre îşi
păstrează deplina libertate în elaborarea politicii monetare.

Uniunea economică şi monetară

Preocuparea ţărilor membre CEE de a introduce o disciplină monetară internă s-a datorat iniţial
problemelor ridicate de interdependenţa ridicată a economiilor şi flotarea liberă a monedelor
începând cu deceniul opt. Diferite etape s-au succedat până la decizia adoptării unei monede
unice.48 Studiul literaturii privind integrarea monetară relevă două categorii de probleme:
oportunitatea unei monede unice, în funcţie de avantajele şi dezavantajele instituirii acesteia şi
modul concret de realizare a Uniunii Monetare.