Aparatul cardiovascular

Anatomia aparatului cardiovascular[modificare | modificare sursă]

Inima umană. 1. Atriu drept; 2. Atriu stâng; 3. Vena cavă superioară; 4. Aorta; 5. Arteră pulmonară; 6. Venă
pulmonară; 7. Valva mitrală; 8. Valva aortică; 9. Ventricul stâng; 10. Ventricul drept; 11. Vena cavă inferioară;
12. Valva tricuspidiană; 13. Valvă pulmonară.

Inima[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe informații, vezi articolul despre Inimă.
Inima, în greutate de 350 grame la un adult, are forma unui con cu vârful îndreptat în jos, iar
baza corespunde marilor vase (venele cave, artera pulmonară, aorta). Este un organ muscular
ai cărui pereți au patru straturi: pericardul - sac fibros în care este adăpostită inima , miocardul
(mușchiul inimii), căptușit în interior de endocard, iar la exterior de o membrană seroasă,
epicardul.[1] Pompa cardiacă are patru camere: atriul drept și stâng (sau urechiușa dreaptă
respectiv stângă) cu pereții subțiri - camerele de primire - și ventriculul drept și stâng cu pereții
mai groși, care constituie pompa efectivă.[2]
Între cavități există orificii de comunicare și anume: între atriul și ventriculul stâng - valva mitrală,
între atriul și ventriculul drept valva tricuspidiană; din ventriculul stâng iese aorta cu valva
aortică, iar din ventriculul drept iese artera pulmonară cu valva ei. Buna funcționare a aparatelor
valvulare favorizează umplerea cu sânge a inimii în perioada de repaos (diastolă) și propulsarea
lui după contracție (sistolă) în marea și mica circulație.[1]
Inima este singurul organ muscular care se contractă ritmic, fără întrerupere, din viața
embrionară până la moarte. Automatismul cardiac este asigurat de un centru specializat (nodul
sinusal situat în atriul drept), de la care pornește stimulul cardiac și de unde este transmis mai
departe de nodulul atrioventricular (situat în septul inter-atrial), apoi de fasciculul His (din septul
interventricular) și rețeaua Purkinje (din pereții ventriculari a căror activitate electrică dau undele
pozitive și negative pe electrocardiogramă (abreviată EKG).[3]
Aparat cardiovascular la om. Arterele sunt colorate cu roșu și venele cu abastru

Arterele[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe informații, vezi articolul despre Arteră.
Arterele reprezintă cele mai mari vase de sânge. Au rolul de a transporta sânge oxigenat de
la inimă înspre țesuturi și organe.[4]
Pe desene sunt reprezentate cu culoarea roșie. Artera este compusă din trei straturi: tunica
externă, tunica musculară (tunica mijlocie) și tunica internă.[1] Tunica externă e alcătuită din
țesut conjunctiv cu fibre de colagen și elastină, de asemenea și fibre nervoase vegetative și
vase de sânge ce asigură oxigen pentru peretele vascular. Tunica mijlocie, sau medie, e
constituită din celule musculare netede și fibre conjunctive elastice. Tunica internă (numită și
endoteliul vascular) e un epiteliu pavimentos simplu, aflat pe o membrană bazală și un strat
subendotelial elastic.[5]
Arterele au cea mai ridicată presiune, datorită fluxului constant de sânge ce este pompat de
inimă.[6]
Venele[modificare | modificare sursă]
Pentru mai multe informații, vezi articolul despre Venă.
Venele sunt responsabile cu transportarea sângelui dezoxigenat din țesuturi, organe
înapoi la inimă. Spre deosebire de artere, delimitarea între tunici nu e uniformă. Tunica
internă de sub nivelul inimii prezintă valve în formă de cuib de rândunică, numite
semilunare, care ghidează fluxul sanguin;[4] când sângele pornește în direcția bună,
valvele rămân deschise datorită poziționării în formă de con. Dacă sângele vrea să o ia
invers, ele se închid datorită presiunii. Acestea sunt prezente deoarece nu există nimic
ce pompează sângele înapoi, deci el o poate lua în orice direcție. Tunica medie e mai
subțire, pe când cea externă e mai groasă.[7]
Capilarele[modificare | modificare sursă]
Pentru mai multe informații, vezi articolul despre Capilar.
Capilarele sunt cele mai mici vase de sânge, ajungând chiar și la un diametru de
două sau trei celule (15-20 μm). Din cauza mărimii lor ele pot ajunge oriunde în
corp. Cea mai deasă rețea de capilare se găsește pe alveolele pulmonare.
Capilarele rezultă din ramificarea metaarterelor, continuându-se cu venele capilare;
au 0,5 mm lungime. Cu cât activitatea metabolică a țesutului e mai intensă, cu atât
sunt prezente mai multe capilare.
Schimburile de gaze și alte substanțe se efectuează prin difuziune și filtrare.[8]

Fiziologia aparatului cardiovascular[modificare | modificare

sursă]
Pomparea sângelui și ciclul cardiac[modificare | modificare sursă]
Pomparea sângelui se realizează cu miocardul. Când acesta se contractă, sângele
trece din ventricule în arterele pulmonare, respectiv în aortă, etapa numindu-
se sistolă. După contractare, urmează diastola, unde sângele intră în atrii din venele
cavă superioară și inferioară și din venele pulmonare, iar apoi în ventricule.
Mica și marea circulație[modificare | modificare sursă]
Circulația este reprezentată de două etape: diastola și sistola. Acestea influențează
presiunea arterială și zgomotele inimii.
Diastola[modificare | modificare sursă]
Diastola, numită și mica circulație, este reprezentată de trecerea sângelui în atrii din
venele cave superioară și inferioară (atriul drept) și din venele pulmonare (atriul
stâng) iar apoi în ventriculele respective. În această etapă presiunea arterială este
cea mai scăzută.
Sistola[modificare | modificare sursă]
Sistola, numită și marea circulație, reprezintă trecerea din ventricule a sângelui în
arterele pulmonare (ventriculul drept) și în aortă (ventriculul stâng). Acesta se face
prin contracția mușchiului inimii. În această etapă presiunea arterială este cea mai
mare. Tot aici se aude bătaia specifică a inimii.

Boli ale aparatului cardiovascular[modificare | modificare

sursă]
Infarctul miocardic acut[modificare | modificare sursă]
Pentru mai multe informații, vezi articolul despre Infarct miocardic.
Numit și infarct, infarct miocardic sau atac de cord, este cauzat de obstrucția
unei artere coronare (la nivelul inimii) sau din cauza ruperii uneia. Ischemia,
netratată, duce la necrozarea miocardului și în final la stoparea acestuia.

Metode de studiere a aparatului

cardiovascular[modificare | modificare sursă]
Angiografia[modificare | modificare sursă]
Pentru mai multe informații, vezi articolul despre Angiografie.
 Angiografia se realizează prin injectarea unei substanțe opace la razele
X intravenos și observarea acesteia cu razele X,[9] astfel văzându-se
irigarea corpului și posibile locuri unde există o obstrucție din
cauza colesterolului.

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ a b c Țibea, pag. 35
2. ^ Ganeri, pag. 14
3. ^ Ganeri, pag. 15
4. ^ a b Tercu, pag. 76
5. ^ Ciucu, pag. 101
6. ^ Terciu, pag. 77
7. ^ Ciucu, pag. 102
8. ^ Ciucu, pag. 103
9. ^ Interiorul corpului uman. Capitolul 69, foaia 1. Editura DeAgostini.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 Florica Țibea, Atlas de Biologie: Anatomia Omului. Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007. ISBN 978-973-30-1946-6
 Teodora Terciu, Călătorie în interiorul corpului uman. Editura Arthur,
București, 2009. ISBN 978-973-88987-7-6
 Anita Ganeri, Body Basics: Bodies. Editura Alligator, 2012. ISBN 978-0-
85726-000-0
 Corina Ciucu, Memorator de biologie. Editura Booklet, București,
2009. ISBN 978-973-1892-21-4

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Cod ATC C

v•d•m

C01 Terapia cordului · C02 Antihipertensive · C03 Diuretice · C04 Vasodilatatoare periferice · C05 Vasoprotectoare
Categorie:
 Aparatul cardiovascular