Cartea Ghidului in Turism PDF

Cartea ghidului din turism 1
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A GHIZILOR DIN TURISM

ROMÂNIA
CARTEA GHIDULUI
DIN TURISM
2 Cartea ghidului din turism
Coordonator:
MARIANA OPRIŞAN
Colaboratori:
conf. univ. Cornelia Popescu

Claus Finger-Bénoit – expert PHARE
prof. dr. Oscar Snak
Vincenţiu Oprişan
Marinella Oancea
Richard Sterner
Mihaela Pop
Traduceri specializate:
Laura Iustina Filitov
Marina Şomcutean
Editor: Ion Topolog Popescu

Mihaela Pop
I.S.B.N. 973–98270–0–4
978–973–108–020–8
EDITURA: ARTPRESS TIMIŞOARA

Str. Alexandru Vaida Voievod
Cod poştal 300551
Tel./fax 0256-293809
Ediţie revăzută şi adăugită, 2006

Cu sprijinul financiar al AUTORITĂŢII NAŢIONALE DIN
TURISM
Cu câţiva ani în urmă. La un

curs de ghizi, am auzit următoarea
anecdotă:”cine a fost primul
ghid?”. Răspunsul a fost: „Isus,
pentru că i-a condus pe ucenicii
săi pe drumul cel drept!”
ÎN LOC DE PREFAŢĂ
CÂTEVA GÂNDURI LA ADRESA ISTORIEI
GHIDULUI
A conduce şi a însoţi oameni în excursii aparţine, desigur,

celor mai vechi meserii din lume.
Din vremuri străvechi, oamenii au călătorit prin lume, iar
cele mai vechi descrieri pe care le cunoaştem amintesc
întotdeauna şi de aceia care îi conduceau pe oameni –
„cercetaşi”, „proxemos”1 şi „cicerones”2, „scouts” – toţi
predecesori ai actualului ghid.
Primele călătorii ale omulu nu au fost efectuate din
plăcere, nici măcar din curiozitate, ci mai mult din necesitate
şi mai ales ca parte a luptei de supravieţuire – pentru a găsi
hrană sau a se adăposti de vreme rea. Primii ghizi au acordat
ajutor mai ales din punct de vedere geografic şi de orientare,
datorită faptului că ei cunoşteau mai bine anumite zone. Mai
târziu au urmat oamenii întreprinzători, care făceau comerţ cu
metale preţioase, mirodenii sau alte lucruri valoroase care
stârneau interesul. Descrierile pe care le făceau conţineau
multe referiri la faptul că aveau nevoie de un foarte bun
conducător pentru a găsi drumul sigur către ţintă şi de a evita
1
În Grecia antică proxemos desemna un om din zonă, care îl ajuta pe fiecare
călător să se orienteze în acea ţară străină. Alte denumiri ar fi periegetai –
persoană care conduce pe cineva prin zonă; exegetai – persoană care
explică.
2
Cicerones – însoţitor care se dedică vorbirii şi este un om cultivat pe
multiple planuri, asemeni lui Cicero.
posibilele riscuri, fie ele pericole naturale, ameninţarea cu

jaful sau de către bandiţi.
În final, oamenii au început să călătorească pentru a
învăţa să înţeleagă mai bine locul lor în această lume şi mai
ales lumea; în postura de cercetători sau ca diplomaţi, pentru
a-şi reprezenta ţara sau pentru a o apăra; pentru a întâlni alţi
oameni şi alte culturi sau doar din curiozitate şi, în zilele
noastre, din plăcere.
Încă în primele documente scrise ale istoriei noastre, se
vorbeşte tot mai des despre ghizi.
O componentă principală stabilă a culturii populaţiilor
persane, asiriene şi egiptene a fost călătoria (anii 300 î.Ch.,
până la începutul erei noastre). De asemenea, se poate
considera că „cele şapte minuni ale lumii” au fost create, de
fapt, ca locuri de vizitare şi jocurile olimpice (începute în 776
î. Ch.) au constituit şi ele o atracţie turistică, un „eveniment”,
cum spunem noi astăzi.
Cele mai bune descrieri de călătorie din antichitate
aparţin lui Herodot care a călătorit prin întreaga Europă şi
părţi ale Asiei, între anii 550 şi 749 î.Ch. El amintea în mod
constant şi de necesitatea, uneori greoaie, dar cu atât mai
importantă, a unui ghid, şi de multe ori de prezenţa decisivă a
unui conducător al locului, de exemplu: „...într-un loc cum
este Olimpia, cu o pădure de statui, care s-au adunat de-a
lungul secolelor, fiind dedicate zeilor, fără un ghid ar fi
neajutorat”.
Încă din acele vremuri munca ghizilor a fost privită şi
apreciată în mod critic, cel mai nostim fiind satiricul grec
Lucian (120-180 d.Ch): „O, Zeus, păzeşte-mă de călăuzele
tale pentru cei străini din Olimpia, iar tu, Atena, de cei de-ai
tăi din Atena”.
De-a lungul istoriei, punctul culminant al dezvoltării
meseriei de ghid este descris cu ajutorul termenului de
cicerone în cadrul „Grand Turului” (sec. XIV – XVIII). În acele
timpuri, în societatea europeană cultă, cei mai apreciaţi ghizi
erau aşa-numiţii cicerones, a căror responsabilitate era să
reprezinte ţara lor, istoria şi cultura acesteia. În călătorii de
mai multe luni, ei şcoleau şi educau bărbaţi tineri din categorii
sociale privilegiate, aparţinând aristocraţiei din Marea

Britanie.
Grand Turul era o călătorie de studiu cu itinerar bine
stabilit prin Franţa, Germania, Austria, Elveţia, având ca punct
culminant şi final Italia. Se aştepta de la participanţii la Grand
Tur ca, după întoarcere, să aibă cunoştinţe foarte largi, să
stăpânească o serie de limbi străine, să ajungă la o conştiinţă
de sine foarte puternică dar şi să dobândească un gust
estetic elevat şi un comportament adecvat.
Datorită faptului că aceste călătorii erau întreprinse din
motive educaţionale şi culturale, tinerii călători aveau un
însoţitor, pe cicerone, care conducea întregul tur nu doar ca
„mentor” sau „tutore”, ci şi ca un om cu alte calităţi: cultivat,
poliglot, cunoscător al tuturor datinilor şi obiceiurilor dar şi al
problemelor cotidiene şi al vicistitudinilor ţărilor prin care
călătoreau, cunoscător de istorie, artă, literatură, arhitectură şi
chiar politică.
Acest „mentor călător” avea două funcţii: de cercetaş1, el
trebuia să indice drumul într-o zonă care îi era călătorului, atât
geografic cât şi social necunoscută (în ceea ce priveşte
circumstanţele, comportamentele diferite sau accesul la
cultura străină) şi funcţia de „mentor”, „tutore”.
În postura de „mentor”, „tutore”, el mai avea un rol
suplimentar, complex, de sfătuitor personal al oamenilor, de
însoţitor spiritual în toate fazele sufleteşti ale călătoriei. El
trebuia să vegheze asupra obiceiurilor, bunei-cuviinţe şi
moralei, dar şi asupra ispitelor celor mai diferite asupra
călătorilor, în special a celor tineri.
În acest fel, din aceste presupuneri idealiste, s-a conturat
treptat imaginea meseriei de ghid din zilele noastre.
De la aceasta imagine mai lipseşte „democratizarea”
călătoriei, adică transformarea ei într-o călătorie de plăcere,
cât mai accesibilă întregii populaţii; mai lipseşte ideea unui
Thomas Cook, care a oferit într-un anunţ în ziar, în anul 1841,
1
În accepţiunea de astăzi „cercetaş” este de exemplu un ghid într-un
concediu în natură sau un program de aventură în regiuni izolate sau la unele
vestigii strămoşeşti mai puţin cercetate, pe munte sau în deşert, ca ghid la
pescuit sau la anumite „antrenamente de supravieţuire”.
prima călătorie de grup cu trenul. El însuşi a fost, mulţi ani,

însoţitorul grupurilor sale; tururile îşi urmau cursul în curând
peste Canal, în Franţa şi în restul continentului. Şi Thomas
Cook a fost mereu, în primii ani, alături de grup în postura de
ghid.
Astfel s-au definit meseria modernă şi coordonatele sale:
Un organizator omenesc, cultivat pe multiple planuri, un
transmiţător competent, de un nivel social ridicat şi cât mai
cuprinzător în diferitele domenii care îţi explică lumea, care îţi
comunică trăirile şi impresiile, şi care face legătura între
călători, pe de o parte şi între ei şi oamenii acestei lumi, pe de
altă parte, ai lumii care îi înconjoară şi în ale cărei limite se
mişcă ei pe parcursul călătoriei.
Pentru acest lucru este nevoie de muncă neobosită de
cultivare şi antrenare, în scopul atingerii şi asigurării acestui
nivel profesional. Această cultivare şi educaţie permanentă
este demult evidentă în toate destinaţiile turistice foarte
dezvoltate. În acest scop, salutăm străduinţa ca, într-o ţară de
tradiţii şi de concedii cum este România, să existe la
dispoziţia ghizilor dar şi a turiştilor un material de instruire
care să ridice nivelul acestei profesiuni şi să-l clădească mai
departe.
Pentru mine constituie o experienţă cât se poate de
pozitivă să văd cum oamenii, „profesioniştii” (pentru a rămâne
în terminologia de specialitate din turism), se angajează să
alcătuiască acest material şi să-l prezinte acum ca o carte de
buzunar, utilă pentru dezvoltarea turismului.
Vă doresc toate cele bune, un succes deplin şi un viitor
sigur. Aceste gânduri să vă însoţească pe parcursul drumului
dumneavoastră.
Claus Finger-Bénoit
Heusenstamm/Frankfurt
Ghid din 1958

Oct. 1997
Vor vielen Jahren hörte ich auf

einem Reiseleiter-kurs folgende
Anekdote: “Wer war der erste
Reiseleiter?” Antwort: “Jesus, er
führte seine Jünger auf den
rechten Weg!”
GEDANKEN ZUR GESCHICHTE DES

REISENLEITERS ANSTELLE EINES
VORWORTES
Menschen auf Reisen zu leiten und zu begleiten, gehört

sicherlich zu den ältesten Beriche, die wie kennen, erwähnen
auch immer diejenigen, die Menchen anführten - “Pfadfinder”,
“Proxemos” und “Cicerones”, “Scouts” - alles Vorväters der
heutigen Reiseleiter.
Die ersten Reisen der Menschen waren kein Vergnügen,
oft nicht einmal Neugier, viemehr Notwendigkeit und Teil des
Überlebenskampfes – um Nahrung zu finden oder
ungeeignetem Wetter zu entfliehen. Die ersten Reiseleiter
haben von allem geographische und Orientierunghhilfen
gegeben, weil sie sich in einer bestimmten Gegend besser
zurechtzufinden wussten.
Später waren es die unternehmungslustigen Menschen,
die Handel trieben; Edelmetalle, Gewürze und andere
wertvolle Stoffe fanden ihr Interesse. Ihre Berichte sind voll
von Hinweisen darauf, dass es stets eines guten Führers
bedrufte, um sicher den Weg zum Ziel zu finden und
möglichen Risiken auszuweichen, seien es natürliche
Gefahren oder Bedrohung durch Räuber und Diebe.
Und schliesslich begannen Menschen zu reisen um ihren
eigenen Platz in dieser Welt und die Welt sebst besser
verstehen zu lemen, als Forscher und als Diplomaten, um ihr
Land zu repräsentieren oder zu schützen, um andere
Menschen und Kulturen zu begegnen, ober eben aus reinen
Neigier, und schliesslich in unserer Zeit aus Vergnügen.
Seit den ersten schriftlichen Dokumenten unserer
Geschichte wird immer wieder von Reiseleitren gesprochen:
Reisen war festen Bestandteil Zivilisation der Persischen,

Assyrischen und Agyptischen Reiche (also zwischen 3000
v.Chr. bis zu Zeitwende); man kann sogar annenhem dass
die “Sieben Weltwunder” eigentlich als sensationelle
Besichtigungs-Stätten entstanden; und die Olimpischen
Spiele (sie begannen 776 v.Chr.) waren sichelich auch eine
touristiche Attracktion, ein “event” wie wir heute sagen
würden.
Die besten Beschreibungen des Reisens in der Antike
verdanken wir Herodot, der zwischen den Jahren 550 bis 479
v.Chr. durch ganz Europa und Teile Asiens reiste. Immer
auch enwähnte er die zwar manchmal lastige, aber um zo
wichtigere Notwendigkeit der Reiseleiter und die oftmals
entscheidende Anwesenheit der örtlichen Führer, z.B. “...an
einem Ort wie Olympia mit einem Wald von Statuen, die in
Jahrhunderten der Wldmung an die Götter angehäuft worden
waren, wäre ein Reisender ohne Führer hilflos”.
Schon damals die Arbeit der Reiseleiter immer auch
kritisch beobachtet und bewertwt worten, am witzigsten vom
griechischen Satiriker Lucian (120 -180 n. Chr.): “Oh, Zeus,
beschütze mich vor Deinen Fremdenführern im Olympia, und
Du, Athene, vor den Deinen in Athen”.
Der Höhepunkt der Entwicklung des Berufes des
Reiseleiters in geschichtlicher Zeit ist umschrieben mit dem
Begriff des “Cicerone” der “Grand Tour” (zwischen dem
vierzehnten bis zum achtzehnten Jahrhundert). Cicerones
waren damals die am höchten angesehenen Reisebegleiter
in der gebildeten europäischen Gesellschaft, deren
Verantwortung es war, ihr Land, ihre Geschichte und Kultur
zu repräsentieren, während sie privilegierte (meist adlige)
junge Männer aus Grossbritanies Aristokratie auf
mehrmonatigen Reisen unterrichteten und erzogen.
Die Grand Tour war eine relativ stark festgelegte
Bildungsreise durch Frankreich, Deutschland, Österreich, die
Schweiz und als Höhepunkt und Endstation Italien. Der
Reisende erwartete, von seiner Tour mit erweitertem
Bewusstsein zurückzukehren, der Beherrschung einer Reihe
von Fremdsprachen, hohem Selbstbewusstsein sowie einem

vorzüglich entwickelten Geschmsck und gutem Benehmen.
Da also diese Reisen aus erzieherischen und kulturellen
Gründen unternommen wurden, hatten die jungen Reisenden
einen Begleiter, den Cicerone, der nicht nur die gesamte Tour
als “Mentor” oder “Tutor” begleitete, sondern von dem auch
besondere Fähigkeiten enwartet wurden: gebildet,
mehrspraching, vertraut mit allen Sitten und Gebräuchen
aber auch Alltagsproblemen und Widrigkeiten der bereisten
Länder, bewarndert in Geschichte, Kunst und Literatur,
Architektur und auch Politik.
Dieses “reisende Mentor” hatte zwei Funktionen: als
“Pfadfinder” hatte er den Weg zu weisen in einer Umgebung,
die dem Reisenden weder geographisch noch sozial (was
Umstände, ungewohntes Verhalten oder Zutritt zu fremder
Kultur anging) vertraut waren.
Als “Mentor” oder “Tutor” hatte er darüber hinaus noch
eine recht komplexe Rolle als menschlich gereifter
persönlicher Berater als spiritueller Begleiter in allen
seelischen Phasen der Entwicklung. Er hatte bei seinem
meist jungen Reisenden über Sitte, Anstand und Moral und
auch über die allseitigen Versuchungen zu wachen.
Hier wird erkennbar, wie aus diesen idealistischen
Vorstellungen das Berufsbild des Reiseleiters von heute
langsam entstanden ist.
Es fehlte nur noch die “Demokratisierung” des Reisens,
das heisst, die Reise zum Vergnügen zu machen; und so
weit wie möglich der gesamten Bevölkerung zugänglich zu
machen: es fehlte nur noch die Idee eines Thomas Cook, der
1841 die ersten Gruppenreisen mit der Eisenbahn per
Zeitungsanzeige offerierte. Er selbst war über Jahre hinaus
der Begleiter seiner Gruppen; die Touren führten bald über
den Kanal nach Frankreich und den restlichen Kontinent. Und
immer war Thomas Cook in den ersten Jahren als Reiseleiter
dabei.
Damit er den moderne Beruf und auch seine
Aufgabenstellung definiert:
Ein menschlicher, vielseitig gebildeter Organisator und

Kommunikator von hoher sozialer und umfassender
fachlicher Kompetenz, der die Welt erklärt, der Erlebnisse
und Einsichten vermittelt und der Beziehung herstellt
zwischen den Reisenden einerseits und zwischen Ihnen und
den Menschen dieser Welt anderseits, der Welt, die sie
umgibt und der sie sich während ihrer Reise bewegen.
Dazu bedarf es unermüdlicher Ausbildungs – und
Training – arbeit, um dieses profesionelle Niveau zu
erreichen und zu sichern. In allen hochentwickelten
Toursimus-Destinationen gild diese permanente Ausbildung
und Schulung längst als selbstverständlich. Um so mehr ist
es zu begrüssen, dass in einem traditionellen Reise – und
Urlaubsland wie Rumänien ebenfalls ein Schulunsmaterial
zur Verfügung steht, der dazu beitragen wird, dieses Niveau
zu ereichen und weiter auszubauen.
Es ist eine ausserordentlich positive Erfahrung für mich,
zu erleben, wie engagierte Menschen “Professionals” - um
im, Tourismus-Jargon zu bleiben, dieses Material
zuammengestellt und für den touristichen Nachwuchs jetzt
als Praxishandbuch vorgelegt haben.
Auf Ihren Weg begleiten Sie meine besten Wünsche für
einen vollen Erfolg und eine sichere Zukunft.
Claus Finger-Bénoit
Heusenstamm/Frankfurt
Reiseleiter seit 1958;

Im Oktober 1997
CUVINTE PENTRU ACEASTĂ CARTE

În dorinţa de a folosi cât mai plăcut şi mai util timpul lor
liber, oamenii părăsesc mediul lor obişnuit pentru a petrece o
parte din acest timp în afara domiciliului lor permanent,
alegând în acest scop acele destinaţii de vacanţă ale căror
valenţe de atractivitate întrunesc condiţiile apreciate de
persoanele respective că vor corespunde preferinţelor lor de
consum turistic.
Părăsirea temporară, de către o persoană, a mediului ei
obişnuit, pentru a ajunge la un loc de destinaţie a călătoriei de
vacanţă presupune în primul rând deplasare (deci mişcare),
cu utilizarea diverselor mijloace de transport preferate sau
disponibile. Spre deosebire de alte forme de deplasare, o
călătorie turistică organizată are întotdeauna caracterul unei
călătorii în circuit, condiţionată de revenirea persoanei la locul
de plecare.
Indiferent de gradul de organizare a unei călătorii în
scopuri turistice, circulaţia turistică se compune din trei
elemente esenţiale: locul unde se concretizează acţiunea,
timpul consacrat călătoriei şi sejurului şi motivaţia pentru care
a fost solicitată şi acceptată participarea la consumul turistic.
Locul – sau mai precis locurile – semnifică atât punctul de
unde începe şi unde se va sfârşi călătoria cât şi destinaţia
(localitatea, staţiunea etc.) aleasă pentru petrecerea sejurului.
Distanţele parcurse într-o călătorie turistică sunt foarte
variabile: ele se pot limita la o destinaţie localizată relativ
apropiat de mediul obişnuit al turistului, dar tot aşa de bine se
pot extinde până la destinaţiile cele mai îndepărtate posibil.
Timpul consumat pentru o călătorie turistică are şi el
dimensiuni variabile, putând oscila de la durata unei excursii
de mai puţin de o zi, pâna la sejururi de diferite durate: scurte,
medii sau lungi.
Motivaţia este componenta decisivă a angajării unei
călătorii de vacanţă, animată de dorinţa turistului de a-şi
satisface anumite cerinţe sau nevoi personale de consum, ori
anumite preferinţe particularizate pentru activităţile

predilecţionale de natură extraprofesională.
Satisfacţia turistică va fi cu atât mai intensă cu cât
serviciile de care a beneficiat vor corespunde mai bine
preferinţelor sale.
Înainte de a se decide să accepte ofertele organizatorilor
de turism, de a participa la o călătorie de vacanţă, turistul
potenţial este pregătit, prin toate stimulentele promoţionale de
care a luat cunoştinnţă, să aleagă o anumită destinaţie pentru
sejurul său. Formaţia de turist potenţial a omului contemporan
se regăseşte astfel în toată cultura sa. Organizatorilor de
turism le revine însă misiunea de a se preocupa şi la locul
sejurului de cultivarea şi perfecţionarea acestei formaţii
turistice. Cu alte cuvinte, formaţia turistului potenţial este un
proiect, o eventualitate, care se poate concretiza mai intens la
locul de desfăşurare a consumului turistic. Aici se intensifică
menirea culturalizatoare a turismului. Educaţia proprie a
turistului nu rezidă în reproducerea fidelă a genului său de
viaţă şi a locului unde îşi are reşedinţa permanentă, prin
urmare nu se rezumă la repetarea obiceiurilor sale de viaţă ci
se manifestă într-un mediu nou, deseori diferit de mediul său
obişnuit, cu eforturi de adaptare la un nou mod de viaţă, în
anturajul altor oameni, componenţi ai grupului de turişti, care
trebuie sa fie priviţi ca atare şi înţeleşi în manifestările lor de
grup.
De regulă, participanţii unui grup de turişti constituit ad-
hoc, la începerea unui program, sunt persoane cu manifestări
foarte eterogene: singurul numitor comun al grupului este
interesul de a participa la aceeaşi acţiune turistică.
Cu mici excepţii, membrii grupului nu s-au cunoscut în
prealabil şi nici nu manifestă un interes deosebit pentru a se
cunoaşte mai bine. Având vârste şi profesiuni diferite,
aparţinând unor categorii sociale diferite, cu un univel cultural
diferit şi uneori chiar contrastant, fiecare membru al grupului
îşi păstrează identitatea personalităţii sale, ceea ce îşi va
pune amprenta şi pe comportamentul său în timpul
desfăşurării programului.
De aici începe rolul ghidului calificat, însoţitorul

permanent al grupului, ale cărui atribuţiuni de serviciu nu se
rezumă numai la asigurarea desfăşurării în bune condiţiuni a
programelor turistice, ci se extinde şi la cultivarea cu răbdare,
tact şi pricepere, a sentimentului de apartenenţă a
participanţilor la colectivul grupului pe toată durata acţiunii.
Succesul şi viabilitate de durată a unui program turistic,
conceput de o agenţie tur-operatoare şi valorificat pe piaţă
prin reţeaua proprie sau prin canalele de marketing ale altor
agenţii de turism colaboratoare, va depinde nu numai de
atractivitatea programului ci şi de modul cum va reuşi ghidul
atestat să-şi aducă contribuţia la derularea lui.
Dacă în turismul ţării noastre a fost creat cadrul legislativ
necesar pentru pregătirea, atestarea şi utilizarea ghizilor de
turism1, numărul ghizilor este încă prea redus pentru a putea
acoperi toate programele turistice în derulare sau ce vor fi
pregătite a fi derulate în viitor. După evidenţele Comisiei
Naţionale pentru Statistică, însumate în baza raportărilor
periodice ale celor 425vagenţii de turism care au funcţionat în
trimestrul I 1997, în cadrul acestor agenţii au activat 316 ghizi
autorizaţi, revenind o medie de 0,74 ghizi pe agenţie2.
Dacă se are în vedere că primul şi ultimul contact cu
turiştii unui grup îl are ghidul atestat, impresia favorabilă de
ansamblu lăsată de ghid asupra grupului pe care l-a însoţit,
reprezintă „o valoare adăugată” la aprecierea satisfacţiei
rezultate din consumul turistic al membrilor grupului.
Profesiunea de ghid atestat cere, deci, o temeinică
pregătire profesională, experienţă practică, mult tact în
aplanarea eventualelor conflicte intergrup, iniţiativă,
operativitate şi inteligenţă în rezolvarea unor situaţii
neprevăzute ce se pot ivi pe parcursul unei călătorii
organizate, de vizitare.
1
Conform prevederilor H.G.R. nr. 78 din 14 februarie 1996 privind atestarea
şi utilizarea ghizilor de turism.
2
Comisia Naţională pentru Statistică: Buletinul Statistic Lunar, anul VIII nr. 5,
mai 1997, pagina 23. La finele anului 2006, în evidenţele Autorităţii Naţionale
pentru Turism, sunt 2900 ghizi atestaţi şi 4200 de agenţii licenţiate.
Managerii agenţiilor de turism cunosc importanţa profesiei

de ghid şi rolul lor de participanţi activi la derularea cu succes
a programelor lansate, atribuind aceeaşi importanţă şi rolului
de controlor al ghizilor privind conţinutul şi calitatea serviciilor
diverşilor prestatori în toate fazele consumului turistic.
De aceea, înaintea începerii unui program organizat,
agenţiile de turism trebuie să asigure „briefingul”, respectiv
instruirea şi documentarea temeinică a ghidului detaşat la
grupul pe care-l va însoţi în călătoria turistică.
„Briefingul” menţionat necesită luarea în considerare cel
puţin a următoarelor aspecte esenţiale ce privesc activitatea
ghidului:
• pregătirea şi punerea la dispoziţia ghidului a
dosarului acţiunii şi verificarea gradului în care
ghidul cunoaşte temeinic obiectivele ce urmează
a fi vizitate, pentru a fi în măsură să le prezinte şi
să le furnizeze alte informaţii sau explicaţii
suplimentare la numeroasele întrebări posibil a fi
formulate de turiştii din grup;
• înarmarea ghidului cu toate documentele
necesare desfăşurării programului (materialele
promoţionale, documente financiare, bani
necesari pentru achitarea cash a unor servicii
parţiale – pentru consumul răcoritoarelor, pentru
achitarea taxelor de vizitare a obiectivelor din
program etc.).
La terminarea acţiunii, ghidului îi revine sarcina de a
întocmi documentaţia pentru decontarea cu forme legale a
cheltuielilor efectuate, cât şi obligaţia de a redacta un raport
obiectiv privitor la modul cum a acţionat pentru rezolvarea
unor eventuale situaţii particularizate ori neprevăzute.
Raportul de activitate al ghidului trebuie să includă şi
sinteza aprecierilor exprimate de turişti cu privire diversele
faze ale călătoriei turistice (atât în privinţa aspectelor pozitive,
cât mai ales în privinţa aspectelor negative), cu menţionarea
cauzelor care au generat nemulţumiri ori insatisfacţii în rândul
turiştilor.
Ghidul trebuie să formuleze şi propunerile sale pentru

evitarea repetării în viitor a unor situaţii generatoare de
insatisfacţii, inclusiv aprecierile sale privind menţinerea sau
necesitatea schimbării unor prestatori locali, performanţele
care s-au situat sub nivelul standardelor de calitate convenite.
Aceste concluzii şi aprecieri desprinse din raportul de
activitate al ghidului vor servi managerilor agenţiilor de turism
pentru implementarea remedierilor la deficienţele constatate
în desfăşurarea programelor şi, în final, pentru o cât mai bună
pregătire a programelor viitoare.
Ghizii constituie elementele de contact între unităţile
turistice şi turiştii din grup. Ei devin astfel reprezentanţii
turismului românesc şi, într-o accepţiune mai largă, a întregii
ţări. Urmărind cu atenţie, obiectivitate şi responsabilitate
respectarea întocmai a programelor şi serviciilor contractate
de turişti, ei îşi pot aduce o contribuţie esenţială la creşterea
numărului celor care vor participa la mişcarea turistică pe plan
naţional, iar în cazul turismului internaţional receptor, la
creşterea numărului turiştilor străini ce vizitează ţara noastră.
Prin informaţiile pe care le difuzează în cadrul grupurilor de
care răspund, ei pot influenţa şi creşterea solicitărilor de
servicii turistice complementare pe traseele parcurse. Astfel,
ghizii devin un factor principal de Relaţii Publice în favoarea
promovării turismului românesc.
Lucrarea de faţă, Cartea ghidului din turism, este o
încercare curajoasă şi foarte binevenită pentru clarificarea şi
înţelegerea rolului complex al profesiunii de ghid autorizat. Ca
şi orice lucrare de acest gen, ea nu poate cuprinde în
întregime toate aspectele şi dificultăţile cu care se confruntă
ghizii în activităţile lor practice. De aceea este recomandabil
ca Asociaţia Naţională a Ghizilor din România să iniţieze şi să
organizeze schimburi periodice de experienţă între membrii
Asociaţiei. Concluziile şi soluţiile ce vor putea fi desprinse din
organizarea unor asemena colocvii, seminarii, mese rotunde,
se vor putea integra într-o viitoare ediţie revizuită a Cărţii
ghidului din turism.
Prof. Dr. Oscar Snak

NOTA AUTORULUI
Ghizii creează sau desfiinţează un tur. O sclipire, o bună
organizare individuală, pot evita un posibil dezastru într-o
„experienţă”, în timp ce o persoană inaptă „poate întuneca o
zi însorită”. Ca în orice profesie, există cei ce profesează
admirabil şi cei care doar încearcă, dar în cele din urmă
calitatea unui ghid depinde mult de capacitatea de creaţie şi
de improvizaţie.
Această carte constituie un îndrumar practic pentru
activitatea ghidului, dar nu numai – poate şi un însoţitor de
suflet.
Diversitatea acestei activităţi turistice nu poate fi
restrânsă doar într-o lucrare, dar am încercat. Spaţiul avut la
dispoziţie ne-a asigurat prezentarea în esenţă a activităţii
ghidului, pe care am conceput-o ca suport de curs, deci ca
mijloc didactic şi ca bază cazuistică.
Asociaţia Naţională a Ghizilor mulţumeşte cu acest prilej
tuturor celor care ne-au sprijinit în realizarea acestui manual
al ghidului.
Oprişan Mariana
Preşedinta ANGT
ORIGINI ŞI ORIZONTURI ÎN TURISM
Oamenii au călătorit de la începutul istoriei, călătoria fiind

una din cele mai importante forme de cunoaştere umană.
Cărturari, învăţaţi, artişti, curieri, şi-au părăsit patria şi au
căutat „Necunoscutul” şi „Îndepărtarea”.
Motivaţii cum ar fi: profitul, cercetarea, dorinţa de
aventură, au schimbat în faţa lumii şi au pus amprenta pe
toate epocile.
Deşi Thomas Cook este creditat ca părintele „tururilor
moderne” prin excursia organizată de el cu trenul în anul
1841 în Marea Britanie, este imposibil să fixăm cu exactitate
originea călătoriilor.
Turismul în antichitate
Primele semne ale turismului datează din sec. XV î.Ch.,
în Egipt, Piramida de la Sakkara, Sfinxul, marile piramide din
Giseh au numeroase inscripţii din acea perioadă. Aceste
inscripţii aparţin unor scriitori, intelectuali, cunoscători ai
istoriei care, fascinaţi de aceste monumente, au dorit să le
vadă cu proprii ochi.
În China au fost construite drumuri cu 1000 de ani înainte
de naşterea lui Christos, şi grecii au folosit corăbiile nu numai
pentru comerţ ci şi pentru croaziere de plăcere.
În Roma, în timpul Pax Romana, cetăţenii care îşi puteau
permite, se deplasau în alte oraşe sau staţiuni, împrumutând
pentru aceasta, uneori, căruţe şi chiar închiriind vile.
Cu timpul, la aceste excursii, călătorii aveau la dispoziţie
ghizi locali pentru vizitarea locurilor cu valoare istorică.
În timp ce cerinţele militare şi comerciale au determinat
iniţial interesul pentru călătorii, pe parcurs au apărut alte
motivaţii pe prim plan.
Dintre toate formele de călătorie se deosebeşte în
principal călătoria de formare, de cunoaştere, prin contactul
personal cu natura, cu oamenii şi cultura lor. Aceasta a
dezvoltat cunoştinţele, abilităţile personale, capacităţile de

judecare, a cizelat gusturile.
Călătoria de formare îşi caută ţeluri în propria ei cultură,
în spaţiul deja cunoscut, încercând să regăsească
necunoscutul în experienţa personală.
Astfel, călătoria de formare se orientează spre istorie,
monumente, ruine şi amfiteatre.
Turismul de formare s-a conturat abia în perioada greco-
romană. Din anul 800 î. Cr. coloniştii greci au populat malurile
din Pont şi Marea Mediterană. Aici au format puncte de
susţinere a flotei, centre de comerţ şi oraşe, şi astfel au
dezvoltat comerţul din Spania până în Crimeea.
Aceşti colonişti şi-au păstrat identitatea culturală şi s-au
dezvoltat în epoca de glorie a luptelor persane.
În această perioadă s-a călătorit mult; nu numai din
motive comerciale, ci şi religioase; se participa la diferite
jocuri în onoarea zeilor (Olimp) şi se vizitau oracolele de la
Delphi sau Didyna.
Începând din secolul V î. Cr., a apărut un nou tip de
călătorie: călătoria de studiu, al cărei prim şi cel mai important
reprezentant a fost Herodot. El provine dintr-o familie bogată,
şi-a părăsit ţara de tânăr şi a cutreierat meleagurile estice ale
Mării Mediterane şi ale Pontului. A vizitat sudul Rusiei, Asia
Mica, Siria, Mesopotamia şi Egiptul.
Deşi călătoriile sale erau de cercetare şi pot fi comparate
în timp cu călătoriile lui Marco Polo, Alexander von Humboldt
sau Charles Darwin, el a dedicat o parte din timp şi pentru
vizitarea monumentelor istorice, de exemplu: Piramidele,
Oracolul din Delphi, Câmpiile de luptă de la Marathon şi
Termopyle.
Următoarele secole au schimbat din nou lumea: victoria
lui Alexandru cel Mare asupra perşilor şi intrarea în India de
Nord au dezvoltat nu numai cunoştinţele despre lume ale
grecilor, ci şi încrederea în capacităţile nenumărate ale
omului.
Pe generalul Herakles l-au urmat trupe întregi de învăţaţi
în cercetarea Estului „Îndepărtat” şi „Necunoscut”. Rezultatele
obţinute în urma acestor călătorii au fost scrise şi textele lor
au pătruns în bibliotecile marilor oraşe – în special

Alexandria, fiind folosite ca surse de documentare geografică,
de ştiinţele naturii, istorică.
Între secolele III şi II î. Cr., Roma, în urma unor serii de
războaie victorioase, a câştigat stăpânirea asupra Mării
Mediterane. Pentru prima şi ultima dată în istoria lor, ţările
vecine din Europa de Vest, Africa de Nord şi Orientul
apropiat, au format o unitate din punct de vedere politic,
economic, cultural.
Imperiul, fiind apărat de duşmani externi şi interni, a
cunoscut o dezvoltare extraordinară în primele două secole
după Cristos.
Astfel s-au dezvoltat drumurile, transportul naval,
hanurile, hotelurile. Poliţia rutieră şi cea navală supravegheau
siguranţa călătorilor. Sistemul monetar asigura schimbul de
mărfuri. Cele două limbi de circulaţie internaţională, greaca şi
latina, erau folosite în călătorii.
Nivelul de trai, siguranţa şi infrastructura turistică
perfecţionată au mărit numărul călătorilor. Pe lângă soldaţi şi
oameni de afaceri, tot mai mulţi oameni erau atraşi de dorinţa
de a călători.
Pe locuitorii Romei îi tenta mai ales o călătorie în Grecia.
Zeci de mii de oameni plecau în „Turul clasic al Greciei” care
avea următorul traseu: Atena, Corint, Epidauros, Sparta,
Olimp, Delphi, Atena.
Pe parcursul acestui tur, călătorii erau adăpostiţi în
hoteluri, serveau masa în localuri selecte, întâlneau diferite
pieţe cu suveniruri etc.
Pausanias, în sec. II d. Cr., a elaborat primul „Ghid turistic
al Greciei”.
Pe lângă Grecia şi Asia Mică, Egiptul a devenit a treia
ţară turistică a antichităţii.
Din Italia, călătorii plecau cu corăbiile spre Egipt; corabia
avea o capacitate de 600 de locuri şi, cu şansa de a avea un
vânt puternic, ancorau în Alexandria în 10 zile.
Alexandria era oraşul comercial cel mai important al Mării
Mediterane din est. Valorile şi monumentele istorice
(mormântul lui Alexandru cel Mare, biblioteca celebră a
Ptolemeilor), viaţa culturală, amestecul fascinant dintre Orient

şi Elenism, toate reprezentau o puternică motivaţie pentru
călătorie.
Alexandria era şi punctul de plecare în diferite călătorii de
studiu de-a lungul Nilului.
Itinerariul era din Heliopolis şi Memphis la Piramidele de
la Sakkara şi Giseh, Theba. În antichitate Theba nu era
renumită numai datorită mormintelor din Valea Regilor sau a
Templului din Karnak, ci şi pentru „statuia Klagenden
Memnon”, portretul colosal al faraonului Amenophis III. La
răsăritul soarelui, probabil datorită unor procese
termodinamice, se puteau auzi sunete melodioase, pe care
grecii le-au interpretat ca un salut al lui Memnon pentru mama
sa.
Odată cu răspândirea creştinismului, au intrat în vogă
pelerinajele la Ierusalim; oamenii călătoreau în căutarea
pocăinţei sau a vindecării.
Nu toţi oamenii erau în căutarea experienţei religioase,
unii călători se bucurau de posibilitatea unei companii sau de
vizitarea unor obiective.
Turismul în evul mediu

Prăbuşirea imperiului roman în vest, slăbirea sa în est,
împărţirea Mării Mediterane între Ţara Creştină şi Orientul
Islamic, regionalizarea vieţii politice din vest şi, în final,
decăderea culturilor materiale, au încheiat etapa turismului
antic şi au redus călătoria în general. Legăturile comerciale s-
au rupt, drumurile au decăzut, călătoria a devenit greoaie şi
nesigură.
Ocupaţia, serviciul, a rămas singura motivaţie a călătoriei
– persoanele care mai călătoreau erau oameni de afaceri,
pelerini, cărturari şi studenţi. Cărţile pelerinilor demonstrează
interesul pentru oraşele sfinte, mai ales cu elemente care
includeau exoticul.
Tineretul din Europa prefera călătoriile la Rhodos (mai
târziu în Malta) şi Veneţia.
Ţelul principal al pelerinilor europeni din evul mediu era

Roma, centrul bisericii.
Papii evului mediu târziu, din motive politice, au accentuat
legătura credincioşilor cu Roma, în special prin instituirea
„Anului Sfânt” care, începând cu anul 1450, la fiecare al 25-
lea an, a condus zeci de mii de pelerini la Roma.
Ţinta ideală a fiecărui pelerin era Ierusalimul. Trecerea
din Veneţia la Iaffa era foarte scumpă; căldura neobişnuită,
preţurile ridicate, şicanele autorităţilor musulmane, au fost
motive ce au determinat mulţi pelerini să renunţe la această
călătorie. Ca şi în alte domenii, cercul cunoaşterii prin
călătorie s-a cam închis. Dar fiinţa umană nu poate trăi în
afara cunoaşterii, a comunicării. După un timp de
constrângere inchizitorială, mintea omenească îşi ia iarăşi
zborul.
În timpul erei Elisabetane, explozia aventurierilor şi
navigatorilor a zguduit cetăţeanul simplu şi i-a provocat
dorinţa de a călători. Au apărut atracţii turistice cum ar fi
Luvrul, în Paris. Studenţii au devenit interesaţi de excursii şi,
din motive financiare, plecau în grupuri mici în diferitele
călătorii de studiu. Astfel au apărut diferitele acte pentru
călătorii, cum ar fi paşaportul şi viza.
Turismul în epoca modernă

Dezvoltarea marilor oraşe – importante centre
economice, administrative şi culturale – a dus la o
îmbunătăţire a infrastructurii: s-au format provincii, state, care
asigurau întreţinerea şi siguranţa şoselelor.
S-a format un sistem hotelier, o gastronomie profesională,
a început să fie folosită diligenţa trasă de cai.
S-au dezvoltat cursele regulate ale poştalioanelor dintre
cele mai importante oraşe ale Europei.
La orizont s-a conturat renascentismul, care va crea un
nou stil în artă, literatură şi ştiinţă.
Renascentismul a început în Italia, s-a răspândit apoi în
toată Europa. Italia deţinea colecţii ale culturii antice (Muzeul
Vatican), opere de artă ale renascentismului şi barocului nou.
Umanistul Justus Lipsius şi Hieronymus Turler au pus

bazele teoretice ale călătoriei turistice.
După convingerea acestor teoreticieni, călătoria nu
reprezintă numai plăcere şi distracţie, ci şi studiu, deoarece
are un loc important în educaţie, ajută la maturizarea
intelectuală şi spirituală a omului.
Plecarea într-o călătorie solicită studiu şi documentare
prealabilă.
Teoreticienii oferă călătorilor date geografice, de climă,
date politice, culturale, sociale şi istorice despre locurile care
urmează să fie vizitate.
Astfel au luat fiinţă jurnalele de călătorie şi s-a modificat
imaginea social-psihologică despre călătorie.
Cel ce se pregătea să plece într-o călătorie trebuia mai
întâi să dedice timpul său liber studiului. Să înveţe limbi
străine (italiana şi franceza), să citească cărţi turistice
precum: „Itinerarium Italie”, scrisă de senatorul Franz Scott şi
tipărită pentru prima dată în 1691 sau „Nouveau voyage
d'Italie” scrisă de francezul Maximilian Misson.
În funcţie de timp şi de bani, călătoria dura între o
jumătate de an şi trei ani. Chiar dacă se vizitau mai multe ţări,
ţara de maximă atracţie era Italia.
În turul Italiei prima atracţie era Veneţia, apoi, prin Lareta
şi Via Flaminia, la Roma, ţelul suprem al călătoriei. Aici, de
regulă, călătorul petrecea mai multe luni. Erau studiate ruinele
antice, dar şi arhitectura oraşului; se vizitau faimoasele
biserici ale renascentismului sau barocului, erau admirate
colecţii de artă Borghese, Barbarini şi Ludovisi.
Pentru orientare, în oraş puteau fi cumpărate ghiduri
turistice sau se putea apela la un ghid local.
Din Roma călătoria continua la Napoli, apoi în Sicilia.
Drumul de întoarcere era prin Marea Tireniană sau pe
vestitele drumuri romane.
Călătoria în perioada romantică

Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, călătoria, pe lângă
artă şi cultură, s-a orientat şi spre un alt domeniu, cel al
naturii, mai exact al naturii sălbatic-romantică.
Rousseau, exponentul acestui curent, prin chemarea sa
„retournouns á la nature”, pune în prim plan întâlnirea omului
cu natura, apoi studiul, întâi experienţa, apoi recunoaşterea.
„Grand Turul” exista în continuare, dar nu mai avea un itinerar
strict: se vizitau Alpii, Pădurea Neagră sau Riviera. Astfel s-au
dezvoltat noi activităţi, cum ar fi excursia sau alpinismul.
În satele mici de munte au apărut hoteluri şi cazinouri şi
s-a dezvoltat o structură turistică.
Secolul al XIX-lea a pus bazele unui turism de masă.
Revoluţia industrială şi-a făcut apariţia în Europa. S-au
dezvoltat economic mari oraşe şi zone industriale.
Această revoluţie a avut o influenţă uriaşă asupra
turismului de masă.
Între cele două războaie mondiale s-a reglementat
concediul de odihnă anual al muncitorilor, a crescut venitul şi,
totodată, puterea de cumpărare.
Majoritatea acestui venit era cheltuit în timpul liber pentru
odihnă, refacere şi concediu.
Revoluţia industrială nu a schimbat numai structura şi
comportamentul claselor sociale, ci a avut o mare influenţă şi
asupra TURISMULUI ÎN MASĂ.
Schimbările în turism se referă şi la noi mijloace de
transport (calea ferată, vaporul cu aburi).
Astfel se modifică structura călătoriei: spaţiul şi timpul.
Odată cu dezvoltarea călătoriilor, s-a acordat o atenţie
deosebită drumurilor (cu Scotsman, McAdam, care au dus în
secolul XIX la construirea drumurilor cu bitum). Totodată s-au
dezvoltat liniile navale, aeriene şi automobilismul.
Modernizarea mijlacelor de transport a micşorat timpul de
călătorie şi a mărit confortul ei, crescând astfel enorm
numărul călătorilor.
În 1865 s-a deschis la Londra prima agenţie de turism, cu

tururi regulate spre destinaţii precum Franţa, Italia, Elveţia.
Încă din secolul al XVIII-lea ghidurile turistice au devenit
obişnuite. Există spre exemplu „Marele Tur”, pentru cei care
îşi puteau permite. Aproximativ 40.000 de englezi călătoreau
pe continent pentru a-şi dezvolta cunoştinţele despre lume.
Pentru mulţi dintre aceştia, această excursie însemna o
evadare din restricţiile de acasă.
Itinerariul unei excursii care astăzi este de trei săptămâni:
Franţa, Germania, Elveţia, Spania, Italia, Grecia, Ţările de
Jos, se parcurgea în luni sau chiar ani.
Printre cei care au făcut această excursie sunt: Oliver
Goldsmith, Lord Byron, Maria Edgeworth, Lord Chesterfield,
James Boswelle. Scrisorile, jurnalele, memoriile lor sunt
mărturii ale locurilor vizitate.
Thomas Cook şi apariţia călătoriilor

În ultimul secol al mileniului doi, turismul a crescut
semnificativ. Perioadele romantică şi victoriană au avut un
mare impact asupra intereselor şi destinaţiilor. Când Thomas
Cook a ajuns pe scenă, schela era deja pregătită pentru
dezvoltarea industriei turismului.
Au luat fiinţă birourile pentru turism, primul birou de turism
modern fiind deschis de Thomas Cook (1808-1892), cu toate
formele de organizare şi facilităţile oferite de un astfel de
birou.
Totul a început dintr-o întâmplare: în 1841, Cook a
organizat pentru 540 de turişti o călătorie, ofertă specială, cu
trenul. Talentul său de organizare i-a impresionat pe lucrătorii
căilor ferate, care l-au convins pe Thomas Cook să nu
renunţe la aceste curse. Astfel, în următorii ani, Cook a avut
mare succes cu călătoriile organizate în Anglia şi Scoţia.
Cook, secretarul lui Leicester Temperance Society din
Anglia, a început să ia charter trenuri pentru el şi colegii săi la
întâlnirile regulate din alte localităţi, apoi s-a extins şi a
organizat excursii regulate charter pentru turişti. El trebuia să
vândă locurile din tren şi camere în hotelurile deţinute de
companiile feroviare. Cook escorta personal grupurile,

oferindu-le ghiduri cu itinerariile tipărite, liste cu pasageri,
broşuri de călătorie şi vouchere.
După ce ideea lui a prins rădăcini, Cook şi-a lărgit
orizontul, organizând excursii în Europa, croaziere pe Nil şi
excursii cu trenuri luxoase prin India exotică. Fiul său, John,
organiza călătorii prin Yellowstone Park şi la câmpurile de
bătălie din Războiul Civil. În 1872, Cook a făcut înconjurul
lumii, care a durat 222 de zile.
Pe piatra funerară a lui Thomas Cook este scris: „He
made world travel easier”1.
Pe Cook l-a urmat Thomas Benett, un consul britanic,
care a intrat în afaceri de turism în 1850, tipărind ghiduri de
turism standard.
Pe aceeaşi parte a oceanului, în anul 1888, Ward G.
Foster a inaugurat un lanţ de agenţii de turism, prima fiind
situată în Saint Augustin, Florida. Sloganul său, „întrebaţi-l pe
Mr. Foster”, precum şi numele său, au devenit renumite
datorită hotelurilor, care îndrumau turiştii la magazinul lui de
cărţi pentru diferite informaţii turistice. Afacerea cu cărţile sale
a avut un mare succes în turism.
Prin experienţa şi practica sa îndelungată, Foster a ajuns
la concluzia că femeile sunt mult mai potrivite pentru meseria
de agent de turism decât bărbaţii.
Astăzi, în cele 600 de agenţii „Ask Mr. Foster”, cu un venit
anual de 2,2 bilioane USD, 90% dintre angajaţi sunt femei.
Navigaţia cu vapoare cu aburi a început în a doua decadă
a secolului XX. Vapoarele cu aburi treceau Atlanticul, bătând
recordul iniţial, traversarea durând totuşi aproximativ o lună.
Pe uscat, între 1840-1850, familiile călătoreau cu trenul în
căutarea pământului liber promis şi a aurului.
În 1864, George Pullman a introdus maşina cu paturi
pentru a spori confortul călătoriei.
Odată cu creşterea numărului automobilelor s-au
modernizat drumurile, hanurile au devenit hoteluri şi au apărut
motelurile.
1
„El a uşurat călătoriile în întreaga lume”.
La început, doar cei înstăriţi îşi puteau permite călătoria

cu avionul. Cu timpul însă, aceste călătorii au devenit posibile
şi pentru păturile de mijloc ale societăţii.
La începutul celui de-al doilea război mondial existau 34
de linii aeriene civile.
Deşi turismul îşi are rădăcinile în trecut, putem spune că
turismul modern este produsul ultimilor 40 de ani. În unele
ţări, turismul a devenit o importantă ramură a economiei
naţionale.
Rolul agentului de turism a crescut mult după cel de-al
doilea război mondial, el poate efectua rezervări în traficul
aerian şi poate dezvolta excursii în toată lumea.
De ce pleacă oamenii în excursii?

Oamenii călătoresc dintr-o multitudine de motive.
O motivaţie puternică pentru călătorie o constituie
afacerile.
Alte motive urgente pot determina oamenii să
călătorească, cum ar fi: probleme de familie – căsătorie,
boală etc.
Călătoria în vacanţă este caracteristică oamenilor care
iubesc aventura, schimbarea climei, educaţia, cumpărăturile,
posibilitatea de a cunoaşte alţi oameni şi alte civilizaţii, orice
înseamnă noul, necunoscutul, antidotul plictiselii. Aceasta
constituie forma de recreere populară.
La un câştig de 10.000 USD, majoritatea oamenilor ar
pune în prim plan plecarea într-o vacanţă şi pe al doilea plan
cumpărarea unei locuinţe.
Dar de ce unii oameni optează pentru turism organizat?
Aceştia nu se pot descurca singuri într-o ţară străină, din
considerente fizice sau temeri psihice legate de necunoscut.
Alţii, în perfectă stare de a călători singuri, sunt în căutarea
unor companii sau au dorinţa de a împărtăşi experienţa cu
alţii. Călătoria în grup dezvoltă un sentiment de uşurare şi
siguranţă a turistului, în special în ţări unde limba şi obiceiurile
nu sunt familiare sau situaţia politică nu este sigură.
Membrii grupului se simt mai în siguranţă în preajma unui

ghid cu experienţă.
Printre motivaţii mai putem enumera economia de timp şi
de bani, asigurarea unei cazări confortabile, precum şi
aspectul educaţional, ca rezultat al unor comentarii
inteligente.
Clasificarea călătoriilor
Ca şi turiştii, călătoriile sunt de mai multe feluri, cu
denumiri şi scopuri diferite.
Un lucru este cert în ceea ce priveşte turistul plătitor: în
general, primeşti ceea ce ai plătit.
Făcând comparaţii între călători, rezultă întotdeauna
componente diferite, cum ar fi: categoria hotelului, numărul şi
consistenţa meselor, atracţii incluse şi alte detalii.
Putem enumera următoarele categorii:
Călătorie cu pachet parţial de servicii, care combină
cel puţin două elemente – transport şi cazare – şi care, în
mod normal, le oferă hotelul, transport şi transfer, masă,
distracţie.
Călătorie cu pachet total de servicii, care cuprinde
toate costurile într-un singur preţ, exceptând cheltuielile
pentru anumite nevoi personale.
Călătorie de grup, bazată pe afinitate – descrie un grup
cu identitate comună, de exemplu un club, o organizaţie, o
comunitate religioasă.
Grupul charter este vândut de către un tur-operator.
Călătorie de grup se referă la orice adunare, întrunire, în
scopul de a călători.
Clasificarea călătoriilor în funcţie de scop şi

destinaţie
Tururile pot fi clasificate şi în funcţie de scop şi destinaţie.
Astfel, există călătorii educaţionale, etnice, scenice,
fotografice, religioase, istorice, agroculturale, ştiinţifice,
medicale, recreative, romantice, culturale sau de afaceri.
Temele acestor tururi pot fi limitate numai de imaginaţia

organizatorului.
Unele tururi au destinaţii tradiţionale, cum ar fi: Caraibe,
Hawaii, Las Vegas etc.
Deşi temele acestor tururi se schimbă de la an la an,
mesajul lor rămâne acelaşi.
Alte tururi pachet sunt unice: „Chocolate Lover's Tour” din
Elveţia, o călătorie „Dracula” în Transilvania, o excursie de
degustări de vinuri în Franţa, turul teatrelor în Londra sau
New York, o săptămână de modă în Paris, sau, mai recent,
un tur „Pe urmele Codului lui Da Vinci” – lista este extensivă...
Câteva sugestii pentru tururi

Tururi la câmpurile de luptă – organizate pentru veteranii
de război, pentru a retrăi momentele importante legate de
locurile şi bătăliile la care au participat.
Este o călătorie tipică de două săptămâni, cu vizitarea
oraşelor, muzeelor etc. Pot fi organizate recepţii în oraşele în
care veteranii au luptat sau le-au eliberat, plus tururi de oraş
cu vizitarea obiectivelor de maximă importanţă.
Tururi pachet în luna de miere. Deşi aproape fiecare hotel
şi staţiune oferă acest tip de vacanţă, nu toate oferă un
pachet de servicii turistice în acest sens.
Statisticile arată că aproape 98% dintre tinerii căsătoriţi îşi
planifică o călătorie în luna de miere, rezervată din timp şi
care nu se anulează. Peste 2 bilioane USD sunt cheltuite
anual pentru luna de miere, jumătate din tinerii însurăţei
călătorind pe teritoriul SUA. Mai mult de 2/3 din tinerii
căsătoriţi îşi fac rezervările prin intermediul unei agenţii de
turism.
Safari „fotografice” – cu călătorii în India, Valea Morţii,
Islanda, tărâmul indienilor Navajo, Fiji, Alaska, Honduras;
călătorii în Canada pentru a fotografia urşi polari sau în
Rwanda ori Zair pentru a fotografia gorile.
Turistul „aventurier” are astăzi mai multe opţiuni. Există
aproximativ 2000 – 3000 de tur-operatori specializaţi în turism
de aventură, aceştia fiind deseori însoţiţi de oameni de ştiinţă,
directori de muzee sau alţi experţi, o opţiune preferată fiind

spre exemplu escaladarea muntelui Kilimanjaro.
Alte călătorii sunt destinate în special femeilor care
doresc să plece în vacanţe neînsoţite de soţi, spre destinaţii
precum Insulele Galapagos, Noua Zeelandă, Nepal, Africa
etc.
În ultimii ani s-a acordat o atenţie deosebită turiştilor
vârstnici, pentru care se practică reduceri la biletele de avion
şi la hotel, nevoile acestora fiind luate în considerare cu
deosebită atenţie şi seriozitate.
Un loc important îl reprezintă şi călătoriile de lux, cum ar fi
Riviera Franceză. Există hoteluri de lux în toată lumea,
accesibile celor ce au un anumit standard de viaţă, costul
unei zile fiind de minimum 500 USD.
„Marele Tur” al Europei, cu durata de 3 săptămâni, costă
75000 USD/persoană.
Destinaţii
Locurile de vizitat pot deveni populare datorită filmelor şi
televiziunii.
Economia sau teama de terorişti îi pot convinge pe turişti
să-şi viziteze propria ţară.
Vizitarea Ierusalimului de Crăciun este cea mai
importantă atracţie din Turul Israelului.
Alte călătorii amintesc turiştilor că, datorită glastnostului,
Rusia şi Ţările din Est devin mai atractive ca oricând.
O statistică elaborată de Tour Travel News – asupra
destinaţiilor top ale americanilor – ne indică următoarea
ordine:
Canada, Mexic, Bahamas, Franţa, Puerto Rico, Italia,
Insulele Virgine, Germania, Spania, Elveţia, Hong Kong,
Jamaica, Olanda, Republica Dominicană, Bermuda, Irlanda,
Israel şi Australia.
Călătoria cu autocarul – altă sursă importantă de
transport – „Europabus”, sistemul european de călătorii cu
autocarul, a arătat o creştere fabuloasă în ceea ce priveşte
turiştii americani. Cele mai multe excursii de acest gen

durează 7 zile sau mai puţin şi vizitează 16 ţări diferite.
Călătorii speciale – unele companii sunt specializate în
călătorii pentru persoane cu dizabilităţi, cu cazare în hoteluri
special amenajate, cu acces uşor sau oferind escorte care
cunosc alfabetul surdo-mut.
Toate aceste pachete au tehnicile lor proprii de
organizare şi reclamă, vocabular propriu şi embleme proprii şi
se adresează unui segment distinct de turişti.
Tipuri de călătorii
Călătoria cu avionul este metoda preferată a turistului,
datorită economisirii de timp şi bani, deşi există şi unele
dezavantaje, cum ar fi: întârzierea avioanelor cu cel puţin 15
minute; pierderea bagajelor; acte de terorism sau structura
constructivă greşită a unor tipuri de avioane, care fac
incomodă călătoria.
Croazierele cu vaporul promovează o cale mai
relaxantă de călătorii, o bucătărie excelentă, recreaţii ample şi
o nuanţă de romantism. Destinaţiile preferate sunt insulele
greceşti şi înconjurul lumii cu numeroase opriri în porturi
renumite. Predomină media de vârstă tânără.
Călătoriile cu trenul au scăzut în ultima perioadă în
America, dar în Europa sunt mulţi turişti ce preferă această
formă de deplasare.
Trenurile au şi ele partea lor romantică, cum ar fi Orient
Expres, Scoţianul Zburător, Trans-Siberianul sau Osaka-
Tokyo run.
Călătoriile cu autocarul au crescut în ultima perioadă
datorită perfecţionării acestui tip de călătorii, cu autocare
moderne, cu multiple facilităţi ce le fac să devină din ce in ce
mai atractive.
Alte forme de deplasare includ tot ce este vehicul privat:
automobile, limuzine, iahturi etc.
Unele călătorii oferă închirieri de biciclete, caravane.
Totul depinde de teritoriu, de timp şi de aventura pe care
turistul şi le poate permite.
Concluzie
Istoria de arată că există o constantă a

călătoriei din punct de vedere motivaţional:
• nivelul de trai ridicat, infrastructură
dezvoltată (străzi, gastronomie,
mijloace de transport), stabilitate
politică;
• călătoria nu mai durează luni sau
ani, ci numai în timpul concediului;
• scopul ei este plăcerea de a
călători, de a vizita, de a cunoaşte;
• nu se mai adresează doar
cercurilor înalte, este accesibilă
pentru pături sociale largi.
PATRIMONIUL TURISTIC AL ROMÂNIEI
România, prin resursele cu care este înzestrată, bogate şi

variate, naturale şi antropice, prin diversitatea formelor de
relief, clima favorabilă, cu o mare varietate a elementelor de
floră şi faună şi o civilizaţie multiseculară, cu remarcabile
monumente istorice şi de artă, cu un tezaur folcloric şi
etnografic inedit, are un fond turistic variat şi o mare
capacitate pentru a dezvolta activităţi turistice.
România este un stat european. Este situată în sud-estul
Europei, aproape în centrul ei, la jumătatea distanţei dintre
Ecuator şi Polul Nord (45° lat. N) şi la aproximativ jumătatea
distanţei dintre Oceanul Atlantic şi Munţii Urali (25° long. E).
Formele ei de relief parcă respectă reguli ale echilibrului,
cuprinzând, în proporţii aproape egale, munţi (31%), dealuri şi
podişuri (36%), câmpii (33%).
Alcătuirea sa simetrică, armonios îmbinată şi proporţional
desfăşurată, creează imaginea unui uriaş amfiteatru care
coboară în trepte, de la centru către margini şi asigură cadrul
deosebit şi necesar pentru practicarea turismului. În mijlocul
ţării se află Depresiunea Transilvaniei (podişul), înconjurată
de cununa munţilor Carpaţi care, la rândul lor, în exterior se
dispun în zona Subcarpaţilor – dealuri şi podişuri. Pe treptele
inferioare întâlnim întinsele câmpii joase – Câmpia de Vest,
Câmpia Română, care şi ele se prelungesc în zonele de
margine şi în luncile Dunării, Podişul Dobrogei şi Delta
Dunării şi, în fine, deschiderea de la Marea Neagră. Climatul
temperat-continental face tranziţia între cel al Europei de
Vest, dominat de influenţe oceanice, al Europei de Est,
continental, accentuat, adesea excesiv şi al Europei de Sud,

mediteraneean, influenţe ce ajung la noi peste culmi
muntoase înalte. Reţeaua de râuri reprezintă alt element de
unitate geografică, a cărei înfăţişare, circulară pe margini –
Dunărea, Prutul şi, pe o mică porţiune, Tisa – şi radială în
interior, dinspre inelul carpatic spre exterior, creează o
drenare spre periferie a râurilor ţării noastre. Munţii cu pajiştile
lor deosebite, pădurile de foioase şi răşinoase, cu forţa apelor
curgătoare, dealurile cu terenuri agricole, cu păşuni şi fâneţe,
cu livezi de pomi fructiferi şi vii, câmpiile cu soluri de mare
fertilitate, dau peisajului o notă proprie, specifică. La aceste
atracţii naturale generale trebuie adăugate şi cele specifice,
cu o valoare deosebită – interesante formaţiuni carstice,
piscuri maiestuoase, rezervaţii naturale, izvoare de ape
termale şi minerale, cu efecte curative recunoscute, Delta
Dunării.
Europeană prin aşezarea ei, „carpatică” prin relief,

„dunăreană” prin reţeaua hidrografică, pontică prin
deschiderea la Marea Neagră şi implicit spre oceanul
planetar, România are personalitate geografică care a
asigurat din vremuri străvechi populaţiei ei condiţii de viaţă
deosebite.
Oferind prin urmare o varietate de peisaj natural,
România poate răspunde la orice formă de turism.
Cercetarea naturii şi conţinutul ofertei turistice de către

diverşi specialişti ajunge la concluzii din care rezultă că
aceasta este consecinţa unei combinaţii de elemente
componente de natură diferită – concentrate într-o activitate
specifică, materializată în produse turistice diferite, cu
destinaţie specifică – respectiv consumatorul turistic.
Factorul fundamental aflat la baza unei oferte turistice,
care determină în mod esenţial „atracţia” acesteia, este
patrimoniul turistic.
Patrimoniul turistic constituie tezaurul artistic al unui
teritoriu.
Dimensiunea şi calitatea patrimoniului turistic sunt

determinate de elementele sale componente, şi anume:
• cadrul natural, în care se includ: relieful, clima, sistemul
hidrografic, flora şi fauna, diverse elemente naturale de
atracţie specifică (deltă, lacuri, formaţiuni carstice, piscuri,
rezervaţii şi parcuri naturale etc.), inclusiv cele create de
om, obiective cultural-istorice şi social-economice;
• echipamente turistice şi infrastructuri specifice, formate
din toate structurile de primire şi cele necesare existenţei
şi desfăşurării unei activităţi;
• infrastructura generală.
Patrimoniul turstic al unui teritoriu se constituie într-un
potenţial turistic. Potenţialul turistic al unui teritoriu este
definit ca „ansamblul elementelor naturale, economice şi
cultural-artistice care prezintă anumite posibilităţi de
valorificare turistică, dau o anumită funcţionalitate pentru
turism şi, deci, constituie premise pentru dezvoltarea activităţii
de turism.
Potenţialul turistic astfel definit reprezintă oferta turistică
potenţială a unui teritoriu, iar împreună cu „echipamentele
turistice”, infrastructura specifică1 şi cea generală (n.n.)
formează oferta turistică efectivă (reală).
- potenţial turistic - Natural Oferta

Patrimoniul (oferta turistică - Antropic turistică
turistic potenţială) potenţială
(oferta - echipamente
turistică turistice şi Fond turistic
virtuală) infrastructura construit şi
specifică amenajat
- infrastructura
generală
1
Prin infrastructură specifică înţelegem atât o parte din infrastructura
economică generală folosită de turişti, cât şi infrastructura creată în mod
expres pentru desfăşurarea unei activităţi turistice şi care reprezintă o
prelungire pentru turism a infrastructurii generale.
I POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

Potenţialul turistic natural se constituie din totalitatea
resurselor naturale cu care este înzestrat un teritoriu, a
componentelor sale de relief, inclusiv a celor care sunt efect
al intervenţiei omului asupra naturii, de-a lungul timpului.
1.1. Cadrul natural. Componente

Relieful este componenta de bază, cel mai important
potenţial turistic, atât din punctul de vedere al valorii
peisajelor pe care le prezintă, de o mare varietate, cât şi din
punctul de vedere al posibilităţilor largi pe care le oferă pentru
desfăşurarea activităţilor de turism.
Pe harta fizică a României, varietatea culorilor, puternic
vizibilă, semnifică formele de relief - munţi, dealuri şi câmpii.
Aceste forme de relief, cu grad ridicat de atracţie, completate
cu celelalte componente, de climă, de vegetaţie, de faună,
reţeaua hidrografică, dau unitatea în complexitatea ei plină de
farmec şi pitoresc.
Relieful montan oferă cele mai atractive şi interesante
peisaje. Carpaţii României sunt parte din grupa de sud-est a
lanţului carpatic, continuarea Alpilor şi legătura cu munţii
Balcani. Peisajul multiform, cu multe culmi paralele şi prelungi
sau masive înalte, delimitate de pereţi abrupţi, piscuri înalte şi
joase, plaiuri larg ondulate, acoperite de pajişti, a asigurat
condiţii pentru activitatea omenească din vremuri îndepărtate.
Aproape peste tot în Carpaţi se întâlnesc veritabile câmpii de
înălţime, netede sau puţin vălurite, prin unele locuri chiar
neospitaliere. Aşezările risipite, stânele şi potecile bătute de
turme, cabanele, staţiunile climaterice, şoselele amenajate,
asigură specificul Carpaţilor Româneşti. Între culmile
Carpaţilor sunt cuprinse şi multe depresiuni joase, care au
format nuclee străvechi populare, numite şi „ţări” – Ţara
Bârsei, Ţara Moţilor etc., atestate astăzi de urme care
confirmă o viaţă neîntreruptă din vechi timpuri până în zilele

noastre. Văile largi, deschise de ape ca Oltul, Jiul, Mureşul,
Bistriţa, Crişurile, confirmă originalitatea peisagistică a
reliefului montan şi oferă condiţii pentru practicarea diferitelor
forme de turism. Există zone întinse pentru practicarea
schiului şi a altor sporturi de iarnă, trasee importante pentru
drumeţie şi alpinism, rezervaţii speologice – multe peşteri, din
care unele sunt socotite monumente ale naturii, numeroase şi
impresionante chei (Cheile Bicazului, Cheile Turzii etc.) şi
defilee (ale Dunării, Oltului, Jiului), care întregesc patrimoniul
turistic şi relieful montan.
Zona Subcarpaţilor dublează din exterior arcul carpatic şi
este formată din trei părţi: Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii
Curburii şi Subcarpaţii Getici. Sunt o asociere de culmi înalte
şi dealuri mai joase, podişuri şi văi largi, brăzdate de ape,
bine populate şi în care există cele mai multe staţiuni
balneoclimaterice.
Câmpiile ocupă 1/3 din suprafaţa ţării. Cea mai înaltă
dintre ele, care se întinde în nordul Dunării de la Turnul
Severin, în vest, până la Galaţi în est – Câmpia Română, este
brăzdată de văi largi şi terminată în vecinătatea Dunării cu
terase şi cu o luncă largă, lunca Dunării. În partea de est se
întinde Bărăganul, pe suprafaţa căruia există lacuri sărate,
multe din ele folosite în scopuri terapeutice: Lacul Sărat (jud.
Brăila), Lacul Amara (jud. Slobozia), Movila Miresii, Balta Albă
etc.
Clima. Datorită poziţiei geografice şi reliefului său,

România are un climat temperat, aflat sub influenţa maselor
de aer uscat, continental, care se revarsă din răsăritul
continentului, dar şi de aerul mediteranean care vine dinspre
sud. De aceea climatul este continental-moderat, cu unele
nuanţări locale, determinate de succesiunea anotimpurilor, de
formele de relief, de poziţia principalelor ramuri ale munţilor
Carpaţi, de lărgimea şi orientarea văilor etc., care dau
valoare, îmbogăţesc atracţiile peisajului şi diversifică factorii
naturali de cură şi tratament. Temperatura medie anuală
variază de la 11°C în sud, spre 8,5°C în nord, şi de la 10-
11°C în regiunile de câmpie către 6 la -2°C la peste 2500 m

înălţime. Precipitaţiile au o repartiţie în scădere sensibilă de la
vest la est şi de la munte la câmpie. O parte din precipitaţii, cu
deosebire în zona de munte, se transformă în ninsori, iar
stratul de zăpadă durează 120-150 de zile pe an. Regimul
vânturilor este influenţat de aşezarea ţării şi, ca urmare,
direcţia şi intensitatea vântului sunt diferite pe teritoriu: ca
frecvenţă, predomină vânturile de vest şi est, celelalte fiind
mai puţin resimţite; ca intensitate, se resimt în Moldova,
Câmpia Română şi Depresiunea Bârsei. Durata de strălucire
a soarelui este în medie de aproximativ 2100 – 2200 de ore
pe an, mai redusă la munte (1800 de ore pe an) şi mai
crescută în Delta Dunării şi pe litoralul Mării Negre.
Această climă creează ambianţa pentru activitatea de
turism şi de aceea este un factor natural de cură, important în
scopuri practice şi curative – climatoterapie. Se disting trei
tipuri de bioclimat: excitant-solicitant (de câmpie şi de litoral),
sedativ-indiferent (de deal şi podiş) şi tonic-stimulent (de
munte). Unele elemente climatice se constituie în factori
necesari, de bază, în practicarea turismului de iarnă (zăpada)
sau pentru sporturile nautice (vânt).
Reţeaua hidrografică. Hidrografia este o importantă
componentă a potenţialului turistic natural. Caracteristica
reţelei hidrografice a României este determinată de
configuraţia concentrică a reliefului ţării şi de repartiţia diferită
a cantităţilor de precipitaţii în funcţie unităţile de relief.
Reţeaua hidrografică reflectă în trăsăturile generale
corelaţia dintre climă, relief şi litologie, vegetaţie, soluri, la
care se adaugă activitatea omului. În general râurile au o
distribuţie radială, cu excepţia celor din Moldova, care au
cursul aproape paralel cu direcţia munţilor.
Râurile din partea de nord-vest a ţării –Vişeu, Iza, Someş,
Crişuri şi Mureş etc. – drenează teritoriul Transilvaniei, dar şi
partea de vest a Munţilor Apuseni; Bega traversează Câmpia
Banatului; Jiul şi Oltul străbat munţi prin defilee pitoreşti;
Argeşul şi Ialomiţa drenează o mare parte din Muntenia.
Cheile înguste pe care le străbat în regiunile de munte, ca şi
lacurile naturale, constituie obiective turistice cu o peisagistică
deosebită şi de o mare valoare. Dâmboviţa traversează

capitala ţării, Siretul şi Prutul colectează apele din Moldova.
Dunărea este colectorul general al râurilor din România,
fie direct, fie indirect. După intrarea în ţară, ea străbate un
grandios defileu, în care Cazanele tăiate în calcare şi Porţile
de Fier au deja renume. Cantitatea mare de aluviuni
transportată de Dunăre a fost depusă într-un vechi golf al
Mării Negre şi a creat Delta Dunării.
Lacurile României ocupă doar 1,1% din suprafaţa ţării,
cele mai întinse fiind lacurile Razim (cca. 41000 ha) şi Sinoe
(cca. 17000 ha). Specialiştii apreciază că există totuşi
aproape 3400 de lacuri, din care peste 2300 sunt naturale.
Multe dintre acestea se găsesc în câmpie şi sunt utilizate în
scopuri turistice, ca zone de agrement: Snagov, Siutghiol,
Trei Ape etc. O mare valoare turistică au lacurile: Roşu,
Sărat, Amara, Techirghiol, care s-au integrat celorlalte
peisaje, mărindu-le atractivitatea şi creând condiţii pentru
dezvoltarea balneoturismului. Trebuie amintite lacurile de
munte, formate în circurile vechilor gheţari cuaternari – la
peste 1800 m altitudine, în munţii Rodnei, Făgăraş, Parâng,
Retezat. Amintim lacurile cu caracter unicat: L. Roşu şi L.
Sfânta Ana şi, bineînţeles, lacurile de acumulare create:
Vidraru – pe Argeş, Izvorul Mureşului – pe Bistriţa.
Cele peste 2000 de izvoare minerale, din care multe sunt
termale, cu puterea lor tămăduitoare, unele recunoscute încă
din antichitate, deţin un important potenţial turistic natural,
care a contribuit la dezvoltarea turismului balnear în staţiuni
precum Băile Herculane, Băile Felix, Vatra Dornei, Borsec,
Băile Tuşnad, Slănic Moldova, Călimăneşti-Căciulata, Băile
Olăneşti, Govora etc.
În fine, zona litoralului care deţine de asemenea un loc
important în potenţialul turistic hidrografic al ţării. Litoralul
Mării Negre măsoară – de la Gura Chiliei până la sud de
Mangalia – 245 km. Pe această lungime ţărmul se prezintă ca
o succesiune de lacuri, plaje, faleze şi câteva golfuri arcuite.
Marea Neagră este o mare tipic continentală sub raportul
regimului termic, adică temperatura păturilor superficiale de
apă urmează evoluţia temperaturii aerului.
Relieful submarin este format în dreptul litoralului

românesc dintr-o vastă câmpie netedă, care coboară spre
larg lin, ceea ce o face foarte apreciată pentru agrement. Ea
este lipsită de flux şi reflux şi de aceea plaja nu este acoperită
de ape, oferind turiştilor plaje uscate în mod permanent.
Fauna marină este diversă, de la forme specifice Mediteranei,
la forme specifice Atlanticului - forme piscicole, animale
caracteristice fundurilor nisipoase, alge, midii, scoici, delfini.
Un lucru important este lipsa vieţuitoarelor dăunătoare pentru
om. Lumea vegetală este formată din alge brune, verzi, roşii.
Vegetaţia şi fauna. Poziţia României, la interferenţa a
trei mari regiuni geografice, central-europeană, a determinat o
mare varietate în elementele florei şi faunei. Astfel, în zona
înaltă a munţilor, predomină elemente arctice, în regiunile
pericarpatice elemente pontice şi de silvostepă, apoi cele
panonice, peste care s-au suprapus cele sub-mediteraneene,
mai ales în zonele de sud şi sud-vest ale ţării.
Vegetaţia are în special un fond caracteristic Europei
Centrale, care cunoaşte diferenţieri determinate de altitudine,
de climă şi cuprinde peste 4000 de specii. În diferite locuri din
ţară trăiesc specii rare, unele endemice, altele provenind din
epoci îndepărtate sau din alte zone ale planetei. Potenţialul
natural de vegetaţie complexă măreşte gradul de atractivitate
al altor componente naturale din cadrul peisajelor geografice.
Alteori, acest potenţial fito-geografic este esenţial pentru
activităţi turistice în zone atractive, cum sunt rezervaţiile
ştiinţifice, parcurile naţionale, monumente ale naturii, parcuri
dendrologice etc. Pădurile din zonele periurbane prezintă un
interes deosebit pentru turism, prin valoarea peisagistică dar
şi datorită funcţiei lor sociale, asigurând condiţiile pentru
odihnă, recreere şi agrement.
Fauna. Populaţiile de animale sunt dispuse pe zonele şi
etajele de vegetaţie care constituie mediul lor de viaţă. Fauna
cuprinde peste 3600 de specii care provin din cele trei mari
provincii europene: Europa Centrală – cu animale mari,
Europa de Est – cu rozătoare, păsări rare, Europa de Sud –
cu specii ca dihorul, broasca ţestoasă de uscat, vipera cu
corn etc.
Din punct de vedere turistic, fauna prezintă interes prin

valoarea sa cinegetică şi estetică. Fauna de mare interes
vânătoresc se concentrează în zonele montane, dar şi în
pădurile de deal şi câmpie. Fauna cinegetică este
reprezentată de ursul brun, capra neagră, cerbul carpatin,
mistreţul, iepurele etc., iar dintre păsări cocoşul de munte,
egreta mare, pelicanul comun, raţa sălbatică.
Bălţile şi Delta Dunării constituie paradisul păsărilor.
Râurile şi Dunărea adăpostesc o numeroasă faună
ichtiologică.
Fiecare componentă a cadrului natural se constituie
conform specificului său într-un potenţial turistic.
Caracteristică pentru acest potenţial este complexitatea sa ca
urmare a faptului că elementele care compun cadrul natural
se integrează în mod armonios, completâdu-se reciproc şi
realizând peisaje geografice specifice. De aceea, pe un
teritoriu restrâns se poate practica o varietate de forme de
turism.
Complexitatea potenţialului turistic se măreşte pe treptele
majore de relief, de la câmpie la dealuri şi podişuri, până la
unităţile montane. Excepţie fac, însă, litoralul Mării Negre şi
Delta Dunării, care au condiţii fizico-geografice naturale,
originale. Între componentele naturale generatoare de turism
se individualizează zona montană, litoralul Mării Negre, Delta
Dunării şi factorii naturali de cură, între care, în mod special,
apele minerale.
1.2 Potenţialul turistic specific
Potenţialul turistic montan. Zona montană este

componenta de bază în structura geografică şi peisagistică a
ţării, a potenţialului turistic natural. Această zonă oferă cele
mai multe posibilităţi de valorificare pentru odihnă, cură
balneară, sporturi de iarnă, drumeţii montane, alpinism,
speoturism etc., dar gradul de valorificare pentru turism este
determinat de valoarea şi gruparea în teritoriu a tuturor
componentelor sale, de accesul spre acestea, de poziţia
geografică etc.
Sistemul montan se caracterizează atât prin diversitatea

aspectelor peisagistice, originale şi atractive, efect al
particularităţilor formării elementelor sale naturale, cât şi prin
potenţialul complex, dat de condiţiile de mediu, de varietatea
de ape minerale, a fondului cinegetic şi a celui piscicol, a
locurilor pentru sporturile de iarnă, a spaţiilor pentru alpinism,
a fondului speologic etc.
Specaliştii apreciază că sistemul montan al Carpaţilor
Româneşti, sub aspectul trăsăturilor sale, care dau
atractivitate şi funcţionalitate turistică, a permis diferenţierea a
patru tipuri de potenţial, şi anume:
• munţi cu un potenţial deosebit de complex, cu o mare
diversitate de peisaje şi, de aceea, cu o importantă
valoare turistică. Aici se încadrează masivele cu cele
mai complexe şi atractive forme de relief, cele mai
multe lacuri glaciare, păduri de conifere, parcuri
naţionale şi rezervaţii ştiinţifice, fond cinegetic şi
piscicol deosebit, peisaje deosebite, domenii pentru
sporturi de iarnă şi alpinism, o reţea deasă de căi de
acces (poteci turistice): munţii Retezat, Făgăraş,
Bucegi, Parâng, Ţarcu-Muntele Mic, Rodnei, Bihor-
Vlădeasa, Lotru şi Ceahlău;
• munţi cu o structură de mare complexitate şi
diversitate a peisajului: munţii Semenic, Postăvaru,
Ciucaş, Rarău, Harghita, Piatra Mare, Căliman,
Cindrel;
• munţi cu o complexitate medie a potenţialului turistic:
Pădurea Craiului, Piatra Craiului, Iezer, Cernei;
• munţi cu potenţial turistic redus, cu o structură şi
valoare de peisaj cu grad de împădurire ridicat, cu
accesibilitate grea: munţii Cozia, Mehedinţi, Buzău
etc.
Potenţialul balnear. România dispune de o mare bogăţie
şi varietate de factori naturali de cură.
Apele minerale şi termominerale. Structura geologică
complexă a teritoriului asigură o rezervă de ape minerale
practic inepuizabilă, în principal în zona montană, dar şi în
celelalte zone de dealuri subcarpatice, de podiş şi câmpie.

Prin volumul şi calităţile terapeutice, reprezintă principalul
factor natural de cură balneologică. Apele minerale din ţara
noastră au un conţinut deosebit de variat în elemente chimice
şi de aceea sunt de o mare complexitate şi diversitate sub
aspect fizico-chimic, mineralogic, termic etc., practic se
întâlnesc aproape toate tipurile de ape cunoscute pe plan
mondial. Acestea se pot grupa în 11 categorii, şi anume:
 ape oligominerale, care pot fi termale: Băile Felix,
Geoagiu-Băi, Călan, Moneasa etc., folosite în cură
externă, şi reci: Călimăneşti, Slănic Moldova, Băile
Olăneşti, utilizate în cura internă;
 ape alcaline, utilizate mai ales în cura internă şi cu
caracter mixt, în sensul că sunt carbo-gazoase, în
Bodoc, Poiana Negri, Zizin etc., sau conţin clorură de
sodiu în plus, ca cele de la Slănic Moldova, Covasna,
Sângeorz-Băi;
 ape alcalino-feroase, folosite cu precădere în cura
internă sau ca ape de masă: Băile Tuşnad, Vatra
Dornei, Buziaş, Vâlcele etc.;
 ape arsenicale: Covasna şi Şarul Dornei;
 ape clorurate sodice utilizate în cura internă în
anumite izvoare: Băile Herculane, Ocna Sibiului, sau
întrebuinţate la cura externă: Ocna Sibiului, Sovata,
Ocna Mureş, Ocnele Mari şi cele clorurate sodice
mixte, utilizate în cura internă: Slănic Moldova,
Sângeorz-Băi, Malnaş;
 ape iodurate care, în funcţie de concentraţia de iod,
sunt utilizate atât în cura internă – cum sunt cele
hipotone de la Băile Olăneşti, Călimăneşti, Cozia, cât
şi în cura externă – precum cele de la Bazna şi
Govora;
 ape sulfuroase, întrebuinţate de regulă în cura
externă, întâlnite mai ales la Băile Herculane (7
izvoare), Sângeorz-Băi sau Borsec (izvorul P.Curie).
De asemenea, pe spaţii restrânse, se află mai multe
surse de ape minerale, cu concentraţii şi compoziţii chimice
diferite, şi acest lucru permite ca în multe staţiuni balneare din
ţară – Covasna, Călimăneşti-Căciulata, Băile Herculane,

Vatra Dornei – să se trateze simultan mai multe tipuri de
afecţiuni: reumatism, afecţiuni ale sistemului nervos periferic
sau central, ale tubului digestiv şi hepato-biliare,
cardiovasculare, respiratorii, nevroze, de nutriţie şi
metabolice, urinare, ginecologice, endocrine etc. Valorificarea
apelor minerale se face fie în staţiuni, prin cura internă:
aerosoli inhalaţi şi cura externă: bazine pentru balneaţie, de
kinetoterapie, hidrotermoterapie, piscine şi solarii etc., fie prin
îmbuteliere de ape „minerale” şi ape „de masă”.
Lacuri terapeutice. Multe din lacurile României prezintă
interes terapeutic deosebit prin calităţile fizico-chimice ale
apelor care, în general, sunt clorurate sodice, uneori sulfatate
sau iodurate, în special cele din Câmpia Română, cu o
mineralizare medie (30 – 80 g/l).
În balneoturism, cele mai folosite sunt lacurile din Câmpia
Română: Lacul Sărat, Balta Albă, Lacul Amara sau de pe
litoralul mării: Techirghiol, cu apă sărată şi Mangalia, cu apă
sulfuroasă. Sunt utilizate şi lacurile din masivele de sare din
zona dealurilor subcarpatice sau de podiş, de la Sovata,
Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Ocna Şugatag, Ocnele Mari,
Slănic etc., pentru apa lor sărată dar şi pentru fenomenul de
helioterapie care completează calităţile terapeutice ale băilor
şi pentru nămolurile sapropelice care se depun pe fundul lor,
de o mare importanţă balneomedicală.
Nămolurile terapeutice. Ţara noastră are rezerve
importante de nămoluri terapeutice care contribuie la
creşterea competitivităţii ofertei noastre balneare. După
originea şi calităţile lor fizico-chimice sunt de mai multe tipuri,
şi anume:
• sapropelice – la Techirghiol, Amara, Lacul Sărat,
Sovata, Ocna Sibiului;
• turbe descompuse chimic – la Mangalia, Vatra
Dornei, Borşa;
• nămoluri minerale de izvor – la Sângeorz-Băi,
Geoagiu, Govora.
Aceste nămoluri sunt utilizate, ca şi apele sărate, pentru

aceleaşi afecţiuni, şi se administrează sub formă de
împachetări, băi de nămol etc.
Emanaţiile naturale de gaze. Sunt specifice României,
care este printre puţinele ţări din Europa care dispun de o
zonă mofetică de mare extindere şi valoare. Cele mai
cunoscute şi utilizate sunt emanaţiile de CO2 şi cele
sulfuroase. Emanaţiile de CO2 sunt specifice munţilor
vulcanici: Călimani-Harghita, Ciomatu, sunt utilizate ca mofete
naturale (cu gaz extras din apele minerale carbogazoase), şi
folosesc gazul carbonic în tratamentul afecţiunilor
cardiovasculare şi ale aparatului locomotor – Băile Tuşnad,
Borsec, Buziaş, Covasna, Sângeorz-Băi etc. Emanaţiile de
hidrogen sulfurat, numite solfatare, sunt unice în Europa dar
nu sunt suficient studiate terapeutic şi de aceea nu prea sunt
folosite – Şugag Băi, Harghita.
Salinele sunt de asemenea un important factor de cură în
terapia afecţiunilor respiratorii cronice, şi cele mai
reprezentative baze de tratament sunt cele de la Târgu Ocna,
Slănic Prahova, Praid.
Factorii chimici de cură pot fi utilizaţi în menţinerea sau
ameliorarea stării de sănătate a organismului prin
climatoterapie, aeroterapie, helioterapie şi cura de teren, care
se pot asocia şi cu alte metode balneomedicale.
Plantele medicinale sunt de acum factori naturali de cură
foarte răspândiţi, fiind din ce în ce mai solicitate în cura
balneară – fitoterapia – atât în prepararea unor medicamente,
cât şi în cura externă, cu băi cu plante.
Aeroionizarea. Cercetările medicale au dovedit influenţa
climatului aeroelectric asupra organismului uman: o
aeroionizare naturală bogată, predominant negativă, are
efecte benefice de sedare în diferitele afecţiuni (nevroze,
astm bronşic, hipertensiune arterială). Acest fapt creşte
valoarea balneomedicală a unei staţiuni. În general valorile
ionizării cresc odată cu altitudinea, cele mai mici fiind pe
litoral (600-1000 ioni/cm3), deşi sunt şi situaţii de excepţie. În
ţara noastră, aeroionizarea prezintă valori moderate, dar sunt
şi situaţii în care aceste valori sunt peste medie: Sângeorz-
Băi – 1479, Băile Felix – 1320, Moneasa – 1229, Borşa –

1212, etc.
Potenţialul turistic natural al litoralului românesc al
Mării Negre. În general, litoralul marin este văzut doar ca o
destinaţie pentru odihnă şi agrement şi doar parţial pentru
cură balneară terapeutică şi de recuperare.
Potenţialul turistic al litoralului marin este alcătuit din
plaje, apa mării şi bioclimatul marin, apele termale, apa
lacurilor terapeutice şi nămolul sapropelic.
Plaja se întinde de-a lungul ţărmului, de la nord la sud,
spre răsărit, această orientare asigurându-i expunerea la
soare în tot cursul zilei. În luna iulie sunt 11 ore de soare pe
zi, astfel că litoralul românesc este la fel de bine încălzit ca şi
regiunea mediteraneană a Franţei şi Italiei. În timpul zilei plaja
şi solul se încălzesc mai repede decât apa mării, de aceea,
către ora nouă dimineaţa, se produce un aflux de aer dinspre
mare spre uscat, numită briză de mare. Direcţia brizei se
roteşte după soare. Noaptea, fenomenul se produce invers,
uscatul se răceşte mult mai repede decât apa mării şi la
câteva ore după apusul soarelui se produce un aflux de aer
de pe uscat pe mare – briza de uscat. Aceste brize marine
asigură permanent o „ventilaţie” plăcută a aerului. Presiunea
atmosferică ridicată (max. 764 – min. 758 mm) asigură o
puternică oxigenare a sângelui.
Vecinătatea mării modifică anumite caractere ale climei
de stepă, temperat continentală, dându-i anumite
particularităţi maritime, stabilitate termică, uniformitatea
gradului de umezeală, vânt din larg care aduce aerul de
mare. De aceea, climatul aici este tonic, fără a fi prea
excitant. Stabilitatea termică, cu variaţii mai mici de
temperatură, este urmare a faptului că litoralul este situat
între mari suprafeţe de apă – marea şi lacurile – limanuri
maritime formate în timp, din care importanţă deosebită
pentru turism prezintă lacurile Siutghiol, Techirghiol,
Mangalia.
Toate aceste caracteristici se constituie în factori
medicali-terapeutici şi dau valoare litoralului românesc.
Tratamentul balnear se realizează utilizând toţi aceşti factori,
prin: cura de soare, baia de mare, baia de nisip, baia de aer şi

celelalte componente climatice.
Cura de soare – contribuie la călirea şi regenerarea
organismului.
Baia de mare – prin compoziţia chimică a apei, prin
acţiunea valurilor, intensifică activitatea organismului şi-l
întăreşte.
Baia de nisip – posibilă datorită plajei create la baza
falezei, prin acţiunea curenţilor marini şi a valurilor mării cu
nisipul fin cuarţos sau calcaros, face parte din complexul de
cură balneară specifică (thalasoterapie).
Baia de aer - în picăturile extrem de fine, aerosoli naturali
proveniţi din sfărâmarea valurilor, care plutesc în aer – sunt
conţinute substanţe care intră în compoziţia apei de mare:
clorura de sodiu, clorura de calciu, de magneziu, bromura de
potasiu, iod, siliciu, fier, aluminiu şi care, prin inhalare, ajută la
mineralizarea organismului. De asemenea, aerul mării conţine
ozon în cantităţi mari, care stimulează întreaga nutriţie.
Sejurul pe litoral are asupra organismului o dublă acţiune:
excitantă – datorită radiaţiilor ultraviolete, curenţilor de aer
specifici, conţinutului crescut în iod şi săruri din atmosferă,
dar în acelaşi timp şi calmantă – prin uniformitatea presiunii
atmosferice, prin variaţiile mici de temperatură, prin umezeala
aproape constantă.
Potenţialul turistic al Deltei Dunării. Formată într-un
golf marin, prin aportul conjugat al Dunării şi mării, situat între
braţele Sfântul Gheorghe, Chilia şi Sulina, Delta Dunării
constituie o unitate fizico-geografică ce îşi păstrează în mare
măsură mediul natural nealterat şi este un areal de o
deosebită importanţă ştiinţifică şi de interes turistic.
Potenţialul turistic este dat de elementele cadrului natural,
cu o mare varitate şi originalitate a peisajului – cu o reţea
densă de canale, gârle, bălţi şi lacuri, care se interferează cu
porţiuni de uscat – grinduri fluviale şi fluvio-maritime: Letea,
Caraorman, Sărăturile, sau „resturi” din uscatul predeltaic:
Chilia.
Elementele de atracţie are întregesc acest potenţial sunt
nenumărate: plajele întinse dintre Sulina şi Perişor; peisajul
originar, arid sau acoperit cu vegetaţia rară a dunelor de nisip;

Caraorman, Sărăturile; vegetaţia de mare varietate, de la
codrii de stejar, cu împletirea deasă de liane şi zăvoaiele de
plută şi sălcii uriaşe care mărginesc malurile, la întinsele
stufărişuri, unele dintre cele mai compacte din Europa. Delta
abundă de specii de peşti de o mare varietate şi bogăţie. Prin
aşezarea ei în zona temperată a globului, prin adăposturile
naturale pe care le oferă şi abundenţa hranei, Delta este unul
din cele mai importante locuri de popas al păsărilor
migratoare, pe aici trecând importante drumuri de pasaj ale
acestora, astfel că primăvara şi toamna se creează un
adevărat rai ornitologic (peste 300 de specii). Mai multe dintre
aceste specii, în special cele autohtone, sunt ocrotite de lege.
Originalitatea ecosistemului şi unicitatea unor elemente
biologice au necesitat crearea unor zone protejate în cadrul
Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării.
Delta Dunării, prin H.G. nr. 983/1990 şi H.G. nr.
264/1991, a fost declarată rezervaţie a biosferei; din teritoriul
acesteia, de peste 58.000 ha, aproape 50.000 ha formează
zonele strict protejate, în care se interzice orice activitate
economică, acestea fiind însă deschise cercetării turistice
autorizate.
Sunt constituite 18 zone, strict protejate, din cele mai
reprezentative ecosisteme deltaice, cu natura puţin afectată
de om şi care prezintă un interes ecologic şi ştiinţific deosebit.
• Raşca-Buhaiova – adăposteşte cea mai mare colonie
de pelican comun din Europa;
• Pădurea Letea – cuprinde pădurile de tip „hasmac”,
păduri de stejar şi alte specii de foioase, în care
vieţuieşte o bogată faună de păsări, insecte, păduri
care se întind sub formă de fâşii între dune de nisip şi
sunt influenţate de nivelul apei freatice;
• Lacul Vlăducu – lac izolat din delta maritimă, în care se
protejează populaţiile de peşti, păsări şi mamifere;
• Sărături Murighiol – complex de lacuri sărate unde se
protejează locurile de popas şi de cuibărit pentru
diverse specii de păsări: piciorongul, raţa cu perucă,
cioc întors şi cu locuri de iernat pentru diverse specii

acvatice;
• Erenciuc – pădure de arin negru, cu rogozuri înalte,
zonă de cuibărit a vulturului codalb;
• Popina – insulă stâncoasă în lacul Razim, loc de
cuibărit al călifarului alb, loc de popas al păsărilor
migratoare;
• Sacalin-Zătoane – cuprinde insulele Sacalinul Mare şi
Sacalinul Mic. Este zona de hrănire şi popas a peste
200 de specii de păsări, cuibăresc unele specii, cum ar
fi piciorongul. Tot aici se întâlneşte cea mai mare
colonie de chiră de baltă;
• Periteaşca-Bisericuţa-Portiţa – este o zonă de popas,
cuibărire şi hrănire a numeroase păsări acvatice –
Bisericuţa este o insulă stâncoasă în lacul Razim, cu
vegetaţie şi faună caracteristice;
• Capul Doloşman – loc de cuibărit pentru lăstunul mare,
pietrarul negru şi buha mare. Aici trăiesc dihorul pătat şi
vidra;
• Grindul Lupilor – între lacurile Zmeica şi Sinoe, loc de
popas şi hrănire pentru foarte multe specii de păsări
migratoare;
• Istria-Sinoe – zonă importantă de cuibărit şi hrănire
pentru numeroase păsări acvatice: călifarul alb,
piciorongul, ciocîntors, pasărea ogarului;
• Grindul Chituc – litoral care cuprinde lacuri
caracteristice, loc de popas şi hrănire pentru multe
specii migratoare;
• Rotundu – lac de luncă din zona inundabilă Somova;
• Lacul Nebunu, Pădurea Caraoman, Sărăturile etc.
1.3 Potenţialul turistic antropic
O parte importantă a ofertei turistice potenţiale o

formează fondul cultural-istoric care se întâlneşte pe întreg
cuprinsul ţării. Acest deosebit tezaur de vestigii arheologice,
monumente istorice, monumente de arhitectură şi de artă, ca
şi al patrimoniului etno-folcloric, atestă existenţa, continuitatea

şi dezvoltarea culturii şi artei poporului român.
Componentele acestui potenţial turistic sunt numeroase şi
extrem de diverse în diferitele zone ale teritoriului ţării
noastre. Specialiştii consideră că cele mai reprezentative pot
fi grupate în componente cultural-istorice şi obiective
economice de mare interes turistic.
1.3.1. Componente cultural-istorice:
 vestigii arheologice şi ruine de cetăţi. Acestea sunt

mărturii ale genezei poporului român, cetăţile dacice,
cetăţile greceşti, cetăţile romane, ruine de cetăţi
medievale1.
 monumente istorice, monumente de arhitectură şi de
artă, multe dintre ele cu valoare de unicat, cunoscute
pe plan internaţional, în care înscriem bisericile şi
mănăstirile, în special cele din nordul Moldovei,
Bucovinei sau Maramureşului, din zona Munteniei şi
alte lăcaşuri de cult, bisericile răspândite în toată ţara,
cetăţile ţărăneşti fortificate din Transilvania, cu
specific aparte, construite de regulă în jurul unei
biserici în care se păstrează elemente de arhitectură
medievală6.
 muzee şi case memoriale. Un bogat fond de
exponate din cele mai vechi timpuri se află în diferite
zone ale ţării, în multe localităţi, cu deosebire în
oraşele reşedinţă de judeţ şi municipii, în muzee de
arheologie, muzee de istorie, muzee cu piese
etnografice şi de artă populară şi în diferite muzee
mai specializate şi cu un anumit specific, cum sunt
Muzeul Satului din Bucureşti, muzee etnografice
(Câmpulung, Moldova etc.), muzee etnografice în aer
liber, Muzeul Tehnicii Populare (Sibiu), Muzeul
1
Aceste componente ale potenţialului turistic antropic le-am detaliat şi
identificat în cadrul principalelor zone turistice pe judeţe, considerând ca sunt
mai bine definite în acel context.
Arhitecturii Populare (Curţişoara, jud. Gorj), Muzeul

Marinei Române (Constanţa), Muzeul Deltei (jud.
Tulcea) sau Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii (Goleşti,
jud. Argeş), Muzeul Pompierilor (Bucureşti), Muzeul
Tropaeum Traiani (jud. Constanţa).
De asemenea sunt multe case memoriale, care
găzduiesc obiecte personale, documente, fotografii,
manuscrise ale personalităţilor locului, istorici, oameni
de litere – poeţi, scriitori, artişti, oameni de ştiinţă,
luptători pentru neam şi ţară6.
 elemente de etnografie şi folclor. Arhitectura şi
tehnica populară sunt prezente în cele mai diverse
domenii, pline de originalitate şi autenticitate,
exprimând continuitatea vieţii spirituale româneşti şi
de o evidentă unitate în marea varietate a
manifestărilor ei. Creaţia populară românească,
manifestările populare tradiţionale, toate aceste
elemente etno-folclorice, identificate pe principalele
zone etnografice – Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Oaş,
Bucovina, Sibiu, Oltenia de Nord, Haţeg etc. –
demonstrează vechimea culturii populare româneşti
şi sunt o vie reflectare a istoriei şi spiritualităţii
poporului român şi a frumuseţilor naturale ale ţării.
Folclorul românesc datează din vremuri străvechi.
Literatura, muzica, arta plastică, coregrafia, dramaturgia cu
caracter anonim-colectiv, exprimă capacitatea creatoare a
poporului nostru. Folclorul literar transmite în generaţii
subiecte şi teme inspirate din viaţa poporului, prin intermediul
baladelor, legendelor, doinelor, strigăturilor, anecdotelor sau
bocetelor. Aceste fapte au generat multe capodopere ale
literaturii române: Mioriţa, legenda Mănăstirii Argeşului, Făt
Frumos etc.
Există de asemenea multe obiceiuri, cântece, jocuri şi alte
creaţii orale transmise în timp. Deosebit de agreabilă este
călătoria în România când coincide cu desfăşurarea unor
serbări sau manifestări folclorice.
În luna ianuarie, la Deva (jud. Hunedoara) se desfăşoară
un festival al formaţiilor de dansatori populari (căluşerii), numit
„Căluşerul transilvănean”; în luna februarie, la Prundul

Bârgăului (jud. Bistriţa-Năsăud) are loc o paradă a obiceiurilor
tradiţionale legate de nunta la români, „Alaiul nunţilor de pe
Bârgău”; în marie, „Satule, mândră grădină” la Bucecea (jud.
Botoşani), festival-concurs al cântecului popular
moldovenesc; în aprilie, „Alaiul primăverii” la Reşiţa (jud.
Caraş-Severin), cortegiu al obiceiurilor legate de ocupaţiile
tradiţionale din această zonă; la Hoteni (jud. Maramureş),
sărbătoarea „Tânjaua”, dedicată hărniciei plugarilor; „Sâmbra
oilor”, la Huta Certeze (jud. Satu Mare), străveche
manifestare pastorală prilejuită de plecarea oilor la munte; în
iunie, „Cocoşul de Horezu” (jud. Vâlcea), târg de ceramică
populară; în iulie, tradiţionalul „Târg de fete” de pe Muntele
Găina, cu cântece şi dansuri, dar şi cu produse de artizanat;
la mijlocul lunii august, de Sfântă Maria, se desfăşoară „Hora
de la Prislop” (jud. Maramureş), cu cântece, jocuri şi port
popular din mai multe zone ale ţării; în septembrie, la
Măgoaja-Chiueşti (jud. Cluj), are loc o sărbătoare populară
„Pintea Viteazu”, care evocă prin cântece vechi, dansuri,
poezii, figura haiducului Pintea şi tot în septembrie, la Ţebea
(jud. Hunedoara), o mare sărbătoare consacrată
conducătorului revoluţiei române din Transilvania (1848-
1849), Avram Iancu, supranumit „Craiul munţilor”. Pe
meleagurile natale ale marelui sculptor Constantin Brâncuşi,
la Târgu Jiu (jud. Gorj), în octombrie se desfăşoară festivalul
cântecului popular din Gorj şi judeţele vecine, numit „Jiule, pe
malul tău”. Încărcate cu un farmec aparte sunt localităţile în
care se păstrează datini şi obiceiuri cu prilejul sărbătorilor de
Crăciun şi Anul Nou, în Maramureş, Botoşani, Suceava şi alte
zone din ţară.
Arta de prelucrare a textilelor se constituie de asemenea
într-o componentă a unui fond cultural străvechi, aflat până în
zilele noastre, cu mare valoare artistică şi turistică.
Producerea casnică a textilelor are o veche tradiţie şi
realizează o gamă largă de ţesături şi broderii din care se fac
fote şi ii, marame. De mare apreciere se bucură şi covoarele
ţesute manual în diferite zone ale ţării, păstrătoare de tradiţii,
exemplul cel mai frecvent fiind covoarele olteneşti. Portul
tradiţional, care se întâlneşte încă în multe zone ale ţării,

păstrătoare de tradiţii, poate fi admirat fie cu ocazia unor
manifestări populare tradiţionale, fie în muzee de profil:
Bucureşti, Sibiu, Suceava, Brăila.
În domeniul olăritului, tehnica ceramicii negre, lustruită,
prezentă şi acum în Marginea (jud. Suceava) şi Deleni (jud.
Iaşi), şi care datează din epoca bronzului, oalele de ceramică
roşie care se produc şi acum în Săcel (jud. Maramureş).
Vasele realizate la Horezu (jud. Vâlcea) şi Oboga (jud. Olt) au
o ornamentaţie de un remarcabil rafinament. Există în
România încă multe centre de ceramică active, în care se
produc obiecte de artă populară, dar mai mult pentru a
înfrumuseţa locuinţele: la Săcel, Vama, Leheceni, Corund (în
Transilvania), Tansa (Moldova), Biniş şi Sasca Română
(Banat) etc.
Instituţii de cultură şi artă – majoritatea concentrate în
marile oraşe ale ţării.
Satele turistice care, prin specificul, originalitatea şi
bogăţia resurselor lor pot să se constituie ca un produs turistic
inedit. Acestea pot fi sate peisagistice, profilate pe anumite
funcţii turistice şi economice: climatice, balneare, pentru
sporturi de iarnă, podgorii, pescăreşti, sate de interes cultural-
istoric şi sate de interes etno-folcloric.
1.3.2. Obiective economice de mare interes

turistic
Multe obiective economice – lucrări de valoare

arhitecturală şi inginerească, ce modifică peisajul natural –
atrag numeroşi vizitatori şi devin obiecte de interes turistic,
spre exemplu: barajele hidro-energetice de pe Dunăre (Porţile
de Fier), pe Argeş (Vidraru), pe Bistriţa (Izvorul Muntelui) etc.,
podurile peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, Giurgeni-
Vadul Oii, podul împăratului Traian de la Drobeta Turnu
Severin, Transfăgărăşanul etc.
II ZONAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL

ROMÂNIEI
Literatura de specialitate, în funcţie de elementele

cadrului natural şi antropic, distinge mai multe provincii, zone
turistice cu profil complex, şi anume: Carpaţii Româneşti,
Dobrogea, Transilvania, Moldova, Muntenia şi Oltenia de
Nord, Câmpia Română, ţinuturile Crişurilor şi Someşului.
2.1. Carpaţii Româneşti
Carpaţii reprezintă cea mai întinsă provincie turistică şi

sunt partea cea mai înaltă a reliefului. Specificul acestei zone
este dat de varietatea elementelor naturale, dar şi de
diversele aşezări umane, dovezi ale unor îndelungate
activităţi desfăşurate în depresiuni, pe culoarele de vale şi
chiar pe versanţi. În lungul Carpaţilor se întâlnesc şi vârfuri
mai înalte, de peste 2000 m, un relief glaciar cu circuri şi văi
separate de creste ascuţite, de praguri, pe unele creste înalte
au fost parcă sculptate figuri, turnuri şi coloane, lacuri de
origine diferită, glaciară sau vulcanică, de baraj natural sau
creat de om în anumite zone ajung la suprafaţă ape minerale
şi gaze (mofete). În jurul acestor obiective naturale s-au
dezvoltat activităţi turistice. De asemenea, munţii Carpaţi sunt
acoperiţi cu bogate păduri şi păşuni, în care s-a creat mediul
corespunzător dezvoltării unei bogate faune cinegetice, în
apele de munte existând ihtiofaună specifică, variată.
În Carpaţi s-au păstrat tradiţii şi obiceiuri milenare, în arta
şi creaţia populară, prin elemente de mare valoare şi
măiestrie, în ţesături, în prelucrarea lemnului şi pietrei, în
olărit, în construcţia bisericilor de lemn seculare, ceea ce face
ca mai multe zone să fie considerate adevărate muzee
etnografice şi folclorice.
Istoria milenară a multor aşezări, atestată de variate urme
de cultură medievală, de numeroase monumente, acte şi
obiecte semnificative – concentrate în muzee – confirmă şi
atestă existenţa, continuitatea şi evoluţia poporului nostru.

Fiecare din acestea oferă patrimoniului turistic elemente
specifice, ceea ce permite individualizarea mai multor zone
turistice cu caracter complex şi a câtorva zone mai mici, în
care elementele cadrului natural sunt determinante: munţii
Rodnei, Bucegi, Făgăraş, Parâng, Retezat etc.
Carpaţii sunt formaţi dintr-un lanţ neîntrerupt dar, datorită
unor diferenţe între părţile componente, pe teritoriul ţării
noastre se împart în Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi
Carpaţii Occidentali.
2.1.1 Carpaţii Orientali
Se întind pe direcţia NV-SE, de la hotarul de nord al ţării

până la Valea Prahovei. Munţii pot fi trecuţi dintr-o parte în
alta pe văile apelor Moldova, Bistriţa, Trotuş, Buzău, Prahova
şi afluenţi ai acestora care îi taie de-a curmezişul, sau prin
trecători înainte de culme. Ei se înfăţişează sub forma a trei
şiruri paralele, între care cel din partea de vest este de natură
vulcanică, iar celelalte două s-au format prin încreţirea
scoarţei. Culmile lor nu sunt prea înalte. În general sunt
acoperiţi pe suprafeţe mari de păduri dese de molid, brad, fag
etc.
De la nord spre sud, Carpaţii Orientali, în funcţie de
anumite condiţii specifice, cuprind trei grupe: nordică, centrală
şi sudică.
Grupa nordică începe la graniţa de nord a ţării şi se
termină în depresiunile Dornelor, Câmpulung şi Gura
Humorului. Culmile muntoase se aliniază de la vest spre est,
începând cu munţii Oaş, Gutâi, Ţibleş, şi continuând spre
sud-est cu munţii Rodnei, Bârgăului, Suhardului şi
Maramureşului, cuprinzând şi zona Obcinelor. Vârfurile cele
mai semeţe sunt Pietrosul (2303 m) şi Ineul (2279 m) din
munţii Rodnei. Pe latura vestică a vf. Pietrosul se află, parcă
cioplit în piatră, Sfinxul Oaşului. Între culmile muntoase se
întind depresiuni, numite intramontane, locuri joase în care se
află numeroase aşezări omeneşti, şi anume: la poalele
munţilor Oaş – depresiunea Oaşului, apoi depresiunea
Maramureşului, delimitată de munţii vulcanici Gutâi şi Ţibleş,

Rodnei şi Maramureş (cea mai întinsă), şi depresiunea
Câmpulung pe valea Moldovei. Trecătorile mai importante din
această grupă sunt: Prislop – cea mai înaltă din Carpaţii
Orientali şi care leagă depresiunea Maramureşului de nordul
Moldovei; Mestecăniş – spre sudul obcinei cu acelaşi nume,
traversată de unul din cele mai încântătoare drumuri, Tihuţa,
prin care se poate ajunge la depresiunea Dornelor în
Transilvania,şi trecătoarea Şetref, prin care se poate pătrunde
în depresiunea Maramureşului şi Cavnic. În această parte de
nord a Carpaţilor Orientali, specialiştii au individualizat ca
zone turistice cu caracter complex, zona Oaş şi zona
Maramureş.
Zona Oaş include depresiunea Oaş şi munţii care o
încadrează, şi se detaşează în primul rând prin creaţia sa
populară, păstrată şi astăzi în formele sale specifice,
nealterate încă, prin marea varietate de elemente etno-
folclorice: port popular sau tradiţional, ţesături, cântece,
balade, obiceiuri şi datini, ca şi unele meşteşuguri precum
cioplitul lemnului, pictura pe sticlă şi olăritul. De asemenea,
de o inegalabilă frumuseţe şi bine încadrate în natura
înconjurătoare, de un pitoresc neasemuit, casele oşene sunt
adevărate creaţii artistice. Aşezările oşene Vama,
Cămârzana, Bixad, Negreşti-Oaş, sunt rezultatul împletirii
artei şi tradiţiei populare cu condiţiile materiale din această
parte a ţării.
În oraşul Negreşti-Oaş – principal centru turistic – se află
un muzeu orăşenesc cu o bogată colecţie etnografică. Vama
reprezintă un însemnat centru ceramic, iar în pasul Huta se
organizează la începutul lunii mai „Sâmbra Oilor”. În marginea
depresiunii sunt mai multe izvoare minerale, folosite local, mai
importante fiind băile Puturoasa, Băile Mariei, Băile Bixad.
Toate acestea fac din Oaş o zonă de cel mai mare interes
turistic.
Zona Maramureş grupează obiectivele din munţii
Maramureş şi depresiunile Maramureş şi Lăpuş. În
depresiunea Maramureş se remarcă deosebite elemente de
arhitectură tradiţională ţărănească, de mare valoare artistică:
porţi monumentale, sculptate în lemn – care sporesc

pitorescul şi originalitatea localităţilor; bisericile din lemn –
care prin frumuseţea artistică cu care au fost executate sunt
monumente unice: Ieud (cea mai veche), Şieu, Rozavlea,
Strâmtura, Bârsana, Bogdan Vodă, Deseşti, Dragomireşti,
Cuhea, Sat Şugatag etc.; olăritul (Săcel); port popular şi
ţesături, obiceiuri şi jocuri populare. Munţii Rodnei, cu relief
glaciar bogat (circurile din jurul vârfurilor Pietrosu, Puzdrele,
Ineu), cu lacurile glaciare Lala şi Buhăiescu, cu peşterile
Izvorul Tăuşoarelor, Jgheabu lui Zalion, cu întinse pajişti
alpine şi subalpine, cascada Cailor, formează un cadru care
stârneşte un interes aparte. Condiţiile naturale prielnice au
favorizat dezvoltarea unor staţiuni balneoclimaterice
apreciate: Ocna Şugatag, Borşa, Izvoarele Sângeorz-Băi,
complexul turistic Firiza – zona de agrement de pe lacul de
acumulare creat. În munţi există complexul turistic Mogoşa,
cu pârtii amenajate pentru sporturi de iarnă.
Maramureşul este renumit şi prin alte obiective turistice,
cum ar fi ansamblul monumental de la Moisei, realizat de
sculptorul Vida Gheza, cimitirul vesel de la Săpânţa, muzee
care au organizat secţii etnografice în aer liber, la Sighetul
Marmaţiei şi Baia Mare, în fine, diverse monumente istorice –
ruine de cetăţi, edificii din sec. XV-XVIII. Zona Maramureşului
este zonă turistică de mare interes, atât prin monumentele de
artă populară, cât şi prin pitorescul peisajelor naturale de un
farmec inegalabil.
Grupa Centrală se întinde pe Valea Oituzului. Sunt de
remarcat câteva masive mai cunoscute pentru caracteristicile
lor care le fac deosebit de interesante pentru sporturi
specifice, în care remarcăm, spre vest munţii Călimani, cei
mai înalţi din şirul vulcanic, cu stâncile în forme fantastice,
numite „Cei 12 Apostoli” pe partea vestică a masivului şi cu
vârful Pietrosul (2100m), muntele Ciomatu, în craterul căruia
s-a format lacul Sfânta Ana. De asemenea, spre est, munţii
Giumalău şi Rarău, pe culmea cărora se înalţă „Pietrele
Doamnei”, frumoase stânci calcaroase care de departe
seamănă cu ruinele unei cetăţi, munţii Moldovei şi, în sudul
masivelor Giumalău şi Rarău, se găsesc munţii Bistriţei, care
se întind de-a lungul malului drept al râului Bistriţa şi, în fine,

falnicul masiv Ceahlăul, „piatră nestemată a Moldovei”, aşa
cum l-a numit Dimitrie Cantemir. Ei sunt bine împăduriţi şi au
o mare bogăţie de ape minerale (borvizuri). Tot în această
zonă, pe valea Bistriţei, s-a creat un lac de acumulare – lacul
Bicaz. Se întâlnesc şi câteva depresiuni, unele mai
cunoscute, cum sunt depresiunea Ciucului şi Comăneşti,
trecători – Bicaz şi Izvorul Mureşului, Ghimeş, prin care se
face legătura între Moldova şi Transilvania, şi nu în ultimul
rând defileul Mureşului, de un pitoresc desăvârşit între Topliţa
şi Deda.
În acest spaţiu se identifică zona turistică complexă
Bistriţa.
Zona Bucovina ocupă spaţiul larg care include Obcinele
Bucovinei – a Mestecănişului, Feredeului şi Obcina Mare,
culoarul Moldovei şi munţii din zonă. Marea atractivitate a
spaţiului montan este dată de stâncile specifice, de cheile
Moara Dracului, de valea superioară a Moldovei, cu aspecte
peisagistice inedite şi elemente originale ca rezervaţia
Răchitişu Mare, rezervaţia geologică Pojorâta, cu vârfurile
calcaroase conice Adam şi Eva, sectoarele de chei şi defilee
ale afluenţilor de pe dreapta Moldovei, codrul secular
Slătioara. În depresiuni, obiectivele turistice sunt concentrate
în localităţile Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului.
Câmpulung Moldovenesc este situat pe valea râului Moldova,
la poalele Rarăului. Are un muzeu orăşenesc cu frumoase
colecţii etnografice şi este o apreciată staţiune climaterică.
Gura Humorului, oraş atestat documentar la 1355, aşezat
într-un cadru natural deosebit de pitoresc, are la rându-i un
muzeu etnografic şi rezervaţii geologice. Un element deosebit
este grupul de mănăstiri care, prin linia lor arhitecturală, prin
echilibrul dimensiunilor, frumuseţea picturilor murale,
interioare şi exterioare, de un colorit aparte, au fost declarate
muzee, grup din care fac parte Voroneţul (1488), Humor,
Arbore (1502), Moldovţa (1532), Suceviţa (1582-1584) şi
Putna.
Zona Bistriţa se desfăşoară în lungul văii râului cu
acelaşi nume, care străbate masivele Bistriţa, Ceahlău şi
Tarcău, cuprinzând zona Bicazului şi Piatra Neamţului.

Masivul Ceahlău este cel mai renumit, farmecul muntelui fiind
dat de stâncile uriaşe, calcaroase, cu forme curioase: Dochia,
Turnul Sihastrului, Toaca, Panaghia etc., de care se leagă şi
unele legende; cascada Duruitoarea; rezervaţia „Poliţa cu
crini”; staţiunea climaterică Durău – cu ruinele Palatului
Cnejilor şi o biserică din sec. XIX, pictată de Nicolae Tonitza.
Renumite sunt şi unele rezervaţii naturale cu valoare ştiinţifică
deosebită, cum sunt rezervaţiile de turbărie Poiana Stampei,
Bosânci, Slătioara sau cum este rezervaţia de zimbri „Dragoş
Vodă”; apoi defileele de la Zugreni şi Toance, cheile
Bârnarului, Piatra Teiului. Între munţi, într-un cadru natural
pitoresc, deosebit, se află lacul de acumulare şi barajul de la
Bicaz, staţiunea climaterică Bicaz şi, în apropiere, Lacul
Roşu. Cel mai reprezentativ loc al acestei zone turistice este
Depresiunea Dornelor, aşezată într-un cadru frumos de peisaj
montan, cu o climă moderată şi aer puternic ozonat, renumită
pentru izvoarele sale minerale şi împrejurimile atractive
pentru excursii şi drumeţii, elemente care au determinat
dezvoltarea staţiunii balneoclimaterice Vatra Dornei.
Staţiunea se află într-un parc imens, cu o rezervaţie
dendrologică şi una botanică. În Depresiunea Dornelor există
circa 40 de izvoare minerale, mai cunoscute fiind Şarul
Dornei, Poiana Negri, multe izvoare sulfatate, sulfuroase şi
clorurate. Mai spre sud se evidenţiază apele clorosodice,
feruginoase, la Slănic-Moldova, Moineşti, Oglinzi şi Bălţăteşti.
Valea Bistriţei este una dintre cele mai frumoase văi din ţara
noastră. De-a lungul ei se înşiră ca o salbă aşezări străvechi,
mănăstiri deosebite şi mai multe hidrocentrale. Piatra Neamţ,
unul din cele mai interesante obiective turistice – atestat
documentar din sec. XIV, cu vestigii datând din sec. II î.Cr. –
cetăţile dacice de la Bâtca Doamnei şi Cozia, cu ruine ale
curţii domneşti şi biserica lui Ştefan cel Mare, muzee şi clădiri
din sec. XIX. Mulţimea mănăstirilor este caracteristică zonei
Neamţului, monumente istorice de mare valoare artistică –
mănăstirea Văratec, cu biserica din 1598, Agapia (1647),
mănăstirea Neamţ, întemeiată în sec. XIV, renumit monument
din istoria Moldovei, mănăstirea Secu (1602), schiturile
Sihăstria şi Sihlea, mănăstirea Bisericani (sec. XV-XVI),

mănăstirea Hovaiţa, Tazlău, Bistriţa, ctitorie a lui Alexandru
cel Bun (1407), mănăstirea Pângăraţi (sec. XVI).
Grupa sudică, numită şi a curburii, ajunge până la Valea
Prahovei. Această grupă se deosebeşte de cealaltă pentru că
aici s-au terminat munţii vulcanici, aceştia fiind munţi de
încreţire, formaţi din calcar, gresie şi alte conglomerate şi, în
plus, aşezarea lor este foarte diferită, ei se întind de la nord la
est, de la sud la vest şi chiar pe direcţia est-vest. Culmile
muntoase se desfăşoară din sudul văii Oituzului, de la munţii
Vrancei spre munţii Buzăului şi Ciucaş. În Carpaţii de Curbură
se impun: relieful de turnuri format din conglomerate în munţii
Ciucaş – Tigăile, Zăganu, Gropşoarele, apoi lacul Vulturilor
din Siriu. Între Valea Buzăului şi Valea Prahovei se înalţă
munţii Bârsei din care fac parte masivele Postăvaru şi Piatra
Mare, situate în apropierea oraşului Braşov, şi munţii
Întorsurii. Trecătorile care străbat aceşti munţi sunt deosebit
de pitoreşti: Oituz, pe valea Oituzului, Tuşnad, pe valea
Oltului, Bran, Predeal, Bratocea şi Buzău. În nordul Carpaţilor
de curbură se află Depresiunea Braşov – zonă în care sunt
aşezate multe staţiuni climaterice foarte apreciate de turişti.
În spaţiul de trecere dintre Carpaţii Orientali şi cei
Meridionali se identifică zona turistică complexă Mureş-Olt.
Aceasta cuprinde depresiunile şi munţii din cursul superior al
celor două mari râuri. În această zonă există mai multe centre
turistice. În partea de sud este municipiul Braşov, pomenit în
documente la 1235, important obiectiv turistic prin valorile
culturale şi istorice pe care le concentrează, Bastionul
Ţesătorilor, Turnul Alb şi Turnul Negru (sec. XIV-XV), biserica
Sfântul Bartolomeu (sec. XIII), Cetăţuia (sec. XVII), Scheii
Braşovului (sec. XIV), alte monumente arhitectonice, muzee,
case memoriale. În împrejurimi, de un farmec deosebit, se
află muntele Tâmpa, Dealul Melcilor şi Poiana Braşov, centru
renumit al sporturilor de iarnă. În depresiunea Braşovului se
află: municipiul Sfântul Gheorghe, atestat documentar în sec.
XIV, în apropierea căruia se află cetatea dacică şi castrul
roman, cetatea medievală Balvanyos, biserica cu cetatea
datând din sec.XV, muzee, monumente, dintre care cel
dedicat lui Mihai Viteazul; Târgul Secuiesc, dezvoltat pe locul

unei străvechi aşezări romane, Praetoria Augusta, cu un
muzeu care are o bogată colecţie cu elemente ale portului
secuiesc din Transilvania. Spre nord, prin defileul de la
Tuşnad, se trece în Depresiunea Ciuc, în care se află
municipiul Miercurea Ciuc, atestat documentar în sec- XI şi
care are ca obiective turistice: Cetatea de sare din epoca
bronzului, mănăstirea călugărilor franciscani (sec. XV),
cetatea Miko (1611-1621) şi, în apropiere, Castelul şi
complexul muzeistic din Lazarea (sec. XVI) cu tabăra de
sculptură în piatră.
La nord de pasul Izvorul Mureşului de desfăşoară
depresiunea Giurgeu, cu oraşul Gheorgheni (sec. XV), în care
se află mai multe obiective turistice, biserici, edificii din sec.
XV-XVIII, muzeul Peştera Şugău. În această zonă se mai
includ munţii Hăşmaş, cu multe peşteri, Harghita, Ciomatu, cu
rezervaţii naturale, lacul Sfânta Ana şi renumitele staţiuni
balneoclimaterice de la Covasna, Tuşnad, Topliţa, Vâlcele,
Bodoc, Izvorul Mureşului etc.
2.1.2 Carpaţii Meridionali
Constituie şirul cel mai impunător, mai masiv şi mai înalt

din Carpaţii Româneşti. Ei se întind între Valea Prahovei şi
culoarul Timiş-Cerna-Bistra. Culmile din acest şir de munţi
formează grupuri bine închegate – masive puternice cu
trecători mai puţine – nefiind tăiaţi de ape. Culmile lor, de cele
mai multe ori, se prezintă ca nişte plaiuri largi şi netede şi
sunt acoperite cu ierburi bune pentru păşunat, iar pe crestele
cele mai înalte se găsesc circuri glaciare.
Carpaţii Meridionali sunt formaţi din patru grupe care se
succed de la est la vest: Bucegi, Făgăraş – cuprinse între
râurile Prahova şi Olt, şi grupele Parâng şi Retezat-Godeanu
între Olt şi culoarul Timiş-Cerna-Bistra.
Munţii Bucegi sunt zona cu cea mai întinsă activitate
turistică. Aici se întâlnesc stânci formate ca urmare a
eroziunilor datorate unor fenomene naturale, în formă de
ciuperci – pe platoul cu celebrele „Babe”, sau în forma unui
cap uriaş de om – Sfinxul, circurile şi văile glaciare din jurul

vârfului Omu – Mălăieşti, Ţigăneşti, Cerbului, Sugari, Ialomiţa,
Doamnele, Gaura. În rocile calcaroase ale munţilor din
această zonă apele şi-au creat chei pitoreşti: Cheile Tătarului,
pe valea Ialomiţei, Cheile Dâmbovicioarei Zănoaga şi în
adâncurile lor s-au format peşteri cum sunt Peştera Ialomiţei
şi Peştera Dâmbovicioara. Există de asemenea lacurile
Scropoasa şi Bolboci de pe Ialomiţa. Culoarul Rucăr-Bran,
între munţii Bucegi, Leota şi Piatra Craiului – prin care trece
şoseaua Braşov spre Câmpulung constituie o altă atracţie a
acestei zone.
Înfăţişarea foenică a Bucegilor, varietatea şi mulţimea
frumuseţilor naturale, oferă condiţii deosebite pentru turism.
Grupa Făgăraş se întinde între Dâmboviţa şi Olt. Munţii
Făgăraşului sunt cei mai semeţi, aici se află cele mai înalte
vârfuri din ţară: Moldoveanu (2544 m), Negoiu (2535 m) şi
minunatele lacuri glaciare: Bâlea, Podragu, Capra, Doamnele
etc. Celelalte culmi – Păpuşa, Iezer, Cozia – sunt mai scunde
şi despărţite de afluenţi ai Argeşului şi Oltului. Pe valea
Argeşului se află lacul de acumulare Vidraru. În această zonă
se află depresiunea Loviştei, trecătorile Turnul Roşu şi Cozia,
pe valea Oltului – pe unde trece o şosea şi calea ferată ce
leagă Transilvania şi regiunea din sudul Carpaţilor,
Transfăgărăşanul pe culmi care permit desfăşurarea unei
intense activităţi turistice. La poalele munţilor Cozia se află
mai multe mănăstiri – Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân,
Bolniţa, turnu, Stânişoara, castrul roman Arutela, lacul Turnu
şi staţiunile Călimăneşti-Căciulata.
Grupa Parâng ocupă spaţiul dintre văile Oltului şi Jiului.
Specific acestei grupe este faptul că din munţii Parâng culmile
celorlalţi munţi pornesc în raze, cea mai mare altitudine
aflându-se pe vârful Parângul Mare (2519 m). Masivul Parâng
este înzestrat cu un bogat ansamblu de forme de relief
glaciar, la obârşia Jiului, Jieţului, cu defilee impresionante pe
aceste văi, cu amenajări pentru practicarea sporturilor de
iarnă. La nordul lor, în munţii Şureanu, apar întinse platforme
de eroziune, circuri glaciare embrionare, un bogat relief
carstic – peşterile Cioclovina, Ponorici, Ohaba-Ponor etc.,
sistemul cetăţuilor dacice – Blidaru, Piatra Roşie, Grădiştea

de munte etc. În munţii Cindrel se află staţiunea Păltiniş, la
obârşia Lotrului şi Lotriţei, forme de relief glaciar, iar în aval,
pe Lotru, sectoare de defilee, lacuri de baraj – Vidra,
Petrimanu, Mălaia, staţiunea climaterică Voineasa.
Grupa Retezat-Godeanu este înconjurată de regiuni
joase, defileul Jiului, depresiunea Petroşani, culoarul Bistrei şi
depresiunea Haţeg, culoarul Timiş-Cerna şi spre sud coboară
către Subcarpaţii Olteniei. Zona Godeanu-Retezat, cu creste
şi vârfuri înalte, cu zănoage largi şi marginile abrupte şi
adânci, aproape împreunându-se între ele, cu frumoase lacuri
glaciare, oferă o peisagistică deosebită. Munţii Retezat au cel
mai mare număr de lacuri glaciare din Carpaţi – aproximativ
82 – din care Bucura măsoară 10 ha (cel mai întins) şi
Zănoaga are 29 m adâncime (cel mai adânc).
Aici sunt ocrotite o serie de animale, unele dintre ele fiind
întâlnite doar în acest masiv. În munţi se întâlnesc păduri de
răşinoase, dar şi de fag, frasin, tei argintiu, nuc şi plante
precum liliacul sălbatic sau iasomia.
Pentru ocrotirea plantelor şi animalelor din acest areal s-a
creat, în 1935, Parcul Naţional Retezat, care are aproape
13.000 de hectare.
Multe locuri minunate întâlneşti la tot pasul: defileul Jiului
şi trecătoarea Lainici care face legătura între depresiunea
Petroşani şi sudul zonei – vale cu versanţi prăpăstioşi şi
împăduriţi, defileu îngust, unde şoseaua de-a lungul râului
abia a avut loc, iar linia ferată a fost săpată în coasta
muntelui, între Bumbeşti şi Livezeni. Apoi, spre nord,
depresiunea Haţegului, păstrează şi azi urme de străvechi
aşezări omeneşti, mărginită de munţii Retezat, Şureanu şi
Poiana Ruscă.
Munţii Godeanu se remarcă prin existenţa unor mari
suprafeţe de nivelare, cu păşuni alpine, cu margini
fragmentate de circuri glaciare. În sud şi sud-vestul lor sunt
munţii joşi, Vâlcan, Mehedinţi, Cernei, în care prezenţa
calcarelor a impus un relief de chei pe Cerna, şi peşteri. În
această zonă se află staţiunea Băile Herculane.
2.1.3 Carpaţii Occidentali
Sunt cei mai scunzi şi cei mai fragmentaţi din ramurile

Carpaţilor României. Ei se întind de la valea Dunării, în sud,
până la valea Barcăului, în nord. Ei închid spre apus arcul
carpatic din ţara noastră. Şi acest grup de munţi se
subîmparte în trei grupe, de la sud spre nord, munţii
Banatului, munţii Poiana Ruscă şi munţii Apuseni.
Grupa munţilor Banatului se află între Dunăre şi Timiş.
Culmile lor descresc ca nişte trepte spre vest, de la munţii
Semenicului spre munţii Locvei. Se întâlnesc şi aici
Depresiunea Almăjului, culoarul Timiş-Cerna, culoarul Bistrei,
trecătoarea Poarta – care desparte valea Timişului de cea a
Mehadiei. Prin aceste culoare se face legătura între sudul ţării
şi părţile Banatului şi Haţegului.
În spaţiul Carpaţilor Occidentali s-au identificat trei zone
turistice complexe: zona munţilor Banatului, zona Haţeg-
Hunedoara şi zona munţilor Apuseni.
Zona munţilor Banatului este despărţită de Carpaţii
Meridionali de Culoarul Timiş-Cerna. Are peisaje variate, pe
culmile munţilor Semenicului şi Almăjului – formate din roci
cristaline, calcare – cheile Caraşului, Nerei, Miniş, Gârliştea,
Buhui, peşteri (Comarnic) şi îngustarea Dunării la Cazane,
platouri carstice în munţii Aninei şi depresiunea Almăjului
(Bozovici), Caraş, Reşiţa, Ezeriş; trecători: Poarta Orientală
(Domaşnea) şi Poarta de Fier a Transilvaniei, pe culoarul
Bistrei. Există multe monumente istorice şi de arhitectură –
obiective turistice în oraşele din zonă – şi anume: castrele Ad
Medium (în apropiere de Mehadia), Ad Pannonias-Teregova,
Tibiscum-Caransebeş etc. Reşiţa, veche aşezare minieră, în
care există un muzeu judeţean cu o bogată colecţie
arheologică şi documentară, şi o expoziţie de locomotive,
muzeele săteşti de la Mehadia şi Gornea, cu caracter istorico-
etnografic. În imediata apropiere a Reşiţei se găsesc locuri şi
zone turistice deosebite, pe muntele Semenic, staţiunea
climaterică cu acelaşi nume, apoi Văliug şi Breazova-Crivaia,
de lângă lacurile de acumulare cu baze turistice şi sportive
amenajate; subzonele Trei Ape şi Secu, în jurul lacurilor de

acumulare, vizitate mai ales pentru posibilităţile pe care le
oferă pentru practicarea sporturilor de iarnă; Defileul Dunării.
Masivul Poiana Ruscă se întinde între valea Mureşului, la
nord, şi valea Bistrei, la sud. În acest spaţiu se identifică o
frumoasă zonă turistică complexă.
Zona Haţeg-Hunedoara se concentrează pe cele două
dimensiuni, depresiunea Haţegului şi parte din depresiunea
Petroşanilor, învecinându-se în est cu munţii Poiana Ruscă.
Deva, oraş remarcabil prin aşezarea sa pitorească pe valea
Mureşului, la graniţa cu munţii Apuseni, are la origine o
străveche davă dacică, şi între monumentele sale istorice
sunt de menţionat: Cetatea (sec. XIII), Castelul Bethlen (sec.
XVII), în care se află Muzeul Judeţean de Arheologie cu o
colecţie bogată de istorie. Hunedoara păstrează Castelul
Corvineştilor (sec. XIV). Haţegul, cu principala sa atracţie
Parcul Mare din pădurea Slivuţ, în care se află o rezervaţie
zoologică destinată populării cu zimbri. De asemenea, în
diverse localităţi ale judeţului, se află biserici vechi,
monumente de mare valoare, precum biserica din Strei (sec.
XIII), cu picturi remarcabile (Călan), biserica din Densuş (sec.
XIII – XIV), construită din pietre aduse de la Sarmisegetuza
romană, bisericile din Sântămărie (sec. XIII), Cetatea Colţului
(sec. XIV), Râu de mori (sec. XV), care au aspect de
fortăreţe, servind apărării populaţiei în caz de restrişte. La
poalele muntelui Retezat există ruine de construcţii din
primele secole ale erei noastre, la Sarmisegetuza, vestigii ale
Ulpiei Traiana Augusta Dacica. Caracteristică pentru această
zonă este marea bogăţie de monumente istorice, datorită
faptului că judeţul Hunedoara a fost centrul Daciei şi al Daciei
Romane.
Pe partea estică a munţilor Poiana Ruscă se află Ţinutul
Pădurenilor, renumit pentru frumuseţea portului popular,
ţesături şi originalitatea tradiţiilor.
Grupa munţilor Apuseni se întinde pe valea Mureşului, în
sud, până la valea Barcăului, în nord. Deşi de pe margini par
abrupţi, pe culmi au suprafeţe nedete pe care se poate merge
aproape ca pe şes. În această grupă sunt mai multe masive,
munţii Bihorului, Vlădeasa, Gilău şi, între Someşul Rece şi

Arieş, se află Muntele Mare. Ţinutul străbătut de Arieş şi de
afluenţii săi este cunoscut sub numele de Ţara Moţilor –
regiune de veche locuire. Urmează munţii Trascău, cu forme
semeţe, chei, peşteri, apoi munţii Metaliferi, spre vest, între
Crişuri, munţii Zarand, munţii Codru-Moma şi munţii Pădurea
Craiului – numele de codru sau de pădure venind de la
bogăţia pădurilor care se află aici. Sunt, de asemenea, întinse
păşuni şi fâneţe şi spre poale o mulţime de livezi. Satele sunt
aşezate pe versanţii munţilor şi pe culmile însorite.
La marginea de vest a munţilor Apuseni se află
depresiunea Zarandului prin care curge Crişul Alb,
depresiunea Beiuşului, străbătută de Crişul Negrul şi
depresiunea Vad-Borod, situată pe valea Crişului Repede,
toate bine populate. Trecătorile din munţii Apuseni se găsesc
pe cursul văilor, sau traversează culmile prin locuri mai joase:
trecătoarea Ciucea, spre Oradea sau defileul Mureşului, spre
Arad.
Frumuseţea peisajelor face din munţii Apuseni un ţinut
foarte pitoresc.
Zona munţilor Apuseni include un spaţiu larg. Alături de
elementele cadrului natural, concentrat mai ales în munţi,
există multe şi variate mărturii de istorie şi civilizaţie milenară,
prezente îndeosebi în depresiuni şi pe culoarele de vale.
Acest spaţiu se întinde de la valea Mureşului, în sud, până la
valea Barcăului, în nord. Varietatea structurii geologice, ca şi
frumuseţea văilor, fac din această zonă un ţinut foarte
pitoresc, unde se întâlnesc platouri cu păşuni şi sate risipite,
izbucuri – izvoare care răbufnesc din cotloanele tainice ale
munţilor calcaroşi – la Moneasa, Vaşcău sau pe Arieş, peşteri
deosebit de frumoase – Meziad, cea mai lungă din ţară,
peştera Vântului, din munţii Pădurea Craiului, „Cetăţile
Ponorului”, în partea centrală a munţilor Bihorului, formate
dintr-un şirag de peşteri ca nişte galerii strâmte sau săli
uriaşe, cu stalagmite şi stalactite, vestita peşteră de la
Scărişoara care adăposteşte de milenii un gheţar
subpământean şi Pojocul Poliţei, cetăţile romane de la Roşia
Montană, stâncile Deturnatele de lângă Abrud; cheile Turzii
din munţii Trascău, Arieşului, Galbeni, numeroase rezervaţii

geologice – Dealul cu melci, cu flora şi fauna specifică, cu
lacurile de baraj – Beliş şi Fântânele, cu tradiţionalul „Târg de
fete” de pe muntele Găina, cu staţiuni climaterice montane,
Stâna de Vale, aşezată pe creasta principală a Bihorului,
însemnată bază de alpinism şi punct de plecare pentru
excursii sau drumeţii în munţii Apuseni.
De asemenea, numeroase localităţi din zonă poartă
amintirea unor personalităţi istorice, conducători de seamă ai
răscoalei de la 1784 şi revoluţiei de la 1848 – Albac, Avram
Iancu, Câmpeni.
2.2 Dobrogea
Provincia Dobrogea, situată în sud-estul ţării, cuprinde

spaţiul dintre Dunăre şi mare, în care jumătatea sudică o
reprezintă judeţul Constanţa, iar partea nordică judeţul
Tulcea.
Partea sudică, ca relief, cuprinde Platforma Dobrogeană,
care este ca un podiş relativ neted, înclinat de la sud spre
nord şi spre ţărmul Mării Negre. Este fragmentat de văi care
se adâncesc spre Dunăre şi ţărmul mării, iar gurile lor se
transformă în limane fluviale şi maritime.
Partea de nord are ca element caracteristic alăturarea a
două unităţi morfologice distincte şi foarte diferite. Spre vest
se află podişul Casimcea şi Babadag, zonă deluroasă şi nu
prea înaltă, care se continuă spre nord cu o regiune mai
înaltă şi foarte erodată, munţii Măcinului – cel mai vechi din
ţara noastră, rest din munţii hercinici, înălţimea cea mai mare
fiind de 467 m, vârful Ţuţuiatul din culmea Pricopan.
Partea estică a judeţului Tulcea este formată de Delta
Dunării, cea mai tânără şi joasă formă de relief din ţara
noastră şi care continuă să se formeze. În Delta Dunării
singurele porţiuni de uscat sunt reprezentate de grinduri pe
care nisipurile sunt orânduite în dune acoperite parţial de
tufişuri sau pâlcuri de pădure (Letea, Caraorman). Cea mai
mare parte a Deltei este formată din lacuri, canale şi terenuri
mlăştinoase, cu aglomerări de stuf, papură, sălcii şi variate

plante de apă. Ea este un paradis al păsărilor, unele protejate
prin lege – pelicanul, egreta, lebăda etc., altele de valoare
cinegetică (raţa sălbatică), şi este înzestrată cu o bogată
faună piscicolă.
O altă notă caracteristică a acestei provincii dobrogene
este prezenţa litoralului Mării Negre, cu pitorescul şi calităţile
sale balneare foarte apreciate, care au transformat-o în una
din cele mai importante zone turistice şi balneoclimaterice ale
ţării, ceea ce a făcut ca între Capul Midia şi Vama Veche să
se creeze un lanţ de staţiuni turistice. Pe litoral, alături de
fâşiile de plaje apar, îndeosebi la sud de Constanţa, faleze de
la 2 m la peste 15 m înălţime, care au fost amenajate pe raza
staţiunilor.
Pe latura dunăreană şi pe cea maritimă sunt multe lacuri
pe malurile cărora au fost amenajate spaţii pentru agrement:
Razim-Sinoe, Siutghiol, Costineşti, pâlcuri de pădure, livezi şi
podgorii – Murfatlar, Nazarcea, Mangalia, Ostrov, Niculiţei
etc.
În nordul Dobrogei, clima continentală se caracterizează
prin veri calde, ierni blânde, cu precipitaţii scăzute. În zona
litorală este însă o umiditate mai ridicată şi existenţa brizelor
asigură condiţii climaterice favorabile activităţilor balneo-
climaterice.
Pe pământul Dobrogei există numeroase dovezi ale unei
îndelungate istorii, cele mai multe concentrate în principalele
aşezări de pe litoral sau de-a lungul Dunării.
Municipiul Constanţa este cel mai mare centru turistic.
Străvechi port la Marea Neagră (Tomis), întemeiat de grecii
din Milet (sec. VI î.Cr.) şi care, mai târziu, a devenit port şi
oraş roman. Este un centru arheologic important, care
păstrează multe monumente ale culturii greceşti, romane,
bizantine şi numeroase piese expuse în Muzeul Judeţean de
Arheologie. Din vechiul Tomis au rămas câteva vestigii, între
care cele mai interesante sunt: portul antic, zidul roman de
incintă (sec. III), edificiul roman cu mozaic (sec. III-IV), câteva
basilici, biserica greacă (1867-1868), basilica romano-catolică
(1885), biserica ortodoxă (1884), moscheea (1910).
Alte puncte de interes turistic întâlnim la Cernavodă, care

păstrează vestigiile cetăţii Axiopolis (sec. IV-VI), la Mangalia,
care s-a dezvoltat din vechiul Callatis (sec. VI î.Cr.) si care
are mai multe obiective turistice: muzeul de Arheologie şi
ruinele cetăţii vechi, geamia Esmahan Sultan (sec. VI) şi
Mormântul cu papirus, rezervaţia forestieră Hagieni, lacul
Mangalia. Apoi Istria, care păstrează ruinele vechi ale
cunoscutei cetăţi Histria (sec. VII î.Cr.) şi Enisala, cu ruinele
cetăţii Heracleea (sec. VI).
Adamclisi are unul din cele mai frumoase monumente
romane de pe teritoriul ţării noastre, Trophaeum Traiani,
ridicat de împăratul Traian în anul 102. Tot aici se păstrează
ruinele cetăţii Tropaeum (sec.II), reconstruită ulterior de
Constantin cel Mare, altarul funerar şi mausoleul roman
(sec.I).
De mare interes turistic se bucură punctul arheologic din
dealurile calcaroase în care se află 7 bisericuţe, galerii,
morminte (sec. X) din zona localităţii Murfatlar.
În lungul Dunării, în mai multe localităţi, s-au găsit urmele
unor aşezări din perioada geto-dacică, romană sau din primul
mileniu: Isaccea-Noviodunum, Garvăn – castrul roman
Arubium, Capidava, Hârşova-Carsium.
Sunt de amintit şi alte obiective care prezintă interes
turistic, unele din trecutul mai îndepărtat: farul genovez din
Constanţa (probabil 1860) şi farul din Sulina (1802), statuia lui
Ovidiu (1887), Casa memorială Panait Cerna, Monumentul
Independenţei (1877-1878) şi muzeul Deltei Dunării din
Tulcea, muzeul Deltei din Maliuc, mănăstirea Cocoş (1835);
la Niculiţel, podul peste Dunăre construit de A. Saligny, altele
de dată mai recentă: muzeul de Arte Plastice şi muzeul
Marinei, Acvariu, Planetariu, Delfinariu, portul turistic Tomis.
De la Constanţa spre nord se află staţiunea Mamaia, aşezare
care datează de la începutul secolului şi care s-a dezvoltat
exploziv după 1960. Este cea mai apreciată staţiune datorită
plajei însorite de-a lungul a 7-8 kilometri, largă şi cu nisip fin şi
curat, cu o pantă lină spre largul mării. Separată prin lacul de
apă dulce Siutghiol de oraşul Ovidiu, este şi centru de
practicare al sporturilor nautice. Urmează Năvodari, staţiune
destinată copiilor, lacurile Taşaul, Corbu, Nuntaşi, cu apă

sărată şi nămol sapropelic.
Spre sud se înşiră staţiunile estivale Eforie Nord, Eforie
Sud, Techirghiol, Costineşti, Mangalia Nord – Olimp, Neptun,
Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, cu mai multe sanatorii,
policlinici balneare, spaţii de agrement.
Mangalia, vechea aşezare Callatis (sec. XVII î.Cr.),
dezvoltată mult după 1970 şi prin construcţia staţiunilor
enumerate mai sus, cu o plajă neregulată ca lăţime şi cu nisip
mai mare.
Elementele climatice şi peisajul tipic de stepă dau o notă
aparte zonei. Aici clima are un caracter maritim mai
accentuat, cu toamne târzii şi blânde şi primăveri timpurii.
Este locul din ţara noastră unde temperatura se păstrează în
general la 0o.
Factorii terapeutici sunt apa de mare, nisipul şi atmosfera
bogată în aerosoli, dar şi apele termale sulfuroase, cu
temperaturi de 20-21 0C. Izvoarele minerale şi mezotermale
de pe marginea lacului Mangalia-Venus au o radioactivitate
crescută.
Eforie Nord şi Eforie Sud sunt situate între faleza mării,
mai ridicată în această zonă şi lacul Techirghiol. Factorii
terapeutici, în afara celor marini, sunt apa lacului Techirghiol,
care este de 3-6 ori mai sărată decât apa mării şi cu o
mineralizare mai accentuată, şi nămolul sapropelic al lacului,
care conţine cloruri, sulfaţi de sodiu, magneziu, potasiu, oxizi
de fier, bioxid de siliciu etc.
Costineşti – staţiune creată pentru studenţi – dar care, în
perioada din urmă, se dezvoltă şi pentru turismul individual
prin construcţia de noi vile elegante. În prezent staţiunea îşi
revine după inundaţiile care au avut loc în primăvara anului
acesta şi care au produs distrugeri importante, printre care şi
faimosul „Obelix”, emblema staţiunii, inlocuit cu un altul.
Vama Veche, Agigea, Tuzla, 1 Mai, sunt localităţi în curs
de dezvoltare ca zone turistice.
2.3 Transilvania
Transilvania ocupă partea centrală a ţării, până spre nord-

vest (spre Maramureş) şi este situată în mijlocul arcului
carpatic.
Înconjurată de munţi aproape de jur împrejur, apare ca o
mare şi întinsă depresiune, de aceea este numită de multe ori
şi „Depresiunea Transilvaniei”. Apele care au străpuns munţii
au deschis adevărate porţi pe unde se poate face legătura cu
ţinuturile exterioare (văile Someşului, Mureşului şi Oltului).
Cuprinde dealurile şi depresiunile de la contactul podişului cu
munţii înconjurători (zona submontană), iar în părţile de
mijloc, începând dinspre nord spre sud, Podişul Someşelor,
Câmpia Transilvaniei şi Podişul Târnavelor. Zona
submontană de pe marginea munţilor înconjurători formează
un inel în jurul Podişului Transilvaniei, începând din capătul
nord-vestic al Carpaţilor Orientali până în Valea Someşului.
Unele dealuri sunt înalte, de peste 700-800 m. Dintre
depresiuni mai întinse amintim: Bistriţa, Făgăraş, Sibiu.
Zona Transilvaniei se întinde aproximativ pe spaţiul
judeţelor Bistriţa Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu,
Alba, Cluj.
Judeţul Bistriţa Năsăud. Teritoriul judeţului prezintă un
relief variat şi complex, dispus sub forma unui amfiteatru
natural, cu deschidere în trepte către Câmpia Transilvaniei,
cuprinzând trei zone de relief:
• zona montană, care cuprinde partea din arcul
Carpaţilor Orientali1, descrisă deja, cu munţii Rodnei,
Suhard, Bârgău, Călimani;
• zona dealurilor, care ocupă partea centrală şi de vest,
aproape 2/3 din suprafaţa sa, în care se identifică
Ţara Năsăudului, Dealurile Bistriţei, Piemontul
Călimanilor;
• zona de luncă, treapta cea mai joasă de relief, care
însoţeşte cursul principalelor râuri, în special Someşul
Mare cu afluenţii săi.
1
Vezi capitolul Carpaţii Româneşti
Datorită condiţiilor naturale date de zona geografică – prin

formele de relief şi priveliştile pe care le oferă – judeţul
dispune de un potenţial turistic bogat.
Alături de zona montană, care asigură condiţii complexe
de odihnă, cură şi tratament, drumeţie şi sport. De o mare
apreciere se bucură şi zonele carstice, constituite dintr-o
salbă de peşteri de o rară frumuseţe şi o ridicată valoare
speologică – peştera Măglei, Jgheabul lui Zailan, peştera
Zânelor, peştera de sub Paltin şi, mai ales, Izvorul
Tăuşoarelor; aproape 20 de lacuri – Iezerele Bumbăiescului,
Tăul Pietros, Tăul Lala Mare, precum şi alte puncte de
atracţie – zona Piatra Fântânele, zona Cobiliţa, zona Valea
Vinului, staţiune balneoclimaterică cu izvoare minerale, parcul
dendrologic Arcalia.
Pe teritoriul judeţului se întâlnesc şi numeroase vestigii –
monumente istorice şi arhitectonice care dau un plus de
valoare potenţialului turistic.
La Bistriţa, oraş cu bogată istorie, atestat documentar la
1349, cu urme chiar din epoca bronzului – perioadă din care
datează unele morminte de incinerare – zidul cetăţii, biserica
evanghelică (sec.XV), muzeul oraşului.
Năsăud, mare centru cultural cu bogate tradiţii, a cărui
existenţă datează din sec. XVIII.
Pot fi vizitate urme de cetăţi şi puncte fortificate la Arda,
Bistriţa, Coldău, Dumitriţa, Livezile, Orheiul Bistriţei, urmele
unei cetăţi dacice de pământ şi lemn de lângă Sărăşel,
ruinele falnicei cetăţi a Ciceului, din sec. XIII, ruinele cetăţii
(sec. XI) şi biserica gotică (sec. XVIII) din Rodna, castelele şi
casele feudale din localităţile Matei, Urmeniş. Dintre
numeroasele monumente de arhitectură, reprezentative sunt
şi bisericile de lemn din Spermezeu, Sălcuţa, Sărata, Ţigău,
Silivaşu de Câmpie, Zagra.
În apropierea oraşului Năsăud se află Casa memorială
George Coşbuc, în satul Coşbuc (Hordou), Casa memorială
Liviu Rebreanu (Prislop) şi a lui Ion Pop Reteganul, în satul
Reteag, case care sporesc atracţia turistică a zonei.
Renumite sunt şi portul popular, obiceiurile, creaţiile de
artă populară din acest judeţ.
Judeţul Mureş. Este situat în partea centrală a ţării, în

centrul Transilvaniei. Caracteristica generală a reliefului o
constituie etajarea de la est la vest, dispre munţi – Călimani şi
Gurghiului, spre Podişul Transilvaniei – format din interfluvii
prelungi, separate de văi şi spre nord-est, unde cuprinde o
parte din Câmpia Transilvaniei – cu relief mai coborât şi cu
forme mai domoale.
Aspectul topografic al spaţiului geografic, elementele de
peisaj ale cadrului natural, permit individualizarea în cadrul
judeţului a unor zone specifice:
• zona turistică montană – munţii Căliman, Gurghiu şi
Defileul Mureşului – descrisă în capitolul Carpaţii
Româneşti;
• zona turistică a Podişului Târnavelor;
• zona turistică a Câmpiei Transilvaniei.
Atracţii turistice deosebite sunt oraşul Târgu-Mureş şi
cetăţile medievale. Târgu-Mureş, atestat documentar la 1322,
cu ziduri puternic întărite; Sighişoara (sec. XIII-XIV). La
Târgu-Mureş amintim biblioteca Teleky – situată într-o clădire
care datează din sec. XVI, iar la Sighişoara – palatul culturii
cu biblioteca (1911-1913), casa Vlad Dracul (1430) şi Turnul
cu Ceas (sec. XIV).
Valoroase monumente de arhitectură în acest judeţ le
constituie castelele – Castelul Bethlen (sec. XVII), în stilul
renaşterii italiene, Castelul Criş, lângă Sighişoara Castelul
Teleky (sec. XVIII), în stil baroc, cu elemente tradiţionale
transilvane, Castelul Dumbrăvioara (lângă Târgu-Mureş) şi
Castelul de la Brâncoveneşti, considerat cel mai reprezentativ
de pe valea Mureşului (sec. XVI).
În aşezările de la nord de Mureş sunt biserici de lemn,
ridicate în sec. XVIII-XIX; la confluenţa Târnavelor, în oraşul
Blaj, leagăn al Şcolii Ardelene, se află grupul statuar de pe
Câmpia Libertăţii.
Staţiunile balneoclimaterice, ca urmare a factorilor
naturali terapeutici, contribuie la creşterea potenţialului turistic
al judeţului: Sovata, Sângeorgiu de Mureş, Ideciu de Jos,
Răstoliţa şi Lunca Bradului, salina din Praid. De asemenea,
rezervaţiile naturale şi asociaţiile geobotanice, declarate

monumente ale naturii: rezervaţia de bujor românesc de la
Zau de Câmpie, pădurea de stejari seculari de la Mociar,
poiana narciselor de lângă Gurghiu şi parcul dendrologic.
Judeţul Mureş are şi un tezaur etnografic şi folcloric
deosebit. Remarcabile produse de artă populară, ţesături,
cusături, se produc în localităţile Ruşii Munţi, Gurghiu, Lunca
Bradului, Hodac, Vătava etc., ceramica de la Corund.
Ciopliturile de lemn, sculpturile, piesele din interiorul caselor,
arhitectura specifică Văii Mureşului şi Gurghiului sunt
adevărate opere de artă populară.
Unele manifestări folclorice, ca Târgul fetelor de la
Gurghiu (în luna mai), Târgul cireşelor de la Brâncoveneşti
(iulie), Târgul peştelui de la Zau de Câmpie (iulie), sunt
adevărate sărbători şi parade ale cântecului, jocului şi portului
popular pe văile Gurghiului, Nira, Homoroade etc.
Judeţul Harghita. Situat în centrul tării, cuprinde

masivele estice din grupa centrală a Carpaţilor Orientali şi
partea estică a Podişului Transilvaniei. Relieful este variat şi
cuprinde masivele Giurgeului, Hăşmaş, Ciuc, Harghita,
Gurghiu, care coboară spre vest în trepte spre Podişul
Transilvaniei. Judeţul Harghita concentrează localităţi cu
deosebite monumente istorice, de artă şi cultură: Miercurea-
Ciuc, oraş atestat documentar în sec, XI, cu cetatea Miko,
care găzduieşte muzeul etnografic al judeţului, Gheorgheni
(sec. XV), care are ca obiective importante biserici, muzeul
peştera Şugău, Odorheiu Secuiesc, vechi castru roman cu
monumente apreciate pentru valoarea lor istorică, bisericuţa
Capela lui Isus (sec. XIII), ruinele cetăţii (sec. XIV-XVI).
Numărul mare al izvoarelor de ape minerale, mai ales
carbogazoase, face ca funcţia turistică mai importantă a
judeţului să fie cea balneoclimaterică – cu staţiunile
balneoclimaterice Borsec, Tuşnad, cu lacul Sfânta Ana, Lacul
Roşu, cu cheile Bicazului, Izvorul Mureşului, Homorod etc.
Un admirabil punct turistic îl constituie lacul Sfânta Ana,
lac aşezat într-un crater vulcanic păstrat intact, mai sus de
Băile Tuşnad şi, de asemenea, Lacul Roşu, în munţii
Hăşmaşu Mare, lac de baraj natural format în 1837, Cheile

Bicazului etc.
Judeţul Covasna, aşezat în centrul tării, în zona internă

a curburii Carpaţilor, are condiţii naturale foarte variate – de la
forma de câmpie brăzdată de râuri şi punctată de lacuri, la
dealuri submontane, mărginită în nord de culmile sudice ale
masivelor vulcanice Bodoc şi Baraolt şi spre est de munţii
Vrancei şi Siriu.
Judeţul Covasna are un potenţial turistic valoros, datorită
peisajului său pitoresc, dar şi existenţa unor monumente
istorice, de artă, arhitectură.
Oraşul Sfântu Gheorghe – menţionat documentat în sec-
XIV, cu cetatea dacică şi castrul roman din apropiere, biserica
cu cetate (sec. XV), Monumentul eroilor căzuţi pentru
eliberarea patriei şi Monumentul eroilor de la 1848; bisericile
fortificate din Ilieni (sec. XII), Arcuş, Aita Mare, Lemnia,
Sânzieni, Albiş etc.; castelele din sec. XVII –XVIII de la
Vârghiş, Ozun, castrul roman de la Cormalău şi cel de la
Breţcu, Reci şi Cernatul de Jos cu aşezări dacice. Marea
bogăţie a judeţului o constituie izvoarele minerale, pe baza
cărora s-au dezvoltat staţiuni balneoclimaterice la Covasna,
Malnaş-Băi, Vâlcele, Sugaş-Băi, Biborţeni, Ozunca-Băi.
Judeţul Braşov este situat în partea centrală a ţării, pe

cursul mijlociu al Oltului, în interiorul arcului Carpatic, şi are
un relief deosebit de variat, care se desfăşoară spre sud,
unde hotarele sale se găsesc pe spinările înaltelor masive
carpatice: Bucegi, Făgăraş spre nord, coborând treptat, mai
întâi într-o regiune de coline subcarpatice, apoi în depresiuni
cu aspect de şes – Ţara Bârsei şi Ţara Făgăraşului şi, în fine,
dincolo de Olt, în sudul Podişului Transilvaniei. În acest spaţiu
identificăm Braşovul, cu importante obiective turistice, istorice
şi culturale, prezentate în cadrul zonei turistice complexe
Mureş-Olt:
• Făgăraşul, cu cetatea construită în sec. XV, cu
muzeul orăşenesc de istorie care deţine o bogată
colecţie de exponate privind istoria Ţării Făgăraşului;
• Râşnov, aşezare dacică, apoi castru roman şi, în fine,

cetate reconstruită în sec. XII – cea mai pitorească
cetate ţărănească din Transilvania;
• Codlea, cu ruinele vechii cetăţi negre, ridicată de
cavalerii teutoni în sec. XII, vechea cetate a
Cohalmului (sec. XII-XVIII) la Rupea etc.;
• ruinele cetăţilor ţărăneşti de la Prejmer, Cristian,
Ghimbav (sec. XV-XVI), castelele din Bran, Racoş,
Sâmbăta de Sus şi Sâmbăta de Jos.
La bogăţia deosebită de monumente arhitectonice şi
istorice se adaugă frumuseţea şi caracterul specific popular al
satelor şi caselor din Ţara Bârsei şi Ţara Făgăraşului,
măiestria unor meşteşugari vechi – prelucrarea lemnului,
ceramica, ţesăturile, pictura pe sticlă.
Judeţul Sibiu este situat în mijlocul ţării, în partea de

sud-vest a Transilvaniei. Relieful este mai fragmentat,
reprezentat în cea mai mare parte de dealuri de înălţimi
mijlocii – între zona muntoasă din sudul judeţului,
reprezentată de munţii Făgăraş şi Cindrel, şi zona de podiş,
se află o regiune depresionară, formată din depresiunile
Sibiului, Secaşului şi Făgăraşului. O mare diversitate de
elemente naturale, munţi şi păduri, dealuri cu păşuni şi
fâneţe, livezi şi câmpii, râuri, lacuri, caracterizează teritoriul.
Parte integrantă a Podişului Transilvaniei, judeţul Sibiu se
particularizează prin relieful mai înalt decât al regiunii de la
nord de Mureş, desfăcut prin văi adânci şi largi, cu terase pe
culmi netede, orientate în direcţia văilor principale, est-vest.
Oltul, Cibinul, Târnava sunt râurile mai importante care scaldă
pământul sibian.
Municipiul Sibiu, atestat documentar la sfârşitul sec. XII,
are o varietate de obiective de interes turistic: părţi din
fortificaţiile din sec. XII-XVI, oraşul vechi din sec. XIV-XIX, cu
obiective realizate în diferite stiluri arhitectonice, între care
Primăria veche (sec. XV), biserica evanghelică (sec. XIV-XV),
turnurile (sec. X-XII), muzeul Bruckental (1790).
Alt oraş al judeţului, Mediaş, dezvoltat pe locul unei
aşezări preromane, continuată apoi cu un castru roman,
păstrează ca monumente mai importante ruinele cetăţii (sec.

XV), mănăstirea franciscanilor (sec. XV-XVI).
Există, de asemenea, numeroase urme de civilizaţie
veche în aşezările din:
• Mărginimea Sibiului, la Tălmaciu, resturile unei cetăţi
din sec. XIV;
• Cisnădie, cetatea şi biserica fortificată (sec. XIII-XV);
• Cisnădioara, în care se află o basilică romană din
sec. XII, înconjurată cu un zid de cetate;
• Răşinari, care păstrează ruinele unei cetăţi datând
din sec. XII, casa poetului Octavian Goga şi
mausoleul dedicat lui Andrei Şaguna.
În multe din satele judeţului – Cristian, Miercurea, Şura
Mare, Târnava, Orlat, Sibiel, Bazna – se află biserici fortificate
sau cetăţi construite în sec. XIV-XVI, la Galeş, Tilişca sunt
cetăţi dacice din sec. II î.Cr. – I d.Cr. şi cetăţi din sec. XIV.
Însemnate elemente de interes turistic se află în Făgăraş -
cetatea din sec. XIV-XVII, în Avrig - biserica evanghelică din
sec. XIII, Palatul Bruckental şi Casa memorială Gh. Lazăr,
întemeietorul învăţământului superior românesc. La poalele
munţilor Făgăraş se află complexul turistic de la Sâmbăta, cu
mănăstirea, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.
Sunt de remarcat Muzeul Civilizaţiilor Populare din
Dumbrava Sibiului, Muzeul Etnografic din Răşinari, Muzeul
păstoritului. Interesul turistic este sporit şi de existenţa unor
rezervaţii naturale, pentru peisajul acestora şi pentru
conservarea unor specii de plante specifice sau rare, dintre
care amintim renumita poiană cu narcise de la Dumbrava
Vadului, în lunca Oltului.
În judeţul Sibiu se află şi câteva staţiuni balneoclimaterice
importante: Băile Mercurea, Bazna şi Ocna Sibiului, vestită
pentru lacurile sale cu ape sărate, formate în vechi saline
romane.
Este cunoscută şi apreciată frumuseţea portului popular şi
a ţesăturilor şi cusăturilor populare, construcţiile de case şi
obiceiurile strămoşeşti la Săliştea, Jina etc.
Judeţul Alba este situat în partea central-vestică a ţării,

la marginea de vest a depresiunii Transilvaniei. În mijlocul
său, culoarul larg al Mureşului are o poziţie axială – între
munţii Apuseni, în partea de nord şi Carpaţii Meridionali, în
partea de sud.
Istoria frământată şi condiţiile naturale variate fac din
acest judeţ o zonă de mare atracţie turistică, unde
monumentele cultural-istorice şi natura pitorească se îmbină
pretutindeni.
Cel mai vechi oraş din lungul Mureşului este Alba Iulia,
monument urbanistic complex, atestat documentar în sec. I
d.Cr., devenit apoi important centru militar, administrativ şi
politic al Daciei Romane – Apulum, iar în epoca medievală
capitală a principatului Transilvaniei şi a Ţărilor Române sub
Mihai Viteazul. Aici se pot vizita:
• Biserica reformată şi biserica romano-catolică (sec.
XII);
• Palatul Principilor (sec. XIV), cetatea medievală şi
biblioteca Batthyaneum (sec. XVIII);
• Sala Unirii, în care la 1 decembrie 1918 a fost semnat
actul Unirii Transilvaniei cu România;
• Muzeul de arheologie, istorie şi etnografie, care
funcţionează din 1898;
• Obeliscul Horia, Cloşca şi Crişan (1937);
• Piatra Craivei, la 20 de kilometri de Alba Iulia, unde,
pe vârfurile stâncii, au fost descoperite două
fortificaţii, un castru feudal din sec. XIII şi ruinele unei
aşezări dacice identificată ca Apoulon, la Sebeş;
• Casa Zapolia (sec.V);
• Cetatea Aiudului (sec. XIII);
• Comuna Lupşa, amintită documentar din sec. XIV, cu
o biserică de lemn din sec. XV, una din cele mai vechi
din Transilvania, şi un interesant muzeu etnografic;
• Casa memorială Aurel Vlaicu.
Spectaculoase sunt abrupturile din apropierea oraşului
Sebeş – Râpa Roşie şi Râpa Lancrăm, formate în versanţi
alcătuiţi din pietrişuri şi nisipuri slab cimentate, de culoare
roşcată, precum şi vulcanii noroioşi din localitatea Hăşag, la

nord de Ocna Sibiului şi Băile Homoroade.
În partea centrală a judeţului afluenţii Mureşului formează
defilee şi depresiuni, apoi văile Sebeş, Arieş şi Geoagiu, unde
se află schitul mănăstirii Râmeţi, lacuri de munte.
Zona din jurul comunelor Lupşa şi Sălciua se remarcă
prin pitorescul costumelor populare şi prin obiectele de artă
populară de un specific aparte. În judeţul Alba se află şi
renumita Ţară a Moţilor, dar care, evident, nu este situată în
Podişul Transilvaniei, şi pe care am prezentat-o la zona
munţilor Apuseni, în capitolul privind Carpaţii Româneşti.
Judeţul Cluj este situat în nord-vestul ţării, în partea

centrală a Transilvaniei, trăsătura caracteristică a cadrului
natural constituind-o predominanţa reliefului deluros,
completat de cel muntos şi de luncile râurilor Someş şi Arieş.
Peisajul este plin de pitoresc, cu forme de relief atractive şi cu
valoroase monumente şi vestigii istorice deosebite,
monumente de artă, elemente etnografice şi folclorice
originale.
Oraşul Cluj, cu existenţă străveche, cunoscut centru
economic şi social, înfloritor încă de pe vremea romanilor sub
numele de Napoca, este atestat documentar la 1213 şi
concentrează un mare număr de monumente istorice,
arhitectonice şi de artă:
• ruinele cetăţii (sec. XIII-XIV);
• Bastionul Croitorilor (sec. XVI);
• Biserici vechi construite în stiluri diferite – mănăstirea
Benedictină (sec. XIII), biserica romană-catolică
Sfântul Mihail (sec. XIV), lângă care se află statuia lui
Matei Corvin; biserica reformată (1486), cea
franciscană (sec. IV), cea ortodoxă din cartierul
Mănăştur (1508), catedrala ortodoxă (sec. XX) etc.;
• Casa Matei Corvin (sec. XVIII), care adăposteşte
valoroase colecţii de artă;
• Teatrul Naţional.
Turda, aşezare romană înfloritoare, denumită Potaissa,
păstrează multe mărturii ale istoriei: ruinele castrului roman,
reşedinţa princiară (sec. XV), biserici din sec. XIV-XV, muzeul

de artă, muzeul etnografic al Transilvaniei, muzeul de istorie
al Transilvaniei.
În bazinul Someşului se mai află urmele cetăţii voievodale
a lui Gelu de la Dăbâca, monumentul de la Bobâlna; în
comuna Ciucea se află Casa memorială şi mormântul
poetului Octavian Goga.
Pe teritoriul judeţului se află importante staţiuni balneare:
Băiţa (Gherla), Cojocna, Ocna Dejului.
Obiectiv turistic de mare valoare este şi Grădina botanică,
ce se întinde pe o suprafaţă de 14 ha, având şi un valoros
muzeu botanic.
2.4. Moldova
Moldova este situată în partea de est a României şi se

întinde din nordul ţării până în sud, în judeţele Buzău şi Brăila,
cuprinzând aproximativ 20-22% din populaţia ţării.
În această provincie se remarcă existenţa unei diversităţi
şi armonii peisagistice deosebite, de la unităţile muntoase ale
Carpaţilor Orientali, prin continuarea şi dispunerea reliefului în
trepte ce coboară de la est la vest spre unităţi subcarpatice,
cu zone de depresiuni montane şi dealuri submontane,
podişuri, depresiuni intracolinare. Fragmentarea reliefului fiind
mare, văile şi interfluviile fiind tot mai largi spre sud-est,
aspectul general devine al unui podiş colinar ce coboară spre
sud, spre culoarele de vale ale râurilor din zonă, cu câmpii
largi, terasate.
Regiunea muntoasă, care se suprapune părţii estice a
Carpaţilor Orientali, este alcătuită din masive, grupe de
masive şi complexe de culmi separate prin culoare adânci şi
arii depresionare.
Se pot enumera: masivul Suhard, masivele Călimani,
Rarău, Ceahlău, Hăşmaş, zonă cu cele mai frumoase
fenomene de eroziune, munţii Tarcău, Vrancei, Buzăului.
Regiunea de podiş, în nordul Moldovei, este mai coborâtă

faţă de cele mai estice culmi muntoase şi este alcătuită din
platouri, văi, depresiuni – Depresiunea Rădăuţi, Podişul
Sucevei, Depresiunea Bistriţa, Tazlău, Bârlad. La est de
subcarpaţi apare şi se integrează prin toate elemntele
morfologice şi de evoluţie Podişul Central Moldovenesc.
Forme de relief mai joase sunt culoarele de vale ale
râurilor Siret, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna şi Milcov, iar pe
treapta cea mai de jos se întind câmpiile – Câmpia Siretului,
cu înclinaţie de la vest la est, Câmpia Tecuciului, a
Covurluiului, luncile râurilor Bistriţa, Moldova, Prut.
Râurile şi pârâurile – care drenează aproape în totalitate
zona de nord – se varsă în Siret datorită configuraţiei
generale a reliefului, şi îşi au zona de obârşie fie în munţii
înalţi, fie în regiunile deluroase.
Reţeaua hidrografică este bogată, dintre cele mai mari
râuri amintim: Bistriţa, Moldova, Prut, Putna. Lacurile naturale
sunt de dimensiuni mici: lacul Iezer, lacul Sărat, lacul
Dragomirna, în municipiul Suceava şi lacuri antropice,
amenajate în scopuri complexe: hidroenergetice, atenuarea
viiturilor, irigaţii, piscicultură, agrement, situate de-a lungul
râurilor celor mai importante: Bistriţa, Amara, Balta Albă.
Clima este în general temperat continentală, cu
particularităţi specifice, determinate de formele de relief, cu
predominare a circulaţiei atmosferice dinspre nord şi nord-est.
Diversitatea formelor de relief şi climă asigură şi
condiţionează existenţa unei diversităţi de floră şi faună, de la
zona alpină până la lunca zonelor de câmpie. Pajiştile alpine
cu vegetaţie specifică de arbuşti, merişor, afin, floare de colţ,
apoi, mai jos, spre 1800 m, paltin de munte, brad, frasin,
păduri de foioase – stejar, fag, în zona subcarpatică, salcia şi
plopul, în zăvoaiele din lunca Bistriţa, Siret, şi, în fine, flora şi
fauna specifice stepei, care predomină în Câmpia
Bărăganului.
Fauna, în pădurile de molid, este reprezentată de
mamifere mari, ursul brun, cerbul carpatin, porcul mistreţ,
jder, râs, cu o bogată avifaună: acvila de munte, apoi
mamifere mici: vulpea, căprioara etc. Lumea păsărilor este
deosebit de bogată şi variată – cocoşul de munte, cocoşul de

mesteacăn, găinuşa de munte.
Apele de munte cuprind o bogată ihtiofaună – păstrăv,
mreană, lostriţă.
Judeţul Suceava este situat în nord-estul ţării. Pe

teritoriul său se remarcă existenţa unei armonii peisagistice
deosebite. În general, teritoriul judeţului se suprapune parţial
Carpaţilor Orientali şi Podişului Sucevei. De la vest spre est,
relieful înregisrează o scădere treptată în altitudine. Regiunea
muntoasă este alcătuită din:
• Masivul Suhard, dominat de mai multe vârfuri, cel mai
înalt fiind vârful Omu (1931 m);
• Masivul Călimani, cel mai impunător – cu vârful
Pietroasa (2102 m) şi „Cei 12 Apostoli”;
• Masivele Giumalău şi Rarău, cu „Pietrele Doamnei”,
şi Obcinele Bucovinei;
• Este presărată cu văi şi chei precum defileul Bistriţei
la Zugreni ori cheile Bârnarului.
Între munţii Stânişoarei, Bistriţei şi Călimani se află
depresiunea Dornelor1. În estul Sucevei se află podişul cu
acelaşi nume, format din dealuri prelungi. Clima este
continental moderată, puternic influenţată de relief. Reţeaua
hidrografică este foarte bogată, reprezentată de Siret şi
afluenţii săi – Suceava, Moldova şi Bistriţa. În judeţ se găsesc
izvoare de apă minerală, cunoscute pentru valoarea lor
terapeutică, valorificate în staţiunea Sloca.
Localităţile din această zonă au un trecut istoric bogat şi
prezintă astăzi un mare interes ca obiective istorice şi
turistice.
Suceava a fost capitala Moldovei în timpul domniei lui
Petru I Muşat, până la 1566. Aici se remarcă cetatea Scheia
şi Cetatea de Scaun (sec. XIV-XV) – Curtea Domnească,
bisericile voievodale sau boiereşti – biserica Mirăuţilor (sec.
XV), complexul arhitectural Zamca. În jurul Sucevei se află
mai multe mănăstiri: Pătrăuţi (1487), Dragomirna (1609) şi, pe
1
Multe din obiectivele de interes turistic au fost prezentate în cadrul
capitolului Carpaţii Româneşti, zona turistică complexă Bistriţa.
valea Siretului, mănăstirea Probota (1530). În muzeul

judeţean Suceava se află o frumoasă colecţie numismatică şi
o importantă colecţie de documente (sec. XV-XVIII).
În această zonă se află mai multe mănăstiri, socotite
bijuteriile Moldovei – Putna, Voroneţ, Humor, Arbore,
Moldoviţa şi Suceviţa – devenite muzee.
Judeţul Botoşani este amplasat în întregime pe unitatea

de platformă veche, Platforma Moldovenească. El se
învecinează cu judeţul Suceava în partea de est şi se
suprapune pe două subunităţi de relief: dealurile Siretului, mai
înalte spre vest, şi partea de nord a Câmpiei Moldovei. Clima
este temperat continentală, râurile importante sunt Siretul,
Prutul, Volovăţul, Jijia, cu afluenţii lor drenând zona.
În vechiul centru urban al Botoşaniului se află Catedrala
oraşului, Uspenia (1552), ridicată de doamna Elena, soţia lui
Petru Rareş şi mai veche şi mai importantă din punct de
vedere estetic, ctitoria marelui Ştefan, biserica Sfântul Nicolae
– Popăuţi (1492). Oraşul are un muzeu de istorie bine dotat,
cu exponate din epoca neolitică – multe aparţinând culturii
Cucuteni. Acestor monumente li se adaugă casele memoriale
ale lui Mihail Kogălniceanu din Stânceşti, Mihai Eminescu din
Ipoteşti. În judeţul Botoşani s-au mai născut Nicolae Iorga,
Ştefan Luchian, Grigore Antipa, Octav Băncilă.
Natura judeţului este deosebit de pitorească prin varietate
şi forme dulci de relief, prin peisajul odihnitor şi locurile
istorice, prin specificul satelor şi „târgurilor moldave”.
Judeţul Neamţ este situat spre partea central-estică a

României. Relieful judeţului, de o mare diversitate, este
dispus în trepte care coboară de la vest la est şi cuprinde
unităţi muntoase, subcarpatice, podişuri, culoare ale Siretului
şi Moldovei. Principalele unităţi muntoase sunt masivele
Ceahlău, munţii Hăşmaş, Bistriţei, Tarcău, Stânişoarei – cu
cheile Bicazului şi ale Bicăjelului, peştera Toşorog,
depresiunile Neamţ, Tazlău etc., culoarele de vale ale
Siretului şi Moldovei.
Principalele cursuri de ape care străbat teritoriul judeţului

sunt Bistriţa, Moldova, Siret. Lacurile sunt artificiale –
realizate în scopuri complexe, de acumulare, pentru irigaţii,
piscicultură sau agrement.
Cadrul natural variat şi generos din jumătatea de nord a
zonei, la întretăierea drumurilor dintre Transilvania şi
Moldova, a favorizat dezvoltarea aşezărilor din timpuri vechi.
Astfel, din sec. I d.Cr., pe teritoriul municipiului Piatra Neamţ,
datează aşezarea dacică „Petrodava”. În sec. XIV, Petru I
Muşat a ridicat cetatea Neamţ, iar în a doua jumătate a sec.
XV Ştefan cel Mare a ridicat la Piatra Neamţ o curte
domnească şi a întărit zidurile cetăţii.
Piatra Neamţ este un interesant obiectiv turistic care
păstrează elemente de arhitectură deosebite şi monumente
istorice precum curtea domnească cu un turn construit de
Ştefan cel Mare, muzeul de arheologie, Casa memorială
Calistrat Hogaş, mai multe mănăstiri1 - Tazlău (1497), ctitorie
a lui Ştefan cel Mare, mănăstirea Bisericani (1498), Pângăraţi
(1462), Văratec (1598), Bistriţa (1407), mănăstirea Neamţului
(sec. XIV).
Oraşul Roman are de asemenea monumente istorice
interesante:
• muzeul de istorie, care prezintă numeroase exponate
din paleolitic, bronz şi fier şi cultura geto-dacilor;
• biserica Episcopiei, ctitorie a lui Petru Rareş,
mănăstirea Secu (1564), Biserica Armenească
(1703), mănăstirea Agapia (sec. XIV);
• Casa memorială Ion Creangă la Humuleşti şi Casa
memorială Mihail Sadoveanu la Vânători.
În acest judeţ se află şi staţiunile balneoclimaterice
Băltăţeşti şi Oglinzi.
Judeţul mai oferă numeroase aspecte peisagistice inedite
şi originale, cum sunt rezervaţiile de floră şi faună, rezervaţia
geologică Pojorâta, cu vârfurile calcaroase conice Adam şi
Eva, codrii seculari – Slătioara, Giumalău, rezervaţia
1
Mai multe din elementele de interes turistic au fost prezentate în cadrul
capitolului Carpaţii Româneşti – Zona Bistriţa.
geologică şi floristică Dealul Repedea, rezervaţia forestieră

Goşman, pe valea Tarcăului.
Între localităţile Văratec şi Agapia sunt două rezervaţii
sugestiv botezate de poetul fără pereche M. Eminescu,
„Codrii de aramă” şi „Pădurea de argint”, în care predomină
gorunul şi mesteacănul. În zona municipiului Piatra Neamţ,
masivele Cozla, Petricica şi Cernegura constituie o
importantă rezervaţe paleontologică cu bogate fosilifere.
Cultura Cucuteni, una din cele mai înfloritoare civilizaţii
neolitice din Europa, este foarte bine atestată în judeţ prin
celebra „Horă de la Frumuşica”, frumosul vas de la Izvoare şi
statueta „Gânditorul” de la Târpeşti, expuse la muzeul de
istorie din Piatra Neamţ.
Judeţul Iaşi – situat în partea de nord-est a României,

dar în zona centrală a provinciei Moldova. Relieful este format
din două mari unităţi, în nord cuprinde partea sudică a
Câmpiei Moldovei – depresiunea Jijiei şi Bahlui, cu văi largi şi
inundabile – mărginită de Coasta Repede şi Coasta Iaşilor,
partea sudică a Dealului Mare şi de valea largă a Prutului.
Este specifică acestei zone clima de dealuri cu caracter
continental.
Cuprins între Prut şi Siret, are o reţea hidrologică bogată,
reprezentată de Jijia, Bahlui, Vaslui, Bârlad.
În Câmpia Moldovei, în est, cel mai important centru
turistic este Municipiul Iaşi, fostă capitală a Moldovei în sec.
XVI-XIX. Municipiul Iaşi reprezintă leagănul multor momente
cruciale, cum ar fi însemnatul act de neam, Unirea
Principatelor Române – Moldova şi Muntenia, ale cărei
mărturii se păstrează în muzeul Unirii şi în Palatul de la
Ruginoasa, monument istoric, palat al domnului Alexandru
Ioan Cuza. Aici există numeroase clădiri cu valoare istorică şi
arhitectonică:
• Ruinele oraşului medieval – sec. XV;
• Biserica Sfântul Nicolae (1491) – ctitorie a lui Ştefan
cel Mare;
• Mănăstirea Golia şi Turnul Golia (1653), ridicată de
Vasile Lupu, mănăstirea Cetăţuia (1669);
• Mitropolia Moldovei;
• Clădirea Universităţii (1893);
• Teatrul Naţional (1896), Palatul Culturii (1905);
• Muzeul de istorie al Moldovei, muzeul de artă;
• Grădina Copou;
• Casele memoriale Vasile Alecsandri şi Mihail
Sadoveanu;
• La Hârlău, a doua capitală a Moldovei sub domnia lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt, se păstrează ruinele curţii
domneşti din sec. XIV şi o biserică zidită de Ştefan
cel Mare la 1492;
• La Mirceşti, casa memorială a poetului Vasile
Alecsandri;
• Cucuteni, renumit pentru cunoscutele urme materiale
ale civilizaţiei neolitice.
În oraşul Vaslui se află ruinele Palatului domnesc şi
biserica Sfântul Ioan Botezătorul, construită pe timpul lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt. Peste tot în zonă se află numeroase
biserici de lemn.
Judeţul Bacău – situat în partea estică a ţării, pe văile

Siretului Mijlociu şi ale Trotuşului, în vest se află culmile
muntoase ale Carpaţilor Orientali – Tarcău, Oituz, Goşman,
Berzunţi iar în est dealurile şi colinele Podişului Moldovei.
Relieful este variat şi complex, reprezentat de munţi,
dealuri şi văi. Fragmentarea reliefului este mai mare şi
aspectul general este cel al unui podiş colinar ce coboară ca
altitudine spre sud. Reţeaua hidrografică este reprezentată de
Siret şi afluenţii săi: Trotuş, Tazlău, Oituz şi Caşin. Clima, în
funcţie de relief, prezintă caracteristici deosebite, fiind mai
aspră în zona de dealuri şi de munte. Existenţa a peste 22 de
izvoare minerale cu ape cloruro-bicarbonatate, sodice, uşor
sulfuroase, atermale, deosebit de eficace, atrage în mod
deosebit turiştii. Staţiunea Poiana Sărată oferă ape minerale
asemănătoare celor de la Slănic Moldova şi are 10 izvoare
cartate iar staţiunea Târgu Ocna beneficiază în plus de un
complex sanatorial la mina de sare, sanatoriul „Cristalelor de
sare”, amenajat special în adâncul minei „Salina” – apreciat

de turişti datorită meleagurilor înconjurătoare.
Bacăul este un vechi centru social şi economic al
Moldovei, menţionat documentar la 1408, în care se află
numeroase monumente istorice şi arhitectonice, cum sunt
Curţile domneşti (sec. XV), biserica Precista (1491), muzeul
de istorie, edificiul de legendă din Borzeşti, care datează din
timpul domniei lui Ştefan ce Mare, mănăstirea Caşin – ctitorie
a lui Gh. Ştefan la 1656, cetăţile dacice „Tamasidava” situate
pe partea stângă a Siretului.
De asemenea, văile Trotuşului, Siretului şi Zeletinului
configurează vetre etnografice şi folclorice băcăoane în care,
pe fondul străvechi de cultură populară, s-au nuanţat
modernisme ale creaţiei româneşti. Tot în această zonă pot fi
vizitate: Casa memorială a naturalistului Ion Borcea – la
Racova, Casa memorială George Enescu de la Tescani,
Muzeul sătesc şi grădina botanică de la Prăjeşti etc.
Judeţul Vaslui este aşezat în partea de est a României,

în partea central-vestică a podişului Moldovei. Fără a avea
bogăţia de obiective turistice care există în alte zone ale ţării,
acestea nu lipsesc însă din acest judeţ.
Teritoriul este bogat în urme care atestă prezenţa omului
din timpuri vechi, cum sunt staţiunile neolitice de la Poeneşti,
Gârceni, Perieni, din vatra oraşului Huşi şi de la Târzii; movila
Răbâia, folosită ca cetate de pământ, de lângă satul Albişa,
important punct arheologic, cetatea dacică de la marginea
satului Arsura.
În oraşul Vaslui se află ruinele Palatului Domnesc (sec.
XV), care păstrează ruinele curţii domneşti (sec. XV) şi
biserica Sfântul Ioan (1490), zidită de Ştefan cel Mare,
mausoleul lui Peneş Curcanul, ridicat în memoria ostaşilor
căzuţi în războiul de independenţă. La Bârlad, capitală de
judeţ şi curte domnească (sec. XIV-XV), există două biserici
din sec. XVII, la Huşi se află Palatul Domnesc din sec. XV şi
biserica domnească din sec. XVI. În întreg judeţul există
biserici de lemn, 26 la număr, care atestă vasta întindere din
trecut a codrilor de aici, şi o mănăstire veche la Floreşti.
Judeţul Vrancea este situat în partea de sud, sud-est a

ţării, la curbura Carpaţilor Orientali, străveche vatră a
civilizaţiei noastre, şi constituie o punte de legătură între cele
trei provincii – Moldova, Ţara Românească şi Transilvania.
Relieful este variat şi dispus în trepte de la vest la est. În vest
sunt munţii Vrancei, care se continuă spre est cu dealurile
subcarpatice, care închid depresiuni intracolinare şi
subcarpatice, cea mai mare fiind depresiunea Vrancei. În est
se află o câmpie piemontală şi lunca Siretului Inferior.
Reţeaua hidrografică este formată din Siret, Putna, Milcov,
Râmnic, Şuşiţa.
• Focşani reprezintă unul din oraşele în care se află
monumente cultural-istorice importante: bisericile
Sfântul Ioan (1661), Profetul Samuil (1756), Uliţa
Mare a Unirii, liceul Unirii, muzeul (1920);
• la Odobeşti: monumente istorice, beciurile domneşti
(sec. XV), monumentul eroilor de la 1916, iar în
apropiere se află Cetăţuia, pe locul, se pare, al fostei
cetăţi Crăciuna, şi mănăstirea Mera, ctitorie a lui
Matei Basarab (1645), un muzeu şi Mausoleul
închinat eroilor de la 1916;
• Casa memorială a marelui geograf Simion Mehedinţi;
• Casa memorială Alexandru Vlahuţă la Dragoslavele.
Aproape la fiecare pas apar elemente care amintesc de
actul Unirii de la 1859 – bine reprezentat în Muzeul de istorie,
secţia Unirii, din Focşani, în memoria celor care au luptat în
războiul de independenţă au fost ridicate monumente la
Păuneşti, Vârtescoiu şi în municipiul Focşani. În amintirea
evenimentelor de la 1917 au fost construite mausolee la
Mărăşeşti, Mărăşti, Soveja şi Focşani.
Ţara Vrancei păstrează elemente etnografice şi folclorice
foarte interesante, cum ar fi portul popular, cu veche tradiţie
dacică, obiceiurile vechi, ca jocurile cu măşti – Nereju, Paltin,
Maruja, Spulber – feţele şi stâlpii caselor cioplite artistic,
furcile de tors, fluierele ciobăneşti. De mare frumuseţe este şi
creaţia populară orală, Vrancea fiind locul de origine al
baladei Mioriţa. Foarte răspândite în această zonă sunt
izvoarele sulfuroase – Jitia, Pucioasele, în comuna Vizantea-

Livezeni, ape bogate în brom, iod, clor şi sulf (staţiunea
Vizantea, 1882).
Judeţul Galaţi este situat în partea de est a României, la

exteriorul arcului carpatic, ocupând zona de înterpătrundere a
marginilor provinciilor fizico-geografice est-europeană, sud-
europeană şi, în parte, central europeană, situaţie care se
reflectă şi în celelalte componente, clima, flora, fauna.
Galaţiul, străveche aşezare comercială, port la Dunăre,
concentrează obiective turistice – monumente istorice –
biserica fortăreaţă Precista (sec. XVII), biserica Mavromolu
(1689), liceul Vasile Alexandri (1867), muzeul judeţean de
istorie. În apropierea oraşului pot fi vizitate ruinele şi cetatea
de la Bărboşi, aşezare dacică importantă, continuată sub
romani ca „Cetatea lui Traian”.
În Mânjina se află Casa memorială Costache Negri.
De remarcat este şi prezenţa în limitele judeţului a luncilor
Dunării şi Siretului, care oferă privelişti frumoase şi variate şi
sunt importante arii de pescuit şi vânătoare.
2.5 Muntenia şi Oltenia de Nord
Principala caracteristică a reliefului este varietatea şi

dispunerea în forma unui vast amfiteatru, în trepte care se
succed de la nord la sud, pe diferenţe de nivel, oarecum
proporţional repartizat, cuprinzând aproape toate unităţile
geomorfologice carpato-trans-danubiene.
Treapta cea mai înaltă – partea nordică – o formează
munţii cu altitudini de peste 1400 m. Zona deluroasă, cu
înălţimi cuprinse între 400-900 m formează treapta mijlocie şi
ocupă aproximativ partea mediană a judeţelor Prahova,
Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi. Câmpia, cu
înălţimi de până la 400 m, se dispune în partea sudică şi se
prezintă ca un plan uşor înclinat.
Judeţul Buzău se află situat în partea de sud-est a ţării şi

ocupă cea mai mare parte a bazinului hidrografic al râului cu
acelaşi nume, la curbura Carpaţilor, şi cuprinde în mod
armonios forme de relief dispuse în trepte, variat – munţii:
Vrancei şi Buzăului, în partea de nord, dealurile subcarpatice:
Istriţa, Ciolanu, Măgura, Burduşoara şi câmpie: partea de
nord-est a Câmpiei Române.
Obiectivele turistice sunt concentrate în trei sub-zone şi
două centre ale zonei turistice Buzău:
• sub-zona Siriu-Penteleu cu: lacul Vulturilor, creasta
Mălăieci, valea Siriului, valea Buzăului, defileul şi
lacul de acumulare de la Siriu, culmile Penteleu şi
Podul Calului, „Focul Viu” de la Slănic, Bâsca
Chiojdului;
• Nişcov, cu obiectivele turistice „Sarea lui Buzău” de la
Bădila, platoul carstic de la Izvorul Sărat – Medelic;
• Grunjul de la Mănzăleşti;
• platourile cu vulcani noroioşi de la Berca, Pâclele
Mari, Arbăneşti, popular numiţi „fierbători”, fenomen
geologic interesant;
• sub-zona Buzău-Râmnic, la fâşia de contact dintre
subcarpaţi şi câmpie, cu obiectivele reprezentative,
social-istorice şi cultural-artistice în oraşele Buzău şi
Râmnicu-Sărat.
Judeţul Prahova se desfăşoară pe direcţia NNV/SSE pe

harta României. Masivele muntoase din această zonă sunt:
masivul Bucegi, partea sa de est, pe care sunt aşezate Sinaia
şi Buşteni, munţii Gârbova şi munţii Grohotiş, care ocupă
spaţiile între văile Prahovei, Azugăi, Doftanei şi Teleajenului,
continuând cu zona subcarpatică, a dealurilor Istriţa, Dealul
Mare şi apoi cu Câmpia Ploieştilor, unitate mai înaltă,
piemontală, a Câmpiei Române.
Acest judeţ este traversat de multe râuri, Prahova, cel mai
mare colector al apelor din judeţ, Azuga, Doftana, Teleajen, şi
are mai multe lacuri. Acestea au fost formate prin bararea
naturală cu aluviuni a unor mici afluenţi:
• lacul Balta Doamnei, prin dizolvarea sării din

subteran;
• lacul Paştelui şi lacul Bisericii din Câmpina;
• lacuri formate în încăperile fostelor ocne de sare de la
Slănic;
• lacurile sărate de la Teleaga. Datorită conţinutului
bogat în săruri, aceste lacuri sunt utilizate pentru
balneoterapie şi pentru agrement;
• lacul de acumulare Paltinul.
Judeţul Dâmboviţa este situat în partea de sud a

Carpaţilor Meridionali şi se suprapune bazinelor hidrografice
ale râurilor Ialomiţa şi Dâmboviţa. Relieful judeţului este
dispus în trei etaje, la nord munţii Bucegi şi Leaota, continuă
cu o zonă deluroasă, parte din Subcarpaţii Munteniei şi
Piemontul Cândeşti, iar în sud, cu câmpia înaltă a Târgoviştei.
Zona deluroasă şi de câmpie reprezintă aproape 90% din
suprafaţa sa. Lacurile existente sunt din cele amenajate
pentru creşterea peştelui: lacul Butimaru, lacul Crevedia şi
pentru acumulare: lacul Pucioasa, lacul Scropoasa etc.
Judeţul Argeş este situat în partea central sudică a ţării

şi cuprinde cea mai mare parte a bazinului superior al râului
Argeş, de la care şi-a luat şi numele.
• treapta cea mai înaltă de relief înscrie în peisaj cei
mai înalţi munţi din ţară: Făgăraş, cu înălţimi de peste
2500 m. Între văile Dâmboviţei şi Oltului există 140 de
vârfuri ce trec peste 2000 m altitudine (Negoiu 2535
m, Moldoveanu 2534 m), despărţiţi de masivul Bucegi
prin culoarul Bran-Rucăr;
• a doua treaptă este formată din Subcarpaţi şi podişul
Getic, reprezentat prin platformele Cândeşti şi
Cotmeana, cu înălţimi între 200-500 m continuate
spre sud printr-un relief uşor vălurit de câmpie
piemontană. La contactul dintre munţi şi dealuri, de-a
lungul râurilor, apare un şir de depresiuni
subcarpatice, printre care Câmpulung, pe râul
Târgului, Nucşoara, pe râul Doamnei, Arefu-

Căpăţâneni, pe râul Argeş;
• Câmpia Română este treapta cea mai coborâtă a
reliefului şi este reprezentată de Câmpia Piteştilor şi
Câmpia Găvanu-Burdea.
Teritoriul judeţului este străbătut de o bogată reţea de
râuri şi văi care aparţin bazinelor hidrografice Argeş, Vedea,
Olt. Zona montană şi deluroasă este presărată de 18 lacuri:
• naturale – glaciare, situate în partea estică a munţilor:
Bucla, Capra, Galbena, Roşu, Iezer
• artificiale – amenajate pe cursul râurilor, cel mai
reprezentativ fiind Vidraru pe Argeş.
Judeţul Vâlcea este situat în jumătatea sudică a

României – partea de nord-est a Olteniei. Dispunerea
reliefului în trepte, orientarea culmilor montane şi
subcarpatice, în general pe direcţia est-vest şi a colinelor
piemontane pe direcţia nord-sud, aspectul văilor şi
depresiunilor, prezenţa luncilor de-a lungul apelor curgătoare,
particularităţile geomorfologice ale formelor de relief arată o
varietate a reliefului. În nord se află zona cea mai înaltă –
muntoasă, Carpaţii Meridionali, munţii Lotrului şi partea de
vest a munţilor Făgăraş, Căpăţânei şi Cozia. Între aceşti
munţi se întinde Ţara Loviştei, traversată de valea Oltului. În
sudul munţilor se află o zonă mai joasă, cu relief deluros –
subcarpaţii Getici şi podişul Getic – cu o alcătuire geologică
complexă. În componenţa acestor trepte de relief se găsesc
diverse văi şi depresiuni.
Judeţul este străbătut de o bogată reţea de ape – axa
prinicpală o constituie Oltul – cu afluenţii săi Lotrul, Topolog,
Olăneşti, Bistriţa, Olteţul. De asemenea se află lacuri:
• glaciare – din munţii Zănoaga Mare, Iezerul Parâng,
Singuratecul;
• sărate – la Ocnele Mari şi Ocniţa – folosite în scopuri
terapeutice;
• artificiale – datorate construcţiilor hidroenergetice:
lacul Vidra pe Lotru, Călimăneşti etc.
Judeţul Gorj – situat în partea de sud-vest a ţării şi în

nordul Olteniei, pe cursul mijlociu al Jiului. Relieful judeţului
se dispune în trepte distincte, de la nord la sud, în trei mari
unităţi fizico-geografice: Carpaţii Meridionali – munţii Vâlcea şi
Parâng, care spre sud se continuă cu Subcarpaţii Getici (ai
Gorjului) şi dealurile colinare, în sud, care aparţin podişului
Getic.
Teritoriul judeţului este traversat de la nord la sud de o
reţea hidrografică bogată, reprezentată de Jiu şi afluenţii săi,
Gilortul, Şuşiţa, Jaleşul, Amaradia, Cerna. De asemenea, se
găsesc lacuri glaciare: Pasărea, Godeanu, Slăveiu etc.
Judeţul Mehedinţi – situat în sud-vestul ţării, are un relief

foarte variat, reprezentând de asemenea toate unităţile
caracteristice ale României: de la munţi – Mehedinţi şi Cernei,
la următoarea treaptă – podişul Mehedinţi şi dealurile
subcarpatice ale Motrului, cu depresiuni: Baia de Aramă, şi
câmpii: câmpia Blahniţei, subdiviziune a Câmpiei Române –
alcătuită în cea mai mare parte din terasele şi lunca Dunării şi
văile largi ale râurilor Drincea şi Blahniţa.
Reţeaua hidrografică este reprezentată în sud de Dunăre
şi afluenţii ei: Cerna, Topolniţa, Blahniţa, Drincea, iar în nord
Motru cu Coşuştea şi Huşniţa.
Vegetaţia, fauna şi solurile sunt specifice zonei temperate
şi diferenţiind de la o treaptă la alta a reliefului.
Pe culmile înalte ale munţilor se găsesc păşuni alpine cu
plante ierboase şi perene şi o faună săracă datorită lipsei
hranei şi adăpostului. Cel mai valoros element este capra
neagră. În zona mai joasă a dealurilor, pădurile ocupă mari
spaţii – în etajul superior al pădurii sunt coniferele – brad,
pin, molid, apoi fagul şi stejarul către regiunile deluroase. Aici
fauna este bogată pentru că pădurea oferă condiţii de
adăpost şi de hrană atât pentru mamifere cât şi pentru păsări,
multe de interes cinegetic: ursul brun, cerbul, mistreţul, râsul,
căprioara, vulpea, lupul. Apoi, pe treapta următoare, de mai
jos, vegetaţia este specifică silvostepei, cu pajişti şi pâlcuri de
pădure de stejari. Apele râurilor şi lacurilor de acumulare au
faună foarte bogată. În zona de munte păstrăvi, mreană iar în

apele de deal crap, caras etc.
Clima în această zonă a Munteniei şi Olteniei de Nord
diferă, de la continentală în est la temperat-continentală cu
cât ne îndreptăm spre vest, unde se resimt şi uşoare influenţe
mediteraneene, şi având anumite nuanţe care se suprapun
unităţilor de relief – dispuse dinspre nord înspre sud.
Varietatea reliefului, cu forme care se succed de la nord
spre sud, cu apele puternice şi văile pitoreşti, prezenţa unor
factori climaterici diferiţi, a unor ape minerale cu influenţe
binefăcătoare, cu un fond cinegetic valoros şi o floră variată,
asigură acestei zone un potenţial turistic deosebit.
Judeţul Buzău – cadru natural, prin varietatea şi

complexitatea peisajului, la care se adaugă bogăţia
elementelor de ordin istoric, etnografic şi folcloric, asigură
zonei un patrimoniu turistic deosebit.
Municipiul Buzău, menţionat documentar în 1431, are
următoarele obiective turistice importante:
• biserici, Episcopia Buzăului (sec. XVI) şi muzeul său,
biserica Banu (sec. XVIII);
• muzeul judeţean de istorie;
• două monumente funerare, realizate de Constantin
Brâncuşi la Râmnicu Sărat;
• biserica numită Mănăstirea (1691-1697), ridicată de
Mihai Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu,
valoros monument de arhitectură veche românească;
• mănăstirea Brebu (1668) la Sărata Monteoru;
• schitul Nifon, mănăstirea Ciolanu şi schitul Cetăţuia,
în apropierea localităţii Măgura;
• urme materiale ale civilizaţiei neolitice şi a epocii
bronzului, la Merei-Sărata-Monteoru;
• castru roman de la Pietroasele, unde a fost găsită
“Cloşca cu puii de aur”, din sec. IV, apreciată ca
element al civilizaţiei celtice;
• staţiunea balneoclimaterică Monteoru, cu băile şi
mina de petrol;
• parcul Grâng de lângă Buzău;
• în câmpie, pădurile Frasinu şi Spătaru, rezervaţii

naturale – lacurile Balta Albă, Amara, Costeiu etc;
• tabăra de sculptură de la Măgura.
În judeţul Prahova se remarcă câteva zone turistice

interesante: Valea Prahovei şi masivul Bucegi, împreună cu
şirul staţiunilor Breaza, Sinaia, Buşteni, Azuga; Valea
Teleajenului cu munţii Ciucaş, cu staţiunile Cheia şi Slănic,
Valea Doftanei, Azugăi.
În acest judeţ întâlnim o multitudine de obiective turistice,
care ţin de cultura materială şi spirituală a poporului român,
monumente istorice şi social-culturale:
• Târguşorul vechi, fost important oraş al Ţării
Româneşti în sec. XVI, târg şi loc de vamă care
păstrează pe teritoriul său urmele a cel puţin 10
civilizaţii, începând cu paleoliticul superior, urmele
unui castru roman şi ruinele cetăţii lui Mircea cel
Bătrân (sec. XIV), ale caselor domneşti (sec. XV-
XVII), ale bisericii Târgului (sec. XVI);
• comuna Pietroasele, renumită pentru tezaurul Cloşca
cu puii de aur, descoperită în 1837, de mare valorare
istorică;
• castelul Peleş (1873-1914) şi mănăstirea Sinaia
(1695), pe valea Teleajenului, mănăstirile Cheia
(1835) şi Suzana (1740);
• în împrejurimile staţiunii Sinaia, puncte turistice de o
mare frumuseţe: Piscul Câinelui, Poiana Stânii,
Izvorul Rece etc.
• staţiunea climaterică Slănic, veche aşezare de
moşneni, în care numeroase izvoare cloruro-sodice s-
au format în gropile vechilor saline, lacuri folosite
pentru tratamentul balnear – Baia Baciului, Baia
Verde şi Baia Roşie. Aici, în muntele de sare, există o
frumoasă grotă – Grota Miresii, cu un lac foarte
pitoresc;
• multe muzee de artă, de istorie, memoriale I.L.
Caragiale, N. Grigorescu şi B.P. Haşdeu în oraşul
Ploieşti, muzeul memorial Nicolae Iorga la Văleni şi

multe biserici;
• biserica Galbena (1671) la Urlaţi, biserica Sfinţii
Împăraţi în Băicoi, cu icoane pictate de Nicolae
Grigorescu.
Frumuseţile peisajului dâmboviţean – prin condiţiile

sale naturale, monumente istorice şi arhitectonice, folclorul
său, au darul de a stârni admiraţia turiştilor. În acest judeţ se
disting mai mule zone turistice:
• zona turistică Târgovişte şi împrejurimile, cu
monumente din sec. XV-XVII, ruinele Curţii Domneşti,
Turnul Chindiei, mănăstirea Dealu, monument de artă
feudală românească (1499-1515), mănăstirea
Viforâta (sec. XVI) şi Mărgineni (1646);
• zona turistică Valea Dâmboviţei – cu vestigii istorice
din comuna primitivă şi perioada formării poporului
român;
• zona Potlogi-Răcari, cu importante obiective turistice,
Palatul Brâncovenesc de la Potlogi (sec. XVIII),
important monument de arhitectură brâncovenească;
• zona turistică ce găzduieşte staţiunile
balneoclimaterice Pucioasa şi Vulcana Băi, cu ape
iodurate, bicarbonate, sulfuroase;
• zona de munte care oferă mare varietate de peisaje,
chei, peşteri – peştera Ialomicioara, Cheile Tătarului
şi Zănoaga.
În oraşul Târgovişte se găsesc: muzeul de istorie, muzeul
tiparului şi cărţii vechi româneşti, muzeul scriitorilor
târgovişteni, conacul Văcăreştilor (1698-1699), Casa
memorială I.L. Caragiale.
Judeţul Argeş – şi în acest judeţ se individualizează mai

multe zone turistice:
Zona din nordul judeţului (munţii Făgăraş şi Subcarpaţii
Getici), renumită pentru relieful carstic bogat în forme
specifice, peşteri: Urşilor, Dâmbovicioara etc., chei: cheile
Dâmboviţei, Dâmbovicioarei, Argeşului; de un pitoresc

deosebit în această zonă este culoarul Rucăr-Bran.
Cele mai multe obiective turistice sunt însă în oraşele
mari: Câmpulung, atestat documentar la 1300, a fost prima
reşedinţă a domnului Ţării Româneşti, Basarab I. Aici există
complexul feudal Negru Vodă, cu mănăstirea Negru Vodă
(sec. XIV), mai multe biserici din sec. XVI-XVIII; în apropiere
se află Nămăieşti, cunoscut pentru mausoleul eroilor de la
1916 de pe muntele Mateiaşu, biserica rupestră (sec. XVI),
castrul Jidova de la Pescăreasca.
În Piteşti, printre alte monumente istorice, se numără şi
biserica domnească (1656), Schitul Trivale.
Curtea de Argeş – atestat documentar la 1330, a fost
reşedinţă voievodală în sec. XIII şi capitală a Ţării Româneşti
în sec. XIV-XV. Aici se află ruinele bisericii Sân Nicoară (sec.
XIV) şi ale Curţii Domneşti, mănăstirea Curtea de Argeş
(1517), ctitorie a lui Neagoe Basarab. În apropierea oraşului
se află mănăstirea Cotmeana (1389). În judeţ se mai află o
străveche fortificaţie (sec. XIII), pe valea Orăţii, cunoscută sub
numele de Cetatea de la Orăţii. În apropiere de comuna
Cetăţi se află o biserică rupestră, un schit al lui Negru Vodă,
săpat în vârful dealului, Cetăţuia, şi ruinele construcţiilor de la
poalele Cetăţuiei, Conacul Goleşti (1640), unde este
organizat un muzeu istoric, etnografic, o expoziţie a
începuturilor învăţământului naţional, un muzeu memorial al
familiei.
Judeţul Vâlcea, prin aşezarea sa geografică, beneficiază

de toate caracteristicile unei zone turistice complexe.
Spre nord, armonia teritoriului cu priveliştea deosebită a
defileelor Oltului şi Lotrului – defileul Oltului între Cozia şi
Turnu Roşu, în special, cheile sălbatice ale Bistriţei şi
staţiunile balneoclimaterice Călimăneşti, Olăneşti, Govora,
Ocnele Mari, sunt obiectivele turistice de o mare frumuseţe
deja cunoscute.
Pe teritoriul acestui judeţ cercetătorii spun că există
aşezări străvechi datând încă din neolitic. În epoca dacică, pe
locul actualului oraş Ocnele Mari, se află o mare cetate
dacică. În Dacia Romană se aflau aşezări militare romane –

Arutela, Rusidava, Sarcidava, Castra Traiana etc., unele din
acestea continuând vechile dave dacice. Se păstrează bine
ruinele castrelor romane de la Sâmbotin şi Momoteşti. În
defileul Oltului se poate admira masa lui Traian – stânca
tăiată de romani, precum şi inscripţia romană de pe muntele
Ganga Câineni. Oraşele din Vâlcea şi împrejurimile lor sunt
importante centre cultural-istorice în care se află deosebite
monumente istorice de mare valoare artistică, biserici (sec.
XVI-XIX), între care biserica Cetăţuia şi biserica fostului schit
Inăteşti, în Vâlcea, vechiul schit, ctitorie a lui Neagoe Basarab
(1522) din parcul Călimăneşti. De o mare valoare istorică în
Vâlcea sunt mănăstirile. Cea mai cunoscută, Cozia (1388), la
poalele muntelui Cozia, Arnota (1633), ctitorie a lui Matei
Basarab, mănăstirea Hurezi (sec. XVII), ctitorie a lui
Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea dintr-un lemn (sec.
XVI), mănăstirile Govora, Turnu, schitul Nucet (1747), schitul
Cornetu, mănăstirea Bistriţa (sec. XV) din comuna Costeşti,
în biserica căreia se află picturi de Gh. Tătărăscu, din
perioada tinereţii. Prezintă interes de asemenea, muzeul
dedicat lui Nicolae Bălcescu, în comuna cu acelaşi nume,
muzeul istoric şi culele de mare valoare arhitectonică de la
Măldăreşti.
Judeţul Vâlcea este cunoscut şi ca o zonă interesantă din
punct de vedere etnografic şi folcloric, având constituit un
muzeu etnografic.
Judeţul Gorj. Aşezarea geografică, în imediata apropiere

a masivelor muntoase Parâng, Godeanu, munţii Cernei,
situează judeţul printre regiunile în care se îmbină armonios o
serie de factori care susţin o activitate turistică deosebită.
Frumuseţi naturale deosebite pot fi văzute în:
• localităţile Valea Sohodolului, Obârşia Lotrului şi pe
valea Galbenului;
• în sudul Parângului, unde este situată peştera Muierii,
în care poate fi admirată „Sala minunilor”, cu
formaţiuni, dantelării de piatră deosebite, peşterile
Polovragi şi Cloşani;
• Poiana Narciselor de lângă Târgu Jiu, rezervaţie

naturală;
• staţiunea balneoclimaterică Săcelu, cu izvoare
minerale deosebite.
Oraşul Târgu Jiu şi împrejurime concentrează
monumente deosebite de arhitectură românească şi
monumente istorice de mare valoare.
La Curtişoara se află Cula lui Coroiu (1785), monument
de arhitectură veche românească. Mai amintim şi de castrul
roman de la Bărleşti-Bumbeşti (sec.II). De renume se bucură
mănăstirile din zonă, Polovragi, Crasna, Laici şi deosebită
este mănăstirea Tismana (sec. XIV), construită de Radu
Basarab şi Mircea cel Bătrân, în care a fost amenajat un
muzeu cu piese rare de artă, picturi, veşminte, precum şi
biserica de lemn din Cerşani-Padeş.
În acest judeţ se găsesc locuri cu rezonanţă istorică,
legate de activitatea lui Tudor Vladimirescu – Padiş, unde se
află monumentul care aminteşte de proclamaţia de la 1821.
Alte locuri cu rezonanţa istorică sunt: Hobiţa, locul de origine
a lui Constantin Brâncuşi şi, bineînţeles, Complexul Sculptural
realizat de Brâncuşi între anii 1937-1938, mausoleul şi Casa
memorială Ecaterina Teodoroiu.
Judeţul Mehedinţi. Ca şi celelalte judeţe, Mehedinţi

constituie o arie turistică importantă. Această valoare turistică
este dată de peisajul natural variat, cu numeroase forme de
relief specifice, cum este Valea Dunării şi Podişul Calcaros,
cu forme carstice deosebite, multe monumente ale naturii şi
de monumentele istorice remarcabile din zonă.
Principalele zone de interes turistic sunt:
• zona Porţile de Fier I, care cuprinde sub-zonele
Cazane, sistemul hidroenergetic şi de navigaţie
„Porţile de Fier”, insulele Golu şi Simion. Întâlnim şi
numeroase forme carstice: peştera de la Topolniţa cu
un sistem de galerii deosebit, podul natural de la
Ponoare;
• zona Strehaia şi zona Porţile de Fier II.
Municipiul Turnu Severin este situat pe una din terasele

superioare ale Dunării şi s-a dezvoltat în timp pe cetatea
romană Drobeta - constituită ca punct de pază a Dunării, în
urma construirii de către Apollodor din Damasc (103-104) a
podului peste Dunăre - şi care este amintit la 1233 sub
numele de Severin. Oraşul Turnu Severin are o tradiţie
istorică dată de frumuseţea sa şi deţine o bogăţie de
monumente istorice: ruinele romane - castrul, băile, urmele
podului lui Traian şi ruinele construcţiilor medievale (sec. XII-
XV);
Alte obiective turistice importante ale judeţului sunt:
ruinele aşezării romane Dierna, pe care s-a dezvoltat noul
oraş Orşova; fosta reşedinţă a banilor Olteniei, vechea
aşezare Strehaia (sec. XV), cu mănăstirea Strehaia (1645)
ridicată de Matei Basarab. Mai amintim mănăstirea Vodiţa
(sec. XIV) şi mănăstirea zidită de familia Craioveştilor la Gura
Motrului, schitul Topolniţa (1646) pe valea Topolniţei. La
Cerneşti, fosta reşedinţă a judeţului (sec. XVI), unde şi-a
început activitatea profesorul Ion Maiorescu, tatăl lui Titu
Maiorescu, se păstrează Cula (1800) în care a locuit Tudor
Vladimirescu, transformată ulterior în Casă memorială.
2.6. Câmpia Română
Câmpiile ocupă o mare parte din teritoriu ţării noastre,

aproape 33 %. Cea mai mare dintre ele, Câmpia Română, se
întinde de la nord de Dunăre, de la Drobeta-Turnu Severin
până la Galaţi, brăzdată de văi largi care se termină spre
Dunăre în terase şi o luncă largă.
Prin configuraţia sa generală, acestă zonă prinde în aria
ei teritorii pe care sunt situate mai multe judeţe dar care,
datorită reliefului său specific, se caracterizează prin diferenţe
mici ale condiţiilor fizico-geografice.
Judeţul Brăila este situat în partea de nord-est a

Câmpiei Române şi are în general un relief de şes neted,
singurele „accidente” de teren fiind apele curgătoare, crovurile

şi cuvetele lacurilor. Cea mai importantă arteră hidrografică
este Dunărea, cu cele două braţe principale, braţul Măcin
(Dunărea Veche), spre Dobrogea, şi braţul Cremenea spre
Câmpia Brăilei, care închid la mijloc fosta Baltă Mare a
Brăilei. În jurul Brăilei se întâlnesc şi multe lacuri:
• de stepă: Ianca, Plopul etc.;
• de luncă: Ciulniţa, Blasova;
• de meandre, în special în lunca Dunării: Lacul Sărat
şi Movila Miresei;
• artificiale, create pentru irigaţii sau pescuit: Grădiştea,
Însurăţei etc.;
Judeţul Ialomiţa – situat în sud-estul ţării, în

subdiviziunea estică a Câmpiei Române şi anume Bărăganul,
este o întindere netedă acoperită cu un strat gros de loess.
Reţeaua hidrografică a judeţului este reprezentată de Dunăre,
cu braţele Borcea şi Dunărea Veche, râurile Ialomiţa şi
Prahova, lacuri de lunca – Piersica, lacuri de albie – Amara şi
limanuri fluviatile – Strachina, Sineşti, Hagieşti. În relieful
acestei zone o notă specifică o dau lunca Dunării şi lunca
Ialomiţei.
Judeţul Ilfov este situat în partea sudică a României, în

mijlocul Câmpiei Române, pe mănunchiul afluenţilor bazinului
inferior al Argeşului. Relieful este format din câmpii, brăzdate
de ape: Ialomiţa, Argeş şi Dâmboviţa, şi luncile Dunării şi
Argeşului.
Judeţul Teleorman – situat tot în partea de sud a ţării, în

mijlocul Câmpiei Române, cuprinde trei din subunităţile sale:
în sud – Câmpia Burnasului, în nord – Câmpia Găvanu-
Burdea, în vest – Câmpia Câlmăţuiului. Relieful este tipic de
câmpie, cu o reţea hidrografică formată din râurile Teleorman,
Vedea şi Câlmăţui, cu lunci pe văile lor, cu lacuri naturale (de
crov, de luncă, de braţ părăsit, de meandru), artificiale şi
eleştee: Vităneşti, Măgura, Suhaia etc., cu o bogată faună
piscicolă.
Judeţul Olt – situat în sudul ţării, axat pe cursul inferior al

râului ce i-a dat numele, face parte din categoria judeţelor
riverane Dunării. Pornind din nord, pe zona de dealuri
aparţinând podişului Getic, cunoscut în această zonă sub
numele de platforma Cotmeea, se întinde pe Câmpia
Cracăului, Câmpia Boianului şi Câmpia Burnasului. Reţeaua
hidrografică este reprezentată de Dunăre, Olt şi afluenţii săi
Olteţ şi Vedea.
Judeţul Dolj este situat în partea de sud-vest a ţării, de o

parte şi de alta a cursului inferior al Jiului. Relieful său
cuprinde în partea de nord Câmpia piemontană a Bălăciţei,
partea sudică a podişului Getic şi Câmpia Olteniei, formată
din terasele Dunării, care se lasă în trepte spre sud. Apele
sunt reprezentate de Jiu şi afluenţii săi: Motru, Argetoaia,
Amaradia şi alţii, şi în partea de sud de Dunăre.
Clima în Câmpia Română este continentală în partea de
est a zonei, cu anumite nuanţe temperate datorită unor
condiţii locale specifice (apropierea Mării Negre), spre
temperat-continentală spre vest, cu influenţe mediteraneene.
Un rol deosebit de important asupra mărimii şi variaţiei în timp
a fenomenelor meteorologice, îl are poziţia sudică a judeţelor
şi expunerea reliefului în amfiteatru.
Fitogeografic, întreg teritoriul are caracteristici de stepă şi
silvostepă, cu o vegetaţie diversă, geo-botanică adaptată
condiţiilor locale. Multe din speciile de arbuşti şi ierboase
prezintă interes medicinal.
În raport cu formele de relief, mediile de viaţă şi vegetaţia
din zonă, există fauna de stepă, fauna de pădure, acvatică şi
fauna de interes vânătoresc. Speciile reprezentative sunt:
• rozătoarele – iepurele de câmp, căţelul pământului,
popândăul;
• carnivorele – vulpea, viezurele, dihorul de stepă, mai
rar lupul;
• păsările călătoare, sedentare şi păsările de peisaj:
dropia, foarte rară, declarată monument al naturii,
prepeliţa, potârnichea, prigoria, graur, fluierar,
ciocârlie, sitar, lişiţă, raţă mare;

• reptile: şopârla de stepă, şerpi;
• specii acvatice: vidra, nurca, bizam, crapul, ştiuca,
somnul;
• faună de interes cinegetic: căpriori, iepuri, mistreţi,
fazani etc.
Configuraţia geografică a zonei arată că aceasta este de
câmpie întinsă, străbătută de câteva artere hidrografice şi se
constituie în cea mai mare parte în suprafaţă agricolă şi de
aceea, la prima vedere, nu prezintă interes pentru turism. Cu
toate acestea, există un patrimoniu turistic natural specific,
legat de caracteristicile peisajelor geografice, date de reţeaua
hidrografică, de salba de lacuri şi limanuri fluviale, de poziţia
de tranzit a unor judeţe, de crearea unor rezervaţii naturale.
Zona dispune însă de numeroase obiective turistice,
social culturale şi arhitectonice.
Judeţul Brăila oferă amatorilor de turism posibilităţi de

drumeţie pentru a cunoaşte locuri specifice zonei de câmpie
şi mai ales a peisajului Dunărean: călătorii pe Dunăre, spre
bazinele piscicole Vultureni, Jilău şi Măxinei şi staţiunea Lacul
Sărat, care are ape tămăduitoare şi o peisagistică deosebită.
Brăila este vechi port la Dunăre şi păstrează un interesant
obiectiv turistic: ruinele cetăţii (sec. XIV-XVI), şi numeroase
locuri care amintesc de oameni de cultură ce au trăit aici:
Panait Cerna, Panait Istrati, Anton Bacalbaşa, Mihai
Sebastian, Haricleea Darclee.
Judeţul Ialomiţa. În periplul turistic ialomiţean pot fi

văzute vestita davă dacică de la Piscul Crăsanilor, crucile
cioplite în piatră, care marcau trecerea oierilor, barajul şi lacul
de acumulare de la Dridu, mănăstirea Piteşteanu, mănăstirea
Sfinţii Voievozi din Slobozia, care datează din anii domniei lui
Matei Basarab, biserica de la Poiana, muzeul judeţean din
Călăraşi cu colecţii bogate din istoria Bălţii Dunării şi
Bărăganului, Casa memorială Ionel Perlea de la Ograda.
Judeţul Ilfov. Pe teritoriul judeţului se găsesc numeroase

vestigii istorice, care atestă o bogată viaţă materială.
Săpăturile arheologice au scos la iveală urme materiale din
paleolitic şi neolitic, alte dovezi materiale care vorbesc despre
procesul formării poporului român şi al limbii române, despre
procesul de constituire a aşezărilor feudale îndeosebi. Cultura
neolitică este foarte bine reprezentată în aşezările de la
Gumelniţa, Căcioarele, Vidra, cultura geto-dacică este
reprezentată prin cetatea Popeşti-Argeş iar cultura materială
a sec. VIII-X prin cercetările de la Dridu. Se mai pot vedea
urmele vechii cetăţi romane Daphne, pe care Constantin cel
Mare a reconstruit-o sub numele de Constantiana şi pe care
azi se află oraşul Olteniţa. Alte obiective: castelul lui Barbu-
Vodă Ştirbei (sec. XIX), podul de la Călugăreni, unde în 1595
Mihai Viteazu a învins oastea lui Sinan Paşa. Mare
importanţă turistică au zonele Buftea, Brăneşti, Cernica şi
Mogoşoaia, cu renumite vestigii istorice şi culturale: palatul
Mogoşoaia (1702), mănăstirile Pasărea, Cernica, Ţigăneşti,
Snagov, Buftea, Mogoşoaia (sec. XIX), Căldăruşani (1638).
Amintim şi de rezervaţiile naturale Comăna şi Snagov, resturi
ale vechiului Codru al Vlăsiei, lacul Snagov, vechi liman al
Ialomiţei.
Municipiul Bucureşti este zona turistică în care se

concentrează majoritatea obiectivelor de interes turistic
amenajate, numeroase monumente istorice, social-culturale şi
arhitectonice. Deosebit de interesante sunt monumentele
istorice: Curtea Veche (sec. XIV), biserica Curtea Veche,
complexul patriarhiei (1654-1665), Palatul Copiilor (1669),
biserica Colţea (1701 – 1702), Spitalul Colţea (1704), Hanul
lui Manuc (sec. XIX), Casa Leuş Vernescu (sec. XIX), Palatul
Ghica Tei (1822), Palatul Şuţu (1833), Universitatea Bucureşti
(1857), Casa Universitarilor (1860-1862), Ateneul (1885-
1888), Palatul de Justiţie (1890), Foişorul de Foc (1892 –
1893), Palatul Poştelor (1894 – 1900), Palatul Regal (1930-
1937), Casa Centrală a Armatei (1912), Teatrul de Operă şi
Balet (1953), multe biserici şi alte monumente la fel de
importante şi care pot fi identificate de cei doritori în orice ghid

al Bucureştiului.
Foarte numeroase sunt monumentele de artă, busturile
unor mari personalităţi ale culturii şi istoriei neamului din
Cişmigiu, statuile din Piaţa Universităţii şi în multe alte părţi
ale oraşului, Arcul de Triumf, Monumentul Aviatorilor etc.,
fântânile oraşului, de asemenea grădinile şi parcurile –
Herăstrău, Libertăţii, Cişmigiu, grădina Botanică, pădurea
Băneasa.
Alte importante obiective construite în ultimele decenii:
Teatrul Naţional, Institutul Politehnic, stadioane.
Judeţul Teleorman. Desi prin configuraţia georgrafică a

teritoriului acest judeţ nu prezintă la prima vedere un interes
deosebit sub aspect turistic, există şi aici numeroase
obiective ce pot constitui potenţial turistic:
• urmele cetăţilor geto-dacice de la Zimnicea, Albeşti,
Orbeasca de Sus, Trivale, Moşteni;
• castrul roman de la Dunăre (sec. II);
• străvechea aşezare Turris;
• ruinele cetăţii Turnu (sec. XIV), construită de Mircea
cel Bătrân;
• bisericile din Brânceni, cu picturi de Gh. Tătărăscu,
din Buzău, cu picturi de Theodor Aman;
• catedrala din Alexandria, pictată de Ştefan Luchian;
• lăcaşuri cu caracter memorial: Centrul memorial
Marin Preda, Casa în care s-a născut Zaharia Stancu
(Salcia), Casa memorială Constantin Noica
(Vităneşti).
Judeţul Olt dispune de patrimoniu turistic format în

general din obiective social-istorice, dintre care amintim:
• Turnul de la Hotărani;
• castrul roman de la Sucidava, de lângă Celei, şi cel
de la Romula, de lângă Reşca;
• resturi din zidul de fortificaţie şi biserica Curţii
Domneşti (sec. XVI), construită de Mihai Viteazul;
• monumente de arhitectură veche: biserica Ionaşcu

(1782) cu picturi de Gh. Tătărăscu, schiturile
Strehareţ (1672) şi Ciocociov (1645), Slatina, pe
malul Oltului, mănăstirea Brâncoveni (1640),
mănăstirea Călui (1588) – ctitorie a fraţlor Buzeşti;
• Casa Iancu Jianu (sec. XVII), culă fortificată, astăzi
muzeu etnografic şi memorial;
• Oboga, centru de olărit;
• Biserica din lemn din Leleasca.
Alte obiective turistice din judeţ sunt rezervaţiile naturale
de la Topana şi Seaca-Optăşana.
Judeţul Dolj. Aici se află numeroase monumente de artă

şi istorice: cetatea dacică Pelendava şi urmele unor
construcţii romane la Mofleni, pe malul stâng al Oltului;
aşezarea romană Desa, punct de trecere peste Dunăre; Casa
Băniei (sec. XVII); Casa Glogoveanu (sec. XVIII), Casa Jianu
(sec. XVIII); clădirea Universităţii (1890), colegiul Nicolae
Bălcescu (1893); muzeul de artă (1899-1907); lăcaşe de cult
– mănăstirea Bucovăţului (1572), Jitianu (sec. XVI), Coşuna
(sec. XVI); „Monumentul 1877” de la Calafat, precum şi
numeroase locuri pitoreşti în lunca Jiului şi rezervaţii
ştiinţifice.
2.7 Banatul, ţinuturile Crişurilor şi

Someşului
Această zonă este situată în partea de vest a României şi

cuprinde, de la sud către nord, Câmpia de Vest, cu
componentele sale şi zona Dealurilor de Vest, de la valea
Nerei până la valea Someşului iar la nord marginea Carpaţilor
Occidentali. Formele de relief şi modul lor de grupare în
teritoriu, în unităţi şi subunităţi de relief relativ omogene, arată
caracterul echilibrat spaţial, complex şi favorabil pentru turism
al cadrului natural.
Obiectivele turistice, în majoritatea lor, sunt concentrate

în marile centre urbane şi în împrejurimile acestora. Întreaga
zonă se desfăşoară aproximativ pe spaţiul a cinci judeţe:
Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare.
Judeţul Caraş-Severin, situat în extremitatea sud-

vestică a ţării, la intrarea Dunării în România, are un relief
puternic fragmentat, alcătuit din o mare varietate de forme –
munţi, depresiuni, dealuri şi câmpii. Munţii aparţin atât
Carpaţilor Meridionali (Ţarcu, Godeanu) cât şi celor
Occidentali (Banatului), linia ce îi desparte fiind culoarul
Timiş-Cerna, cu o deschidere către valea Bistriţei. Munţii trec
uşor în dealuri, iar între ei sunt despărţiţi de depresiuni
intramontane. Treapta cea mai de jos a reliefului o formează
câmpia, parte a Câmpiei Tmişului.
Reţeaua hidrografică este formată din Dunăre şi afluenţii
săi din zonă: Cerna, Timiş, Caraş, Bârzova. Lacurile sunt
naturale, datorită reliefului carstic, din care cel mai mare,
Lacul Dracului, este situat în peretele Cheilor Nerei, la gura
peşterii cu acelaşi nume. Mai sunt şi lacuri carstice subterane
în munţii Aninei, lacuri glaciare în munţii Ţarcu – lacul Pietrele
Albe.
Acest judeţ are un bogat şi variat potenţial turistic
antropic.
Sunt numeroase urme ale unor aşezări daco-romane:
castrele Ad Mediam, în apropiere de Mehadia, Ad Pannonias
Teregova, Tibiscum, Caransebeş, Centum Putei-Surduc,
precum şi o porţiune a drumului roman Laederata-Tibiscum,
la nord de Caransebeş. Staţiunea Băile Herculane,
inaugurată de romani, cu o vechime de peste 2000 de ani,
precum şi ruinele cetăţii Sasca Montană (1543) sau
exploatarea auriferă romană sunt de asemenea de menţionat.
În acest judeţ se conturează câteva zone de interes
specific:
• în apropierea Reşiţei, zona turistică Semenic, creată
pentru practicarea sporturilor de iarnă, amplasată
chiar pe platoul muntelui Semenic, cu pârtii de schi cu
grade de dificultate diferite, dotări moderne (teleschi,

telescaun);
• lacuri de acumulare: Văliug şi Bârzova, cu baze de
agrement şi sportive pe malurile lor;
• staţiunea şi lacul de acumulare Trei Ape, având
condiţii pentru agrement şi sporturi nautice şi situată
într-o zonă ce permite efectuarea de drumeţii.
• lacul de acumulare Secu, cu baze de agrement;
• zona turistică a văii Cernei, de o mare varietate şi
pitoresc al peisajului, cu Parcul Naţional Domogled,
staţiunea Băile Herculane, cu ape minerale termale,
sulfuroase, clorurate, sodice, calcice, magnezice,
oligominerale, hipotone, cu aeroionizare ridicată
negativă. O altă atracţie a zonei este Peştera
Haiducilor;
• zona turistică a munţilor Aninei, de o frumuseţe
sălbatică, cu chei deosebite – cheile Minişului, cheile
Nerei, cheile Caraşului, Măghiraş, cu lacuri precum
Lacul Dracului şi Ochiul Bei etc, peşteri: Anina,
Comarnic, Galaţiului, Peştera cu Apă;
• zona turistică Porţile de Fier, care cuprinde o parte
din defileul Clisura Dunării şi rezervaţia Valea Mare.
Judeţul Timiş este situat în vestul ţării. Relieful său este

reprezentat în cea mai mare parte de câmpie, care pătrunde
sub forma unor golfuri în zona dealurilor, pe văile Timişului
(spre Lugoj) şi Beheiului (spre Făget). Spre est, câmpia se
continuă cu dealuri joase, ale Buziaşului. Spre nord-est se
află ultimele prelungiri ale munţilor Poiana Ruscă. Râurile
care străbat judeţul sunt Bega şi Timişul cu afluenţii lor
Timişoara şi Bârzova.
Deşi are un relief în mare parte de câmpie şi deluros,
acest judeţ are zone de un pitoresc aparte, cu obiective
turistice interesante şi un potenţial turistic deosebit.
Astfel, Timişoara păstrează monumente istorice şi de artă
remarcabile. Menţionat documentar la începutul secolului XIII
ca o cetate puternică, distrusă de tătari la 1241, oraşul devine
din secolul XIV un important centru economic şi militar al
Transilvaniei. Se păstrează numeroase monumente istorice,

precum: Cetatea (sec. XV-XVI), Castelul Huniazilor (sec. XV),
primăria veche (1731-1734), Castelul Paşa Buneim (sec.
XVIII), Casa prinţului Eugeniu de Savoia (sec. XVIII), cetatea
bastion (sec. XVIII), Teatrul Naţional (sec. XX), muzeul
etnografic al Banatului în Pădurea Verde din Timişoara,
Monumentul martirilor revoluţiei (1989).
Alte obiective în judeţ: muzeul de etnografie şi istorie din
Lugoj, Casa muzeu Lenau (comuna Lenauheim), Casa
memorială Ştefan Jager (Jimbolia), Casa memorială Bela
Bartok (Sânicolau Mare) şi Casele memoriale Traian Vuia şi
Victor Vlad Delamarina din comunele cu acelaşi nume.
O importanţă deosebită are staţiunea Buziaş, situată pe
terasa Timişului, cu izvoare minerale bicarbonatate,
clorurosodice, lipotone atermale, precum şi rezervaţia
dendrologică. Staţiunea Călacea are proprietăţi
asemănătoare.
Zona montană cuprinde mai multe puncte de interes
turistic: masivul Poiana Ruscă, cu relief deosebit, locuri
pentru vânătoare şi practicarea sporturilor de iarnă.
Judeţul Arad – situat în partea de vest a ţării, străbătut

de principalele drumuri transeuropene, are un relief variat,
egal proporţionat între câmpie, deal şi munte, care se dispune
în trepte de la vest la est, dinspre Câmpia înaltă a Aradului şi
o parte din Câmpia Crişurilor în vest către est, cu dealuri care
trec uşor în munţi (Codru Moma, Bihorului şi Zarandului). Între
zonele montane se întind depresiunile Zarandului şi
Mureşului. Teritoriul judeţului este traversat de râurile Mureş,
Crişul Alb şi Crişul Negru, având lacuri naturale de luncă pe
valea Mureşului şi lacuri antropice, de baraj, precum cele de
la Tăuţ sau Cladova.
Ca veche zonă de civilizaţie românească, păstreză
numeroase monumente istorice, de artă şi arhitectură:
Cetatea Aradului (sec. XVIII), Turnul de Apă (1896), muzeul
judeţean (1892), Teatrul de stat (1874) în oraşul Arad,
mănăstirile Sfântul Florian şi Bodrog-Hodos (sec. XIII),
castelul şi cetatea din Şoimaşi (sec.XIII), cetatea din Şiria
(sec.XIII), biserica mănăstirii franciscane din Radna (1756),

biserica ortodoxă în stil bizantin (sec. XIV), transformată de
turci în geamie, biserica sârbească (sec. XVIII), biserica
Sfântul Simion Stâlpnicul (1760-1762), Casa memorială Ioan
Slavici la Şiria.
Sunt foarte apreciate apele carbogazoase alcaline de la
Moneasa, apele carbogazoase de la Lipova, unde s-au
dezvoltat staţiuni balneoclimaterice, dar şi cele de la Curtici,
Mocea sau Dorobanţi.
Judeţul Bihor – situat în partea de nord-vest a României,

are relieful dispus în trepte de la est la vest: zona înaltă din
est, formată din masivele Bihor şi Vlădeasa, care se continuă
cu masivele muntoase mai joase – munţii Codru-Moma,
Pădurea Craiului şi, în vest, Câmpia Tisei, treapta cea mai
joasă de relief.
Reţeaua hidrografică este formată din Crişul Negru, Crişul
Repede, Barcău şi afluenţii lor, şi lacurile naturale - Tăul
Mare, Lacurile Şerpilor şi artificiale, amenajări piscicole –
Cefa, Homorod, Leşu (lac de acumulare) pe valea Iadului.
Frumuseţile naturale şi monumentele istorice şi de
arhitectură, repartizate omogen pe tot teritoriul, îi conferă
judeţului o atractivitate deosebită.
Oradea este un obiectiv interesant prin arhitectura
deosebită, prin trecutul ei de cetate medievală, reliefat de
monumente precum Cetatea (sec. XVII), Palatul Baroc (1762-
1770), Manejul Cazarma Crişului, mănăstirea Ursulinelor,
Biserica cu lună (1784-1830), Catedrala ortodoxă şi cea
romano-catolică (1752-1780) – cea mai mare biserică în stil
baroc din ţară, muzeul judeţean (1872), muzeul memorial Ady
Endre (1877-1919), muzeul memorial Iosif Vulcan.
În acest judeţ sunt cunoscute multe puncte arheologice şi
istorice, multe dintre ele fiind obiective turistice de valoare:
• aşezarea fortificată din neolitic, apoca bronzului, din
satul Otomani (Săcele);
• Castelul Stuhenberg (Săcuieni);
• biserici din lemn, adevărate monumente de
arhitectură populară;
• staţiuni balneoclimaterice cu tradiţie: Băile Felix

(1763), cu izvoare termale şi nămol sapropelic, Băile
1 Mai (sec. XV), Băile Tinca.
Regiunea muntoasă oferă un peisaj deosebit, staţiunea
Stâna de Vale fiind o importantă bază de alpinism, având
peştera Meziad în apropiere. Alte obiective: peştera Vadul
Crişului aflată în rezervaţia naturală cu acelaşi nume, Peştera
Vântului din Pădurea Craiului (Şuncuiuşi), una din cele mai
mari din ţară, Peştera Urşilor de la Chişcău, amenajată pentru
turism, variate forme carstice, cum ar fi Cetăţile Ponorului,
Valea Galbenă cu izbucul Galbenei, Pietrele Boghii.
Judeţul Satu Mare se află în partea de nord-vest a ţării,

în bazinul inferior al Someşului. Relieful este variat şi alcătuit
din două unităţi distincte, dominantă fiind câmpia – Câmpia
Someşului Inferior sau Sătmăreanca, care ocupă partea
centrală şi de vest a judeţului. În partea estică şi sud-estică
sunt munţii Oaş-Gutâi, care închid depresiunea Ţara Oaşului.
Teritoriul judeţului este brăzdat de o reţea hidrografică
formată din râuri şi canale orientate spre vest şi nord-vest,
aşezate pe cursul Someşului, Crasnei, Turului şi afluenţilor lor
şi din 16 lacuri artificiale, în majoritate populate cu peşte şi
lacul de baraj de pe râul Tur, la Călineşti-Oaş. Judeţul este
cunoscut ca un pitoresc colţ de ţară românească, cu un
potenţial turistic atractiv. Pe teritoriul lui se pot delimita ca
zone turistice mai importante Ţara Oaşului şi Zona Codru, iar
ca puncte turistice municipiul Satu Mare şi localităţi precum
Carei, Negreşti-Oaş sau Tăşnad.
Zona Codru prezintă peisaje atractive precum Valea
Borzii, Izvorul lui Pintea şi împrejurimile cu izvoare termale de
la Acăş şi Tăşnad.
Satu Mare este important centru economic şi punct
comercial situat pe drumul ce leagă Viena de Cracovia, fiind
menţionat documentar în sec. XIII-XIV. Are un muzeu
judeţean a cărui clădire datează din sec. XVII, biserica cu
lanţuri (sec. XVIII), Castelul (sec. XV). Alte obiective ale
judeţului: muzeul orăşenesc din Carei şi muzeul etnografic de
la Negreşti-Oaş.
OBIECTIVE TURISTICE
Cimitirul vesel de la Săpânţa, în topul celor mai

interesante monumente din lume
Într-un sondaj efectuat în Statele Unite pentru

desemnarea celor mai interesante şi emoţionante morminte,
Cimitirul vesel de la Săpânţa apare pe primul loc în Europa şi
pe locul doi în lume, după Valea Regilor – Luxor (Egipt).
Sondajul a fost comadat efectuat de agenţia americană
Weissman Travel Reports şi efectuat de personalităţile lumii
turismului. Revista bilunară pentru turism a preluat rezultatele
sondajului în forma pe care v-o prezentăm în continuare:
• Valea Regilor – Luxor (Egipt);
• Cimitirul Vesel – Săpânţa (România);
• Mormintele suspendate – Sulawesi (Indonezia);
• Cimitirul Pére-Lachaise – Paris (Franţa);
• Cimitirul Ghetoul evreiesc – Praga (Cehia);
• Cimitirul Naţional Arlington – Virginia (S.U.A.);
• Mormintele Mazan – Copan (Honduras).
SCURT COMENTARIU CU PRIVIRE LA

PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII DURABILE A
TURISMULUI
Deşi sistemul economic de piaţă şi actualul stil

de viaţă tind să creeze un mediu omogen, tradiţiile
culturale strict legate de resursele locale şi nevoile
reale impuse de factorii naturali au un rol important
în păstrarea sănătăţii, a diversităţii parametrilor
ecologici. În consecinţă, dezvoltarea durabilă
trebuie să prezinte soluţii, modele de dezvoltare
alternative, tehnici curate, nepoluante, schimbarea
modelelor de producţie şi consum actuale, care
contribuie la distrugerea echilibrelor geobiochimice
ale Terrei.
Conceptul de dezvoltare durabilă incumbă
performanţe pe următoarele planuri:
• de ordin economic;
• de ordin ecologic;
• de ordin social;
• de ordin politic;
• de ordin cultural.
Stimulentele oferite de guvern pentru
dezvoltarea turistică reprezintă instrumente folosite
în realizarea obiectivelor stabilite prin politica de
dezvoltării durabile în domeniul turismului.
IMPACTUL ECOMONIC
AL TURISMULUI (I)
 scopul turismului – prin prisma

preocupării guvernului – obţinerea de
beneficii economice, profit;
 turismul, în special în ţările cu slabe
resurse de bază, este o activitate
economică vitală;
 turismul, chiar dacă are locul său
privind destinaţia, constituie o
activitate de export şi generează
schimbul valutar;
 impactul economic este în general
măsurat prin cheltuielile turistice.
IMPACTUL ECOMONIC
AL TURISMULUI (II)
 cheltuielile din turism stimulează economia,

generând locuri de muncă şi o întreagă reţea
de activităţi comerciale;
 prin conţinutul său, turismul este legat de
celelalte sectoare ale economiei (agricultura
şi serviciile, cu preponderenţă serviciile
bancare); acestea toate la un loc formează o
„ţesătură economică”;
 pentru sprijinirea sectorului turistic trebuie să
existe şi un anumit import de produse şi
servicii (autobuze, maşini, anumite alimente,
asigurări etc.) – acestea se încadrează în
categoria „golurilor economice”.
GUVERNELE MILITEAZĂ PENTRU

INTENSIFICAREA LEGĂTURILOR ECONOMICE
ÎNTRE RAMURI ŞI PENTRU REDUCEREA
IMPORTULUI!
IMPACTUL ECOMONIC
AL TURISMULUI (III)
 taxele turistice stabilite de guvern

(taxe de vamă, taxe de staţiune etc.)
şi afacerile din turism contribuie la
bugetul statului;
 la iniţiativa guvernului se realizează
statistici cu privire la ţările de
provenienţă a turiştilor, care din
aceştia cheltuiesc cei mai mulţi bani şi
în ce scop;
 de reţinut: aceste cheltuieli nu
stimulează numai activităţile turistice
ci şi sectoarele care susţin aceste
activităţi şi, în acelaşi timp, sunt
susţinute şi sectoarele în care
angajaţii din turism îşi cheltuiesc
salariile.
IMPACTUL ECOMONIC
AL TURISMULUI (IV)
 hoteluri (cheltuieli pentru cazare şi în

afara cazării);
 taxe guvernamentale;
 activităţi neorganizate;
 croaziere organizate;
 excursii, tururi organizate;
 excursie de o zi;
 închirieri de maşini;
 transferuri.
OBIECTIVE STRATEGICE DE ORDIN

ECONOMIC
 reintegrarea României, inclusiv prin

turism, în circuitul economic mondial;
 sporirea rolului turismului în realizarea
unei economii competitive, eficiente
prin aportul la echilibrarea balanţei
externe de plăţi;
 reducerea şomajului şi a fenomenului
inflaţionist;
 optimizarea structurii
macroeconomice;
 stimularea iniţiativei particulare şi a
activităţii agenţilor economici;
 încurajarea investiţiilor economico-
sociale;
 integrarea ofertei turistice în circuitul
turistic internaţional;
 dezvoltarea echilibrată a tuturor
zonelor ţării, inclusiv a celor
considerate în prezent lipsite de o
ofertă turistică atractivă.
OBIECTIVE DE NATURĂ ECOLOGICĂ
 protejarea şi conservarea resurselor

mediului înconjurător, inclusiv a celor
turistice, ca urmare a grijii de a păstra
atractivitatea şi funcţionalitatea unor
situri sau resurse turistice;
 prevenirea degradării resurselor
turistice;
 sporirea activităţii componentelor
valoroase ale mediului înconjurător
sub aspect turistic.
Factorii locali trebuie să aibă în

permanenţă în vedere procesul de
planificare, menţinerea în zona turistică a
unui număr optim de turişti în vederea
protejării destinaţiei.

CICLUL LOCAL AL DISTRUGERII

DESTINAŢIEI
 procesul începe cu descoperirea;

 urmează în ordine: efectul de
propagare, „răspâdirea vorbei de la
om la om”;
 numărul de turişti creşte neaşteptat;
 dezvoltarea destinaţiei duce la
dezamăgirea turiştilor;
 localnicii sunt stânjeniţi, nu se mai
simt ca la ei acasă.
SECRETARIATUL GENERAL AL O.M.T.
Când destinaţia se deteriorează,

profiturile scad.
Lumea trebuie protejată „pentru turism şi

de către turism”. În acest scop este necesar
un ansamblu de obiective comune,
materializate în planuri pe regiuni.
Aceste planuri trebuie să includă reguli

privind dezvoltarea unei destinaţii turistice în
timp şi un cod de comportament al turiştilor.
CERINŢELE PREMERGĂTOARE
PLANIFICĂRII
Planificatorii: Cheia?
Grad de competenţă maxim
Planificatorilor le este necesară disciplina,

suportul puternic, motivaţia şi o structură
organizatorică bine definită.
SUPORTUL POLITIC
Politicienii să accepte sfatul profesionist şi
să aibă viziune pe termen lung.
IMPLEMENTAREA PLANULUI
Multe planuri rămân în stadiul de
concepţie
RESURSE
Financiare Tehnice Umane

EFECTE ECOLOGICE SCONTATE
• dezvoltarea conştiinţei ecologice a

populaţiei;
• sporirea atractivităţii resurselor turistice;
• limitarea accesului turistic de masă în unele
zone ecologice sensibile (rezervaţii ale
biosferei, parcuri naturale şi naţionale etc);
• diminuarea efectelor distructive, rezultate din
activitatea economică sau circulaţia turistică
necontrolată asupra resurselor turistice.
Două reguli pot să împiedice ca turismul să

devină „ţap ispăşitor” pentru toate tipurile de
probleme sociale existente în temă:
• să se creeze calitatea serviciilor (sursa de
venituri);
• să existe o creştere gradată a infrastructurii,
pentru a nu perturba echilibrul ecologic –
schimbările umane bruşte sunt antagonice
schimbărilor ecologice.
IMPACTUL SOCIAL
Turismul determină dezvoltarea
 infrastructurii educaţionale şi
agriculturii în comunitate. Se
dezvoltă industria mică şi
mijlocie, pentru a face faţă noilor
nevoi, totodată, în staţiunile turistice sunt
create facilităţi de recreere, de petrecere a
timpului liber, noi obiective culturale puse la
dispoziţia comunităţii.
Turismul produce un

dezechilibru social, tensiuni
rasiale şi comunitare care pot
determina întreruperea vieţii
normale a comunităţii; un influx
de rezidenţe noi şi noi forme de angajare,
cum ar fi: munca la negru, program redus
zilnic, munca în ture, munca de sărbători
etc., schimbarea raportului de muncă femei-
bărbaţi. Toate acestea pot duce la noi
concepţii despre muncă şi pot da naştere la
noi conduite.
OBIECTIVE DE ORDIN SOCIAL
• orientarea programelor turistice şi a

investiţiilor în funcţie de nevoile de
amplificare a funcţiei social-educative
a turismului;
• stabilirea forţei de muncă în diferite

zone ale ţării;
• asigurarea accesului la turism a celor

mai largi categorii de populaţie.
IMPACTUL CULTURAL

Industria turismului poate ajuta
o ţară să-şi descopere sau
redescopere identitatea
naţională. Obiceiurile pot fi
readuse la viaţă şi monumentele restaurate.
Sunt create noi pieţe pentru artele şi
meseriile indigene, pentru prezentări de
dansuri şi cântece care dau comuntăţii
mândria sa culturală.
Comunitatea locală, în dorinţa
 de a furniza turiştilor o gamă

largă de divertisment, se poate
îndepărta de cultura sa, de
stilul de viaţă cotidian, având
ca rezultat devalorizarea moştenirii
culturale. Multe comunităţi vizitate îşi pot
pierde identitatea şi se adaptează la
dorinţele turiştilor mai mult decât la nevoile
localnicilor.
PROBLEMA TURISM – CULTURĂ
• Cultura este o resursă cu potenţial

comercial, o “atracţie”.
• Efectul cultural este diferit în funcţie

de echilibrul relaţiei gazdă-oaspete în
contactul direct.
• Cultura este indestructibil legată de

cadrul natural, care este o altă
resursă-cheie a turismului.
• Efectele turismului asupra culturii sunt

strâns legate de tipurile de turişti.
• Din punct de vedere istoric, cultura

locală a fost percepută ca unitară,
pasivă, şi inertă.
• Reacţiile la turism pot fi: culturale,

economice şi organizaţionale.
OBIECTIVE CULTURALE
• punerea în valoare pe scară largă a

patrimoniului cultural şi istoric al ţării;
• popularizarea, pe diferite căi, a

valorilor culturale şi istorice autohtone;
• dezvoltarea turismului religios şi de

pelerinaj.
IMPACTUL POLITIC
 Colaborarea internaţională se
întăreşte. Guvernele pot
beneficia de pe urma unei balanţe de plăţi a
ţării gazdă.
 Aureola de lux şi prosperitate

care însoţeşte venirea
turiştilor, hotelurile şi localurile
luxoase, poate fi folosită pentru a crea o
imagine falsă a realităţilor economice şi
sociale ale ţării respective.
OBIECTIVE POLITICE:
• acordarea unui larg sprijin sectoarelor

unde se intersectează turismul local
cu cel internaţional, prin politici şi
programe de dezvoltare şi printr-un
sistem de facilităţi financiar-
economice;
• maximizarea încasărilor valutare

pentru a asigura excedentul balanţei
de plăţi;
• repartizarea beneficiilor turismului atât

direct cât şi indirect.
SCOPURILE TURISMULUI,
OBIECTIVE:
• Profituri pentru “industria turismului”.

• Dezvoltarea economică care să
asigure stabilitate şi progres în zonă.
• Sursa de locuri de muncă care să
garanteze securitatea financiară şi
satisfacţia personală a indivizilor şi
familiilor lor.
• Satisfacţia turiştilor, aceştia să fie
mulţumiţi şi să recomande la rândul
lor destinaţia prietenilor.
Două reguli care să împiedice turismul să

devină un “ţap ispăşitor” pentru toate tipurile
de probleme existente în zonă:
• să se creeze calitatea serviciilor –

sursă de venituri;
• să existe o creştere gradată a
infrastructurii, pentru a nu perturba
echilibrul ecologic (schimbările umane
bruşte sunt antagonice schimbărilor
ecologice).
Trei condiţii sunt absolut necesare în

procesul de planificare a turismului:
• viabilitate economică;
• acceptarea normelor socio-culturale;
• conservarea mediului înconjurător.
SCOPURILE TURISMULUI DURABIL
• conservarea pe termen lung;

• mai buna cunoaştere şi conştientizare
de către populaţia locală şi vizitatori a
ideii de conservare.
SCOPURI SOCIALE:
• sentiment de satisfacţie şi bucurie

pentru vizitatori;
• nevoia de creştere a nivelului de viaţă
şi a calificării populaţiei locale;
• demonstrarea alternativelor de la
turismul de masă şi de grup şi
promovarea turismului durabil în toate
formele sale.
ALTERNATIVELE TURISMULUI.
DEFINIŢIE
Forme ale turismului ce constau în valori

naturale, sociale şi ale comunităţii şi care
permit deopotrivă gazdelor şi oaspeţilor să
se bucure de interacţiuni pozitive şi să
împărtăşească experienţe comune.
• Considerarea turismului durabil ca

parte a culturii locale şi naţionale.
• Posibilitatea ca toate sectoarele
societăţii să aibă şansa de a se
bucura de zonele protejate.
SCOPURI ECONOMICE:
• dezvoltarea şi stabilitatea resurselor

de muncă locale;
• creşterea nivelului de viaţă al
localnicilor;
• exploatarea echilibrată a resurselor
naturale antropice existente.
COD PENTRU DEZVOLTAREA DESTINAŢIEI

(dezvoltarea staţiunii, diversificarea agrementului,
protejarea ambientalului)
Protejarea naturii în beneficiul turiştilor.

Reducerea densităţii, atât a facilităţilor, cât
şi a turiştilor.
Întărirea sentimentului de intimitate şi de
securitate – pentru a crea un climat
psihologic pozitiv.
Creşterea calităţii produsului turistic,
pentru prelungirea sejurului.
Diversificarea acţiunilor turistice – mai
multe activităţi, mai mult interes.
Restaurarea monumentelor naturale şi
istorice pentru a menţine sentimentul de
continuitate.
Valorificarea culturii locale şi a tradiţiilor.
Folosirea spaţiilor largi, deschise, pentru a
înlătura “sufocarea”.
Câştigarea acceptului comunităţii în
beneficiul localnicilor.
PROTECŢIE – CONSERVARE – PLANIFICARE

Raportul între factorii implicaţi în turism

şi conceptul de „succes al turismului”
Grupuri Cum definesc ele

Factori succesul turismului
Guvernele * creşterea nivelului
de viaţă, sursa de
locuri de muncă,
afaceri profitabile;
* venituri bugetare
care să asigure ajutor
social şi stabilitate
politică.
Sectorul * creare de profit şi
privat recuperare a
investiţiilor
Prestatorul * asigurarea unui
de produse raport corect calitate-
turistice preţ
Comunitatea * profit pentru
locală şi investitori;
investitorii * conservarea
echilibrului psihologic
şi ecologic.
CONCLUZII:
• sectorul privat defineşte succesul prin

profit şi recuperarea investiţiei;
• ţările, prin guvernele lor, sunt

interesate de creşterea economică;
• prestatorii de servicii turistice definesc

succesul prin raportul calitate-preţ.
Comunitatea locală - cel mai complex

factor – defineşte succesul printr-o varietate
de criterii bazate pe neagresarea stilului lor
de viaţă şi a mediului înconjurător.
PLANIFICAREA ESTE CHEIA:
DIRECŢIA TURISMULUI PLANIFICAT ÎN ANII '90
 încurajarea interesului personal;

 păstrarea calităţii şi stabilităţii resurselor
naturale şi umane în destinaţiile turistice.
PROGNOZA TURISMULUI INTERNAŢIONAL O.M.T.
456 534 661 mn 937 mn

1990 1995 2000 2010
GLOBAL TOURISM FORECASTS TO THE YEAR 2000 AND BEYOND THE WORLD O.M.T. MADRID
Acceptarea ideii dezvoltării durabile a turismului

românesc nu întâmpină obstacole de fond,
dificultatea constă în precizarea elementelor
operaţionale.
Sprijinul statului şi administraţiilor publice locale
prin alocare de fonduri bugetare este imperios
necesar în extinderea şi modernizarea
infrastructurii turistice fără de care nu se poate
realiza progresul turismului românesc.
Acest sprijin este necesar pentru dinamizarea
dezvoltării generale a turismului în sensul asigurării
unui sistem de pârghii şi mecanisme economico-
financiare şi de facilităţi acordate, atât
întreprinzătorilor din domeniul turismului cât şi
turiştilor.
EFECTE POZITIVE DE ORDIN ECONOMIC:
• valoarea adăugată în turism este

considerabilă şi datorită faptului că
importul de materii prime pentru această
ramură este nesemnificativ; nu este o
ramură energo-intensivă; utilizează în
mare măsură materii prime practic
inepuizabile; permite transferarea în
valută a unor produse sau a manoperei,
neexploatabile pe altă cale;
• cursul de revenire în turism este
avantajos comparativ cu alte ramuri,
pentru că, realizându-se ca export
invizibil (în interiorul ţării), produsele
turistice nu se mai încarcă cu cheltuieli
de ambalare, transport, asigurare etc...
nu sunt grevate de taxe vamale.
EFECTE FAVORABILE DE ORDIN SOCIAL:
• creşterea calităţii vieţii prin mutaţiile

macrostructurale, generate de
dezvoltarea turismului, asigură condiţiile
pentru ca largi categorii sociale să fie
integrate într-o formă de activitate
turistică, indiferent de nivelul veniturilor
sau nivelul de cultură;
• îmbunătăţirea nivelului de trai în zonele

turistice, efectele fiind resimţite atât la
nivelul turismului cât şi – mai ales – la
nivelul populaţiei rezidente;
• prevenirea sau înlăturarea efectelor de
stres resimţite de populaţie în condiţiile
de creştere considerabilă a acestuia în
perioada actuală;
• schimbarea mentalităţii oamenilor cu
privire la relaţiile între sat şi oraş, la
caracterul benefic al impactului între
culturile celor două medii de viaţă, la
necesitatea participării la diferite acţiuni
turistice care nu vor fi considerate un
„lux” ci o necesitate de viaţă.
Înţelegându-vă turiştii, la sfârşitul

acestui capitol veţi fi capabili să:
• identificaţi aşteptările generale ale

turiştilor;
• înţelegeţi că diferitele pieţe pot avea
diferite aşteptări;
• identificaţi destinaţiile ce oferă un
raport bun calitate-preţ;
• cunoaşteţi elementele de bază ale
motivaţiei turiştilor.
Identificând solicitările turiştilor

veţi fi capabili să:
• identificaţi problemele generale şi

solicitările ce apar în sfera
problematicii exercitării activităţii
ghidului;
• dezvoltaţi strategii care să facă faţă

solicitărilor şi problemelor abordate de
turişti.
Problemele şi solicitările ce pot

apărea sub următoarele titluri:
• tur planificare – derulare;
• transport;
• relaţia hotel – turist;
• comentarii;
• întoarcerea din tur;
• relaţia ghid – turist.

DIFERITE TIPURI DE GHIZI
• local;
• naţional;
• specialilzat pentru anumite segmente
ale serviciilor turistice (montan,
sportiv, animaţie, artă etc.).
ABILITĂŢI GENERALE OBLIGATORII
• abilităţi tehnice (cunoştinţe de

specialitate);
• abilităţi de tranzacţionare (spirit
comercial);
• abilităţi în domeniul serviciilor
(derularea pro-dusului turistic);
• abilităţi în comunicare (calitatea
comunicării);
• abilităţi în scopul protejării mediului
înconjurător (impact minim);
• abilităţi în stabilirea unor relaţii umane
(empathy/integrity)
În acest caz, abilitatea se referă cu

precădere la latura rezolutiv-executivă a
activităţii, fiind prin urmare subordonată
structurii aptitudinale a personalităţii.
1. Tipuri de ghizi
• Ghid local – este persoana care

însoţeşte turiştii în timpul vizitei lor la
un anumit obiectiv sau într-o anumită
zonă (teritoriu), dând informaţii despre
cultură, arheologie, istorie, religie,
floră şi faună, legate strict de acesastă
zonă.
• Ghid naţional – este persoana care

însoţeşte turiştii şi oferă informaţii
despre cultură, arheologie, istorie,
religie, floră şi faună de pe întreg
teritoriul ţării
• Ghid specializat - are ca atribuţii

însoţirea turiştilor în vizite la muzee,
locuri arheologice sau istorice pentru
care deţine profunde informaţii
ştiinţifice. Ghidul specializat însoţeşte
turiştii în excursii specializate şi cu un
grad mai mare de pericol în munţi şi
tot el este cel care îi întreţine şi
amuză, ghidul animator. Este ghidul
specializat pe anumite segmente ale
serviciilor turistice.
Majoritatea ghizilor din turism sunt

capabili să realizeze toată această gamă de
atribuţii pe măsură ce experienţa şi
cunoştinţele tehnice şi ştiinţifice sporesc.
2. CALITĂŢILE NECESARE UNUI

GHID DIN TURISM
Ghidul turistic este, de departe, mult mai
mult decât o persoană care deţine informaţii,
prezintă, conduce şi oferă sfaturi în timpul
vizitelor. Pentru majoritatea turiştilor străini
ghidul este o persoană născută în ţara
respectivă, cu care aceştia intră cel mai mult în
contact.
El este – în mod neoficial – ambasadorul
ţării sale. Din acest motiv, când prezintă propria
ţară în termenii cei mai favorabili, el trebuie să
deţină calităţi morale, intelectuale şi
profesionale deosebite.
Calităţi morale: onestitate, modestie,
demnitate, încredere;
• Calităţi intelectuale: asimilarea rapidă
de noi cunoştinţe în materie de informaţii
şi cultură;
• Calităţi profesionale: abilitate în
comunicare.
Ghidul turistic trebuie să îşi prezinte ţara în cel
mai favorabil mod. El trebuie să posede o
excelentă cunoaştere a ţării şi să cunoască
psihologia vizitatorilor săi. În acest scop este
necesar:
• să cunoască foarte bine limba în care se

adresează turiştilor;
• să fie bine informat asupra turiştilor
(provenienţă, vârstă, categorie socio-
profesională, interese etc.);
• să fie capabil să adapteze comentariile la
un nivel corespunzător cerinţelor şi
preferinţelor turiştilor;
• să fie capabil să ofere un comentariu
variat şi în acelaşi timp echilibrat în
legătură cu obiectivele vizitate de turişti.
 Înfăţişarea fizică: îmbrăcămintea
adecvată este esenţială. Cel mai indicat
pentru un ghid este să se îmbrace într-o
manieră discretă, de bun gust, îngrijită,
ordonată. Îmbrăcămintea trebuie să se
potrivească itinerariului. Prima impresie
pe care aceasta o lasă asupra turiştilor
este importantă în stabilirea rolului său
de leader.
 Un caracter plăcut, plin de viaţă
Ghidul turistic trebuie să fie:
• o fire veselă, capabilă să creeze bună
dispoziţie şi optimism;
• o persoană agreabilă;
• capabil să impună respect prin conduită;
• înzestrat cu simţul umorului.
3. CODUL DE CONDUITĂ AL
GHIDULUI
Pentru a-şi îndeplini atribuţiile eficient şi

cu succes, ghidul trebuie să fie în primul
rând o persoană diplomată. Dând dovadă
de tact şi diplomaţie el va putea întreţine
relaţii destinse şi de colaborare. Acest lucru
poate fi realizat urmând anumite reguli de
conduită:
1. prin comportament, ghidul contribuie
la imaginea ţării;
2. afisând o ţinută îngrijită şi adecvată;
3. dând dovadă de maniere alese şi
calm, indiferent ce situaţii neaşteptate
apar pe parcurs.
NU INTRAŢI ÎN PANICĂ, PĂSTRAŢI-VĂ

CALMUL ŞI STĂPÂNIREA DE SINE!
4. menţinând simţul umorului în toate
împrejurările;
5. neabordând un comportament prea
familiar faţă de turişti;
6. respectând legile, regulamentele,
obiceiurile, tradiţiile ţării şi încurajând
turiştii să procedeze în aceeaşi

măsură;
7. nu sunt abordate opinii negative
privind alte ţări, credinţele acestora,
obiceiuri, regim politic şi sunt evitate
discuţiile despre subiecte
controversate;
8. toţi turiştii trebuie să beneficieze de
atenţie în egală măsură;
9. să se răspundă la întrebări cu grijă,
onestitate şi politeţe;
10.să fie recunoscută lipsa de informaţie,
„neştiinţă”, decât să se dea informaţii
false sau să fie minţiţi turiştii;
11.să nu fie recomandaţi oameni sau
locuri cu o reputaţie îndoielnică;
12.nu se discută probleme personale cu
turiştii;
13.nu se însoţesc turiştii în zonele
interzise sau în locurile dezaprobate
de persoanele respectabile;
14.nu se cer niciodată cadouri sau
bacşişuri.
CARACTERISTICILE GHIDULUI
• siguranţă;
• interes;
• orientare;
• cunoaşterea schimburilor bancare;
• ambasadori;
• deschizători de drumuri;
• mentori;
• translatori;
• cunoscători de istorie şi cultură;
• educatori;
• politicieni;
• agenţi de publicitate
– Totul –
RESPONSABILITĂŢILE ŞI
ÎNDATORIRILE PENTRU GHID
– MANAGER DE TUR
• să se asigure că produsul – tur,

itinerar – vândut este identic cu cel
contractat;
• să menţină standardele şi calitatea
produsului;
• să asigure calitatea prestărilor şi
siguranţa turiştilor;
• să asigure asistenţa în caz de
dificultăţi, disfuncţionalităţi;
• să furnizeze informaţii generale pe
timpul rutei (geografice, istorice,
etnice, socio-culturale etc.);
• să ofere informaţii locale practice
privind orele de închidere/deschidere,
vize, sistem bancar, proceduri de
check-in etc.;
• să manifeste o atitudine responsabilă
vizavi de pregătirea turului,
posibilităţile de vizitare şi asigurarea
de informaţii.
RESPONSABILITĂŢILE
ŞI ÎNDATORIRILE ZILNICE
ALE ORGANIZATORILOR
PROFESIONIŞTI DE TURURI
• administraţie/conturi;
• confirmarea pachetelor de servicii –
transport, cazare, restaurante;
• asigurarea disponibilităţii ghizilor
pentru tururile/vizitele locale;
• disponibilizarea de ajutor pentru
check-in şi mutarea bagajelor;
• afişarea informaţiilor pe panourile de
informaţii ale hotelurilor (date, ore,
evenimente etc.)
În concluzie, organizatorul
profesionist de tururi este un manager la
locul de desfăşurare al turului,
supraveghetor, director, controlor de
calitate, protector al consumatorilor, cel
ce rezolvă problemele, soră medicală şi
consultant!
ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ A
GHIZILOR
defineşte natura specifică a profesiunii de
ghid prin trei trăsături şi interpretări:
1. Informare, interpretare detaliată a

mediului înconjurător.
Ghidul nu se rezumă la informaţii privind

mediul natural ci le conjugă cu informaţii privind
mediul socio-politic, economic şi cultural.
2. Desfăşurarea activităţii într-o arie

geografică definită.
Este necesară din cauza dimensiunilor de

cunoştinţe cerute (volum de cunoştinţe
detaliate) în asociere cu cerinţele de
planificare.
3. Cunoştinţe lingvistice de specialitate.
Cerinţele depind de grupurile de turişti, dar

un limbaj tehnic (terminologie de specialitate)
este necesar oricum, pentru a asigura
corectitudinea şi acurateţea informaţiei
transmisă turiştilor.
GHIZII: AMBASADORI NEOFICIALI AI LOCULUI.

Ghizii – organizatori profesionişti de

tururi – trebuie să fie capabili:
• să exprime într-o manieră clară, concisă,
tendinţele de dezvoltare ale industriei
turismului;
• să realizeze o descriere geografică,
istorică, economică şi politică a
destinaţiei precum şi a realizărilor
culturale;
• să supravegheze grupurile de turişti şi în
acest mod să asigure o atmosferă
plăcută, să înlăture reclamaţiile şi
conflictele;
• să ofere informaţii specializate grupului,
într-o manieră adecvată – atât înainte,
cât şi în timpul derulării excursiei;
• să facă faţă urgenţelor şi situaţiilor
neprevăzute din timpul călătoriei;
• să menţină o bună colaborare cu turiştii,
referitor la ţările de destinaţie, să
recunoască şi să răspundă în mod
adecvat la diferenţele culturale între locul
de provenienţă şi cel de destinaţie;
• să fie capabili să folosească limba
străină.
4. STRUCTURA COMENTARIULUI
CUM STRUCTUREAZĂ GHIDUL DIN

TURISM UN COMENTARIU?
STRUCTURĂ – cum se concepe un

comentariu.
IDEI ŞI ASOCIERI
• cu ţara natală
• cu probleme de actualitate
• cu evenimente curente.
STABILIREA UNUI FIR DE LEGĂTURĂ

• referitor la ceea ce au văzut sau
ceea ce s-a spus;
• să-i pregătească pentru vizitele ce
vor urma.
PREZENTAREA:
• la ce se uită
• ce au văzut
• ce vor vedea.
Repetaţi şi amintiţi turiştilor ceea ce au

văzut mai devreme în cadrul excursiei!
Nu-i sufocaţi cu detalii!
Comentariul trebuie păstrat SCURT şi

SIMPLU.
Urmăriţi grupul! Sunteţi siguri că sunt
încă interesaţi şi că le puteţi menţine
atenţia?
ÎNTREBAŢI-VĂ:
IMI PLACE PROPRIUL MEU

COMENTARIU?
5. CE AŞTEAPTĂ VIZITATORII DE LA
GHIDUL LOR:
INFORMAŢIE ŞI AGREMENT (ambele

prezentând aceeaşi importanţă)
1. Realizarea itinerariului.
2. Obţinerea de informaţii practice, orarul

magazinelor, vederi (timbre), suveniruri,
bănci, facilităţi de toaletă etc.
3. Protecţie în timpul excursiei şi înlăturarea

neajunsurilor.
CARE SUNT OBIECTIVELE GHIDULUI?
1. să promoveze ţara, localitatea, staţiunea.
2. să-i implice pe turişti.
3. să inspire încredere.
4. să fie o garanţie pentru tour-operatorul

pe care îl reprezintă (sau pentru sine,
dacă este tur-manager).
6. ECHILIBRUL ŞI PLANUL
COMENTARIULUI
Cum poate ghidul să creeze un

comentariu echilibrat?
Am precizat deja că vizitatorul aşteaptă să

fie infomat şi distrat. Pentru a fi sigur că un
comentariu întruneşte aceste două criterii,
trebuie să dispună de:
Un conţinut informativ:
• să prezinte fapte;
• să fie precis;
• să fie simplu;
• să fie concis;
• să fie bine structurat;
• să fie relevant atât pentru excursie cât şi
pentru turist;
• să fie variat, incluzând date istorice, ştiri
cotidiene, arhitectură, biologie, geografie,
geologie etc.;
• informaţii paralele cu ţara lor de
rezidenţă.
Un conţinut amuzant:
• să includă anecdote (povestioare

adevărate şi interesante despre oameni
şi locuri);
• să fie distractiv;
• să fie vesel, optimist.
PREGĂTIREA UNUI COMENTARIU

SPECIFIC:
Un ghid trebuie să-şi pregătească dinainte

excursia, pentru ca lucrurile să se deruleze fără
piedici.
Pentru pregătirea unui tur sunt necesare

următoarele informaţii:
Lista de verificare (Checklist):
1. a itinerariului;
2. a informaţiilor;
3. privind durata şi ruta;
4. a evenimentelor curente;
5. privind plăţile (voucher, CEC, cash etc.)
Despre ce vorbeşte un ghid?
Subiectul comentariului unui ghid se

bazează pe ceea ce VĂD turiştii. Este imposibil
să vorbeşti la un moment dat despre tot ceea
pot să vadă, în acest scop este necesar să
alegi cele mai importante şi evidente lucruri şi
să vorbeşti mai întâi despre ele.
Această metodă poartă numele de
PRIORITATE VIZUALĂ MAXIMĂ.
SELECŢIA
Se abordează mai întâi subiectul de

prioritate vizuală maximă (de vârf), apoi
subiectul de prioritate maximă non-vizuală
(subiecte istorice, de actualitate, legate de
prioritatea vizuală).
Se pot face treceri de la un subiect la altul,
cuprinzând subiectele asociate cu ceea ce
tocmai s-a văzut.
P.V.M. –Şcoală P.N.V.M. – Sistem educaţional
De obicei turiştii sunt mult mai interesaţi de

îndeletnicirile oamenilor, de tradiţii, de folclor,
animale (tot ceea ce mişcă), deci e bine să se
abordeze în primul rând aceste aspecte.
7. PREZENTAREA COMENTARIULUI
Pentru a realiza o atmosferă bună, ghidul

trebuie să stabilească un RAPORT (legătură turist
– ghid). Pentru aceasta este necesar:
.1 să se înţeleagă cu turiştii;
.2 să stabilească un contact prietenesc şi să
asigure sentimentul de simpatie reciprocă;
.3 să fie „pe aceeaşi lungime de undă”;
.4 să le înţeleagă sentimentele;
.5 să fie acceptat de grup ca „leader”.
UN BUN RAPORT poate fi stabilit prin:
1. zâmbet;
2. contact vizual;
3. manifestarea unui interes faţă de turişti;
4. manifestarea unei griji pentru toate
problemele lor (este prea cald / rece? mă
puteţi auzi?);
5. manifestarea unei deschideri pentru
rezolvarea tuturor solicitărilor: bancă/ poştă/
hărţi/ telefon etc.).
DACĂ MANIFESTAŢI ENTUZIASM ŞI VĂ

SIMŢIŢI BINE, ÎI VEŢI DETERMINA ŞI PE
TURIŞTI SĂ SE SIMTĂ BINE.
8. VOCE ŞI VOCABULAR
Vocea
Ca ghid, instrumentul muncii este

reprezentat de „voce” şi „cuvinte”.
Dacă vocea este plictisitoare, sunteţi
pierdut!
Pentru a fi auzit, vocea trebuie să fie:
• destul de puternică,
• destul de clară,
• cu tonalităţi (intonaţii) variate.
Varietatea se realizează schimbând:
• viteza;
• intensitatea;
• volumul.
Poziţionarea ghidului în faţa grupului îl

ajută întotdeauna să se facă auzit.
Staţi cu faţa la grup şi cu spatele la

privelişte, fără să blocaţi vederea sau orice
alte obiective despre care plănuiţi să vorbiţi.
În acest fel grupul poate să vă vadă atât

pe dumneavoastră cât şi obiectivele despre
care vorbiţi. Interziceţi membrilor grupului să
vă înconjoare sau să stea în spatele
dumneavoastră, nefiind în acest mod
capabili să vadă sau să audă în mod
corespunzător.
Cum poate un ghid să atragă atenţia

turiştilor?
Ghidul poate atrage atenţia turiştilor prin

schimbarea modului de a vorbi, fie mai tare,
fie mai încet sau oprindu-se din prezentare!
VOCABULAR
Un comentariu este cu atât mai colorat

cu cât este mai presărat cu mai multe
adjective sau cuvinte descriptive. Cuvintele
simple şi propoziţiile scurte sunt
întotdeauna cele mai bune.
Adjectivele simple, cum ar fi culorile
(roşu, albastru, verde), înălţimile şi mărimile
relative (cel mai mic, cam de un 1m etc.),
forme (rotund, punctat, formă de minge de
rugby), îi ajută pe turişti să identifice exact
obiectul despre care ghidul le vorbeşte.
Câteva din adjectivele folosite în limbajul
zilnic au devenit prototipuri (de exemplu –
drăguţ, frumos, încântător). Acestea însă nu
îi ajută pe turişti în identificarea obiectivelor.
NU SUBESTIMAŢI NICIODATĂ
INTELIGENŢA AUDIENŢEI
şi
NU LE SUPRAESTIMAŢI CUNOŞTINŢELE
(ex. „după cum ştiţi”)
Uneori este necesar să folosiţi cuvinte

complicate pentru subiecte de specialitate,
cum ar fi:
• artă şi arhitectură;
• ştiinţă;
• religie;
• istorie;
• cultură tradiţională;
• botanică şi biologie;
• navigaţie şi vase.
Dacă trebuie să le utilizaţi, explicaţi-le

întotdeauna!
Încercaţi să nu folosiţi prea multe date

istorice, dar dacă este necesar, situaţi
persoana sau evenimentul într-o perioadă
sau dată aproximativă.
Localizarea în timp şi spaţiu este absolut
necesară.
AMINTIŢI-VĂ!
A fi scurt şi simplu este cheia succesului.

9. PREVENIREA STĂRILOR
NERVOASE (NERVOZITĂŢII)
Chiar şi cei mai experimentaţi oratori suferă de

nervozitate. Ea nu este în mod necesar un fapt
negativ, deoarece atunci când suntem nervoşi
adrenalina trece în sânge şi devenim veseli.
Nu este însă indicat să fim văzuţi în stare de
nervozitate.
Suntem agitaţi atunci când:
1. nu ne-am pregătit subiectul;

2. avem o lacună;
3. ne este teamă...
Nervozitatea se manifestă prin:
1. agitaţie;
2. transpiraţie;
3. voce tremurată;
4. vorbire rapidă;
5. blocaj;
6. tuse sau râs nervos;
7. schimbarea necontrolată a intensităţii vocii;
8. muşcatul sau linsul buzelor;
9. zornăit de bani în buzunar;
10. frângerea mâinilor.
Nevrozitatea poate fi îndepărtată:
1. stând ferm în picioare;

2. controlând mâinile, gesturile;
3. fiind conştient de starea în care se găseşte
trupul.
Dacă:
1. RESPIRAŢI ADÂNC şi luaţi o mică PAUZĂ

(nu se recomandă pauzele lungi);
2. NU VĂ CEREŢI NICIODATĂ SCUZE pentru
întrerupere (multă lume nu va observa
pauza în comentariu decât dacă le atrageţi
atenţia). Pauzele sunt necesare pentru ca
publicul să reţină tot ceea ce este prezentat).
Adulţii reţin 20% din ceea ce aud şi 80% din
ceea ce văd!
1. puteţi să diminuaţi nervozitatea la începutul

turului sau să lecturaţi în memorie textul.
2. păreţi încrezător!
3. păreţi în formă bună!
4. încrederea în înfăţişarea dumneavoastră dă
încredere în dumneavoastră înşivă.
10.A FACE FAŢĂ ÎNTREBĂRILOR
Întrebările pe care vizitatorii le pun de obicei

arată că aceştia sunt interesaţi de comentariul
ghidului şi că au încredere în dumneavoastră.
Punând întrebări, membrii grupului se implică mai
mult în tur. Devine un proces reversibil dacă ei se
alătură. Întrebarea poate spune multe despre
interesul special al grupului şi vă puteţi adapta
comentariul astfel incât acesta să corespundă
aşteptărilor.
Există şi întrebări la care nu ne place foarte mult
să răspundem. Întrebările pot să ne întrerupă
discursul şi să ne facă să ne pierdem şirul
cuvintelor, pot fi irelevante sau să nu aibă nimic în
comun cu ceea ce vedem şi auzim. Unii turişti pun
întrebări foarte complicate, pentru a-şi demonstra
cunoştinţele în faţa grupului sau pentru a părea mai
importanţi. Uneori vizitatorii pun întrebări
provocatoare, grosolane sau personale, la care nu
dorim să răspundem în mod direct.
Cum răspundem la întrebări?
1) Arătaţi-vă încântat că sunteţi întrebat.

2) Ascultaţi cu atenţie întrebarea şi lăsaţi
interlocutorul să termine.
3) Repetaţi întrebarea, ca toată lumea să o
audă!
De ce?
• pentru a câştiga timp să vă gândiţi la

răspuns;
• pentru ca toţi membrii grupului să ştie
despre ce se vorbeşte;
• ca să fiţi sigur că aţi înţeles întrebarea;
• deoarece, dacă este o întrebare
nepoliticoasă sau personală, repetând-o
puteţi evita alte întrebări asemănătoare.
4) Daţi un răspuns scurt;
5) Încheiaţi prin a spune că speraţi că aţi
răspuns la întrebare.
Cum să evităm întrebările nedorite?
1. dacă întrebările ne întrerup comentariul într-

un mod foarte neplăcut, dacă sunt irelevante
sau când aduc în discuţie subiecte pe care
intenţionaţi să le abordaţi mai târziu, sugeraţi
un timp anume pentru a răspunde (ex. „când
ne oprim pentru ceaiul de dimineaţă”);
2. aruncând întrebarea către grup sau
replicând cu o altă întrebare;
3. întrebările grosolane, provocatoare sau
personale (ex. „cât de mult câştigaţi?”) sunt
evitate cel mai bine printr-o politeţe

exagerată dar evazivă.
Cum poate fi rezolvată problema întrebărilor

sau a oamenilor:
NU DA
• vă pierdeţi controlul • recunoaşteţi că nu ştiţi
• intraţi în panică • oferiţi-vă să aflaţi
• fiţi politicos • sugeraţi vizitatorilor

unde să caute
• vă enervaţi • întrebaţi alt ghid, şofer,

proprietar sau alt
localnic;
• faceţi o persoană să se
simtă umilită
• minţiţi niciodată • întrebaţi grupul.
Cheia acestei probleme este

SĂ-I DEZARMAŢI CU FARMEC!
11. AJUTOR VIZUAL
“Ajutorul vizual” pentru ghid este lumea

reală, locurile pe care le prezintă turistului.
Pentru a atrage interesul asupra
punctelor principale ale descrierii, vizitatorii
trebuie să fie informaţi în mod precis unde
să privească pentru a vedea cele mai
interesante lucruri.
Scoateţi în relief obiectivele:
• arătând cu mâinile turiştilor unde

trebuie să privească;
• folosind gesturi largi pe care întregul
grup poate să le vadă şi ţinându-i pe
turişti destul de aproape pentru a
putea urmări.
Folosiţi formulări ca:

• “la dreapta dvs.”;
• “la stânga dvs.”;
• “la orizont”;
• “în fundul văii, la dreapta dvs.”;
• “la ora 11 pe linia cerului”.
CÂND ÎNSOŢIŢI UN GRUP ÎN AUTOCAR,

NU SPUNEŢI NICIODATĂ “CHIAR ÎN
FAŢA DVS.”
PASAGERII DIN SPATELE

AUTOCARULUI NU POT VEDEA BINE
ÎNAINTE PRIN PARBRIZUL MAŞINII.
ESTE INDICAT SĂ SPUNEŢI “CHIAR ÎN

FAŢA DVS., ÎN ACEST MOMENT ŞI
IMEDIAT LA DREAPTA DVS.”
Atunci când este posibil, spuneţi

vizitatorilor ce obiectiv pot vedea înainte,
pregătiţi-l pe scurt şi, atunci când subiectul
ajunge să se vadă clar, scoateţi-l în
evidenţă şi aduceţi mai multe informaţii
despre el. În acest mod, vizitatorii nu vor
pierde anumite lucruri.
Cu cât practicaţi mai mult şi câştigaţi

experienţă, cu atât timpul dumnevoastră va
fi mai bine valorificat.
12. ITINERARIUL GHIDULUI TURISTIC
Un itinerariu este o schemă de călătorie

unde sunt prezentate atracţiile care pot fi
văzute pe drum.
Înainte de a-şi pregăti itinerariul, ghidul
turistic trebuie să afle care sunt punctele de
interes de-a lungul turului. Aceasta poartă
numele de itinerariul ghidului turistic.
Punctele de interes sunt acele locuri care
au o importanţă istorică, arheologică,
naturală, geografică, socială sau artistică.
Lista punctelor de interes are două

obiective practice:
1. să dea ghidului materialul de bază,
încât să nu uite nimic esenţial, astfel
explicaţiile sale vor fi mai simple şi
mai uşor de amintit pentru turişti;
2. să permită ghidului să răspundă
întrebărilor.
Ceea ce ghidul are de spus depinde mai

ales de următoarele:
1. tipul de punct de interes pe care-l
reprezintă;
2. timpul alocat turului;
3. caracteristicile vizitatorilor pe care îi

însoţeşte (ţara de origine, profesie,
vârstă, sex, interese).
Ghidul trebuie să asigure vizitatorii că

vehiculul va opri la locurile de interes
special sau cu vederi panoramice, astfel
incât să se poată face fotografii.
13. SARCINILE SPECIFICE ALE

GHIDULUI TURISTIC
În suita sarcinilor pe care ghidul turistic

trebuie să le îndeplinească se află câteva care
vor face parte întotdeauna din munca sa, cum
ar fi prezentarea:
• turului de oraş;
• turului de muzeu;
• turului în zonele rurale;
• vizitarea unor locuri speciale.
Acestea sunt obligaţiile pe care trebuie să le

ducă la îndeplinire utilizând o gamă largă de
cunoştinţe tehnice şi culturale, informaţie şi
pricepere. Pentru a-şi duce la bun sfârşit rolul,
ghidul trebuie să fie el însuşi complet informat.
Ghidul nu poate să-şi îndeplinească

atribuţiile fără a-şi face o listă completă a
sarcinilor pe care trebuie să le realizeze de-a
lungul fiecărui tip de tur. Următoarele pagini
cuprind o scurtă indicare a metodelor şi
sarcinilor pentru diferite tipuri de prezentare.
14. ORGANIZARE GENERALĂ
1. Înaintea turului
• Sosire în timp util la agenţie.
• Obţinerea:
 numelui(lor) turistului(lor) individual sau al
grupului(rilor);
 numărului de participanţi;
 detalii despre mijlocul de transport şi punctul de
pornire;
 itinerariul care trebuie urmat;
 particularităţile hotelului de unde participanţii
trebuie preluaţi;
 particularităţile spitalelor şi ale staţiilor de poliţie
de pe drum, astfel încât să se poată obţine
ajutor imediat în caz de urgenţă;
 voucher-ul sau banii necesari pentru a plăti
masa în cazul unui tur complet de o zi;
 instrucţiuni speciale (durata tur, locuri de oprire
etc.);
 banii necesari pentru plata intrărilor la obiective.
- Verificarea – funcţie de itinerar – ca banii
primiţi pentru plata taxelor de intrare să
corespundă.
- Lista punctelor de interes ale itinerariului,
considerate cele mai indicate pentru tur.
- Fixarea itinerariului pentru a permite
preluarea clienţilor în cel mai scurt timp
posibil.
DE REŢINUT:
• Timpul turului şi organizarea trebuie
corespundă cu motivaţia clientului şi
convenienţa
• Determinarea locurilor unde este necesară
oprirea pentru a oferi turiştilor timpul de a
face fotografii, de a se răcori sau pentru alte
nevoi (de a utiliza toaleta sau duşul).
Notă: Tururile regulate de vizitare şi excursiile

încep de obicei dintr-un punct fix, unde participanţii
servesc masa într-un moment determinat. Pentru a
oferi servicii mai bune, agenţia organizatoare
include uneori preluarea şi readucerea
participanţilor la hotelul lor.
2. Preluarea participanţilor (de la hotel)
• întâlnirea cu şoferii la agenţie;

• informarea şoferilor asupra itinerariului;
• aducerea listei participanţilor;
• oprire la fiecare punct de preluare;
• obţinerea de informaţii asupra locului unde
participanţii aşteaptă;
• prezentarea proprie în faţa participanţilor;
• însoţirea participanţilor la vehicul;
• preluarea biletelor sau voucher-ului, dacă
este necesar;
• demararea turului;
• prezentarea aspectelor speciale: facilităţi de
cumpărare (această introducere trebuie

făcută în locuri răcoroase sau în vehicul);
• descrierea clară a itinerariului, menţionând
locurile care urmează să fie vizitate;
• informarea participanţilor privind durata
turului;
• informarea participanţilor privind maniera de
reidentificare a vehiculului după oprire.
3. Preluarea participanţilor (dintr-un punct de

plecare fix).
• sosire la locul de plecare în timp util;

• localizarea vehiculului;
• întâlnirea participanţilor;
• prezentarea proprie în faţa participanţilor;
• urarea de “bun venit” participanţilor
(întâmpinarea lor);
• verificarea numărului participanţilor;
• alegerea unui loc adăpostit unde participanţii
pot sta, dacă este nevoie, în timp ce se
realizează o descriere a oraşului sau satului
ce se vizitează;
• prezentarea aspectelor sociale, a facilităţilor
de cumpărare;
• descrierea clară a itinerariului, menţionarea
locurilor ce vor fi vizitate;
• informarea participanţilor asupra duratei
turului;
• invitarea participanţilor în vehicul;
• ajutarea participanţilor în vehicul;
• verificarea din nou a numărului

participanţilor;
• informarea participanţilor asupra manierei de
reidentificare a vehiculului după oprire;
• părăsirea locului de plecare şi demararea
turului.
4. Aducerea participanţilor la încheierea

turului.
• aducerea participanţilor la locul de cazare

sau la punctul de plecare fixat;
• invitarea participanţilor să părăsească
vehiculul;
• atenţionarea participanţilor de a nu-şi uita
nimic în vehicul;
• ajutarea pasagerilor, în special femei şi
persoane în vârstă, să coboare din vehicul;
• urarea de „la revedere”;
• urarea de a beneficia de o şedere plăcută.
15. PREZENTAREA TURULUI DE

ORAŞ
Un tur al oraşului acoperă o serie cuprinzătoare

de locuri unde oamenii trăiesc, muncesc şi-şi
desfăşoară activităţile zilnice. Aceste locuri variază
în funcţie de vârstă, zonă, istorie sau importanţă.
De exemplu, putem vizita:
• un cătun, un mic sat fără biserică;
• un sat, o comunitate de oameni şi clădiri

având o biserică;
• un orăşel – mai întins decât un cătun sau un

sat – ce poate avea mai multe biserici;
• un oraş, cel mai întins centru comercial şi

industrial, având adesea o catedrală.
Satele, orăşelele sau vechile oraşe solicită o

prezentare metodică; un tur nu poate fi improvizat,
este o artă dificilă să însoţeşti un grup printr-un sat,
orăşel sau oraş, reprezintă mai mult decât o
plimbare cu scopul de a prezenta frumuseţile şi
curiozităţile locului respectiv.
Cunoştinţele referitoare la un anumit subiect şi
experienţa reprezintă baza muncii unui ghid turistic.
Fără acest fundament de cunoştinţe generale şi
experienţă tehnică nu se poate obţine nici o

satisfacţie.
Un sat, un orăşel sau un oraş reprezintă un
organism viu: el are o istorie şi un caracter
propriu. Aceasta înseamnă că un ghid trebuie să fie
capabil să selecţioneze cele mai interesante
aspecte ale fiecărei arii urbane sau rurale pentru a
o prezenta vizitatorilor.
Pentru a-şi pregăti prezentarea oraşului, ghidul
trebuie să urmărească un plan precis. El trebuie să
studieze, înainte de toate, unităţile de bază ale
zonei şi modul lor de prezentare.
Unităţile de bază sunt:
Nume semnificaţie şi origine

Localizare descriere geografică
Mărime şi număr de locuitori, rasă şi
tipul populaţiei caracteristi culturale
Religie informaţii despre comunităţile
religioase necunoscute
Istorie vârsta aşezării
primii locuitori
ce civilizaţie au creat?
evenimentele importante care
şi-au pus amprenta asupra
locuitorilor.
Clădiri localizare, funcţie, istorie şi
arhitectură.
materiale folosite în
construcţie.
Un ghid, în momentul în care vorbeşte despre

orice fel de construcţie, trebuie să urmărească trei
puncte importante:
funcţie, istorie şi calităţi artistice
În ceea ce priveşte FUNCŢIA, ghidul trebuie să-

şi amintească distincţiile următoare:
Arhitectură domestică: case, garaje;
Arhitectură religioasă: biserici;
Arhitectură guvernamentală: clădiri administrative
Arhitectură recreativă: teatre, cluburi de noapte,
pavilioane sportive,
muzee;
Arhitectură comercială: magazine, oficii,
expoziţii etc.;
Arhitectură industrială: uzine, hale etc.
În privinţa CALITĂŢII ARTISTICE, ghidul trebuie

să fie capabil să explice cum reflectă o clădire stilul,
sentimentele constructorului, societatea şi perioada
în care a fost construită.
Clădiri industriale: tipul, istoria, localizarea,

relaţii cu produsele de
bază.
Pieţe şi magazine: localizare, stil, istorie,

mărfuri.
Planul centrului urban: secţiuni vechi şi noi,

zone comerciale,
industriale şi
rezidenţiale.
Parcuri şi grădini: localizare, funcţii,

descriere, istorie.
Străzi şi drumuri: nume şi semnificaţii.
Cultură: artă şi meserii.
Recreere şi distracţii: facilităţi şi locuri de

distracţie, teatre,
discoteci, cluburi de
noapte, piscine.
Facilităţi turistice: facilităţi de cazare

(hoteluri, moteluri, vile),
restaurante, duty-free
shops.
Presă şi comunicare: ziare locale, televiziune,

telefon etc.
1. Înainte de începerea turului, ghidul trebuie

să se asigure că:
• Autocarul şi locurile sunt curate;
• Aerul condiţionat funcţionează;
• Microfonul funcţionează;
• Cunoaşte numele şoferului;
• Şoferul cunoaşte ruta.
2. Înainte de a părăsi punctul de plecare:

• Prezentaţă-vă pe dvs. şi pe şofer;
• Salutaţi participanţii;
• Încercaţi să descoperiţi starea de fapt a
participanţilor:
 Sunt obosiţi?
 Sunt plictisiţi?
 Sunt dezamăgiţi?
• Verificaţi numărul membrilor grupului;
• Distribuiţi orice informaţie (ex. harta
oraşului, căile de urmat etc.).
3. În timpul turului:
• Amintiţi-vă: comentariul trebuie să fie
relevant, să coincidă cu ceea ce văd
turiştii;
• Scoateţi în evidenţă punctele de interes,
identificaţi-le la dreapta sau la stânga
pasagerilor.
4. La sfârşitul turului:
• Ghidul trebuie să le mulţumească
participanţilor şi să le ureze numai de bine;
• Să se asigure că participanţii nu au uitat
nimic în autocar;
• Să ajute participanţii să coboare din
autocar.
16. PREZENTAREA TURULUI DE

MUZEU (SAU CENTRU CULTURAL)
În trecut colecţiile de obiecte fine sau

costisitoare au fost interzise unui mare număr de
oameni. Acum, ţările care sunt mândre de
moştenirea şi cultura lor, doresc să conserve şi să
reţină obiectele de artă şi să le facă accesibile
tuturor.
Un muzeu este o clădire folosită pentru a

povesti şi a arăta obiecte care ilustrează antichităţi,
istoria naturii, artă etc.
Există multe tipuri de muzee: de artă, istorice,

ştiinţifice, etnografice, specializate, toate creeate
cu acelaşi scop – să acumuleze obiecte frumoase,
rare, costisitoare, neobişnuite sau care dau
informaţii despre modul de viaţă al strămoşilor
noştri.
A păstra obiectele într-un astfel de centru

înseamnă a încerca să reînvii trecutul în scopul
informării, educării şi divertismentului publicului în
general şi al turiştilor în special.
Muzeele şi centrele culturale ajută oamenii să
înţeleagă, privind lucruri vechi, cultura şi istoria
ţării.
Subiectele comentariului în vizita la muzeu.
Ghidul, pregătind vizita la un muzeu, trebuie să

găsească o cale logică de prezentare a acestuia.
Câteva din metodele posibile de prezentare:
Metoda tematică trebuie folosită doar acolo

unde i s-a cerut să arate particularităţile. Unii ar
dori să vadă doar sculpturile în lemn sau textilele,
ori obiectele realizate de un grup cultural particular.
Metoda cronologică este folosită pentru a

prezenta obiectele unui muzeu în ordine
cronologică. Ghidul trebuie să permită
participanţilor să înţeleagă dezvoltarea şi
schimbările survenite de-a lungul istoriei.
Metoda vizitei generale este un tur de muzeu

în care ghidul va prezenta obiectele expuse în
ordinea în care sunt aranjate de la intrare, de-a
lungul galeriilor succesive şi a holurilor.
1. Înainte de a părăsi punctul de plecare:

Operaţiunile ghidului turistic înainte de părăsirea
punctului de plecare sunt aceleaşi pe parcursul
întregului tur.
2. Pe drum:
Chiar dacă excursia nu este în sine un tur de
oraş, ghidul trebuie să încerce să facă călătoria mai
interesantă:
• să scoată în evidenţă aceleaşi puncte de

interes;
• să-i întreţină pe participanţi şi să îi
informeze.
3. Sosirea la muzeu sau la centrul cultural:

• prezentarea muzeului sau a centrului
cultural;
• informarea participanţilor despre modul de
recunoaştere a autocarului după vizită;
• informarea participanţilor privind plecarea
autocarului;
• invitarea participanţilor să coboare din
autocar;
• aranjarea detaliilor privind camerele de luat
vederi, permisiunea de a fotografia, biletele
etc.;
• facilităţi de garderobă;
• plata oricăror însărcinări admise;
• ajutarea participanţilor la depozitarea
obiectelor personale în garderobă.
4. În interiorul muzeului:
• ţineţi participanţii grupaţi;
• separaţi grupul de alte grupuri;
• întreţineţi interesul participanţilor;
• asiguraţi-vă că participanţii nu blochează
intrarea sau trecerea;
• reuniţi participanţii;
• oferiţi-le o scurtă introducere;
• orientaţi vizita în funcţie de temă, ordine

cronologică sau vizită generală;
• selectaţi cele mai importante detalii şi
comentaţi-le;
• prezentaţi atmosfera timpului în care au fost
făcute obiectele;
• acordaţi timp participanţilor să studieze şi să
aprecieze ceea ce văd;
• asiguraţi-vă că este alocat destul timp pentru
vizitarea fiecărei camere fără grabă;
• acordaţi o pauză în timpul vizitei dacă este
posibil;
• răspundeţi întrebărilor.
5. Sfârşitul vizitei:
• indicaţi locurile de unde pot fi cumpărate
ilustrate şi suveniruri;
• ajutaţi participanţii să-şi recupereze lucrurile
din garderobă;
• întoarceţi-vă la vehicul;
• asistaţi participanţii la urcarea în vehicul;
• verificaţi numărul participanţilor;
• însoţiţi participanţii la locul de plecare;
• mulţumiţi participanţilor;
• uraţi-le “toate cele bune”;
• asiguraţi-vă că nu şi-au lăsat nimic în
vehicul;
• ajutaţi-i să coboare din vehicul.

17. PREZENTAREA TURULUI DE ŢARĂ
Expresia “tur de ţară” este folosită pentru a

ilustra un tur făcut de călători, individual sau în
grup, însoţiţi de un ghid turistic, pe o arie
reprezentată de suprafeţe deschise, caracterizate
prin sate desfăşurate de-a lungul câmpurilor,
grădini, plantaţii, livezi sau păduri dese.
Ghidul care însoţeşte turul de ţară trebuie să îşi

amintească faptul că mulţi dintre vizitatori provin
din mediul urban şi că au avut puţin contact cu
viaţa rurală.
Mulţi n-au vizitat înainte un sat tradiţional

românesc. De aceea comentariul trebuie să
descrie în mod precis specificul satelor din această
zonă, să prezinte obiceiurile, mâncărurile
tradiţionale, animalele şi modul de viaţă al
oamenilor din zona respectivă. În acest mod turul
va fi informativ, amuzant şi uşor de reţinut.
Subiectele comentariului în prezentarea

turului de ţară
În prezentarea zonei rurale, ghidul turistic

trebuie să urmeze un plan logic. Înainte de toate,
trebuie să studieze elementele de bază ale zonei
rurale.
Acestea sunt:
Nume: numele zonei, al satului, munţilor etc;

Localizare: definirea regiunii şi a împrejurimilor;
Elemente geografice: identificarea caracteristicilor
fizice: câmpuri de cereale, plantaţii de
pomi fructiferi, munţi, plaje, vulcani,
lacuri, râuri etc;
Istoria naturii: istoria ţării (pământului), erupţii
vulcanice, eroziunea râurilor etc.;
Populaţie: tipuri de oameni care trăiesc în zonă,
activităţi şi viaţa cotidiană, istoria
strămoşilor;
Aşezări: zone rurale, istoria aşezărilor;
Istoria umană: oamenii şi pământul pe care l-au
ocupat şi schimbările care au apărut;
Viaţa satului: viaţa de zi cu zi şi evenimentele
importante ale satului;
Obiceiuri tradiţionale: tipuri de obiceiuri locale şi
perioada din care datează;
Arhitectura: stiluri şi utilizări ale formelor şi
clădirilor satului;
Tabu-uri: vizitatorul trebuie să cunoască tot ceea
ce poate ofensa locuitorii zonei;
Religie: credinţe, ceremonii, festivaluri;

descrierea fiecărui obicei sau a
fiecărei lege a zonei;
Floră: plante specifice zonei;
Faună: animale specifice zonei;
Agricultură: viaţa cultivatorilor, folosirea pămân-
tului, culturile;
Industria casnică: industria satului–olărit, ţesături
de mână etc;
Pieţe: locuri unde producătorii vând sau
cumpără produse.
1. Înainte de a părăsi locul de plecare:

Aranjamentele pe care trebuie să le facă ghidul
sunt similare celor ce sunt făcute în cazul turului de
oraş.
2. În timpul turului:
• amintiţi-vă: comentariul trebuie să aibă
continuitate şi să fie relevant;
• alocaţi timp pentru fotografii;
• informaţi participanţii care doresc să facă
fotografii de timpul alocat acestei activităţi;
• oferiţi o descriere concisă a diferitelor
ceremonii, festivităţi ce au loc în sat;
• explicaţi stilul de construcţie al clădirilor
locale;
• explicaţi vestimentaţia locală în ocazii

speciale sau în regiuni particulare;
• indicaţi modul de comportament ce nu este
tolerat de săteni;
• vorbiţi despre floră;
• vorbiţi despre faună (animale domestice,
păsări, mamifere etc.);
• daţi informaţii despre activităţile sătenilor;
• opriţi la restaurant sau locul stabilit în
itinerariu pentru luarea prânzului în cazul
unui tur de o zi;
• opriţi pentru aerisire şi alte nevoi;
• amintiţi participanţilor înainte de orice
staţionare care este timpul pe care îl vor
petrece acolo;
• ajutaţi-i să urce sau să coboare din vehicul.
3. Sfârşitul turului
• însoţiţi participanţii la locul de plecare;
• evidenţiaţi punctele de interes de-a lungul
rutei;
• mulţumiţi participanţilor;
• luaţi-vă “la revedere” de la aceştia;
• asiguraţi-vă că nu au uitat nimic în vehicul;
18. PREZENTAREA UNUI LOC CU

CARACTER SPECIAL
Turiştii – individuali sau organizaţi – doresc

uneori să viziteze locuri de interes particular pentru
ei. Adeseori există tururi regulate la aceste locuri
de interes special. Totuşi acest tip de vizită este
deseori cerut şi realizat special pentru vizitatori.
Prezentarea de către ghid a locului cu caracter
special are însuşiri comune turului de oraş, zonei
rurale sau turului de muzeu.
Ghidul turistic trebuie să adapteze regulile în

funcţie de natura locului special vizitat şi să încerce
întotdeauna să-l prezinte într-o manieră logică.
Trebuie să posede un plan în ceea ce priveşte
modul de prezentare şi conducere a turului înainte
de a începe, şi să încerce să prezinte aspectele
sale cele mai importante în cel mai interesant mod
posibil, ţinând cont întotdeauna de ceea ce poate
prezenta interes pentru vizitatori.
Este esenţial ca ghidul să facă faţă grupului şi

NU OBIECTULUI (CLĂDIRII) DESPRE CARE
VORBEŞTE. Este de asemenea esenţial să
aştepte până ce tot grupul se strânge, înainte de a
începe să vorbească şi să se asigure că toţi
vizitatorii sunt în faţa sa. Dacă sunt în spatele
ghidului nu vor putea auzi ce spune acesta.
1. Înainte de plecare:
Operaţiunile pe care le are în vedere ghidul

pentru vizita la un obiectiv special, înainte de
părăsirea locului de plecare, sunt aceleaşi ca
pentru turul de oraş.
2. În drum spre locul cu caracter special:
• evidenţiaţi principalele puncte de interes de-

a lungul drumului;
• întreţineţi atmosfera şi informaţi-i pe
participanţi;
3. Sosirea la locul special:
• prezentaţi o scurtă istorie a locului ce

urmează a fi vizitat;
• informaţi participanţii despre modul de
reidentificare a vehiculului lor;
• anunţaţi participanţilor timpul alocat;
• informaţi-i despre formalităţile speciale
(camere de luat vederi etc.);
• invitaţi participanţii să părăsească vehiculul;
• ajutaţi participanţii să coboare din vehicul;
• aranjaţi orice detaliu privind biletele etc.
4. Înăuntrul locului cu caracter special:
• oferiţi – dacă nu există un specialist –

informaţii asupra descrierii generale;
• luaţi o pauză în mijlocul vizitei, pentru
reîmprospătare şi alte nevoi;
• răspundeţi întrebărilor.
5. Sfârşitul vizitei:
• evidenţiaţi locul cel mai bun de procurare a

ilustratelor sau broşurilor dacă acestea
există;
• reîntoarceţi-vă la vehicul;
• asistaţi participanţii la urcarea în vehicul;
• conduceţi participanţii;
• luaţi-vă “la revedere” de la partipanţi;
• asiguraţi-vă că nu şi-au uitat nimic în vehicul;
19. PROCEDURI DE URGENŢĂ
În cazul unei pene de cauciuc sau a altei

defecţiuni care determină oprirea un anumit timp,
ghidul trebuie, într-un mod foarte politicos, să îi
roage pe participanţi să aibă răbdare şi să le
distragă atenţia de la incident.
Dacă defecţiunea intervine în apropierea unei

cafenele sau a unui restaurant, ghidul poate să le
sugereze să aştepte acolo până la realizarea
reparaţiei, să se împrospăteze pe cheltuiala
agenţiei. În altă situaţie trebuie să găsească un loc
potrivit pentru aşteptare.
Dacă participanţii sunt afectaţi de un accident

serios este necesară luarea măsurilor de prim-
ajutor. Trebuie chemată urgent o ambulanţă şi
anunţată poliţia. Participanţii care au suferit leziuni
trebuie transportaţi fără întârziere la cel mai
apropiat spital. Acest tip de urgenţă trebuie raportat
cât mai curând posibil turului-operator.
Participanţii care au scăpat fără a fi afectaţi de

accident, trebuie transportaţi la cel mai apropiat
hotel sau restaurant unde pot fi uşor găsiţi de
agenţii turului operator şi luaţi în primire.
20.SARCINILE SECUNDARE
ALE GHIDULUI TURISTIC
Printre obligaţiile pe care trebuie să le

îndeplinească un ghid turistic există şi unele
considerate secundare.
1. întâlnirea cu turiştii individuali sau

organizaţi la punctul de plecare sau sosire
şi îndeplinirea rolului de ghid de transfer.
2. transferarea turiştilor individuali sau

organizaţi la/de la punctele de plecare sau
sosire, acţionând ca un ghid de transfer.
Sarcinile ghidului turistic ca ghid de

transfer:
La agentul operator:
Obţine:
1. numele turiştilor individuali sau al grupului;

2. particularităţile companiei de transport;
3. programul de zbor;
4. punctele de origine sau destinaţie;

5. timpul de plecare sau sosire;
6. adresa locului de întâlnire;
7. suma de bani necesară pentru a plăti taxele
de transport (vamal) – dacă există;
8. instrucţiuni speciale (pasageri invalizi etc.);
9. schimbare de ultim moment al planului.
Întâlnirea cu pasagerii la punctele de

plecare sau sosire:
1. sosiţi în timp util la punctul unde va începe

asistarea sau transferul;
2. localizaţi vehiculul înregistrat acolo unde
transferul este solicitat;
3. întâlniţi-vă cu şoferul;
4. inspectaţi vehiculul pentru a vă asigura că
este în bună stare;
5. plasaţi pe parbrizul vehiculului afişul agenţiei
de turism şi numele (dacă este nevoie);
6. verificaţi dacă există vreo întârziere la
transport, la venire sau plecare (când
mijloacele de transport aşteptate întârzie
hotelul trebuie informat, mai ales dacă grupul
este aşteptat la prânz sau la cină);
7. informaţi şoferul dacă există o întârziere;

8. realizaţi aranjamentele cu comisionarii, dacă
este necesar, mai ales când este vorba de
un grup;
9. prezentaţi-vă clienţilor sau turului – manager
(curier);
10. uraţi clienţilor la sosire „bine aţi venit”;
11. ajutaţi clienţii cu formalităţile de sănătate,
vamă – dacă este posibil;
12. înregistraţi numărul de bagaje şi asiguraţi-
vă înainte de a fi urcate în vehicul, la
aeroport, în staţie sau la plecarea de la hotel;
13. uraţi „toate cele bune” clienţilor la plecare.
INTRODUCERE ÎN SERVICIUL
CLIENTULUI
„VĂ ROG”
V vestimentaţie
A atitudine
R răspuns prompt (la aşteptările clienţilor)

O oratorie
G gentileţe (în a-i ajuta pe alţii)
PROFESIONALISMUL ŞI
PERSONALITATEA GHIDULUI
PROFESIONALISM
P – PUNCTUALITATE;
R – RECEPTIVITATE;
O – ORGANIZARE;
F – FLEXIBILITATE;
E – EFICIENŢĂ;
S – STIL;
I – INVENTIVITATE;
O – ONESTITATE;
N – NATURALEŢE;
A – ABNEGAŢIE;
L – LOIALITATE;
I – ISCUSINŢĂ;
S – SOBRIETATE;
M – MOTIVAŢIE.
PERSONALITATE
P– POLITEŢE;
E– ELEGANŢĂ;
R– RĂBDARE;
S– SOCIABILITATE;
O– ORDINE;
N– NON VIOLENŢĂ;
A– ATRACTIVITATE;
L– LOIALITATE;
I – INIŢIATIVĂ;
T– TACT;
A– AGREABILITATE;
T– ŢINUTĂ;
E– EDUCAŢIE ÎN
SPIRITUL UNUI ADEVĂRAT
GHID PROFESIONIST.
TURUL DE GHID
ORGANIZARE GENERALĂ
Înainte de tur - obţinerea:

- numelor;
- numărului de membri;
- detalii / itinerariu;
- locul de întâlnire;
- măsuri de siguranţă;
- voucher;
- masă;
- cash (dacă este necesar);
- timpul;
- regulamentele de urmat;
- convenienţe;
- puncte de oprire.
Demararea turului:
- verificarea vehiculului;
- siguranţa;
- informarea şoferului;
• prezentarea proprie
• însoţirea la vehicul
• preluarea voucher-ului
• începerea turului
• oferirea informaţiilor generale
- planul oraşului;
- populaţie;
- aspecte economice;
- facilităţi la cumpărături
• descrierea itinerariului
• informarea asupra duratei
turului
• opriri şi convenţii.
La sfârşitul turului:
- asigurarea securităţii;
- verificarea feed-back-ului;
- verificarea lucrurilor uitate;
- acordarea de ajutor;
- urări de bine.
PROFESIUNEA GHIDULUI TURISTIC
• informare
• acordare de asistenţă
• prezentare
CALITĂŢI ALE GHIDULUI ÎN TUR
• morale
• intelectuale
• profesionale
PUNCTUL-CHEIE DE REŢINUT
• cunoaşterea limbii
• cunoaşterea subiectului - traseu,

comentariu.
TIPURI DE GHIZI
GHID TURISTIC LOCAL

• locuri particulare sau mici regiuni ale ţării
• oferă informaţii despre:
- cultură
- arheologie
- istorie
- religie
- floră şi faună
- muzee sau monumente
GHID TURISTIC SPECIALIZAT

• muzee
• locuri istorice sau arheologice despre
care posedă profunde cunoştinţe;
• locuri periculoase, care necesită
antrenament şi cunoştinţe temeinice de
alpinism şi căţărare;
GHID TURISTIC NAŢIONAL

• cultură
• arheologie
• istorie
• religie
• flora şi fauna întregului teritoriu al ţării
VOCE ŞI VOCABULAR
VOCE:
• destul de puternică
• clară
• variată:
- intensitate
- viteză
- volum
ECHILIBRAREA ŞI PLANIFICAREA
COMENTARIULUI:
• INFORMATIV
• DISTRACTIV
• PLANIFICAT
• PRESUPUNE FOLOSIREA UNEI
LISTE DE VERIFICARE:
- ITINERARIU
- CUNOŞTINŢE
- TIMP ŞI TRASEU
- EVENIMENTE CURENTE
- PLĂŢI VOUCHER / METODA
DE PLATĂ
TURISMUL, INDUSTRIA OSPITALITĂŢII
Scopul
Oaspetele mulţumit
Mulţumire Nemulţumire
• Îndeplinirea • Reclamaţie
dorinţelor • Frustrare
şi nevoilor • Agresivitate
 
ACTIVITATEA GHIDULUI
SOSIREA OASPEŢILOR
TRANSFERUL
CHECK-IN-UL
Informarea oaspeţilor (cocktail de primire)

 plimbări locale;
 drumeţii;
 excursii;
 seri folclorice;
 picnic cu foc de tabără;
 tombolă;
 carnaval;
 program de agrement.
S – ore de discuţii (fixate în prealabil);

E
J – dorinţe, cereri speciale şi reclamaţii;
U
R – sarcini administrative;
U
L – ajutorarea oaspeţilor în situaţii limită (primul ajutor)
CHECK-OUT-UL
PLECAREA: TRANSFERUL DE ÎNTOARCERE

CUM SE PREGĂTEŞTE UN OASPETE

PENTRU CONCEDIU:
1. Ia legătura cu o agenţie în măsură să
furnizeze informaţii cu privire la ţara
respectivă şi la locul ales (staţiune,
oraş, sat etc.);
2. Se interesează de climă şi de
aspectele vremii în zona respectivă,
care sunt mijloacele de transport ale
ţării respective, cu ce se efectuează
transferul de la aeroport la staţiune;
3. De o importanţă mare este
cunoaşterea situaţiei social-politice a
ţării respective (modul cum sunt trataţi
oaspeţii în ţara respectivă);
4. Oaspetele este interesat de
repartizarea unui ghid (translator) pe
perioada sejurului;
5. Se va interesa de principalele puncte
de atracţie turistică ale locului ales, de
ceea ce acesta poate oferi: obiective
turistice, excursii, programe cultural-
ştiinţifice etc.
GRIJILE PE CARE ŞI LE FACE UN

OASPETE AJUNS PE UN AEROPORT
DIN ROMÂNIA
1. Toate bagajele au fost debarcate pe
acelaşi aeroport ca şi mine?
2. Sunt sau nu aşteptat de ghid? Ce fel
de persoană este? Avem un mijloc de
transport adecvat şi condiţii
acceptabile? Cât durează transferul?
3. Ce fac soţul/ soţia, pisica, câinele,
florile şi celelalte de acasă fără mine?
4. Unde este WC-ul / barul / cofetăria?
Există post telefonic internaţional?
Birou de schimb valutar?
5. Informaţiile socio-politice sunt
adecvate sau nu?
6. Voi avea probleme în a mă face
înţeles de celelalte persoane atât din
grup, cât şi personalul de la hotel ori
localnici?
7. Cum vor fi cazarea, masa?
8. Voi găsi un partener / parteneră dintre
persoanele din grup sau localnici?
CE TREBUIE SĂ FACĂ UN GHID LA

PRIMIREA UNUI GRUP ÎN AEROPORT
(Legitimaţie + Pancardă)
1. Aşteptarea grupului la ieşirea din

vamă, cu un zâmbet profesional şi o
pancardă în mână;
2. Adresarea de “bun venit” oaspeţilor;
3. Prezentarea ghidului;
4. Informarea oaspeţilor despre locul
unde este autocarul, cu indicativ;
5. Informarea oaspeţilor asupra orei
locale şi asupra orei de plecare a
autocarului;
6. Deplasarea oaspeţilor spre autocar şi
prezentarea şoferului. După
prezentare se adresează un nou “bun
venit” oaspeţilor şi se face o nouă
prezentare a ghidului (fiind mai multă
linişte şi având mai mult timp);
7. Prezentarea de către ghid a
destinaţiei, rutei şi duratei transferului.
ROLUL GHIDULUI
1. Preluarea oaspeţilor (aeroport, staţie C.F.R.,
agenţie de turism);
2. Intermediar între oaspeţi şi personalul
prestatorilor de servicii turistice (agenţie de
turism, transportator, restaurant, hotel);
3. Acţiuni pentru antrenarea şi destinderea
oaspeţilor (organizare de seri distractive
pentru antrenarea oaspeţilor, învăţarea unui
joc popular, jocuri de societate, cursuri de
învăţare a limbii române);
4. Rol mediator – incidentele să fie reduse
astfel încât să aibă influenţe minime asupra
oaspetelui;
5. Rol de improvizaţie – în timpul transportului
să organizeze momente vesele;
6. Să se substituie personalului de agrement şi
celui medical (acordarea de prim ajutor);
7. Folosirea timpului în mod raţional, acordând
atenţie în mod egal tuturor oaspeţilor, astfel
încât aceştia să nu se simtă neglijaţi;
8. Procurarea sau confirmarea documentelor
de călătorie pentru oaspeţi;
9. Organizarea activităţilor specifice la sosirea
şi la plecarea oaspeţilor.
PREGĂTIREA CHECK-IN-ULUI
 Verificarea diagramei;
 Telefonul ghidului de la hotel (dacă este
cazul);
 Anunţă să aibă pregătite pentru sosire
paşaport şi voucher;
 Preferinţe de cazare:
- diferenţe de preţ;
- preferinţa pentru partener de cameră;
 Informarea grupului asupra modalităţii de
cazare:
- chei;
- bagaje;
- obiecte de valoare;
 Restul de informaţii:
- durata drumului;
- timpul probabil;
- ora reîntâlnirii;
 Verificarea autocarului (pentru a recupera
eventuale obiecte uitate);
 Conducerea oaspeţilor cu nevoi speciale
(dacă este cazul);
 Aşteptarea în recepţie pentru liniştirea
lucrurilor – aproximativ 20 de minute);
Factorii de care trebuie să ţină seama

ghidul când se află în faţa unui public:
Prezentarea:
1. Liniştit, privire deschisă, zâmbet;

2. Gestica
- mâinile nu stau împreunate,
- să nu aibă nimic în mâini;
- gesturile să fie ample (vizibile la
nivelul superior al trunchiului);
3. Vocea:
- ceea ce spunem trebuie să fie perfect
auzit de persoana situată în cel mai
îndepărtat punct.
CIRCUITUL: MODALITĂŢI DE
REZOLVARE A PLÂNGERILOR
1. Să rămânem liniştiţi;
2. Ascultăm, ascultăm, ascultăm;
3. Zâmbim (suntem prietenoşi);
4. Ascultăm în mod activ;
5. Feed-back (să dăm semnale optice şi
acustice de înţelegere);
6. Notăm;
7. Să nu discutăm!
Să nu ne disculpăm!
Să nu începem să dăm vina pe alţii!
Să nu subestimăm!
Să nu fim nerăbdători!
8. Să mulţumim (fiecare reclamaţie
presupune enervare);
9. Să asigurăm că se vor întreprinde
acţiuni;
10. Să întreprindem ceva cu adevărat!
INFORMAŢII PENTRU OASPETE:
Care sunt persoanele

Medii (mijloace pe care le
care furnizează
avem la dispoziţie)
informaţii?
Panouri de afişaj
Ghid
Cock-tail-uri de informare
Petrecere de bun venit

Recepţie
Programul săptămânal
Personalul de servire Bilete, anunţuri lăsate pe

mese la restaurant
(restaurant + bar)
Bilete cu informaţii la camere
Biroul de turism local Ziarul hotelului

Televiziune / radio cu circuit
închis
Localnicii
Sandwich-man (panouri pe
ambele părţi)
Megafon + microfon (cu
utilizare limitată)
CELE ZECE PORUNCI ALE GHIDULUI:
1. PRIETENIA (POLITEŢEA, GALANTERIA)
2. SOLICITUDINEA, RĂBDAREA
3. PREZENŢA
4. SIMŢUL RĂSPUNDERII
5. EMPATIA (CAPACITATEA DE A SE SUBSTITUI

GÂNDURILOR, SENTIMENTELOR OASPETELUI)
6. PUNCTUALITATE
7. SERIOZITATE, NIVELUL LIMBAJULUI, ŢINUTĂ,

IGIENĂ PERSONALĂ
8. FLEXIBILITATE
9. CONSUM CÂT MAI REDUS DE ALCOOL;

INTERZICEREA CONSUMULUI DE DROGURI
10. MODESTIA, ŢINUTA MORALĂ

PORTRETUL GHIDULUI IDEAL
1. Bun orator;
2. Fire veselă, simpatic, optimist;
3. Fire sociabilă, comunicativ, dezinvolt;
4. Bun mediator, psiholog;
5. Conştient de responsabilitatea sa faţă de
profesie şi faţă de persoane;
6. Să dea dovadă de maximă solicitudine faţă de
cerinţele tuturor membrilor grupului;
7. Să aibă o cultură vastă;
8. Să cunoască mai multe limbi de circulaţie
internaţională;
9. Să aibă talentul de a înmagazina şi prelucra
informaţia;
10. Să aibă cunoştinţe de birotică şi manipularea
acestor mijloace;
11. Să aibă capacitatea de a preîntâmpina şi
soluţiona oportun dificultăţile care pot interveni;
12. Să aibă o ţinută vestimentară corespun-zătoare
programului, excursiei, să fie decent.
CALITATEA SERVICIILOR
(SERVICE QUALITY)
 Amabilitate.
 Profesionalism.
 Rapiditate.
 Atenţie.
 Săritor (gata să ajute).
 Politeţe
Ce trebuie să înveţi ca ghid ca să poţi

„împărtăşi” oaspetelui (empatie)
• tu îmi spui • eu o să uit

• îmi arăţi • îmi amintesc vag
• lasă-mă să iau parte • o sa înţeleg
PLIMBAREA (PENTRU OASPEŢII NOI)
Scop/efect Cunoaşterea împrejurimilor/ contact personal/ încredere

totală în ghid/ cunoaşterea altor oaspeţi
Timp În măsura în care este posibil, imediat după sosire şi
cocktail-ul de primire
Durata În general 1,5 ore sau mai mult
Traseu Trebuie parcurs înainte, adunate informaţii (biserici,
mănăstiri, peşteri sau alte obiective interesante)
Se alege un traseu atractiv, uşor de parcurs, un loc de
popas unde se are în vedere posibilitatea servirii unei cafele,
eventual se asigură un mijloc de transport la întoarcere dacă
este cazul.
Costuri Nici un fel de costuri – cel puţin directe. Există costuri
indirecte (băuturi, transport) pe care trebuie să le plătească
oaspeţii. Ghidul nu trebuie să includă costurile pentru el.
Informare De exemplu la cocktail sau prin afişaj (pe panou etc)
Număr de Până la 20/30 de oaspeţi.
participanţi Dacă numărul este prea mare, plimbarea devine prea
impersonală.
Derulare Stabilirea cu exactitate a orei de plecare – ghidul se va mai
prezenta odată înainte de plecare. Nu se face nici un fel de
acţiune de la început ci se va porni încet, în pas de plimbare,
cu opriri pentru observarea lucrurilor interesante, în anumite
locuri se atrage grupul în jurul ghidului pentru a i se da
explicaţii, se fac fotografii sau se răspunde la întrebările
oaspeţilor.
IMPORTANT: nu se fac prelegeri „ca la muzeu”, ci se
întreţin discuţii cu oaspeţii.
Dăm voie şi chiar încurajăm oaspeţii să întrebe sau să dea
explicaţii ei înşişi (poate au mai vizitat locurile înainte),
răspundem la întrebări, iniţiem discuţii, povestim anecdote.
DE LA CAZ LA CAZ: să găsim privelişti, locuri frumoase,
adunăm grupul acolo şi lăsăm să desfăşoare acţiuni conform
propriilor dorinţe. Rezervăm timp pentru nimicuri (cules flori,
insecte etc.). Ţinem cont de locurile cu circulaţie intensă,
periculoase (intersecţii, străzi).
Regulă Experienţa pe care o trăieşte grupul este mai importantă
decât fluxul informaţional. Nu vorbeşte doar ghidul, ci
stimulează şi oaspeţii să vorbească (să poarte discuţii).
RECLAMAŢII
1. Profesionalism parţial satisfăcător al
lucrătorilor din turism:
 lipsa zâmbetului;
 lipsa amabilităţii;
 gestica;
 lipsa bagajului de cunoştinţe necesar.
2. Neconcordanţa între ofertă, preţ, calitate:

 dotarea necorespunzătoare a camerelor de
hotel;
 neasigurarea minimului de confort necesar
pentru oaspeţii din staţiune (apă caldă,
căldură);
 neincluderea în preţ a TV, frigider – în tariful
agenţiei.
3. Lipsa materialului publicitar:

 lipsa pliantelor documentare;
 lipsa vederilor.
4. Lipsa divertismentului:
 neorganizarea de excursii;
 lipsa bazelor de agrement.
5. Dotarea necorespunzătoare a bazelor de

tratament:
 aparatură uzată;
 diversificarea gamelor de proceduri.
CE FACE O GAZDĂ BUNĂ:
 Primirea personală a oaspeţilor:

 Salutul de primire: Bine aţi venit; Ce mai
faceţi?
 Prezentarea (locuinţei) locului de petrecere:
Exemplu: aici este bucătăria, toaleta etc...
 Aşezarea la masă a oaspeţilor şi
prezentarea musafirilor între ei.
 Întreţinerea permanentă a oaspeţilor fără
preferinţe, tot timpul cu bună dispoziţie, fără
a neglija pe nici unul dintre ei.
 Este atentă şi receptivă la toate nevoile şi
cerinţele oaspeţilor şi soluţionează personal
„neprevăzutul”.
 Organizează, creează atmosfera petrecerii
în funcţie de preferinţele musafirilor.
 Nu arată semne de încetare a petrecerii şi
rămâne până la ultimul musafir.
 La plecarea fiecărui musafir, îl conduce cu
mulţumirile de rigoare:
- Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei.
- Mi-a făcut plăcere prezenţa dumneavoastră.
 Se îngrijeşte de mijlocul de deplasare al
oaspetelui acasă.
AMABILITATEA (EXEMPLE)
1.La un magazin am intrat pentru a-mi cumpăra o

pereche de pantofi. La rugămintea mea,
vânzătoarea mi-a arătat o pereche care însă nu îmi
plăcea cum vin. Vânzătoarea, amabilă, mi-a adus
atunci încă căteva perechi, acelaşi număr, însă
model diferit.
2.Într-o tură de noapte, la recepţie, doi oaspeţi s-au

trezit târziu şi au pierdut autobuzul. Ei au solicitat
un taxi, dar la ora aceea nu erau. Deoarece
recepţionerul era cu maşina, s-a oferit şi i-a dus la
gară.
3.Doi oaspeţi discută în hol despre împrejurimile

staţiunii. Cu toate că era ocupat, recepţionerul îi
strigă şi le înmânează pliante (care din păcate nu
erau la vedere).
4.Mergând împreună cu sora mea la Costineşti, la

staţia Mangalia am ieşit pe geam şi am început să
ne agităm, deoarece nu ştiam unde suntem. Un
bătrânel, amabil, ne-a informat că până la
Costineşti mai sunt două staţii.
5.Intrând într-un cafe-bar şi îndreptându-mă spre

masă, atunci când am vrut să-mi trag scaunul
pentru a mă aşeza ospătarul care era în apropiere
s-a grăbit să mă ajute să mă aşez.
6.Amabilitatea chelnerului!
Friptura nu este bine prăjită şi rog chelnerul să-mi
aducă alta. Bucuros, cu scuzele de rigoare, mă
serveşte cu altă friptură.
7.Un oaspete vine la recepţie pentru a da un

telefon. Recepţionera, amabilă, îl pofteşte înăuntru
şi îl roagă să dea telefon.
8.Într-un restaurant oaspeţii sunt nehotărâţi în

legătură cu felul de mâncare pe care îl vor servi la
felul doi. Ospătarul le recomandă specialitatea
casei, precum şi cel mai potrivit vin.
9.Ajunşi dimineaţa pe litoral, recepţionera ne-a

servit imediat, dăndu-ne cheile camerelor. Altă dată
trebuia să aşteptăm ore în şir pentru acelaşi lucru.
10.Se apropie de recepţie un bătrânel cu o fişă

medicală în mână. Mă roagă să îi dau unele
explicaţii, pe care i le ofer cu plăcere, cu toate că
acest lucru nu intră în atribuţiile mele. Bătrânelul
îmi mulţumeşte, spunându-mi că am fost foarte
amabil.
POLITEŢEA (EXEMPLE)
1. „Lipsa de politeţe a chelnerului”:

Mă aflu în salonul restaurantului, chelnerul
observă venirea mea şi îmi întoarce spatele.
2. Eram în tren, la clasa I-a. În compartiment

era şi un şoricel. Am chemat conductorul, i-
am explicat despre ce este vorba şi mi-a
răspuns peste umăr că este vina noastră, a
călătorilor, că le dăm de mâncare, punem
mâncarea după banchetă.
3. Instalatorul se grăbeşte să urce în lift pentru a

ajunge la etajul 10. Observă patru persoane
care vin spre lift, îşi aduce aminte că există
lift de serviciu şi îi lasă pe turişti să intre în
lift.
4. Într-un autobuz, o femeie în vârstă, infirmă,

era în picioare lângă scaun. În momentul în
care am observat-o, m-am ridicat de pe
scaun şi i-am oferit locul meu.
5. Politeţea se poate învăţa: după o excursie în

Franţa, unde clienţii salutau vânzătorii şi
invers, am început să aplic şi eu acest lucru.
6. Urcând în autobuz, flecul pantofului mi-a

rămas înţepenit, ca urmare nu am mai putut
urca scara. În spatele meu, cineva s-a
aplecat, mi-a scos pantoful şi mi l-a dat.

Consider gestul de o politeţe deosebită.
7. Într-un autobuz, un tânăr stă pe scaun şi

admiră peisajul. La o staţie, o bătrânică cu o
grămadă de bagaje urcă în autobuz, el se
ridică şi îi cedează scaunul.
8. Eram în gară aşteptând trenul spre Bucureşti.

Când acesta soseşte, toată lumea se
îmbulzeşte spre uşi. În spatele meu era o
bătrânică ce încerca să urce: i-am dat voie
să urce prima, apoi am urcat şi eu.
9. O cameristă intră într-o cameră pentru a face

curăţenie. Observând că oaspeţii sunt încă
acolo, salută şi spune că va reveni mai târziu
pentru a face curat fără să deranjeze.
SOLICITUDINEA (EXEMPLE)
1. În hotelul “Caraiman” exista un televizor.

Într-o seară, un grup de oaspeţi doreau
să privească programul TV, însă
televizorul nu avea imagine. M-am oferit
să văd ce se întâmplă şi am observat că
era contrastul dat la maximum.
2. Lipsa de solicitudine la magazinul de

mezeluri:
nu este sortimentul specificat; există în
schimb zece sortimente similare, însă
vânzătorul nu mi le recomandă.
3. Într-un hotel, un oaspete reclamă la

recepţie că nu are curent în cameră.
Recepţionerul îi explică faptul că nu este
curent, însă pentru ca oaspetele să fie
mulţumit şi pentru a nu-l ofensa, trimite
electricianul la acesta în cameră.
4. O bătrânică nu ştie să folosească

telefonul cu cartelă. Ea roagă un domn
să îi explice, şi acesta o ajută cu plăcere.
5. În autobuz două femei în vârstă roagă

taxatoarea să le spună când să coboare
pentru a ajunge la piaţă. Taxatoarea le

răspunde repezit că ea nu ţine evidenţa
locurilor de coborâre la atâtea persoane.
6. Atunci când se arde becul de la recepţie,

recepţionerul caută repede electricianul,
înainte de a apărea plângeri.
7. Fiind la poştă pentru a-mi ridica nişte

bani, m-am adresat lucrătoarei de la
ghişeu, care mi-a comunicat să aştept
câteva momente. Aceasta s-a întors în
aproximativ 20 de minute. Consider
acest fapt nu doar o atitudine negativă ci
o totală lipsă de solicitudine.
8. După introducerea noului sistem de joc

pentru Loteria Naţională, vrând să particip
cu un bilet, am întrebat-o pe funcţionară
cum trebuie să pun numerele. Aceasta m-
a ajutat şi la plecare mi-a oferit un pliant
cu noile regulamente.
ATENŢIA (EXEMPLE)
1. Am intrat la bancă pentru a obţine un extras de cont.

Funcţionara nu mi-a acordat nici un fel de atenţie, decât
atunci când a terminat de mâncat (lipsă de atenţie).
2. Aflându-mă în restaurantul hotelului pentru a lua masa,

cu toate că m-am aşezat la masă nu a venit nimeni să
îmi ia comanda (lipsă de atenţie).
3. La ora două am cazat două persoane în vârstă care

aveau şi bagaje. Liftiera a fost foarte atentă şi imediat a
luat bagajele celor doi pasageri şi i-a condus în cameră.
4. Într-un restaurant intră trei persoane, dar nu apare nici

un ospătar. Într-un târziu apare, i se face semn însă
acesta, în loc să vină, face acelaşi semn cu mâna
înspre clienţi (lipsă de atenţie).
5. Turistul a uitat cheia de la cameră la bar, barmanul

observă acest lucru şi trimite cheia la recepţie pentru a
nu fi căutată zadarnic sau a nu fi luată de altcineva.
6. Am mers la un restaurant pentru a servi o ciorbă

românească. Când am vrut să servesc şi bucata de
carne am observat că nu am cu ce să o tai. Cum
ospătarul care m-a servit nu a mai apărut, am rugat un
altul să îmi aducă cuţitul şi furculiţa.
7. Neatenţia chelnerului:
La servirea ciorbei fără lingură, urarea de „poftă bună”
rămâne fără efect.
8. Am servit prânzul la restaurantul hotelului „Alpin”. Între

servirea primului fel de mâncare şi a celui de-al doilea,
ospătarul nu a lăsat nici un fel de pauză.
O servire bună şi de calitate.
ROLURI ÎN ECHIPĂ
Modelul de completare: în cadrul fiecărui model al

chestionarului împărţiţi zece puncte astfel încât distribuţia lor
să vă caracterizeze cât mai bine comportamentul. În cazuri
extreme, punctele pot fi împărţite între toate propoziţiile date,
dar poate primi zece puncte chiar o singură propoziţie. În
final, punctajul obişnuit va fi trecut într-un tabel cumulativ.
1. Cum pot contribui la munca unei echipe?

a. Cred că observ repede posibilităţile ivite şi le
folosesc.
b. Pot să conlucrez cu cele mai diverse tipuri de
oameni.
c. Bogăţia de idei este una dintre trăsăturile ce-mi
stau în fire.
d. Am darul de a scoate idei din oameni, dacă observ
că se întrevede ceva important pentru scopul comun
al echipei.
e. E o parte importantă a eficacităţii mele faptul că
duc lucrurile până la capăt.
f. Risc să fiu impopular(ă) o vreme, dacă aceasta
duce în final la un rezultat pozitiv.
g. De obicei am un simţ pentru ceea ce este
realizabil, pentru ceea ce merită efortul. La nevoie,
pot propune alternative de acţiune, fără a crea
tensiuni sau a răni pe cineva.
2. Dacă am lipsuri în ce priveşte munca în echipă,

aceasta se referă la faptul că:
a. Mă incomodează dacă discuţiile nu sunt bine
structurate, organizate şi mediate.
b. Înclin să fiu prea indulgent(ă) cu cei care, deşi au
dreptate, nu se pot exprima adecvat.
c. Tind să vorbesc prea mult de îndată ce se trece la
o nouă temă de discuţie.
d. Viziunea mea obiectivă îmi îngreunează aderarea
spontană şi entuziastă la grup.
e. Uneori, când trebuie să o scoatem la capăt, creez

impresia unei persoane autocratice.
f. Îmi vine greu să-i ghidez pe ceilalţi, poate pentru că
sunt prea sensibil(ă) la atmosfera de grup.
g. Tind să cad în mrejele propriilor gânduri şi să pierd
firul evenimentelor.
h. Colegii tind să mă vadă ca o persoană care se
agită inutil pentru amănunte, mici greşeli.
3. Atunci când lucrez în echipă:

a. Mă străduiesc să influenţez oamenii, fără a exercita
presiuni asupra lor.
b. Prin perspicacitatea mea, greşelile sau delăsările
comise din imprudenţă se evită.
c. Sunt gata să-i impulsionez şi pe ceilalţi la acţiune,
ca să nu pierdem timpul şi să nu deviem de la scopul
nostru comun.
d. E foarte posibil că voi contribui cu o idee originală
la rezolvarea problemei.
e. Sunt gata să sprijin oricând o propunere ce
serveşte scopul nostru comun.
f. Caut cu pasiune cele mai bune idei şi soluţii.
g. Cred că discernământul meu contribuie la luarea
unor decizii corecte.
h. Se poate conta pe faptul că mă îngrijesc de buna
organizare a sarcinilor esenţiale.
4. Stilul de muncă ce mă caracterizează în echipă:

a. Pentru mine este deosebit de importantă
recunoaşterea din partea coechipierului.
b. Nu îmi vine greu să înfrunt părerile celorlalţi sau să
rămân în minoritate cu părerea.
c. În general pot găsi argumente pentru a respinge
propunerile necorespunzătoare.
d. Cred că am harul de a face lucrurile să meargă,
atunci când acestea trebuie realizate.
e. Tind să pierd din vedere lucrurile evidente şi să vin
cu lucruri neaşteptate.
f. Despre orice muncă ar fi vorba, am o anumită

tendinţă spre perfecţionism.
g. Sunt destul de abil(ă) în folosirea relaţiilor din afara
echipei.
h. Deşi mă interesează toate punctele de vedere, nu-
mi vine greu să iau o decizie.
5. Găsesc satisfacţii în muncă pentru că:

a. Îmi place să analizez situaţiile şi să cântăresc toate
posibilităţile.
b. Mă interesează căutarea unor soluţii practice ale
problemelor.
c. Îmi place să simt că am o contribuţie la bunele
relaţii în echipă.
d. Pot exercita o influenţă puternică asupra deciziilor.
e. Am prilejul să întâlnesc oameni care îmi pot oferi
ceva nou.
f. Pot să obţin acordul coechipierilor în privinţa unei
proceduri.
g. Mă simt în elementul meu atunci când mă pot
dedica unei probleme.
h. Îmi place să lucrez în domenii ce necesită fantezie.
6. Dacă aş primi brusc o sarcină dificilă, în timp limitat, cu

colegi necunoscuţi:
a. Cred că m-aş retrage într-un colţ liniştit, ca să
găsesc o soluţie adecvată problemei.
b. Aş înclina să conlucrez cu persoana ce dă dovadă
de cea mai pozitivă atitudine.
c. Aş căuta să diminuez dificultatea sarcinii, evaluând
competenţele coechipierilor.
d. Pentru că îmi stă în fire să zoresc lucrurile, probabil
că nu am depăşi termenul limită.
e. Cred că mi-aş păstra calmul şi capacitatea de a
gândi logic.
f. Aş avea grijă să menţinem coerenţa scopului, chiar
dacă timpul ne presează.
g. Aş fi gata să-mi asum conducerea grupului, dacă

aş vedea că stăm tot pe loc.
h. Aş iniţia discutarea situaţiei, pentru a genera idei
noi şi a ne urni din loc.
7. Dificultăţile de care mă izbesc în munca de echipă:

a. Tind să-mi manifest nerăbdarea faţă de cei ce
împiedică mersul lucrurilor;
b. Uneori mi se spune că sunt prea analitic(ă), în
detrimentul spontaneităţii şi al intuiţiei.
c. Tendinţa mea spre precizie în muncă împiedică
uneori mersul înainte al lucrurilor.
d. Înclin să mă plictisesc uşor şi să aştept de la câţiva
oameni reconfortanţi să mă energizeze.
e. Îmi vine greu să mă apuc de ceva atâta timp cât
scopurile nu sunt suficient de clare.
f. Uneori îmi vine greu să sintetizez problemele dificile
ce mă preocupă.
g. Ştiu că aştept de la ceilalţi lucruri pe care nici eu nu
le pot face.
h. În cazul unei opoziţii puternice, aş deveni
oscilant(ă) şi nesigur(ă) în afirmarea propriei poziţii.
Tabel cumulativ
Rol 1 2 3 4 5 6 7 Total
Normativ f e c b d g a
Înfăptuitor g a h d b f e
Manager d b a h f c g
Creativ c g d e h a f
Resurser a c f g e h d
Analist h d g c a e b
Sufletist b f e a c d h
Finalizator e h b f g d c
Cele opt roluri în echipă:
Managerul: Organizează şi controlează activitatea grupului.

Activitatea sa vizează clarificarea scopurilor, a
problemelor comune, împărţirea sarcinilor şi catalizarea

eforturilor (calm, autocontrol, siguranţă de sine. Poate
implica orice posibil colaborator, dar prea puţin vrea să
adâncească problemele).
Creativul: Se străduieşte să contribuie la realizarea
concepţiilor şi strategiilor de grup ce vizează scopul
comun. Acest rol presupune fantezie şi spirit inovator
(independent, ponderat, flexibil, este dotat şi plin de
fantezie. Este cu capul în nori şi minimalizează protocolul,
detaliile concrete).
Analistul: Acest rol vizează analizarea ideilor şi propunerilor
realizate de grup şi valorizarea lor din perspectiva
coerenţei în raport cu scopul comun. Este important să
poată exprima constructiv carenţele unei propuneri
(realist, obiectiv, circumspect, are discernământ, e
consecvent şi echilibrat dar nu este în stare să-i
mobilizeze pe ceilalţi).
Înfăptuitorul: Se ocupă de realizarea în practică a planurilor
şi concepţiilor grupului, este cu picioarele pe pamânt şi
are nevoie de o mare rezistenţă la greutăţile „din teren”
(circumspect, conştiincios, calculat, realist, rezistent şi
disciplinat. Nu are însă prea multă deschidere către ideile
noi).
Sufletistul: Rolul său este formarea şi menţinerea unei bune
atmosfere în grup. Prin prezenţa sa caldă, facilitează
comunicaţia dintre membri grupului şi dezamorsează
tensiunile şi conflictele (prietenos, binevoitor, receptiv,
creează spirit de echipă dar este indecis în clipele grele).
Resurserul: Explorează mediul din afara grupului,
valorificând în favoarea acestuia idei, informaţii, contacte,
bani. Mediază contacte cu indivizi şi grupuri din afară
(extrovertit, entuziast, curios. Aventura şi descoperirea
aduc noi contacte, dar se dezumflă uşor, pierzând din
elanul său iniţial).
Finalizatorul: Se străduieşte să alinieze performanţele
grupului la anumite standarde. Acestă tendinţă se
manifestă prin exploatarea unor delăsări şi greşeli comise
în cursul activităţii grupului. Ţine cont de termenii-limită
(harnic, disciplinat, îngrijorat. Termină cu precizie ceea ce

a început, dar este chiţibuşar).
Normativul: Se expune des, polemizează, argumentează.
Este motivat de performanţă, extrovertit, n-are astâmpăr.
Nu precupeţeşte nici un efort pentru a ieşi învingător.
Este lider, dar în alt mod decât managerul (tensionat,
dinamic, exteriorizat, înfruntă inerţia, provocator, stresat,
prea mulţumit).
MNG: calm, autocontrol, siguranţă de sine. Poate implica

orice posibil colaborator, dar prea puţin vrea să
adâncească problemele.
CRT: independent, ponderat, flexibil, este dotat şi plin de

fantezie. Însă e cu capul în nori şi minimalizează
protocolul, detaliile concrete.
ANL: realist, obiectiv, circumspect, are discernământ , e

consecvent şi echilibrat. Dar nu e în stare să îi motiveze
pe ceilalţi.
ÎNF: circumspect, conştiincios, calculat, realist, rezistent şi

disciplinat. Însă nu prea are deschidere către ideile noi.
SFL: prietenos, binevoitor, receptiv, creează spirit de echipă

dar e indecis în momente grele.
RSS: extrovertit, entuziast, curios. Aventura şi descoperirea

aduc noi contacte, dar se dezumflă uşor, pierzând elanul
iniţial.
FNL: harnic, disclipinat, îngrijorat. Termină cu precizie ceea

ce a început, dar e chiţibuşar.
NRM: tensionat, dinamic, exteriorizat, înfruntă inerţia.

Provocator, stresat, prea mulţumit.
ATRIBUŢIILE ŞI OBLIGAŢIILE GHIZILOR

1. Ghidul este dator:
 Să se poarte respectuos cu turiştii şi să-şi îndeplinească atribuţiile
cu demnitate şi într-un mod care să inspire încrederea şi respectul
turiştilor.
 Să realizeze un serviciu de informaţii turistice, animaţie şi primire
eficace, prin punerea în valoare a cunoştinţelor privind patrimoniul
turistic.
 Să întreţină un dialog corect şi decent cu turiştii şi să conducă
derularea activităţilor turistice: vizite, circuite, manifestări etc.,
conform programului încredinţat.
 Să modeleze (potrivit competenţelor acordate) programul şi să
impună un anumit ritm de desfăşurare al acţiunii în funcţie de
structura turiştilor participanţi la acţiune şi de circumstanţe.
 Să facă propuneri de îmbunătăţire a programelor turistice în funcţie
de sugestiile turiştilor.
 Să gestioneze corect mijloacele de plată încredinţate.
 Să facă dovada unei stări de spirit compatibilă cu exigenţele
profesiei, îndeosebi în domeniile relaţionale şi comerciale.
2. Atribuţiile concrete ce îi revin ghidului în derularea

programelor şi acţiunilor turistice se stabilesc de către
agentul economic din turism organizator şi diferă în
funcţie de specificul fiecărei acţiuni. În scopul
protecţiei şi al asigurării unor servicii de calitate este
necesar ca aceste atribuţii să conţină următoarele
obligaţii pentru ghizi:
2.1. Să preia de la agentul de turism organizator dosarul
acţiunii (delegaţia, ştampila, ecusonul, programul
acţiunii, mijloacele de plată) şi instrucţiuni de lucru
referitoare la derularea programului.
2.2. Să verifice dacă au fost lansate comenzile de
cazare, masă, transport sau alte servicii şi să ia
măsuri în consecinţă.
2.3. Să controleze dacă spaţiile de cazare şi servirea

mesei sunt rezervate.
2.4. Să verifice starea de curăţenie a autocarului şi
funcţionarea staţiei de amplificare.
2.5. Să preia de la organizator pliante, broşuri, hărţi etc.
ale localităţilor şi obiectivelor de interes turistic
prevăzute în program, pe care le va pune la
dispoziţia turiştilor la începerea acţiunii.
2.6. Să se prezinte la punctul de primire al turiştilor cu ½
oră înainte de ora fixată pentru începerea acţiunii.
2.7. Să asigure îmbarcarea turiştilor şi a bagajelor ce le
aparţin în mijlocul de transport.
2.8. Să comunice la începerea acţiunii programul ce
urmează a fi efectuat, prezentând succint traseul şi
alte informaţii.
2.9. Să verifice dacă turiştii n-au uitat obiecte în mijlocul
de transport.
2.10. Să asigure în mod operativ, în baza diagramei,
cazarea şi transportul bagajelor turiştilor în camere.
2.11. Să asigure trezirea turiştilor prin recepţia unităţii de
cazare, atunci când programul impune aceasta.
2.12. Să asigure executarea tuturor acţiunilor înscrise în
program (excursii, tururi de oraş, spectacole).
2.13. Să recomande turiştilor prestaţiile suplimentare de
care pot beneficia.
2.14. Să atenţioneze turiştii asupra obligaţiei ce o au cu
privire la ocrotirea monumentelor naturii, a tuturor
obiectivelor turistice, la evitarea degradării şi
poluării naturii şi păstrarea patrimoniului naţional.
2.15. Să asigure pregătirea unor meniuri
corespunzătoare preferinţelor turiştilor, urmând ca
în perioada sejurului, inclusiv în cazul excursiilor în
mai multe localităţi, să nu se repete meniul, iar în
cazul turiştilor bolnavi să li se asigure acestora
regimul alimentar adecvat.
2.16. Să fie prezent la servirea meselor de către turişti,

urmărind servirea operativă şi corespunzătoare a
tuturor preparatelor prevăzute în meniu.
2.17. Să asigure acordarea asistenţei medicale în cazul
îmbolnăvirii unor turişti.
2.18. Să comunice organizatorului situaţiile când, din
motive de sănătate sau în alte cazuri deosebite,
este nevoit să-şi întrerupă activitatea, stabilindu-se
modalitatea de preluare a acţiunii de către un alt
ghid şi continuarea în bune condiţii a derulării
programului.
2.19. Să fie cazat în aceeaşi unitate cu turiştii pe care îi
însoţeşte. În cazul acţiunilor de sejur, numele său şi
numărul camerei vor fi afişate vizibil la recepţia
hotelului.
2.20. Să urmărească zilnic efectuarea curăţeniei în
camere şi buna funcţionare a instalaţiilor sanitare,
electrice etc. şi schimbarea la timp a lenjeriei.
2.21. Să verifice înainte de sosirea mesei starea de
curăţenie a restaurantului şi a grupurilor sanitare,
amenajarea meselor şi mis-en-place-ul, stabilind
măsuri în consecinţă şi să urmărească servirea în
bune condiţii a tuturor turiştilor cu preparatele şi
băuturile prevăzute în meniu.
2.22. Să se intereseze în timpul desfăşurării programului
turistic dacă turiştii sunt mulţumiţi de serviciile
primite, eventualele sesizări şi reclamaţii ale
acestora fiind rezolvate operativ cu ajutorul
factorilor de decizie ai prestatorilor de servicii în
cauză.
2.23. Să asigure la încheierea programului turistic
plecarea turiştilor în bune condiţii, luând
următoarele măsuri:
 rezervarea şi procurarea biletelor de călătorie;
 pregătirea listelor nominale, în cazul transportului
aerian;
 verifică dacă s-au programat mijloacele de transport

corespunzătoare numărului de turişti şi volumului de
bagaje şi ia măsuri în consecinţă;
 se interesează dacă ora efectivă de plecare a mijlocului
de transport corespunde cu orarul şi ia măsuri în funcţie
de situaţia creată;
 verifică asigurarea eventualelor servicii de care turiştii
beneficiază pe perioada transportului (pachete de hrană
rece, băuturi răcoritoare, masă la vagonul restaurant
etc.);
 verifică dacă toţi turiştii au predat cheile la recepţia
hotelului, dacă nu le lipsesc bagaje sau actele de
identitate;
 se îngrijeşte de îmbarcarea turiştilor şi a bagajelor
acestora.
3. Obligaţiile ghizilor privind ţinuta şi comportarea în

relaţiile cu turiştii
3.1 Ţinuta generală şi vestimentară:

Ghizii trebuie să aibă un aspect îngrijit şi agreabil,
păstrând permanent o igienă desăvârşită. Îmbrăcămintea va fi
aleasă cu gust, croită decent şi întotdeauna bine îngrijită
(proaspăt spălată şi călcată). Accesoriile vestimentare vor fi
asortate la costum, respectiv la rochie.
În cazul unor acţiuni deosebite (mese, recepţii, primiri
oficiale, spectacole etc.) atât la femei cât şi la bărbaţi ţinuta
vestimentară va fi în concordanţă cu caracterul acestor
manifestări.
Ghizii instructori şi de munte vor avea ţinuta şi
echipamentul în concordanţă cu activitatea pe care o
desfăşoară.
3.2. Prezentarea:
Ghizii vor saluta oaspeţii politicos, cu zâmbetul pe buze,
arătându-se încântaţi că prin atribuţiile lor vor putea fi de folos
turiştilor, asigurâdu-le acestora un sejur cât mai agreabil.
De regulă, ghizii se vor prezenta cu numele mic

(prenumele), deoarece acesta poate fi reţinut cu uşurinţă. Pe
toată durata sejurului turiştilor va purta ecuson pe care va fi
trecut numele întreg (nume şi prenume).
Este indicat ca ghizii să se recomande la scurt timp după
sosirea turiştilor, când grupul este complet, de exemplu în
autocar pe timpul transferului la hotel.
Ghidul se va strădui să cunoască cât mai repede cu
putiinţă numele turiştilor (folosindu-se de diagramele de la
hotel, tichetele de pe bagaje etc, deoarece prin folosirea
numelor acestora se creează o atmosferă plăcută.
Ghizii se vor adresa turiştilor numai cu numele de familie,
însoţit de formula de politeţe.
3.3. Urările de bun venit vor fi adresate cu jovialitate,

naturaleţe şi cordialitate. De regulă, urările de bun venit vor fi
adresate imediat după prezentare.
Ghidul va asigura turiştii că atât el cât şi restul
persoanelor care contribuie la organizarea şi desfăşurarea
acţiunii turistice se străduiesc ca ei să se simtă bine în timpul
programului
3.4. Conversaţia:
Ghidul va depune eforturi pentru a întreţine mereu trează
conversaţia. Este ştiut că turiştii doresc să afle cât mai multe
despre ţara vizitată. Ca atare este indicat ca ei să fie antrenaţi
cu mult tact în conversaţii agreabile.
Ghizii vor căuta să antreneze în conversaţie pe toţi turiştii,
evitând monopolizarea acesteia numai de către unele
persoane. Se acordă o atenţie deosebită conversaţiei cu
persoanele mai timide precum şi cu cele în vârstă, care
trebuie tratate cu condescendenţa cuvenită. Ghidul se va
interesa de starea de sănătate a turiştilor, de impresiile
produse asupra lor de obiectivele vizitate, de modul de
derulare al programului etc.
Pentru a crea o ambianţă plăcută, este recomandabil ca
discuţiile să fie presărate cu glume de bun gust. Un ghid bun
va avea întotdeauna la îndemână câteva glume bune, uşor de

înţeles de către turiştii cărora li se adresează.
Deoarece în cele mai multe cazuri turiştii din acelaşi grup
nu se cunosc între ei, este recomandabil ca ghidul să creeze
o atmosferă propice stimulării cunoaşterii reciproce.
Când trebuie să răspundă la anumite întrebări sau să dea
unele explicaţii, ghizii trebuie să fie deferenţi, agreabili şi bine
dispuşi, fără a lăsa impresia că aceasta îi plictiseşte.
Se interzice ghizilor să răspundă la insulte sau provocări.
Se vor căuta întotdeauna modalităţile de a se evita, prin
comportament, atitudine ireproşabilă şi corectitudine în
îndeplinirea sarcinilor profesionale, cauzele care pot da
naştere la nemulţumiri, care pot genera insulte sau atitudini
provocatoare. În cazul în care, cu toate eforturile depuse,
turistul continuă să treacă la provocări, ghidul va informa
neîntârziat organizatorul programului turistic, pentru ca acesta
să ia măsurile care se impun.
3.5. Atitudinea faţă de sesizările sau nemulţumirile turiştilor:

Ghidul trebuie să asculte cu deosebită atenţie orice
sesizare şi să nu manifeste irascibilitate nici în cazul în care
nemulţumirea nu este îndreptăţită şi nici atunci când ea se
referă chiar la activitatea sa.
Ghizii vor urmări obligatoriu felul în care se soluţionează
sesizările, informând totodată turiştii asupra măsurilor
întreprinse pentru rezolvarea acestora.
În toate cazurile se va mulţumi turiştilor pentru cele
sesizate, se vor cere scuzele de rigoare, se vor da asigurări
că lucrurile se vor îndrepta şi că nu se vor mai repeta.
În cazul în care turistul reclamant nu are dreptate sau
este rău intenţionat, ghidul va adopta o atitudine demnă şi
politicoasă, evitând provocările şi angajarea în discuţii
contradictorii.
3.6. Manifestări de atenţie şi amabilitate faţă de turişti:

O reală satisfacţie produce turiştilor marcarea, prin
mijloace variate, a diferitelor sărbători naţionale sau
personale (aniversarea naşterii, ziua onomastică etc.) care

coincid cu perioada programului turistic.
Astfel de atenţii constituie dovada unei amabilităţi
deosebite, în măsură să creeze o bună dispoziţie şi să evite
sau să atenueze eventualele nemulţumiri ale turiştilor.
Pentru marcarea sărbătorilor respective, ghizii vor
colabora cu directorii structurilor de primire turistică, pentru ca
acestea să poată acţiona în conformitate şi în limitele
posibilităţilor pe care le au (oferirea de flori, băuturi etc.).
Ghizii vor adresa felicitări întregului grup de turişti cu
ocazia aniversării sau sărbătorilor naţionale şi felicitări
individuale cu ocazia aniversării sau sărbătorilor cu caracter
personal. Datele aniversărilor cu caracter personal ale
turiştilor se pot afla prin consultarea “fişelor” de la recepţia
hotelului, precum şi prin consultarea delegatului sau
partenerului străin – în cazul turiştilor străini.
Ghidul îl va prezenta turiştilor pe conducătorul auto şi pe
ajutorul acestuia – în cazul deplasărilor făcute cu autocarul,
precum şi pe directorul structurii de primire turistică, cât şi pe
colaboratorii săi, la întâmpinarea turiştilor în momentul sosirii.
În cazul în care turiştii străini îi vor oferi ghidului anumite
atenţii sau cadouri, acesta are obligaţia de a le refuza în mod
politicos, explicând turiştilor că tot ce a întreprins pentru
reuşita sejurului lor reprezintă pentru el o îndatorire de
serviciu. În cazul în care turiştii insistă, ghidul va primi cadoul
exprimând mulţumirile de rigoare.
4. Atribuţii specifice ghidului în excursii organizate la

munte
4.1. Să corespundă din punct de vedere medical, să aibă

condiţia fizică necesară activităţii în regiune montană, să aibă
ample cunoştinţe de alpinism, schi, orientare turistică,
geografie montană, supravieţuire în zone pustii, pricepere la
acordarea primului ajutor medical.
4.2. Să aibă echipamentul, materialele şi accesoriile specifice,
corespunzătoare sezonului sau itinerariului de desfăşurare a
excursiei; ghidul are obligaţia să nu accepte participarea la
excursie a turiştilor care nu au echipamentul de munte

corespunzător condiţiilor de înscriere (bocanci şi pantaloni
groşi de munte, hanorac sau canadiană, parazăpezi, la vreme
de iarnă, căciulă, pulover, fular, mănuşi, pelerină şi
suprapantalon de ploaie, rucsac, lanternă), să recomande
toate serviciile ce urmează să fie prestate acestora, să
menţioneze pe verso-ul biletului de participare motivul
respingerii, să aplice ştampila; ghidul nu va accepta persoane
infirme sau inapte pentru ascensiuni montane de mare
dificultate (vârstă înaintată etc.).
4.3. Să aibă asupra sa trusa de prim-ajutor şi mijloacele de
semnalizare şi intervenţie în caz de pericol, pe care le
primeşte de la unitatea de turism organizatoare, înainte de
plecare în excursie, cu indicaţii de folosire şi un caiet unde se
vor consemna medicamentele folosite, cu semnătura turiştilor
care au beneficiat de acestea. De asemenea, va avea asupra
sa un fluier, oglindă, rachete de mână pentru semnalizare în
caz de pericol, cordelină.
4.4. Să se informeze asupra stării potecilor, a timpului
probabil şi a căilor de acces spre cabane, în vederea luării
măsurilor corespunzătoare pentru continuarea sau oprirea
excursiei.
4.5. Să evite zonele periculoase (pante abrupte), unde se
formează avalanşe şi adăpostirea sub copaci pe timp de
furtună.
4.6. Să atenţioneze turiştii să nu părăsească grupul şi traseul
stabilit, în scopul evitării accidentelor şi realizării programului
prestabilit.
4.7. Să atragă atenţia turiştilor că strigătele sau producerea
unor zgomote puternice pot declanşa avalanşe, că nu trebuie
să arunce cu pietre şi obiecte care sperie şi alungă fauna, că
este interzisă ruperea florilor, degradarea copacilor şi
arbuştilor, distrugerea peisajului natural, facerea focului în
pădure şi în zonele interzise.
4.8. Să meargă în fruntea coloanei, respectând un ritm de
mers convenabil pentru toţi componenţii grupului. Totodată va
stabili un component al grupului (cu experienţă în ascensiuni
montane) care va încheia coloana de excursionişti şi nu va

permite nimănui să rămână în urma lui.
4.9. Pe perioada de iarnă să aibă asupra sa, în cazul
deplasării în zonele de mare altitudine (peste 1500 de metri)
busolă, harta zonei, colţari şi cordelină (de 15-25 m lungime).
4.10. Să înscrie personal în registrul pentru declararea
traseului – existent la cabane – traseul ce urmează a fi
parcurs în ziua respectivă, cu indicarea numărului de însoţitori
(turişti) astfel ca, în caz de timp nefavorabil, accidente sau
rătăciri, să se poată interveni rapid pentru acordarea primului
ajutor.
4.11. Să interzică turiştilor să consume băuturi alcoolice atât
pe timpul deplasării cât şi pe timpul staţionării la cabane.
4.12. Să nu permită aprinderea de focuri în locuri unde acesta
este interzis şi înainte de plecare să le stingă pe cele aprinse
în locurile permise.
4.13. În cazul accidentelor să alerteze prin orice mijloace
cabanierii, echipele Salvamont, cel mai apropiat post de
poliţie, primăria etc., dând toate lămuririle necesare în scopul
de a aprecia volumul şi dotarea forţelor ce trebuie mobilizate
pentru intervenţia de salvare.
5. Atribuţiile ghidului instructor sportiv
5.1. Să asigure desfăşurarea cursurilor de iniţiere şi

perfecţionare la care participă turiştii repartizaţi, respectând
cu stricteţe metoda unică de predare ce se utilizează în
şcolile care funcţionează în reţeaua unităţilor de turism.
5.2. Să predea turiştilor în mod individual sau în grup
disciplina sportivă pentru care este atestat, respectând
principiile de învăţare conform normelor pedagogice.
5.3. Să respecte programul de lucru zilnic, stabilit de către
unitatea de turism sau de către şcoala în cadrul căreia îşi
desfăşoară activitatea.
5.4. Să posede cunoştinţele necesare privind modul în care
se repară şi se întreţine echipamentul sportiv utilizat în
practicarea sportului respectiv.
5.5. Să supravegheze preluarea şi predarea materialelor

sportive de către turiştii care le închiriază de la centrele de
închirieri şi utilizarea corespunzătoare a echipamentelor.
5.6. Să primească la curs şi să predea lecţii, în grup sau
individual, numai turiştilor care prezintă documentul prin care
au achitat tarifele corespunzătoare prestaţiei respective.
5.7. Să atragă atenţia turiştilor asupra modului de folosire a
echipamentului sportiv pe care îl utilizează, precum şi asupra
efortului fizic la care organismul este supus pe parcursul
lecţiilor de învăţare şi perfecţionare.
5.8. Să prezinte turiştilor modul de utilizare al tuturor
mijloacelor necesare în procesul de instruire comunicând,
după caz, normele de protecţie a muncii şi prevenire a
incendiilor.
5.9. Să participe efectiv la organizarea şi desfăşurarea
cursurilor sportive de la sfârşitul fiecărui ciclu de lecţii,
acordând, după caz, materiale care atestă participarea la curs
(diplome, medalii etc.).
5.10. Să cunoască oferta turistică din staţiunea în care îşi
desfăşoară activitatea şi să prezinte turiştilor acţiunile turistice
la care aceştia pot participa în timpul sejurului.
5.11. Să poarte echipamentul de protecţie sau de prezentare
şi să folosească materialele sportive puse la dispoziţie numai
în cadrul lecţiilor pe care le desfăşoară.
5.12. Să aibă asupra sa trusa personală cu obiectele şi
materialele stabilite de şcoala sau unitatea organizatoare
(trusa medicală, ustensile pentru întreţinerea şi reglarea
echipamentului, cronometru, busolă, hărţi, lanternă, mijloace
de semnalizare etc.).
5.13. Să poarte ecusonul sau insigna utilizată de şcoala sau
unitatea de turism organizatoare.
6. Atribuţiile ghidului supraveghetor
6.1. Să acorde asistenţă copiilor aduşi la grădiniţe în cursul

zilei şi nopţii, conform prevederilor contractuale şi serviciilor
achitate de turişti.
6.2. Să verifice starea de curăţenie a sălilor grădiniţei, a

jucăriilor, a paturilor şi a celorlalte efecte.
6.3. Să asigure curăţenia locurilor de joacă şi să se
îngrijească de dotarea cu jucării a grădiniţei.
6.4. Să primească copiii şi să verifice, în limita competenţei,
starea lor de sănătate, neadmiţând în colectivitate decât copii
sănătoşi.
6.5. Să solicite de la însoţitorul copilului date cu privire la
comportamentul şi particularităţile copilului, în vederea
integrării sale cât mai bună în cadrul grădiniţei.
6.6. Să organizeze activităţi specifice cu copii, pe timpul cât
stau la grădiniţă.
6.7. Să supravegheze copii în timpul jocului, însoţindu-i la
plimbări şi, dacă este cazul, la plajă, la schi, patinaj etc.
6.8. Să supravegheze copii în timpul somnului.
6.9. Să însoţească copii la masa şi să se preocupe de
întocmirea unui meniu corespunzător.
CADRUL LEGISLATIV AL DESFĂŞURĂRII

ACTIVITĂŢII DE GHID DE TURISM
1. Ghidul de turism în context European
Numeroase studii academice denotă progresul evident în

turismul European al ultimilor 20 de ani, interesul crescând al
oamenilor pentru locuri de importanţă istorică, culturală sau
naturală din Europa. Acest lucru are loc în contextul unui efort
continuu al statelor membre în dezvoltarea turismului prin
iniţiative menite să ajute cetăţenii uniunii să descopere prin
intermediul variatelor tradiţii şi obiceiuri o rădăcină comună a
umanităţii. Se doreşte astfel ca cetăţenii statelor membre să
se cunoască mai bine prin moştenirea culturală şi naturală
vastă a ţărilor lor. În acest context rolul ghidului de turism este
tot mai important.
Legislaţia Europeană
Scurt istoric.
În anul 1975, activitatea de ghid de turism a fost exclusă
în mod deliberat dintre profesiile cărora li se aplicau măsuri în
vederea facilitării libertăţii de alegere a domiciliului şi furnizării
de servicii datorită faptului că nu era definită legal în multe
dintre ţările membre. Din acest motiv au existat o mulţime de
petiţii adresate Parlamentului European de către ghizi de
turism care au fost sancţionaţi pe motiv că îşi practicau
meseria în alt stat membru decât cel din care proveneau, şi
pentru care nu aveau o calificare. După cercetări îndelungate,
s-a elaborat un document care încearcă să facă unele
delimitări şi să elimine anumite discriminări privind profesia de
ghid de turism.
Contextul actual.
Atât Consiliul Europei cât şi Comisia Europeană au
început aceste lucrări prin diferenţierea clară între activitatea
de ghid de turism şi cea de manager de tur. Între cele două,

în pofida similitudinilor, există diferenţe care au fost trasate
clar şi pe care de altfel le-au adoptat apoi o mare parte din
statele membre UE ca parte integrantă a legislaţiei lor interne.
Definiţia ghidului de turism în concepţia FEG (Federaţia

Europeană a Asociaţiilor Ghizilor de Turism) este următoarea:
„Ghidul de turism este acea persoană care posedă o
calificare în acest sens emisă şi / sau recunoscută de o
autoritate publică a ţării respective. Rolul ghidului de turism
este să conducă grupuri sau indivizi din ţara sa sau din afara
acesteia, utilizând limba(ile) pe care aceştia le aleg pentru a
interpreta moştenirea naturală şi culturală a zonei pentru care
deţine calificarea”. Această definiţie este folosită şi de către
Comisia Europeană pentru a defini profesia de ghid de turism.
Caracteristicile profesiunii de ghid de turism în cadrul

Uniunii Europene:
În confromitate de Tratatul UE, art. 59, este statutată
“libertatea oricărui stat membru de a furniza servicii”, printre
acestea incluzându-se şi cele specifice activităţii de turism.
Această libertate este întărită şi prin Directiva CE 75/368/EEC
din 16 iunie 1975, privind alegerea liberă a domiciliului şi
libertatea furnizării de servicii.
Fiecare stat membru este liber să decidă nivelul de
calificare pe care îl consideră necesar pentru exercitarea unei
profesii pe teritoriul său. În cazul în care un cetăţean al unui
stat membru doreşte să îşi extindă activitatea pe teritoriul altui
stat membru, acesta va intra sub incidenţa Directivelor
89/48/EEC şi 92/51/EEC, privind sistemul general de
recunoaştere a calificării profesionale. Aceste directive
stabilesc ca regulă generală că dacă o persoană este
considerată într-un stat membru calificată să practice o
meserie, atunci ea este în măsură să practice acea meserie şi
pe teritoriul altui stat membru. De la această regulă generală
sunt exceptate anumite categorii profesionale (de exemplu
din domeniul medical). Profesia de ghid de turism nu este
exceptată, însă trebuie făcută, aşa cum am amintit iniţial,

diferenţierea dintre ghid de turism şi manager de tur.
Majoritatea ţărilor membre au în legislaţie o definiţie a
profesiei de ghid de turism. Printre acestea enumerăm
Austria, Grecia, Franţa, Italia (ţări cu bogată activitate
turistică). În aceste ţări, durata studiilor este în general de trei
ani. Alte state membre, cum ar fi Germania sau Marea
Britanie nu au reglementări legislative specifice meseriei de
ghid de turism. În Germania însă, organisme special abilitate
pot organiza cursuri de pregătire în meseria de ghid de
turism.
Prin urmare, trebuie făcută următoarea distincţie:
a) ghid de turism care doreşte să se stabilească pe
teritoriul unui alt stat membru
În această situaţie, ghidul va trebui să ia în considerare
Directivele 89/48/EEC şi 92/51/EEC. Astfel, el va trebui să
verifice dacă ţara în care a obţinut calificarea de ghid de
turism respectă reglementările impuse în aceste directive
(durează, spre exemplu, trei ani) şi să îşi recunoască aceasta
calificare prin efectuarea demersurilor de recunoaştere. În
cazul în care în ţara sa profesiunea de ghid de turism nu este
reglementată de aşa natură încât să satisfacă cerinţele
Directivelor sus-amintite şi ale legislaţiei ţării unde doreşte să
îşi practice meseria, ghidul de turism va trebui să se recalifice
în conformitate cu aceste norme.
b) ghid de turism, în calitate de manager de tur, aflat în
tranzit pe teritoriul altui stat membru împreună cu un
grup de turişti, urmând să se reîntoarcă în ţară cu
grupul respectiv
În acestă situaţie, ghidul de turism intră sub incidenţa
Directivei CE 75/368/CEE, referitoare la libertatea furnizării de
servicii. El are libertatea de a însoţi turiştii în orice loc de
interes turistic, putând să îşi facă meseria, să furnizeze
informaţii despre locul respectiv, şi pe toată durata
transferului între locurile de interes, cu excepţia muzeelor şi
monumentelor istorice. În muzee şi la monumentele istorice,
vizita grupului se va efectua însoţiţi de către un ghid
specializat al statului respectiv.
În sprijinul profesiei de ghid, în cadrul fiecărui stat

membru există o asociaţie profesională. Cea mai importantă
în contextul european este FEG, amintită mai sus, printre ale
cărei activităţi amintim:
- propune Consiliului Europei standardele minime ale
calificării în meseria de ghid de turism;
- colaborează cu organizaţii naţionale, mondiale şi
europene similare;
- dezvoltă itinerare culturale europene;
- organizează, o dată la 2 ani, Convenţia Europeană a
Ghizilor de turism. Ultima din aceste întâlniri a avut
loc în 2004 în Sicilia;
- organizează cursuri de dezvoltare profesională
continuă.
2. România în contextul aderării la Uniunea Europeană

Câteva coordonate pentru meseria de ghid de turism a
cetăţenilor români care s-au calificat în România:
Uniunea Europeană recunoaşte dreptul de a însoţi pe
teritoriul altui stat membru a grupurilor de turişti. Orice ghid de
turism din România poate însoţi astfel un grup de vizitatori din
ţara sa, cărora le poate oferi informaţii pe tot parcursul
călătoriei, până la revenirea în ţara.
Ghidul de turism din România nu poate oferi informaţii la
muzee sau monumente istorice din alte state decât România,
pentru vizitarea acestora apelându-se la serviciile ghizilor
specializaţi din statul respectiv.
Dacă doreşte să practice meseria sa în alt stat decât
România, ghidul de turism va trebui să se recalifice pe
teritoriul statului respectiv.
3. Ghidul de turism în contextul legislativ din România

Definirea ghidului de turism
Conform HG nr. 305/2001, ghidul de turism este ”persoana
care conduce şi îndrumă un grup de turişti sau vizitatori,
oferind explicaţiile necesare referitoare la locurile vizitate şi
care asigură desfăşurarea în în cele mai bune condiţii a

programului turistic contractat”.
Cadrul legislativ pentru meseria de ghid de turism în România
este dat de HG nr.305/2001, modificată prin HG 631/2003 şi
Ordinul Ministrului Transportului, Construcţiilor şi Turismului
nr. 637/2004.
Pregătirea în meseria de ghid se face de către instituţii ce
pot fi parte a sistemului naţional de învăţământ sau parte a
sistemului de formare profesională a adulţilor, care au fost
autorizate să pregătească în meseria de ghid de turism, pe
baza unor planuri şi programe de pregătire, de către
Autoritatea Naţională pentru Turism, organ central de
coordonare a activităţii naţionale în turism.
Categoriile de ghizi sunt definite în OMT 637/2004, la art. 2:
- ghid local, care asigură asistenţa turistică pe un
teritoriu limitat;
- ghid naţional, care asigură asistenţa turistică pe
teritoriul naţional şi în străinătate;
- ghid specializat pentru anumite segmente ale
serviciilor turistice: montan (drumeţie montană), artă,
supraveghetor, animaţie, habitat natural (faună, floră),
ornitologie, sportiv (alpinism şi căţărare pe stânci,
înot, schi, bob, canotaj, iahting, zbor cu aparate
ultrauşoare – deltaplan, parapantă şi altele), precum
şi alte specializări în funcţie de cererea pieţei turistice.
Pentru a putea fi selectat la cursurile de pregătire
profesională în meseria de ghid de turism, anexele 1 şi 2 ale
Ordinului MT 637/2004 precizează următoarele condiţii:
Ghid de turism local (anexa 1 OMT 637/2004):
- vârsta de minim 18 ani, maxim 65 ani;
- studii: cel puţin liceul cu bacalaureat;
- fără condamnări, apt din punct de vedere medical
(sănătos clinic şi psihic, fără defecte fizice, de vorbire
sau de auz);
- să cunoască cel puţin o limbă străină de circulaţie
internaţională la nivel satisfăcător (dovedind acest
lucru printr-un atestat)
- să aibă cunoştinţe de cultură generală (dovedite prin

teste de verificare)
Ghid de turism naţional şi ghid de turism specializat

(anexa 2 OMT 637/2004):
Aceleaşi ca în cazul ghidului local, cu modificările:
- să aibă calificarea profesională pentru profesia de
ghid de turism;
- vârsta de minim 18 ani, maxim 62 ani pentru ghidul
de turism specializat, respectiv 65 de ani pentru
ghidul de turism naţional;
- pentru ghizii de turism cu specializarea ghid montan
sau sportiv, în afara condiţiior normale privind
sănătatea (apt din punct de vedere medical (sănătos
clinic şi psihic, fără defecte fizice, de vorbire sau de
auz), este necesar ca aceştia să fie apţi pentru efort
fizic.
- pentru categoria de ghid de turism specializat, trebuie
să aibă cunoştinţe temeinice, teoretice şi practice,
specifice categoriei de ghid de turism specializat
pentru care optează.
Atestarea în meseria de ghid

Pentru a putea profesa legal meseria de ghid de turism, este
necesar ca persoana fizică să deţină atestatul de ghid. Acest
atestat este eliberat de Autoritatea Naţională de Turism, pe
baza depunerii unui dosar (ale cărui componente sunt
stabilite la art. 14 din OMT 637/2004). Practicarea meseriei
de ghid de către o persoană fizică ce nu are atestarea sau nu
o poate dovedi este considerată de lege contravenţie (art. 6
HG 305/2001) şi este sancţionată cu amendă. Tot cu amendă
sunt sancţionaţi agentii economici care utilizează ghizi de
turism ce nu deţin atestatul corespunzător acţiunii turistice
efectuate.
Practicarea meseriei de ghid de turism

Conform art. 1 al HG 305/2001 “Agenţii economici cu
activitate de turism au obligaţia să utilizeze ghizi calificaţi,
corespunzător specificului activităţilor desfăşurate pentru

toate acţiunile turistice organizate”. Dat fiind faptul că
practicarea meseriei de ghid fără deţinerea unui atestat
profesional este considerată de lege contravenţie şi
sancţionată ca atare, deducem că legea instituie ca
obligatorie prezenţa unui ghid în orice activitate turistică
organizată (nu doar cea de agenţie, ci şi cea desfăşurată sub
forma excursiilor şcolare de exemplu).
Meseria de ghid este permisă de lege într-un sistem similar
profesiunilor liberale: ea poate fi practicată pe baza unui
contract de muncă, dar şi individual, pe bază de contracte de
colaborare. Atribuţiile ghidului vor fi stabilite în fişa postului (în
cazul în care acesta îşi desfăşoară activitatea pe baza unui
contract de muncă) sau ca şi clauze ale contractului de
colaborare.
În cazul în care ghidul activează pe baza unui contract de
muncă, se aplică legislaţia muncii în vigoare (Codul Muncii).
Ca şi practică liberală, ghidul va trebui să cunoască şi să
respecte legislaţia specifică persoanelor fizice autorizate.
IMPORTANT: în practicarea meseriei, ghidul de

turism va avea întotdeauna cu el atestatul de ghid şi ecusonul
de ghid, cu care se va legitima ori de câte ori i se va solicita
acest lucru.
Alte informaţii legislative utile:
Pentru a-şi desfăşura activitatea, ghidul de turism este obligat

să cunoască legislaţia în vigoare, deoarece necunoaşterea
legii nu poate fi niciodată invocată ca scuză pentru greşelile
comise. În acest sens, ghidul trebuie să cunoască în faţa cui
răspunde pentru greşelile comise, şi să ştie că aceste greşeli
pot duce chiar şi la pierderea atestatului şi imposibilitatea
practicării meseriei.
Iată câteva coordonate legislative:
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM

- H.G. nr.413/2004 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale pentru Turism;
BREVETE ŞI LICENŢE DE TURISM
- H.G. 238/2001 privind condiţiile de acordare a licenţei
şi brevetului de turism;
- Ordin MT 170/2001 – norme metodologice privind
criteriile şi metodologia pentru eliberarea licenţelor şi
brevetelor de turism, modificat de OMT 910/2002 şi
de OMT 691/2002;
PÂRTII ŞI TRASEE DE SCHI
- Ordinul Ministrului Turismului nr. 491/ 2001 pentru
aprobarea Normelor privind omologarea, amenajarea,
întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi
pentru agrement
LITORAL
- Ordonanţa de Urgenţă nr. 202/ 2002 privind
gospodărirea integrată a zonei costiere
- Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului nr. 455 din 11 martie 2004 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind
autorizarea, clasificarea, avizarea şi controlul
activităţilor de turism în zona costieră
TURISM RURAL
- Ordonanţa Guvernului nr. 63/1997 privind stabilirea
unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural
- Legea nr. 187 / 1998 pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr. 63/1997 privind stabilirea unor facilităţi
pentru dezvoltarea turismului rural
PROTECŢIA TURIŞTILOR
SALVAMAR - Hotărâre a Guvernului nr. 1021/ 2002 pentru
aprobarea Normelor privind organizarea posturilor de salvare
şi a posturilor de prim ajutor pe plaje şi în ştranduri
SALVAMONT - Hotărârea Guvernului nr. 77 /2003 privind

instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor
montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi
ALTE REGLEMENTĂRI PRIVIND PROTECŢIA TURIŞTILOR
- Hotărârea Guvernului nr. 559/ 2001 privind unele
măsuri de comercializare a produselor alimentare şi
nealimentare în staţiunile turistice
- Hotărârea Guvernului nr. 237 /2001 pentru aprobarea
Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia
turiştilor în structuri de primire turistice
- Hotărârea Guvernului nr. 306/ 2001 privind
practicarea de către agenţii economici din turism şi de
către instituţiile de cultură de tarife şi taxe
nediscriminatorii pentru turiştii şi vizitatorii români şi
străini
- Hotărârea Guvernului nr. 805 / 2001 privind unele
măsuri de informare asupra tarifelor maximale pentru
serviciile de cazare în structurile de primire turistice
cu funcţiuni de cazare turistică la turismul neorganizat
STATUTUL ASOCIAŢIEI NAŢIONALE A

GHIZILOR DIN TURISM – ROMÂNIA
(A.N.G. - TURISM)
Capitolul I
Denumirea, sediul, durata şi obiectul (scopul) asociaţiei
Art. 1 Asociaţia Naţională a Ghizilor din Turism România este

creată din iniţiativa membrilor fondatori, actul constitutiv fiind
semnat şi consemnat în procesul-verbal al Adunării Generale
a acestora din data de 4 iulie 1995.
Denumirea: “Asociaţia ghizilor din România”.
Art. 2 Sediul Asociaţiei este în municipiul Braşov, Poiana

Braşov, Complex Favorit.
Art. 3 Durata de funcţionare a asociaţiei: nelimitată, începând

cu data îndeplinirii formalităţilor de constituire a asociaţiei.
Art. 4. Asociaţia Naţională a Ghizilor din Turism – România

este persoană juridică română, asociaţie profesională privată,
non-profit şi fără scopuri politice, în cadrul căreia sunt asociaţi
ghizi şi alte categorii profesionale înrudite sau care contribuie
la formarea competenţelor şi ridicarea prestigiului meseriilor,
specializărilor şi funcţiilor respective din turism, în scopul
recunoaşterii acestei meserii cât şi pentru creşterea calităţii
serviciilor asigurate clientelei.
Art. 5 Pentru realizarea scopului, A.N.G.- Turism va avea ca

obiect de activitate:
 Iniţierea de acţiuni pentru cunoaşterea scopului şi
obiectului de activitate al asociaţiei, pentru unirea
profesională a tuturor ghizilor din ţară.
 Colaborarea cu instituţii, asociaţii şi societăţi comerciale,
unităţi de învăţământ precum şi alte organizaţii sau
persoane fizice din ţară şi străinătate pentru optimizarea
activităţii de servire a clienţilor.

 Sprijinirea agenţilor economici şi a unităţilor de
învăţământ din sectorul public şi privat pentru organizarea
de cursuri şi programe de calificare şi perfecţionare
pentru meseriile şi specializările din sectorul ghizi.
 Organizarea sau, după caz, sprijinirea organizării de către
agenţi economici din sectorul public sau privat, a unor
acţiuni specifice cum ar fi: concursuri profesionale,
expoziţii, schimburi de experienţă, conferinţe simpozioane
etc.
 Desemnarea membrilor asociaţiei sau a altor specialişti
din sector pentru a face parte din echipele sau juriul unor
acţiuni şi manifestări profesionale organizate în ţară sau
străinătate (concursuri profesionale, simpozioane,
examene de atestare a calificării şi altele).
 Realizarea de materiale publicitare, documentare şi de
informare: revista de specialitate, filme, diapozitive,
albume, afişe, cărţi etc.
 Stabilirea şi dezvoltarea cooperării cu asociaţiile similare
din alte ţări, cu organismele internaţionale de profil
precum şi autorităţile publice centrale şi locale în
probleme de legislaţie profesională, calificare, salarizare
şi altele.
Capitolul II
Membrii şi conducerea societăţii
Art. 6 Asociaţia Naţională a Ghizilor din Turism – România

poate avea ca membri:
 cetăţeni români sau străini, fără deosebire de sex,
vârstă, naţionalitate, religie şi convingeri politice, care
au calificarea de ghid sau în alte meserii înrudite şi
recunosc statutul asociaţiei şi se angajează să îl
respecte;
 prin excepţie, pot fi membri A.N.G. - Turism persoane
a căror meserie de bază nu este printre cele
menţionate anterior, care ocupă funcţii sau exercită
atribuţii legate nemijlocit de activitatea de ghid;
Membri A.N.G. - Turism sprijină moral şi material

realizarea obiectului de activitate al asociaţiei.
Primirea de membri se face individual, pe baza adeziunii
de înscriere şi recunoaşterea prevederilor statutului asociaţiei.
Confirmarea primirii ca membru al asociaţiei se face de către
filialele (cercurile) teritoriale.
Art. 7 Membri A.N.G. - Turism au următoarele drepturi şi

îndatoriri:
Drepturi:
 să participe la realizarea scopului şi obiectului de
activitate al asociaţiei;
 să aleagă şi să fie ales în organele de conducere
ale asociaţiei şi filialelor (cercurilor) teritoriale;
 să facă propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii
asociaţiei.
Îndatoriri:
 să respecte prevederile statutare;
 să participe activ la îndeplinirea scopului şi
obiectului de activitate al asociaţiei.
Art. 8 Calitatea de membru al A.N.G. - Turism poate înceta

numai în următoarele situaţii:
 la cererea membrilor asociaţiei, după achitarea
cotizaţiei;
 excluderea din asociaţie de către Consiliul de
Conducere al Filialei (cercului) teritorial, pentru
încălcarea gravă a prevederilor statutului, a
normelor de convieţuire socială şi profesională,
inclusiv neplata cotizaţiei;
Excluderea hotărâtă de Consiliul de Conducere al Filialei
(cercului) teritorial poate fi contestată la Consilui de
Conducere Executiv al A.N.G.-Turism care va analiza şi va
lua o hotărâre în acest sens.
Membri retraşi sau excluşi nu au drept asupra
patrimoniului A.N.G.-Turism.
Art. 9 Structura organizatorică:

A.N.G.-Turism are următoarea structură organizatorică:
 Asociaţia Naţională a Ghizilor din Turism – ca persoană
juridică română, cu atribuţii de coordonare;
 Filialele (cercuri) teritoriale ale Asociaţiei Naţionale a
Ghizilor din Turism.
Art. 10 Conducerea asociaţiei:

Organele de conducere ale asociaţiei sunt:
La nivel central:
 Adunarea Generală;
 Consiliul de Conducere Executiv.
La nivel teritorial:
 Consiliul de Conducere;
 Comitetul Executiv.
Art. 11 Adunarea Generală este formată din membri

fondatori, semnatari ai prezentului statut, precum şi din
persoanele care devin ulterior membri ai asociaţiei, inclusiv ai
Filialelor (cercurilor) teritoriale.
Art. 12 Adunarea Generală se întruneşte în şedinţă ordinară

o dată pe an şi în şedinţă extraordinară dacă necesităţile
impun acest lucru. Convocarea Adunării Generale se face de
către Consiliu de Conducere Executiv, cu cel puţin 25 de zile
înainte de data fixată. Adunarea Generală Extraordinară
poate fi convocată de Consiliul de Conducere Executiv sau la
cererea a 1/3 din numărul membrilor asociaţiei, convocarea
făcându-se cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată. În
ambele cazuri, se transmit membrilor A.N.G.-Turism ordinea
de zi şi materialele ce urmează a fi supuse dezbaterii şi
votului.
Art. 13 Adunarea Generală este legal constituită dacă la

lucrări participă cel puţin 2/3 din membrii săi, iar votul
majoritar reprezintă jumătate plus unu din numărul total al
membrilor prezenţi. Dacă din diferite motive, unii membri ai
asociaţiei nu pot participa la Adunarea Generală, aceştia pot
da împuternicire scrisă pentru participare la dezbateri şi vot

unui alt membru al asociaţiei.
Art. 14 Competenţele Adunării Generale sunt următoarele:

 aprobă Statutul şi Regulamenul de funcţionare al
Asociaţiei, precum şi modificările ulterioare ale acestora;
 aprobă strategia Asociaţiei pentru realizarea obiectivelor
prevăzute de Statut;
 alege Consiliul de Conducere Executiv şi, după caz,
poate alege un preşedinte onorific şi membri de onoare ai
Asociaţiei;
 dezbate şi aprobă Raportul de activitate şi bugetul
prezentat de Consiliul de Conducere Executiv pentru
perioada expirată;
 aprobă planul de muncă şi bugetul pentru perioada de
activitate viitoare, stabilind, după caz, împuterniciri
speciale pentru membrii Consiliului de Conducere
Executiv.
Art. 15 Consiliul de Conducere Executiv al Asociaţiei conduce

activitatea între şedinţele Adunării Generale.
Consiliul de Conducere Executiv al Asociaţiei este format
din 5 membri: un preşedinte, doi vicepreşedinţi, un secretar
general şi un membru. Numirea membrilor Consiliului de
Conducere Executiv se completează, de drept, cu preşedinţii
Filialelor (cercurilor) teritoriale, în calitate de vicepreşedinţi.
Conducerile Filialelor teritoriale vor fi compuse din trei membri
(preşedinte, vicepreşedinte, secretar).
Art. 16 Consiliul de Conducere Executiv se întruneşte cel

puţin odată pe lună şi ori de câte ori este nevoie, luând
hotărâri cu vot majoritar.
Art. 17 Consiliul de Conducere Executiv are următoarele

atribuţii:
 îndeplineşte hotărârile Adunării Generale;
 întocmeşte raportul şi bugetul privind activitatea
Asociaţiei;
 administrează patrimoniul Asociaţiei;

 stabileşte răspunderi pentru fiecare membru al
Consiliului;
 stabileşte împuterniciri speciale membrilor săi petru
îndeplinirea unor sarcini, altele decât cele prevăzute prin
Regulament;
 exercită şi alte atribuţii care îi revin potrivit reglementărilor
în vigoare.
Art. 18 Preşedintele Asociaţiei are următoarele atribuţii:

 asigură conducerea curentă a Asociaţiei;
 conduce şedinţele Consiliul de Conducere Executiv;
 în baza aprobării Consiliul de Conducere Executiv,
încheie contracte de muncă pentru salariaţi şi
colaboratori, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
 aprobă documentele financiar-bancare întocmite, privind
patrimoniul Asociaţiei.
Art. 19 Vicepreşedinţii A.N.G. - Turism sunt înlocuitorii de

drept ai preşedintelui. Ei pot angaja Asociaţia numai în baza
delegării de autoritate dată de preşedinte.
Art. 20 Secretarul General asigură întocmirea formalităţilor de

reprezentare şi angajare a A.N.G. - Turism, precum şi
rezolvarea problemelor curente ale Asociaţiei în perioada
dintre Adunările Generale şi şedinţele Consiliului de
Conducere Executiv.
Art. 21 Componentele şi modul de organizare al Filialelor

(cercurilor) sunt prevăzute în Regulamentul A.N.G. - Turism
care face parte integrală din prezentul Statut.
Capitolul III
Patrimoniul
Art. 22 Patrimoniul Asociaţiei la constituire este format din

100.000 lei proveniţi din taxele de înscriere ale unor membri
fondatori.
Patrimoniul Asociaţiei se va dezvolta prin contribuţia

membrilor fondatori, cotizaţii, donaţii şi sponsorizări primite
din partea persoanelor fizice sau juridice, române sau străine,
în condiţiile legii.
De asemenea, se poate dezvolta din veniturile realizate
din diferite prestaţii prevăzute în obiectul de activitate al
Asociaţiei.
Art. 23 Mijloacele băneşti ale Asociaţiei, în lei şi în valută, vor

fi păstrate la băncile din România, Asociaţia având dreptul să
opereze transferuri de fonduri. Asociaţia are cont la bancă, în
lei şi valută şi ştampilă, în condiţiile legii.
Art. 24 Pentru realizarea obiectivelor sale, Asociaţia are

dreptul să achiziţioneze şi să închirieze bunurile necesare şi
să folosească salariaţi sau colaboratori, potrivit
reglementărilor legale.
Art. 25 Gestiunea patrimoniului Asociaţiei este controlată

semestrial de un expert contabil autorizat, raportul cu
concluziile acestuia vor fi prezentate Consiliului de Conducere
Executiv şi Adunării Generale.
Capitolul IV
Dispoziţii finale
Art. 26 Documentaţia de constituire a A.N.G. - Turism va fi

prezentată organismelor internaţionale de profil pentru ca
A.N.G. - Turism să devină membru al acestor organisme.
Art. 27 Litigiile de orice natură intră în competenţa instanţelor

civile şi se soluţionează potrivit legislaţiei române.
Art. 28. A.N.G. - Turism îşi poate înceta activitatea potrivit

Legii nr. 21/1924,a Decretului nr. 31/1954, precum şi a altor
reglementări legale. Asociaţia nu poate fi dizolvată pe cale
administrativă. În situaţia dizolvării, prin hotărârea membrilor
săi, întregul patrimoniu se va restitui ca donaţie în favoarea

unei instituţii de învăţământ hotelier-turistic.
Art. 29 A.N.G. - Turism precum şi Filialele teritoriale au antet

şi emblemă proprie, aprobate de Consiliul de Conducere
Executiv.
MODEL DE TRASEU:
BUCOVINA
- monumente istorice şi artă feudală în
Bucovina -
Richard Sterner
Descrierea generală a regiunii Podişul Sucevei-

Obcinele Bucovinei
Podişul Sucevei este un complex deluros în NV-ul

Podişului Moldovei, cuprins între graniţa de stat în N, Câmpia
Moldovei în E – pe care o domină cu un abrupt de 100-300 m,
Podişul Central Moldovenesc la S, Sucarpaţii Moldovei la SV
şi Obcina Mare la NV pe aliniamentul depresiunilor
submontane Marginea, Solca, Cacica. Podişul este alcătuit
din gresii oolitice, marme, conglomerate calcaroase, calcare
oolitice şi pietrişuri sarmatiene. Podişul este de fapt o
asociere de masive deluroase cu înălţimi între 200 – 600 m,
văi largi cu aspect de culoar (Văile Siretului şi Sucevei),
depresiuni intracolinare (Rădăuţi). Prezenţa rocilor mai dure
(gresii) şi structura monoclinală a acestora au determinat
dezvoltarea unor platouri structurale largi, precum şi a unor
fronturi cuestice întinse pe care se produc alunecări de teren
de mari dimensiuni. Podişul se împarte în două mari
compartimente, despărţite de Valea Sucevei; la N Podişul
Dragomirna şi la S Podişul Fălticenilor.
Obcinele Bucovinei în N ajung până la graniţa cu
Ucraina şi Valea Sucevei, în est la Podişul Sucevei intră în
contact cu acestea printr-un aliniament de depresiuni
submontane, în S sunt limitaţi de Culoarul Moldovei iar în V
se sprijină pe Valea Bistriţei. Geologic, formaţiunile dominante
sunt cele de flis: cretacic în Obcina Feredeu (şisturi argiloase
şi marnoase) şi paleogen în Obcina Mare (mai ales gresii), în
timp ce în Obcina Mestecăniş este prezent cristalinul şi există
unele depozite mezozoice. Vârful cel mai înalt este situat în
Obcina Mestecăniş – 1588 m (vârful Lucina). Orientarea

culmilor este paralelă de la N la S în mare parte, numai
Obcina Brodinei are orientarea de la V la E şi face legătura
între Obcina Mare şi Obcina Feredeu. Sunt separate de
culoare depresionare longitudinale: Moldova şi Moldoviţa,
axate pe sinclimale, în timp ce culmile formează anticlinale,
situaţia tipică de adaptare a reliefului la structura geologică.
Termenul de “obcină” vine probabil de la semnificaţia de
“proprietate obştească”. Este de amintit că locuitorii acestor
zone au fost mereu liberi, nu a trebuit să plătească daruri
curţii domneşti, ei având sarcina de a supraveghea graniţele
de vest. Denumirea de “obcine” poate veni şi din slavona
veche, însemnând “dealuri care pot fi trecute cu căruţele”.
Influenţele climaterice sunt cele vestice vara şi iarna cele
de est şi nord-estice.
Vegetaţia forestieră ocupă cele mai mari suprafeţe. Ca
urmare ocupaţia cea mai importantă a populaţiei este cea
forestieră şi apoi a prelucrării lemnului. Din cele mai vechi
timpuri oamenii acestor regiuni au ştiut cum să prelucreze
lemnul, creând toate obiectele necesare unei gospodării şi, în
acelaşi timp, artiştii populari talentaţi au găsit surse suficiente
de inspiraţie pe care să le imortalizeze în sculpturi, modelări
în lemn. Pe această bază folclorică s-a organizat la
Câmpulung unul din cele mai frumoase muzee ale lemnului
de la noi din ţară.
Regiunea mai este renumită pentru creşterea animalelor,
mai ales bovine, ovine şi cabaline (rasa huţula). Ca şi judeţ, în
ponderea fondului forestier, este cunoscut că Suceava are
cele mai extinse suprafeţe din ţară (53,4% în anul 1996).
Satele au o structură grupată în fundul văilor, iar acele
sate care nu sunt grupate în văi au o structură risipită şi chiar
răsfirată (Obcina, Delniţa etc.).
Ca şi resurse putem aminti cupru şi mangan la Delniţa
(mai sus de Fundul Moldovei, pe valea cu acelaşi nume).
Pe platourile din Obcina Brodinei este prezentă o
populaţie ucraineană (huţuli sau huţani) pătrunsă de timpuriu
în acele locuri, care se ocupă de creşterea animalelor. Tot în
această regiune este prezentă o populaţie polonă, adusă aici
în vremea Mariei Tereza, pentru industrializarea exploatării de

sare. Ei s-au stabilit în zona de contact dintre munte şi podiş.
Depresiunile submontane sunt reprezentate de trei

unităţi de relief: Depresiunea Marginea, Solca şi Cacica.
Aceste depresiuni s-au format la ieşirea râurilor principale din
munte, respectiv Suceviţa, Solca – Solcuţa şi Solovăţ care,
profitând de structura geologică a acestor regiuni (roci mai
moi, de ex. sare) şi schimbând panta după ce depăşesc
abruptul de 200 – 300 m care mărgineşte obcinele spre est,
cu un surplus de energie, s-au adâncit şi au format aceste
golfuri. Prezenţa sării este evidenţiată şi de toponimia locală
(Solovăţ, Solca etc.). Istoria exploatării clorurii de sodiu
începe în 1855, când Maria Tereza aduce colonişti din
imperiu ca să se ocupe de asta. Printre alţii au venit şi
polonezii. Satele de astăzi cu polonezi sunt: Poiana Micului,
Siret, Cacica, Parteşti şi Solonet. La Solonet trăiesc 1000 din
cei 3000 de polonezi din Bucovina. Toate satele se află în
bazinul râului Solovăţ, în afară de oraşul Siret.
1. Oraşul Suceava
Reşedinţa de judeţ, situat în centrul Podişului cu acelaşi

nume; influenţe climaterice baltice. Ierni reci cu precipitaţii
abundente sub formă de zăpadă. Podişul este reprezentat de
o asociere de coline masive, depresiuni intracolinare
(Rădăuţi). Râul Suceava împarte podişul în două părţi –
Podişul Dragomirnei în nord şi Podişul Fălticenilor în sud.
Oraşul se află pe râul cu acelaşi nume, la limita celor două
părţi ale podişului. Podişul este renumit pentru cultura
cartofului.
Oraşul este situat pe două trepte de relief: platoul de
altitudine maximă în Dealul Zamca (385 m) şi terasele joase
ale râului Suceava, de sub 330 m.
Istoric
În sec. XIV se construieşte prima reşedinţă de localitate
care se va numi Suceava, atunci când Petru Muşat mută
capitala de la Siret la Suceava (dinastia muşatină începe).
Domnitorul îşi ridică curtea domnească şi biserica Mirăuţi în

afara perimetrului oraşului, iar mai târziu Cetatea de scaun pe
un deal.
Primul document care atestă existenţa oraşului datează
din 1388. Pe teritoriul unde este situat Hotelul Arcaşul apar
atelierele de olari şi lângă acestea atelierele de fierari. A
devenit cel mai important oraş al vremii. Tot aici era vama
principală a ţării. În timpul lui Ştefan cel Mare localitatea îşi
atinge apogeul. Cetatea este fortificată. Urmaşii lui Bogdan
cel Orb, Ştefăniţă Vodă şi apoi Petru Rareş vor continua
politica înaintaşului lor. Oraşul preferat de Petru Rareş va
deveni Iaşiul, însă el nu părăseşte Suceava.
Capitala va fi însă mutată la Iaşi de Alexandru
Lăpuşneanu la mijlocul sec. XVI.
În anul 1675, la porunca Porţii otomane, cetatea este
distrusă pentru a nu putea fi folosită de domnitorii ostili.
În sec. XVII polonezii fortifică mănăstirea Zamca pentru a-
şi menţine garnizoanele la Suceava.
În 1775 nordul Moldovei este răpit Imperiului habsburgic.
În oraş erau pe atunci 500 de case şi câteva mii de locuitori.
Regiunea capătă acum denumirea de Bucovina (de la
germanul Buche – fag).
Anul 1849, Bucovina devine provincie de sine stătătoare
sub guvernarea Vienei; în această perioadă a fost interzisă
folosirea limbii române în şcoli.
În 1868 oraşul devine reşedinţa de judeţ, condusă de un
prefect, oraşul fiind condus de un primar.
În 1875 la Universitatea din Cernăuţi s-a înfiinţat o
catedră de limba şi literatura română.
Obiective turistice
Cetatea Scheia, construită la începutul sec. XIV, a fost
puţin folosită şi apoi părăsită. Astăzi este sit arheologic, fiind
distrusă probabil de o alunecare de teren.
Cetatea de Scaun. Construită de Petru I Muşat.
Alexandru cel Bun va lărgi suprafaţa zidită. A fost reclădită şi
fortificată de Ştefan cel Mare. Aici se locuia doar pe timp de
război, în rest domnitorul stătea la curtea domnească din
oraş. În timpul lui Ştefan a fost de trei ori asediată dar
niciodată cucerită. În 1538 s-au deschis porţile cetăţii în faţa

otomanilor când boierii Moldovei îl trădează pe Petru Rareş şi
predau cetatea lui Soliman Magnificul. În cea de-a doua
domnie a sa, Alexandru Lăpuşneanu găseşte cetatea
dărâmată şi îşi mută capitala la Iaşi. De acum încolo, cetatea
va fi folosită drept garnizoană.
În timpul domniei lui Vasile Lupu, cetatea este modificată
pe gustul epocii. Este amenajată o baie interioară, loggie de
jur-împrejur, închisoare etc. Aici se vor da luptele cu Gh.
Ştefan, pretendentul la tron. Cetatea este distrusă la 1675 din
ordinul turcilor şi folosită drept carieră de piatră de către
localnici.
Mănăstirea Zamca. În vestul oraşului, alături de
mănăstirea Hegicadar, biserica Sfânta Cruce şi biserica
Sfântul Simion, se află o ctitorie a armenilor care s-au refugiat
în Moldova.
Biserica apostolică din Armenia (schismatică) – biserică
devenită independentă odată cu refuzul, în sec. V, de a
condamna monofizismul la conciliul din Calcedonia
(monofizismul a fost propovăduit de Iacob Baradai, călugăr la
Constantinopol, care a înfiinţat curentul eretic numit
„iacobism” – religia iacobină, având astăzi 150.000 de adepţi
în Asia centrală şi India de nord) monofizism = o singură
natură divină în care umanul este absorbit „ca o picătură de
miere în ocean”. În lume sunt numeroase comunităţi (în
Armenia şi în diaspora), cu peste 2 milioane de adepţi.
Conducătorul cultului poartă numele de Catholicos.
Armenii au fost împinşi de popoarele barbare spre vest,
ajungând astfel şi în Moldova şi Transilvania. Ei au fost
comercianţi, ca şi evreii. Această meserie era detestată în
evul mediu, când propietarii de pământuri erau domnii. Erau
înstătiţi, motiv pentru care nu erau plăcuţi de locuitori. De
aceea, pe bisericile zugrăvite armenii apar pe acel loc unde
sunt reprezentaţi în general duşmanii moldovenilor.
În Transilvania ei au fondat trei oraşe: Gherla,
Dumbrăveni şi Gheorgheni, şi au trecut la religia catolică.
Biserica din interiorul fortificaţiei este anterioară
construcţiei mănăstirii şi are aspectul bisericilor moldoveneşti
cu compartimentarea specifică (altar, naos, pronaos) şi turla

pe naos. Prezintă însă caracteristici ce corespund cultului
armean: trei altare, intrare separată în naos de la nord.
În sec. XVII regele Sobietski îşi aşează tabăra în
Suceava, în acea perioadă doar mănăstirea Sfântul Auxentie
mai era fortificată (numele de atunci al mănăstirii Zamca); aici
îşi va aşeza tabăra principală. Acum apare sanţul de apărare
în plan stelat şi de atunci mănăstirea va purta numele de
„Zamca”, adică fortificaţie, loc întărit.
Astăzi fosta mănăstire este biserică ortodoxă, singura
biserică armeană fiind Hagicadar.
Curtea Domnească
Astăzi se văd doar ruinele acesteia, în faţa bisericii
Domniţelor. Lângă fosta curte se află şi biserica Curţii
Domneşti, astăzi biserica Sfântul Gheorghe.
Biserica Mirăuţi (Sfântul Gheorghe)
În apropierea Cetăţii de Scaun. Este una dintre cele mai
vechi biserici din Moldova. A fost fondată fie de Dragoş, fie de
Petru Muşat I. Biserica juca rolul de biserică mitropolitană a
ţării şi bisercă de încoronare până în 1552, când se ridică o
nouă catredrală mitropolitană.
Biserica a fost distrusă şi Ştefan cel Mare a ridicat o nouă
biserică pe ruinele ei, asftel devenind cel de-al doilea ctitor.
Între 1898 şi 1901 a fost restaurată total şi pictată în tempera
de pictorul vienez Karl Jobs.
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou cu biserica Sfântul
Gheorghe
Prima construcţie a fost biserica – 1514, de către Bogdan
al III-lea, continuată de Ştefăniţă. A fost restaurată între 1904-
1910. Pictura interioară a fost refăcută stângaci. Tabloul votiv
a fost distrus în mare parte prin înlăturarea zidului despărţitor
dintre naos şi pronaos.
Se construieşte la 1866 mănăstirea, fiind dependentă de
mănăstirea Dragomirna până în 1905. Astăzi este de călugări,
iar Dragomirna de maici. Aici şi-a avut sediul timp îndelungat
Mitropolia Moldovei.
Biserica Sfântul Nicolae

În apropierea hotelului Arcaşul, biserica a fost reînnoită în
1611. Are absida în E şi absidiolele sunt sculptate în zid. Tot
în 1611 sunt făcute decoraţiunile cu brâu median, în „dinţi de
fierăstrău” ce înconjoară biserica şi ancadramentele
ferestrelor în acoladă.
Hanul Domnesc
A fost construit într-o zonă a meşteşugarilor (olari) din
sec. XV-XVII, peste o clădire mai veche. Acum adăposteşte
muzeul de etnografie a Bucovinei.
2. Dragomirna
Comună alcătuită din patru sate, la 10 km de Suceava.

Situată în Podişul Dragomirnei. În zonă se află o rezervaţie
forestieră „Făgetul Dragomirnei” şi o mănăstire de maici,
construită de mitropolitul Anastasie Crimca (între 1602 – 1609
a fost călugăr la Putna). Zidurile de fortificaţie au fost
adăugate în 1627 din iniţiativa domnului Miron Barnovschi.
Biserica Mare, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, mai
mult înaltă decât lată, ca o rugăciune către Dumnezeu, are o
înălţime de 32 m. Numai în naos şi altar se păstrează picturi
murale în frescă.
Anastasie Crimca a fost creatorul unei şcoli de caligrafi
miniaturişti.
Valoarea deosebită a bisericii este dată de elementele
inovative pe care le aducea în acea perioadă:
- Sistemul de boltire a naosului – o calotă sferică
susţinută de patru arcuri în acoladă;
- Planul dreptunghiular al bisericii, mult alungit, fără
abside laterale;
- Exteriorul impresionant prin forma de „lamă de cuţit” -
32 de metri înălţime, faţă de 9,6 metri lăţime (80 m Sf.
Mihail – Cluj, 65 m Biserica Neagră - Braşov);
- Sistemul decorativ care nu urmăreşte linia impusă de
Ştefan cel Mare (sec. XV) – îmbinarea de cărămidă
smălţuită şi simplă în zidăria clădirii – nici pe cea
specifică lui Petru Rareş (sec. XVI) cu pictură
exterioară, ci cu faţadă din piatră brută, cu pilaştri şi

turla decorată la exterior cu dantelărie din piatră în
motive geometrice. Pe turlă sunt 1000 de elemente
decorative; se remarcă influenţe caucaziene. De aici
s-a inspirat Vasile Lupu la construcţia bisericii Trei
Ierarhi din Iaşi;
- Brâul torsadă, o imensă funie din piatră, împletită din
trei, care înconjoară clădirea. Ancadramentele
ferestrelor şi uşilor sunt de influenţă gotică, ca şi la
celelalte mănăstiri;
- Împărţirea spaţiului interior este cel clasic (pridvor,
pronaos, naos, altar), dar cu elemente noi. Pridvorul
decorat cu nervuri din piatră, scuturi şi medalioane.
Trecerea spre pronaos se face printr-un portal gotic.
Pronaosul este despărţit de naos printr-un perete
întrerupt de trei arcade. Catapeteasma este poleită cu
aur.
- Picturile din interior sunt o inovaţie datorită concepţiei
şi alegerii temelor. Îmbinare de culori – roşu, galben
şi portocaliu, tehnica picturii este cea miniaturistă, cu
elemente din folclor – grupuri de muzicanţi şi
personaje în port popular. Pictura este prezentă
numai în naos, deoarece biserica a fost incendiată de
tătari şi în prima jumătate a încăperii pictura s-a
distrus.
Al patrulea mormânt din pridvor este cel al călugărului
Paisie Velicicovski, întors de la muntele Athos. Al cincelea
este al domnitorului, şi tot aici este înmormântat şi ctitorul, A.
Crimca. El a fost atât de modest, încât nu şi-a comandat nici
pisanie, nici piatră funerară, susţinând că nu are valoare
arhitecturală. Există şapte scări până în pridvor şi tot atâtea
din pridvor până la altar, semnificând cele 7 zile ale creaţiei. A
opta scară este altarul, cu sensul de infinit. Acoperişul este
caracteristic stilului moldovean, în formă de clopot.
Dragomirna, în limba slavă = iubitor de pace.
Structura şi decoraţiunile de pe această mănăstire
sugerează influenţa barocă, ce începe să îşi facă simţită
prezenţa: barocul moldovenesc.
La intrare apar deasupra porţii blazonul Moldovei şi al

Ţării Româneşti, pus probabil de un domnitor care a domnit în
ambele regiuni.
Muzeul conţine printre exponate Tetraevangheliarul scris
de Anastasie Crimca pe pergament şi împodobit cu miniaturi
(1609).
În 1863 biserica a suferit modificări în timpul imperiului
habsburgic, fiind ulterior restaurată şi adusă la forma iniţială.
După ce revenim pe drumul principal ce duce spre

Rădăuţi, la 13 km de Suceava, spre est se deschide un drum
către satul Pătrăuţi, aflat la 4 km de drumul principal. La
Pătrăuţi se află o biserică gen miniatură (17,2 m lungime şi
6,6 m lăţime), ridicată şi zugrăvită de Ştefan cel Mare şi Sfânt
în 1487 ca locaş de mănăstire, care a suferit modificări
esenţiale. Prezintă un plan triconic cu turla pe naos.
Pronaosul este pătrat, cu intrare pe latura de vest.
Ancadramentele şi portalurile au profile gotice. Faţadele sunt
tencuite şi au sub cornişă un decor realizat dintr-o friză de
plăci pătrate de ceramică cu nuanţe de violet şi verde. Feţele
absidelor sunt decorate cu firide oarbe înalte şi înguste.
Pictura interioară, păstrată în întregime, este de înaltă
calitate artistică. Picturile deosebite sunt: tabloul votiv, scena
plângerii, compoziţia „Cavalcada sfinţilor militari”. Pe faţada
vestică au fost decapate sub tencuială câteva fragmente din
„Judecata de Apoi”, executate în a doua jumătate a sec. XVI).
Aceasta este o dovadă că în secolul XVI au existat mai
multe biserici zugrăvite şi în exterior, dar din păcate nu s-au
păstrat toate.
3. Rădăuţi – centrul baroc
Se merge de-a lungul râului Suceava, apoi Suceviţa până

la Rădăuţi. Oraşul se află situat în depresiunea cu acelaşi
nume, de origine erozivo-aluvionară, la alt. 360-380 m.
Depresiunea se află între colinele Podişului Sucevei. În mare
parte este alcătuită din calcare albe. Clima rece, temperatura
medie 7 grade. Cultura cartofului şi porumbului.
Oraşul are 31.621 de locuitori. Centrul pomicol, creşterea

şi ameliorarea rasei de cai ghidran (din 1857). Centru de
ceramică smălţuită; târg anual ţinut în iulie-august.
Prima dată este amintit în 1393, când Roman I dăruia
unor boieri pământ în împrejurimi. Este una din cele mai vechi
aşezări din Moldova. Se spune că originea numelui provine
de la un Radu, care era conducător de obşti încă înainte de
formarea statului feudal Moldova. După alte surse, numele s-
ar trage de la Radomir, care ar fi posedat satul. Alte surse
mai spun că numele de Rădăuţi ar veni de la latinescul
Rottacenum, „rotta” însemnând roată sau loc rotund, iar
„ciner” cenuşa morţilor, deci un loc rotund de incinerare. În
timpul stăpânirii austriece a Bucovinei (1775 – 1918) a primit
statutul de oraş (1819). Structura germană a oraşului se
poate observa mai ales pe casele mari şi încăpătoare din
oraş. Tot acum s-au drenat o serie de mlaştini din zonă.
Monumente:
Biserica Sfântul Nicolae, numită şi Bogdana, ctitorie a
domnitorului Bogdan I, este cea mai veche biserică de zidărie
din Moldova. A fost construită pe locul unei vechi biserici de
lemn. Are înfăţişare simplă, fără turlă, acoperiş ţuguiat,
amintind de casele ţărăneşti, păstrându-şi forma iniţială, doar
pridvorul a fost adăgat de Lăpuşneanu în 1559. Picturile sunt
din timpul lui Alexandru cel Bun şi au fost refăcute în timpul lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt. Bogdan, voievod al Maramureşului,
se afla în conflict permanent cu regele Ungariei, care dorea
să-i limiteze autonomia. Ludovic exercita presiuni ca să îl
convertească pe Bogdan la catolicism, motiv pentru care
Bogdan va pleca spre Moldova = ţara făgăduinţei. De aici îl
alungă pe Dragoş, care era mână în mână cu coroană
maghiară şi fondează Moldova ortodoxă. Capitala a fost la
Baia. Biserica a fost construită pentru comemorarea
evenimentului. Construcţie de tip romanic (nava împărţită în
altar, naos, pronaos şi pridvor închis adăgat mai târziu). Nava
centrală este boltită cu un semicilindru întărit în dreptul
stâlpilor cu arce dublouri. Navele laterale sunt joase şi de
două ori mai înguste decât cea centrală.
4. Putna
Biserica mănăstirii
De-a lungul văii Sucevei ajungem la Putna. Satul este
renumit pentru trei obiective: mănăstirea, prima biserică de
lemn din Moldova şi schitul lui Daniil Sihastru. Mănăstirea de
călugări este un loc de pelerinaj pentru mulţi ortodocşi, însă
pentru turismul internaţional nu este cel mai recomandabil loc;
biserica simplă, aglomeraţia mare de copii şi credincioşi şi
distanţa mare de la Rădăuţi şi Suceava nu fac vizita foarte
comodă.
Biserica mănăstirii este prima ctitorie a lui Ştefan cel Mare
şi Sfânt, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Zidită
între 1466-1469. Se spune că locul a fost ales după metoda
bine cunoscută în Evul Mediu: domnitorul a tras cu arcul şi
unde a aterizat săgeata acolo s-a făcut altarul bisericii.
Domnitorul a fost înmormântat aici. De multe ori a fost
distrusă, de aceea nu mai are picturi. Ultima formă a căpătat-
o în 1902, când a fost restaurată de Karl Romstrofer, arhitect
austriac.
Plan tricorn (Kleeblattfoermig), pridvor închis, gropniţă.
Are 12 contraforturi, a fost zugrăvită şi în exterior, a fost prima
biserică zugrăvită din Moldova. De aici a plecat totul.
Zugrăveala s-a deteriorat însă şi pe pereţii interiori.
Tamburul turlei este realizare în stil baroc. Faţada este
tencuită şi despărţită de un brâu împletit. În gropniţă sunt
înmormântaţi Ştefan cel Mare şi Sfânt, Maria de Mangop (a
doua sa soţie), Maria Voichiţa (ultima soţie), Bogdan şi Petru
(fii săi). În pronaos este înmormântat Bogdan al III-lea şi
Maria (soţia lui Petru Rareş).
Aici apare pentru prima dată pridvorul, care era închis.
Mai târziu apare primul pridvor deschis la Humor.
Turnul tezaurului era camera secretă inventată tot de
Ştefan (tainiţa). Se află în partea vestică a incintei din sec.
XV.
Turnul de intrare (clopotniţa) a fost ridicat pe la 1757 în
locul unuia mai vechi.
Piatra funerară a fost făcută de Ştefan cel Mare şi Sfânt,

dar nu el a inscripţionat-o, datele de pe ea fiind adăugate de
urmaşi.
Biserica de lemn din Putna (biserica Dragoş Vodă)

Este cel mai vechi monument religios din Moldova,
construcţie simplă şi modestă, ca o casă de la ţară. A fost
înălţată la Volovăţ, lângă Rădăuţi, în 1353, de voievodul
Dragoş, ca să aibă loc de înmormântare, şi mutată la Putna
după 1490 de către Ştefan cel Mare şi Sfânt. În locul acestei
biserici el a zidit o alta.
Este singurul obiect concret care se păstrează de la
Dragoş, în rest avem doar legende şi date istorice. Biserica
are plan triconic, fără turlă, acoperită cu bolţi semicirculare, cu
un pridvor adăugat în 1778, o dată cu absidele laterale. Tot
atunci s-a scos şi zidul despărţitor dintre naos şi pronaos.
Între 1468-1486 a fost mutată la Putna, într-o perioadă
când turcii năvăleau în ţară. Biserica a fost desfăcută în
bucăţi, obiectele valoroase le-au ascuns în fântâni şi le-au
îngropat. Bârnele au fost duse în pădure şi ascunse acolo.
Unele obiecte valoroase nu s-au găsit până în prezent.
Bârnele le-au ascuns în pădure deoarece în general turcilor le
era frică să intre în pădure, frică ce li se trăgea de la faptul că
se ştia că moldovenii, fiind în inferioritate, se ascundeau în
păduri şi duceau de multe ori lupte de gherilă. Le săreau din
copaci turcilor la gât, aceştia fiind îngroziţi.
Iconografia a fost dăruită de Ştefan cel Mare, se văd
urmele acestor meşteri populari din vremea lui, şi anume
motivele florale. În jurul acestei biserici s-a organizat prima
mănăstire de la Putna. Pe urmă s-a trecut la construcţia
actualei biserici. Acoperişul seamănă cu un clopot uriaş, fiind
în acest sens tipic moldovenesc. Ştefan cel Mare a pus o
cruce pe biserică, această păstrându-se şi acum. La baza
crucii se află aşezată o semilună îngenunchiată, ca semn că
acestă cruce a fost ridicată după ce a învins turcii. Când
Ştefan a pierdut o bătălie, el a pus semiluna deasupra crucii,
ca lumea să ştie că a pierdut.
Chilia lui Daniil Sihastrul

De aici l-a sfătuit acesta pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca
după o anumită bătălie pierdută să postească cu toată
armata sa o lună de zile şi pe urmă, cu steagul unui Sfânt
militar în frunte să meargă din nou la război. Astfel înarmat, ei
au câştigat războiul. Tot aici a fost sfătuit Ştefan să înceapă şi
zidirea unei biserici la Voroneţ. Chilia este o cămăruţă săpată
în stâncă şi închisă cu un grilaj, nu departe de sat. Chilia este
săpată în gresii eocene.
De la Putna trecem prin depresiuni submontane, care fac

legătura dintre Obcina Mare şi Podişul Sucevei, până la
Marginea, comună situată pe valea Suceviţei, în depresiunea
omonimă. Este un centru de exploatare a lemnului şi al
ceramicii negre şi roşii, smălţuită. În curând ajungem în satul
Suceviţa, la mănăstirea Suceviţa.
5. Mănăstirea Suceviţa (de maici)
Are biserica cu hramul „Învierea Domnului”, fiind o

mănăstire de maici, ctitorie a lui Grigore Movilă (episcop de
Rădăuţi şi apoi mitropolit al Moldovei), în anii 1581-1584.
Ulterior la biserică s-a adăugat un pridvor şi zidurile de
fortificaţie precum şi turnurile de apărare de către Ieremia
Movilă (vornic şi domn al Moldovei în perioadele 1595-1600,
1600-1606). Incinta fortificată are 100 x 104 m; zidurile au 6
m, cu grosime de 3 m; există 5 turnuri puternice; picturile sunt
executate între 1595-1596 de către fraţii zugravi Ioan şi
Sofronie. Mănăstirea avea menirea să adăpostească şi
averea familiei Movileştilor. Biserica încheie ciclul arhitecturii
moldoveneşti din sec. XV-XVI, fiind ultima din şirul celor
pictate în exterior. Culoarea predominantă este verdele, cu un
număr mare de personaje – 100 (cele mai multe din toate
bisericile pictate), reprezintă o naraţiune a vechiului şi a
noului testament, din istoria bisericii creştine, din cultura
greco-romană şi din viaţa moldovenilor de la sfârşitul sec.
XVI.
Pictura de la Suceviţa se remarcă prin rafinamentul

deosebit, prin grandioasele ansambluri picturale, prin
naturaleţea multor personaje, prin umanizarea temelor
religioase care sunt amplasate într-un cadru natural.
Cea mai interesată frescă este cea a filozofilor antici
(Pitagora, Sofocle, Platon, Aristotel, Solon şi Sibile – femei
înţelepte din antichitate).
o Solon (640-500 î.H.)
A fost politician în Atena. A fost ales drept judecător, ca
să facă ordine în legătură cu tensiunile create între bogătaşi
şi ţăranii datornici. A militat pentru libertatea plebeilor
încercând să le anuleze datoriile. A adus reforme în sistemul
monetar al cetăţii. A creat diferite grile de impozitare – trei
grupe în funcţie de venituri şi a fondat sfatul celor 400,
o Pitagora (sec. VI î.H.)
Este fondatorul aritmeticii greceşti, va inventa noţiunea de
„armonie a sferelor” în scopul definirii cosmosului. Fiecare
dintre astre produce prin rotaţie un sunet; ansamblul acestora
creează legătura dintre muzică şi matematică. Originar din
Samos, el va fonda secta religioasă care va venera apusul.
Esenţa gândirii sale filozofice constă în evidenţierea
legăturilor între matematică şi muzică. Trăsătura
caracteristică a filozofiei sale constă în suveranitatea şi
înţelepciunea numerelor. Aparţine perioadei Greciei Arhaice.
o Sofocle (495-405 î.H.)
Fiul unui bogat armurier atenian, membru al înaltei
societăţi, Sofocle va deţine o serie de funcţii importante, cum
ar fi cea de strateg, alături de Pericle. Va introduce în Atena
cultul lui Asclepios, zeul medic, el însuşi devenind mare preot.
Rolul corului în tragedia greacă, încă importantă, îl va diminua
în folosul unei acţiuni mai variate. Personajele luptă împotriva
fatalităţii care, chiar dacă le ruinează viaţa, le lasă intactă
conştiinţa. Caracterul eroilor săi se defineşte prin revoltă.
Operele sale principale sunt: Antigona, Oedip Rege.
o Platon (427-347 î-H.) – sofist
Tatăl său a fost rege al Atenei, iar mama descendentă a
legiuitorului Solon. Aparţine de una din cele mai importante
familii aristocratice din Atena. A fost discipol al lui Socrate şi
fondatorul Academiei. A fost filozoful ideilor cu implicaţii

politice. Dezamăgit de guvernarea de la Tarent şi de
abuzurile oligarhiei, ca şi de regimurile democratice care l-au
condamnat pe Socrate, Platon realizează că o acţiune politică
directă este imposibilă chiar şi la Atena. Schimbarea este
posibilă doar prin educarea viitorilor cetăţeni de elită. În acest
scop, el pune bazele Academiei, model etern de şcoală de
filozofie.
Doctrina sa:
- nemurirea sufletului în opera „Fedon” (el este singurul
care se preocupa de nemurirea sufletului şi de aceea
apare cu un coşciug deasupra capului, şi de aceea
este reprezentat în toate bisericile);
- originea lumii în „Timaisos”;
- dragostea în „Banchetul”;
- toate operele vor fi legate de viaţa cetăţeanului:
Politica, Republica, Legile. În Republica apare ideea
cetăţii ideale, Omul nu trăieşte singur, el este legat de
cetate, căreia îi aparţine. În Legile, analiza se poartă
asupra legilor şi bazelor austerităţii.
Este considerat unul din formatorii şcolii istoriciste.
o Aristotel (384-322) – sofist
Este fiul regelui de curte al Macedoniei. Faptul că
Aristotel s-a născut în Stagira este important deoarece el nu
este cetăţean al Atenei şi un poate participa la viaţa politică a
cetăţii, chiar dacă el este cel care va redacta Constituţia
oraşului. El nu se interesează numai de organizarea cetăţii, ci
de toate formele de organizare politică. Intră în şcoala lui
Platon şi devine perceptorul lui Alexandru cel Mare. Este
creatorul silogismului. El va pune bazele sistemului ştiinţific
modern. Filozofia sa va fi o critică a cunoaşterii. Discipolii săi
vor numi lucrarea sa de logică instrument de cercetare.
Această lucrare conţine două „analitici” (studiu asupra
silogismelor) şi articole mai scurte asupra categoriilor şi
„hermeneuticii”. El pune bazele zoologiei. Fizicii îi adaugă un
mod logic, şi anume Metafizica, în care tratează principiile
fiinţei. Are tratate şi despre morală, care pentru prima dată
este studiată ca un concept filozofic. În Poetica va trata
problemele esteticii, pentru că natura a lăsat neterminat un

anumit număr de lucruri, pe care arta le va perfecţiona.
Prezentarea acestora este un argument în plus că în

societatea moldovenească a sec. XVI existau evidente
elemente renascentiste, care au pătruns datorită relaţiilor de
prietenie cu Polonia. Filozofii antici sunt reprezentaţi fără
aureolă în jurul capului.
Lângă pridvorul din sud apar scenele binecunoscute, în
care este redată scena în care Moise preia de la Dumnezeu
cele două tăbliţe cu cele zece porunci. Aici mai apar scenele
Imnului Acatist, de data aceasta cu mai multe registre decât
la celelalte biserici pictate; Arborele lui Ieseu; toate acestea
sunt prezente pe latura sudică.
Pridvorul sudic şi nordic nu au fost pictate la acea vreme,
ci mult mai târziu, în sec. XVIII. Calitatea picturilor nu se
integrează celorlalte cadre.
Partea de vest nu a fost pictată, căci se spune că pictorul
a căzut de pe schelă şi a murit. Tradiţia spunea că o operă nu
poate fi continuată de un alt artist, şi în acelaşi timp a fost
luată ca un semn de la Dumnezeu.
Partea nordică este cea mai reprezentativă pentru
această biserică. Este singura la care s-a păstrat şi latura
nordică intactă. În general aceată parte a pereţilor cu picturi
este distrusă la toate bisericile, căci direcţia predominată a
vântului în Bucovina este cea nordică (crivăţul). Această
biserică fiind protejată de ziduri foarte înalte, s-a păstrat şi
pictura.
Pe această parte apare un motiv care este vizibil numai la
acestă biserică dintre toate cele 5 biserici devenite parte a
patrimoniului UNESCO, Scara Virtuţilor, numită şi scara lui
Ioan Climax. Este scara cu 33 de trepte, fiecare treaptă
reprezentând câte un păcat al oamenilor. În acelaşi timp este
şi un simbol al vieţii lui Isus, care a trăit 33 de ani. La fiecare
pas al omului îi este cântărit câte un păcat. Dacă l-a avut,
treapta se rupe şi omul cade în iad, acolo unde îl aşteaptă
drăcuşorii. Deasupra oamenilor zboară îngeraşi care încearcă
să îi ajute pe fiecare. Dacă unul a ajuns la capătul scării,

acolo este aşteptat de Sfâtul Petru, păzitorul cheilor raiului.
Pe lângă această scenă, în dreapta sus sunt reprezentate
scene din Rai cu Adam şi Eva – „Geneza”. Toate momentele
lor cheie sunt reprezentate, inclusiv alungarea lor din Rai.
Dedesubt sunt scene din viaţa unui Sfânt părinte care a
trăit aici.
În interior se poate vedea culoarea caracteristică – verde
– în amploarea ei. Spre deosebire de exterior, scenele sunt
mici şi amintesc de miniaturile cărţilor sau de icoane.
În Gropniţă se află cele două morminte voievodale, ale lui
Irimia şi Simion Movilă. Pe lespezi sunt sculptate stema
Moldovei şi blazonul Movileştilor (două săbii încrucişate).
În naos scena cea mai interesantă o constituie tabloul
votiv, în care apare familia voievodului Ieremia Movilă.
Datorită mulţimii personajelor tabloul se continuă şi pe
peretele sudic. Tot în naos apar scene din Noul Testament.
În pronaos apare calendarul. În Gropniţă este reprezentat
Vechiul Testament; Moise care îşi poartă poporul din Egipt în
Israel. Toate decoraţiunile de la baza picturilor poartă crucea
evreiască.
Scenele importante de pe pereţii pridvorului sunt: pe
peretele vestic Geneza iar pe cel estic Judecata de Apoi, cu
mici modificări faţă de celelalte biserici din această serie. În
acest ultim tablou Sfânta Treime apara ca şi la Şurdeşti, în
Maramureş, biserica de lemn – Dumnezeu apare ca un
bătrân cu barba albă.
Muzeul mănăstirii cuprinde câteva piese foarte valoroase:
- acoperăminte ale celor doi voievozi, brodate în fir de
aur şi argint de catifea roşie;
- o capsulă de argint care păstra o buclă din părul
doamnei Elisabeta, soţia voievodului Ieremia Movilă.
Aceasta a fost prinsă de turci când încerca să-l
impună pe tron pe fiul ei Alexăndrel, dusă în robie şi
ţinută prizonieră în haremul sultanului. Cu ajutorul
acestei capsule trimisă în secret acasă în ţară, ea şi-a
anunţat locul de detenţie.
În curtea bisericii au fost descoperite temeliile casei

domneşti, distrusă de un puternic incendiu, în pivniţele
secrete ale acestei case fiind păstrată averea familiei, care a
fost dusă, după moartea voievodului, în Polonia.
Ieremia Movilă, domn al Moldovei
Este nepot al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Originea
familiei Movilă: prima variantă este o legendă care spune că
aprodul lui Ştefan cel Mare, care l-a salvat pe domnitor o dată
era cel care îngenunchia mereu ca domnitorul să poată
încăleca. Domnitorul i-a dat din acest motiv numele de
Movilă. Istoria îl plasează pe Cozma Movilă ca aprod al lui
Ştefan cel Mare (aprod = dregător al curţii domneşti din
Moldova şi Ţara Românească, cu atribuţii administrative,
fiscale, juridice).
Movileştii ridică mai întâi o biserică de lemn la Suceviţa.
Fratele lui Ieremia, Gheorghe Movilă, îl înlătură pe Rareş şi îi
ia funcţia ce i se cuvenea. El este recunoscut de turci şi de
polonezi, care reprezentau cele mai importante forţe din zonă
în acea perioadă.
Între timp Mihai Viteazu a eliberat ţara de turci şi se
credea în acelaşi rang cu cezarienii. Astfel el ocupă Ardealul,
iar din Moldova îl alungă pe Eremia Movilă de la curte. Mihai
Viteazu lupta cu boierii în Moldova şi cu Basta în Ardeal. Pe
lângă asta avea să înfrunte ostilităţile armatei poloneze din
nord, care îl ataca datorită prieteniei cu Eremia Movilă, care
de altfel îşi petrecea zilele de exil în Polonia. Eremia Movilă a
fost pus pe tron din nou de polonezi. În această perioadă
puterea turcilor a scăzut considerabil datorită luptelor pe care
le purtau cu perşii. Aceasta a permis preocuparea
domnitorului mai mult de obiecte de cult şi artă. În 1601 el va
ordona pictarea ctitoriei Movileştilor, biserica Suceviţa. El a
mai adăugat câte un pridvor deschis în nord şi sud, a
construit zidurile de fortificaţie şi turnurile.
În continuarea drumului trecem peste pasul Ciumarna

(1100 m) din Obcina Mare. De la Ciumarna coborâm spre
mănăstirea Moldoviţa. Trecem prin regiunea unde, la cam
100 m de actuala mănăstire, se afla prima ctitorie a lui
Alexandru cel Bun (1402-1410). Această biserică deschide

seria bisericilor construite din piatră. Până la această dată
bisericile se construiau în general din lemn, după modelul
bisericii Bogdana de la Putna. În oraşele principale se
construiau şi de piatră. Din cauza unor ploi torenţiale care au
determinat alunecări de teren, biserica şi chiliile au fost
distruse.
În curând se zăreşte turla bisericii Moldoviţa, cu
acoperişul negru.
6. Mănăstirea Moldoviţa (de maici)
Mănăstirea se află în centrul satului Vatra Moldovei.

Comuna Moldoviţa este alcătuită din patru sate. Satul Vatra
Moldovei se află între Obcina Mestecăniş şi Obcina Mare, pe
cursul superior al râului Moldoviţa, la confluenţa pârâului
Ciumarna cu pârâul Boului. Satul are şi staţie de cale ferată.
Calea ferată cu encartament larg vine până la Vatra
Moldoviţei iar de aici continuă cu encartament îngust până în
inima munţilor. Această mocăniţă a funcţionat multă vreme
transportând lemne din pădure. Şi astăzi mai există
locomotiva cu aburi a trenului, dar nu mai funcţionează. După
revoluţie calea ferată a fost folosită pentru turism. Câţiva
turişti japonezi au avut norocul să se plimbe cu ea, însă apoi
s-a închis şi această cale ferată, ca peste tot în ţară de altfel.
În apropierea mănăstirii dărâmate de intemperii a fost
ridicat un nou lăcaş de cult de domnitorul Petru Rareş, format
din biserica ce poartă hramul „Buna Vestire” (33 m lungime,
8,5 m lăţime), chilii şi o casă domnească, toate înconjurate de
o puternică fortificaţie cu ziduri înalte de 6 m şi groase de 1,2
m, străjuite de puternice turnuri pe cele patru colţuri.
Biserica a fost construită în 1537, fiind una din cele mai
importante monumente din vremea lui Petru Rareş. Ea are un
plan treflat, este zidită din piatră brută şi cărămidă la ferestre.
Pridvorul este deschis ca şi la Humor, unde apare pentru
prima dată pridvorul deschis. La Moldoviţa apare pentru prima
dată în jurul fundamentului, pe soclu, un brâu de băncuţe de
piatră.
Pisania este aşezată pe partea sudică a bisericii, lângă

intrarea în pridvor.
Picturile din interiorul bisericii
În pridvorul deschis pe peretele vestic, între marile
ferestre ale acestuia, apar pictaţi diferiţi Sfinţi militari. Pe
peretele estic apare, ca de altfel în toate bisericile, Judecata
de Apoi – un leit-motiv al picturii bisericeşti. Sunt două mari
scene reprezentate: iadul şi raiul. Între acestea apare, de sus
în jos, Sfânta Treime cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Scaunul cu
porumbelul simbolizând Sfântul Duh este mai mare decât la
celelalte biserici. Balanţa de la Judecată este cea în care sunt
cântărite faptele noastre. Apar diavoli care aduc pe spate
faptele rele ale sufletelor din balanţă. Balanţa este ţinută în
mână de către Isus. În mâna lui apar câteva figuri de copii.
Aceasta înseamnă că la Judecata de Apoi sufletul trebuie să
fie la fel de pur ca al unui nou-născut. Îngerii încearcă să
salveze aceste suflete chiar şi în acest ultim moment. În
religia ortodoxă nu există purgatoriu. De aici sufletele ajung
direct în stânga, în Rai, sau în dreapta, în iad. Între cele două
apare flacăra care vine de la Isus şi pârjoleşte totul în iad, şi
se termină cu balaurul cu şapte capete. Irod, cel care a
omorât copii este tras de barbă la judecată de către un
drăcuşor.
În bolţile pridvorului sunt reprezentaţi heruvimi, arhangheli
şi îngeri.
Deasupra intrării din pridvor este pictura care o reprezintă

pe Maica Domnului conform icoanei Eleusa (Milostiva), în
care e înfăţişată cu Pruncul în braţe, de obicei în partea
dreaptă. Aceasta este una din cele câteva ipostaze în care
apare Maica Domnului pe icoane. În cadrul acestei icoane
Fecioara Maria se apleacă spre Prunc, plină de sensibilitate
şi de blândeţe, deoarece presimte chinurile prin care va trece
atunci când va fi răstignit pe cruce. De asemenea, şi Pruncul
Isus se „ghemuieşte” la pieptul Maicii Sale, îmbrăţişând-o într-
un dialog al celei mai sincere iubiri. Pictura este plină de
duioşie, dar totodată şi de tristeţea care se poate observa în
privirea Maicii Domnului. Acest model de reprezentare a
Maicii Domnului a dat una din cele mai sensibile teme

religioase reprezentate pe icoanele ortodoxe.
Intrarea din pridvor în biserică se realizează pe o uşă cu
un chenar gotic, simbol al înălţării.
Ancadramentele ferestrelor şi a porţilor sunt gotice, arcuri
frânte. Acestea sunt elemente de influenţă occidentală şi au
fost executate datorită meşterilor pe care i-a adus Petru
Rareş, posibil din zona Bistriţei. De altfel regiunea Bistriţei a
fost dăruită lui Petru Rareş de Iancu de Hunedoara.
În bolta pronaosului tronează Fecioara Maria cu Isus în
atitudine de rugăciune, înconjurată de îngeri în zbor; printre
arcele bolţii stelate sunt reprezentaţi 16 profeţi, iar în cei patru
pendativi cei patru melozi: Sfinţii Cozma, Iosif, Teofan şi Ioan
Damaschin. Sub arcade, în spaţiile semicilindrice, sunt
reprezentate cele şapte sinoade ecumenice şi apoi, în şase
registre, calendarul ortodox, continuat şi în Gropniţă.
Deasupra uşii de intrare în camera mormintelor se află icoana
hramului „Buna Vestire” şi o inscripţie în limba slavonă ce
confirmă data picturii.
Între Gropniţă şi naos se află şi o pictură în
ancadramentul uşii de trecere în care este reprezentată
ipostaza icoanei numită Orania, în care Maica Domnului este
reprezentată în rugăciune către Fiul Ei. De cele mai multe ori
chipul Maicii Sfinte este îndurerat şi cere parcă milostivire
pentru noi cei care vieţuim în prea multe păcate. Aceste două
tipuri de reprezentare a Maicii Domnului nu sunt unicele. Nu
este greşit realizată o icoană în care Pruncul este ţinut în
dreapta sau în stânga.
Intrarea din gropniţă în naos se face printr-o uşă cu un
chenar renascentist, simbol al purităţii.
Calendarul este pictat în cele două încăperi (pronaos şi
gropniţă), spre deosebire de celelalte biserici unde este pictat
numai în pronaos, deoarece în timpul lui Petru Rareş pictura
a cunoscut o nouă fază de dezvoltare. Frescele sunt mai
mari.
Tot în gropniţă apare şi tainiţa (camera secretă) în care
erau ascunse comorile mănăstirii şi câteodată şi ale
domnitorilor.
În naos pe bolta turlei apare Isus Hristos. Pe tamburul

turlei în patru regiştri sunt pictaţi heruvimi, îngeri, prooroci şi
apostoli. În pandativi sunt cei patru evanghelişti. În absida
dreaptă este reprezentată scena Pogorârii Sfântului Duh, iar
în stânga scena Răstignirii. Această scenă este reprezentată
cu un deosebit gust artistic, mişcări graţioase ale
personajelor, stare profundă de tristeţe şi seninătate în
acelaşi timp pe figura Mântuitorului. Figurile Fecioarei şi ale
mironosiţelor sunt redate cu trăsături foarte fine. Un element
nou iconografic este apriţia lui Moise în scena Răstignirii. Pe
pereţii laterali este pictată friza patimilor, în scene mari. Cele
mai reprezentative sunt: evadarea din grădina Ghetsemani,
judecarea Mântuitorului în faţa lui Pilat, punerea în mormânt a
Domnului. Ultima scenă, cea a învierii, este în altar.
În absidele laterale sunt reprezentaţi Sfinţii militari, în
continuare pe peretele nord-vestic Sfinţii Împăraţi Constantin
şi Elena şi Sfinţii Ieremiţi – monahi. Pe peretele vestic se află
tabloul votiv, familia domnului: Petru Rareş, Elena Doamna şi
cei doi fii, Ilieş şi Ştefan. Voievodul predă biserica
Mântuitorului prin intermediul Maicii Domnului.
Catapeteasma este sculptată din lemn, pictată şi aurită.
Partea superioară până la candele este din sec. XVI, iar cea
inferioară din sec. XVIII.
Pictura din interiorul bisericii are o valoare deosebită şi
este foarte bine păstrată, astfel se poate studia cu un ajutor
veritabil de la faţa locului, maica ghid, care este o
enciclopedie ambulantă.
Picturile din exteriorul bisericii
Culoarea specifică de la Moldoviţa este galben aurie,
care s-a transfomat mai mult în roşu datorită unui
incendiu din trecut. Pe peretele sudic, de la pridvor spre
altar, dispunerea scenelor este următoarea:
Pe stâlpul de pe faţada sudică sunt redaţi într-o mişcare
plină de energie şi viaţă, de sus în jos, Sfinţii militari: Sfântul
Gheorghe omorând balaurul, Sfântul Dimitrie ucigându-l pe
Lie, Sfântul Mercurie, iar sub pisanie lupta Sfântului Nestor du
Lie.
În continuare pe aceeaşi latură, în partea superioară, este

reprezentat un ansamblu mare, „Imnul Acatist”,
compartimentat în 24 de scene, ilustrând o rugăciune de
mulţumire şi de laudă către Maica Domnului, cântată în
iconografie ca miniatură din sec. XI iar ca frescă pentru prima
oară la muntele Athos. Imnul Acatist este una din cele mai
frumoase realizări de pe frescele din Bucovina, iar aici la
Moldoviţa este foarte bine păstrată.
Sub această temă sunt tratate două teme de laudă tot în
cinstea Maicii Domnului:
- prima este Asediul Constantinopolului, o temă
caracteristică vremii lui Petru Rareş. De altfel această
pictură este cea mai importantă de la Moldoviţa.
Lupta se dă atât pe uscat cât şi pe apă. Artistul
reuşeşte să redea o panoramă a cetăţii din timpul
asediului, cu ziduri puternice, turnuri de apărare, cele
şapte coline, case şi biserici în stil moldovenesc. Se
vede bine şi situaţia internă din cetate din timpul
asediului. Pe străzile cetăţii se desfăşoară o
procesiune impunătoare, în frunte merg două
persoane care poartă Sfânta Mahramă şi Icoana
Maicii Domnului cu Isus în braţe. După ei urmează
clerul, împăratul cu dregătorii săi, împărăteasa cu
suita sa şi poporul. În timp ce în cetate poporul se
roagă pentru biruinţă, pe ziduri luptătorii apără
cetatea. În mijlocul soldaţilor, sultanul este înfăţişat pe
un cal galben, în veşminte roşii şi turban verde. La
poalele colinei se dă lupta dintre un oştean
moldovean care venea din cetate şi comandantul
cavaleriei turceşti care cade mort. Pe urmă se ridică o
furtună mare, din înălţimea cerului se revarsă o mare
de foc asupra armatei turceşti. Astfel cetatea este
salvată în chip miraculos prin mijlocirea Maicii
Domnului.
Asediul de la Moldoviţa stă în strânsă legătură, ca şi
în restul bisericilor moldoveneşti, cu Imnul Acatist, cu
scopul de a arăta originea istorică a acatistului,
evenimentul care a dus la alcătuirea lui. Asediul are
mai întâi un înţeles istoric – religios (în 626 perşii au

atacat Constantinopolul, dar au fost ţinuţi departe. Pe
urmă printr-un atac surpriză, pe mare, Bizanţul i-a
atacat pe perşi de unde nu se aşteptau şi i-a înfrânt
decisiv), apoi unul politico-social, demostrând dorinţa
românilor de a scăpa de sub jugul otoman. Asa cum
fecioara a ajutat odinioară pe bizantini la înfrângerea
perşilor, tot aşa îşi doreau să îi ajute pe moldoveni să
îi înfrângă pe turci.
Tot pe această frescă mai apare lupta calului gri
(moldovean) cu cel galben (turc). Calul galben este
învins. Scena de luptă este decorată cu un vârtej de
pietre şi praf care nimiceşte duşmanul şi salvează
cetatea, trimis de Maica Domnului. Toată compoziţia
este o alegorie pe tema eliberării Moldovei de
cotropitorii turci.
Alături de asediu este tratată tema „Rugul lui Moise”.
Scena este prezentată tot în semn de preţuire şi
laudă Maicii Domnului, ca şi Imnul Acatist şi Asediul.
- A doua vastă compoziţie de pe faţada sudică este
„Arborele lui Ieseu”, temă care ilustrează genealogia
lui Isus Hristos şi nu lipseşte de la nici o biserică cu
picturi exterioare din Moldova. Tulpina este străjuită la
ambele părţi de căpeteniile celor 12 semiţii ale lui
Israel, suprapuse două câte două. Acest arbore
simbolic este o pictură preluată din cultura orientală.
Pe această frescă sunt reprezentate diferite ipostaze
ale vieţii lui Isus, naşterea Maicii Domnului şi la bază
stau vechii profeţi. Acesta este arborele genealogic al
lui Isus. Rădăcinile şi trunchiul sunt predecesorii Lui,
iar floarea este însuşi Isus.
- Alături de aceste fresce pe contrafort este reprezentat
un grup de filozofi, scriitori clasici din lumea greacă.
Figurile filozofilor de aici sunt: Pitagora, Socrate,
Aristotel, Platon, Tucidide, Sofocle, Plutarh, Astrocoe
şi două sibile (femei înţelepte din antichitate).
o Pitagora , Sofocle – vezi mănăstirea Suceviţa
o Tucidide (460-396) Opera sa Istoria războiului

peloponeziac, redactată în exil, pune bazele
metodei moderne istorice europene. Confruntat
cu războiul peloponeziac, căruia îi apreciază
importanţa, Tucidide îi scrie istoria, devenind
astfel primul istoriograf. Documentaţia sa îşi are
sursele de inspiraţie în ambele tabere, încercând
să dea dovadă de obiectivitate. Cea mai mare
parte a operei sale este redactată în exilul din
Tracia. Tucidide acceptă ideea că cel mai
puternic îl domină pe cel slab. Este din perioada
greciei clasice.
o Socrate (470-399) Este fiul unui sculptor şi al
unei moaşe, şi are drept maximă „ceea ce ştiu
este că nu ştiu nimic”. Aceasta înseamnă că omul
nu poate cunoaşte întregul adevăr, dar că scopul
acestuia este de a se apropia de adevăr. Făcând
aluzie la meseria mamei sale, el îşi numeşte
metoda „moşirea ideilor”. El demostrează
interlocutorului ignoranţa şi îi arată în acelaşi timp
că poartă în el adevăruri pe care le ignoră. În 399
este acuzat de impietate de către democraţii
atenieni şi este condamnat la moarte,
considerându-se că noul spirit public este
responsabil de prăbuşirea puterii. Este adevărat
că sofiştii au atacat în primul rând autoritatea de
stat. Ei erau cei care căutau înţelepciunea şi
modalităţi de a o atinge. Deşi sofiştii nu se
interesau de politică, ideile lor vor avea implicaţii
directe în acest domeniu. În 399 Socrate se
sinucide.
o Platon (427-347), Aristotel (384-322) – vezi
mănăstirea Suceviţa
o Plutarh (Mestius Plutarchus 46-120 d.H.)
Filozof şi poet grec. A realizat lucrări
moralizatoare (Moralia) şi descrieri ale vieţii
împăraţilor romani şi greci.
Pe cele trei abside ale bisericii este reprezentat

ansamblul numit Biserica cerească şi pământească (sau
luptătoare) - din slavonă „Cinul”. Este cel mai renumit
ansamblu din întreaga pictură, şi apare pe toate bisericile. În
prima friză de sub cornişă, în nişe mici, sunt reprezentaţi
îngerii, care ţin în mână câte o lance, iar în cealaltă
monograme cu Isus Hristos; după ei profeţii, în picioare, câte
doi. În al treilea registru sunt apostolii, ţinând în mână
evanghelii sau texte, apoi mucenicii, fiecare ţinând în mână
câte o cruce mică. Ultimul registru este al cuvioşilor monahi;
pe benzi sunt reprezentaţi heruvimi şi serafimi.
În axul absidei altarului este reprezentată o scenă cheie:
pe contrafortul de est, în şirul monahilor este reprezentat Isus
binefăcătorul în disc, acoperit cu un voal de purpură şi o stea
deasupra; pe fondul unei draperii roşii, în dreptul apostolilor
este redat Isus, mielul alb. Scena din rândul profeţilor, tratată
mai pe larg, o reprezintă pe Maica Domnului cu Isus în braţe,
înconjurată de îngeri.
Pe faţada de nord, din cauza intemperiilor picturile s-au
şters. Pe partea superioară a faţadei se păstrează totuşi două
registre ce ilustrează momente din viaţa Sfinţilor Ioachim şi
Ana. Printre scenele bine păstrate amintim: - rugăciunea
Sfinţilor Ana şi Ioachim, mulţumind lui Dumnezeu pentru
trimiterea îngerului, Naşterea Maicii Domnului, primii ani ai
Fecioarei şi Mustrarea lui Iosif.
În continuare, pe partea superioară a faţadei, în dreptul
pronaosului, se păstrează 15 scene în două registre: predica
Sfinţilor Apostoli din cetate în cetate. Scenele au un frumos
cadru arhitectural. Puţin mai jos se observă scene din viaţa
Sfântului Antonie.
Pe pilastrul de nord-vest au fost reprezentate Vămile
Văzduhului, din care se păstrează şase trepte (vezi Suceviţa).
Pe faţada de vest a celor patru stâlpi ce susţin pridvorul
sunt ilustrate diverse scene din „Geneză” în patru registre,
mai slab păstrate.
În clisarniţă, reclădită, se păstrează importante obiecte de
mobilier, dintre care cel mai important este tronul lui Petru
Rareş, ornamentat cu motivul soarelui şi împodobit cu cele
trei culori de bază, care au devenit ulterior culorile naţionale

ale României.
Pentru valoarea artistică, culturală şi istorică a celor cinci
mănăstiri cu picturi interioare şi exterioare, mănăstirile au
primit premiul internaţional „Mărul de aur”, oferit în 1975 de
Federaţia Internaţională de Turism sub patronajul UNESCO.
Viaţa monahală a fost întreruptă de dominaţia
habsburgică în sec. XVIII. A fost reluată în 1932, pentru a fi
din nou întreruptă în perioada comunistă pentru o perioadă de
timp. Picturile de pe biserică au suferit mult în acest răstimp.
Acoperişul a fost distrus, igrasia a urcat pe pereţi. Acum
inclusiv drenajul din jurul bisericii este refăcut şi maica ghid
este foarte exigentă în legătură cu plimbarea, care se face
doar pe aleea special amenajată.
De la Moldoviţa coborâm de-a lungul căii ferate care

străbate toată Valea Moldoviţei si ajungem în Valea Moldovei,
de unde ne întoarcem spre Gura Humorului. Înainte de a
ajunge în Gura Humorului, vizităm mănăstirea Voroneţ.
7. Mănăstirea Voroneţ
Este cea mai vizitată din cele cinci biserici pictate pe

exterior. De aceea şi maicile sunt cam reticente, ceea ce nu
trebuie să sperie pe nimeni. Anual, 300 000 de turişti
vizitează mănăstirea.
Biserica a fost şi este renovată. Renovarea înseamnă
următorul lucru: din cauza fumului de la lumânări, pereţii din
interior au fost acoperiţi cu un strat gros de negură. Acesta a
fost înlăturat de-a lungul câtorva ani, lucru petrecut în toate
bisericile, în unele fiind chiar terminat. Renovarea durează
foarte mult timp (1/2 m2 în trei luni) deoarece fiecare cm2
trebuie prelucrat de mai multe ori. La Moldoviţa, în naos, este
lăsată o suprafaţă cu casete mici în care este reprezentată
fiecare etapă de curăţire a frescelor. Se folosesc diferite
chimicale. După acest proces picturile arată ca noi. În locurile
unde pictura a fost deteriorată se pune un strat simplu de glet.
Frescele au suferit foarte mult în perioada habsburgică, când
bisericile au fost abandonate sau transformate în biserici

săteşti. Se pot vedea tot felul de inscripţii a numelor unor
„oameni din popor” care au ţinut neapărat să-şi imortalizeze
numele pe pereţii bisericii. Aceste nume sunt germane, astfel
încât se poate trage concluzia foarte uşor din ce perioadă
datează.
Prima biserică a fost construită de Daniil Sihastru,
duhovnicul de la Putna şi sfătuitor al lui Ştefan cel Mare. A
fost o biserică de lemn. Pe urmă, în 1488, Ştefan cel Mare a
construit o biserică de piatră. Este cea mai bine proporţionaţă
din toate. Se spune că după înfrângerea lui Ştefan de la
Valea Albă, în 1476, duhovnicul lui l-a îmbărbătat cu
îndemnul de a construi această biserică.
Viaţa monahală a fost întreruptă, ca şi la Moldoviţa, în
1785 şi reluată în 1991, de data aceasta ca şi mănăstire de
maici. Biserica s-a înălţat în scurta perioadă dintre 26 mai şi
14 septembrie 1488. După ce biserica a fost zidită, la mai
bine de o jumătate de secol, mitropolitul Grigore Roşca a
adăgat pridvorul închis din cărămidă – restul bisericii este din
piatră – şi a pictat biserica pe dinafară, toate în timpul lui
Petru Rareş.
Intrarea în biserică se face prin boltirea semicilindrică.
Pereţii pridvorului sunt alcătuiţi din scene ale calendarului.
Pronaosul boltit cu o calotă a fost repictat în 1550. Pe pereţii
pronaosului se află pictate scene din viaţa unor sfinţi. Aici se
afă piatra de mormânt a lui Daniil Sihastru. Naosul, de formă
aproape pătrată, este acoperit cu o turlă realizată în stil
moldovenesc, prin arcuri. O frumoasă catapeteasmă desparte
naosul de altar, care este boltit cu o semicalotă. Mobilierul
naosului a fost realizat în sec. XVI, cea mai valoroasă piesă
fiind jilţul domnesc.
În interiorul bisericii pictura din naos şi pronaos este cea
mai valoroasă, păstrându-se în mare parte fresca originală.
Tabloul votiv din naos este cea mai spectaculoasă realizare:
Ştefan ţine în mâini biserica, alături de Maria Voichiţa, care
are în stânga o fetiţă şi în dreapta pe fiul lor Bogdan, viitorul
domnitor.
Albastrul de Voroneţ, culoarea dominantă este la fel de

cunoscută ca şi roşul lui Rubens sau verdele lui Veronese.
Culoarea sugerează cerul şi marea, două entităţi în care
personajele înoată spre îndepărtatul liman al făgăduinţei. În
credinţa poporului, albastrul reprezintă sinceritatea. Nu
degeaba îşi vopsesc ţăranii casele în albastru deschis,
culoarea văzduhului pur.
Din timpul lui Ştefan sunt doar frescele din naos şi
pronaos. În stânga intrării, sub pisanie, sunt chipurile celor doi
ctitori: Mitropolitul Grigore Roşca şi cel cu aureolă în jurul
capului este cuviosul Daniil Sihastru.
Programul iconografic este acelaşi, apar doar unele mici
abateri în distribuţia frescelor pe pereţii exteriori ai bisericii.
Astfel, Imnul Acatist apare pe faţada nordică şi nu pe cea
sudică; scena Genezei apare tot pe faţada nordică în loc de
cea vestică şi Arborele lui Ieseu este încadrat de două frize
de filozofi.
Pe peretele sudic, cel mai expus vizitatorilor (aici sunt
mereu mai multe persoane pe m2, dar nu mai puţini decât în
faţa Judecăţii de Apoi), în dreptul pronaosului, acolo unde
trebuia să fie Imnul Acatist, se află Arborele lui Ieseu. Pe un
fond albastru sunt încadrate personajele din Arborele lui
Ieseu de către filozofi greco-latini: Aristotel, Planor, Sibila
romană, Pitagora, Socrate etc. Restul acestei faţade
înfăţişează trei ansambluri de sfinţi: viaţa Sfântului Nicolae
(12 scene în 2 registre), viaţa şi martiriul Sfântului Ioan cel
Nou de la Suceava, tema specifică Voroneţului (12 scene în 2
registre) şi Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, apoi sunt
reprezentaţi mitropolitul Grigore Roşca şi Daniil Sihastru.
Alte două scene specifice Voroneţului sunt pe faţada
nordică, însă aceasta din păcate a fost distrusă aproape în
totalitate de intemperiile vremii, deoarece zidul protector, care
era destul de aproape pentru a proteja picturile, a fost distrus
în timpul habsburgilor. Astfel crivăţul şi-a făcut de cap. Aceste
teme sunt viaţa Sf. Antonie cel mare şi cea a Sf. Gherasim de
la Iordan.
Cea mai reprezentativă pictură este cea a Judecăţii de
Apoi. Ultimele două contraforturi au fost prelungite şi dispuse
oblic, ca pictorul să se poată desfăşura pe o suprafaţă mare.

Aceasta compoziţie se poate compara fără nici o ezitare cu
mozaicul din Istambul de la moscheea Kahrie, cu frescele lui
San Marco de la Veneţia sau cu cele din Siena, Assisi,
Orvieto.
La Voroneţ mesajul anti-otoman nu este la fel de puternic
ca şi la Moldoviţa şi Humor, ci mai voalat, deoarece biserica a
fost pictată după instaurarea domniei turceşti. O
particularitate la Voroneţ este un mare număr de elemente
locale, folclorice moldoveneşti, prezente în majoritatea
scenelor, deci o adaptare a tiparelor bizantine la culoarea
locală. Astfel, îngerii nu cântă la harfă ci la cobză. Nu apar
trompete ci buciumul. Feţele îngerilor sunt feţe de
moldovence. Straiele multor personaje sunt moldoveneşti.
Scena Judecăţii de Apoi este foarte amplă şi poate fi
discutată chiar şi pe părţi. Astfel, axul principal este
reprezentat de Sfânta Treime, de sus în jos. Balanţa este
ţinută de o mână, cea a lui Isus, în ea fiind câtărite faptele
bune şi cele rele. Drăcuşorii cară pe spate faptele rele ale
celui judecat şi încearcă să se agaţe de balanţă ca să o
îngreuneze – vor să trişeze şi acum. Îngerii apără sufletul
judecatului împungându-i pe draci. Focul care vine de la
picioarele lui Isus pârjoleşte totul până în iad şi se termină cu
balaurul cu şapte capete – alt element local. Pe dreapta vin la
Judecată toţi duşmanii şi răufăcătorii poporului moldovenesc:
turcii, arabii, armenii, negri etc. Din stânga vin la Judecată
credincioşii, preoţii, oamenii sfinţi. De o parte şi alta a jilţului
divin stau Adam şi Eva. De la Judecată, sufletele se îndreaptă
spre Rai sau iad. Nu există purgatoriu, acesta a fost inventat
de catolici când au încercat să convertească popoarele
nordice din Europa.
Se poate observa îngrămădeala de la uşile Raiului. Acolo
aşteaptă Sfântul Petru, care are cheia în mână. În Rai stă
Maica Domnului şi în dreapa ei stă în picioare, cu crucea în
mână, nedreptul care a fost crucificat alături de Isus şi care s-
a spovedit acestuia în ultimul moment. Tot în jurul Mariei stau
cei doi îngeri: Mihail şi Gavril. În Rai stau şi trei dintre
proorocii Vechiului Testament. Braţele lui Avraam sunt pline
de suflete, doar e vorba „veniţi la sânul lui Avraam”. Această

scenă se desfăşoară pe partea stângă. Pe cea dreaptă sunt
reprezentaţi doi îngeri care sună din bucium (nu din trompete)
şi atunci se trezesc toţi morţii apelor şi uscatului. Se poate
vedea că până şi animalele sălbatice care au înghiţit oameni,
curmându-le viaţa dau înapoi ceea ce nu le aparţine, oamenii
sunt eliberaţi şi se pot duce la Judecata de Apoi. Numai
căprioara nu are nimic de dat înapoi, căci în folclorul
românesc căprioara este cel mai nevinovat animal.
Turnul clopotniţă al aşezământului are două clopote

datând din timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Cele două
clopote, trase alternativ, scot sunete repetate cu tonalităţi
diferite, din care se poate desluşi numele lui Ştefan.
Din satul Voroneţ ne întoarcem în drumul principal,
trecând din nou podul peste Moldova şi calea ferată şi suntem
în Gura Humorului. Pe acest traseu scurt putem admira din
nou spectaculoasa albie a Moldovei, care în acest sector are
un curs foarte divagant.
8. Gura Humorului
Se află în depresiunea purtând acelaşi nume, la poalele

de sud-est ale Obcinei Mari, la altitudinea de 490 m, la
confluenţa râului Humor cu Moldova. Are 16.852 de locuitori,
fabrică de cherestea şi produse alimentare, filatură de
bumbac şi este un important centru pomicol.
Apare menţionat pentru prima oară în 1490. O dată cu
ocuparea de către Imperiul Habsburgic, aşezarea rămâne sub
stăpânire până în 1918. în 1782 se mută aici comandamentul
de la Vama Humor şi construieşte o fortăreaţă. După 1880
aici s-au stabilit mai multe familii de germani, polonezi, evrei,
ucrainieni, care în 1835 au creat o colonie de sine stătătoare
sub numele de Bori. În 1855 localitatea a fost legată telegrafic
de oraşul Viena şi în 1904 a fost declarată oraş. Nu departe
de localitate şoseaua se desparte: se poate merge în
continuare de-a lungul văii Moldovei până la Fălticeni, ocolind
Suceava, sau spre Podişul Sucevei până la Suceava.
Noi ne oprim în împrejurimile oraşului pentru că la câţiva

kilometri se află un aşezământ monahal cu unul din cele mai
frumoase decoruri naturale.
9. Mănăstirea Humor – o miniatură într-o poiană de munte
Mănăstirea se află în comuna cu acelaşi nume, alcătuită

din trei sate, situate la poalele Obciei Mari, pe râul Humor. În
satul Mănăstirea Humorului se află mănăstirea de maici,
zidită încă înainte de 1415 de vornicul Ivan şi amintită
documentar în 1415, în timpu, lui Alexandru cel Bun. Această
primă biserică se presupune că a fost undeva în apropiere de
centrul satului, însă nu s-au păstrat prea multe dovezi ale
acestei biserici.
Biserica actuală are hramul „Adormirea Maicii Domnului”,
şi a obţinut forma actuală în 1530, din strădania logofătului
Teodor Bubuiog şi a soţiei sale Anastasia, păstrează picturi
murale interioare şi pe faţade executate în 1535 de renumitul
Toma zugravul din Suceava.
Mănăstirea a fost desfiinţată în 1786 şi viaţa monahală a
fost reluată în 1990. a funcţionat ca şi celelalte mănăstiri ca
biserică de mir.
Biserica are un plan tricorn alungit, fără turlă (acoperişul
este mult alungit în afară, caracteristic construcţiilor de la
munte, dar în urma ultimelor renovări s-a lărgit acoperişul ca
să protejeze mai bine zugrăveala de pe pereţi), cu pridvorul
deschis, ceea ce conferă intrării eleganţă şi luminozitate.
Pentru prima dată apare aici pridvorul deschis, apoi va
apărea la Moldoviţa şi pe urmă dispare din arhitectura
moldovenească. Tainiţa în schimb a avut priză. Biserica nu se
sprijină pe contraforturi căci nu trebuie susţinută greutatea
turnului. Lipsa turnului de pe biserică vrea să simbolizeze
faptul că ctitorul nu a fost de viţă domnească. Deasupra
camerei mormintelor apare o cameră nouă, tainiţa, destinată
adăpostirii averii şi podoabelor mănăstirii în caz de primejdie
(Ştefan a introdus-o prima oară la Putna, dar în afara
bisericii). Uşile de la intrare şi de trecere dintr-o încăpere în
alta sunt foarte mici. Se spune că au fost construite special
astfel, căci otomanilor nu le permitea religia să intre într-un

lăcaş creştin pe jos. Ei nu încăpeau călare, astfel această
rezolvare arhitectonică îi mai ţinea afară. Chenarele
ferestrelor şi ale uşilor au fost construite în acelaşi stil ca şi
celelalte biserici, gotic flaboiaiant. Ferestrele în pronaos sunt
mai mari iar în naos mai mici. Ca şi la Moldoviţa, uşa naosului
este în stil renascentist, simbolizând puritatea la intrarea în
cea mai importantă încăpere a bisericii – în faţa altarului. Ca
la toate celelalte biserici, încăperile sunt separate de ziduri.
Biserica a fost înconjurată de zid şi de chilii. Acestea nu
se mai păstrează şi din acest motiv s-a distrus, ca la toate
celelalte, zugrăveala de pe faţada nordică. Turnul clopotniţă a
fost adăugat de Vasile Lupu în 1641. tot el a ridicat şi rândul
de ziduri care au transformat mănăstirea într-o fortificaţie ale
cărei ruine se văd şi astăzi. Chiliile noi în care trăiesc
măicuţele sunt lângă biserică şi sunt foarte frumos amenajate.
Pictura se remarcă prin desenul fin, distribuţia
armonioasă şi echilibrată a registrelor picturale, îmbinarea
elementelor iconografice şi tipologice tradiţionale picturii
moldoveneşti cu elemente noi, caracteristice epocii.
O deosebită importanţă au tablourile votive, care aici,
spre deosebire de alte biserici, sunt în număr de două. La
locul obişnuit în naos, pe peretele estic, este înfăţişată familia
lui Petru Rareş: domnitorul apare în costum de epocă, cu faţa
rotundă, cu barba scurtă şi plete, alături de doamna Elena, cu
veşmânt brodat şi unul din fii lor. Cel de-al doilea tablou votiv
se află în camera mormintelor şi sunt reprezentaţi logofătul
Toader Bubuiog, într-o mantie galbenă, ţinând în mână
macheta ctitoriei sale; pe peretele opus Anastasia în haine
boiereşti. În aceste portrete artistul s-a străduit să redea cât
mai fidel chipul acestor personaje istorice.
Pictura exterioară este asemănătoare cu cea de la
Voroneţ şi Suceviţa prin frumuseţe şi bogăţie tematică.
Culoarea caracteristică este roşu.
Pe peretele sudic impresionează tabloul „Asediul
Constantinopolului”, tema realizată în trei scene. Tema
principală este ca şi la Moldoviţa, are un evident mesaj politic.
Perşii au fost îmbrăcaţi în fesuri şi turbane turceşti. Pictorul le-
a surprins lăcomia, răutatea şi trufia pe feţe. Printre apărătorii

Constantinopolului este şi un călăreţ aruncând o lance spre
unul dintre conducătorii armatei otomane. În acest personaj
regăsim chipul pictorului.
Găsim pictate pe pereţii bisericii numeroase elemente
laice: instrumente muzicale specifice – cobza, buciumul;
animale precum lupul, ursul, veveriţa; arme de epocă – suliţe,
arcuri, săbii; costume populare, haine boiereşti, ştergare etc.
Celelalte picturi sunt canonice.
Atât această mănăstire, cât şi celelalte, au întreţinut relaţii
foarte bune cu domnitorii locali. Astfel mănăstirile au avut
mereu mai multe moşii. În epoca feudală, domnitorii au găsit
aici un aliat împotriva tendinţei de fărâmiţare a boierimii.
Din satul Mănăstirea Humorului ne întoarcem în Gura

Humorului şi de acolo urmăm Valea Moldovei până unde se
despart drumurile. La dreapta şoseaua urmează Valea
Moldovei şi merge spre Fălticeni, iar la stânga drumul coteşte
spre Podişul Sucevei şi oraşul Suceava. Nu departe de
această intersecţie se face un drum la stânga, pe care îl vom
urma şi ne îndreptăm spre depresiunile submontane, de la
contactul obcinelor cu podişul. Înainte de a ajunge la Parteşii
de Sus trecem pe lângă Cacica. Ambele sate au ceva în
comun, şi anume populaţia care trăieşte acolo, majoritatea de
origine poloneză.
10. Satul Cacica (denumit ca atare în cinstea capitalei

Poloniei din sec. XIX, Cracovia)
Se află pe cursul superior al râului Soloneţ. Este centru

de exploatare a sării încă din 1885, de argilă şi de lemn. În
sat este şi o fabrică de cherestea şi satul este renumit centru
de olărit. În sat se află şi o biserică romano-catolică din sec.
XIX. Localitatea e cocoţată pe un munte de sare. Sub ea, la
300 m adâncime, se află o altă localitate, o lume a sării:
tunele largi ca nişte străzi, săli boltite şi capelă, o grotă ce
imită marele sanctuar de la Lourdes, o sală de concerte şi
chiar un lac subteran, cu plută de agrement pentru odihna
duminicală a minerilor. La mijlocul lunii august, de Sântă

Mărie, Cacica devine pentru câteva ore a doua capitală a
Poloniei. Sute de mii de credincioşi, unii veniţi din Gdansk sau
Cracovia, se adună în faţa catedralei catolice unde, de
Sfântul Anton lumânările se aprind singure, iar „Madonna
Neagră” cu Pruncul a făcut nenumărate minuni. Biserica este
o copie fidelă a celebrului lăcaş de la Czestochowa, biserica
de la Cacica are un întreg zid înscris cu plăcuţe de mulţumire
ale celor care şi-au găsit aici liniştea sufletească şi sănătatea,
împliniri teribile şi reuşite greu de crezut.
Pe lângă acest miracol mai este unul: în Bucovina se mai
vorbeşte şi limba poloneză. Acum 200 de ani, când Maria
Tereza i-a chemat să deschidă mina de sare, polonezii au
adus în Cacica o mică parte din ţara lor. Au adus-o cărând în
spinare piatră şi cărămizi de Cracovia, pentru a începe cu
începutul: biserica.
Astăzi exploatarea sării stagnează în toate celelalte
centre de sare din ţară.
Nu departe de Cacica se află Soloneţ, un sat care se
întinde pe 10 km de-a lungul aceleiaşi văi dar mai în aval.
11. Satul Soloneţ
Aici trăiesc 1000 din cei 3000 de polonezi din Bucovina.

În sinea lor se simt mai poloni decât cei din Cacica, deşi
amestecaţi cu nemţi, români sau ucrainieni. Satul a fost izolat
multă vreme şi astfel s-au păstrat tradiţiile şi obiceiurile. Aici
nefiind o zonă de exploatare sau industrie polarizatoare,
populaţia nu a avut cu cine să se amestece. Drumul de beton
care s-a făcut după revoluţie a fost după ce premierul
polonez, Kwasniewski, a venit în sat în 1993, cu ocazia vizitei
oficiale în România. Acest drum s-a făcut pe baza amortizării
unei datorii din partea statului român. Soloneţul este un
muzeu în aer liber apreciat de premier însuşi, cu straie, case,
icoane vechi de 200 de ani. Oamenii de aici se mai numesc şi
slovaci, în amintirea regiunilor de unde au venit, regiuni ce
aparţin azi Slovaciei.
Ne întoarcem din nou la drumul principal şi ajungem la

Solca.
12. Solca
Este un oraş situat în depresiunea submontană omonimă,

la 522 m altitudine, pe cursul superior al râului Solca. În
localitate este o fabrică de bere (1789), una de cherestea şi
alta de piese de schimb pentru industria constructoare de
maşini. Tot aici se află şi un muzeu etnografic, sanatoriu TBC.
Localitatea, care dispune de factori balneari (izvoare de apă
minerală sulfatată, calcică şi climat de depresiune) a devenit,
în 1866, staţiune balneoclimaterică cu stabilimente şi instalaţii
pentru tratament, însă acestea au fost distruse în timpul
primul război mondial şi nu au mai fost refăcute.
Aşezarea apare menţionată ca sat prima dată în 1418,
într-un act emis de Alexandru cel Bun. În 1598 satul este
cumpărat de Gheorghe Movilă de la Udrea Chiorul şi este
dăruit mănăstirii Suceviţa, împreună cu moara, biserica şi tot
ce avea satul. Apoi este răscumpărat de Ştefan al II Tomşa
pentru 700 de galbeni, o cupă de argint, două fălci de vie la
Cotnari şi satul Stănileşti cu 22 de familii de ţigani. În 1775
este ocupat de imperiul habsburgic. O dată cu asta încep să
se stabilească mai multe familii de nemţi, polonezi, slovaci,
ruteni, evrei ş.a. Declarat oraş în 1926.
În oraş se află biserica fostei mănăstiri Solca, cu hramul
„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, ctitorie din 1612 a domnului
Ştefan II Tomşa. În 1997 biserica a fost resfinţită după o
lungă perioadă de desfiinţare şi restaurări.
Din oraşul Solca se poate merge mai departe până la

Marginea, însă noi ne îndreptăm spre est, spre a cincea
biserică pictată aflată în patrimoniul UNESCO, Arbore.
13. Biserica de la Arbore

Aflată în satul cu acelaşi nume, pe cursul inferior al râului
Solca, cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”,
zidită între 2 aprilie şi 29 august 1503 din iniţiativa portarului
(persoana însărcinată cu paza Curţii Domneşti) Luca Arbore,

înmormântat în incinta ei.
Biserica a fost ridicată cu sprijinul material al lui Ştefan cel
Mare. Picturile au fost realizate în 1541 pe o nuanţă
predominant verde cu mai multe nuanţări. Picturile cele mai
reprezentative sunt „Imnul Acatist”, „Asediul
Constantinopolului”, „Judecata de Apoi”, „Fiul Risipitor”. Cel
mai bine se păstrează picturile de pe latura vestică, unde au
fost protejate de cei doi contraforţi care ies mult în afară. Aici
sunt imagini din Geneză şi imagini din viaţa unor sfinţi.
Personajele sunt redate sub o formă foarte romantică,
dinamică, parcă se mişcă cu o eleganţă ieşită din comun.
Tot aici în biserica satului se păstrează două pietre cu
scobituri în care pe vremuri se amestecau culorile ce dăinuie
până astăzi pe pereţii bisericilor pictate.
Biserica în sine are două încăperi, un pronaos slab
luminat şi un naos deloc încăpător. Se execută lucrări de
restaurare, de curăţire de săruri pătrunse cu apa prin acoperiş
şi de fum.
De aici ne întoarcem pe drumul european E 85, şi

ajungem din nou la Suceava.
Bibliografie pentru documentarea circuitelor turistice:
Enciclopedia Geografică a României – Ghinea D., editura

Enciclopedică, 2002;
Judeţele Patriei;
Îndreptar de Monumente istorice, editura Meridiane, anii
1960 – 1970;
Broşuri;
Monografii;
Articole din ziar;
Viu grai local;
Descrieri geografice.
Drumuri spre mănăstiri
Mănăstirea Sinaia
Hramul „Sfânta Treime” (la biserica mare), „Adormirea Maicii
Domnului (la biserica mică) şi „Schimbarea la faţă” (la
paraclis)
Mănăstire de călugări, Sinaia, jud. Prahova
Mănăstirea a fost întemeiată după o vizită la mănăstirile

din Sinai a spătarului Mihai Cantacuzino, între 1690-1695,
când s-a construit biserica mică şi cetatea din jurul ei, cu chilii
şi paraclis. Pictura a fost executată de Pârvu Mutu.
Biserica mare şi chiliile din partea de N şi de S au fost
construite între 1843-1846, de egumenii Ioasaf şi Paisie.
Biserica paraclis datează din 1792.
În anul 1895 s-au construit clopotniţa şi clădirea muzeului
– primul muzeu de artă religioasă.
Între anii 1898-1903, sub Carol I, Eforia Spitalelor Civile
restaurează biserica mare şi cetatea de chilii din jurul ei.
Specifice acestui lăcaş sunt ornamentaţia cu cărămidă
zmălţuită şi ocniţele cu picturi în exterior.
În mănăstire au fost organizate ateliere de sculptură în
lemn, de goblenuri şi tapiserie.
În anul 1922, în incinta veche a mănăstirii s-a amenajat
cavoul cunoscutului om politic Tache Ionescu.
Muzeul de artă religioasă funcţionează şi astăzi, având
valori de patrimoniu; tot aici se află şi colecţia de carte veche
şi icoane din judeţul Prahova.
Mănăstirea Cheia
Hramul „Sfânta Treime” (la biserica mare) şi „Adormirea
Maicii Domnului (la paraclis)
Mănăstire de călugări, com. Măneci, sat Cheia
Aşezământul datează din sec. XVII, însă biserica actuală

a fost construită în 1835, de doi fraţi transilvăneni, egumenul
Damaschin şi Justin Bârsan din Săliştea Sibiului.
Biserica este în stil arhitectonic muntenesc, cu pridvor
deschis. Pictura executată de Naum, zugrav din şcoala de la
Buzău, în anul 1837. A fost restaurată în 1986.
Are o restrânsă colecţie de obiecte bisericeşti, în pronaos,
remarcabilă, la biserică, este catapeteasma (tâmpla).
Ca şi alte mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureştilor, şi
mănăstirea Cheia a fost restaurată în anii 60 prin grija
Patriarhului Justinian.
În prezent este metoc patriarhal, chiliile sale servesc
drept casă de odihnă pentru clericii şi funcţionarii din cadrul
Bisericii Ortodoxe Române.
Totodată, ea asigură şi existenţa religioasă pentru
credincioşii din staţiunea Cheia.
Mănăstirea Suzana
Hramul „Sfântul Nicolae” la biserica mare şi „Acoperământul
Maicii Domnului” la cea mică
Mănăstire de maici, com. Măneciu, sat Mănăstirea Suzana,
jud. Prahova
Prima aşezare monahală a fost ridicată în anul 1740, cu o

biserică de lemn. Numele îi vine de la cea care a ctitorit-o,
Stanca Arişca din Săcele – Braşov care, călugărindu-se, s-a
numit Suzana.
Biserica de lemn a durat până în 1840, când a fost
înlocuită cu o biserică de zid, dar care s-a dărâmat la un
cutremur. Actuala biserică a fost construită între 1880-1882,
în vremea stareţei Natalia Perlea (mătuşa celebrului dirijor
Ionel Perlea), cu ajutorul unor familii de credincioşi.
Pictura în ulei a fost executată de Petre Nicolau, ucenic al
lui Gh. Tătărescu şi a fost restaurată în 1976 de Gh.
Vânătorul. Tâmpla bisericii este sculptată cu motive florale şi
are unele icoane îmbrăcate în argint aurit.
Mănăstirea are şi o biserică cu hramul „Adormirea Maicii

Domnului”, construită în 1911, unde se fac slujbele în timpul
iernii.
Întregul ansamblu monahal a fost restaurat între anii
1965-1970 cu sprijinul Patriarhului Justinian, când s-a
introdus curentul electric, apa curentă etc.
Mănăstirea are colecţie muzeală, cu icoane pe lemn şi pe
sticlă, carte veche, obiecte de cult etc.
Mănăstirea Curtea de Argeş

Hramul „Adormirea Maicii Domnului”
Mănăstire de călugări, oraş Curtea de Argeş, jud. Argeş
Aici a fost biserică episcopală, pe care Neagoe Basarab a

reclădit-o, fiind sfinţită cu mare fast în 1517. Pictura a fost
făcută de zugravul Dobromir, în timpul domniei lui Radu de la
Afumaţi, în 1526. Lăcaşul a fost reparat de Matei Basarab,
care a reclădit şi turnul clopotniţă de la intrare. Lucrări de
reparaţii a făcut şi Şerban Cantacuzino, în 1682. Biserica a
fost avariată de cutremurul din 1802 şi reparată în 1804 de
episcopul Iosif, care a reînnoit pictura. A fost iarăşi avariată
de cutremur în 1838 şi reparată de episcopul Ilarion, care a
construit şi o şcoală pe latura de sud a incintei. Biserica a fost
grav afectată de incendiu în 1867, restaurată de arhitectul
Lecomte du Nouy între 1875-1886. Acesta a refăcut în parte
sistemul de boltire, a modificat acoperişul şi a înlocuit
ornamentul faţadelor cu copii corect executate, adăugând
elemente noi. Biserica a fost repictată de fratele arhitectului,
din vechea pictură a sec. XVI s-au păstrat unele fragmente.
După cum spun specialiştii, monumentul a pierdut din valoare
în urma restaurării făcute de arhitectul francez.
În pronaos sunt mormintele lui Neagoe Basarab, Despina
Doamna, a regilor Carol I, Ferdinand şi ale reginelor Elisabeta
şi Maria.
Mănăstirea Curtea de Argeş a fost scaun episcopal între
1793-1949.
În 1990 a devenit iarăşi scaun episcopal al Eparhiei

Argeşului, noul chiriarh fiind P.S. Calinic Argatu.
Mănăstirea Agapia
Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”
Mănăstire de maici, com. Agapia, jud. Neamţ
Sihastrul Agapie a ctitorit în sec. XIV un schit; numele său

a rămas însă şi pentru mănăstirea ce s-a zidit mai în vale,
ctitorită de Hatmanul Gavriil, fratele lui Vasile Lupu, între
1642-1647.
Arhitectura nu are un stil specific, ceea ce îi conferă o
valoare deosebită este faptul că biserica a fost pictată de
Nicolae Grigorescu, între 1858-1861, cu prilejul renovării ei,
prin osârdia stareţei Tavefta Ursache.
Aşezământul a fost de mai multe ori restaurat: 1882,
1848-1858, când biserica a suferit mai multe transormări,
1903, când s-a reînnoit toată incinta şi s-au făcut clădiri
pentru ateliere şi în 1968, când s-a introdus încălzirea
centrală, electricitatea, apa curentă, prin grija mitropolitului
Iustin.
Mănăstirea are o colecţie de artă şi obiecte bisericeşti.
Tot aici se află depozitul de carte veche din judeţul Neamţ,
precum şi casa memorială – muzeu Alexandru Vlahuţă.
Biblioteca are 15000 de volume.
Tot de mănăstire ţine şi schitul Agapia Veche, unde
carnea este exclusă din alimentaţie şi nu are nimeni voie din
afară să rămână în incinta schitului după asfinţitul soarelui.
După 1989, aici s-a ridicat o nouă biserică în locul celei vechi,
dărâmată de cutremure.
La mănăstirea Agapia au mers mai ales în lunile de vară
mulţi scriitori şi oameni de cultură atraşi de frumuseţea
împrejurimilor, de viaţa duhovnicească din acest aşezământ,
unde puteau să se odihnească dar şi să lucreze în linişte,
departe de vuietul lumii. Printre aceştia îi amintim pe Al.
Vlahuţă (care avea o soră călugăriţă), George Coşbuc, B.P.
Haşdeu şi fiica sa Iulia, I.L. Caragiale, Calistrat Hogaş, Barbu
Ştefănescu-Delavrancea, G. Topârceanu, Duiliu Zamfirescu,

Gala Galaction, G. Ibrăileanu, Ionel Teodoreanu, Otilia
Cazimir ş.a.
Mănăstirea Durău
Hramul „Buna Vestire”
Mănăstire de maici, com. Ceahlău, jud. Neamţ
Ctitorie din sec. XVII, se pare a unei fiice a lui Vasile

Lupu. Actuala biserică a mănăstirii a fost zidită în 1835.
Clopotniţa de lemn şi casa mitropolitului Veniamin Costache
datează de la începului sec. XIX.
Se remarcă în mod deosebit pictura în ceară, executată
între anii 1936-1937 de Nicolae Tonitza, asistat de elevii săi,
printre care şi Corneliu Baba.
Până în 1835 a fost mănăstire de maici, după această
dată maicile au plecat la Văratec şi aici au venit călugări. În
1959 călugării au fost alungaţi şi mănăstirea desfiinţată,
devenind un an mai târziu biserică de parohie, apoi schit.
În 1964, printr-un contract de comodat, schitul este nevoit
să cedeze 24 de imobile (fostele case ale călugărilor) şi
terenurile aferente pentru OJT Neamţ, care dărâmă casele şi
zideşte pe locul lor vile pentru turişti.
În 1991, mănăstirea a intrat în posesia a 5 vile (folosite în
interes misionar şi cultural), inclusiv a sălii polivalente aflată în
construcţie.
Se fac reparaţii la clădirile vechi, la biserică şi clopotniţă;
în clopotniţă se va expune o colecţie de icoane din sec. XVI,
aduse de la fostul schit Cerebuc. Până în 1992 a fost schit de
călugări.
În sala polivalentă s-a făcut un paraclis pentru Centrul
Cultural Spiritual Durău.
Mănăstirea Bistriţa
Hramul „Adormirea Maicii Domnului şi „Izvorul Tămăduirii”
Mănăstire de călugări, com. Viişoara, jud. Neamţ
Are patru ctitori voievozi muşatini: Alexandru cel Bun,

Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu. La
începutul sec. XVIII a fost închinată Patriarhiei Ierusalimului,
până în timpul domniei lui Cuza.
Arhitectura nu a suferit modificări faţă de construcţiile
anterioare. Biserica are pridvor, pronaos, cameră mortuară,
naos şi altar. Aici sunt înmormântaţi Alexandru cel Bun şi
soţia sa Ana, soţia lui Ştefan Lăcustă şi doi copii ai lui Ştefan
cel Mare, Alexandru şi Ana.
Pictura în ulei datează din 1814, numai în pridvor se mai
păstrează fragmente din pictura originală. Până în 1967 s-au
făcut numai reparaţii curente; apoi s-au început lucrări de
consolidare şi restaurare, care s-au încheiat în 1984.
Mănăstirea are o colecţie de artă (icoane şi obiecte de
cult) în clădirea veche, care a fost şcoală în timpul lui Petru
Rareş.
În această mănăstire a fost uns în monahism actualul
patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist.
Mănăstirea a fost restaurată, aducându-i-se multe şi
importante îmbunătăţiri între anii 1969-1983.
În apropiere se construieşte un schit nou: Sfânta Ana.
De mănăstirea Bistriţa ţine şi schitul Peştera, com.
Gârcina, jud. Neamţ, ctitorit în anul 1990. În prezent se
lucrează la biserică. Schitul are patru vieţuitori, egumen
ieromonah Pahomie.
Mănăstirea Cetăţuia
Hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
Mănăstire de călugări, municipiul Iaşi
Este ctitoria lui Duca Vodă. Construirea mănăstirii a

început în 1668 şi s-a terminat în 1672; lucrările au fost
conduse de arhitectul, sculptorul şi pictorul Gligorie Cornescu.
Biserica mănăstirii este construită în plan trilobat; pictura
în frescă a suferit intervenţii în sec. XVIII şi XIX.
Dintre construcţiile importante din incinta mănăstirii

amintim: casa cu etaj a lui Gh. Duca, o clădire cu etaj şi două
rânduri de pivniţe suprapuse, la etaj se află stăreţia şi sala
gotică, şi o altă construcţie unde a fost instalată baia
domnească.
Zidurile incintei, înalte de aproape 7m, sunt prevăzute cu
metereze şi turnuri mici de apărare.
Cu ocazia lucrărilor de restaurare din 1830, mai multe
obiecte de cult din vremea ctitorului au fost înstrăinate.
Nicolae Costin a scris că Gh. Duca înzestrase mănăstirea cu
„multe odoare şi obiecte scumpe”; dintre acestea s-a păstrat
numai un Orar din catifea roşie lucrat de doamna Anastasia,
soţia sa, în fir de aur şi argint.
În biserica mănăstirii se află mormintele lui Gh. Duca şi al
fiicei sale Maria.
Mănăstirea Cetăţuia a avut şi un rol cultural, aici s-a aflat
şi o tipografie grecească ce a funcţionat până în anul 1682.
Începând din a doua jumătate a secolului trecut,
mănăstirea a fost lăsată în paragină şi a devenit o ruină. Abia
în 1910 s-au făcut lucrări de restaurare serioase.
Între 1964-1971 s-au făcut iarăşi lucrări de restaurare:
turnul clopotniţă şi-a recăpătat forma sa originală, baia a fost
refăcută, zidurile incintei şi bastioanele de asemenea, iar
palatul lui Duca Vodă a fost consolidat.
În ultimii ani a fost amenajat un paraclis în sala gotică, s-
au făcut lucrări de restaurare la pavilionul stăreţiei şi la corpul
de chilii.
Mănăstirea Cetăţuia, cu toate construcţiile anexe, este
una din cele mai reuşite opere de artă din Moldova secolului
XVII.
Mănăstirea Horaiţa
Hramul „Botezul Domnului”
Mănăstire de călugări, la 20 km de Târgu Neamţ, jud. Neamţ
Mănăstirea a fost fondată în 1725, în 1867, arhimandritul

Ermoghen Buhuş a construit pe locul bisericii de lemn o
biserică de piatră, de mari proporţii, cu 8 turle, care dau o

notă aparte în ansamblul arhitectural moldovenesc. La câteva
sute de metri, acelaşi ctitor a mai construit o biserică de
proporţii reduse, cunoscută sub numele de schitul
Horăicioara, cu hramul „Buna Vestire”.
În zilele noastre s-au făcut multe îmbunătăţiri: restaurarea
bisericii, refacerea a două corpuri de chilii, un drum de strajă
din lemn care conturează incinta mănăstirii.
S-a pictat biserica mare care, deşi construită în 1867, nu
a fost pictată, fiind sfinţită în 1993.
De această mănăstire ţine schitul Horăicioara, cu hramul
„Izvorul Tămăduirii”, com. Crăcăoani, jud. Neamţ, redeschis în
anul 1991; are 5 vieţuitori. Recent s-a făcut aici un corp de
chilii.
Mănăstirea Neamţ
Hramul „Înălţarea Domnului”
Mănăstire de călugări, com. Vânători, sat Mănăstirea Neamţ,
jud. Neamţ
Ctitorită în sec. XIV, mai întâi de Petru Muşat, apoi de

Alexandru cel Bun. Biserica mare a mănăstirii a fost ctitorită
de Ştefan cel Mare la 1497.
În incinta mănăstirii sunt două biserici şi două paraclise:
biserica mare – „Înălţarea Domnului”, sec. XV, biserica
„Sfântul Gheorghe”, sec. XIX, paraclisul „Buna Vestire”, sec.
XVI şi paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, sec. XVIII.
Arhitectura bisericii mari este specific moldovenească din
epoca lui Ştefan cel Mare, pictura originală s-a mai păstrat în
altar, naos şi camera mormintelor, în pridvor şi pronaos
pictura este din timpul lui Petru Rareş; se preconizează
restaurarea picturii, a altarului şi mormintelor.
Până în secolul nostru s-au făcut restaurări la întâmplare,
care au estompat aspectul medieval al mănăstirii. Ultima
restaurare, între 1954-1961, a readus la forma iniţială biserica
lui Ştefan şi Cetatea. După aceea, prin grija mitropoliţilor
Iustin şi Teoctist, mănăstirea a căpătat frumoasa înfăţişare pe

care o putem vedea astăzi.
La muzeul mănăstirii se află o colecţie de artă
bisericească, sala tiparului şi colecţia de obiecte de cult şi
icoane. Aşezământul posedă cea mai mare bibliotecă
mănăstirească, de 18 000 de volume, cu manuscrise de mare
valoare (peste 200 în limba slavonă, peste 80 în greacă, 150
în română, din sec. XIV-XIX).
Mănăstirea Neamţ a fost unul din aşezămintele cu o mare
contribuţie la dezvoltarea culturii şi artei româneşti medievale;
aici a funcţionat şcoala de caligrafi şi miniaturişti întemeiată
de Gavriil Uric. În sec. XVII au trăit aici vestiţii cronicari
Macarie şi Eftimie, iar în sec. XVIII, Paisie Velicicovski.
Veniamin Costache a înfiinţat aici o tipografie în 1808.
Specific aşezământului este şi Aghiazmatarul din faţa
mănăstirii, unde la hram se face sfinţirea apei. Pentru evlavia
credincioşilor, în biserică se află o icoană făcătoare de
minuni, a Maicii Domnului, donată lui Alexandru cel Bun de un
vlăstar imperial din familia Paleologilor. De asemenea sfintele
moaşte descoperite în 1986, prin scoaterea asfaltului de pe
aleea care duce la biserica lui Ştefan; gropniţa, cu osemintele
călugărilor şi ale ostaşilor care au apărat această zonă,
precum şi sunetele celor 11 clopote.
Aici funcţionează tipografia mitropolitană, cu 15 lucrători,
monahi şi civili, ateliere de tâmplărie, fierărie etc.
În incinta mănăstirii se află Seminarul Teologic al
Arhiepiscopiei Iaşiului.
În apropierea acestui centru mănăstiresc de mare tradiţie
pentru ţara noastră, dar şi pentru întreaga ortodoxie, se află
mai multe schituri din care amintim: Vovidenia, Icoana şi
Pocrov.
Mănăstirea Văratec
Mănăstire de maici, com. Agapia, sat Văratec, jud. Neamţ
Datează din 1785, ctitorită de fiica unui preot din Iaşi,

călugărită sub numele de Olimpiada; în această lucrare a fost
sfătuită şi îndrumată de Paisie Velicikovski, stareţ la
mănăstirea Neamţ. Doi ani mai târziu, în 1787, schitul Văratec
s-a unit cu schitul Topolniţa pentru a se forma un aşezământ
monahal mai mare şi mai bine organizat.
La 10 iunie 1803, mitropolitul Veniamin Costache uneşte
mănăstirile Văratec şi Agapia într-o singură gospodărie,
creând aici o şcoală monahală de meserii şi de cultură
generală pentru călugăriţe.
Biserica actuală a mănăstirii s-a construit între 1808-
1812, pe locul celei vechi şi a fost pictată în 1841.
Arhitectonic, biserica se prezintă ca un edificiu eclectic, cu
elemente ale vechiului stil moldovenesc şi elemente de
arhitectură străină, care au pătruns în Moldova la sf. sec.
XVIII şi începutul sec. XIX.
În ansamblul monahal Văratec se mai află biserica
„Sfântul Ioan Botezătorul”, lângă care se găseşte mormântul
poetei Veronica Micle, decedată în 1889, şi biserica
„Schimbarea la Faţă”, ambele zidite în secolul trecut.
Mănăstirea are o bogată colecţie muzeală, unde se află
Evanghelii, icoane, manuscrise, veşminte, tapiserii cu valoare
artistică şi istorică.
Majoritatea maicilor lucrează în atelierele de covoare şi
ţesături pentru veşminte şi obiecte bisericeşti.
În ultimul timp s-au făcut lucrări importante de reparaţii şi
renovări, iar pictura bisericii mari a fost spălată şi restaurată,
mai ales prin grija actualului patriarh.
Aici a trăit mai multă vreme P.C. Arhim. Bartolomeu
Anania (cunoscut ca scriitor sub numele de Valeriu Anania),
care în anul 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului,
Feleacului şi Clujului.
Mănăstirea Putna
Mănăstire de călugări, com. Putna, jud. Suceava
Putna şi împrejurimile sale au fost vatră de sihăstrie mult

timp înainte ca Ştefan cel Mare să zidească aici una din cele
mai de seamă ctitorii ale sale.
După cum arată letopiseţele, zidirea mănăstirii Putna a
început în luna iunie 1466 şi s-a terminat în anul 1469, iar
sfinţirea s-a făcut în septembrie 1470
În interior biserica este împărţită în cinci încăperi: pridvor,
pronaos, încăperea mormintelor, naos şi altar.
În biserică se află mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,
într-o nişă din încăperea mormintelor, cu baldachinul de
marmură, sprijinit pe două coloane. Tot aici se află şi
mormintele Mariei Voichiţa, ultima soţie a voievodului, al
Mariei de Mangop, a doua soţie, descendenţi din familia
marelui domnitor, precum şi unii din ierarhii Moldovei.
Mănăstirea Putna a fost un important centru cultural. Aici
s-au copiat manuscrise, au fost împodobite cu miniaturi texte
bisericeşti. Ca şi în alte mănăstiri din prima jumătate a sec.
XVI, aici s-au alcătuit şi copiat letopiseţe, care au îmbogăţit
literatura noastră istorică: Letopiseţul Putna I şi Letopiseţul
Putna II.
În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, la Putna a funcţionat o
şcoală care pregătea cronicarii epocii şi clerul Moldovei.
În decursul timpului, biserica mănăstirii Putna a suferit şi
unele refaceri: în 1654, pe vremea domnitorului Gheorghe
Ştefan, în 1757, pe vremea mitropolitului Iacov Putneanul şi
cele de la începutul secolului XX, care i-au schimbat într-o
oarecare măsură înfăţişarea. Ultima şi cea mai importantă
restaurare s-a făcut între anii 1966-1988, în timpul
mitropoliţilor Iustin şi Teoctist, când s-au refăcut biserica,
turnul tezaurului şi casa domnească, turnul clopotniţei etc.
Biserica a fost pictată în interior şi exterior, dar pictura s-a
distrus încă de la 1760. s-a făcut un proiect de repictare în
1967, dar nu a fost pus în aplicare.
La mănăstirea Putna se află cel mai bogat muzeu
monastic, unde se păstrează multe obiecte rămase de la
Ştefan cel Mare: broderii cu fir de aur, manuscrise-
pergament, obiecte de cult, pictură, sculptură, icoana triptic
pe care o purta voievodul în războaie, autoportretul doamnei

Maria de Mangop.
Mănăstirea Putna este unul din cele mai sfinte locuri din
istoria neamului nostru. În iunie 1992, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe drept-credinciosul
Ştefan cel Mare şi Sfânt, înscriindu-l în calendar şi sinaxar
pentru data de 2 iulie.
Mănăstirea Dragomirna
Hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”
Mănăstire de maici, com. Mitocu Dragomireşti, jud. Suceava
Mănăstirea a fost ctitorită de mitropolitul Anastasie

Crimca; prima biserică la 1602, biserica mare la 1609,
cetatea, sala gotică, turnul clopotniţei şi cele patru turnuri de
apărare la 1627, clădite de domnitorul Miron Barnovschi.
Este printre primele mănăstiri din Moldova unde se
renunţă la pictura exterioară, în schimb aduce ca noutate
sculptura în piatră. Turla este în întregime împodobită cu
sculpturi de mare varietate, cu motive florale şi geometrice.
Biserica mare este în formă de navă, iar linia
arhitectonică are o supleţe deosebită. Pictura murală, în
frescă în stil bizantin, se mai păstrează numai în naos şi altar.
Deosebit de frumoase sunt scenele Isus în grădina
Ghetsimani, Prinderea lui Isus, Judecata, Răstignirea şi
Coborârea de pe cruce. În pictură sunt vizibile elemente de
folclor, costume de epocă. Aşezământul a trecut prin grele
încercări, fiind jefuit la 1653 de oastea lui Timuş Hmelniţki, în
1758 de tătari iar în 1863 a suferit transformări sub ocupaţia
austriacă.
Începând din 1961 s-a făcut o mare restaurare a acestui
aşezământ, dându-i-se forma iniţială şi funcţionalitatea
corespunzătoare.
Mănăstirea Suceviţa
Hramul „Învierea Domnului”
Mănăstire de maici, com. Suceviţa, jud. Suceava, la 49 km
NV de Suceava şi la 18 km SV de Rădăuţi
Potrivit tradiţiei, pe vatra acestui aşezământ a fost un

schit de lemn, pomenit în documente în sec. XV şi XVI.
Mănăstirea Suceviţa este ctitoria Movileştilor.
Gheorghe Movilă, în vremea când era episcop de
Rădăuţi, a zidit (1581) şi sfinţit biserica mănăstirii în 1584.
Fratele său, domnitorul Ieremia Movilă, a adăugat bisericii
câte un pridvor deschis la N şi S, în dreptul exornartexului; tot
el a clădit case impunătoare, zidurile masive ale incintei şi
turnurile de apărare.
Ca foarte multe biserici moldoveneşti, ctitoria Movileştilor
este în plan trilobat şi are în interior următoarele încăperi:
pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos şi altar.
Pictura în interior şi exterior a fost executată de doi
moldoveni: Ioan Zugravul şi fratele său Sofronie, în anii 1595-
1596. De o deosebită frumuseţe şi valoare artistică, pictura,
având o gamă cromatică variată pe un fond predominant
verde, este o amplă naraţiune din Vechiul Testament şi Noul
Testament, din istoria Bisericii Creştine şi din cultura greco-
romană; de asemenea, prezintă diferite aspecte din viaţa
moldovenilor de la sfârşitul sec. XVI. În interior, se remarcă
scene din Geneză şi din viaţa lui Moise, iar în exterior, pe
faţada nordică, „Scara lui Ioan Climax”.
În încăperea mormintelor sunt înmormântaţi Gheorghe şi
Ieremia Movilă iar în pronaos se află morminte ale familiei
Movileştilor.
Aproape întregul complex monastic s-a păstrat în forma
sa originală, cu excepţia locuinţelor din latura estică; acestea,
după 1840, în timpul ocupaţiei austriece, au fost transformate.
Ultima şi cea mai importantă restaurare a acestui aşezământ
s-a făcut între anii 1960-1970.
Mănăstirea are un muzeu cu obiecte donate de familia
Movileştilor: broderii, manuscrise, ferecături în argint aurit.
Aici se află depozitul de icoane vechi din judeţul Suceava.

Este monument UNESCO.
Mănăstirea Râşca
Hramul „Sfântul Nicolae”
Mănăstire de călugări, com. Râşca, jud. Suceava
Este ctitoria lui Petru Rareş, din anul 1542.

Aşa cum se prezintă astăzi, mănăstirea Râşca constituie,
din punct de vedere arhitectural, rezultatul mai multor etape
succesive de construcţie.
Peste mai bine de jumătate de veac de la ctitorire, între
anii 1611-1617, marele vornic al Ţării de Jos, Costea Băcioc,
a adăugat vechii biserici un pridvor mare, refăcând probabil şi
turla veche a naosului, schimbând astfel radical înfăţişarea
iniţială a bisericii. Lucrări importante de renovare s-au făcut în
1827, în vremea mitropolitului Veniamin Costache, când s-a
restaurat şi pictura, păstrându-se modelele originale din
vremea lui Petru Rareş.
Dintre celelalte construcţii, turnul de clopotniţă,
arhondaricul şi unele chilii datează din sec. XVII. Actualele
chilii au fost zidite între anii 1821-1842, când s-a lărgit şi
vechea trapeză din 1765.
Din ordinul lui Mihai Sturdza, aici a fost surghiunit timp de
şase luni, în 1844, Mihail Kogălniceanu.
Mănăstirea a fost restaurată între anii 1972-1991, prin
grija mitropoliţilor Iustin şi Teoctist.
Mănăstirea Rarău
Hramul „Sfântul Ioan Blogoslovul”
Mănăstire de călugări, com. Crucea, jud. Suceava
Potrivit tradiţiei (vezi „Vetre de sihăstrie românească” de

Ioanichie Bălan), aici a fost o mică sihăstrie înfiinţată de
cuviosul Sisoie spre sfâşitul sec. XV; se mai spune că în anul
1538, când Petru Rareş a fost schimbat de la domnie, soţia
sa Elena, cu copii, s-au ascuns în Rarău, fiind ocrotiţi de

călugări; drept mulţumire, voievodul le-a înălţat o biserică în
locul celei vechi şi astfel a luat fiinţă Schitul Rarău în fosta
sihăstrie Dodu.
Mănăstirea a fost desfiinţată de austrieci în 1786. S-a
reînfiinţat după 1918 iar din 1959 a devenit schit. În anul 1990
a devenit din nou mănăstire.
Mănăstirea Moldoviţa
Hramul „Buna Vestire”
Mănăstire de maici, com. Vatra Moldoviţei, jud. Suceava, la
69 km V de Suceava
Prima mănăstire a fost construită de Alexandru cel Bun

între anii 1402-1410, din cauza unor ploi năprasnice, ctitoria
s-a prăbuşit în primele decenii ale sec. XVI, ruinele se află la
cca. 500 m.
Mănăstirea, aşa cum se păstrează şi astăzi, este ctitoria
lui Petru Rareş, din anul 1532, când au fost zidite biserica,
chiliile, o casă domnească, turnuri de apărare în cele patru
unghiuri şi ziduri puternice, înalte de 6 m şi groase de 1,2 m.
Sub aspect arhitectural, biserica este în plan trilobat, cu
toate cararacteristicile statornicite în Moldova pe timpul lui
Ştefan cel Mare, având în plus pridvor deschis.
Este pictată în interior şi în exterior, această lucrare fiind
executată fără îndoială de meşteri zugravi pregătiţi la şcoala
moldovenească de pictură, care au folosit motive şi elemente
din viaţa din Moldova. Pictura, care a fost terminată în 1537,
se impune prin monumentalitate şi forţă de expresie,
remarcându-se îndeosebi „Asediul Constantinopolului”,
reprezentarea de pe faţa sudică ce materializează ideea
luptei antiotomane. Catapeteasma a fost făcută în 1593.
În partea dintre NV se află clisiarniţa, o clădire de plan
dreptunghiular, zidită între anii 1610-1612.
În sec. XVII, mănăstirea a suferit de pe urma unui
incendiu.
Din 1775 până în 1918, sub ocupaţie austriacă,

aşezământul a fost bisercă de parohie, iar după reînfiinţare, în
anul 1931, a devenit mănăstire de maici.
Între anii 1954-1960 s-au renovat acoperişul bisericii,
casa domnească, zidul care compune incinta. O nouă şi
importantă renovare s-a făcut între anii 1985-1986.
Mănăstirea are un bogat muzeu care conţine: carte
veche, icoane din sec. XVII şi XVIII, două epitafe din sec. XV
şi alte obiecte vechi şi cărţi de cult scrise pe pergament, toate
de o inestimabilă valoare istorică şi artistică. Tot aici se află
un Tetraevangheliar care valora cât o turmă de sute de oi cu
cu miei în pântece: fiecare pagină însemna un miel scos din
burta oii înainte de a fi fătat, pentru a deveni pagină de
pergament din Tetraevangheliar.
La mănăstirea Moldoviţa se păstrează Mărul de Aur,
premiul dat de Federaţia Internaţională a Ziariştilor
mănăstirilor din nordul Moldovei pentru valoarea lor în
contextul artei şi culturii universale. Monument UNESCO.
Mănăstirea Voroneţ
Hramul „Sfâtul Gheorghe”
Mănăstire de maici, la 5 km SV de Gura Humorului, jud.
Suceava
Este ctitorită de Ştefan cel Mare în anul 1488.

Celebră prin pictura sa, executată, atât în interior cât şi în
exterior, între anii 1534-1535, în timpul lui Petru Rareş.
Picturile, realizate pe un fond albastru închis (intrat în circuitul
internaţional ca „albastru de Voroneţ”), se caracterizează prin
monumentalitate, claritate şi vigoare compoziţională,
remarcabilă fiind „Judecata de Apoi” de pe peretele vestic. A
fost refăcută, adăugându-i-se şi un pridvor, de mitropolitul
Grigorie Roşca în anul 1547.
Mănăstirea a fost desfiinţată iar chiliile distruse în anul
1786.
Voroneţul este cunoscut în istoria culturii poporului nostru
şi prin textele a căror particularitate este rotacismul,
descoperite în acest lăcaş: Codicele Voroneţean şi Psaltirea

Voroneţeană; ambele texte au fost copiate în sec. XVI-lea. În
biserica mănăstirii se află mormântul Sfântului Cuvios Daniil
Sihastru, prăznuit în calendarul ortodox român la data de 18
decembrie. Pictura exterioară, în stânga intrării, cuprinde un
portret al Sfântului.
Monument UNESCO.
În prezent se restaurează paraclisul şi chiliile din partea
de nord.
Mănăstirea Probota
Mănăstire de maici, sat Probota, com. Dolhasca, jud.
Suceava
Este ctitoria lui Petru Rareş din anul 1530, ridicată pe

locul unei biserici mai vechi din stejar din veacul al XIV-lea, în
apropiere a fost şi vechea mănăstire din piatră (sec. XIV), ale
cărei urme se mai păstreză încă.
Ctitorul a zidit în jurul mănăstirii şi locuinţe domneşti, iar
ceea ce a surprins: a făcut Probota criptă domnească, până
atunci tradiţia statornicită din vremea lui Ştefan cel Mare era
ca domnul Moldovei să fie îngropat numai la Putna. În
încăperea mormintelor se află înmormântaţi Petru Rareş şi
soţia sa Elena şi alţi membri ai familiei.
Faima Probotei se datorează arhitecturii şi picturii. Acest
monument de plan triconic, cu contraforturi la unghiurile
pridvorului, este printre primele biserici din Moldova pictată în
interior şi exterior. Astăzi, din pictura originală nu au mai
rămas decât fragmente: lucrările de restaurare din anul 1844,
datorită nepriceperii, au dus la refacerea zugrăvelilor din altar,
încăperea mormintelor şi naos; pictura originală se mai
păstrează doar în pridvor şi pronaos. În pridvor se află scena
Judecăţii de apoi, zugrăvită pe boltă; este o scenă clasică,
pictată pentru prima oară aici şi la mănăstirea Humor. În
pronaos se mai păstrează pictura cu cele 7 Sinoade
ecumenice pe arcurile bolţilor. Pictura exterioară nu a fost
refăcută dar, datorită vântului şi ploilor, zugrăvelile au

dispărut. Se poate vedea doar ceea ce reprezenta iniţial
Imnul Acatist şi Arborele lui Iesei.
O comisie alcătuită din specialişti români şi japonezi face
cercetări asupra picturii în vederea restaurării acesteia;
lucrarea, foarte costisitoare, este finanţată de guvernele
român şi japonez.
Mănăstirea, desfiinţată în 1864, s-a redeschis în 1991; s-
au construit sihăstria şi un corp de chilii.
Mănăstirea Bogdana
Mănăstire de călugări, Rădăuţi, str. Bogdan Vodă nr.6, jud.
Suceava
Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi este unul din cele

mai vechi monumente de arhitectură din piatră păstrat în
Moldova. Ctitoria lui Bogdan I, în a doua jumătate a veacului
XIV (după 1359) pe locul uneia mai vechi, din lemn.
Ctitoria întemeietorului statului Moldova este din piatră,
înaltă, fără turlă, cu acoperiş ţuguiat, are simplitatea caselor
ţărăneşti din zonă, păstrându-şi intactă forma până astăzi,
afară de pridvorul adăugat în anul 1599 de Alexandru
Lăpuşneanu.
Vechea pictură, dacă va fi fost pictată în timpul lui Bogdan
I, nu se mai păstrează. Cel puţin în parte, pictura s-a făcut în
timpul lui Alexandru cel Bun şi în întregime în timpul lui Ştefan
cel Mare. Se reţin în special patru compoziţii din altar: Cina
cea de taină, Împărtăşirea Sf. Apostoli cu vin, Împărtăşirea Sf.
Apostoli cu pâine şi Spălarea picioarelor.
Biserica Sfântul Nicolae este necropola Muşatinilor, aici
fiind îngropaţi: Bogdan I, Laţcu, Roman, Ştefan I, Bogdan,
fratele lui Alexandru cel Bun, Bogdan, fiul lui Alexandru cel
Bun, Anastasia, fiica lui Laţcu, Stana, mama lui Ştefăniţă şi
Ioanichie, fost episcop de Rădăuţi. Între anii 1479-1482
Ştefan cel Mare a pus pe mormintele primilor şase domnitori
lespezi sculptate (după cercetările arheologului Adrian
Bătrâna se pare că şi Petru Muşat este îngropat aici şi nu la

mănăstirea Bistriţa).
Biserica a fost reşedinţă episcopală şi un puternic centru
cultural; printre cărturarii de aici amintim: Anastasie Crimca,
Iacob Putneanul. O parte din călugării episcopiei Rădăuţilor s-
a ocupat cu ferecarea unor obiecte de cult, legatul cărţilor,
pictarea icoanelor, copierea cărţilor de ritual etc. În prima
jumătate a veacului XV a fost episcop Sf. Leonte de la
Rădăuţi, prăznuit la 1 iulie.
Mănăstirea a fost reînfiinţată în anul 1992. În momentul
de faţă se construiesc un paraclis, un corp de chilii, o sală de
muzeu, arhodaricul, trapeza.
Mănăstirea Poiana Sihăstriei

(sau Sihăstria Rarăului)
Mănăstire de călugări, Câmpulung Moldovenesc, str. Vasile
Conta nr.7
Ctitorită în secolul al XVI-lea, după tradiţie se spune că

aşezământul a fost ridicat în amintirea lui Petru Rareş. A fost
desfiinţată în sec. XIX de stăpânirea austriacă. Reînfiinţată în
1992. Au fost refăcute biserica şi chiliile.
Mănăstirea Todireni
Mănăstire de maici, municipiul Suceava, cartier Burdujeni, str.
Ecaterina Teodoroiu nr. 16
Ctitorită de Toader Movilă, unchiul lui Ieremia Movilă

Voievod, la sfârşitul sec. XVI, restaurată de boierii din familia
cronicarului Miron Costin în sec. XVII.
Mănăstirea a fost desfiinţată în timpul stăpânirii austriece.
Biserica a fost renovată între anii 1984-1993. Mănăstirea
a fost reînfiinţată în 1992.
Schitul Poiana Arşiţei

Com. Valea Moldovei, jud. Suceava
Schit de călugări
Este un schit nou înfiinţat, în 1992, are 5 vieţuitori. S-au

construit biserica şi un corp de chilii. Viaţa monahală este în
curs de organizare.
Schitul Orata
Schit de maici, Com. Fundu Moldovei, jud. Suceava
Ctitorit după primul război mondial de credincioşii din

localităţile din jur, a fiinţat până în 1960. a fost reînfiinţat în
1992, când s-a construit şi un corp de chilii.
Schitul Mestecăniş
Hramul „Înălţarea Domnului”
Schit de călugări, Com. Iacobeni, jud. Suceava
După tradiţie aici ar fi existat în vechime un schit. Este

ctitorie nouă. În prezent se construiesc biserica şi un corp de
chilii.
Schitul Ciocăneşti
Hramul „Sfânta Cruce”
Schit de călugări, Com. Iacobeni, jud. Suceava
Ctitorit în 1993 de credincioşii din satele din jur, şi aici se

construiesc biserica şi un corp de chilii.
Mănăstirea Humor
Mănăstire de maici, sat Mănăstirea Humorului, jud. Suceava
Prima construcţie a fost fondată de vornicul Ivan la

începutul sec. XV.
Biserica actuală, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, a fost
construită în 1530 de logofătul Teodor Bubuiog şi soţia sa
Anastasia, a fost pictată în întregime, atât în interior cât şi în
exterior în 1535 de Toma Zugravul din Suceava. Turnul
clopotniţei a fost construit în 1641.
Mănăstirea a fost desfiinţată în 1786, funcţionând apoi ca
biserică de mir. Reparată în 1868, 1888, 1960-1961 şi 1967-
1970. Monument UNESCO.
Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus

Hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi „Izvorul Tămăduirii”
Mănăstire de călugări, sat Sâmbăta de Sus, com. Voila, jud.
Braşov
Ctitorită de Constantin Brâncoveanu în anul 1698, cu

existenţă neîntreruptă până în 1785, când a fost distrusă din
ordinul guvernului de la Viena.a rămas în părăsire până în
1935, deşi credincioşii s-au adunat aici an de an de „Izvorul
Tămăduirii” pentru a lua apă de la izvor.
În 1935, mitropolitul Nicolae Bălan reface biserica
mănăstirii şi, treptat, chiliile care au fost clădite la câteva sute
de metri de mănăstire, reluând tradiţia monahicească.
Are o mare colecţie de icoane pe sticlă, cunoscută şi
peste hotare.
Aici se află renumită şcoală de pictură pe sticlă condusă
de Timotei Tohăneanu.
În anul 1984 au început lucrările de refacere din temelii a
incintei mănăstirii, din iniţiativa I.P.S. mitropolit Antonie, care
a vegheat pas cu pas desfăşurarea acestora.
Mai întâi s-au făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat
pictura de la vechea biserică brâncovenească. Împrejurul ei s-
a ridicat apoi din temelii incinta în stil brâncovenesc, în formă

de patrulater, compusă din două corpuri masive de clădiri cu
două nivele, unul spre nord şi altul spre sud, unite prin două
pergole la E şi V. Patru foişoare sculptate în piatră
împodobesc incinta în interior şi exterior. Corpul de clădiri din
N curpinde şi o nouă, monumentală şi spaţioasă biserică, cu
hramul „Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. Corpul de clădiri din S
cuprinde, printre altele, şi o mare bibliotecă. Sfinţirea bisericii
noi şi a întregii mănăstiri zidite din nou a avut loc în 1993.
Schitul Păltiniş
Se află în staţiunea montană Păltiniş, jud. Sibiu, la cota

1450 m, la 32 km SV de Sibiu; are 3 vieţuitori. Ctitorit de
mitropolitul Nicolae Bălan prin anii 30 ai sec. XX. Are
bisericuţă de lemn pictată recent şi casă de odihnă pentru
salariaţii Bisericii Ortodoxe.
Lângă biserică este înmormântat filozoful Constantin
Noica.
Schitul a fost renovat în anii 80 de Î.P.S. mitropolit
Antonie Plămădeală.
Aşezăminte monahale reînfiinţate sau în curs de

înfiinţare după decembrie 1989
Mănăstirea Bucium, com. Şinca, sat Bucium, jud.
Braşov. A existat până în 1761. În 1990 s-a pus piatra de
temelie pentru o nouă biserică. Fam. Şandru Ioan şi Elisabeta
din Braşov s-au implicat în refacerea mănăstirii, alături de
comitetul de iniţiativă din comunele învecinate. Singurul
vieţuitor este monahul Bobocea Andrei. Construcţia bisericii a
fost terminată în 1993.
Mănăstirea Dejani, com. Recea, sat Dejani, jud. Braşov.
Atestată documentar înainte de 1700. Piatra fundamentală a
fost pusă în 1990, pe locul fostei mănăstiri. Provizoriu s-a
făcut un altar de lemn, unde se oficiază slujbele religioase.
Lucrările pentru noua mănăstire sunt încredinţate preotului
Ciocan Ioan, din parohia Dejani. Are 9 vieţuitori, s-au construit

biserica şi un corp de chilii.
Schitul Buneşti, com. Buneşti, jud. Braşov. Piatra de
temelie pusă în 1991. S-a construit un corp de chilii şi
biserica, are trei vieţuitoare, stareţă monahia Filoteia
Potcoavă.
Mănăstirea Nicula
Mănăstire de călugări, com. Fizeşu Gherlii, sat. Nicula, jud.
Cluj
Data întemeierii acestui aşezământ monahal este incertă.

După unii istorici, el ar exista din anul 1552, după alţii din
1695.
Se ştie că biserica din lemn a mănăstirii a fost construită
de pustnicul Nicolae, cu ajutorul credincioşilor ortodocşi, la
sfârşitul sec. XVII. Această biserică a ars la 24 aprilie 1973,
iar pe clopotul ei, care s-a topit în acest incendiu, era scris
anul 1696. În locul acestei biserici s-a adus alta, tot din lemn,
din localitatea Fâneţe, jud. Bistriţa-Năsăud, construită în
1701, în formă de navă, cu turn ascuţit, având elemente
arhitecturale maramureşene.
Biserica de zid cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost
construită de Mihai şi Ioan Ivaşcu (tată şi fiu), profesor la
facultatea de teologie greco-catolică din Gherla între anii
1875-1879. Aceasta este în formă de navă, în stil
neoromanic, cu două turnuri clopotniţă, pictură în tempera, stil
bizantin. Iconostasul (catapeteasma), unic prin stil, are multe
elemente brâncoveneşti.
Clădirea care adăpostea stăreţia s-a zidit în 1926, dar
fiind improprie, după incendiul din 1973 s-a înălţat un edificiu
corespuzător, în care se află şi o capelă în care se fac
slujbele în timpul iernii.
Are un muzeu cu cărţi vechi, icoane pe sticlă şi pe lemn
din secolele XVII-XX şi o bibliotecă în care se găsesc cărţi de
valoare.
Mănăstirea Nicula este un vestit centru de iconari pe

sticlă, înfiinţat în sec. XVIII, ale cărui picturi, de mici
dimensiuni, sunt răspândite în toată Transilvania; se recunosc
prin compoziţia lor simplă şi desenul naiv de o mare
expresivitate şi prin coloritul viu. Printre valorile de excepţie
ale românilor din Transilvania, la loc de cinste se înscrie
icoana făcătoare de minuni – Maica Domnului Îndrumătoarea,
operă a preotului zugrav Luca de la Iclodul Mare, din anul
1681, dăruită mănăstirii de nobilul român Ioan Cupşa din
Nicula. Icoana a lăcrimat între 15 februarie şi 12 martie 1699.
După o istorie zbuciumată, în prezent se află în colecţia de
artă de la reşedinţa Arhiepiscopiei.
Aşezăminte monahale înfiinţate după decembrie 1989

Mănăstirea Feleac, cu hramul Sfânta Treime, com.
Feleac, jud. Cluj. La Feleac a existat o episcopie ortodoxă
încă din sec. XV, care a devenit apoi Mitropolie şi a fiinţat
şapte decenii. Sunt cunoscuţi mitropoliţii de Feleac: Daniil,
Marcu, Danciu şi Petru. Biserica episcopală a fost construită
cu ajutorul material şi moral al voievodului Ştefan cel Mare şi
Sfânt, în preajma anului 1488, pe vremea lui Daniil.
Mănăstirea, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost înfiinţată în
sec. XVI şi a devenit un puternic centru de cultură. La
Începutul sec. XX se mai păstrau încă urme ale acestui
aşezământ. De asemenea, s-au păstrat cărţi copiate aici,
nume de egumeni, icoane.
Mănăstirea Căşiei Strâmbu cu hramul Înălţarea Sfintei
Cruci” com. Chiueşti, jud. Cluj. Mănăstirea a fost ctitorită de
nobilul Filip Pahomie Georgiu din Strâmbu în anul 1765. În
localitate au existat în sec. XVIII nu mai puţin de 3 mănăstiri.
Două dintre acestea au fost dărâmate de Bukow. Mănăstirea
care a supravieţuit dezastrului mai exista în 1785.
Mănăstirea Râmeţ
Hramul “Izvorul Tămăduirii” la biserica veche, “Cuvioasa
Parashiva” la biserica de parohie, “Adormirea Maicii
Domnului” şi “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” la biserica nouă
Mănăstire de maici, com. Râmeţ, jud. Alba
După tradiţie este ctitoria călugărilor Ghenadie şi

Romulus, din anul 1914.
Biserica veche are mai multe straturi de pictură: primul
strat datează din anul 1300, iar altul în anul 1310 – aceste
straturi au fost identificate după pigmenţii din pictură de către
pictorul C. Boambeş, în 1987 – 1988. Al treilea strat se află
pe arcada dintre naos şi pronaos, cu text din anul 1377,
stratul al patrulea – din anul 1450, al cincilea – din anul 1600,
al şaselea – din 1741 şi al şaptelea – din 1809.
Mănăstirea a fost părăsită timp de 100 de ani.
La 20 august 1762, aşezământul a fost lovit de Bukow cu
tunurile, mănăstirea fiind cel mai puternic centru ortodox din
Transilvania. Refăcută în anii următori, mănăstirea a fost din
nou distrusă de armata imperială habsburgică la 23
decembrie 1785.
În 1826, aşezământul a fost transformat în biserică de mir
şi redevine mănăstire în 1932, prin strădaniile călugărului
Evloghie Oţa.
În 1955 aşezământul este transformat în mănăstire de
maici, dar în 1960 este desfiinţat şi devine cabană turistică.
În anul 1968, ieromonahul Dometie Manolache şi o parte
din fostele maici care lucrau la o secţie de covoare din Aiud
reuşesc să intre în fosta mănăstire, transferând aici secţia de
covoare. În 1982 mănăstirea este din nou autorizată să
funcţioneze. Pentru a recâştiga clădirile mănăstirii, maicile şi
ieromonahul Dometie construiesc o cabană turistică în afara
mănăstirii pe care o predau statului. Din 1982 a început
zidirea bisericii noi, fiind terminată şi sfinţită la 30 iunie 1992.
La această dată a fost canonizat şi sfântul Ghelasie, fost
egumen al mănăstirii şi Arhiepiscop al Transilvaniei în a doua
jumătate a sec. XIV (atestat în anul 1377 de pictura bisericii
vechi).
Biserica veche a fost restaurată între anii 1987 – 1989.
Stăreţia se află în curs de renovare, iar clădirile din faţa
bisericii noi sunt transformate în chilii.
Mănăstirea are un muzeu în care se află: carte veche,

icoane pe lemn şi sticlă, obiecte etnografice din zonă şi
obiecte de cult.
Mănăstirea Afteia
Hramul “Naşterea Maicii Domnului”
Mănăstire de călugări, com. Săliştea, jud. Alba
Situată în Valea Archişului, la cca. 22 km de comuna

Săliştea, jud. Alba, mănăstirea a luat fiinţă la jumătatea sec.
al XVI pe locul străvechii aşezări dispărute Volahkarhis. La
început se numea Sihăstria din Plăişor, cu hramul “Naşterea
Maicii Domnului”, iar în secolul următor era cunoscută sub
numele de “Sihăstria Afteia” sau “Mănăstirea de la Cioara”,
metoc al mănăstirii Cozia în Ţara Românească.
La mijlocul sec. XVIII conducerea mănăstirii revine
Sfântului Cuvios Sofronie Mărturisitorul. Acesta provenea
dintr-o familie preoţească prin tradiţie. Tatăl său, preotul Ioan,
a fost parohul satului între anii 1680 -1720, parohia fiind apoi
preluată de fiul său, preotul Stan, între anii 1720 – 1750, când
a intrat în viaţa monahală, fiind egumenul mănăstirii Afteia
între anii 1750 – 1761. În timpul acesta, mănăstirea a devenit
principalul centru pentru apărarea credinţei străbune, Sfântul
Sofronie conducând mişcarea românească din 1759 – 1761,
după care s-a retras la mănăstirea Robaia şi Vieroş,
stabilindu-se definitiv la mănăstirea Argeşului.
Mănăstirea Afteia a fost dărâmată în anul 1788; cu o
parte a materialului recuperat a fost construită actuala
biserică de lemn din sat (1788), în care se păstrează
numeroase vestigii ale vechiului aşezământ.
În anul 1975 s-a reluat tradiţia monahală prin reînfiinţarea
actualei mănăstiri.
Mănăstirea Tismana
Hramul “Adormirea Maicii Domnului”
Mănăstire de maici, com. Tismana, jud. Gorj
Întemeiată de cuviosul Nicodim în sec. XIV, mănăstirea

Tismana are în rândul ctitorilor pe Radu I şi fii săi Dan I şi
Mircea cel Bătrân. A fost înfiinţată în anul 1378. Ulterior a fost
reconstruită de Radu cel Mare (1495 – 1508).
Arhitectura este specifică sec. XIV. Biserica a fost pictată
în anul 1564 de zugravul Dobromir din Târgovişte şi repictată
în anii 1732 (naosul) şi 1766 (pronaosul). Între anii 1955 –
1956 s-a decapat pictura din 1766, care s-a încastrat în
pridvoarele chiliilor şi s-a restaurat pictura din 1564.
O renovare importantă s-a făcut acestui aşezământ între
anii 1980 – 1989, sub îndrumarea Î.P.S. Nestor Vornicescu,
când s-a refăcut şi pridvorul bisericii aşa cum a fost iniţial.
Mănăstirea are o bogată colecţie muzeală, care cuprinde
icoane, obiecte de cult, cărţi vechi, veşminte şi fragmente din
pictura din 1766.
În apropiere se află, în stâncă, chilia cuviosului Nicodim.
Mănăstirea Gura Motrului

Hramul “Cuvioasa Paraschiva”
Mănăstire de călugări, com. Butoieşti, jud. Mehedinţi
După tradiţie, Sfântul Nicodim a ridicat aici un schit în

secolul XIV.
Primul ctitor a fost Harvart, mare logofăt a lui Neagoe
Basarab, între anii 1512 – 1521. Această biserică a fost
dărâmată de Preda Brâncoveanu, vel vornic al lui Matei
Basarab, el a clădit-o în anul 1653 pe cea care există şi azi.
Biserica este în formă de cruce, pictura este din vremea lui
Constantin Brâncoveanu.
Arhimandritul Eufrosin Potecă a restaurat în 1852 biserica
şi pictura. În anii 1956 – 1957 şi 1983 – 1987 s-au făcut
lucrări de restaurare la biserică, chilii şi zidul împrejumuitor.
Are o colecţie de icoane de lemn, carte veche şi obiecte
de cult cu valoare istorică şi artistică. Multe din acestea au
fost donate mănăstirii de Constantin Brâncoveanu.
Mănăstirea Topolniţa
Hramul “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”
Mănăstire de călugări, com. Izvoru Bârzii, jud. Mehedinţi
După tradiţie, prima biserică a fost zidită de Sfântul

Nicodim (sec. XIV). Biserica actuală, în formă de cruce, a fost
zidită în 1646, având drept ctitor pe Lupu Buliga. A fost
pictată în anul 1643 în frescă, stil bizantin. Remarcabilă este
tema “Judecata de apoi” pictată pe faţada exterioară vestică,
la fel ca la mănăstirile din Moldova.
După secularizare, schitul a fost părăsit şi reînfiinţat în
1930.
În 1932, Comisia Monumentelor Istorice face reparaţii
parţiale şi reconstruieşte 3 chilii. Reparaţii şi restaurări s-au
făcut şi ulterior.
Mănăstirea Arnota
Hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”
Mănăstire de călugări, com. Costeşti, jud. Vâlcea
Ctitorită de Matei Basarab în anul 1634. După legendă,

Marei Basarab a zidit mănăstirea aici deoarece înainte de a fi
domn, găsise scăpare în aceste locuri, fiind urmărit de cete
de turci. Cercetările arheologice din anul 1974 au arătat însă
că la temelia acestui aşezământ se găsesc urme ale unei
biserici încă nedatate.
Arhitectura bisericii este în plan trilobat, cu abside şi
pridvor. Pridvorul cu turlă i-a fost adăugat de Constantin
Brâncoveanu, care a renovat acest aşezământ între anii 1705
– 1706, când i-a schimbat şi tâmpla şi uşa sculptată în lemn
de castan. Tot Brâncoveanu a renovat şi pictura, fără a o
înlocui pe cea originală. În exterior, faţadele sunt împărţite
într-un brâu de cărămidă aparentă în două registre: cel
superior are ocniţe adâncite, iar cel inferior are firide rotunjite.
Între anii 1852 – 1856, biserica a fost renovată de
domnitorul Barbu Ştirbei, care a dărâmat vechile chilii şi a
zidit clădiri noi. Reparaţii s-au mai făcut şi în anii 1907, 1935
iar între anii 1954 – 1958 a fost consolidat întregul
aşezământ, s-au introdus instalaţii de apă, încălzire etc.
În pronaosul bisericii se află mormântul lui Danciu vel
Vornic, tatăl lui Matei Basarab, şi mormântul lui Matei
Basarab, care mai întâi a fost înmormântat la Târgovişte şi
adus apoi la ctitoria sa.
Mănăstirea Arnota este unul dintre cele mai importante
monumente istorice şi de artă religioasă din ţară prin
arhitectura, pictura şi sculptura sa.
Mănăstirea Bistriţa
Mănăstire de maici, com. Costeşti, sat Bistriţa, jud. Vâlcea
Biserica mare a fost ctitorită între anii 1492 – 1494 de

către fraţii Craioveşti: Barbu (devenit monahul Pahomie),
Pârvu, Danciu şi Radu. Aceasta ctitorie a fost dărâmată de
Mihnea cel Rău la 1509; a fost iarăşi reclădită şi zugrăvită în
timpul lui Neagoe Basarab, între anii 1515 – 1519, de boierii
Craioveşti Dobromir, Dumitru şi Chirtop. În anul 1684,
Constantin Brâncoveanu o renovează, iar în anul 1820
marele ban Grigorie Brâncoveanu o repictează. Cutremurul
din 1838 avariază biserica şi clădirile, care sunt dărâmate în
1845 şi rezidite între 1846 – 1855, sub domnitorii Gheorghe
Bibescu şi Barbu Ştirbei.
Pictura a fost executată de Gheorghe Tătărescu.
Aici se află moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse
de Barbu Craiovescu în anul 1497.
Din vechiul ansamblu ctitorit de Craioveşti se mai
păstreză biserica-bolniţă construită de Barbu Craiovescu între
anii 1520 – 1521. De remarcat faptul că în aşezământul
monahal de la Bistriţa s-a instalat prima tiparniţă din Ţările
Româneşti, a ieromonahului Macarie, precum şi o însemnată
legătorie de cărţi bisericeşti. Aici a fost tipărit Liturghierul lui
Macarie în 1508.
În apropiere, în peştera Bistriţa, se află două schituri cu

hramul Ovidenie şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.
Mănăstirea Cornetu
Hramul “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”
Mănăstire de călugări, sat Călineşti, aparţine de oraşul
Brezoi, jud. Vâlcea
Ctitorită de Mareş Băjescu, mare vornic şi soţia sa Maria,

în anul 1666. Altarul a fost pictat în 1741.
În anul 1808 a fost distrusă de incendiu, apoi refăcută şi
zugrăvită în anul 1835; cupola şi o parte din altar au fost
dărâmate în anii 1916 – 1918 şi refăcute între 1923 – 1925.
Din clădirile vechi se mai păstrează doar colţul de SE şi o
parte din zidul înconjurător al mănăstirii, ca zid de cetate.
Ultima restaurare a acestui monument istoric s-a făcut în
1960.
În prezent se lucrează la construcţiile gospodăreşti: o
casă, magazii etc.
Mănăstirea Cozia
Hramul “Sfânta Treime”
Mănăstire de călugări, la 5 km de staţiunea balneoclimaterică
Călimăneşti, jud. Vâlcea
La început a fost cunoscută sub numele de “Mănăstirea

Nucet” şi apoi sub cel de “Cozia”, după numele muntelui din
vecinătate.
Mănăstirea Cozia este ctitoria lui Mircea cel Bătrân între
anii 1387 – 1391.
Biserica mare, armonios proporţionată, cu ornamentaţie
bogată, a fost construită în plan trilobat de meşteri din
Moravia. Sfinţirea s-a făcut la 18 mai 1388, înainte de a fi
pictată; pictura s-a executat între anii 1390 – 1391. A fost
restaurată în 1517, în vremea lui Neagoe Basarab, când s-a
făcut şi fântâna care-i poartă numele. Între anii 1706 – 1707 i
s-a adăugat pridvorul, i s-a refăcut pictura din naos şi altar, i

s-au adăugat cerdacurile la clădirile din incintă, chiliile şi s-a
reconstruit havuzul cu apă (baptiseriul) din faţa bisericii. Toate
acestea s-au făcut de către paharnicul Şerban Cantacuzino.
Pictura a fost refăcută în 1707.
Pictura originală se păstrează în naos, unde pe peretele
de vest sunt pictaţi Mircea şi fiul său Mihail în costume de
cavaleri, iar în stânga se află portretul lui Şerban
Cantacuzino.
Catapeteasma originară, din lemn, a ars şi a fost refăcută
în 1794 din stucatură. Crucea de pe turlă este din timpul lui
Mircea cel Bătrân, iar policandrele au fost dăruite mănăstirii
de Constantin Brâncoveanu. Clădirile au fost refăcute de
domnitorii Bibescu şi Ştirbei între anii 1850 – 1856; tot atunci
s-au construit şi două pavilioane din care se mai păstreză cel
din stânga, care a fost reşedinţă domnească de vară.
Între anii 1927 – 1930 biserica cea mare a fost învelită cu
tablă şi i s-a spălat pictura.
Aşezământul monahal a fost restaurat în întregime între
anii 1958 – 1962, când s-au consolidat toate chiliile şi cele
două paraclise. Lucrări de restaurare au continuat şi după
1970, când s-a introdus încălzirea centrală iar biserica a fost
acoperită cu tablă de aramă, prin strădania Episcopiei
Râmnicului şi ale stareţului Gamaliil Vaida.
Mănăstirea are şi două paraclise, unul cu hramul
“Adormirea Maicii Domnului” (1583), celălalt “Duminica
Tuturor Sfinţilor” (1710). Biserica bolniţă se află pe cealaltă
parte a şoselei, cu hramul “Sfinţii Apostoli” şi a fost zidită între
1542 – 1543 de Radu Paisie.
Acest aşezământ monahal are o mare însemnătate
istorică şi culturală. În pronaosul bisericii se află mormântul lui
Mircea cel Bătrân şi cel al monahiei Teofana, mama lui Mihai
Viteazul, călugărită după moartea fiului ei, decedată la 1605.
În corpul de clădiri din latura estică a fost amenajat un muzeu
în care sunt expuse monede, tipărituri vechi, obiecte şi
podoabe de cult, printre care: Epitaful din 1396, o Evanghelie,
tipărită de mitropolitul Varlaam la 1644, Psaltirea în versuri a
lui Dosoftei din 1673, un anteriu al preotului Radu Şapcă, pe
care Cuza l-a numit aici curator-civil ş.a. În “Cerdacul lui

Mircea”, din corpul de chilii dinspre Olt, a scris Grigore
Alexandrescu cunoscuta poezie “Umbra lui Mircea la Cozia”.
În chiliile mănăstirii s-au nevoit odinioară călugări cărturari,
care au tradus cărţi în limba română, au tipărit cărţi de cultură
scrise în limba slavonă, precum: Filos, logofătul lui Mircea cel
Bătrân, devenit călugărul Filotei, autorul Pripealelor ce se
cântă şi acum la strană, apoi Mardarie Cozianul, care a scris
între 1646 – 1649, unul dintre cele mai vechi lexicoane slavo-
române, pentru uzul preoţilor şi al psalţilor.
Mănăstirea Govora
Mănăstire de maici, com. Mihăieşti, sat Govora, jud. Vâlcea
A fost construită în sec. XIV – XV, parte de Vlad Dracul.

În 1440 a fost pustiită de boierul Albu cel Mare, în vremea
domniei lui Vlad Ţepeş, apoi refăcută de Vlad Călugărul şi
Radu cel Mare între 1492 – 1496. Exteriorul bisericii este
decorat cu brâu median pictat, iar ferestrele au ancadramente
de piatră sculptată. Pictura a fost executată de Paisie
Ieromonahul. Catapeteasma este o operă de mare valoare
artistică, cu icoane pictate pe fond de aur. Mănăstirea a fost
reparată în întregime de Matei Basarab între 1640 – 1645, în
vederea instalării tiparniţei dăruită de mitropolitul Petru Movilă
de la Kiev. S-au făcut apoi trapeza, în 1775, iar clopotniţa şi
clădirile de pe latura stângă şi de nord au fost făcute la
începutul sec. XVIII, cu adaosuri şi modificări în sec. XIX.
În tiparniţa de la Govora, între 1636 – 1642 s-au tipărit
cărţi de slujbă în slavonă, printre care Psaltirea din anul 1637,
Pravila Mică – 1640 şi Pravila de la Govora, prima carte de
lege în româneşte după tipăriturile din Ardeal ale lui Coresi.
Încăperile vechii tipografii mai există şi astăzi.
Ansamblul mănăstiresc a fost renovat între anii 1957 –
1969.
Mănăstirea Hurez
Hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”
Mănăstire de maici, oraşul Horezu, jud. Vâlcea
Este ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, lucrările de

construire a acestui aşezământ s-au terminat în 1697.
Biserica, în plan trilobat, imită forma bisericii episcopale
de la Curtea de Argeş având însă pridvor specific stilului
brâncovenesc; în exterior este decorată cu panouri
dreptunghiulare şi firide ornamentale cu cercuri. Uşa de la
intrare este încadrată de un chenar din marmură sculptată, iar
deasupra are pisania cu stema Ţării Româneşti şi cea a
Cantacuzinilor. Pictura, de o mare valoare artistică, pe lângă
scene religioase are şi o galerie de portrete ale Brâncovenilor,
Basarabilor şi Cantacuzinilor; catapeteasma sculptată în lemn
de tei şi suflată cu aur şi candelele de argint sunt donate de
doamna Maria Brâncoveanu.
Aşezământul a fost reparat şi restaurat în anii: 1827,
1872, 1907 – 1912 şi 1954 – 1964.
În interiorul bisericii se află mormântul lui Constantin
Brâncoveanu, gol, nefolosit, al primului stareţ Ioan
Arhimandritul etc.
În cadrul aşezământului monahal de la Hurez se mai află:
biserica bolniţă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”,
ctitorită de Maria Brâncoveanu între anii 1696 – 1699,
biserica paraclis, ctitorită de Constantin Brâncoveanu între
1696 – 1697, precum şi schiturile Sfântul Ştefan, Sfinţii
Apostoli, Sfântul Ioan.
Mănăstirea are o bogată colecţie de obiecte bisericeşti,
unele datând de la întemeiere: picturi, sculpturi în piatră şi în
lemn din epoca brâncovenească. De asemenea are şi o
valoroasă bibliotecă numărând cca 4000 de volume.
Aşezământul este cel mai complet şi reuşit ansamblu
brâncovenesc din ţară.
Sfântul Sinod a hotărât cinstirea ca Sfinţi Martiri a lui
Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi Constantin, Ştefan, Radu,
Matei şi a sfetnicului Ianache. Prăznuirea lor se face la 16
august.
BIBLIOGRAFIE:
● România ghid turistic. Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1983
● Judeţele şi oraşele României în cifre şi fapte,

Departamentul pentru Administraţia publilcă locală,
Bucureşti, 1994
● Ghid – Atlas al monumentelor istorice. Prof.univ. V.Cucu,

M. Ştefan, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971
● Marketingul în turism, E. Nicolescu, Ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1975
● Potenţialul turistic al României, G. Erdeli, dr. I.Istrate ,

Ed. Universităţii, Bucureşti, 1996
● Litoralul Mării Negre, colectiv, colecţia “În ajutorul

ghidului”, Ministerul Turismului, Bucureşti, 1976
● Revista română de turism nr. 3/1995, articolele România

turistică, potenţial şi resurse”, dr. I. Istrate şi Resursele
balneoturistice şi valorificarea lor, dr. V. Glăvan
● Capitolul Patrimoniul turistic al României a fost realizat pe

baza lucrării Ghid – Atlas al monumentelor istorice, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
● Economia turismului şi mediului înconjurător, dr. I.Istrate ,

Florina Bran, Anca Gabriela Roşu, Ed. Economică ,
Bucureşti, 1996
● Geografia turismului în România, V. Glăvan, Ed.

Institutului de Management – Turism Eden, Bucureşti,
1996
● Animation in Urlaub - Studie für Planer und Pracktiker –

Starnberg, 1990 – Studienkreis für Tourismus e. V.
● Handbuch für – Studienreiseleiter – Wolfgang Günter –

Stainberg, 1991 - Studienkreis für Tourismus
● Drumuri spre mănăstiri, Ghidul aşezămintelor monahale
ortodoxe din România – Ediţia a X-a, Mihai Vlasie, Ed.
Sophia, 2005
CUPRINS
Câteva gânduri la adresa istoriei ghidului, în loc de

prefaţă – de Claus Finger-Bénoit...................................... 5
Gedanken zur Geschichte des Reiseleiters anstelle

eines Vorwortes – Claus Finger-Bénoit............................ 9
Cuvinte pentru această carte – prof. Dr. Oskar Snak..... 13
Nota autorului................................................................. 19
Origini şi orizonturi în turism........................................... 21
Patrimoniul turistic al României...................................... 37
I. Potenţialul turistic natural............................................ 40

II. Zonarea potenţialului turistic al României................... 58
Scurt comentariu cu privire la perspectivele dezvoltării

durabile a turismului..................................................... 117
Introducere în serviciul clientului................................... 207
Turismul, industria ospitalităţii...................................... 216
Atribuţiile şi obligaţiile ghizilor....................................... 245
Cadrul legislativ al activităţii de ghid de turism............. 257
Statutul Asociaţiei Naţionale a Ghizilor

din Turism – România.................................................. 266
Model de traseu: Bucovina........................................... 274
Drumuri spre mănăstiri................................................. 311
Bibliografie.................................................................... 345

Cartea Ghidului in Turism PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cartea Ghidului in Turism PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cartea ghidului din turism 1

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A GHIZILOR DIN TURISM

conf. univ. Cornelia Popescu

Editor: Ion Topolog Popescu

EDITURA: ARTPRESS TIMIŞOARA

Ediţie revăzută şi adăugită, 2006

Cu câţiva ani în urmă. La un

A conduce şi a însoţi oameni în excursii aparţine, desigur,

posibilele riscuri, fie ele pericole naturale, ameninţarea cu

sociale privilegiate, aparţinând aristocraţiei din Marea

prima călătorie de grup cu trenul. El însuşi a fost, mulţi ani,

Ghid din 1958

Vor vielen Jahren hörte ich auf

GEDANKEN ZUR GESCHICHTE DES

Menschen auf Reisen zu leiten und zu begleiten, gehört

Reisen war festen Bestandteil Zivilisation der Persischen,

von Fremdsprachen, hohem Selbstbewusstsein sowie einem

Ein menschlicher, vielseitig gebildeter Organisator und

Reiseleiter seit 1958;

CUVINTE PENTRU ACEASTĂ CARTE

anumite preferinţe particularizate pentru activităţile

De aici începe rolul ghidului calificat, însoţitorul

Managerii agenţiilor de turism cunosc importanţa profesiei

Ghidul trebuie să formuleze şi propunerile sale pentru

Prof. Dr. Oscar Snak

ORIGINI ŞI ORIZONTURI ÎN TURISM

Oamenii au călătorit de la începutul istoriei, călătoria fiind

dezvoltat cunoştinţele, abilităţile personale, capacităţile de

au pătruns în bibliotecile marilor oraşe – în special

Ptolemeilor), viaţa culturală, amestecul fascinant dintre Orient

Turismul în evul mediu

Ţelul principal al pelerinilor europeni din evul mediu era

Turismul în epoca modernă

Umanistul Justus Lipsius şi Hieronymus Turler au pus

Călătoria în perioada romantică

În 1865 s-a deschis la Londra prima agenţie de turism, cu

Thomas Cook şi apariţia călătoriilor

companiile feroviare. Cook escorta personal grupurile,

La început, doar cei înstăriţi îşi puteau permite călătoria

De ce pleacă oamenii în excursii?

Membrii grupului se simt mai în siguranţă în preajma unui

Clasificarea călătoriilor în funcţie de scop şi

Temele acestor tururi pot fi limitate numai de imaginaţia

Câteva sugestii pentru tururi

directori de muzee sau alţi experţi, o opţiune preferată fiind

turiştii americani. Cele mai multe excursii de acest gen

Istoria de arată că există o constantă a

PATRIMONIUL TURISTIC AL ROMÂNIEI

România, prin resursele cu care este înzestrată, bogate şi

continental, accentuat, adesea excesiv şi al Europei de Sud,

Europeană prin aşezarea ei, „carpatică” prin relief,

Cercetarea naturii şi conţinutul ofertei turistice de către

Dimensiunea şi calitatea patrimoniului turistic sunt

- potenţial turistic - Natural Oferta

I POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

1.1. Cadrul natural. Componente

confirmă o viaţă neîntreruptă din vechi timpuri până în zilele

Clima. Datorită poziţiei geografice şi reliefului său,

11°C în regiunile de câmpie către 6 la -2°C la peste 2500 m

deosebită şi de o mare valoare. Dâmboviţa traversează

Relieful submarin este format în dreptul litoralului

Din punct de vedere turistic, fauna prezintă interes prin

1.2 Potenţialul turistic specific