Importanta corectitudinii redactarii documentelor juridice 

Nu exista nici o îndoiala asupra faptului ca, pentru cercetarea dreptului ca

"aspect al vietii sociale", cum îl caracteriza patriarhul sociologiei românesti
Dimitrie Gusti, cele mai valoroase surse documentare sunt cele de factura
juridica. Principala caracteristica a unui document juridic este aceea ca
"documentul are un raport cu dreptul", mai precis, documentul respectiv are un
raport direct cu dreptul.Întrucât o enumerare exhaustiva a documentelor
juridice este practic imposibila, redam mai jos câteva tipuri de documente ce se
bucura de privilegiul de a se afla printre cele care au fost cel mai des utilizate în
cercetarile de sociologia dreptului.

Atunci când abordeaza problema documentelor juridice, cei mai multi

specialisti au în vedere, în primul rând, legile si celelalte acte normative,
hotarârile judecatoresti, hotarârile instantelor de arbitraj, testamentele, alte
acte notariale sau sub semnatura privata etc., iar, în al doilea rând,
documentele precum statisticile judiciare, rapoartele anuale ale procurorilor
generali, articole pe teme juridice aparute în publicatiile cu caracter profesional,
lucrarile de doctrina si jurisprudenta etc. Cele mai importante documente
juridice sunt însa documentele scrise, iar, dintre acestea, cele cu caracter
tehnic, de genul textelor legislative sau reglementare, care ne dau posibilitatea
de a cunoaste regula de drept, sau hotarârile judecatoresti cuprinse în colectiile
de jurisprudenta, prin intermediul carora putem cunoaste modul în care acestea
se aplica. Cercetarea textelor legislative ofera sociologiei dreptului posibilitatea
de a cunoaste normativitatea juridica la un moment dat în societate, evolutiile si
transformarile pe care aceasta le-a cunoscut în decursul timpului etc. Asa dupa
cum atentiona H. Lévy-Bruhl, cercetatorul nu trebuie sa uite însa ca "o colectie
de legi este, în acelasi timp, pletorica si incompleta": pletorica prin aceea ca un
astfel de document juridic contine un numar mai mare sau mai mic de dispozitii
care sunt aplicate; incompleta pentru ca aceasta nu cuprinde, si nu are cum sa
cuprinda, numeroasele reguli obisnuielnice, care, chiar daca n-au primit girul
legislativului, pentru simplu fapt ca sunt, în general, respectate, reprezinta
reguli juridice ale societatii respective.
Cea mai potrivita metoda de cercetare în aceasta materie s-a dovedit a fi
analiza de continut a textelor de lege, prin intermediul careia pot fi cunoscute
fenomene precum: schimbarile politicii legislative si cauzele sociale ale
acestora; periodicitatea reglementarii în planul dreptului a unui anumit tip de
raport social; ponderea reglementarilor juridice ale anumitor tipuri de relatii
sociale în ansamblul legislatiei statului respectiv; variatiile activitatii de
legiferare de la o epoca la alta si legatura acestora cu o serie de schimbari
economice, politice, militare etc. ce s-au petrecut în societate; fenomenul de
inflatie legislativa, sau, dimpotriva, acela de vid (deficit) legislativ; valorile
sociale ce le apara o lege si multe alte astfel de fenomene specifice vietii
dreptului. Un exemplu edificator în acest sens este acela al cercetatorului
belgian John Gilissen care, facând apel la procedeul cuantificarii exterioare, a
analizat activitatea legislativa  din tara sa pe o lunga perioada de timp, de la
începutul secolului al XVI-lea pâna în anul 1954 (Revue historique du Nord,
nr.158,1958). În ciuda unor carente metodologice, în studiul sau, autorul
ajunge la câteva constatari interesante, printre care se numara aceea ca
"productia legislativa cea mai ridicata a fost atinsa în perioadele de criza (1576-
1580) sau de revolutie (1788-1790) si aceea potrivit careia, în lunga perioada
de timp analizata , au existat unele "epoci de influenta legislativa" (ceea ce
denota faptul ca acest fenomen juridic nu este nici pe departe o "inovatie" a
timpurilor noastre). Un studiu asemanator întreprins în tara noastra asupra
legislatiei adoptate în România posttotalitara a pus în evidenta mari lacune ale
procesului legislativ în perioada 1990-1995, lacune ce s-au concretizat, în
principal, în: incapacitatea forului legislativ de a elabora o legislatie capabila sa
ofere fundamentul juridic necesar unei reforme sociale profunde si clar
orientate; lipsa de unitate si coerenta interna a corpului de legi destinate
reformei; impreciziile legislative, ambiguitatile, caracterul contradictoriu si chiar
anacronic al unor legi etc.

Desi toate documentele juridice prezinta o mare importanta pentru sociologia

dreptului, literatura sociologico-juridica de factura metodologica s-a aplecat,
mai cu seama, asupra hotarârilor judecatoresti publicate în culegerile clasice de
jurisprudenta sau în cele specializate. Acest lucru, coroborat cu experienta
dobândita în cursul mai multor cercetari empirice asupra culegerilor de
jurisprudenta, avea sa conduca la una dintre cele mai reusite adaptari ale unei
metode sau tehnici de cercetare a sociologiei generale la investigarea
fenomenelor juridice. Este vorba despre adaptarea cunoscutei tehnici a analizei
de continut la cercetarea jurisprudentei, proces în urma caruia s-a particularizat
si dezvoltat tehnica analizei sociologice de jurisprudenta, tehnica asupra careia
ne vom opri pe larg în studiul urmator.
Daca in trecut ne-am confruntat si cu lacune in ceea ce priveste intocmirea
documentelor juridice, astazi, functionarul care redacteaza un asemenea
document trebuie sa respecte in mod expres un plan de redactare. Documentele
trebuie sa fie clare in asa fel incat sa fie intelese de o majoritate cat mai mare,
propozitiile trebuie sa fie scurte si la obiect. Documentele juridice nu trebuie sa
lase loc de interpretari, trebuie sa redea 100% caracterul legal care trebuie
respectat in societate.

In caz contrar, documentele juridice nu o sa fie impartiale, o sa favorizeze o

parte sau alta si nu in ultimul rand, vor deschide posibilitatea de a fi supuse
clasarii.