Referat: ”Cunoașterea celuilalt după prezența

stereotipurilor”

Chișinău 2015
 “După ce dăm la o parte toate vorbele, toată propaganda, rămâne un singur criteriu, anume culoarea pielii. Experiența mea a
demonstrat-o. Nu m-au judecat în funcție de calități. Pielea mea era neagră.”

John Howard Griffin,

Black Like Me 1961

I. Introducere

Odată interiorizată ura de membrii societății, istoria ne arată că mai este decât un pas până la dorința de
segregare, torturare și chiar ucidere. Zimbardo (2007: 32-33) spune că “imaginația ostilă” este o
construcție psihologică implantată adânc în mințile oamenilor de o propagandă care-i transformă pe
ceilalți în “dușmani”. Această imagine este cea mai puternică motivație a soldatului “ care-și încarcă arma
cu muniția urii și fricii”, încurajându-i pe părinți să-și trimită fiii să apere “bunăstarea personală” și
“securitatea națională”. Tot acest proces începe cu niște concepții stereotipe asupra celuilalt: celălalt este
lipsit de valoare, celălalt este o amenințare la adresa valorilor și credințelor noastre, celălalt este un
monstru abstract. Cazul extrem al acestei imaginații ostile duce la genocid — planul de a-i elimina pe toți
cei conceptualizați ca dușmani. Propaganda inițiată de Hitler a transformat compatrioți, vecini, colegi sau
prieteni evrei în dușmani care merită “soluția finală”; în anul 1915, turcii au măcelărit 1,5 milioane de
armeni; imperiul sovietic al lui Stalin a ucis douăzeci de milioane de ruși; guvernul lui Mao Zedong
a produs peste 30 de milioane de morți: în Cambodgia, regimul comunist al khmerilor roșii a ucis 1,7
milioane de oameni; partidul Baath al lui Saddam Hussein este acuzat de uciderea a 100 de mii de kurzi în
Irak, iar exemplele pot continua.
Cum putem începe să înțelegem forțele care au determinat astfel de atrocități? Jurnalistul francez
Jean Hatfeld a intervievat zece dintre membrii miliției Hutu, care au recunoscut că au omorât cu macetele
mii de civili Tutsi (Hatzfeld, 2005). Să nu uităm că aceștia erau, în cea mai mare parte, fermieri, membri
în bisericile locale sau profesori:
”Vecinii noștri Tutsi—știam că ei nu sunt vinovați de nimic, dar credeam că toți Tutsi sunt vinovați de
problemele noastre. Nu-i mai priveam indi-vidual, unul câte unul, nu ne-am mai gândit la ei cum erau,
nici măcar nu i-am m ai văzut ca vecini sau colegi. Au devenit o amenințare mai mare decât trecutul
nostru împreună, mai importantă decât experiențele noastre comunitare. Așa am gândit și așa am ucis
atunci.”
Pe lângă violență există și alte modalități mai subtile de manifestare a stere-otipurilor și prejudecății. De
exemplu, în lucrarea The nature of prejudice, Gordon Allport (1954, 1980: 13) descrie următorul dialog:

Chișinău 2015
Domnul X: Problema cu evreii este că nu le pasă decât de-ai lor.
Domnul Y: Dar datele oferite de acțiunile organizate de Caritatea Comunitară arată că au fost mai
generoși în donațiile către asociațiile filantropice comunitare, relativ la numărul lor și la restul populației.
Domnul X: Asta ne arată că ei întotdeauna încearcă să obțină aprecierea celorlalți și să tulbure rânduielile
creștine. Nu se gândesc decât la bani: de asta sunt atât de mulți bancheri evrei.
Domnul Y:Dar un studiu recent arată că procentul bancherilor evrei este neglijabil, fiind mult mai mic
decât procentul bancherilor neevrei.
Domnul X:Exact, ei se feresc de afacerile respectabile; aleg afacerile de film și conduc cluburi de noapte.

Acest dialog ilustrează natura insidioasă a prejudecății: domnul X distorsionează orice informație cu
privire la evrei, astfel încât stereotipurile la care evident ține mult să rămână intacte. Cei care sunt ținta
prejudecăților se simt umiliți, descumpăniți sau, în cuvintele psihiatrului de culoare Alvin Francis
Poussaint (1971), “castrați din punct de vedere psihologic”. Sentimentele de neputință care, de cele mai
multe ori, duc la scăderea stimei de sine, sunt servite la ordinea zilei de cei oprimați și exploatați. De
exemplu, un studiu arată că încă de la vârsta de trei ani copiii afro-americani resping păpușile de culoare
neagră, considerând că cele albe sunt “mai frumoase” și “mai bune” (Clark & Clark, 1947). Într-o analiză
mai recentă, Elena Zamfir și Cătălin Zamfir (1993) notează că în România se remarcă o tendință a romilor
care doresc să trăiască la nivelul societății moderne de a se desolidariza cultural de comunitatea etnică din
care provin. Autorii au sesizat situații frecvente în care romii, identificați ca atare de cei din jur, au
declarat categoric: “eu sunt român”, considerând că a fi rom e ceva rușinos. Aceeași tendință de diminuare
a stimei de sine o întâlnim într-un alt grup social: genului feminin. În experimentul său, participantele la
cercetare (toate studente) au evaluat o serie de articole științifice mult mai favorabil când credeau că
autorul este de gen masculin. Același articol, sub semnătura unei autoare (și nu autor), era cotat inferior.
Astfel, în mod similar cu copiii negri care considerau păpușile negre inferioare celor albe, sau cu romii
care ar dori să treacă drept români, aceste tinere au perce- put munca intelectuală a unui bărbat ca fiind
superioară față de a unei femei.
În condiţiile unui stat plurietnic, individul este nevoit să comunice cu reprezentanţi ai diferitelor etnii,
astfel se formează stereotipurile etnice – reprezentări relativ stabile despre calităţile morale, intelectuale,
fizice atribuite diverselor grupuri etnice. Printre caracteristicile importante ale stereotipurilor etnice
colective se evidenţiază atitudinea emoţională care determină modelul nostru de comportare în relaţiile cu
reprezentanţii altor etnii. Alte caracteristici ale stereotipurilor etnice sunt stabilitatea, rigiditatea şi gradul
înalt de acceptabilitate a acestora.

Chișinău 2015
 II. Etimologie; Definire

Dacă ar fi să listăm stereotipurile comune, probabil am obține un document impresionant. Vom lua în
considerare doar câteva exemple: “moldovenii sunt bețivi”, “oltenii sunt prăzari”, “ardelenii sunt înceți la
minte”, “bănățenii sunt zgârciți”, “bucureștenii sunt șmecheri”, “romii sunt hoți”, “ungurii sunt mândri”
“musulmanii sunt teroriști, “femeile sunt blânde”. Aplicarea noțiunii de “stereotip” în domeniul socio-
psihologic îi revine lui Walter Lippmann (1922), care a preluat termenul rezervat acțiunii de turnare a
plumbului într-o formă destinată “ clișeului” tipografic și l-a aplicat “imaginilor mentale” indispensabile
în procesarea informațiilor emise de mediul social. (Lippmann citat de Yzerbyt & Schadron, 1997:99).
Lippmann consideră că nu vedem realitatea înainte de a o defini, ci o definim înainte de a o vedea.
Etimologie: 1. grec. ”stereos”, solid+ ”typos”, caracter.

Def 1: Generalizări lipsite de fundament care se referă la toți membri ai unui grup social, fără a lua în
considerare diferențele individuale din cadrul grupului (Richard T. Schaefer 1983/2001, p. 259)

Def 2: Un ansamblu de convingeri împărtășite vizavi de caracteristicile personale, de trăsăturile de

personalitate, dar și de comportament, specifice unui grup de persoane (Leyens, Yzerbyt și Schadron,
1994/1997, p. 98)

Def 3: Sunt judecăți simplificate și generalizate despre alte grupuri și despre reprezentanții acestora. Sunt
simplificate deoarece sunt bazate adseori pe o singură caracteristică. Sunt generalizate deoarece este
suficient să cunoști câțiva (sau unul singur) reprezentanți ai grupului respectiv pentru ca trăsăturile
acestora să fie atribuite tuturor membrilor grupului. (Wosinska Wilhelmina 2004/2005, p. 300)

Def 4: Sunt un set de caracteristici considerate a reflecta esența unui grup. În mod sistematic,
stereotipurile afectează modul în car oamnii percep, procesează informația despre membrii unui grup. Se
transmite prin socializare, media, limbaj și comunicare. (John F. Dovidio, The sage handbook of
prejudice, stereotyping and discrimination, Londra, p. 8)

Def 5: Scheme cognitive pentru procesarea informațiilor despre grupuri de persoane; influențează reacțiile
emoționale. (John F. Dovidio, The sage handbook of prejudice, stereotyping and discrimination, Londra)

Chișinău 2015
III. Formarea stereotipurilor
Formarea stereotipurilor implică un proces cognitiv
denumit categorisire socială. Ca observatori, oamenii
elaborează categorii care-i ajută să percea- pă realitatea, iar
procesele de categorisire sunt determinate de interacțiunile
dintre subiectul care percepe și obiectul perceput. Pe de o
parte, informațiile cu privire la realitate sunt luate dintr-un
prototip sau o schemă. Modelul de categorisire pe baza
prototipicității a fost introdus de Rosch (1973), autor care explică faptul că judecățile referitoare la ceilalți
se fac pe baza calităților “naturale” ale membrilor celor mai reprezentativi, care devin puncte de referință.
Pe de altă parte, însă, informația cu privire la realitate este stocată în memorie, iar în diverse instanțe
comparăm informația specifică de care ne amintim, astfel ne formăm categorii. Procesele de categorisire
socială sunt facilitate de saliența similitudinilor superficiale, precum culoarea pielii sau vorbirea unei
anumite limbi, dar acestea implică și o explicație de esență (e.g. genetică, rasă, cultură, istorie etc.), care le
dă sens și determină o diferență categorială mai mare între “noi” și “ei”.
Stereotipizarea nu are, în mod necesar, motivație negativă. Din contră, categorisirea care stă la baza
ei este necesară atât pentru învățare, cât și pentru adaptare. Având în vedere multitudinea de lucruri care
ne atrag atenţia zilnic, putem economisi timp şi efort cognitiv folosind calitatea de membru într-un grup ca
indice pentru atribuirile pe care le facem privind comportamentele celorlalți (Sherman, 2001).
Stereotipurile nu sunt utilizate pur și simplu din lene cognitivă, ci mai degrabă pot servi ca mijloc de
prezervare a unor resurse cognitive ce pot fi consacrate altor sarcini. Așadar, în măsura în care
stereotipurile sunt fundamentate în experiență și au corespondent în realitate, ele sunt adaptative și
benefice. Problema apare, însă, când se ignoră diferențele dintre indivizii plasați mecanic în cadrul
aceleiaşi categorii. Prin emiterea de inferențe corespon-dente cu privire la persoane datorită calității lor de
membre într -un anume grup, vom supraestima diferenţele dintre grupuri şi vom subestima dife-renţele
dintre membrii aceluiaşi grup (Stangor & Lange, 1994). De exemplu, într-un studiu condus de Charles
Bond (1988) au fost comparate comportamentele angajaților unui spital de psihiatrie (toți de culoare albă)
față de pa-cienții de culoare albă și neagră. Rezultatele arată că, într-o perioadă de 85 de zile, metoda de
disciplinare a comportamentului violent în cazul pacienți-lor de culoare neagră era mai aspră (e.g.
folosirea cămășii de forță concomitent cu administrarea sedativelor) decât în cazul albilor (e.g. trimiși într
-o altă încăpere pentru a se liniști— time-out ). Mai mult, cercetătorii au notat că nu existau diferențe între
numărul de incidente violente în funcție de culoare, ci, din contră, caucazienii au fost, în medie,

Chișinău 2015
diagnosticați cu tendințe comportamentale mai violente decât afro-americanii. Dat fiind stereotipul
cu privire la “violența negrilor”, membrii staff -ului au tratat inițial pacienții de culoare neagră mai aspru,
dar pe măsură ce gradul de familiaritate dintre angajați și pacienți creștea (prin contactul inter-rasial
prelungit), comporta-mentul prejudiciar s-a redus.
Ca regulă generală, judecăţile despre un stimul sunt influenţate de discrepanţa dintre stimulul
respectiv şi aşteptările individului. Dacă un stimul diferă în mod minim față de aşteptări, diferenţa nu este
observată, însă dacă un stimul variază semnificativ, diferenţa perceptivă este amplificată datorită efectului
de contrast. Precum Guliver care părea un uriaș în Liliput, dar un pitic în Brobdingnag, un afro-american
inteligent va părea mai ager la minte decât un american de origine europeană cu maniere similare (Jussim,
Cole-man & Lerc, 1987). Grupul cu care vă identificați (ţara, religia, partidul politic, chiar şi echipa
favorită de fotbal) poartă denumirea de grup intern (in-group), pe când celelalte grupuri sunt denumite
grupuri externe (out-groups). T endinţa de a împărţi lumea între “noi” şi “ei” are consecinţe importante.
Cea mai cunoscută poartă denumirea de efect al omogenităţii grupului extern și se referă la faptul că
observatorii presupun că există o similaritate mai pronunţată între membrii grupului extern decât între
membrii grupului intern. Cu alte cuvinte, pot exista diferenţe subtile între “noi”, dar “ei” sunt toți la fel.
Efectele omogenităţii grupului extern sunt universale. De exemplu, notează Brehm, Kassin și Fein (2002),
imigranţii din China, Coreea, Taiwan şi Vietnam se percep ca diferiţi, dar pentru majoriatea celor din vest
toţi sunt incluși în categoria “asiatici”. De asemenea, studiile de specialitate arată că oamenii întâmpină
dificultăți în distingerea şi recunoaşterea feţelor membrilor unor grupuri rasiale, mai ales dacă nu sunt
familiarizați cu aceste grupuri externe (Slone, Brigham & Messner, 2000). Deci, noi nu observăm
diferenţele subtile dintre membrii grupurilor externe pentru că nu avem relaţii personale cu ei. Gândiţi-vă
la familia dumneavoastră sau la echipa de sport preferată, şi în memorie se vor actualiza imagini ale unor
persoane specifice. Reflectaţi, însă, la un grup nefamiliar (e.g. echipa de fotbal feminin din Argentina), şi
probabil veţi gândi în termeni abstracţi despre grup ca întreg.
În mod special, atributele alese în descrierea celorlalți sunt influențate de contextul socio-cultural al
individului. Modul în care părinţii, prietenii, colegii, profesorii și mass-media promovează anumite
metode de clasificare a oamenilor va fi decisiv pentru categoriile folosite de membrii comunității. Dacă,
de exemplu, în presă oamenii sunt deseori clasificați în funcţie de etnie sau dacă părinţii îşi avertizează
copiii cu privire la cei ce aparțin altei etnii, atunci categoria “etnie” devine importantă în perceperea
realității (Schaller & Conway, 1999). Oamenii învață stereotipurile și prejudecăţile prevalente în contextul
lor social (Guimond, 2000). Așadar, tindem să acceptăm mesajele la care suntem expuși frecvent deoarece
acele informații sunt stocate, iar apoi devin accesibile memoriei.

Chișinău 2015
 IV. Etnocentrismul și
agresivitatea

“Pseudospeciaţia culturală” se
ocupă de un comportament
caracteristic atât animalelor, cât
şi omului, care este cel
determinat de frica înnăscută
faţă de străini. Comparativ cu
animalele ce trăiesc în grupuri
având la origine familii extinse,
unde respingerea străinilor poate
fi asociată cu comportamentul
teritorial sau cu condiţionările
determinate de nevoia de supravieţuire, omul şi-a dezvoltat acest comportament într-o formă nemaiîntâlnită
în lumea animală. Oamenii au tendinţa de a forma grupuri închise şi de a reacţiona agresiv faţă de străini, pe
care îi percep ca fiindu-le duşmani. Având în vedere componenta covârşitor culturală (dobândită) a
comportamentului uman, agresivitatea sa neobişnuită faţă de semeni, concretizată în ura faţă de străini,
reflectă o veritabilă pseudospeciaţie culturală. Adică omul se comportă faţă de străini ca şi cum aceştia ar
face parte dintr-o specie diferită.
În legătură cu pseudospeciaţia culturală se află tendinţa înnăscută a omului de a împărţi comunitatea
în două categorii clar delimitate: grupul propriu (in-group), adică acel grup social din care simte că face
parte, cu ai cărui membri se identifică, şi grupul celorlalţi (out-group), adică grupul celor cu care nu se
identifică şi cu care poate avea relaţii de competiţie sau chiar conflictuale (Sumner, 1906). Sentimentul
apartenenţei la un grup presupune din partea individului loialitate şi solidaritate faţă de “ai săi” şi ostilitate,
chiar ură faţă de “ceilalţi”. Pe baza acestei diferenţe între in-group şi out-group, Sumner a fundamentat
teoria etnocentrismului. Tajfel şi Turner, pe baza unor experimente celebre, au avansat teoria identităţii
sociale, prin care vor să explice cauzele prejudecăţilor şi ale discriminărilor. În general, individul ca fiintă
socială posedă un întreg repertoriu de identităţi – personale, sociale, culturale -, iar în societatea actuală, în
curs de globalizare, de tranziţie către modernitatea reflexivă, aceste identităţi au un caracter fluid, dinamic,
depinzând de multitudinea de opţiuni pe care individul trebuie, este obligat să le facă de-a lungul vieţii. Din
punct de vedere istoric şi politic, însă, cele mai spinoase probleme sunt generate de identitatea pe criterii
etnice. Conflictele etnice, clasiale, religioase şi rasiale au provocat cele mai sângeroase masacre din istoria

Chișinău 2015
omenirii. Întipărirea atât de puternică a respectivelor identităţi trebuie explicată făcând din nou apel la
descifrarea unor mecanisme mentale specifice. Schemele mentale care îi permit individului să ia decizii
rapide şi de cele mai multe ori corecte pentru el şi pentru societate pot avea şi efecte perverse, extrem de
nocive, mai ales când sunt utilizate de artizanii manipulărilor în masă. În acest sens, folosirea stereotipurilor
menite să întărească solidaritatea grupului, pe de o parte, şi să dezumanizeze grupul advers pe de altă
parte, reprezintă esenţa acţiunilor de propagandă şi manipulare în masă.
Studiul acestor comportamente umane, recursul la psihologie, la psihosociologie, dar şi la alte
discipline oferă posibile răspunsuri privind modul în care oamenii ajung să-şi ucidă semenii în proporţii de
masă, ori să devină complici la asemenea orori chiar şi prin inacţiune. Starea de război, pe fondul căreia
încep masacrele în masă, elimină inhibiţiile preprogramate ale omului (“să nu ucizi”) şi măreşte coeziunea
grupului (etnocentrismul se amplifică). Frica de străini înnăscută, dispreţul faţă de out-group-urile
considerate inferioare accelerează procesul de pseudospeciaţie. Caricaturizarea inamicului exploatează
reacţia preprogramată de respingere a anormalului şi creează stereotipuri rezistente; duşmanul este
dezumanizat prin asocierea cu vietăţi dăunătoare ce trebuie exterminate. Primele crime sunt mai dificil de
comis, de aceea se face apel la pretexte (înscenări, “ţapi ispăşitori” etc.) pentru justificarea unei riposte dure
şi disproporţionat de mari faţă de prejudiciul despre care se clamează că ar fi fost produs de “duşman”.
Începe morişca uciderilor. Cu cât sunt mai multe, cu atât creşte ura colectivă faţă de duşman. Uciderile
continuă cât timp ţine starea de război sau de revoluţie. Dacă “duşmanii” iniţiali au fost eliminaţi, sunt
inventaţi alţii, pentru că încetarea stării de război sau de revoluţie face posibilă stabilitatea şi inhibiţiile
reapar; ceea ce înseamnă sfârşitul sistemului represiv. După revenirea la normalitate se află uriaşele
dimensiuni ale crimelor. Dacă regimul represiv a căzut ca urmare a unei intervenţii externe sau a unei
restauraţii, câţiva dintre capii acestuia sunt pedepsiţi exemplar. Dacă s-a prăbuşit în mod natural, nu urmează
pedepse. Vinovăţia majorităţii criminalilor rămaşi în viaţă (mulţi şi în funcţii) precum şi vinovăţia colectivă
pentru complicitate activă sau pasivă la crime se evaporă prin funcţionarea eficientă a credinţei într-o lume
dreaptă şi a învinovăţirii victimelor, sau a apelului la respectarea autorităţii şi a ordinelor. Atrocităţile sunt
uitate pentru diminuarea disonanţei cognitive şi marea masă a populaţiei, criminali şi complici laolaltă, îşi
recapătă liniştea sufletească; doar victimele, rudele acestora, sau minoritatea celor care au rezistat fostului
regim pot continua să ceară dreptate, dar sunt trataţi cu condescendenţă sau sunt marginalizaţi. Până ce într-o
altă parte a lumii începe un nou război sau o noua revoluţie.

Chișinău 2015
V. Cele mai frecvente stereotipuri legate de

1 Francezii, aroganţi şi revoluţionari?

Cunoscuţi peste tot în lume pentru romantismul şi şarmul lor, francezii sunt de fapt aroganţi şi
încrezuţi faţă de turişti, haotici şi uneori neînţeleşi, puşi pe harţă şi gălăgioşi.
Spirit revoluţionar, francezii iubesc enorm să iasă în stradă să protesteze. Se mobilizează imediat
când e vorba de greve şi în a doua secundă sunt la marş în jurul Turnului Eiffel. Nu trebuie scăpată
din vedere bucătăria franceză.

2 Anglia – ceai sau scotch?

Dimineaţa, după-amiaza şi probabil şi seara, dacă nu sunt ameţiţi, englezii nu uită cel mai
important ritual care dă sens existenţei lor, atunci când sună ceasul: ceaiul, sandvişul şi prăjiturile.
Desigur, mai sunt şi cei care adoră scotch-ul şi trabucul, mâncarea nesănătoasă şi glumele seci,
pronunţate articulat. Chiar dacă uneori se laudă mult, englezii sunt inteligenţi, gândesc profund,
dar toţi sunt anti-americani şi aşteaptă mereu ca "Dumnezeu să le păzeasca regina".

3 Americanii, fast-food şi patriotism

(All white Americans are obese, lazy, and dim-witted. Homer Simpson of the TV series The Simpsons is the
personification of this stereotype.)
Patrioţi şi asertivi, americanii pot fi şi prietenoşi dacă nu le îngrădeşti dreptul la fast-food şi petrol.
Negustori de război, cu spirit justiţiar, ei sunt dispuşi să facă dreptate şi în Atlantida, dacă ar fi
nevoie, şi să dezvolte aici o nouă "ţară a tuturor posibilităţilor". Americanii sunt în schimb
progresişti, practici şi inovatori – mai ales în tehnologie, ştiinţă, cinematografie -, drept pentru care
se consideră buricul pământului. Rămân totuşi inflexbili în gândire, încăpăţânaţi şi suspectează
toată lumea de terorism.

4 Musulmani, religioşi şi terorişti

Deşi musulmanii sunt poate cel mai religios popor, ei au reuşit să îl înspăimânte şi pe Allah, fiind
consideraţi cei mai periculoşi oameni în prezent. Percepuţi ca fiind în marea lor majoritate adepţi
ai terorismului, răzbunători şi extremişti, musulmanii sunt oameni foarte inteligenţi, modeşti, care
ţin la tradiţii şi îşi respectă cu stricteţe ceremoniile. Trebuie menţionat că musulmanii au cel mai
sănătos regim alimentar şi sunt vulnerabili la numeroase păcate (muzica este considerată un păcat).

Chișinău 2015
5 Italieni, vorbăreţi şi pasionali
Şoferi teribili, italienii sunt mai haotici decât francezii, dar la fel de pasionali, iubesc să mănânce şi
se laudă în toată lumea cu pizza şi spaghetele lor, mai ales că le place să vorbească.
Pentru că nimeni nu găteşte mai bine decât mama, bărbaţii italieni rămân până la vârsta de 35 de
ani "băieţii mamei", asta dacă nu fac parte din mafia lui Al Capone. Sunt leneşi, le place să
petreacă alături de fete frumoase, de preferinţă din altă ţară pentru că italiencele au mustaţă, şi
pentru că au şarmul lui Casanova, ei se pot face foarte uşor plăcuţi. Italienii consideră că ei sunt cei
în care nu trebuie să ai deloc încredere, iar germanii și spaniolii sunt de acord.

6 Africanii
Indiferent de unde vin, africanii păstrează stigmatul unui popor primitiv, impulsiv şi rasist. Chiar
dacă Africa este asociată cu sărăcia, africanii sunt unii dintre cei mai optimişti oameni. Le place să
cânte şi să danseze şi celebrează din plin sărbătorile tradiţionale pline de culoare.
Nici bărbaţii, nici femeile africane nu au probleme cu silueta, pentru că au o constituţie de invidiat.
În schimb, africanii sunt consideraţi materialişti, egoişti şi suspecţi.

7 Olandezii, îndrăgostiţi de caşcaval

Olanda este un popor de fermieri cu obrajii rumeni, care trăiesc printre morile de vânt şi grădini cu
lalele, poartă saboţi uzaţi şi stau pe grămezi de caşcaval. Olandezii sunt, iată, oameni pacifişti,
muncitori şi politicoşi, însă, deşi sunt plini de calităţi, riscă să fie plictisitori. Sunt cunoscuţi ca firi
doctrinare, dar pot fi totodată şi încăpăţânaţi. Americanii spun despre ei că sunt" fiinţe atât de
dependente de unt şi brânză grasă, cărora le mai place şi patinajul, încât toată lumea îi ştie drept
colegi alunecoşi".

8 Japonezii, dependenţi de muncă

Disciplinaţi şi organizaţi, japonezii sunt minţile luminate din spatele tehnologiei japoneze
surprinzătoare. Sunt atât de preocupaţi să arate cât sunt de ingenioşi şi competitivi, încât au devenit
dependenţi de muncă. "Karoshi", moartea subită produsă de munca în exces, este sindromul
modern cu care se confruntă Japonia, care provoca peste 10.000 de decese în urmă cu 10 ani.
Şi totuşi, japonezii au găsit antidotul la această afecţiune. Când nu lucrează, ei îşi concentrează
atenţia în industria pornografică, sexul fiind o modalitate de a-şi canaliza energiile negative. De
aceea, se spune despre japonezi că au reputaţia originalităţii erotice în lume.

Chișinău 2015
9 Germanii şi calitatea nemţească
Când vine vorba de maşini, germanii nu glumesc, şi asta pentru că nici nu au simţul umorului, dar
şi pentru că se mândresc cu o cultură de excepţie a ceea ce se numeşte calitatea nemţească.
Renumiţi şi pentru berea germană, nemţii sunt exigenţi şi conştiincioşi, aşa că nu îmbină condusul
cu băutul, deşi ar consuma bere toată ziua, între cele aproximativ cinci gustări uriaşe pe care le au
într-o zi. La fel de patrioţi ca americanii, germanii aspiră în secret să cucerească Europa, chiar
dacă o fac prin intermediul UE, iubesc "Fatherland" şi urmează orbeşte norme şi ideologii stricte.
Femeile se remarcă prin frumuseţea lor teutonică – părul blond şi ochii albaştri -, dar bărbaţii îşi
iubesc tot mai mult ţara.

10 Grecii şi vorba lungă

Chiar dacă tind să se pară deseori leneşi, grecii sunt extrem de guralivi şi se angajează mereu în
discuţiile aprinse, precum şi în corupţie. Conştienţi de cultura lor impresionantă, grecii se laudă cu
abilităţile lor oratorice, de aceea tind să piardă noţiunea timpului când vorbesc. Sunt dezorganizaţi,
sunt dramatici şi îşi folosesc emoţiile ca să impresioneze. De altfel, grecii sunt oameni frumoşi,
femeile, fermecătoare, iar bărbaţii, adepţi ai homosexualităţii, practicată încă de pe vremea Greciei
Antice.

11 Toți evreii sunt lacomi, iar femeile evreice sunt rigide

Un stereotip mental cu puternice tradiţii în cultura europeană care a supravieţuit şi azi este cel al
evreului negustor, deşi s-a demonstrat faptul că unele confrerii italiene, precum cele ale caorsinilor
şi longobarzilor, au jucat în Evul Mediu un rol cu mult mai important decât cămătarii evrei.

12 Caucazienii sunt bandiți

Astfel, în prezent, în Rusia majoritatea caucazienilor, în urma confruntărilor interetnice, îndeosebi
a celor din Cecenia, sunt asociaţi cu banditismul, terorismul, mafia, prostituţia etc.

13 Romii fac mulți copii

Nu sunt adevărate spusele că romii fac mulți copii pentru a-i trimite la cerșit: potrivit unei cercetări
recente (Agenția Împreună, 2012), dacă în 1992 o femeie de etnie romă năștea în medie 2,3 copii,
acum media este de 1,7. În plus 40 la sută dintre femeile rome și 50 la sută dintre bărbații romi
lucrează legal în România.

Chișinău 2015
14 Toți moldovenii sunt bețivi
Majoritatea imaginilor video/foto despre Moldova prezintă sate părăsite, case de lut, oameni
obosiți și familii sărace, oameni care produc și consumă foarte mult alcool, în special
vin. Materialele, de obicei, nu conțin informații despre orașe, nivelul de trai în urbe și afacerile
moldovenilor.

15 Europenii sunt homosexuali și orice homosexual / lesbiana va incerca sa se culce cu tine.

Homosexualitatea este văzută ca o modă sau fel de a fi al cetățenilor din Uniunea Europeană
”pentru că homosexualii sunt rafinati iubitori de arta si frumos.” Frica și stereotipizarea despre ei
se manifestă ca fiind o insultă pentru valorile naționale, etnice.

16 Brazilienii sunt explozivi şi preferă să-ţi impună punctul lor de vedere

Din partea latin-americanilor foarte emotivi poţi să te aştepţi la orice: de la hohote de râs în toiul
orelor de curs până la hohote de plâns în timpul recreaţilor din cauza unui nou eşec în relaţii.

17 Un rus – un tovarăş. Doi ruşi – o celulă. Trei ruşi – un partid.

18 Un neamţ – un soldat. Doi nemţi – o armată. Trei nemţi – un război mondial.
19 Un englez – un gentleman. Doi englezi – un club. Trei englezi – un imperiu cu Regina.
20 Un francez – un bonhomme. Doi francezi – doi îndrăgostiţi. Trei francezi -o familie şi prietenul
familiei.
21 Un italian – un tenor. Doi italieni – o ceartă. Trei italieni -Mafia.
22 Un spaniol – un toreador. Doi spanioli – doi conchistadori. Trei spanioli – Inchiziţia.
23 Un evreu – un Einstein. Doi evrei – o bombă. Trei evrei – poporul “ales”
24 Un elveţian – un bancher. Doi elveţieni – o gardă. Trei elveţieni – un neamţ, un francez şi un
italian.
25 Un arab – un drept-credincios. Doi arabi – o moschee. Trei arabi – Jihad.
26 Un chinez – un filozof. Doi chinezi – un zid. Trei chinezi – a, nu, şi aşa sunt prea mulţi!
27 Un american – un cowboy. Doi americani – un business. Trei americani – un Pentagon.
28 Un român – un “poet”. Doi români – un caz de corupţie. Trei români – Eterna şi fascinanta
Românie.

Chișinău 2015
VI. Concluzii
Așadar, cum pot fi controlate sau prevenite
stereotipurile care duc la instalarea prejudecății? În
primul rând este important să observăm că tinerii
(Von Hippel, Silver & Lynch, 2000) pot suprima cu
succes, pe termen scurt stereotipurile, dacă sunt
motivaţi şi dacă au resursele cognitive necesare
(Wenger, 1997). În al doilea rând, activarea
impresiilor pozitive cu privire la indivizi specifici
dintr-un grup stereotipizat are efecte benefice.
Cercetările sugerează că oamenii pot învăţa să
dezautomatizeze activarea stereotipului prin același proces prin care se dezvață toate celelalte obiceiuri
rele: consec-vență şi exerciţiu (Galinsky & Gordon, 2000). Pentru reducerea stereotipuri-lor sunt necesari
următorii patru factori:
1 Cantitatea de informaţii personale de care dispunem cu privire la o persoană și atenuarea bias-ului de
favoritism al grupului intern prin individuație (individualization). Odată aceste informaţii disponibile,
stereotipurile şi prejudecățile îşi pierd relevanţ a şi impactul. Favoritismul față de grupul intern se
estompează când membrii grupului extern se redefinesc ca indivizi cu trăsături și opinii individuale,
prin procesul denumit individuație (Wilder, 1986).
2 Abilitateade a ne concentra asupra unui membru individual al unui grup stereotipizat. Stereotipurile
activate sunt greu de controlat și probabil vor prejudicia impresiile observatorului, în mod special
dacă acesta este ocupat, presat de timp sau nu este dispus să analizeze cu atenţie atributele unice ale
unui individ (Gilbert & Hixon, 1991). Deasemenea, oamenii sunt mai predispuşi la prejudecăți după
ce consumă alcool (Von Hippel, Sekaquaptewa & Vargas, 1995) sau intervine o emoție puternică
(pozitivă sau negativă) (Lambert et al., 1997). Persoanele obosite, în stare de ebrietate, grăbite,
distrase sau preocupate nu au energia congnitivă necesară pentru a-și forma impresii corecte cu
privire la ceilalți, astfel recurg rapid la metode empirice naive.
3 Motivaţia de a ne forma o impresie corectă despre cineva. Dacă dorim, de cele mai multe ori reuşim
să ne formăm o părere adecvată despre cei din jur (Fiske, 2000).
4 Pentru a reduce stigmatizarea și formarea stereotipurilor admite că ţi-ai format păreri eronate despre
alţii și confruntă stereotipiile pe care le- ai învăţat, adună informaţii pentru a dezminţi fiecare gând
prejudicios și măreşte gradul de contact cu cei care aparţin grupului către care ai acumulat stereotipii
și află ce părere au alte grupuri faţă de grupul tău de identitate

Chișinău 2015
BIBLIOGRAFIE

1 Billig, Michael [1984] (2010) Rasism, prejudecăți și discriminare. În S. Moscovici (coord.)

Psihologie socială (pp. 521-547). București: Editura Ideea Europeană.
2 Bourhis, Richard Y., Gagnon, André și Moïse [1994] (1997) Discriminare și relații intergrupuri. În
R. Y. Bourhis și J.-Ph. Leyens (coord.) Stereotipuri, discriminare și relații intergrupuri (pp. 97-
108; 114-123). Iași: Editura Polirom.
3 Chelcea, Septimiu și Abraham, Dorel (2009) Opinia publică despre discriminarea socială. O
analiză secundară a Barometrului special 296 (iunie 2008). Sociologie Românească, 7, 1, p. 10-24.
4 Wosińska, Wilhelmina [2004](2005) Psihologia vieţii sociale (pp. 299-316). Bucureşti: Editura
Renaissance.
5 http://www.academia.edu/7382949/Psihologie_Sociala._O_abordare_contextuala_a_individului_c
a_actor_social
6 John F. Dovidio, The sage handbook of prejudice, stereotyping and discrimination, Londra, p. 8)
7 https://septimiuchelcea.wordpress.com/psihologie-sociala/

Chișinău 2015