Instantaneitate și simultaneitate în contextul capitalismului de rețea / Studiu de caz:

Modul princare petițiile online defines ccetățenia digitală și modelează înțelesurile

participării civice

Participarea activă a oamenilor la viața politică reprezintă o condiție esențială pentru

armonia statului și pentru consolidarea unei democrații fertile. În acest sens, analizarea
diversele forme de participarea politică, de comportament civic oferă șansa obținerii și
studierii percepțiilor oamenilor cu privire la inițiativele cetățenești, prin care se urmăresc
diferite obiective, de pildă îmbunătățirea comunicării între conducere/autorități și popor.

În traiectoria celor consemnate mai sus, se înscrie și cercetarea lui Scott Wright
(2015) „Succes and online political participation: The case Of Downing Street E-petition”, un
studiu ce urmărește percepțiile participanților și creatorilor de petiții online asupra impactului
pe care inițiativa lor o au asupra nivelului macro-politic, traduse în percepții sau atitudini
asupra nivelului de succes pe care l-au obținut. Altfel spus, s-a urmărit percepția asupra
succesului pe care îl poate genera o astfel de petiție și formele în care ideea succesului este
înțeleasă.

Cercetătorul ne plasează din primele rânduri coordonatele studiului citat: petiția

electronică este tratată ca o formă de democrație electronică, iar mirarea sau nedumerirea
demersului științific pornește de la faptul că aceste petiții online nu au un impact clar și
sistematic asupra politicii, dar oamenii se străduiesc și se mobilizează, totuși, în alcătuirea și
semnarea lor (Scott Wright 2015). Metodologia cercetării este formată dintr-o combinație a
interviurilor semi-strucurate realizate în diferite medii și a sondajelor calitative, această
abordare oferind prilejul unei studieri în profunzime, universul cercetării fiind format din
diferite categorii, precum persoanele implicate direct în alcătuirea petițiilor online sau
directori de campanii sau politici.

Concluziile cercetării au înfățișat faptul că percepțiile asupra succesului sunt

diversificate și că inițiatorii deferitelor petiții ajung la concluzia că guvernul nu acordă
credit/atenție intereselor reale ale cetățenilor, „că nu știe să asculte și să vorbească în mod
eficient” (Scott Wright, 2015, pag. 13). Dar percepția asupra rolurilor pozitive al petiției
online sunt concretizate în moduri care nu fac trimitere în mod expres la „a schimba politica”,
ci sunt formulate sub aspecte nuanțate, precum: „publicitate crescută, credibilitate sporită,
creșterea apartenței, crearea unui sentiment de solidaritate locală, guvernul a oferit soluții sau
alternative, oamenii au conștientizat că pot face diferența, o declarație puternică despre modul
în care oamenii s-au simțit, s-a atins numărul semnăturilor” (Scott Wright, 2015, pag. 8).
Astfel, succesul unei petiții online nu este înțeles eminamente sub forma schimbării politice,
ci percepția asupra impactului pozitiv este sedimentat în forme nuanțate. În acest sens, petiția
electronică oferă șansa oamenilor de a dezvolta un comportament civic, iar una dintre
concluziile transmise prin cercetarea consemnată mai sus este un îndemn pentru autorități de
a fi mai vigilenți și mai implicați în răspunsurile către aceste forme de comunicare inițiate de
cetățeni.

Din punctul meu de vedere, petiția online, pe lângă implicațiile juridice pe care le
deține, are capacitatea de a acutiza o anumită problemă, de a o face cunsocută unei populații
răspândite, dar și de a instala o formă de solidaritate în vederea subiectului în cauză. În ceea
ce privește succesul unei petiții, după cum este prezentat și în cercetarea lui Scott Wright,
acesta trebuie analizat într-o formă largă, sub toate implicațiile, influențele, presiunile și
efectele pe care le-a creat la nivelul politicilor guvernamentale, la nivelul organizațiilor,
companiilor sau a relațiilor inter-umane. La fel de importante sunt și procesele de utilizare ale
acestui mod de comunicare, de susținere a unei cauze/scop/obiectiv în vederea stabilirii
implicațiilor la nivelul cetățenie digitale care „poate fi definită ca normele de comportament
în ceea privește utilizarea tehnologiei” (Mike, Gerald, W. Ross, 2004, pag 7).

În același timp, contradicția pe care o semnalează și Scott Wright în deschiderea

studiului cu privire la atitudinea pesimistă a oamenilor în raport cu eficacitatea petițiilor și,
totuși, implicarea vizibilă a acestora în alcătuirea și semnarea lor reprezintă o formă largă de
comportament civic, o dorință a oamenilor de a se simți activi în viața politică, în care să aibă
satisfacția implicării politice. Dar, așa cum am menționat mai sus, aceste elemente trebuie
conectate la nivelul mai larg în ceea ce se înțelege prin „succesul petițiilor” și nu strict în
schimbarea politicii. Cu toate acestea, după cum menționează unul dintre intervievații
studiului, este posibil ca această formă de implicare politică să fie considerată a fi suficientă,
să fie tratată ca o modalitate „completă” de activitate și soluționare a problemei și să nu mai
fie aprofundată situația pentru o modificare clară, pozitivă și practică. Cu alte cuvinte, ideea
subliniată de unii respondenți ai cercetării, conform căreia astfel de petiții pot reprezenta și o
formă de abuz, o modalitate a grupurilor organizate de a direcționa atenția publică spre o cale
precisă, poate căpăta substanță într-o analiză aprofundată a acestui aspect.
Bibliografie:

1. Scott Wright, 2015, Succes and online political participation: The case Of
Downing Street E-petition în Information, Communication & Society;
2. Mike, Gerald, W. Ross, 2004, Digital citizenship, Learning & Leading with
Technology Volume 32 Number 1, disponibil online la
https://files.eric.ed.gov/fulltext/EJ695788.pdf (accesat în 30.03.2020).