Conf. univ. dr.

Jana MAFTEI
5. FUNCŢIILE
MISIUNILOR
DIPLOMATICE
Conf.univ.dr. Jana MAFTEI
5.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE
5.2. FUNCŢIA DE REPREZENTARE
5.3. FUNCŢIA DE NEGOCIERE
5.4. FUNCŢIA DE OBSERVARE ŞI
INFORMARE
5.5. FUNCŢIA DE REALIZARE A
COOPERĂRII INTERNAŢIONALE
5.6. FUNCŢIA DE PROTEJARE A
INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ŞI
A CETĂŢENILOR ACESTUIA
Reglementare
Art.3 alin.1 Convenţia de la Viena, din anul 1961:
• a reprezenta statul acreditant în statul acreditar;
• a ocroti în statul acreditar a intereselor statului acreditant şi ale
cetăţenilor săi, în limitele admise de dreptul internaţional;
• a duce tratative cu guvernul statului acreditar;
• a informa prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia
evenimentelor din statul acreditar şi de a raporta cu privire la acestea
statului acreditant;
• promovare a relaţiilor de prietenie şi de dezvoltare a relaţiilor
economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul
acreditar.
Art.3 alin. 2:
• nici o dispoziţie a Convenţiei nu poate fi interpretată ca interzicând
misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor consulare.
Enumerarea funcţiilor misiunii diplomatice făcută în cuprinsul art.3 nu
este una exhaustivă.
Consimţământul pe care un stat îl dă pentru înfiinţarea misiunii
diplomatice presupune permisiunea de a îndeplini cel puţin funcţiile
enumerate de Convenţie.
FUNCŢIA DE REPREZENTARE
• Funcţia de a reprezenta statul acreditant în
statul acreditar este cea mai veche funcţie a
misiunilor diplomatice, şeful misiunii fiind cel
care reprezintă statul său în plenitudinea relaţiilor
sale diplomatice, prin modalităţi foarte variate de
participare la viaţa publică a statului acreditar.
• Formele prin care se realizează funcţia de
reprezentare sunt multiple:
- participarea la viaţa publică a statului acreditar;
- negocierea în numele statului acreditant;
- promovarea politicii statului acreditant etc.
FUNCŢIA DE NEGOCIERE
• Funcţia de a duce tratative cu guvernul statului acreditar,
denumită şi funcţia de negociere, reprezintă aspectul esenţial al
activităţii misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului
acreditant în rezolvarea diferendelor dintre state.
Negocierea =mijloc diplomatic de soluţionare a diferendelor.
- Negocieri oficioase =contacte de cunoaştere a intenţiilor
părţilor, fără a le angaja) sau
- Negocieri oficiale = început de angajare)
- directe (între şeful misiunii şi şeful statului)
- indirecte (între şeful misiunii şi ministerul afacerilor externe
ori alte autorităţi ale statului acreditar).
Potrivit dreptului tratatelor, şeful misiunii diplomatice poate
negocia şi autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să
prezinte deplinele puteri.
FUNCŢIA DE OBSERVARE ŞI
INFORMARE
• Funcţia de informare prin toate mijloacele licite,
despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul
acreditar şi de a raporta cu privire la acestea statului
acreditant presupune urmărirea şi studierea aspectelor
vieţii politice, sociale, culturale etc. din statul acreditar,
efectele evenimentelor internaţionale în acest stat, precum
şi derularea relaţiilor dintre cele două state.
• Funcţia de informare nu se realizează numai într-un
singur sens, înspre statul acreditant, ci şi înspre statul
acreditar, pentru o cât mai bună cunoaştere de către acesta
a realităţilor din statul reprezentat.
FUNCŢIA DE REALIZARE A
COOPERĂRII INTERNAŢIONALE
• Funcţia de promovare a relaţiilor de prietenie şi
de dezvoltare a relaţiilor economice, culturale şi
ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar,
denumită şi funcţia de cooperare, poate fi definită
ca scop al întregii activităţi a misiunii
diplomatice.
• Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva,
promova, extinde şi diversifica relaţiile dintre
statul acreditant şi statul acreditar, pe diferite
planuri: politic, economic, cultural, juridic etc.
FUNCŢIA DE PROTEJARE A INTERESELOR
STATULUI ACREDITANT ŞI A CETĂŢENILOR
ACESTUIA
• o funcţie tradiţională a misiunilor diplomatice, realizată prin
cereri de informare şi asistenţă, prin proteste şi prin invocarea
răspunderii internaţionale ori chiar prin îndeplinirea unor
funcţii consulare.
= protecţia diplomatică = dreptul statului acreditant de a proteja
proprii cetăţeni şi dreptul acestora, când se află în străinătate,
de a cere protecţie, dar în limitele impuse de dreptul
internaţional, adică fără ca aceste acte să constituie
ameninţări la adresa statului acreditar şi fără folosirea forţei
sau a amestecului în treburile interne.
• statul are dreptul de a apăra interesele cetăţenilor săi aflaţi pe
teritoriul altor state, prin mijloace diplomatice şi juridice
adecvate raporturilor internaţionale.