Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Schimbatoare de Caldura
Schimbatoare de Caldura
Facultatea de Instalaţii
I. Introducere
Schimbătoarele de căldură reprezintă aparate care au drept scop transferul de căldură de
la un fluid la altul în procese de încălzire, răcire, fierbere, condensare sau în alte procese termice
în care sunt prezente două sau mai multe fluide cu temperaturi diferite.
Din punct de vedere funcţional, numărul lor este foarte mare (ex.: preîncălzitoare de apă
sau aer, răcitoare de ulei, distilatoare, vaporizatoare, condensatoare, radiatoare, etc.) însă
principiul de funcţionare este acelaşi şi anume transferul de căldură de la un fluid la altul prin
intermediul unui perete despărţitor.
Există şi schimbătoare de căldură fără perete despărţitor între fluide, ca de exemplu
turnurile de răcire, camerele de pulverizare etc., dar calculul este mai complicat deşi principiul
de lucru este acelaşi.
Schematizat, un schimbător de căldură constă din două compartimente separate de un
perete, prin fiecare circulând câte un fluid. Prin peretele despărţitor are loc transferul căldurii de
la fluidul cald la cel rece. În timpul circulaţiei fluidelor prin cele două compartimente,
temperatura lor variază, unul încălzindu-se celălalt răcindu-se. Temperaturile la intrarea în
schimbătorul de căldură se notează cu indice prim iar cele la ieşire cu indice secund.
t2', W2
placa tubulara manta capac
t1"
t1'
W1
tevi
sicane
t2"
Fig. 1.1
O soluţie constructivă deosebită este prezentată în fig. 1.2, unde prin montarea ţevilor de
aducţiune în interiorul altor ţevi închise la capăt se dublează suprafaţa de schimb de căldură, fără
ca gabaritul aparatului să crească prea mult.
t2', W2 t1"
placa placa
manta tubulara II tubulara I capac
t2" t1', W1
Fig. 1.2
t1" t1'
t1"
t1' t2"
umplutura
c)
t1'
t1"
t2'
t1'
t2" t2"
Fig. 2.1
3.După felul proceselor pe care le suportă agenţii termici avem aparate fără
schimbarea stării de agregare, dar şi aparate la cere unul din agenţi îşi schimbă starea de
agregare la trecerea prin schimbător (se vaporizează sau condensează).
4.După felul suprafeţei de schimb de căldură avem schimbătoare cu ţevi (tubulare), cu
plăci sau cu lamele (fig. 4.1), cu serpentine (adică ţevi sau plăci spirale ca în fig. 4.2), sau cu
suprafeţe extinse (cu nervuri, cu proeminenţe aciculare, cu promotori de turbulenţă, etc. – fig.
4.3)
Fig. 4.1
în care:
Q1=G1 c p1 ( t1 '−t 1 right )=G rSub { size 8{1} } left (i rSub { size 8{1} } ' - i rSub { size 8{1} } )=W 1 ¿¿
(1.3)
Q2=G2 c p2( t 2 - t rSub { size 8{2} } ' right )=G rSub { size 8{2} } left (i rSub { size 8{2} } −i2 ' )=W 2 ¿¿
(1.4)
δt1=t1 '−t 1 `;~δt rSub { size 8{2} } =t rSub { size 8{2} } −t 2' (1.6)
În fig. 2.1 se prezintă principalele mărimi care apar în calculul termic al schimbătoarelor
de căldură de suprafaţă.
t"2
i"
2
.
Q
G1 c p1 S(L)
G2 t'2
c p2 i'2
Fig. 2.1
În relaţiile 1.1 1.6 şi în fig. 1.11 s-au folosit următoarele notaţii:
Q1 Q2 - fluxul de căldură cedat de agentul cald, respectiv primit de agentul rece, în W
Qp – pierderile de căldură ale aparatului în mediul ambiant, în W
r – coeficientul de reţinere a căldurii în aparat
Q – sarcina termică a aparatului de schimb de căldură, în W. De obicei Q = Q2
S – suprafaţa de schimb de căldură, în m2
L – lungimea totală a ţevilor schimbătoare de căldură (la aparatele tubulare), în m
k s,kl – coeficientul global de schimb de căldură a aparatului cu depuneri pe suprafaţa de
transfer de căldură, raportat la suprafaţa de încălzire, în W/(m 2K), respectiv la lungimea ţevilor la
aparatele tubulare, în W/(mK), ambii presupuşi constanţi de-a lungul aparatului.
tmed – diferenţa medie de temperatură a agenţilor termici, în °C (sau K), tmed = t1 – t2
t 1, t2 – temperatura medie în aparat a agentului cald, respectiv a agentului rece, în °C (sau
K)
G1, G2 – debitul masic de agent cald, respectiv de agent rece, în kg/s
c p1, cp2 – căldura specifică la presiune constantă a agentului cald, respectiv rece, în
J/(kgK)
W1, W2 – capacitatea termică a agentului cald, respectiv rece, în W/K
t1’, t1” – temperatura agentului cald la intrarea, respectiv ieşirea din aparat, , în °C (sau K)
t2’, t2” – temperatura agentului rece la intrarea, respectiv ieşirea din aparat, , în °C (sau K)
i1’, i1” – entalpia specifică a agentului cald la intrarea, respectiv ieşirea din aparat, , în J/kg
i2’, i2” – entalpia specifică a agentului rece la intrarea, respectiv ieşirea din aparat, , în J/kg
t1, t2 – variaţia de temperatură în aparat a agentului cald, respectiv a agentului rece, în °C
(sau K)
În notaţii s-au utilizat următorii indici inferiori şi superiori:
1 - pentru fluidul cald
2 – pentru fluidul rece
‘ – pentru intrarea în aparat
“ – pentru ieşirea din aparat
La aparatele cu suprafaţa de încălzire plană, coeficientul global de schimb de căldură se
determină cu relaţia:
1 1 δ 1 1
= + + +R sd 1 +R sd 2= + R sd=R s
ks α 1 λ α2 k s0 (1.7)
în care:
1 1 δ 1
= + + ; R sd =R sd 1 +R sd 2
ks 0 α 1 λ α 2 (1.8)
1 1 1 d 1 R R 1 R R
= + ln e + + sdi + sde = + sdi + sde =R l
k l πd i α i 2 πλ d i πd e α e πd i πd e k l 0 πdi πd e (1.9)
unde desigur:
1 1 1 d 1
= + ln e +
k l0 πd i α i 2 πλ di πd e α e (1.10)
1 d d d 1 d R
= e + e ln e + ; R sd = e sdi + Rsde
k s 0 d i αi 2 λ d i αe di (1.12)
Funcţiile de forma 1.15 au fost stabilite analitic sau experimental pentru diferite scheme
de curgere şi apoi reprezentate grafic , diagramele fiind disponibile în literatura de specialitate
pentru o gamă largă de tipuri de schimbătoare. Studiind aceste funcţii, putem face următoarele
consideraţii:
- pentru temperaturi date ale agenţilor termici, deci pentru valori fixate ale parametrilor
P şi R, eficienţa schemei de curgere scade în următoarea ordine: contracurent, la care
coeficientul F = 1, curent mixt, curent încrucişat, echicurent.
- Pentru toate schimbătoarele de căldură cu schimbarea stării de agregare se poate
considera F = 1, deci tmed este de fapt cea calculată pentru contracurent.
Metoda factorului de corecţie F este utilă în calculul de proiectare, dar este dificil de
aplicat în calculele de verificare sau de analiză a performanţelor unui schimbător a cărui
suprafaţă de schimb de căldură este dată, adică se cunoaşte, iar necunoscutele sunt temperaturile
de intrare sau cele de ieşire. Metoda factorului de corecţie F va duce în aceste cazuri la calcule
iterative.
Mai trebuie să menţionăm că la deducerea relaţiilor de calcul pentru diferenţa medie
logaritmică de temperatură şi la stabilirea metodei factorului de corecţie, am considerat ca
ipoteză simplificatoare faptul că ks este constant pe întregul aparat. În realitate acest lucru nu este
adevărat, deoarece odată cu variaţia temperaturilor agenţilor termici se modifică şi proprietăţile
fizice ale acestora şi ca atare mărimile 1, 2 şi . Variaţia lui ks este afectată în special de
modificarea cu temperatura a vâscozităţii fluidelor.
Pentru utilizarea relaţiei 1.2 este totuşi necesară stabilirea unui coeficient k s constant,
adică o mărime medie a acestuia pentru intregul aparat. Acest lucru se obţine determinând
valoarea lui ks corespunzătoare unor temperaturi medii ale agentului cald t1 şi agentului rece t2, la
care se evaluează proprietăţile fizice ale acestora. Pentru toate aparatele, idiferent de schema de
curgere, temperaturile medii t1 şi t2 se pot stabili cu următoarele relaţii aproximative:
- Dacă t1 < t2, adică răcirea agentului cald este mai mică decât încălzirea agentului
rece:
t1=t'1+t rSub{size8{1} } over {2} ~trSub{size8{2} =trSub{size8{1} -ΔtrSub{size8{ital med} }{¿ ¿ (1.17)
- Dacă t2 < t1, adică răcirea agentului cald este mai mare decât încălzirea agentului
rece:
t2=t'2+t rSub{size8{2} } over {2} ~trSub{size8{1} =trSub{size8{2} +ΔtrSub{size8{ital med} }{¿ ¿ (1.18)
Sarcina termică reală a aparatului se calculează cu ajutorul eficienţei termice din rel.
1.19:
Q=ε Qmax=ε W min (t ' 1−t '2)=W 1 ( t'1−t rSub { size 8{1} } right )=W rSub { size 8{2} } left (t 2−t'2 )
(1.21)
care reprezintă relaţia de bază pentru această metodă. Sarcina termică Q este determinată în
funcţie de diferenţa temperaturilor fluidelor la intrarea în aparat şi este o relaţie care înlocuieşte
relaţia 1.14 de la metoda anterioară a coeficientului de corecţie F, unde erau necesare şi
temperaturile de ieşire ale fluidelor.
În continuare, pentru fiecare tip de aparat (contracurent, echicurent, curent încrucişat sau
mixt) se poate deduce câte o relaţie care exprimă eficienţa termică a aparatului respectiv în
funcţie de mărimile NTCmax şi (Wmin/Wmax).
Pentru aparatul în contracurent: se admite că fluidul rece are capacitatea termică
minimă, adică W2 = Wmin. Pe baza relaţiei 1.4 se poate scrie:
Q=W2(t rSub { size 8{2} } - t' rSub { size 8{2} } right )=k rSub { size 8{s} } S { { left (t1−t'2)−(t'1−t rSub { size 8{2} } right )} over {ln { { left (t1−t'2)
¿ (1.22)
iar în final obţinem expresia de calcul pentru eficienţa termică a aparatului în contracurent:
W min
ε=
1−exp −NTC max 1−
[ ( W max )]
W min W
1−
W max
⋅exp −NTC max 1− min
W max [ ( )] (1.29)
Relaţia 1.29 a fost stabilită în ipoteza că fluidul rece are capacitatea W min, dar se poate
arăta că şi dacă pornim de la premisa că fluidul cald are capacitatea Wmin vom ajunge la exact
aceeaşi relaţie.
Pentru schema de curgere in echicurent printr-un raţionament similar se ajunge la
relaţia:
W min
ε=
[
1−exp −NTC max 1+
( W max )]
W min
1+
W max (1.31)
Pentru schema de curgere în curent încrucişat cu ambele fluide neamestecate vom ajunge
la expresia:
W min
ε =1−exp
[ (
exp −NTC max
W min
W max
W max
n
n −1
)
] (1.32)
in care am notat:
−0 . 22
n=NTC max
(1.33)
În relaţiile 1.29 1.32 am utilizat mărimea NTC, adică numărul de unităţi de transfer de
căldură care se defineşte pentru un fluid prin relaţia:
ksS
NTC= =¿ ¿ ¿ ¿
W
(1.34)
în care t = t’ – t”reprezintă variaţia de temperatură a fluidului în aparat, iar tmed, diferenţa
medie de temperatură.
Mărimea NTC este un parametru care caracterizează posibilităţile de transfer de căldură
ale aparatului. Semnificaţia lui fizică este aceea de “ lungime termică”, prin asociaţie cu
lungimea canalului parcurs de fluid în aparat. De regulă, performanţele unui aparat cresc odată
cu creşterea acestui parametru, NTC.
Expresiile din relaţiile 1.29 1.32 pot fi reprezentate grafic pentru calcule expeditive. Iar
diagramele se găsesc in literatura de specialitate.
Legat de utilizarea metodei - NTC se pot face următoarele observaţii:
- eficienţa termică variază asimptotic în funcţie de NTC pentru un raport dat
(Wmin/Wmax). La limită, indiferent de schema de curgere, 1 dacă NTCmax şi
(Wmin/Wmax) 0
- pentru o valoare dată a lui NTCmax , eficienţa creşte cu scăderea raportului (Wmin/Wmax)
- cazul limită (Wmin/Wmax) = 0 corespunde în practică aparatelor condensatoare sau
vaporizatoare, la care, temperatura proceselor rămânând constantă, prin definiţie c p =
. La răcitoarele gaze – apă în general (W apă >>Wgaze), iar pentru cazul limită
(Wmin/Wmax) = 0, toate schemele au aceeaşi eficienţă termică, şi anume:
ε =1−exp (−NTC max )
(1.35)
- pentru toate schemele de curgere eficienţa termică minimă se obţine în cazul limită
(Wmin/Wmax) = 1. În acest caz aparatul în contracurent are eficienţa maximă dintre
toate schemele de curgere, iar cel în echicurent cea minimă, ele având expresiile din
formulele următoare:
NTC max
ε= pt . cc .
1+ NTC max (1.36)
Această metodă are faţă de primele două ( F, respectiv - NTC) avantajul că poate fi
folosită atât la calcule de dimensionare, cât şi în cele de verificare sau de stabilire a indicilor de
funcţionare a aparatelor schimbătoare de căldură. Această metodă combină parametri P, R şi
NTC introduşi la prezentarea metodelor precedente şi introduce suplimentar mărimea
adimensională .
Mărimea reprezintă raportul dintre diferenţa medie de temperatură din aparat tmed şi
diferenţa temperaturilor de intrare ale agenţilor termici t’1 şi t’2, adică:
Δt
θ= med
t ' 1−t ' 2 (1.38)
Cu ajutorul parametrilor de mai sus se exprimă grafic sau analitic pentru orice schemă de
curgere relaţii de forma:
Δt med 1
θ=
t ' 1−t '2 (
=f P , R ,
NTC 2
, schema de curgere
) (1.39)
Relaţia 1.39 se poate transpune, pentru fiecare schemă de curgere în parte, pe un grafic.
Pentru un aparat dat, regimurile de funcţionare sunt date de dreptele (W 2/ksS) care trec prin
origine. Din diagramă se poate scoate tmed, dacă se cunosc celelate mărimi în grupe de câte două
: R şi P, R şi NTC 2 sau P şi NTC2. Putem utiliza diagrama şi pornind de la tmed cunoscut şi cu
ajutorul lui R sau P să-l determinăm pe NTC2. De aceea
această diagramă se poate utiliza şi la dimensionare şi la
verificare.
Fig.
1.5 Tevi cu nervuri interoare
In figura 1.6 sunt prezentate doua tevi cu suprafata neregulata
montate una in alta. Asemenea tevi se pot utiliza eficient in constructia
condensatoarelor si a vaporizatoarelor, sunt foarte moderne si se produc in Japonia, SUA,
Germania sau Franta. Suprafetele tevilor prezinta diferite tipuri de cavitati,
proeminente piramidale sau asperitati, realizate prin diverse procedee
tehnologice noi. Suprafetele neregulate ale acestor tevi pot intensifica
transferul termic in cazul schimbarii starii de agregare, pentru ca
favorizeaza amorsarea fierberii, respectiv a condensarii. Din acest motiv
aceste tevi mai sunt numite si tevi de nucleatie.
Fig. 1.6 Tevi cu suprafete
neregulate
4.Capacele
Capacele au rolul de a realiza circulatia agentului din interiorul tevilor. Sicanele montate
pe capace asigura numarul de drumuri prin interiorul tevilor, astfel incat sa se realizeze vitezele
de curgere dorite. Tot pe capace sunt montate racordurile de intrare/iesire pentru agentul care
curge prin tevi. De obicei numarul de treceri este par, pentru ca racordurile sa fie montate pe un
singur capac. La aparatele de dimensiuni mari, capacele sunt demontabile pentru a permite
curatarea interioara a tevilor, iar fixarea capacelor se realizeaza prin suruburi pe flansele
prevazute in acest scop la exteriorul placilor tubulare. Capacele se realizeaza prin turnare, cel
mai adesea din fonta.
Domeniul temperaturilor de lucru pentru aceste aparate poate sa varieze intre 50…+190 °C.
Presiunile nominale maxime de lucru pot sa ajunga pana la 16…20 bar, iar diferenta
maxima dintre presiunile circuitelor poate sa ajunga pana la 9…12 bar si in mod exceptional la
20 bar.
2.Schimbatoarele cu placi sudate au placile asamblate nedemontabil prin sudare.
Din aceasta categorie fac parte:
a) placile dulapurilor de congelare, realizate din profile de aluminiu sudate, pentru a forma
platanele pe care se pastreaza produse si canalele de curgere pentru agentul frigorific care
vaporizeaza;
b)schimbatoarele de caldura realizate din placi ambutisate si sudate ca in figura 1.3, pentru a se
asigura rezistenta mecanica si curgerea agentilor, de regula in contracurent.
Presiunile nominale maxime pot sa ajunga pana la 30…40 bar, iar domeniul de temperaturi
intre care pot sa lucreze este de –
200…+200 °C.
Fig. 1.3. Schimbatoare de caldura din placi sudate
Aceste schimbătoarele sunt realizate din plăci presate şi brazate, între care se realizează
canalele de circulaţie a fluidului. Turbulenţa mare şi circulaţia în contracurent asigură eficienţa
transferului de căldură. Scopul schimbătorului de căldură este
transmiterea căldurii de la circuitul primar la cel secundar prin intermediul unor plăci şi
împiedicarea amestecului fluidelor din cele două circuite. Alegerea schimbătorului de căldură
depinde de sarcina termică, de temperaturile necesare şi de pierderile de presiune permise.
Schimbătoarele de căldură cu 2 treceri, cele mai des utilizate, trebuie alese pentru
prepararea apei calde menajere. Schimbătoarele de căldură cu 2 treceri vor răci frecvent apa din
sistemul de termoficare sub 25 ºC. Această capacitate poate fi atinsă prin utilizarea unei mari
diferenţe de temperatură, unui volum mai redus de apă, precum şi cu un schimbător de căldură cu
o suprafaţă optimă de transfer al caldurii, asa cum se vede in figura 1.7.
4.Schimbatoarele de caldura cu placi avand circuite imprimate sunt realizate din placi
metalice plane, avand gravate pe suprafata circuite fine (cca. 1 mm), prin metode chimice.
Placile sunt asamblate in blocuri prin incalzire si presare, procedeu denumit si sudare sub
presiune. Canalele sunt legate la doua perechi de colectoare, pentru a forma doua circuite
separate. Din aceste placi se pot realiza condensatoare si vaporizatoare foarte compacte.
In prezent aceste tipuri de aparate sunt in curs de perfectionare in special in Australia si
Marea Britanie.
b.Schimbătoare de căldură multitubulare
Aceste aparate sunt construite in principiu dintr-un fascicul de tevi, montate in doua placi tubulare si
inchise intr-o manta prevazuta cu capace, asa cum se observa in figura 2.1 .
Părţi componente:
- tronsoanele schimbătorului delimitate de flănşi;
- curbele de legătură dintre tronsoane;
- compensatorii de dilataţie;
- ştuţurile de legătură dintre tronsoane prin care circulă agentul termic care scaldă
fasciculul de ţevi;
- aparatele de măsură şi control (termometre şi manometre);
- supape de siguranţă cu contragreutate;
- distanţiere;
- izolaţie schimbătorului compusă din vată minerală şi glet de ipsos;
- vanele: cele patru vane (două de intrare – ieşire agent primar şi două de intrare – ieşire
agent secundar);
- robinet de golire
In general tevile sunt laminate si destinate special constructiei schimbatoarelor de caldura.
Cele mai utilizate materiale sunt:
- oteluri pentru temperaturi medii sau joase;
- cupru;
- aliaje cupru-nichel in diferite compozitii (de exemplu 70/30%, sau 90/10%);
- aliaje cupru-aluminiu in diferite compozitii (de exemplu 93/7%, sau 91/9%);
- diferite tipuri de aliaje cu zinc intre 22 si 40%;
- oteluri inoxidabile.
Exista o mare varietate de diametre pentru care sunt produse aceste tevi, dar in general,
pentru schimbatoarele de caldura se prefera tevi cu diametre cat mai mici, care asigura un
transfer termic mai intens si constructii mai compacte, dar se vor avea in vedere si aspectele
legate de pierderile de presiune si de colmatare.Utilizarea intensa in ultimii ani a freonilor,
caracterizati prin coeficienti de transfer termic mai redusi, a dus intre altele si la producerea de
schimbatoare multitubulare, dar nu numai, in care se utilizeaza tevi speciale pentru imbunatatirea
conditiilor de transfer termic.
In constructie clasica un astfel de aparat este construit dintr-un fascicol de tevi, fixat la capete in
orificiile a doua discuri metalice, denumite placi tubulare dupa cum se vede in Figura 2.2.
Fascicolul de tevi este inchis intr-o manta cilindrica, prevazuta cu racorduri de intrare si
de iesire a fluidului. Se creaza astfel doua spatii de circulatie pentru cele doua fluide: un spatiu in
interiorul tevilor, denumit spatial tubular sau intratubular si un spatiu intre manta si exteriorul
tevilor, denumit spatiulintertubular. Spatiul tubular este inchis de doua capace prevazute, fiecare,
cu cate unracord. Spatiul dintre placile tubulare si capace formeaza camera de distributie,
respective camera de colectare a fluidului care circula prin tevi. Dispunere tevilor pe placa
tubulara se poate face pe hexagoane sau cercuri concentric.
Fixarea tevilor in placa tubulara se realizeaza prin mandrinare sau prin sudare.Placile
tubulare se fixeaza de manta prin prindere cu suruburi intre doua flanse sau prin sudarea lor
directa pe manta .
Principalele dimensiuni tehnologice ale unui schimbator de caldura multitubular sunt
diametrul si inaltimea (lungimea). Diametrul schimbatorului, D, depinde de numarul de tevi iar
inaltimea sau lungimea sa depinde de lungimea tevilor, l. Se constata ca apar trei marimi
necunoscute:numarul de tevi, diametrul si lungimea tevilor. Doua dintre aceste marimi se adopta
iar cea de-a treia se poate calculeaza.Diametrul tevilor se adopta in functie de fluidul care trece
prin tevi. Daca prin tevi circula un lichid se recomanda ca diametrul interior al tevilor sa fie
cuprins intre 15-30 mm iar daca prin tevi circula un gaz sau vapori se adopta diametrul in jur de
50 mm. Cea de-a doua marime care se adopta depinde de modul incare se realizeaza schimbul de
caldura intre fluidele care
circula prin schimbator. Din
acest punct de vedere exista
doua situatii distincte:
- cand cel putin unul dintre fluide nu
isi modifica starea de agregare in
schimbator;
- cand ambele fluide isi modifica
starea de agregare in schimbator.
Diametrul schimbatorului
se determina in functie de
numarul de tevi, de pasul, t,
(distanta dintre doua tevi adiacente) si de modul de amplasare al tevilor pe placa
tubulara(hexagoane sau cercuri concentrice). Daca hexagonul sau cercul exterior nu este
complet,determinarea diametrului se face grafic. Pentru schimbatoarele la care toate hexagoanele
sau cercurile sunt complete, diametrul se poate determina prin calcul. Lungimea tevilor
schimbatoarelor multitubulare nu trebuie sa depaseasca 6 m. Daca lungimea tevilor care rezulta
din calcule este mai mare, se folosesc diferite variante constructive de schimbatoare cu tevi. O
astfel de varianta este si schimbatorul de caldura cu mai multe mersuri. In acest schimbator
fluidul care circula prin tevi parcurge spatiul tubular de mai multe ori, intr-un sens si in sensul
opus. Dirijarea fluidului printr-o fractiune din numarul total al tevilor se face cu ajutorul unor
pereti despartitori etansi din capacele schimbatorului.
In figura 2.3 este prezentat un schimbator cu patru mersuri.
Figura 2.3 Schimbator de caldura cu patru mersuri
Numarul de mersuri nu poate fi prea mare, deoarece cresterea numarului de tevi pe
placile tubulare duce la cresterea diametrului mantalei si implicit a sectiunii de curgere prin
spatial intertubular, ceea ce conduce la scaderea vitezei, cu consecinte nefavorabile asupra valorii
coeficientului individual de transfer de caldura.
Pentru imbunatatirea transferului de caldura intre fluidul care circula prin manta si tevile
fasciculului se monteaza, in spatial intertubular, sicane transversale sau elicoidale. Acestea
dirijeaza fluidul perpendicular pe tevi, ceea ce imbunatateste transferul de caldura.
Daca lungimea calculata a tevilor este prea mare astfel incat ar rezulta un numar
inacceptabil de mare de mersuri, se folosesc mai multe schimbatoare de caldura cu un singur
mers, legate in serie,intocmai ca si schimbatoarele de caldura cu tevi coaxiale .
Fluid 2
Într-o societate intr-o continua evoluţie şi orientare spre eficienţă energetică din ce in ce
mai ridicata în toate domeniile, putem observa ca un rol important în funcţionarea tehnologiilor
de acest tip îl ocupa schimbatoarele de căldură, prin intermediul acestora realizându-se
recuperarea căldurii din diferite procese şi reutilizarea ei în altele, astfel obţinându-se economii
de energie.
Bibliografie: