PROBLEMATIZAREA

PROBLEMATIZAREA reprezintă una dintre cele mai utile metode, prin potenţialul ei euristic
şi activizator. Se face o distincţie foarte clară între conceptul de problemă şi conceptul de
situaţie-problemă implicat în metoda problematizării. Primul vizează problema şi rezolvarea
acesteia din punctul de vedere al aplicării, verificării unor reguli învăţate, al unor algoritmi ce pot
fi utilizaţi în rezolvare. O situaţie-problemă desemnează o situaţie contradictorie, conflictuală,
care rezultă din trăirea simultană a două realităţi: experienţa anterioară, cognitiv-emoţională şi
elementul de noutate, necunoscutul cu care se confruntă subiectul. Acest conflict incită la căutare
şi descoperire, la intuirea unor soluţii noi, a unor relaţii aparent inexistente între ceea ce este
cunoscut şi ceea ce este nou pentru subiect. O întrebare devine situaţie-problemă atunci când se
declanşează curiozitatea, tendinţa de căutare, de depăşire a obstacolelor.

În problematizare, cea mai importantă etapă este crearea situaţiilor-problemă şi mai puţin
punerea unor întrebări.

Problematizarea trebuie înţeleasă ca fiind o modalitate instructivă prin care se recurge la

cunoaşterea realităţii, constituind forma pedagogică prin care stimulăm elevul să participe
conştient şi intensiv la autodezvoltarea sa pe baza unei probleme propuse şi o nouă experienţă
care tinde să restructureze vechea sa experienţă. O problemă trebuie să dezvolte o atitudine
creatoare. Creativitatea, ca găsire a unei soluţii noi, originale, implică o situaţie problematizantă
şi se cultivă pe terenul conflictual al acesteia asigurând flexibilitatea gândirii. Lipsa de
încurajare, de apreciere a efortului, pot curma o gândire creatoare. O problemă sau o situaţie-
problemă nu trebuie confundată cu conversaţia euristică, unde elevul este pus în situaţia de a da
un răspuns, cu un efort relativ uşor, la o întrebare care-i direcţionează procesele de cunoaştere.
Scopul întrebării de tip euristic în problematizare este de a deschide calea pentru rezolvarea altor
probleme mai simple, ca trepte în soluţionarea problemei centrale. În orice situaţie problematică,
în general, se disting două elemente principale: primul – o scurtă informaţie care-l pune pe elev
în temă şi al doilea – întrebarea care provoacă dificultatea de rezolvare, antrenând capacitatea de
reflexie. Etape posibile în abordarea unei situaţii-problemă:

-definirea punctului de plecare şi a scopului urmărit

- punerea problemei prin cunoaşterea profundă a situaţiei de plecare şi selectarea informaţiei

- organizarea informaţiei;

-transformarea informaţiei pe calea raţionamentului, inducţiei şi deducţiei, a intuiţiei şi

analogiei, inclusiv a utilizării şi a altor procedee para-logice, în vederea identificării soluţiilor
posibile;

- luarea deciziilor – opţiunea pentru soluţia optimă; verificarea soluţiei alese şi a rezultatelor
 Problematizarea are o deosebită valoare formativă: se consolidează structuri cognitivese
stimulează spiritul de explorar şi se formează un stil activ de muncă, se cultivă autonomia şi
curajul în afişarea unor poziţii proprii.

Exemplu:

La clasa pregătitoare şi la clasa I, un exemplu de sarcină ce implică problematizarea poate fi

găsirea tuturor variantelor în care se poate descompune o mulţime cu 9 elemente. La clasa
pregătitoare, copii vor utiliza material mărunt iar la clasa I se poate solicita utilizarea unor desene
pentru reprezentarea mulţimilor (diagrame Venn-Euler) şi scrierea operaţiei cu numere care
rezultă prin reuniunea celor două submulţimi.

2 . 7

?+?=9