Sunteți pe pagina 1din 12

04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.

802/2014 (I)

CECCAR Business Magazine ❖ Nr. 7, 27 feb. - 5 mar. 2018 ❖ Expertiza și auditul a- a+


afacerilor

Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014


(I)
CECCAR

REZUMAT
Evaluarea constă în cuantificarea și exprimarea în expresie bănească a mărimii mijloacelor,
fenomenelor și proceselor economice, precum și a operațiilor privind mișcarea acestora, ceea ce
permite obținerea unor informații generalizatoare de sinteză privind obiectul studiat.
Articolul de față are în vedere prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014
pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și
situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește
momentele evaluării, bazele de evaluare și definițiile lor, cazurile particulare privind calcularea
acestor valori, însoțite de exemple menite să explice modul în care sunt aplicate dispozițiile legale.

Termeni-cheie: evaluare, baze de evaluare, cost de achiziție, cost de producție, valoare justă, valoare
de inventar, valoare actualizată

Clasificare JEL: M41

Potrivit pct. 47 din OMFP nr. 1.802/2014, evaluarea reprezintă procesul prin care se determină
valoarea la care elementele situațiilor financiare sunt recunoscute în contabilitate și prezentate
în bilanț, respectiv bilanțul prescurtat, și în contul de profit și pierdere.

Pct. 58 alin. (1) din aceeași reglementare stipulează că elementele prezentate în situațiile financiare se
evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de achiziție sau al costului de producție.
Cazurile în care nu se folosește costul de achiziție sau costul de producție sunt cele prevăzute de
OMFP nr. 1.802/2014.
www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 1/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

Toate elementele din situațiile financiare se evaluează cel puțin o dată la recunoașterea inițială și
ulterior în vederea prezentării în situațiile financiare. Conform actului normativ mai sus menționat,
există patru momente la care are loc evaluarea elementelor bilanțiere, și anume: la data intrării în
entitate, la inventar și prezentarea elementelor în bilanț, la data ieșirii din entitate și la încheierea
exercițiului financiar.

Momentele evaluării, așa cum sunt definite în OMFP nr. 1.802/2014, sunt redate în tabelul de mai jos:

Bazele de evaluare la care face referire OMFP nr. 1.802/2014 sunt:


costul;
valoarea de aport;
valoarea justă;
valoarea de inventar;
www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 2/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

valoarea actualizată;
valoarea nominală.

1. Costul
Costul este utilizat ca bază de evaluare cu ocazia intrării și ieșirii din entitate a acelor active care
provin din achiziții și din producția proprie (cel mai adesea, ele sunt reprezentate de imobilizări
corporale, necorporale, stocuri, dar și de titluri imobilizate și valori mobiliare pe termen scurt).

Costul poate fi de achiziție sau de producție.

➔ Costul de achiziție. Cazuri particulare privind calculul costului de achiziție


Definiția generală a costului de achiziție o regăsim la pct. 8 din OMFP nr. 1.802/2014:

„(...) cost de achiziție înseamnă prețul datorat și eventualele cheltuieli conexe minus eventualele
reduceri ale costului de achiziție.
În acest sens, costul de achiziție al bunurilor cuprinde prețul de cumpărare, taxele de import și alte
taxe (cu excepția acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autoritățile fiscale),
cheltuielile de transport, manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziției bunurilor
respective.
În costul de achiziție se includ, de asemenea, comisioanele, taxele notariale, cheltuielile cu obținerea
de autorizații și alte cheltuieli nerecuperabile, atribuibile direct bunurilor respective.
Cheltuielile de transport sunt incluse în costul de achiziție și atunci când funcția de aprovizionare este
externalizată.”

Unele taxe și impozite aferente cumpărărilor de active pot fi recuperate de la autoritățile fiscale,
nefiind incluse în costul de achiziție. Un exemplu este TVA în situația în care entitatea este plătitoare
de taxă. Dacă entitatea nu este plătitoare de TVA, taxa va fi inclusă în costul bunului achiziționat.

Exemplu

O entitate plătitoare de TVA cumpără un laptop și două programe informatice – sistemul de operare și
un program pentru arhitectură creat special pentru entitate. Totodată, societatea cumpără și licența,
respectiv dreptul de a multiplica programul de arhitectură și de a-l vinde terților, pe o perioadă de 2
ani. Factura cuprinde: preț laptop – 16.000 lei, preț sistem de operare – 2.000 lei, preț program de
arhitectură – 20.000 lei, preț licență – 8.000 lei. Cheltuielile de transport facturate de curier sunt de
1.600 lei. Laptopul beneficiază de o reducere comercială de 10%. Programul de arhitectură este testat
și ajustat câteva zile de un salariat împreună cu un specialist al furnizorului, costurile aferente fiind de
1.000 lei. Cheltuielile de mentenanță lunare se ridică la 400 lei. Cota de TVA este de 19%.

Întrucât se poate face o delimitare clară între componente, ele vor fi înregistrate separat în
contabilitate. Ca atare, entitatea va recunoaște trei active: o imobilizare corporală (laptopul, în costul
căruia se va include și valoarea sistemului de operare) și două imobilizări necorporale (programul de
arhitectură și licența).

Cheltuielile de transport se vor repartiza proporțional cu valoarea lor facturată.

Reducerea comercială primită va diminua costul de achiziție deoarece este înscrisă în factură.

● Total factură = 16.000 lei (laptop) – 1.600 lei (reducere comercială laptop) + 2.000 lei (sistem de
operare) + 20.000 lei (program de arhitectură) + 8.000 lei (licență) = 44.400 lei

● Cotă laptop = 1.600 lei x (16.400 lei/44.400 lei) = 591 lei, unde 16.400 lei = 16.000 lei (laptop) –
1.600 lei (reducere comercială laptop) + 2.000 lei (sistem de operare)

www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 3/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

● Cotă program de arhitectură = 1.600 lei x (20.000 lei/44.400 lei) = 721 lei

● Cotă licență = 1.600 lei x (8.000 lei/44.400 lei) = 288 lei

● Preț laptop 16.000 lei


– Reducere comercială 10% 1.600 lei
+ Sistem de operare 2.000 lei
+ Cheltuieli de transport 591 lei
= Cost de achiziție laptop 16.991 lei

● Preț program de arhitectură 20.000 lei


+ Cheltuieli de transport 721 lei
+ Costuri de testare 1.000 lei
= Cost de achiziție program de arhitectură 21.721 lei

● Preț licență 8.000 lei


+ Cheltuieli de transport 288 lei
= Cost de achiziție laptop 8.288 lei

În costul de achiziție nu se vor include cheltuielile de mentenanță, întrucât sunt ulterioare achiziției, și
cota de TVA, deoarece este un impozit recuperabil de la autoritatea fiscală.

În categoria costurilor care pot fi direct atribuite cumpărării unei imobilizări corporale se includ,
așa cum prevede pct. 226 alin. (2) din OMFP nr. 1.802/2014:
„c) costurile de amenajare a amplasamentului;
d) costurile inițiale de livrare și manipulare;
e) costurile de instalare și asamblare;
(...)
g) costurile de testare a funcționării corecte a activului, după deducerea încasărilor nete provenite din
vânzarea elementelor produse în timpul aducerii activului la amplasamentul și condiția de funcționare
(cum ar fi eșantioanele produse la testarea echipamentului). Din punct de vedere contabil, cheltuielile
reprezentând costuri de testare și veniturile menționate mai sus se înregistrează distinct, în funcție de
natura acestora, diferența dintre cheltuielile și veniturile respective urmând a fi înregistrată apoi pe
seama activului în curs de construcție (articol contabil 231 «Imobilizări corporale în curs de
execuție» = 722 «Venituri din producția de imobilizări corporale»)”.

Totodată, la pct. 226 alin. (3), reglementarea precizează în mod expres și exemple de costuri care nu
sunt costuri ale unui element de imobilizări corporale:
„a) costurile de deschidere a unei noi instalații;
b) costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile în materie de publicitate
și activități promoționale);
c) costurile de desfășurare a unei activități într-un loc nou sau cu o nouă clasă de clienți (inclusiv
costurile de instruire a personalului);
d) costurile administrative și alte cheltuieli generale de regie”.

Exemplu

O entitate nou-înființată plătitoare de TVA, specializată în producția de iaurt, a importat un utilaj în


valoare de 1.000.000 lei. În vederea achiziției, societatea a suportat următoarele costuri suplimentare:
costuri de livrare – 72.000 lei, costuri de instalare – 98.000 lei, costuri generale de administrație –
12.000 lei, cheltuieli cu reclama – 40.000 lei, onorariile specialiștilor care instalează utilajul – 18.000
lei. Perioada de instalare și montare a durat o lună și pentru a aduce activul în condiții normale de
funcționare s-au suportat costuri în sumă de 84.000 lei. Costurile de deschidere a noului utilaj au fost
de 25.000 lei. Pentru testarea funcționării corecte a acestuia s-au efectuat costuri materiale de 5.000 lei

www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 4/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

și salariale de 7.000 lei. Primele borcane de iaurt rezultate din testare s-au vândut la un preț de 13.500
lei. În primele săptămâni, cantitatea de iaurt produsă a fost foarte mică, generând o pierdere inițială din
exploatare de 20.000 lei. Prin urmare, entitatea a decis să introducă un nou sortiment de iaurt cu fructe,
costurile fiind de 26.000 lei. Cota de TVA este de 19%.

● Preț de cumpărare 1.000.000 lei


+ Costuri de livrare 72.000 lei
+ Costuri de instalare 98.000 lei
+ Onorarii specialiști care instalează utilajul 18.000 lei
+ Costuri necesare pentru a aduce utilajul în stare de funcționare 84.000 lei
= Cost de achiziție 1.272.000 lei

– Recunoașterea inițială a activului:


1.513.680 lei % = 404 1.513.680 lei
1.272.000 lei 2131 „Furnizori de imobilizări”
„Echipamente tehnologice
(mașini, utilaje și
instalații de lucru)”
241.680 lei 4426
„TVA deductibilă”

Tratamentul costurilor cu testarea funcționării corecte a utilajului este următorul:

Inițial, cheltuielile efectuate cu testarea funcționării corecte sunt înregistrate după natură în contul de
profit și pierdere.

– Obținerea primelor borcane de iaurt, la costul de producție total de 12.000 lei (5.000 lei (costuri
materiale) + 7.000 lei (costuri salariale)):
12.000 lei 345 = 711 12.000 lei
„Produse finite” „Venituri aferente
costurilor stocurilor
de produse”

– Vânzarea borcanelor de iaurt:

● prețul de vânzare:
16.065 lei 4111 = % 16.065 lei
„Clienți” 7015 13.500 lei
„Venituri din vânzarea
produselor finite”
4427 2.565 lei
„TVA colectată”

● descărcarea gestiunii pentru costul de producție:


12.000 lei 711 = 345 12.000 lei
„Venituri aferente „Produse finite”
costurilor stocurilor
de produse”

– Includerea în costul activului imobilizat a costurilor de testare după ce s-au scăzut încasările nete
din vânzarea eșantioanelor:

www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 5/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

Costuri incluse = 12.000 lei (total costuri de testare) – (13.500 lei (venit din vânzare) – 12.000 lei
(costul bunurilor vândute)) = 10.500 lei

10.500 lei 231 = 722 10.500 lei


„Imobilizări corporale „Venituri din producția
în curs de execuție” de imobilizări corporale”

Și:

10.500 lei 2131 = 231 10.500 lei


„Echipamente tehnologice „Imobilizări corporale
(mașini, utilaje și în curs de execuție”
instalații de lucru)”

Prin urmare, costul utilajului este de 1.282.500 lei (1.272.000 lei (cost de achiziție) + 10.500 lei
(costuri cu testarea funcționării corecte)).

Un caz particular în ceea ce privește calculul costului de achiziție îl reprezintă costurile estimate cu
demontarea și mutarea activelor, precum și cu restaurarea amplasamentului pe care sunt
poziționate acestea.

Astfel, OMFP nr. 1.802/2014 prevede la pct. 226 alin. (5)-(6) următoarele:

„În costul unei imobilizări corporale sunt incluse și costurile estimate inițial cu demontarea și
mutarea acesteia la scoaterea din funcțiune, precum și cu restaurarea amplasamentului pe care este
poziționată imobilizarea, atunci când aceste sume pot fi estimate credibil și entitatea are o obligație
legată de demontare, mutare a imobilizării corporale și de refacere a amplasamentului.
Costurile estimate cu demontarea și mutarea imobilizării corporale, precum și cele cu restaurarea
amplasamentului se recunosc în valoarea acesteia, în corespondență cu un cont de provizioane (contul
1513 «Provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale și alte acțiuni similare legate de
acestea»).”

Ulterior, conform pct. 234 din OMFP nr. 1.802/ 2014, modificările în evaluarea provizioanelor se
contabilizează în funcție de modul de evaluare a activului – la cost sau la valoare reevaluată. Astfel,
pct. 235 alin. (1) din aceeași reglementare stipulează:

„Dacă activul aferent este evaluat utilizându-se modelul bazat pe cost:


a) sub rezerva respectării condițiilor de la lit. b), modificările datoriilor trebuie adăugate la costul
activului sau trebuie deduse din costul acestuia în perioada curentă;
b) valoarea dedusă din costul activului nu trebuie să depășească valoarea sa contabilă. Dacă o
scădere a datoriei depășește valoarea contabilă a activului, excedentul trebuie recunoscut imediat în
profit sau pierdere;
c) dacă ajustarea generează o mărire a costului unui activ, entitatea trebuie să analizeze dacă activul
este supraevaluat. Dacă există un astfel de indiciu, entitatea trebuie să analizeze dacă este necesară
contabilizarea vreunei pierderi din depreciere.”

Exemplu

În anul N, o entitate cumpără o instalație pentru exploatarea petrolului, în valoare de 500.000 lei, pe
care o pune în funcțiune în luna decembrie N. La data punerii în funcțiune, entitatea estimează că la
finalizarea exploatării va efectua cheltuieli cu demontarea și mutarea instalației, precum și cu
restaurarea amplasamentului în valoare actualizată de 10.000 lei. Metoda de amortizare este cea
liniară, iar durata de utilizare economică estimată inițial este de 10 ani. Cota de TVA este de 19%. La
sfârșitul anului N+1, costurile cu restaurarea amplasamentului în valoare actualizată sunt de 13.000 lei,
iar la sfârșitul anului N+2, de 11.000 lei.
Î
www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 6/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

– În anul N, entitatea recunoaște activul la costul de achiziție și include în acesta valoarea estimată a
costurilor cu demontarea și mutarea sa:
595.000 lei % = 404 595.000 lei
500.000 lei 2131 „Furnizori de imobilizări”
„Echipamente tehnologice
(mașini, utilaje și
instalații de lucru)”
95.000 lei 4426
„TVA deductibilă”

– Recunoașterea provizionului inclus în cost:


10.000 lei 2131 = 1513 10.000 lei
„Echipamente tehnologice „Provizioane pentru
(mașini, utilaje și dezafectare imobilizări
instalații de lucru)” corporale și alte acțiuni
similare legate de acestea”

– Începând cu luna ianuarie N+1, entitatea calculează și înregistrează amortizarea activului:

Valoare amortizabilă = 500.000 lei + 10.000 lei = 510.000 lei

Amortizarea aferentă anului N+1 = 510.000 lei/10 ani = 51.000 lei

51.000 lei 6811 = 2813 51.000 lei


„Cheltuieli de exploatare „Amortizarea instalațiilor
privind amortizarea și mijloacelor de transport”
imobilizărilor”

– La sfârșitul anului N+1, entitatea recunoaște majorarea provizionului cu 3.000 lei (13.000 lei –
10.000 lei):

3.000 lei 2131 = 1513 3.000 lei


„Echipamente tehnologice „Provizioane pentru
(mașini, utilaje și dezafectare imobilizări
instalații de lucru)” corporale și alte acțiuni
similare legate de acestea”

La sfârșitul anului N+1, valoarea rămasă este de 462.000 lei (510.000 lei (cost) – 51.000 lei
(amortizare) + 3.000 lei (creșterea provizionului)).

În anul N+2, amortizarea anuală este de 51.333 lei (462.000 lei/9 ani rămași), fiind recunoscută prin
aceeași formulă contabilă ca în anul N+1.

– La sfârșitul anului N+2, entitatea recunoaște diminuarea provizionului cu 2.000 lei (13.000 lei –
11.000 lei):

(2.000 lei) 2131 = 1513 (2.000 lei)


„Echipamente tehnologice „Provizioane pentru
(mașini, utilaje și dezafectare imobilizări
instalații de lucru)” corporale și alte acțiuni
similare legate de acestea”

www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 7/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

La sfârșitul anului N+2, valoarea rămasă este de 408.667 lei (462.000 lei (valoare rămasă N+1) –
51.333 lei (amortizare N+2) – 2.000 lei (scăderea provizionului)).

În anul N+3, amortizarea anuală este de 51.083 lei (408.667 lei/8 ani rămași).

Un alt caz particular în ceea ce privește calculul costului de achiziție îl reprezintă reducerile
comerciale primite ulterior facturării, întrucât ele pot sau nu să reducă valoarea acestui cost.

Astfel, potrivit prevederilor pct. 76 alin. (2) din OMFP nr. 1.802/2014, „reducerile comerciale primite
ulterior facturării corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune.
Dacă stocurile pentru care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se
evidențiază distinct în contabilitate (contul 609 «Reduceri comerciale primite»), pe seama conturilor
de terți.”

Pct. 76 alin. (21) din ordin stipulează că, „în cazul în care informațiile deținute nu permit corectarea
valorii stocurilor, potrivit alin. (2), reducerile menționate la acel alineat se reflectă, de asemenea, pe
seama contului 609 «Reduceri comerciale primite»”, iar conform pct. 76 alin. (22), „reducerile
comerciale primite ulterior facturării unor imobilizări corporale și necorporale identificabile
reprezintă venituri în avans (contul 475 «Subvenții pentru investiții»), fiind reluate în contul de profit
și pierdere pe durata de viață rămasă a imobilizărilor respective.”

Exemplu

Societatea Alfa efectuează următoarele tranzacții:


a) La data de 01.07.N cumpără mărfuri în valoare de 65.000 lei, TVA 19%.
b) La data de 07.07.N vinde o parte din mărfurile cumpărate la 01.07.N, la prețul de vânzare de 000
lei, TVA 19%, costul de achiziție fiind de 21.000 lei.
c) La data de 24.07.N primește de la furnizor o factură ulterioară de reducere comercială de 5%
aferentă facturii din data de 01.07.N, menționându-se mărfurile care sunt reduse. Cota de TVA este de
19%.
d) La data de 30.07.N achiziționează un utilaj la costul de achiziție de 100.000 lei, TVA 19%, care este
pus în funcțiune la aceeași dată. Activul se amortizează liniar în 10 ani.
e) La data de 01.10.N primește de la furnizorul de imobilizări o reducere comercială în sumă de 000
lei aferentă facturii din 30.07.N. Cota de TVA este de 19%.

a) La data de 01.07.N, achiziția mărfurilor:

77.350 lei % = 401 77.350 lei


65.000 lei 371 „Furnizori”
„Mărfuri”
12.350 lei 4426
„TVA deductibilă”

b) La data de 07.07.N, vânzarea mărfurilor:

● prețul de vânzare:
29.750 lei 4111 = % 29.750 lei
„Clienți” 707 25.000 lei
„Venituri din
vânzarea mărfurilor”
4427 4.750 lei
„TVA colectată”

www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 8/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

● descărcarea gestiunii pentru cost:


21.000 lei 607 = 371 21.000 lei
„Cheltuieli privind mărfurile” „Mărfuri”

c) La data de 24.07.N, înregistrarea reducerii comerciale primite printr-o factură ulterioară:

Reducere pentru marfa aflată în stoc = (65.000 lei – 21.000 lei) x 5% = 2.200 lei

Reducere pentru marfa vândută = 21.000 lei x 5% = 1.050 lei

Total reducere = 2.200 lei + 1.050 lei = 3.250 lei

TVA aferentă reducerii = 3.250 lei x 19% = 618 lei

(3.868 lei) % = 401 (3.868 lei)


(2.200 lei) 371 „Furnizori”
„Mărfuri”
(1.050 lei) 609
„Reduceri comerciale
primite”
(618 lei) 4426
„TVA deductibilă”

d) La data de 30.07.N, achiziția utilajului:


119.000 lei % = 404 119.000 lei
100.000 lei 2131 „Furnizori de imobilizări”
„Echipamente tehnologice
(mașini, utilaje și
instalații de lucru)”
19.000 lei 4426
„TVA deductibilă”

– În lunile august și septembrie, înregistrarea amortizării lunare a utilajului:

Amortizarea lunară = 100.000 lei/10 ani x 1 lună/12 luni = 833 lei

833 lei 6811 = 2813 833 lei


„Cheltuieli de exploatare „Amortizarea instalațiilor
privind amortizarea și mijloacelor de transport”
imobilizărilor”

e) La data de 01.10.N, înregistrarea reducerii comerciale primite ulterior de la furnizorul de


imobilizări:

10.000 lei 404 = 4758 10.000 lei


„Furnizori de imobilizări” „Alte sume primite
cu caracter de subvenții
pentru investiții”

– Și pentru TVA (10.000 lei x 19%):

www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 9/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

(1.900 lei) 4426 = 404 (1.900 lei)


„TVA deductibilă” „Furnizori de imobilizări”

– Amortizarea lunară a utilajului pentru luna octombrie:

833 lei 6811 = 2813 833 lei


„Cheltuieli de exploatare „Amortizarea instalațiilor
privind amortizarea și mijloacelor de transport”
imobilizărilor”

– Și, concomitent, reluarea subvenției la venituri pe durata de viață rămasă a utilajului (10.000
lei/(120 luni – 2 luni)):

85 lei 4758 = 7584 85 lei


„Alte sume primite „Venituri din subvenții
cu caracter de subvenții pentru investiții”
pentru investiții”

Un alt caz particular în ceea ce privește calculul costului de achiziție îl reprezintă costul de achiziție
al investițiilor financiare pe termen scurt diferențiat în funcție de categoria acțiunilor – cotate sau
necotate.

Astfel, OMFP nr. 1.802/2014 prevede la pct. 78 alin. (1)-(2) următoarele:

„În cazul valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, costul
de achiziție nu include costurile de tranzacționare direct atribuibile achiziției lor, aceste costuri fiind
înregistrate în conturile de cheltuieli corespunzătoare.

În cazul valorilor mobiliare pe termen scurt care nu sunt admise la tranzacționare pe o piață
reglementată, precum și al valorilor mobiliare pe termen lung, costul de achiziție include și costurile
direct atribuibile achiziției lor (de exemplu, costuri legate de onorarii plătite avocaților,
evaluatorilor).”

Exemplu

Societatea Alfa efectuează următoarele tranzacții privind investițiile financiare pe termen scurt:
a) În luna martie N achiziționează prin intermediul unei bănci 8.000 de acțiuni A ca valori mobiliare
pe termen scurt, la prețul de 8 lei/acțiune. Comisioanele suportate legate de această achiziție sunt de
900 lei. Plata se face direct din contul bancar. Societatea A nu este cotată pe o piață reglementată.
b) În luna iulie N achiziționează prin intermediul unei bănci 10.000 de acțiuni B ca valori mobiliare pe
termen scurt, la prețul de 8 lei/acțiune. Comisioanele suportate legate de această achiziție sunt de
2.000 lei. Plata acțiunilor și a comisioanelor se face direct din contul bancar. Societatea B este cotată
pe o piață reglementată.

a) Achiziția acțiunilor A:

În cazul de față acțiunile nu sunt cotate, deci comisioanele se includ în cost.

Preț de cumpărare = 8.000 acțiuni A x 8 lei/acțiune = 64.000 lei

Cost de achiziție = 64.000 lei + 900 lei (comisioane) = 64.900 lei

64.900 lei 501/A = 5121 64.900 lei


„Acțiuni deținute „Conturi la bănci
la entitățile afiliate” în lei”
www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 10/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

Cost de achiziție unitar acțiuni A = 64.900 lei/8.000 acțiuni A = 8,11 lei/acțiune

b) Achiziția acțiunilor B:

Acțiunile fiind cotate, comisioanele nu se includ în cost.

Preț de cumpărare = 10.000 acțiuni B x 8 lei/acțiune = 80.000 lei

80.000 lei 501/B = 5121 80.000 lei


„Acțiuni deținute „Conturi la bănci
la entitățile afiliate” în lei”

– Plata comisioanelor:

2.000 lei 622 = 5121 2.000 lei


„Cheltuieli privind „Conturi la bănci
comisioanele și onorariile” în lei”

Un alt caz particular îl reprezintă recunoașterea inițială a titlurilor de stat recunoscute ca


imobilizări financiare, deoarece reglementarea prevede în cazul lor o excepție de la principiul
costului istoric.

Astfel, pct. 1221 din OMFP nr. 1.802/2014 stipulează: „Prin derogare de la prevederile pct. 58 alin.
(1), în cazul achiziționării de titluri de stat pentru care suma plătită la achiziție este mai mare decât
suma care urmează a fi rambursată la scadență, diferența dintre cele două valori este înregistrată în
contul 471 «Cheltuieli înregistrate în avans»/analitic distinct. Această diferență va fi recunoscută în
contul de profit și pierdere linear, pe perioada deținerii titlurilor respective.” Totodată, potrivit pct.
1222, „dacă suma plătită pentru achiziționarea titlurilor de stat este mai mică decât suma care
urmează a fi rambursată la scadență, entitatea recunoaște titlurile achiziționate la valoarea care
urmează a fi rambursată la scadență. În acest caz, diferența dintre cele două valori se înregistrează în
contul 472 «Venituri înregistrate în avans», urmând a fi recunoscută în contul de profit și pierdere
linear, pe perioada deținerii titlurilor respective.”

Exemplu

O entitate cumpără obligațiuni de stat cu scadența peste 4 ani. Suma plătită la achiziție este de 150.000
lei, iar suma care urmează a fi rambursată la scadență este de 100.000 lei.

a) Achiziția titlurilor recunoscute ca imobilizări financiare:

150.000 lei % = 2695 150.000 lei


100.000 lei 2677 „Vărsăminte de efectuat
„Obligațiuni achiziționate pentru alte imobilizări
cu ocazia emisiunilor financiare”
efectuate de terți”
50.000 lei 471
„Cheltuieli înregistrate
în avans”

b) Recunoașterea anuală a cheltuielii în avans în contul de profit și pierdere pe perioada deținerii


titlurilor, respectiv 4 ani (50.000 lei/4 ani):

12.500 lei 6865 = 471 12.500 lei

www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 11/12
04.09.2019 Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (I)

„Cheltuieli financiare privind „Cheltuieli înregistrate


amortizarea diferențelor în avans”
aferente titlurilor de stat”

Remarcă:
În cazul în care suma plătită la achiziție ar fi fost de 80.000 lei, înregistrările contabile ar fi fost
următoarele:

a) Achiziția titlurilor recunoscute ca imobilizări financiare:

100.000 lei 2677 = % 100.000 lei


„Obligațiuni achiziționate 2695 80.000 lei
cu ocazia emisiunilor „Vărsăminte de efectuat
efectuate de terți” pentru alte imobilizări
financiare”
472 20.000 lei
„Venituri înregistrate
în avans”

b) Recunoașterea anuală a venitului în avans în contul de profit și pierdere pe perioada deținerii


titlurilor, respectiv 4 ani (20.000 lei/4 ani):

5.000 lei 472 = 7865 5.000 lei


„Venituri înregistrate „Venituri financiare din
în avans” amortizarea diferențelor
aferente titlurilor de stat”

Va urma...

BIBLIOGRAFIE
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, publicat în
Monitorul Oficial nr. 963/30.12.2014, cu modificările și completările ulterioare.

Cuvinte-cheie: expertiza și auditul afacerilor, evaluare, baze de evaluare, cost de achiziție, cost de
producție, valoare justă, valoare de inventar, valoare actualizată

www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-3143/ 12/12

S-ar putea să vă placă și