DERMATOLOGIA SPECIALA

Dermatologia speciala studiaza etiologia, patogenia, aspectul clinic, tratamentul si profilaxia.

Aceasta este legata si de alte discipline: stomatologia, cosmetologia, terapia, chirurgia etc.
Tema I: Piodermitele (afectiune cu caracter purulent).
Cuvantul “piodermita” provine de la cuvantul grecesc “pio” – puroi si ”derma” – piele.
Definitie: Piodermitele sunt afectiuni inflamatorii ale pielii provocate de stafilococi si
streptococi.
Generalitati: Piodermitele alcatuiesc in structura dermatologica 30-40 %, ele se raspandesc
pe larg si ocupa primul loc in dermatologia speciala. Piodermitele se intalnesc destul de des la
majoritatea populatiei, dar si mai frecvent se constanta la anumite categorii de muncitori –
constructori, metalurgisti, mineri, conducatori de autovehicule, etc., fiind considerate boli
profesionale. In invoieli fiziologice, piococii (stafilococii, streptococii) prezinta niste bacterii sub
forma de coci si se gasesc in stare apatogena sau saprofita. Cele patogene provoaca piodermite, cele
saprofite sunt inofensive. Pe pielea sanatoasa se gaseste un mare numar de stafilococi si streptococi,
care provin din mediul ambiant. Ei sunt saprofiti, dar odata cu aparitia unor conditii favorabile
pentru dezvoltarea lor, ei pot deveni patogeni cauzand o serie de piodermite, prezentand 10% din
persoanele sanatoase. Purtatorii de germeni alcatuiesc 20-75% din examinati. Numarul piococilor
este mai mare in pliurile cutanate, regiunile piloase, (mai des in foliculul pilos si in ducturile
glandelor sebacee) datorita conditiilor de caldura, umiditate si irigatie mecanica, care favorizeaza
inmultirea si dezvoltarea microorganismelor. Streptococii mai des paraziteaza pe pliuri si cute, pe
pielea subtire si fina, iar stafilococii paraziteaza pe regiunile piloase ale pielii, ei pot fi examinati si
identificati in puroiul de focare piodermice examinandu-se la microscop. La persoanele care au avut
procese de piodermie sau au in prezent, piococii patogeni se inatalnesc in 90%. Stafilococii
paraziteaza in natura, pe obiecte, in praf, iar streptococii se gasesc in 6-8% pe pielea oamenilor
sanatosi si se localizeaza indeosebi in cutele palmei.
Piodermitele se intalnesc atat la adulti, cat si la copii, de orice varsta, mai ales la persoanele
cu cultura socioigienica scazuta. Piodermitele aduc la scaderea productivitatii muncii si incapacitatii
temporare de munca.
Elementul morfologic de baza la piodermite este pustula, iar la streptococi e flictena. La
microscop, stafilococii se prezinta sub forma de gramezi, semanand cu ciorchine de struguri.
Streptococii au forma de lanturi alcatuita din coci. Deosebit de multi piococi se gasesc pe pielea
murdara. Pentru aparitia afectiunilor de piodermie, piococii trebuie sa patrunda prin stratul cornos in

1
straturile profunde ale epidermului, in afara de patogenitatea agentilor sunt necesare anumite
modificari ale rezistentei generale a organismului, scaderea functiei protectoare a pielii, scaderea
imunitatii.
Etiologia: Piodermitele sunt provocate de agenti bacterieni, patogeni, mai frecvent de flora
gram pozitiva (stafilococi: auriu, epidermidis, saprophyticus; si streptococi: hemolitic, viridians,
piogen) care se gasesc pe suprafetele pielii si mucoaselor in exces, mai rar flora gram negativa
(Klebsiella, Enterobacteriaceae, proteus, pseudomonas). Piodermitele pot fi provocate si de alta
infectie cum ar fi: bacilul intestinal, bacilul piocianic, pneumococi, colibacilul, proteul vulgar, fungi,
gonococi etc. Aparitia piodermitelor depinde de numarul, virulenta si toxigenitatea
microorganismelor, de starea igienica a pielii, gradul de impurificare a pielii cu praf, uleiuri
minerale. Mai des piodermitele apar in urma transformarii piococilor saprofiti in patogeni.
Diversele manifestari ale piodermitelor apar fie primar, (ca forme nozologice de sine
statatoare), fie in urma complicatiilor altor dermatoze, mai cu seama la bolnavii cu dermatoze
pruriginoase (neurodermite, scabie, pediculoza).
La copiii mici piodermitele pielii sunt favorizate de imunitatea scazuta, dezvoltarea
insuficienta a stratului cornos apidermic protector, impregnarea tegumentului cu materii fecale,
urina, care contribuie la macerarea pielii, tinerea copilului intr-o incapere supraincalzita, cauzand
transpiratii ce deschid usor calea infectiilor, pozitia imobilizata pe un timp indelungat a copilului in
patucul sau, ingrijirea incorecta a copilului (bai cu apa prea calda, utilizarea unor sapunuri iritante,
aplicarea pe tegument a unor substante iritante, starea de nutritie, alimentarea neadecvata, existenta
unor focare infectioase in organism.)
Piodermitele isi fac aparitia la copil in primele luni de viata. Contaminarea se face prin
contact direct, cum ar fi, de pilda, imbolnavirile nou-nascutilor, sugarilor de la mame sau personalul
din spital, sau indirect – prin obiecte infectate de la persoanele cu leziuni cutanate stafilococice sau
de la purtatorii de stafilococi patogeni, sau in cursul nasterii, cand tegumentul nou-nascutului vine in
contact direct cu flora din canalul cervical si vagin.
Patogenia: In aparitia unei sau altei forme de piodermite au importanta nu numai patogenia
si virulenta germenilor de coci, dar si diferite cauze predispozante, exogene si endogene, care
deregleaza functiile de protectie ale tegumentului, micsorand partial capacitatea de a rezista la
dezvoltarea piodermitei.
Cei mai frecventi factori exogeni ce contribuie la evolutia piodermitelor sunt:

2
 1. traumele superficiale ale pielii (microtraumatismele) – taieturile, excoriatiile, arsurile etc.,
la copii pot sa apara in urma macerarii, precum si din cauza infasurarii exagerate;
2. impurificarea tegumentelor, mai cu seama poluarea profesionala cu carbune, var, ciment,
produse pietroliere etc., precum si poluarea pielii in urma nerespectarii regimului igienic al copiilor,
mai ales al sugarilor;
3. supraracirea si supraincalzirea organismului acasa si la locul de munca (la copii pot fi
cauzate de termoreglarea imperfecta);
4. factorii ecologici (ploaia, vantul, gerul, razele ultraviolete etc.);
5. roaderea sistematica a pielii, macerarea si pruritul pielii, actiunea;
6. excitantilor chimici;
7. transpiratia abundenta.
Tot atat de diversi sunt factorii endogeni, printre care tinem sa mentionam:
1. dereglarea metabolismului glucidic (hiperglicemia);
2. modificarile endocrine (activitatea insuficienta a sistemului hipofizosuprarenal, a glandei
tiroide, intensificarea functiei timusului etc.);
3. schimbarile functionale ale sistemului nervos (nevrozele vegetative);
4. dereglarile alimentare (insuficienta proteinara – hipoproteinemia, indeosebi continutul la
maximum redus al gamaglobulinelor, hipovitaminozelor (mai ales A si C);
5. bolile acute si cronice;
6. maladiile aparatului digestiv (intoxicatiile intestinale);
7. factorii ereditari;
8. dereglarile schimbului de subs (diabet zaharat, obezitatea).
In afara de factorii endogeni si exogeni, una din cauzele piodermitelor cronice sau atipice
este folosirea indelungata a corticosteroizilor si a antibioticilor. Un rol insemnat il joaca si focarele
de infectie care provoaca sensibilitatea specifica si in comun cu procesele autoimune complica
decurgerea afectiunilor piodermice.
Clasificare: Exista mai multe tipuri de piodermite, fiecare cu manifestarea si cauza proprie,
raspandirea si frecventa afectiunilor cutanate.
In dependenta de factorul etiologic deosebim: stafilodermii, streptodermii, piodermite mixte
(strepto-stafilocice) sau atipice. Dupa profunzimea procesului deosebim piodermite superficiale
(foliculita, sicozisul, impetigo-ul, perlesul, intertrigo-ul, perionixisul, penfigusul epidemic),
profunde (furuncul, furunculoza, carbuncul, hidrosadenita, abcesele multiple ale sugarului, ectima),

3
circumscrise (limitate) si diseminate, iar dupa caracterul evolutiei – piodermite acute, subacute si
cronice.
Piodermiile superficiale (flictenele) se localizeaza in epiderm si lasa dupa sine o pigmentatie
tranzitorie. Piodermiile profunde ating dermul si adeseori hipodermul, lasand dupa ele cicatrice sau
atrofie.
In piodermitele stafilococice procesul evolueaza mai ales in regiunea foliculilor pilosi, in
glandele sebacee si sudoripare. Pustulele au forma de con sau semisfera, cu pereti grosi, duri, puroi
dens galben-verzui; in centrul pustulei deseori se deceleaza un par-puf. Numai la copii stafilococii
provoaca aparitia bulelor superficiale nelegate de foliculii pilosi si glandele sudoripare.
In piodermitele streptococice foliculii, glandele sebacee si cele sudoripare nu sunt antrenate
in proces. Leziunea are un caracter superficial, pustulele sunt plate, peretii subtiri, moi (flictene),
exsudatul fiind seropurulent. Pustulele au tendinta de a se raspandi spre periferie.
Dupa mecanismul de aparitie deosebim piodermite primitive (primare) si secundare (ca
complicatie dupa exeme – prurigo-uri scabie, micoze).
Piodermitele secundare se dezvolta atunci cand bolile supurative ale pielii se asociaza la alte
maladii cutanate.
Vechea clasificare in streptodermii si stafilodermii a piodermitelor se suprapune in mare
parte impartirii infectiilor cutanate in foliculare si nefoliculare deoarece stafilocicii determina
predominent infectii foliculare, iar streptococii sunt agentii cauzali ai infectiilor nefoliculare.
Dintre infectiile cutanate nefoliculare sunt: impetigo, ectima, cheilita angulara (perles
streptococic), intertrigo streptococic, erizipelul si celulita erizipeloida, erizipeloidul.
Impetigo: Popular poarta denumirea de "bube dulci". Agentul etiologic este streptococul.
Forma primitiva apare mai frecvent la copiii prescolari cu conditii igienice precare, in timp ce forma
secundara poate complica majoritatea dermatozelor (de exemplu: herpes impetiginizat, pediculoza
impetiginizata)
Debuteaza cu vezicule (uneori chiar bule) superficiale pe fond eritematos, care se erodeaza
foarte usor, dand nastere unor exulceratii. Secretia din leziune se usuca repede, formand cruste
galbene ("melicerice", ca ceara de albine). La periferia placardului eritematos eroziv si crustos apar
noi vezicule. Placardul de impetigo se extinde periferic, cu margini circinate, odata cu vindecarea
zonei centrale, unde persista o pata eritematoasa (prin pielea noua, subtire se vad capilarele
superficiale), fara cicatrici. Expunerea pacientului in acest stadiu la razele solare va determina
aparitia de pete hiperpigmentate inestetice, persistente cateva luni.

4
 Impetigo-ul se localizeaza frecvent la nivelul fetei, in jurul nasului si gurii, dar si la nivelul
membrelor.
Uneori se poate complica cu glomerulonefrita acuta poststreptococica.
Impetigo-ul bulos este cauzat de stafilococ, apare mai frecvent la noi nascuti si sugari, determinand
"pemfigusul epidemic al nou-nascutului".
Ectima: Este o piodermita caracterizata prin formarea de ulceratii acoperite de cruste
aderente. Poate aparea la orice varsta, fiind favorizata de igiena precara, malnutritie,
microtraumatisme ale pielii (grataj). Se poate localiza oriunde, cel mai adesea gasim la nivelul
gambelor.
Debuteaza cu bule sau pustule pe un fond eritematos. In scurt timp se formeaza o ulceratie
acoperita de o crusta aderenta si inconjurata de un halou eritematos. Dupa detasarea crustei putem
observa fundul ulcerului, acoperit cu depozite fibrinoase galbui. Dupa o evolutie de cateva
saptamani se vindeca, lasand in urma cicatrici, de obicei hipopigmentate, ce persista indefinit.
Cheilita angulara: Mai des intalnita la copii, infectia se localizeaza la nivelul comisurii
labiale, unde apar vezicule pe un fond eritematos, urmate de ragade dureroase, acoperite de cruste
melicerice. Diagnosticul diferential se face cu perlesul candidozic, care are o evolutie torpida, este
mai putin inflamator, fara cruste melicerice si frecvent la purtatorii de proteze dentare sau la
diabetici.
Intertrigo streptococic: Este favorizat de factorii mecanici (contactul direct al suprafetelor
cutanate ale pliurilor la obezi). Se caracterizeaza prin aparitia unor leziuni inflamatorii eritemato-
exudative cu contur difuz la nivelul pliurilor si cu fisuri dureroase in profunzimea pliului.
Erizipelul si celulita erizipeloida: Sunt infectii cutanate grave, relativ frecvent intalnite.
Initial erizipelul a fost descris ca o infectie cutanata contagioasa care a determinat adevarate
epidemii in sectiile chirurgicale. Astazi nu observam contagiunea interumana.
Erizipelul este cauzat de streptococul beta-hemolitic. Debuteaza brusc cu febra (39 - 40°),
frisoane, alterarea starii generale. In acest stadiu, leziunile cutanate sunt discrete, ceea ce explica
frecventele confuzii diagnostice cu infectii acute ale cailor respiratorii (gripa, pneumonie). Dupa
cateva ore bolnavul observa aparitia unui placard extins eritemato-edematos, bine delimitat, cu
margini proeminente "in burelet".
Se descriu forme purpurice, buloase si chiar gangrenoase de erizipel, in functie de
intensitatea procesului inflamator. Pot aparea limfangita si limfadenita sau colectii purulente urmate
de abcedare.

5
 Erizipelul se poate localiza oriunde pe corp, dar in ordinea frecventei, erizipelul se intalneste
la nivelul gambelor (poarta de intrare a bacteriei este reprezentata de plagi sau micoze interdigitale
cu fisuri), fetei (poarta de intrare: rinovestibulite, plagi), pavilionului urechii (poarta de intrare
posibila: otite externe gratate).
Celulita erizipeloida are simptome identice cu erizipelul dar difera de acesta prin aspectul
marginilor placardului eritematos care sunt difuze, fara burelet.
Complicatii: abcese, septicemii, glomerulonefrita poststreptococica, fasceita microbiana
necrozanta (gangrena streptococica), miozita. In localizarea faciala pot aparea tromboflebita
sinusului cavernos, abcese cerebrale, meningita.
Dupa erizipel persista o tulburare a circulatiei limfatice care determina limfedem. In cazurile
neglijate se poate ajunge la elefantiazis. Pe acest teren asistam adesea la formarea erizipelelor
recidivante. Pentru prevenirea recidivelor, este importanta tratarea corecta si sustinuta a
dermatozelor (de ex. micoze) care constituie poarta de intrare a streptococului.
Erizipeloidul: Este o infectie cutanata provocata de erysipelotrix insidiosa, agent patogen
larg raspandit in natura. Acesta determina rujetul porcului, dar se poate gasi si la alte animale
(pasari, pesti). La om apare in special in conditiile manipularii carnii proaspete (macelari, bucatari,
gospodine, pescari), inoculandu-se prin inteparea pielii cu oasele animalului infectat.
La 3 - 4 zile dupa inocularea agentului infectios, apare in zona respectiva o leziune
eritemato-violacee bine delimitata, cu contur policiclic, lent extensiva. Simptomele generale sunt
absente sau foarte discrete (cefalee, frisonete). Vindecarea apare adesea spontan, fara supuratie, in 2
- 3 saptamani.
Exista si forme diseminate si sistemice (cu afectare cardiaca, articulara, osoasa, cerebrala.).
Printre infectiile cutanate foliculare se enumera: foliculita superficiala si profunda,
ostiofoliculita, sicozisul vulgar, furunculul, hidrosadenita, paronichia microbiana.
Foliculita superficiala: Este o infectie stafilococica limitata la ostiul folicular. Se
caracterizeaza prin aparitia de pustule la nivelul ostiului foliculului firelor de par terminal, uneori cu
halou eritematos. Evolueaza prin formare de crusta si vindecare fara cicatrice. Foliculita superficiala
(impetigo stafilococica) la regresare lasa o pigmentare, n-are crestere periferica si nu se contopeste,
de asemenea ea mai des se localizeaza pe fata, antebrat, gat, coapse, apar mai des dupa axcitarea
mecanica a pielii. Foliculita apare la copii la 2 ani. Uneori foliculita superficiala poate sa evolueze in
foliculita profunda.

6
 Foliculita profunda (Sicozis stafilococic): Este o infectie stafilococica a foliculului pilos in
totalitate, pe un teren debilitat. Aici stafilococii patrund mai adanc decat in cea superfiala si
provoaca inflamatia totala a foliculului si mai ales a bulbului.
Se manifesta sub forma unor papulo-pustule centrate de un fir de par. Se pot acoperi de
cruste galbui-maronii. Evolueaza subacut sau cronic. La nivelul foliculului se formeaza un abces in
forma de "buton de camasa" ceea ce explica esecurile terapiei leziunilor superficiale, vizibile.
Diagnosticul diferential se face cu sicozisul micotic (parazitar), unde foliculitele sunt
agminate, spre deosebire de cel microbian unde sunt diseminate.
Uneori sicozisul stafilococic cu evolutie cronica poate determina aparitia de placi alopecice
cicatriciale, realizand tabloul de sicozis lupoid.
O forma particulara de sicozis este acneea cheloidiana a cefei, mai frecventa la barbatii de
varsta medie, cu piele seboreica. La locul de contact al tegumentelor cefei cu gulerul camasii se
gasesc pustule foliculare recidivante. Dupa cativa ani se formeaza un placard indurat fibromatos,
alopecic in care persista cateva fire de par. Leziunile pustuloase se extind progresiv spre scalp, in
timp ce la ceafa creste grosimea tesutului fibros.
Ostiofoliculita: Aceasta prezinta o inflamatie supurativa limitata a orificiului (ostimulului a
folicului pilos) este provocata de stafilococi si are forma unor pustule mici care pot aparea pe fata,
pe coapse, pe umeri. Aceasta se caracterizeaza prin aparitia pustulilor superficiale centrate de un fir
de par inconjurate de un halou eritematos. Aceasta formatiune nu are o crestere periferica, ea se
usuca si crustele ei cad.
Sicozisul vulgar: Provine de la cuvantul grecesc “sicoz”- moschina, prezinta o formatiune
cronica a foliculitei, apare la barbati cu dereglari a sistemului nervos, endocrin si se localizeaza in
regiunea barbiei si a mustatilor.
Factorii care duc la aparitia sicozei sunt tulburarile endocrine, hipofunctia glandei tiroida,
tulburarile sistemului nervos, procesele inflamatorii cronice in cavitatile nazale (rinita cronica). Se
deosebesc urmatoarele forme de sicoza: sicoza vulgara obisnuita provocata de stafilococi, sicoza
lipoica (se distrug foliculii pilosi si glandele sebacee), sicoza parazitara. Sicoza mereu apare brusc in
regiunea vestibulului nazal, la femei in regiunea pleoapelor, genelor si sprancenelor. Pustulele sunt
centrate de un fir de par. Afectiunea dureaza de la cateva luni pana la cativa ani si decurge cu remisii
si reciditive. Simptome: durere in focare, usturime, prurit.
Furunculul: Este o foliculita cu perifoliculita necrozanta stafilococica produsa de
stafilococul aureu hemolitic.

7
 Debuteaza ca un nodul inflamator dureros care se acopera cu o pustula, totul centrat de un fir
de par (sunt atinse mai ales fire tip vellus). Se formeaza un dop necrotic (burbion) care este initial
aderent (nu are rost sa "stoarcem" furunculul), apoi se elimina, lasand o ulceratie crateriforma ce se
vindeca prin cicatrice.
Localizarile mai frecvente sunt: ceafa, fata, gat, membre, regiunea anogenitala.
Complicatii: limfangita, septicemie.
Forme particulare: furuncul antracoid (carbuncul) - caracterizat printr-un placard infiltrat de
cativa cm. diametru format dintr-un conglomerat de furuncule, cu supuratie "in stropitoare" si din
care rezulta, dupa eliminarea numeroaselor burbioane (de obicei confluate), un crater extins. Este
mai frecvent la barbati, adesea diabetici, mai frecvent la nivelul cefei, coapsei. Se insoteste adesea
de febra, alterarea starii generale. Stafilococia maligna a fetei - reprezentata de un furuncul al fetei,
insotit de edem masiv si fenomene generale. Este adesea urmarea traumatizarii intempestive
("stoarcerii") unui furuncul de la nivelul fetei. Prin raporturile anatomice de anastomoza ale venei
angulare a orbitei cu ramuri ale sinusului cavernos, se poate complica cu tromboflebita septica a
sinusului cavernos (prevestita de o cefalee intensa) si septicemie fatala. Furunculoza este prezenta
mai multor furuncule in acelasi timp sau succesiunea unor furuncule recidivante.
Hidradenita supurativa (hidrosadenita): Este o afectiune inflamatorie a glandelor apocrine.
Apare dupa pubertate, mai frecvent la femei. Leziunile se localizeaza in regiunile cu glande
apocrine: axilar si perianogenital. Au aspectul unor noduli subcutanati eritematosi, durerosi, care
dupa colectare fistulizeaza, eliminand o secretie purulenta, uneori sanguinolenta. Vindecarea
spontana se face cu cicatrici vicioase.
Paronichia microbiana: Este inflamatia de cauza microbiana a tesuturilor moi periunghiale.
Deosebim forme acute si cronice.
Formele acute sunt cauzate de stafilococul aureu, cele cronice de bacili coliformi, proteus, la
care se poate asocia si candida.
Este favorizata de traumatisme (manichiura), mediu umed. Se manifesta prin edematierea
repliului periunghial, cu durere locala si eliminarea de puroi, spontan sau la presiune.
In formele cronice, repliul periunghial se retracta de pe lama unghiei, favorizand patrunderea
de corpi straini ce determina aparitia unei reactii inflamatorii granulomatoase cu formare de tesut de
granulatie (botriomicom).
Tratamentul piodermitelor nefoliculare

8
 General: antibiotice (penicilina, deoarece streptococul este sensibil la acest atibiotic), in
functie de gravitatea cazului. In impetigo limitat la suprafete mici, tratamentul general nu este
obligatoriu, dar penicilinoterapia nu constituie o greseala, daca tinem cont de rolul ei in prevenirea
glomerulonefritei poststreptococice, intalnita frecvent dupa impetigo si alte streptodermii. In
cazurile in care banuim asocierea stafilococului (raspuns slab la penicilina, tendinta la colectare), se
vor administra antibiotice eficiente in stafilococii, rezistente la betalactamaze (oxacilina,
eritromicina, augmentin, cefalexina etc.).
Local: deparazitare, igienizare, comprese antiseptice cu cloramina B (2 cp. la 1/2 litru de
apa), pansamente cu unguente si pudre continand antiseptice (acid boric 3 %, acid fusidic,
hexaclorofen), antibiotice care nu se administreaza pe cale generala: neomicina, polimixina,
bacitracina, mupirocin). Infectii cutanate foliculare.
Tratamentul piodermitelor foliculare
Tratament general: indicat in cazurile grave, febrile, cu impotenta functionala importanta. Se
indica antibiotice care sunt eficiente in stafilocociii, rezistente la betalactamaze (eritromicina,
oxacilina, augmentin, oxacilina, gentamicina, cefalexina = OSPEXIN).
In formele recidivante, se indica vaccinoterapie (vaccin si anatoxina stafilococica in
administrari subcutanate bisaptamanale in doze progresiv crescande; vaccin polimi¬crobian; polidin;
cantastim 1 f sc./saptamana cu efect de stimulare imunologica).
Tratament local: obligatoriu in toate cazurile.
In formele incipiente si cu pustule superficiale, badijonarile repetate cu solutie de alcool
iodat 1 % asigura adesea vindecarea leziunilor.
In formele supurate este necesara dezinfectia prin comprese cu sol. cloramina B pana la
indepartarea crustelor si secretiilor, urmata de pansamente sterile absorbante cu scopul de a
impiedica insamantarea tesuturilor invecinate. Pansamentele imbibate cu puroi se distrug prin
incinerare. Se interzice baia la bolnavii cu leziuni supurate deschise. Colectiile purulente se
incizeaza si se asigura drenajul prin mesare. Tesuturile devitalizate se excizeaza.
Epitelizarea leziunilor ulcerate este favorizata de aplicarea de pansamente cu pudre sau
unguente antiseptice si antibiotice (acid boric, acid fusidic, mupirocin, polimixina, neomicina,
bacitracina).
Tratamentul la sicoza este indenlugat si cere o rabdare mare din partea pacientilor. Daca e
acut se indica o dieta prin limitarea de glucide, sare; daca are loc o acutizare se indica lotiuni
dezinfectante, comprese.

9
10