COMUNICARE INTERCULTURALĂ

ÎNV. ACREŢEI ADRIANA

LT NISPOREŞTI , JUD. NEAMŢ
PROF.ÎNVĂŢ.PREŞCOLAR:CUMPĂRATU MIHAELA
GRĂDINIȚA NR.94 SECTOR 6, BUCUREŞTI

Reflectati la validitatea următorului motto :

“Dumnezeul tău este evreu, / Masina pe care o ai este japoneză. / Pizza este italiană,/
Iar couscous-ul este algerian./ Democratia pe care o practici este grecească. / Cafeaua ta
este braziliană. Ceasul îti este elvetian./ Cămasa este indiană./ Radiolul tău este coreean./
Vacantele tale sunt turcesti, tunisiene sau marocane./ Cifrele tale sunt arabe/ Scriitura îti
este latină, / si ...îi reprosezi vecinului tău că este străin. (Cucos 2000, p. 231 – afis care
poate fi citit într-un restaurant turcesc din Paris)

Nucleul conceptului de ,,educaţie interculturală”, îl constituie: ,,dialogul

culturilor”, ,,înţelegerea dintre culturi”, ,,valoarea şi originalitatea fiecărei
culturi”, ,,înţelegerea dintre comunităţi”. Lorcerie (2002).
  Educaţia interculturală promovează atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi
înţelegere firească a raportului ,,eu-celălalt” şi a noţiunii de străin, recunoaşterea şi
respectarea diferenţelor culturale prin valorificarea pozitivă a relaţiilor de egalitate
între oameni şi nu prin aplicarea polarităţii superior-inferior. De asemenea presupune
promovarea unor politici şcolare care să permită egalizarea şanselor în educaţie şi a
unor strategii de valorificare a diferenţelor culturale pentru a le transforma în resurse
pedagogice.
Educaţia în perspectiva deschiderii către valori multiple reprezintă un demers
pe deplin justificat, întrucât vizează mai buna inserţie a individului într-o lume spirituală
polimorfă şi dinamică. Acest demers formativ vine în întâmpinarea atât a dezideratelor
individualităţii, prin valorizarea unor trăsături particulare, unice, ce merită a fi
recunoscute sau amplificate, cât şi în profitul societăţii, asigurându-i un anumit grad de
coerenţă, solidaritate şi funcţionalitate. Solidaritatea comunitară este potenţată prin felul
cum se gestionează reproducerea marilor simboluri în interiorul spaţiului cultural
respectiv, dar şi prin modul cum este reglată deschiderea spre alte formaţiuni socio-
culturale.
O cultură este mare nu numai prin ea însăşi, prin propriile mecanisme
autoreproductive sau autocontemplative, ci şi prin "metabolismul" creşterii şi
transformării ei, prin felul în care permite deschideri spre reverberaţii din exterior. Se
concretizează cu acest prilej o dinamică specifică dintre închidere şi deschidere, o relaţie
pulsatorie care generează sporirea culturală. Acest raport dintre general şi particular,
dintre continuu şi discontinuu, dintre asumare şi negare trebuie actualizat, într-un mod
specific, şi la nivel şcolar. Experimentarea diferenţei trebuie să înceapă încă de pe băncile
şcolii şi va continua întreaga viaţă.

1
 Obiectivul principal al educaţiei interculturale rezidă în pregătirea persoanelor
pentru a percepe, accepta, respecta şi a experimenta alteritatea. Scopul îl reprezintă
netezirea terenului întâlnirii cu celălalt. A face educaţie interculturală presupune ca însuşi
procesul educaţional să se realizeze într-un mediu interacţional, prin punerea alături, faţă
în faţă, a purtătorilor unor expresii culturale diferite. Alteritatea trebuie să devină un
motiv de bucurie, o ocazie de întărire a sentimentului vieţuirii laolaltă, o dorinţă a unei
împreună simţiri şi binevenite conlucrări. Altul este un prilej de descoperire şi
conştientizare a realei identităţi. Căci, în căutarea celuilalt, ne descoperim pe noi înşine,
ne dăm seama de ceea ce suntem, sperăm, merităm. Frumuseţea existenţială ne este dată
de celălalt, de miracolul ieşirii din sine, de proiectarea în altul, de iubirea celui apropiat -
ca şi a celui îndepărtat!
Educaţia interculturală vizează o abordare pedagogică a diferenţelor culturale,
strategie prin care se iau în consideraţie specificităţile spirituale sau de alt gen (diferenţa
de sex, diferenţa socială sau economică etc.), evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce
decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, şi mai grav, tendinţele de atomizare a
culturilor. Abordarea interculturală, se arată într-o lucrare editată de Consiliul Europei
(Antonio Perotti, 1992), nu este o nouă ştiinţă, nici o nouă disciplină, ci o nouă
metodologie ce caută să integreze, în interogaţia asupra spaţiului educaţional, datele
psihologiei, antropologiei, ştiinţelor socialului, politicii, culturii, istoriei.
Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii pentru toţi în spiritul
recunoaşterii diferenţelor ce există în interiorul aceleaşi societăţi şi se referă mai puţin
(sau deloc) la realizarea unei educaţii pentru culturi diferite, ceea ce ar presupune
staticism şi o izolare a grupurilor culturale. Educaţia interculturală privilegiază
interacţiunea şi dialogul, curajul de a ieşi din sine şi dorinţa de proiecţie în celălalt. O
educaţie concepută în perspectiva interculturală va resemnifica relaţiile dintre şcoală şi
alte spaţii educative; ea va deborda zidurile şcolii, prelungindu-se şi insinuându-se în
activităţile informale, în viaţa de zi cu zi. Cum multiculturalul nu se regăseşte doar în
perimetrul şcolii (adesea acesta este dincolo sau după şcoală), trebuie să ne
pregătim în prealabil pentru a-l întâmpina şi valoriza.
Comunitatea şcolară îşi fixează finalităţi din ce în ce mai complexe. Printre
altele, ea îşi propune să stabilească un echilibru valoric optim şi echitabil între elementele
de universalitate ale comunităţii umane şi înrădăcinarea specifică a fiecăruia în valorile
specifice comunităţii din care face parte. Şcoala este locul de întâlnire a mai multor
modele de semnificare a lumii, de valorizare a comportamentelor şi de transmitere a
experienţei specifice. Din ce în ce mai mult şcoala devine o mare diversitate culturală, un
loc al întâlnirii şi schimbului de modele sau de referinţe valorice.
Diversitatea nu este prea uşor de realizat şi gestionat. Ea este o realitate
dezirabilă, dar de îndată ce prinde contur apar numeroase probleme de soluţionat. Se
observă că nu suntem îndeajuns de pregătiţi să construim şi să perpetuăm diversitatea. Ne
împiedecăm adesea de suficienţele, obişnuinţele şi incertitudinile personale.
Dintr-un instinct de securitate, tindem să perpetuăm rezistenţe şi stereotipuri.
Important este să începem dialogul şi să avem o doză minimă de motivaţie şi încredere.
Desigur, ne pândesc, în această încercare, unele pericole. Se ştie că inegalităţile şi
rasismul pot alimenta sentimentele de frustrare şi de insecuritate în plan individual.
Excluziunile şi marginalizările degenerează în mari conflicte la scară socială. Efortul de
prevenire este obligatoriu să înceapă încă din şcoală.

2
 Perspectiva interculturală de concepere a educaţiei poate să conducă la atenuarea
conflictelor şi la eradicarea violenţei în şcoală, prin formarea unor comportamente
precum (cf. Walker, 1992, p. 8):
- aptitudinea de a comunica (a asculta şi a vorbi);
- cooperarea şi instaurarea încrederii în sânul unui grup, cum ar fi grupurile de
tineri, de muncă, de joacă etc.;
- respectul de sine şi al altora, toleranţa faţă de opiniile diferite;
- luarea de decizii în chip democratic;
- acceptarea resposabilităţii altora şi a propriei persoane;
- soluţionarea problemelor interpersonale;
- stăpânirea emoţiilor primare;
- aptitudinea de a evita altercaţiile fizice etc.
Şcolile îşi bazează activitatea în mare parte pe principiul conform căruia toţi
suntem egali. Acum educaţia interculturală cere şcolii să ia în considerare şi să respecte
diferenţele interculturale dintre indivizi
Elevii sunt materialul cel mai uşor de ,,prelucrat”, dacă dascălul nu are
prejudecăţi, dacă există pasiune, convingere, dragoste şi o preocupare permanentă de a
scoate în evidenţă tot ce are mai valoros un grup etnic.
Ce poate face şcoala în materie de educaţie interculturală? Apare în şcoală riscul
realizării unei "supe" culturale, dacă împrumuturile se fac la întâmplare, fără să existe o
dirijare semnificativă a acestora. Un element cultural nu are niciodată un sens unic, izolat,
ci se înscrie într-o evoluţie, o istorie, o tradiţie şi desemnează realitatea unei experienţe
concrete a vieţii. Transmiterea acestui sens elevilor este un exerciţiu dificil,
interdisciplinar ce imprimă acţiunii educative o dimensiune eminamente culturală. Acest
sens conduce la sublinierea faptului că cultura este un fapt viu, o realitate ce devine sub
influenţa unor determinări identificabile, obiective şi subiective.
Şcoala trebuie să-şi propună să realizeze un proces de integrare prin preluarea
preachiziţiilor culturale pe care le posedă elevii. Integrarea presupune nu numai o aducere
a elevilor la cultura clasei, şcolii, comunităţii, cât şi o integrare a experienţei culturale a
celui ce vine în experienţa comună a clasei în care elevul respectiv se va insera. Se pare
că este nevoie ca clasa să se remodeleze în consens cu noul venit, simultan cu adaptarea
acestuia la specificul grupului şcolar. Atunci când se cunoaşte că va veni cineva nou în
clasă, profesorul ar putea pregăti elevii în legătură cu ambientul cultural al acestuia (din
ce regiune vine, care sunt trăsăturile limbii, religiei, culturii lui etc.). Iată câteva atitudini
care pot facilita o bună primire:
- noul venit trebuie să resimtă sentimentul că a fost aşteptat;
- e necesară o atitudine de curtoazie, prin vorbe şi fapte, a "gazdelor", în
vederea unei integrări optime în noul colectiv;
- profesorul va crea momente de comuniune între elevi, astfel încât aceştia
să împărtăşească sentimente şi experienţe; munca în echipe este o strategie demnă de a fi
reţinută;
- elevul nou venit are nevoie să fie recunoscut; ca atare, el va primi sarcini
didactice ca şi ceilalţi elevi;
- noul elev va fi introdus progresiv în normele regulamentului de funcţionare
internă a şcolii sau a clasei.
Problema comunicării interculturale în învăţământ conduce în mod firesc la
soluţionarea unor probleme cum ar fi: cum percepe profesorul diferenţa culturală, cum îşi
adaptează stilul comunicativ la profilul cultural al elevului, care sunt pericolele folosirii

3
unor stereotipuri de categorisire a alterităţii în educaţie, ce posibilităţi are profesorul de a
înţelege şi a valorifica potenţialurile culturale diferite ale elevilor, care este aportul
profesorului, elevilor, părinţilor la dezamorsarea unor neînţelegeri interculturale etc.
Educaţia este purtătoare prin ea însăşi a unui etos eminamente spiritual. Ea
nu numai că facilitează individului accesul la zestrea culturală, dar se converteşte în
instanţă culturală sui-generis. "Educaţia este producătoare de cultură (şi nu numai
reproductivă). Acest lucru îi conferă o responsabilitate: îi revine acesteia (alegere
eminamente etică) sarcina de a selecta între o perspectivă segregaţionistă sau
asimilaţionistă, care construiesc închiderile şi imperialismele culturale de mâine, sau o
perspectivă a partajului şi schimbului, care stimulează diversificarea intereselor culturale,
curiozitatea, creativitatea, deschiderea şi împărtăşirea" (Rey, 1996, p. 22). Şcoala este un
loc al omogenizării sociale, unificând conştiinţele şi raliindu-le la valori generale. Când
intră în ea purtători ai diversităţii, aceştia sunt îndemnaţi prin toate mijloacele să se
racordeze la standardele statornicite, dar să şi difuzeze sau să propună valori proprii
Abordarea interculturală în educaţie constituie o nouă manieră de concepere şi
implementare a curriculumurilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională între profesori,
elevi, părinţi. Perspectiva interculturală deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi
deferenţelor. Poziţionarea interculturală nu se reduce la o prezentare cumulativă a unor
cunoştinţe despre valorile altora, ci înseamnă cultivarea unor atitudini de respect şi de
deschidere faţă de diversitate. Această atitudine se naşte printr-o permanentă comunicare
cu alţii şi printr-o decentrare atentă şi optimă faţă de propriile norme culturale. Nu trebuie
idealizată această întâlnire. Sunt multe situaţii în care aceste contacte pot genera tensiuni,
situaţii problematice. Dacă şcoala nu-şi va adapta opţiunile integrative, exploatând numai
valorile macro-colectivităţii şi ocultând valorile individului care se inserează în clasă
(avem în vedere pe un nou venit, de pildă), atunci ea practică un asimilaţionism mascat,
păgubitor pentru ambele instanţe.
Educaţia interculturală este una din dimensiunile educaţiei integrale. Criterii de
succes în realizarea educaţiei interculturale în şcoală sunt:
a) asigurarea unei balanţe între diferitele finalităţi majore ale educaţiei (scopuri
culturale, profesionale de calificare , sociale, de dezvoltare profesională); b) asigurarea
de oportunităţi pentru comunicare şi cooperare, chiar între grupuri diferenţiate;
c) asigurarea de şanse egale de educaţie; d) reflectarea diverselor realităţi specifice
societăţilor  multiculturale  prin   toate tipurile de curriculum; e) prezentarea
informaţiilor din cât mai multe perspective, pentru a stimula conştiinţa diversităţii şi a
unităţii prin diversitate.
     Toţi copiii trebuie să înveţe să trăiască şi să interacţioneze pozitiv în această
lume diversă.
     Şcoala îşi propune în primul rând să sprijine capacităţile individuale ale fiecărui
elev şi să-i întărească încrederea în forţele proprii. Toţi copiii au aceleaşi drepturi şi
obligaţii. Noi suntem de la început cât se poate de sinceri când părinţii îşi înscriu copiii
aici. Încercăm să-i convingem pe părinţi că această convieţuire a culturilor şi tradiţiilor
diferite reprezintă un ajutor pentru dezvoltarea personală a copilului şi le explicăm în
acelaşi timp romilor, că nu există nici un fel de discriminare pozitivă în instituţia
noastră. Copiii lor trebuie să înveţe la fel de mult ca ceilalţi, să-şi facă temele şi să vină
la şcoală.
     Abordarea interculturală în educaţie constituie o nouă manieră de concepere
şi implementare a curriculumurilor şcolare şi o nouă atitudine relaţionare între
profesori, elevi şi părinţi. Perspectiva interculturală deschide noi piste de manifestare a

4
diversităţii şi diferenţelor. Abordarea interculturală nu se reduce la o prezentare
cumulativă a unor cunoştinţe despre valorile altora, ci înseamnă cultivarea unor
atitudini de respect şi de deschidere faţă de diversitate. Această atitudine se naşte
printr-o permanentă comunicare cu alţii şi printr-o decentrare atentă şi optimă faţă de
propriile norme culturale.
 
BIBLIOGRAFIE:
1. Băran-Pescaru, A., Educaţia interculturală Editura Universităţii Petrol-Gaze din 
Ploieşti, 2008
2. Călin, M. Filosofia educaţiei, Antologie. Bucureşti: Aramis, 2001

5
 ABORDAREA I NTERCULTURALITĂŢII ÎN P
ROCESUL INSTRUCTIV -EDUCATIV
DESFĂŞURAT LA NIVEL PREŞCOLAR

„Părerile preconcepute pe care le avem ca cetăţeni ai ţării noastre unite cu

orgoliul naţional,ne fac să uităm că raţiunea poate fi găsită pe toate
melegurile şi că dreapta judecată se află pretutindeni unde există oameni.
Nu ne-ar place să fim trataţi aşa de cei pe care noi îi numim barbari; iar
dacă există în noi ceva barbarie, barbaria aceea constă în spaima care ne
cuprinde când vedem alte popoare judecând ca noi.”
(„Despre judecăţi” – La Bruyere, vol.II, pag.134)

În lumea modernă, diversitatea în sens larg – indiferent dacă este de

natură culturală sau lingvistică – poate fi pusă pe seama a doi factori esenţiali:
intensificarea migraţiei şi noile tehnologii de informare şi comunicare.
Globalizarea vieţii economice, sociale şi politice devine din ce în ce mai
evidentă. Din această perspectivă se observă creşterea mobilităţii oamenilor de
pretutindeni, inclusiv creşterea numărului de migranţi de diferite credinţe şi
origini care trăiesc şi lucrează în Europa. În ultimii zece ani în Europa se
constată o creştere numerica a unor comunităţi din punct de vedere multicultural,
fără însă a le fi recunoscută şi valoarea competenţelor interculturale, fiindu-le
refuzată participarea la dezvoltarea vieţii sociale şi politice.
Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie
fructificată în mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema
apărării diferenţelor, ci a dialogului cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să
contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre ele este un efort
de universalizare a unei experienţe particulare. Multiculturalitatea nu este
adversarul universalismului european, ci o altă formă a lui.
Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii
proprii la care se adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe
construirea curiozităţii faţă de cultura etnică a celuilalt. Interculturalitatea este un
proces ce se produce la intersecţia dintre culturi, nefiind un scop în sine, dar care
poate deveni o finalitate atunci când sunt sesizate transformările nefireşti sau
comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor.

6
 Nivelurile de educaţie interculturală identificate de specialişti sunt în
număr de cinci, în ordine fiind:
1 - Educaţia monoculturală - este punctul de plecare în politicile educaţionale,
curricula şi materialul didactic fiind reprezentative doar pentru cultura dominantă.
2 - Starea de toleranţă - în care diferenţele sunt suportate, trecute cu vederea.
3 -Starea de acceptare - în care diferenţele sunt cunoscute şi recunoscute,
nemaifiind negate sau respinse fără apel.
4 – Respectul - reprezintă admiraţie faţă de diversitate.
5 - Solidaritatea şi afirmarea - este nivelul la care este evidentă preocuparea faţă
de echitate şi justiţie socială.
Fenomenul educaţional în general şi educaţia interculturală în special
reprezintă una dintre cele mai importante pârghii de restructurare a societăţii
româneşti, în vederea angrenării cu succes a acesteia în procesul deosebit de
complex al integrării europene. În privinţa obiectivelor specifice ale educaţiei
interculturale, ele se referă la trei nivele interrelaţionate şi de egală importanţă:

 dobândirea de cunoştinţe privind cultura în general şi impactul acesteia

asupra comportamentelor individuale şi de grup, privind propria cultură /
propriile culturi şi privind alte culturi;
 dezvoltarea de deprinderi legate de viata într-o societate multiculturala /
interculturala (constientizarea propriilor determinari culturale, stereotipuri
si prejudecati, identificarea acestora la ceilalti, capacitatea de a relativiza
punctele de vedere, abilitati comunicationale si relationale);

 formarea de atitudini cum ar fi respectul pentru diversitatea culturală,

pentru identitatea culturală proprie si a celorlalţi, refuzul discriminării şi
intoleranţei;

Un al patrulea nivel, perfect compatibil teoretic dar a cărui legitimitate este mai
contestabilă în interiorul sistemului educativ, ar putea de asemenea fi adăugat :
 stimularea participării si acţiunii în sensul promovării principiilor unei
societăţi interculturale şi al combaterii discriminării si intoleranţei.
Valorile europene sunt axate în mod deosebit pe aspectul interculturalităţii sub
toate faţetele sale :
 educaţie interculturală;
 învăţare interculturală;
 comunicare interculturală.
Argumentele care susţin aceste demersuri sunt :
Argumente pedagogice:
 James Banks şi Cherry McGee Banks:
“Educaţia multiculturală se orientează asupra grupurilor etnice, rasile, culturale şi
de gender care se află între graniţele statelor precum Statele Unite ale Americii,
Marea Britanie şi Canada.Totuşi există o largă confuzie printre cadre didactice,
practicieni, publicişti şi public care presupun că educaţia multiculturală este
aceeaşi cu educaţia globală sau educaţia internaţională.”
 Constantin Cucoş:

7
“Educaţia interculturală vizează o abordare pedagogică a difernţelor culturale
strategice prin care se iau în consideraţie specificităţile spirituale sau de alt gen
(diferenţe de sex, diferenţa socială sau economică ), evitându-se pe cât posibil
riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau , şi mai grav,
tendinţele de atomizare a culturilor.”
 Centrul European de Tineret:
“ Educaţia interculturală este unul dintre instrumentele principale pe care le avem
azi, care ne ajută să câştigăm din avantajele date de oportunităţile oferite de
societăţile multiculturale.Ţinta principală a educaţiei interculturale este aceea de
a favoriza şi de a întări bazele relaţiilor reciproce dintre societăţi diferite şi dintre
grupuri culturale majoritare şi minoritare.”
Argumente sociologice:
 Educaţia interculturală este o modalitate prin care societatea actuală
devine mai bogată în diversitate.Diversitatea şi managementul ei este un
liant al grupurilor sociale.
 Christian Giordano în volumul “Interculturalitate.Cercetări şi perspective
româneşti” ( Presa Universitară Clujeană, 2002 ) explică confuziile care se
realizează prin utilizarea unor termeni:
o “Prefixul multi -, cu care se exprimă după caz o orientarepur
desciptivă sau o aspiraţie normativă , tinde în realitate să reliefeze
şi nu rareori, separarea netă dintre culturi”;
o “Prefixul inter - , presupune însă, atât în mediul descriptiv cât şi cel
normtiv, o viziune mai universalistă şi o orientate mai voluntaristă
(…) postulează modele normative de integrarea şi nu de separarea
culturală dintre majorităţi şi minorităţi”;
o “Prefixul trans - , înţelege conţinuturi mai utopice, adjectivele ca
transcultural sau transnaţionalsunt de cele mai multe ori utilizate
pentru a indica acea capacitate personală sau colectivă de a
transcede graniţele culturale şi frontierele naţionale şi de a trece
de la o apartenenţă şi de la o identitate la alta, cu o extremă
uşurinţă.”
Argumente psihologice:
 interculturalitatea dă notă de stabilitate şi de integrare a componentelor
multiculturale ale unui grup social, fie că e vorba de grup ca dimensiune
locală, fie naţională;
 identitatea personală este fundamentată şi de constituirea unei identităţi
naţionale, dar nu în opoziţie cu identităţile în grupurile minoritare, ci în
spiritul cooperării şi schimbului de experienţe, valori, atitudini, credinţe;
 cultura este fundamentul personalităţii în lumina principiuluică
peronalitatea este un complex bio-psiho-social;
 stima de sine este formată şi prin valorificarea stimei faţă de celălalt;
 dezvoltarea personalităţii este un deziderat urmărit în învăţământul
preşcolar; acest deziderat urmăreşte cultivarea sentimentelor de toleranţă
faţă de diversitate ca dimensiune a caracterului.
 protecţia comunităţilor comunitare ca un deziderat şi aspecte legate de
individ ca personalitate integrată social.

8
 Principiile care susţin aceste argumente si facilitează realizarea obiectivelor
educaţiei interculturale sunt:
 principiul respectării diversităţii;
 principiul convieţuirii parteneriale;
 principiul discriminării pozitive;
 principiul conservării identităţii culturale;
 principiul integrării multiculturale : “ urmăreşte ca membrii fiecărei
entităţi, fie ea majoritară sau minoritară, să înţeleagă, să respecte
şi să se exprime conform valorilor specifice celorlelte comunităţi
culturale conlocuitoare ( Adrian Severin, “ Stabilitatea şi sfidările
multiculturalismului civic în Europa în “Interculturalitate”, Oresa
Universitară Clujeană, 2002).
În acest context, rolul şcolii este de a-i învăţa pe tineri cum să
convieţuiască într-o lume marcată de diferenţe lingvistice şi culturale, prin
acceptarea acestora, dar şi prin identificarea şi însuşirea valorilor care îi unesc.
Cum poate şcoala să abordeze şi să se implice activ în problematica păstrării
identităţii in cadrul mai larg, aparent contradictoriu, al toleranţei faţă de
diversitatea culturală? Este educaţia aptă să joace un rol hotărâtor în
reconcilierea acestor concepte?
Educaţia multiculturală în societatea modernă nu este numai o chestiune
de descoperire a bogăţiei si varietăţii de aspecte de această natură în cadrul
clasei de elevi. Copiii pot proveni din medii culturale diferite, dar de asemeni şi
profesorii, şcoala şi comunitatea. Toleranţa faţă de aspectele mai puţin
cunoscute şi căutarea celor complementare trebuie să devină atitudini esenţiale,
care să stea la baza noului curriculum al sec. al XXI-lea. Identificarea valorilor
comune poate deveni o sarcină dificilă dacă nu este însoţită de recunoaşterea
beneficiilor care decurg din această diversitate.
Şcoala poate deţine un rol major în păstrarea spiritului de libertate şi
toleranţă al tinerei generaţii. Intr-o lume marcată de diferenţe culturale şi
lingvistice, şcoala trebuie să îi înveţe pe tineri să convieţuiască într-o societate
deschisă şi liberă, fundamentată pe autoritatea valorilor împărtăşite. Inţelegerea
şi însuşirea concepţiei conform căreia interculturalitatea înseamnă demnitate şi
respect acordate individului devine, astfel, o necesitate. Oamenii ca fiinţe
raţionale pot dezvolta aceste valori numai folosindu-le, exprimându-le şi
explorându-le împreună, ca membri ai unei comunităţi caracterizate prin
diversitate. Valorile idealurilor democratice şi ale toleranţei faţă de diferenţe sunt
mult mai uşor de conştientizat atunci când sunt rezultate din experienţă mai
degrabă decât din instrucţie formală. Cercetările din domeniul ştiinţelor sociale
demonstrează că tinerii expuşi interacţiunilor inter-etnice au o mai mare
capacitate de a identifica valorile comune între diverse grupuri, de a recunoaşte
faptul că şi conflictele pot produce valori atunci când sunt abordate
corespunzător şi de a se angaja mai activ în promovarea înţelegerii şi colaborării
inter-etnice. Mai mult, aceştia demonstrează o implicare mai puternică în
problemele comunităţii şi în acţiuni de voluntariat şi sunt mult mai dispuşi să-şi
desfăşoare activitatea în medii sociale diverse din punct de vedere etnic.
În această perspectivă, ţelul procesului educativ modern este pregătirea
elevilor pentru realităţile complexe şi diverse ale societăţii, prin dezvoltarea
abilităţilor de recunoaştere, valorificare si achiziţionare de cunoştinţe provenite

9
din orizonturi culturale eterogene. Scopul esenţial este dezvoltarea unui respect
fundamental pentru moduri de viaţă şi procedee de a munci şi de a învăţa
diferite. Valorificarea diversităţii trece dincolo de simpla toleranţă faţă de variate
medii si concepţii; ea recunoaşte, apreciază şi facilitează procesele implicate în
explorarea şi descoperirea a ceea ce nu este familiar, permiţând o gamă largă de
modalităţi de a gândi şi de a comunica. Mai mult decât atât, valorificarea
diversităţii conduce la întărirea relaţiilor în cadrul comunităţii şi măreşte
posibilităţile tinerilor de a se realiza într-o societate pluralistă, din ce în ce mai
complexă. Aceştia vor învăţa să înţeleagă şi să respecte oameni şi puncte de
vedere diferite de ale lor, deoarece aceasta este lumea în care ei vor trăi şi îşi
vor desfăşura activitatea.
Prin formarea gradată a unei astfel de atitudini va creşte şi flexibilitatea
legată de abordarea şi însuşirea noilor experienţe educaţionale şi nu numai.
Diversitatea încurajează gândirea critică şi acesta este un fapt deosebit de
important în societatea contemporană, unde inovaţia se bazează în primul rând
pe colaborare. Insuşirea abilităţilor de a „naviga” într-un „ocean” de diferenţe
culturale este o necesitate pentru orice persoană într-o lume al cărei liant îl
constituie tehnologia şi dezvoltarea facilităţilor de a călători şi de a comunica.
Schimbul real de idei – cheia inovaţiei şi a progresului – solicită sensibilitate şi
înţelegerea punctelor de vedere, a valorilor şi a ideilor celorlalţi.
Grădiniţa este terenul unei învăţări timpurii a regulilor sociale şi punctul de
demarare a programelor proiectate şi planificate la nivel general pentru
integrarea educaţională şi socială a tuturor copiilor. Dacă ne punem
întrebarile ,,Este grădiniţa mediul de încadrare educaţională şi socială a tuturor
copiilor? Au toţi copii şanse egale de participare în programele dedicate sprijinirii
şi dezvoltării lor individuale? Asigură, singură, familia sprijinul şi educarea
corectă a copiilor pană la varsta şcolară, sub aspect cultural, moral, religios?”
Pentru a creşte generaţii educate trebuie să ai grijă de fiecare individ. Copilul se
descoperă pe sine cu adevărat, nu atât în microuniversul familiei, în
desfăşurările sale solitare, cât în universul real al copilăriei, în cadrul
colectivităţii de copii. Năzuinţa şi bucuria lui reală de a se afla în mijlocul
grupurilor de copii pot constitui simptom al faptului că unele din valorile
de preţ în universul copilăriei le constituie şi comunicarea interumană,
prietenia, cooperarea, însăşi prezenţa în mijlocul grupurilor de copii.
Programul educativ al grădiniţei trebuie să fie flexibil şi deschis
către răspunsuri adecvate individualizate şi personalizate. Curriculumul
preşcolar trebuie să răspundă nevoilor de educaţie şi de formare a tuturor
copiilor.
Se ştie că în colectivul unei clase/grupe de copii există o serie de diferenţe:
de statut socio-economic, culturale, de varstă, de religie, de etnie, uneori o parte
din acestea sau toate la un loc. Nu există grup în şcoli/grădiniţe unde să coexiste
un singur tip de indivizi din categoriile enunţate.
Factorii implicaţi direct în realizarea educaţiei interculturale sunt: familia şi
grădiniţa. Tipurile de relaţii interculturale pot fi:grădiniţă-familie, educatoare-
părinţi, educatoare-copii, copii-copii, familie-comunitate.Atitudinea fundamentală
a tuturor e şi calitatea fundamentală a acestora, trebuie să fie toleranţa în toate
manifestările şi relaţiile umane ce se stabilesc în acest tip de relaţii. Autorii

10
Constantin Cucoş şi Teodor Cosma, tratand obiectivele educaţiei interculturale
consideră că acestea pot fi :
 Deschiderea spre altul, spre străin, spre necunoscut;
 Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin;
 Accepterea celuilalt ca fiind altul;
 Trăirea situaţiilor ambivalente;
 Aptitudinea favorabilă de a experimenta;
 Alungarea fricii faţă de altul;
 Capacitatea de a pune în discuţie propriile norme;
 Aptitudinea de a-ţi asuma conflicte;
 Capacitatea de a recunoaşte propriile repere etno şi socio- centriste;
 Performanţa de a cuceri identităţi mai largi;
Încercand aplicarea acestor principii la obiectivele educaţiei preşcolare
putem stabili unele repere:
 Se pot dezvolta capacităţi de comunicare;
 Se pot creea deschideri spre acceptarea diferenţelor de mai multe
tipuri;
 Se pot trezi şi stimula curiozităţi pentru cunoaşterea altor culturi;
 Se pot accepta ceilalţi ca fiind altfel decat propria persoană;
 Se pot tolera comportamentele celorlalţi;
 Se pot îndepărta rezervele şi reţinerile generate de anumite închistări
legate de obiceiul strict de acasă;
 Se pot înţelege apartenenţele la anumite etnii dar şi la propriul neam;
 Se pot învăţa conduite morale, religioase, civice, ale propriei etnii şi a
altor tipuri de etnii şi culturi ori religii;
Repertoriul strategiilor şi mijloacelor didactice care pot fi folosite la nivel
preşcolar pentru a facilita educaţia interculturală a preşcolarilor sunt :
 îmbogăţirea activităţilor cu date şi informaţii ( corespunzătoare nivelului de
vârstă) despre cultura şi istoria diverselor comunităţi;
 utilizarea comparaţiilor în descrierea şi analizarea diverselor culturi, etnii
sau religii;
 facilitarea producerii unor relaţii interpersonale pozitive între copiii de etnii,
rase sau culturi diferite;
 extinderea cunoştinţelor copiilor cu privire la valorile comunităţilor
minoritate prin prezentarea creaţii literare, opere de artă, costume şi
tradiţii specifice;
 cultivarea mândriei personale pentru apartenenţă la o anumită cultură ,
concomitent cu dezvoltarea respectului pentru alte culturi.
Deoarece în grupa pe care o conduc sunt înscrişi, alături de copiii
români,copii de naţionalitate maghiară şi rromani, mi-am pioectat la începutul
anului şcolar diferite activităţi având finalităţi cultural integrative şi se bazau
pe recunoaşterea valorizatoare a diferenţelor culturale existente la nivelul
grupei pregătitoare.

11
 PLANIFICARE ACTIVITĂŢILOR
-OBICEIURI ŞI TRADIŢII INTERCULTURALE-
An şcolar 2006-2007

„Cultura unui popor înlătură multe deosebiri şi-i

apropie pe oameni unii de
alţii”
ION SLAVICI

Unitatea de învăţământ:Grădiniţa “Spiriduşii”-

structură I
Grupa: pregătitoare
Educatoare:Şimonca Valeria

Argument
Pentru a ştii cine este, copilul trebuie să ştie cine i-au fost
strămoşii,să-şi cunoască portul, obiceiurile, tradiţiile, muzica populară
şi dansul. Cunoscându-le, va înţelege că prezentul este valoros
împreună cu trecutul, toate acestea nu trebuie să dispară, iar noi,
dascălii şi copiii trebuie să fim păstrătorii şi continuatorii acestora,
păstrând un contact direct, permanent cu izvoarele folclorului şi mai
mult, să trăim în prietenie şi armonie alături de maghiarii şi rromii din
localitatea noastră şi să le cunoaştem şi acestora tradiţiile.
Grădiniţa are datoria de a pune bazele învăţării pluralităţii
culturale, apreciind diversitatea culturală, egalând şansele
educaţionale ale tuturor copiilor români şi a minorităţilor care
convieţuiesc aici, alături de noi pe acest pământ.
Consider că este necesar să desfăşor aceste activităţi din
dorinţa egalizării şanselor tuturor copiilor din grupă şi din nevoia de

12
a-i atrage spre folclor de la cea mai fragedă vârstă, de a-i educa în
spiritul păstrării tradiţiilor populare.

OBIECTIVE CADRU

 Dezvoltarea tradiţiei în contemporaneitate, valorificarea ei în

viaţa socială şi culturală,cunoaşterea portului popular;
 Educarea interesului pentru activităţile multiculturale, interetnice
şi educative în spiritul respectului faţă de diversitate;
 Cunoaşterea unor obiceiuri şi tradiţii româneşti, maghiare şi ale
rromilor care convieţuiesc alături de noi.

Obiective de referinţă:

 Să cunoască şi să aprecieze tradiţiile poporului român, precum

şi portul popular
 Să trăiască în relaţii de bună înţelegere cu cei din jur, să
aprecieze activităţile multiculturale, interetnice, educative;
 Să descrie şi să identifice obiceiuri populare şi îndeletniciri ale
românilor, maghiarilor şi rromilor;

Exemple de comportamente:

 să recunoască costumele populare ale românilor, maghiarilor şi

rromilor;
 să diferenţieze costumele populare făcând asemănări şi
deosebiri;
 să accepte şi să respecte tradiţiile fiecărei naţionalităţi;
 să participe la amenajarea unui colţ folcloric;
 să aprecieze obiectele de artă populară;
 să colecţioneze obiecte de artă vechi de la rude, cunoscuţi,
apreciindu-le valoarea inestimabilă;
 să cunoască obiecte de valoare ale folclorului din judeţul
nostru;
să vizioneze dansuri populare româneşti, rrome şi maghiare;
 să înveţe paşi de dans popular a celor trei etnii;
 să execute dansuri populare în horă şi în perechi;
 să participe activ la spectacole pentru copii;

13
 să aprecieze măiestria execuţiei şi frumuseţea dansului;
 să iubească muzica populară românească, ungurească şi pe cea a rromilor;
NR ACTIVITATEA LOCUL DATA
CR DESFAŞURĂ
T RII
1 ‘ Portul Grădiniţa Spriduşii octombrie
popular românesc’ 2008
-observare-
2 “ Portul popular maghiar Grădiniţa Spiriduşii octombrie
şi al rromilor “ 2008
observare
3 Dragi mi-s cântecele Grădiniţa Spiriduşii noiembrie
mele! 2008
Audiţie muzicală
4 Învăţăm cântecul Grădiniţa Spiriduşii noiembrie
“ Mândre-s 2008
someşencele “
5 Audiţie muzicală Grădiniţa Spiriduşii decembrie
„Cântece în limba 2008
maghiară şi rromani
6 ‘Colindăm împreună ‘ Grădiniţa Spiriduşii decembrie
-repetarea unor colinzi 2008
învăţate anterior-
7 Vizionăm dansuri ale Casa de cultură ianuarie
rromilor 2009
8 ‘Împreună jucăm Hora Muzeul de istorie ianuarie
Unirii’ 2009
9 ‘Vreau să joc şi eu ca Grădiniţa Spiriduşii februarie
tine'-învăţarea unui 2009
dans specific rromilor
10 “Împreună cu mamele şi Grădiniţa Spiriduşii martie
bunicele noastre”- 2009
prezentarea unor
preparate specifice
11 Vizionăm dansuri Grădiniţa Spiriduşii aprilie
populare maghiare 2009
12 “Învăţăm un dans Grădiniţa Spiriduşii mai
popular maghiar” 2009
13 Tradiţii în obiecte şi Grădiniţa Spiriduşii iunie
imagini 2009

14
 -amenajarea unui colţ
cu obiecte specifice-
Cercetările asupra beneficiilor educaţionale ale diversităţii culturale au
demonstrat că aceasta prezintă o multitudine de avantaje creative şi funcţionale.
Dar în acelaşi timp, diversitatea poate fi considerată şi o sabie cu doua tăişuri: pe
de o parte creează oportunităţi pentru afirmarea creativităţii, dar există şi
posibilitatea ca membrii grupului să devină frustraţi şi să înceteze a se mai
identifica în cadrul comunităţii
În concluzie, dimensiunea inter-culturală a unui proces educativ de calitate
joacă un rol deosebit de important în societatea modernă prin capacitatea sa de
a îmbogăţi creativ sistemul general de valori, dar şi prin abilitatea da a împărtăşi
în mod efectiv aceste valori cu cei din jurul nostru. Acest fenomen va avea o
consecinţă logică şi necesară: dezvoltarea inevitabilă a unor relaţii bazate pe
toleranţă, înţelegere şi flexibilitate între cetăţenii lumii de azi.

15