Sunteți pe pagina 1din 4

ADSORBTIE - este operaţia de separare a unui component sau a unui flux de componenţi dintr-un amestec

gazos sau dintr-o soluţie prin reţinerea acestora pe suprafaţa unui solid (numit adsorbant).

AERARE – operatia care constă în introducerea forţată a aerului sub formă de bule.

ALCALINITATE – Alcalinitatea apei este dată de prezenţa anionilor HO-, HCO3- şi CO32- alături de alţi
compuşi minoritari: NH3 şi bazele conjugate ale acizilor slabi cum sunt: acidul fosforic, boric, silicic şi organici.

APE UZATE INDUSTRIALE -  reprezintă apele uzate provenite din diferite procese industriale și/sau
comerciale, altele decât apele uzate menajere și apele meteorice.

APE UZATE MENAJERE - reprezintă apele uzate din gospodăriile populației, provenite de la grupurile
sanitare, gătit, spălat și din alte activități menajere. Aceste ape sunt poluate cu substanțe organice (detergenți,
produse petroliere, pesticide), substanțe minerale (cloruri, amoniac), germeni patogeni, paraziți.

AUTOPOLUARE - fenomen natural, care este rezultatul unui exces de substanţe organice cu conţinut sporit de
fosfor şi azot ce duce la nimicirea masivă a florei şi faunei din ape, ca rezultat al consumului excesiv de O2,
fenomen cunoscut şi sub denumirea de înflorire a apei (eutrofizare).

BIODEGRADARE -   este un proces de descompunere a substanțelor organice de către enzimele produse


de organisme vii, în special bacterii și ciuperci microscopice, prin care se asigură ciclul elementelor în natura.

CARBUNE ACTIV - cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a
vaporilor etc.

COAGULARE - transformarea unui lichid in forma solida.

CONSUM BIOCHIMIC DE OXIGEN (CBO5) - reprezintă cantitatea totală de oxigen consumată de


microorganisme în primele cinci zile de biodegradare.

CONSUM CHIMIC DE OXIGEN (CCO) - reprezintă cantitatea totală de oxigen necesară biodegradării.

DECANTOARE PRIMARE - Decantoarele primare au rolul de a retine particulele mici cu dimensiuni mai
mici de 0,2 mm si care nu au fost retinute de deznisipatoare.

DECANTOARE SECUNDARE- au ca scop să reţină nămolul, adică materiile solide în suspensie


separabile prin decantare; ele fac parte integrantă din treapta de epurare biologică.

DEDURIZARE-  eliminarea din apă a sărurilor de calciu și de magneziu, care dau apei duritate.

DEZNISIPARE- pentru particule grosiere asigură depunerea pe fundul bazinelor a nisipului şi pietrişului fin.

DURITATE PERMANENTA- este dată de conținutul de săruri de calciu și magneziu care nu se îndepărtează


prin fierbere.

DURITATE TEMPORARA- este dată de conținutul de hidrobicarbonat de calciu și hidrobicarbonat de


magneziu  care prin fierbere se transformă în carbonați insolubili, ce se depun

DURITATE TOTALA- Duritatea totală se exprimă prin suma durităților temporare și permanente.

EMISAR- Canal sau conductă care servește la îndepărtarea apelor adunate într-un loc.
EPURARE BIOLOGICA- I se mai spune epurare secundara si se aplica pentru eliminarea din apa
a poluantilor organici biodegradabili, care pot constitui hrana pentru  microorganisme.

EPURARE PRIMARA- se bazeaza pe procese fizice de separare a poluantilor din apele uzate.

EPURARE SECUNDARA- se aplica pentru eliminarea din apa a poluantilor organici biodegradabili, care
pot constitui hrana pentru microorganisme.

EPURARE TERTIARA-se reduce CBO5 prin precipitarea sau flocularea coloizilor, se indepărteaza compuşii
organici volatili prin trecerea apei peste cărbune activ; Îndepărtatrea fosfaţilor prin precipitare; Îndepărtatrea
metalelor grele;

EPURAREA APEI - reprezinta  ansamblul de  procedee prin care continutul de impuritati de natura minerala,
organica, chimica si biologica al acestora este redus sub limita tolerata de receptor. Proces complex de reţinere
şi neutralizare a substanţelor nocive dizolvate, în stare coloidală sau de suspensii, prezente în apele uzate
industrial şi orăşeneşti, care nu sunt acceptate în mediul acvatic în care se face deversarea apelor tratate şi care
permite refacerea proprietăţilor fizico-chimice ale apei înainte de utilizare.

EUTROFIZARE- reprezintă îmbogățirea apei în nutrienți, în special în compuși cu azot si fosfor, determinând


o creștere accelerată a algelor și a altor forme vegetale superioare, care conduce la o perturbare nedorită a
echilibrului organismelor prezente în apă și asupra calității apei], în special prin creșterea sau îmbogățirea masei
organice din apele stătătoare.

FILTRARE-  este o operație mecanică sau fizică de separare din soluții sau gaze, printr-un filtru, a
unor substanțe (particule) solide, insolubile, dar cu densitate apropiată de cea a lichidului sau gazului în care se
găsesc.

FLOCULARE- Proces de aglomerare, sub formă de particule mai mari (flacoane), a particulelor fine dintr-o
suspensie sau dintr-o soluție coloidală, urmată de depunerea acestora, sub acțiunea unui agent floculant.

FLOTATIA- este un proces de separare din amestecuri multifazice, în urma formării unor agregate: bulă de
gaz – particule solide.

FOTOCATALIZA HETEROGENA - este un proces bazat pe iradierea unor catalizatori, în mod obijnuit
semiconductori cu proprietăţi fotosensibile.

FOTOCATALIZA OMOGENA- Sunt procese de oxidare ce implică specii cu un potenţial ridicat de oxidare,
cu acţiune sinergică.

NAMOL ACTIV- constituie unitatea structurală de bază a procesului de epurare. El conţine toate speciile care,
în activitatea lor comună, pot metaboliza substanţa organică până la dioxid de carbon şi apă.
-este format din flocoane (culoare variabilă de la brun până la aproape negru) rezultate prin creşterea unei
populaţii mixte de bacterii şi de alte microorganisme în prezenţa unei ape uzate tratabilă biologic şi a
oxigenului.
OXIGEN DIZOLVAT (OD) - are un rol esenţial în creşterea şi dezvoltarea vieţii în ecosistemele acvatice:
oceane, lacuri, râuri şi alte ape de suprafaţă. 

OZONIZARE - Sterilizarea apei prin tratare cu ozon.


POLUANTI BIODEGRADABILI- substanțe, cum ar fi cele conținute în apa menajeră, care se descompun
rapid prin unele procese naturale. Acești poluanți devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să
se descompună.

POLUARE DIFUZA- reprezinta emisii evacuate in mediu in mod dispers.

POLUARE PUNCTUALA- Poluarea punctuala are la baza eliminarea de substante poluante in mediul acvatic
plecand de la puncte de emisie concrete in general identificabile.

PRECIPITARE-   Procesul de separare și de depunere în stare solidă a unei substanțe chimice care a fost
dizolvată într-un lichid sau a substanței formate prin adăugarea unui reactiv la acel lichid; fenomenul de formare
a unui precipitat.

PROCES AEROB- Procese care au loc in prezenta oxigenului

PROCES ANAEROB- Procese care au loc in absenta oxigenului.

PROCESE DE OXIDARE AVANSATA - procese care au loc în condiţii obişnuite de temperatură implicând
generarea unor specii foarte reactive (în special radicali hidroxil) în cantitate suficientă pentru a avea efect în
procesele de purificare a apei.

REACTOR BLOC – este fara debit de intrare si de iesire si se foloseste pt Tratament biologic si namol active.

REACTOR CU AMESTECARE IDEALA- Amestecare ideala istantanee si se foloseste pt digestie aerobic.

REACTOR CU UMPLUTURA- Reactorul face parte din instalatia de purificare a gazelor de sinteza din
cadrul liniei de fabricatie a amoniacului.

SCHIMB IONIC- Este definit ca o substituţie a unui ion legat de o matrice inertă cu un alt ion prin desfacerea
unei legături ionice şi formarea unei noi legături ionice, fără alte modificări structural semnificative.

SCHIMBATORI DE IONI- Schimbatorii de ioni sunt substante granulare care au o structura moleculara cu
grupari functionale bazice sau acide care pot fi inlocuite. Ionii pozitivi sau negativi ale acestor grupari
functionale pot fi inlocuiti de catre ioni cu aceeasi sarcina electrica dintr-o solutie de apa.

SEDIMENTARE- Depunere lentă a particulelor solide aflate în suspensie într-un lichid.

TURBIDITATE-  este opacitatea sau lipsa de transparență a apei, sau a altui lichid, provocată de particule
foarte fine, care nu pot fi individualizate cu ochiul liber și care, aflate în stare de suspensie în lichid, difuzează
și reflectă lumina.

S-ar putea să vă placă și