Imperiul Bizantin

După căderea Imperiului Roman de Apus în 476, a continuat să existe Imperiul Roman de
Răsărit, cu capitala la Constantinopol. Acest imperiu avea să fie numit de istorici şi Imperiul
Bizantin, deoarece oraşul Constantinopol a fost întemeiat pe locul fostei colonii greceşti
Byzantion.

În secolul al VI-lea, în timpul domniei împaratului Iustinian, imperiul a redobândit controlul

asupra Marii Mediterane prin cuceririle realizate cu ajutorul unei armate bine organizate şi
echipate. Armata avea în frunte generali iscusiţi şi folosea o armă de temut, „focul grecesc”.
Astfel au fost cucerite Peninsula Italica, sudul Peninsulei Iberice şi nordul Africii.

Împăratul Iustinian şi curtenii săi, mozaic din biserica San Vitale din Ravenna (Italia)

În timpul lui Iustinian a fost redactat şi un cod de legi numit Codul lui Iustinian, care avea să
stea la baza dreptului medieval european.

O alta realizare deosebita a fost construirea unei mari biserici la Constantinopol, Sfânta
Sofia, care simboliza puterea imperiului.
 Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol, azi Istanbul
(Sophia în limba greacă înseamnă înţelepciune)

În secolul al VII-lea, limba oficială era greaca, iar împaratul a luat titlul de basileu al
romanilor.
Ultima perioadă de glorie are loc între ani 867-1028, când imperiul este condus de dinastia
Macedoaneană.
Treptat, imperiul avea să decadă economic şi militar. Astfel, în secolul al XIII-lea, pentru o
vreme, Constantinopolul este stapânit de cruciaţi, iar în 1453 otomanii îl cuceresc şi pun
capat existenţei acestui imperiu.

Bizanţul a fost primul stat medieval din istoria Europei, s-a bazat pe ideea ca puterea
împăratului este rezultatul voinţei lui Dumnezeu, el fiind reprezentantul lui pe pamânt.
Aceasta trasatura se va regasi în multe state medievale, inclusiv în spaţiul românesc.

Dicţionar:

BASILEU= titlu purtat de conducătorii tribali în Grecia antică, de unde l-au preluat şi
împăraţii bizantini