Introducere în psihologia generală

1.1. Psihologia și simțul comun

Psihologul profesionist supune afirmațiile și ipotezele probei experimentale și analizei

ștințifice, luând în considerare experiența cotidiană ca instanță de verificare și ca sursă de
exemple cu valoare de ilustrare.
Legea psihofizică – Raportul dintre modificările senzației (S) în funcție de mărimea
stimului extern (I)
1.2. Trecut lung, istorie scurtă
1. Noțiunea nativă de suflet (psyhe)  conține în mod sincretic elemente subiective și
obiective
2. Pornind de la autoobservație  desprindereaa conștiinței ca fenomen pur subiectiv și
intern, fenomenul psihic a fost redus la evenimentul mintal, la faptul de conștiință
a. Psihologia introspectivă –ce reduce studiul la privirea interioară
3. Curentul comportamentist behaviorist  faptul de conduită
 constă în a surprinde si a sistematiza coexiunile
regulate între situații și stimuli (S) și reacțiile
organismului (R)
4. Sinteza dialectică – unitatea dintre conștiință și comportament
desfășurările lumii subiective devin obiect al psihologiei în
unitate cu faptele de conduită pe care le reglează
Astfel, se invovcă complexitatea fenomenului psihic și variabilitatea sa individuală/
Behaviorizmul clasic, de la Watson la Skinner, a clădit pe strategia „cutiei negre”, creiând
o psihologie S-R. Neobehavioriștii propun o psihologie S-R-O în caare se ține seama de
stările/evenimentele interne ale organismului (O).
Introducerea variabilelor intermediare a avut o seamă de consecințe unificatoare, pe
care le sistematizăm dupa Al. Roșca [20]
1) Se renunță la golirea conduitei omului, operată de behavioristii ortodocși, de
ceea ce este mai esențial și mai specific ființei sale: activitatea mintală, procesele
psihice.
2) Prin unirea conduitei cu activitatea mintală se înlatură paralelismul
psihofiziologic, profesat inițial de Wundt, deschizându-se calea spre coerența
progresivă a discursului teoretic.
3) Se creeaza posibilități propice unei legaturi mai strânse între psihologie și
neuroștiințe și de eliminare a substantializării psihicului.
 4) Prin includerea variabilelor intermediare în formula S - R s-a creat posibilitatea
ieșirii psihologiei din înfundătura în care ajunsese behaviorismul clasic, ca
urmare a recurgerii la principiul determinismului liniar (rigid si univoc). Locul
acestuia în psihologie îl ia determinismul complex, dialectic, ca demers
probabilist.
5) Actul de conduita si procesele psihice cuprinse în el reprezentând un sistem
unitar, constituie o baza sigura pentru cunoasterea obiectivă a vieții psihice
1.3. Problema legității în psihologie
În psihologie, este considerat cazul individual ca punct de plecare.
Rezumând, în psihologie există – după B. Lomov (1986) – mai multe grupe de legități:

 Legile psihofizicii, care se referă la identificarea, diferențierea și

recunoașterea semnalelor, precum și la formarea asociațiilor
 Legități care dezvăluie dinamica proceselor psihice: succesiunea logică a
fazelor, percepției, învățării
 Legități ale dezvoltării psihice a omului, cum ar fi stadiile dezvoltării
inteligenței ș.a.
În ansamblu, în desfășurarea fenomenelor psihice acționează principiul determinismului
probabilist, motiv pentru care aparatul statistic-matematic își găsește aplicarea în cercetarea
psihlogică.

1.4. Tendințe și orientări în psihologia contemporană

1.4.1. Unitatea în diversitate
Omul este caracterizat ca ființă bio-psiho-socială.
Este vorba la un capăt –cel biologic- de tendința de a conferi psihologiei
statut de neuroștiință, iar la celălalt capăt –cel social- tendința de contextualizare a
unor concept și modele ale psihologiei sub impactul științelor sociale.

1.4.2. Psihologia – O ramură a neuroștiinței