PROCEDURI SPECIALE - Drept procesual penal

1.Notiunea si necesitatea procedurilor speciale.

"Procesul penal este activitatea reglementata de lege, desfasurata de

organele competente, cu participarea partilor si a altor persoane, în scopul
constatarii la timp si în mod complet a faptelor ce constituie infracţ
151n133b ;iuni, astfel ca orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie
pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa
la raspundere penala."

Pentru a se putea atinge scopul procesului penal legiuitorul a instituit o

serie de norme juridice cuprinse in codul de procedura penala si în legile
speciale, norme ce sunt menite a disciplina desfasurarea procesului penal.

Ţinând cont de nevoia de unitate în reglementarea normelor aplicabile

desfasurarii procesului penal exista la momentul actual o serie de dispozitii
aplicabile în toate cauzele penale deservite justitiei, norme ce formeaza
procedura comuna în dreptul procesual penal.

Procedura comuna se aplica nediferentiat în marea majoritate a cauzelor

penale deoarece este necesara normarea desfasurarii procesului penal si
respectarea dreptului la egalitate în fata legii penale.

În unele cazuri însa procedura obisnuita nu este suficient de eficace si nu

poate alcatui cadrul optim pentru aflarea adevarului si instrumentarea
cauzelor. De aceea legea penala a instituit anumite reglementari derogatorii
de la procedura comuna, norme ce se aplica în mod limitat în functie de
cauza în discutie. Rolul lor este de a mentine functional mecanismul justitiei
fara a aduce atingere libertatilor garantate de lege si fara a influienta justa
solutionare a cauzei. Aceste derogari sunt numite proceduri speciale. Pentru
a putea constitui o procedura speciala normele derogatorii trebuie ca prin
continut, sistematizare si mod de aplicare sa formeze un complex de norme
cu caracter complementar si derogatoriu,ceea ce presupune ca, procesul
penal se desfasoara dupa normele comune numai în masura în care nu exista
dispozitii speciale care au prioritate1.

În dreptul procesual penal român procedurile speciale sunt limitative ca

numar si au o arie restrânsa de aplicare. Ele sunt folosite în realizarea tragerii
la raspundere penala dar si în rezolvarea pe cale jurisdictionala a unor
aspecte adiacente sarcinilor fundamentale ale procesului penal.
 Procedurile speciale nu sunt instituite aleatoriu ele fiind impuse de
anumite împrejurari bine determinate în lege cum ar fi : elementele speciale
determinante în ceea ce priveste persoana infractorului, imprejurarile în care
s-a înfaptuit infractiunea sau caracterul infractiunilor.
1
Gh.Theodoru, L.Moldovan, Drept procesual penal, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979, p.
335.

Cu toate acestea trebuie retinut faptul ca nu orice element ce tine de

aceste considerente poate duce la instituirea unei proceduri speciale. Spre
exemplu existenta unei boli a inculpatului poate sa aiba implicatii în
desfasurarea procesului penal - amanarea executarii pedepsei, obligarea de a
fi efectuata o expertiza - dar nu poate sa duca la aplicarea unei proceduri
speciale existente si cu atât mai putin nu poate sa duca la crearea unei
proceduri speciale.

De retinut este faptul ca normele speciale, desi au continut si

sistematizare proprie, sunt doar derogari partiale de la normele ce
reglementeaza procedura comuna nefiind posibil ca printr-o norma din cadrul
unei proceduri speciale sa se aduca atingere unui drept fundamental sau sa
se incalce grav regulile de desfasurare a procesului penal. Aceste norme
juridiceconstituie categoria procedurii obisnuite sau de drept comun, care
disciplineaza procesul penal în vederea realizarii scopului sau 1.

Un alt element ce trebuie luat în considerare este aplicabilitatea acestor

proceduri speciale. Nu poate fi niciodata acceptata aplicarea discretionara a
unei proceduri speciale în functie de elemente subiective existente de la o
cauza la alta. Procedurile speciale se aplica în toate cauzele penale care prin
analiza obiectiva pot intra în aria de aplicare a unei proceduri bine
determinate.

Procedurile speciale sunt un complex de derogari cu o întindere variabila

dar care pastreaza întotdeauna un caracter complementar si derogatoriu. De
aceea oriunde procedura speciala nu reglementeaza expres anumite situatii
va fi aplicabila procedura obisnuita. De asemenea daca o anumita situatie
este reglementata atât de procedura obisnuita cât si de procedura speciala
reglementarile derogatorii se vor aplica cu prioritate.

Legislatia în vigoare nu cunoaste o reglementare atât de larga a unei

proceduri speciale încât sa elimine aplicarea oricarei norme din procedura
obisnuita, astfel încât nu ne vom putea afla niciodata în fata unei cauze care
sa se solutioneze exclusiv pe baza normelor derogatorii si fara aplicarea
macar minimala a dispozitiilor comune. Trebuie retinuta regula conform careia
orice cauza se solutioneaza prin aplicarea tuturor dispozitiilor comune
incidente atât din partea generala cât si din partea speciala a codului de
procedura penala la care, în probleme anume reglementate în procedura
speciala, se adauga în completare dispozitiile speciale. Deci aplicarea
dispozitiilor din procedura speciala nu elimina ci completeaza dispozitiile
comune din codul de procedura penala iar orice cauza solutionata doar pe
baza dispozitiilor derogatorii nu va putea fi considerata instrumentata corect si
complet.

Aceasta regula este prevazuta în codul de procedura penala care indica

în art. 466 ca infractiunile flagrante "se urmaresc si se judeca potrivit
dispozitiilor prevazute în acest capitol care se completeaza cu dispozitiile din
prezentul cod."

Tendinta pe care legea procesual penala o îmbratiseaza în ceea ce

priveste aceste proceduri speciale este aceea de reducere pentru pastrarea
unitatii de reglementare procedurala.
1
A.Boroi,stefania-Georgeta Ungureanu, N.Jidovu, I.Magureanu,Drept procesual penal,Ed.All
Beck,2004,p.406.

Reglementarile existente înainte de 1 ianuarie 1969 cuprindeau un numar

considerabil mai mare de norme derogatorii, norme ce au fost eliminate prin
modificarile codului de procedura penala român. Astfel au fost eliminate
proceduri speciale aplicabile infractiunilor contra avutului obstesc precum si
procedurile privitoare la infractiunile contra securitatii statului.

2.Consideratii generale privind procedurile speciale

Procesul penal este definit de o activitate reglementata de lege,

desfasurata de organele competente, cu participarea partilor si a altor
persoane, în scopul constatarii la timp si în mod complet a faptelor ce
constituie infracţ 151n133b ;iuni astfel ca orice persoana care a savârsit
infractiunea sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana
nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala 1.
 Pentru atingerea scopului sau, procesul penal este reglementat de un
ansamblu de norme juridice cuprinse în Codul de procedura penala, norme
care asigura o desfasurare unitara a acestuia si care alcatuiesc ceea ce este
cunoscut sub denumirea procedura de drept comun 2.

Sunt însa anumite situatii când, datorita unor particularitati, se impune

adoptarea si a altor reguli care deroga de la cele de drept comun, tocmai
pentru atingerea scopului legii penale si procesual penale, reguli ce compun
procedurile speciale3.

Normele respective, cu toate ca nu constituiue decât derogari de la

normele de drept comun, au totusi un continut si o sistematizare proprie.

Deci, în aceste cazuri se aplica dispozitiile procedurale de drept comun,

cuprinse în partea generala si partea speciala a codului de procedura
penala, la care se adauga aceste dispozitii speciale,derogatorii.

În cazul în care anumite situatii sunt reglementate atât de procedura

comuna, cât si de cea speciala, dar diferit, se aplica procedura speciala.

Procedurile speciale, în sistemul actual al normelor juridice procesual

penale, sunt putine la numar. Acestea pot fi întâlnite în cauzele privind
tragerea la raspundere penala (proceduri speciale propriu-zise), cât si în
realizarea, pe cale jurisdictionala, a unor aspecte adiacente sarcinilor
fundamentale ale procesului penal (alte proceduri speciale, auxiliare) 4.

În functie de modul de reglementare, procedurile speciale propriu-zise

sunt proceduri în care se aplica, în principal, normele derogatorii de la
procedura obisnuita (procedura de urmarire si judecarea infractiunilor
flagrante) si proceduri unde se aplica, în principal, normele procedurale de
drept comun, completate cu
1
I.Neagu, Tratat de procedura penala, Ed. Pro 1997, p. 1.

2
I.Neagu, Drept procesual penal, Ed. Academiei, Bucuresti ,1989, p.662, N.Volonciu, Tratat de procedura
penala, Partea speciala, Ed. Paideia, vol.II, p. 440.

3
V.Dongoroz, S.Kahane, G.Antoniu, C.Bulai, N.Iliescu, R.Stanoiu, în Explicatii teoretice ale Codului de
procedura penala român, vol.II, Partea Speciala, Ed. Academiei, 1976, p. 361.

4
I.Neagu, Drept procesual penal, Bucuresti, Ed. Academiei, 1989, p.662, N.Volonciu, Drept procesual penal,
Bucuresti, 1972, p.502, 503, V.Dongoroz, op.cit., vol.II, p. 361.
normele derogatorii (procedura în cauzele cu infractori minori).

Celelalte proceduri speciale, auxiliare, apar în anumite situatii speciale,

întâlnite fie în cursul procesului penal, fie în faza de dupa executare
(procedura reabilitarii judecatoresti, procedura de reparare a pagubelor în
cazul condamnarii sau al arestarii pe nedrept, procedura în caz de disparitie
a înscrisurilor judiciare, asistenta juridica internationala în materie penala).

De precizat ca normele speciale, desi se caracterizeaza printr-un

continut si o sistematizare proprie, sunt doar derogari partiale de la normele
de drept comun.În sistemul actual, cel al codului adoptat în 1968, cu
modificarile ulterioare, s-a observat tendinta reducerii reglementarilor
speciale, ca de altfel si în sistemele de drept ale mai multor tari, în ideea
realizarii unei unitati a normelor procedurale.

Însa, exista rezerve cu privire la aceasta tendinta de reducere a

reglementarilor speciale mai ales în cazul procedurilor cu infractori
minori.Procedurile speciale sunt impuse de anumite situatii particulare
speciale, de axemplu în cazul minorului un rol deosebit jucându-l starea sa
psihica.Pe de alta parte, existenta unor reglementari speciale poate fi
interpretata si ca o preocupare a legiuitorului pentru asigurarea unor garantii
procesuale suplimentare, în desfasurarea procesului penal 1.

3.Clasificarea procedurilor speciale

A. În literatura de specialitate, clasificarea acestor proceduri s-a facut

dupa diverse criterii.Astfel, dupa obiectul cauzelor ce trebuie rezolvate si
care cad sub incidenta procedurilor speciale, acestea se împart în proceduri
speciale propriu-zise si alte proceduri speciale (auxiliare) 2.

a) Sunt considerate proceduri speciale propriu-zise cele în care sunt

rezolvate aspecte privind tragerea la raspundere penala a celor care
savârsesc infractiuni. În cadrul acestor proceduri, obectivul cauzei penale îl
constituie lamurirea problemelor legate de existenta raportului juridic
procesual principal3. Din aceasta categorie fac parte: procedura de urmarire
si judecare a unor infractiuni flagrante, procedura privind tragerea la
raspundere penala a persoanei juridice, procedura în cauzele cu infractori
minori si procedurile speciale cu reglementari în forme procesuale
simplificate prevazute în legi speciale.
 Normele procedurilor speciale propriu-zise au o sfera de aplicare limitata
la o anumita categorie de infractiuni, aceste norme constituie doar derogari
partiale de la ansamblul normelor de procedura obisnuita. De aceea, sub
aspectul normelor pe care le contin, în doctrina, procedurile speciale propriu-
zise, au fost împartite în doua categorii 4: proceduri în care se aplica, în
principal, norme derogatorii de la procedura obisnuita (procedura de
urmarire si judecare a unor infractiuni flagrante,
1
I.Neagu, A.Crisu, A.Ciobanu, A.Zarafiru, Drept procesual penal, Curs selectiv pentru licenta, Ed.All Beck,
Bucuresti 2003, p. 206

2
I.Neagu, op. cit., 1998, p. 694

3
Idem

4
I.Neagu, op. cit., 1998, p. 695, N.Volonciu, op. cit., vol. II, p. 441

procedura privind tragerea la raspundere penala a persoanei juridice etc.) si

proceduri în care se aplica, în principal, normele procedurii obisnuite
completate cu normele derogatorii din procedura speciala (procedura cu
infractori minori).

b) Procedurile speciale auxiliare au ca scop rezolvarea unor aspecte

adiacente raportului juridic procesual principal în curs de desfasurare sau
deja încheiat1 si, potrivit actualei reglementari, sunt urmatoarele:procedura
darii în urmarire, procedura reabilitarii judecatoresti, procedura repararii
pagubei în cazul condamnarii sau a luarii unei masuri preventive pe nedrept,
procedura în caz de disparitie a înscrisurilor judiciare, asistenta judiciara
internationala1.

B. Dupa izvorul de consacrare, procedurile speciale pot fi clasificate în

proceduri reglementate de Codul de procedura penala si proceduri speciale
reglementate de unele legi speciale 2 (exterioare Codului de procedura
penala). Cele reglementate de Codul de procedura penala sunt procedurile
speciale propriu-zise privind infractiunile flagrante, tragerea la raspundere
penala a persoanei juridice si cele pentru cauyele cu infractori minori,
precumsi procedurile auxiliare, mai putin procedura extradarii. În schimb,
cele exterioare Codului de procedura penala sunt prevazute în legi speciale
cu reglementari în forme procesuale simplificate, cum ar fi, de exemplu:
procedura de urgenta de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de
coruptie, procedura extradarii si altele.
 4. Procedurile speciale prevazute de codul de procedura penala

4.1. Urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante. Procedura urmaririi

si judecarii unor infractiuni flagrante este reglementata în titlul IV al Codului de
procedura penala în vigoare în capitolul I "Urmarirea si judecarea unor
infractiuni flagrante".

Conform prevederilor legale este considerata infractiune flagranta

infractiunea descoperita în momentul savârsirii sau imediat dupa savârsire
precum si infractiunile al caror faptuitor este urmarit imediat dupa savârsire de
catre persoana vatamata, martorii oculari sau strigatul public ori este gasit în
apropierea locului comiterii infractiunii cu arme sau obiecte de natura a-l
considera participant la infractiune. În cazurile de mai sus orice persoana are
dreptul de a-l prinde pe faptuitor în vederea aducerii lui în fata autoritatilor.

Procedura speciala este aplicabila infractiunilor flagrante pedepsite prin

lege cu închisoare de cel putin 1 an si de maxim 12 ani precum si formele lor
agravate savârsite în municipii, orase, târguri, mijloace de transport sau orice
alt loc aglomerat.

Procedura nu se aplica infractiunilor savârsite de minori datorita

caracterului special pe care îl instituie calitatea faptuitorului.

O aplicare speciala a prevederilor din Titlul IV capitolul I C.proc.pen

intervine în cazul infractiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii
penale se face numai la plângerea prealabila a persoanei vatamate. În acest
caz daca infractiunea este flagranta constatarea ei se va face respectând
dispozitiile referitoare la urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante însa
continuarea urmaririi penale si a judecarii cauzei se va face cu aplicarea
prevederilor speciale doar daca persoana vatamata va depune plângerea
prealabila în termen de 24 de ore de la constatarea infractiunii. În acest sens
organul de cercetare penala are obligatia de a chema partea vatamata si a o
intreba daca întelege sa faca cererea în termenul aratat. În caz contrar se vor
aplica prevederile de ordin general din codul de procedura penala.

În ceea ce priveste faza de urmarire penala legea stabileste anumite

derogari de la procedura comuna derogari ce privesc constatarea infractiunii,
retinerea si arestarea învinuitului sau a inculpatului, continuarea cercetarii
dupa restituire precum si verificarea lucrarilor de cercetare penala.
 În art. 467 C.proc.pen. se prevede ca organul de cercetare penala sesizat
trebuie sa consemneze într-un proces verbal cele constatate cu privire la
fapta savârsita precum si declaratiile învinuitului si ale celorlalte persoane
ascultate. Organul de cercetare penala are obligatia de a strânge si alte probe
pe care le considera importante pentru justa desfasurare a procesului.
Procesul verbal se va citi învinuitului si celorlalte peroane ascultate cu
mentiunea ca acestea pot face obiectii sau completari apoi va fi semnat atât
de catre organul de cercetare cât si de învinuit si persoanele ascultate.
Procesul-verbal, odata încheiat, este si actul de începere a urmaririi penale.

În cazul infractiunilor flagrante învinuitul este obligatoriu retinut pe o

durata de 24 de ore. Daca se considera ca arestarea învinuitului este
necesara procurorul poate solicita luarea acestei masuri de catre judecator.
Masura arestarii preventive nu va putea depasi 10 zile calculate de la data
expirarii ordonantei de retinere. Atunci când procurorul considera ca exista
suficiente dovezi pentru a fi pusa în miscare actiunea penala da rechizitoriul
prin care pune în miscare actiunea penala si dispune trimiterea în judecata.
Dosarul trebuie trimis instantei competente înainte de expirarea mandatului
de arestare. Datorita caracterului derogatoriu ce se impune în cazul acestei
proceduri daca trimiterea în judecata nu a fost dispusa în termen de 3 zile de
la emiterea ordonantei de retinere cauza va continua sa fie rezolvata prin
aplicarea dispozitiilor din procedura obisnuita referitoare la arestarea
învinuitului sau inculpatului cuprinse în art. 146 si urm. C.proc.pen.

În situatia în care judecatorul a dispus arestarea preventiva iar procurorul

a dispus restituirea cauzei organului de cercetare penala acesta este obligat
sa continue cercetarea si sa restituie dosarul procurorului în termen de maxim
3 zile de la data la care a fost dispusa masura arestarii preventive.
Prelungirea cercetarii pe o perioada mai mare de 3 zile duce la judecarea
cauzei în concordanta cu procedura obisnuita. O problema în ceea ce
priveste procedura speciala survine în materia asistentei juridice obligatorii pe
perioada retinerii învinuitului. Parerile instantelor în aceasta problema sunt
împartite astfel încat o parte a instantelor rezolva aceasta problema în mod
afirmativ considerând ca asistenta juridica obligatorie este aplicabila în acest
caz1 în vreme ce majoritatea instantelor considera ca daca cercetarea
penala se face în timp ce învinuitul este retinut fara
1
Tribunalul Judetean Vâlcea, dec.penala nr. 319/1971, în RRD nr. 1/1972, p. 131.

sa fie pusa în miscare actiunea penala împotriva sa dispozitiile codului de

procedura penala în materia asistentei juridice obligatorii nu sunt aplicabile 1.
 Din prevederile art. 470 C. proc. pen. rezulta faptul ca procurorul
solutioneaza dosarul în cel mult 2 zile de la data la care i-a fost înaintat.
Analizând dosarul procurorul poate sa dispuna fie trimiterea în judecata fie
scoaterea de sub urmarire penala sau încetarea urmaririi penale ori restituirea
cauzei. În cazul în care se dispune trimiterea în judecata procurorul da
rechizitoriu prin care pune în miscare actiunea penala si dispune trimiterea în
judecata cu propunerea de arestare preventiva a inculpatului. Daca însa
procurorul constata existenta unuia din cazurile prevazute de art. 10 alin. (1)
lit. a-e dispune scoaterea de sub urmarire penala iar daca sunt incidente
prevederile art. 10 alin. (1) lit. f,h,i,j, dispune încetarea urmaririi penale.

Când urmarirea penala nu a fost completa sau nu s-au respectat

dispozitiile legale garante ale aflarii adevarului procurorul va restitui cauza
organului care a efectuat urmarirea penala spre completare sau unui alt organ
de urmarire în vederea completarii sau refacerii urmaririi penale. În cazul
restituirii cauza nu se va mai judeca potrivit procedurii speciale urmând ca
rezolvarea ei sa fie facuta dupa dispozitiile procedurii obisnuite. În cazul în
care se constata ca cercetarea a fost efectuata de un organ necompetent
procurorul va trimite cauza organului competent în concordanta cu art. 268 C.
proc. pen.

De asemenea în cazul restituirii procurorul va trebui sa decida asupra

mentinerii sau revocarii masurilor preventive care sunt de competenta sa
precum si asupra masurilor de siguranta sau asiguratorii luate în cursul
urmaririi penale sau, daca este cazul, sa ia asemenea masuri.

Daca procurorul decide ca dovezile din dosar sunt concludente si trimite

cauza spre judecare se va trece la faza a doua a procesului penal: faza de
judecata.

Judecata cuprinde etape procesuale procedurii comune diferentele în cazul

infractiunilor flagrante constând doar în modul realizarii etapelor procesuale.

Competenta de judecata este cea obisnuita nefiind desemnata o

instanta speciala care sa judece infractiunile flagrante. În art. 471 alin. 2 se
prevede ca ministrul justitiei poate desemna una sau mai multe judecatorii
care sa judece aceste cauze dar numai în cazul municipiilor împartite în
sectoare. Alineatul 2 nu prevede o derogare de la regulile generale de
competenta, judecatoria desemnata de ministrul justitiei nu devine o instanta
speciala cu delimitarea unei anumite competente ci doar capata caracterul
unei instante specializate în solutionarea acestor cauze pentru o mai rapida
înfaptuire a justitiei. În ceea ce priveste masurile pregatitoare sedintei de
judecata art. 472 C. proc. pen. prevede masuri speciale impuse de specificul
infractiunilor flagrante. Astfel, presedintele instantei va fixa termenul de
judecata în 5 zile de la primirea dosarului si totodata va dispune aducerea cu
mandat a martorilor si a partii vatamate. Inculpatul este adus la judecata si
de asemenea în cazurile în care este arestat presedintele instantei trebuie
sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice. Celelalte parti la proces
1
Tribunalul Suprem, s. pen., dec. pen. 2902/1971, în culegerea de decizii pe anul 1971, p. 455.

nu se citeaza dar se pot prezenta si participa la judecata, presedintele având

îndatorirea sa stabileasca identitatea acestora. Participarea procurorului la
judecata este obligatorie conform alin. 3 art. 472 C. proc. pen. De asemenea
în faza masurilor pregatitoare instanta are datoria sa verifice daca în cauza
sunt întrunite conditiile prevazute în art. 466 C. proc. pen. iar atunci când
constata ca nu s-au îndeplinit aceste conditii, are obligatia de a continua
judecata cu aplicarea regulilor procedurii obisnuite. Momentele procesuale
prevazute de procedura obisnuita de judecata în prima instanta sunt
aplicabile si în cazurile infractiunilor flagrante cu derogarile prevazute în art.
473 C. proc. pen. Articolul 473 C. proc. pen. prevede ca judecata se face pe
baza declaratiilor inculpatului, martorilor prezenti, a persoanei vatamate daca
este de fata si a lucrarilor din dosar. Nu poate fi amânata judecata în
vederea audierii martorilor absenti. În schimb instanta poate dispune din
oficiu sau la cerere administrarea de probe noi pentru acest lucru putând
acorda termene care în total nu pot depasi 10 zile. Instanta trebuie sa
dispuna asupra starii de libertate a inculpatului atunci când se desesizeaza
pentru incompetenta, retine cauza pentru a fi judecata conform procedurii
obisnuite sau amâna judecarea cauzei pentru administrarea de probe noi.
Potrivit art. 475 C. proc. pen,, instanta este obligata sa se pronunte asupra
cauzei în aceeasi zi în care s-au încheiat dezbaterile sau cel mai târziu în
urmatoarele 2 zile, si trebuie sa redacteze hotarârea în cel mult 24 ore de la
pronuntare. Inculpatul care se afla în stare de detinere este în mod
obligatoriu adus la pronuntare. Când instanta pronunta pedeapsa închisorii
iar inculpatul a fost pus anterior în libertate instanta poate dispune arestarea
acestuia. În caz de achitare sau de încetare a procesului penal, ori o
pedeapsa cu închisoarea cel mult egala cu durata retinerii si arestarii
preventive sau daca pronunta pedeapsa amenzii, instanta îl pune de îndata
în libertate pe inculpatul arestat preventiv. Punerea în libertate a inculpatului
arestat este obligatorie si în cazurile prevazute de art. 350 alin. 3 C. proc.
pen.

Datorita caracterului derogatoriu al procedurii în cazul infractiunilor

flagrante precum si datorita dezideratului de a solutiona rapid aceste cauze
actiunea civila va fi examinata de catre instanta numai daca persoana
vatamata este prezenta si se constituie parte civila iar pretentiile acesteia pot
fi solutionate fara amânarea judecatii. Daca solutionarea actiunii civile nu
duce la amânarea cauzei instanta examineaza din oficiu actiune civila în
cazul în care persoana vatamata este fie o persoana lipsita de capacitatea
de exerctiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa, fie este o unitate dintre
cele la care se refera art. 145 C. pen. În toate celelalte cauze solutionarea
actiunii civile se va face pe calea actiunii separate care este scutita de taxe
de timbru. În ceea ce priveste caile de atac termenul de apel cât si cel de
recurs este de 3 zile de la pronuntare.

Dosarul cauzei se va înainta instantei competente în 24 ore de la

declarea apelului sau recursului iar judecarea se va face de urgenta. 1 În
cazul în care infractiunile care se urmaresc si se judeca potrivit acestei
proceduri speciale se
1
Gh.Nistoreanu, M.Apetrei, C.Silvia Paraschiv, Drept procesual penal, Ed. Europa Nova, Bucuresti,
1996, p. 313

afla în concurs ori în stare de indivizibilitate sau de conexitate cu alte

infractiuni carora li se aplica procedura obisnuita, modul de solutionare al
fiecarei cauze în parte este prevazut de art. 478 C. proc. pen. Astfel în alin.
(1) al acestui articol se prevede ca în cazul unui concurs de infractiuni când
procedura speciala se aplica numai unora dintre infractiunile în cauza se
procedeaza la disjungerea lor, urmarirea si judecarea infractiunilor facându-
se separat. Când apar situatii de indivizibilitate sau conexitate, daca
procedura prevazuta pentru infractiunile flagrante se aplica doar unora dintre
fapte ori unora dintre infractori si disjungerea nu este posibila, urmarirea si
judecarea se fac potrivit procedurii obisnuite. 1 De asemenea în art. 38 alin. 3
C. proc. pen. se prevede ca în cazul de indivizibilitate prevazut în art. 33 lit.
c) C. proc. pen. cauzele vor fi întotdeauna reunite.

4.2. Procedura în cauzele cu infractori minori. Institutia minoritatii

cunoaste în dreptul penal o reglementare proprie, deoarece prin tragerea la
raspundere penala a minorilor, având în vedere capacitatea psihica a
acestora, se urmareste, mai mult decât în cazul celorlalte categorii de
infractori, reeducarea lor si prevenirea savârsirii de fapte antisociale.

Potrivit art. 99 C. proc. pen., minorii sub 14 ani nu raspund penal, cei
care au vârsta între 14 si 16 ani raspund penal numai daca se dovedeste ca
au savârsit fapta cu discernamânt, iar minorii care au împlinit vârste de 16
ani, raspund penal.

În urma abrogarii Decretului nr. 218/1977 (prin Legea nr. 104/1992), s-a
revenit la aplicarea normelor din Codul penal, conform carora, fata de minorii
infractorise poate lua o masura educativasau se poate aplica o pedeapsa.

Reglementarii penale privind institutia minoritatii îi corespunde si o

reglementarepe plan procesual penal, prin instituirea unei proceduri speciale
de de urmarire si judecare a infractorilor minori. Aceste dispozitii specialese
justifica prin faptul ca minorul nu are maturitate psihica, dezvoltarea
intelectuala si experienta necesara pentru folosirea eficienta a drepturilor
procesuale acordate de lege.

Prin instituirea acestei proceduri, s-a urmarit sa se asigure minorilor un

plus de garantii procesuale care sa-si dovedeasca eficienta în îmbinarea
laturii respective cu latura educativa a procesului penal.

Potrivit art. 480, urmarirea si judecarea infractiunilor savârsite de minori,

precum si punerea în axecutare a hotarârilor privitoare la acestia, se
efectueaza potrivit procedurii obisnuite, cu completarile si derogarile
prevazute în art. 481-493 si sectiunea IV 1 a Capitolului I din Titlul IV al Partii
generale.

Urmarirea penala în cauzele cu infractori minori se desfasoara dupa

procedura obisnuita completata cu doua dispozitii speciale, prevazute în art.
481 si art. 482 la: -chemarea unor persoane la ascultarea minorilor;

-obligativitatea referatului de evaluare.

Judecata în cauzele cu infractori minori se desfasoara conform

procedurii obisnuite, care se completeaza cu dispozitiile speciale.

Derogarile in cazul judecarii minorilor de instanta se refera la:

compunerea instantei, persoanele chemate la ascultarea minorului,
desfasurarea judecatii si apararea exercitata în cazul inculpatului minor,
cuprinse în art. 483-486.

Daca se stabileste ca minorul poate sa raspunda penal, fata de el se

poate lua o masura educativa sau i se poate aplica o pedeapsa.

Masurile educative care pot fi luate fata de minori sunt: mustrarea,

libertatea supravegheata, internarea într-un centru de reeducare si
internarea într-un institut medical-educativ.

Când instanta apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este

suficienta pentru îndreptarea minorului, îi va aplica o pedeapsa.

4.3. Procedura privind tragerea la raspundere penala a persoanei

juridice. Modificarile aduse Codului penal prin Legea nr. 278/2006
referitoare la raspunderea penala a persoanei juridice au impus modificari în
aceasta materie si în Codul de procedura penala. Datorita nuantarii
necesare în ceea ce priveste tragerea la raspundere penala a persoanei
juridice s-a considerat necesara introducerea în Titlul IV al Codului de
procedura penala a unei proceduri speciale ce vizeaza persoana juridica în
întelesul dat acestui termen de catre codul penal în vigoare. Ca si în cazul
urmaririi si judecarii unor infractiuni flagrante dispozitiile codului de
procedura penala se aplica în cazul infractiunilor savârsite de persoanele
juridice cu anumite completari si derogari. În capitolul I din Titlul IV al Codului
de procedura penala sunt prevazute completarile si derogarile aplicabile
persoanelor juridice.

Actiunea penala în ceea ce priveste persoanele juridice are ca obiect

tragerea la raspundere penala a persoanei juridice ce a savârsit o infractiune.
Persoana juridica este reprezentata în mod obisnuit de catre reprezentantul
sau legal în ceea ce priveste îndeplinirea actelor procesuale si procedurale.
Reprezentantul legal nu va putea îndeplini actele procedurale si procesuale în
numele persoanei juridice daca împotriva sa s-a început urmarirea penala
pentru aceeasi fapta sau pentru fapte conexe. În acest caz persoana juridica
fie isi numeste un mandatar fie acest mandatar este desemnat de organul de
urmarire penala sau de instanta competenta. Acest mandatar este desemnat
din rândul practicienilor în insolventa autorizati potrivit legii. Acestor
practicieni2 li se aplica prevederile art. 190 alin. (1), (2) si (4)-(6) privitoare la
cheltuielile judiciari si sumele cuvenite martorului, expertului si interpretului.
Consideram ca trimiterea la art. 190 C. proc. pen. dovedeste faptul ca
practicianul în insolventa este asimilat în ceea ce priveste sumele ce-i revin
categoriei de participanti la procesul penal din care fac parte expertul si
interpretul.

O alta problema ridicata de introducerea raspunderii penale a persoanei

juridice este aceea a competentei teritoriale .

Din dispozitiile art. 4793 C. proc. pen. se poate pune concluzia ca,
competenta
1
Gh.Nistoreanu, M.Apetrei, Drept procesual penal, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1996, p. 313

2
N.Jidovu, Drept procesual penal, Edtia 2, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2007, p. 588.

teritoriala este alternativa, ea fiind determinata fie de locul unde a fost

savârsita infractiunea, fie de locul unde se afla sediul persoanei juridice sau
locul unde locuieste persoana vatamata sau locul unde aceasta îsi are
sediul.1 Citarea persoanei juridice se face la sediul acesteia în cazul în care
este cunoscut iar daca sediul este fictiv sau persoana juridica nu mai
functioneaza la sediul declarat citatia se afiseaza la sediul consiliului local în
a carui raza teritoriala s-a savârsit infractiunea. Aceasta dispozitie nu e
aplicabila atunci când noul sediu este cunoscut. Citarea se face la locuinta
mandatarului sau la sediul practicianului în insolventa atunci când persoana
juridica este reprezentata de unul dintre acestia.

Daca în cursul urmaririi penale sau în cursul judecarii exista motive

temeinice care duc la presupunearea ca persoana juridica a savârsit o fapta
prevazuta de lega penala judecatorul la propunerea procurorului sau instanta
de judecata poate dispune o serie de masuri preventive. Aceste masuri vor fi
luate doar cand sunt necesare pentru asigurarea bunei desfasurari a
procesului penal. Art. 4795 enumera în alin. (1) lit. a-e masurile preventive ce
pot fi luate în cursul urmaririi penale sau a judecatii. Daca au foat luate aceste
masuri preventive instanta poate obliga persoana juridica la depunerea unei
cautiuni care nu poate fi mai mica de 5000 de lei. Cautiunea se va restitui la
data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare, pronuntata în cauza
atunci când persoana juridica a respectat masurile preventive sau în cazul în
care s-a dispus achitarea persoanei juridice, încetarea procesului penal, sau o
solutie de netrimitere în judecata. Daca nu se respecta masurile preventive
cautiunea nu se restituie facându-se venit la bugetul statului la data ramânerii
definitive a hotararii de condamnare. Masurile preventive pot fi dipuse de catre
judecator prin incheiere motivata data în camera de consiliul cu citarea
persoanei juridice si cu participarea obligatorie a procurorului. Masurile
preventive se dispun pe o perioada de cel mult 60 de zile cu posibilitatea
prelungirii daca se mentin temeiurile care le-au determinat. Încheierea prin
care s-au luat masurile preventive poate fi atacata cu recurs în 3 zile de la
pronuntare sau de la comunicare în functie de prezenta sau absenta celor
interesati la momentul pronuntarii.

Masurile preventive se vor revoca din oficiu sau la cerere când nu mai
exista temeiuri care sa justifice mentinerea acestora. Dispozitiile alin. (4)-(6)
se aplica în mod corespunzator.

Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia

pot fi luate masurile prevazute în art. 183 referitoare la aducerea silita.

De asemenea fata de persoana juridica se pot lua masuri asiguratorii.

Masurile asiguratorii sunt luate în vederea asigurarii confiscarii speciale,
repararii pagubei produse prin infractiune sau garantarii executarii pedepsei
amenzii. Organul judiciar are obligatia de a comunica organului care a
autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana
juridica atât inceperea urmaririi penale, a punerii în miscare a actiunii penale
si a trimiterii în judecata a persoanei juridice cât si o copie de pe dispozitivul
hotarârii de condamnare la pedeapsa amenzii.

Comunicarea este necesara în vederea efectuarii mentiunilor

corespunzatoare.
1
N.Jidovu, Drept procesual penal, Editia 2, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p. 589.

Organele care au autorizat infiintarea si care au înregistrat persoana

juridica au de asemena obligatia de a comunica organului judiciar în copie
certificata si în termen de 24 de ore de la data înregistrarii orice mentiune cu
privire la persoana juridica. Abaterea de la aceasta dispozitie se
sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 de lei la 5.000 de lei. Persoana
juridica are obligatia de a comunica intentia de fuziune, divizare, dizolvare,
reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social în termen de 24 ore
organului judiciar.

Amenda judiciara aplicabila organelor care au autorizat si înregistrat

persoana jurididca este aplicabila si persoanei juridice care nu si-a respectat
obligatia de informare. Daca instanta decide ca persoana juridica se face
vinovata de savârsirea unei infractiuni aceasta nu poate initia fuziunea,
divizarea, dizolvarea sau lichidarea în intervalul de timp dintre ramânerea
definitiva a hotarârii de condamnare si executarea pedepselor. În cap. IV 1 din
titlu III al Codului penal sunt prevazute pedepsele aplicabile persoanei
juridice. Astfel singura pedeapsa principala aplicabila persoanei juridice este
amenda. Aceasta are un minim special de 5.000 lei si un maxim special de
600.000 lei atunci când legea prevede pentru infractiunea savârsita de
persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda si un
minim special de 10.000 lei si maxim 900.000 lei atunci când legea prevede
pentru infractiunea savârsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe
viata sau închisoare mai mare de 10 ani. Art. 479 9 C. proc.pen. prevede
normele aplicabile punerii în executare a acestei pedepse. Astfel persoana
juridica este obligata ca în termen de 3 luni de la ramânerea definitiva a
hotarârii de condamnare sa depuna recipisa de plata integrala a amenzii la
instanta de executare. Atunci când persoana juridica nu poate achita integral
amenda în termenul prevazut de lege aceasta poate cere instantei de
executare plata amenzii în rate lunare pe o durata de cel mult 2 ani.
Persoana juridica va fi supusa executarii silite a creantelor fiscale în cazul în
care nu-si îndeplineste obligatia de plata a amenzii sau a unei rate lunare în
cazul platii esalonate a amenzii. Persoanei juridice i se pot aplica si o serie
de pedepse complementare prevazute în acelasi capitol din codul de
procedura penala.

Aceste pedepse complementare privesc dizolvarea persoanei juridice,

suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice,
închiderea unor puncte de lucru, interzicerea participarii la procedurile de
achizitii publice , precum si afisarea si difuzarea hotarârii de condamnare.
Ducerea la îndeplinire a pedepselor complementare precum si
supravegherea executarii lor sunt prevazute in art. 479 10-47915 C. proc. pen.
Articolul 47910 specifica modalitatile de punere în executare a pedepsei
complementare de dizolvare a persoanei juridice. Conform acestui articol o
copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare se comunica instantei civile
competente care va deschide procedura de lichidare si va desemna
lichidatorul iar o alta copie se va comunica organului care a autorizat
infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica
pentru a lua masurile necesare. Remunerarea lichidatorului se face de
regula din averea persoanei juridice iar în caz de imposibilitate din fondul de
lichidare constituit potrivit legii. În ceea ce priveste punere în executare a
pedepsei complementare a suspendarii activitatii sau a uneia dintre
activitatile persoanei juridice, Codul de procedura penala prevede ca o copie
de pe dispozitivul hotarârii de condamnare se va comunica la data ramânerii
definitive a hotarârii organului care a autorizat persoana juridica si organului
care a înregistrat-o pentru a lua masurile necesare.

În cazul în care instanta dispune pedeapsa complementara a închiderii

unor puncte de lucru se va aplica procedura prezentata în cazul suspendarii
activitatii persoanei juridice. Art. 47912 prevede ca în cazul în care instanta
decide aplicarea pedepsei complementare a interzicerii de a participa la
procedurile de achizitii publice o copie de pe dispozitivul hotarârii de
condamnare se va comunica la data ramânerii definitive a hotarârii de
condamnare organului care a autorizat infiintarea si organului care a
înregistrat persoana juridica pentru a lua masurile necesare si de asemenea o
copie de pe dispozitivul hotarârii se va comunica oficiului registrului comertului
pentru efectuarea formalitatilor de publicitate în registrul comertului,
ministerului justitiei pentru efectuarea formalitatilor de publicitate în registrul
national al persoanei juridice fara scop patrimonial si altor autoritati care tin
evidenta persoanei juridice pentru efectuarea formalitatilor de publicitate.
Instanta poate de asemenea sa dispuna afisarea sau difuzarea hotarârii de
condamnare caz în care un extras al acestei hotarâri se va comunica în
vederea afisarii în forma, locul si pentru perioada stabilita de instanta,
persoanei juridice.

Un extras al hotarârii de condamnare poate fi comunicat persoanei

juridice si în scopul difuzarii lui în forma stabilita de instanta si prin mijloace de
comunicare audio-vizuale desemnate de aceasta. Persoana condamnata
trebuie a înainteze instantei de executare fie dovada începerii executarii
afisarii fie dovada executarii publicitatii hotarârii de condamnare în termen de
30 de zile de la comunicare dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea
executarii ori dupa caz de la executare. si în cazul acestei pedepse
complementare o copie sau un extras al hotarârii de condamnare va fi
comunicat organului care a autorizat si înregistrat persoana juridica pentru a
se lua masurile necesare. În caz de neexecutare cu rea credinta a pedepselor
complementare instanta de executare dispune fie dizolvarea persoanei
juridice fie dupa caz suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile
persoanei juridice pâna la punerea în executare a pedepsei complementare a
afisarii sau difuzarii hotarârii de condamnare dar nu mai mult de 3 luni.

Daca aceasta ultima masura nu este suficienta pentru ca persoana

juridica sa puna în executare pedeapsa complementara se va dispune
dizolvarea persoanei juridice. Sesizarea instantei în caz de neexecutare cu
rea credinta a pedepselor complementare se face din oficiu de catre
judecatorul delegat al instantei de executare ori de catre organele carora li s-a
comunicat hotarârea definitiva de condamnare.

Persoana juridica va fi citata la judecata iar participarea procurorului va fi

obligatorie. Instanta se va pronunta prin sentinta dupa ce va asculta
concluziile procurorului si persoana juridica condamnata.

4.4. Darea în urmarire. Procedura darii în urmarire este un alt caz în care
legiutorul a considerat necesar sa se deroge de la procedura obisnuita de
judecata. Capitolul 21 din Titlul IV al C. proc. pen. în care se trateaza problema
darii în urmarire a fost introdus prin art. 1 punctul 29 din ordonanta de urgenta
a guvernului nr. 60/2006. Darea în urmarire este necesara pentru
identificarea, cautarea, localizarea si prinderea unei persoane în scopul
aducerii acestuia în fata organelor judiciare sau punerii în executare a
hotarârii judecatoresti. Articolul 4931 C. proc. pen. alin. 2 prevede ca darea în
urmarire este posibila în cazul în care nu s-a putut executa un mandat de
arestare preventiva, un mandat de executare a unei pedepse privative de
libertate, masura educativa a internarii într-un centru de reeducare, masura
internarii medicale, sau masura expulzarii deoarece nu a putut fi gasita
persoana fata de care s-au luat aceste masuri. De asemenea darea în
urmarire este posibila în cazul în care persoana a evadat din starea legala de
retinere sau detinere a fugit dintr-un centru de reeducare sau a fugit din
unitatea unde executa masura internarii medicale. Un alt caz în care se poate
dispune darea în urmarire este acela al depistarii unei persoane urmarite
international despre care exista date ca se afla pe teritoriul României. Darea
în urmarire poate fi solicitata de organul de politie care a constatat
imposibilitatea executarii mandatului de arestare preventiva, a mandatului
executarii unei pedepse privative de libertate, a masurii educative a internarii
într-un centru de reeducare, a masurii internarii medicale ori masurii
expulzarii. În cazul în care persoana a evadat darea în urmarire se solicita de
catre administratia locului de detentie, centrul de reeducare sau unitatea
medicala, în care se executa masura. Daca situatia premisa este aceea a
unei persoane urmarite international darea în urmarire se solicita de catre
procurorul competent potrivit legii. Inspectoratul general al politiei române este
organul competent sa dispuna prin ordin darea în urmarire. Ordinul trebuie
comunicat în cel mai scurt timp organelor competente sa elibereze pasaportul
pentru ca acestea sa poata refuza eliberarea pasaportului sau sa ridice
provizoriu pasaportul pe durata masurii, organelor de frontiera pentru darea în
consemn, precum si celui în fata caruia urmeaza a fi adusa persoana data în
urmarire si parchetului competent care supravegheaza activitatea de urmarire.
În aceste ultime doua cazuri ordinul de dare în urmarire se comunica în copie.
Odata emis ordinul de dare în urmarire, acesta impune anumite obligatii
organelor statului: structurile competente ale Ministerului Administratiei si
Internelor sunt obligate sa puna în executare imediata ordinul si sa desfasoare
la nivel national activitatile pe care acesta le impune. Institutiile publice au
obligatia sa sprijine în limitele legii activitatea de urmarire ale organelor de
politie. În cazul urmaririi unei persoane arestate preventiv activitatea organelor
de politie este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul
Parchetul de pe lânga Curtea de Apel în a carui circumscriptie se afla sediul
instantei competente ce a solutionat în fond propunerea de arestare
preventiva. În situatia în care mandatul de arestare preventiva este emis într-o
cauza de competenta Parchetului de pe lânga ICCJ supravegherea urmaririi
este efectuata de procurorii anume desemnati din cadrul structurii care
efectueaza sau a efectuat urmarirea penala. În celelalte cazuri în care
persoana urmarita nu e arestata preventiv urmarirea este supravegheata de
procurori anume desemnati din cadrul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel
în a carui circumscriptie se afla sediul instantei de executare ori al altei
instante competente potrivit legii speciale. Darea în urmarire nu permite
efectuarea oricarui tip de activitate care sa duca la prinderea persoanei
urmarite. Activitatile permise în cadrul acestei proceduri sunt prevazute în art.
4933 C. proc. pen. Conform acestui articol pentru identificarea, cautarea,
localizarea precum si prinderea persoanelor date în urmarire urmatoarele
activitati pot fi efectuate respectand conditiile prevazute de lege: a)
interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin
telefon, sau prin orice mijloc electronic de comunicare precum si alte
înregistrari b) retinerea si predarea corespondentei si a obiectelor c)
perchezitia d) ridicarea de obiecte si înscrisuri e) punerea sub supraveghere a
conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora. Aceste activitati sunt
permise în cadrul procedurii urmaririi dar sub conditia existentei unei autorizari
prealabile. În cazul în care darea în urmarire a fost dispusa deoarece nu s-a
putut executa mandat de arestare preventiva, mandatul de executare a unei
pedepse privative de libertate, o masura educativa a internarii într-un centru
de reeducare, masura internarii medicale, masura expulzarii precum si în
cazul în care persoana a evadat, activitatile prevazute de litera a-c pot fi
desfasurate doar cu autorizarea instantei de executare. În cazul în care darea
în urmarire are ca obiect depistarea unei persoane urmarite international
aceleasi masuri pot fi dispuse cu autorizarea unui judecator al instantei
competente potrivit legii speciale. Ridicarea de obiecte si înscrisuri precum si
punerea sub supraveghere a conturilor bancare precum si a conturilor
asimilate acestora pot fi efectuate cu autorizarea procurorului care
supravegheaza activitatea organelor de politie însarcinate cu efectuarea
urmaririi. Procurorul daca considera necesar poate dispune sa i se transmita
înscrisuri, documente bancare, financiare sau contabile. Daca în cazul retinerii
si predarii corespondentei si obiectelor, a perchezitiei si a ridicarii de obiecte si
înscrisuri sunt aplicabile prevederile legale fara nici un fel de derogare în ceea
ce priveste celelalte doua activitati Codul de procedura penala prevede
modalitatea de efectuare a acestora în art. 493 4-6 C. proc. pen. Astfel
interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicarilor se va face doar
daca aceasta este singura modalitate prin care se poate duce la îndeplinire
activitatea de indentificare, cautare, localizare si prindere a persoanei date în
urmarire sau daca prin utilizarea altor mijloace aceste activitati ar fi mult
întârziate. Aceasta masura nu poate fi luata decât pe durata necesara
interceptarii si înregistrarii dar nu mai mult de 30 de zile si poate fi reînoita
pentru motive temeinice, fiecare reînoire neputând depasi 30 de zile iar durata
totala a acestora neputând depasi 120 de zile. Autorizarea se da în camera de
consiliu de catre presedintele instantei iar în lipsa acestuia de catre
judecatorul desemnat de acesta. Actul prin care se da autorizarea este o
încheiere motivata care va cuprinde obligatoriu motivele pentru care a fost
încuvintata masura, persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus
supravegherii precum si perioada pentru care s-a dispus interceptarea.
Procurorul poate personal sa procedeze la efectuarea interceptarilor sau
poate dispune ca acestea sa fie efectuate de organul de urmarire penala.
Persoanele care se ocupa de suportul tehnic al înregistrarilor sunt obligate sa
pastreze confidentialitatea acestor înregistrari în caz contrar încalcând
normele penale. În cazul în care obtinerea autorizarii ar aduce grave prejudicii
activitatii de urmarire, printr-o ordonanta motivata înscrisa în registrul special
prevazut în art. 228 alin. 1 1 C. proc. pen. poate dispune cu titlu provizoriu
interceptarea si înregistrarea convorbirilor pe o durata de cel mult 48 de ore.
În 48 de ore de la expirarea termenului provizoriu procurorul este obligat sa
prezinte judecatorului, în vederea confirmarii ordonantei, suportul pe care au
fost fixate interceptarile precum si un proces verbal rezumativ. Judecatorul,
analizându-le, se va pronunta prin încheiere motivata data în camera de
consiliu în cel mult 24 de ore. Daca ordonanta e confirmata si se cere o
prelungire a masurii interceptarii judecatorul va dispune autorizarea pe mai
departe. Daca ordonanta nu este confirmata se va dispune încetarea de
îndata a înregistrarilor iar cele deja efectuate vor fi sterse sau distruse de
catre procuror, acest lucru fiind consemnat într-un proces verbal ce va fi
transmis în copie judecatorului. În cazul în care interceptarile au fost efectuate
cu autorizarea judecatorului procurorul este obligat sa dispuna încetarea
imediata atunci când nu mai exista motive temeinice si sa comunice acest
lucru instantei. Convorbirile si comunicarile care nu corespund scopului pentru
care au fost interceptate si înregistrate se arhiveaza la sediul parchetului în
locuri speciale în plic sigilat cu asigurarea confidentialitatii. Acestea pot fi
consultate la cerere de catre procurori, judecatori sau completul investit cu
solutionarea cauzei. Dupa ce persoana urmarita este prinsa acestea vor fi
sterse sau distruse de catre procurori si se va întocmi un proces verbal care
sa certifice acest lucru. În cazul în care convorbirile sau comunicarile
contribuie la identificarea, localizarea sau prinderea persoanei date în
urmarire acestea vor fi certificate de catre procurorul care supravegheaza
activitatea organelor de politie implicate în urmarirea persoanei. Dupa ce
persoana data în urmarire e prinsa procesele verbale de redare a convorbirilor
sau comunicarilor precum si suportul pe care acestea sunt fixate se transmit
judecatorului care a emis autorizarea si se arhiveaza la sediul instantei, dupa
care suportul poate fi consultat numai cu încuviintarea presedintelui instantei.
Daca în convorbirile sau comunicarile interceptate si înregistrate sunt date
certe si utile privitoare la pregatirea sau savârsirea altor infractiuni ele sunt
certificate si transmise împreuna cu suportul pe care sunt fixate parchetului
competent. Acestea pot fi folosite drept probe. Înregistrarilor în mediul
ambiental, localizarii sau urmaririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice
de supraveghere li se aplica aceeasi procedura ca si interceptarilor si
înregistrarilor convorbirilor sau convorbirilor efectuate prin telefon sau prin
orice mijloc electronic de comunicare. Art. 493 6 C.proc.pen. prevede ca în
cazul în care este necesar identificarii, localizarii persoanei urmarite
procurorul poate dispune punerea sub supraveghere a conturilor bancare si
conturilor asimilate, durata acestei masuri nu poate depasi 30 de zile dar
poate fi reînoita pentru motive temeinice cu câte 30 de zile pâna la un maxim
de 120 de zile în aceeasi cauza. Este important de precizat ca aceste
prevederi sunt aplicabile în cazul în care masura este dispusa cu privire la
aceeasi persoana în momentul în care nu mai exista motive pentru
mentinerea masurii, procurorul este obligat sa dispuna încetarea imediata a
masurii de supraveghere. Urmarirea unei persoane se poate finaliza fie prin
prinderea persoanei urmarite fie prin disparitia temeiurilor care au justificat-o.
Revocarea urmaririi va fi dispusa prin ordin de IGP si se va transmite în copie
parchetului competent care supravegheaza activitatea de urmarire a
persoanei date în urmarire si organelor competente sa elibereze pasaportul
precum si organelor de frontiera. Se poate observa ca între procedura ce
cârmuieste începerea urmaririi si procedura revocarii acesteia este o simetrie
necesara ce poate fi dusa la îndeplinire doar printr-o colaborare eficienta între
organele statului. În momentul în care se dispune revocarea, procurorul este
obligat sa dispuna încetarea activitatilor de supraveghere daca acestea sunt
înca în desfasurare.

4.5. Procedura reabilitarii judecatoresti. Codul Penal în Titlul VII al partii

generale consemneaza reabilitarea printre cauzele care înlatura raspunderea
penala sau consecintele condamnarii alaturi de amnistie, gratiere, prescriptie,
lipsa plângerii prealabile si împacarea partilor. Alineatul 1 din art. 133 C. proc.
pen. prevede ca realilitarea face sa înceteze decaderile si interdictiile precum
si incapacitatile care rezulta din condamnare. Tot art. 133 prevede ca
reabilitarea nu are ca urmare obligatia de reintegrare în funtie, rechemarea în
cadrele permanente ale fortelor armate sau redarea gradului militar pierdut si
nu are efecte asupra masurilor de siguranta exceptând interzicerea de a se
afla în anumite localitati. Reabilitarea are doua forme. Reabilitarea de drept
prevazuta în art. 134 C. pen. si reabilitarea judecatoreasca prevazuta în art.
135 C. pen. Reabilitarea de drept a persoanei fizice intervine în cazul
condamnarii la amenda sau pedeaspa închisorii care nu depaseste un an,
daca în decurs de trei ani condamnatul nu a savârsit nici o alta infractiune.
Reabilitarea persoanei juridice are loc daca aceasta nu a mai savârsit nici o
infractiune în decurs de 3 ani de la executarea pedepsei amenzii sau a unei
pedepse complementare. Reabilitarea judecatoreasca nu poate fi acordata
decât la cerere de catre instanta de judecata. Condamnatul poate fi reabilitat
în cazul condamnarii la pedeapsa închisorii între 1 si 5 ani dupa trecerea unui
termen de 4 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate.
Daca condamnatul a executat o pedeapsa între 5 si 10 ani poate fi reabilitat
dupa trecerea unui termen de 5 ani la care se adauga jumatate din durata
pedepsei pronuntate. În ceea ce priveste condamnarea la pedeapsa închisorii
mai mare de 10 ani precum si a pedepsei detentiunii pe viata comutate sau
înlocuite cu pedeaspa închisorii comdamnatul poate cere realibilitarea dupa
trecerea unui termen de 7 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei
pronuntate iar în cazul pedepsei detentiunii pe viata jumatate din durata
pedepsei cu închisoarea. Normele de procedura în cazul reabilitarii
judecatoresti sunt prevazute în art. 494-503 C. proc. pen. Conform
prevederilor procedurale competenta în aceasta cauza revine fie instantei
care a judecat în prima instanta cauza fie instantei corespunzatoare în a carei
raza teritoriala domiciliaza condamnatul. Persoanele care pot introduce
cererea de reabilitare sunt condamnatul pe timpul vietii si sotul sau rudele
apropiate dupa moartea acestuia. Sotul sau rudele pot de asemenea sa
continue în instanta procedura de reabilitare pornita de condamnat înainte sa
decedeze. Cererea trebuie sa contina în mod obligatoriu adresa condamntului
precum si adresa persoanei care face cererea când aceasta nu e persoana
condamnata, condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fapta pentru care
a fost pronuntata condamnarea, localitatile unde condamnatul a locuit precum
si locurile de munca detinute de acesta între momentul executarii pedepsei si
momentul executarii cererii, iar în cazul în care executarea pedepsei a
fost prescrisa, între momentul ramânerii definitive a hotarârii si momentul
introducerii cererii, temeiurile cererii, indicatii pentru identificarea dosarului
precum si orice alte date necesare solutionarii cererii. Condamnatul este
obligat sa anexeze la cerere actele doveditoare pentru îndeplinirea conditiilor
reabilitarii. În ceea ce priveste masurile premergatoare presedintele instantei
trebuie sa fixeze un termen, sa dispuna citarea petitionarului si a persoanelor
a caror ascultare o considera necesara, sa ia masuri pentru aducerea
dosarului în care se gaseste hotarârea de condamnare si sa ceara o copie de
pe fisa cu antecedentele penale ale condamnatului. Dupa acest moment
cererea poate fi respinsa pentru lipsa conditiilor de forma sau poate fi
solutionata. În cazul în care este respinsa aceasta solutie poate fi datorata fie
introducerii cererii înainte de termenul legal, fie lipsei adresei condamnatului
coroborata cu lipsa acestuia la termenul de înfatisare, fie lipsei uneia dintre
celelalte elemente ale cererii coroborat cu necompletarea acestora în
termenul legal. În cazul în care a fost respinsa ca precoce ea poate fi repetata
dupa împlinirea termenului. În cazul respingerii pe alte motive cererea de
reabilitare poate fi repetata oricând.

Daca cererea îndeplineste conditiile de forma se trece la solutionarea ei.

La termenul fixat instanta asculta persoanele citate, concluziile procurorului si
verifica daca sunt îndeplinite conditiile de fond ale cererii de reabilitare.
Conditiile necesare pentru admiterea reabilitarii sunt prevazute de codul penal
în art. 137 din partea generala. Potrivit acestui articol pentru a se admite
reabilitarea condamnatul nu trebuie sa fi suferit vreo noua condamnare în
perioada prevazuta de lege în art. 135 C. pen., trebuie sa-si asigure existenta
prin munca sau alte mijloace oneste, sa aiba o conduita buna si sa fi achitat în
întregime cheltuielile de judecata si despagubirile civile la care a fost obligat.

Daca din datele existente la dosar instanta nu poate considera în mod

indubitabil ca au fost îndeplinite conditiile de reabilitare poate cere
completarea materialului de la dosar sau poate sa ceara relatii referitoare la
conduita condamnatului organelor competente. Daca deasemenea cel
condamnat dovedeste ca din motive obiective nu a putut achita despagubirile
civile si cheltuielile de judecata instanta poate acorda reabilitarea sau poate
acorda un termen de maxim 6 luni pentru achitarea acestora în totalitate sau
în parte. În cazul în care este vorba de o obligatie solidara instanta trebuie sa
fixeze suma ce trebuie achitata de condamnat sau de mostenitorii acestuia
pentru a se putea acorda reabilitarea. Indiferent de ceea ce decide instanta cu
privire la cererea de reabilitare nu vor fi afectate prin aceasta drepturile
acordate partii civile prin hotarârea de condamnare.

În mod simetric daca se poate cere reabilitarea este permis sa se ceara si

anularea reabilitarii. Anularea poate fi ceruta de catre procuror la instanta care
hotaraste si cu privire la cererea de reabilitare înaintata de condamnat.
Cererea de anulare va urma aceeasi procedura ca si cererea de reabilitare
procedura ce a fost prezentata succint mai sus.

Hotarârea instantei prin care s-a decis referitor la acordarea reabilitarii

este supusa cailor de atac. Hotarârea prin care instanta rezolva cererea de
reabilitare va fi supusa apelului iar hotarârea instantei de apel va fi supusa
recursului.

Dupa ramânerea definitiva a hotarârii de reabilitare instanta va dispune

sa se mentioneze acest lucru pe hotarârea prin care s-a pronuntat
condamnarea pentru care s-a dispus reabilitarea.

4.6. Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul

condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrângerii de libertate în mod
nelegal. O alta procedura speciala prevazuta de C. proc. pen. se regaseste în
capitolul 4 al Titlului IV sub denumirea de "repararea pagubei materiale sau a
daunei morale în cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii de libertate în
mod nelegal". Aceasta procedura a fost modificata prin art. I pct. 219 din
Legea nr. 281/2003. Repararea pagubei este prevazuta în 3 cazuri statuate în
art. 504 C. proc. pen. Astfel, are dreptul la repararea pagubei persoana care a
fost condamnata definitiv iar în urma rejudecarii s-a pronuntat o hotarâre
definitiva de achitare.

Este important de retinut ca aceasta reparatie nu se poate acorda daca

cele doua hotarâri nu sunt definitive. Mai poate beneficia de repararea
pagubei si persoana care a fost privata de libertate dupa ce în cauza a
intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei. Un ultim caz în care
se poate acorda repararea pagubei este acela al persoanei care în timpul
procesului penal a fost lipsita de libertate sau i s-a restrâns libertatea în mod
nelegal.

De precizat ca restrângerea libertatii sau privarea de libertate în mod

legal pe parcursul procesului penal prin metodele prevazute de legea penala
si procesual penala nu da dreptul la repararea pagubei deoarece în aceste
cazuri paguba nu exista. Pentru existenta pagubei este necesar sa existe un
element de nelegalitate care sa creeze un prejudiciu persoanei careia i s-au
încalcat drepturile. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal
trebuia sa fie stabilita. Modurile prin care se poate stabili sunt : ordonanta
procurorului de revocare a masurii nelegale, ordonanta procurorului de
scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale datorita
faptului ca exista autoritate de lucru judecat, hotarârea instantei de revocare a
masurii privative sau restrictive de libertate sau hotarârea definitiva de
achitare ori hotarârea definitiva de încetare a procesului penal deoarece în
cauza este incident art. 10 alin. 1 lit. j C. proc. pen. (autoritate de lucru
judecat).

Actiunea pentru repararea pagubei are ca titular persoana care a suferit

preju-

diciul material sau moral iar dupa moartea acestuia titulari pot fi persoanele
care se aflau în întretinerea sa. Aceste persoane pot continua actiunea pe
care cel îndreptatit a pornit-o înainte de deces. Termenul în care poate fi
începuta actiune pentru repararea pagubei este de 18 luni de la ramânerea
definitiva a hotarârii instantei sau ordonantei procurorului. Daca actiunea este
introdusa mai târziu de acest termen va fi respinsa ca tardiva. Este
inadmisibila si cererea care a fost introdusa înainte ca hotarârea sau
ordonanta sa ramâna definitiva deoarece ramânerea definitiva a hotarârii sau
ordonantei este o conditie pentru nasterea dreptului la actiune.

Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru. Este important sa se

precizeze ca cel îndreptatit nu se va adresa instantei penale ci va chema
statul în judecata civila. Competenta de judecata este a tribunalului în a carui
raza domiciliaza reclamantul. Statul va fi citat prin Ministerul finantelor publice.

În cazul în care persoanei care a initiat actiunea i se acorda repararea

pagubei fie de o instanta interna fie de o instanta internationala statul român
este obligat sa initieze o actiune în regres împotriva celui care a provocat
situatia generatoare de daune. Este necesar ca referitor la actiunea în regres
sa fie facute 2 precizari. În primul rând actiunea are caracter obligatoriu
initierea ei nefiind lasata la latitudinea statului. Obligativitatea actiunii
izvoraste din necesitatea sanctionarii persoanei vinovate având atât un rol
sanctionator cât si unul preventiv.
 Realitatea raspunderii obligatorii pentru faptele cauzatoare de daune
poate limita existenta acestor situatii în rândul organelor statului care le pot
cauza. O a doua precizare este forma în care a fost cauzata situatia
generatoare de daune. Pentru a exista premisa actiunii în regres cel ce se
face vinovat de crearea ei trebuie sa fi actionat fie cu rea credinta fie din
grava neglijenta. În cazul ipotetic în care s-a actionat în alta forma decât cele
prevazute de art. 507 C. proc. pen. statul nu va avea o actiune în regres
împotriva celui care a generat situatia ce a dus la condamnarea statului.

4.7. Procedura în caz de disparitie a înscrisurilor judiciare. Pe parcursul

procesului penal este posibil sa existe situatia în care un înscris judiciar sa se
piarda, sa fie distrus, sa fie degradat sau sa fie sustras. Pentru aceasta
premisa si luând în considerare necesitatea refacerii acestui act Codul de
procedura penala a instituit o procedura speciala asimilata care sa duca la
rezolvarea problemelor aparute în ipoteza disparitiei înscrisului judiciar.

Pentru initierea acestei proceduri este necesara realizarea cumulativa a

unor conditii în ceea ce priveste înscrisul disparut. Astfel înscrisul judiciar
disparut trebuie sa fie reclamat de un interes justificat si refacerea lui sa nu fie
posibila prin procedura obisnuita. Daca aceste conditii au fost îndeplinite
cumulativ se poate trece la realizarea procedurii speciale. Primul pas în
aceasta procedura este constatarea disparitiei înscrisului. Constatarea poate
fi facuta fie de organul de urmarire penala fie de presedintele instantei la care
se gaseste înscrisul. Disparitia înscrisului se va consemna alaturi de masurile
întreprinse pentru gasirea lui într-un proces verbal. Acest proces verbal are
atât un rol constatator cât si rolul de declansare a procedurii speciale. Numai
pe baza acestui proces verbal se poate trece la aplicarea dispozitiilor din C.
proc. pen. referitoare la înlocuirea sau reconstituirea înscrisului.

Trecerea la urmatoarea etapa, aceea de înlocuire sau reconstituire a

înscrisului este marcata fie prin ordonanta procurorului fie prin încheierea data
de instanta. Încheierea prin care instanta decide modalitatea de refacere a
înscrisului disparut se va da fara citarea partilor si nu este supusa niciunei cai
de atac. Instanta are posibilitatea daca considera necesar sa citeze partile
pentru a fi prezente la pronuntarea încheierii.

Competenta în cazul disparitiei înscrisurilor judiciare difera dupa cum

cauza este în curs de solutionare sau este definitiv solutionata. În cazul în
care cauza este în curs de solutionare competenta în ceea ce priveste
aplicarea procedurii speciale revine fie organului de urmarire penala la care
se afla cauza spre rezolvare fie instantei de judecata la care se afla cauza
spre solutionare. Daca a fost definitiv solutionata competenta revine instantei
la care dosarul se gaseste în conservare. În cazul în care constatarea se face
de catre un organ necompetent acesta este obligat sa trimita toate materialele
necesare înlocuirii sau reconstituirii catre organul competent potrivit art. 510
C. proc. pen.

În momentul în care toate etapele mentionate mai sus au fost duse la

îndeplinire se poate trece la refacerea înscrisului disparut. Modalitatea
refacerii depinde de existenta unor copii oficiale de pe acel înscris. În cazul în
care aceste copii exista se poate proceda la înlocuirea lui. Organul competent
are obligatia de a lua toate masurile necesare a intra în posesia copiei oficiale
a actului disparut. În momentul în care intra în posesia acestei copii va trebui
sa elibereze o copie certificata persoanei care a predat copia oficiala. Copia
oficiala va tine locul înscrisului original pâna la momentul gasirii acestuia. De
regula în practica înscrisurile oficiale sunt întocmite în mai multe exemplare
pentru a putea fi înlocuite în cazul disparitiei sale fiind astfel usurata munca
organului judiciar.

Daca însa nu exista nici o copie oficiala organul competent va trece la

reconstituirea înscrisului sau dosarului disparut. Daca este cazul sa fie
reconstituit un dosar disparut acest lucru se va efectua prin reconstituirea
fiecarui înscris pe care îl continea. Pentru a duce la bun sfârsit reconstituirea
se pot folosi orice mijloace de proba: pot fi ascultati martori, partial se pot face
expertize noi toate acestea numai daca sunt cerute de corecta reconstituire a
înscrisurilor disparute.

Dupa ce s-a finalizat actiunea de reconstituire propriu-zisa rezultatele

acesteia se vor constata prin ordonanta procurorului sau prin hotarârea
instantei în acest caz partile fiind citate. Hotarârea instantei poate fi atacata cu
apel iar hotarârea din apel poate fi atacata cu recurs ambele cai de atac fiind
supuse regulilor de procedura obisnuite.

4.8. Asistenta judiciara internationala. Pe fondul cooperarii internationale

tot mai frecventa între statele lumii si în materie penala s-a simtit nevoia unei
forme de colaborare între statele suverane care sa consolideze lupta comuna
împotriva fenomenului criminal. În acest sens statul român a considerat
necesar sa ratifice o serie de tratate pentru asigurarea unui cadru juridic stabil
în ceea ce priveste asistenta juridica internationala. În materie penala
asistenta juridica internationala se infaptuieste prin doua modalitati: forme de
asistenta cu caracter informativ si forme de asistenta cu caracter procesual.

În ceea ce priveste formele cu caracter informativ scopul lor este acela de

informare între state pentru un management mai bun în ceea ce priveste
politica penala. Acest tip de asistenta ajuta îndeosebi la prevenirea
infractiunilor si se manifesta pe baza conventiilor si tratatelor prin transmiterea
de date statistice, mesaje privind activitatea infractionala, copii sau extrase de
pe hotarâri de condamnare , buletine cu caracter informativ precum si fise de
antecedente penale. Un rol important în acest tip de cooperare îl are interpolul
organizatie care numara 124 de state membre.

Formele cu caracter procesual vizeaza cooperarea internationala pe care

statele o acorda în cursul desfasurarii procesului penal. În concret aceasta
colaborare se manifesta prin îndeplinirea unor acte procedurale sau predarea
ori comunicarea unor astfel de acte care sunt necesare statului ce le primeste
pentru rezolvarea anumitor cauze penale.

În sistemul intern de drept se prevad prin legi speciale si prin codul de

procedura penala anumite proceduri speciale în ceea ce priveste asistenta
internationala în materie penala. Aceste norme îsi vor gasi aplicarea numai în
cazul în care ele nu contravin dispozitiilor din tratatele internationale la care
România este parte.

În codul de procedura penala sunt prevazute trei proceduri speciale care

vizeaza cooperarea internationala: comisia rogatorie, recunoasterea
hotarârilor nepenale sau a altor acte judiciare straine si rejudecarea în caz de
extradare.

În art. 513 C.proc. pen. se precizeaza ca asistenta judiciara internationala

în materie se va efectua conform dispozitiilor din legile speciale coroborate cu
prevederile codului de procedura penala daca prin conventiile internationale
nu se prevede altfel.

Intrarea în vigoare a legii nr. 704/ 2001 a dus la abrogarea prevederilor

codului de procedura penala în materia comisiei rogatorii prin art. 40 pct. 6 din
legea speciala.

si în cazul recunoasterii hotarârilor penale sau a altor acte judiciare

straine majoritatea normelor edictate în codul de procedura penala au fost
abrogate prin aparitia unei legi speciale, de data aceasta legea nr. 302/2004.
Prin aceasta lege art. 519-521 C. proc. pen. au fost abrogate, singura norma
înca în vigoare în codul de procedura penala în aceasta materie referindu-se
la executarea dispozitiilor civile. Asadar conform art. 522 C. proc. pen.
executarea dispozitiilor civile dintr-o hotarâre judecatoreasca penala straina
se face conform regulilor prevazute pentru executarea hotarârilor civile
straine.

În ceea ce priveste rejudecarea în caz de extradare C. proc. pen.

prevede ca în cazul în care se cere extradarea unei persoane care a fost
judecata si condamnata în lipsa instanta româna poate rejudeca în prezenta
cauza daca condamnatul o cere. Procedura rejudecarii este cea de
rejudecare dupa admiterea în principiu a cererii de revizuire procedura
reglementata în art. 405-408 C. proc. pen.