Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
a b c d e
Fig. 2.1
-2-
2.1.1. Filetul
Filetul reprezintă elementul principal şi distinctiv al şurubului şi piuliţei. De
rezistenţa şi rigiditatea lui depinde siguranţa în funcţionare a transmisiei.
Modul de generare a filetului. Prin înfăşurarea unui plan înclinat pe o suprafaţă de
revoluţie (cilindrică sau conică, interioară sau exterioară) numită suprafaţă directoare se
obţine o linie elicoidală numită elice directoare (fig. 2.2, a). Alunecarea unui profil
oarecare, numit profil generator, în lungul elicei directoare, dă naştere unei urme numite
spira filetului (fig. 2.2, b).
a b
Fig. 2.2
-3-
Fig. 2.3
Fig. 2.4
• În funcţie de sistemul de măsurare, filetele pot avea: dimensiunile
măsurate în milimetri, utilizate cel mai mult în construcţia de maşini; dimensiunile
măsurate în ţoli, utilizate la maşini din import şi la ţevi.
• În funcţie de forma suprafeţei directoare, se deosebesc: filete cilindrice,
cele mai răspândite; filete conice, când se impun condiţii de etanşare sau de compensare a
jocurilor apărute datorită uzurii.
• În funcţie de mărimea pasului filetului, se deosebesc: filete cu pas mare;
filete cu pas normal; filete cu pas fin. Filetele cu pas mare îmbunătăţesc viteza deplasării
axiale la acţionare, dar există pericolul neîndeplinirii condiţiei de autofrânare. Filetele cu
pas fin, utilizate ca filete de măsurare sau reglare, măresc rezistenţa tijei filetate, asigură
îndeplinirea condiţiei de autofrânare (autofixare), dar micşorează rezistenţa spirei. Filetele
cu pas normal îndeplinesc condiţia de autofrânare (autofixare) concomitent cu asigurarea
rezistenţei tijei şurubului.
-4-
Fig. 2.5
d2, D2 – diametrele medii ale filetelor şurubului şi piuliţei, aceleaşi cu diametrul
cilindrului pe a cărui generatoare plinul şi golul sunt egale;
d1, D1 – diametrele interioare ale filetelor şurubului şi piuliţei;
P – pasul filetului, adică distanţa dintre două puncte omologe de pe două spire vecine;
H – înălţimea profilului generator;
H1 – înălţimea efectivă a spirei filetului şurubului;
Fig. 2.6
H2 – înălţimea utilă, adică înălţimea de contact dintre spirele filetelor şurubului şi
piuliţei;
– unghiul profilului generator al filetului;
1, 2, – unghiul de înclinare al spirei filetului corespunzător diametrului interior,
diametrului mediu, respectiv diametrului nominal (fig. 2.6); se utilizează în calcule unghiul 2,
determinat cu relaţia
-5-
P
2 arctg (2.1)
d 2
Filetele metrice se pot executa cu pas normal – simbolizate M d – sau cu pas fin –
simbolizate M d x P. Fundul filetului şurubului (v. fig. 2.5), poate fi drept sau rotunjit
(utilizat în cazul unor sarcini dinamice, pentru micşorarea concentratorului de tensiuni).
Filetul Whitworth, destinat asamblării ţevilor, se execută cu pas fin, cu fundul şi
vârful profilului rotunjite, fără joc la fundul filetului, asigurând o bună fixare şi etanşare. Se
simbolizează Gdi, unde di este diametrul interior al ţevii, în ţoli (pentru exemplificare, G 3/4
reprezintă filetul unei ţevi cu diametrul interior di = 3/4").
Filetul pătrat (fig. 2.7) este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul filetului, un
pătrat ( = 00) cu latura egală cu jumătate din mărimea pasului, conduce la următoarele
caracteristici ale filetului:
• randament ridicat;
Fig. 2.7
• rigiditate şi rezistenţă scăzute pentru spiră;
• centrare necorespunzătoare a piuliţei pe şurub, în urma funcţionării putând apărea
jocuri ce nu se pot elimina;
• productivitate de execuţie redusă, filetul prelucrându-se numai prin strunjire.
Filetele pătrate sunt standardizate cu trei mărimi de paşi (mare, normal sau fin) şi se
simbolizează Pt d x p.
Filetul trapezoidal (fig. 2.8) este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul
trapezoidal, cu unghiul la vârf = 300, conduce la următoarele caracteristici ale filetului:
Fig. 2.8
• randament mai redus decât al filetului pătrat;
• rigiditate şi rezistenţă a spirei mai ridicate decât la filetul pătrat;
• centrare bună (pe flancuri) a piuliţei pe şurub;
-6-
Fig. 2.10
• randament apropiat de cel al filetului pătrat;
• rigiditate şi rezistenţă ale spirei asemănătoare cu ale spirei filetului
trapezoidal;
• rezistenţă bună la oboseală, datorată fundului racordat al spirei, care
micşorează concentratorul de tensiuni;
• productivitate ridicată de execuţie, asigurată de posibilitatea prelucrării prin
frezare;
• construcţia asimetrică permite preluarea sarcinii într-un singur sens.
Aceste caracteristici recomandă filetul ferăstrău pentru preluarea unor sarcini mari,
cu şoc, care acţionează într-un singur sens (dispozitivele de strângere ale laminoarelor,
construcţia preselor etc.). Standardul prevede trei mărimi de paşi (mare, normal sau fin) şi se
simbolizează prin S d x P.
-7-
Fig. 2.11
• Şuruburile cu cap pătrat (fig. 2.12) asigură o suprafaţă de contact cu cheia
mai mare decât şuruburile cu cap hexagonal fiind utilizate la montări şi demontări repetate
asigurând o durabilitate ridicată. Pot fi cu tija filetată pe o anumită lungime (fig. 2.12, a), pe
toată lungimea, cu cep cilindric (fig. 2.12, b), cu cap pătrat mic şi filetat pe toată lungimea
(fig. 2.12, c) sau cu cap pătrat şi guler, filetat pe o anumită lungime (fig. 2.12, d).
Fig. 2.12
• Şuruburile cu cap triunghiular (fig.2.12, e) se utilizează în cazul unor spaţii
reduse sau greu accesibile sau când se doreşte limitarea celor care au acces la asamblare.
• Şuruburile cu cap ciocan şi gât pătrat (fig. 2.12, f) se folosesc, de regulă, la
strângerea pieselor pe mesele maşinilor unelte, în vederea prelucrării.
-9-
Fig. 2.13
• Şuruburile cu cap cilindric (fig.2.13, b), cu cap bombat (fig.2.13, c), cu cap
înecat (fig.2.13, d) sau cu cap semiînecat (fig.2.13, e) sunt cu locaşuri pentru şurubelniţă
normală sau în cruce (fig. 2.13, f) şi sunt utilizate pentru forţe de strângere mici şi un aspect
plăcut al asamblării;
• Şuruburile pentru tablă se execută cu pas mare şi adâncime relativ mare a
spirei şi se utilizează la
asamblarea tablelor de grosimi
mici, în industria de
autovehicule. Se execută cu cap
hexagonal (fig. 2.14, a), cu cap
cilindric, cap înecat şi cu cap
semiînecat (fig. 2.14, b), între
diametrele 2,2 mm şi 8 mm şi
se simbolizează prin STd.
Fig. 2.14
• Şuruburile pentru lemn au filetul ascuţit, cu pas mare, pentru a prinde între
spire cât mai mult lemn asigurând-se rezistenţa asamblării. Se execută cu cap hexagonal,
- 10 -
cilindric bombat cu locaş cruciform (fig. 2.14, c), cu cap înecat crestat (fig.2.14, d), cu cap
semiînecat sau cu cap pătrat (fig. 2.14, e).
• Şuruburile autofiletante pentru metal au tija prevăzută cu şanţuri pentru
evacuarea aşchiilor rezultate în urma înşurubării. Aceste şuruburi se execută din oţeluri de
cementare sau oţeluri călite care dau o rezistenţă mare muchiilor tăietoare ale şurubului.
Constructiv, aceste şuruburi pot fi cu cap hexagonal (fig. 2.14, f), cilindric bombat, înecat
sau semiînecat, cu locaşuri pentru şurubelniţă normală sau locaş cruciform.
• Şuruburile pentru fundaţii sunt prevăzute cu un capăt profilat – pentru
montarea în fundaţie – şi cu celălalt capăt cu filet, pentru fixare cu piuliţă (fig. 2.15); se
utilizează la montarea pe fundaţie a construcţiilor care susţin diversele ansamble (reductoare
de turaţie, motoare electrice etc.) sau subansamble.
Fig. 2.15
• Şuruburile speciale sunt
destinate unor situaţii concrete şi
cuprind: şuruburile cu ochi (fig. 2.16,
a), utilizate la dispozitive; inelele şurub
de ridicare (fig. 2.16, b), montate pe
ansamble şi subansamble pentru
ridicarea şi manevrarea acestora;
şuruburile cu cap striat (fig. 2.16, c),
utilizate la strângerea cu mâna, când
este necesară o forţă de strângere
redusă. Fig. 2.16
Prezoanele pot fi definite ca şuruburi de fixare
fără cap şi filetate la ambele capete, pe o anumită
lungime sau pe toată lungimea. Se utilizează când
materialul uneia din piesele asamblate are
caracteristici mecanice reduse şi filetul nu asigură o
durabilitate suficientă la montări şi demontări repetate
ale şurubului. Se mai utilizează şi când nu este
posibilă utilizarea şuruburilor (de exemplu, spaţiu
Fig. 2.17
- 11 -
Fig. 2.18
egal cu cel al filetului; c – prezon pentru asamblarea flanşelor, cu cep hexagonal şi cu
diametrul tijei nefiletate mai mic decât al filetului, caz utilizat când în asamblare acţionează
sarcini dinamice).
Ştifturile filetate sunt utilizate pentru a împiedica deplasarea relativă a două sau mai
multe piese, fiind solicitate la compresiune. Formele constructive ale ştifturilor filetate (fig.
2.18) sunt foarte variate depinzând de lungimea filetată a tijei (întreagă sau parţială), de
forma vârfului (plat – fig. 2.18, a şi b; tronconic – fig. 2.18, c; cu cep tronconic – fig. 2.18, d;
cu cep cilindric – fig. 2.18, e; cu con interior – fig. 2.18, f), de modul de antrenare (cu
crestătură pentru şurubelniţă normală – fig.2.18, a şi c…e; cu locaş hexagonal la interior –
fig. 2.18, b). Ştifturile filetate pot fi prevăzute şi cu autoblocare, cu pastilă de material
plastic încorporată în tijă (fig.2.18, b…f). Ştifturile filetate se execută în gradul A, B sau C
de precizie.
Fig. 2.19
fixare realizează o asamblare demontabilă între două sau mai multe piese. Se execută în trei
categorii de precizie şi anume gradul A (precise), B (semiprecise) sau C (grosolane), iar în
funcţie de înălţime piuliţele pot fi normale, înalte sau joase.
Piuliţele de fixare se execută într-o mare varietate de forme constructive,
principalele construcţii fiind prezentate în fig. 2.19: piuliţa hexagonală obişnuită (fig. 2.19,
a), cu pas mare, cu pas fin, construcţie IP de înaltă rezistenţă, pentru pretensionare etc.);
piuliţă hexagonală joasă (fig. 2.19, b) sau înaltă (fig. 2.19, c); piuliţă hexagonală cu
suprafaţă de aşezare sferică, pentru o
centrare bună pe şurub a piesei
strânse (fig. 2.19, d); piuliţă
hexagonală cu guler (fig. 2.19, e);
piuliţă hexagonală înfundată (fig.
2.19, f şi g); piuliţă hexagonală cu
guler şi suprafaţă de aşezare sferică
(fig. 2.19, h), utilizată pentru
centrarea jenţilor de automobil pe tija
şurubului de prindere.
Fig. 2.20
- 13 -
În fig. 2.20 sunt prezentate alte tipuri de piuliţe utilizate în diverse scopuri, a căror
construcţie depinde de locul de utilizare. Astfel, în fig. 2.20, a este prezentată piuliţa pătrată;
în fig. 2.20, b piuliţa triunghiulară, utilizată la închiderea tablourilor electrice şi în alte
situaţii unde este necesară o siguranţă suplimentară; în fig. 2.20, c piuliţa pentru canale T,
iar în fig. 2.20, d o piuliţă utilizată pentru prinderea în materiale plastice. Piuliţele cu găuri
radiale (fig. 2.20, e), cu găuri frontale (fig. 2.20, f), striată (fig. 2.20, g) sau fluture (fig. 2.20,
h) sunt utilizate pentru strângere cu mâna, când se realizează forţe de strângere mici.
În fig. 2.21 sunt prezentate piuliţele crenelate (fig. 2.21,a), piuliţa canelată, pentru
Fig.2.21
fixarea rulmenţilor pe fusurile arborilor (fig. 2.21, b), piuliţa cu inel de plastic pentru
asigurarea autofrânării (fig. 2.21,c) şi piuliţa elastică, executată din oţel de arc (fig. 2.21, d).
2.2.3. Construcţia şaibelor
Şaibele se folosesc atât pentru micşorarea presiunii dintre piuliţă şi piesa care se
sprijină cât şi pentru aşezarea
corectă a piuliţei sau capului
şurubului.
Şaibele plate (fig. 2.22, a)
se execută în mai multe
variante de dimensiuni:
normale, largi sau extra
largi, modificându-se
a b c diametrul exterior şi
Fig. 2.22 grosimea şaibei.
Şaibele de compensare, de formă pătrată, se execută cu o înclinare de 14 (fig. 2.22,
b), pentru profile I şi cu 8 (fig. 2.22, c), pentru profile U. Aceste şaibe au rolul de a asigura
o aşezare perpendiculară a piuliţei sau capului şurubului pe axa acestuia.
- 14 -
Fig. 2.23
Datorită strângerii piuliţei, în asamblarea filetată apare o forţă axială F, care întinde
şurubul şi comprimă piesele asamblate. O forţă axială F apare şi în transmisiile şurub-
piuliţă, aceasta fiind sarcina de deplasat. Sub acţiunea forţei F, în asamblările filetate şi
transmisiile şurub-piuliţă apar două momente rezistente:
• Mînş (deş) – momentul de înşurubare sau deşurubare, care apare în cupla
elicoidală datorită formei filetului şi frecării dintre spire;
• Mf – momentul de frecare, care ia naştere între piesa rotitoare (capul
şurubului sau piuliţă) şi suprafaţa pe care aceasta se sprijină.
Echilibrul piesei asupra căreia acţionează momentul motor (piuliţa, în cazul
asamblării filetate, respectiv şurubul, în cazul cricului cu şurub simplu – v. fig. 2.23) se
exprimă prin relaţia
M cheie M ins ( des ) M f . (2.3)
Fig. 2.24
• N - reacţiunea normală a planului înclinat;
• Ff - forţa de frecare, care se opune deplasării corpului pe planul înclinat (Ff =
N, fiind coeficientul de frecare);
•
R - reacţiunea cu frecare R N N , care face unghiul cu normala, =
=arctg , fiind denumit unghi de frecare.
Ecuaţia de echilibru a corpului în urcare pe planul înclinat (v. fig. 2.24, b) este
F 0; F H R 0. (2.4)
Din poligonul forţelor (fig. 2.24, c), rezultă forţa de împingere la urcare pe planul
înclinat (înşurubare)
H F tg 2 (2.5)
şi momentul de înşurubare corespunzător
d2 d
M ins H F 2 tg 2 . (2.6)
2 2
- 16 -
F 0; F H ' R 0. (2.7)
Din poligonul forţelor (fig. 2.24, e), rezultă forţa de împingere la coborâre pe planul
înclinat (deşurubare)
H ' F tg 2 (2.8)
şi momentul de deşurubare corespunzător
d2 d
M des H ' F 2 tg 2 . (2.9)
2 2
În cazul filetelor cu unghiul profilului
0, forţa normală la profilul spirei este mai mare
decât forţa axială (fig. 2.25). Forţa de frecare,
determinată în funcţie de forţa normală, este
Fig. 2.25
F
Ff , F
(2.10)
cos
2
'
unde reprezintă coeficientul de frecare aparent. Se observă că valoarea
cos
2
coeficientului de frecare aparent creşte cu mărimea unghiului . Acest fapt determină
utilizarea filetelor metrice ( = 600) ca filete de fixare. Unghiul de frecare aparent ,
corespunzător coeficientului de frecare aparent , se determină cu relaţia
' arctg ' arctg / cos . (2.11)
2
Generalizarea relaţiilor momentului de înşurubare şi a momentului de deşurubare,
prin considerarea unghiului profilului filetului, se exprimă sub forma
d2
M ins F tg ' 2 , (2.12)
2
d2
M des F tg ' 2 .
2 (2.13)
Compararea relaţiilor (2.6) şi (2.9), respectiv a relaţiilor (2.12) şi (2.13),
demonstrează inegalitatea Mînş > Mdeş.
- 17 -
Fig. 2.26
Ipotezele de calcul considerate în continuare la determinarea momentului de frecare
sunt:
• coeficientul de frecare este constant (1 = const.)
• presiunea pe suprafaţa de contact este uniformă, adică
F
p const.
2
4
S d 02 (2.14)
M f
dM f 21 p
2
d0
r 2 dr
12
1 p S 3 d 03 . (2.16)
A
2
Din relaţiile (2.14) şi (2.16) rezultă, pentru asamblarea filetată, relaţia de calcul a
momentului de frecare
1 S 3 d 03
M f 1 F 2 , (2.17)
3 S d 02
relaţia de calcul a momentului de frecare pentru cupla şurub-cupă fiind
- 18 -
1 d c3 d 03
Mf 1 F 2 . (2.18)
3 d c d 02
Prin înlocuire în relaţia (2.3), rezultă
d 1 S 3 d 03
M m Fm L F 2 tg ' 2 1 2 . (2.19)
2 3 S d 02
Această relaţie permite determinarea unuia dintre cei trei parametri F, Fm sau L, când
se cunosc ceilalţi doi. În cazul asamblărilor filetate, dacă se impune forţa la cheie Fm şi
lungimea cheii (L (12…20) d, la cheile fixe), rezultă forţa axială F (F 80 Fm),
uneori impunându-se limitarea strângerii asamblării şurubului (prin utilizarea unor chei
dinamometrice) pentru ca să nu existe pericolul ruperii. În cazul cricurilor, cunoscând
sarcina axială de ridicat F şi considerând cunoscută forţa la manivelă Fm (Fm = 150…350 N)
rezultă lungimea L necesară manivelei.
a b
c d
e f g h
i
Fig. 2.27
- 21 -
a b
d e
f g
Fig. 2.28
- 22 -
a b c d
e
Fig. 2.29
sarcinilor statice, ruperile se produc ca urmare a supraîncărcării asamblării filetate, mai ales
la montaj, respectiv ca urmare a unor defecte de fabricaţie.
În fig. 2.30 se prezintă distribuţia tensiunilor în lungul unei asamblări filetate cu
şurub şi piuliţă şi – corespunzător acesteia – frecvenţa ruperilor tijei şurubului în secţiunile
periculoase. Cea mai mare tensiune (5 0 ),
deci şi cea mai mare frecvenţă a ruperilor,
apare în zona primei spire de contact dintre
şurub şi piuliţă. Concentrarea tensiunilor în
această zonă se explică prin distribuţia
neuniformă a sarcinii pe cele z spire în
contact. Această distribuţie neuniformă a
sarcinii pe spirele în contact dintre şurub şi
piuliţă are următoarele cauze: deformarea
inegală a şurubului şi piuliţei, acestea având
rigidităţi diferite; forma piuliţei respectiv a
şurubului; poziţia suprafeţei de reazem a
piuliţei. Şurubul fiind mai elastic se
Fig. 2.30 deformează mai mult comparativ cu piuliţa,
iar aceasta se deformează în sens invers deformării şurubului; ca atare, diferenţa
deformaţiilor se compensează de la spiră la spiră prin încărcarea şi deformarea lor diferită.
În cazul asamblărilor filetate şi la unele transmisii
şurub piuliţă (cricul cu piuliţă rotitoare, piuliţa şurubului
principal de la cricul telescopic sau cu dublă acţiune etc.),
piuliţa este solicitată la compresiune şi sarcina se
distribuie neuniform (fig. 2.31, a), prima spiră preluând
aproximativ 34% din sarcină, iar a şasea spiră numai 9 %
din sarcină. În cazul piuliţelor solicitate la tracţiune (fig.
2.31, b), sarcina se distribuie mai uniform decât în primul
caz; asemănător sunt solicitate piuliţa fixă de la cricurile
telescopice sau cu dublă acţiune, piuliţa de la prese etc. În
cazul în care, datorită soluţiei constructive a piuliţei (fig.
2.31, c), sarcina acţionează în apropiere de mijlocul
piuliţei (piuliţa de la cricurile cu pârghii etc.) distribuţia
sarcinii pe spire se îmbunătăţeşte destul de mult,
comparativ cu prima situaţie (v. fig. 2.31, a). Datorită
repartiţiei neuniforme a sarcinii pe spire, se recomandă ca
numărul maxim de spire pentru o piuliţă să nu depăşească
10 spire.
Fig. 2.31
- 25 -
Tija unui şurub de mişcare este solicitată la compresiune sau la tracţiune, de sarcina
de ridicat – în cazul cricurilor simple, telescopice, cu dublă acţiune etc. – sau de o sarcină
rezultată din echilibrul pârghiilor – în cazul cricurilor cu pârghii cu o piuliţă sau cu două
piuliţe – şi la torsiune de un moment care depinde de construcţia transmisiei şurub piuliţă.
Solicitarea de tracţiune sau compresiune produce în tija şurubului de mişcare
tensiuni normale determinate cu relaţia
4F
t , c , (2.23)
d 32
iar momentul de torsiune produce în tija şurubului tensiuni de torsiune, determinate cu
relaţia
16 M t
t , (2.24)
d33
în care d3 reprezintă diametrul interior al filetului de mişcare, iar F – forţa care solicită
şurubul.
Tensiunile de tracţiune şi cele de torsiune se compun într-o tensiune echivalentă,
determinată conform teoriei a V-a de rupere cu relaţia
2 2 2
4F 16 M t 4F 4M t
e 2
t,c 3 2 3
t
2
2 1 3 (2.25)
d 3 d 3 d 3
3
Fd 3
sau
4F
e k k t , c a t , c . (2.26)
d 32
Coeficientul k , introdus în relaţia (2.26), este un coeficient supraunitar care ţine
seama de influenţa solicitării de torsiune în tensiunea echivalentă. Valoarea coeficientului
k depinde de construcţia transmisiei şurub piuliţă şi implicit de mărimea momentului de
torsiune în raport cu forţa axială. Pentru valori medii statistice ale parametrilor din relaţia
(2.25), pentru coeficientul k rezultă []:
- 27 -
este încastrat în sarcina de ridicat, de exemplu la schimbarea unei roţi de autovehicul); imin –
I min 4d 34 d
raza de inerţie minimă imin 2
3.
A 64d 3 4
Cunoscând coeficientul de zvelteţă, se poate determina domeniul de flambaj:
dacă 0 este flambaj elastic;
dacă 0 este flambaj plastic,
coeficientul 0 având valorile 0 = 105 pentru OL 37 şi 0 = 89 pentru OL 50 şi OL 60.
Pentru alte oţeluri, coeficientul 0 se determină cu relaţia []
2 E
0 , (2.30)
p
2
2
f 02 02 p 02 1 0,2 , (2.33)
0 0
pentru alte oţeluri [] considerând că limita de curgere la compresiune este egală cu cea de la
tracţiune.
Coeficientul de siguranţă la flambaj se determină cu relaţia
f
c ca , (2.34)
c
în care ca este coeficientul de siguranţă admisibil la flambaj ; ca = 3…6, pentru flambaj
elastic şi ca = 2…4, pentru flambaj plastic [].
Când pericolul de flambaj este mare, dimensionarea şurubului se poate face din
condiţia de evitare a acestui fenomen. Cu relaţiile (2.29), (2.32), (2.33) şi (2.23) rezultă
- 29 -
64ca Fl 2f
d3 , (2.35)
3 E
funcţie de care se alege un filet standardizat; ca = 6…8 coeficientul de siguranţă admisibil la
flambaj.
Calculul piuliţei
Fig. 2.32
4F
t ,c
De2 D42
,
(2.36)
Fig. 2.33
Din condiţia de rezistenţă la strivire a peliculei de lubrifiant se determină numărul de
spire necesare ale piuliţei
4F
z
d D12
2 ,
(2.40)
F d 2 d3
M 3F d 2 d 3
i i z 2
2
ai . (2.41)
Wz d 3 h zd 3 h 2
6
Dacă piuliţa se execută dintr-un material cu proprietăţi mecanice mai reduse decât
materialul şurubului, la încovoiere se verifică spira piuliţei, cu relaţia
F D4 d 2
M 3F D4 d 2
i i z 2
2
ai . (2.42)
Wz D4 h zD4 h 2
6
Rezistenţa admisibilă la încovoiere depinde de materialul şurubului, respectiv
piuliţei, luând valorile ai = 60…80 MPa -
pentru oţel şi ai = 40…45 MPa - pentru
bronz sau fontă [ ]
Fig. 2.34
Forfecarea (v. fig. 2.34) este o solicitare de importanţă redusă, secţiunea de rupere
fiind aceeaşi ca în cazul solicitării de încovoiere.
Dacă materialul şurubului este acelaşi cu materialul piuliţei, relaţia de verificare se
aplică spirei şurubului şi este
F F
f a f . (2.43)
A zd 3 h
Dacă piuliţa se execută dintr-un material cu proprietăţi mecanice mai reduse decât
materialul şurubului, la forfecare se verifică spira piuliţei, cu relaţia
F F
f af . (2.44)
A D4 hz
Rezistenţa admisibilă la forfecare depinde de materialul şurubului, respectiv piuliţei,
luând valorile af = 50…65 MPa - pentru oţel şi af = 30…35 MPa - pentru bronz sau fontă [].
2.4.4. Calculul asamblărilor filetate
- 32 -
Şuruburile pot fi încărcate numai cu forţe axiale centrice, cu forţe axiale centrice şi
moment de torsiune, cu forţe axiale excentrice cu sau fără moment de torsiune.
Calculul şuruburilor încărcate cu forţ axiale centrice
Acest caz de încărcare este mai puţin întâlnit în practică (inele şurub de ridicare,
şurubul cârligului macaralei etc.). Tija filetată a şurubului este solicitată la tracţiune (mai rar
la compresiune), tensiunea corespunzătoare stabilindu-se cu relaţia
4F
t , c a t, c . (2.45)
d12
Pentru dimensionare, se determină diametrul interior al filetului
4F
d1 , (2.46)
at , c
(2.45)
în funcţie de care se alege un filet standardizat şi, în continuare, un şurub standardizat.
Rezistenţa admisibilă σat,c se determină cu relaţia
at , c 02 c , (2.47)
unde c=1,25 [] reprezintă coeficientul de siguranţă admisibil.
Calculul şuruburilor încărcate cu o forţă axială centrică şi un moment
de torsiune
Acest caz de solicitare este frecvent întâlnit fiind propriu şuruburilor de fixare, în
timpul montajului; şuruburile sunt cunoscute sub denumirea de şuruburi montate cu
prestrângere. Tija şurubului este solicitată la tracţiune, de către sarcina axială (forţa de
prestrângere) şi la torsiune, de către momentul de înşurubare. Aplicând acelaşi raţionament
ca şi în cazul şuruburilor de mişcare (v.pct. 2.3.3.1), rezultă
4 1,3F
t at , (2.48)
d12
coeficientul 1,3 luând în considerare influenţa solicitării de torsiune asupra solicitării de
tracţiune.
Pentru dimensionare, rezultă diametrul interior al filetului
4 1.3F
d1 , (2.49)
a t
(la şuruburi mari, valori mici, iar la şuruburi mici, valori mari) şi de importanţa asamblării
(cu atât mai mic cu cât importanţa asamblării este mai mare), având valori c = 1,25…1,6 [ ].
Calculul şuruburilor încărcate cu o forţă axială excentrică
Aceste situaţii se întâlnesc în tehnică ca urmare a neparalelismului suprafeţelor de
aşezare a capului şurubului şi/sau a piuliţei de strângere, la şuruburile cu cap excentric sau
cu cap ciocan, când axa găurii pentru şurub nu este
perpendiculară pe suprafaţa de aşezare a capului şurubului şi/sau
piuliţei, când solicitările transversale ale pieselor depăşesc forţa
de frecare dintre table şi în alte situaţii asemănătoare.
Fig. 2.35
În cazul şuruburilor cu cap ciocan (fig. 2.35), în tija şurubului apar atât tensiuni de
tracţiune, date de forţa F,
4F
t , (2.50)
d12
cât şi tensiuni de încovoiere, date de momentul încovoietor Mi=Fe,
M 32 Fe
i i . (2.51)
Wz d13
Tensiunea normală echivalentă se obţine prin însumarea celor două tensiuni
e
e t i t 1 8 . (2.52)
d1
Relaţia (2.52) dă o imagine
clară a mărimii tensiunilor de
încovoiere în raport cu tensiunile
de tracţiune, funcţie de
excentricitatea e.
Fig. 2.36
Dacă suprafeţele pe care se aşează capul şurubului sau piuliţa nu sunt paralele (fig.
2.36), în tija şurubului pot apărea tensiuni de încovoiere foarte mari. Aceste tensiuni se
suprapun peste tensiunile de tracţiune şi conduc la ruperi ale şuruburilor, mai ales în cazul
flanşelor de prindere şi în cazul sracinilor care acţioneză variabil.
- 34 -
Fig. 2.37
F f z iF0 , (2.53)
în care este coeficientul de frecare dintre table, z este numărul de şuruburi şi i este
numărul de perechi de suprafeţe de frecare (i = 2 pentru asamblarea din figură). Rezultă
forţa necesară de prestrângere pentru un şurub
Q
F0 , (2.54)
zi
unde este un coeficient de siguranţă la nealunecarea tablelor (uzual =1,5).
Tija şurubului este solicitată la tracţiune de forţa de prestrângere F0, iar calculul se
face luând în considerare şi solicitarea de torsiune care apare la montaj (v. subcap. 1.6.3.),
relaţia de verificare fiind
4 1,3F0
t at , (2.55)
d 12
iar pentru dimensionare, rezultă diametrul interior al filetului
4 1,3F0
d1 , (2.56)
at
funcţie de care se alege, iniţial, un filet standardizat şi apoi un şurub standardizat.
- 35 -
Fig. 2.38
a b c
d e f
Fig. 2.40
Faza de exploatare (v. fig. 2.40, c şi f) se caracterizează prin introducerea în
recipient a unui fluid sub presiune. Ca atare, forţa care acţionează asupra capacului – numită
forţă de exploatare – tinde să îndepărteze capacul de corpul recipientului. Considerând o
repartizare uniformă a forţei de exploatare pe şuruburile de prindere, rezultă pentru fiecare
şurub o forţă de exploatare F. Sub acţiunea acestei forţe şurubul se alungeşte suplimentar cu
săgeata s, iar piesele se destind cu săgeata p. Deoarece piesele asamblate se pot destinde
numai în măsura în care şurubul se alungeşte suplimentar (piuliţa nu se deplasează axial
relativ faţă de şurub), rezultă că s = p. Deformaţiile din faza de exploatare sunt produse de
forţa de exploatare F care se repartizează astfel: F, pentru şurub şi 1 F , pentru
piesele asamblate, reprezentând coeficientul de repartizare a forţei de exploatare pe şurub
şi pe piesele asamblate.
În urma fazei de exploatare, deformaţiile totale sunt
- 38 -
ts 0 s s , pentru şurub şi
tp 0 p p , pentru piesele asamblate, iar forţele care încarcă elementele
asamblării sunt
Fs F0 F , pentru şurub şi
Fp F0 1 F , pentru piesele asamblate.
Dependenţa dintre forţele care acţionează asupra elementelor asamblării şi deformaţiile
corespunzătore în faza de montaj şi în faza de exploatare sunt prezentate în fig. 2.41.
Determinarea forţei de prestrângere F0.
Forţa de prestrângere se determină
impunând condiţia ca asamblarea să-şi
îndeplinească rolul de asigurare a
etanşeităţii dintre capac şi corpul
recipientului. Concret, etanşeitatea este
asigurată dacă capacul rămâne apăsat pe
corpul recipientului. Matematic, această
condiţie este satisfăcută de inegalitatea
Fig. 2.41
Fp F0 1 F 0,
din care rezultă valoarea forţei de prestrângere
F0 K 1 F . (2.60)
Coeficientul de siguranţă K se alege în funcţie de modul de variaţie a forţei de
exploatare; se recomandă: K=1,3…1,5 – dacă forţa de exploatare acţionează static; K=1,5…
4,0 – dacă forţa de exploatare acţionează variabil în timp [].
Determinarea coeficientului de repartizare a forţei de exploatare. Modul de
repartizare a forţei de exploatare pe şurub şi pe piesele asamblate este o problemă static
nedeterminată, pentru rezolvarea căreia se apelează la o ecuaţie de deformaţii şi anume la
egalitatea dintre deformaţia şurubului şi decomprimarea pieselor asamblate în faza de
exploatare s = p.
Plecând de la relaţia lui Hooke
Fl F
l ,
AE c
rezultă pentru faza de exploatare
F 1 F
s şi p c , iar din egalitatea acestora se obţine relaţia de
cs p
cs
. (2.61)
cs c p
Cu relaţia (2.61), forţa totală care solicită şurubul este
cs
Fs F0 F, (2.62)
cs c p
iar forţa care apasă asupra pieselor asamblate este
cp
Fp F0 F. (2.63)
cs c p
Relaţiile (2.62) şi (2.63) permit evidenţierea următoarelor concluzii:
dacă şuruburile sunt elastice (rigiditatea acestora este redusă), forţa suplimentară
F se reduce, comparativ cu situaţia când şuruburile sunt mai rigide. În această
situaţie, rezultă şuruburi de dimensiuni reduse, dar există pericolul pierderii
etanşeităţii deoarece componenta 1 F creşte;
dacă şuruburile sunt rigide, forţa suplimentară F creşte rezultând şuruburi de
dimensiuni mari, dar nu există pericolul pierderii etanşeităţii deoarece
componenta 1 F scade în valoare.
Practic, asigurarea etanşeităţii se obtine prin următoarele măsuri tehnologice şi de
exploatare, dintre care mai importante sunt: alegerea factorului în intervalul =0,2...0,3;
alegerea corectă a rugozităţii suprafeţelor pieselor strânse ţinând seama de faptul că la valori
mari ale rugozităţii acestea se deformează în timp micşorând apăsarea reciprocă dintre
piese; cu creşterea numarului de suprefeţe, prestrângerea se menţine mai greu în timp;
prezenţa garniturilor elastice contribuie, uneori, decisiv la asigurarea unei etanşări bune.
Pe lângă aceste măsuri tehnologice şi constructive, prestrângerea mai este influenţată
de temperatura de funcţionare a asamblării, de deformaţiile plastice ale şurubului şi pieselor
strânse, dar şi de locul de aplicare a sarcinii de exploatare.
În exemplul prezentat anterior (v. fig. 2.40) s-a considerat că forţa de exploatare
acţionează la capătul şurubului, caz rar întâlnit în tehnică. De cele mai multe ori punctul de
aplicaţie al forţei de exploatare diferă de cazul prezentat anterior.
Pentru explicaţii considerăm că forţa este aplicată într-un punct situat la distanţa nl
faţă de capul şurubului (acest punct, prezentat în fig. 2.42, este stabilit de fluxul de forţă).
Ca atare, după aplicarea forţei de exploatare, piesele nu sunt decomprimate pe întreaga lor
lungime l, ci o parte nl se decomprimă, iar cealaltă parte (1-n)l se comprimă suplimentar.
- 40 -
l
l2
Fig. 2.42
s pc pd , (2.64)
unde δpc reprezintă comprimarea suplimentară a porţiunii de lungime (1-n)l, iar δpd
decomprimarea porţiunii de lungime nl şi ţinând seama de legătura dintre rigidităţi şi
1 1 n n
deformaţii s F c ; pc F c ; pd 1 F c ,
s p p
l1
l1
l
l
l
l
l2
l
l2
l
Fig. 2.43
- 41 -
Fig. 2.44
Asi E s
Pentru o porţiune lsi, de secţiune Asi, rigiditatea csi se determină cu relaţia c si
l si
, pentru porţiunea capului şurubului, respectiv pentru piuliţă, rigiditatea este
As E s
csk csm , iar pentru porţiunea părţii filetate înşurubată în piuliţă rigiditatea este
0,4d
Asf E s
c sf , rezultă (fig. 2.43)
0,5d
1
cs ni
1 1 1 1 . (2.66)
c
1
csk c sm csf
si
Fig. 2.45
- 42 -