Coperta: GONSTAKTIN POHRIB

Dumitru Dumitru
REEDUCAREA
FUNCŢIONALĂ
ÎN AFECŢIUNILE
COLOANEI
VERTEBRALE

©
EDITURA SPORT —TURISM Bucureşti, 1964
Cuprins
PREFAŢA.............. 7
COLOANA VERTEBRALA.......... 9
1. Vertebra.............. 11
2. Articulaţiile vertebrale......... . 17
3. Muşchii coloanei vertebrale......... 20
4. Curburile coloanei vertebrale........ 24
5. Mişcările coloanei vertebrale........ 25
6. Examenul clinic al coloanei vertebrale...... 30
DEVIAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE...... 33
1. Generalităţi............. 33
2. Lordoza.............. 39
3. Cifoza.............. . 47
4. Spatele plan............. 56
5. Scolioza.............. 57
6. Torticolisul............. 68
ALGIILE VERTEBRALE.......... 72
1. Procesele degenerative vertebrale....... 72
Hernia de disc............. 72
Lumbago acut ............ 76
Lombalgia cronică........... 81
Sciatica............... 83
Artrozele vertebrale........... 91
2. Procesele inflamatorii vertebrale....... 95
Spondilita anchilozantă.......... 95
Osteoporoza............. 101
Boala Paget............. 108
5
i -
3. Anomalii vertebrale........... 104
Spondilolistezis............ 104
Spina bifida............. 109
Lombalizarea............. 111
Sacralizarea............. 112
Tasarea ultimului disc lombar........ 113
Coasta cervicală............ 114
4. Leziuni traumatice vertebrale ........ 115
Regiunea cervicală........... 113
Regiunea toracală............ 117
Regiunea toraco-lombară.......... 119
Paraplegia.............. 120
Tetraplegia.............. 127
Morbul Pott............. 128
PROGRAME DE EXERCIŢU PENTRU AFECŢIUNILE
TRATATE.............. 131
BIBLIOGRAFIE............. 177
Prefafă
Prin reeducarea funcţională se urmăreşte să se redea bolnavului posibilităţile sale fizice
perturbate de accident sau boală, să se creeze compensări, adaptări motrice de înlocuire şi,
totodată, să se conserve sau să se redea handicapatului fizic sentimentul demnităţii sale
umane care să-i permită să-şi găsească un loc onorabil în societate.
Recuperarea funcţională, mai mult sau mai puţin completă, este atît rezultatul acestei
reeducări, cit şi al tratamentului medical sau chirurgical.
înainte însă de a întreprinde reeducarea funcţională trebuie, mai ales în cazurile complexe,
să se stabilească un bilanţ complet, evaluate posibilităţile fizice, analizat potenţialul
psihologic şi să se asigure că bolnavul este capabil să beneficieze de activitatea fizică, pentru
a-şi ameliora starea sa.
Există diferite forme de reeducare funcţională. în unele cazuri este suficient să se reeduce
funcţia unui membru, în altele trebuie să se suplinească insuficienţele, dezvoltînd regiunile
intacte şi ajutînd regiunile atinse, prin proteze sau folosind materiale simple.
Este ştiut că fiecare perioadă din viaţa omului îşi pune amprenta asupra coloanei vertebrale,
prin boli specifice vîrstei, manifestate mai mult sau mai puţin prin durere. Oricare ar fi
cauzele producătoare ale suferinţei se im \ reeducarea funcţională.
:
în copilărie şi adolescenţă întîlnim modificări structurale congenitale sau căpătate, care, pe Ungă
durere, produc contractura musculaturii paravertebrale, tulburări statice ale coloanei cu redori
articulare. In toate aceste cazuri recurgem la o gimnastică, corectivă care-şi propune, pe Ungă
dezvoltarea armonioasă a muşchilor trunchiului, şi corectarea tulburărilor de poziţie ale rahisului.
La maturitate încep să apară procesele de degenerare ale coloanei şi suferinţele disco-vertebrale.
Astfel, malformaţiile congenitale neobservate pînă la această vîrstă, deci netratate, duc la leziuni
degenerative mai ales în zonele de surmenaj funcţional (cervical şi lombar), sau în zonele de
suprapresiune (în vîrfurile curburilor cifotice şi sco-Hotice). Cînd starea bolnavilor o permite, se
începe reeducarea funcţională globală, pentru obţinerea unei ■musculaturi a trunchiului suficient de
echilibrată.
La vîrsta înaintată, toate aceste suferinţe ale anilor trecuţi se accentuează, durerile devin mai
supărătoare şi la toate se mai adaugă şi osteoporoza. Reeducarea îşi găseşte şi aici un larg cîmp de
activitate, dar sub o formă mai moderată, ţinînd cont de osteoporoză şi de faptul că rezistenţa la efort
a bătrînilor este mai scăzută.
Existenţa unei strînse legături anatomice între măduva spinării şi rădăcinile nervilor cu vertebrele şi
discurile intervertebrale explică de ce afecţiunile vertebrale sînt însoţite de semne neurologice, dureri,
pareze, parestezii şi paralizii.
Referirile la afecţiunile arătate mai sus le vor găsi cititorii în conţinutul volumului. Introducerea în
anatomia şi fiziologia coloanei vertebrale este urmată de examinarea clinică a acesteia, iar în
continuare sînt abordate, pe capitole, toate bolile susceptibile de tratament prin mişcare, însoţite de
recomandările necesare unei protecţii cit mai eficace a acestui segment al corpului. Programele de
exerciţii pentru afecţiunile tratate completează eficient lucrarea, acestea dovedindu-se foarte utile în
activitatea practică de reeducare a celor cu afecţiuni ale coloanei.
Autorul
Coloana vertebrală
Coloana vertebrală este elementul esenţial de susţinere. Ea dispune de un mare grad de
mobilitate. Această mobilitate interesează articulaţiile intervertebrale, avînd amplitudine
variabilă de la regiune la regiune. Fiind sediul axului nervos, toate afecţiunile rahisullui riscă
să prezinte semne nervoase.
Curburile coloanei vertebrale au apărut ca adaptare la ortostatism. Curbura toracală o găsim la
noul-născut, curbura cervicală apare cînd copilul ia poziţia şezînd, iar cea lombară odată cu
mersul. Acum apar solicitările muşchilor flexori şi extensori ai rahisului pentru susţinerea
echilibrului.
Ca orice corp din natură, şi corpul omenesc este supus forţei gravitaţionale, centrul de
gravitaţie fiind punctul unde se aplică această forţă.
La omul cu o ţinută normală şi în poziţia în picioare, centrul de gravitaţie al corpului s-ar găsi
la mijlocul micului bazin, cam la nivelul vertebrei a treia sacrală, la marginea ei superioară
(după Braun şi Fischer). Dar corpul omenesc nu este perfect şi există o multitudine de tipuri
morfologice. Balland ajunge la concluzia că este mai corect termenul de placă gravitaţională,
decît centru de gravitaţie şi această placă ar fi la nivelul vertebrelor DII, D12. '
Omul în poziţie verticală trebuie să-şi menţină piesele coloanei vertebrale şi linia de gravitaţie
în poligonul de susţinere (fig. 1). Echilibrul nu înseamnă însă lipsa ori-
&
cărei mişcări, căci fără a interveni o forţă exterioară care să-1 strice, omul se mişcă în
permanenţă chiar şi numai datorită respiraţiei.
Omul va fi în echilibru cînd oscilaţiile liniei de gravitaţie se vor face în interiorul poligonului
de susţinere, poligon dat de suprafeţele tălpilor. Dacă linia iese din

Fig. 1. Poziţia verticală şi baza de susţinere.

poligonul de susţinere, sînt necesare manevre de reechilibrare care cer multă cheltuială de
energie prin mişcări active din segmentele corpului.
La copilul mic care învaţă să meargă, manevrele de reechilibrare se realizează prin flexarea
genunchilor şi depărtarea picioarelor. Pe măsura învăţării unei poziţii
10
mai economice şi mai sigure, reechilibrarea se face prin intermediul coloanei vertebrale, ceea
ce permite întinderea picioarelor şi ridicarea centrului de gravitaţie, precum şi o apropiere a
picioarelor care erau depărtate şi deci o micşorare a bazei de sprijin. Plexia coapsei dispare,
fixînd curbura lombară prin tracţiunea muşchiului psoas-iliac.
Dezechilibrările posterioare vor fi corijate prin avansarea capului, în timp ce dezechilibrarea
anterioară va fi corectată prin hiperlordozarea lombară; dezechilibrările laterale, prin mişcări
din şold şi depărtarea braţului sau înclinări laterale de partea opusă.
1. Vertebra
Coloana vertebrală a omului este formată dintr-o înşiruire de 33—34 de vertebre din care 7
cervicale, 12 to-racale, 5 lombare, 5 sacrate şi 4—5 coccigiene. Fiecare vertebră are în
componenţa sa un corp vertebral situat anterior, iar posterior, arcul neural sau arcul posterior,
ce este legat de corp prin intermediul pediculilor şi împreună delimitează orificiul vertebral
(excepţie fac prima vertebră cervicală şi cele sacrate şi coccigiene). Apofizele articulare şi
cele musculare se fixează de arcul vertebral şi de pediculi (fig. 2).
Fiecare componentă a vertebrei se prezintă în felul următor în funcţie de nivelul coloanei:
Corpul vertebral de formă cilindrică este din ce în ce mai mare cu cît coborîm spre bazin, căci
trebuie să suporte greutatea corpului în poziţia bipedă. La corpul vertebral distingem două
feţe, una superioară şi alta inferioară, mai scobite spre centru, unde se află nucleul pulpos al
discului vertebral.
în regiunea cervicală, corpul vertebral este mai îngust decît în celelalte regiuni, dar mai înalt.
Vertebra toracală are corpul mai mare decît cea cervicală şi prezintă semifaţete articulare
pentru capul coastei.
11
In regiunea lombară corpul este din ce în ce mai voluminos, acest lucru observîndu-se,
comparând baza fiecărei vertebre faţă de cea superioară.
Vertebra L5 are corpul vertebral mai înalt anterior.
Pediculii vertebrali au cîte două margini scobite care împreună cu cei ai vertebrei următoare
delimitează lateral gaura de conjugare (foramen intervertebralae), pe unde ies nervii rahidieni
şi plexul venos. Tot pe aici pătrunde ramura spinală a arterei vertebrale.
vertebre cervicale !
vertebre torccale
vertebre lombare
osul sacru
osul
coccis
--.Mas___.....
vertebra
. - - - p/P.şfj! iosA9.
foramen \jnteryertebrale
canalul V-Wfebraj.....
discuri > - Pjeryerţebrg le
canalul .. sacral

Fig. 2. Coloana vertebrală văzută din faţă şi din profil.

In regiunea cervicală pediculii au o direcţie oblică spre înapoi şi în afară.
Ultimele două vertebre toracale au o singură faţetă costală aşezată pe pedicul şi pe corpul
vertebrei.
în regiunea lombară pediculii sînt orizontali şi groşi f pornind din partea superioară a corpului
vertebrei.
Lamele vertebrale sînt parte componentă a arcului vertebral şi alături de pediculi formează
peretele posterior al orificiului vertebral.
Apofizele articulare, două superioare şi două inferioare, sînt fixate de lamele vertebrale şi
depăşesc linia suprafeţelor corpului vertebral.
12
Apofizele transverse, una în dreapta şi alta în stînga arcului vertebral, cu mici modificări faţă
de corpul vertebral de la o vertebră la alta, au rol în fixarea laterală a coloanei.
In regiunea cervicală ele formează braţele de pîrghie pentru muşchii cervicali.
Cele toracale sînt orientate oblic spre înapoi şi, spre deosebire de altele, au doi tuberculi la
extremitatea lor laterală şi o gaură transversală prin care trec vasele vertebrale şi nervul
vertebral al lui Francois Franck.
în regiunea lombară apofizele transverse sînt variate. De ele se insera muşchiul psoas şi spre
vîrful lor muşchiul pătratul lombelor.
Rareori în locul apofizei transverse observăm prezenţa unei coaste suplimentare.
Apofiza spinoasă se află în partea posterioară a arcului vertebral fiind cîte una la fiecare
vertebră. înclinarea ei faţă de corpul vertebrei diferă de la o vertebră la alta, lucru care permite
sau reduce mişcarea de extensie a coloanei. Astfel, în regiunea toracală sînt orientate oblic în
jos şi sînt de mărimi diferite, ele limitînd mult extensia în regiunea dorsală.
în regiunea lombară sînt orizontale şi mai mici la L4 şi L5. De vîrful lor se insera ligamentele
supraspinoase şi muşchiul dorsalul mare.
Canalul vertebral. Orificiile vertebrelor, suprapuse unul în continuarea celorlalte, dau naştere
canalului vertebral ce se întinde de la osul occipital pkiă la hiatul sacrat. în el este adăpostită
măduva şi rădăcinile nervoase (fig. 3, 4, 5).
Caracteristici speciale. Primele două vertebre cervicale, atlasul şi axisul, riu respectă
caracterele vertebrei tip. Atlasul este fixat de craniu, iar axisul prezintă apofiza odontoidă care
trece prin interiorul atlasului (fig. 6, 7).
La atlas gaura de conjugare este împărţită în două de ligamentul transvers, cu rol de protecţie
a măduvei şi a meningei. în cazul unei flexii forţate a capului, ligamentul se rupe, iar apofiza
odontoidă a axisului poate traumatiza grav părţile nervoase pe care le protejează acest
ligament.
13
faţa articulară /caudafâ
corpul / vertebral *
gaura costo-transversalO

,apotiza articulara ''cranidlQ

\ apotiza /spinoasa
arcul Fig. 3. vertebralvertebră
_ „„ cervicală
9a4rcL ,«: văzută din
vertebrala lateral
şi de sus.
corpul / vertebrak

costala

\ apofiza articulara • caudala

vapofiza transversa
\ apofiza /spinoasa
-lamele
\gaura Vertebrala
Fig. 4. Vertebră toracală văzută din lateral şi de sus.
14
corpul vertebral \
Fig. 5. Vertebră lombară văzută din lateral si de sus.
Fig. 6.
Vertebra
atlas.
Fig. 7.
Vertebra
axis.
gaura vertebrala
apofiza costo-transversala\
gaura coste-; transversala

\ apofiza articulara /craniaiâ

\ ap*t iza /spinoasa
tubercul, ventral
lig. fransvers''
apofiza coste-
transversala "
apofiza spinoasa '
arcul vertebra!

fata articulara 'crania\ă

'"tubercul dorsal
—apofiza odontoida corpul vertebrat
gaura costo-"transversalQ
15
Axisul are apofiza odontoidă fixată de partea superioară a corpului, iar apofizele transverse
sînt aşezate înaintea apofizelor articulare inferioare (fig. 7).
La vertebra C6, apofiza transversă are rădăcina anterioară mai dezvoltată formînd tuberculul
carotidian sau al lui Chassaignac, de oare se insera fasciculele muşchilor scaleni — mic şi
mijlociu — şi muşchiul lungul gîtului, porţiunea inferioară şi laterală.
Vertebra C7 face trecerea de la regiunea cervicală la cea toracailă. Se remarcă prin apofiza
spinoasă mai dezvoltată şi uşor palpabilă.
Prima vertebră toracală ca şi a 12-a, fac trecerea de la o regiune la alta avînd caracteristici
specifice atît regiunii cervicale (Dl), cît şi celei lombare (D12).
Gaura vertebrelor este mai mică în regiunea lombară, întrucît aceasta scade pe măsură ce
creşte corpul vertebrei.

Fig. 8. Sacrul şi coccisul văzute din faţă şi din profil.

Vertebrele sacrale sînt unite formînd sacrul, cu baza mai lată în partea superioară şi înclinat în
faţă la un unghi de 20—50 grade, faţă de orizontală (fig. 8). Se articulează cu coloana prin
promontoriu (în unghi cu vîrful înainte).
Sacrul se articulează prin apofizele articulare cu cele ale vertebrei L5. ■
Canalul sacral porneşte de la hiatul sacro-lombar pînă la cel sacral, avînd cîte patru canale de
fiecare parte, prin care trece nervul sacral corespunzător. în dreptul
16
vertebrei a 2-a se termină sacul durai care este în canalul sacral.
Cele 4—5 vertebre coccigiene sudate între ele sînt o rămăşiţă a cozii.
2. Articulaţiile vertebrale
Coloana vertebrală este formată din două coloane solidare: a corpurilor vertebrale în faţă şi a
arcurilor vertebrale în spate.
Articulaţiile dintre corpurile vertebrale ale coloanei sint amfiartroze, legate între ele prin
ligamentul inter-osos (discul intervertebral), cele două ligamente vertebrale comune (anterior
şi posterior), ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, cele supraspinoase şi ligamen-
tele inter transverse.
Discul vertebral face legătura între două vertebre alăturate. Incepînd de la axis în jos, între
fiecare vertebră pînă la ultima lombară L5—SI, se găseşte cîte un disc vertebral. El este aşezat
în spaţiul intervertebral şi are forma mai bombată în partea mijlocie. Ca înălţime variază de la
10—12 mm la vertebrele L3—L4, la 3—4 mm între vertebrele toracale. înălţimea celor 23
discuri inter-vertebrale reprezintă 25% din înălţimea coloanei. De buna funcţionare a
discurilor depinde mobilitatea şi calităţile funcţionale ale coloanei vertebrale.
Foarte devreme discul îşi pierde vasele proprii şi hrănirea lui se face de către zonele
cribriforme ale suprafeţelor articulare vertebrale, prin procesul de difuziune. La bătrîneţe
hrănirea este insuficientă, astfel că funcţia discului suferă, iar coloana devine rigidă.
Discul intervertebral are următoarea componenţă: inelul fibros, nucleul pulpos şi două plăci
terminale cartila-ginoase din care creşte corpul vertebrei, pe care îl şi protejează contra
presiunii exercitate de disc.
Fibrele din care este alcătuit inelul fibros sînt dispuse concentric, după direcţia de tracţiune ce
se produce în
17
anumite mişcări —- flexie—extensie, înclinări laterale şi răsuciri. Ele sînt fixate sus şi jos de
corpul vertebral, avînd în faţă şi pe laturi ligamentul anterior, iar posterior este acoperit de
ligamentul posterior, mai slab decît primul. Fibrele inelului sînt dispuse în trei straturi, intern,
mijlociu şi extern, în raport de inserţia vertebrală, dar n-au aceeaşi rezistenţă peste tot. Brown
a găsit o rezistenţă maximă în partea anterioară şi posterioară şi mai slabă în părţile laterale,
ceea ce explică predilecţia formării osteofitelor pe aceste laturi (fig. 9).

Fig. 9. Comportarea discului intervertebral la diverse solicitări (după Schenk): a. poziţie de repaus; b. compre-
siune; c. tracţiune; d. flexie laterală; e. alunecare laterală (forfecare); f. rotaţie.
Discul intervertebral are o inervaţie proprie dată de nervul sino-vertebral Luschka. Aşa se
explică de ce în hernia de disc apare durerea (lombalgia) înaintea fenomenelor de
compresiune radiculară. Prin degenerarea discului, fibrele externe slBt supuse la tracţiuni
anormale care grăbesc apariţia osteofitelor de tracţiune.
18

d.
Nucleul pulpos este gelatinos, conţinînd o cantitate mare de apă care prin umflare depărtează vertebrele
învecinate. El primeşte presiunea coloanei şi o repartizează în mod omogen pe lamele inelului îibros.
Ocupă jumătate din suprafaţa discului şi suportă solicitările verticale, care în funcţie de poziţia coloanei
se traduc prin creşterea presiunii intradiscale — şi nu a deplasării nucleului pulpos — iar inelul fibros
bombează de partea concavă, în cazul unei flexii a coloanei, ca exemplu.
Imbătrînirea nucleului pulpos se traduce prin pierderea apei (deshidratare), spaţiile dintre vertebre se
îngustează şi şocurile produse la nivelul coloanei nu mai sînt amortizate. Treptat pot avea loc hernieri
ale discului în spongioasa corpului vertebral (noduli Schmorl) sau hernii externe prin ruperea inelului
fibros, mai ales în regiunea cervicală şi lombară unde înălţimea discurilor este cea mai mare, în raport
direct cu amplitudinea mişcărilor. Aşa se explică faptul că în regiunea toracală, unde discul este mai
redus ca înălţime, hernia este mai rară.
Ligamentul vertebral longitudinal anterior, aşezat pe faţa anterioară a coloanei vertebrale, se întinde de
la occipital pînă la faţa anterioară a sacrului. Se fixează puternic de marginea corpului vertebral, sărind
peste discurile vertebrale. Este mai slab în regiunea cervicală, motiv al luxaţiilor, de asemenea în
regiunea lombară, ceea ce explică fracturile mai dese în această parte a coloanei.
Ligamentul vertebral longitudinal posterior, aşezat pe partea posterioară a corpului vertebral, trece prin
canalul vertebral, pornind de la occipital pînă la a dona parte a coccisului. Anterior se fixează de
discurile vertebrale şi sare peste corpul vertebrei, iar posterior aderă şi la dura mater. Mai slab este în
regiunea lombară şi aici avem cele mai dese hernii posterioare. <.,....'
Cele două ligamente longitudinale, anterior şi posterior, concură la menţinerea curburilor coloanei
vertebrale.
Ligamentele galbene sînt 23 de. perechi,, pe dreapta şi pe stînga, care unesc lamele arcului vertebral,
ele avînd următoarele funcţii (după Diaconu, Veleanu, Klepp):
— statică, de protejare a măduvei spinării, canalul rahidian fiind închis posterior de aceste ligamente şi
menţinerea curburilor fiziologice ale coloanei;
•!«
19
— dinamică; împreună cu muşchii şanţurilor vertebrale, ligamentele galbene îndreaptă
coloana după o flexie anterioară.
Ligamentele supraspinoase unesc între ele apofizele spinoase la vîrful lor, iar la bază, spre
corpul vertebrei, unirea acestora o fac ligamentele inter spinoase. Ligamentele interspinoase
contribuie prin elasticitatea lor la păstrarea poziţiei corecte a coloanei şi totodată limitează de-
părtarea apofizelor spinoase în mişcarea de flexie.
Ligamentele intertransverse unesc apofizele transver-se, dar numai în regiunile toracailă şi
lombară, în regiunea cervicală nefiind prezente (fig. 10).
disc inter vertebral
lig. longitudinal anterior
-Fig. 10. lig.
longitudinal Ligamentele posterior coloanei
vertebrale.
3. Muşchii coloanei vertebrale
Coloana este menţinută de muşchii spinali poliarticulari care, pornind de la sacru şi iliac,
merg pînă la occipital. Sînt astfel dispuşi încît formează un trunchi lombar care se subţiază pe
măsură ce se apropie de torace şi un altul cervical care se subţiază de asemenea, coborînd spre
torace, rezultînd din aceasta o comasare a muşchilor spinali în zonele lordotice (lombar şi
cervical).
Masa lombară are în special un rol static, iar cea cervicală asigură şi mobilitatea capului şi
menţinerea privirii pe orizontală.
Mişcările coloanei vertebrale sînt: flexia, extensia, înclinările laterale, rotaţia şi circumducţia,
mişcări ce sînt executate de un mare număr de muşchi situaţi atît pe coloana vertebrală, cît şi
pe bazin şi pe cap.
20
lig-inter- J||i
spinos .......
lig. supra-spinos

i,
Muşchii extensori ai coloanei sînt aşezaţi pe partea dorsală a coloanei, în şanţurile vertebrale,
fixaţi între apofizele spinoase şi cele transverse.
Folosind sistematizarea lui Braus enumerăm patru sisteme importante de muşchi:
— sistemul interspinos este format din muşchi scurţi, situaţi în regiunea cervicală si
lombară, cu inserţii pe apofizele spinoase. Fac extensia coloanei cervicale şi lombare, iar
cînd se contractă numai de o parte fac şi înclinarea laterală a coloanei;
— sistemul intertransvers este format tot din muşchi scurţi, prezenţi tot în cele două regiuni,
cervicală şi lombară, cu inserţii între apofizele transverse ale vertebrelor din aceste regiuni.
Fac pe lîngă extensia coloanei şi înclinarea laterală de partea contracţiei;
— sistemul transverso-spinos este format din muşchi fusiformi, dispuşi de-a lungul întregii
coloane în şanţurile vertebrale. Au o inserţie pe apofizele transverse ale vertebrelor apoi merg
oblic în sus şi se insera pe apofizele spinoase ale vertebrelor superioare. Acest grup de muşchi
se împarte la rîndul lui în: rotatori interni cu inserţii pe apofiza spinoasă a următoarei vertebre
superioare; rotatori lungi la care inserţia se face peste o vertebră; multifizi, cu mai multe
tendoane, care se insera pe apofiza spinoasă a vertebrei superioare, dar sărind peste 2—3
vertebre.
Muşchii sistemului transverso-spinos fac în afara extensiei coloanei şi rotaţia de partea opusă
contracţiei.
— sistemul spino-transvers îl găsim în regiunea cervicală. Aceşti muşchi se fixează de
apofizele spinoase cervicale şi de primele toracale apoi merg oblic în sus, pentru a se fixa cu
celălalt capăt de apofizele transverse cervicale şi de osul occipital. Fac extensia capului, dar şi
rotaţia de aceeaşi parte cu muşchii care se contractă.
Muşchii flexori ai coloanei vertebrale, situaţi pe partea anterioară a trunchiului şi gîtului, sînt
următorii:
— sterno-cleido-mastoidianul. Acest muşchi este fle-xor al capului pe gît şi al gîtului pe
torace cînd se contractă bilateral. Cînd contracţia este numai de o parte, flexează capul, îl
înclină de aceeaşi parte şi-1 rotează de partea opusă;
21
l
— lungul gîtului, fixat între atlas şi vertebra a 3-a tcracală, flexează coloana cervicală;
— dreptul abdominal este un muşchi lat, situat simetric de o parte şi de alta a liniei albe. Are
o inserţie pe cartilajul costal al vertebrelor 5, 6, 7 şi pe apendicele xifoid, iar cealaltă inserţie,
jos pe pubis şi simfiza pu-biană. Este un muşchi fragmentat în 3—i părţi cu tendoane între
ele, ceea ce îi dau o mare forţă de contracţie, avînd fibre scurte. Face flexia trunchiului,
trăgînd de coaste, cînd ia punct fix pe bazin şi retroversia bazinului cînd ia punct fix pe
coaste, dar numai în poziţiile culcat pe spate sau lateral Are şi un rol în presa abdominală;
— oblicul mare (extern) al abdomeiiului are inserţiile pe ultimele 7—8 coaste şi pe coxal.
Este flexor al trunchiului, dar cînd se contractă numai de o parte, pe lîngă flexie mai face şi
rotaţia trunchiului de partea opusă. Cînd ia punct fix pe coxal, cu trunchiul fixat la verticală,
coboară coastele ajutînd la expiraţie;
— oblicul mic (intern) al abdomenului are fibrele orientate invers decît oblicul extern şi este
situat mai profund sub acesta. Originea sa este pe creasta iliacă şi ligamentul inghinal, apoi
fibrele merg spre torace unde se insera pe faţa internă a ultimelor coaste şi pe linia albă, prin
intermediul unei aponevroze. Cînd ia punct fix pe bazin coboară coastele şi flexează
trunchiul, iar cînd se contractă numai de o parte (cu trunchiul atîrnat), rotează trunchiul de
partea contracţiei şi bazinul de partea opusă (invers ca oblicul extern). Cînd ia punct fix pe
torace ridică bazinul. Ajută şi la presa abdominală;
— transversul este situat cel mai profund faţă de ceilalţi muşchi abdominali. Acţiunea sa
principală este de presă a abdomenului, determinând creşterea presiunii intraabdominale, ceea
ce ajută la expiraţia forţată (tuse, strănut), la defecaţie şi micţiune;
— psoasul-iliac este format din doi muşchi, psoasul şi iliacul. Primul se insera pe discurile
intervertebrale, pornind de la ai 12-4ea disc toracall pînă la ultimul lombar. Muşchiul iliac se
insera pe creasta iliacă şi cele două spine iliace anterioare. Inserţia inferioară a ambilor
muşchi
22
te pe trochanterul mic al femurului (fig. 11). Psoasul-îliac este flexor al coapsei pe bazin şi
rotator extern al .: J.psei, cînd ia punct fix pe coloană şi bazin şi, invers, face flexia coloanei şi
a bazinului, cînd ia punct fix pe
■ -mur;
M*~ -—vertebra "oracala
12
muşchiul psoas MM4— —vertebra iombară 1
mic 7W-J
muşchiul

psoo.s mare —vertebra lombarei 5

.\ v ---fosa ii iaca
; : :
muşchiul iliac- .....;:-^ i& v-

Fig. 11. --trochanter mic

Muşchiul \ r—\-
psoas-iliac. \ s i

—- scalenii anterior, mijlociu, posterior au inserţii pe apofizele transverse ale vertebrelor 2—

7 cervicale şi pe primele două coaste. Cînd au punct fix pe coloana cervicală sînt muşchi
inspiratori şi invers, fac flexia coloanei cervicale cînd punctul fix este pe coaste. Cînd se con-
tractă numai de o parte înclină lateral coloana cervicală şi o rotează de partea opusă.
Muşchii flexori laterali ai coloanei. La cei prezentaţi, ca fiind şi flexori ai coloanei se mai
adaugă:
— marele drept posterior al capului. Acest muşchi, pe lingă extensie şi rotaţie, face şi
înclinarea laterală a capului de partea contracţiei;
— oblicul superior al capului este extensor şi flexor lateral al capului;
— supracostalii, cu inserţii pe apofizele transverse şi pe coaste, fac extensia coloanei dorsale,
cînd se contractă bilateral şi ajută inspiraţia şi îndlină lateral coloana, cînd se contractă de o
parte;
— ridicătorul scapulei îl găsim inserat între apofizele transverse ale vertebrelor coloanei
cervicale 1—4, 5 şi pe marginea spinei omoplatului. Cînd ia punct fix pe scapulă
2:î
face extensia coloanei cervicale sau înclinarea laterală a gîtului şi capului. Cînd ia punct fix pe coloana
cervicaila ridică şi basculează scapula;
— ilio-costalul merge de la sacru pînă la vertebra a 3-a cervicală, fixîndu-se de apofizeie transverse.
Face extensia coloanei şi flexia laterală, cînd se contractă pe o parte.
Muşchii rotatori ai coloanei vertebrale au fost prezentaţi odată cu descrierea muşchilor care fac
celelalte mişcări.
4. Curburile coloanei vertebrale
Coloana vertebrală prezintă în plan sagital patru curburi alternative, fiecare cu maximum de curbură
astfel:
— curbura cervicală, cu convexitatea ventrală, are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 6—7
cervicale;
— curbura dorsală, cu convexitatea dorsală, are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 5—6
toracale;
— curbura lombară, cu convexitatea ventrală, are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 3—4
lombare;
— curbura pelviană, cu convexitatea dorsală, are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 3—4
sacrate.
In plan frontal apare o uşoară curbură la nivelul vertebrelor 3—4 toracale, cu convexitatea spre dreapta,
explicată prin faptul că crosa aortei se sprijină pe această curbură.
Toate aceste curburi normale, în afara rolului de susţinere, dau o elasticitate coloanei în cazul şocurilor,
amor-tizîndu-le.
Pravaz explică rolul curburilor în a păstra centrul de gravitaţie în interiorul poligonului de sprijin.
Delmas a sistematizat diferitele curburi în felul următor:
— curburi accentuate, în cazul unui sacru foarte mobil, avînd maximum de curbură în regiunea
lombară la
24
L2 sau L3, în regiunea dorsală la D5 sau D6 şi în regiunea iervicală la C5 sau C6;
— curburi şterse, în cazul unui sacru puţin mobil, avînd maximum de curbură în regiunea lombară la
L4, în regiunea dorsală la D10 şi în regiunea cervicală la C6 sau C7;
— curburi medii, intermediare celor descrise anterior, Aînd maximum de curbură în regiunea lombară
la L3, sau L4, în regiunea dorsală la D7, şi în regiunea cervicală la C6 sau C7.
Tot Delmas a arătat că există modificări ale curburilor vertebrale în următoarele cazuri: folosirea
încălţămintei cu toc înalt, poziţia obişnuită a individului, la rasa negroidă curburile sînt mai puţin
accentuate, femeile au curburile mai pronunţate datorită înclinării mai mari a bazinului.
Curburile normale ale coloanei vertebrale sînt rezultatul turtirii uşoare a discului posterior în regiunea
cervicală şi lombară şi a turtirii uşoare a corpului vertebral anterior în regiunea dorsală (Lappiere).
Acest lucru explică dificultatea cu care se corectează cifoza dorsală.
5. Mişcările coloanei vertebrale
Coloana vertebrală permite mişcări în toate planurile. Mişcările de flexie-extensie şi de înclinări
laterale, se fac cu pensarea (turtirea) discului în partea în care se face mişcarea. In flexie discul
bombează spre canalul rahidian, iar găurile de conjugare îşi măresc diametrul. In mişcarea de extensie a
coloanei vertebrale, discul este bombat înainte, sub ligamentul anterior, iar diametrul găurilor de
conjugare se micşorează şi apasă pe rădăcinile nervilor rahidieni.
Modificările cele mai mari în forma discurilor le în-tîlnim în regiunile cu mobilitatea cea mai mare
(cervicală şi lombară) şi tot aici se produc mai des herniile de disc. Putem trage concluzia că
mobilitatea mare şi modificările mari în forma discului predispun la hernii discale.
25
Mobilitatea coloanei vertebrale este mai mare, după cum am văzut, în regiunea cervicală şi lombară,
redusă în cea dorsală şi absentă în regiunea sacrală.
Pentru cercetarea mobilităţii vom examina separat regiunea cervicală şi cea dorso-lombară.
In regiunea cervicală avem:
— flexia capului de 70°, pînă ce bărbia atinge sternul;
— extensia de 60°, prin accentuarea lordozei cervicale (fig. 12);
— rotar ea de 80° a capului de fiecare parte, pînă ce bărbia atinge umărul (fig. 13);
— înclinarea laterală de 60° a capului de fiecare parte, pînă ce urechea atinge umărul (fig. 14).
în regiunea dorso-lombară este mai dificil de măsurat flexia şi extensia. Un calcul corect se poate
obţine numai prin clişee radiologice. Cu aproximaţie se pot da următoarele valori:
— flexia cea 60° şi extensia cea 30°, dintre care 1/3 în regiunea dorsală şi 2/3 în regiunea lombară (fig.
15);
— rotarea 75°, 1/3 în regiunea dorsală şi 2/3 în regiunea lombară. Se obţine prin calcularea unghiului
dintre linia umerilor şi linia bazinului (fig. 16);
— înclinarea laterală 70°, 1/2 în regiunea dorsală şi 1/2 în regiunea lombară (fig. 17).
După Lappiere, mişcările sînt în funcţie de: ■—■ forma corpurilor vertebrale;
— indicele discului vertebral, care cu cît este mai mic permite o mobilitate mai mare;
— forma şi orientarea apofizelor articulare; —■ înclinarea apofizelor spinoase.
Regiunea cervicală este cea mai mobilă, datorită formei platourilor vertebrale care favorizează
mişcările de flexie-extensie.
Discul vertebral are o înălţime medie de 0,5 cm şi un indice de 6. Forma suprafeţelor articulaţiilor
apofizare permite mişcarea de torsiune—înclinare laterală. Apofizele spinoase, puţin înclinate, permit
mişcarea amplă de extensie.
Regiunea toracală este mai puţin mobilă. Corpul vertebral turtit înainte limitează extensia. Discul
vertebral cu înălţime medie de 0,4 cm şi cu indice de 22, indică o
26
flexie
70°
Fig. 12. Gradele de mobilitate în mişcarea de flexie—extensie a capului.

extensie 60°
Fig. 13. Gradele de mobilitate în mişcarea de rotaţie a capului.
rotaţie
dreapta
80°

27
nclinare dreapta i5°
înclinare
stînga
Â5°

Fig. 14. Gradele de mobilitate în mişcarea de înclinare laterală a capului.

Fig. 15. Gradele de mobilitate în mişcarea de flexie— extensie a trunchiului.

28
rotaţie
dreapta
75°
Fig. 16. Gradele de mobilitate în mişcarea de rotaţie a trunchiului.

rotaţie stînao 75»

Fig. 17. Gradele de mobilitate în mişcarea de înclinare laterală a trunchiului.

mobilitate redusă. Suprafeţele apofizelor articulare, prin înclinarea lor permit îndoirea laterală
şi limitează extensia. Apofizele spinoase, lungi şi înclinate în jos, reduc extensia. In plus, cutia
toracică şi coastele limitează mişcările.
Regiunea lombară permite flexia—extensia, iar înclinarea laterală şi rotaţia sînt mai reduse.
Suprafeţele apofi-
29
zelor articulare permit filexia—extensia şi nu rotaţia ce s-ar putea face numai prin. alunecarea
suprafeţelor articulare care nu aderă perfect. Discul vertebral înalt de 0,9 cm, cu indice de 15,
permite amplitudine medie în mişcări, dar mai mare între L5—SI, în cazul flexiei—extensiei,
deoarece şi indicele este mai mic da acest nivel (12). Regiunea sacro-coccigiană permite
flexia şi extensia coccisului.
6. Examenul clinic al coloanei vertebrale
In examinarea coloanei vertebrale ne vom folosi de schema dată de Decoulx.
Durerea este semnul esenţial al afecţiunilor coloanei şi ca sediu ea poate fi: vertebrală,
paravertebrală şi rahidiană.
Examinarea bolnavului se va face din culcat (în cazul traumatismelor mari), sezînd şi în
picioare, privind bolnavul din spate, din faţă şi din profil.
La examinarea din spate se vor urmări ca repere:
— apofizele spinoase;
— spina omoplatului;
— spinele iliace postero-superioare. Aceste repere ne pot indica:
— axisul este în dreptul primei spine palpabile;
— C7 este cea mai proeminentă spină;
— D3 corespunde extremităţii interne a spineîor omoplaţilor;
— L4 corespunde nivelului crestei iliace. P: .rea rahisului putem constata:
— con: musculară;
— gibozitatea.
La examinarea din faţă, în special pentru deviaţiile coloanei, ne vom ghida după:
— linia umerilor;
— linia sinilor;
— linia spinei antero-superioare a bazinului;
— linia albă a muşchiului drept abdominal.
30
Examinarea din profil pune în evidenţă situaţia curburilor coloanei şi abaterile de la normal, în. caz de
cifoză, lordoză, spate plan.
Cercetarea mişcărilor pe regiuni se face plecînd totdeauna din poziţia anatomică 0.
Examinarea din şezînd este folosită mai ales în scolioza dată de o asimetrie a membrelor, care se
corectează şezînd.
Examenul neurologic urmăreşte:
— mobilitatea membrului inferior (vezi mai jos); —■ tulburările de sensibilitate;
—■ tulburările motorii;
— tulburarea reflexelor.
Examenul radiologie este necesar în afecţiunile coloanei şi completează examenul clinic şi fizic.
Unele afecţiuni ale coloanei vertebrale şi nivelul la care s-a produs leziunea se pun în evidenţă prin
următoarele manevre pasive:
— manevra Lassegue se foloseşte în sciatica prin hernie de disc. Nervul sciatic se pune în tensiune
prin două mişcări: se flexează pe bazin membrul inferior cu genunchiul întins, urmărind unghiul la care
apare durerea; cu membrul inferior flexat din şold şi din genunchi, se întinde treptat gamba pînă la
apariţia durerii;
— manevra Behterev sau Lassegue contralateral, tot pentru hernie de disc mediană şi dublă. Se face
flexia pe bazin a membrului inferior sănătos întins din genunchi, pînă ce se produce durerea;
— manevra Bonnet. Prin adducţia coapsei flexată se declanşează durerea, care se propagă în lungul
nervului sciatic;
—■ manevra Sicard. La flexia dorsală a labei piciorului pe gambă apare durerea sciatică;
— manevra Neri este folosită în afecţiunile lombare şi sacro-lombare. Durerea apare la flexia
trunchiului pe coapse, executată din poziţia şezînd. Apariţia durerii sciatice obligă bolnavul să flexeze
coapsa pentru a o evita;
— manevra Roussy constă în aplecarea trunchiului înainte pentru a ridica un obiect. Apariţia durerii
determină ducerea înapoi a piciorului bolnav.
31
— manevra Levy-Valensi. La înclinarea laterală a trunchiului de partea bolnavă, îl obligă pe
subiect să fle-xeze din genunchi, membrul inferior din aceeaşi parte, iar la înclinarea de partea
sănătoasă, membrul inferior sănătos nu se flexează, dar se ridică de pe sol cel bolnav;
— manevra Casurei este folosită pentru depistarea herniilor de disc lombare şi cervicale,
însoţite de scolioză. Mişcarea de înclinare a coloanei accentuează scolioza de partea concavă
şi este limitată de partea cealaltă unde s-a produs hernia;
— manevra Ely este folosită în herniile de disc lombare şi în morb Pott. Bolnavului culcat cu
faţa-n jos i se flexează gamba pe coapsă ceea ce va întinde psoasul iliac, iar acesta va exagera
lordoza lombară producînd durere, la care bolnavul reacţionează prin ridicarea bazinului, de
partea piciorului mobilizat. In morbul Pott bazinul se ridică în întregime;
— manevra Rădulescu se foloseşte în morbul Pott la copii. Copilul, culcat cu faţa-n jos, este
ridicat de picioare. In cazul morbului Pott coloana lombară rămîne rigidă prin contracţia
musculară şi se ridică odată cu picioarele ca o scîndură, fără a permite lordozarea cum ar fi
normal;
— manevra Soto-Hall este folosită în afecţiuni cronice ale coloanei. Se pune în evidenţă
locul leziunii, cerînd bolnavului să facă flexia coloanei din culcat pe spate, în-cepînd cu cea
cervicală şi continuînd pînă la apariţia durerii.
Deviafiile coloanei vertebrale
1. Generalităţi
Atitudinea corectă a corpului este semn al echilibrului fizic şi psihic, rezultantă a dezvoltării
normale şi armonioase a corpului. Atitudinea corectă depinde deci de un organism şi sistem
nervos sănătos (fig. 18).
Multe sechele, după îmbolnăviri sau intervenţii chirurgicale, îşi lasă amprenta prin modificări
ale atitudinii în totalitate sau numai a unor segmente ale corpului omenesc. Chiar şi organele
de simţ pot altera această atitudine, în sensul că avînd auzul defectuos la o ureche aceasta îl
obligă pe cel în cauză la o atitudine asimetrică a capului, rotat într-o parte, pentru a auzi mai
bine. Văzul, la rîndul lui, influenţează atitudinea capului şi a trunchiului prin aplecarea
înainte, pentru a apropia ochii de obiect.
Iniţial, atitudinile greşite ale coloanei vertebrale nu produc dureri care să-1 determine pe
individ să se adreseze medicului, dar acestea cu timpul vor duce la oboseala organismului şi la
schimbări mecanice şi fiziologice care se repercutează atît asupra aparatului locomotor, cit şi
a celorlalte funcţii alle corpului omenesc. Cel mai mult este afectată respiraţia, prin poziţia în
flexie a trunchiului (anterioară sau laterală). Musculatura abdominală slabă influenţează şi
mişcările coastelor şi diafragmului. Or, cu o respiraţie deficitară nu vom avea un metabolism
nor-
33
mal sau echilibru glandular şi activitate nervoasă normale.
Funcţia cordului este şi ea stînjenită prin atitudinea defectuoasă a coloanei şi cutiei toracice,
ceea ce determină o_ stînjenire a circulaţiei sanguine şi cu repercusiuni la periferie.

Fig. 18. Poziţia corectă a trunchiului.

Cauzele care contribuie la modificarea ţinutei corecte a trunchiului sînt multiple. Printre
acestea trebuie menţionată, în primul rînd, poziţia copilului în bancă la şcoală sau la masa lui
de lucru de acasă, unde îşi petrece o bună parte din zi, tocmai în perioada de creştere şi care
are influenţă asupra coloanei vertebrale. Pentru eliminarea acestei cauze favorizante de
atitudini vicioase, indicăm folosirea băncilor individuale (scaun şi un mic pupitru) care să se
poată modifica cu uşurinţă după talia elevului, prin simpla schimbare a şuruburilor care
fixează părţile componente ale băncii.
34
După unii autori, banca de şcoală trebuie să aibă următoarele dimensiuni:
— înălţimea scaunului să fie egală cu lungimea gambei, laba piciorului să se sprijine pe sol;
— adîncimea scaunului ceva mai mică decît lungimea coapsei astfel ca circulaţia sîngelui şi
nervii să nu fie comprimaţi în plică poplitee (sub genunchi);
— înălţimea şi înclinarea scaunului trebuie să cuprindă înălţimea spatelui pînă la nivelul
omoplaţilor;
— înclinarea suprafeţei mesei să fie în aşa fel ca privirea să cadă perpendicular pe suprafaţa
cărţii, caietului.
A preveni este mai uşor decît a vindeca. Şi în cazul prevenirii atitudinilor vicioase, Adrian
loneseu recomanda următoarele măsuri:
— cunoaşterea cauzelor şi a împrejurărilor care determină atitudinea vicioasă şi înlăturarea
lor la timp;
— îmbunătăţirea stării de sănătate, obţinerea vigorii şi rezistenţei a celor predispuşi la
atitudini defectuoase, prin procedee de călire, exerciţii fizice şi masuri de igienă;
— îmbunătăţirea factorilor şi condiţiilor activităţii şi odihnei zilnice (banca pentru şcolari şi
masa de lucru pentru oamenii muncii).
Părinţii, educatorii şi medicii sînt cei care pot contribui la evitarea atitudinilor vicioase, avînd
în vedere ca acestea se produc în perioada de creştere, deci acea perioadă din viaţă cînd copiii
îşi formează deprinderile şi obiceiurile, în familie şi la şcoală.
Şi la omul adult contează poziţia în care el sade la birou sau în maşina cu care se deplasează.
Mulţi obişnuiesc să şadă cifozaţi, cu bazinul răsturnat înapoi, presînd discurile anterior şi
întinzînd posterior muşchii şi tendoanele, poziţie care cu timpul devine obositoare şi chiar
dureroasă din cauza unei proaste irigaţii sanguine. Nici poziţia dreaptă nu este recomandată
căci este greu de suportat, cu excepţia celor care au spatele plan (fără curburi). De aici
necesitatea unor scaune care să ţină coloana vertebrală în poziţia cea mai comodă. Sînt
indicate scaunele cu sprijin lombar şi care să aibă partea pe care se sade înclinată înapoi cu
30°, pentru a fixa mai bine regiunea lombară (fig. 19).
3-
35
în cazul deplasărilor cu maşina, poziţia conducătorului la volan are o mare importanţă pentru
coloană, ea fiind supusă solicitărilor din ce în ce mai mari în autobuz, camion şi tractor, la
care amortizarea este mai proastă.
Poziţia optimă la volan este aceea cu coloana lombară uşor răsturnată, cu un unghi de 110—
120° între trunchi

Fig. 19. Poziţia trunchiului şezînd: a. incorectă; b. corectă.

şi coapse. Aceasta se obţine printr-o înclinare a spătarului la 20—30° ceea ce ar permite
preluarea a 30% din greutatea corpului de către spătar. O pernă rigidă fixată la lombe
completează poziţia corectă la volan (fig. 20).
După cum am văzut în primul capitol, omul are un lanţ de muşchi posteriori poliarticulari,
care prin tonusul lor asigură statica şi prin contracţia lor în urma reflexelor posturale răspund
de echilibrul trunchiului. Stabilitatea vertebrală este dată deci de masa comună a sistemelor de
muşchi interspinoşi, intertransverşi, transverso-spinoşi şi spino-transverşi (ultimii numai
pentru regiunea cervi-
36'
cală), la care se adaugă ceilalţi muşchi ai spatelui: lungul dorsal şi supracostalii care
contribuie la stabilitatea ver-tebro-costală; muşchii sacro-lombari care fixează coastele şi în
plus trapezul, marele dorsal, dinţatul mic posterior şi superior, posterior şi inferior, psoasul-
iliac.
Urmărind dispunerea muşchilor paravertebrali faţă de curburile coloanei vertebrale, vedem că
în regiunea cervicală şi lombară sînt în faţa (sau aproape) liniei de gravitaţie (fig. 21), ceea ce
demonstrează că în cazul contracţiei lor produc extensia coloanei, contribuind la corectarea
cifozei dorsale dar accentuînd curburile lord otice.
In cazul sistemului transverso-spinos, prin inserţiile muşchilor determină extensia coloanei
(ca şi inter-transverşii) şi înclinarea laterală de aceeaşi parte şi rota-rea de partea opusă
contracţiei. Putem afirma că acest sistem de muşchi este responsabil în producerea scoliozei.
Deviaţiile coloanei vertebrale, pe care le vom descrie în continuare, se tratează printr-o
gimnastică corectiva susţinută. In aplicarea acesteia vom ţine seama de următoarele principii
generale (după Lappiere):
1. Lecţia de gimnastică corectiva este în primul rînd respiratorie, căci există legătură între
coloană şi torace şi insuficienţa respiratorie însoţeşte deformaţia vertebrală.
Roederer cere să se opereze vegetaţiile adenoide înaintea începerii tratamentului corectiv.
2. Gimnastica corectiva foloseşte exerciţii care hiper-corectează, iar după aceea vine cu
exerciţii de tonificare în poziţie corectă. Nu se merge mai departe cu hipereorec-ţia căci există
riscul de a produce o inversare a curburilor coloanei vertebrale.
3. O curbură a coloanei este mai suplă în direcţia în care se accentuează decît în cea în care se
corectează. Vom fixa mai întîi coloana pentru a corecta o altă curbură.
4. Fiinţa umană este un tot; din acest considerent o deforrnaţie nu este niciodată singură.
Balland a remarcat că o deforrnaţie tip antrenează o compensaţie în segmentele de deasupra,
şi că cea mai accentuată nu este totdeauna deformaţia primitivă.
5. Redresarea se face înaintea tonificării, pentru a obţine supleţea şi lungirea muşchiului
înainte de a-1 tonifica.
37
L
3\
n
oi \
\ 2030. \ 2o3Q+
i)
w
\

Ni

încărcarea forma discului încărcarea

A
Fig. 20. Poziţii ale coloanei vertebrale la volan şi solicitările discurilor intervertebrale (după Diaconu,
Veleanu, Klepp).

Fig. 21. Dispunerea muşchilor paravertebrali, în curburile coloanei, faţă de linia de gravitaţie.
38
6. In cazul scoliozelor nu vom redresa decît dacă se poate menţine corecţia.
7. Gimnastica corectivă începe din culcat pentru a se ajunge la poziţia stînd.
8. O deformare a coloanei nu se mai corectează la adult.
9. Un corset susţine uneori dar nu vindecă niciodată.
10. O anchiloză terapeutică (artrodeză) nu se mobilizează.
11. Să favorizăm decontractarea.
12. Puţine exerciţii, dar bine executate, au valoare mai mare decît exerciţiile numeroase şi
prost executate.
2. Lordoza
Lordoza este o deviaţie a coloanei vertebrale, în plan sagital cu convexitatea anterioară, prin
accentuarea curburilor fiziologice. Gîtul şi capul rămîn pe verticală sau se înclină înainte,
pentru a compensa curbura lordotică cervicală, în regiunea lombară bazinul prezintă o
anteversie accentuată tinzînd să se culce pe orizontală. Abdomenul proemină, iar membrele
inferioare sînt întinse din genunchi sau cu genunchii în hiperextensie (genu recurva-tum). Cu
timpul, hiperlordoza va avea repercusiuni asupra apofizelor spinoase la care se vor produce
lezrani de uzură (sindromul Baastrup).
Lordoza o întîlnim mai des la gimnaste, înotătoare, gravide, persoane grase, la balerine (din
cauza mersului pe vîrfuri); la persoanele care poartă încălţăminte cu tocuri înalte se produce
un dezechilibru spre înainte ce se compensează prin înclinarea trunchiului înapoi cu încurbare
lombară.
Anumite afecţiuni se însoţesc de lordoza: luxaţia congenitală de şold bilaterală,
spondilolistezisul şi miopatiile prin lezarea muşchilor fesieri.
Devine patologică, cînd curbura lordotică fiziologică este depăşită ca amplitudine, sau cînd
este localizată în regiunea dorsală.
39
După Vandervael, staţiunea la verticală accentuează curburile fiziologice ale coloanei, scurtînd spinalii,
ei fiind muşchi care lordozează şi nu greutatea corpului şi slăbiciunea extensoriilor. Tot el susţine că o
altă cauză care determină compensări lordotice ar fi mobilitatea redusă în mişcarea de abducţie a
membrelor: 45° pentru articulaţia coxo-femurală şi 90° pentru articulaţia scapulo-humerală, iar
depăşirea acestor limite se face prin lordo-zare.
După Mezieres, lordoza este la originea tuturor devierilor coloanei vertebrale, deoarece omul prin
ridicarea sa la verticală, de la poziţia de patruped şi prin mişcările
membrelor, pornind de la o amplitudine medie, nu face altceva decît să accentueze lordozele
fiziologice. Prin ridicarea la verticală corpul trebuie să-şi găsească un echilibru care nu se realizează
atît prin contracţia muşchilor posteriori, care ar fi antagoniştii greutăţii ce trage corpul înainte, ci prin
deplasarea maselor — abdomenul înainte (lordoza lombară), spatele înapoi (cifoza dorsală), capul
înainte (lordoza cervicală), pentru a-şi crea un mare poligon de susţinere în care să cadă centrul de
gravitaţie. In felul acesta, greutatea n-ar avea o acţiune asupra poziţiei verticalle (care nu este niciodată
verticală), căci pentru menţinerea ei nu este nevoie de efort muscular, însă pentru o mai mare stabilitate
a corpului în această poziţie este nevoie de compensări lordotice.
Pe de altă parte, mişcările de proiecţie anterioară a braţelor şi de extensie a coapselor peste o anumită
limită, nu se pot face decît cu compensare lordotică.
Muşchii spinali, extensori ai coloanei vertebrale, am văzut că produc lordoza şi în compensare cifoza.
Ei mai au şi o acţiune de rotatori şi flexori laterali (sistemul transverso-spinos) ai coloanei şi deci pot
contribui şi la formarea scoliozei, de unde rezultă că la originea deviaţiilor coloanei nu sînt decît
lordozele.
S-a constatat că spaţiul popliteu al membrelor inferioare ar fi o a treia concavitate posterioara împreună
cu celelalte două, lombară şi cervicală. încercînd să întindem picioarele din genunchi, din poziţia
şezînd, acest lucru nu este posibil decît prin ştergerea curburii lordotice mai ales
40
cea lombară şi invers, căutînd să redresăm curbura lombară aceasta nu se poate face decît
îndoind uşor picioarele din genunchi.
Tot Mezieres a constatat că lordoza este însoţită şi de o rotare internă a membrelor inferioare
şi superioare.
Se poate spune că muşchiul diafragm, în afara acţiunii sale în respiraţie, este un muşchi
lordozant, dacă ţinem seama de inserţiile lui pe vertebrele 2, 3 şi chiar 4 lombare, inserţii care
sînt comune cu cele ale psoasului-iliac (D12—L5). Blocînd respiraţia şi imobilizînd inserţiile
dia-fragmului şi în acelaşi timp pe cele ale psoasului, fixăm lordoza, dăm punct fix spinalilor
(de asemenea lordozanţi), ceea ce va antrena reducerea mişcărilor respiratorii (fig. 22). Deci
muşchiul diafragm contribuie la lordozare cînd se blochează în inspiraţie pe timpul efortului.
orificiul.....c
esofagic

orificiu aortic
Fig. 22. Inserţiile muşchiului diafragm pe coloana vertebrală.
Delmas şi Vandervael au ajuns la concluzia că muşchii fesieri n-ar avea rol în echilibrarea
bazinului, demon-strînd aceasta prin faptul că omul poate sta la verticală
11
avînd aceşti muşchi relaxaţi sau paralizaţi ca în cazul miopatiei.
Pe de altă parte, Balland susţine că bazinul este fixat în poziţie din antagonismul psoasului şi
fesierilor, abdominalii neparticipînd la statica bazinului.
Făeînd un rezumat al tuturor acestor teorii vom arăta că accentuarea curburii lordotice prin
anteversia bazinului este posibilă în cazurile următoare:
— atonia abdominalilor, în special a dreptului abdominal, Viscerele nesusţinute anterior trag
de coloana lombară, de care sînt fixate şi abdomenul proemină (fig. 23);

Pig. 23. Lordoză prin insuficienţa muşchilor abdominali.

— astenia generală, continuă sau ocazională lipseşte individul de tonusul necesar posturii,
lăsîndu-se apăsat de greutatea corpului, susţinut, se poate spune, numai în ligamente fără
participarea continuă a musculaturii erectoare;
— atonia cvadricepsului care determină o flexie a genunchilor prin relaxarea ischio-
gambierilor;
42
— rotatorii externi ai membrelor superioare şi inferioare hipotonici, contribuie la accentuarea
lordozelor cervicală şi lombară (Mezieres). Aceşti muşchi sînt corectori;
— hipertonia psoasului-iliac, muşchi lordozant, în detrimentul muşchilor abdominali şi
fesieri care sînt corectori;
— folosirea incorectă a respiraţiei diafragmatice care poate contribui la lordozare;
— muşchii spinali (cervicali şi lombari), hipertonici sînt scurtaţi.
Avînd această imagine a cauzelor lordozei, putem schiţa tratamentul pentru corectarea ei.
TRATAMENTUL. Gradul lordozei se poate determina, măsurînd distanţa de la firul cu plumb
(care cade de la occipital) şi vîrful apofizei spinoase cea mai depărtată.
Tratamentul începe prin autocontrolul ţinutei, cu abdomenul supt şi muşchii fesieri
contractaţi, în timpul mersului, în stînd pe loc, sau în timpul programului de gimnastică
corectivă.
Corectarea înclinării bazinului o facem în picioare, cu spatele lipit de perete, contractînd
simultan abdominalii şi fesierii, iar cu palma introdusă între perete şi lombe controlăm ca
distanţa să fie cît mai mică (fig. 24). Aceeaşi corecţie o putem executa şi din poziţia culcat pe
spate, ştergînd curbura cefei şi lombelor, controlul făcîn-du-1 tot cu palmele.
Pentru tonificarea muşchilor abdominali, lucrăm cu exerciţii de mobilizare a membrelor
inferioare pe trunchi sau a trunchiului pe membre, respectînd însă anumite reguli. In primul
caz, cînd flexăm membrele iar trunchiul rămîne fix, mişcarea nu este făcută de muşchii
abdominali, deoarece aceştia nu au inserţii pe femur pentru a-1 mobiliza. Mişcarea este
realizată numai de psoas-iliac şi dreptul anterior, muşchi care au inserţii pe bazin, coloană
lombară şi femur.
Muşchii abdominali luînd punct fix pe torace se contractă pentru a fixa bazinul şi coloana
lombară pe sol, dînd psoasului-iliac un punct fix pe coloană pentru a se contracta. Vom avea
deci grijă înainte de executarea fle-xiei coapsei să răsturnăm bazinul, ştergînd curbura lordo-
43
tica, prin flexarea unuia sau a ambelor membre inferioare şi din această poziţie de plecare se
vor ridica unul sau ambele membre întinse din genunchi. Unghiul cel mai indicat al
membrelor faţă de sol (fiind culcat pe spate) în mişcările de abdomen este de 45° cel puţin.
Pornind din

Fig. 24. Corectarea lordozei faţă de perete.

această poziţie, membrele se ridică fără a depăşi verticala, căci dincolo de acest unghi (90°)
muşchii abdominali nu mai lucrează, se accentuează însă cifoza dorsală. Membrele au pîrghia
mai lungă şi sînt mai grele la 45° şi devin din ce în ce mai uşoare pe măsură ce se apropie de
verticală cînd proiecţia pîrghiei lor este cea mai scurtă, în cazul acestei mişcări lucrul
abdominalilor se face în contracţie completă şi întindere incompletă (fig. 25).
în al doilea caz, cînd se mobilizează trunchiul pe coapse, vom ţine seama de următoarele : mai
întîi vom fixa picioarele şi după aceea flexăm trunchiul pe coapse sau îl depărtăm. Pentru
flexarea lui pornim din poziţia cu
44
trunchiul ridicat şi sprijinit la 45°, iar de aici continuăm flexia pînă ajunge la verticală. Mai
departe de verticală spre coapse muşchii abdominali nu se mai contractă căci trunchiul cade
prin greutatea sa. Contracţia abdominalilor în acest caz este concentrică (fig. 26).

Fig. 25. Exerciţiu de abdomen, lucrînd cu membrele avînd lordoza

corectată.

Fig. 26. Exerciţiu de abdomen, lucrînd cu trunchiul avînd lordoza corectată.

45
Pornind cu trunchiul de la verticală, din şezînd cu picioarele fixate, îl înclinăm treptat înapoi
menţinîndu-1 să nu cadă prin contracţia abdominalilor, aceştia iau punct fix pe bazin. Nu vom merge
prea mult cu înclinarea spre spate căci intervine psoasul şi lordozează. Abdominalii lucrează în acest
caz în contracţie excentrică.
Aceste ultime mişcări se pot îngreuia prin diverse poziţii ale braţelor astfel: mîinile pe şold, mîinile la
umeri, mîinile la ceafă, mîinile pe cap, mîinile întinse deasupra capului şi mîinile întinse deasupra
capului ţînînd un obiect.
Pe lingă tonificarea musculaturii abdominale mai urmărim:
— retroversia bazinului prin contracţia simultană a muşchilor fesieri şi abdominali, cuplu de muşchi
corectori ai lordozei. Contracţia abdominalilor as face în expiraţie;
— întinderea musculaturii lombare prin flexia coapselor pe bazin, executată din poziţiile culcat pe
spate sau din şezînd (genunchii strînşi la piept);
— tonificarea cvadrieepsului prin genuflexiuni sau contracţii izometrice, din şezînd pe scaun şi
opunînd rezistenţă la extensia gambei;
■— tonificarea fesierului mare o obţinem prin contracţii izometrice, cum procedăm la răsturnarea
bazinului, mişcare descrisă mai sus;
— tonificarea musculaturii dorso-lombare. Musculatura dorsală o scurtăm prin contracţie completă şi
întindere incompletă, iar musculatura lombară fiind scurtată o întindem prin contracţie incompletă şi
întindere completă;
— tonificarea muşchilor rotatori externi ai membrelor, muşchi care sînt corectori ai lordozei
(Mezieres);
— masaj decontracturant pe muşchii lombari şi vibro-masaj.
RECOMANDĂRI. Pe lîngă gimnastica corectivă se mai indică practicarea ciclismului pe bicicletă de
curse, sport care obligă la cifozarea regiunii lombare.
Se vor evita extensiile de trunchi care lordozează, alergările de viteză (ca sport de performanţă) care
dezvoltă muşchiul psoasiiiac, transportul de greutăţi pentru a menaja coloana, statul şi mersul
prelungite.
46
3. Cifoza
Este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în regiunea toracală. Se poate socoti cifoză
cînd firul cu plumb, atingînd vîrful curburii dorsale, se găseşte faţă de apofiza spinoasă a
vertebrei C7, la mai mult de 3 cm depărtare (fig. 27).

Fig. 27. Cifoză.

Cifoză dorsală se compensează superior prin înclinarea gîtului şi capului înainte, iar inferior
prin accentuarea curburii lombare.
Omoplaţii sînt depărtaţi de torace prin întinderea muşchiului trapez şi a romboiziior şi
scurtarea marelui pectoral. Toracele este înfundat şi umerii dtişi înainte.
Cifozele au cauze mulltiple, unele predispozante ca: insuficienţa musculară, cum este cazul la
adolescenţii care au crescut repede în înălţime, fără a avea un tonus muscular şi ligamentar
suficient; jena fetiţelor ajunse la pu-

47
bertate, care-şi ascund sînii, ducînd umerii înainte, cifo-zînd spatele; poziţia greşită în bancă
sau la locul de muncă, precum şi miopia. La adult, spondilita anchilo-zantă este una din
cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico-dorsale progresive şi ireductibile.
Persoanele în vîrstă cu osteoporoză sau osteomalacie (tulburări în aportul calciului) şi tasarea
anterioară a discurilor intervertebrale prin hipotonia paravertebralilor, prezintă, de asemenea,
la nivelul coloanei dorsale, o cifoză mai mult sau mai puţin accentuată, localizată de obicei
cervico-dorsal la bărbaţi şi dorso-lombar la femei.
Poate fi numai atitudine cifotică, cînd curbura se redresează în poziţia culcat cu faţa-n jos sau
se hiper-corectează la contracţia voluntară a musculaturii spatelui, iar cînd nu se poate
corecta, avem de a face cu cifoză fixă sau rigidă.
TRATAMENTUL. în cazul atitudinii cifotice avem de luptat pentru a forma simţul poziţiei
corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil, dată fiind supleţea coloanei vertebrale care
se poate chiar hipercorecta cu un efort voluntar.
Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin
contracţia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menţinînd privirea înainte
paralelă cu pămîntul.
Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în scurtare, din
poziţii care să fixeze regiunea lombară şi cervicală în poziţie corectă. Se lucrează, în special,
din şezînd sau şezînd pe genunchi, din culcat, din pe genunchi cu sprijin pe palme şi trunchiul
sub orizontală şi atîrnări la scara fixă, elongaţii la căpăstru, redresări active cu control în faţa
oglinzii, transport de greutăţi pe cap etc.
Pentru apropierea omoplaţilor se fac exerciţii libere sau cu diverse aparate portabile (greutăţi,
bastoane), cu rotarea externă a braţelor prin contracţia muşchilor micul rotund şi subspinosul,
cu apropierea omoplaţilor de linia mediană (de coloană), prin contracţia trapezului şi rom-
boldului cu inspiraţie, iar la revenire expiraţie. Acelaşi rezultat îl obţinem lucrînd şi cu braţele
întinse şi ridicate
48
la orizontală, duse spre înapoi pentru apropierea omoplaţilor de coloană şi torace.
Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stern înfundat, se obţine prin exerciţii de respiraţie amplă.
Coastele care sînt fixate de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul inspiraţiei şi să contribuie la
redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele şi ridicarea lor. Mai bine spus, toracele şi
respiraţia costală se reeducă prin mobilizări pasive, presiuni şi tracţiuni, asupra coastelor, ţinînd cont de
momentul inspiraţiei şi expiraţiei, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-vertebrală şi de
asemenea, prin mişcări active de respiraţie.
Mobilizarea se face uşor, fără a produce dureri. Atît presiunile cît şi tracţiunile se aplică perpendicular
pe axul de rotaţie a articulaţiilor costo-vertebraile, la nivelul arcului posterior sau la nivelul deplasării
coastelor mai mari.
Mişcările pasive cu presiuni şi tracţiuni pe claviculă şi stern vizează mobilizarea toracelui în partea lui
superioară, iar cînd sînt aplicate pe regiunea laterală vizează mobilizarea toracelui în partea mijlocie şi
inferioară.
în cazul ridicării braţelor sus şi a tracţiunilor în momentul inspiraţiei se obţine o extensie a coloanei
dorsale şi creşterea diametrului antero-posterior al toracelui.
Mişcările active de respiraţie costală sînt făcute de muşchii inspiratori (intercostalii externi) la care se
adaugă, la o inspiraţie forţată pînă la 60 1/min, scalenii şi sterno-cleido-mastoidianul, iar dincolo de
100 1/min intervin, micul şi marele pectoral şi dinţatul mare. Expiraţia se face prin relaxarea muşchilor
inspiratori dar la o expiraţie forţată contribuie intercostalii interni:
Mobilitatea coastelor în respiraţie nu este mereu aceeaşi, ci variază în funcţie de poziţia în care este
toracele în momentul respiraţiei:
— poziţiile culcat pe spate, şezînd şi stînd în picioare, permit o mobilitate maximă pentru partea
antero-supe-rioară a toracelui şi lateral, pentru partea mijlocie şi inferioară a toracelui;
— în culcat lateral, mobilitatea costală este mai mare pentru hemitoracele ce se găseşte deasupra.
Atunci cînd dorim să facem o mobilizare a cutiei
49
toracice în scop corectiv vom ţine seama şi de respiraţia dialragmatică cu influenţa ei asupra bazei
toracelui.
In cazul cifozei rigide, tonificarea muşchilor paraver-tebrali nu se va face decît după deblocaj, pentru a
învinge rigiditatea articulaţiilor costo-vertebrale, altfel, to-nificînd fără a redresa cifoza nu facem decît
să o fixăm.
RECOMANDĂRILE de mai jos sînt valabile atît pentru cifoza totală, cît şi pentru cifolordoză.
Dormitul pe un pat tare şi evitarea poziţiei de şezlong.
Controlul poziţiei şezînd pe scaun, cu şezuta trasă bine înapoi şi spatele lipit de spătar.
De evitat munca în poziţia şezînd sau cele care necesită îndoirea înainte a trunchiului.
Dintre sporturi sînt indicate: înotul, patinajul, călăria şi contraindicate boxul şi canotajul.
a) CIFOZA TOTALĂ este continuarea celei dorsale şi în regiunea lombară, însoţindu-se şi de
înfundarea toracelui. Este o cifoza lungă, întilnită la cei cu relaxare ligamentară şi musculară, în urma
rahitismului sau la copiii care au început mersul şi statul în şezut prea devreme.
TRATAMENTUL. Recurgem la exerciţiile folosite la tratarea cifozei: deblocarea toracelui prin mişcări
de respiraţie cu trunchiul în extensie, mobilizarea şi tonificarea muşchilor cefei, fixarea omoplaţilor de
torace şi apropierea lor de coloană, transport de greutăţi pe cap, la care se adaugă exerciţii care să
formeze curbura lombară. Vom folosi exerciţii de extensie din culcat cu faţa-n jos sau din atîrnat cu faţa
spre scară, pentru a forma curbura lombară şi pentru a întinde musculatura abdominală care este
scurtată.
Pentru a obţine înclinarea bazinului înainte (antever-sia) recurgem, pe de o parte la întinderea
muşchilor ischio-gambieri care altfel trag înapoi bazinul şi, pe de altă parte, la acţiunea lordozantă a
psoasului-iliac. Pentru întinderea ischio-gambierilor executăm flexia trunchiului pe coapse, din stînd şi
din şezînd, menţinînd picioarele întinse din genunchi, sau flexii pasive ale coap-
50
selor pe bazin apucînd de sub genunchi şi apropiindu-le ie piept. Tonificarea psoasului-iliac o
facem prin mişcarea ie flexie a coapsei pe bazin cu învingerea unei rezistenţe, xecutată din
poziţiile culcat pe spate sau din stînd.
Musculatura abdominală care se prezintă scurtată în :ifoza totală, va fi întinsă şi totodată
tonificată pentru a-şi da aportul la mişcările de respiraţie necesare corec-- arii cutiei toracice
care este, după cum am văzut mai sus, înfundată.
Musculatura dorso-lombară va fi tonificată şi scurtată, ".ucrînd în contracţie completă şi
întindere incompletă.

Fig. 28. Cifolordoză.

b) CIFOLORDOZĂ sau cifoză dorsală şi lordoză lom-să, nu este decît o accentuare a
curburilor vertebrale, Iiilibrate şi compensate, una compensînd pe cealaltă EJ. 28).
TRATAMENTUL se adresează celor două curburi Erotică şi lordotică. Se începe mai întîi cu
corectarea v.rburii primitive şi apoi cu cea de compensaţie.
51
în programul de exerciţii vom folosi poziţii corectoare lordoza o corectăm punînd o pernă sub
abdomen, iar pentru cifoza aşezăm perna sub coloana dorsală.
Exerciţiile vor urmări corectarea celor două curburi, cum s-a procedat la tratamentul cifozei şi
lordozei, avînd în permanenţă grijă să nu corectăm una din curburi şi să accentuăm pe
cealaltă.
c) EPIFIZITA SCHEUERMANN, cifoza dureroasă a adolescenţilor, epifizita dureroasă sau
maladia Scheuer-mann, este urmarea tulburării de creştere a vertebrelor. Este mai mult o
oboseală dureroasă decît o durere adevărată.
Afecţiunea este dată de alterarea plăcilor cartilagi-noase ce se găsesc pe feţele superioare şi
inferioare ale corpului vertebral. Partea centrală a acestor cartilaje determină creşterea
corpului vertebral la vîrsta de 12—18

^^^
Fig. 29. Noduli Schmorl.
ani. Astfel, suferă procesul de creştere a vertebrei, partea anterioară rămînînd în urmă din
cauza presiunii (legea lui Delpeche) şi corpul vertebral ia forma unei pene de despicat lemn;
discul herniază prin plăcile cartilaginoase slabe ale feţelor vertebrei dînd noduli Schmorl (fig.
29) şj toate împreună determină tulburări de statică. Cifoza
sr
dorsală apare între 12—18 ani, cu dureri localizate şi care dispar spre 18—20 ani cînd
cifoza devine fixă.
TRATAMENTUL. Fiind o boală a adolescenţilor, cum mai este numită, cînd ţesutul osos este
în creştere, tratamentul trebuie instituit cît mai devreme pentru a elibera partea anterioară a
corpului vertebral de greutate şi a împiedica eventualele deformări ale vertebrei. Totodată,
prin redresarea coloanei se obţine întinderea ligamentului anterior care este retractat şi se
relaxează ligamentul galben şi muşchii paravertebrali.
M. G. Medici a schematizat tratamentul epifizitei în felul următor :
— pentru formele cu atingeri structurale dar fără ifoză:
— corset de menţinere, pentru 4 luni;
— corset pînă la consolidarea vertebrală;
— reeducare funcţională 24 luni;
— mult sport;
— pentru formele cu atingeri structurale şi cifoză:
— aparat gipsat corector, pentru 4 luni;
— corset ortopedic pentru 20—28 luni;
— reeducare funcţională 2—3 ani;
— nataţie. Corsetul de gips este mijlocul cel mai eficace de a
rccta cifoza (fig. 30). Înaintea imobilizării în aparat _iosat vom urmări mobilizarea
coloanei în toate sensurile tînd asupra extensiei şi întinderii ei şi după aceea se ::-:ază.
Corsetul de gips se pune în doi timpi: mai întîi se
-ează bazinul în cifoză (ştergerea lordozei) şi după o
:::adă de acomodare se trece la al doilea timp cînd şi
./.nea toracală se fixează în extensie. Aparatul de gips
ignara merge în faţă pînă la manubriul sternal, con-
ndu-se cu un sprijin pentru bărbie, iar în spate pînă
i vîrful cifozei. Periodic se introduc bucăţi de fetru
susţinător şi bărbie şi între vîrful cifozei şi gips,
:ru a corecta treptat poziţia capului şi cifoza dorsală.
în toată perioada de purtare a gipsului şi apoi a cor-
. : de plexidur, se va practica o gimnastică susţinută:
53
— gimnastică respiratorie, pentru menţinerea elasticităţii toracelui, tonificînd musculatura
inspiratoare în scurtare (romboidul, dinţatul mare, pectoralul mic);
— gimnastică vertebrală pentru îndreptarea coloanei cervico-dorsale, cu alungirea
pectoralului mare şi toni-ficarea musculaturii care fixează omoplaţii (dinţatul mare,
romboidul, trapezul mijlociu şi inferior);
Fig. 30. Corset de gips anticifotic.
— alte activităţi fizice care să ducă la întărirea întregului organism.
Programul de reeducare funcţională se întinde pe întreaga zi. El ar arăta astfel:
— înainte de prînz, program de sală cu exerciţii de tonificare a musculaturii de sub gips
(paravertebralii şi fixatorii omoplatului), respiraţie, tenis de masă;
— după-amiaza, după un program uşor de încălzire, jocuri cu mingea, activităţi în aer liber
(grădinărit, probe de atletism), sau dacă timpul este nefavorabil, activitate în atelierul de
ergoterapie.
54
Tratamentul prin mişcare va fi continuat şi acasă după părăsirea centrului de reeducare, pentru care se
va cere sprijinul părinţilor în urmărirea şi convingerea tînărului să facă acest lucru.
După eliberarea din corset se va corecta mersul care rămîne rigid fără torsiuni din trunchi. Se va
demonstra mersul normal cu răsucirea trunchiului la fiecare pas, ducînd înainte simultan braţul şi
piciorul opus acestuia.
RECOMANDĂRI. Dormitul pe un pat tare după scoaterea corsetului.
Sînt indicate toate sporturile cu mingea şi în special cele care necesită întinderea trunchiului ca,
baschet, volei, handbal şi nataţie.
Contraindicate sînt luptele, boxul sau atletismul de performanţă.
d) CIFOZA LOMBARĂ ŞI INVERSIUNEA VERTEBRALA este o cifoză lombară prin retroversia
bazinului, compensată dorsal, mai ales prin spate plan şi mai rar prin lordoză. Musculatura abdominală
se prezintă scurtată, hipertonă.
TRATAMENTUL interesează cifoza lombară. Ca şi în cazul cifozei totale, vom urmări formarea
curburii lombare, întinzînd muşchii ischiogambieri şi abdominalii inferiori care sînt scurtaţi. De
asemenea, extensii de trunchi localizate la regiunea lombară, pe cea dorsală fixînd-o în cifoză prin
încrucişarea braţelor pe piept.
Scurtarea muşchiului psoas-iliac care este lordozant.
Tonificarea musculaturii paravertebrale o vom face diferenţiat pe regiuni astfdl: muşchii dorsali vor fi
întinşi lucrînd în contracţie incompletă şi întindere completă pentru a crea curbura dorsală; cei lombari
vor fi scurtaţi lucrînd în contracţie completă şi întindere incompletă.
Gimnastică respiratorie pentru modelarea posterioară a cutiei toracice.
RECOMANDĂRI. Dormitul cu faţa în jos pe abdomen şi purtarea încălţămintei cu tocuri înalte (sexul
feminin).
Dintre sporturi sînt indicate alergările de viteză, care dezvoltă muşchiul psoas, gimnastica la aparate,
boxul şi înotul bras şi liber.
55
4. Spatele plan
In acest caz curburile fiziologice ale coloanei vertebrale sînt şterse, bazinul aproape vertical, toracele
plat şi abdomenul lipit de coloană (fig. 31).

Fig. 31. Spate plan.

Mobilitatea coloanei suferă mai ales din lipsa curburii lombare, iar coloana în totalitate îşi pierde
calitatea de a amortiza şocurile prin lipsa acestor curburi.
TRATAMENTUL. Spatele plan este greu de corectat. Prin exerciţii fizice vom urmări formarea
curburilor vertebrale, dezvoltînd cutia toracică în regiunea toracală şi anteversia bazinului pentru
regiunea lombară, precum şi mărirea mobilităţii coloanei, eliminînd rigiditatea.
RECOMANDĂRI. Evitarea căderilor de la înălţime şi a sporturilor care cer sărituri: volei, paraşutism,
triplu-salt, săritura în lungime.
Practicarea sporturilor care cer mobilitate: gimnastică artistică, handbal, canotaj.
m
5. Scolioza
Este o deviaţie a coloanei vertebrale în plan frontal. Acad. Al. Rădulescu o socotea ca o boală scoliotică
care afectează 2—3% din copii în perioada de creştere (7—12 ani).
Scolioza nu este depistată decît atunci cînd apar asi-metriile umerilor sau ale bazinului şi depărtarea
omoplatului de torace în partea scoliozei.
Scolioza poate avea o singură curbură pe toată lungimea coloanei sau numai într-o regiune: cervicală,
tora-cală, lombară (scolioza în C), sau poate avea două sau chiar mai multe curburi alternative care
compensează pe cea iniţială (scolioza în S).
Poate fi o simplă atitudine scoliotică cum este cea a fetiţelor în perioada de creştere, din cauza unei
poziţii greşite a trunchiului în bancă sau cînd compensează o înclinare a bazinului, ca urmare a scurtării
unui membru inferior, în cazul luxaţiei congenitale de şold, sau a piciorului plat unilateral. Această
atitudine scoliotică se corectează cu uşurinţă, deoarece nu s-a ajuns la modificări osoase ci numai
discurile intervertebrale sînt întinse de partea curburii şi presate de partea opusă.
a) SCOLIOZA ADEVĂRATA sau structurală are o cauză osoasă, cu modificări ale formei corpurilor
vertebrale, în pană, a acelor vertebre din vîrful curburii. De aci imposibilitatea reducerii scoliozei prin
mişcări active sau pasive.
în cazul scoliozei adevărate corpurile vertebrale sînt deviate lateral din axul normal dar şi răsucite astfel
că apofiza spinoasă o găsim orientată spre concavitatea scoliozei. Răsucirea vertebrelor antrenează şi
cutia toracică, încît coastele din partea scoliozei determină posterior o gibozitate, iar în faţă, aplatizarea
lor. De partea celuilalt hemitorace coastele proemină anterior şi sînt aplatizate posterior. Aceste
modificări în forma cutiei toracice se vor repercuta asupra funcţiei aparatului respirator şi a celui
circulator. Copilul este mai puţin rezistent la efort şi mai expus la afecţiuni pulmonare.
57
Dintre scoliozele adevărate mai frecventă este cea zisă idiopatică a cărei cauză este necunoscută şi cu
predispoziţie la fete. Este mai gravă cînd apare înaintea vîrstei de 10 ani şi la un nivel superior al
coloanei. între scoliozele idiopatice mai gravă este cea cu dublă curbură, avînd curbura principală
dorsală dreaptă la nivelul D5, D6 ■— D11,D12 şi lombară stingă. Această scolioză nu dă dureri decît la
vîrsta adultă cînd vor apare artrozele vertebrale.
Scolioza idiopatică trebuie controlată periodic pînă la terminarea creşterii căci există riscul agravării
rapide a devierii coloanei. Deşi după această vîrstă scolioza nu mai evoluează mai sînt situaţii cînd se
poate agrava totuşi, pe timpul gravidităţii şi alăptării.
b) SCOLIOZA ANTALGICA, neechilibrată o întîlnim la suferinzii de lombalgie sau lombosciatica, cu
înclinarea coloanei de partea opusă ■— în herniile de disc fără pătrunderea în canalul rahidian — sau
de partea durerii — în herniile cu ruperea inelului fibros şi ieşirea nucleului pulpos în canal. Această
scolioză se face fără compensare în regiunea dorsală.
c) SCOLIOZA PATOLOGICA apare în urma unei malformaţii (sacralizare sau lombalizare unilaterală,
vertebre supranumerare), după unele boli (pleuretică, reumatismală, poliomielitică, spastică,
miopatică), după toracoplas-tie sau retracţii după arsuri mari.
Se deosebesc trei tipuri de curburi:
— curbura principală, cu gibozitatea mare şi care se poate agrava de la un examen la altul;
— curbura minoră, cu gibozitatea mică, avînd o evoluţie mijlocie;
— curbura de compensaţie, fără gibozitate. Urmărindu-se pe un lot important de scoliotici, s-a
ajuns la o clasificare a curburilor principale în cinci forme clasice (după Decoulx):
— scolioze dorsale (22%) vîrful de curbură la D8,D9, euprinzînd 6—7 vertebre;
— scolioze combinate (37»/o) dorsală dreaptă, lombară stingă cel mai des, sau invers cu vîrful
curburilor în D7 şi L2;
58
— scolioze lombare (24°/o) cu vîrful curburii în LI sau L2;
— scolioze dorso4ombare (16%) cu curbură mică, vîrful curburii la DII şi D12;
— scolioze cervico-dorsale (1%) cu vîrful curburii la D5.
EXAMINAREA SCOLIOZEI. Vom folosi ca material de control, creionul dermatografic, firul cu
plumb, talonete, centimetrul de croitorie şi clişeele radiologice.
Pacientul va fi examinat dezbrăcat, în poziţia în picioare şi după ce s-au însemnat cu creionul reperele
care ne interesează (vezi cap. examinarea coloanei), îl vom examina din spate, urmărind:
— curbura seoliotică şi apofiza spinoasă la care corespunde vîrful curburii;
— săgeata = distanţa în cm la care este vîrful curburii faţă de linia dată de firul cu plumb care coboară
de la occipital la plică dintre fese. In scolioza echilibrată firul cu plumb trebuie să cadă între fese (fig.
32);
— gibozitatea, care apare la flexia trunchiului înainte, în cazul scoliozei adevărate. In atitudinea
seoliotică nu apare (fig. 33);
— echilibrul bazinului. în cazul cînd unul dintre membrele inferioare este mai scurt se produce o încli-
nare a bazinului de partea lui. Adăugind talonete sub talpă pînă la echilibrarea bazinului aflăm şi cît
este în cm, diferenţa dintre membre;
— piciorul plat unilateral.
La examinarea din faţă, manubriul sternal, ombilicul şi pubele trebuie să fie pe aceeaşi linie verticală.
în cazul unei scolioze, linia care ar uni aceste repere nu mai este verticală.
Examenul clinic este completat cu examenul radiologie, folosind clişeul din faţă, pentru regiunea
dorso-lombară şi chiar clişeul de profil al regiunii lombo-sacrale şi al bazinului.
TRATAMENTUL. în atitudinea seoliotică avem bune rezultate cu o gimnastică de tonificare generală,
gimnastică respiratorie şi abdominală (scolioticul inspiră cu abdomenul contractat fără a mobiliza
diafragmul), cu exer-
58
i de tonificare a musculaturii spatelui executate sime-c şi prin educarea şi supravegherea
continuă a ţinutei corpului.
Pentru reechilibrarea bazinului, în cazul scoliozei statice, se recomandă încălţăminte
ortopedică şi nu numai o simplă talonetă în pantof care ar obliga la un mers pe antepicior.

Fig. 32. Examina- Fîg. 33. Evidenţierea gibozi-

rea scoliozei cu taţii prin îndoirea trunchiului,
firul de plumb.
în scolioza adevărată cu gibozitate este destul de hazardat în a susţine că numai cu exerciţii
corective se poate îndrepta sau opri evoluţia ei. Vom avea în vedere şi un tratament de
tonificare generală a organismului prin medicamente, vitamine, în special vitamina D2, to-
nice, gimnastică corectiva, dar şi un regim de cruţare cu odihnă în timpul zilei, pe pat tare,
culcat pe spate, pentru descărcarea coloanei vertebrale de greutatea corpului.
Tratamentul clasic al scoliozei vizează tonificarea muşchilor şanţurilor vertebrale prin mişcări
simetrice şi asi-

60
: concomitent cu mobilizarea coloanei vertebrale
.rectarea gibozităţii. De partea concavă a curburii
Li sînt scurtaţi, atonici sau hipertonici şi vor fi în-
i lucrînd în contracţie incompletă întindere complet".
■ de partea convexă muşchii sînt lungiţi, contractaţi
buie scurtaţi prin lucru în contracţie completă întin-
incompletă.
Este greu de admis că mobilizînd coloana cu exer-
pasive de întindere, mai ales înclinări de partea
rectoare şi fără a avea o musculatură capabilă să o
ur.ţină, ar duce la un bun rezultat. O mobilizare fără
•: nificare musculară nu face decît să mărească laxitatea
să uşureze prăbuşirea coloanei. Pe de altă parte, o
:care fără a face concomitent o mobilizare va avea
'.r.-pt rezultat fixarea coloanei şi nu corectarea ei.
Pentru mobilizarea coloanei, în afara exerciţiilor pa-
— suspensii de cap, atîrnări în braţe, tracţiuni simul-
ale membrelor superioare şi inferioare — se recurge
presiuni pe gibozitate, pe partea convexă a curburii,
sînd coastele dinapoi înainte.
J. Vauter recomandă, pentru corectarea gibozităţii, lucru cu muşchiul dinţatul mare, prin intermediul
membrului superior din partea scoliotică, în felul următor:
— pacientului, fiind culcat pe spate, avînd membrul superior întins pe verticală, deci la 90° şi întins
din cot, i se cere să împingă în sus contra rezistenţei opusă de specialist. în această poziţie, exerciţiul
are efect asupra primelor coaste şi asupra omoplatului, marginea spinală şi unghiul supero-intern al
acestuia;
— în al doilea caz, pacientul cu membrul superior ridicat peste verticală, la 120° şi addus spre coloană
la 20—30°, procedînd ca şi la exerciţiul celălalt, rezistînd la presiune în lungul braţului, va obţine efect
asupra vertebrelor dorsale mijlocii, acestea corespunzînd coastelor 6, 7, 8, 9.
în tratarea scoliozei în S se obişnuieşte să se fixeze o curbură în poziţie corectată, pentru a se putea
corecta activ şi cealaltă curbură, în felul următor:
— din şezînd, ridicarea fesei de partea convexităţii lombare şi deci schimbarea liniei bazinului (fig.
34);
61
— ridicarea genunchiului spre piept de partea con-vexităţii lombare, care înclină bazinul şi
corectează curbura scoliotică din această regiune;
— ridicarea braţului de partea concavităţii dorsale, care înclină linia umerilor de partea
corectoare.

Fig. 34. Schimbarea poziţiei

bazinului pentru corectarea
scoliozei.
Este greu de admis că se poate lucra cu exerciţii asimetrice din poziţii asimetrice care să
scurteze sau să întindă muşchii în acelaşi timp, sau să fixeze un segment al coloanei, pentru ca
simultan să se lucreze cu un alt segment.
De-a lungul anilor au apărut diverse metode de lucru pentru corectarea scoliozei, fiecare
aducînd ceva în plus, fără a fi ea singura perfectă şi completă. Indicăm cîteva din aceste
metode.
Metoda de corectare în flexie şi extensie. Foloseşte poziţia de flexie a trunchiului pentru
tonificarea spatelui şi corectarea scoliozei. Poziţia aceasta de lucru are dezavan-
62
. :ă cifozează. Folosind însă poziţia intermediară de
se poate realiza bine mişcarea de derotare a coloa-
^m că în flexie apare gibozitatea prin rotarea ver-
r.-Ior; rezultă că extensia favorizează derotarea. Folo-
însă extensia pentru a derota, apare riscul accen-
-ării lordozei lombare. Metoda de corectare în extensie
r fi indicată numai în cazul unui spate plan sau a cifo-
I mbare pe lîngă scolioză.
.oda dr. Klapp aduce ca noutate exerciţiile din
iţia patrupedică, poziţie care descarcă rahisul de gre-
a corpului şi astfel iuta la redresarea coloanei
/.egajarea muşchiului diafragm, deci uşurarea respira-
lai mult, în această poziţie musculatura de susţinere
:: Ioanei vertebrale se relaxează şi permite modelarea
rilor după cum dorim. Pe lîngă exerciţiile executate
poziţia patrupedică, metoda foloseşte această poziţie şi
u mers în scopul corectării scoliozei astfel :
— mers obişnuit (încrucişat) ca la animale, ar avea : în corectarea curburii unice;
— mersul în buestru, înaintînd cu braţul şi piciorul aceeaşi parte, ar avea efect în scolioza în S.
Metoda nu s-a impus, ea rămînînd cunoscută numai folosirea mişcărilor în poziţia pe genunchi cu
sprijin :.- palme.
Metoda Schroth de gimnastică respiratorie, după o teh-.:ă specială, este folosită de cei care nu pot fi
operaţi . :.:orită vîrstei. Metoda urmăreşte o corectare cît mai jună a segmentelor coloanei şi o degajare
a vertebrelor .riritr-o cît mai bună extensie. Respiraţia este dirijată :icea parte a toracelui în care se face
corecţia curburii - '.oliotice.
'Jetoda globală statică contra rezistenţei. După învă-
:area extensiei maxime a coloanei, se lucrează cu o rezis-
nţă asimetrică transmisă centurilor, scapulară şi pel-
viană, prin intermediul membrelor şi cu rezistenţă ma-
.ală aplicată la diferite niveluri de către specialist.
Metoda translaţiei a lui Roederer şi Lendent. Subiec-'. este aşezat în faţa oglinzii, pentru autocontrol,
cu .raţele ridicate lateral şi i se cere să deplaseze trunchiul spre partea corectoare, în întregime sau
numai un
83
segment în cazul scoliozei în C, braţele rămînînd pe orizontală, fără înclinarea trunchiului. In
scolioza în S este necesară mai întîi corectarea curburii lombare prin introducerea unei perne
sub fesa de partea convexităţii curburii, după care se face translaţia cum s-a procedat mai sus
(iig. 35).
Fig. 35. Corectarea scoliozei prin metoda translaţiei.
Metoda Niederhoffer foloseşte contracţiile izometrice ale muşchilor spatelui (nu ai şanţurilor
vertebrale) care să corecteze curburile coloanei faţă de linia mediană, fără a urmări tonificarea
musculară. Avînd poziţii de plecare foarte precise, aplicarea metodei începe cu o contracţie
progresivă a muşchilor dorsalul mare, trapezul, transverşii de partea concavităţii, pătratul
lombelor, psoasul-iliac (în funcţie de regiunea şi felul scoliozei), urmată de o contracţie
statică, după care se termină cu revenirea la poziţia iniţială. Fiecare din cele trei faze ale
contracţiei au o durată egală.
în scolioza cervicală folosim contracţia trapezului superior. In scolioza dorsală acţionează
dorsalul mijlociu şi cel inferior precum şi marele dorsal. Psoasul-iliac poate influenţa
derotarea vertebrelor lombare, lucrînd cu membrul inferior din partea opusă şi executînd
balansul lui

64
lateral şi spre centru cît mai razant cu solul (lucrînd din ulcat pe spate).
Pentru o mai bună înţelegere vom descrie două exerciţii din această metodă, completată de
Erna Becker:
— culcat lateral pe partea concavităţii, cu capul spri-; nit pe o pernă, cu genunchii îndoiţi la
unghi drept, braţul de deasupra ridicat şi îndoit din cot cu mîna sprijinită pe occipital,
specialistul aşezat în spatele bolnavului ii sprijină braţul în plică cotului şi cu cotul lui fixează
•.-.mărul pacientului. Ridicînd uşor în sus braţul la care pacientul se opune obţinem efect
corector între C7—D2 (fig. 36);

;:o!iozei după me- \ J

toda Niederhoffer. !
— culcat lateral de partea concavă, subiectul duce braţul flexat spre verticală în abducţie unde
ajunge avînd ie învins o uşoară opoziţie din partea specialistului. încearcă apoi să coboare
braţul prin adducţie, la care, de asemenea, se opune specialistul care nu-i permite mişcarea.
După o contracţie izometrica revenirea în poziţia ,lă se face gradat. Acest exerciţiu are efect în
sco-I za în C cu vîrful curburii între D6—D12 (fig. 37).
TRATAMENTUL ORTOPEDIC. In scolioza sub 30°, la copii şi sub 50°, la adult, ne limităm
la tratamentul prin gimnastică corectivă şi învăţarea şi păstrarea activă a ;: :ziţiilor corecte în
tot timpul zilei.
î — C-da 1013
65
în cazul agravării curburii peste 30° pînă la 50° înainte de pubertate, scolioza este evolutivă.
în acest caz, pînă la terminarea creşterii se continuă cu tratamentul ortopedic, folosind diverse
tipuri de corsete, de gips, de plastic sau din piele care vor urmări întinderea, dero-

tarea şi corectarea laterală a coloanei. Astfel de corsete sînt: cel de tip Cotrel EDF (elongaţie,
derotare, flexie); cel de gips tip Stagnară cu sprijin pe iliac, axilar şi lateral; corsetul
Milwaukee care are sprijin occipital şi la bărbie. Toate vor trebui să fie bine adaptate pentru a
putea corecta fără a pricinui suferinţe cutanate.
Scolioza se redresează prin întindere la cadrul Abott după care trunchiul se imobilizează în
corset de gips prevăzut cu ferestre spre concavitatea curburilor, pentru expansiunea toracelui
în timpul respiraţiei; 3—5 corsete vor fi schimbate în timp de 5 luni, pînă ce se ajunge la o
bună corecţie. Săptămînal se vor adăuga bucăţi de fetru intre corset şi gibozitate, care
împreună cu gimnastica respiratorie reuşesc să facă o primă corecţie a gibozităţii. După
corsetul de gips urmează cel de plexidur. Pe toată perioada de imobilizare se continuă cu
gimnastica corec-tivă care va conţine şi exerciţii de respiraţie şi în plus sporturi cu mingea ca:
volei, baschet şi acelea care cer mişcări de întindere pe verticală.
66
TRATAMENTUL CHIRURGICAL intervine în scoliozele idiopatice cu curbura peste 50°.
Preoperator se face o mobilizare intensă a coloanei vertebrale, mai ales în sensul corector, cu
întinderi şi cu reducerea gibozităţii, după care se intervine chirurgical, artrodeză cu grefă
osoasă sau cu tije Harrington şi corset de gips pentru 4 luni.
In primele două săptămîni după operaţie se face ridicarea treptată la verticală, astfel ca la
sfîrşitul acestei perioade să poată sta aşezat. Gimnastica respiratorie continuă în toată perioada
purtării corsetului şi se vor evita răsucirile de trunchi. Urmează contenţia în corset de plexidur
pentru o perioadă de aproape doi ani, timp în are îşi va tonifica musculatura vertebrală din
poziţiile înainte culcat, stînd aplecat, folosind mai ales exerciţii -l atice:
Se renunţă la corset treptat, după expirarea termenului. Este scos întîi noaptea apoi în timpul
cît face gimnastica, apoi cîte o oră pe zi crescînd în fiecare săp--. amină cîte o oră. în
continuare se fac exerciţii de respiraţie şi de tonificare.
Mai recent se utilizează în tratamentul scoliozei idiomatice metoda Dwier, cu tracţiuni laterale
prin intermediul cablului sau tracţiuni de noapte Halo.
RECOMANDĂRI. Fetiţele, în special, vor fi lămurite să nu stea în poziţie şoldie, sprijinite pe
un picior cu celălalt flexat, căci se ridică bazinul şi se înclină coloana pe aceeaşi parte. Cînd
stau pe loc să se sprijine pe ambaele picioare.
Servieta să fie purtată pe rînd în fiecare mînă.
Să-şi supravegheze poziţia în bancă, astfel ca în momentul scrisului să-şi sprijine ambele
coate pe pupitru, evitând înclinarea coloanei de partea braţului nesprijinit.
Sprijinul pe scaun să fie repartizat egal şi nu doar pe o coapsă, menţinînd coloana pe centru.
Să doarmă pe toate părţile şi să nu prefere numai poziţie în detrimentul celorlalte.
Dintre jocurile cu mingea sunt indicate voleiul şi bas-
chetul.
67
Tenisul şi scrima ar fi indicate la corectarea atitudinii scoliotice cu curbura de partea opusă
braţului care lucrează.
înotul pe o parte este indicat în corectarea scoliozei in C.
6. Torticolisul
Afecţiunea unuia din cei doi muşchi sterno-cleido-mastoidian, determină înclinarea capului de
partea opusă muşchiului scurtat şi răsucirea capului spre umărul opus. Şanţul median al cefii
este înclinat în raport cu verticala.
Cauzele torticolisului sînt multiple (dr. Clement Baciu):
— prin diformităţi congenitale osoase;
— prin retracţie musculară a sterno-c'leido-mastoidia-nului (torticolis congenital);
— cîştigate:
• infecţii ale faringelui; © traumatisme; ® discopatii cervicale; ® deficienţe oculare sau
auditive; © afecţiuni neurologice (paralitice sau spastice); @ afecţiuni psihice (isteria).
Urmărind cauzele producătoare ale torticolisului vom prezenta tipurile cele mai des întîlnite.
a) TORTICOLISUL CONGENITAL, ca o malformaţie congenitală, îl găsim nu numai la
copiii născuţi cu forceps, cum se credea, ci şi la cei născuţi cu cezariană sau la cei cu alte
malformaţii congenitale.
Noul-născut prezintă o tumoretă ovoidă, în urma he-matomului intramuscular care creşte în
primele două luni ca apoi să dispară sau poate să persiste. Fibrele rupte se sclerozează şi
muşchiul se retracta determinînd mai tîrziu torticolisul (fig. 38).
b) TORTICOLISUL OCULAR ŞI CEL AUDITIV. în cazul paraliziei unor muşchi ai ochiului
(marele oblic mai ales), se produce o diplopie. Pentru a o corecta copilul
88
iină capul de partea ochiului sănătos, fără a-1 roti de r:ea opusă.
la fel, copilul care are o diminuare a auzului ţine ■-vi înclinat de partea unde aude mai bine,
ca după un : coloana cervicală să se fixeze în această poziţie.

Fig. 38. Torticolis.

c) TORTICOLISUL PRIN LUXAŢIE ATLOIDO-.XOIDIANA UNILATERALA, cu
contracţia muşchilor ^-.ţurilor cervicale şi relaxarea sterno-eleido-mastoidia-ului de partea
înclinării capului, dar cu contracţia ceilui-
.a'.t de partea unde se răsuceşte.
d) TORTICOLISUL PARALITIC prin afecţiunea unuia in muşchii sterno-cleido-
mastoidieni. Acţiunea celuilalt
ruşchi fiind normală produce torticolisul de partea să-r.ătoasă.
Dorind să corectăm poziţia capului în torticolis sîn-tem blocaţi de tensiunea sterno-cleido-
mastoidianului. Hxecutînd mişcarea de partea cealaltă în care se accentuează torticolisul, o
putem face cu uşurinţă.
Copilul cu torticolis foloseşte două poziţii de compensare, pentru a putea menţine capul pe
verticală, pentru a nu-şi stînjeni, vederea:
— ridică umărul de partea bolnavă, muşchiul sterno-:leido-mastoidian rămînînd la
lungimea sa (fig. 39).
69
Această poziţie menţinută mult timp va determina modificări în poziţia coloanei vertebrale;
— redresează capul printr-o translaţie a gîtului de partea bolnavă, fără a ridica umărul, dar
aceasta determină o scolioză cervicală în baionetă (fig. 40).
TRATAMENTUL trebuie aplicat cit mai devreme, deoarece torticolisul se accentuează treptat
şi se fixează deja la adolescenţă.
In torticolisul recent produs prin luxaţie, pînă nu s-a instalat reacţia inflamatorie, este
suficientă o extensie continuă în colierul lui Sayre.

Fig. 39. Torticolis compensat prin

ridicarea umărului din partea
bolnavă.
\
Fig. 40. Torticolis redresat printr-o scolioză cervicală în baionetă.
70
'.: torticolisul congenital se poate încerca un trata-
- -.-.: de postură, aşezînd copilul cu partea afectată spre
~;r.ă sau de unde vin părinţii în cameră, obligîndu-1
■fel să-şi întoarcă faţa spre partea corectoare. Adăugăm
-: tratament de postură, masajul muşchiului scurtat,
r.at de exerciţii pasive şi active care să întindă mus-
-./.•.I şi să-1 tonifice pe cel opus.
Tratamentul început la un copil mai mare foloseşte
roiţii cu autocontrol în oglindă şi transport de greu-
iti aşezate pe cap, care obligă la o poziţie pe verticală
capului, pentru a menţine în echilibru aceasta*greutate.
I f asemenea, elongatii la căpăstru Glisson. Imobilizarea
: >rset este mai greu de suportat.
Un alt tratament mai radical este tenotomia capătului ctat aii muşchiului stern-deido-
mastoidian, sau alun-=.:rea muşchiului urmată de elongatii la căpăstr». Intervenţia
chirurgicală pe muşchi se face numai după vîrsta de doi ani. Cicatricea după operaţie nu va fi
masată.
Âlgîife vertebrale
m
Algiile vertebrale formează o grupă de afecţiuni ale căror cauze sînt:
— procesele degenerative, discale şi artrozice;
—■ procesele inflamatorii, spondilita anchilozantă, boala Paget, osteomalacia, osteoporoza;
— anomalii ale regiunii sacro-lombare, sacralizare, lombalizare, spondilolistezis, spina
bifida, sau cervicale, coastă cervicală;
— leziuni traumatice, entorse, luxaţii, fracturi, morbul Pott, tumori ale rahisului.
în acest capitol vor fi prezentate numai afecţiunile care pot beneficia de tratament prin
mişcare.
1. Procesele degenerative vertebrale
Hernia de disc
Implicată în producerea multora din afecţiunile descrise în continuare, hernia de disc va fi
subiectul numărul unu al acestui capitol. Cea mai mare parte a nevralgiilor cervico-brahiale şi
lombo-sacrate, au drept cauză discul intervertebral.
Hernia de disc constă din deplasarea unei porţiuni din discul intervertebral, care poate fi o
simplă protruzie de
72
disc, cînd inelul fibros al discului bombează şi pătrunde posterior în canalul rahidian, sau
hernia de disc adevărată, cînd, pe lingă inelul fibros pătrunde în canalul rahidian şi nucleul
pulpos.
După direcţiile în care se poate deplasa, le.putem categorisi în:
— hernie de disc anterioară fără simptome;
— hernie de disc laterală, care numai în regiunea cervicală poate provoca o compresiune a
arterei şi nervului vertebral;
— hernie de disc posterioară, unde prin ruperea ligamentului posterior, o parte din disc şi
nucleul pulpos pătrund în canalul rahidian, producînd o compresiune medulară sau a
rădăcinilor nervoase;
— hernia intraspongioasă, cînd platourile vertebrale cedează şi nucleul pulpos pătrunde în
corpul vertebral (vezi epifizita Scheuermann).
După acad. Arseni în 65% din cazuri hernia este laterală, în 33o/o mediană şi numai 2o/0
bilterală (fig. 41).

Fig. 41. Hernie de disc lombară (după acad. C. Arseni): a. mediană; b. laterală; c. paramediană; d. bilaterală.
73
Se întîlneşte mai frecvent la bărbaţi şi mai ales la cei care depun munci fizice, la vîrsta de 30
—40 ani, iar ca localizare mai frecvent lombară, apoi cervicală şi rar toracală.
Există o seamă de factori care predispun la producerea herniei de disc cum ar fi: malformaţii
congenitale ale vertebrelor (lombalizare, sacralizare, spina bifida etc); alţi factori care
favorizează, cum ar fi: munca în poziţie defectuoasă (cu trunchiul aplecat), sarcina, şi
modificările în structura discului intervertebral, precum şi traumatismele coloanei vertebrale.
Pentru a înţelege mecanismul de producere al herniilor de disc trebuie să avem clar în faţă
pîrghiile care se realizează la nivelul vertebrelor şi rolul nucleului pulpos de a prelua sarcinile
în timpul diverselor mişcări. închis fiind între pereţii discului, el nu se poate elibera de această
presiune decît prin herniere şi aceasta în cazul unui aparat de contenţie slab (inel fibros sau
cartilajul platourilor vertebrale), iar locul de herniere este cel de minimă rezistenţă. Hernierea
se produce numai la un nucleu pulpos normal, deoarece la cel cu fenomene de dege-
nerescentă, cu toate condiţiile mecanice create, hernia nu se produce.
Hernia de disc comprimă o singură rădăcină, la ieşirea ei din sacul durai înainte ca aceasta să
intre în gaura de conjugare. Rareori sînt comprimate două rădăcini.
Sînt descrise trei stadii de suferinţă a rădăcinilor comprimate de hernie (după acad. Arseni):
— stadiul I — sindrom de iritaţie, cu parestezii şi
durere;
— stadiul II — sindrom de compresiune cu aneste-
zie şi modificări de reflexe etc;
— stadiul III — sindrom de întrerupere sau de para-
lizie radiculara. Durerea care însoţeşte hernia de disc este dată de congestia radiculara în dura
mater, cu stază în venele mari epidurale însoţite de tulburări circulatorii ale rădăcinii, precum
şi de iritarea rădăcinii senzitive.
a) HERNIA DE DISC CERVICALA nu se constată radiologie cînd este recentă. Poate
produce cervicobrahial-
74
. radiculară sau chiar sindromul de compresiune medulară.
Compresiunile pe rădăcinile nervilor cervicali inferiori dau uneori dureri pectorale care pot fi
confundate cu o r.r.gină pectorală, cînd se produc de partea stîngă.
Simptomatologia herniei de disc cervicală, radiculară sau medulară, depinde de nivelul
segmentului vertebral la care s-a produs, cu dureri de tip nevralgic sau mialgic. Prin mişcări
ale capului şi gîtuilui, care cresc presiunea pe rădăcinile nervoase, sînt agravate şi
simptomele.
Tulburările senzitive se manifestă mai întîi periferic şi după localizarea lor se poate stabili şi
nivelul leziunii cervicale.
Redoarea musculară poate fi prezentă la braţ şi umăr şi chiar pareză însoţită de atrofie la
mînă.
In caz de compresiune medulară se ajunge la hemi şi tetrapareză sau chiar la hemi şi
tetraplegie.
Comprimarea fibrelor nervilor simpatici dau tulburări î/i membrul superior respectiv, cu
roşeaţă, atrofie cutanată, edem etc, sau tulburări la extremitatea cefalica ale simpaticului,
tulburări care se aseamănă cu cele din sindromul Barre-Lieou (ameţeli, greaţă, dureri
occipitale).
în stadiul I al herniei de disc se intervine cu tratament medicamentos, fizioterapie şi reeducare
funcţională (vezi artroza cervicală). In stadiile II şi III este necesar tratamentul chirurgical.
b) HERNIA DE DISC TORACALÂ este întîlnită mai rar, căci inelul fibros dispune de fibre
rezistente şi groase. Mai mult, discurile în această regiune sînt subţiri şi cu un nucleu pulpos
mic ca volum. Atunci cînd se produce este mai frecvent laterală şi de multe ori de partea
dreaptă. Mai rară este mediană, 1,5% din cazuri.
c) HERNIA LOMBARA se produce mai mult de partea stîngă (la dreptaci), explicaţia fiind
că se înclină de partea membrului puternic cînd fac o mişcare. 80—90% din lombosciatice
sînt date de hernia de disc.
Primul simptom este durerea mediană sau laterală, în regiunea lombară, ca mai tîrziu să se
extindă şi la nervul sciatic, durere care se poate accentua la efort, mers,
75
staţiune sau şedere timp îndelungat şi la tuse şi strănut. Pentru limitarea mişcărilor care ar accentua
durerea este prezentă contractura musculaturii lombare şi atitudini antalgice în scolioză, spate plan şi
cifoză lombară, des-scrise mai departe la afecţiunile produse prin hernie de disc. Cu timpul se produce
hipotonia muşchilor fesei, coapsei şi gambei. Se poate ajunge şi la stadiul III de sciatică paralizantă.
Formele sub care se manifestă hernia de disc lombară sînt descrise mai detaliat la afecţiunile care
urmează (lumbago, lombalgie şi sciatică) şi în parte la capitolul anomalii vertebrale.
Lumbago acut
Această suferinţă s-ar produce prin fixarea unei bucăţi din nucleul pulpos în inelul fibros fisurat al
discului vertebral, sau prin entorsa articulaţiilor interapofizare.
Poziţia care favorizează deschiderea discală posterioară este flexia anterioară a coloanei, în care se
produce cel mai des hernia de disc dar în acelaşi timp şi poziţia de extremă tensiune şi deschidere a
articulaţiilor interapofizare.
Deşi se crede că în producerea lombagoului cauza principală este această deschidere posterioară, se
pare totuşi că în multe cazuri discul nu are nici un amestec. Tipul de durere şi intensitatea ei justifică
mai curînd o entorsă articulară posterioară (articulaţii care au o iner-vaţie de mare sensibilitate), decît
leziunea discală.
Există deci lumbago declanşat printr-o entorsă a articulaţiilor posterioare, ce survine brusc, cu
producerea unui zgomot, cu dureri fulgurante localizate în regiunea lombo-sacrată, cu poziţii variabile
şi instabile, capabile să modifice pe moment atitudinea bolnavului, în cifoză lombară, sau cu deplasarea
laterală (scolioză antalgică), exclu-zînd flexia laterală de partea entorsei (fig. 42 şi 43).
Ca urmare a păstrării poziţiei în cifoză lombară (în fotoliu sau în maşină), se întîmplă să se declanşeze
o criză de lumbago în momentul ridicării şi redresării bruşte a
76
la verticală. Cauza este imposibilitatea de a re-
i suprafeţele articulare interapofizare, după ce au stat
krtate o lungă perioadă de timp. Această formă de
o întîlnim des la oameni tineri, întrucât la cei
: i este mai dificilă poziţia în cifoză lombară, din
oilităţii coloanei.

Fig. 42. Lumbago cu sco- Fig. 43. Lumbago cu sco-

lioză antalgică încrucişată. lioză antalgică directă.
ln: plin.puseu, înclinarea laterală a trunchiului de partea entorsei este imediat stopată în
momentul atingerii unui oarecare unghi, prin apariţia durerii, iar înclinarea de partea opusă
entorsei este mult- mai amplă şi durerea care apare de partea leziunii este progresivă, în raport
cu
77
presiunea ce o exercităm în continuare asupra trunchiului.
Lumbago poate apare şi la unele femei, după o anestezie generală pentru intervenţii la masa
ginecologică, cînd muşchii lombari se relaxează, permiţînd răsturnarea bazinului şi ştergerea
curburii lombare, ceea ce determină o întindere a ligamentelor lombare şi sacrolombare.
Această situaţie poate determina protruzia discală, mai ales pe un teren cu predispoziţie.
Putem ajuta bolnava, contro-lînd ca după operaţie poziţia în pat să fie cu o pernă aşezată sub
regiunea lombară, pentru a împiedica cifozarea lombelor.
TRATAMENTUL în faza acută este medicamentos, cu analgezice şi antiinflamatoare
(hidrocortizon şi xilină l°/o) şi căldură sub diverse forme plus electroterapie, diater-mie,
infraroşii şi ultrasunete, pentru a relaxa musculatura lombară contractată.
Repaus la pat în poziţia ghemuit în cocoş de puşcă sau pe spate culcat cu un sul sub genunchi.
Manipulările vertebrale în lumbago dau rezultate spectaculare, folosind tehnici adaptate
acestei suferinţe lombare.
In cazul lombagoului uşor, produs la tinerii care au păstrat mult timp poziţia în cifoză
lombară, vor reface curbura lombară prin redresarea progresivă pînă la o poziţie medie, făcută
fără a provoca durere, folosind poziţia culcat care descarcă coloana de greutate şi totodată
depărtează articulaţiile interapofizare.
în lumbago acut, aşezarea articulaţiilor lombo-sacrate o va face specialistul după ce în
prealabil va determina de ce parte a coloanei este leziunea; cînd leziunea este unilaterală ea
este de partea durerii, iar cînd este bilaterală, atunci înclinarea laterală a trunchiului nu se
poate face de partea lezată ci numai în partea sănătoasă.
Prima manipulare. Culcat pe partea sănătoasă, cu piciorul de deasupra flexat spre piept cu
gamba sprijinită pe o pernă, paralelă cu patul, pentru a nu solicita regiunea lombară prin
torsionarea ei, cu capul sprijinit pe o altă pernă: specialistul duce bazinul bolnavului în retro-
versie, după care, avînd mîna pe creasta iliacă, trage ba-
78
i în jos, iar cu antebraţul apasă pe ischion spre îna-te, cu mina cealaltă face un masaj profund al
muscula--.".rii lombare. Trebuie să se producă o reducere a cifozei mbare, după care specialistul
întrerupe masajul şi face tracţiune cu mîna fixată pe creasta iliacă înspre baniţă, evitînd rotarea
bazinului (fig. 44). Această manipulare are rezultat eînd nu s-a produs un proces inflamator .tanifestat
prin dureri radicullare în fesa iliacă externă i membre.
A doua manipulare. Culcat pe partea lezată, cu ace-leaşi poziţii de sprijin ca la prima manipulare, cu
aceeaşi tehnică de masaj, după care, cu ajutorul altei persoane, --:• fac tracţiuni la piciorul din partea
leziunii şi mîna : moloagă, ceea ce va determina reaşezarea nucleului pulpos în deschiderea laterală
(fig. 45).
Elongaţiile vertebrale de cele mai multe ori amplifică durerile în lumbago; deci prudenţă !
Acupunctura este indicată. După Meizack şi Wall, influxul dureros este supus controlului atît medular,
cît şi central care ar „modela declanşarea stimulării senzoriale, înainte ca stimulul să determine
perceperea dureroasă". Aceste puncte de control ar fi îndeplinite de substanţa ilatinoasă a lui Rolando.
Folosind acupunctura vom obliga punctele de control să intervină, nepermiţînd in-I luxului dureros de
la periferie să meargă spre centru.
Mobilizarea regiunii lombare este precedată de masaj : vibromasaj decontracturant pe musculatura
lombară, in-Istîndu-se pe partea contractată.
Vom folosi exerciţii care să antreneze bazinul, execu-
tate cu amplitudine moderată, în special din poziţii care
iescarcă coloana; culcat sau pe genunchi cu sprijin pe
palme. Introducem şi retroversia bazinului contractând
îimultan muşchii abdominali şi cei fesieri. Se începe cu
_—3 contracţii de tatonare şi numai în cazul că sînt bine
portate va creşte numărul repetărilor.
Indicăm corectarea poziţiei antalgice prin autocontrol
i menţinerea corecţiei.
Chimionucleoliza, metodă nouă care evită operaţia şi foloseşte soluţia de papaină injectabilă la discul
alterat, re darul să resoarbă gelatina nucleului pulpos. Se face mai după o radiografie a discului.
79
Tratamentul chirurgical se recomandă numai atunci cînd durerile persistă şi apar semne
neurologice. Acesta constă în extirparea discului sau într-o artrodeză postero-laterală sau
anterioară (vezi sciatica).

Fig. 44. Manipulare pentru lumbago acut.

Fig. 45. Manipulare pentru lumbago acut.

RECOMANDĂRI. Bolnavul se va odihni pe un pat tare într-o poziţie pe care o va alege; cu
picioarele îndoite din genunchi, cu un sul sub genunchi sau culcat lateral cu genunchii îndoiţi
la piept.
în picioare îşi va supraveghea poziţia bazinului, men-ţinîndu-1 în anteversie pentru a forma
curbura lombară.
80
"S
în şezînd, se va sprijini în fotoliu, dar nu în cifoză I.mbară.
Va evita încrucişarea picioarelor care cifozează.
Lombalgia cronică
Afecţiunea este urmarea unui lumbago acut, cu durere persistentă în partea inferioară a
lombelor şi iradiere spre sacru şi fese, avînd drept cauză alterarea discului.
Durerea apare cu ocazia unui efort, la staţiunea prelungită la verticală sau la mersul în
automobil. Aceşti bolnavi caută în zadar o poziţie convenabilă.
TRATAMENTUL constă din medicaţie analgezică, electroterapie, elongaţii şi reeducare
funcţională.
Înainte de a mobiliza şi manipula regiunea lombară în razul lombalgiei, este important ca
specialistul să cunoască bine mecanismul acestei regiuni, să înţeleagă pentru ce pacientul are
dureri cînd ia o poziţie sau face o mişcare.
Şi în tratarea lombalgiei cronice vom ţine seama de contracţia psoasului-iliac, care produce o
hiperlordozare, mai ales la pacienţii neantrenaţi fiziceşte şi necompensată de contracţia
antagonistă a abdominalilor. Această hiperlordozare are loc cu ocazia executării incorecte a
mişcărilor de abdomen, ele putînd declanşa imediat sau tardiv o exacerbare dureroasă a
lombalgiei. Cauza este o pensare d; scală posterioară, care însă se poate evita prin corectarea
poziţiei bazinului în momentul efectuării mişcărilor de abdomen. Mai este însă şi o altă cauză,
aceea de mişcare de sertar pe care o face psoasul-iliac la nivelul lombo-sacrat. Explicaţia
constă în faptul că inserţiile acestui muşchi nu se fac şi pe sacru, astfel vertebra a 5-a lombară
(L5) este trasă spre înainte fără participarea sacrului. Această cauză mecanică are o
importanţă mai mare decît pensarea discului. Din acest motiv este necesar, pentru tonificarea
abdominalilor, să folosim la exerciţiile cu membrele inferioare flexate pe bazin, o montură de
greutăţi pe scripeţi, agăţate la nivelul părţii superioare a coapselor. Apelînd la acest mod de
lucru obţinem următoarele:
81
— corectarea lordozei lombare în cifoză;
— contracţiile abdominalilor se fac în scurtare;
— rezistenţa opusă pentru tonificare poate fi dozată. Vom adăuga la mişcările de abdomen,
mobilizarea şi
tonificarea musculaturii paravertebrale, din poziţia culcat şi pe genunchi cu sprijin pe palme şi mai
puţin din stînd.
Răsturnarea bazinului, folosind cuplul de muşchi ab-dominali-fesieri, nu va lipsi din programul de
reeducare a lombalgiei.
Elongaţiile, dacă le folosim, vor fi simple atîrnări la scara fixă, cu faţa spre ea, cu musculatura spatelui
şi a feselor complet relaxată. Din atîrnat executăm uşoare legănări ale membrelor inferioare, antrenînd
şi bazinul, fără participarea trunchiului pe care-fl fixăm, avînd braţele depărtate cînd apucăm scara.
Făcute treptat şi intensificate şi prelungite progresiv dau, deşi mai tîrziu, rezultate apreciabile.

Fig. 46. Manipulare pentru lombalgie

Pentru lombalgiile date de entorsa interapofizară putem face următoarea manipulare: stînd pe scaun,
bolnavul va căuta să-şi refacă curbura lombară pînă va învinge cifoza antalgică (fig. 46).
1 şi vibromasajul musculaturii lombare înaintea irii şi după terminarea ei.
"COMANDĂRI. Evitarea cauzelor declanşatoare enu-.:e la început.
tejarea de frig a regiunii lombare prin purtarea brîu în anotimpul rece.
Itarea sporturilor violente şi a şocurilor în cădere. ihna pe pat tare cu o somieră bună care să
men-loana fără curbări mari. Controlul coloanei vertebrale în mers şi în şezînd.
Sciatica
Sciatica este o afecţiune a nervului sciatic, din trun-iui lombo-sacrat (rădăcinile L5, SI, S2),
cu repercusiuni ra activităţii profesionale şi care perturbă viaţa obiş-ă a multor oameni.
Cu origine mecanică — ieşirea postero-laterală a nu-:-leului pulpos prin protruzie sau hernie
— este însoţită ie edem şi congestie a rădăcinii nervului, ceea ce declanşează durerea. Algia
se poate trata fără însă a vindeca hernia.
Sciatica celor cu hernie de disc, se manifestă de cele mai multe ori după o perioadă de
lombalgie, cu schimbarea sediului durerii la gambă, cea lombară atenuîndu-se sau dispărînd
complet. Localizarea durerii ne dă indicii asupra sediului leziunii, astfel:
— în leziunea discului L4—L5 durerea este localizată pe faţa posterioară a fesei şi coapsei,
pe faţa externă a gambei şi merge la primul deget al piciorului;
— în leziunea discului L5—SI durerea se manifestă pe acelaşi teritoriu ca şi la cea
precedentă pînă în dreptul spaţiului popliteu, mai jos cuprinde faţa posterioară a gambei spre
călcîi şi tendonul lui Ahile şi ajunge la marginea externă a labei piciorului pînă la ultimele
două degete.
Durerile de sciatică sînt periodice, intermitente, cu durată de 2—6 săptămîni, urmate de o
perioadă de luni de zile fără dureri. Ca intensitate, durerea poate fi atroce
6*
83
(în formele hiperalgice), influenţată şi de poziţia corpului sau de efort fizic, sau durerea poate
fi mai surdă cu accentuarea ei la schimbarea poziţiei corpului.
Sciatica se manifestă cel mai adesea la un singur picior, unilateral, şi chiar atunci cînd ambele
părţi sînt atinse, este mai accentuată de o singură parte. Rareori îi.tîlnim forma basculantă de
sciatică, cînd prinde alternativ ambele membre inferioare.
Mişcările coloanei lombare sînt mai limitate şi declanşează durerea la executarea lor, urmate
de atitudine sco-liotică lombară stingă sau dreaptă, în funcţie de partea de unde este iritată
rădăcina nervului sciatic de hernia de disc.
Musculatura lombară este contractată uni sau bilateral, iar cea fesieră este hipotonă de partea
piciorului bolnav.
Durerea sciatică se pune în evidenţă prin cîteva manevre, descrise la capitolul examenul
clinic, ca manevrele: Lassegue, Bonnet, Sicard, Behterev, Neri. De asemenea, se poate
declanşa durerea sciatică prin presiuni pe apo-fizele L4—L5.
TRATAMENTUL. In prima parte se aseamănă cu cel indicat în lumbago acut; repaus pe un
pat tare cu un sul sub genunchi sau într-o poziţie care să descarce de presiune discul în cauză
şi să nu întindă nervul sciatic:
— poziţia Suelzer, cu trunchiul şi coapsele mai ridicate;
— poziţia de hamac, în cifoză totală;
— poziţia Perl, cu coapsele flexate din şold la unghi drept şi sprijinite pe un leagăn;
— poziţia în cocoş de puşcă, culcat pe un pat tare pe partea afectată şi cifozat cu genunchii la
piept.
Se adiministrează medicamente analgezice şi antiin-f] amatoare la care se adaugă
eiectroterapie cu diatermie, infraroşii, ultrasunete şi chiar roentgenterapie.
în perioada de repaus la pat se pot începe tracţiunile uşoare din următoarele poziţii:
— culcat înainte, avînd regiunea lombară cifozată cu o pernă sub abdomen;
M
Reeducarea funcţională cere o cooperare zilnică din partea bolnavului, pentru a se ajunge la un bun
echilibru lombo-abdominal. Se poate executa în salon sau la bazinul cu apă caldă, mai ales la începutul
reeducării.
Vom limita mişcările în coloana lombară, lucrînd mai mult în cifozare şi înlocuind flexiile din trunchi
prin fle-xia din articulaţiile eoxo-femurale, trunchiul rămînînd fix în aceste mişcări.
Poziţia antalgică, în scolioză, cedează uşor în urma infiltraţiilor cu substanţe antiinflamatoare şi
anestezice. Musculatura de partea convexă are tonusul mai crescut şi o diminuare a tonusului de partea
opusă. în cazul că nu se produce poziţia scoiiotica, atunci considerăm partea mai contractată ca fiind
convexă, pentru a aplica exerciţiile de mai jos, după metoda Niederhoffer-Becker. în primele două zile
şedinţele de reeducare se încep cu masajul spatelui, stimulant pentru partea concavă şi vibraţii pentru
partea convexă, precum şi masajul ţesutului conjunctiv, după care se trece la mobilizarea de partea con-
vexă, astfel:
— culcat pe spate: ghemuirea la piept a piciorului din partea bolnavă;
— aceeaşi poziţie: circumducţii din şold cu piciorul îndoit din genunchi;
— culcat lateral pe partea dureroasă: rotarea internă a membrului inferior cu rezistenţă opusă de
specialist, care trece mîna pe sub coapsă şi o sprijină pe creasta iliacă antero-superioară a bazinului
bolnavului;
— culcat lateral: specialistul avînd aceeaşi priză ca mai sus trage genunchiul spre el, iar pacientul
caută să flexeze coapsa pe bazin. Specialistul sprijină coapsa bolnavului de gamba sa (fig. 47);
—■ culcat înainte: specialistul, cu mîna sprijinită pe creasta iliacă antero-superioară, caută să depărteze
bazinul de pat, prinţr-o mişcare de rotaţie, la care pacientul se opune printr-o contracţie izometrică (fig.
48);
— culcat înainte cu genunchii uşor flexaţi şi coapsa în rotaţie internă: specialistul ţine călcîiul şi tinde
să-1 roteze extern, iar pacientul se opune printr-o contracţie izometrică de rotaţie internă (fig. 49);
86
Fig. 47. Exerciţiu pentru sciatică după metod Niederhoffer-Becker.

Fig. 48. Exerciţiu pentru sciatică după metoda Niederhoffer-Becker.

87
Fig. 49. Exerciţiu pentru sciatică după metoda Niederhoffer-Becker.

Fig. 50. Exerciţiu pentru sciatică după metoda Niederhoffer-Becker.

— culcat înainte, gamba în extensie, coapsa rotată intern din şold: rotaţie internă izometrică,
specialistul opu-nînd rezistentă călcîiului care tinde să se ducă în afară (fig. 50).
88
în sciatica rebelă, tratamentul recurge la chimionu-cleoliză, pentru a evita operaţia (vezi
lumbago acut).
Tratamentul chirurgical îl aplicăm în următoarele situaţii (după prof. Arseni):
— indicaţii absolute: hernii de disc acute sau cronice cu semne de compresiune sau de
întrerupere un; sau pluri-articuilare, deci semne neurologice mari, cu tulburări sfinicteriene,
cu parestezii în planta, cu semnul Lassegue contraiateral, cu sindrom de iritatie radiculară
accentuat;
— indicaţii relative: hernia de disc după 3—4 puseuri dureroase (ultimul puseu durînd de
peste 2—3 luni), în care s-a făcut tratament medical şi la care intervalul dintre penultima şi
ultima criză a fost scurt, de cîteva săp-tămîni, deci în cazuri de sciatică recidivantă cronică,
care nu cedează la tratament medical; hernia de disc în faza de lombalgie cu contractură, fără
alte semne neurologice, care rezistă la tratament şi la care redoarea a persistat după un puseu
accentuat de lombosciatică.
O bună parte din sciaticile hiperalgice (cea 20%) ajung în stadiul de sciatici paralizante.
Printre cauzele producătoare ale paraliziei de sciatic se mai pot enumera: spon-dilolistez.is,
traumatisme ale coloanei şi bazinului şi neoplasm al vertebrei.
Operaţia constă în extirparea discului sau, o a doua soluţie, prin artrodeză postero-laterală şi
anterioară.
In operaţia de extirpare a discului, mersul va fi reluat (după unii autori) la o săptămînă de la
intervenţie, evi-tînd pentru un timp poziţia aşezat. Pacientul va învăţa să facă unele mişcări
fără a mobiliza trunchiul. Prin mişcare urmărim tonificarea muşchilor lombari, mai ales static
şi întinderea muşchilor ischio-gambieri, prin flexia coapsei pe bazin cu genunchiul întins.
Reeducarea muşchilor paretiei (gambierul anterior) este necesară în cazul sciaticii paralizante.
După alţi autori, chiar din prima sau cel mult a doua zi de la intervenţie, se începe mobilizarea
trunchiului pe coapse sau a coapselor pe bazin, pentru a împiedica îr. primele 8—10 zile
cicatrizarea ţesuturilor în poziţie strîn-
-
să, fapt care ar stînjeni în viitor mobilitatea coloanei în regiunea lombară.
Ridicarea dinpat estejoermisă Ja 24—48 ore de la intervenţia chirurgicală.
Dacă durerile persistă şi după operaţie, sînt datorate mai multor cauze: arahnoiditei traumatice aseptice,
îngro-sării ligamentului galben în urma procesului congestr. local, sau miozitei muşchilor
paravertebrali în urma îmo-
Paraliziile radiculare, în herniile de disc care persistă mai mult de o lună, sînt ireversibile.
Tulburările trofice, ca hipotonie şi amiotrofie uşoară, cu vechime de pînă la trei luni, au posibilitatea de
recuperare, iar peste acest interval nu se mai recuperează.
Tulburările sfincteriene, îndeosebi vezicaile, sînt recuperabile în prima lună, mai dificil la trei luni şi
imposibil după trei luni (după Maretsis).
RECOMANDĂRI. Să se doarmă pe pat tare. Să se practice înotul pe spate şi pe o parte şi numai în apă
caldă. Înotul bras este interzis. Să se evite sporturile violente sau cele care încarcă coloana vertebrală
(sărituri, alergări, paraşutism, călărie, volei, tenis).
Ridicarea obiectelor de pe sol, nu prea grele, să se facă prin îndoirea genunchilor, menţinînd trunchiul
drept, ca la halterofili, iar obiectele uşoare să se ridice prin balansarea trunchiului drept, în acelaşi timp
cu ridicarea unui picior înapoi (cumpăna fîntînii).
Se va controla poziţia trunchiului în acţiunile care cer îndoirea înainte (spălat rufe, grădinărit),
lucrîndu-se cu trunchiul flexat din articulaţiile coxo-femurale, coloana menţinînd-o dreaptă, fără a
cifoza sau lordoza.
Se vor evita mijloacele de transport cu suspensie proastă sau mersul pe motocicletă sau bicicletă de
curse. Ultima obligă coloana vertebrală la o poziţie cifozată timp îndelungat.
Evitarea drumurilor lungi la volan.
Evitarea transportului de greutăţi mari şi purtate numai într-o mină.
90
să, fapt care ar stînjeni în viitor mobilitatea coloanei îi regiunea lombară.
Ridicarea din pat este permisă la 24—48 ore de la intervenţia chirurgicală.
Dacă durerile persistă şi după operaţie, sînt datorata mai multor cauze: arahnoiditei traumatice
aseptice, îngro-şării ligamentului galben în urma procesului congesth local, sau miozitei
muşchilor paravertebrali în urma imobilizării îndelungate a acestor bolnavi.
Paraliziile radiculare, în herniile de disc care persist! mai mult de o lună, sînt ireversibile.
Tulburările trofice, ca hipotonie şi amiotrofie uşoară cu vechime de pînă la trei luni, au
posibilitatea de recuperare, iar peste acest interval nu se mai recuperează.
Tulburările sfincteriene, îndeosebi vezicalle, sînt recuperabile în prima lună, mai dificil la trei
luni şi imposibil după trei luni (după Maretsis).
RECOMANDĂRI. Să se doarmă pe pat tare. Să se practice înotul pe spate şi pe o parte şi
numai în apă caldă. Înotul bras este interzis. Să se evite sporturile violente sau cele care
încarcă coloana vertebrală (sărituri, alergări, paraşutism, călărie, volei, tenis).
Ridicarea obiectelor de pe sol, nu prea grele, să se facă prin îndoirea genunchilor, menţinînd
trunchiul drept, ca la halterofili, iar obiectele uşoare să se ridice prin balansarea trunchiului
drept, în acelaşi timp cu ridicarea unui picior înapoi (cumpăna fîntînii).
Se va controla poziţia trunchiului în acţiunile care cer îndoirea înainte (spălat rufe, grădinărit),
lucrîndu-se cu trunchiul flexat din articulaţiile coxo-femurale, coloana menţinînd-o dreaptă,
fără a cifoza sau lordoza.
Se vor evita mijloacele de transport cu suspensie proastă sau mersul pe motocicletă sau
bicicletă de curse. Ultima obligă coloana vertebrală la o poziţie cifozată timp îndelungat.
Evitarea drumurilor lungi la volan.
Evitarea transportului de greutăţi mari şi purtate numai într-o mînă.
90
Artrozele vertebrale
Artrozele vertebrale se produc prin uzura disc-vertebral (discartroza) şi a
articulaţiilor interapoiizare {artroza posterioară). Odată cu apariţia osteofitelor (osteo-fitoza)
vorbim de o spondiloză vertebrală.
Osteofitul este un produs osos crescînd în general la periferia suprafeţelor articulare la
joncţiunea condro-sinovială. El are o origine intraarticulară şi este constituit din ţesut osos
normal din punct de vedere histologic.
La rahis osteofitul este consecinţa unei osteogeneze noi. De o parte si de alta a discului iau
naştere două osteofite care vox constitui cele două elemente ale unui cioc de papagal şi
predomină în partea antero-laterală a vertebrei (fig. 51). Apariţia acestora pare să ţină de iri-
Fig. 51. Artroză vertebrală cu osteofite.

tarea mecanică a ţesutului celular subligamentar sau c revitalizarea ţesutului conjunctiv al

spaţiului subperiostal
Osteofitul este rezultatul unei stări mecanice şi de nerative, secundară unor factori diverşi:
bătrîneţe, malformaţii vertebrale, tulburări statice vertebrale, sechele ale unei distrofii
vertebrale de creştere sau cicatricea u stări inflamatorii vertebrale.
Adesea discopatia şi osteofitoza nu sînt deci: i unei leziuni vechi neevdlutive, străine de
sta: roasă actuală. Ostoefitul izolat, fără alterarea discaiâ are nici o semnificaţie.
r:
După Jan Macnab, corpul vertebral prezintă trei tipuri de osteofite:
— de tracţiune, prin tracţiuni anormale asupra fibrelor externe ale discului;
— marginale, la marginea discului;
— postero-laterale, pe faţa posterioară, în dreapta şi în stînga corpului vertebral, apropiate de
gaura de conjugare.
ARTROZA CERVICALA. Cervicartroza apare odată cu înaintarea în vîrstă şi prinde foarte
rar primele două vertebre cervicale.
în regiunea cervicală osteofitele se dezvoltă pe articulaţiile uncovertebrale, posterior,
producînd iritarea rădăcinilor nervoase sau a plexului simpatic, însoţite de algii ale rahisului
cervical, descrise mai jos. Spondilartroza este responsabilă de unele afecţiuni în aparenţă
disparate, dar prezentînd semne clinice similare, care se manifestă prin:
— mialgii — dureri de tip muscular pur;
— cervicalgii — dureri de ceafă, cu contractură musculară, limitarea mobilităţii capului,
dureri la palparea apoiizelor spinoase cervicale (C5, C6, C7), fără iradieri în membrele
superioare;
— eervico-brahialgii, cu acelaşi tablou al algiilor cervicale dar cu iradiere în membrul
superior, prin atingerea rădăcinilor. Aceste iradieri pot fi localizate la segmentul superior al
membrului, fie coborînd pînă la mînă şi degete cu tulburări de sensibilitate periferică, C6 —
police, C7 = medius, C8 = auricular;
— acroparestezii caracterizate prin furnicături, amorţeli, survenind mai mult noaptea.
Originea nu este încă bine stabilită;
— sindromul umăr — mînă al Iui Steinbrocker, sindrom dureros întins la toată mîna şi
membru cu tulburări vaso-motorii şi trofice (edem, căldură), uneori asociate cu refracţii
tendinoase, atrofie musculară a antebraţului şi mîinii.
TRATAMENTUL este în primul rînd medicamentos cu analgezice locale (pomadă calmantă),
generale (aspirină şi diverse), decontracturante, fie pomadă, fie pe cale bucală, medicamente
cu scop antiinflamator (diverse corti-
92
zonice, fenilbutazonă etc), injecţii medicamentoase cu scop simpatic la nivelul ganglionului
stelar, fie articular sau periartieular (procaină, cortizonice etc).
Termoterapie, cu infraroşii şi aer cald, ultra scurte. în unele algii foarte rebele putem utiliza
frigul (gheaţa).
Electroterapie, cu curenţi diverşi, galvanizări asociate dacă este nevoie de ionizări, fie curent
diadinamic.
Radioterapie (raze X), în unele algii foarte rebele cu mari leziuni de cervicartroză.
Masaj, cu rol principal antialgic. Se va aborda bolnavul cu blîndeţe prin manevre uşoare de
efleuraj prelungit, care va acţiona mai întîi superficial, apoi manevre mai profunde; dacă este
nevoie se completează cu infraroşii şi aer cald. Se masează în continuare metodic muşchii
sterno-cleidomastoidieni, trapezul, deltoidul. Nu se vor masa mai energic decît dacă muşchii
sînt decontractaţi şi nedure-roşL Se progresează astfel de la suprafaţă spre profunzime. Dacă
în cursul manevrelor de masaj durerea şi con-îractura reapar, vom relua efleurajuşl şi
infrarosiile pînă la sedare.
In cervico-brahialită, cu algii ale mîinii şi degetelor, este vorba de fenomene nevritice a căror
origine se află în rădăcini, la ieşirea lor cervicală. Cauza lor se găseşte deci la nivelul gîtului şi
masajul profund al rădăcinilor 3 fi cel mai eficace. Masajul extremităţilor dureroase, practicat
dintr-odată, fără ca bolnavul să fi avut un început de sedare, nu va face decît să agraveze
algia.
Numai după un masaj care a obţinut o analgezie şi o decontracturare musculară vom putea
întreprinde mobilizarea, în ceea ce priveşte coloana cervicală, această mobi-'.:zare se va face
în întindere. Elongatia blîndă, urmată de rotaţii la dreapta şi la stînga sau de elongaţii la
căpăstru Glisson concomitent cu vibromasajul muscula-turii cefei şi a umerilor au efect
decontracturant şi de activare a circulaţiei locale.
Manipulările constau dintr-o tracţiune pe verticală după care se roteşte capul spre partea care
este liberă.
Mişcările active se fac pentru creşterea mobilităţii regiunii cervicale şi activarea circulaţiei
sanguine în această parte a coloanei.
93
RECOMANDĂRI. Evitarea eforturilor, a mişcărilor de extensie bruşte ale capului.
Evitarea flexiei trunchiului care obligă capul să facă extensie, pentru a menţine linia privirii
pe orizontală.
Evitarea mersului îndelungat în maşină, fără sprijin la ceafă.
Cînd lordoza cervicală nu se redresează singură, se recomandă dormitul pe o pernă Forestier,
confecţionată din burete, de dimensiunile 35 cm lungime, 12 cm lăţime la capete şi 8 cm la
mijloc, înaltă tot de 12 cm. Ea sprijină ceafa, cînd se doarme cu faţa-n sus şi umple golul
dintre cap şi umăr, cînd se doarme pe o parte.
ARTROZA DORSALA, dorsartroza, deşi frecventă, nu produce supărări, iar cînd acestea apar
au o altă cauză nu artroza.
Discul vertebral se pensează anterior, iar osteofitele apar pe partea antero-laterală. Poate da
însă algii inter-costale şi sindromul Gutzeit, cu radiculite dorsale care simulează afecţiuni
cardiace, digestive, veziculare.
Mai amintim dorsartroza bătrînilor, cu tasare şi pen-sare discală anterioară, care determină
cifoza dar nu este dureroasă. Se mai întîlneşte şi la persoane care lucrează într-o poziţie
vicioasă cu dezechilibru al coloanei toracale (dactilografe) şi la cei care au avut epifizita
Scheuermann.
TRATAMENTUL are drept scop să combată contrac-tur-a musculară, prin masaj (efleuraj şi
frămîntat), fizioterapie (aer cald, infraroşii), elongaţii, mai ales atîrnări în braţe.
Durerea va fi combătută prin mişcare cu exerciţii pentru corectarea tulburărilor de statică.
ARTROZA LOMBARA, lombartroza afectează mai des discurile cele mai mobile şi care sînt
supuse mai mult uzurii L4—L5, L5—SI.
Se manifestă prin durere locală la oboseală, umezeală, frig sau anumite mişcări, contractură
musculară a para-vertebralilor şi reducerea mobilităţii coloanei, iar radiologie prin artroză
interapofizară, intervertebrală posteri-oară, artroză interspinoasă (Baastrup), osteofitoză peri-
discală, pensarea discului sau tasare vertebrală.
M
: TRATAMENTUL. Sînt valabile procedurile folosite la troza dorsală, pentru reducerea
contracturii musculare, ibunătăţirea circulaţiei locale şi calmarea durerii.
In ceea ce priveşte tulburările de statică, acestea vor corectate ţinînd seama însă de multiplele
cauze care au :s la artroză (hernie de disc, spondilolistezis etc).
Poziţia bazinului va fi corectată în primul rînd prin ;erciţii de tonificare a-muşchilor care
reduc lorrîoza lom-iră (fesierii şi abdominalii). Acest cuplu de muşchi poate
erminăm răsturnarea bazinului cu reducerea are. La acelaşi rezultat ajungem şi iucrînd
TRATAMENTUL. Sînt valabile procedurile folosite la artroza dorsală, pentru reducerea contracturii
musculare, îmbunătăţirea circulaţiei locale şi calmarea durerii.
în ceea ce priveşte tulburările de statică, acestea vor fi corectate ţinînd seama însă de multiplele cauze
care au dus la artroză (hernie de disc, spondilolistezis etc).
Poziţia bazinului va fi corectată în primul rînd prin exerciţii de tonificare a muşchilor care reduc
lordoza lombară (fesierii şi abdominalii). Acest cuplu de muşchi poate fi lucrat simultan sau izolat
fiecare. Contractând abdomenul, sugîndu-1 în expiraţie odată cu contracţia fesierilor, determinăm
răsturnarea bazinului cu reducerea curburii lombare. La acelaşi rezultat ajungem şi lucrînd fiecare grup
de muşchi separat, avînd însă grijă să nu lor-dozăm coloana lombară în timpul execuţiei.
Masajul regiunii lombare precede şi poate încheia programul de exerciţii. Este indicat să fie făcut în
poziţie culcat lateral cu genunchii îndoiţi la piept sau din culcat ventral dar cu o pernă sub abdomen şi
bazin pentru a împiedica accentuarea curburii lordotice.
Exerciţiile pe care le vom indica vor ţine seama şi de cauza artrozei.
2. Procesele inflamatorii vertebrale
Spondilita anchilozantă
Spondilita anchilozantă este .reumatismul inflamator cronic al coloanei vertebrale, cu predispoziţie mai
ales la bărbaţi între 15—30 ani. Evoluţia bolii poate dura 10—20 ani, dar poate fi şi mai rapidă uneori.
Este răspîndită în S.U.A. şi foarte rară în U.R.S.S.
Boala evoluează în pusee în timpul cărora sub acţiunea durerii pacientul caută o poziţie antalgică
relaxînd ligamentele. Această atitudine reflexă este uşurată de atrofia unor muşchi şi întreţinută şi
agravată prin contracţia muşchilor antagonişti.
95
Spondiiita se manifestă la început prin dureri în regiunea fesieră, prinzînd regiunea sacrată şi
treptat articulaţiile interapofizare costo-vertebrale, costo-transversale şi ligamentele galbene,
ligamentele inter şi supraspinoase pînă în regiunea cervicală, mai puţin primele două vertebre
(atlas şi axis). Uneori, pe lîngă coloană sînt prinse şi articulaţiile umerilor şi şoldurilor.
Ca semne obiective prezintă sindesmofitele (adevărate punţi osoase de la o vertebră la alta),
prin osificare completă subligamentară, iar ligamentele galbene şi cele inter-spinoase, prin
osificare apar pe radiografie ca două linii verticale şi paralele (ca şinele de tren).
Mişcările coloanei sînt limitate, muşchii paravertebrali sînt contractaţi, bolnavul slăbeşte în
greutate şi este astenic. Dacă boala continuă să evolueze, redoarea articulară care este
reductibilă la început va face loc unei anchiloze ireversibile. Dacă este diagnosticată la timp
se poate opri evoluţia bolii. Astfel, Ventz susţine că, pînă a apare semnele subiective ale bolii,
cu 3 ani înainte apar punţi osoase la nivelul D10—DII.
Cînd este prinsă şi coloana cervicală, bolnavul nu mai poate întoarce capul într-o parte şi se
răsuceşte cu tot corpul ca lupul.
Pentru examinarea unui spondilitic recurgem la cîteva teste, care pun în evidenţă această
boală:
— testul Schober ne dă posibilitatea să constatăm dacă există o redoare în regiunea lombară.
Pentru aceasta marcăm cu creionul pe piele apofiza spinoasă a vertebrei L5 şi cu un alt semn,
mai sus cu 10 cm. Se cere pacientului să se aplece înainte, iar dacă distanţa dintre cele două
semne rămîne aceeaşi, există o redoare, căci normal distanţa trebuie să crească cu 2—3 cm
(fig. 52);
— testul Stibor. Distanţa dintre apofiza spinoasă a vertebrei C7 şi a vertebrei SI trebuie să fie
cu 10 cm mai mare la o aplecare a trunchiului înainte, la o coloană normală;
— semnul corzii de arc al lui Forestier exprimat prin contracţia muşchilor paravertebrali de
partea în care se înclină trunchiul. Normal ar fi invers, căci muşchii se opun căderii
trunchiului;
96
— măsurarea diametrului toracic în inspiraţie şi expiraţie la diferite nivele ale toracelui;
— distanţa ceafă—perete. Pacientul stând în picioar spatele ia perete călcîiele şi fesele lipite
de perete, se v: măsura distanţa de la ceafă la perete;
Fig. 52. Testul Schober.

— distanţa bărbie—stern în centimetri, atît în :"".;-. maximă, cît şi în extensie maximă.

Examenul radiologie ne dă o imagine corectă ş a prezenţei spondilitei anchilozante.
Dacă spondilita poate să se manifeste şi la omul matur, rareori debutează peste vîrsta de 60
ar.: sindesmofite calcificate şi adesea fără leziuni sacr:-:l
i'
lx\ cazul acesta avem de-a face cu bătrîni purtători de spondilită veche. Această formă mai
mult îixatoare decît dureroasă poate beneficia de tratament termal.
Schematic, evoluţia spondilitei şi tratmentul ei se prezintă astfel (după prof. Şuţeanu):
— în faza de debut, cifoza este absentă sau prezintă o uşoară cifoză de pînă la 6 cm.
Evoluează în pusee iar tratamentul se face cu radioterapie frenatoare, postură preventivă,
crenoterapie, reeducare funcţională;
— în faza de fixare a bolii, cifoza este prezentă avînd 6—15 cm, evoluţia spondilitei
continuă, iar tratamentul este identic cu cel din faza de debut, la care se adaugă corsetul;
— în stadiul avansat cifozarea şi evoluţia bolii sînt terminate. Se impune osteotomia
vertebrală, pentru corectarea cifozei.
TRATAMENTUL. în primul rînd medicaţie antiinfla-matoare si radioterapie, 5—8 şedinţe la
două zile, cu 50—75 r.
Pentru relaxarea musculaturii paravertebrale, se administrează medicamente decontracturante,
masaj manual şi vibromasaj. Masajul se începe cu efleuraj, pentru a obţine o vasodilataţie
pregătitoare pentru frămîntatul profund care va contribui la calmarea locală a durerilor, iar la
urmă vibromasaj cu efect în profunzimea zonei masate şi cu acţiune antailgieă.
Prezenţa specialistului în reeducarea funcţională va fi necesară, atît în timpul puseelor, cît şi
în perioada dintre pusee.
în timpul puseelor este necesar repausul, mai mult sau mai puţin complet, după caz. Dacă
repausul în pat este indispensabil, va fi însă dozat ca timp, cît mai scurt posibil şi într-o
poziţie bună, pe un pat tare, cu scîndură sub saltea. Bolnavul va fi culcat fără pernă, cu toate
că în unele forme de spondilită este necesară o pernă mică sub ceafă.
Forestier recomandă următoarele poziţii de repaus:
— culcat pe spate cu o pernă sub torace, mîinile îndoite la ceafă, coatele să atingă patul; de 3
—4 ori pe zi cîte 20—30 min;
98
— culcat înainte, mîinile încleştate la ceafă, o pernă sub abdomen: menţinerea poziţiei cu
aceeaşi durată ca mai sus.
De 2—3 ori pe zi se va practica gimnastică activă, cu mişcări lente şi progresive, executate de
bolnav sub controlul specialistului. Pentru coloană exerciţiile alese vor fi de extensie
îndeosebi, îndoiri laterale, răsuciri şi cir-cumducţii. Muşchii paravertebrali, care luptă contra
acţiunii greutăţii corpului, vor lucra în scurtare şi niciodată întinşi. Vom evita deci flexiile de
trunchi, pentru a nu expune coloana la fixare în cifoză mare.
La începutul tratamentului este recomandată mobilizarea în apă caldă avînd acţiune
analgezică, decontrac-turantă, uşurează mobilitatea coloanei şi are efect psihic bun asupra
bolnavului.
în afara exerciţiilor de mobilizare şi tonificare, vom include în program exerciţii de respiraţie,
cu dublul scop: să mărească schimburile respiratorii şi să înlăture fixarea cutiei toracice.
Este ştiut că boala atinge articulaţiile costo-vertebrale, determină o diminuare precoce a
amplitudinii respiratorii. Este deci necesar de a preîntîmpina reducerea respiraţiei şi a
tulburărilor funcţionale legate de aceasta, printr-o luptă susţinută de menţinere a mobilităţii
cutiei toracice, prin exerciţii de respiraţie, în special exerciţii făcute tra rezistenţei, cum sînt:
— culcat lateral: depărtarea braţului de corp (abduc-ţie) pentru a mări deschiderea costală,
apoi pacientul va apropia braţul de corp, iar specialistul opune rezistenţă mişcării, odată cu
expiraţie forţată. Obţinem prin acest exerciţiu o întindere a muşchiului pectoral şi contracţia
muşchilor intercostalli contra rezistenţei;
— şezînd, avînd muşchii abdominali contractaţi, pentru a fixa coastele: pacientul va face o
inspiraţie toracică amplă contra rezistenţei opuse de specialist pe stern;
— culcat pe spate cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol, cu un sac cu nisip pe abdomen (sau
rezistenţă opusă de specialist pe abdomen): pacientul va face o inspiraţie cu umflarea
abdomenului (fără participarea toracelui), apoi în expiraţie abdomenul se dezumflă.
j*
99
Intre puseele bolii se va lucra contra anchilozelor, din poziţiile stînd, culcat dorsal şi ventral,
pe genunchi cu sprijin pe palme, mobilizînd coloana, segment cu segment, pe cît posibil.
îndeosebi poziţia culcat ventral va fi folosită mai mult pentru a tonifica muşchii
paravertebrali, iar lucrînd cu membrele inferioare în extensie vom împiedica poziţia de flexie
a coapsei pe bazin şi favorizînd astfel lordozarea. Folosind exerciţii de întindere a muşchilor
pectorali contractaţi, cu sprijinirea spatelui în regiunea cifotică, contribuim, de asemenea, la
accentuarea lordozei lombare, necesară în tratamentul spondilitei.
Cifoza mai mare de 8—10 cm se redresează după metoda Forestier. Bolnavul este culcat
dorsal pe pat tare, avînd în spaţiul! cefei un sac cu nisip sau bucăţi de scîn-dură care se scot
treptat, pe măsură ce curbura se corectează prin cedarea contracturi!. Înaintea poziţiei corec-
toare se vor lua analgezice şi decontracturante.
Vom căuta să conservăm mobilitatea în special a articulaţiei coxo-femurale şi pe cea a
articulaţiei scapulo-humerale. Aceste articulaţii pot fi prinse precoce şi urmate de atrofie
musculară, ceea ce ne va obliga la reeducare. Bolnavul îşi va controla singur programul de
exerciţii, pentru a avea o bună execuţie în mişcare.
Un mijloc bun pentru menţinerea mobilităţii coxo-femurale, cît şi pentru tonificarea
musculară, este bicicleta ergometrică.
Crenoterapia — mişcarea în apă termală — se foloseşte cu succes în tratarea spondilitei.
Tratamentul ortopedic, cu imobilizare în corset de gips tip Swain, permite la fiecare respiraţie
o tendinţă de redresare a coloanei şi treptat se introduc între corset şi stern bucăţi de fetru care
să corecteze curbura cifotică. Corsetului i se adaugă mai tîrziu şi un sprijin pentru bărbie, care
obligă bolnavul cînd deschide gura să ducă capul în extensie şi astfel să contribuie la
corectarea spatelui.
Tratamentul chirurgical constă în osteotomie vertebrală, pentru a corecta cifoza dorsală la
tineri^ sau artro-plastie, cu proteze totale de şold, pentru coxită la cei în vîrstă.
100
RECOMANDĂRI. Bolnavii cu spondilită vor efectua activităţi care nu cer eforturi mari sau
imobilizarea îndelungată în picioare sau şezînd.
Vor evita poziţiile în cifoză sau statuii în fotoliu adînc, dormitul în poziţie adunată şi
expunerea la frig.
Pentru menţinerea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale, se va dormi pe un pat tare, cu
cîte un sul sub ceafă şi sub lombe. De 2—3 ori pe zi repaus în poziţia sfinxului, care
favorizează extensia coapsei şi lor-dozarea lombară, dar fără a provoca dureri.
Osteoporoza
Primul medic care s-a ocupat de această afecţiune a fost Pommer (1885).
Osteoporoza se produce în urma unui dezechilibru între procesele de distrugere şi cele de
reparaţie, ce au loc la nivelul osului, cele de reparaţie fiind necorespunzătoare sau depăşite de
procesele destructive (de Seze şi Bordier).
Boala interesează mai mult coloana vertebrală şi bazinul, unde se manifestă prin dureri
localizate la lombe şi regiunea bazinului, uneori cu iradieri radiculare vico-brahiale,
intercostale sau sciatică) şi impotenţă funcţională. Durerile dispar în repaus. Muşchii
paravertebrali sînt contractaţi, dînd coloanei vertebrale o rigiditate greu de învins. Curbura
dorsală se accentuează, se produc ta-sări, mai ales la nivelul D12—SI, prin fragilitatea corpu-
lui vertebral, cu reducerea taliei, mergînd pînă la 10 cm.
Osteoporoza este întîlnită mai rar la bărbaţi şi mai des la femei, după menopauză spre 60 de
ani, fiind numită din acest motiv „osteoporoza senilă" sau „post meno-pauzică".
Osteoporoza apare şi în imobilizarea prelungită în cazul afecţiunilor neurologice sau în
fracturi, mai ales la persoanele în vîrstă, în urma resorbţiei osoase excesive.
Există şi o osteoporoză idiopatică, a adulţilor pînă la 30 ani, destuii de rară dar cu evoluţie
clinică rapidă şi cu tasări vertebrale în cîţiva ani de boală. La femeile tinere este mai rară decît
la bărbaţi.
1 '1
Boala evoluează în pusee producînd tasări de vertebre.
După Lambescu şi colaboratorii, cauzele osteoporozei ar fi :
— insuficienţa în formarea materiei osoase, prin deficit de hormoni sexuali anabolizanţi sau
exces de cortico-steroizi;
—■ resorbţia osoasă mărită (maladia Cushing);
— malnutriţie şi malabsorbţie (carenţă proteică);
— imobilizare prelungită (boala de decubitus);
— altele.
Pe clişeul radiologie se vede o transparenţă importantă a osului.
TRATAMENTUL caută să oprească procesul de rarefiere osoasă eliminînd cauza
producătoare a osteoporozei folosind hormoni extrogeni—androgeni, ionizări cu clorură de
calciu soluţie 2y0, regim alimentar care să conţină proteine şi calciu, precum şi vitamina D2
împreună cu ultraviolete sau băi de soare pentru a fixa calciu, plus reeducarea funcţională.
Pe timpul puseelor se administrează medicamente anti-algice împreună cu repaus pe un pat
tare, pentru o perioadă de 15—30 zile, în scopul de a descărca corpurile vertebrale de greutate
şi a calma durerile. Acest repaus însă este riscant, contribuind la agravarea osteoporozei, de
aceea este obligatorie reluarea cît mai devreme a mişcării. Folosind însă un corset se renunţă
la repausul îndelungat, se poate relua mai rapid mersul şi ortostatismul, durerile fiind mai
reduse.
Avîndu-se în vedere contractura paravertebralilor şi durerile care însoţesc osteoporoza,
reeducarea funcţională se face la început în apă caldă, obţinînd în acest fel o relaxare şi o
uşurare în execuţia mişcărilor plus descărcarea coloanei de o parte din greutate. Mai mult,
mişcarea în apă caldă este şi plăcută pentru bolnav. După cîteva mişcări pregătitoare care să
antreneze în special coloana, se trece la înot, mai mult pe spate, pentru a avea coloana în apă.
Cei care nu ştiu să înoate vor folosi colacul sau centura de siguranţă pentru a-i menţine la
suprafaţă pe timpul înotului. în continuarea şedinţei se fac exerciţii moderate de trunchi, în
special extensii, din
102
stînd pe loc, picioarele pe fundul bazinului, cu sprijin sau fără sprijin de bara de pe margine. Pe timpul
verii, programul de exerciţii se va executa în aer liber într-un costum sumar, pentru a beneficia de
acţiunea razelor solare şi pentru călirea organismului.
Programul de exerciţii tip înviorare va evita oboseala mare, avînd multe mişcări de respiraţie şi pauze
dese între exerciţii. Intercalăm printre ele contracţii izome-:rice care, prin tracţiunile ce le provoacă
inserţiilor ten-doanelor pe oasele de care se fixează, stimulează osteo-blastele, celule care secretă
oseina din care se realizează ţesutul osos prin calcificare.
Boala Paget
Este o boală a cărei cauză rămîne încă necunoscută. în urma unei activităţi de creştere osoasă excesivă
dar şi de distrugere, osul bolnav este mărit ca volum dar rarefiat şi fragil, rupîndu-se cu uşurinţă.
Ca localizare o găsim prezentă la craniu, coloană, bazin şi femur. Cînd este localizată la coloană,
vertebra afectată este turtită, redusă ca înălţime iar volumul vei:e-brei este mărit în comparaţie cu
celelalte vertebre. Are aspect de cadru sau, mai rar, de vertebră în fildeş, cu atingerea arcului posterior,
fapt care contribuie la m di-ficarea staticii coloanei dorsale, în cifoză sau scolioză.
Boala se manifestă prin dureri moderate, atît la presiunea directă pe osul în cauză, cît şi prin dureri
radi-culare sau în urma fisurării osului. De aici apar complicaţiile ca: reducerea sensibilităţii în
teritoriul de s tebra bolnavă sau, destul de rar, chiar paraplegie în urma compresiunilor medulare.
TRATAMENTUL. Pentru calmarea durerilor c pul puseelor, se administrează medicaţie antia'.ş
inflamatoare.
Reeducarea funcţională, pentru localizarea i foloseşte exerciţii de intensitate moderată, executate fără
bruscări şi cu evitarea săriturilor sau trsa greutăţi.
Poziţiile cele mai indicate la executarea programului sînt acelea în care se descarcă coloana
de greutate: culcat ventral, dorsal şi pe o parte şi poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme.
Contracţiile izometrice ale musculaturii paravertebrăle precum şi cele după metoda
Niederhoffer (descrise la tratamentul scoliozei) îşi găsesc o bună aplicare, dacă ţinem seama
că nu necesită mobilizarea coloanei, cînd s-ar putea depăşi rezistenţa osului afectat.
Exerciţiile corective pentru eventuala cifoză sau scolioză, vor urmări menţinerea tonusului
muscular fără pretenţia de a corecta, căci la vîrsta înaintată a bolnavului acest lucru nu mai
este posibil.
3. Anomalii vertebrale
Spondilolistezis
Alunecarea anterioară progresivă a unei vertebre, în raport cu vertebra inferioară (mai des L5
pe SI), care antrenează o depresiune în treaptă, perceptibilă deasupra apofizei spinoase (fig.
53). între 5—10% din lombalgii au drept cauză această alunecare vertebrală.
De Seze compară locul unde se face legătura între L5 şi SI cu o platformă (osul sacrum),
înclinată la 34° în jos şi înainte, pe care este aşezată vertebra a 5-a lombară. Sprijinul anterior
între L5 şi SI se face prin intermediul ultimului inel intervertebral, în timp ce stabilitatea
posterioară este asigurată de apofizele articulare sacrale şi lombare, care vin în contact la
nivelul articulaţiilor interapofizare. Este de ajuns ca acest sistem articular posterior să sufere
în integritatea sa, printr-un accident sau în urma unei anomalii congenitale şi alunecarea
vertebrei L5 să se producă, căci inelul este prea slab ca să o împiedice. Cu timpul, vertebra
deplasată se fixează prin îngroşarea sau chiar osificarea ligamentelor, prin fibrozarea discului
şi numai rareori alunecarea continuă progresiv.
104
Destul de rar se produce şi o hernie de disc sub tebra deplasată.
După acad. C. Arseni şi colaboratorii, spondilolistezisul se prezintă în 4 grade poziţionale:
— gr. I cu deplasare 1/4 din diametrul antero-posterior al sacrului;
Fig. 53. Spondi-lolistezis.

liz& istmicQ
— gr. II cu alunecare 2/3 din diametrul antero-posterior al sacrului;
■—■ gr. III cu alunecare 3/4 din diametrul antero-posterior al sacrului;
— gr. IV alunecarea este egală cu întregul diametru antero-posterior al sacrului.
La examinarea bolnavului, privit din spate, paralelogramul lui Neugebaeur—Ribemon, format
din orizontala care uneşte crestele iliace în punctul lor cel mai înalt, cu vîrful trochanterelor
mari, este modificat faţă de cel normal (fig. 54).
Contractura muşchilor lombari, hiperlordoza şi durerile lombare sau lombosciatica sînt
manifestările spondilo-listezisului. Coloana vertebrală devine dureroasă la mişcări, iar fiexia
este limitată de contractura paraverte-bralilor.
105
•9
în mod excepţional poate provoca o paraplegie completă.
TRATAMENTUL. Se începe cu aplicaţii de căldură sub toate formele, urmate de masaj profund a'l
masei lombare, din poziţia culcat lateral, ambele acţionîncl favorabil asupra contracturi! reflexe şi a
lombalgiei.

Fig. 54. Paralelogramul lui Neu-gebauer-Ribemon: a. normal; b. în spondilolistezis.

Pentru împiedicarea alunecării înainte a vertebrei L5, se va urmări vertlcaiizarea sacrului. Reeducarea
va tinde să modifice statica în sensul basculării posterioare a bazinului (retroversie).
Programul de exerciţii pentru corectarea spondiloliste-zisului se va face în cifoză lombară. Tehnica de
lucru cea mai indicată este cea descrisă de Charriere.
Educarea retroversiei bazinului din diferite poziţii de plecare. Ea a fost descrisă la tratamentul în
lumbago şi sciatică. Amintim doar că muşchiul psoas-iliac, avînd inserţiile superioare pe vertebrele
lombare, iar pe sacrum
106
nu, contracţia sa determină o tracţiune asupra v brei L5, ca o mişcare de sertar, in caz de
dureri asemănătoare cu cele din lumbago, deplasarea membrelor inferioare în mers se face
asemănător cu deplasarea crabului, prin abducţie şi nu prin flexia şi ridicarea coapsei, tocmai
pentru a nu contracta psoasul care ar deran;a segmentul lombar şi ar mări durerile. Un alt
exemplu: cînd bolnavul vrea să se încalţe, preferă să aplece tiv 1-chiul decît să-şi ridice
coapsa de partea bolnavă, pentru a ajunge la pantof, evitînd contracţia psoasului. La contracţia
psoasului se exagerează şi curbura lombară, mai ales la cei neantrenaţi, cu abdomen slab,
urmată de exacerbarea durerii în lombe. Cauza acestor dureri este dată de pensarea
posterioară a discului.
Tonijicarea musculaturii abdominale în scurtare, pornind dintr-o poziţie corectată a bazinului
(în retroversie) şi din poziţii iniţiale care să elimine contracţia psoasului, cu membrele
inferioare flexate la mai mult de 45°. Chiar cu lombele corectate, un efort mare executat de
psoas determină o alunecare a vertebrei L5, în cazul spondilo-listezisului.
Din poziţia corectată a bazinului, desigur, nu va fi uşor să găsim exerciţii executate cu
rezistenţă suficientă, pentru a tonifica masa abdominalilor. Odată găsite aceste exerciţii, care
să ţină seama de suferinţa lombară, eh se vor executa progresiv, pentru a evita cea mai mică
suferinţă lombară, căci bolnavul renunţă uşor la tratament.
Tonijicarea musculaturii posterioare se realizează a1 regiunea lombară în poziţie plată,
nelordozată, fără înccr-clare mare şi din poziţii care să înlăture greutatea corpului, cum ar fi
pe genunchi, cu sprijin pe palme şi culcat (vezi tratamentul lordozei).
Automatizarea diferitelor gesturi zilnice. Pacientul 1 .-va studia, le va controla şi le va
executa în poziţii corecte.
Atît la tineri cît şi la adulţi se va începe cu tr tul descris mai sus, sub control radiologie perie d
mai cînd nu se obţin rezultate se intervine ci
Tratamentul chirurgical. în spondilolistezis de gr.
:■
însoţit de fenomene neurologice, se indică intervenţia chirurgicală cu rol decompresiv, prin
laminectomie simplă sau lărgită şi cu extirparea discului herniat (dacă s-a produs).
în spondilolistezisul de gr. II, III, IV, cu tendinţă la alunecare progresivă, necesită artrodeză
sub formă de grefă lombo-sacrată anterioară, pentru fixarea vertebrei L5 la sacru, sau grefă
osoasă sau metalică, pentru a fixa apofizele spinoase lombare şi sacrale, urmată de imobi-
lizare în aparat gipsat 5—6 luni.
Reeducarea funcţională se va face din poziţiile pe genunchi cu sprijin pe palme şi din culcat,
vizînd tonifi-carea musculaturii paravertebrale, evitînd mişcările de rotaţie şi cu antrenarea
vertebrelor superioare ale coloanei (vezi tratmentul chirurgical al scoliozei).
Suferinţele viitoare se vor localiza la nivelul vertebrelor superioare celei fixate chirurgical.
Discul de la nivelul imediat superior este cel care se va deteriora şi-i va produce neplăceri.
Pentru a preveni acest lucru este necesară o întreţinere sistematică şi menajare a coloanei
lombare.
Nu sînt indicate elongaţiile şi manipulările.
Nu se tratează spondilolistezisuil fără manifestări neurologice obiective sau subiective.
Respectînd recomandările de mai jos şi trecînd peste puseele de lombalgie şi sciatalgie,
folosind un lombostat bine executat şi o gimnastică bine adaptată la fiecare caz, cel cu
spondilolistezis poate duce o viaţă normală.
RECOMANDĂRI. Sînt interzise sporturile violente cu sărituri şi răsuciri de trunchi (tenis),
călărie, sau mersul pe motocicletă ori alte vehicule cu o proastă suspensie. Interzis este şi
mersul pe tocuri înalte, care accentuează curbura lombară.
Dacă profesia cere eforturi mari, este de dorit reprofilarea, pentru a proteja coloana.
înotul în apă rece şi stilul bras care antrenează psoasul şi lordozează, trebuie evitate. Se poate
înota în apă caldă 27—28°, în stilul pe o parte sau pe spate.
108
Spina bifida
Malformaţie rahidiană, spina bifida dă o mare mortalitate în primul an de viaţă. Anomalia
constă în nedez-voltarea arcului posterior al uneia sau al mai multor vertebre. Prin palpare se
constată lipsa apofizei spinoase şi prezenta unei depresiuni între două proeminente osoase
(fig. 55).

)o C^Oi
-^2. LA-f\Ă /
Fig. 55. Spina bifida. . """'••••'
Se prezintă sub două forme :
— spina bifida chistică sau închisă la care lichidul cefalorahidian ieşit din canalul rahidian se
adună sub forma unor chisturi. Ca frecvenţă o găsim cam 3% la noii-născuţi, iar ca localizare,
dorso-lombar sau lombar;
— spina bifida oculta, malformaţie fără hernierea măduvei, prin dehiscenţă osoasă a vertebrei
L5 sau SI, fără formaţiuni chistice şi fără manifestare clinică.
In formele grave, în copilărie poate da tulburări neurologice ca paraplegie flască şi tulburări
de sensibilitate, tulburări vasomotorii (fragilitatea pielii) şi sfincteriene (vezică periferică şi
mai rar vezică mixtă). în aceste ferme grave piciorul poate lua poziţii în equin sau scobit;
articulaţia şoldului poate fi luxată (prin dezechilibru muscular), iar coloana vertebrală să fie
scoliotică sau cifotică.
Spina bifida oculta este descoperită adesea numai cu ocazia unui examen radiologie. Ea poate
da unele tulburări neurologice: enurezis în copilărie şi sindrom algic lombo-sacrat în
adolescenţă. Reeducarea vezicii urinare se poate începe în jurul vîrstei de 6—7 ani.
109
Copiii cu spina bifida au un intelect normal dezvoltat deşi unii prezintă o hidrocefalie. Ei pot
urma şcoala în condiţii egale cu cei sănătoşi.
TRATAMENTUL. In cazul. apariţiei tulburărilor enumerate mai sus, va fi necesară o
reeducare precoce a coloanei pentru staţiune şi a membrelor inferioare pentru mers. Se va da
atenţie reeducării piciorului încă de la naştere, folosind manevre manuale de corecţie, aţele
corectoare, iar mai tîrziu se va interveni dacă este necesar, cu operaţie de alungire a
tendonului lui Ahile, după care urmează reeducarea cu mişcări active în apă caldă, pentru
obţinerea mobilităţii articulare. Pentru cîştigarea forţei musculare folosim contracţii
izometrice, de intensitate moderată la început şi crescută treptat, pe măsura fortificării
muşchiului triceps sural.
La articulaţia şoldului avem de corectat atitudinea în fiexie şi rotaţie externă a coapsei, dată
de contractura psoasului-iliac şi atitudinea în abducţie sau adducţie, ultima fiind cauza
producerii luxaţiei de şold, prin contractura muşchilor adductori ai coapsei (pectineul, cei trei
ad-ductori). Se va lupta contra acestor atitudini prin poziţii opuse (postură) care să le
corecteze, împreună cu masaj, electroterapie, aţele sau operaţii pe tendoane şi muşchi.
în cazul luxaţiei de şold se va reduce ortopedic cu imobilizare în aparat gipsat şi numai în
urma eşecului se va interveni chirurgical, spre vîrsta ide 18 luni.
Reeducarea mersului este obiectivul principal, întrebuinţând aparate de mers şi o încălţăminte
ortopedică, vom folosi barele paralele şi bastoane pentru talia lor.
Corectarea cifozei sau a scoliozei o facem prin gimnastică corectivă.
Pentru tratarea enurezisului putem face o reeducare a musculaturii pelvi-perineale, aceea care
ţine între fibrele sale organele din micul bazin (rectul, vaginul, anusul). Această musculatură
este formată din două straturi (profund şi superficial), acţiunea lor fiind sinergică şi în acelaşi
timp antagonistă diafragmului şi abdominalilor.
Musculatura abdominală slabă este însoţită şi de o slăbire a musculaturii perineale. Luorînd
cu muşchii ab-
110
dominali şi adductorii coapselor, obţinem o contracţie si-nergică a musculaturii perineului, astfel:
efortul abdominalilor se transmite prin intermediul viscerelor perineului, care răspunde reflex tot printr-
o contracţie prin care caută să lupte împotriva presiunii abdominale.
Exerciţiile folosite în tratarea enurezisului se vor face prin intermediul musculaturii abdominale şi a
membrelor inferioare.
Lombaîizarea
Poziţie anormală, congenitală, lombaîizarea constă în ridicarea vertebrei L5 din poziţia în care este în
mod normal între aripile iliace, prin prezenţa unui element sacral complementar. în această situaţie
ligamentele ilio-lombare nu-şi mai pot exercita rolul de frînare în mişcarea de flexie anterioară a
vertebrei L5, ceea ce duce la o uzură rapidă a elementelor articulare de la acest nivel.
Vertebra a 5-a lombară, prin poziţia sa înaltă, poate exagera antebascularea, determinînd perturbări în
statică, manifestate prin lombalgie, cu care tinerii se adresează medicului. Pentru a nu se ajunge la
lombalgie, copiii cărora li s-a depistat această anomalie congenitală vor fi opriţi, în cadrul orelor de
gimnastică şi în jocurile de toate zilele, să facă flexii de trunchi în scopul obţinerii mobilităţii. Chiar şi
flexia trunchiului cu lombele plate este contraindicată. Dorind totuşi să întindem ischio-gambierii, vom
căuta exerciţii şi poziţii care să nu influenţeze în rău vertebra L5.
Lombaîizarea fiind congenitală putem acţiona din vreme pentru a nu se ajunge la suferinţă.
In reeducarea funcţională vom lucra totdeauna cu exerciţii pentru regiunea lombară, dozate, fără a
urmări asuplizarea ei, căci o mare laxitate a acestui element lombar poate favoriza deschiderea
posterioară şi urmarea accidentul discal sau articular.
RECOMANDĂRI. Celor care au această anomalie li se recomandă să presteze munci care nu-i obligă
la înclinarea trunchiului înainte, repetate .şi menţinute.
111
Cînd sînt obligaţi să ridice obiecte grele, aplecarea înainte să o facă numai cu lordozarea mare
a regiunii lombare, în cifoză lombară efortul este periculos, iar cu lom-bele plate nu este
suficient de protejată.
Sacralizarea
Una sau ambele apofize transverse ale vertebrei a 5-a lombare se sudează lateral de bazin,
ceea ce determină o perturbare în mobilitatea lombo-sacrată şi în special în mişcarea de ilexie,
care este limitată şi de eon-tractura paravertebralilor uni sau bilaterală. Sacralizarea poate
favoriza o hernie de disc.
Durerea lombară este o primă manifestare clinică dar ea poate fi şi de tip sciatic prin iritare, în
special a rădăcinii L5.
în sacralizarea unilaterală, cu ocazia unei mişcări, vertebra L5 este frînată şi face o mişcare
şi de înclinare spre partea anomaliei. Discul depărtat postero-feteral, mai ales spre partea
sănătoasă, permite hernierea nucleului pulpos în această parte, ceea ce se întîmplă în
lombalgia cronică.
In această situaţie nu sînt admise manipulările.
Cînd lombalgia este localizată de partea sacralizării sînt permise manipulările vertebrei L5 în
direcţia antal-gică, 2—3 manipulări la intervale de 2—3 zile, precum şi masaj şi chiar
mobilizare, dar sînt contraindicate elon-gaţiile.
Rezultatul bun al tratamentului de reeducare se constată nu atît printr-o eliminare rapidă şi
totală a durerii, cît mai ales prin ameliorarea mobilităţii. Se ameliorează şi durerea de tip
entorsă, treptat, pe măsură ce se ameliorează şi mecanica regiunii afectate.
La tratamentul de reeducare funcţională se .adaugă dia-termia, radioterapia antidureroasă şi
infiltraţiile cu no-vocaină la rădăcina L5. Dacă şi după acest tratament nu se obţine un rezultat
în sensul eliminării durerii se apelează la chirurgie pentru extirparea apofizei transverse a
vertebrei L5 pentru degajarea rădăcinii nervului şi abla-ţia herniei de disc, cînd există şi
aceasta.
112
în sacralizarea bilaterală mobilitatea vertebrei L5 este redusă şi discul intervertebral superior
va suferi ca după o artrodeză vertebrală.
Se pot face mişcările de lateralitate şi rotaţie, din poziţia culcat pe o parte şi numai dacă
bolnavul se simte bine în această poziţie.
Tasarea ultimului disc lombar
Este o altă suferinţă a regiunii lombare ca urmare a deteriorării discale în urma staţiunii
bipede.
Vertebra a 5-a lombară este şi mai încastrată între aripile iliace, iar mişcarea de antebasculare
a acesteia este redusă prin punerea în tensiune a ligamentelor ilio-lombare.
în afara gradului de înclinare a platformei sacrale, echilibrul celei de a 5-a vertebre lombare
depinde de înălţimea respectivă, de diferitele elemente ce compun acest segment — discul,
anterior şi apofizele articulare, posterior. La tineri acest segment este perfect dar cu vîrsta
slăbeşte anterior, deşi anatomic apofizele articulare par a nu fi uzate. De aici o antebasculare a
vertebrei L5, iar apofizele articulare posterioare trebuie să se angreneze mai puternic cînd
scade înălţimea discului şi ligamentele iiio4ombare sînt în tensiune.
TRATAMENTUL. Suferinţa este de tipul lombaigiei cronice. Nu cedează la poziţia în cifoză,
din contră bolnavul îşi pune mîinile sub lombe, ceea ce ne îndeamnă la mobilizarea acestei
regiuni, încercînd, la oamenii de o anumită vîrsta, să împiedicăm f ibrozarea şi scurtarea liga-
mentelor ilio-lombare.
Mişcarea are efect redus în tasare. Putem folosi la scop de relaxare a contracturii
musculare, căldura, băi apă caldă şi masajul lombelor.
Elongaţiile uşoare progresive ca intensitate şi prelungite dau cu timpul rezultate.
Este indicată purtarea lombostatului.
i::
Coasta cervicală
Anomalia este întîlnită la apofizele transverse ale vertebrei C7 şi constă dintr-o coastă
rudimentară sau reală uni sau bilaterală, dar cu semne neurologice numai de partea membrului
mai mult folosit, asemănătoare cu cele date de alte afecţiuni (ex. discopatia cervicală), cu
umărul căzut prin atrofia muşchiului trapez. Căderea umărului antrenează şi clavicula care se
aşază pe orizontală, determinînd o jenă a plexului brahial şi a arterei sub-clavie, în special la
mişcarea de abductie şi rotaţie a umărului.
Prin compresiunea exercitată asupra trunchiului inferior al plexului brahial pot apare tîrziu
uşoare pareze, însoţite de atrofii musculare (muşchii hipotenari) şi pares-tezii în membrul
superior respectiv, care dispar însă în repaus.
Semnele vasculare sînt prezente numai în 5o/ 0 din cazuri şi se manifestă prin răcirea şi
cianozarea mîinii ca în boala Raynaud, ce se accentuează la rotirea capului lateral sau la
presiuni pe umărul din partea bolnavă.
TRATAMENTUL poate influenţa în mică măsură manifestările acestei anomalii.
Pentru a degaja regiunea cervicală sînt indicate elon-gaţiile la căpăstru, după ce s-a făcut
pregătitor un masaj de relaxare a musculaturii gîtului şi umerilor (vezi cap. algii cervicale).
Tratamentul chirurgical este indicat în cazul compresiunii plexului brahial şi a arterei
subclavie pentru degajarea lor, extirpînd coasta în totalitate, împreună cu peri-ostul, urmată de
reeducare funcţională. Tonificarea trapezului o facem cu exerciţii care mobilizează umărul,
acesta antrenînd omoplatul pentru a-1 bascula în sus şi în jos şi a-1 apropia de coloană. In
afara mişcărilor asupra omoplatului, trapezul mai contribuie şi la extensia gîtului.
Exemple de exerciţii ce se pot face activ şi activ cu învingerea unei rezistenţe pot fi
următoarele:
— ridicarea umărului;
114
— ducerea umărului înapoi apropiind omoplatul de coloană;
— rotarea umărului într-un sens şi în celălalt;
— exerciţiile folosite la corectarea scoliozei după metoda Niederhoffer.
4. Leziuni traumatice vertebrale
Traumatismele care se produc în viaţa de toate zilele, accidental la locul de muncă, în sport,
pe stradă, în circulaţie, pot produce la nivelul coloanei vertebrale, în cel mai fericit caz, o
entorsă sau luxaţii, fracturi simple sau cu interesarea măduvei spinării, care pot provoca para-
plegii sau tetraplegii.
Traumatismul poate fractura corpul vertebral anterior, arcul posterior sau vertebra în totalitate.
In funcţie de direcţia în care acţionează traumatismul putem avea tasări în pană a corpului
vertebral (unul sau mai multe), în cazul cînd acţionează vertical pe coloana în uşoară flexie şi
fractura este stabilă. Cînd forţa traumatică vine din spate, perpendicular pe coloană, produce
pe lîngă fractura corpului vertebral şi rupturi ale ligamentelor interspinoase sau a apofizelor
articulare, dînd o fractură instabilă, cu tendinţa la deplasare, ceea ce obligă medicul la
imobilizare corectă.
în acest capitol vom descrie traumatismele, separat pe regiuni.
Regiunea cervicală
Entorsele se produc la nivelul discului vertebral. Se recurge la imobilizare într-un colier
pentru trei săptămîni.
Reeducarea funcţională se face atît în timpul imobilizării cît şi după scoaterea colierului.
Cervicalgiile şi cervico-brahialgiile produse în urma unei discopatii necesită tratament
medicamentos, fizioterapie, masaj şi reeducare funcţională (vezi artrozele cervicale).
8*
115
Luxaţia feţelor articulare necesită reducerea prin extensie transscheletală. Cea mai sigură este
tracţiunea cu aparat Crutchfield, care se fixează direct pe calota craniană, după care se
imobilizează în aparat gipsat tip Minerva, pentru 45 de ziile, sau fixarea coloanei cervicale
prin operaţie cu fir metalic pentru a pune la adăpost măduva.
Mobilizarea se face cît mai rapid posibil, chiar sub corset, iar după eliberare se continuă cu
reeducarea progresivă a mobilităţii şi forţei asociate cu fizioterapie, masaj cervical şi al
umerilor.

Fig. 56. Gulerul Schranz.

Sînt contraindicate tracţiunile la căpăstru sau manipulările.
Fracturile parcelare de corp vertebral, fără interesarea măduvei, întîlnite mai ales la C5—C6,
vor fi imobilizate în guler Schranz pentru 3—4 săptămîni (fig. 56).
116
Fractura prin tasarea corpului vertebral necesită imobilizare pentru 30 zile.
Imobilizarea este necesară şi în fractura apofizei spinoase, pentru 60 de zile.
Fractura apofizei transverse C7 poate da o paralizie de plex brahial, ceea ce pune probleme de
reeducare funcţională.
O fisură de lamă urmată de dureri întîrzie reînceperea reeducării pînă la dispariţia acestora.
Reeducarea funcţională, în fracturile coloanei cervicale operate şi neoperate, se va începe încă
din timpul :mobilizării, pentru a se ajunge la o funcţie şi mobilitate normală a acestei regiuni.
In timpul imobilizării în cazul tuturor traumatismelor cervicale, mişcările care se pot face sînt
contracţii izo-metrice, cu opunerea unei rezistenţe moderate pe care bolnavul încearcă să o
învingă:
— flexia cu opunerea rezistenţei la frunte;
— extensia cu opunerea rezistenţei la occipital;
— înclinarea laterală cu opunerea rezistenţei deasupra tîmplei.
După scoaterea corsetului, accentul reeducării se pune pe creşterea mobilităţii şi tonificării
progresive a musculaturii gîtului. Vom folosi, ca şi în cazul luxaţiilor, fizio-terapia şi masajul
cu efleuraj, frămîntat şi fricţiune.
Regiunea toracală
în această regiune fracturile sînt în general stabile şi r.umai în cazul că interesează elementele
neurologice, se pune problema osteosintezei.
Fractura de apofiză spinoasă se tratează cu infiltraţii cu xiilină pentru a calma durerile.
Poziţia coloanei toracale în uşoară cifoză favorizează fracturile de corp vertebral, prin tasare
anterioară în pană de despicat lemne şi mai rar lateral (fig. 57).
In tasările simple tratamentul se reduce la repaus la pat pînă se mai calmează durerile, după
care se trece la
117
reeducarea coloanei prin exerciţii de extensie, mai difi cile în această regiune, puţin mobilă,
din cauza confor maţiei vertebrelor şi a cutiei toracice. Urmărim tonificare musculaturii şi
eliberarea de presiune a părţii anterioara a vertebrei tasate.
Ridicarea la verticală şi mersul sînt posibile după 2—! săptămîni.

Fig. 57. Fractura inclavată prin tasare (după Watson Jones).

In tasările grave sau în fractura cominutivă, dar fără lezarea elementelor neurologice, este
necesară imobilizarea în aparat gipsat pentru 4—6 luni, cu ridicarea la verticală după o
săptămînă de la fixare.
Pentru fractura de arc neural este necesară imobilizarea în gips timp de 2 luni şi după aceea 2
—3 luni în corset uşor.
în timpul imobilizării este necesară gimnastica de păstrare a tonusului musculaturii
paravertebrale, în special mişcări de extensie.
După scoaterea gipsului se continuă cu reeducarea funcţională. Aceasta este similară cu cea
descrisă la fracturile din regiunea toraco-lombară.
118
Regiunea toraco-îombară
Ca şi în regiunea toracală, fracturile în această zonă
I fi simple tasări anterioare aile corpului vertebral fără
- iificarea curburii lombare (maximum 10°) sau tasări
mari care depăşesc 10°. Tasările simple nu necesită imo-
re ci numai repaus la pat pe perioada dureroasă şi
.: eperea reeducării din primele zile prin contracţii izo-
■ :rice a musculaturii dorso-lombare; pacienţii vor lucra
i hiperlordoză, fixînd membrele şi ridicînd trunchiul
special, sau invers cu trunchiul fix şi membrele infe-
:.re ridicate în extensie.
Ridicarea la verticală şi mersul după 10—12 zile, în i cţie de cedarea durerilor.
în tasările mari care depăşesc 10°, se recomandă imo-izareă în aparat gipsat, după o extensie vertebrală.
Recrea se face după diferite tehnici:
— metoda Watson Jones: cu trunchiul în extensie se -lează corsetul de gips;
— metoda Salmon: cu pernă gonflabilă sub pacient, se umflă treptat, reducînd fractura;
— metoda Bohler, tot cu aparat gipsat. Imobilizarea durează 4—6 săptămîni.
Fracturile care interesează peretele posterior al vertebrei, pediculul şi părţile anterioare, necesită
osteosin-
:ă sau imobilizare în aparat gipsat în cifoză lombară.
Cei operaţi se pot ridica după 10 zile, dar fixaţi într-un rset.
Fractura de apofiză transversă se trate.ază cu repaus 1—2 luni, după caz, dar reeducarea poate începe
încă din această perioadă, cu mişcări gradate ca amplitudine şi intensitate, corelată cu tratament cu
agenţi fizici.
Reeducare funcţionallă, în cazul fracturilor cu tasări grave, începe a doua zi de la imobilizare cu
următoarele acţiuni: contracţii izometrice cu muşchii paravertebrali şi retroversia bazinului prin
contracţia simultană a muşchilor abdominali şi fesieri.
După scoaterea gipsului vom face pregătitor un masaj al spatelui, după care continuăm reeducarea cu
exerciţiile
119
din perioada imobilizării, la care se introduc şi exerciţii dinamice şi de mobilizare a coloanei
pentru cîştigarea supleţei, fără a exagera cu îndoirile de trunchi.
S-a constatat că după imobilizare, bolnavul rămîne cu un trunchi fix, fără torsiuni din bazin la
fiecare pas (lipsa pasului pelvian). Pentru remediere vom insista cu mişcări de răsuciri de
trunchi stingă—dreapta şi cu pendularea braţelor pe lîngă corp.
Paraplegia
Această afecţiune se produce ca urmare a unui traumatism grav al coloanei vertebrale însoţit
şi de secţionarea măduvei. Survine în urma unor accidente de circulaţie, de muncă sau în sport
(rugby, călărie). Sînt şi alte cauze netraumatice care produc leziuni medulare şi cu acelaşi
rezultat, de care însă nu ne vom ocupa în această lucrare.
Odată cu secţionarea anatomică şi fiziologică a măduvei, în tot teritoriul de sub leziune
mişcările voluntare sînt abolite, paraplegia fiind flască sau spastică, cu mişcări automate
necontrolate şi în plus o anestezie cutanată, de obicei completă (termică, tactilă) şi anestezia
sensibilităţii profunde viscerale, proprioceptivă şi sfincteriene. Sfincte-rele, ale defecatiei şi
mictiunii scapă de sub controlul voluntar.
In 1—2 luni de la accident, după paralizia flască urmează o fază de automatism medular care
ne dă iluzia de revenire a motilităţii voluntare, dar tulburările sfincteriene se menţin cu unele
variaţii, de asemenea sensibilitatea se păstrează alterată.
TRATAMENTUL. In toate cazurile este necesară mai întîi consolidarea fracturii vertebrale, în
special prin osteo-sinteză vertebrală, ceea ce va permite începerea reeducării funcţionale mai
rapidă.
Accidentatul este luat imediat în grija serviciului de reeducare şi împreună cu personalul
secţiei unde este spitalizat, se vor ocupa din primele zile de:
120
—■ prevenirea escarelor;
— tratamentul tulburărilor urinare şi intestinale;
— păstrarea poziţiei corecte a membrelor.
Cauza unică a producerii escarelor este compresiunea
; lungită a pielii' şi ţesuturilor subcutanate între două
uri dure, ce antrenează o ischemie, rezultatul fiind
roza ţesuturilor. Cele mai expuse zone sînt acolo unde
rafaţa osoasă este mai aproape de piele. în poziţia
at pe spate mai expuse sînt: călcîiele, sacrul dar şi
\, ceafa, omoplatul. în poziţia culcat pe o parte sînt
>use: maleola peronieră, capul peroneului şi trochante-
.. în culcat înainte: crestele iliace, iar şezînd regiunea
hiatică.
Prezenţa unei escare sacrate este cauza excitării vezi-inare, care complică şi întîrzie
reeducarea acesteia la plegic. De asemenea, o escară sacrată necesită menirea poziţiei culcat
ventral pentru cicatrizarea ei, ceea întîrzie începerea reeducării. De aici rezultă necesitatea v
venirii producerii acestora. în scop preventiv vor fi aste toate zonele de presiune şi păstrată o
igienă strictă Iii; se impune spălatul zilnic cu săpun şi în plus po-în pat a bolnavului va fi
schimbată tot la 2 ore la :-put, iar mai tîrziu din 3 în 3 ore. Vom repartiza pre-rule pe suprafeţe
mari atenuînd şi alternînd zonele de .rijin.
Odată escareile produse va fi curăţată zona necrozată, ratată infecţia şi spălată escara. Pentru
activarea circulaţiei sanguine, se recomandă aplicarea pungii cu gheaţă şi masajul în jurul
escarei.
Tulburările urinare. Adevăratul centru al micţiunii este
I vezico-spinal al lui Budge, situat în măduva sacrată la
-Iuti S2—S3—S4, care corespunde vertebrelor D12—SI/.
Z> secţiune medulară deasupra acestui centru va determina
-uprimare a controlului voluntar al micţiunii şi cu efecte
uibitoare asupra centrilor subcorticaili, urmată de re-
ţia vezicală care necesită sondaj şi reeducarea micţiunii.
Tulburările defecaţiei se manifestă prin constipaţie care
?e tratează prin regim alimentar şi laxative. Ridicarea la
verticală şi mersul cu aparate (cînd va fi posibil) va fa-
r:za evacuarea intestinală.
121
Reeducarea funcţională propriu-zisă urmează totdeauna etapele cunoscute din tratamentul afecţiunilor
neurologice. In prima etapă, prevenirea refracţiilor şi atitudinilor vicioase va fi preocuparea noastră din
primele zile după accident, prin păstrarea unei poziţii corecte a membrelor inferioare: coapsele şi
genunchii întinşi, laba piciorului la unghi drept cu gamba, vîrful piciorului în sus, împiedicînd căderea
în rotaţie externă a membrului, folosind mijloace de contenţie clasice (saci cu nisip, aţele) dar mai ales
mobilizarea pasivă la început şi postura manuală.
Se va mobiliza articulaţie cu articulaţie de la degete pînă la şold şi le vom continua fără întrerupere
pînă ce paraplegicul va fi capabil să şi le facă singur.
Se trece la reeducarea activă pentru tonificarea musculaturii membrelor superioare, insistînd în special
pe muşchii coborîtori ai braţului, pe tricepsul brahial, muşchii antebraţului în intenţia de a pregăti
sprijinul pe barele paralele şi pe bastoanele de mers. La realizarea acestui obiectiv vom utiliza corzi
elastice fixate pe tăblia patului, greutăţi mici de 1—2 kg, scripete. Vom tonifica în egală măsură
musculatura trunchiului neatinsă de paralizie, lucrînd din poziţia culcat.
Schema motorie primitivă fiind creată, trebuie să creştem amplitudinea, rapiditatea, precizia, forţa
gestului analitic, printr-o repetare crescută şi învingerea monotoniei care slăbeşte interesul, recurgînd la
o motivare secundară: jocuri la copii şi acceptarea voluntară a unui scop final la adulţi.
în etapa a doua a reeducării, în care gestul funcţional succede analiticului, vom căuta să creştem
coordonarea neuro-musculară, să dezvoltăm imaginea mişcării utilitare adaptate unui scop şi să
exersăm diferitele mişcări esenţiale: să se aşeze, să se ridice, să meargă, să urce şi să coboare o scară,
să se îmbrace, să se speile etc.
Ridicarea bolnavului la verticală trebuie să fie cit mai rapidă, progresivă şi cu supravegherea clinică,
existînd riscul hipotensiunii arteriale, prin deplasarea masei sanguine spre teritoriul paralizat. Gradul de
înclinare a patului va fi mărit treptat pînă se va ajunge la verticală, lucru uşor de realizat cu patul rotativ
Stryker.
122
~-:-cem la învăţarea unui nou echilibru cu contribuţia
r.ilor care i-au mai rămas întregi. Este un moment
iogic important şi contează mult să nu descurajăm
avui printr-o progresie prea rapidă. Reeducarea o în-
• rr. în poziţia şezînd, cu exerciţii de aruncare şi prin-
: ;-. unei mingi, cu o mînă apoi, cu ambele mîini simul-
In momentul cînd echilibrul şezînd este suficient,
avui trece în fotoliul rulant care-i va da impresia de
: libertate.
Reeducarea devine din ce în ce mai intensă, fiind nu-
activă, vizînd realizarea autonomiei bolnavului.
-:a începe să lucreze în sala de gimnastică sau pe
în aer liber, acolo unde există. Un moment important
■-: educării este atunci cînd bolnavul şezînd în fotoliu
:i poate să treacă peste mici obstacole, să treacă clin
•: iiu pe W.C. sau să urce în automobil, pentru a evada
- cînd în cînd din spaţiul limitat ce-d oferă centrul de
riucare. In acest stadiu se înscrie „terapia ocupaţională",
: permite integrarea unui exerciţiu de bază într-o acti-
-~.e constructivă, evitînd gestul prea uşor.
Ergoterapia poate să ducă la o mai bună coordonare
ulară şi să pregătească stăpînirea condiţiilor de lucru.
. rr.eniul său este fără îndoială restrîns. In acest stadiu
r?.plegicul ajunge la o readaptare, trebuie însă ca el să
te să trăiască cu un handicap mai mult sau mai pu-
.reu, atunci cînd i se cere să se integreze în societate,
) lume devenită străină. Reeducarea în poziţia verticală. Simultan şi progresiv e învăţarea
echilibrului în picioare. Bolnavul are embrale inferioare fixate la nivelull genunchilor
prin gipsate sau din plastic şi prinse prin faşă elastică. i':.; întîi se învaţă ridicarea şi aşezarea
din şi în fotoliu :.:it, apoi echilibrul, stînd imobil între barele paralele. I între bare se începe
schiţarea mersului pe loc, ridi-::r_d alternativ un picior de pe sol; ridicarea şi înaintarea unui
picior apoi retragerea acestuia lingă celalalt picior. Acest mers cu paşi alternativi se poate face
în 4 sau în 2 ■ mpi astfel: se înaintează cu un braţ, apoi piciorul opus : râtului se mută, apoi
braţul celălalt şi în timpul 4, piciorul opus pînă la nivelul braţului. Mersul în 2 timpi este
123
mersul normal, în care braţul şi piciorul! opus se mută multan, apoi partea cealaltă. Mersul
pendular se realize muţind ambele braţe odată cu trecerea greutăţii corpi pe ele, după care,
printr-o uşoară săltare, se aruncă pici rele înainte.
După căpătarea unui echilibru între bare se conţii cu învăţarea mersului cu bastoanele
canadiene. In prii moment, pentru acomodarea cu bastoanele se lac exerc de echilibru cu
sprijin de perete pentru siguranţă:
— menţinerea echilibrului pe loc cu sprijin în bastos
— echilibru pe loc, ridicînd pe rînd bastoanele, f înaintare;
— deplasarea unui baston, odată cu mutarea greut corpului pe el şi revenire la perete,
retrăgînd şi bastor.
— acelaşi exerciţiu, dar mutînd ambele bastoane (p tru învăţarea mersului pendular), apoi
revenire la pen
Folosirea unuia sau altuia din variatele procedee mers este determinată de nivelul leziunii
medulare şi d de posibilităţile fizice ale accidentatului.
La o paraplegie incompletă, mersul este posibil doar o încălţăminte ortopedică şi aparat de
mers.
în leziunile complete, posibilităţile de mers diferă sînt condiţionate deci de nivelul medular al
leziunii, c; nu este acelaşi cu nivelul fracturii (fig. 58):
— rădăcinile L5, SI, S2 corespund nivelului LI. P; lezarea lor se produce sindromul de
epicon, manifes prin nevrită sciatică şi abolirea reflexelor ahilliene;
— rădăcinile S2—-S5 corespund nivelului L2 şi det< mină sindromul de con terminal,
manifestat prin tulbur, sfincteriene şi tulburări de sensibilitate „în şa", dar ii tulburări de
motilitate;
— leziunea sub L2 produce sindromul cozii de c interesînd vertebrele 3, 4, 5 lombare şi
rădăcinile sacri şi coccigiene. Se manifestă prin tulburări nevritice sfincteriene şi abolirea
reflexelor;
— la nivelul medular LI—L3 este posibil mersul 4 şi 2 timpi, folosind aparatul de mers
cruro-gambier;
— la nivelul medular L4 este posibil mersul cu do' bastoane canadiene, avînd încălţăminte
ortopedică, s; după ce s-a făcut o artrodeză astragaliană şi medio-ta siană pentru a fixa laba
piciorului;
124
— la nivelul medular L5 mersul este posibil folosind Iţăminte ortopedică, pentru a corija
talusul;
— sub nivelul D6 mersul este dificil şi numai cu apa-: :ie mers cruro-pedios;
— deasupra lui D6 mersul este excepţional.
58. Nivelul medular şi nivelul vertebral al nervilor rahidieni.

125
După Guttmann (1968), învăţarea mersului este po bilă la paraplegicul care-şi poate menţine
poziţia şezî cu ochii închişi.
Reeducarea continuă cu învăţarea căderii, bolnav aruncă bastoanele şi se sprijină pe braţe, iar
ridicarea face prin mutarea palmelor pe sol pînă la tălpi, ca a] din aproape în aproape să se
continue pe gambe şi coap odată cu îndreptarea corpului la verticală. Bastoanele s fixate de
braţe cu curele pentru a nu le pierde în cade
în completarea autonomiei în mers pacientul va înv; cum să urce şi să coboare o scară, cum să
urce şi să i boare trotuarul sau dintr-un mijloc de locomoţie.
Urcarea scării o va face cu spatele înainte, ţinîndu de mîna curentă a balustradei şi pe baston
cu mîna c laltă, mutînd bastonul cu o treaptă mai sus, după c printr-o săltare va ridica
picioarele pe treapta pe care e bastonul. în lipsa mîinii curente a balustradei va m ambele
bastoane pe treapta superioară, după care la ca mai "sus se va sălta cu ambele picioare.
Coborîrea o face cu faţa înainte (normal), avînd bastoanele sprijir cu o treaptă mai jos (sau
bastonul cînd foloseşte nui unul) apoi prin săltare pe bastoane mută şi picioarele aceeaşi
treaptă.
în privinţa activităţii sexuale şi a procreării, rezu' tele obţinute prin stimulări locale şi
chimioterapie : încurajatoare. Paraplegicul poate avea funcţia sexi aproape de normal, cînd
există controlul voluntar în t toriul dependent de cornul terminal.
La femei sarcina nu pune probleme decît în para] giile date de secţiuni înalte ale măduvei.
A treia etapă a reeducării, apărută ca necesară, i readaptarea socială. O realizăm prin
formaţiune profe nală (meserii care se pot executa numai din şezînd scaun) şi prin activităţi
sportive care pe lîngă valoj terapeutică contribuie totodată lla contactul între indi în timpul
întrecerilor organizate între paraplegici şi < tactul cu lumea exterioară, căci s-a ajuns la
organiz; de întreceri internaţionale şi chiar olimpice, pentru ace
Aportul sportului este de ordin psihologic şi fiziolc Psihologic, prin dinamism, dorinţa de
activitate, discip colectivă, emulaţie individuală şi de grup cu folosim
126
r.ă a mijloacelor de care dispune, pentru a ajunge .. Itate cît mai bune. Aspectul fiziologic constă în rea
marilor funcţiuni, ameliorarea schimburilor, : . posibilităţilor fizice.
ste activităţi nu sînt posibile decît într-un mediu
. in centre de reeducare. O bună alegere a sporturi-
ozaj al intensităţii, un just echilibru între activi-
zecifice de reeducare şi activităţi generale, sînt indis-
le în utilizarea diferitelor forme ca: gimnastică,
i colective cu reguli adaptate la posibilităţile lor,
rzicerea oricărui contact om cu om sau care ar
: căderi, şocuri, dezechilibru între jucători. Dintre
riîe individuale, înotul convine tuturor, tirul cu
sil, lansarea suliţei sau a mingii, antrenează muscula-
ara spatelui, cea care-1 ajută la poziţia stînd şi pentru
Astfel se prezintă pe scurt reeducarea funcţională a picului, Ea se întinde adesea pe mai mulţi ani, :ă
de alte spitalizări, de complicaţii febrile şi de : - progresie.
îtru specialiştii în reeducare şi personalul ajutător,
. problema educării psihologice pentru a-1 înţelege
» paraplegic, a-1 ajuta fără a-1 înjosi, a-i făuri o nouă
•r.alitate, hotărîtă şi curajoasă, cu care să înfrunte la
•~a din centrul de reeducare mila şi ignoranţa ceior-
Tetrapîegia
Iu aceleaşi cauze producătoare ca şi paraplegia, leziu---. medulară din regiunea cervicală este mult mai
gravă, ea cuprinzînd toate celle patru membre.
Pune aceleaşi probleme de reeducare vezicală, de pre-- - şi tratare a complicaţiilor cutanate. Se
intervine imediat chirurgical pentru fixarea frac-
ceea ce permite începerea reeducării funcţionale. In tetraplegie apare adesea sindromul
hiperreflexUlui :;r.om, produs uneori de un simplu tuşeu rectal sau de : - iisie vezicală. Se manifestă
printr-o roşeaţă a pielii
127
jumătăţii superioare a corpului şi a pielii feţei, printr-o congestie nazală şi cefalee, dată de
hipertensiune.
TRATAMENTUL. La tetraplegie ne întîlnim cu probleme respiratorii date de paralizia
abdominalilor, a inter-ccstalilor şi diafragmului, cum este cazul în leziunile vertebrale C3—
C4. Putem interveni cu următorul exerciţiu de respiraţie: avînd poziţia fixă a gîtului şi
capului, sprijinind bărbia în palmă, dăm posibilitate sterno-cleido-mastoidianului (care are
inserţii pe claviculă şi manubriul sternal) şi scalenilor (fixaţi de primele coaste) de a se con-
tracta şi a face inspiraţia. La relaxarea lor, expiraţie.
în privinţa membrelor superioare, acestea sînt mai mul sau mai puţin atinse, în funcţie de
nivelul leziunii:
— la nivelul medular C8 există unele posibilităţ de mişcare, în sensul că bolnavul îşi poate
folosi braţels pentru a se ridica şi deplasa singur cu fotoliul rulant (C8)
— cei cu leziuni medulare la C7 au flexorii degeteloa atinşi dar pot compensa într-o oarecare
măsură prin ac ţiunea muşchilor radiali care determină apropierea poli celui de celelalte
degete pentru mişcarea de apucare.
Reeducarea funcţională este similară cu cea din para plegie, cu accent mai mare pe antrenarea
membrelor su perioare la posibilităţile tetraplegicului.
Morbul Pott
Morbul Pott, descris de Parcifal Pott în sec. XVII, est tuberculoza corpurilor vertebrale,
localizarea cea mai de întîlnită a bolii la sistemul osos. Rareori atinge numai vertebră, de
obicei 2, 3 sau mai multe (după Bouvier) : ca localizare mai mult dorso-lombară.
Vertebra lezată se fracturează, determinînd o prăbi şire spre înainte a corpurilor vertebrale de
deasupra şi c sub cea lezată, rezultînd o gibozitate în unghi, vîrful ace; teia fiind apofiza
spinoasă a primei vertebre atinse. G bozitatea este cu atît mai accentuată cu cît bolnavul es
mai tînăr şi ea apare după mai multe luni de evoluţi Cînd se dezvoltă în regiunea dorsală, este
mai accentua (fig. 59).
128
La debutul bolii, cei cu morb Pott sînt obosiţi, ; : ?ri, coioana este rigidă prin contractura
muscular" rsul este fără torsiuni de trunchi. Boala poate să :ze, manifestîndu-se doar prin
dureri radiculare şi nu-: prin radiografie se poate preciza natura bolii şi DK ■ ~ea leziunilor
vertebrale.

Un diagnostic prococe al tuberculozei coloanei permite ?perea tratamentului înaintea apariţiei

gibozităţii, cînd rugerile osoase sînt reduse.
Gibozitatea posterioară determină o alta anterioară la 3 tern.
Tulburările nervoase sînt date de compresiunile medulare în urma fracturilor vertebrale, care
pot merge pînă la producerea paraplegiei la 15% din bolnavi.
în perioada de reparaţie, prin formarea unui bloc osos vertebral este posibilă mişcarea.
Boala poate recidiva, la acelaşi nivel sau la altul, mai ales la bolnavii care au suferit în prima
copilărie.
TRATAMENTUL durează 18—24 luni, pînă la terminarea evoluţiei bolii şi este de preferat să
se facă în centre
129
helio-marine, unde sînt condiţii pentru băi de soare ş aer, corelate cu antibiochimioterapia
specifică.
Pentru a preîntâmpina deformarea coloanei vertebral* prin încărcare cu greutatea corpului,
cînd oasele sînt fragile, se indică imobilizarea pentru 4 luni, pe un pat gipsat în tuberculoza
dorso-lombară, plus un suport pentru caţ în cazul localizării cervicale.
Azi se foloseşte din ce în ce mai puţin imobilizare; totală şi mai muilt odihna pe un pat tare
care să menţin; coloana într-o poziţie corectă, împiedicînd deformarea ei Mai tîrziu se trece ia
corsetul amovibili. Renunţarea Ic imobilizare îndelungată permite şi o reeducare funcţional;
precoce, care vizează o tonificare musculară generală făr; a mobiliza coloana vertebrală. Aici
sînt indicate contrac ţiile izometrice. Hettinger a arătat că o singură contracţii musculară pe zi,
menţinută cîteva secunde, de intensităţi suficientă (70%), cu muşchiul apropiat de cursa
mijlocie este suficientă pentru a preveni amiotrofia. In cazul acesta programul va consta din
contracţii izometrice executaţi cu fiecare grup de muşchi ai membrelor, cu muşchii ab-
dominali şi, în plus, mişcări de respiraţie.
în cazul apariţiei paraplegiei, se intervine chirurgical Prognosticul este mai favorabil în
paraplegia instalat; brusc şi mai puţin favorabil în cea care se instalează len şi progresiv, unde
vindecările după operaţie sînt în mic; măsură sau de loc.
In cazul paraplegiei va fi necesară o reeducare neuro-motorie, asemănătoare la început cu cea
din paraplegi; traumatică, iar pe măsura apariţiei mişcărilor în muşchi membrelor inferioare,
ele vor fi coordonate şi intensificate pînă la obţinerea unei funcţii, cît mai aproape de ce;
normală.
PROGRAME DE EXERCIŢII PENTRU AFECŢIUNILE
TRATATE
PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU LORDOZA
1. Din mers, la al treilea pas, ghemuirea unui picior, :ucat cu braţele sub genunchi şi tragerea
lui spre piept.
2. Mers ghemuit cu mîinile sprijinite pe genunchi (mer-1 piticului).
3. Culcat pe spate, picioarele îndoite din genunchi, talie- pe sol: ghemuirea ambelor picioare
spre piept tră-
! r.du-le cu braţele: revenire în poziţia de plecare.
.iai
,g3S'-A-

_L-s
»_z.

_p>—a>
-£*
12
13
4. Pe genunchi cu sprijin pe palme: ridicarea genunchilor de pe sol cu flexia trunchiului,
picioarele bine întinse din genunchi; revenire în poziţia de plecare.
5. Şezînd cu picioarele întinse din genunchi: ducerea braţelor prin lateral înapoi, cu
îndreptarea spatelui, fără a lordoza, inspiraţie şi revenire în poziţia de plecare cu expiraţie.
6. Şezînd cu palmele sprijinite pe sol înapoi: ridicarea picioarelor de pe sol întinse din
genunchi, cît permite, cu
133
expiraţie; coborîrea picioarelor pe sol şi inspiraţie în pauză.
7. Şezînd pe scaun cu pieptul sprijinit pe coapse şi mîinile pe şold: extensia spatelui fără a
ridica trunchiul de pe coapse şi inspiraţie. La revenire expiraţie.
8. Culcat pe spate: contracţia feselor şi sugerea abdomenului (retroversia bazinului)
menţinute cit timp durează expiraţia şi revenire cu inspiraţie în pauză.
9. Culcat pe spate, picioarele îndoite din genunchi, tălpile pe sol, braţele depărtate lateral:
întinderea picioarelor la verticală cu expiraţie şi revenire în poziţia de plecare şi inspiraţie în
pauză.
10. Ghemuit cu faţa spre scara fixă, tălpile sprijinite pe prima treaptă: întinderea genunchiilor
cu depărtarea de scară şi îndoirea trunchiului din şold şi revenire în ghemuit.
11. Culcat înainte pe masă, cu un sac de nisip sub abdomen, apucat de masă cu braţele:
ridicarea ambelor picioare întinse din genunchi, dar mai jos de orizontală pentru a nu lordoza,
cu expiraţie; coborîrea picioarelor şi inspiraţie în pauză.
12. Stînd: aplecarea trunchiului la 90°, braţele duse în prelungirea trunchiului pe cît posibil
fără a îndoi din genunchi; revenire în stînd.
13. Mers prin sală cu aplecarea relaxată a trunchiului înainte, la anumite intervale.
Corectarea lordozei faţă de perete şi mers liniştitor prin sală.
II. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU ATITUDINEA CIFOTICĂ
1. Stînd cu spatele lipit de perete: corectarea curburilor coloanei cervicale şi lombare
apropiindu-le de perete.
2. Mers prin sală cu o minge medicinală ţinută pe cap, cu ajutorul unui colac (din pînză,
cauciuc), după ce s-a făcut corecţia faţă de perete ca la ex. 1.
3. Culcat pe spate: întinderea trunchiului în lungime ca şi cum ar avea de împins cu capul o
greutate.
134
4. Culcat pe spate cu braţele lateral şi picioarele îndoite din genunchi: inspiraţie şi întinderea
gambelor în sus in prelungirea coapselor cu expiraţie; revenire în poziţia de plecare.
5. Şezînd cu picioarele întinse din genunchi: aplecarea trunchiului înainte cu corectarea
spatelui şi braţele duse sus în prelungirea trunchiului, inspiraţie; revenire cu expiraţie.

:
J_______...........L.Lhr.. i II '>----------"~n- -n -—' ■ n'

7 8 9 10
3

L \
c<
X
-
mm/
/
I i J\
11 12 13
6. Mers în patru labe, cu braţele îndoite din coate şi pieptul apropiat de sol.
7. Spatele spre scara fixă, braţele întinse deasupra capului apucat: atîrnări la scară, cu
trunchiul relaxat, cît se poate rezista apoi revenire în sprijin şi pauză; se repetă de mai multe
ori.
8. Stînd cu spatele spre scara fixă, apucat în dreptul şoldurilor de o şipcă: depărtarea spatelui
de scară cît per-
135
mit braţele, odată cu ghemuirea unui genunchi la piept: revenire, apoi se execută cu celălalt picior.
9. Şezînd cu spatele lipit de scara fixă: inspiraţie amplă cu ducerea braţelor prin faţă sus, deasupra
capului, pînă ating scara, dar fără a lordoza şi revenire cu expiraţie.
10. Şezînd pe scaun: elongaţii la căpăstru Qlisson cu greutăţi de 5—6 kg.
11. Şezînd cu mîinile încleştate la spate: extensia spatelui trăgînd umerii înapoi, braţele rămînînd
întinse din coate cu inspiraţie lungă de 5-—6 s; revenire cu expiraţie fără a cifoza.
12. Şezînd cu spatele la perete: împingerea cu capul în perete 5—10 s, fără a depărta spatele, pentru a
se şterge lordoza cervicală; revenire şi pauză lungă între două repetări.
13. Mers prin sală cu ducerea braţelor prin lateral înapoi şi executarea a două tensiuni la umeri, cu
inspiraţie, apoi mers normal cu expiraţie.
Mers normal cu spatele corectat.
III. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU CIFOZA RIGIDĂ
1. Mers ghemuit cu un baston ţinut la spate, în dreptul regiunii dorsale, cu braţele îndoite din coate.
2. Pe genunchi cu palmele pe sol braţele întinse din coate: specialistul apasă între omoplaţi pentru a
forţa corectarea cifozei.
3. Culcat înainte pe bancă cu capul în afara ei: împingerea capului în sus cu bărbia în piept, contra
rezistenţei opusă de specialist.
4. Culcat pe spate cu un sac de nisip sub torace, picioarele îndoite din genunchi, tălpile pe sol:
specialistul apasă umerii spre sol, iar pacientul face inspiraţie toracică amplă.
5. Aceeaşi poziţie: inspiraţie şi întinderea picioarelor oblic sus cu expiraţie.
6. Pe genunchi cu şezuta pe căicîie, braţele întinse, palmele pe sol: ridicarea ambelor braţe deodată
cu în-
136
ireptareâ spatelui, fără a ridica şezuta şi fără a lordoza, inspiraţie; revenire cu palmele pe sol şi
expiraţie.
7. Atîrnat cu faţa la scara fixă şi o minge în dreptul r-bdomenului: subiectul rămîne în atîrnat
cît rezistă, com-plet relaxat; pauză cu tălpile sprijinite.
8. Culcat pe spate: retroversia bazinului, prin contracta simultană a abdominalilor şi
fesierilor, menţinută :—10 s, cu expiraţie; revenire şi respiraţie normală.
9. Şezînd pe scaun cu greutăţile în mîini: aplecarea trunchiului la 45° cu extensia spatelui şi
ducerea braţelor :u greutăţile în sus în prelungirea trunchiului; revenire.
10. Şezînd cu picioarele întinse şi vîrfurile sprijinite _b scară, mîinile pe şold: inspiraţie
apoi înclinarea uşoară a trunchiului înapoi cu spatele corectat; revenire.
11. Şezînd cu picioarele întinse avînd un baston ţinut :s la spate: extensia spatelui, depărtînd
bastonul, trăgînd merii înapoi, omoplaţii apropiaţi de torace şi inspiraţie;
revenire cu bastonul pe sol şi expiraţie.
12. Stînd cu spatele la perete, mîinile pe şold: genuflexiuni cu spatele menţinut drept şi în
contact perma-
t cu peretele; revenire în stînd.
Mers cu mîinile încleştate la spate umerii traşi înapoi jmoplaţii lipiţi de torace.
137
IV. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU CIFOZA TOTALA
1. Mers cu mîini'le încleştate la ceafă, spatele corect
2. Pe genunchi cu mîinile sprijinite pe o treaptă scării fixe: extensia activă a spatelui
executată de pacie sau pasivă, cu ajutorul specialistului care apasă în1 omoplaţi.

3. Culcat pe spate cu picioarele îndoite din genunchi tălpile pe sol: inspiraţie odată cu
desprinderea spatel de sol în extensie, ramînînd în sprijin pe cap şi şezui revenirea cu
expiraţie.
4. Pe genunchi cu pieptul sub orizontală, braţele î tinse înainte, palmele pe sol: deplasarea în
această poziţ: palmele alunecînd pe sol, picioarele mutîndu-se altern tiv, spatele menţinut în
continuu în extensie.
5. Şezînd cu o minge ţinută în mîini: ridicarea min;
138
deasupra capului prin înainte, cu extensia spatelui şi inspiraţie; revenire pe acelaşi drum, cu expiraţie.
6. Pe genunchi cu sprijin pe palme: coborîrea pieptului spre sdl cu spatele în extensie prin flexarea
braţelor din ;oate, cu ridicarea unui picior întins din genunchi; reve-r.ire şi executarea cu celălalt picior.
7. Stînd cu mîinile încleştate la ceafă: aplecarea trun-rhiului înainte la 45° menţinînd spatele în
extensie; reve-r.ire fără a rotunji spatele.
8. Pe genunchi cu şezuta pe călcîie, faţa spre scara :':xă, cu braţele întinse din coate: mutarea braţelor
din :reaptă în treaptă avînd tot timpul spatele în extensie, :?.r la fiecare mutare a braţelor executarea
unei tensiuni a spatelui; coborîrea treptată.
9. Pe genunchi pe călcîie şezînd cu greutăţile ţinute in mîini: ducerea braţelor prin faţă sus în
prelungirea -.runchiujlui, cu extensia spatelui şi menţinerea 5—10 s; i -venire în poziţia de plecare.
10. Mers cu un baston ţinut pe umeri, braţele fiind flexate din coate.
11. Mers cu o minge medicinală pe cap, sprijinită cu lin colac, spatele corectat.
12. Mers liniştitor cu ducerea braţelor lateral şi inspiraţie, coborîrea braţelor şi expiraţie.
V. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU CIFOLORDOZÂ
1. Şezînd cu picioarele întinse, spatele spre scara fixă, cu o minge între spate şi scară, braţele întinse
sus, apucat ele o şipcă: menţinerea poziţiei cît mai mult timp.
2. Atârnat cu faţa la scara fixă, cu o minge între scară şi abdomen: menţinerea poziţiei cîteva secunde
şi pauză cu sprijinirea tălpilor pe scară.
3. Culcat pe spate cu un sac de nisip sub tor ace, genunchii îndoiţi la piept, apucat de şipcă: inspiraţie
şi în-vnderea picioarelor din genunchi spre verticală şi expiraţie; revenire în poziţia de plecare.
4. Culcat înainte, cu abdomenul pe un sac de nisip: Inspiraţie şi ridicarea uşoară a pieptului cu ducerea
braţe-
133
lor îndoite la umăr, extensie, fără a lordoza şi expiraţie revenire cu pieptul pe sol.
5. Şezînd cu bastonul pe umeri apucat de capete: de părtarea bastonului de spate cu
îndreptarea spatelui ş inspiraţie; revenire cu expiraţie.
6. Şezînd pe scaun cu bastonul sprijinit pe coapse apucat de capete: aplecarea trunchiului la
45° cu ducere; bastonului deasupra capului, extensia spatelui şi inspiraţie; revenire cu
expiraţie.

10 11 12 13 K
7. Culcat pe spate, picioarele întinse şi sprijinite pe scară: ridicarea simultană a spatelui de pe
sol şi a picioarelor de pe scară cu expiraţie; revenire în poziţia de plecare cu inspiraţie.
8. Stînd cu greutăţile în mîini: genuflexiuni cu ducerea braţelor sus şi extensia spatelui;
revenire în stînd cu coborîrea braţelor.
140
9. Culcat înainte pe masă, apucat cu mîinile de mar-tălpile pe soi: ridicarea unui picior înapoi
întins din
unchi, specialistul opunînd rezistenţă 5—10 s; reve- : şi la fel cu celălalt picior.
10. Aceeaşi poziţie ca la ex. 9, cu braţele lateral spriji-pe masă: ridicarea braţelor întinse din
coate la care
- opune specialistul, 5—10 s;
11. Stînd cu spatele la perete: ştergerea lordozei cer-ie împingînd în perete cu capul, bărbia în
jos.
12. Şezînd cu picioarele întinse: ghemuirea picioarelor la piept, cuprinzînd genunchii cu
mîinile şi îndreptarea
?.telui, inspiraţie; revenire cu întinderea picioarelor şi raţie.
13. Şezînd cu mîinile pe şolduri: tragerea coatelor înapoi cu. două tensiuni şi îndreptarea
spatelui, inspiraţie; revenirea fără a cifoza şi expiraţie.
14. Stînd: tensiuni la umeri cu un braţ întins oblic sus, celălailt braţ întins oblic jos;
schimbarea braţelor după fiecare respiraţie completă.
Respiraţii ample cu ridicarea coastelor şi sternului.
VI. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU CIFOZA SCHEUERMANN CU Şî FĂRĂ
CORSET
1. Pe genunchi cu braţele sprijinite pe un scaun: tensiuni la umeri, apăsînd toracele în jos.
2. Culcat înainte, braţele îndoite la umeri şi cu greutăţile în mîini: depărtarea greutăţilor de
umeri în sus; revenire.

1 2.3

141
3. Culcat pe spate cu picioarele întinse şi sprijinite un scaun: săltarea uşoară a picioarelor de
pe scaun m< ţinîndu-le în aer 5—10 s şi expiraţie; revenire cu spr nirea lor pe scaun şi pauză
cu inspiraţie.
4. Culcat pe spate cu greutăţile în mîini: ducerea b ţelor prin faţă peste cap pînă ating salul şi
revenire acelaşi drum.
5. Culcat pe spate, braţele îndoite la umeri, cu g utăţile în. mîini: întinderea braţelor din coate
pe vertic; revenire cu greutăţile la umeri.
6. Culcat înainte cu pieptul pe masă, cu braţele înl se şi apucat: ridicarea picioarelor întinse
fără a depăşi i zontala şi menţinerea în această poziţie 5—10 s; rever cu tălpile pe sol şi
inspiraţie în pauză.
Stînd: controlarea ţinutei corpului, privirea pe > zontală ceafa extinsă, umerii uşor traşi
înapoi, loml plate, fesele contractate, abdomenul supt.
VII. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU INVERSIUNEA VERTEBRALA
1. Mers cu fandări mari la fiecare pas.
2. Stînd ou braţele întinse înainte: forfecarea br
lor în faţă.
3. Culcat pe spate, cu picioarele întinse, braţele crucişate pe piept: ridicarea bazinului în
extensie vi nînd în sprijin pe călcîie şi pe spate, inspiraţie; reve cu expiraţie.
4. Aceeaşi poziţie: forfecări cu picioarele întinse genunchi cu expiraţie; în pauză inspiraţie.
5. Culcat înainte pe masă (bancă), cu capul în afar apucat de margini: ridicarea ambelor
picioare în exte cit este posibil şi coborîrea capului.
6. Culcat pe spate, cu un sac de nisip sub lombe, ţele lateral: ridicarea capului şi încrucişarea
braţelo piept cu expiraţie; revenire în culcat şi inspiraţie.
7. Stînd cu braţele întinse înainte, palmâ-n pa apăsarea palmelor una în alta, cu expiraţie 5—
10 < pauză inspiraţie.
142
12 3 L

8. Şezînd cu palmele sprijinite înapoi: ridicarea şezutei în extensie, capul dus înainte,
rămînînd în sprijin pe ;:alme şi călcîie, cu inspiraţie; revenire pe sol cu expiraţie.
9. Sprijinit pe palme, cu un picior ghemuit la piept, eiălalt întins înapoi: schimbarea
picioarelor prin săritură forfecare).
10. Mers cu respiraţie ducînd un braţ prin faţă sus, iar : eiălalt pe jos înapoi şi schimbarea lor
la fiecare respiraţie.
VIII. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU SPATE PLAN
1. Mers cu ridicarea genunchilor spre piept la fiecare pas.
2. Mers cu fandare la fiecare pas şi extensie, avînd mîinile pe şolduri.
3. Stînd cu spatele la scară, apucat de o şipcă în dreptul lombelor: căderea trunchiului înainte
cu extensie mare şi inspiraţie; revenire la scară cu expiraţie.
143
4. Atîrnat cu faţa spre scara fixă: depărtarea picioarelor de scară, în extensie; revenire în
sprijin pe scară.
5. Repaus în poziţia culcat cu faţa-n jos, trunchiul ridicat cu sprijin pe coate (poziţia
sfinxului).
6. Culcat înainte, călcîiele fixate de o treaptă a scării: ridicarea trunchiului în extensie cu
inspiraţie; revenire pe sol cu expiraţie.

7. Stînd cu o minge medicinală (3—5 kg) sprijinită pe coapsă, cît mai aproape de genunchi:
ghemuirea coapse, la piept, cu expiraţie; cînd se simte o uşoară oboseală st schimbă piciorul.
8. Culcat pe spate, braţele sus sprijinite pe sol, picioarele îndoite: ridicarea trunchiului în
extensie cu sprijii pe palme, braţele întinse; revenire şi pauză între exerciţii
9. Culcat pe spate: ridicarea picioarelor la verticală în tinse din genunchi şi a trunchiului
(luminarea) sprijinim bazinul să nu cadă, coatele pe sol.
144
10. Culcat înainte, braţele în prelungirea trunchiului: ridicarea picioarelor cu extensia
spatelui; menţinînd contracţia spatelui, căderea picioarelor şi ridicarea pieptului (legănare cu
trunchiul în extensie).
11. Pe genunchi cu şezuta pe călcîie, mîinile pe şolduri: lăsarea trunchiului pe spate pînă la
unghiul de menţinere şi revenire la poziţia de plecare.
12. Culcat pe spate cu un sac cu nisip sub lombe: ridicarea capului şi rotunjirea spatelui,
braţele duse spre picioare cu expiraţie; revenire şi în pauză inspiraţie.
13. Culcat pe spate: ridicarea bazinului prin contracţia fesierilor, spatele rămînînd pe sol.
Alergare cu genunchii spre piept.
IX. PROGRAM DE EXEKCITÎI PENTRU ATITUDINEA SCOLIOTICÂ
1. Din mers, ducerea braţelor prin înainte-sus deasupra capului, cu executarea a două
tensiuni, apoi coborîrea braţelor şi mers normal.
2. Din mers, opriri cu executarea unei fandări, cu ducerea braţelor lateral, cu două tensiuni
după care se continuă mersul; după 3 sau 5 paşi oprire cu celălalt picior înainte şi executarea
fandării.
3. Stînd, braţele întinse deasupra capului, trunchiul îndoit la 90°, pieptul sprijinit pe masă:
imitarea înotului bras cu desprinderea pieptului de pe masă şi inspiraţie; ia revenire expiraţie.
4. Şezînd cu picioarele întinse din genunchi şi braţele întinse deasupra capului: întinderea
trunchiului pe verticală cît este posibil.
5. Culcat pe spate, cu braţele întinse deasupra capului: rostogolire laterală, conducînd
mişcarea din şold, iar trunchiul şi picioarele să fie mereu ridicate de pe sol în ex-:ensie şi
rostogolire în sens invers.
6. Şezînd cu picioarele întinse din genunchi, palmele sprijinite pe sol înapoi: ridicarea şezutei
rămînînd în extensie, capul, trunchiul şi picioarele să, fie pe aceeaşi
".inie.
145
7. Culcat înainte: tîrîre cu ajutorul braţelor care se d simultan, sprijin pe sol şi tragerea
înainte, d'tipî care se întind din nou pentru a face o nouă tracţiune.
8. Culcat înainte, braţele întinse deasupra capului mişcarea de tampon cu trunchiul şi
picioarele în extensie ridicarea trunchiului şi coborîrea picioarelor şi invers în tr-un balans
continuu.

9. Culcat pe spate: ducerea braţelor prin înainte si peste cap, cu extensia şi desprinderea
spatelui de pe si şi inspiraţie; coborîrea braţelor pe acelaşi drum, cu spr jinirea trunchiului pe
sol şi expiraţie.
10. Culcat înainte, cu braţele întinse şi apucat c prima şipcă a scării fixe: mutarea braţelor
alternativ, d: ce în ce mai sus pe scară, cu ridicarea trunchiului : extensie; revenire treptată pe
acelaşi drum.
11. Culcat înainte, cu palmele sprijinite pe sol în dre] tul umerilor: flotări pe braţe, cu
trunchiul menţinut ]
146
:eeaşi linie cu picioarele; execuţia să se facă simultan şi i al pe ambele braţe, fără torsiuni de
trunchi.
12. Din mers, aruncarea mingii de baschet la un coş
naginar, cu ambele mîini, şi întinderea corpului după
minge; uşoară alergare după minge şi repetarea aruncării.
X. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU SCOLIOZA
IN C DREAPTA CU EXERCIŢII SIMETRICE ŞI ASIMETRICE
Mers prin sală cu braţul stîng ridicat, braţul drept jos .gă corp. 1. Mers ghemuit (mersul
piticului) cu mîinile sprijinite : ? şolduri şi trunchiul menţinut drept pe verticală.

2. Mers pe genunchi cu sprijin pe palme, în cerc spre -apta.

3. Culcat înainte, braţele întinse deasupra capului: extensia trunchiului cu ridicarea braţelor
de pe sol şi inspiraţie; revenire cu expiraţie.
4. Şezînd cu faţa la oglindă şi braţele lateral: exer-iţiul de translaţie mutînd trunchiul spre
stingă, păstrînd
braţele pe orizontală.
5. Culcat pe partea dreptă cu un sac cu nisip sub to-■. ce: respiraţie cu expansiunea
hemitoracelui stîng.
6. Şezînd pe scaun cu greutăţile de 1 kg în mîini: aple-rea trunchiului la 45° cu spatele în
extensie, braţele se
147
duc în sus deasupra capului cu inspiraţie şi revenire în poziţia de plecare cu expiraţie.
7. Atîrnat cu faţa spre scara fixă, apucat cu braţele la acelaşi nivel: ridicarea picioarelor înapoi în
extensie, apoi revenire cu sprijinirea picioarelor pe o treaptă.
8. Stînd cu spatele la scara fixă şi apucat de treapta de deasupra capului: ghemuirea ambelor picioare
deodată cu expiraţie; coborîrea şi sprijinirea lor pe sol şi inspiraţie în pauză.
9. Stînd cu spatele la scara fixă: păşire cu un picior, trunchiul în extensie, iar braţele se duc prin faţă
sus pînă ating scara; revenire, apoi se repetă cu păşire cu celălalt picior.
Mers pe vîrfuri cu o minge medicinală ţinută cu mîinile întinse deasupra capului.
XI. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTKU SCOLIOZA ÎN S DORSALA DREAPTA—LOMBARA
STINGĂ
1. Stînd cu faţa la scara fixă: întinderea trunchiului şi a braţelor deasupra capului; după cîteva repetări
se trece în atîrnat la scara fixă, lăsînd trunchiul cît mai relaxat.
2. Şezînd pe scaun cu bastonul în mîini, ţinut la lăţimea umerilor: aplecarea trunchiului înainte cu
ducerea bastonului deasupra capului, cu extensia trunchiului şi inspiraţie; revenire cu expiraţie.
3. Culcat înainte cu pieptul pe banchetă, picioarele pe sol: ridicarea picioarelor peste orizontală întinse
din genunchi; revenire cu sprijinirea tălpilor pe sol.
4. Culcat pe spate, picioarele îndoite din genunchi, tălpile pe sol, mîinile încleştate la ceafă: inspiraţie
amplă şi întinderea gambelor în prelungirea coapselor cu expiraţie; revenire.
5. Culcat înainte, pe banchetă, pieptul în afară, braţele sprijinite pe scaun, caicîiele ţinute de specialist:
ridicarea trunchiului în extensie cu inspiraţie; revenire cu sprijinirea braţelor pe scaun şi expiraţie.
6. Culcat pe partea stingă, cu piciorul drept îndoit la 90°, specialistul sprijinind genunchiul pe partea
internă: se cere pacientului să tragă genunchiul în jos (adducţia
148
.psei), specialistul opunînd rezistenţă, rezultatul fiind dresarea curburii scoliotice din
regiunea lombară. 7. Culcat înainte, braţele întinse deasupra capului: ridi-rea trunchiului şi a
picioarelor în extensie apoi reve--.:re cu pauză.
3. Culcat pe partea dreaptă cu braţul stîng dus peste ap şi apucat de o şipcă a scării fixe:
ridicarea (abducţia) 'orului stîng cit permite şi menţinerea în aer cîteva se-îde (izometrie);
revenire cu pauză mai lungă.
9. Culcat înainte cu mumie încleştate la ceafă: ridi-area trunchiului în extensie şi coatele
trase înapoi cu
-piraţie; revenire cu expiraţie; specialistul sprijină că'l-iiele.
10. Culcat înainte: specialistul apucînd piciorul drept gleznă opune rezistenţă mişcării de
rotaţie internă şi de ucţie pe care trebuie să o facă pacientul (izometrie).
11. Agăţat cu faţa la scara fixă, tălpile sprijinite pe o că: extensie cu depărtarea picioarelor de
scară, menţi-
:ndu-le întinse din genunchi şi apropiate unul de celălalt; revenire cu tălpile pe scară şi pauză
cu expiraţie.
149
XII. EXERCIŢII PENTRU O SCOLIOZA TOTALA STÎNGA
1. Şezînd cu fesa stingă mai ridicată, coloana corectată: întinderea în sus a braţului drept şi
îndinarea uşoară a trunchiului spre stînga, cu inspiraţie; revenire cu expiraţie.
2. Agăţat cu spatele la scara fixă, braţul drept apucat mai sus decît cel stîng: atîrnare simplă.

§,
_^

m
3. Mers pe vîrfuri cu ridicarea genunchiului stîng sprt piept, simultan cu întinderea braţului
drept în sus.
4. Stînd cu latura stingă spre scara fixă: îndoire? trunchiului spre scară apucînd cu braţul
drept deasuprî capului, iar piciorul drept trage în jos.
5. Atîrnat cu faţa la scara fixă, braţul drept apuca' mai sus: specialistul duce picioarele
pacientului spre stînga, fixînd însă bazinul.
6. Pe genunchi cu sprijin pe palme, piciorul drep sprijinit la orizontală: ridicarea şi întinderea
braţului drep cu extensia spatelui; revenire după care se repetă aceeaş mişcare.
7. Fanclare cu trunchiul înclinat, piciorul drept întin: înapoi, braţul drept întins sus, braţul
stîng îndoit h umăr.
150
8. Echilibru pe piciorul stîng, braţul şi piciorul drept sînt întinse în prelungirea trunchiului
care este în cumpănă.
9. Pe genunchi, braţul drept îndoit la umăr, braţul stîng pe şold: aplecarea trunchiului la
orizontală, spatele drept şi întinderea braţului drept.
XIII. EXERCIŢII PENTRU SCOLIOZA ÎN S
DORSALĂ DREAPTA—LOMBARĂ STINGĂ
1. Cu spatele,la scara fixă, braţul stîng apucat mai sus, genunchiul stîng ghemuit, iar piciorul
drept întins: atîrnări în această poziţie.
2. Stînd pe piciorul stîng: întinderea braţului stîng cît mai sus.

3. Pe genunchiul stîng cu sprijin pe palma dreaptă, ia stîngă apucă de şipcă, piciorul drept
ridicat la ori-r.tală: specialistul trage de piciorul drept înapoi.
151
4. Fandare înainte cu întinderea braţului stîng în sus piciorul drept înapoi.
5. Şezînd pe scaun cu fesa stingă mai ridicată, braţu stîng întins în sus, trunchiul îndoit spre dreapta:
inspiraţie şi specialistul presează pe gibozitatea dorsală dreap tă şi trage braţul stîng înapoi.
6. Culcat pe spate cu un sac sub regiunea dorsală braţele îndoite la umeri, specialistul sprijină umărul
drep şi partea anterioară a toracelui stîng: după o inspiraţii braţul stîng se întinde pe lîngă ureche;
revenire cu ex piraţie.
7. Latura stingă spre scara fixă, urcat pe ea cu sprijii pe piciorul sting şi apucat sus cu mîna stingă:
tracţiuni în jos cu piciorul drept.
8. Sprijin pe piciorul stîng, braţul stîng întins în sus piciorul drept se întinde în prelungirea trunchiului
can se înclină uşor spre stingă.
9. Braţul drept sprijinit pe şold, braţul stîng întins îi sus, piciorul stîng sprijinit pe genunchi, dreptul
întin lateral, sprijinit pe sol: îndoirea trunchiului spre stîng; în prelungirea piciorului drept.
10. Pe genunchi cu sprijin pe palme: întinderea bra lului stîng înainte şi a piciorului drept înapoi sus.
11. Pe genunchi cu sprijin pe coate: extensia braţulu stîng în sus-înainte şi spre dreapta şi piciorul drept
întin în sus-înapoi şi spre stînga.
12. Şezînd pe scaun numai cu fesa stingă: poziţia d fandat înainte cu braţul drept îndoit pe şold,
piciorul drep întins înapoi, braţul stîng întins în sus.
XIV. PROGRAM DE EXEBCIŢIÎ PENTRU TGRTICOLIS
1. Şezînd: eîongaţii la căpăstru Glisson, concomiten cu vibromasaj pe muşchiul scurtat.
2. Şezînd în faţa oglinzii: corectarea poziţiei capul v cu menţinerea ei.
3. Şezînd: ridicarea braţelor întinse sus odată cu ridi carea capului, privire în sus spre braţe.
152
4. Culcat pe partea muşchiului sănătos: se lasă capul sâ cadă spre sol odată cu răsucirea lui şi
privirea în sus.
5. Poziţia sfinxului: ridicarea şi răsucirea capului spre partea corectoare şi menţinerea 5—10
s.
6. Culcat pe spate: inspiraţie cu ridicarea şi răsucirea capului spre partea corectoare odată cu
expiraţia.

7. Şezînd: inspiraţie şi înclinarea capului spre partea rectoare contra rezistenţei opusă de,
specialist, menţi-rea 5—10 s, cu expiraţie.
8. Şezînd la masă, bărbia ţinută în palme, capul în :::ensie: menţinerea acestei poziţii un
timp, apoi fără
jiriuil palmelor, caută să menţină poziţia corectată, i care se revine la sprijin în palme.
9. Şezînd: răsucirea capului privind peste umăr în r:ea corectoare.
10. Culcat înainte: răsucirea capului spre partea co-are, sprijin pe sol în această poziţie şi
menţinerea
.zitiei.
15;$
XV. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU LUMBAGO
1. Pe genunchi cu sprijin pe palme: extensia spatelui cu lordozare, mărind treptat
amplitudinea în funcţie de reacţiile bolnavului.
2. Aceeaşi poziţie: mers în buestru, mutînd simultan braţul şi piciorul din aceeaşi parte.
3. Aceeaşi poziţie: ducerea simultană a braţului şi a piciorului opus înapoi în sus; revenire şi
la fel cu membrele celelalte.

J L^ Mj. o ^=5^^-/ -QJ--TC—.....

5 6 7 8
i
9 10 11 12
4. Aceeaşi poziţie: uşoare fflotâri apropiind pieptul de sol prin flexia braţelor din coate.
5. Aceeaşi poziţie: răsucirea trunchiului, ridicînd alternativ un braţ prin lateral în sus şi
revenire.
6. Şezînd ghemuit cu picioarele încrucişate, cu mîinile •apucat de labele picioarelor: extensia
uşoară a spatelui, împingînd bazinul înainte şi corectînd cifoza lombară.
7. Culcat pe spate: retroversia bazinului cu menţinerea acestei poziţii; după o pauză mai mare
repetarea mişcării; nu se vor face mişcările una după alta, pentru a nu irita.
154
8. Repaus: culcat pe partea bolnavă, apoi şi pe partea cealaltă.
9. Pe genunchi cu şezuta pe călcîie: ridicarea trunchiului la verticală rămînînd pe genunchi;
revenire pe călcîie.
10. Pe genunchi cu sprijin pe palme: plimbarea bazinului în cerc, înapoi-lateral, înainte-
laterail în partea cealaltă; după cîteva repetări se schimbă sensul mişcării.
11. Mers cu braţele ridicate deasupra capului pentru a accentua lordoza.
12. Mers cu mîinile pe şolduri, inspiraţie cu îndreptarea spatelui, iar la expiraţie spatele
revine la poziţia Iui.
XVI. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU LOMBALGIA CRONICA
1. Stînd uşor depărtat, mîinile pe şolduri: mişcarea bazinului în cerc, într-un sens şi în celălalt,
fără amplitudine mare (dans oriental).

6 9
155

1
o oii
2. Stînd cu spatele sprijinit de scara fixa: ghemuirea alternativă a genunchilor la piept, cu
expiraţie; revenire şi inspiraţie.
3. Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol: legănarea uşoară a genunchilor dintr-o
parte în cealaltă.
4. Culcat pe spate: răsturnarea bazinului prin contracţia abdominalilor şi fesierilor cu
expiraţie.
5. Pe genunchi cu sprijin pe palme: ducerea şezutei înapoi pînă pe călcîie, fără a ridica
palmele şi executarea a două tensiuni; revenire în poziţia de plecare.
6. Aceeaşi poziţie: cifozarea şi apoi lordozarea coloanei lombare, fără a ceda din coate
(braţele rămîn întinse).
7. Aceeaşi poziţie: ridicarea unui picior înapoi şi sus întins din genunchi, revenire apoi cu
celălalt picior.
8. Culcat pe o parte: ridicarea (abducţia) piciorului de deasupra, ţinut întins din genunchi;
după cîteva repetări se execută pe partea cealaltă.
9. Şezînd cu picioarele depărtate: aplecarea trunchiului spre coapse, cu ducerea palmelor spre
vîrful picioarelor.
10. Atîrnat cu faţa la scara fixă: scuturarea uşoară a bazinuilui.
11. Mers cu răsuciri de trunchi în partea piciorului avansat, cu schimbarea la fiecare pas.
Masajul iornbelor.
XVII. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU SCIATICA NEOPERATA
Culcat lateral: masajul regiunii lombare pentru relaxarea musculaturii contractate.
1. Culcat lateral: ghemuirea ambelor picioare la piept cu expiraţie; revenire întins şi inspiraţie
în pauză.
2. Pe genunchi cu sprijin pe palme: rotunjirea spatelui, capul dus între umeri şi expiraţie;
revenire fără a lordoza spatele şi inspiraţie.
3. Culcat pe spate: contracţie izometrică în rotaţie internă a membrului inferior de partea
dureroasă, la rezistenţa opusă de specialist. O mînă a specialistului se
Î56
sprijină pe creasta iliacă antero-superioară şi cealaltă pe genunchi, după metoda Niederhoffer.
4. Culcat pe partea sănătoasă, braţul de sus întins peste cap şi apucat de o şipcă a scării fixe:
întinderea piciorului de sus căutînd să lungească trunchiul prin depărtarea vertebrelor între
ele.

5. Culcat pe spate: ridicarea unui picior întins din genunchi pînă unde îi permite, fără să-il
flexeze (proba Lassegue); revenire, apoi la fel cu celălalt picior.
6. Stînd cu faţa spre scara fixă şi cu braţele sprijinite pe o şipcă: genuflexiuni mentinînd
regiunea lombară dreaptă fără a lordoza sau cifoza.
7. Mers în poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme.
XVIII. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU SCIATICA OPERATA
1. Culcat pe spate, genunchii îndoiţi, tălpile pe pat: ghemuirea unui picior la piept, cu
presiuni, ajutat de or aţe: revenire şi la fel cu celălalt picior.
2. Aceeaşi poziţie: inspiraţie apoi ridicarea capului şi a umerilor rotunjind spatele şi expiraţie.
3. Aceeaşi poziţie: ghemuirea genunchilor la piept, cu presiuni, trăgînd genunchii cu braţele
şi expiraţie; revenire şi în pauză inspiraţie.
4. Pe genunchi cu sprijin pe palme: ducerea bazinului înapoi fără a muta palmele, pînă se
ajunge cu şe-
157
zuta pe călcîie şi executarea a două tensiuni, apoi revenire în poziţia iniţială.
5. Şezînd: aplecarea trunchiului pe coapse cu ducerea braţelor spre vîrful picioarelor cu
expiraţie; revenire cu trunchiul la verticală şi inspiraţie.
6. Stînd cu sprijin pe pat: genuflexiuni ducînd şezuta spre călcîie fără a ridica tălpile de pe
sol, cifozînd cît mai mult regiunea lombară.

7. Stînd cu spatele lipit de perete, tălpile puţin avansate: îndoirea trunchiului înainte fără a
îndoi genunchii; se vor urmări progresele, după nivelul la care ajung palmele.
8. Stînd cu spatele la perete: retroversia bazinului, ştergînd curbura lombară odată cu
expiraţie şi menţinerea contracţiei 5—10 s.
Mers prin cameră cu controlul poziţiei bazinului.
XIX. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU CERVICARTRQZA
1. Şezînd: ridicarea şi coborîrea umerilor, apoi mişcarea umerilor în cerc într-un sens şi în
celălalt.
2. Şezînd cu mîinile încleştate pe occipital: împingerea capului înapoi rezistînd cu mîinile la
această mişcare (izometrie).
3. Şezînd: ridicarea unui braţ prin lateral şi dus sus spre umărul opus, odată cu înclinarea
capului spre aceeaşi parte; la fel cu braţul celălalt spre umărul opus.
158
4. Şezînd: întinderea braţelor sus, antrenînd şi capul în mişcare ca şi cum s-ar împinge într-un
obiect aşezat pe creştet.
5. Şezînd: ducerea unui braţ lateral şi răsucirea capului în aceeaşi parte, celălalt braţ este dus
înainte; revenire apoi inversarea braţelor şi răsucirea capului de partea cealaltă.
6. Şezînd cu spatele la perete: ştergerea curburii cervicale faţă de perete, trăgînd ceafa înapoi.
7. Culcat pe spate: ridicarea capului de pe sol cu expiraţie; revenire cu inspiraţie în pauză.
8. Culcat lateral: ridicarea capului spre umăr; la fel ele partea cealaltă după cîteva repetări.
9. Stînd cu un braţ oblic sus, celălalt oblic jos: executarea a două tensiuni la umăr spre înapoi
după care schimbarea braţelor.
10. Stînd: rotarea braţelor întinse din coate, ducîn-clu-le înainte sus înapoi jos, iar după cîteva
repetări schimbarea sensului rotarii.
X. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU DOBSABTROZA
Primele 5 exerciţii se execută din poziţia pe genunchi cu şezuta pe eălcîie, capul sprijinit pe o
minge, avînd greutăţi în mîini.

5 6 7 8
159
1. Ridicarea simultană a braţelor prin lateral, cu două tensiuni la umeri; revenire cu braţele
depărtate de corp.
2. Cercuri cu un braţ, întins din cot, antrenînd în mişcare şi trunchiul care se răsuceşte; la fel
cu braţul celălalt.
3. Ridicarea unui braţ, prin lateral, cu răsucirea trunchiului de aceeaşi parte cu braţul; la fel
cu celălalt braţ.
4. Ducerea unui braţ înainte cu extensia trunchiului, ridicînd şi capul de pe minge; revenire şi
se execută la fel cu celălalt braţ.
5. Ridicarea capului de pe minge şi a trunchiului oblic, ramînînd cu şezuta pe călcîie, palmele
sprijinite pe sol.
6. Pe genunchi cu sprijin pe palme: rotarea bazinului într-un sens, apoi, după cîteva repetări
şi în sensul celălalt.
7. Aceeaşi poziţie: inspiraţie cu extensia spatelui, apoi rotunjirea lui cu expiraţie.
8. Aceeaşi poziţie: ridicarea genunchilor de pe sol, ramînînd în sprijin pe palme şi vîrful
picioarelor, trunchiul îndoit din şold la unghi drept pe cît posibil.
Pe genunchi cu sprijin pe palme: mers în cerc într-un sens şi în celălalt, ducînd mult
genunchiul între braţe.
XXI. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU . LOMB ARTROZA
Masajul lombelor.
1. Culcat pe spate: răsturnarea bazinului contractînd ■simultan abdominalii şi fesierii cu
pauze mari între repetări.
2. Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol: ghemuirea ambelor picioare la piept
cuprinzîndu-le cu braţele şi expiraţie; revenire cu tălpile pe sol şi inspiraţie.
3. Aceeaşi poziţie: ridicarea capului şi uşor a spatelui ducînd braţele la genunchi şi expiraţie;
revenire în culcat şi inspiraţie în pauză.
160
4. Şezînd cu picioarele întinse din genunchi: aplecarea trunchiului pe coapse cu ducerea
braţelor la vîrful picioarelor şi expiraţie; revenire la verticală cu inspiraţie.
5. Aceeaşi poziţie: răsucirea trunchiului cu sprijinirea palmelor pe sol în partea răsucirii; la
fel în partea cealaltă.

6. Pe genunchi cu palmele pe sol: întinderea genunchilor şi ridicarea unui picior în sus,

rămînînd în sprijin pe palme şi pe un picior; revenire şi executare cu sprijin pe celălalt picior.
7. Culcat înainte cu trunchiul pe masă, tălpile pe sol: ridicare simultană a picioarelor îndoite
uşor din genunchi fără a depăşi orizontala pentru a nu lordoza; revenire cu tălpile pe sol.
8. Stînd cu spatele la perete: ştergerea curburii lombare prin contracţia simultană a muşchilor
abdominali şi fesieri şi menţinerea 5—10 s; revenire cu pauză mai lungă apoi repetarea
mişcării.
Masajul lombelor.
XXII. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU SPONDILITA
1. Stînd: rotarea braţelor din umeri, prin faţă sus, înapoi jos coordonînd şi respiraţia cu
mişcarea.
2. Stînd: fandare înainte cu ducerea braţelor întinse sus şi inspiraţie; revenire cu expiraţie şi la
fel cu celălalt picior.
161
3. Stînd depărtat, braţele lateral: răsuciri de trunchi stînga-dreapta, menţinînd braţele lateral.
4. Stînd depărtat, braţele întinse şi încleştate deasupra capului: îndoirea laterală a trunchiului,
evitînd flexia înainte şi menţinînd capul între braţe; revenire apoi în partea cealaltă
concomitent cu respiraţie.

10 11 12 13
5. Stînd cu mîinile pe şolduri: ridicarea unui picior lateral întins din genunchi; revenire şi la
fel cu celălalt picior.
6. Culcat pe o parte: balansarea înainte-înapoi a piciorului de deasupra, întins din genunchi;
la fel culcat pe partea cealaltă.
7. Culcat înainte palmele sprijinite pe sol în dreptul umerilor: ridicarea pieptului prin
întinderea braţelor din coate, cît este posibil şi inspiraţie; revenire în culcat cu expiraţie.
162
8. Culcat pe spate cu un sul sub lombe: depărtarea picioarelor săltîndu-le uşor de pe sol cu
inspiraţie apoi revenire pe acelaşi drum cu expiraţie.
9. Culcat înainte, braţele întinse deasupra capului, apucat de scara fixă: ridicarea picioarelor
de pe sol în extensie, cît este posibil; revenirea cu picioarele pe sol.
10. Culcat pe spate, genunchii îndoiţi, tălpile pe sol: legănarea genunchilor dintr-o parte în
alta, antrenînd şi bazinul în mişcare.
11. Aceeaşi poziţie cu un sac cu nisip pe abdomen : inspiraţie umflînd abdomenul; expiraţie
coborînd abdomenul şi sugîndu-1.
12. Stând cu spatele la scara fixă apucat de şipca din dreptul lombelor: depărtarea trunchiului
de scară în extensie, prin căderea înainte cu întinderea braţelor şi inspiraţie; revenire cu
expiraţie.
13. Stînd cu spatele la scara fixă la o lungime de braţ distanţă, picioarele depărtate: răsucirea
trunchiului într-o parte, cu ducerea braţelor în aceeaşi parte pînă ating scara; revenire, apoi
răsucire în partea cealaltă.
Şezînd pe scaun: mişcări cu capul în toate sensurile 1 înclinare, răsucire, flexie-extensie şi
circumducţie) de cîte 3—4 ori în fiecare sens.
XXIII. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU OSTEOPOROZA (în apă)
1. Stînd scunfundat pînă la gît în apă: executarea mişcării de fierăstrău cu braţele îndoite din
coate, ducînd alternativ braţele înainte şi înapoi, antrenînd în răsucire ~i trunchiul.
2. Aceeaşi poziţie: ghemuirea unui picior la piept, tră-gîndu-1 cu braţele cît mai sus; revenire
apoi se execută
u celălalt picior.
3. Aceeaşi poziţie: cu mîinile încleştate la spate, îndreptarea spatelui trăgînd umerii înapoi,
pieptul scos îna-nte şi inspiraţie; revenire cu expiraţie.
::■

163
4. Stînd cu sprijin de marginea bazinului: ridicare; lentă a piciorului lateral; revenire şi la fel
cu celă'lal picior.
5. Stînd lateral faţă de marginea bazinului, apucat ci o mînă de bară: depărtarea piciorului
dinspre centrul ba^ zinului care antrenează şi trunchiul pînă ce braţul d< sprijin se întinde;
revenire şi după cîteva repetări s< execută cu partea cealaltă.
înot lin.

6. Stînd cu mîinile încleştate la ceafă: extensia capului şi a spatelui, cu menţinerea contracţiei

3—4 s.
7. Stînd depărtat în apă mai puţin adîncă: îndoirea laterală a trunchiului cu ducerea braţului
din partea opusă îndoirii prin lateral sus; revenire şi executare în partea cealaltă schimbînd
braţul.
8. Stînd cu sprijin de bara bazinului: ridicarea unui picior înapoi întins din genunchi
(extensie); revenire, apoi execuţie cu celălalt picior.
9. Stînd: rotarea braţelor prin faţă sus, inspiraţie, continuată cu rotare înapoi jos cu expiraţie.
înot lin cu sincronizarea respiraţiei cu mişcarea.
164
XXIV. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU OSTEOPOROZA (în aer liber)
1. Şezînd cu mîinile pe şolduri: extensia spatelui, pieptul înainte, umerii înapoi, cu inspiraţie;
revenire cu expiraţie.
2. Şezînd: ducerea braţelor prin faţă sus, cu inspiraţie apoi aplecarea trunchiului înainte pînă
ce pieptul atinge coapsele, braţele căzînd jos şi expiraţie.

3. Şezînd cu spatele lipit de perete: împingerea cu capul şi spatele în perete, moderat,

menţinînd contracţia 3—-4 s; revenire şi pauză mare între repetări.
4. Culcat pe spate, braţele lateral: ducerea unui braţ la celălalt odată cu răsucirea trunchiului,
fără a antrena bazinul; revenire apoi execuţie în partea cealaltă.
5. Pe genunchi cu sprijin pe palme: ridicarea unui braţ înainte şi a piciorului opus înapoi;
revenire şi la fel cu partea cealaltă.
165
6. Aceeaşi poziţie: îndoirea braţelor din coate cu aprc pierea pieptului de sol şi inspiraţie;
revenire cu expiraţii
7. Aceeaşi poziţie: mişcarea circulară din bazin, ducîn trunchiul înainte pe braţe, lateral,
înapoi cu şezuta spr călcîie apoi lateral în partea cealaltă; după cîteva repe ţări se schimbă
sensul rotarii.
8. Aceeaşi poziţie: răsucirea trunchiului ridicînd pri: lateral şi braţul din partea răsucirii cu
inspiraţie; reve nire cu expiraţie apoi se execută de partea cealaltă.
9. Culcat înainte, braţele lîngă corp: ridicarea uşoar. a pieptului şi a braţelor, cu inspiraţie;
revenire în culca şi expiraţie.
10. Stînd depărtat: imitarea cositului, balansînd bra ţele dintr-o parte în alta cu răsucirea
trunchiului.
11. Stînd cu braţele lîngă corp: aplecarea trunchiulu înainte cît permite să se menţină spatele
extins.
XXV. PKOGRAM DE EXERCIŢII PENTRU BOALA PAGET
1. Culcat pe spate: ducerea braţelor peste cap pînă ating solul cu extensia uşoară a spatelui şi
inspiraţie; revenire pe acelaşi drum cu expiraţie.

5 6 7 8
2. Pe genunchi cu sprijin pe palme: ridicarea unui braţ întins în prelungirea trunchiului cu
extensie şi două tensiuni; revenire şi la fel cu celălalt braţ.
3. Aceeaşi poziţie: extensia spatelui şi inspiraţie, apoi rotunjirea lui cu expiraţie.
166
4. Aceeaşi poziţie: ridicarea unui picior întins din genunchi cu extensia spatelui; revenire apoi
execuţie cu celălalt picior.
5. Culcat înainte: încercare de a ridica un umăr de pe sol, iar specialistul se opune mişcării; la
fel cu umărul celălalt.
6. Şezînd cu braţele lateral: răsucirea trunchiului din-tr-b parte în alta menţinînd braţele
lateral; mişcarea se execută în ritm lent.
7. Şezînd cu mîinile încleştate la spate: tragerea umerilor înapoi cu extensia spatelui,
menţinînd 5—10 s.
8. Stînd depărtat cu mîinile pe şolduri: rotarea uşoară a bazinului ca în dansul oriental, într-un
sens şi în celălalt
Mers cu relaxarea trunchiului prin îndoire înainte şi expiraţie.
XXVI. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU SPONDILOLISTEZIS
Culcat lateral: masajul musculaturii lombare.
Mers pe călcîie cu mîinile pe şolduri, abdomenul supt.
1. Pe genunchi cu sprijin pe palme: rotunjirea spatelui cu capul între umeri, sugînd abdomenul
şi expirînd; revenire în poziţia de plecare fără a lordoza şi inspiraţie.

2. Aceeaşi poziţie: ridicarea braţelor în prelungirea trunchiului, odată cu retragerea şezutei

spre călcîie, pentru echilibru, spatele menţinut drept fără a lordoza; revenire în sprijin pe
palme.
167
3. Culcat pe spate: retroversia bazinului contractând muşchii abdominali şi fesieri, simultan
cu rotarea externă din sold a membrelor inferioare, menţinând contracţia 5—10 s.
4. Culcat pe spate, genunchii îndoiţi, tălpile pe sol: ridicarea trunchiului spre genunchi cu
ducerea braţelor pe lingă genunchi şi expiraţie; revenire în culcat şi inspiraţie.
5. Şezând pe scaun cu mîinile pe şolduri: aplecarea trunchiului la 45°, menţinînd spatele
drept; revenire la verticală.
6. Şezînd cu genunchii întinşi: ridicarea unei mingi deasupra capului folosind ambele braţe şi
inspiraţie; revenire cu mingea jos şi expiraţie.
7. Şezînd cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol: întinderea unui picior din genunchi oblic sus,
odată cu aplecarea trunchiului şi ducerea palmelor spre vîrful piciorului şi expiraţie; revenire
în poziţia de plecare şi inspiraţie.
8. Pe genunchi cu sprijin pe palme: ducerea şezutei înapoi spre călcîie, odată cu ridicarea şi
ghemuirea genunchilor la piept, spatele rotunjit; revenire în poziţia de plecare.
Mers liniştitor în poziţie corectă, cu bazinul răsturnat şi abdomenul supt.
XXVII. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU ENUREZIS
1. Stând cu spatele la perete: răsturnarea bazinului apropiind lombele de perete, folosind
contracţia fesierilor, cu expiraţie; revenire lentă cu inspiraţie.
2. Culcat pe spate, genunchii îndoiţi, tălpile pe sol, cu o minge ţinută între genunchi:
inspiraţie şi ridicarea şezutei de pe sol strîngînd mingea între genunchi şi expiraţie în timpul
execuţiei.
3. Culcat Înainte, braţele Întinse în prelungirea trunchiului: ridicarea braţelor şi a picioarelor
de pe sol în extensie, cu expiraţie; revenire pe sol şi inspiraţie în pauză.
168
4. Culcat pe spate: inspiraţie şi sugerea abdomenului şi contractarea feselor cu expiraţie.
5. Culcat pe spate: ridicarea şezutei de pe sol prin contracţia fesierilor şi rotarea externă a
membrelor inferioare cu expiraţie; la revenire pe sol inspiraţie.
41
S^

±>
6. Stînd cu spatele la perete, picioarele încrucişate, călcîiele înainte la 10 cm, mîinile pe
şolduri, umerii şi fesele sprijinite de perete: depărtarea bazinului de perete împingîndu-1 în
sus prin contracţia fesierilor odată cu strîngerea coapselor şi expiraţie; revenire cu inspiraţie.
7. Şezînd cu picioarele întinse: ridicarea şezutei de pe sol rămmînd în sprijin pe palme şi
călcîie, cu expiraţie; revenire cu inspiraţie.
8. Culcat pe spate: contracţia simultană a fesierilor şi a perineului cu expiraţie; revenire cu
inspiraţie. Exerciţiul se poate executa cu contracţii scurte ritmice sau cu. contracţii izometriee
însă mai rare.
16*
9. Culcat pe spate: abducţia şi adducţia unui membri inferior, cît mai razant cu solul; la fel cu
celălalt.
Stînd: fără participarea fesierilor, menţinerea plan-şeului perineal ridicat.
XXVIII. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU LOMBALIZARE
1. Stînd uşor depărtat cu mîinile pe şolduri; uşoare rotari din bazin, într-un sens şi în celălalt.
2. Stînd depărtat: îndoiri laterale de trunchi, dintr-c parte în cealaltă, braţul alunecînd de-
alungul coapsei dir partea îndoirii.

3. Jumătate şezînd pe masă cu piciorul întins din ge nunchi, celălalt picior sprijinit pe sol:
aplecarea trunchiu lui înainte fără a cifoza şi fără a îndoi genunchiul; dup: •cîteva repetări, se
execută cu celălalt picior, schimbîm poziţia.
170
4. Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol; ridicarea gambelor în prelungirea
coapselor la 45° cu expiraţie; revenire în poziţia de plecare, cu inspiraţie în pauză.
5. Aceeaşi poziţie: întinderea unui picior şi apropierea lui de piept, cu ajutorul braţelor care
apucă de gambă fără a îndoi genunchiul.
6. Culcat înainte, braţele întinse deasupra capului: ridicarea unui braţ şi a piciorului opus
întins clin genunchi; revenire şi la fel cu partea cealaltă.
7. Culcat pe spate cu picioarele sprijinite pe perete: apropierea şezutei de perete în timp ce
picioarele alunecă tot mai sus, fără a le îndoi din genunchi şi fără a ridica şezuta de pe sol.
8. Culcat lateral: ridicarea piciorului (abducţia), ţinut întins din genunchi şi fără a-'l flexa pe
bazin; după cîteva repetări la fel cu piciorul celălalt, schimbînd poziţia.
9. Stînd cu faţa la scara fixă, un picior îndoit şi sprijinit pe o şipcă la nivelul centurii:
întinderea piciorului apăsînd pe genunchi, trunchiul rămînînd drept; acelaşi lucru cu celălalt
picior.
10. Stînd cu spatele lipit de scara fixă: un pas înainte cu ducerea braţelor prin faţă sus pînă
ating scara, cu extensia spatelui şi cu inspiraţie; revenire cu expiraţie, apoi păşire cu celălalt
picior.
XXIX. PROGRAM DE EXERCIŢII ÎN
FRACTURA VERTEBREI CERVICALE (după eliberarea din corset)
1. Masajul regiunii cervicale şi a umerilor.
2. Mişcări active de flexie-extensie, înclinare laterală stînga-dreapta, răsuciri stînga-dreapta şi
circumducţii.
3. Aceleaşi mişcări ea la exerciţiul 2 dar cu o uşoară rezistenţă opusă de specialist
(izometrie).
4. Masajul regiunii cervicale şi a umerilor.
5. Mişcări active cu capul contra gravitaţiei, astfel:
— flexia din culcat pe spate;
— extensia din culcat înainte;
171
— înclinarea laterală din culcat pe o parte cu ridicarea capului spre umărul opus apoi culcat pe partea
cealaltă;
— circumducţii din poziţia sfinxului cu sprijin pe coate.
XXX. PROGRAM DE EXERCIŢII IN
FRACTURA VERTEBREI TORACALE (fractură prin tasare simplă)
1. Culcat pe spate, braţele lateral sprijinite pe pat: ridicarea spatelui de pe pat în extensie, rămînînd în
sprijin pe braţe şi cap odată cu inspiraţia; revenire cu expiraţie.

2. Culcat înainte, braţele întinse, bastonul apucat de capete: ridicarea bastonului cu desprinderea
pieptului de pe pat şi inspiraţie; revenire cu expiraţie.
3. Aceeaşi poziţie: încercarea de a trece bastonul peste cap, pentru a-1 duce la spate în dreptul
omoplaţilor, cu inspiraţie; revenire pe acelaşi drum şi expiraţie.
4. Culcat înainte, bastonul ţinut la spate în dreptul coapselor, apucat cu palmele în sus: depărtarea
bastonului de corp în sus, cu braţele întinse din coate, apropiind şi omoplaţii între ei şi inspiraţie;
revenire cu expiraţie.
5. Stînd cu bastonul la spate jos: extensia spatelui cu tragerea umerilor înapoi şi depărtarea bastonului
de corp
172
şi păşire cu un picior înainte; revenire în poziţia de plecare, după care se execută avînd
piciorul celălalt avansat.
6. Stînd cu rnîinile încleştate la ceafă: tragerea coa-telor înapoi cu extensia spatelui; revenire
fără a cifoza.
7. Stînd: ducerea braţelor prin lateral înapoi cu extensia spatelui şi inspiraţie; revenire cu
expiraţie.
XXXI. PROGRAM DE EXERCIŢII IN
FRACTURA VERTEBREI LOMBARE
(fractură prin tasare simplă)
1. Culcat înainte: ridicarea unui picior în extensie, întins din genunchi; revenire şi la feil cu
celălalt picior.
2. Culcat înainte, picioarele fixate: ridicarea pieptului de pe pat cu inspiraţie; revenire în
culcat cu expiraţie.
3. Culcat înainte: ridicarea ambelor picioare deodată în extensie, în timp ce specialistul apasă
pe ceafa pacientului, pentru a-i da un punct fix.

4. Pe genunchi cu sprijin pe palme: ridicarea unui picior şi a braţului opus în extensie;

revenire apoi se execută cu partea cealaltă.
5. Culcat înainte, braţele întinse deasupra capului: ridicarea braţelor şi a picioarelor simultan
în extensie, ră-mînînd în sprijin pe piept.
173
XXXII. PROGRAM DE EXERCIŢII IN
FRACTURA VERTEBREI LOMBARE
(după eliberarea din corset)
1. Stînd: balansarea braţelor pe lîngă corp ca în mers antrenînd şi trunchiul în mişcare.
2. Şezînd pe scaun: aplecarea trunchiului înainte, cu apropierea pieptului de coapse.
3. Şezînd pe scaun: răsucirea trunchiului, ducînd şi braţul întins prin lateral înapoi în aceeaşi
parte; revenire şi executarea la fel în partea cealaltă.

4. Stînd uşor depărtat, cu mîinile pe şolduri: uşoare rotari din bazin într-un sens şi în celălalt.
5. Stînd depărtat: aplecarea trunchiului înainte cu ducerea braţelor de-a lungul coapsei fără a
forţa; revenire.
6. Stînd lateral faţă de scara fixă apucat: balansarea unui picior înainte, ghemuit spre piept şi
înapoi întins din genunchi, cu amplitudine din ce în ce mai mare, fără a produce dureri în
lombe.
7. Stînd depărtat: îndoirea laterală a trunchiului, cu alunecarea braţului de-a lungul coapsei
fără a forţa; revenire şi la fel în partea cealaltă.
8. Stînd: ghemuire cu pieptul pe coapse, spatele rotunjit, palmele pe sol.
9. Pe genunchi cu palmele pe sol: ridicarea unui picior înapoi sus, întins din genunchi;
revenire, la fel cu piciorul celălalt.
Mers pe loc cu ridicarea înaltă a genunchiului spre piept.
XXXIII. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU PARAPLEGIE (mişcări pasive)
1. Postură în flexie dorsală a labei piciorului.
2. Flexie—extensie, abducţie—adducţie şi eircumducţia degetelor, executate cu toate
degetele deodată, prinse cu o mînă.
3. Aceleaşi mişcări făcute cu laba piciorului.
4. Filexia gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin, cu
tensiuni finale.
5. Abducţia şi adducţia din şold a întregului membru inferior, întins din genunchi.
6. Rotarea internă şi externă din şold a întregului membru inferior, întins din genunchi.
7. Ridicarea spre verticală a membrului inferior, întins din genunchi, pînă la uşoară tensiune.
8. îndoirea şi întinderea gambei din genunchi, pornind din poziţia cu coapsa flexată da unghi
drept.
9. Circumducţii într-un sens şi în celălalt, cu membrul inferior întins din genunchi.
10. Cu picioarele îndoite şi tălpile pe pat: depărtarea la maximum a genunchilor şi apropierea
lor.
XXXIV. PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU PARAPLEGIE (mişcări active)
1. Culcat pe spate şi ţinut de mîini de către specialist: ridicarea în şezînd ajutîndu-se de braţe.
2. Şezînd: depărtarea şi apropierea unui picior ajutîndu-se de mîini.
3. Şezînd: răsucirea trunchiului ducînd şi braţul din
175
partea răsucirii prin laterali înapoi, cu inspiraţie; revenire cu expiraţie şi la fel cu braţul
celălalt în partea opusă.
4. Şezînd: mobilizarea labei piciorului ajutîndu-se de mîini.
5. Şezînd: ridicarea braţelor prin lateral sus şi revenire pe acelaşi drum cu sprijinirea
palmelor pe pat.
6. Trecerea pe fotoliul! rulant fără ajutor.
7. Şezînd în fotoliu: aruncarea mingii de volei:
— cu o mînă şi cu cealaltă alternativ, din poală;
— cu ambele mîini deodată, de la piept, ca la baschet;
-— cu o mînă şi cu cealaltă, alternativ, de la umăr, ca la handbal;
— cu ambele mîini deodată, de deasupra capului.
8. Mers cu fotoliul.
9. Şezînd în fotoliu: întinderea corzii sau extensoru-lui, cu braţele întinse, executînd mişcarea
de adducţie— rotare internă şi proiecţie posterioara, pentru tonificarea muşchiului dorsalul
mare, care ajută la menţinerea trunchiului la verticală.
10. Şezînd în fotoliu: mişcări de respiraţie ridicînd braţele deasupra capului şi inspiraţie; la
revenire expiraţie.
'-• ■ m
Bibliografie
ARLET J., MOLE J.: Traitement physique des rhumatismes, Edi-tion Masson, Paris, 1971 ;
ARSENI Cj CONSTANTINOVICI AL., PANOZA GH.: Traumatismele vertebro-medulare şi ale nervilor, Editura
Medicală, Bucureşti, 1973 ;
ARSENI C, STANCIU M.: Discopatiile vertebrale lombare. Editura Medicală, Bucureşti 1970 ;
HAGIU CL.. POPOVICI N.: Examenul clinic al coloanei vertebrale. Viaţa Medicală, Bucureşti, Nr. 11, 22/1964;
BANTEAUX D.: Spondylarthrite ankylosantc; Progres en rhu-maiologle, Edition Flammarion, Paris, 1971 ;
BORDIER PH.. SEZE de S., MIRA VET LI VIA, BERBIER N.:
Phyşiopaihologie de l'ostioporose de l'adulte jeune, Sc-
maine des Hopiteaux, Paris, Nr. 50/1974 ; CAM VS J. P.: Maladie Paget, Revue du Praticien, Paris, Nr.
21/1971 ; CHARNONNEL A,: La sciatique par hernie discaie, Revue du
Praticien, Paris, Nr. 3139/1972 ; CHARRÎERE L. et ROY: Kinesitherapic des deviations ante-
rieures du rachis, Edition Masson, Paris 1963 ; COHEN de LARA A.: Diagnostique de la sciatique, Revue Medi-
cale Francaise, Paris, Nr. 28—1819/1973 ; COSTE F.: Progres en rhumatologie, Edition Flammarion, Paris,
1968 ; DEBURGE A.: Aspects cliniques et indications therapeutiques du
Morb de Poit, Revue Medicale Francaise, Paris, Nr,
18—927/1970 ; DECOULX P., RAZEMON J. P.: Traumatologie clinique. Edition
Masson, Paris, 1963 i
t« — c-da 1013
177
DERRION M.: Le mal de Pott, clinique et diagnostique, Revue Medicale Francaise, Paris, Ni-. 8—477/1972 ;
D1ACONU N., VELEANU C, KLEPP H.J.: Coloana vertebrală,
Editura Medicală, Bucureşti, 1977 ; URAGAN I. ŞI COLAB.: Cultura fizică medicală. Editura Sport -
Turism, Bucureşti, 1981 ; ERNA BECKER: La methode von Niederhoffer. La traitement des scolioses et
discopathies par des tensions isometriques; Edition Maloine, Paris, 1978.
[1ARTH M.: PZace de la chirurgie dans le traitement des scia-tiques, Revue Medicale ' Francaise, Nr. 28—
1839/1974 ;
IFRIM M., ILIESCU A.: Anatomia şi biomecanica educaţiei fizice si sportului, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,
1978 ;
IONESCU A., MAZILU M.: Educaţia fizică în slujba sănătăţii,
Editura Stadion, Bucureşti, 1971 ; KREINDLER A.: Neurologia, voi. 1, Editura Academiei R.S.R., '--■'
- Bucureşti, 1971;
LAMBESCU AL., CORNIC GH., PROŞTEANU C, TAURESCUE.: ■ ■ Algii lombo-sacrate la femei, Editura
Facla, Timişoara, 1980 ;
LAPPIERRE A.: La reeducation physique, ed. a 5-a, Edition Bail-Iiere, Paris, 1967 ;
'■'■'■ '
MATACHE I. GH., GRIGORESCU I., CANTACUZINO I.: Cum tratăm spondiloza cervicală, Editura Medicală,
Bucureşti, 1970 ;
MULLER G., RICARD F.: Kinesitherapie du lombalgique, Kinesitherapie Scientifique, Paris, Nr. 192, 325/1981 ;
NESTOR R.: Diagnosticul bolilor reumatismale. Editura Medicală, Bucureşti, 1972 ;
PERTUISET B., KHALIL N.: Traitement chirurgicale des scia-tiques, Revue du Praţicien, Paris, Nr. 22—
3171/1972 ;
RADULESCU AL.: Traumatismele osteoarticulare, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1968 ;
RYOKEWAERT A.: Os et articulations, osteoporose, Edition Flâm-marion, Paris, 1973 ;
S1MON L., BLOTMAN F., CLOSTRE J.: Abrege de rhumatologie, Edition Masson, Paris, 1975 ;
SOUCHARD PH. E.: Metode Mezieres, Edition Maloine, Paris,
1979 ;
ŞTOIA I., STOICESCU M.: Ghid practic de reumatologie, Editura Medicală, Bucureşti, 1975 ;
ŞUŢEANU ŞT., IONESCU-BLÂJA V., MOANGA M.: Clinica şi tratamentul bolilor reumatice, Editura Medicală,
Bucureşti, 1977 ;
VAUTER J.: Nouveau principe de reeducation des scolioses dor-sales; La manoeuvre de grand dentele,
Kinesitherapie Scientifique, Paris, Nr. 182, 315/1980. .
178