Grigore Gafencu şi unitatea europeană

A.  Omul care putea cel mai bine să exprime temerile şi speranţele popoarelor Europei
era Winston Churchill. El a fost marele preşedinte al Congresului de la Haga, punând în
serviciul cauzei prestigiul său şi marea sa popularitate, lăsând totodată mişcarea
europeană să-şi urmeze liber impulsurile, care puteau de altfel să depăşească propriile
sale concepţii de om de stat britanic. Protejând ideea Europei Unite, fără a-i impune nicio
constrângere, domnul Churchill a asigurat succesul Congresului şi a demonstrat
deşertăciunea anumitor supoziţii care au provocat regretabile abţineri. Este drept, de
altfel, să remarcăm că abţinerile „de principiu“ n-au antrenat abţineri de fapt şi că printre
cei 700 de participanţi la Congres, formând una dintre cele mai strălucite adunări pe care
Europa le-a cunoscut vreodată, toate culorile şi toate nuanţele politice de la dreapta la
stânga (cu excepţia comuniştilor) au fost larg reprezentate. Oameni de stat englezi şi
francezi, înconjuraţi de economişti, de parlamentari, de scriitori din cele două ţări se aflau
lângă economişti, politicieni şi diplomaţi din Italia, Benelux, Elveţia şi din ţările
scandinave; şi dacă deputaţii laburişti au fost mai puţin numeroşi decât colegii lor
conservatori (al căror şef de grup a fost domnul Eden1, MacMillan2, Butler3), rolul
laburiştilor nu a fost mai puţin activ. (…)
    Trebuie recunoscut că mulţi delegaţi nu aveau de la început o idee precisă despre ceea
ce trebuia să însemne „Europa Unită“ şi că, pentru mulţi, dornici să se „grăbească încet“
(cum avea s-o spună şi s-o repete un distins conservator britanic), Uniunea dorită nu avea
o altă semnificaţie decât aceea a unui „acord internaţional“ sau a unei noi Mari Alianţe
Europene. Nu era vorba, în rezumat, după părerea lor decât de lărgirea fundamentelor
Uniunii constituite curând prin tratatele încheiate între statele suverane ale Europei
Occidentale.
22 PLUS, nr. 333: Congresul Europei. Haga, 7-11 mai 1948 de Grigore
Gafencu,http://www.revista22.ro/22-plus-nr-333-congresul-europei-haga-711-mai-
1948-12630.html
  
B.   Această dare de seamă ar fi incompletă dacă nu ar menţiona că, pentru prima dată
după război, reprezentanţi liberi ai ţărilor din Est şi-au putut auzi vocea într-o adunare
europeană. Ei au proclamat în mod solemn, în numele ţărilor lor invadate şi subjugate,
„dorinţa lor de a face parte integrantă dintr-o Europă Unită“, ca şi profunda lor
convingere că „pentru a salva şi uni Continentul trebuie să se ia în considerare problema
europeană în întregul ei şi să i se găsească o soluţie de ansamblu“. Aceşti delegaţi au
ţinut să afirme: „Nu există decât o singură Europă şi această Europă nu se poate naşte la
o viaţă nouă în Vest dacă ea moare în Est; ea nu-şi poate regăsi sănătatea, măreţia şi
forţe noi decât în cadrul limitelor sale naturale. Europa nu poate fi salvată şi unită decât
dacă politica de uniune se afirmă ca un act pozitiv: dacă de la început ea întocmeşte
charta libertăţilor şi a drepturilor, revendică hotărât dreptul de a conduce întregul
continent şi propune o ordine comună, adică o cauză în care să se poată crede şi pentru
care să poată lupta solidar toţi europenii“. (...)

22 PLUS, nr. 333: Congresul Europei. Haga, 7-11 mai 1948 de Grigore
Gafencu, http://www.revista22.ro/22-plus-nr-333-congresul-europei-haga-
711-mai-1948-12630.html
 C.    Peste decenii rasfoind presa exilului, Virgil Iernuca mi-a pus la indemana relatarea
facuta in numarul din Noiembrie 1955 a "Romaniei Muncitoare" in care Grigore Gafencu
sublinia mai apasat, motivul pentru care regimul comunist isi dezvaluia cu atata
intarziere ororile savarsite:

"Asadar le-a fost frica. A continuat sa le fie frica de Maniu si Bratianu chiar dupa moartea
lor, asa cum le fusese frica de ei vii. si mai mult poate. Caci unele umbre sunt mai
stanjenitoare pentru Tiranie decat cei vii si inchisi. Pentru umbre nu s-au inventat inca
inchisori si nici paznici. Lanturile nu s-au dovedit pana acum a putea lega umbrele. Acelea
ale lui Maniu si Bratianu ce strajuiesc pamantul romanesc. Erau doi mari oameni ai
Romaniei, cum sunt vapai din focul martiriului intregului  neam romanesc, reintoarse sa
urzeasca flacara ce se ridica din pamantul nostru pentru libertate". 
    In luna urmatoare, Decembrie 1955, tot "Romania Muncitoare" a publicat gandurile lui
Grigore Gafencu: 
"Pe cai laturalnice, din niste declaratii facute la Bucuresti si  publicate la New York, aflam
despre moartea lui Iuliu Maniu.
    Barbatul care a intruchipat ani de-a rindul nadejdile, nazuintele, vointa de rezistenta si
credinta in izbanda a neamului sau, ar fi murit acum trei ani, in singuratate, fara ca
nimeni sa fie aflat de veste. Tacerea si taina cu care stapanii vremelnici ai Tarii noastre
au invaluit aceasta moarte, vadesc nu numai deprinderile lor lipsite de orice simtire, de
orice gand de omenie; ele vadesc mai ales teama lor de Iuliu Maniu care, chiar mort,
ramane pentru ei si pentru samavolnica lor stapanire, cea mai grozava amenintare".

Grigore Gafencu, condamnat in contumacie, mort in exil,

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/grigore-gafencu-condamnat-in-contumacie-
mort-in-exil-95576.html

D. Nu cred că ţările apusene, şi îndeosebi Statele Unite, sunt gata de pe acum să consmită la jertfirea
pe faţă a Răsăritului European; atitudinea luată în favoarea liberării acestui Răsărit, de Preşedintele
Eisenhower şi de D-l. Foster Dulles e prea precisă şi prea categorică. În ce priveşte însă posibilitatea
unor "garanţii" - ideea a fost mult vânturată în lumea politică apuseană, şi cu tot strigătul de alarmă dat
de unii dintre noi în adunările Mişcării Europene, ea dăinuie şi ne poate pricinui surprinderi grele.
    Aici intervin şi alţi factori pe care trebuie să-i avem în vedere. tentaţiile cu privire la Răsăritul
European pot cere jertfe mai mari sau mai mici, după cum această regiune e considerată ca un tot,
sau ca o parte din continentul nostru, care poate fi împărţită pe fracţiuni. S-ar putea, astfel, ca puterile
apusene să fie ademenite, ca pentru a obţine eliberarea unei părţi din această regiune şi anume cea
mai apropiată de Apus, să sacrifice părţile cele mai îndepărtate. [...] Fiindcă este în interesul regimului
sovietic şi este voinţa acestui regim, cum este şi voinţa multor europeni ca acest contact odată stabilit
să fie păstrat cu orice preţ ca să se poată ajungă cu timpul la unele învoieli. Perioada în care am intrat
este din păcate  prielnică tranzacţiilor. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în urma înarmării Rusiei
Sovietice cu bombe atomice, Apusul e mai potrivnic ca oricând ideii de război, şi se clatină în credinţa
lui că ar mai putea alcătui o forţă precumpănitoare, adică o forţă care prin superioritatea ei săm poată
impune adversarului o pace dreaptă, cum astfel o doresc apusenii.
Scrisoare a lui Grigore Gafencu adresată regelui Mihai, 28 ianuarie 1954