Sunteți pe pagina 1din 65

TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Cuprins

Introducere
1. Sărbătorile creștine....................................................................................................2.
2. Imnografia liturgică a Praznicului Schimbării la Față...............................................4.
Cap. I. Generalizarea celebrării Praznicului Schimbării la Față
I.1. Momentul biblic al Schimbării la Față....................................................................7.
I.2. Prefigurări ale Praznicului în Vechiul Testament.................................................10.
I.3. Schimbarea la Față în literatura apocrifă..............................................................14.
I.4. Fixarea Praznicului Schimbării la Față în ciclul liturgic anual.............................17.
I.5. Descrierea liturgică a evenimentului Schimbării la Față în imnografie................21.
Cap. II. Sfânta Treime în imnografia liturgică a Praznicului Schimbării la Față
II.1. Arătarea Sfintei Treimi în taină...........................................................................24.
II.2. Deoființimea Fiului cu Tatăl................................................................................26.
II.3. Mântuitorul Iisus Hristos Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit......................28.
II.4. Natura luminii taborice........................................................................................31.
Cap. III. Eshatologia în imnografia Praznicului Schimbării la Față
III.1. Închipuirea Învierii.............................................................................................34.
III.2. Hristos, Domn al celor vii și al celor morți........................................................37.
III.3. Anticiparea schimbării Lumii la a doua venire/ Parusie anticipată....................39.
Cap. IV. Teme morale și alte teme expuse în imnografia Praznicului Schimbării la
Față
IV.1. Schimbarea omului prin lucrarea virtuților.......................................................43.
IV.2. Luminarea omului prin rugăciune.....................................................................46.
IV.3. Ridicarea firii omenești căzute.........................................................................49.
IV.4. Arătarea frumuseții celei dintâi și crearea omului............................................51.
Cap. V. Schimbarea la Față în iconografia ortodoxă bizantină...........................53.
Concluzii....................................................................................................................59.
Bibliografie................................................................................................................61.

1
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Introducere

1. Sărbătorile creștine

Sărbătorile creștinești sunt zile rânduite de Sfânta Biserică pentru săvârșirea


rugăciunilor obștești în scopul preaslăvirii lui Dumnezeu și al sfințirii credincioșilor. 1
Biserica Ortodoxă, în viața liturgică a credincioșilor, expune mai multe tipuri de
sărbători inspirate din istoria mântuirii, având drept scop conducerea credincioșilor spre
Ierusalimul ceresc, așa încât „timpul cosmic devine tipul veacului viitor și pregustarea
vieții viitoare. Credinciosul trăiește pe pământ, în interiorul timpului transformat în
Hristos, astfel trăind în eterna și veșnica Împărăție a lui Dumnezeu” 2
După importanța lor, conform învățăturii de credință ortodoxe, avem: Sărbători
Împărătești, prin care sunt cinstite anumite evenimente biblice din viața Mântuitorului
sau cele care prezintă o cinstire a Persoanelor Sfintei Treimi, dar și sărbători închinate
sfinților; din această categorie un loc important ocupându-l sărbătorile în cinstea Maicii
Domnului.3 Încă din primul deceniu creștin, primele sărbători pe care creștinii le țineau
erau: Duminica (în locul sabatului iudaic), Paștile și Rusaliile (în locul celor două mari
sărbători iudaice corespunzătoare, din lunile întâi și a treia ale calendarului evreiesc:
Pasha și Cincizecimea); acestea fiind în calendarul creștin „cele mai importante
duminici din cursul anului.”4 Despre altă mare Sărbătoare nu putem vorbi până în
secolul al III-lea, când apare „cel de-al treilea praznic împărătesc, adică sărbătoarea
Epifaniei sau Teofaniei, o sărbătoare comună a Nașterii sau Întrupării Domnului și în
același timp a Botezului Său.” 5 Printre cele mai vechi sărbători se numără și Înălțarea
Sfintei Cruci, eveniment fixat de Biserica drept Sărbătoare din secolul al IV-lea, având
drept subiect înălțarea Sfintei Cruci a Mântuitorului de către Patriarhul Macarie al
Ierusalimului la 14 Septembrie 335 cu prilejul sfințirii Bisericii Sfântului Mormânt,
construită de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Mai târziu apar și alte sărbători
în cinstea Sfintei Cruci: Duminica a III-a, a Postului Mare închinată Sfintei Cruci (sec.

1
***Catehismul creștinului dreptcredincios, tipărit cu osârdia și binecuvântarea IPS Mitropolit Iustin
al Moldovei și Sucevrei, Iași, 1957, reeditat la Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 2012, p.
81.
2
Ioannis Fundulis, Nașterea Sărbătorilor Creștine, în „Seria Biblioteca pastorală – 15”, Editura
Împărtășirii și Culturii Misiunii Bisericii Greciei, Bolos, 2006, p. 47.
3
Pr.Prof.Dr.Ene Braniște, Liturgica generală - cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură
creștină, vol. I, Ediția a III-a, Editura Basilica, Bucureşti, 2015, p. 217.
4
Ibidem, p. 211.
5
Ibidem, p. 211.

2
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

al VIII-lea), Scoaterea Cinstitului lemn al Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci (1


August), Arătarea semnului Cinstitei Cruci pe cer Împăratului Constanțiu (351), cu dată
de prăznuire la 7 Mai,6 de asemenea, o altă sărbătoare în cinstea Sfintei Cruci este
regăsită în Calendarul Grecesc la 3 Mai și are drept subiect descoperirea Sfintei Cruci
de către Sfânta Elena. 7
Sărbătorile Împărătești sunt: Nașterea Domnului, Tăierea Împrejur, Botezul
Domnului, Întâmpinarea Domnului, Intrarea în Ierusalim, Învierea Domnului, Înălțarea
la cer a Domnului, Cincizecimea, Schimbarea la Față, iar închinate Maicii Domnului
sunt: Buna Vestire, Adormirea Maicii Domnului, Nașterea Maicii Domnului, Intrarea
în Biserica a Maicii Domnului. După cum putem observa, Sărbătorile Împărătești sau
Praznicele Împărătești, sunt Sărbători fixate de Biserică cu scopul de a comemora
anumite evenimente, regăsite în paginile Noului Testament și care au legătură directă
cu Persoanele Sfintei Treimi, în special evenimente din viața pământească a
Mântuitorului, ca Dumnezeu și Om. Dintre acestea avem sărbători cu dată fixă și
sărbători mobile sau mutabile și nemutabile, după cum spune Pr. Ștefan Călinescu:
„nemutabile sunt acelea care cad într-o zi a unei luni, și nu se mai schimbă niciodată,
altele își schimbă locul astfel, încât nu numai din aceeași zi a lunii, dar pot trece și în
altă lună, precum sunt: Floriile, Paștile, Înălțarea, Pogorârea Duhului Sfânt. Aceste
sărbători atârnă de serbarea Paștelui.” 8
Sărbătorile închinate Sfinților, sunt acele sărbători care comemorează moartea
martirică a sfinților, dată păstrată în calendarul liturgic al Bisericii, sau în cazul sfinților
care s-au săvârșit în pace, ziua nașterii lor în Împărăția lui Dumnezeu. De asemenea,
în calendarul liturgic al Bisericii avem și sărbători închinate sfinților Îngeri, sau legat
de aceștia, minuni ale sfinților îngeri rămase în istoria Bisericii și consemnate în
calendar drept sărbători. Alte sărbători închinate sfinților, sunt acelea ce comemorează
Aflarea Sfintelor Moaște sau Aducerea Sfintelor Moaște ale anumitor sfinți în anumite
cetăți, în această situație putem observa în Calendarul Liturgic Bisericesc sărbători ca:
Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Aducerea Moaștelor Sfântului Ioan Gură
de Aur și altele de acest tip. Referitor la nașterea Sfinților, ea nu este consemnată în

6
Pr.Prof.Dr.Ene Braniște, Liturgica generală....Vol. I..., p. 327.
7
Propreviter Konstantinos Karaisaridis, Treptele Vieții Liturgice, Editura Athos, Atena, 2008, p. 310;
de același autor vezi și studiul intitulat Sărbătorile Cinstitei Cruci, în „Seria Biblioteca pastorală – 15”,
Editura Împărtășirii și Culturii Misiunii Bisericii Greciei, Bolos, 2006, p. 196.
8
Pr. Ștefan Călinescu, Sărbători nemutabile, în „B.O.R”, an. VI, nr. 12 (dec 1882), p. 720.

3
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

calendarul bisericesc, în afară de Nașterea Maicii Domnului și a Sfântului Proroc Ioan


Botezătorul, ca cel mai mare om născut din femeie. (cf. Matei 11, 11 )

2. Imnografia liturgică a Praznicului Schimbării la Față

Imnografia liturgică a Bisericii a luat naștere odată cu dezvoltarea cultului


liturgic ce a avut loc până în secolul al IX-lea, fapt ce ne poate determina să spunem că
imnografia apare treptat de-a lungul mai multor secole, în funcție de problemele și
nevoile Bisericii. Datorită acestor probleme de tip doctrinar, existente în special în
Biserică în această perioadă, avem de-a face cu o imnografie care prezintă învățătura
de credință ortodoxă a Bisericii, astfel putem spune că: „imnologia a avut de la început
un caracter mai mult dogmatic, ea fiind stimulată în mare măsură de lupta cu ereticii”9.
Supunerea textului liturgic contextului dogmatic a făcut ca imnografia Bisericii să fie
o „adevărată replică dogmatică - doctrinară, așa cum putem desprinde din textele multor
cântări bisericești.”10
De asemenea, imnografia liturgică urmărește expunerea evenimentelor
comemorate de Biserică astfel încât „fiecare sărbătoare repetă mereu și adeverește că
evenimentul celebrat nu s-a întâmplat doar în timpul acela al petrecerii lui Dumnezeu
pe pământ, dar devine prezent, reluându-se de fiecare dată, iar astăzi de atunci
săvârșindu-se întocmai.”11 Scopul acestei anamneze imnografice cu ocazia zilelor de
sărbătoare este acela de a pune înaintea credincioșilor faptele mântuirii și învățăturile
descoperite de sus, pentru ca ei să le cunoască și harurile sfințitoare, pentru ca ei să și
le însușească spre a-și dobândi mântuirea. 12
Gruparea imnografiei liturgice este făcută după cele trei perioade ale Anului
Liturgic Bisericesc, în cărțile specifice fiecărei perioade: Penticostar, Triod și Octoih,
precum și în imnele Mineelor, cele 12 cărți de slujbă, câte un volum pentru fiecare lună
a anului, în care sunt cuprinse sărbătorile fixe și sărbătorile în cinstea sfinților. Obiectul

9
Pr.Prof.Dr.Ene Braniște, Liturgica generală - cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură
creștină, vol. II, Ediția a III-a, Editura Basilica, Bucureşti, 2015, p. 482.
10
Ibidem, p. 482.
11
Ioannis Fundulis, op.cit., p. 49.
12
***Catehismul creștinului dreptcredincios..., p. 81.

4
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

studiului nostru este cartea ce se numește Mineiul pe luna August, în care este cuprinsă
slujba Praznicului Schimbării la Față a Domnului, în ziua a 6-a, a lunii respective.13
După cum este menționat în Minei, imnografia Praznicului Schimbării la Față a
fost compusă de mai mulți melozi, precum: Anatolie, Vizantie, Sfântul Ioan Damaschin
și Cosma Monahul. Analizând perioada în care au trăit putem observa că imnografia
slujbei Praznicului Schimbării la Față a fost alcătuită de-a lungul a 3 secole, de la
înființarea ca Sărbătoare din secolul al V-lea și până la Cosma Monahul din secolul al
VIII-lea. Din secolul al V-lea sunt consemnate anumite cântări atribuite lui Anatolie,
patriarh al Constantinopolului (458) 14, precum: Slava de la Doamne strigat-am...de la
Vecernia Mare a Praznicului 15, lui Vizantie, imnograf din secolul al VI-lea16 îi este
atribuită Slava...Laudelor 17, iar din consemnările făcute în Minei la începutul celor două
canoane de la Utrenie, aflăm că primul canon este alcătuit de Cosma Monahul, melod
al secolului al VIII-lea, iar cel de-al doilea canon este atribuit Sfântului Ioan
Damaschin, imnograf și apărător al Ortodoxiei, din secolul al VIII-lea, acesta se naște
în anul 676 și trece la Domnul în 756.18 Astfel putem observa că „înmulțirea sărbătorilor
Bisericii, care, în cursul vremii, au avut nevoie să celebreze evenimente în legătură cu
viața și activitatea Mântuitorului, a Sfintei Fecioare și a apostolilor, constituia condiții
prielnice pentru dezvoltarea și perfecționarea imnului.”19
Cununa imnografiei Praznicului Schimbării la Față o reprezintă canonul atribuit
Sfântului Ioan Damaschin 20, care reprezintă o sinteză teologică în care este prezentată
teologia calcedoniană, motiv pentru care Sfântul Ioan Damaschin a fost considerat
Toma d’Aquino al Răsăritului.21 De asemenea, Canonul I al Praznicului, atribuit lui
Cosma Monahul, reprezintă o frumoasă creație a imnografiei secolului al VIII-lea, iar
datorită acestor melozi canonul ajunge o formă sau un gen definitiv consacrat în veacul
al optulea.22

13
Vezi Mineiul pe August, Ediția a V-a, EIBMBOR, București, 1989, pp. 64-81.
14
Pr.Prof.Dr.Ene Braniște, Liturgica generală...vol. II, ed. cit., p. 475.
15
Vezi Mineiul..., p. 66.
16
Preotul Petre Vintilescu, Despre Poezia Imnografică din cărțile de ritual și cântarea bisericescă,
Editura Pace, București, 1937, p. 104.
17
Vezi Mineiul…, p. 79.
18
Preotul Petre Vintilescu, op. cit., p. 108.
19
Ibidem, p. 70.
20
Pr.Prof.Dr.Ene Braniște, Liturgica generală...vol. II, ed. cit., p. 378. Același lucru este specificat și în
Minei..., p. 71.
21
Preotul Petre Vintilescu, op. cit., p. 109.
22
Ibidem, p. 108.

5
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Principalul atribut teologic pentru Hristos Fiul lui Dumnezeu, expus de melozi
în imnografia Praznicului Schimbării la Față este acela de Răscumpărător și Mântuitor
al Lumii. Termenii folosiți de Sfinții Imnografi pentru a exprima adevărurile de credință
sunt de o anvergură deosebită, însă fundamentați pe realități biblice și dogmatice; în
acest sens Pr. Benedict Ghiuș spune că „oricât de înflorit ar putea să pară însă la prima
vedere felul acesta al imnografilor de a zugrăvi acțiunea răscumpărătoare a Schimbării
la față a Domnului, aflăm în cărțile de slujbă indicii care îndreptățesc sentimentul că
acestor termeni le corespunde totuși o realitate.” 23

23
Arhimandrit Benedict Ghiuș, Taina Răscumpărării în imnografia ortodoxă, EIBMBOR, București,
1998, p. 112.

6
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Cap. I. Generalizarea celebrării Praznicului Schimbării la Față

I.1. Momentul biblic al Schimbării la Față

Momentul Schimbării la Față a Domnului, de pe Muntele Taborului se regăsește


în Evanghelia după Matei 17, 1-9; Evanghelia după Marcu 9, 2-8; Evanghelia după
Luca 9, 28-36.
„Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a
dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa
Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au
arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim
noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie
una.Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând:
"Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L". Şi, auzind,
ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei,
şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe
nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a
poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va
scula din morţi.” (Matei 17, 1-9)
„Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un
munte înalt, deoparte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele
Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ
înălbitorul. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus. Şi răspunzând
Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe:
Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau
înspăimântaţi. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând:
Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi. Dar, deodată, privind ei
împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei.” (Marcu 9, 2-8)
„Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov,
S-a suit pe munte ca să Se roage. Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul
şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind. Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu El, care erau Moise
şi Ilie. Şi care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l

7
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

împlinească în Ierusalim. Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi


deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El. Şi când s-au despărţit
ei de El, Petru a zis către Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei
colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie, neştiind ce spune. Şi, pe când vorbea el
acestea, s-a făcut un nor şi i-a umbrit; şi ei s-au spăimântat când au intrat în nor. Şi glas
s-a făcut din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi! Şi când
a trecut glasul, S-a aflat Iisus singur. Şi ei au tăcut şi nimănui n-au spus nimic, în zilele
acelea, din cele ce văzuseră.” (Luca 9, 28-36)
Observăm că în Sinopticitatea textului Evanghelic, evenimentul Schimbării la
Față este relatat cu lux de amănunte, pe când textul Evangheliei după Ioan nu amintește
de acest moment, el fiind amintit de Apostolul Ioan dar și de Petru în Epistolele
Sobornicești. Amintirea făcută de cei doi Apostoli în Epistolele lor, poate fi explicată
prin faptul că: Petru a fost prezent pe Tabor atunci când Domnul S-a schimbat la Față,
ca de astfel și Sfântul Ioan Evanghelistul, care amintește despre ceea ce văzuse pe
Tabor, în prima sa Epistolă ,,ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii
noștri, ce am contemplat și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții” (1 Ioan
1,1). Actele celor doi ucenici iubiți ai Domnului care s-au împărtășit de lumina taborică
sunt explicate prin faptul că acea „imagine a luminii taborice, i-a marcat adânc pe
Sfântul Apostol Petru, cât și pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, așa încât, în
scrierile lor vom regăsi prezentată imaginea dumnezeiască a Schimbării la Față,
exprimând, la modul cel mai pregnant, argumentul Dumnezeirii lui Iisus Hristos, cât și
a învățăturii Sale.”24
Așadar, observăm că în textele celor două epistole ni se amintește de momentul
Schimbării la Față, de data aceasta, nu într-o formă narativă ci am putea spune că este
mai mult o exegeză a textului Evanghelic: „Pentru că noi v-am adus la cunoștință
puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme
meșteșugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noștri. Căci El a primit de la
Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a
venit către El: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit". Şi acest glas
noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt.” (2
Petru 1, 16-18)

Pr. Prof. Univ. Dr. Leon Arion, „…Dați-le voi să mănânce!” Cuvinte de învățătură, Editura Parenesis,
24

București, 2013, p. 473.

8
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

În amintirea acestei întâmplări minunate de pe Muntele Taborului Biserica a așezat


Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, care e una din cele 12
Sărbători Mari Domnești.25
Pentru a înțelege motivul pentru care Domnul Hristos îi ia pe cei trei ucenici ca
să le arate slava Sa, trebuie cercetat contextul biblic. Așadar, în capitolul al XV-lea, al
Evangheliei după Matei, pasaj scripturistic premergător momentului Schimbării la
Față, Mântuitorul cercetează conștiința uceniciilor în ceea ce privește Persoana Sa. În
ciuda faptului că mulțimile afirmau despre El că este un profet sau Ioan Botezătorul,
Ilie sau Ieremia, primește răspunsul ,,Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”
din partea lui Petru, iar pentru a întări această mărturisire Domnul Hristos le arată celor
trei ucenici slava Sa pe cât li se putea. Pentru faptul că la acel moment, Fiul lui
Dumnezeu nu era conceput ca atare, lumea nu putea accepta că într-un trup omenesc
poate locui Dumnezeu, categorisindu-L după minunile și toate faptele minunate pe care
le săvârșise cu profeții, care la o scară redusă au săvârșit și ei asemenea fapte. „Tocmai
acest inconvenient mental voia sa-l spulbere Domnul prin momentul Taborului, dorind
să-i facă pe Apostoli să înțeleagă că El, de a Cărui Dumnezeire se vor extazia pe munte,
nu peste mult timp, va primi moartea pe Cruce, ca cel din urmă om, dar va învia, fiind
cu adevărat Fiul Tatălui Ceresc.” 26 De asemenea, actul de arătare a dumnezeirii Sale
avea să-i întărească pe ucenici, care mai târziu aveau să-L vadă răstignit pe Cruce, iar
pentru a nu se sminti în ceea ce privește dumnezeirea Sa, le anticipează acestora Sfintele
Pătimiri și Învierea Sa din morți, după cum spune Sfântul Antim Ivireanul că: „Petru
apostolul din descoperirea Părintelui ceresc dintre toate celelalte vorbe ale ucenicilor i-
au zis cum că iaste Fiul lui Dumnezeu celui viu și cu acest mijloc descoperind tuturor
mărirea Sa cea mare, ocara patimii Sale ucenicilor Săi celor întăriți întru această
credință o au arătat zicând că I să cade Lui a merge în Ierusalim și multe a păți de la
bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și a să omorî și a treia zi a învia din morți.”27
Aceeași interpretare lasă și Dr. Vasile Mitrofanovici „pentru ca apostolii, cei dintâi
urmași ai lui Hristos să nu se întristeze și să nu se îndoiască în credință și să nu slăbească
în iubire către Domnul, carele le-a prezis patima și moartea Sa și le-a zis, că Împărăția

25
Vasile Mitrofanovici, op. cit., p. 149.
26
Pr. Prof. Dr. Leon Arion, op. cit., p. 472.
27
Sfântul Antim Ivireanul, Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului în „Didahii”, Editura
Basilica a Patriarhiei Române, București, 2010, p. 171.

9
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Lui nu este pământească ci cerească, Hristos a binevoit a le arăta în mod învederat slava
Sa cea dumnezeiască.”28
După părerea lui J. Van Goudoever, Sfântul Apostol Luca relatează momentul
Schimbării la față ca o anticipare a Învierii și a Înălțării, inspirându-se din textul „Și
când s-au împlinit zilele înălțării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim.” (cf.
Luca 9, 51)29
De asemenea, imnografia Praznicului prezintă motivul pentru care Mântuitorul
Hristos se schimbă la Chip în fața ucenicilor, cel mai clar se exprimă în condacul
Praznicului după cum afirmă Pr. Vasile Mitrofanovici: „Scopul sărbătorii Schimbării
la Față se exprimă în condacul serbării, unde se zice, că apostolii să nu se îndoiască
despre Dumnezeitatea lui Hristos, dacă-L vor vedea răstignit ci să cunoască patima cea
de bună voie și lumii să predice că El este raza Tatălui. Precum însuși Hristos prin
Schimbarea Sa la Față a voit să ferească pe învățăceii Săi de întristare și să-i mângâie
în persecuțiunile ce aveau să vină peste dânșii din partea lumii; așa și Biserica prin
Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului ne mângâie și pe noi în cursul vieții acesteia,
pline de nevoi și asupriri, arătându-ne că după ostenelile și patimile lumii acesteia va
răsări mărirea fericirii eterne, de care se vor face părtași adevărații adoratori ai lui
Dumnezeu în viața viitoare, care schimbarea la față a Domnului pe muntele Taborului
e icoana măririi viitoare a celor drepți în ceruri. 30
„În munte Te-ai schimbat la față, și pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut slava Ta,
Hristoase Dumnezeule; pentru ca, atunci când Te vor vedea răstignit, să înțeleagă
patima Ta cea de bună voie, și să propovăduiască lumii că Tu ești cu adevărat raza
Tatălui.”31
I.2. Prefigurări ale Praznicului în Vechiul Testament

Atât din imnografia liturgică a Praznicului, cât și din cele trei lecturi vechi-
testamentare ce se pun la Vecernia Mare putem spune că momentul Schimbării la Față
a fost prefigurat încă din Legea Veche. Cele trei registre Ieșire 24, 12-18; Ieșire 33, 11-

28
Vasile Mitrofanovici, op.cit., p. 148.
29
J. Van Goudoever, Fêtes et Calendriers Biblique, în „Théologie Historique 7”, Beauchesne et ses Fils,
Paris, 1967, p. 341.
30
Vasile Mitrofanovici, op. cit., p. 149.
31
Condacul Praznicului, în Mineiul lunii August..., p. 75.

10
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

23 și 34, 4-8; III Regi 19, 8-1632 ilustrează prefigurările din Vechiul Testament ale
Schimbării la Față din timpul lui Moise dar și al lui Ilie, după cum spune Părintele
Dumitru Stăniloae că „toate aceste imagini aveau un caracter de umbre inconsistente
față de imaginea consistentă a umanității lui Iisus Hristos, în care Fiul lui Dumnezeu e
întreg în mod personal și definitiv. Ele aveau caracter profetic. N-aveau o realitate
divină deplină în ele, ci erau proiectări anticipate dintr-o realitate divină ce avea să
vină.”33
O sărbătoare vechi-testamentară ce închipuia Praznicul Schimbării la Față este
Sărbătoarea Corturilor, iar ca argument este „analogia dintre Sărbătoarea Corturilor, ca
sărbătoare a luminilor și Praznicul Schimbării la Față, când fața Sa, strălucea precum
soarele, arătându-Se ca „lumina lumii” (Ioan 8, 12)34. Conform pasajului vetero-
testamentar de la Ieșire 23, 39, Sărbătoarea Corturilor era a treia sărbătoare anuală a
Vechiului Testament, ea era serbată ca și Paștile, timp 7 zile, fiind prăznuită în amintirea
șederii evreilor în corturi, în timpul peregrinării celor 40 de ani în pustie. Sărbătoarea
era celebrată în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru strângerea recoltelor de
toamnă, de aceea ea mai purta și numele de „sărbătoarea culesului” 35. Analogia dintre
„sărbătoarea culesului” și Schimbarea la Față este dată și de plasarea ei în luna August,
fapt pentru care sunt aduși strugurii pentru a fi binecuvântați. Alt argument ce întărește
legătura dintre cele două sărbători este purtarea veșmintelor albe de către Mântuitorul,
veșminte de aceeași culoare purtate și de preoții ce înconjurau altarul în a opta zi a
sărbătorii Corturilor. 36 În urma acestor argumente Jean Danielou consideră că
„Schimbarea la Față reprezintă adevărata sărbătoare a Corturilor.” 37
O primă prefigurare a Schimbării la Față prezentă în slujba Praznicului este
suirea lui Moise pe Muntele Sinai pentru a primi Tablele Legii; cu toate evenimentele
de atunci: învăluirea muntelui de nor, slava Domnului pogorâtă pe munte, cele șase
zile în care muntele a fost acoperit de slava Domnului și chipul slavei Domnului de pe
vârful muntelui ce era în ochii fiilor lui Israel ca un foc mistuitor. Altădată Moise grăia
cu Domnul față către față și arătarea slavei Domnului: „Eu voi trece pe dinaintea ta

32
Vezi slujba Vecerniei Mari, în Minei...., pp. 67-68.
33
Părintele Dumitru Stăniloae, O Teologie a Icoanei, Editura Fundației Anastasia, București, 2005, pp.
27-28.
34
Pr. Drd. Lucian Farcașiu, Teologia imnografiei Praznicelor Împărătești ale Mântuitorului Iisus
Hristos, Editura, Arad, 2012, p. 315.
35
Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Arhid. Prof. Dr. Emilian Cornițescu, Arheologie biblică, București,
1994, p. 313, apud., Pr. Dr. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 313-314.
36
Pr. Dr. Lucian Farcașiu, op. cit, p. 315.
37
Jean Danielou, Bible et Liturgie, CERF, 1958, p. 459, apud., Pr. Dr. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 316.

11
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta și pe cel ce va fi de miluit îl voi
milui și cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura. Apoi a adăugat: Fața
Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască” (Ieșire
33, 19-20).
Dacă primele două paremii expun o teofanie vetero-testamentară din vremea lui
Moise, paremia a III-a prezintă arătarea lui Dumnezeu sub forma adierii de vânt lin,
din vremea profetului Ilie, în Muntele Horeb (cf. III Regi 19, 8-16).
Textul acestor pasaje biblice prezintă arătările lui Dumnezeu din Vechiul
Testament, fiind percepute ca niște prefigurări ale Schimbării la Față, această
interpretare este transpusă în anumite stihiri ale Praznicului, dar și în literatura omiletică
a Sfinților Părinți.
„Cel ce cu Moise de demult a grăit prin închipuiri în Muntele Sinai, zicând: Eu sunt
Dumnezeu, Acesta iarăși astăzi în Muntele Taborului se schimbă la față, arătând chipul
cel dintâi cu razele luminii. Pentru aceasta, Hristoase, slăvim puterea Ta.”38 Sau alt
text imnografic al Praznicului ce prezintă aceeași idee: „Cel ce a grăit de demult cu
Moise prin închipuiri în Muntele Sinai, zicând: Eu sunt Cel ce sunt de-a pururea, astăzi
schimbându-Se la față în Muntele Taborului, înaintea ucenicilor, Și-a arătat
frumusețea chipului cea dintâi, care a ridicat în Sine firea omenească. Și unui dar ca
acesta mărturii punând pe Moise și pe Ilie, a făcut părtași la veselie pe cei ce mai
înainte au vestit învierea cea slăvită pe Cruce și mântuitoare.” 39
Momentul teofaniei din Muntele Sinai este văzut de Sfântul Ioan Damaschin ca
o prefigurare a momentului Schimbării la Față: „Astăzi căpetenia Vechiului Legământ,
dumnezeiescul legiuitor Moise stă în Muntele Tabor lângă Hristos Dătătorul Legii ca
un rob înaintea stăpânului și e luminat cu privire la iconomia Acestuia, în care a fost
inițiat în vechime prin prefigurări – fiindcă acest lucru aș spune că îl arată „spatele lui
Dumnezeu” – și vede limpede slava dumnezeirii, acoperit fiind de crăpătura stâncii,
cum spune Scriptura.” 40
„Muntele care a fost oarecând întunecat și acoperit cu fum, acum este cinstit și sfânt,
căci pe el au stat picioarele Tale, Doamne. Acolo taina cea mai înainte de veci ascunsă,
înfricoșătoarea Ta Schimbare la față, în vremea mai de pe urmă s-a arătat...”41

38
Prima stihiră de la Doamne strigat-am, de la Vecernia Mică a Praznicului, în Minei..., p. 65.
39
Prima stihiră de la Stihoavnă, de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei...,p. 69.
40
Fericitul Ioan presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos..., p. 64
41
A IV-a stihiră de la Doamne strigat-am, de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei..., p. 66.

12
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

De asemenea, Sfântul Ioan Damaschinul dă aceeași interpretare pasajelor


scripturistice din Vechiul Testament, pentru el „în vechime, așadar, fum, întuneric,
vijelie și un foc înfricoșător învăluiau pe muntele Sinai, acea pogorâre extremă
vestindu-l ca pe unul de neapropiat pe Dătătorul Legii, arătând în chip umbratic spatele
Lui și făcându-L cunoscut public pe Artist din creațiile Lui. Acum însă pe Tabor toate
sunt pline de lumină și strălucire, căci Însuși Dătătorul Legii, Artistul și Domnul
universului, a venit din sânurile Tatălui nu mutându-se din rezidența Lui, din șederea
în sânurile Tatălui ci pogorându-Se la robii Lui, luând formă de rob și făcându-Se om
prin natură și prin înfățișare, ca Dumnezeul Cel necuprins să poată fi cuprins de oameni,
arătând prin Sine Însuși și în Sine Însuși strălucirea firii dumnezeiești.” 42

„Slava ce a umbrit mai dinainte în cort și cu Moise sluga Ta a vorbit, a fost, Stăpâne,
chipul Schimbării Tale la față, al celei ce a strălucit în chip de negrăit în Tabor.”43
Toate aceste momente din Vechiul Testament, regăsite în slujba Praznicului,
sunt „o prefigurare mai desăvârșită a unei prefigurări: întunericul, o prefigurare a
luminii, iar Horebul, o prefigurare a Taborului, unul fiind muntele virtuților, iar altul,
muntele înălțimii inteligibile viitoare, treimice și dumnezeiești a slavei, iar vijelia și
lucrurile ei înspăimântătoare erau o prefigurare a fulgerului divino-uman. Fiindcă acolo
Dumnezeu a fost văzut vorbind și strălucind în mijlocul unui foc, trâmbița suna tare,
fulgerele tunau, focul vuia năprasnic, tot muntele era fum, producând poporului
amenințări înfricoșătoare și înspăimântătoare, arătându-le și în aceasta nevrednicia și
nedesăvârșirea vredniciei și a rangului lor și sugerându-le caracterul insuportabil și
inaccesibil al fericitei Lui ființe; așadar, acolo s-au lucrat lumini înfricoșătoare, o vedere
a celor din spate, un întuneric inaccesibil, vederea unui foc și stări diferite.” 44
Pe lângă cele trei pasaje biblice ale paremiilor, ce se citesc la vecernie, textul
liturgic aduce și alte preînchipuiri ale Schimbării la Față, ca: stâlpul lui Moise cel în
chipul focului ce în pustie a călăuzit pe popor (Ieșire 13, 21): „Stâlpul lui Moise a
însemnat mai înainte lămurit pe Hristos schimbat la față, iar norul vădit a însemnat
darul Duhului cel ce a umbrit în Tabor.”45 Sau altă stihiră ce face aluzie la același

42
Fericitul Ioan presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos..., p. 68.
43
Al II-lea canon al cântării a 3-a, oda a 2-a, din Utrenia Praznicului, în Minei..., p. 72.
44
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, Cuvânt la sfânta Schimbare la Față/ Chip a Domnului
nostru Iisus Hristos, în „Despre Lumina Taborică, rugăciunea lui Iisus și curăția inimii”, Editura Deisis,
Sibiu, 2013, p. 111.
45
Al II-lea canon al cântării a 6-a, oda a 4-a, de la Utrenia Praznicului, în Minei…, p. 75.

13
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

moment: „cel ce a povățuit pe Israel de demult în pustie, prin stâlp în chipul focului și
prin nor astăzi în Muntele Taborului în chip de negrăit a strălucit Hristos în lumină.” 46
Împlinirea acestor preînchipuiri pe Tabor constituie plinătatea Legii Noi,
„episodul Sinai sugerând manifestarea apoteotică a Dumnezeului Vechiului Testament,
este tabloul slavei dumnezeiești ce se coboară din nor, pe fața lui Moise, transfigurat și
el.” 47

I.3. Schimbarea la Față în literatura apocrifă

Episodul scripturistic al Schimbării la Față se regăsește și în literatura apocrifă.


Trei cărți apocrife relatează acest moment: Apocalipsa lui Petru, Faptele lui Ioan și
Faptele lui Petru.
„Şi Domnul a mai spus: Să mergem pe munte: Să ne rugăm. Şi mergând cu El, noi, cei
doisprezece ucenici, ne-am rugat ca El să ne arate pe unul dintre fraţii noştri, drepţii
care au părăsit lumea aceasta, ca să putem vedea ce fel de înfăţişare au şi, căpătând noi
curaj [din aceasta], să îi îmbărbătăm şi pe cei care ne ascultă. Şi în vreme ce ne rugam,
au apărut dintr-o dată doi oameni care stăteau dinaintea Domnului către miazăzi, şi la
care nu puteam să ne aţintim ochii; căci de pe chipurile lor răzbătea o rază ca de soare,
iar veșmântul lor strălucea aşa cum ochiul omului nu a văzut nicicând; căci nu se poate
spune în cuvinte sau cuprinde cu mintea slava de care erau învăluiţi şi frumuseţea
înfăţişării lor. Şi în vreme ce priveam către ei, am rămas încremeniţi de uimire, fiindcă
trupurile lor erau mai albe ca zăpada şi mai împurpurate decât trandafirul; iar roşul era
amestecat cu alb, şi nu pot spune cât de mare era frumuseţea lor, fiindcă aveau părul
inelat şi strălucitor şi le cădea frumos pe faţă şi pe umeri, ca şi când ar fi fost o ghirlandă
împletită din nard şi flori felurit colorate sau precum un curcubeu pe cer, atâta erau de
frumoşi. Şi văzând atunci frumuseţea lor, am fost uluiţi, căci ei au apărut fără veste. Şi
m-am apropiat de Domnul şi am zis: „Cine sunt aceştia?” El mi-a spus: „Aceştia sunt
fraţii voştri, drepţii, ale căror înfăţişări voi aţi vrut să le vedeţi”. Şi i-am spus: „Şi unde
sunt toţi drepţii, şi care este locul în care ei stau şi au această slavă? Şi Domnul mi-a
arătat mie un ţinut nemărginit din afara lumii, răspândind strălucire şi lumină, iar
văzduhul era luminat de razele soarelui şi pământul înflorea de flori ce nu se veştejeau

46
Primul canon al cântării a 3-a, oda a 3-a, de la Utrenia Praznicului, în Minei…, p. 72.
47Cătălin Varga, Teologia și exegeza episodului Schimbarea la Față (varianta Lucaniană), în „Altarul
Banatului”, nr. 6-9/ 2016.

14
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

şi era plin de miresme şi plante, cu flori frumoase şi nepieritoare şi încărcate de roade


binecuvântate. Şi atâta de puternică era mireasma lor că ajungea din locul acela până la
noi.”48
Textul apocrif al Apocalipsei lui Petru este singurul dintre apocrife care
relatează în detaliu momentul Schimbării la Față, iar în comparație cu textele
evanghelice, am putea spune că este mai aproape de textul Evangheliei după Matei. Din
textul respectiv observăm că este scoasă în evidență starea trupurilor profeților Moise
și Ilie la evenimentul Schimbării la Față. Acest aspect nu este detaliat în textul celor trei
Evanghelii ce prezintă evenimentul respectiv. De asemenea, putem spune că textul
apocrif al Apocalipsei lui Petru prezintă grădina paradisiacă, locul de unde cei doi
profeți au venit și de asemenea, unde vor merge cei ce au făcut voia Domnului. Acest
pasaj nu se regăsește în textul niciunei Evanghelii, dintre cele trei citate mai sus.
În concluzie, putem spune că textul apocrif al Apocalipsei lui Petru face o
prezentare eshatologică a Schimbării la Față, autorul trecând peste limitele de înțelegere
trimițând mai mult spre o anticipare a parusiei.
O altă carte apocrifă ce prezintă momentul Schimbării la Față este cartea
Faptele lui Petru. Despre această scriere apocrifă se preconizează că ar fi fost scrisă în
Asia Mică, în jurul anilor 200. 49 De remarcat este faptul că așa cum cei doi Apostoli,
Petru și Ioan relatează în Epistolele lor acest moment minunat, așa autorul acestei cărți
apocrife relatează, în capitolul al XX-lea, momentul evanghelic din perspectiva lui
Petru, ca unul ce a fost prezent și a văzut slava lui Dumnezeu. Mai jos vom reda
fragmentul ce descrie Schimbarea la Față din Faptele lui Petru.
„Vrând Domnul nostru ca eu să privesc slava Lui în muntele sfânt, atunci când
am văzut împreună cu fiii lui Zevedeu strălucirea luminii Sale, am căzut ca un mort și
am închis ochii și am auzit o astfel de voce de la El, pe care eu sunt nu sunt în măsură
să o descriu, și am crezut că eu o să fiu orbit de strălucirea Lui. Iar când mi-am revenit
puțin (când am respirat din nou) am spus în sinea mea: Cumva Domnul meu m-a adus
până aici ca să mă orbească? Și am spus: Chiar dacă aceasta este voia Ta, Doamne, eu

48
***Apocalipse apocrife ale Noului Testament, trad. Textelor și îngrijirea ediției de Ghe. Feodorovici,
Monica Medeleanu, Editura Herald, București, 2007, p. 75.
49
The apocryphal New Testament, being the apocryphal gospels, Acts, Epistles and Apocalypses. With
other narratives and fragments, traducere și note de Montague Rhodes James, Oxford: Clarendon
Press, 1966, p. 300.

15
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

nu rezist. Și El mi-a întins mâna Sa și m-a înălțat; și când m-am ridicat, L-am văzut din
nou într-o astfel de formă pe care eu n-aș putea să o iau.”50
Din relatarea Faptelor lui Petru putem observa că momentul Schimbării la Față,
este prezentat de acesta într-o cuvântare a sa, ținută în fața unor creștini din casa lui
Marcelius, după ce săvârșește o minune, aceea a vindecării unei femei oarbe. Din
rândurile cuvântării ce cuprind descrierea momentului biblic al Schimbării la Față,
observăm că, arătarea slavei lui Dumnezeu a avut loc pe un munte înalt, iar slava Sa,
s-a arătat sub forma unei lumini atât de strălucitoare încât duce la orbirea lui Petru. Mai
departe putem observa că Schimbarea la Față, ca moment minunat din viața
Mântuitorului devine prezentă în viața credincioșilor prin minunile realizate de
Apostoli, în cazul nostru, de Petru. De asemenea, autorul acestui text apocrif, expune
și dumnezeirea Fiului ca Unul ce este în Tatăl și Tatăl întru El.
Al treilea text apocrif ce cuprinde prezentarea Schimbării la Față este cartea
Faptele lui Ioan. Atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, cartea a fost scrisă în
Efes, iar ca orientare în timp ea a fost scrisă în jurul anilor 150-200.51 Vom reda mai
jos fragmentul din textul apocrif al Faptelor lui Ioan.
„Și altă dată ne-a luat cu El pe mine și pe Iacov și pe Petru pe muntele unde
avea să se roage și am văzut în El o așa lumină care nu poate fi descrisă de un om care
folosește limbajul muritor. Din nou așa fel ne-a adus pe noi trei pe munte, spunând:
Veniți cu Mine. Și am mers iar: şi L-am văzut în depărtare rugându-Se. Eu, așadar,
pentru că mă iubea, am venit mai aproape încet spre El, de parcă nu mă putea vedea şi
am continuat să îl privesc din spate: și am văzut ca oricum nu era îmbrăcat cu haine,
dar era văzut de noi ca fiind dezbrăcat, și oricum nu ca un om, și ca picioarele Lui erau
mai albe ca zăpada, încât pământul era desprins de picioarele Lui și capul Lui atingea
cerurile: de frica am strigat, iar El, întorcându-Se către mine, arăta ca un om de statură
mică și m-a prins de barbă și m-a tras și mi-a spus: Ioane, nu fi necredincios, ci
credincios, și nu curios. Iar eu i-am spus: Dar ce am făcut, Doamne? Iar eu vă spun
fraților, am suferit durere mare în acel loc de care El m-a prins de barbă timp de 30 de
zile, și i-am spus: Doamne, dacă smucitura Ta când ai fost în putere mi-a dat atâta
durere, ce ar fi fost dacă mi-ai fi dat o lovitură? Iar El mi-a răspuns: Să îți fie de

50
Traducerea textului din engleză după: The apocryphal New Testament, being the apocryphal gospels,
Acts, Epistles and Apocalypses. With other narratives and fragments, traducere și note de Montague
Rhodes James, Oxford: Clarendon Press, 1966, pp. 321- 322.
51
Ibidem, p. 228.

16
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

învățătură pe viitor să nu Îl ispitești pe Cel ce nu poate fi ispitit.Dar Petru și Iacov erau


furioși pentru că am vorbit cu Domnul și mi-au făcut semn să vin spre ei și să-L las pe
Domnul singur. Și am mers și amândoi mi-au spus: El (bătrânul) care vorbea cu Domnul
pe vârful muntelui, cine era? Pentru că i-am auzit pe amândoi vorbind. Iar eu, având în
minte marea Lui grație și unitatea lui care avea mai multe fețe și înțelepciunea Lui care
fără să ne caute ne privea, am zis: Asta veți învăța dacă Îl veți întreba pe El.”52
După cum putem observa, momentul biblic al Schimbării la Față, așa cum este
relatat de autorul cărții Faptele lui Ioan, nu este foarte bogat în ceea ce privesc
amănuntele unui eveniment din viața Mântuitorului. În afară de amintirea celor trei
Ucenici care s-au urcat pe munte cu Domnul și de scoaterea în evidență a caracterului
dumnezeiesc al luminii văzute de Ioan în momentul rugăciunii de pe Tabor, alte
indicații nu avem. Lipsesc cu desăvârșire indicații care ar da momentului un caracter
eshatologic și soteriologic, regăsit într-adevăr în textul Evangheliilor.
În concluzie, analizând cele trei texte apocrife, putem spune că ele au fost
inspirate din textul Evangheliilor, fiind redactate într-un stil popular, care urmărește să
scoată în evidență anumite aspecte.

I.3. Fixarea Praznicului Schimbării la Față în ciclul liturgic


anual

Schimbarea la Față, sau Schimbarea la Chip 53 numită în popor și Preobrajenia


sau Probojenia (denumirea slavă a sărbătorii), sau după cum o numește Sfântul
Antim Ivireanul, Dumnezeiasca înfrumusețare a lui Hristos;54 după grecescul
Ἡ Μεταμόρφωση τοῦ Ἰησοῦ (mai corect ar fi să se folosească termenul transfigurare),
este Praznicul prin care Biserica a fixat la 6 August celebrarea momentului biblic al
Schimbării minunate la Față a Domnului, în muntele Taborului, în fața ucenicilor Săi

52
Traducerea textului din engleză după: The apocryphal New Testament, being the apocryphal gospels,
Acts, Epistles and Apocalypses. With other narratives and fragments, traducere și note de Montague
Rhodes James, Oxford: Clarendon Press, 1966, p. 252.
53
Așa este numit de diac. Ioan I. Ică jr., Exegeză, dogmatică și mistică isihastă în teologia taborică a
sfântului Ioan Damaschinul, în „Tabor ”(Cluj- Napoca), an I, nr. 5, august 2007, p. 62.
54
Sfântul Antim Ivireanul, Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos..., p.
183.

17
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Petru, Ioan și Iacov.55 De menționat este faptul că în Biserica Armeană acest praznic
este sărbătorit a șaptea duminică după Cincizecime. 56
În ceea ce privește ziua în care a fost fixată prăznuirea, ea stă în legătură cu
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci de la 14 Septembrie. Conform relatărilor
evanghelice, după opinia unor liturgiști, momentul Schimbării la Față s-a realizat cu 40
de zile înaintea Sfintelor Pătimiri, dar pentru a nu fi eclipsat praznicul, de perioada
Postului Mare, el a fost mutat cu 40 de zile înaintea Înălțării Sfintei Cruci. 57 Marele
liturgist rus, Alexander Schmemann în urma invocării Condacului Praznicului
consideră că celebrarea Schimbării la Față, înainte de a fi fixată la 6 august, a stat în
legătură cu Ciclul Pascal. 58 Legătura dintre Praznicul Schimbării la Față și Sfânta Cruce
poate fi observată și din imnografia Praznicului „Semnul Dumnezeirii, cel cu
dumnezeiască cuviință l-ai arătat mai înainte de Cruce ucenicilor, ca un soare
strălucind Hristos în munte astăzi.”59
Fixarea acestui Praznic la 6 August este pusă în legătură cu momentul arătării
slavei lui Dumnezeu, pe Muntele Sinai, lui Moise. Potrivit unei tradiții iudaice Moise
coboară de pe Muntele Sinai cu 40 de zile înaintea zilei de 10 Tishri, când avea loc
Sărbătoarea Ispășirii. Așadar s-a ajuns la concluzia că în spatele Praznicului Schimbării
la Față a Domnului se află acest moment din Vechiul Testament, care reprezintă o
prefigurare a sa.60
În comparație cu celelalte mari sărbători creștine din calendarul creștin,
Nașterea, Botezul, Învierea și Cincizecimea, regăsite în omiliile Sfinților Părinți ai
Bisericii din secolele IV-V, sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului este o sărbătoare
mai nouă decât celelalte praznice împărătești . Se pare că a fost la început aniversarea
anuală a sfințirii bisericii zidite, în secolul al IV-lea, de Sfânta Elena pe locul de pe
Muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la Față. După unii, ea ar fi înlocuit o
veche sărbătoare păgână a zeiței Diana. 61 Atât în Răsărit cât și în Apus, serbarea ei
începe a fi menționată în documentele din prima jumătate a secolului al V-lea, de când

55
Vezi Sinaxarul din Mineiul lunii August…, p. 75.
56
A se vedea A.- M. Ramsey, La Gloire de Dieu et la Transfigurațion du Christ, în „Lectio Divina 40”,
Les éditions du CERF, Paris, 1965, p. 159.
57
Vezi, Pr. Dr. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 317.
58
Alexander Schmemann, op. cit., p. 270.
59
Stihira a 2-a, a Stihoavnei de la Vecernia Înainteprăznuirii Schimbării la Față, în Minei…., p. 60.
60
J. Van Goudoever, op. cit., p. 227.
61
F. Cabrol, ,,Les fetes chretiennes” în Dictionaire d Archeologie chretienne et de Liturgie, V (1922),
col. 1415, apud. Pr. Prof. Univ. Ene Braniște, Liturgica Generală, vol. I, Editura Basilica, București,
2015, p. 255.

18
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

avem cuvântări festive în cinstea ei, de la Patriarhul Proclu al Constantinopolului,


Patriarhul Chiril al Alexandriei și Papa Leon cel Mare. O găsim indicată și într-un
calendar liturgic local al Ierusalimului din secolul al VII-lea, iar în sinaxarele
constantinopolitane și în alte cărți liturgice, manuscrise grecești, apare pe la începutul
secolului al VIII-lea. În secolul al VIII-lea, Sfântul Andrei Criteanul ne-a lăsat o
frumoasă omilie festivă la această sărbătoare. Până prin secolul al VIII-lea sărbătoarea
era generalizată în tot Răsăritul, căci Sf. Ioan Damaschin și Sf. Cosma de Maiuma
compun imne pentru slujba zilei.62
În Apus, Sărbătoarea Schimbării la Față, deși serbată sporadic încă de prin
secolul al VII-lea, s-a generalizat mult mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist al
III-lea de a consacra definitiv această sărbătoare, drept mulțumire pentru biruința
câștigată de oștile creștine asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456. Tot pentru
celebrarea praznicului, în Apus există o mărturie al lui Poto, un scriitor din secolul al
XII-lea, preot și călugăr benedictin din Prim în diecesa Trivir, vorbind de sărbătoarea
schimbării la față a Domnului ca despre o introducere nouă în unele mănăstiri
occidentale.63
Din secolul al V-lea înainte aflăm în cărțile Sfinților Părinți cuvântări pentru
Schimbarea la Față a Domnului, așa în operele lui Proclu, patriarhul
Constantinopolului, și ale lui Leon cel Mare, episcopul Romei, de unde putem deprinde
că acum în secolul al V-lea a început a se serba Sărbătoarea Schimbării la Față a
Domnului. Că în secolul al VIII-lea această Sărbătoare se serba pretutindenea în orient
rezultă chiar din împrejurarea, că părinții din secolul al VIII-lea, Ioan Damaschin și
Cozma din Maiuma au compus o mulțime de imne pentru sărbătoarea Schimbării la
Față a Domnului. În biserica occidentală însă sărbătoarea aceasta încă în secolul al XII-
lea nu era generală. De abia episcopul Romei Calist al III-lea spre mulțumită pentru
victoria repurtată de creștini în anul 1457 asupra turcilor la Belgrad, a ordonat ca în
toată biserica occidentală să se serbeze sărbătoarea schimbării la față a Domnului într-
un mod solemn la 6 August.64

62
Pr. Prof. Univ. Ene Braniște....p. 255; A.- M. Ramsey, La Gloire de Dieu et la Transfiguration du
Christ..., p. 159.
63
Miramur, quod nstro tempore nonnulli in Monasteriis novas celebritates inducant Quare? An parbus
doctiores? Quare igitur ratio celebrendi festum Trinitatis et Transfigurationis Christi, - Potho, De statu
domus Dei in Max. Bibliotheca PP. Lungdun. XXI, P. 489, apud. Vasile Mitrofanovici...p. 149.
64
Comp. I. Fluck, Kath. Liturgik, 2. Yh. 1. Abth. P. 497 și Wetzer u. Welte, Lirchenlexikon, 12. Band,
1901, p. 785, apud. Vasile Mitrofanovici, op. cit.,pp. 148-149.

19
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

În ceea ce privește fixarea Praznicului, aceasta s-a făcut cu siguranță după


secolul al IV-lea, această concluzie poate fi trasă din faptul că în Jurnalul de călătorie
al pelerinei Egeria această sărbătoare nu este amintită între cele descrise de ea. De
asemenea, în Constituțiile apostolice nu se găsește nici o mențiune despre această
sărbătoare, dat fiind faptul că în aceste izvoare istorice sunt cuprinse mențiuni despre
felul cum erau celebrate sărbătorile din acele perioade. 65 Astfel putem concluziona, că
această sărbătoare creștină a fost fixată în ciclul calendaristic anual după secolul al V-
lea. O altă ipoteză ce ne poate face să concluzionăm că fixarea praznicului a fost făcută
în timpul secolului al V-lea, este că una dintre temele imnografiei Praznicului este aceea
de a arăta, că Hristos este Om desăvârșit și Dumnezeu desăvârșit, afirmație făcută la
Calcedon (451). Combaterea anumitor erezii existente la momentele respective au dus
la înființarea anumitor sărbători, ca Nașterea Domnului separată de Botez, care până
spre sfârșitul secolului al IV-lea, erau celebrate împreună la 6 Ianuarie. 66 Însă am putea
considera că fixarea acestui praznic în calendarul liturgic bisericesc a avut loc la
începutul perioadei iconoclaste, dat fiind că în acea vreme existau foarte mulți
monofiziți, în părțile orientale ale Imperiului Bizantin, care socoteau imposibilă
reproducerea pe icoane a chipului Mântuitorului, deoarece potrivit credinței lor firea
umană a fost „absorbită” de cea dumnezeiască, iar aceasta din urmă nu poate fi
cunoscută și reprezentată. 67 Așadar, în urma acestor afirmații am putea considera că era
necesară o acțiune asemănătoare celei din secolul al IV-lea, când Sfântul Grigorie
Teologul, pentru a potoli erezia apolinaristă, ce cuprinsese Constantinopolul la acea
vreme, înființează Praznicul Nașterii Domnului, pentru a scoate în evidență întruparea
lui Dumnezeu. În cazul Schimbării la Față, putem spune că era necesară din nou
scoaterea în evidență a Întrupării pentru a demonstra monofiziților, care nu acceptau
închinarea la icoane, pe motiv că se închină doar firii omenești, firea dumnezeiască
nefiind cuprinsă în pictură. Probabil acesta este motivul, pentru care în slujba
Praznicului întâlnim expresii ca „Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit.” 68 Canonul al

65
A se vedea Pr. Dr. Marin N. Braniște, Însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, în Mitropolia
Olteniei, nr. 4-6/ 1982, diacon Ioan I. Ică jr, Canonul Apostolic al primelor secole, Canonul Ortodoxiei
I, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008.
66
Vezi Protopresviter Țerpos Dimitrie, Sărbătoarea Transformărilor Domnului (Τζέρπος, Δημήτριος,
Προτοπρεσβύτερος, «Ἡ ἑορτή τῆς Μεταμορφώσεως τοῦ Κυρίου» στο Χριστιανικόν Εορτολόγιον,
Πρακτικά Η’ Πανελληνίου Λειτουργικού Συμποσίου, Κλάδος Εκδόσεως της Επικοινωνιακής και
Μορφωτικής Υπηρεσίας της Εκκλησίας της Ελλάδος, Volos, 2006, p. 250.
67
Pr. dr. Emanoil Băbuș, Bizanțul, istorie și spiritualitate, Editura Sofia, București, 2003, p. 188.
68
Vezi canonul 2, cântarea 3, oda a 4-a, în Mineiul lunii August…., p. 72.

20
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

II-lea al Praznicului este alcătuit de Sfântul Ioan Damaschin 69 (675-749); acesta trăind
în acea perioadă de început a ereziei iconoclaste, se pare că încearcă, să combată
dezvoltarea ei, atât prin intermediul celor trei tratate împotriva icoanelor, cât și prin
imnografie.70
O mărturie din a doua jumătate a secolului al VI-lea este reprezentarea cea mai
veche a episodului Schimbării la Față sub forma mozaicului ce decorează, din anul 566,
absida de deasupra sanctuarului venerabilei bazilici iustiniene de la poalele muntelui
Sinai. Prezența lui aici atestă limpede interesul față de taina Schimbării la Față din
partea monahismului contemplativ de tip isihast. 71
O altă mărturie de la sfârșitul secolului al VII-lea, se păstrează în canonul 28 de
la Sinodul Trulan (692), unde se vorbește despre aducerea strugurilor la biserică spre a
fi binecuvântați și oferiți ca o pârgă a roadelor „și preoții binecuvântând-o osebit să o
dea celor ce o cer pe aceasta, spre mulțumire dătătorului rodurilor prin care trupurile
noastre cresc și se hrănesc după orânduirea bisericească.” 72 Este drept că în textul
canonului nu este făcută mențiunea cum că la Praznicul Schimbării la Față se aduc
struguri în biserică, dar din mențiunile regăsite în mineiul lunii August la ziua a 6-a73
ne putem da seama, că la acest praznic sunt aduși strugurii spre binecuvântare;74 iar pe
lângă însemnarea ce se regăsește în Minei, avem drept mărturie pentru această tradiție
și Rugăciunea la gustarea strugurilor în ziua de 6 August, din Liturghier.75

I.5. Descrierea liturgică a evenimentului Schimbării la Față în imnografie

Pe lângă prezentarea biblică și apocrifă a momentului Schimbării la Față a


Domnului, a fost simțită nevoia, de a fi relatat acest eveniment și în imnografia liturgică
bisericească. Astfel, momentele din Istoria Mântuirii sunt expuse în cântările liturgice,
pentru a-l introduce pe cel ce participă la slujba respectivă în trăirea momentului
comemorat, spunând astfel că Biserica încarcă aceste zile, cu toată învățătura didactică

69
Vezi Mineiul Lunii August...., p. 71.
70
Diac. Ioan I. Ică jr. Exegeză, dogmatică și mistică în teologia taborică a Sfântului Ioan Damaschinul,
p. 64-65.
71
Ibidem,p. 63.
72
A se vedea Canonul 28, sin. V-VI Trulan (692), în Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii
Ortodoxe, note și comentarii, Ediția a III-a, îmbunătățită, Editura, Sibiu, 2005, p. 133.
73
Vezi Mineiul Lunii August la ziua a 6-a, ed. cit., p. 81.
74
Vezi și Protopresviter Țerpos Dimitrie, op. cit., p. 251.
75
***Liturghier, EIBMO, București, 2012, pp. 419-420.

21
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

care aparține fiecăreia, pomenind astfel credincioșilor, taina mântuirii cu fiecare


instrument catehetic, cu paremiile, cu imnografia, cateheza, icoana și cu evocările
sensibile ale acestor sfinte evenimente. 76 O stihiră din slujba Praznicului care îi face o
descriere amănunțită este a treia stihiră a Litiei: „Cel ce este lumina mai înainte de
soare, Hristos, trupește pe pământ viețuind și mai înainte de cruce toate cele ce erau
din înfricoșătoarea rânduială săvârșindu-le cu dumnezeiască cuviință, astăzi în
Muntele Taborului cu taină, după chipul Treimii le-a arătat. Că pe trei ucenici aleși:
pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, împreună cu Sine luându-i deosebi, S-a schimbat la față
înaintea lor, arătând bună podoaba frumuseții chipului celui desăvârșit, dar nu în chip
desăvârșit. Și încă întărindu-i pe dânșii și totodată ferindu-i, ca nu cumva prin vederea
aceea să-și piardă viața, le-a arătat atât cât puteau ochii lor trupește să îndure. Pe cei
mai mari dintre prooroci, pe Moise și pe Ilie, i-a adus să mărturisească fără împotrivire
Dumnezeirea Lui; că El este raza cea adevărată a ființei părințești, Cel ce stăpânește
peste cei vii și peste cei morți. Pentru aceasta, și nor ca un cort i-a acoperit pe ei. Iar
glasul Tatălui de sus din nor a glăsuit, mărturisind: Acesta este Cel pe care L-am
născut fără stricăciune din pântece mai înainte de Luceafăr, Fiul Meu cel iubit, pe Care
L-am trimis să mântuiască pe cei ce se botează în numele Tatălui și al Fiului și al
Duhului Sfânt și mărturisesc cu credință că nedespărțită este stăpânia dumnezeirii; pe
Acesta să-L ascultați. Deci Tu, Însuți, Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule,
luminează-ne și pe noi, cu lumina slavei Tale celei neapropiate, și ne arată vrednici
moșteni ai Împărăției Tale celei fără de sfârșit, ca un preabun.”77 Pe lângă bogata
descriere a evenimentelor de pe Tabor, conformă cu relatarea biblică, această stihiră
expune și principalele învățăminte teologice regăsite în imnografia praznicului.
Pe lângă prezentarea Praznicului făcută în stihira a III-a a Litiei, întreaga
imnografie prezintă elemente din momentul istoric al Schimbării la Față, astfel
observăm, cum imnografia amintește momentul alegerii celor trei ucenici de către
Mântuitorul pentru a se urca pe muntele Taborului: „Luând cu voia, Hristoase, pe
ucenicii Tăi deosebi: pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, în muntele Taborului i-ai adus...”78
De asemenea, este menționat contextul istoric în care a avut loc Schimbarea minunată
la Față a Domnului: „Mai înainte de Crucea Ta, Doamne, suind pe ucenici în Muntele
Taborului, Te-ai schimbat la față înaintea lor. Cu razele puterii Tale i-ai luminat pe

76
Ioannis Fundulis, op. cit., p. 51.
77
A III-a stihiră a Litiei de la Vecernia Praznicului, în Minei…, p. 68.
78
Stihira a II-a, la Doamne strigat-am de la Vecernia Mică a Praznicului, în Minei..., p. 65.

22
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

dânșii, dintr-o parte cu iubirea de oameni, iar pe de alta cu puterea, vrând să le arăți
strălucirea Învierii...”79 După această stihiră ne putem da seama că momentul biblic al
Schimbării la Față a avut loc înaintea Sfintelor Pătimiri, fiind premergător Învierii, prin
arătarea puterii Sale, Hristos încredințându-i pe Apostoli și de Slăvita Înviere. De
asemenea, este arătat faptul că din iubire pentru neamul omenesc acceptă să împlinească
tot planul mântuirii. Alegerea celor trei ucenici, Petru, Iacov și Ioan este făcută tocmai
pentru că aceștia aveau să fie prezenți și la mântuitoarele Pătimiri ale Domnului, iar
pentru a nu se înfricoșa de Sfintele Sale Pătimiri; acest aspect nefiind cuprins în textul
biblic al relatării momentului Schimbării la Față: „De față era Petru cu Iacov și cu
Ioan, ca unii ce aveau să fie împreună cu Tine și în vremea vânzării Tale. Pentru ca
văzând minunile Tale, să nu se înfricoșeze de pătimirile Tale...” 80
Imnografia Praznicului preaslăvește faptul minunat de pe Tabor făcând o
descriere sumară, astfel fiind amintiții cei trei ucenici care au participat la moment,
starea hainelor și calitatea luminii iradiate din Persoana Mântuitorului, precum și reacția
ucenicilor la auzirea glasului din cer: „Lui Petru și lui Ioan și lui Iacov, ucenicilor Tăi
cei aleși, Doamne, astăzi în muntele Taborului Ți-ai arătat slava chipului Tău cel
Dumnezeiesc. Că au văzut hainele Tale strălucind ca lumina și fața Ta mai mult decât
soarele. Și nerăbdând a vedea strălucirea ta cea de nesuportat, au căzut cu fața la
pământ, că au auzit glas mărturisind de sus: Acesta este Fiul Meu preaiubit.” 81 Această
descriere sumară ne demonstrează că imnografia liturgică a Bisericii se supune
contextului biblic, existând o legătură strânsă între biblic și liturgic.

79
Stihira a II-a, la Doamne Strigat-am de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei..., p. 66.
80
Stihira I, la Doamne strigat-am de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei…, p. 66.
81
Slavă...Și acum .... a Stihoavnei de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei..., p. 70.

23
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Cap. II. Sfânta Treime în imnografia liturgică a Praznicului


Schimbării la Față

II.1. Arătarea Sfintei Treimi în taină

Ca și la Praznicul Botezului Domnului, Praznic ce înfățișează arătarea Sfintei


Treimi, după cum spune troparul ,,...închinarea Treimii s-a arătat...” 82, la Praznicul
Schimbării la Față a Domnului asistăm la o arătare a Sfintei Treimi cu elemente comune
celei de la momentul Botezului, însă nu identice „în ciuda aparențelor, aici suntem într-
un progres vădit față de Botezul Domnului. E destul să spunem că celor care au
cunoscut atunci simpla descoperire a Treimii, le este dat acum a cunoaște ceva din însăși
slava Sfintei Treimi.”83 Acest aspect este cuprins și în stihirile praznicului:
„Schimbându-Te la față în Muntele Taborului, Mântuitorule al meu, prea Bunule,
arătat s-a cunoscut slava Treimii.” 84
După cum spune Sfântul Grigorie Sinaitul în Omilia sa la Schimbarea Domnului
la Față: „Iar când Fiul a strălucit în chip negrăit pe Tabor, văzând limpede în lumina
puterii Lui pe Tatăl luminilor prin acel glas de sus și pe Duhul prin acel nor luminos,
au recunoscut Treimea ca o revărsare de lumină și strălucire veșnică fulgerând cu
adevărat în Hristos Cel schimbat la față.” 85 Observăm că glasul din cer prin care este
mărturisit Hristos drept Fiu al lui Dumnezeu reprezintă ca și la momentul Botezului
simbolul Tatălui, iar dacă la Botez Duhul Sfânt s-a arătat în chipul Porumbelului, acum
Duhul Sfânt a fost simbolizat de acel nor luminos, astfel fiind realizată o Icoană a Sfintei
Treimi.
În interpretarea Sfinților Părinți cei trei ucenici care au urcat cu Domnul pe
Tabor erau o închipuire a Treimii: „dar și numărul și prefigurarea celor trei ucenici arăta
că Însăși Treimea, Care era de față și primea mărturie, avea să propovăduiască prin ei
în lume, sau arăta treimea virtuților – credința, nădejdea și iubirea.”86 Sau după cum
spune alt Părinte al Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin „sugerând prin numărul lor de

82
Vezi Ceaslovul, Ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1990, p.
679.
83
Arhimandrit Benedict Ghiuș, op. cit., p. 113.
84
Stihira a I-a a laudelor de la Utrenia zilei a 9-a a lunii August, în Minei…, p. 78.
85
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, Cuvânt la sfânta Schimbare la Față..., p. 124.
86
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, Cuvânt la sfânta Schimbare la Față..., p. 115.

24
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

trei venerata taină a Treimii.”87, acest lucru este exprimat și de imnografia Praznicului:
„...astăzi în Muntele Taborului, cu taină chipul Treimii l-a arătat. Că pe trei ucenici
aleși: pe Petru și și pe Iacov și pe Ioan, împreună cu Sine luându-i deosebi...” 88
Îndemnul imnografului adresat credinciosului prin intermediul textului liturgic
este acela de a merge în muntele cel sfânt, care nu este altceva decât Biserica, cea care
se aseamănă Muntelui Tabor, la prăznuirea momentului biblic al Schimbării la Față,
pentru a vedea Dumnezeirea cea Întreit Sfântă a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh:
„Ascultați-mă pe mine și veniți să ne suim în muntele cel sfânt, în cel mai presus decât
cerurile; să stăm ca fiind fără materie în cetatea Dumnezeului celui viu și să vedem cu
mintea Dumnezeirea cea fără materie, a Tatălui și a Duhului strălucind în Fiul Unul-
Născut.”89
De asemenea, în lumina Fiului arătată pe înălțimea Taborului vedem lumina
Tatălui și a Duhului, arătându-ni-se astfel Taina Sfintei Treimi în profunzimea ei, căci
atunci când spunem că L-am cunoscut pe Dumnezeu prin lumină, întărim faptul că
Dumnezeu este fără început și fără sfârșit, după cum spune Pr. Dumitru Stăniloae că
„Sfânta Scriptură vede pe Dumnezeu în El Însuși ca lumină prin Sine, adică fără început
și fără sfârșit, dar și ca izvor al acesteia.”90
„Cuvinte, Cel ce ești lumină neschimbată a Tatălui luminii celui nenăscut, în
lumina Ta, arătată astăzi în Tabor am văzut Lumină pe Tatăl, Lumină și pe Duhul,
Care aduce la lumină toată făptura.”91
Ideea că „am văzut Lumină pe Tatăl, Lumină și pe Duhul Sfânt”, iar Cuvântul,
Hristos Dumnezeu este considerat „lumină neschimbată a Tatălui luminii celui
nenăscut” afirmă comunicarea însușirilor Persoanelor Sfintei Treimi și totodată ne face
să recunoaștem că „arătarea lui Hristos în lumină pe Tabor este teofanie a Treimii căci
în lumina Fiului poate fi întrevăzută lumina Tatălui și lumina Sfântului Duh.” 92
Referitor la Lumina Taborică revărsată din lumina Sfintei Treimi peste Hristos,
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că această lumină este „simbol prin care a

87
Fericitul Ioan presbiterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, în „Despre Lumina Taborică, rugăciunea lui Iisus și curăția inimii”, Editura Deisis,
Sibiu, 2013, p. 74.
88
A III-a stihiră a Litiei de la Vecernia Praznicului, în Minei…., pp. 68-69.
89
Canonul al II-lea al cântării a 9-a, oda a 3-a, în Minei..., p. 78.
90
Pr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos lumina lumii și îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia,
București, 1993, p. 5.
91
Luminânda Praznicului, în Minei..., p. 78.
92
Pr. Drd. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 343.

25
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

descoperit dumnezeirea mai presus de minte...iar veșmântul Său alb ca zăpada, simbol
al celui ce poartă puterea Rațiunii creatoare.”93
„Hristos cu lumina și cu slava ca și cu o haină Se îmbracă că, Însuși făcătorul
luminii fiind, luminează...”94 În acest text din imnografia Praznicului, Mântuitorul
Hristos este numit „Făcătorul luminii” ca Unul din Sfânta Treime căci „în Tabor,
Hristos este luminat cu lumina Dumnezeirii ca fiind Unul din Sfânta Treime, căci
lumina Sfintei Treimi este proprie deopotrivă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.” 95

II.2. Deoființimea Fiului cu Tatăl

Deoființimea Fiului cu Tatăl este adevărul de credință dogmatic, regăsit în mod


deosebit în imnografia Praznicului; filiația din veci cu Tatăl pe care o are Cel ce S-a
schimbat la față este și un aspect ce întărește această minune săvârșită pe muntele Tabor
„întrucât, minunea aceasta n-ar fi fost cu putință dacă Hristos n-ar fi fost deoființă cu
Tatăl, părtaș din veșnicie cu El la slava dumnezeirii.” 96 Aceeași idee au cuprins și
imnografii în stihirile Praznicului: „nu cu luarea de fiu de aiurea, ci din ființă ești Fiu
iubit al Celui Preaînalt, Cel ce mai dinainte ești și cu noi ai petrecut fără
schimbare...”97
Chiar mărturisirea Tatălui făcută la momentul minunat al Schimbării la Față
întărește dogma deoființimii „fiindcă n-a fost cândva când Fiul să fie lipsit de Tată și
de Duh, sau Tatăl de Fiul și de Duh, sau Duhul de Tată și Fiu, nici nu este vreodată
cineva în afara cuvântului gândit sau rostit, deși prin modul de existență și ființiare ele
sunt divizate în mod unit și unite în mod divizat în chip uimitor.” 98
„Și nerăbdând a vedea strălucirea ta cea de nesuferit, au căzut cu fața la pământ, că
au auzit glas, mărturisind de sus: Aceasta este Fiul Meu cel iubit, Care a venit în lume
să mântuiască pe om.”99
O altă idee dogmatică transpusă în imnografia Praznicului, ce face trimitere la
deoființimea Fiului cu Tatăl este identitatea Tatălui cu Fiul. Imnografii inspirându-se

93
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambiqua, pp. 125-126, apud, Pr. Drd. Lucian Farcașiu, op. cit., p.
342.
94
Canonul I al Cântării a 8-a, oda a 5-a, în Minei..., p. 76.
95
Pr. Drd. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 343.
96
Pr. Drd. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 337.
97
Canonul al II-lea al cântării a 7-a, oda a 5-a, în Minei…, p. 76.
98
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, Cuvânt la sfânta Schimbare la Față..., p. 121.
99
Slavă…Și acum…. de la Stihoavna Vecerniei Mari a Praznicului, în Minei…, p. 70.

26
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

din pasajul biblic unde Mântuitorul Hristos spune că „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut
pe Tatăl.” (Ioan 14, 9), au exprimat acest adevăr prin intermediul stihirilor: „cuvintele
vieții grăind despre dumnezeiasca Împărăție, Hristos către ucenici a zis: Pe Tatăl să
cunoașteți în Mine, ca Unul care strălucește cu lumina neapropiată...” 100 Un alt imn al
Praznicului ce exprimă identitatea Fiului cu Tatăl, prin faptul că îi sunt atribuite Fiului
lucrările Tatălui, prezintă deoființimea Fiului cu Tatăl, calitatea de Creator a Tatălui
este însușită, prin imnografie, Fiului, fiind lăudat de lucrurile pe care El însuți le-a zidit,
ca un Ziditor:
„Cel ce ai despărțit de lumină întunericul cel dintâi izvodit, în lumină Te laudă pe Tine
lucrurile ca pe Ziditorul, Hristoase. În lumina Ta, îndreptează căile noastre.” 101
Ca Persoană a Sfintei Treimi, Mântuitorul Hristos, conform învățăturii de
credință, este veșnic, fără de început, lucru regăsit și în imnografia Praznicului:
„...Hristoase, Dumnezeule, Cel ce ești fără de început, Cel care ai arătat atunci acelora
lumina Ta, luminează și sufletele noastre.” 102 Aceeași idee fiind exprimată și în stihira
„ca să adeverești slăvită rânduiala ta, Hristoase Dumnezeule, ca Cel ce ești mai înainte
de veci, Tu același, și în nor suindu-Te, în Tabor în chip de negrăit ai strălucit.” 103 De
asemenea, Mântuitorul Hristos în calitate de Creator al omului este Cel ce „a descoperit
frumusețea cea dintâi a chipului Său în făptură”, căci „această frumusețe a chipului Său
este așezată într-o natură umană nepervertită de păcat, în care strălucirea slavei chipului
Creatorului strălucea în mod evident, nefiind întunecat acest chip al lui Dumnezeu de
urmele păcatului.”104
„Cel ce ai zidit cu mâini nevăzute pe om, după chipul Tău, Hristoase, ai arătat
frumusețea cea dintâi a chipului Tău în făptură, nu ca în închipuire, ci așa cum ești
după ființă: Dumnezeu și om.”105
Nu în ultimul rând, am putea spune că subiectul principal al Praznicului
Schimbării la Față, adică lumina iradiată din Persoana Mântuitorului este o expresie a
deoființimii Fiului cu Tatăl, pentru că „precum lumina și bucuria care învăluiau pe
Moise și Ilie nu erau de la ei, ci din comuniunea iubitoare cu Hristos, așa și lumina sau
bucuria care le venea ca dintr-un soare din Hristos, nu o putea avea Acesta fără

100
Canonul I al cântării 1, oda a 2-a, în Minei…, p. 72.
101
Canonul I, Cântarea a 5-a, oda 1, în Minei…, p. 74.
102
Sedealna Polieleului de la Utrenia Praznicului, în Minei…, pp. 70-71.
103
Canonul I al cântării a 4-a, oda a 3-a , în Minei…, p. 73.
104
Pr. Drd. Lucian Farcașiul, op. cit., p.
105
Canonul al II-lea al Cântării a 5-a, oda a 3-a, în Minei…, p. 74.

27
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

comuniunea cu o Persoană nevăzută, egală cu El. Hristos răspândea această lumină din
comuniunea cu Tatăl.”106

II.3. Mântuitorul Iisus Hristos Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit

„Văzutu-Te-au în Tabor Moise și Ilie, din Fecioară pruncă Dumnezeu Întrupat,


pentru mântuirea oamenilor.” 107
Din imnografia acestei stihiri reiese adevărul dogmatic referitor la firea
divino-umană a lui Hristos, El fiind văzut de profeții Vechiului Testament și recunoscut
ca Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria. Pe Muntele Taborului Hristos se arată cu
trupul luat din Fecioara Maria, iar prin strălucirea slavei emanată din Persoana Sa, arată
că cele două firi, firea dumnezeiască respectiv firea omenească, sunt unite într-o
singură persoană „în esență se mărturisește deci, că Fiul lui Dumnezeu Cel dinainte de
veci, S-a întrupat și S-a făcut om din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, și prin
întrupare s-a realizat unirea ipostatică sau unirea într-un ipostas a firii dumnezeiești și
omenești, adică o persoană în două firi, Persoana lui Iisus Hristos.” 108
În gândirea Sfântului Grigorie Sinaitul, prezența pe Tabor a celor doi profeți
definesc cele două firi ale lui Hristos sau chiar Treimea în deplinătatea persoanelor prin
adăugarea lui Hristos celor doi profeți; „printr-o revelație cu multiple sensuri a fost
orânduit să stea de față acum împreună cu Iisus, Moise și Ilie care-L văzuseră în
vechime, unul în întuneric iar altul în lumină, fiindcă ei definesc înseși Pronia și
Judecata lui Dumnezeu și rațiunile lor, sau arată îndelungă-răbdarea blândeții și zelul,
ori cele două firi ale Cuvântului, sau împreună cu Iisus arată Însăși Treimea în mod
ipostatic.”109 Acest adevăr dogmatic este regăsit în imnografia Praznicului de
nenumărate ori: „Dumnezeu desăvârșit fiind, Om desăvârșit S-a făcut cu toată
Dumnezeirea amestecând unirea în fața Sa. Pe Acesta în două ființe L-au văzut Moise
și Ilie în muntele Taborului.” 110

106
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos…, p. 192.
107
Slavă...Și acum de la Stihoavna Vecerniei Mici a Praznicului, în Minei..., p. 65.
108
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Vol. II, EIMBOR, București, p.
18.
109
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, Cuvânt la sfânta Schimbare la Față/ Chip a Domnului
nostru Iisus Hristos, ed. cit., p. 115.
110
Canonul II al cântării a 3-a, oda a 4-a, în Minei..., p.72.

28
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Arătarea dumnezeirii lui Hristos apostolilor, după ce fusese recunoscut de către


Petru ca Fiul al lui Dumnezeu (cf. Matei 16, 16 ), a fost întărită la evenimentul de pe
muntele Tabor, făcându-ne să dăm crezare afirmației Pr. Benedict Ghiuș, care spune
că: „Schimbarea la Față e poate, în realitate, mai curând un accident al vieții de Slavă a
Logosului, ivit în câmpul vieții Lui de umilință. Strălucita izbucnire a acestui accident
de preamărire, în vremea smereniei Domnului, răspunde însă unor grave rânduieli.” 111
Descoperirea minunată de pe Tabor se face celor trei apostoli, iar de la aceștia
întregii creații, după cum imnografia arată: „Acum au fost văzute de Apostoli cele
nevăzute: Dumnezeirea în trup, în Muntele Taborului strălucind...” 112 Acest tropar
arată că, pe lângă cele văzute, apostolii se fac martori afirmației Tatălui din Ceruri
„Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L.” (Matei 17,
5) și precum la Botezul în Râul Iordan, Hristos a fost mărturisit de Tatăl ca Fiul al Său,
acum la evenimentul Schimbării la Față, Tatăl întărește mărturisirea lui Petru, aducând
martori pe cei doi profeți, după cum Sfântul Grigorie Sinaitul afirmă: „cuvântul
Dumnezeu-om nu este numai om, ci fiind Același și Dumnezeu și om, le-a dat mărturie
luminându-le mintea cu o lumină preacurată care a biruit simțirea ucenicilor mai de
seamă și un fulger al Dumnezeirii, umbrindu-i cu glasul Tatălui asemenea unui tunet;
și numaidecât îi prezintă drept martori pe cei mai de seamă și mai mari dintre profeți,
arătând și prin aceasta că nu este unul dintre cei care-L bănuiau ei, ci e Însuși
Dumnezeul Legii și al profeților, arătat nouă în chip uimitor din pricina bunătății, vrând
să mântuie umanul.”113. Această mărturisire a Tatălui apare ca o a doua Teofanie după
ce-a de la Iordan „cu alte cuvinte, Dumnezeu-Tatăl, Cel vechi de zile, Îl mărturisește
pe Hristos, Cel ce stă cu trupul Său omenesc pe Muntele Taborului, ca fiind Fiu al Său,
din „mamă fără de tată”, după umanitate și „din tată fără de mamă”, după Dumnezeire,
cu alte cuvinte, întreg Dumnezeu și om.” 114 Cateheza imnografică a Praznicului expune
și acest aspect „Acum cele neauzite s-au auzit: Că Fiul cel fără de Tată din Fecioară,
prin părintescul glas, cu preaslăvire a fost mărturisit Dumnezeu și om, același și în
veci.”115 Precum exprimă și stihira Laudelor Praznicului:
„Pe Tine Cel ce Te-ai născut din norul fecioresc și trup Te-ai făcut și Te-ai
schimbat la față în Muntele Taborului, Doamne, și de nor luminos ai fost înconjurat,

111
Arhimandritul Benedict Ghiuș, op. cit., p. 109.
112
Canonul II al cântării a 7-a, oda a 2-a, în Minei..., p. 76.
113
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, Cuvânt la sfânta Schimbare la Față..., p. 114.
114
Pr. Drd. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 335.
115
Canonul II al cântării a 7-a, oda a 4-a, în Minei..., p. 76.

29
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

ucenicii stând înaintea Ta, au auzit glasul Părintelui pe Tine Fiu iubit numindu-Te ca
pe Cel de o ființă și de un scaun. Pentru aceasta Petru, mirându-se, a zis: Bine este a
fi aici, neștiind ce grăiește, Făcătorule de bine, mult-Milostive.”116
Din această stihiră reiese că Hristos a fost recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu
și totodată este deoființă cu Tatăl în Sfânta Treime. La acest moment minunat al
Schimbării la Față, Hristos a arătat că prin întrupare este om adevărat, fără a înceta să
fie și Dumnezeu, în acest sens imnografia spune: „Firea cea neschimbătoare a
Dumnezeirii, Celei ce se poartă întru Sine fără materie s-a amestecat cu omenirea, și
lumina arătându-Și Apostolilor, în chip de negrăit a strălucit”117 Iar în acest sens,
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „S-a făcut ipostas al trupului pe care l-a luat și
prin această taină nouă făcându-se cu adevărat întreg om, în chip neschimbat, a fost
același ipostas al celor două firi, al celei necreate și al celei create, nepătimitoare și
pătimitoare, primind fără nici o lipsă toate rațiunile noastre al căror ipostas era.” 118
Referitor la cele două firi asumate în Persoana Dumnezeului-Om, Părintele
Dumitru Stăniloae face o legătură între om, creația lui Dumnezeu și manifestarea
dumnezeirii în Persoana Fiului, spunând că: „nu diferența în dimensiunea extensivă
caracterizează deosebirea între om și Dumnezeu, ci faptul că omul, ca făptură a lui
Dumnezeu din nimic, arată în sine – ca produs al atotputerniciei divine – că aceasta se
folosește de un mod al ei. Și aceasta mai ales datorită faptului că e creat ca chip al lui
Dumnezeu și ca partener de dialog al Lui. Firea umană creată și susținută de Dumnezeu
pentru veci în persoane unice, dovedește pe Dumnezeu ca având putința de a întrebuința
atotputernicia într-un fel de-a Se face El ca Persoană a firii dumnezeiești și Persoană a
firii omenești, că Persoana dumnezeiască poate să Se manifeste prin firea omenească,
sau că firea omenească corespunde lui Dumnezeu Cel atotputernic de a Se manifesta
prin ea.”119
Legătura făcută între strălucirea feței lui Hristos și natura Sa Dumnezeiască este
mărturisită de imnografia Praznicului Schimbării la Față, prin strălucirea Sa mai
puternică decât a soarelui, demonstrând că este Dumnezeu adevărat, iar soarele este o
creație a Sa: „Cel ce mai înainte de veci ești Dumnezeu Cuvântul, Care te îmbraci cu

116
Stihira a 3-a a Laudelor, în Minei...., p. 79.
117
Canonul I, al cântării a 5-a, oda a 4-a, în Minei..., p. 74.
118
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambiqua...., p. 125-126, apud, Pr. Drd., Lucian Farcașiu, op. cit., p.
337.
119
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Chipul Evanghelic al lui Iisus Hristos, în „Opere complete” vol
7, Editura Basilica, București, 2016, pp. 182-183.

30
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

lumina ca și cu o haină, schimbându-Te la față înaintea ucenicilor Tăi, ai strălucit mai


mult decât soarele...” 120; Sfântul Maxim Mărturisitorul spunând în acest sens că „prin
strălucirea luminoasă a feței Domnului apărută pe munte, de trei ori fericiții apostoli au
fost călăuziți tainic, în chip negrăit și necunoscut, spre puterea și slava lui Dumnezeu
de toate făpturile necuprinsă, învățând că lumina ce s-a arătat simțurilor lor este
simbolul ascunzimii nearătate.”121

II.4. Natura luminii taborice

Referitor la natura luminii izvorâte din Persoana Mântuitorului, mărturiile


existente în textele liturgice susțin că aceasta este foc fără materie, după cum este
prezentat în stihira: „Foc fără materie a fost văzut nearzând materia trupului, precum
Te-ai arătat...” 122
Este o lumină care nu trebuie confundată cu ființa lui Dumnezeu,
după cum Sfântul Grigorie Palama spune că: „ființa lui Dumnezeu nu este acea lumină;
căci ființa este inaccesibilă și neîmpărtășibilă. Înger nu este, căci poartă trăsături
spăimântătoare.”123
Această lumină este o lumină spirituală, nematerialnică, neputând fi văzută și cuprinsă
de mintea omenească, după cum expune textul imnografic: „Necuprinderea vărsării
Tale de lumină, prin Schimbarea la Față și prin neapropierea Dumnezeirii, văzând-o
în munte Apostolii cei aleși Hristoase....în dumnezeiască răpire a minții s-au schimbat,
și, cu nor luminos împrejur străluciți fiind, au auzit glasul părintesc.” 124Referitor la
acest aspect, Sfântul Grigorie Palama, spune că: „lumina aceasta este mai presus nu
numai de simțuri, ci și de toate cele ce sunt și că această vedere este mai presus de
fire.”125 Observăm așadar, că lumina taborică poate fi văzută doar în stare de extaz,
adică o stare străină lumii acesteia, după cum cei trei Apostoli au fost furați, ea fiind
„lumina subzistență pe care o văd sfinții, în chip duhovnicesc, e subzistență în ipostas,

120
Stihira a II-a a Laudelor, în Minei..., p. 79.
121
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambiqua, p. 126, apud, Pr. Drd., Lucian Farcașiu, op. cit., p. 342.
122
Canonul al II-lea al Cântării a 4-a, oda a 4-a, în Minei..., p. 73.
123
Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie; al treilea dintre cele din urmă.
Despre sfânta lumină, în „Filocalia”, vol. VII, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR,
București, 1977.., p. 274.
124
Stihira a III-a, de la Doamne strigat-am…, de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei…, p. 66.
125
Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie; al treilea dintre cele din urmă.
Despre sfânta lumină, în „Filocalia”, vol. VII, ed. cit., p. 293.

31
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

cum ei înșiși mărturisesc, ca una ce există și nu e numai ceva simbolic.” 126 Subzistența
acestei lumini denotă caracterul ei spiritual, despre care Părintele Dumitru Stăniloae
spune că: „e o lumină care deși se arată prin fața omenească materială, are totuși un
caracter spiritual, așa cum se arată lumina bunătății pe fața omului și cu deosebire în
nimbul sfinților.”127 Tot Părintele Stăniloae spune că „bunătatea cuiva se reflectă pe
fața lui ca lumină. Dar bunătatea reflectată ca lumină pe fața cuiva e și o plinătate a
existenței și a bucuriei de ea, contrar întunericului, care e o împuținare a existenței și o
temere de pierderea ei, unită cu o reținere în dăruirea ei.” 128 Iar dacă lumina este
expresia bunătății și ea este totodată și spirituală „este totdeauna expresia subiectelor
ce se iubesc....descoperirea reciprocă a subiectelor fiind opera iubirii, echivalează cu
iradierea luminoasă sau zâmbitoare a lor.” 129 Această idee ne determină să afirmăm că
la momentul Schimbării la Față, Dumnezeu își arată iubirea Sa față de creație conform
textului de la Ioan 3, 16 „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-
Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
De asemenea, în textele liturgice lumina de pe Tabor eclipsează lumina soarelui,
astfel arătându-se mai strălucitoare decât lumina solară, pe care omul o poate vedea cu
ochii trupești: „Strălucirea soarelui de pe pământ iarăși a apus. Iar Hristos în slavă,
strălucind în munte, a luminat lumea.” 130 În legătură cu această idee exprimată de
melozi, Sfântul Grigorie Palama ne lămurește astfel: „se spune ca printr-o pildă, nu
comparativ, că Dumnezeu luminează ca soarele, sau mai presus de soare. Chiar când ar
străluci în cursul zilei un al doilea luminător de același fel cu soarele, lumina zilei
făcându-se îndoită, fiecare dintre cei doi sori, strălucind în atâta lumină, s-ar arăta mai
strălucitor...deci cel ce ar lumina atunci, chiar dacă ar lumina ca soarele, întrucât ar
covârși lumina soarelui, n-ar mai lumina ca soarele, ci mai presus de soare.” 131
Tot în legătură cu lumina de pe fața Mântuitorului stă și culoarea veșmintelor
Lui, care conform textului Evanghelic erau „albe ca lumina” (Matei 17, 12), este clar
că lumina iradiată din Persoana Dumnezeului Om, avea să își pună amprenta și pe
veșmintele Lui, căci „dacă întunericul de pe fața unei persoane ce suferă de puținătatea

126
Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie; al treilea dintre cele din urmă.
Despre sfânta lumină..., p. 273.
127
Pr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos lumina lumii..., p. 205.
128
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Chipul evenghelic al lui Iisus Hristos…, p. 191.
129
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Ascetica și Mistica Bisericii Ortodoxe, EIBMBOR, București,
2002, p. 385.
130
Stihira a III-a, de la Stihoavna Vecerniei Mari, în Minei..., p. 66.
131
Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie; al treilea dintre cele din urmă.
Despre sfânta lumină..., p. 289.

32
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

existenței se întinde pe întregimea ei, lumina plinătății de viață de pe fața ei se întinde


pe toată ființa ei, cu albul ei contrar întunericului, făcând și veșmintele „albe ca lumina”
sau „albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi așa pe pământ înălbitorul” (Marcu 9,
3).132
Alt text liturgic ne îndeamnă la părăsirea privirii doar spre pământ și la înălțarea
cugetului și a ochilor minții spre cer „Sculați-vă cei leneși, nu rămâneți totdeauna
tăvălindu-vă pe jos și uitându-vă la pământ; ci înălțați gândurile sufletului vostru, și
vă ridicați la înălțimea dumnezeieștii suiri. Să alergăm la Petru și la fii lui Zevedei, și
împreună cu dânșii să mergem în muntele Taborului, ca să vedem acolo slava
Dumnezeului nostru, și să auzim glasul pe care ei l-au auzit de sus, care a propovăduit
raza Tatălui.”133 Acest text liturgic, prin imaginea celor trei Apostoli care stau plecați
la pământ din cauza neputinței lor de a suferi strălucirea slavei, suntem identificați și
chemați la o cugetare înaltă, părăsind cugetarea pământească.
O altă identificare dată luminii taborice este strălucirea și slava veacului viitor,
după cum spune Părintele Dumitru Stăniloae: că această lumină este „miezul, substanța
și frumusețea veacului ce va să fie. Ea este singura lumină adevărată, eternă,
neschimbată, prin care devenim și noi lumină, ca niște fii ai luminii.” 134

132
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos..., p. 192.
133
Icosul Praznicului de la Utrenie, în Minei…, p. 75.
134
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama...., p. 58.

33
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Cap. III. Eshatologia în imnografia Praznicului Schimbării la Față

Împlinirea creației lui Dumnezeu constă în desăvârșirea acesteia, după cum


spune Părintele Dumitru Stăniloae: „Dumnezeu a creat lumea ca să o desăvârșească,
nu ca să o lase veșnic într-o formă relativă. El nu a creat pe oameni, ca să-i
desăvârșească numai unul câte unul, trecându-i prin moarte, și numai în sufletul lor, ci
pe toți împreună și în ființa lor întreagă, deci și în trupul legat de cadrul lumii.” 135
Aceasta este învățătura Bisericii despre sfârșitul lumii acesteia prin a doua venire a lui
Hristos.
Eshatologia este partea finală a existenței creației; e partea finală nu în sensul
că după ea urmează sfârșitul total al existenței, ci în sensul că această etapă finală
durează veșnic, nemaifiind urmată de nici o altă etapă.136
Lumina izvorâtă din trupul Mântuitorului; preînchipuirile vetero-testamentare;
prezența celor doi profeți ai Vechiului Testament și a celor trei ucenici sunt elemente
care pun în legătură momentul transpus în celebrarea acestui Praznic și cea de-a doua
venire a Donului.
Cercetând textul slujbei Praznicului Schimbării la Față, putem observa că
aluziile cu caracter eshatologic sunt foarte dese, de fapt acest Praznic este cel care
încheie ciclul sărbătorilor din anul liturgic bisericesc și totodată evenimentele istorice
referitoare la mântuirea lumii. Este drept că se face o pregătire a ucenicilor pentru
Pătimirile și Învierea Domnului, dar simbolistica întâmplărilor este una mai mult
eshatologică. Pentru acest motiv am ales ca în acest capitol să tratăm temele teologice
cu caracter eshatologic din imnografia Praznicului ajutându-ne și de interpretările
patristice.

III.1. Închipuirea Învierii

O primă temă teologică cu caracter eshatologic este Închipuirea Învierii mai


înainte de Înviere. Cunoscut fiind contextul istoric al momentului Schimbării la Față,
adică mai înainte de Sfintele Pătimiri și de Învierea Sa, Domnul Hristos i-a luat pe cei

135
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ediția a III-a, EIBMBOR,
București, 2003, p. 368.
136
Ibidem, p. 221.

34
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

trei ucenici suindu-Se cu ei în Muntele Taborului pentru a le arăta slava Sa, precum și
„starea de înviere a umanității asumate și de veșnic deplin transparent al dumnezeirii,
pătimirile și moartea Sa, ca și învierea din moarte. Patimile și moartea Sa viitoare nu le
va putea prevesti Iisus ucenicilor decât prin cuvinte. Nu le putea arăta în Sine în mod
real, înainte de a ajunge în ele. Starea de transparență deplină a dumnezeirii Sale prin
trupul Său o putea arăta însă anticipat, ca o fulgerare reală a dumnezeirii Sale prin trupul
Său, odată ce dumnezeirea Lui se afla în El acoperită de trupul Lui, atât cât voia El.
Prin această fulgerare va arăta și starea de înviere a Sa, despre care înainte vorbise
numai prin cuvânt.”137 În interpretările patristice, lumina iradiată din trupul
Mântuitorului pe Muntele Taborului, este o anticipare a Învierii, ea fiind asemănătoare
luminii izvorâte în negura nopții la momentul Învierii Domnului din mormânt:
„Mai înainte de Crucea Ta, Doamne, suind pe Ucenici în Muntele Taborului, Te-ai
schimbat la față înaintea lor. Cu razele puterii i-ai luminat pe dânșii, dintr-o parte cu
iubirea de oameni, iar din alta cu puterea, vrând să le arăți strălucirea învierii...” 138
Din textul acestei stihiri aflăm că Mântuitorul le arată ucenicilor strălucirea
învierii mai înainte ca Învierea să se fi realizat, cu alte cuvinte ei au fost pregătiți pentru
Înviere mai înainte, gustând pe cât au putut din această lumină strălucitoare a Învierii.
Aceeași interpretare lasă și arhid. Ioan Ică, „adevărata teofanie-superioară celei de pe
Sinai-Schimbarea la Față a lui Iisus este în același timp o Înviere anticipată și o Parusie
prefigurată.”139
„Mai înainte închipuind învierea ta, Hristoase Dumnezeule, ai luat pe trei
ucenici ai Tăi: pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și în Tabor te-ai suit. Și Tu, Mântuitorule,
la față schimbându-Te, Muntele Taborului cu lumină s-a acoperit, iar Ucenicii Tăi,
Cuvinte, s-au aruncat cu fața la pământ, neputând suferi a vedea Chipul cel nevăzut.
Îngerii slujeau cu frică și cu cutremur, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a
cutremurat, văzând pe pământ pe Domnul Slavei.” 140
Textul liturgic al slavei de la Vecernia Mare ne picură în suflet închipuirea
Învierii mai înainte, ea fiind pregătită de amintirea Sfintelor Pătimiri ale Domnului,
regăsită în stihirile premergătoare. Este drept că nu se poate vorbi despre Înviere fără a
aminti de Cruce și Pătimiri, astfel „mai înainte de Crucea Ta, Doamne, muntele s-a

137
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos…, p. 185.
138
A II-a stihiră de la Doamne strigat-am, de la Vecernia Mare......, p. 66.
139
Diac. Ioan I. Ică jr. Exegeză, dogmatică..., p. 64.
140
Slava...de la Doamne Strigat-am... de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei..., p. 66.

35
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

asemănat cerului”141, cu alte cuvinte doar prin pătimire și prin Cruce se poate ajunge
la frumusețile cerești, gustate mai înainte de ucenici pe Tabor. Un alt text ce trimite la
Învierea Domnului din morți este tema golirii iadului, fapt întâmplat la momentul
Învierii când tot iadul a fost golit ,,Pe acesta să-L ascultați, care prin Cruce va prăda
iadul și va dărui morților viață veșnică.”142 aceeași temă este întâlnită în imnografia
Sâmbetei Mari, zi ce exprimă prin imnografie pogorârea Mântuitorului la iad, golirea
acestuia și Învierea Sa, prădarea iadului fiind un act ce s-a petrecut odată cu lucrarea
Învierii în adâncurile pământului, ipoteză exprimată și de erminia picturii Icoanei
Învierii unde acest mare eveniment din istoria mântuirii este reprezentat ca o pogorâre
la iad a Domnului:
,,Astăzi iadul strigă suspinând: Stricatu-s-a puterea mea; primit-am mort ca pe unul
din morți, dar nu pot să-L țin pe Dânsul nicidecum; ci pierd împreună cu Dânsul și pe
aceștia, peste care eram împărat. Eu am avut morți din veac, dar Acesta iată că pe toți
îi ridică. Slavă, Doamne, Crucii Tale și Învierii Tale.”143
Această stihiră a Vecerniei din Sâmbăta Mare arată exact urmările Sfintelor Pătimiri
preînchipuite de momentul Schimbării la Față.
Prezența celor doi profeți ai Vechiului Testament la evenimentul biblic al
Schimbării la Față reprezintă o mărturisire și o întărire a Învierii, atestând credința celor
doi în Întruparea și Jertfa Sa, 144 moment ce avea să se petreacă, având în vedere că cei
doi vorbeau cu Domnul „despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l împlinească în
Ierusalim.” (Luca 9, 31), sfârșit care nu reprezintă altceva decât Sfintele Pătimiri și
Învierea Sa din morți: „văzând pe Moise și Ilie vorbind împreună cu Tine, de cele ce
aveau să se întâmple Ție.” 145 Observăm, cum și acest aspect face din momentul
Schimbării la Față, o preînchipuire a Învierii pentru că „transfigurarea începută pe
Tabor poartă o notă de intensificare lăuntrică până în momentul Învierii lui Iisus, la
clipa ultimei transfigurări. Hristos începuse deja să le prevestească ucenicilor Pătimirea
Sa urmată de măreața Înviere, în multe ocazii.”146 Cu referire la apariția profetului
Moise, Sfântul Grigorie Sinaitul afirmă că „a avut în har o înfățișare simbolică, în care
s-a arătat, nu una ființială; avea trupul doar în aparență” 147 această explicație patristică

141
Prima stihiră de la Doamne strigat-am... de la Vecernia Mare,.....p. 66.
142
A II-a stihiră de la Doamne Strigat-am..., de la Vecernia Mare,....p. 66.
143
A doua stihiră a Sâmbetei Mari de la Doamne strigat-am, în Triod EIBMO, București, 2010, pp. 673-674.
144
Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos Lumina lumii și îndumnezeitorul omului.
145
A IV-a stihiră de la Doamne strigat-am de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei..., p. 66.
146
Cătălin Varga, op. cit.
147
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, op. cit., p. 112.

36
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

poate fi pusă în legătură cu trupul Mântuitorului după Învierea din morți, trup capabil
să treacă prin ușile încuiate (Luca 24, 13-25), dar și cu trupurile viilor și ale morților
la a doua venire a Domnului când „vor ieși din sânul pământului transfigurate, trupurile
morților pnevmatizate și trupurile vii se vor preface în trupuri înviate. Simultan va avea
loc a doua venire a Domnului. Propriu- zis lumina trupului Lui înviat va preface chipul
acesta al lumii și va fi cauza învierii morților.” 148 Aceasta este legătura între Învierea
Domnului, momentul Schimbării la Față și Parusia Domnului, de aceea Schimbarea la
Față este considerată o anticipare a Învierii, ca eveniment din istoria mântuirii
petrecându-se înaintea Învierii, dar lumina iradiată din trupul Mântuitorului fiind o
arătare mai înainte a trupului înviat plin de lumină și o anticipare a luminii celei de-a
doua venire.

II.2. Hristos, Domn al celor vii și al celor morți

O altă temă cu caracter eshatologic exprimată de imnografia Praznicului


Schimbării la Față este mărturisirea că Mântuitorul Hristos este Domn al celor vii și al
celor morți. Domn și Judecător al viilor și al morților este numit Mântuitorul Iisus
Hristos în al VII-lea articol din Simbolul de Credință Niceo-constantinopolitan. Acest
adevăr dogmatic este exprimat mai întâi în textul biblic ce expune momentul Schimbării
la Față, în mod figurat, transpus apoi de imnografi în imnografia liturgică. Înțelegem că
Hristos Mântuitorul este Domn al celor vii și al celor morți din „vorbind împreună cu
Moise și cu Ilie, Hristos a arătat că stăpânește peste cei vii și peste cei morți. Că cel ce
a grăit de demult prin Lege și prin proroci este Dumnezeu, Căruia și glasul Tatălui din
nor luminos L-a mărturisit, zicând: Pe Acesta să-L ascultați, care prin Cruce va prăda
iadul și va dărui morților viață veșnică.” 149 Aceeași idee este expusă și în stihira a III-
a, a Litiei „Și pe cei mai mari dintre prooroci, pe Moise și pe Ilie, i-a adus să
mărturisească fără împotrivire Dumnezeirea Lui: că El este raza cea adevărată a ființei
părintești, Cel ce stăpânește peste cei vii și peste cei morți.” 150
Din stihirile citate mai sus aflăm că Mântuitorul a adus cu Sine pe Muntele
Tabor pe Moise și pe Ilie pentru „ca să afle ucenicii că are stăpânire asupra morții și
vieții, că stăpânește și pe cele de sus și pe cele de jos. De aceea aduce pe muntele

148
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică, Vol. III..., p. 404.
149
A III-a stihiră de la Domne Strigat-am..., de la Vecernia Mare, în Minei..., p. 66.
150
A III-a stihiră a Litiei..., pp. 68-69.

37
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Taborului și pe Moise, care murise și pe Ilie, care nu murise.” 151 În gândirea lui Filon
din Alexandria, pentru Moise momentul primirii slavei dumnezeiești de pe muntele
Sinai era o închipuire a morții sale, el murind în aceeași zi în care a primit pe fața sa
raze din slava dumnezeiască, iar la momentul schimbării la față este prezent ca unul
care a murit și a primit această slavă în viața sa. 152 De asemenea, Sfântul Grigorie
Sinaintul, spune că „Hristos chemându-i în chip uimitor într-o clipită, pe unul din
mormânt, iar pe celălalt din cer, să stea de față înaintea Lui. Si a fost o minune cum
l-a înviat iarăși pe dătătorul Legii care era descompus. Cred – cum li se pare și altora –
că preablândul Moise a avut în har o înfățișare simbolică, în care s-a arătat, nu una
ființială; avea trupul doar în aparență. Și chiar dacă era cu trupul său, toate sunt cu
putință la Dumnezeu, Care l-a învrednicit pe Ilie să pășească cu trupul mai presus de
om prin văzduh.”153
În a II-a stihiră a Laudelor Praznicului, Mântuitorul Hristos este recunoscut ca
Domn al celor vii și al celor morți, fiind reamintite numele celor doi profeți Moise și
Ilie „iar Moise și Ilie au stat înaintea Ta vestindu-Te pe Tine Domn al celor morți și al
celor vii.”154
În canonul al II-lea al cântării a 8-a, în oda a 4-a cei doi profeți ai vechiului
Testament sunt prezentați ca fiind reprezentanții cerului, adică Ilie Tesviteanul și al
celor morți Moise ,,și ca din cer Ilie Tesviteanul și Moise din Morți.”155 De remarcat
este faptul că acest canon, este facere a Sfântului Ioan Damaschin, iar aceeași idee este
prezentată în Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus
Hristos: „pe el [pe Tabor] se încredințează învierea morților, iar Hristos se arată Domn
și al morților și al viilor, El care pe Moise l-a făcut să vină din morți, iar pe Ilie l-a adus
martor viu, pe el pe care l-a condus de la pământ la cer pe o cale de eter ca vizitiu al
unui car care sufla foc.”156 Acest lucru ne determină să nu punem la îndoială
autenticitatea Cuvântului Sfântului Ioan Damaschin, precum nici a Canonului al II-lea
de la utrenia Praznicului, ele fiind strâns legate, prin bogăția învățăturilor dogmatice
care le caracterizează.

151
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, EIBMBOR, București, 1994, p. 647.
152
Pseudo Filon, Antiquités Bibliques, XIX, 16, apud, J. Van Goudoever, op. cit., p. 334.
153
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, op. cit., p. 112.
154
A II-a stihiră a Laudelor Praznicului, în Minei...p. 79.
155
Canonul al II-lea, cântarea a 8-a, oda a 4-a, în Utrenia Praznicului, în Minei...p.77.
156
Fericitul Ioan presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos..., p. 67.

38
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

II.3. Anticiparea schimbării Lumii la a doua venire/ Parusie


anticipată

Din literatura omiletică a Sfinților Părinți aflăm că momentul Schimbării la Față


reprezintă atât o anticipare a Învierii cât și o Parusie anticipată, 157 este văzut ca ziua
judecății în chip blând, după cum spune episcopul Vasile al Seleuciei „Fericiți ochi,
care vedeți ziua înfricoșătoare a judecății în chip blând.”158 Întotdeauna Biserica a
căutat să îi catehizeze pe credincioși cu privire la a doua venire a Domnului sau
Parusia,159 începând cu textul biblic apoi prin cuvintele omiletice ale Sfinților Părinți
și prin imnografia slujbelor. Caracterul parusiatic al Praznicului Schimbării la Față este
dat mai întâi de relatarea evenimentului în Evanghelia Sfântului Apostol Luca „Iar după
cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit
pe munte ca să Se roage.” (Luca 9, 28). Spre deosebire de ceilalți evangheliști care
prezintă momentul Schimbării la Față, după 6 zile de la discuția pe care au avut-o cu
privire la Împărăția Cerurilor, Sfântul Apostol Luca face această mențiune, cum că
Mântuitorul i-a luat pe ucenici pe Muntele Taborului după opt zile.
În interpretarea patristică ziua a opta este văzută ca ziua veacului viitor
„numărul opt poartă figura veacului viitor; fiindcă viața prezentă se cuprinde în șapte
veacuri, iar cea viitoare e proclamată prin al optulea, cum spunea marele teologhisitor
Grigorie explicând zicerea lui Solomon care spune să se dea o parte la șapte, adică vieții
de față, ba chiar la opt, adică celei viitoare. Trebuia deci ca în ziua a opta să fie
descoperite celor desăvârșiți cele ale zilei a opta. Căci așa cum a spus și cu adevărat
dumnezeiescul și de Dumnezeu grăitorul Dionisie, «Stăpânul se va arăta slujitorilor Lui
desăvârșiți în modul în care a fost văzut de apostoli pe muntele Tabor.»”160
Din imnografia Praznicului dumnezeiasca slavă arătată Sfinților Apostoli
reprezintă preînchipuirea slavei cu care va veni Fiul Omului la a două venire „Când va
veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul
slavei Sale.” (Matei, 25, 31), idee dezvoltată de Sfântul Teolipt al Filadelfiei „căci

157
Diac. Ioan I. Ică jr. Exegeză, dogmatică..., p. 55.
158
Vasile al Seleuciei, Omilia 40 la Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, traducere de Pr. Drd. Radu Gârbacea, în RT, anul XXII (94) nr. 3/ 2012, p. 322.
159
Pr. prof. Dr. Isidor Todoran, arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, EIBMBOR,
București, 1991, p. 380.
160
Fericitul Ioan presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos..., p. 75.

39
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

schimbându-Se la față, Hristos a vestit mai înainte slava negrăită cu care va veni să
judece toate și a dezvăluit strălucirea de care se vor împărtăși cei ce au bineplăcut Lui,
și a învățat pe orice credincios să se pregătească încă de aici pentru împărtășirea de
fericirea pusă deoparte salvându-și lucrarea ca pe o ceară pentru a fi primită de lumina
dumnezeiască.”161
„În Muntele Taborului schimbându-se la față Mântuitorul, având cu Sine pe
ucenicii aleși, cu preaslăvire a strălucit, arătând ucenicilor că de vor străluci cu
mulțimea virtuților, se vor învrednici și de Dumnezeiasca slavă...” 162
În Slava de la Doamne strigat-am, a Vecerniei Mari, momentul Schimbării la
Față este prezentat după cum este prezentată a doua venire a Domnului în textul
Sfintelor Evanghelii „Și atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi
slavă multă.” (Luca 21:27), sau „soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei,
iar stele vor cădea din cer și puterile cerului se vor zgudui....și vor vedea pe Fiul Omului
venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet
mare de trâmbiță ...” (Matei 24, 29-31), ceea ce ne determină să afirmăm că momentul
Schimbării la Față este o preînchipuire a Parusiei, sau o Parusie anticipată:
„iar Ucenicii Tăi, Cuvinte, s-au aruncat cu fața la pământ, neputând suferi a vedea
Chipul cel nevăzut. Îngerii slujeau cu frică și cu cutremur, cerurile s-au spăimântat,
pământul s-a cutremurat, văzând pe pământ pe Domnul slavei.” 163
De asemenea, în gândirea Sfântului Grigorie Palama „marea vedere a
Schimbării la Faţă a Domnului este taina zilei a opta, adică a veacului ce va să fie, care
se arată după crearea lumii acesteia în şase zile şi după trecerea celor ce sunt simţirii
noastre de aici, care lucrează după şase simţuri, adăugând la cele cinci pe care le avem
şi simţul cuvântului rostit. Şi asta, deoarece nu numai dincolo de simțire, ci şi dincolo
de orice cuvânt este împărăţia lui Dumnezeu, cea făgăduită celor vrednici. Astfel, după
încetarea cea bună a celor ce se săvârşesc prin cele şase simţuri, se face roditoare din
valoarea lor în ziua a şaptea, şi apoi, cu puterea lucrării de sus, în ziua a opta se face
arătată împărăţia lui Dumnezeu. (...) Prin urmare, nici nu devine, nici nu se termină,
nici nu se descrie şi nici nu cade sub simţuri lumina Schimbării la Faţă a Domnului,
chiar dacă a fost văzută cu ochii trupeşti, pentru scurt timp. Prin schimbarea simţurilor

161
Teolipt al Filadelfiei, Cateheză la praznicul Schimbării la Față a Domnului și Dumnezeului și
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în „Despre viața ascunsă în Dumnezeu – cuvinte duhovnicești, imne
și scrisori”, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Deisis, Sibiu, 2010, p. 262.
162
A treia stihiră de la Doamne strigat-am de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei..., p. 66.
163
Slava de la Doamne strigat-am, de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei..., p. 66.

40
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

care a lucrat-o în ei Duhul, cei îmbunătăţiţi ai Domnului au fost mutaţi din cele ale
trupului în Duh, adică pe acea tainică lumină, pe care nu o înţeleg cei care zic cuvinte
necuviincioase despre ea.”164
Un alt text liturgic ce face trimitere directă la a doua venire a Mântuitorului este
Sedealna întâi de la Utrenia Praznicului. În textul acestei stihiri momentul Schimbării
la Față este văzut ca o arătare a celei de-a doua veniri a Domnului:
„Schimbarea omenească ce va să fie la a doua și înfricoșătoarea venirea Ta, cu slavă
arătând-o, Mântuitorule, în Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Ilie și Moise
grăind cu Tine. Și trei ucenici pe care împreună i-ai chemat, văzând, Stăpâne, slava
Ta, de strălucirea Ta s-au spăimântat. Cel ce ai arătat atunci acelora lumina Ta,
luminează și sufletele noastre.” 165
Toată starea de lumină ce cuprinde întreaga imnografie a Praznicului este o
trimitere la starea luminoasă pe care o va avea întreaga Lume la a doua venirea a
Domnului. Învățătura de credință Ortodoxă mărturisește în conformitate cu textele
scripturistice că la a doua venire, întreaga lume precum trupurile înviate ale morților și
trupurile celor vii vor fi transfigurate și luminate „lumea va fi luminoasă, dar va avea o
bogăție structurală pnevmatizată a lumii de acum. ”166 Tocmai pentru aceasta,
Schimbarea la Față simbolizează „ziua a opta nesfârșită, zi a luminii neapuse,
simbolizată prin duminică, semnifică tocmai această stabilitate sau odihnă veșnică în
iubirea infinită a lui Dumnezeu;”167 după cum Părintele Stăniloae spune că ziua luminii
neapuse este ziua a opta se poate face o legătura între textul Evangheliei după Luca, în
care momentul Schimbării la Față este prezentat ca la opt zile, lumina acelui moment
și lumina parusiei „ziua a opta și prima este prezența (parousia) atotluminoasă a lui
Dumnezeu, venită după oprirea celor ce se mișcă; a lui Dumnezeu, Care Se sălășluiește,
după dreptate, întreg în ființa întreagă a celor ce s-au folosit bine prin voință de rațiunea
existenței, și Care singur le dăruiește veșnica existență bună prin participarea la Sine,
întrucât El singur este în mod propriu și existență pururea și e bun”168.

164
Sfântul Grigorie Palama, Omilia 34 la Praznicul Împărătesc al Schimbării la Față a Domnului și
Dumnezeului nostru Iisus Hristos despre Lumina necreată, în „Omilii vol. II”, Trad. Parascheva
Grigoriou, Editura Anastasia, 2012, p. 153.
165
Sedealna I, de la Utrenia Praznicului, în Minei..., p. 70.
166
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică ortodoxă, Vol III...., p. 433.
167
Ibidem, p. 474.
168
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, P.G. 91, col. 1392 D., apud., Preot Profesor Dumitru
Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III...., p. 474.

41
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Referitor la caracterul eshatologic al imnografiei Praznicului și momentului


Schimbării la Față în general, am putea afirma că toată lumina iradiată din Trupul
Mântuitorului este și arvuna bunătăților viitoare, după cum mărturisește Sfântul
Grigorie Sinaintul „căci așa cum s-a spus, întunericul era o prefigurare a Schimbării la
Față, și ambele au trecut, dar Schimbarea la Față e adevărul teofaniei din fiecare și ea
este iarăși arvuna fericirii veșnice de dincolo și părtașă a negrăitei revărsări de lumină
când vom fi schimbați la chip/transfigurați veșnic într-o singură lumină și slavă pe
muntele spiritual Selmon al păcii celei mai presus de minte, precum stă scris, vom fi
făcuți de sus albi ca zăpada de o lumină tearhică și vom dănțui cântând sub revărsările
luminii.”169
După cum exprimă troparul Praznicului, cei trei ucenici care au fost prezenți și
martori ai evenimentului de pe Muntele Taborului au văzut slava lui Dumnezeu pe cât
li se putea, slavă strălucitoare care, la o scară redusă, preînchipuia slava cu care va veni
Hristos la cea de-a doua venire, după cum afirmă marele predicator Sfântul Ioan
Hrisostom că „dacă vrem vom vedea și noi pe Hristos. Nu așa cum L-au văzut aceia
atunci în munte, ci cu mult mai strălucitor. În ziua cea din urmă, nu va veni așa; atunci
pe Tabor, pentru a-i cruța pe ucenici, a dat drumul numai la atâta strălucire cât puteau
ei suferi; în ziua cea din urmă însă va veni cu însăși slava Tatălui; și nu numai cu Moise
și Ilie, ci cu oștire nenumărată de îngeri...” 170
„Spăimântatu-s-a cu frică, mirându-se de frumusețea dumnezeieștii împărății, în
Muntele Taborului Apostolii, cântând: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule, în
veci.”171
Sfântul Apostol Luca, după relatarea momentului afirmă că „ei (ucenicii) au
tăcut și nimănui n-au spus nimic, în zilele acelea, din cele ce văzuseră.” (Luca 9, 36),
iar această tăinuire nu este altceva decât tăinuirea Împărăției Cerurilor până la Învierea
Domnului „adică au păstrat în taină descoperirea Împărăției Cerurilor, urmând ca acest
secret să fie divulgat după Învierea Domnului (Marcu 9, 9). Activitatea publică a
Mântuitorului începe prin anunțul apropiatei veniri a Împărăției lui Dumnezeu (Marcu
1, 15), în Hristos împlinindu-se evenimentul eshatologic prefigurat în relatările despre
ieșirea poporului Israel din Egipt, trecerea lui prin pustie şi Legământul de pe Sinai. 172

169
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, op. cit., p. 117.
170
Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 653.
171
Al II-lea canon al cântării a 7-a, oda a a 3-a, în Minei…., p. 75.
172
Ieromonah Alexander Golitzin, Mistagogia. Experienţa lui Dumnezeu în Ortodoxie, trad. de diac.
Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998, pp. 35-36 apud. Cătălin Varga, op. cit., p.

42
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Cap. IV. Temele morale și alte teme teologice reflectate


imnografia Praznicului Schimbării la Față

Imnografia acestui Praznic reprezintă o cateheză care ne ajută să medităm la


Jertfa Mântuitorului, Învierea Sa din morți, iar prin intermediul îndemnurilor, la
practicarea virtuților și a faptelor bune, ne călăuzește spre lumina taborică care i-a
învăluit pe Moise și pe Ilie, care „dovedește slava de care se împărtășesc aceștia și de
care se vor împărtăși cei ce vor crede în Hristos conformându-se faptelor și învățăturilor
sfinte descoperite de El, ”173 a celei de a doua veniri a Domnului. Am folosit termenul
de cateheză, deoarece exprimă cel mai bine scopul ultim al imnografiei acestui Praznic.

IV.1. Schimbarea omului prin lucrarea virtuților

Schimbarea omului prin lucrarea virtuților este o temă morală a imnografiei


Praznicului Schimbării la Față. Din când în când se regăsesc în textele slujbei îndemnuri
la lucrarea faptelor bune și a virtuților pentru că „mântuirea și luminarea pe care Hristos
o aduce lumii, adeverită și în minunea Schimbării la Față o primim ca potențialitate,
fiind chemați fiecare dintre noi, prin lucrarea faptelor bune, la a ne-o face proprie.”174
„Strălucind cu faptele virtuților și luminându-ne cântăm: în Muntele Taborului vedem
dumnezeiasca Schimbare la Față a Domnului.”175
Pe lângă îndemnurile pe care le primim din cateheza imnografică a Praznicului,
de a lucra faptele virtuților, Sfântul Teolipt al Filadelfiei dezvoltă felul în care trebuie
prăznuită Schimbarea la Față: „această strălucită zi a Schimbării la Față ne cere să
înfățișăm iubirii voastre taina praznicului, ca învățând sensul tainei să prăznuim nu
numai cu imne sfinte, ci și cu moduri de comportare bune Schimbarea la Față a lui
Hristos. Fiindcă și acest lucru este prăznuire: ca noi să cunoaștem darul de care ne-am
învrednicit și să descoperim comoara Lui prin înaintarea în fapte bune, cinstind
praznicul cu viața și cu cuvântul.” 176 De asemenea, Sfântul Grigorie Palama, referitor
la afirmațiile filosofului Varlaam în ceea ce privește vederea luminii taborice, spune că

173
Preot Dr. Ioan Mircea, Dicționarul Noului Testament A –Z , EIBMBOR, București, 1992, p. 461.
174
Pr. drd. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 350.
175
A doua stihiră a Stihoavnei de la Vecernia Mică a Praznicului, în Minei..., p. 65.
176
Teolipt al Filadelfiei, op. cit., p. 260.

43
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

„nu cel mult învățat se apropie de Dumnezeu, ci acela care s-a curățit prin virtute de
patimi și s-a lipit, prin rugăciune stăruitoare și curată, de Dumnezeu.” 177
„În Muntele Taborului schimbându-se la față Mântuitorul, având cu Sine pe ucenicii
aleși, cu preaslăvire a strălucit, arătând ucenicilor că de vor străluci cu mulțimea
virtuților, se vor învrednici și de Dumnezeiasca slavă...” 178
Îndemnul Mântuitorului dat ucenicilor prezenți la minunea de pe Tabor este
acela de a lucra mulțimea virtuților, pentru a ajunge la acea lumină strălucitoare în
Împărăția Cerurilor. Doar printr-un fel de viețuire curat, asemenea lui Ilie care este
ascetul Vechiului Testament, omul poate ajunge la vederea lui Dumnezeu; acestea sunt
treptele pe care lucrătorul rugăciunii isihaste le parcurge până ajunge la starea de extaz
duhovnicesc pentru că la această stare se poate ajunge numai prin lucrarea celor trei
virtuți prefigurate de cei trei ucenici: credința, nădejdea și iubirea,179 pentru că „cel ce
viețuiește în înfrânare, umblă după poruncile lui Hristos și vestejește plăcerile trupului,
acela se arată ucenic credincios și fierbinte al Domnului ca Petru. Cel ce omoară cugetul
lumii desființează gândurile trupești și este gata spre necazurile pentru Evanghelie,
care-i mustră pe cei ce viețuiesc rău și suportă pentru adevăr răutățile și maltratările
care vin de la ei, acela arată zelul lui Iacov. Și iarăși, cel ce și-a făcut din gândirea sa
un sălaș al cuvintelor sfinte arde în meditarea la cele dumnezeiești și zăbovește în jurul
rațiunilor firii pentru înțelegerea adevărului, acela imită modul de a fi al lui Ioan.” 180
„Veniți să ne suim în muntele Domnului și în casa Dumnezeului nostru și să vedem
slava Schimbării Lui la față, slavă ca a Unuia – Născut din Tatăl, și în lumina să luăm
lumină. Și înălțați făcându-ne cu Duhul, să lăudăm Treimea cea întocmai de o ființă
în veci.”181
Prin intermediul imnografiei suntem îndemnați să urcăm pe muntele Domnului
care reprezintă ”muntele virtuților, care este iubirea, și să ne facem văzători ai slavei și
auzitori ai celor negrăite!” 182 În gândirea Sfântului Ioan Damaschin iubirea este
considerată vârful muntelui, vârful virtuților, urmând astfel porunca Domnului „Să vă
iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.”

177
Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie; al treilea dintre cele din urmă.
Despre sfânta lumină..., p. 279.
178
A treia stihiră de la Doamne strigat-am de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei..., p. 66.
179
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, op. cit., p. 115.
180
Teolipt al Filadelfiei, op. cit., p. 261.
181
Slava Litiei Praznicului, în Minei..., p. 69.
182
Fericitul Ioan presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos...p. 70.

44
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

(Ioan 13, 34) De asemenea, suntem îndemnați să ne ridicăm din noroiul patimilor în
care ne tăvălim și să ne întoarcem și să ridicăm cugetele la înalta cugetare unde își are
izvor lumina slavei: „Sculați-vă cei leneși, nu rămâneți totdeauna tăvălindu-vă pe jos
și uitându-vă la pământ; ci înălțați gândurile sufletului vostru, și vă ridicați la
înălțimea dumnezeieștii suiri. Să alergăm la Petru și la fiii lui Zevedei, și împreună cu
dânșii să mergem în Muntele Taborului, ca să vedem acolo slava Dumnezeului nostru,
și să auzim glasul pe care ei l-au auzit de sus, care a propovăduit raza Tatălui.”183
Pentru că doar „ridicându-și cugetul din poftele lucrurilor stricate și scuipând cele
plăcute ale vieții ca pe un chip inconsistent, îmbrățișează lucrurile nemuritoare ale
veacului viitor schimbându-se pururea la față prin aceea că se readuce în fiecare zi
înapoi la sine însuși și-și înnoiește în fiecare clipă gândirea, primul lucru făcându-l prin
retragerea din cele rele, iar cel de-al doilea prin înaintările spre cele bune și sporirile
virtuților.”184
Toată grija trebuie lepădată când este implicată întâlnirea cu Hristos, învățătura
părinților filocalici despre unirea minții cu Hristos prin rugăciune prevede acest aspect
al lepădării, căci: „cel ce a ieșit din lume pentru a se ușura de sarcina păcatelor sale să
urmeze pilda celor ce șed înaintea mormintelor din afara cetății; și să nu înceteze din
lacrimile fierbinți și înfocate și din vaietele fără glas ale inimii, până nu va vedea și pe
Iisus venit și rostogolind piatra cea învârtoșată a inimii...” 185
„Grijile cele izvoditoare de lene au fost lăsate pe pământ de către cei aleși dintre
Apostoli, Iubitorule de oameni, când Ți-au urmat Ție, spre dumnezeiasca petrecere cea
mai presus de pământ. Pentru aceasta, învrednicindu-se de dumnezeiasca arătarea Ta,
au cântat: Popoare preînălțați-L pe Hristos în toți vecii.” 186
În concluzie, cateheza imnografică a Praznicului Schimbării la Față ne
îndeamnă „să ne schimbăm mai înainte de vreme purtarea, să ne neguțătorim
îndrăzneala prin fapte bune, și mai înainte de vremea judecății, să cugetăm la cuvântul
nostru de apărare, ca să nu fim osândiți împreună cu vrășmașul judecat, ci să ne înălțăm
spre cer împreună cu Hristos.”187

183
Icosul Praznicului, în Minei..., p. 75.
184
Teolipt al Filadelfiei, op.cit., p. 262.
185
Scara dumnezeiescului urcuș sau Cartea despre nevoințe a lui ava Ioan egumenul călugărilor din
muntele Sinai în „Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii”, vol. 9, Editura Humanitas, București,
2009, p. 53.
186
Al II-lea canon al cântării a 8 a, oda a 5-a, în Minei..., p. 77.
187 Vasile al Seleuciei, Omilia 40…, p. 323.

45
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

IV. 2. Luminarea omului prin rugăciune

Într-o definiție dată de Părintele Stăniloae luminii dumnezeiești, acesta spune


că „ea este, dintr-un punct de vedere, tocmai iradierea zâmbitoare a dragostei divine,
trăită în forma mai intensivă în clipele de ațintire extatică spre Dumnezeu.... E o
cunoaștere mai presus de cunoaștere, după ce subiectul sau mintea noastră a ieșit din
sine....Fața celui iubit, care nu e propriu-zis numai o imagine materială, ni se pare că
umple totul și din ea iradiază un farmec și o lumină care ne umple și pe noi de
lumină.”188 Din primele rânduri ale definiției reiese că această lumină este rezultatul
rugăciunii, pentru că doar printr-o rugăciune curată omul intră în extaz privind spre
Dumnezeu.
Calea îndumnezeirii omului prin rugăciunea isihastă a fost mărturisită la
momentul biblic al Schimbării la Față atunci când Mântuitorul împreună cu cei trei
ucenicii au mers deoparte să se roage „Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând
cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacov, S-a suit pe munte ca să se roage.” (Luca 9, 28),
iar textul Evangheliei după Marcu arată mai bine retragerea celor trei în liniște pentru
a se ruga „și după șase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacov și i-a dus într-un
munte înalt, deoparte, pe ei singuri, și S-a schimbat la față înaintea lor” (Marcu 9, 2).
Observăm, așadar, că, prin rugăciunea făcută pe Tabor, Domnul Se arată ucenicilor Săi
pe deplin, acest lucru fiind un exemplu pentru ei și pentru toți cei ce vor sa-L vadă pe
Dumnezeu, pentru că așa cum Fiul lui Dumnezeu și-a arătat dumnezeirea prin
rugăciune, așa omul poate să-și iasă din sine și să-L experieze pe Dumnezeu prin
rugăciune, căci „prin rugăciunea Lui ca om, Își pătrundea atât de mult umanitatea Sa
prin iubire; de trăirea dumnezeirii Sale și de dragostea filială a Tatălui și deci a
dumnezeirii comune, încât aceasta se făcea văzută prin umanitatea Lui.” 189 Tot din
relatarea biblică a momentului aflăm că cei trei Apostoli, în urma rugăciunii de pe Tabor
au intrat într-o stare neobișnuită, fapt exprimat de Petru, atunci când afirmă către
Mântuitorul „Învățătorule, bine ne este să fim aici; să facem trei colibe: Ție una și lui
Moise una și una lui Ilie...Că nu știa ce să spună, fiindcă erau înspăimântați.” (Marcu
9, 6-7). Înspăimântarea celor trei Apostoli nu este altceva decât ceea ce spune Sfântul
Grigorie Palama, despre cei ce se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu, că: „pe cei ce se

188
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Ascetica și Mistica Bisericii Ortodoxe..., p. 384.
189
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos…, p. 189.

46
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

roagă sincer, Dumnezeu uneori îi scoate afară din ei, ridicându-i deasupra lor și
răpindu-i în chip negrăit la cele cerești.” 190
Luminarea omului se poate realiza în urma lucrării virtuților „pentru că așa cum
din pricina grăsimii ei naturale ceara e dizolvată de căldura focului devenind
combustibilul focului și, hrănită de ea, lumina lucrează pe cei apropiați, tot așa și
credinciosul care și-a strâns pentru sine însuși prin florile virtuților ceara cunoașterii
dumnezeiești și prin căldura dragostei dumnezeiești s-a desfăcut de orice poftă
pământească s-a pregătit încă de aici pe sine însuși ca un sfeșnic, așteptând prin legea
iubirii întru descoperirea veacului, nădăjduit să primească acea lumină și să se desfete
de strălucirea veșnică care iradiază de acolo...și așa cum lumina sensibilă are drept
combustibil ceara, tot așa și slava luminii dumnezeiești scânteiază în cei ce s-au făcut
familiari ei prin virtute.”191
Prin intermediul rugăciunii imnografice a Praznicului, îi cerem Mântuitorului
să ne lumineze cu lumina slavei Sale, luminare ce vine în urma rugăciunii mărturisite
pe Tabor de Cel ce S-a schimbat la față, „deci Tu, Însuți, Iubitorule de oameni,
Hristoase Dumnezeule, luminează-ne și pe noi cu lumina slavei Tale celei neapropiate,
și ne arată vrednici moșteni ai împărăției Tale celei fără de sfârșit, ca un preabun.”192
Pentru acest pasaj imnografic Sfântul Ioan Damaschin arată că prin rugăciunea liniștită
se poate ajunge la trăirea slavei descoperite pe Tabor „căci mama rugăciunii e liniștea,
iar rugăciunea e arătarea slavei dumnezeiești. Pentru că atunci când ne închidem porțile
simțurilor și suntem noi înșine cu Dumnezeu și, eliberați de rotirea din afară a lumii,
ajungem înăuntrul nostru înșine, atunci vom vedea limpede în noi înșine Împărăția lui
Dumnezeu.”193
Din textul scripturistic aflăm că lumina slavei era strălucitoare iar „veșmintele,
albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi așa pe pământ înălbitorul” (Matei 9, 3), acest
adevăr biblic este transpus în imnografia Praznicului unde ni se prezintă că lumina
taborică era mai strălucitoare decât cea a soarelui: „Lumină mai luminoasă decât razele
soarelui în Tabor strălucind Hristos, ne-a luminat pe noi.”194 Despre raportul dintre
lumina solară și lumina taborică episcopul Vasile al Seleuciei face o exegeză, în Omilia

190
Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie; al treilea dintre cele din urmă.
Despre sfânta lumină..., p. 242.
191
Teolipt al Filadelfiei, op. cit., pp. 262-263.
192
A III-a stihiră a Litiei, în Minei..., p. 69.
193
Fericitul Ioan presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos...p. 77.
194
Canonul I, al cântării a 6-a, oda a 2-a, în Minei..., p. 74.

47
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

sa la Praznicul Schimbării la Față: „mare și strălucitoare este deci, spuneam, lumina


soarelui, dar măsura ei e egală cu nevoile oamenilor. Lucirea Stăpânului, nu este însă
astfel - fiindcă nu-i permis să comparăm creatura cu Creatorul - , ea nefiind cinstită prin
comparație cu razele soarelui, nici ascunsă de succesiunile nopții, ci este uimitoare
pentru oameni și neapropiată pentru îngeri.”195 Referitor la lumina mai strălucitoare
decât a soarelui, prezentă pe Fața Mântuitorului, Sfântul Maxim Mărturisitorul face o
legătură între mintea curată și această lumină a Soarelui dreptății, spunând „precum
soarele, răsărind și luminând lumea, se arată și pe sine, și arată și lucrurile luminate de
el, tot așa și Soarele dreptății, răsărind minții curate, Se arată și pe Sine, dar arată și
rațiunile tuturor celor ce au fost făcute sau vor fi făcute de El.” 196
Prin această lumină strălucitoare de pe Tabor, Hristos arăta luminarea noastră
prin rugăciune. Dat fiind că cei trei ucenici s-au învrednicit acestei vederi în timpul
rugăciunii, Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că cei trei ucenici s-au învrednicit pe
Tabor „să se facă părtași la viața cea dumnezeiască și adevărată (...) Aceștia,
văzându-L pe Hristos schimbat la față și neapropiat din pricina luminii feței și fiind
izbiți de strălucirea veșmintelor..., s-au mutat de la trup la duh, înainte de a lepăda viața
în trup. Aceasta li s-a întâmplat prin schimbarea lucrărilor simțurilor, pe care o pricinuia
în ei Duhul, înlăturând acoperămintele patimilor de pe puterea înțelegătoare. Prin
aceasta, curățindu-li-se simțurile sufletului și trupului, sunt învățați să cunoască
rațiunile duhovnicești ale tainelor arătate lor.” 197
Pe Tabor a fost experiată în duh rugăciunea, iar mai departe a fost transmisă
tradiția de către cei prezenți, urmând ca acea stare să ajungă scopul rugătorilor din
mănăstiri și sihăstrii, a celor ce se străduiau ca, prin intermediul rugăciunii, să ajungă
pe Taborul duhovnicesc și să strige împreună cu imnograful „veniți să ne suim în
muntele Domnului și în casa Dumnezeului nostru și să vedem slava Schimbării Lui la
față, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl și în lumină să luăm lumină...”198, această
stihiră fiind o chemare spre petrecerea în Dumnezeu și cu Dumnezeu prin rugăciune;
căci atunci „când mintea e luminată de aducerea-aminte a lui Dumnezeu și prin
rugăciune neîmprăștiată, e luminată de cunoașterea lui Dumnezeu; atunci mișcările

195
Vasile al Seleuciei, Omilia 40 la Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos…, p. 320.
196
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste (întâia sută), în „Filocalia” vol. II, Editura
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008, pp. 80-81.
197
Idem, Ambiqua, p. 125, apud, Pr. drd. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 348.
198
Slava Litiei, în Minei..., p. 69.

48
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

trupului se fac albe, cuvinte de înțelegere ies din gura lui, simțurile se îmbracă cu
podoaba cuviinței, membrele trupului ostenesc în slujirea faptelor bune și omul întreg
se face lumină, fiindcă se face sfeșnic, purtând lumina cea adevărată care luminează pe
tot omul care vine în lumea virtuților.” 199 Tot din această stihiră reiese că slava
Domnului de pe Tabor poate fi experiată doar în duh de ascultare față de Biserică care
este ilustrată de imnografi ca „muntele Domnului și în casa Dumnezeului nostru”.
Altfel, am putea spune că Taborul este preînchipuire a ceea ce avea să fie întemeiat la
Cincizecime, noi fiind chemați prin intermediul imnografiei să ne facem părtași acestei
slave doar prin participare la Biserică și în Biserică, Schimbarea la Față a Domnului
fiind preludiul transfigurării, mai întâi spirituale a credincioșilor și în final
învrednicirea de slava și lumina cerească și veșnică când vor fi asemenea slavei lui
Hristos.200

IV.3. Ridicarea firii omenești celei căzute ca ultim act al lucrării de


răscumpărare a lui Hristos

Activitatea răscumpărătoare a Mântuitorului prin care a ridicat firea cea căzută


a oamenilor este reprezentată de întreaga activitate pământească a Mântuitorului, aici
fiind cuprins și momentul istoric al Schimbării la Față care poate fi privit, conform
textelor liturgice, ca: „o încoronare a vieții Lui publice, înainte de Patimă și de
Înviere.”201 Ridicarea omului căzut și conducerea lui spre desăvârșire, s-a putut realiza
doar prin coborârea lui Dumnezeu la el, pentru că „în El, umanitatea ajunge la ținta ei
finală sau desăvârșită; dar nu prin ea, ci prin coborârea Fiului lui Dumnezeu la ea....
Această transparență a dumnezeirii prin umanitatea Sa, a arătat-o Hristos la Schimbarea
la Față, pe Tabor. El a arătat prin aceasta că e Dumnezeu și om, deci a arătat și
coborârea Sa ca Dumnezeu la umanitate și înălțarea umanității Sale la starea
îndumnezeită. Tot prin ea ne-a arătat că de această stare îndumnezeită ne vom împărtăși
la infinit și noi.”202 Acest adevăr de credință este cuprins în textul liturgic al Praznicului:

199
Teolipt al Filadelfiei, op. cit., p. 261.
200
Pr. Ioan Mircea, op. cit., p. 461.
201
Arhimandrit Bemedict Ghiuș, op. cit., p. 109.
202
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos…, p. 183.

49
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

„Astăzi Hristos în Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminând-o în chip de
negrăit, cu dumnezeiască lucrare.”203 Aceeași idee exprimă și textul: „...Mântuitorule,
cu ucenicii Tăi și la față schimbându-Te, ai făcut firea lui Adam iarăși a străluci,
mutând-o în slava și strălucirea Dumnezeirii Tale...” 204
Observăm deci, luminarea lumii din întunericul păcatului strămoșesc s-a realizat prin
lumina strălucitoare iradiată din ființa lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos fiind
preaslăvit pe Muntele Taborului cu slava cea dintru început „slăvește-Mă pe Mine,
Tată, la Tine, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. (Ioan 17, 5)
Așadar, a dat și firii omenești slava dumnezeirii dar nu firea. Altceva este așadar, natura
lui Dumnezeu și altceva slava Lui, deși sunt nedespărțite între ele.” 205
Strălucirea iradiată din Persoana Mântuitorului pe Tabor reprezintă lucrarea
răscumpărătoare și mântuitoare realizată de Hristos prin Întruparea Sa, după cum
exprimă stihira: „În slava cea neapropiată arătându-Se în chip de negrăit în Muntele
Taborului Lumina cea necuprinsă și neapusă, Raza Tatălui a luminat făptura, și a
îndumnezeit pe oamenii cei ce cântă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe
Domnului.”206
„Strălucirea soarelui de pe pământ iarăși a apus. Iar Hristos în slavă, strălucind în
munte, a luminat lumea.” 207
Prin intermediul acestui text liturgic, melozii au exprimat înfăptuirea mântuirii
obiective, realizată prin activitatea răscumpărătoare a Domnului pentru întreaga creație,
expresia a luminat lumea poate fi interpretată în acest sens. Luminarea lumii poate fi
văzută ca o luminare a întunericului provocat de căderea lui Adam, văzută de melozi
ca o îndumnezeire a firii lui Adam: „Astăzi Hristos în muntele Taborului, schimbând
firea lui Adam cea întunecată, o a îndumnezeit-o strălucind.”208 ; aceeași idee fiind
exprimată și în stihira: „Cel ce cu lumina Ta ai sfințit toată lumea, în Muntele
Taborului Te-ai schimbat la față Bunule, arătând ucenicilor Tăi puterea Ta, că
mântuiești lumea din călcarea poruncii. Pentru aceasta grăim către Tine: Îndurate
Doamne, mântuiește sufletele noastre.”209

203
Prima stihiră a Stihoavnei de Vecernie Mică a Praznicului, în Minei..., p. 65.
204
A doua stihiră a Stihoavnei de la Vecernia Mare a Praznicului, în Minei…, p. 66.
205
Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie ; al treile dintre cele din urmă.
Despre sfânta lumină, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia” vol. VII, EIBMBOR,
București, 1977, p. 283.
206
Canonul I, cantarea a 8-a, oda a 3-a, în Minei…, p. 76.
207
A III-a stihiră a Stihoavnei de la Vecernia Mică a Praznicului, în Minei...,p. 65.
208
Stihira I-a de la Stihoavna Vecerniei din ziua a 7-a, în Minei..., p. 81.
209
Prima stihiră a Litiei, în Minei…, p. 68.

50
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Prin Întruparea Sa, Mântuitorul începe activitatea de răscumpărare a omului


căzut căci „pe drept cuvânt a luat El trup muritor, ca să poată fi nimicită în El moartea,
iar oamenii cei după chipul Lui să fie reînnoiți.”210 Această învățătură de credință este
exprimată în textul liturgic al Praznicului:
„În Adam îmbrăcându-Te tot Hristoase, firea cea înnegrită de demult schimbând-o, ai
luminat-o și, cu schimbarea chipului Tău ai îndumnezeit-o.”211
Tot întunericul ce cuprindea firea umană căzută datorat înșelăciunii diavolești a
fost luminat prin strălucirea Mântuitorului pe Muntele Taborului, aici observăm
antiteza dintre lumina strălucitoare a Praznicului Schimbării la Față și situația lumii
căzute, iar „lumina care strălucea pe fața lui Hristos, făcut om pentru noi, nu este alta
decât lumina la care trebuie să se facă părtașă întreaga fire omenească, pe care Hristos
a asumat-o.”212
„Suindu-Te în Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Hristoase, și toată
înșelăciunea ai întunecat, lumină strălucind.”213

IV.4. Arătarea frumuseții celei dintâi și crearea omului

Crearea omului dintru început a fost după chipul și asemănarea lui Dumnezeu,
însă prin căderea protopărinților noștri, asemănarea omului cu Dumnezeu a fost alterată,
fiind nevoie de o ridicare a ei printr-o lucrare dumnezeiască. Acest adevăr de credință
este exprimat de melozi: „Cel ce ai zidit cu mâini nevăzute pe om, după chipul Tău,
Hristoase, ai arătat frumusețea cea dintâi a chipului Tău în făptură, nu ca în închipuire
ci așa cum ești după ființă: Dumnezeu fiind și om.”214 În gândirea omiletică a Sfântului
Ioan Maximovici, Schimbarea la Față reprezintă momentul prin care omului îi este
descoperită adevărata origine: „pe Tabor, Hristos a arătat frumusețea și slava
dumnezeirii Sale, pentru ca apostolii, și prin ei, întreaga omenire să cunoască a Cui
asemănare o are omul și către ce se apropie când se înalță duhovnicește.” 215 Această
epifanie a lucrării dintru început a lui Dumnezeu în gândirea Sfinților Părinți este văzută
ca o deschidere a ochilor apostolilor prezenți pe Tabor cu privire la cunoașterea

210
Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt despre întruparea Cuvântului, în „PSB 15”, EIBMBOR, București,
1987, p. 107.
211
Canonul I, cântarea a 3-a, oda a 2-a, în Minei…, p. 72.
212
Pr. Drd. Lucian Farcașiu, op. cit., p. 347.
213
Canonul I al cântării a 6-a, oda a 3-a, în Minei…, p. 74.
214
Canonul al II-lea, al Cântarii a V-a, oda a 3-a, în Minei…, p. 74.
215
Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sofia, București, 2006, p. 209.

51
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

teologică, după cum Sfântul Grigorie Palama spune că: „apostolii cunosc că veșmintele
înălbite sunt un simbol al cuvintelor Sfintei Scripturi, care le-au devenit atunci
luminoase, clare, limpezi și înțelese fără nici un subînțeles enigmatic și umbră
simbolică și le-au dezvăluit rațiunea aflătoare în ele și acoperită de ele, întrucât ei au
ajuns la cunoștința netedă și dreaptă de Dumnezeu și s-au eliberat de împătimirea față
de lume și față de trup.”216
De asemenea, este cuprinsă în imnografie taina creării omului după chipul lui
Dumnezeu; prin momentul transfigurării Domnului în Muntele Tabor exprimându-se
faptul că „Hristos este imaginea necreată a divinității, iar omul este creat după chipul
lui Dumnezeu.”217
„arătând bună podoaba frumuseții chipului celui dintâi, dar nu în chip desăvârșit.”218
„astăzi schimbându-Se la față în Muntele Taborului, înaintea ucenicilor, Și-a arătat
frumusețea chipului cea dintâi, Care a ridicat în Sine firea omenească.”219
Imnografii exprimă prin intermediul textelor liturgice recunoașterea calității de
Mântuitor a lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, în urma celor văzute și trăite pe Tabor de
ucenicii cei iubiți:
„Lucruri nouă și preaslăvite văzând și glasul părintesc auzind în tabor slugile
Cuvântului, închipuirea chipului celui dintâi, au grăit: Acesta este Mântuitorul
nostru.”220

216
217
A.- M. Ramsey, La gloire de Dieu et la Transfiguration du Christ..., p. 187.
218
A III-a stihiră a Litiei, în Minei…, p. 69.
219
Prima stihiră a Stihoavnei de la Vecernia Mare, în Minei…, p. 69.
220
Canonul I al cântării a 9-a, oda a 4-a, în Minei…, p. 78.

52
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Cap. V. Schimbarea la Față în iconografia ortodoxă bizantină

Icoana Bizantină a Praznicului Schimbării la Față este o reprezentare a


momentului biblic în care Hristos Domnul S-a schimbat la față în prezența celor trei
ucenici iubiți, Petru, Ioan și Iacov. Pe lângă imnografia Praznicului, care prezintă
momentul biblic în cuvinte, icoana este o exprimare a aceluiași moment, însă de această
dată în culori „lucrarea sa, ca duh al Frumuseții, este o „ «poezie fără cuvinte», spre
deosebire de cuvânt, Evanghelia Duhului Sfânt, care este vizuală, contemplativă.” 221
De asemenea, învățătura dată de icoană este mai directă și imediată, în comparație cu
un cuvânt vorbit sau scris, deoarece ea arată, demonstrează ceea ce cuvântul descrie,
după cum spune eruditul profesor de Liturgică, Părintele Ene Braniște. 222
Motivul reprezentării în icoană a momentelor minunate din viața Mântuitorului
Iisus Hristos este dat de Sfântul Ioan Damaschin, care spune că „s-a înfățișat în icoană
chipul Lui spre a ne aduce aminte de El și spre a căpăta învățătură noi, care n-am fost
de față atunci, pentru ca fără să fi văzut, dar auzind și crezând, să avem parte de fericirea
Domnului. Dar pentru că nu toți știu carte, și nici nu se ocupă toți cu cititul, părinții au
socotit ca să fie pictate acestea în icoane ca niște fapte de vitejie spre a ne aduce aminte
repede de ele. În adevăr, de multe ori neavând în minte patima Domnului, dar văzând
icoana răstignirii lui Hristos, ne aducem aminte de patima mântuitoare.” 223 După cum
putem observa, Sfântul Ioan Damaschin, apărătorul icoanelor, accentuează importanța
catehetică și educativ-religioasă a reprezentării iconografice, după cum și Sfântul
Grigorie cel Mare afirmă că „Ceea ce este Scriptura pentru cei care știu să citească,
aceea este pictura pentru cei neînvățați, pentru că în ea chiar și cei neștiutori văd ce
trebuie să urmeze.”224
Reprezentarea iconografică ni-L înfățișează pe Hristos, stând pe muntele Tabor,
între cei doi profeți ai Vechiului Testament, Moise și Ilie, având în partea de jos pe cei
trei ucenici prezenți. Cercul luminos în care se află Hristos este slava Sa, arătată
ucenicilor „pe cât li se putea”, după cum spune troparul Praznicului. Ucenicii se fac
martori ai unui eveniment neobișnuit, prin care „trupul e slăvit deodată cu aducerea lui

221
Paul Evdochimov, Arta Icoanelor, o teologie a frumuseții, traducere de Grigore Moga și Petru Moga,
Editura Meridiane, 1992, p. 11.
222
Pr. Prof. Univ. Dr., Liturgica Generală, Vol. II…, p. 36.
223
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Scripta, București, 1993, p. 177.
224
Sf. Grigorie cel Mare, Epistolarum liber, Epistola X, 13, în PL 27, col. 1128 C. Apud, Pr. Prof. Dr.
Univ. Ene Braniște, Liturgica Generală, Vol. II...., pp. 35-36.

53
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

din neființă la existență, și slava dumnezeirii devine slava trupului, fiindcă Unul Hristos
e și aceasta și aceea, de-o-ființă cu Tatăl și de-o-fire și de-o-seminție cu noi.”225

După cum putem observa, în orice icoana a Schimbării la Față culoarea


predominantă este culoarea albă spre albastru degradat, Mântuitorul este înveșmântat
în veșminte de culoare „albă foarte ca zăpada, așa cum înălbitorul nu poate înălbi pe
pământ.” (Marcu 9, 4), iar acest alb „ca simbol al luminii are atributul de a se răspândi
pe sine în timp ce străbate spațiul. Și astfel reprezintă ceea ce este veșnicia.”226 Culoarea
albă este simbolul Luminii necreate, aceasta fiind reprezentată în icoană prin raze și
lumini ce-L înconjoară pe Hristos. Hainele Mântuitorului sunt albe „semn al curăției
Lui depline și al îndumnezeirii trupului Său -„Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o
haină” (Psalmul 103, 2).”227
Altă temă a icoanei Schimbării la Față este reprezentarea Sfintei Treimi care
este dată de prezența lui „Hristos în centrul unei figuri grafice numită mandorlă, formată
din cercuri concentrice, totalitate a sferelor universului creat. După Ars Magna, cele

225
Fericitul Ioan presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos...p. 79.
226
Filip Lician: O interpretarea a Icoanei Schimbării la Față, http://www.doxologia.ro/viata-
bisericii/catehism/persoane-sensuri-simboluri-ziditoare-icoana-schimbarii-la-fata-domnului, site accesat
la data 26.01.2017, 22:19.
227
Arhimandrit Mihail Stanciu: Mărturiile Icoanei Schimbării la Față, broșură editată la Sfânta
Mănăstire Antim, București, 2009, http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/persoane-sensuri-
simboluri-ziditoare-icoana-schimbarii-la-fata-domnului, site accesat la data 17. 01. 2019, 15:18.

54
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

trei sfere cuprind toate misterele creației divine. O stea în cinci colțuri, înscrisă adesea
în cercul mandorlei, reprezintă norul luminos.”228 Cele două cercuri luminoase sunt
simboluri ale celor două Persoane ale Sfintei Treimi, Tatăl și Duhul, Fiul fiind
reprezentat antropomorf: „cele două cercuri concentrice care simbolizează prezența
celorlalte două persoane ale Sfintei Treimi, o plenitudine a sferelor din întreg universul
creat. Cercul este din punct de vedere iconografic forma perfectă și simbolizează
existența infinită, divinul.”229 Așadar, observăm că Hristos este prezent trupește
arătându-Și dumnezeirea pe muntele Tabor, Tatăl reprezentat prin primul cerc de
lumină, iar Duhul Sfânt reprezentat prin al doilea cerc de lumină sau de norul cel
luminos ce i-a învăluit pe ucenicii prezenți, după cum însuși Sfântul Grigorie Sinaitul
spune că „aici norul este un simbol al Duhului.” 230
Cele trei culmi ale muntelui Tabor, pe care sunt reprezentați cei doi profeți ai
Vechiului Testament, Moise și Ilie, iar în mijloc Mântuitorul, este simbolul locului
prielnic rugăciunii. Precum Moise și Ilie au urcat în munte pentru a se ruga, pentru a se
întâlni cu Dumnezeu, așa pe culmile Taborului, Mântuitorul își arată dumnezeirea Sa
Sfinților Apostoli, în urma rugăciunii. Dacă în interpretarea Sfinților Părinți muntele
Tabor simbolizează virtuțile pe care omul trebuie să le lucreze pentru a ajunge la
Dumnezeu, ”muntele virtuților, care este iubirea, și să ne facem văzători ai slavei și
auzitori ai celor negrăite!” 231, în erminia picturii bizantine „semnifică îndepărtarea de
lume şi apropierea de Dumnezeu și este locul prin excelență al revelației
dumnezeiești.”232 În urma acestei interpretări putem înțelege motivul existenței
schiturilor pe vârfurile munților, în pustietăți, iar mai mult faptul că sunt închinate
Praznicului Schimbării la Față.
Prezența celor doi profeți ai Vechiului Testament la momentul Schimbării la
Față se datorează faptului că aceștia au fost singurele persoane din Vechiul Testament,
care au văzut slava lui Dumnezeu, în mod nedeplin, acum fiind prezenți pentru a vedea
deplinătatea celor percepute din auzirea glasului dumnezeiesc din norul de pe muntele

228
Paul Evdochimov, op. cit., p. 256.
229
Filip Lician: O interpretarea a Icoanei Schimbării la Față, http://www.doxologia.ro/viata-
bisericii/catehism/persoane-sensuri-simboluri-ziditoare-icoana-schimbarii-la-fata-domnului, site accesat
la data 26.01.2017, 22:19.
230
Cuviosul Părintele nostru Grigorie Sinaitul, op. cit., p. 113.
231
Fericitul Ioan presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos...p. 70.
232
Arhimandrit Mihail Stanciu: Mărturiile Icoanei Schimbării la Față, broșură editată la Sfânta Mănăstire
Antim, București, 2009, http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/persoane-sensuri-simboluri-
ziditoare-icoana-schimbarii-la-fata-domnului, site accesat la data 17. 01. 2019, 20:12.

55
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Sinai, în cazul lui Moise (cf. Ieșire 34, 4-29) și din „adiere de vânt lin”, în cazul lui Ilie
(cf. III Regi 19, 12 ). Dar pe lângă aceste motive, în iconografie ei sunt reprezentați în
stare de supunere față de Mântuitorul, prin aceasta exprimându-se faptul că Hristos este
Dumnezeu adevărat și nu unul din profeți după cum afirmau atunci contemporanii
Mântuitorului (cf. Matei 16, 15). Felul în care sunt reprezentați cei doi profeți, Moise
sub chipul unui tânăr, iar Ilie sub chipul unui bătrân, cu părul alb și plete este că:
„Moise este reprezentat tânăr, sugerând că omul cu viață în Dumnezeu e mereu tânăr,
dar și că Legea divină nu îmbătrânește, ținând în mâini Tablele Legii, iar Ilie este
reprezentat sub chipul unui bătrân cu părul lung, semnificând înțelepciunea veșnică a
lui Dumnezeu.”233 De asemenea, „pe Moise și pe Ilie îi declară dumnezeiescul Maxim
simboluri, pe unul al judecății și pe celălalt al providenței” 234, „precum și Legea şi
Proorocii, a căror plinire este Hristos. Prezența lor trebuia să le confirme ucenicilor că
Hristos nu calcă Legea și Proorocii (cum Îl calomniau iudeii), ci că Hristos este
dătătorul și plinirea lor.”235
În interpretările patristice, cei doi profeți sunt icoana celor vii și a celor morți:
„pe el [pe Tabor] se încredințează învierea morților, iar Hristos se arată Domn și al
morților și al viilor, El care pe Moise l-a făcut să vină din morți, iar pe Ilie l-a adus
martor viu, pe el pe care l-a condus de la pământ la cer pe o cale de eter ca vizitiu al
unui car care sufla foc.”236 Aceeași interpretare face și Sfântul Ioan Gură de Aur care
spune: „ca să afle ucenicii că are stăpânire asupra morții și vieții, că stăpânește și pe
cele de sus și pe cele de jos, de aceea aduce pe muntele Taborului și pe Moise, care
murise și pe Ilie, care nu murise.”237
Cei trei Apostoli sunt reprezentați în icoana praznicală a Schimbării la Față
astfel: „Ioan este prosternat la pământ, Iacov răsturnat și aruncat de puterea cea mai
presus de fire. Pe fața lor este întipărită spaimă și extaz.”238 Starea lor în reprezentarea
iconografică a Schimbării la Față lasă loc de multiple interpretări, în primul rând

233
Arhimandrit Miahil Stanciu: Mărturiile Icoanei Schimbării la Față, broșură editată la Sfânta
Mănăstire Antim, București, 2009, http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/persoane-sensuri-
simboluri-ziditoare-icoana-schimbarii-la-fata-domnului, site accesat la data 20. 01. 2019, 19:55.
234
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambiqua, P.G. 91, 1168, apud, Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru
cei ce se liniștesc cu evlavie; al treilea dintre cele din urmă. Despre sfânta lumină, în „Filocalia”, vol.
VII, ed. cit., p. 292.
235
Ibidem.
236
Fericitul Ioan presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos..., p. 67.
237
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei.... 647.
238
Arhiep. Vasile Costin, op. cit., p. 43.

56
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

reprezentare lor în partea de jos, arată că ei încă nu au ajuns la desăvârșire, precum


Moise și Ilie, acest lucru avea să se întâmple abia după Pogorârea Duhului Sfânt, la
Cincizecime, acest aspect este exprimat în iconografie prin faptul că ei nu dețin aureolă
în jurul capului, simbol al sfințeniei și desăvârșirii. De asemenea, Petru este reprezentat
în partea de jos, în dreapta, cu mâna ridicată spre Mântuitorului, arătând gestul biblic,
prin care el, uimit de cele întâmplate, afirmă către Domnul Hristos „Doamne, bine ne
este să fim aici; dacă vrei, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una și lui Ilie
una.” (cf. Matei 17, 5).
Lumina și starea înfricoșătoare a apostolilor, pot fi privite ca simboluri ale
Parusiei „icoana Schimbării la Față apare ca preludiu al icoanei Parusiei; o putem
contempla în atitudinea apostolilor „înspăimântați” și o putem primi după puterile
noastre.”239
Conform erminiei picturii bizantine, în icoana Praznicului sunt reprezentați „pe
o parte a muntelui Hristos, suindu-Se cu trei apostoli și arătându-le vârful muntelui și
cealaltă parte a muntelui, iarăși apostolii coborându-se cu frică și uitându-se înapoi, și
Hristos coboară pe urma lor binecuvântându-i.”240

Putem spune că în Icoana Schimbării la Față este cuprins versetul „Să nu socotiți
că am venit să stric legea sau profeții; n-am venit să stric, ci să plinesc.” (cf. Matei 5,
17), căci „prezența lui Moise și Ilie la Schimbarea la Față a subliniat unitatea dintre

239
Paul Evdochimov, op. cit., p. 256.
240
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, București, 2000, p. 109.

57
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Vechiul și Noul Testament. Vechiul Testament L-a vestit dinainte pe Mesia prin
prooroci, iar Noul Testament L-a prezentat propovăduitor și făcător de minuni.” 241
Întreaga teologie exprimată în icoana Praznicului Schimbării la Față este o
teologie de inspirație biblică, aceeași cu cea transpusă de imnografi în cântările
Praznicului.

241
Arhiep. Vasile Costin, op. cit., p. 42.

58
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Concluzii

Imnografii Bisericii exprimă în imnele Sărbătorii sensul teologic dar și


semnificațiile minunii Schimbării la Față a Domnului. Fiecare imn poate fi el însuși o
cateheză, deoarece fiecare stih din cadrul slujbei Schimbării la Față este plin de
teologie. În același timp, caracteristica principală a imnografiei Praznicului o constituie
cele două canoane de la Utrenie, care reprezintă o bogată teologie hristologică a celui
de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon.
Cele două canoane ale Praznicului de la Utrenie, primul atribuit lui Cosma
monahul, iar al doilea Sfântului Ioan Damaschin cuprind în stihirile lor întreaga
pedagogie a momentului biblic al Schimbării la Față. Observăm așadar, cum întreaga
imnografie expune teme dogmatice, eshatologice și morale.
Fiind o Sărbătoare a Bisericii adresată direct Mântuitorului Iisus Hristos,
învățăturile ce reies din textele liturgice, cuprind aspecte dogmatice referitoare la
Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos ca Persoană a Sfintei Treimi; de asemenea, legătura
ființială dintre Tatăl și Fiul este exprimată aici, iar arătarea Duhului Sfânt este expusă
cu lux de amănunte de imnografi. Dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos este
motivul și tema principală a Praznicului, având în vedere că prin Schimbarea Sa la Față,
înainte celor trei Apostoli avea ca scop întărirea lor în credință, mai înainte de Cinstitele
Sale Pătimiri. Toate aceste teme ne fac să concluzionăm că Teologia imnografiei
Praznicului Schimbării la Față este una clădită pe Dogma Sfintei Treimi, adevăr de
credință detaliat în cântările Praznicului.
O altă temă dezvoltată de imnografia Praznicului este Cea de-a doua venire a
Domnului întru slavă. După cum am putea observa, în gândirea patristică, momentul
în sine al schimbării la față este o anticipare a Parusiei; Slava întru care Domnul
Hristos S-a arătat pe Muntele Tabor înaintea celor trei Apostoli fiind o preînchipuire a
slavei cu care va veni la a doua venire. Preînchipuirea Slăvitei Sale Învieri, este de
asemenea, o altă temă cuprinsă în imnologia Praznicului. Din punct de vedere istoric,
Hristos, Fiul lui Dumnezeu merge să se schimbe la față, înaintea celor trei Apostoli
pentru a le arăta dumnezeirea Sa și pentru a-i întări în credință, având în vedere că peste
puțin timp El avea să fie supus pătimirilor, morții și apoi să învieze. Lumina izvorâtă
din Persoana Mântuitorului preînchipuia lumina cu care a ieșit din mormânt la
momentul Învierii. De asemenea, o altă temă cu caracter eshatologic, este învierea

59
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

morților și adeverirea faptului că Domnul Hristos este Domn al celor vii și al celor
morți. Acest adevăr este exprimat prin prezența celor doi profeți ai Vechiului Testament
pe muntele Tabor, Ilie fiind icoana celor vii, iar Moise, icoana celor morți.
Învățăturile morale desprinse din imnografia Praznicului sunt următoarele:
Schimbarea omului prin lucrarea virtuților; Ridicarea firii omenești căzute; Arătarea
frumuseții celei dintâi și crearea omului; Luminarea omului prin rugăciune. Astfel
imnografii, în duhul encomiastic patristic, expun faptul că doar prin lucrarea virtuților,
omul poate ajunge la vederea luminii pe care cei trei Apostoli au văzut-o pe muntele
Tabor. Expresie a Teologiei isihaste, dezoltată în duhul monahal, omul doar prin
rugăciune și printr-o viață curată, conformă cu învățătura Mântuitorului Hristos, poate
fi luminat și îl poate experia pe Dumnezeu. De asemenea, la momentul Schimbării la
Față, a fost arătată frumusețea chipului, pe care omul a avut-o dintru început, dar a
pierdut-o prin căderea în păcat. Restaurarea chipului primordial al omului poate fi
înfăptuită doar de către Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care vine pe Tabor și arată
oamenilor, prin anticipare, bunătățile vieții viitoare.
Dacă imnografia reprezintă modul de exprimare și preaslăvire, în cuvinte, a
momentelor biblice din istoria mântuirii, expunerea acestuia în imagini o reprezintă
icoana bizantină. Din analiza detaliată a Icoanei Praznicului Schimbării la Față,
observăm că toată cateheza imnografică a Praznicului este expusă în culori. Astfel
culoarea albă dimpreună cu albastru degradat, semnifică lumina necreată izvorâtă din
Persoana Mântuitorului. Starea de extaz în care se aflau cei trei Apostoli este exprimată
în culori printr-o poziție a trupurilor lor, în stare de neliniște și teamă. Reprezentarea
celor doi profeți ai Vechiului Testament, în stare de smerenie arată supunerea lor, în
calitate de profeți, Celui pe care L-au propovăduit și recunoașterea dumnezeirii Sale.
De asemenea, înălțimea Taborului reprezintă urcușul duhovnicesc al omului, cuprins în
mrejele lumii, reprezentat prin apostolii care stau la baza muntelui, spre Dumnezeu Cel
ce își are sălașul întru înălțime.

60
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Bibliografie

I. Izvoare și cărți de cult

1. Biblia – tipărită cu binecuvântarea P.F.P. Teoctist, Patriarhul B.O.R., cu


aprobarea Sf. Sinod al B.O.R., Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.
2. *** Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii de Arhid. Prof. Dr. Ioan
N. Floca,Ediția a III-a, îmbunătățită, Editura, Sibiu, 2005.
3. ***Catehismul creștinului dreptcredincios, tipărit cu osârdia și binecuvântarea
IPS Mitropolit Iustin al Moldovei și Sucevrei, Iași, 1957, reeditat la Editura
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 2012.
4. ***Ceaslov, Ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 1990.
5. *** Mineiul pe August, Ediția a V-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1989.
6. ***Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,
2012.
7. *** Triodul, Ediţia a VIII- a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986.
8. ***Apocalipse apocrife ale Noului Testament, trad. Textelor și îngrijirea ediției
de Ghe. Feodorovici, Monica Medeleanu, Editura Herald, București, 2007.
9. *** The apocryphal New Testament, being the apocryphal gospels, Acts,
Epistles and Apocalypses with other narratives and fragments, Translation and
Notes Montague Rhodes James, Oxford: The Clarendon Press, 1966.

II. Sfinți Părinți și părinți filocalici

10. Antim Ivireanul, Sfântul, Didahii, Editura Basilica a Patriarhiei Române,


București, 2010.
11. Grigorie Palama, Sfântul, Omilia 34 la Praznicul Împărătesc al Schimbării la
Față a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos despre Lumina necreată,
în „Omilii vol. II”, Trad. Parascheva Grigoriou, Editura Anastasia, 2012.

61
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

12. Idem, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie; al treilea dintre cele din
urmă. Despre sfânta lumină, în „Filocalia”, vol. VII, traducere de Pr. Prof. Dr.
Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București, 1977.
13. Grigorie Sinaitul, Cuviosul Părintele nostru, Cuvânt la sfânta Schimbare la
Față/ Chip a Domnului nostru Iisus Hristos, în „Despre Lumina Taborică,
rugăciunea lui Iisus și curăția inimii”, Scrieri filocalice uitate, „Colecția
Filocalica”, Ed. a II-a revăzută și adăugită, studii și traduceri de diac. Ioan I. Ică
jr., Editura Deisis, Sibiu, 2013.
14. Ioan, Gură de Aur, Sfântul, Omilii la Matei, PSB 23, EIBMBOR, București,
1994.
15. Ioan, Fericitul presviterul din Damasc, Cuvânt la Schimbarea la Față a
Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în „Despre Lumina Taborică,
rugăciunea lui Iisus și curăția inimii” Scrieri filocalice uitate, „Colecția
Filocalica”, Ediția a II-a, Editura Deisis, 2013.
16. Idem, Dogmatica, Editura Scripta, București, 1993.
17. Ioan Maximovici, Sfântul, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sofia,
București, 2006.
18. Maxim Mărturisitorul, Sfântul, Capete despre dragoste (întâia sută), în
„Filocalia” vol. II, trad. din grecește, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008.
19. Scara dumnezeiescului urcuș sau Cartea despre nevoințe a lui ava Ioan
egumenul călugărilor din muntele Sinai în „Filocalia sfintelor nevoințe ale
desăvârșirii”, vol. IX, Editura Humanitas, București, 2009.
20. Teolipt al Filadelfiei, Sfântul, Despre viața ascunsă în Dumnezeu-cuvinte
duhovnicești, imne și scrisori-, „Colecția Filocalica”, Ediția a II-a, Editura
Deisis, Sibiu, 2010.
21. Vasile al Seleuciei, Omilia 40 la Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului
și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, traducere de Pr. Drd. Radu Gârbacea, în
RT, anul XXII (94) nr. 3/ 2012, pp. 311- 323.

III. Dicționare

22. Ioan, Mircea, pr. dr., Dicționar al Noului Testament, EIBMBOR, București,
1995.
62
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

IV. Lucrări de specialitate

23. Arion, Leon, Pr. Prof. Univ. Dr., „...dați-le voi să mănânce!” Cuvinte de
învățătură, Editura Parenesis, București, 2013.
24. Băbuș, Emanoil, Pr. dr., Bizanțul, istorie și spiritualitate, Editura Sofia,
București, 2003.
25. Braniște, Ene, Pr. Prof. Dr., Liturgica generală - cu noțiuni de artă bisericească,
arhitectură și pictură creștină, vol. I, vol. II, Ediția a III-a, Editura Basilica,
Bucureşti, 2015.
26. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, București, 2000.
27. Evdochimov, Paul, Arta Icoanelor, o teologie a frumuseții. Traducere de
Grigore Moga și Petru Moga, Editura Meridiane, 1992.
28. Farcașiu, Lucian Pr. Drd., Teologia imnografiei Praznicelor Împărătești ale
Mântuitorului Iisus Hristos cu dată fixă, Editura Universității „Aurel Vlaicu”,
Arad, 2012.
29. Felea, Ilarion V., Părintele, Spre Tabor - Desăvârșirea, volumul IV, Editura
Crigarux, Piatra Neamț, 2009.
30. Ghiuș, Benedict Arhimandritul, Taina Răscumpărării în imnografia ortodoxă,
EIBMBOR, București, 1998.
31. Ică, Ioan I. Jr., diacon, Canonul Apostolic al primelor secole, Canonul
Ortodoxiei, I, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008.
32. Mitrofanovici, Vasile Dr., Liturgica Bisericei Ortodoxe, cursuri universitare,
Editura Consiliului Eraprhial ORT-Rom. din Bucovina, Cernăuți, 1929.
33. Goudoever, Van J. Fêtes et Calendriers Biblique, în „Théologie Historique 7”,
Beauchesne et ses Fils, Paris, 1967.
34. Καραϊσαρίδη, Κωνσταντίνου, Πρωτοπρεσβυτέρου, Ἀναβαθμοί Λειτουργικῆς
Ζωῆς, (Treptele Vieții Liturgice), Editura Ἄθως, Ἀθήνα, 2008.
35. Schmemann, Alexander, Întroducere în Teologia Liturgică, traducere din limba
engleză de ieromonah Vasile Bârzu, Editura Sofia, București, 2009.
36. Stăniloae, Pr. Prof., Dumitru, Ascetica și Mistica Bisericii Ortodoxe,
EIBMBOR, București, 2002.
37. Idem, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, EIBMBOR, București,
2006.
63
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

38. Idem, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. II, III, Ediția a III-a, EIBMBOR,
București, 2003.
39. Idem, Iisus Hristos Lumina Lumii și Îndumnezeirea omului, în „Opere
complete”, vol. 6, Editura Basilica, București, 2014.
40. Idem, Chipul Evanghelic al lui Iisus Hristos, în „Opere complete”, vol. 7,
Editura Basilica, București, 2016.
41. Idem, O Teologie a Icoanei, Editura Fundației Anastasia, București, 2005.
42. Todoran, Isidor, Pr. prof., Zăgrean, Ioan, arhid. Pr. Prof., Teologia Dogmatică,
EIBMBOR, București, 1991.
43. Vasile Costin, Arhiep., Semnificația Icoanei Bizantine în Ortodoxie, Tărgoviște,
1997.
44. Vintilescu, Pr. Prof., Petre, Despre poezia imnografică din cărțile de ritual și
cântarea bisericească, Editura Pace, București, 1937.

V. Articole și studii

45. Braniște, Marin N. Pr. dr., Însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, în
„Mitropolia Olteniei”, nr. 4-6/ 1982, pp.
46. Călinescu, St., pr., Sărbători nemutabile, în „B.O.R”., an. VI, nr. 12 (dec 1882),
pp. 720-725.
47. Φουντούλη, Ἰωάννου, Γένεσις τῶν Χριστιανικῶν Ἑορτων, (Nașterea
Sărbătorilor Creștine), în „Seria Biblioteca pastorală – 15”, Κλάδος Εκδόσεως
της Επικοινωνιακής και Μορφωτικής Υπηρεσίας της Εκκλησίας της Ελλάδος,
Volos, 2006, p. 47 - 64.
48. Ică, Ioan, I., Jr., arhid., Exegeză, dogmatică şi mistică isihastă în teologia
taborică a Sfinţilor Ioan Damaschinul, în „Tabor” (Cluj-Napoca), an I, nr.5,
august 2007, pp. 61 - 66.
49. Καραϊσαρίδη, Κωνσταντίνου, Πρωτοπρεσβυτέρου, Οἱ Ἑορτές τοῦ Τιμίου
Σταυροῦ, (Sărbătorile Cinstitei Cruci), în „Seria Biblioteca pastorală – 15”,
Κλάδος Εκδόσεως της Επικοινωνιακής και Μορφωτικής Υπηρεσίας της
Εκκλησίας τῆς Ελλάδος, Volos, 2006, pp. 187 - 209.
50. Τζέρπος, Δημήτριος, Προτοπρεσβύτερος, Ἡ ἑορτή τῆς Μεταμορφώσεως τοῦ
Κυρίου (Sărbătoarea Transfigurării Domnului), în „Seria Biblioteca pastorală

64
TEOLOGIA IMNOGRAFIEI PRAZNICULUI SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

– 15”, Κλάδος Εκδόσεως της Επικοινωνιακής και Μορφωτικής Υπηρεσίας της


Εκκλησίας της Ελλάδος, Βόλος, 2006, pp. 239 – 263.
51. Varga, Cătălin, Teologia și exegeza episodului „Schimbarea la Față” (varianta
Lucaniană), în „Altarul Banatului”, nr. 7-9/ 2016, pp.

VI. Surse electronice

52. Filip Lician: O interpretarea a Icoanei Schimbării la Față,


http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/persoane-sensuri-simboluri-
ziditoare-icoana-schimbarii-la-fata-domnului, site accesat la data (26 ianuarie
2017).
53. Stanciu, Miahail, Arhimandrit: Mărturiile Icoanei Schimbării la Față, broșură
editată la Sfânta Mănăstire Antim, București, 2009,
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/persoane-sensuri-simboluri-
ziditoare-icoana-schimbarii-la-fata-domnului, site accesat la data (17 ianuarie
2019).

65