Sunteți pe pagina 1din 2

ugate să afecteze în continuare echilibrul ecosistemelor naturale şi să se agraveze dacă nu vor fi luate

măsuri de reducere a fenomenelor negative, de refacere a unor zone afectate, de protejare a celor
existente a căror valoare nu este afectată şi de cooperare locală sau regională în toate aceste acţiuni.

Aceste caracteristici au constituit argumentele care au condus la declararea Deltei Dunării, de către
Guvernul României în 1990, rezervaţie a biosferei, hotărâre confirmată, apoi de Parlamentul României,
prin Legea nr. 82/1993. Valoarea universală a rezervaţiei a fost recunoscută prin includerea acesteia în
reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul Programului "Omul si Biosfera" (MAB),
lansat de UNESCO în 1970, deoarece Delta Dunării îndeplineste principalele caracteristici ale unei
rezervaţii a biosferei:

a) conservă exemple de ecosisteme caracteristice şi conţine zone strict protejate, zone de utilizare
tradiţională a resurselor, cum sunt, de exemplu resursele piscicole sau stuficole şi zone tampon pentru a
reduce impactul activităţilor umane;

b) este un teritoriu sau o zonă costieră/marină în care oamenii reprezintă o componentă integrală şi care
este administrată pentru obiective mergând de la protecţia completă până la producţia intensivă dar
durabilă;

c) este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare şi instruire asupra ecosistemelor
naturale şi administrate;

d) este un loc unde factorii de decizie guvernamentali, oamenii de ştiinţă, alţi factori de decizie şi
populaţia locală cooperează în dezvoltarea unui program model pentru administrarea teritoriului şi apei,
pentru rezolvarea necesităţilor umane împreună cu conservarea proceselor naturale şi a resurselor
biologice;

e) serveşte ca simbol al cooperării voluntare pentru conservarea şi utilizarea resurselor pentru binele
oamenilor de pretutindeni.

Din septembrie 1990, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută ca zonă umedă de
importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă, fiind inclusă între cele peste 600
astfel de zone dar situându-se printre cele mai întinse dintre acestea.

Valoarea de patrimoniu natural universal al Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării a fost recunoscută, în
decembrie 1990 prin includerea a peste jumatate din suprafaţa acesteia, în Lista Patrimoniului Mondial
Cultural si Natural. Elaborată de Comitetul Patrimoniului Mondial în baza Convenţiei privind Protecţia
Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural adoptată de Statele Membre UNESCO, în 1972, această
acţiune are rolul de a proteja împotriva activităţilor umane cu efecte distructive zonele a căror valoare
este importantă atât pentru fiecare ţară cât şi pentru întreaga umanitate.

S-ar putea să vă placă și