lOMoARcPSD|4864713

Cheltuieli publice pentru sanatate

Finante Finance (Academia de Studii Economice din București)

StuDocu nu este sponsorizat sau avizat de nicio universitate

Desc?rcat de Tolea Eni (toleaen@gmail.com)
 lOMoARcPSD|4864713

Tema 5

I. Cheltuieli publice pentru sănătate

Ocrotirea sănătăţii reprezintă în prezent atât o problemă de asistenţă medicală cât şi o problemă
socială. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea astfel: „bunăstarea fizică, mentală şi
socială a indivizilor (nu doar absenţa bolilor şi a infirmităţilor)”.
În plan social, sănătatea reprezintă un factor important pentru desfăşurarea activităţii indivizilor
cu efect în creşterea economică.
Cheltuielile publice pentru sănătate prezintă o tendinţă de creştere datorită unor factori, precum:
 creşterea numărului populaţiei;
 modificarea structurii demografice;
 accentuarea factorilor de risc;
 apariţia unor noi tipuri de îmbolnăviri;
 creşterea costului prestaţiilor medicale;
 creşterea duratei medii de viaţă.

Cheltuielile publice pentru sănătate sunt destinate:

 întreţinerii şi funcţionării instituţiilor sanitare;

 întreţinerii şi funcţionării aparatului medical;
 finantarii unor acţiuni legate de prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor (exemplu:
vaccinările);
 evitarea accidentelor şi acţiuni de educaţie sanitară.

În prezent accentul în ocrotirea sănătăţii se pune pe medicina preventivă. Una dintre cele mai
elocvente definiţii date în acest sens de un medic francez arata ca”medicina preventivă reprezintă
efortul de a împiedica populaţia de azi să devină statistica de mâine”. De altfel, medicina
preventivă reprezintă un serviciu public.
Şi în domeniul ocrotirii sănătăţii există două tipuri de instituţii:
 publice;
 private.
iar raporturile dintre ele diferă de la o ţară la alta.

Desc?rcat de Tolea Eni (toleaen@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4864713

În ceea ce priveşte finanţarea sănătăţii sursele de finanţare a cheltuielilor pentru

sănătate sunt (figura 1):

Figura 1. Sursele de finanţare a cheltuielilor pentru sănătate

Resursele financiare destinate ocrotirii sănătăţii (din punct de vedere al naturii acestora) cuprind:
 cheltuieli curente (în mare majoritate) şi anume: salarii, medicamente, materiale,
cheltuieli gospodăreşti reprezentând circa 80-85%;
 cheltuieli de capital destinate echipamentelor şi tehnicii medicale care reprezintă circa
15-20%.

La nivel mondial există 3 sisteme de finanţare a sănătăţii :

1) sistemul german;
2) sistemul englez;
3) sistemul american.
Pe langa acestea, in fostele tari socialiste din Europa de Est a existat sistemul socialist.

1. Sistemul german se caracterizează prin:

 sănătatea se finanţează pe baza cotizaţiilor obligatorii plătite de salariaţi şi întreprinderi;

 există case de asigurări de sănătate.
Pacienţii nu plătesc nimic pentru consultaţii, tratamente etc. Raportul dintre finanţarea publică şi
cea pe bază de cotizaţii este de 25-75%.
Acest sistem se practică în: Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Austria. Se plătesc
cotizaţii obligatorii pentru sănătate care pot reprezenta:
 anumite procente din salariile lunare (şi anume 5, 8 % sau 10%);
 sume fixe lunare: în Elveţia între 140 - 400 franci elveţieni/lună; în Germania 7 - 16 %; în
Franţa 5 - 25 %;

Desc?rcat de Tolea Eni (toleaen@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4864713

 medicamentele se obţin în coplată, costul acestora fiind suportat atât de casele de sănătate
cât şi de pacienţi.
Spre exemplu, în Franţa există un tichet prin care 75% din costuri pentru medicamente sau
analize le suportă asigurările de sănătate şi 25% sunt suportate de către casele de asigurări de
sănătate.

2. Sistemul englez

În sistemul englez sănătatea se finanţează integral din bugetul statului, administrat de Sistemul
National de Sănătate (NHS). Bugetul de sănătate este administrat de Ministerul Sănătăţii, care
repartizează creditele bugetare autorităţilor regionale sub formă de dotaţii bugetare.
Finanţarea bugetară a sănătăţii este asigurată în proporţie de aproximativ 85%, iar restul se
suportă din alte fonduri sau de către pacienţi (în special medicamentele sunt suportate de către
aceşţia). Însă, există şi instituţii sanitare private. Sistemul englez se practică în: Marea Britanie,
Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia,Grecia, Canada, Italia.

3. Sistemul american

Finanţarea sănătăţii se realizează prin asigurările private de sănătate încheiate de fiecare individ
la instituţiile de asigurări de sănătate. De asemenea, se stabilesc contracte individuale cu
furnizorii de asistenţă medicală. În plus, statul american finanţează prin buget două programe:
 MEDICARE – pentru persoane vârstnice (peste 65 de ani şi a celor aflate în
incapaciatte de muncă);
 MEDICAID – pentru persoanele cu venituri sub pragul săraciei.

Mai putem menţiona un sistem care a funcţionat în ţările Europei de Est (sistemul socialist),
unde:
 sănătatea se finanţa integral din bugetul de stat;
 statul deţinea monopolul serviciilor de sănătate (nu exista alternativă privată);
 sistemul ocrotirii sănătăţii era subfinanţat.
Până în 1989 în România s-a practicat sistemul socialist cu o finanţare integrală de la buget a
cheltuielilor de sănătate, dar insuficientă faţă de nivelul cheltuielilor necesare finanţării sănătăţii.
După 1990 începe pregătirea reformării sistemului sanitar inclusiv a finanţării cheltuielilor
pentru sănătate şi anume:
 s-a mărit volumul fondurilor bugetare alocate sănătăţii;
 s-a început privatizarea unităţilor sanitare (spre exemplu în prezent toate farmaciile
sunt privatizate);
 în 8 judeţe s-au experimentat în perioada 1992-1996 noi principii ale organizării şi
desfăşurării ocrotirii sănătăţii;
 s-a pregătit introducerea unui nou sistem de finanţare a sănătăţii de tip german bazat
pe contribuţii suportate de salariaţi şi angajatori.

Desc?rcat de Tolea Eni (toleaen@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4864713

În anul 1997 a fost emisă Ordonanţa 145 privind introducerea asigurărilor sociale de
sănătate, bazate pe contribuţii. Noul sistem a intrat în vigoare începând cu anul 1999.
Ordonanţa 145 a fost modificată în 2002 şi astăzi la baza organizării activităţii de ocrotire
a sănătăţii există Legea 95 din 2006 (cu modificările ulterioare)privind reforma în domeniul
sănătăţii.

Sursele de finanţare a sănătăţii în România sunt:

 finanţarea din fondul asigurărilor sociale de sănătate (85% din cheltuielile publice
pentru sănătate este asigurată din acest fond);
 din bugetul statului care alocă resurse mai reduse şi numai pentru anumite categorii
de cheltuieli din domeniul sănătăţii;
 venituri proprii ale unităţilor sanitare;
 cheltuieli ale populaţiei destinate sănătăţii; populaţia poate încheia asigurări de
sănătate facultative( private);
 donaţii, sponsorizări (de la fundaţii, ONG-uri);
 resurse externe.
În principal resursele externe sunt utilizate dotării cu aparatura medicală de
performanţă.

II. Cheltuieli pentru securitate socială

Biroul Internaţional al Muncii defineşte noţiunea de securitate socială astfel: “protecţia pe care
orice societate o acordă membrilor săi printr-un ansamblu de dispoziţii publice contra mizeriei
economice şi sociale care îi ameninţa în cazul pierderii sau reducerii substanţiale a câştigurilor
din cauza deprecierii stării de sănătate, maternităţii, accidentelor de muncă, şomajului,
invalidităţii, bătrâneţii sau decesului’’. De altfel, pentru prima dată conceptul de securitate
socială a apărut în Legea Americană de securitate socială din 1935.
Securitatea socială cuprinde un ansamblu de prestaţii care asigură individului şi familiei sale un
venit minim care să-i asigure protecţia în faţa unor evenimente considerate riscuri, care
acţionează negativ asupra nivelului de trai( spre exemplu: Riscurile sociale: Riscuri fizice, care
afectează parţial sau total capacitatea de muncă; Riscuri sociale propriu-zise, care afectează în
mod substanţial veniturile persoanelor – cheltuielile medicale; Riscuri economice - care
împiedică o persoană să exercite o activitate producătoare de venit – şomajul).
Cheltuielile pentru securitate socială cuprind cheltuieli pentru acordarea de ajutoare, alocaţii,
pensii, indemnizaţii unor persoane salariate sau nesalariate (bătrâni, invalizi, handicapaţi, şomeri,
femei, copii, tineri).
Finanţarea cheltuielilor cu securitatea socială se realizeaza din urmatoarele surse: ( figura 2):

Desc?rcat de Tolea Eni (toleaen@gmail.com)

 lOMoARcPSD|4864713

Sursele de finanţare a cheltuielilor cu securitatea sociala sunt

Fonduri bugetare

Cheltuieli efectuate pe linia asigurărilor sociale şi a ajutorului de

şomaj (finanţate din contribuţiile salariaţilor, a liber-
profesioniştilor, angajatori)

Resurse de la organizaţii neguvernamentale

Resurse externe de la organisme internaţionale

Figura 2. Modalitatea de finanţare a cheltuielilor cu securitatea socială pe surse

Iar principalele sisteme de finanţare sunt:

 finanţarea contributivă;
 finanţarea necontributivă.

Finanţarea contributivă se bazează pe plata cotizaţiilor sociale, iar finanţarea necontributivă pe

finanţarea bugetară, donaţii sau alte resurse.
Însă, echilibru financiar al celor două sisteme este perturbat datorită fenomenelor de criză
economică, şomajului, reducerii resurselor financiare, reducerii veniturilor cotizanţilor.
În prezent, toate statele lumii îşi revizuiesc politicile sociale, în sensul eficientizării resurselor
financiare alocate cheltuielilor cu securitatea socială.

Bibliografie selectiva

Vacarel, I. si colectiv (2007), Finante publice, EDP, Bucuresti

Mosteanu, T. si colectiv (2008), Finante publice, Note de curs si aplicatii pentru seminar, Editia a
III a, Editura Universitara, Bucuresti
Gherghina, R., Cretan, G. (2012), Finante, Editura Universitara, Bucuresti

Desc?rcat de Tolea Eni (toleaen@gmail.com)