FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Managementul Sectorului Public

POLITICA SOCIALĂ DIN ROMÂNIA ȘI GERMANIA

PRIVIND SISTEMUL DE SĂNĂTATE
 
-ANALIZĂ COMPARATIVĂ-

MASTERAND: Mărgărit Marius-Alin

 Introducere
Termenul de politicǎ socialǎ se referǎ la activitǎțiile desfǎșurate
prin intermediul statului (strategii, programe, proiecte, instituții,
legislație) care influențeazǎ bunǎstarea individului, familiei sau
comunitǎții ȋntr-o societate.
La nivel European politicile sociale sunt acelea promovate de
cǎtre U.E. ca instituție suprastatalǎ, dar și cele promovate de
fiecare stat al Europei. Un stat care intervine prin politici sociale
pentru a asigura un nivel de trai decent se numesc state ale
bunǎstǎrii (stat providențial).
Existǎ trei tipuri de bunǎstare: -social; -economicǎ; -de stat.
Aderarea României la Uniunea Europeană a făcut ca starea de
sănătate şi serviciile sanitare oferite la nivelul ţărilor membre ale
Uniunii Europene să devină cadru de referinţă şi pentru cetăţenii
din România. În altă ordine de idei, abordarea comparativă are şi
o mare importanţă practică, deoarece cunoaşterea experienţei
altor ţări poate oferi, dacă nu neaparat un ghid, cel puţin puncte
de reper pentru adoptarea şi implementarea politicilor sanitare.
 Tipuri de sisteme de sănătate
În funcţie de sursele de finanţare şi de tradiţiile istorice în domeniul politicilor
de sănătate, coexista trei tipuri de sisteme:
1. SISTEMUL DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE
(BISMARK): bazat pe prime obligatorii de asigurare, dependente de venituri şi
nu de starea de sănătate a celor asigurati;
2. SISTEMUL DE SĂNĂTATE DE TIP BAVERIDGE: sistemul naţional
de sănătate, finanţat prin impozite;
3. SISTEMUL BAZAT PE CONTRIBUŢII VOLUNTARE (PRIVAT):
sistemul voluntar de asigurări, caracteristic pieţei private de sănătate, cu
finanţare privată, primele de asigurare fiind corelate cu riscurile asiguraţilor.
 Sisteme de sǎnǎtate comparate
Statele membre ale UE-27 ar putea fi împărţite în trei
categorii distincte, în funcţie de modalitatea
predominantă de finanţare a sistemului de sănătate, după
cum urmează:
1. Ţări care îşi finanţează sectorul de sănătate majoritar
prin contribuţii la asigurările sociale: Austria, Belgia,
Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Ungaria, Lituania,
Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Slovacia şi
Slovenia.
2. Ţări care îşi finanţează sănătatea prin impozite:
Danemarca, Finlanda, Irlanda, Italia, Malta, Portugalia,
Spania, Suedia şi Regatul Unit al Marii Britanii şi
Irlandei de Nord.
3. Ţări care încă îşi finanţează sectorul sanitar
predominant din plăţi directe: Bulgaria, Cipru, Grecia şi
Letonia.
 Sistemul de sănătate în România
În prezent, sursele de finanţare a sănătăţii publice sunt :
o bugetul de stat;
o bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate,
o bugetele locale, veniturile proprii, creditele externe, fondurile externe nerambursabile,
donaţii şi sponsorizări. În totalul surselor de finanţare, principala pondere o deţine Fondul
naţional unic de asigurări sociale de sănătate, care contribuie cu circa 75% în totalul
cheltuielilor de sănătate.
Sintetizate, principiile care ghidează sistemul de asigurări sociale de sănătate din România
implică:
o alegerea liberă a Casei de Asigurări de Sănătate;
o solidaritatea şi subsidiaritatea în colectarea şi utilizarea fondurilor;
o participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul fondului

naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

o acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu,

oricărui asigurat.
Ȋn prezent piaţa românească a asigurărilor voluntare de sănătate înregistrează un nivel
modest datorită lipsei de educaţie financiară şi sanitară, salariilor mici, lipsei stimulentelor
fiscale şi recenta criză financiară.
 Sistemul de sănătate în Germania
 Modelul german este bazat pe asigurare socială obligatorie.
 Acoperirea este completă şi garantează egalitate la acces şi un volum
important de servicii medicale avansate. Majoritatea cetăţenilor germani
declarându-se foarte mulţumiţi sau satisfacuţi de sistemul de sănătate.
 Organizarea şi finanţarea îngrijirilor de sănătate în Germania se sprijină
pe principii tradiţionale de solidaritate socială, de descentralizare şi de
autoreglare.
 Mai puţin de 0,5% din populaţie nu beneficiază de nici un fel de
protecţie. Casele de asigurări de sănătate sunt organizate pe districte, pe
profesiuni sau pe grupe de firme. Angajaţii îşi pot alege casa de
asigurări. În jur de 60,0% finanţarea este acoperită din asigurările
obligatorii şi opţionale de stat, 21,0% din fiscalitate, 7,0% din
asigurările private şi 11,0% prin participare directă la costuri. Cotizaţiile
către casele de asigurări sunt plătite în părţi egale, atât de angajaţi cât şi
de angajatori. Valoarea medie a cotizaţiei se ridică la circa 13,5%.
Asigurarea socială de sănătate este de mult timp în centrul dezbaterilor
politice în Germania. Altfel spus, sistemul german de sănătate se situează la
răscruce între reglementarea din partea statului şi descentralizarea finanţării
şi organizării serviciilor de îngrijire de sănătate.
 Concluzii
 Cercetările întreprinse în toate ţările membre ale Uniunii Europene relevă deci o certă
insatisfacţie vis-a-vis de modalităţile de finanţare şi furnizare a serviciilor medicale. Principalele
probleme comune – care ocupă diverse locuri în ordinea preocupărilor naţionale – le reprezintă
carenţele lor în materie de echitate şi egalitate la accesul serviciilor medicale.
Asistenţa de sănătate publică, definită de legislaţie, reprezintă efortul organizat al societăţii în
vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei.
Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea
îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
 Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor
comunităţi sănătoase.
 Asistenţa de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică şi este
garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse.