ŞCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

www.administratiepublica.eu
www.apcampus.ro

PROTECȚIA JURIDICĂ A CETĂȚENILOR UE

ÎN SMUE

Conf.univ.dr. Mihaela V. Cărăușan

Asist.univ.dr. Bogdan I. Berceanu
Protecţia cetăţeanului în UE
 Prezenţa administraţiei, în diferitele sale manifestări (centrală, regională sau
locală), domină viaţa cetăţenilor care reclamă din ce în ce mai mult servicii
de o calitate şi eficienţă sporite, antrenând legături continue şi interactive cu
autorităţile administraţiei publice. Aceasta a dat naştere nu doar unei
administraţii de prestaţie a serviciilor de toate genurile, dar şi uneia de
control, ale cărei decizii ating cetăţenii pe căi din cele mai variate şi
întotdeauna sau aproape întotdeauna, de o manieră imperativă şi executivă.
 Cu Magna Carta Libertatum (1215,) a început lunga perioada, de aproape
800 de ani, de constituire a ceea ce numim noi astăzi instrumente de
protecţie şi de promovare a drepturilor omului/cetăţeanului.
 În Constituţia Greciei se stabileşte în art. 25 dreptul fiecărui membru al
societăţii de exercitare a drepturilor sale. Cât priveşte protecţia juridică
împotriva administraţiei, aceasta a fost stabilită în art. 95 care statuează
jurisdicţia Curţii administrative supreme asupra: anulării unui act
administrativ pentru exces de putere sau încălcare a legii; recursul asupra
hotărârilor judecătoreşti emise de curţile administrative privind excesul de
putere şi încălcare a legii; procesele privind disputele de drept şi elaborarea
de decizii de natură reglulatorie generală. Administraţia este obligată să
respecte deciziile Curţii administrative supreme şi să se conformeze
acestora.
 Dintre statele nordice, Finlanda a acordat o atenţie deosebită
mecanismelor de protecţie juridică a cetăţenilor. Prin urmare, în
secţiunile 12 şi 21, se stabilesc drepturile cetăţenilor de acces la orice
document ce se află în posesia unei autorităţi publice şi de protecţie
în faţa unei Curţi competente sau a unei autorităţi. Odată cu dreptul
la protecţie a drepturilor această, Constituţie a consfinţit şi drepturile
subsecvente acestuia, precum dreptul la o procedură publică, dreptul
de a fi ascultat, dreptul de a primi o decizie motivată, dreptul de apel
şi dreptul la un proces echitabil. Sistemul jurisdicţional al Finlandei
este alcătuit din Curtea supremă, Curţile de apel, Curţile de district,
precum şi din Curtea administrativă supremă şi Curţile
administrative regionale (Secţiunea 98). Fiecare Curte supremă
administrează sistemul jurisdicţional din competenţa lor şi au
posibilitatea de a propune Guvernului adoptarea unor măsuri
legislative în acest sens.
 Germania, stat federal cu influenţe majore asupra organizării şi
funcţionării UE, a stabilit dreptul la petiţie ca fiind atât unul
individual, cât şi unul colectiv, drept ce se poate exercita sub forma
unei cereri scrise sau a unei reclamaţii depuse atât la autorităţile
competente, cât şi la legislativ (art. 17 Legea fundamentală a
Germaniei).
 Puterea autorităţilor publice, respectiv a puterii executive, poate fi limitată,
conform Constituţiei Danemarcei (Secţiunea 63.1), prin intermediul
curţilor. Aşadar, dacă un membru al unei autorităţi publice a statului sau a
municipalităţii a încălcat legea, poate fi adus în faţa curţii (n.a. de drept
comun). În aceeaşi secţiune a Constituţiei, se stabileşte că Parlamentul
poate institui Curţi administrative care să judece cazuri împotriva
administraţiei publice; această reglementare se sprijină pe necesitatea de a
exista curţi cu judecători specializaţi.
 Preluând modelul suedez de Ombudsman, marea majoritate a statelor
membre ale UE au instituit autorităţi administrative autonome/independente
asemănătoare.
 Unicitatea instituţiei nu înseamnă şi uniformitatea ei, diversificată în mai
multe forme, cu caracteristici proprii, instituţia prezintă însă câteva
elemente esenţiale, şi anume:
 se bucură de un statut de independenţă faţă de puterea executivă (art.
148a alin. 4 Constituţia Austriei, art. 210 Constituţia Poloniei);
 se sesizează prin reclamaţiile persoanelor particulare sau din oficiu (art.
148a alin. 2 Constituţia Austriei, art. 30 Constituţia Ungariei, art. 78a
Constituţia Olandei);
 apreciază eventualele injustiţii şi disfuncţionalităţi din administraţie care
îi sunt aduse la cunoştinţă, cu scopul de a le remedia (art. 148a
Constituţia Austriei, art. 71-1 Constituţia Franţei);
 prezintă rapoarte anuale (Consiliului naţional şi celui federal – Austria,
art. 148d; parlamentului – Finlanda, art. 109; Ungaria, art. 30; Polonia,
art. 212);
 îşi are temeiul juridic în constituţii sau, în unele state, în texte cu valoare
de lege.

Demnă de menţionat, în acest context, este şi existenţa Euro-Ombudsmanul,

instituţie creată la nivelul Comunităţii Europene prin decizia Adunării
Parlamentare nr. 262 din 9 martie 1994.