Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Beneficiile Inteligentei Emotionale PDF
Beneficiile Inteligentei Emotionale PDF
Inteligen a emo ională este baza inteligen ei. Fără ea nu putem face mai nimic,
deoarece absolut orice ac iune pe care o întreprindem are la bază o emo ie.
Așa că, odată cu dezvoltarea inteligen ei emo ionale, beneficiile vor apărea
instantaneu.
Spre exemplu, atunci când le punem sub lupă, emo iile se vor manifesta altfel.
Cele negative vor avea o intensitate mult mai scăzută, iar cele pozitive își vor
amplifica intensitatea.
Prin practicarea jocului EQ Game vom putea să detașăm emo iile unele de
celelalte și vom în elege cum se construiesc trăirile.
Emo iile sunt cele care: ne motivează, ne dau speran ă, ne programează pentru
succes sau pentru înfrângere. Absolut tot ceea ce facem are ca declanșator o emo ie
sau o trăire.
Să î i dau un exemplu:
Procesul începe prin imitare, copierea gesturilor părin ilor. Apoi continuăm cu
încrederea acordată de părin i copilului, iar acesta experimentează primele trăiri de
încredere în propria persoană.
Apoi vom genera ac iuni de cooperare pentru a putea asimila mai mult. În
acest caz învă ăm de la învă ătoare, de la al i adul i, de la colegi de clasă șamd.
Încrederea în propria persoană capătă un contur foarte clar și, mai mult decât
atât, creează ancore pentru a gestiona și a putea apela la ea de câte ori este nevoie.
1
EQ Game - Alfabetul inteligenţei emoţionale
Personal:
Conferă încredere în propria persoană;
Definește personalitatea;
Creează un dialog intern constructiv;
Dezvoltă optimismul;
Dezvoltă gândirea pozitivă;
Contribuie la în elegerea corectă a emo iilor proprii;
Contribuie la învă area utilizării emo iilor;
Dezvoltă empatia;
Social:
Dezvoltă abilitatea de integrare în grup;
Contribuie la integrarea cu alte persoane cu un grad de inteligen ă emo ională
asemănătoare;
Dezvoltă abilitatea de rela ionare;
Dezvoltă abilită i sociale, precum: amabilitatea, modestia, adaptabilitatea,
cooperarea.
Dezvoltă inteligen a socială.
Profesional:
Contribuie la o mai bună concentrare;
Încurajează procesul de stabilire a obiectivelor;
Dezvoltă capacitatea de îndeplinire a obiectivelor;
Dezvoltă calită i de leadership;
Contribuie la învă area lucrului în echipă;
Dezvoltă un grad ridicat de rezisten ă la situa ii tensionate.
Peste toate aceste beneficii, datorită dezvoltării inteligen ei emo ionale cu ajutorul
acestui joc ai parte de evolu ie în adevăratul sens al cuvântului.
Pentru a dezvolta inteligen a emo ională este necesară dezvoltarea unor abilită i
specifice, cum ar fi:
Percep ia emo iilor;
Utilizarea emo iilor;
În elegerea emo iilor;
2
EQ Game - Alfabetul inteligenţei emoţionale
Jocul EQ Game dezvoltă primele trei abilită i din cele patru necesare și asta
pentru doar 30 de minute săptămânal.
Iar un factor esen ial care aduce plus valoare acestui joc este diversitatea emo iilor
cu care ne intersectăm pe parcursul său.
Când spun asta vorbesc de interpretarea unui număr de 53 de emo ii din totalul
celor 74 existente, desigur că în joc ve i regăsi cele mai importante emo ii.
Faptul că vei avea ocazia să vorbești cu copilul tău despre emo ii este un plus
pentru că oferă o oportunitate care altfel nu ar exista și nu ne-ar înlesni pe de o parte
posibilitatea să vorbim despre emo ii, iar pe cealaltă parte să observe copilul aceleași
emo ii exprimate de părinte, nimeni altul decât super eroul lui/ei.
Probabil că jocul în sine este la fel de distractiv precum Monopolly sau Catan,
beneficiile din spatele activită ii fiind, în schimb, imense. Nu există termen de
compara ie din acest punct de vedere.
Oarecum acest joc este un deschizător de drum din perspectiva a ceea ce poate
realiza, și anume, dezvoltarea inteligen ei emo ionale pe termen lung.
Pentru a- i defini cât se poate de clar tabloul lipsei inteligen ei emo ionale o să î i
prezint câteva probleme din via a societă ii în care trăim:
3
EQ Game - Alfabetul inteligenţei emoţionale
3. Oprimarea emo iilor - copilul întotdeauna va avea un model în părin ii lui. Aici
problema nu este copilul, ci părintele. Să î i spun de ce. În momentul în care
părintele nu are ocazia, la rândul său, să își exprime emo iile, i se va părea
absolut normal ca nici ceilal i să nu facă acest lucru, astfel că nu îi va permite
copilului să își exprime emo iile.
Un exemplu în acest sens este felul în care părin ii își opresc copiii din plâns de
câte ori îi văd că fac acest lucru, în condi iile în care î i amintești cu siguran ă
cât de mult bine î i făcea o tură de plâns.
Care este motivul pentru care oprim copiii să plângă când ei asta simt să facă?
Desigur că nu vorbesc de cazurile extreme când un copil plânge doar pentru a
șantaja emo ional sau doar pentru a ob ine ceva ce nu îi face bine.
Dacă am dezvolta mai mult inteligen a emo ională am ști că este bine să lași
copilul să își exprime astfel de emo ii.
Foarte mul i adolescen i afirmă răspicat că își urăsc părin ii, ceea ce denotă un
eșec total în procesul construc iei unei rela ii durabile între părinte și copil.
Dar haide i să vedem care este cauza, în fond, a acestei situa ii.
4
EQ Game - Alfabetul inteligenţei emoţionale
Cauza o regăsim, cu siguran ă, la părinte și este sub formă unui dialog intern
nepotrivit.
Dialogul tău interior determină calitatea rela iilor cu cei din jurul tău.
Dacă ai un dialog intern negativ exact în același mod vei genera rela iile cu
ceilal i, inclusiv rela ia cu copilul tău.
5. Atingerea poten ialului - majoritatea copiilor nu își ating poten ialul maxim
deoarece sunt încărca i cu atât de multe extra activită i sau, din contră, nu au
activită i și intervine plictiseala, astfel încât nu au ocazia să se joace și să își
exploreze astfel poten ialul dat de la natură.
Chiar am avut parte de o reală împotrivire din partea părin ilor care își supun
copiii la extra activită i și uită de prioritatea lor: copilăria.
Din această cauză am avut situa ii când copilul pus într-un grup de copii pur și
simplu nu știa cum să socializeze sau cum să participe la joaca de grup a
copiilor.
Capacitatea de a-și face noi prieteni are de suferit datorită simplului fapt că nu
percep emo iile care îl fac să se izoleze sau să respingă comunitatea extinsă.
Inteligen a emo ională este o calitate esen ială fără de care calitatea vie ii
noastre are de suferit, mai mult decât atât, s-a demonstrat că gradul de inteligen ă
emo ională stabilește calitatea vie ii.
Mai simplu de atât, aș putea spune că inteligen a emo ională face diferen a
între un Învingător și un Învins.
5
EQ Game - Alfabetul inteligenţei emoţionale
i-am oferit doar o parte din argumente și sunt convins că, din moment ce ai
achizi ionat sau dorești să achizi ionezi jocul EQ Game-Alfabetul inteligen ei
emo ionale, ești hotărât(ă) să î i însușești atât pentru tine, cât și pentru familia ta
această calitate esen ială în dezvoltarea armonioasă a oricărui individ.
Metoda propusă prin acest joc, de a dezvolta inteligen ă emo ională, este cea
iubită de orice individ: prin joacă.
6
EQ Game - Alfabetul inteligenţei emoţionale
Cu siguran ă că jocul cere un timp alocat, dar tocmai acesta este farmecul.
Peste timp vei putea spune că ai contribuit decisiv la îmbunătă irea inteligen ei
emo ionale a copilului tău care este esen ială în procesul lui de dezvoltare.
Oamenii care au o bună utilizare a neocortexului, dar toată lumea are o bună
utilizare a neocortexului mamalian – a sistemului limbic, merg pe intuiție, merg pe
trăire, au reacții. A a că inteligența emoțională bună, curată, făcută fără
contradicții, fără lupte interne e mină de aur pentru dezvoltarea inteligenței
copiilor i adulților.”
Aceea i inteligență o au i copiii, mai ales că uneori, până la sfâr itul vieții,
majoritatea nu depă esc stadiul de neocortex mamalian, restul neocortexului e
folosit la majoritatea oamenilor foarte puțin. Nu este folosit la maximum, a a că
7
EQ Game - Alfabetul inteligenţei emoţionale
rămân cu inteligența emoțională. Iar acolo trebuie să fie curați înăuntru, să nu aibă
contradicții, să nu trebuiască să lupte cu ei în i i.
Deci, da, inteligența emoțională este extrem de importantă, chiar mai importantă
decât cealaltă.”