POVSTI TERAPEUTICE POVESTEA CELOR DOI LUPI

A fost odată un bătrân indian care și-a chemat nepoții în jurul său pentru a le spune
o poveste. S-au așezat cu toții în jurul focului și apoi bunicul a început să le spună
povestea.
“Eu sunt câmpul de bătaie dintre doi lupi: unul alb şi unul negru. Lupul alb este bun,
blând şi inofensiv. El trăieşte în armonie cu tot ceea ce se găseşte în jurul lui şi nu se
simte atacat atunci când nimeni n-a avut această intenţie. Lupul bun luptă doar dacă e
corect să o facă şi când trebuie, pentru a se proteja pe el sau pentru a-şi apăra familia.
Are grijă de toţi ceilalţi lupi din haita sa şi nu se comportă niciodată altfel decât este.
Dar în interiorul meu trăieşte şi un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este
agitat, mânios, nemulţumit, invidios şi temător. Până şi cel mai neînsemnat lucru îl face
să izbucnească într-o criză de furie. Se luptă cu toată lumea, tot timpul, fără nici un
motiv. Nu poate gândi limpede, pentru că lăcomia de a avea mai mult, mânia şi ura îl
copleşesc. Dar este o mânie inutilă, dragilor, deoarece această mânie nu va schimba
nimic. El caută ceartă oriunde merge şi de aceea o găseşte cu mare uşurinţă. Nu are
încredere în nimeni şi nu are prieteni adevăraţi.

Nepoții au stat tăcuți și înmărmuriți cu ochii la bunicul lor, când unul l-a întrebat:
„Bunicule, care dintre lupi va câștiga?”
Bunicul a zâmbit și nu a spus nimic pe moment, replicând după aceea:
“Lupul pe care îl hrănesc cel mai des”.

POVESTEA FLUTURELUI

“A fost odată un văduv care locuia împreună cu cele două fete ale sale care erau foarte
curioase şi inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări… la unele ştia să le
răspundă, la altele nu…
Cum îşi dorea să le ofere cea mai bună educaţie, într-o zi şi-a trimis fetele în vacanţă cu
un înţelept. Înţeleptul ştia întotdeauna să le răspundă la întrebările pe care ele le
puneau.La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture pe care plănuia să îl
folosească pentru a înşela înţeleptul.
– Ce vei face? o întrebă sora ei.
– O să ascund fluturele în mâinile mele şi o să întreb înţeleptul dacă e viu sau mort.
Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile şi îl voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e
viu îl voi strânge şi îl voi strivi. Şi astfel orice răspuns va avea, se va înşela.
Cele două fete au mers într-o clipă la înţelept. L-au găsit meditând.
– Am aici un fluture. Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, înţeleptul surâse şi îi zise:
– Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale.

Aşa este şi viaţa noastră, prezentul şi viitorul nostru. Nu trebuie să învinovăţim pe

nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu.
Viaţa noastră e în mâinile noastre, ca şi fluturele. De noi depinde să alegem ce vom
face cu ea.