Umanismul - Umanismul Romanesc - Grigore Ureche, Miron Costin, Contributia cronicarilor la dezvoltarea culturii

romane

Umanismul

Umanismul este o miscare social-culturala care s-a dezvoltat in perioada Renasterii (sec XIV –
XVI).

Renasterea este perioada din istoria omenirii caracterizata printr-o dezvoltare sincrona, fara precedent a
stiintei, artelor si a civilizatiei in general.

Termenul de Umanism are doua sensuri:

 unul mai lung: dragoste fata de oameni.

 altul mai restrans: dragoste fata de valorile antichitatii greco-romane.

Miscarea umanista cumuleaza ambele sensuri. 29899sij77hlx6x

Umanismul a aparut in Italia (Florenta) de unde s-a raspandit in intreaga Europa.

 Caracteristici:

 increderea in libertatea, demnitatea si perfectabilitatea omului;

 increderea in ratiune;
 promovarea omului universal;
 armonia dintre om si natura;
 admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;
 in centrul preocuparilor umanistilor se afla omul;

Umanismul Romanesc

Pe teritoriul tarii noastre, umanismul se dezvolta destul de tarziu (sec XVII) odata cu aparitia primilor
carturari cunoscatori ai culturii antichitatii, a limbilor latina, greaca si slavona.

Reprezentantii umanismului romanesc sunt cronicarii care sustin in operele lor idei fundamentale ale culturii
romanesti:

 originea latina a poporului si a limbii romane;

 continuitatea existentei acestui popor pe teritoriul romanesc;
 unitatea tuturor romanilor din provinciile romanesti;
 rolul civilizator al tipariturilor;
 forta educativa a istoriei;
 credinta in adevar si documente;
 dorinta de a salva oamenii de ignoranta
 CRONICILE:

Denumirea vine de la latinescul „Chronica” care inseamna istorie pe ani. Cronicile sunt lucrari

istoriografice care prezinta evenimente istorice intr-o ordine cronologica. Ele au fost scrise in limba
slavona si aici descoperim primele incercari de realizare a unei literaturi originale romanesti.

 Reprezentanti:

 
  Moldova:
 Grigore Ureche („Letopisetul Tarii Moldovei de la origini pana la a doua domnie a
lui Aron Voda – 1359”)
 Miron Costin („Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace”pana la domnia
lui Dabija Voda)
 Ion Neculce (Letopisetul Tarii Moldovei de la domnia lui Dabija Voda pana la a
doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)

 Muntenia:
 Cronica Balenilor (ANONIMA)
 Letopisetul Cantacuzinesc (ANONIMA)
 Radu Greceanu
 Radu Popescu

1. Grigore Ureche:

Manuscrisul autograf al Letopisetului lui Grigore Ureche s-a pierdut si de aceea multa vreme
cronica a fost atribuita lui Nestor Ureche, tatal lui Grigore. Astazi este in afara de orice indoiala
ca Letopisetul apartine lui Grigore Ureche asa cum stabilise in 1852 Mihail Kogalniceanu. „Letopisetul
Tarii Moldovei”  scris de Grigore Ureche in ultimii ani ai vietii este o opera determinata. Ea incepe cu anul
intemeierii Moldovei (1359) „cand s-au descalecat tara” si se opreste in anul 1594 „cand au venit Loboda
cu oaste cazaceasca si au gonit pe Aron – Voda de-n scaun si au ars Targul Iasi.” Este necesar sa precizam
ca au existat trei copisti ai Letopisetului (Simion Dascalul, Nisail Calugarul, Axinte Uricarul) care au
considerat necesar, in momentul in care au copiat, sa completeze cronica cu ceea ce i-a scapat cronicarului
sau n-a stiut.

Interpretarile lui Simion Dascalul sunt lipsite de simt critic si au fost semnalate in mare parte si de
cronicarii urmatori care le-au combatut.

Grigore Ureche nu este interesat numai de cantitatea stirilor, ci si de calitatea lor. El nu scrie numai
pentru a informa, ci si pentru a educa, pentru a oferi un indreptar de viata: „sa ramaie feciorilor si nepotilor,
sa le fie invatatura…  ”.Istoria este necesara „ca sa nu se inece a toate tarile anii trecuti”, este o datorie
patriotica obligatorie pentru orice popor care vrea sa paseasca pe o prima treapta a culturii. Grigore Ureche
este primul cronicar care simte nevoia de a respecta adevarul fortelor consemnate „ca sa nu ma aflu
scriitoriu de cuvinte desarte, ci de dreptate”.

Cronica oglindeste oranduirea feudala din prima jumatate a sec XVII al marii boierimi.

 Cronicarul condamna sistemul de guvernare bazat pe autoritatea domneasca considerand ca

domnitorul nu poate avea drept de viata si de moarte asupra supusilor sai; idealul statal al lui
Ureche este regatul albinelor intemeiat pe armonia dintre matca si lucratoare.
 Preconizeaza pentru Moldova o carmuire dupa pravila, adica dupa legea scrisa „pe Moldova
este acest obiceiu de pier far-de munca, far-de judecata, far-de leac de vina.”.
 Cronicarul manifesta o ura neimpacata impotriva cotropitorilor otomani„groaza tuturor
vecinilor de prin-prejur” .
 Invatatura limbii latine a inlesnit lui Ureche cunoasterea originii romane a poporului nostru;
aduce argumente lexicale in sprijinul romanitatii, dar recunoaste ca in limba noastra s-au
„amestecat” si cuvinte ale vecinilor„macar ca de la rami ne tragem”
  Vorbeste in chip surprinzator pentru intaia data despre unitatea neamului si originea sa
comuna „rumanii cati se afla locuitori in Tara Ungureasca si la Ardeal si la Mara Moresu,
de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Rami se trag”.
 Letopisetul debuteaza cu legenda intemeierii Moldovei, urmeaza apoi mai mult de 46 de
ani din istoria Moldovei care sunt doar insirati ca intr-un pomelnic deoarece izvoarele au fost
insuficiente.
 Domnia lui Stefan cel Mare se bucura de cel mai mare spatiu in cronica; lui Ureche ii revine
meritul de a fi fost primul biograf al marelui domnitor realizand si un portret moral al
acestuia.
 Evenimentele consemnate, figurile domnitorilor au reprezentat surse de inspiratie pentru
scriitorii de mai tarziu; descoperim in cronica portrete, tablouri, mici caracterizari, schite de
nuvele care reprezinta inceputurile unei literaturi romane originale.

2. Miron Costin:

Miron Costin a inceput prin a scrie versuri intr-o perioada cand poezia nu era deloc o indeletnicire
obisnuita. Poemul filosofic „Viata Lumii” a fost scris cand Miron Costin avea 40 de ani. Poezia are un moto
extras din „Ecleziast” : „vanitas vanitatum et omnia vanitas”(desertaciunea desertaciunilor si toate sunt
desarte) care concentreaza tema poemului larg raspandita in literatura universala, aceea a sortii alunecoase
(Fortuna labilis) care nu poate fi stapanita. Viata omului este comparata cu o ata subtire care se poate rupe
oricand, mari personalitati ale lumii sunt supuse si ele mortii asadar concluzia este una filosofica: „existenta
fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte bune pentru ca binele este telul suprem al omului”.

a. De Neamul Moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor

A fost scrisa de Miron Costin in ultimii anin ai vietii sale dupa multa ezitare si numai cand cronicarul
a considerat ca detine suficienta informatie pentru argumentarea sa. Intreaga opera exprima sentimente de
inalt patriotism. Exista la inceputul operei o predoslovie prin care autorul justifica scrierea acestei
opere: „inceputul tarilor acestora si neamului moldovenesc si muntenesc si cati sunt si in tarile unguresti cu
acest nume, romani si pana astazi, de unde sunt si din ce semintie, de cand si cum au descalecat aceste parti
de pamant a scrie, multa vreme la cumpana au statut sufletul nostru”. De Neamul Moldovenilor este o
opera polemica care intentioneaza sa puna la punct unii impostori cum a fost Simion Dascalul care a
denigrat poporul roman. Miron Costin spune ca: „nici este saga a scrie ocara viacinica unui neam. Cand
ocarasc intr-o zi pe cineva este greu a rabda; dara in veaci.”

Aceasta opera chiar daca are in cuprinsul ei unele inexactitati, este de remarcat pentru informatiile si
argumentele aduse in sprijinul ideii romanitatii poporului roman.

b) Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron – Voda incoace

Este scris in jurul varstei de 40 de ani in scopuri informative „sa nu se uite lucrurile si cursul
tarii” si educative „sa hie de invatatura ce este bine si ce este rau si de ce sa se fereasca si ce va urma”.

Ca si la Grigore Ureche, in cronica lui Miron Costin, apar conceptele clasei boieresti si el e convins
ca nu domnitorul trebuie sa conduca, ci si boierimea, iar cei mai mici trebuie sa se teama de cei mari.
Cronicarul manifesteaza interes pentru toate aspectele vietii sociale, ura latirea puterii turcesti si lacomia
Imperiului Otoman: „pantecele turcilor fara fund”.

Valoarea literara a cronicii lui Costin o intrece pe cea a lui Ureche; Costin este un memorialist atent
asupra vietii si asupra oamenilor, scriitor in adevaratul sens al cuvantului, prozator, zugrav de moravuri si
caractere. Ultima parte a cronicii are desfasurarea epica a unui roman: exista descrieri, tablouri pitoresti
care infatiseaza armata (cea poloneza, infanteria moldoveneasca) ca in romanele istorice.

Autorul pare a se implica in evenimente pentru ca unele dintre ele s-au petrecut in timpul vietii sale.
Datorita acestui fapt, atentia fata de eroi si intamplari este sporita.

In explicarea victorii lor militare s-au infrangerilor, Miron Costin nu introduce factori divini, totusi
crede in semne dumnezaiesti si interpreteaza calamitati naturale ca pe niste „pedepse ceresti”(interesanta
este prin viziunea apocaliptica descrierea unei invazii de lacuste). Miron Costin are intuitie psihologica si
tendinta de a filozofa pe marginea faptelor, reuseste astfel sa realizeze caracterizari, naratiuni umoristice etc.

Fiind intr-o oarecare masura si filosof, cronicarul face un fel de teorie a cunoasterii vorbind despre
cele cinci simturi si oprindu-se asupra importantei vazului. Influenta limbii vorbite este mai mica in opera
lui Miron Costin, el fiind un cronicar cult intalnim totusi cateva expresii si proverbe populare:

 „lupul parul schimba, iar nu hirea”.

 „cum zice muldoveanul, nu sunt in toate zilele pastile”.
 „ca acela ce invata, sa apuca de sabie cu mana goala”.

Contributia cronicarilor la dezvoltarea culturii romane

Istoriografia in limba romana s-a dezvoltat incepand cu sfarsitul sec XVI odata cu ridicarea noii
boierimi si aparitia primilor carturari; un rol important l-a avut raspandirea umanismului.

 1) Contributia la dezvoltarea istoriei:

 au pus bazele istoriografiei romanesti (bazandu-se pe document si adevar);
 transmit informatii pretioase cu privire la istoria medievala (domnii & evenimente);
 informatii in legatura cu etnogeneza romanilor (originea latina a limbii si a poporului roman,
unitatea romanilor si continuitatea existentei pe acest teritoriu.);

Grigore Ureche este cel dintai care vorbeste despre originea romanilor „si toti de la rami se
trag.”.

Miron Costin prin lucrarea sa „De Neamul Moldovenilor” continua ideile lui Ureche in

legatura cu etnogeneza romanilor aducand argumente stintifice.

 contribuie in mod esential la formarea constiintei nationale;

 scopul scrierilor nu este numai unul informativ, ci si unul educativ.

 2) Contributia in domeniul limbii:

 in cronici exista primele dovezi ale limbii romane in diferite perioade ale evolutiei;
 oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare intr-un mijloc de
transmitere a culturii.

Grigore Ureche se bazeaza pe limba vorbita, stilul sobru.

Miron Costin se afla sub influenta limbii latine.

 Ion Neculce: limba folosita tn operele lui este imaginea scrisa a limbii vorbite in prima
jumatate a sec XVIII–lea (stilul oral).

 3) Contributia in domeniul literaturii:

 cronicile reprezinta primele incercari ale unei literaturi romanesti originale.

 Grigore Ureche:
 Primul portret al lui Stefan cel Mare.
 Portrete, tablouri, schite de nuvele.

 Miron Costin:
 Primul poet („Viata Luminii” – poem filosofic si „Stihurile de descalecatul tarii” –
aflate la inceputul letopisetului).
 Memorialist, zugrav de moravuri si caractere
 Povestiri (descrierea unei invazii de lacuste)a

  il899s9277hllx

 Ion Neculce:
 Realizeaza o opera personala bazata pe evenimente traite de el insusi sau auzite.
 Creeaza personaje de fictiune.
 Este uneori impersonal ca un adevarat scriitor.
 Detine arta povestirii & cea a portretului (cei 14 domnitori).
 Realizeaza tablouri de epoca.
 Este prezent hazul & ironia.
 Relateaza intamplari anecdotice.

CONCLUZII:

 Cronicarii realizeaza prin operele lor un act de cultura.

 Ofera surse de inspiratie pentru scriitorii de mai tarziu.
 Au contribuit la dezvoltarea istoriografiei limbii si literaturii.
 Au format constiinta nationala.