TESTE-GRILĂ

1. În general, preţul se defineşte ca fiind:

a) suma de bani achitată pentru utilizarea factorilor de producţie;
b) suma de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui
bun sau serviciu;
c) totalitatea cheltuielilor ocazionate de producerea şi desfacerea unui bun;
d) suma de bani ce îi revine unui individ pentru munca prestată.

2. Care dintre curentele de gândire teoretică enumerate în continuare nu conţine

elemente referitoare la factorii de formare a preţurilor?
a) teoria valorii muncă;
b) teoria utilităţii marginale;
c) teoria debuşeelor;
d) teoria marxistă.

3. Care este elementul fundamental care contribuie la formarea valorii mărfurilor

după perceptele teoriei valorii marxiste?
a) timpul de muncă socialmente necesar pentru realizarea bunurilor;
b) utilitatea marginală a bunurilor;
c) costurile unitare ale bunurilor produse;
d) raritatea factorilor de producţie.

4. Care dintre funcţiile următoare nu poate fi atribuită preţurilor în sistemul

economiei de piaţă?
a) funcţia de calcul şi măsurare a cheltuielilor şi rezultatelor;
b) funcţia de informare a agenţilor economici;
c) funcţia de pârghie economică;
d) funcţia de minimizare a costurilor de producţie.

5. Ce înţelegeţi prin preţ cu ridicata?

a) preţ la care se negociază şi la care circulă produsele între agenţii
economici;
b) preţ la care se desfac sau se revând populaţiei diferite produse de către unităţile
comerciale specializate;
c) preţ care conduce la o ridicare a nivelului cererii atunci când se înregistrează o
situaţie de abundenţă pe piaţă;
d) preţ care determină o ridicare a nivelului ofertei atunci când pe piaţă există
penurie de bunuri.

6. Tarifele reprezintă:
a) preţurile care se negociază şi la care circulă produsele între agenţii economici;
b) preţurile care se practică în domeniul prestărilor de servicii;
c) preţurile la care se desfac sau se revând produsele populaţiei de către unităţile
comerciale specializate;
d) preţurile la care se cumpără produsele agricole de la producătorii agricoli.
 7. Care dintre elementele următoare nu poate fi inclus în structura preţurilor cu
amănuntul ale produselor interne?
a) costul de producţie;
b) profitul previzionat;
c) taxa pe valoarea adăugată;
d) taxa vamală.

8. Care dintre categoriile de preţuri enumerate în continuare nu conţine taxa pe

valoarea adăugată?
a) preţurile cu amănuntul;
b) tarifele;
c) preţurile de deviz;
d) preţurile cu ridicata ale producătorilor.

9. Care dintre elementele următoare nu intră în componenţa preţurilor cu

amănuntul ale produselor provenite din import?
a) comisionul vamal;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) valoarea în vamă a produsului;
d) taxa compensatorie.

10. Care dintre categoriile următoare de bunuri şi servicii nu suportă TVA?

a) bunurile şi serviciile autohtone, destinate beneficiarilor din România;
b) bunurile şi serviciile de strictă necesitate;
c) bunurile şi serviciile exportate;
d) bunurile şi serviciile publice.

11. Considerăm cunoscut preţul cu amănuntul (P AM) al unui anumit produs. Cum
poate fi determinată taxa pe valoarea adăugată inclusă în acesta?
Cota TVA
a) TVA din PAM  PAM  ;
(100  CotaTVA)
Cota TVA
b) TVA din PAM  PAM  ;
(100  CotaTVA)
c) TVA din PAM = TVA colectată – TVA deductibilă;
d) TVA din PAM = Valoarea adăugată x cota TVA.

12. Cum se determină în mărime absolută acciza (A) conţinută în preţ?

a) A = Preţ - cota A / (100 + cota A);
b) A = Preţ x cota A / (100 + cota A);
c) A = Preţ + cota A / (100 - cota A);
d) A = (Preţ-Cost) x cota A / (100 + cota A).
 13. Care dintre funcţiile următoare poate fi atribuită concurenţei în sistemul
economiei de piaţă?
a). facilitează obţinerea profitului de monopol de către agenţii economici;
b). contribuie la reducerea preţurilor de vânzare, în paralel cu diminuarea
costurilor şi diversificarea ofertei;
c). contribuie la redistribuirea veniturilor şi patrimoniului între diferite categorii
de agenţi, ramuri şi sectoare de activitate;
d). împiedică ajustarea autonomă a cererii şi ofertei în toate domeniile activităţii
economice.

14. În raport cu instrumentele folosite pentru devansarea competitorilor,

concurenţa poate fi divizată în:
a). concurenţă perfectă şi concurenţă imperfectă;
b). concurenţă loială şi neloială;
c) concurenţă liberă şi limitată;
d) concurenţă internă şi externă.

15. Care dintre enumerările următoare conţine exclusiv instrumente concurenţiale

din categoria celor economice?
a) reducerea costurilor bunurilor; reînnoirea sortimentelor; spionajul economic;
b) publicitatea, diminuarea preţurilor de vânzare, acordarea de facilităţi
clienţilor;
c) spionajul economic; promovarea vânzărilor; diversificarea ofertei;
d) reducerea preţului de vânzare sub nivelul costului de producţie; obţinerea de
informaţii privind activitatea concurenţilor; boicotul.

16. Una dintre ipotezele următoare nu este valabilă în cazul pieţei cu concurenţă
perfectă:
a). atomicitatea participanţilor la tranzacţii;
b) perfecta mobilitate a factorilor de producţie;
c). bunurile tranzacţionate sunt diferenţiate;
d). intrarea şi ieşirea de pe piaţă sunt libere.

17. Partea cea mai importantă din valoarea şi preţul unei mărfi este reprezentată
de:
a). profit;
b). adaos comercial;
c). taxa pe valoarea adăugată;
d). costurile de producţie.

18. Care dintre tipurile de pieţe următoare posedă caracteristicile pieţei cu

concurenţă perfecte, cu excepţia omogenităţii bunurilor:
a). piaţa de monopol;
b). piaţa cu concurenţă monopolistică;
c). piaţa cu concurenţa loială;
d). piaţa cu concurenţă de oligopol.
 19. Preţurile libere:
a). sunt stabilite prin intervenţia statului;
b). se formează şi evoluează pe baza condiţiilor pieţei;
c). sunt preţurile care se stabilesc pe pieţele cu concurenţă loială;
d). rezultă ca urmare a deciziilor adoptate de agenţii economici ce deţin poziţii
dominante pe piaţă.

20. Piaţa cu concurenţă imperfectă este aceea în care:

a) vânzătorii îngrădesc în mod abuziv concurenţa;
b) se practică metode de vânzare care încalcă normele comerciale;
c) există o perfectă mobilitate a factorilor de producţie;
d) vânzătorii şi cumpărătorii pot exercita în mod individual influenţe şi/sau
presiuni asupra preţului.

21. Condiţia maximizării profitului în cazul monopolistului este:

a) preţul egal cu costul marginal;
b) costul fix egal cu încasarea totală;
c) costul marginal egal cu venitul marginal;
d) încasarea marginală egală cu preţul.

22. Principala trăsătură a pieţei cu concurenţă perfectă de tip oligopol este:

a) producători sunt foarte numeroşi;
b) concurenţa este eliminată;
c) producătorii au posibilitatea de a utiliza instrumente concurenţiale
extraeconomice;
d) comportamentele firmelor din ramură sunt interdependente.

23. Oligopolul se caracterizează prin aceea că:

a) cumpărătorii sunt numeroşi, dar au forţă economică scăzută;
b) fiecare ofertant poate influenţa piaţa, dar trebuie să ţină seama de
deciziile celorlalţi;
c) ofertanţii pot impune preţurile, dar nu şi cantitatea de produse vândute;
d) comportamentul cumpărătorului nu are influenţă decisivă asupra pieţei.

24. Între oligopol şi concurenţa monopolistică există diferenţe privind:

a) intrarea de noi firme în ramură; numărul firmelor;
b) natura produsului; calitatea produsului;
c) nivelul producţiei;
d) nivelul profitului producătorilor.

25. Încheierea de acorduri între firmele oligopoliste cu privire la împărţirea

pieţelor poate îmbrăca forme specifice de tipul:
a) trustului, cartelului, concernului;
b) oligopsonului, monopsonului;
c) oligopolului, monopolului;
 d) societăţilor pe acţiuni.

26. Forma cea mai complexă de înţelegere oligopolistă este:

a) cartelul;
b) monopolul;
c) trustul;
d) monopolul pur.

27. Cea mai răspândită structură de piaţă din ţările dezvoltate din punct de vedere
economic este:
a) monopolul;
b) piaţa cu concurenţă monopolistică;
c) oligopolul;
d) piaţa cu concurenţă perfectă.

28. Piaţa de monopol se caracterizează prin:

a) atomicitatea ofertei;
b) preţuri mici;
c) o satisfacere insuficientă a cererii;
d) libera concurenţă.

29. Care din elementele de mai jos nu caracterizează piaţa de monopol?

a) eliminarea liberei concurenţe;
b) producătorul determină nivelul preţurilor;
c) insuficienta satisfacere a cererii;
d) preţul de vânzare este cel mai scăzut preţ.

30. „Monopolul” există, conform înţelesului economic al acestui termen, în una

din următoarele situaţii:
a) oricând un vânzător reuşeşte să-şi menţină poziţia printr-o publicitate agresivă;
b) oricând există numai un singur vânzător al unui produs;
c) oricând profitul dobândit de vânzător depăşeşte suma care ar trebui câştigată în
mod corect ca dobândă la banii investiţi, plus o compensaţie pentru riscul asumat;
d) oricând numărul de vânzători concurenţi care oferă produse similare este mare.

31. În condiţiile monopolului:

a) relaţia preţ-cantitate iese de sub incidenţa legii generale a cererii;
b) oferta individuală este sinonimă cu oferta totală de piaţă;
c) încasarea marginală diferă de venitul marginal;
d) se manifestă concurenţa loială.

32. Pe piaţa cu concurenţă de monopol:

a) se elimină libera concurenţă astfel încât are loc dominaţia producătorului
asupra consumatorului;
b) cererea şi oferta prezintă caracter de atomicitate;
c) libera concurenţă nu este eliminată ci doar îngrădită;
 d) preţurile se stabilesc pe piaţă, pe baza raportului dintre cerere şi ofertă.

33. Piaţa cu concurenţă de monopson se caracterizează în principal prin:

a) atomicitatea cererii;
b) ofertanţi puţini;
c) existenţa unui singur consumator;
d) cumpărătorii nu pot influenţa preţul.

34. Care din elementele de mai jos nu caracterizează piaţa cu concurenţă

monopsonică:
a) oferta prezintă caracter de atomicitate;
b) există doar un singur vânzător;
c) există un singur cumpărător;
d) cumpărătorul are posibilitatea să influenţeze preţul pe piaţă.

35. În cadrul pieţei cu concurenţă monopsonică se realizează:

a) omogenitatea produselor;
b) atomicitatea cumpărătorilor;
c) eliminarea totală a concurenţei;
d) preţuri de monopol.

36. În cazul în care un singur producător intră în relaţii de schimb cu un singur

cumpărător, piaţa îmbracă forma specifică a:
a) oligopolului bilateral;
b) monopolului bilateral;
c) monopsonului bilateral;
d) oligopson bilateral.

37. Oligopolul bilateral vizează situaţia în care are loc:

a) confruntarea dintre un singur producător şi mai mulţi cumpărători;
b) confruntarea dintre un singur cumpărător şi mai mulţi vânzători;
c) confruntarea dintre un număr redus de vânzători şi, respectiv,
cumpărători;
d) relaţiile concurenţiale de piaţă.

38. Vânzarea de mărfuri diferenţiate sortimental de către un număr mare de

producători caracterizează piaţa:
a) cu concurenţă monopolistică;
b) cu concurenţă neloială;
c) cu concurenţă de oligopol;
d) cu concurenţă perfectă.

39. Accesul producătorilor este foarte dificil pe piaţa:

a) monopolistică;
b) de monopol;
c) oligopol;
 d) cu concurenţă pură.

40. Determinarea preţului pe baza competiţiei, ca modalitate de stabilire a preţului

de vânzare într-o economie concurenţială, are la bază faptul că:
a). în fixarea preţului firma ignoră strategiile concurenţilor;
b). în stabilirea propriilor preţuri firma foloseşte ca ghid preţurile
competitorilor;
c). punctul de referinţă este nivelul preţului aferent pragului de rentabilitate al
firmei;
d). la baza preţului stă valoarea costului unitar.

41. Care dintre enunţurile următoare nu intră în categoria legităţilor care

guvernează formarea preţurilor în economia de piaţă?
a) preţul este efectul modificării raportului dintre cererea şi oferta unui bun;
b) schimbul vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii are loc când cererea şi oferta
la un anumit bun coincid;
c) preţul unitar se fixează folosind ca punct de reper nivelurile preţurilor
practicate pe piețele emergente;
d) modificarea cererii, ofertei şi preţului unui bun oarecare atrag după sine
modificarea cererii, ofertei şi preţului de piaţă la celelalte bunuri.

42. Care dintre strategiile de preţ următoare nu este specifică firmelor

monopoliste:
a) gestiunea la echilibru;
b) discriminarea prin preţ;
c) stabilirea preţului la nivelul costului marignal;
d) fixarea propriului nivel al preţului pornind de la preţurile practicate de
concurenţi.

43. Care dintre instrumentele următoare de intervenţie a statului asupra

mecanismului de formare a preţurilor este de natură administrativă:
a) subvenţionarea preţurilor;
b) fixarea de limite de preţ;
c) reglarea cererii şi a ofertei;
d) fixarea unor nivele-obiectiv ale costurilor de producţie la firmele publice.

44. Care dintre instrumentele următoare de intervenţie a statului asupra

mecanismului de formare a preţurilor este utilizat în agricultură cu scopul garantării
veniturilor producătorilor?
a) îngheţarea preţurilor;
b) stabilirea unor marje de variaţie a preţurilor;
c) reglarea cererii şi a ofertei;
d) acordarea de împrumuturi pentru procurarea de utilajele agricole.

45. În care dintre situaţiile de mai jos se formează preţul de echilibru:

a) când preţul este stabilit prin intervenţia statului;
 b) când cererea este egală cu oferta;
c) când preţul este unic;
d) când producătorii sunt în măsură să influenţeze preţul pieţei.

46. Care dintre afirmaţiile următoare referitoare la modul de formare a preţurilor

în sistemul economiei de piaţă este adevărată?
a) preţurile se stabilesc liber pe piaţă, pe baza raportului dintre cerere şi ofertă;
b) formarea preţurilor este influenţată atât de situaţia pieţei, cât şi de
intervenţia statului;
c) stabilirea preţurilor depinde de tipul de concurenţă dominant de pe piaţă;
d) agenţii economici producători fixează preţurile în raport cu propriile obiective.

47. După mecanismul formării lor, preţurile pot fi:

a) libere, administrate, mixte;
b) îngrădite, concurenţiale, fixe;
c) loiale, neloiale;
d) ridicate, medii, mici.

48. În condiţiile economiei cu piaţă concurenţială, preţurile:

a) administrate constituie un rezultat al deciziilor statului şi ale altor centre
de forţă economică;
b) mixte reprezintă media preţurilor libere şi administrate;
c) constituie unicul mecanism de reglare a economiei;
d) au o încărcătură informaţională nulă.

49. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a). preţul reprezintă raportul valoric dintre monedele a două ţări între care se
desfăşoară tranzacţii economice;
b). preţul este expresia bănească a valorii bunurilor/serviciilor care fac
obiectul schimbului;
c). preţurile cu amănuntul sunt preţurile care se negociază şi la care circulă
produsele între agenţii economici;
d). tarifele reprezintă categoria de preţuri care se practică în sectorul agriculturii.

50. Discriminarea prin preţ:

a). reprezintă o strategie alternativă la cea a maximizării profitului ce poate
fi adoptată de o întreprindere aflată în poziţie de monopol;
b). constă în stabilirea preţului la nivelul costului marginal;
c). constă în stabilirea preţului la nivelul costului total;
d). are loc când monopolul vinde variante diferite ale unui produs de bază la
preţuri similare aplicate unor grupe de consumatori cu caracteristici apropiate.

51. Care din enunţurile următoare definesc costul de producţie?

a) cantitatea totală de factori de producţie de care dispune firma;
b) capitalul fix şi circulant al întreprinderii;
 c) totalitatea cheltuielilor ocazionate de consumul de factori de producţie
pentru producerea şi desfacerea unor bunuri materiale şi servicii;
d) consumul fizic de factori de producţie.

52. Criteriile care stau la baza împărţirii costurilor de producţie în fixe şi variabile
se referă la:
a) natura activităţii economice;
b) relaţia dintre consumul factorului (factorilor) de producţie şi volumul
producţiei;
c) dimensiunile activităţii economice;
d) gradul de eficienţă şi rentabilitate a activităţii respective.

53. Din enumerarea de mai jos marcaţi care sunt elementele ce nu intră în
categoria costurilor fixe:
a) salariile lucrătorilor din producţie;
b) amortizarea capitalului fix;
c) chiria, iluminatul şi încălzitul general;
d) salariile personalului din activităţile administrative.

54. La formarea costurilor variabile nu participă:

a) cheltuielile cu materia primă;
b) cheltuielile cu combustibil, apă, energie pentru fabricaţie;
c) cheltuielile cu chiria unităţii economice;
d) cheltuielile cu salariile personalului direct productiv.

55. Costurile fixe sunt acelea care:

a) nu se modifică deloc în timp;
b) sunt independente de evoluţia preţurilor cu care sunt cumpăraţi factorii de
producţie;
c) pe termen scurt sunt independente de volumul producţiei;
d) sunt subvenţionate de la buget şi de aceea ele nu se modifică (sunt fixe).

56. Costurile variabile sunt acelea care:

a) se modifică atunci când se modifică preţurile de achiziţie ale factorilor de
producţie;
b) se modifică în raport cu variaţia volumului producţiei;
c) diferă de la o societate la alta;
d) se modifică în timp, de la o lună la alta.

57. Costul total mediu reprezintă:

a) preţul mediu achitat pentru achiziţionarea de factori de producţie;
b) consumurile de factori de producţie pe unitatea de produs;
c) media aritmetică a costurilor fixe şi variabile;
d) cheltuielile pentru protecţia mediului.

58. Costul marginal reprezintă:

 a) cheltuielile pe care le face întreprinzătorul pentru a obţine o unitate de produs;
b) sporul de cost total necesar pentru obţinerea unei unităţi de produs
suplimentare;
c) cheltuielile suplimentare ocazionate de creşterea cu o unitate a utilităţii
marginale;
d) cheltuielile variabile suplimentare ocazionate de creşterea cu o unitate a
volumului producţiei

59. Costul marginal depinde, în principal, de:

a) volumul costurilor fixe;
b) volumul producţiei;
c) evoluţia costurilor variabile;
d) utilitatea marginală a bunurilor produse.

60. Care din elementele de mai jos poate influenţa costul total mediu:
a) natura activităţii desfăşurate;
b) modul de combinare a factorilor de producţie;
c) costurile variabile globale;
d) cheltuielile cu amortizarea capitalului fix.

61. Care din elementele de mai jos sporesc atunci când producţia creşte cu o
unitate?
a) costurile variabile;
b) costurile fixe;
c) valoarea capitalului fix;
d) viteza de rotaţie a banilor.

62. Ce nivel al costului fix poate fi considerat corect într-o firmă în funcţiune?
a) orice cost al cărui nivel se stabileşte în momentul în care se cumpără input-uri;
b) costul minim de producere a unei cantităţi date în condiţii optime de
funcţionare;
c) orice cost determinat de creşterea cu o unitate a producţiei;
d) costul care se înregistrează chiar în cazul unei producţii zero.

63. Care dintre enunţurile următoare este corect pentru caracterizarea relaţiei
dintre costul şi preţ în economia de piaţă?
a) legătura dintre cost şi preţ este indirectă, în sensul că preţul este influenţat
de către costuri prin intermediul propunerilor de preţuri ce însoţesc oferta;
b) relaţia dintre cost şi preţ este directă, în sensul că preţurile se stabilesc având ca
element de referinţă nivelul costurilor;
c) există o relaţie elastică între costuri şi preţuri, manifestată prin sensibilitatea
ridicată a costurilor la variaţii reduse ale preţurilor;
d) nu există o legătură evidentă între cele două categorii economice.

64. Care dintre afirmaţiile următoare cu privire la comportamentul costurilor pe

termen lung este adevărată?
 a) toţi factorii de producţie au caracter variabil;
b) costurile de producţie sunt fixe;
c) costurile marginale sunt nule;
d) costurile unitare variază exponenţial cu volumul producţiei.

65. Costurile variabile cresc odată cu:

a) creşterea consumurilor de materii prime şi materiale;
b) creşterea volumului capitalului fix;
c) creşterea personalului cu activităţi general administrative în întreprindere;
d) creşterea dobânzilor la capitalul luat cu împrumut.

66. Costurile fixe cresc odată cu:

a) majorarea volumului producţiei;
b) reducerea volumului producţiei;
c) creşterea cheltuielilor cu amortizarea capitalului fix;
d) creşterea vitezei de rotaţie a capitalului.

67. Care dintre afirmaţiile următoare referitoare la comportamentul costurilor pe

termen lung este adevărată?
a) toate costurile sunt fixe pe perioadă lungă;
b) toate costurile sunt variabile pe termen lung;
c) costurile marginale sunt egale cu costurile medii;
d) costurile fixe medii sunt egale cu costurile variabile medii.

68. Costul total fix este de 500 u.m.., costul variabil total – 1000 u.m., iar volumul
producţiei este de 250 bucăţi. În cazul în care costul marginal este de 7 u.m., creşterea
producţiei cu o unitate determină:
a) reducerea costului total mediu;
b) creşterea costului total mediu;
c) reducerea costului marginal;
d) creşterea costului fix mediu.

69. În condiţiile în care producţia se dublează iar costurile totale cresc cu 200%:
a) costul fix mediu rămâne constant;
b) costul fix mediu creşte;
c) costul variabil mediu creşte;
d) costul total mediu scade.

70. Care dintre elementele de mai jos sporeşte atunci când producţia creşte cu o
unitate?
a) costurile fixe;
b) costurile variabile;
c) valoarea capitalului fix;
d) preţul unitar.

71. Nivelul costului de producţie constituie un element:

 a) care orientează cumpărătorul în alegerea sa;
b) oferă informaţii producătorului privind cerinţele manifestate pe piaţă;
c) care depinde de nivelul preţurilor factorilor de producţie;
d) care influenţează mărimea impozitului pe profit.

72. Preţul şi costul scad cu acelaşi procent (x%). Masa profitului pe produs:
a) creşte cu un procent mai mare;
b) scade cu un procent mai mic;
c) scade cu procentul x%;
d) rămâne neschimbată.

73. La o întreprindere unde costurile variabile cresc în acelaşi ritm cu producţia,

costul total mediu:
a) creşte;
b) scade;
c) este constant;
d) sunt posibile oricare dintre variantele a)-c).

74. Două firme A şi B produc şi comercializează bunul X în următoarele condiţii:

Firma A: costul total de producţie este de 500.000 lei, preţul de vânzare unitar –
60 lei/bucată, profitul total – 100.000 lei.
Firma B: costul total de producţie este de 800.000 lei, preţul de vânzare unitar –
80 lei/bucată, profitul total – 120.000 lei.
Activitatea este mai profitabilă la:
a) firma B pentru că reuşeşte să vândă produsul X la un preţ mai mare;
b) firma A pentru că obţine bunul cu un cost mai redus, îl vinde mai ieftin şi îl
avantajează pe consumator;
c) firma A, pentru că obţine o rată a profitului mai ridicată;
d) atâta timp cât ambele firme înregistrează profit, gradul de profitabilitate nu
prezintă interes.

75. Ce sunt economiile de scară?

a) avantajele tehnice şi financiare care derivă din creşterea volumului
producţiei şi determină reducerea costului total mediu pe termen lung;
b) sumele economisite la scară microeconomică ca o consecinţă a rentabilizării
firmei;
c) un ansamblu de disfuncţionalităţi generate de creşterea producţiei şi care
determină majorarea costului total mediu pe termen lung;
d) sumele recuperate la scară macroeconomică prin creşterea gradului de încasare
a impozitelor şi taxelor.

76. Ce sunt deseconomiile de scară?

a) dezavantajele tehnice şi financiare care derivă din reducerea volumului
producţiei şi determină stagnarea nivelului costului total mediu pe termen lung;
b) pierderile înregistrate la scară microeconomică având drept cauză principală
creşterea preţurilor la materiile prime;
 c) un ansamblu de disfuncţionalităţi generate de creşterea producţiei şi care
determină majorarea costului total mediu pe termen lung;
d) sumele pierdute la scară macroeconomică prin încetinirea ritmului de încasare a
impozitelor şi taxelor.

77. Prin concurenţă înţelegem:

a) o confruntare între diferiţi agenţi economici;
b) o formă de manifestare a intereselor generale ale societăţii pe termen lung;
c) o modalitate de obstrucţionare a celorlalţi producători;
d) o formă de manifestare a proprietăţii asociative.

78. Mijloacele concurenţei reprezintă:

a) o modalitate de manifestare a concurenţei;
b) instrumente economice şi extraeconomice pentru depăşirea concurenţilor;
c) legătura dintre piaţă şi concurenţă;
d) numai acele acţiuni permise de legislaţia în vigoare.

79. Identificaţi care dintre următoarele variante reprezintă o funcţie a preţurilor:

a) funcţia de control al inflaţiei;
b) funcţia de informare a agentului economic asupra tensiunii resurse-nevoi;
c) funcţia de cuantificare a consumului de factori de producţie necesar pentru
realizarea bunurilor;
d) funcţia de redistribuire a veniturilor şi patrimoniului.

80. Echilibrul firmei pe termen scurt pe piaţa cu concurenţă perfectă se realizează

când:
a) toate materiile prime aprovizionate au fost transformate în produse finite;
b) cantitatea produsă a fost vândută în totalitate;
c) costul marginal este egal cu preţul pieţei;
d) preţurile practicate asigură obţinerea profitului.

81. Pe piaţa produsului X care se apropie de caracteristicile pieţei cu concurenţă

perfectă, funcţiile cererii şi ofertei în raport cu preţul sunt: CX =90-3·p, iar OX=2·p+10.
Preţul de echilibru (Pe) şi cantitatea de echilibru (Q e) înregistrează următoarele valori:
a) Pe =80, Qe =170;
b) Pe =16, Qe = 56;
c) Pe =10, Qe = 30;
d) Pe =16, Qe = 42;

82. Pe piaţa produsului X care se apropie de caracteristicile pieţei cu concurenţă

perfectă, funcţiile cererii şi ofertei în raport cu preţul sunt: C X =30-0,5·p, iar
OX=1,5·p+20. dacă preţul de echilibru este egal cu 5, piaţa respectivului produs
înregistrează:
a) o stare de echilibru;
b) un exces de cerere;
c) un exces de ofertă;
 d) o penurie de bunuri.

83. Pe piaţa cu concurenţă perfectă, producătorii au capacitatea de a determina în

mod suveran şi autonom prin calcule economice:
a) cantităţile produse oferite;
b) preţurile unitare ale bunurilor marfare produse;
c) nici cantităţile de produse fabricate şi nici preţurile de vânzare a acestora.
d) costul unitar (mediu) şi pe cel marginal;

84. Cererea cu care se confruntă un producător individual dintr-o piaţă cu

concurenţă imperfectă este P=100-Q, unde P este preţul pieţei, iar Q – cantitatea cerută.
Dacă producţia este de 20 de unităţi, atunci venitul marginal al producătorului este:
a) 80;
b) 50;
c) 68;
d) 60.

85. Pe piaţa cu concurenţă monopolistă, condiţia maximizării profitului este:

a) preţul de vânzare egal cu costul marginal;
b) venitul marginal egal cu preţul;
c) costul fix egal cu venitul total;
d) costul marginal egal cu venitul marginal.

86. Oligopolul necooperant se caracterizează prin:

a) dominaţia pieţei;
b) tentaţia permanentă de a coopera;
c) faptul că profitul este maxim atunci când preţul de vânzare este mai mare decât
costul marginal;
d) neparticiparea firmelor din ramură la nici un fel de înţelegere în ceea ce
priveşte stabilirea preţurilor.

87. Cererea cu care se confruntă un monopol are ecuaţia: P=200-4·Q, unde P este
preţul pieţei, iar Q – cantitatea cerută. Care este nivelul producţiei care maximizează cifra
de afaceri a monopolului?
a) 200;
b) 150;
c) 100;
d) 25.

88. Selectaţi din următoare listă o trăsătură specifică pieţei cu concurenţă

monopolistică:
a) preţurile practicate sunt mari;
b) accesul în ramură este dificil;
c) numărul de producători este redus;
d) produsele oferite sunt diferenţiate.
 89. Concurenţa monopolistică şi cea perfectă sunt asemănătoare în ceea ce
priveşte:
a) preţul de vânzare este mai mare decât costul marginal;
b) preţul de vânzare este mai mic decât costul marginal
c) preţul de vânzare este egal cu minimul costului total mediu;
d) pe piaţă acţionează un număr mare de agenţi economici vânzători şi
cumpărători, de putere concurenţială aproximativ egală.

90. O întreprindere aflată pe o piaţă cu concurenţă monopolistică are funcţia

costului total dată de relaţia: CT=9+Q, iar funcţia cererii pe termen lung are forma: P=7-
Q. Care este volumul producţiei care maximizează profitul firmei:
a) Q = 3;
b) Q = 5;
c) Q = 7;
d) Q = 9.

91. Piaţa cu concurenţă oligopol se caracterizează prin:

a) ofertanţi puţini şi cumpărători puţini;
b) cumpărători puţini cu putere de cumpărare ridicată;
c) ofertanţi puţini şi cumpărători numeroşi;
d) un singur vânzători şi câţiva cumpărători.

92. Într-o ţară, producţia de automobile este asigurată de 4 firme, care satisfac
80% din cererea internă (ca volum şi structură sortimentală). O parte a producţiei acestor
firme se exportă. Concomitent, 20% din cererea de automobile este satisfăcută pe seama
importului. Piaţa respectivă a automobilelor este:
a) o piaţă de monopol;
b) o piaţă de concurenţă monopolistică;
c) o piaţă cu concurenţă oligopol;
d) o piaţă cu concurenţă neloială.

93. Piaţa de monopol se caracterizează prin:

a) avantaje pentru consumatori;
b) preţul de monopol este mai mic decât preţul de pe piaţa de oligopol;
c) acoperirea consumului într-o măsură mai mare cu aceeaşi cheltuială;
d) dominaţia pieţei de către un singur producător.

94. Prin prag de rentabilitate se înţelege:

a) profitul total înregistrat de o firmă într-o perioadă determinată de timp;
b) acel volum al producţiei în care veniturile sunt egale cu cheltuielile,
profitul fiind egal cu zero;
c) diferenţa dintre încasările totale şi costurile totale;
d) raportul procentual dintre masa profitului şi costurile totale.

95. O societate comercială la care încasările (veniturile) sunt egale cu cheltuielile

(costurile):
 a) îşi încetează activitatea imediat;
b) va da faliment;
c) nu obţine profit;
d) va plăti impozite majorate la bugetul de stat.

96. Profitul total este direct proporţional cu volumul producţiei de bunuri

economice pentru că:
a) măreşte numărul de salariaţi care beneficiază de locuri de muncă;
b) asigură satisfacerea unor trebuinţe în continuă creştere şi diversificare;
c) profitul sporeşte pe măsură ce se vor produce şi vinde mai multe bunuri
economice;
d) contribuie la creşterea impozitelor.

97. Dacă se cunosc preţul unitar de vânzare (Pv), costurile fixe (CF) şi costul
mediu variabil (CMV), pragul de rentabilitate în expresie fizică (Q r) se calculează cu
relaţia:
a) Qr  CF  CMV  Pv ;
CF
b) Q r  ;
Pv  CMV
CMV
c) Qr  ;
Pv  CF
d) Qr  Pv  CMV  CF

98. Care dintre următoarele metode de fixare a preţurilor foloseşte drept punct de
reper randamentul dorit al capitalurilor utilizate?
a) metoda „mark-up-pricing”;
b) metoda „direct costing”;
c) metoda „target rate of return”;
d) metoda globală.

99. Care dintre relaţiile următoare este utilizată pentru fixarea preţului după
metoda „direct costing”?
a) Pv = CTM (1 + R)
b) Pv = (1+m) x CVM
c) Pv = (1+m) x CFM
d) Pv = Cmg (1 + R)
în care: Pv – preţul de vânzare unitar; CTM – costul total mediu; R – marja de profit;
CVM – costul variabil mediu; CFM – costul fix mediu; Cmg – costul marginal; m – marja
brută asupra costului variabil.

100. Care dintre următoarele relaţii între coeficientul de elasticitate al cererii şi

marja asupra costului variabil este cea corectă?
1
a) e   ;
m
 1 e 
b) m    ;
 e 
1
c) m   ;
e
1 m 
d) e   .
 m 

101. Care dintre următorii factori nu determină modificări ale costului de

producţie la nivelul firmei?
a). variaţia preţurilor la materialelor prime;
b). modificarea indicelui productivităţii muncii;
c). ajustarea preţurilor practicate de concurenţă;
d). modificarea consumurilor de materiale şi de energie.

102. Care dintre categoriile de preţuri următoare formează obiectul negocierii

între producători şi beneficiari?
a) preţul de comercializare;
b) preţul cu amănuntul;
c) preţul de ofertă;
d) preţul de gros.

103. Consiliul de administraţie al unui cinematograf decide să modifice tariful de

intrare de la 10 la 5 lei. La filmul X, numărul spectatorilor sporeşte de la 1000 la 2000
persoane/spectacol, iar la filmul Y de la 1000 la 1500 persoane/spectacol. Cererea pentru
filmele X şi Y în raport cu preţul este:
a) elastică;
b) cu elasticitate unitară;
c) inelastică pentru X şi elastică pentru Y;
d) elastică pentru X şi cu elasticitate unitară pentru Y.

104. Privind incidenţa TVA asupra structurii preţurilor sunt adevărate următoarele
afirmaţii:
a). TVA nu este element al preţului negociat;
b). TVA nu este element al preţului de factură;
c). TVA este element al preţului cu ridicata;
d). TVA este element al preţului negociat.

105. Care dintre următoarele relaţii sunt corecte:

a). TVA colectată = Preţ de vânzare x cota TVA
b). TVA colectată = Preţ de cumpărare x cota TVA
c). TVA colectată = Valoarea adăugată x cota TVA
d). TVA colectată = TVA de plată - TVA deductibilă

106. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată:

a). TVA se include în preţurile şi tarifele negociate între agenţii economici;
 b). bunurile şi serviciile exportate sunt supuse TVA;
c). bunurile şi serviciile se supun TVA în ţara în care se consumă şi nu în cea
în care se produc;
d). TVA aferentă preţului cu ridicata nu se înscrie pe facturile transimise unităţilor
comerţului cu ridicata de către firmele producătoare.

107. Printre factorii care contribuie la diferenţierea tipurilor de concurenţă se

regăsesc:
a). costul de producţie şi rentabilitatea;
b). cifra de afaceri şi viteza de rotaţie a activelor circulante;
c). volumul şi structura ofertei;
d). numărul şi puterea economică a participanţilor la tranzacţii.

108. Care dintre următoarele instrumente ale luptei de concurenţă are caracter
economic:
a). spionajul economic;
b). îmbunătăţirea calităţii produselor;
c). diminuarea costurilor de producţie sub cele ale concurenților cu scopul
eliminării acestora de pe piață;
d). obţinerea de informaţii privind activitatea concurenţilor.

109. Care este funcţia-obiectv a întreprinzătorului raţional?

a) maximizarea profitului;
b) maximizarea dividendelor;
c) minimizarea costului;
d) optimizarea utilizării resurselor.

110. În care dintre situaţiile următoare este necesară actualizarea costurilor de

producţie?
a) când are loc schimbarea conducerii firmei;
b) când se produc modificări în condiţiile de fabricaţie a produselor;
c) când concurenţii principali îşi revizuiesc preţurile;
d) când se erodează poziţia ocupată de firmă pe piaţa de desfacere.

111. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă, preţul de echilibru este determinat:

a) de cel mai mare preţ pe care cumpărătorii sunt dispuşi să-l plătescă;
b) de cel mai mic preţ pe care vânzătorii sunt dispuşi să-l accepte;
c) de intersecţia dintre curba cererii şi curba ofertei;
d) de preţul stabilit de firma cu poziţia dominantă pe piaţă.

112. Politica unui stat de protejare a concurenţei economice este:

1. o componentă a politicii industriale;
2. o modalitate de corectare a dezechilibrelor economice;
3. o modalitate de corectare a deficienţelor pieţei;
4. materializată în reglementări care reprimă practicile monopoliste;
5. materializată în reglementări privind concurenţa neloială.
 Combinaţia corectă este:
a) 1+2+3;
b) 1+4+5;
c) 2+4+5;
d) 3+4+5.

113. Care dintre următoarele afirmaţii cu privire la concurenţa perfectă este

adevărată:
a) se manifestă pe piaţa monopolistă;
b) presupune omogenitatea produsului;
c) este întâlnită în cadrul burselor de mărfuri;
d) se bazează pe campanii promoţionale intense.

114.Costul marginal este cu 25% mai mare decât CTM0. CF reprezintă 25% din
CT0 şi 20% din CT1. Cunoscând că Q0 = 10.000, CV0 = 2,25 milioane lei, costul marginal
şi variaţia producţiei reprezintă:
a) 1000; 12000;
b) 475; 2000;
c) 375; 2000;
d) 225; 8000.

115. În condiţiile în care producţia creşte cu 60%, costul fix mediu:

a) scade cu 40%;
b) creşte cu 62,5%;
c) scade la 62,5%;
d) creşte cu 40%.

116. Un produs comercializat de un magazin en-detail are un preţ cu amănuntul de

5 lei/bucată. Care este cuantumul TVA inclus în preţul cu amănuntul?
a) 0,79 lei;
b) 0,95 lei;
c) 0,66 lei;
d) 0,19 lei.

117. Cota de impozitare zero pentru TVA se aplică în cazul următoarelor categorii
de operaţiuni:
a) prestările de servicii pentru care locul impozitării se află în România;
b) importul de bunuri mobile;
c) exportul de bunuri, transportul şi prestările de servicii legate direct de
exportul bunurilor;
d) vânzările de bunuri către persoanele nerezidente în România.

118. Care dintre următoarele categorii de bunuri sunt exonerate de la plata

accizelor?
a) bunurile de folosinţă îndelungată;
b) bunurile de consum curent;
 c) bunurile publice.
d) bunurile livrate la rezerva de stat.

119. Concurenţa este, în primul rând posibilă atunci când:

a) există proprietate privată;
b) preţurile sunt libere;
c) creşterea preţurilor depăşeşte creşterea costurilor de producţie;
d) statul utilizează pârghii administrative pentru reglarea preţurilor.

120. Firma A, de mari dimensiuni, oferă spre vânzare mărfuri la un preţ superior
CTM (cost total mediu) propriu, dar inferior CTM obţinut de către firma B, de mici
dimensiuni. Ca rezultat:
a) cererea pentru respectivele mărfuri creşte;
b) firma B se menţine pe piaţă;
c) firma A înregistrează profit;
d) firma A înregistrează pierderi.

121. În T0, rata profitului la cost este de 15%. Dacă în T 1, costul total creşte cu
50%, iar rata profitului la cost creşte cu 5 puncte procentuale faţă de T 0, atunci profitul:
a) se dublează;
b) rămâne constant;
c) creşte cu 55%;
d) creşte cu 50%.

122. Punctul de echilibru al rentabilităţii este dat de:

a) costul uitar;
b) volumul încasărilor;
c) preţul de vânzare;
d) pragul minim al rentabilităţii.

123. Preţul şi costul cresc cu 20%. Rata profitului calculată în raport cu cifra de
afaceri:
a) creşte cu 20%;
b) rămâne neschimbată;
c) este mai mare decât rentabilitatea;
d) se reduce cu 20%.

124. Când cererea şi oferta cresc, cantitatea ce corespunde preţului de echilibru:

a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) este maximă.

125. Profitul reprezintă:

a) ansamblul veniturilor încasate din vânzarea produselor fabricate;
 b) câştigul realizat de către cei ce iniţiază şi organizează o activitate
economică;
c) diferenţa dintre cifra de afaceri şi costurile totale medii;
d) suma veniturilor totale încasate şi a costurilor suportate de către întreprinzător
pentru realizarea producţiei.

126. Dacă preţul se află la un nivel la care apare un exces de ofertă, se manifestă
tendinţa de:
a) creştere a preţului;
b) reducere a preţului;
c) menţinere a preţului;
d) egalizare a costului cu profitul.

127. Cunoscând semnificaţia mărimii profitului, arătaţi faţă de care dintre

elementele de mai jos se află într-o relaţie de inversă proporţionalitate:
a) preţul de vânzare;
b) calitatea bunurilor;
c) numărul de salariaţi;
d) costul unitar.

128. În dinamică, nivelul costului fix mediu pe termen scurt depinde de:
a) costul total de producţie;
b) costul variabil global;
c) costul marginal;
d) volumul producţiei.

129. Cu cât preţul unui bun economic este mai mare, cu atât agenţii economici
sunt mai tentaţi:
a) să-l ofere pe piaţă;
b) să-i reducă oferta;
c) să-l cumpere;
d) să reducă costurile.

130. În t0, costul reprezintă 60% din totalul veniturilor. În t 1, încasările totale cresc
cu 20%, iar costul total rămâne constant. Ca urmare, profitul total:
a) creşte cu 30%;
b) creşte cu 50%;
c) creşte cu 5%;
d) rămâne constant.

131. Preţul de echilibru poate avea un rol deosebit în fundamentarea deciziilor,

dacă:
a) se fixează dinainte;
b) se menţine constant;
c) scade;
d) se formează liber pe piaţă.
 132. La un venit total de 10.000 u.m., un cost fix total de 4000 u.m. şi un cost
variabil mediu de 500, volumul producţiei pentru care profitul este zero este:
a) 10 bucăţi;
b) 20 bucăţi;
c) 5 bucăţi;
d) 12 bucăţi.

133. Preţul de echilibru de pe piaţa unui bun scade atunci când:

a) cererea scade şi oferta creşte;
b) costurile de producţie cresc;
c) veniturile cresc;
d) costul marginal sporeşte.

134. Atunci când preţul pe piaţa unui bun economic scade, cantitatea oferită (în
condiţiile în care alţi factori care influenţează oferta sunt invariabili) are tendinţa să:
a) crească;
b) scadă;
c) să nu se modifice;
d) să fie egală cu cererea.

135. În perioada de bază (t 0), raportul dintre preţul de vânzare şi costul total mediu
este de 1/2. În perioada curentă (t 1), preţul de vânzare se majorează cu 30%, iar costul
unitar scade cu 35%. Care este relaţia dintre preţ şi cost în perioada curentă?
a) pv1 CTM1 ;
b) pv1 CTM1 ;
c) p v1  CTM1 ;
d) datele sunt insuficiente pentru a estima legătura cost-preţ în perioada curentă.

136. Când preţul de echilibru este considerat variabilă independentă, scăderea lui
determină:
a) creştere cererii şi a ofertei;
b) scăderea ofertei şi a cerrerii;
c) creşterea ofertei şi scăderea cererii;
d) creştere cererii şi reducerea ofertei.

137. Venitul total al vânzătorului este egal cu:

a) produsul dintre cantitatea comercializată şi preţul unitar de vânzare;
b) produsul dintre cantitatea fabricată şi preţul unitar de vânzare;
c) cheltuielile cumpărătorului pentru marfa dată;
d) diferenţa dintre preţul unitar şi costul total mediu.

138. În care dintre situaţiile următoare întreprinzătorul înregistrează profit?

a) atunci când vinde bunurile obţinute la un preţ unitar mai mare decât
costul total mediu;
b) atunci când deţine monopolul pe o anumită piaţă de desfacere;
 c) în situaţia în care costurile totale depăşesc cifra de afaceri;
d) atunci când comercializează bunurile produse la un preţ mai redus comparativ
cu concurenţii.

139. Care dintre următoarele metode de fixare a preţurilor foloseşte drept punct de
reper nivelul costului variabil?
a) metoda „mark-up-pricing”;
b) metoda „direct costing”;
c) metoda „target rate of return”;
d) metoda globală.

140. Care dintre relaţiile următoare este utilizată pentru fixarea preţului după
metoda „mark-up pricing”?
a) Pv = CTM (1 + R)
b) Pv = (1+m) x CVM
c) Pv = (1+m) x CFM
d) Pv = Cmg (1 + R)
în care: Pv – preţul de vânzare unitar; CTM – costul total mediu; R – marja de profit;
CVM – costul variabil mediu; CFM – costul fix mediu; Cmg – costul marginal; m – marja
brută asupra costului variabil.

141. Care dintre elementele următoare reprezintă un criteriu de referinţă în raport

cu care o firmă îşi fixează preţurile propriilor produse?
a) rata dobânzii la creditele de consum;
b) cursul de schimb valutar;
c) concurenţa;
d) deflatorul.

142. Ce sunt indicii de preţ?

a) mărimi relative ce caracterizează dinamica preţurilor în timp;
b) factori (condiţii) care determină modificarea preţurilor pe piaţă de la o perioada
la alta;
c) elemente structurale ale preţurilor care stau la baza fundamentării ofertelor de
preţ;
d) valori standard ale preţurilor pentru diferite categorii de bunuri, utilizate de
agenţii economici drept elemente de referinţă pentru calculul propriilor preţuri.

143. În funcţie de baza de raportare indicii de preţ pot fi divizaţi în:

a) indici cu ponderi constante şi indici cu ponderi variabile;
b) indici cu structură fixă şi indici cu structură variabilă;
c) indici cu bază fixă şi indici cu bază în lanţ;
d) indicii preţurilor cu ridicata şi indicii preţurilor cu amănuntul.

144. Cum se determină indicii de preţ cu bază fixă?

a) prin raportarea preţurilor din fiecare perioadă la preţurile perioadei precedente;
 b) prin raportarea nivelului preţurilor dintr-o serie cu mai multe perioade, la
una şi aceeaşi perioadă;
c) prin raportarea preţurilor din fiecare perioadă la un preţ mediu ponderat cu
cantităţile de produse vândute şi calculat pentru intervale de timp succesive;
d) prin diferenţa dintre preţurile fiecărei perioade şi preţurile perioadei anterioare.

145. Cum se determină indicii de preţ cu baza în lanţ?

a) prin raportarea preţurilor din fiecare perioadă la preţurile perioadei
precedente;
b) prin raportarea nivelului preţurilor dintr-o serie cu mai multe perioade, la una şi
aceeaşi perioadă;
c) prin raportarea preţurilor din fiecare perioadă la un preţ mediu ponderat cu
cantităţile de produse vândute şi calculat pentru intervale de timp succesive;
d) prin diferenţa dintre preţurile fiecărei perioade şi preţurile perioadei anterioare.

146. Care este relaţia utilizată pentru determinarea indicelui de preţ Laspeyres?

a) IP 
 p1  q0 ;
 p0  q 0
b) Ip 
p  q ;
1 1

p  q
0 1

c) IP 
p q  p
1 0 1  q1
;
p q p
0 0 0  q1

d) IP 
p q .
1 1

p q
0 0

147. Indicele Laspèyres:

a). are o aplicabilitate limitată, deoarece foloseşte pentru ponderarea
preţurilor cantităţile de produse din perioada de bază;
b). are o aplicabilitate mare, fiind determinat cu ajutorul structurii noi a producţiei
şi a consumului;
c). utilizează ca ponderi ale preţurilor cantităţile de produse vândute/consumate
din perioada curentă;
d). posedă proprietatea de agregare, în sensul că indicii individuali (Ip) pot fi
însumaţi.

148. Indicele de preţ Fisher:

a) este raportul dintre indicele veniturilor nominale şi indicele preţurilor de tip
Paasche;
b) reprezintă un indice agregat care păstrează neschimbată baza de comparaţie (q)
din perioada de referinţă utilizată pentru ponderarea ale preţurilor;
c) se utilizează pentru determinarea evoluţiei preţurilor şi tarifelor pentru
produsele provenite din import.
d) se calculează ca o medie geometrică a indicilor Laspèyres şi Paasche.
 149. Care dintre tipurile fundamentale de indici ai preţurilor au cea mai mare
aplicabilitate pe plan mondial:
a). indicele Fisher;
b). indicele Paasche;
c). indicele Laspèyres;
d). indicele Marshall.

150. Pe termen scurt, curba costului fix de producție:

a) este paraleleă cu axa volumului producției;
b) are o tendință de creștere, după care scade accentuat;
c) este paralelă cu axa costurilor;
d) are o pantă negativă.

151. Atunci când costurile variabile cresc mai rapid decât crește producția, pe terme
scurt, costul fix mediu:
a) crește;
b) scade;
c) este egal cu costul variabil mediu;
d) determină sporirea costului total mediu.

152. Printre metodele de calcul al nivelului preţului pornind de la costuri se regăsesc:

a) metoda cost plus;
b) metoda cost minus;
c) metoda cost – volum – profit;
d) metoda costului total mediu.

153. Printre metodele de calcul al nivelului preţului pornind de la costuri se regăsesc:

a) metoda marjei;
b) metoda prețului de acceptabilitate;
c) metoda costurilor fixe;
d) metoda costurilor minime.

154. Metoda cost plus are la bază următorul principiu:

a) la nivelul costului mediu (unitar) al produsului se adaugă o rată de profit care să
asigure acoperirea cheltuielilor și obținerea unui profit previzionat;
b) la nivelul costului mediu (unitar) al produsului se adaugă valoarea profitului dorit de
organizație;
c) la nivelul costului mediu (unitar) al produsului se adaugă valoarea pragului de
rentabilitate în expresie valorică;
d) la nivelul costului marginal al produsului se adaugă o rată de profit care să asigure
acoperirea cheltuielilor și obținerea unui profit previzionat

155. Metoda “cost plus” este utilă atunci când:

a) produsul este vândut pe o piaţă guvernamentală;
b) organizația activează pe o piață cu concurență monopolistică;
c) calculul costului necesită luarea în considerare a accizelor datorate la bugetul de stat;
d) nu se poate previziona costul total.

156. Metoda marjei presupune calculul prețului unitar pe baza relației:

a) Preţ unitar = Cost unitar + Cost unitar x Marja;
b) Preţ unitar = Profit unitar + Profit unitar x Marja;
c) Preţ unitar = Cost marginal + Cost marginal x Marja;
d) Preț unitar = Cost marginal x Marja asupra costurilor variabile

157. Metoda marjei de calcul al prețurilor pe baza costurilor are la bază următorul principiu:
a) la nivelul costului mediu (unitar) al produsului se adaugă o rată de profit care să asigure
acoperirea cheltuielilor și obținerea unui profit previzionat;
b) la nivelul costului mediu (unitar) al produsului se adaugă valoarea profitului dorit de
organizație;
c) la nivelul costului mediu (unitar) al produsului se adaugă valoarea pragului de rentabilitate în
estimare unitară;
d) la nivelul costului mediu (unitar) al produsului se adaugă marja brută asupra costurilor
variabile.

158. Printre inconvenientele metodei ”Cost-Plus” de calcul al prețurilor nu se numără:

a) ignorarea facotrilor pieței;
b) faptul că nuține seamă de o serie de costuri care variază odată cu modificarea volumului
producției;
c) faptul că poate să înglobeze activități ineficiente ale furnizorilor;
d) faptul că, în cadrul său, stocurile sunt evaluate doar la costuri parțiale.

159. Metoda ratei de rentabilitate a capitalului investit stabilește prețul produselor având drept
punct de pornire:
a) randamentul capitalului (RK ) și volumul fondurilor împrumutate (K);
b) randamentul capitalului (RK) și totalul costurilor fixe (CF);
c) eficiența utilizării capitalurilor (RK) și marja asupra costurilor variabile (MCv);
d) eficiența utilizării capitalurilor (RK) și costurile variabile marginale (CVmg).

160. Metoda ratei de rentabilitate a capitalului investit este utilizată în una dintre următoarele
situații:
a) când produsul obținut este vândut pe o piaţă guvernamentală;
b) când producătorul operează pe o piață de oligopol;
c) când producătorul poate impune un preţ concurenţilor prin calcularea unei
marjei de profit dorite;
d) când prețul este stabilit prin intervenția statului.

161. Dacă P este prețul unitar de vânzare al unui produs, m – marja brută destinată acoperirii
cheltuielilor fixe și profitului; CFM – costul fix mediu; CVM – costul variabil mediu; CTM –
costul total mediu; CVmg – costul variabil marginal, atunci metoda direct costing utilizează
următoarea relație de calcul pentru stabilirea prețului de vânzare:
a) P = (1+m) x CFM;
b) P = (1+m) x CVM;
c) P = (1+m) x CTM;
d) P = (1+m) x CVmg.
162. În determinarea prețului unitar cu ajutorul metodei direct costing, se utilizează marja ”m”
care desemnează:
a) o marjă netă, calculată sub forma diferenței dintre cifra de afaceri și costurile variabile;
b) o marja unitară destinată acoperirii cheltuielilor variabile și profitului;
c) o marja brută destinată acoperirii cheltuielilor fixe și profitului;
d) o marja brută care arată contribuția unitară la profit realizată de fiecare unitate de produs
vândută în plus.

163. În contextul utilizării metodei direct costing de calcul al prețurilor, considerăm notațiile: CA
- cifra de afaceri; Qv - producţia vândută; pv - preţul variabil unitar; CVu - costul variabil unitar;
CV - costuri variabile totale; CF - costuri fixe totale; R - rezultatul exerciţiului; r- rata marjei pe
costurile variabile; r′- rata costurilor variabile. Care dintre relațiile următoare este incorectă?
a) Mcv = CA – CV;
b) R = Qv x (pv - cv) – CV;
c) R = Qv x (pv - cv) – CF;
d) r + r' = 1.

164. Printre avantajele metodei direct costing nu se numără:

a) faptul că este o metodă de calculaţie simplă întrucât calculează cu uşurinţă costul pe produs
numai pe baza cheltuielilor variabile, fără repartizarea cheltuielilor fixe;
b) scoate în evidenţă produsele cele mai rentabile, cu marjele cele mai ridicate;
c) evaluarea stocurilor se realizează la costuri parțiale.
d) permite adoptarea unor decizii pe termen lung (politica de investiţii, stabilirea programului de
producţie şi desfacere etc.

165. Care este relația dintre coeficientul de elasticitate a cererii și marja brută, în contextul
metodei marjei la costul variabil bazată pe estimarea elasticităţii cererii?
1 m 
a) e   ;
 m 
1 m 
b) e   ;
 m 
1 m 
c) e   ;
 m 
2m
d) e   ;
 2m 
166. Indicele Lerner al forței monopolului se determică cu relația:
1
a) L   ;
m
1
b) L   ;
e
1
c) L   ;
e 1
e
d) L   .
m
167. Bunurile publice se referă la:
a) prestațiile instituțiilor publice către populație;
b) bunurile care pot fi folosite în comun de către agenții economici și de către stat;
c) prestaţiile instituţiilor publice către populaţie sau agenţii economici;
d) bunurile care pot fi comercializate numai pe piețele specifice sectorului public.

168. Producţia bunurilor publice se realizează:

a) numai în condiții specifice monopolului de stat;
b) numai în condiții concurențiale;
c) atât în condiţii de monopol, cât și în condiţii concurenţiale;
d) numai în condiții specifice concurenței de oligopol.

169. Metodologia de stabilire a preţurilor la bunurile publice nu vizează unul dintre următoarele
principii:
a) principiul tarifării la nivelul costului marginal;
b) principiul tarifării la nivelul costului variabil unitar;
c) principiul tarifării eliminând orele de vârf;
d) principiul tarifării în funcţie de gradul de utilizare.

170. Tarifarea la nivelul costului marginal este un principiu de tarifare susținut prin una dintre
urmatoarele soluții:
a) tarifarea la nivelul costului marginal în orele de vârf ale consumului şi recurgerea la gratuitate
pentru orele neutilizate;
b) nivelul tarifului se stabileşte la intersecţia curbei costului marginal de aglomerare cu curba
cererii;
c) tariful se stabilește la un nivel la care întreprinderile publice acceptă să piardă costul lor
marginal fiind egal cu venitul mediu;
d) firmele private care deţin monopolul pe piaţa bunurilor publice vor urmări maximizarea
profitului lor urmărind ca venitul mediu să fie egal cu costul marginal.

171. Care dintre următoarele alternative specifice politicii de tarifare a bunurilor publice nu este
destinată susținerii principiului de tarifare la nivelul costului marginal?
a) recurgerea la impozit;
b) reducerea tarifului ținând cont de gradul de utilizare a bunului public respectiv;
c) descompunerea tarifului;
d) discriminarea.

172. În contextul aplicării principiului de tarifare la nivelul costului marginal, descompunerea

tarifului constă din:
a) aplicarea unor niveluri diferențiate ale tarifelor în funcție de pragul atins de consum, de
destinaţia serviciului sau de calitatea utilizatorului;
b) stabilirea unui tarif global care să acopere amortizarea, costurile de menținere și costurile de
aglomerare specifice utlizării bunului public respectiv;
c) stabilirea unui preţ cu caracter forfetar, în funcţie de mărimea deficitului dintre venituri
şi cheltuieli, ce este încasat sub forma abonamentului şi tarifarea consumului propriu-zis la
nivelul costului marginal;
d) stabilirea unui preţ cu caracter fix ce este încasat sub forma abonamentului şi tarifarea
consumului care depășeste cantitatea stabilită prin abonament, la nivelul costului marginal.

173. Pentru tarifarea unui bun public nou se va ține seama de:
a) veniturile previzionate a fi încasate prin utilizarea bunului public respectiv și costurile de
menținere;
b) costul amortismentului şi costul aglomerării;
c) costul amortismentului şi profitul previzionat;
d) costul aglomerării și tariful stabilit pentru abonament.

174. Structura şi nivelul tarifelor în domeniul serviciilor nu depind de unul dintre următorii
factori:
a) ponderea mare a manoperei şi, în unele cazuri, a muncii manuale;
b) ritmul rapid de pătrundere a progresului tehnic în sfera serviciilor;
c) efectuarea unor prestaţii nu numai la sediul unităţii, ci şi la domiciliul consumatorilor;
d) variaţia mare a necesităţilor pentru unele servicii în timpul anului (iluminat, încălzit etc.).

175. Care dintre următoarele caracteristici nu poate fi asociată tarifelor serviciilor tradiționale?
a) reprezintă prețurile stabilite pentru prestaţiile cu caracter artizanal şi meşteşugăresc (servicii
personale de igienă corporală, confecţii, încălţăminte, reparaţii);
b) componenta de bază a costului la serviciile tradiţionale, artizanale, o constituie consumul
de manoperă;
c) componenta de bază a costului la serviciile tradiţionale, artizanale, o constituie consumurile
materiale;
d) având în vedere caracterul artizanal al prestaţiei, tarifele au niveluri ridicate.

176. Care dintre următoarele prestații nu se încadrează în categoria serviciilor cu caracter de

masă?
a) activitatea hotelieră și cea asimilată;
b) prestaţiile cu caracter de gospodărie locativă şi de stat;
c) servicii meşteşugăreşti de tip industrial, care servesc la confecţionarea unor bunuri
precum: cojocării, marochinării, încălţăminte;
d) stațiile de service.

177. În stabilirea tarifelor pentru servicii cu caracter de masă se iau în calcul următoarele
elemente:
a) o cantitate mare de muncă repetitivă, de mare productivitate;
b) o cantitate mare de prestații diferențiate, de productivitate redusă;
c) o dotare tehnică modestă necesară pentru realizarea acestor servicii;
d) raritatea factorului muncă, ce intervine în realizarea acestor servicii.

178. Elementele de bază în stabilirea tarifelor pentru serviciile de transport sunt:

a) distanța și nivelul de aglomerare;
b) greutatea și distanța;
c) greutatea și gradul de utilizare;
d) gradul de confort și distanța.

179. În cazul transporturilor feroviare de mărfuri, principala variabilă în formarea tarifului o

constituie:
a) gradul de confort;
b) puterea de cumpărare a consumatorilor;
c) distanța;
d) nivelul tehnic specific mijlocului de transport respectiv.

180. Transportul feroviar al mărfurilor este recomandat în una dintre următoarele situații:
a) pentru distanțele lungi;
b) pentru greutăți mari ale mărfurilor;
c) pentru costuri reduse ale serviciilor de transport;
d) pentru loturi mari de mărfuri.

181. Transporturile auto sunt recomandate în una dintre următoarele situații:

a) pentru distanțele lungi;
b) pentru mărfuri de greutate redusă;
c) pentru distanţele mici şi mijlocii;
d) pentru un grad de confort ridicat.

182. Tarifele pentru servicii efectuate de unităţi specializate de reparaţii-întreţinere şi tarifele la

serviciile prestate de întreprinderile industriale către terţi cuprind:
a) costul total care evaluează consumurile de materii prime, materiale, amortizări etc.
plus profitul firmei prestatoare;
b) costul marginal și cheltuielile variabile indirecte, la care se adaugă veniturile scontate ale
întreprinzătorilor;
c) veniturile marginale și cheltuiele fixe de producție;
d) costul unitar care evaluează consumurile de materii prime, materiale, amortizări etc. plus
venitul firmei prestatoare.

183. La serviciile de întreţinere a spaţiului locativ, tarifele se formează:

a) prin practicarea a două niveluri diferențiate, cu unităţi de măsură diferite;
b) prin includerea de costuri formate din consumuri directe şi indirecte, precum şi a unui
profit;
c) prin calculul cheltuielilor de menținere în funcție de suprafețele implicate și adăugarea unei
cote de profit;
d) prin calculul cheltuielilor de manoperă implicate de serviciile de întreținere și adăugarea unei
marje de profit.

184. Tarifele de tip binom se practică în unul dintre următoarele cazuri:

a) la livrarea energiei electrice;
b) la livrarea energiei termice;
c) pentru serviciile cu caracter de masă;
d) pentru serviciile cu caracter de creație – inovație.

185. În grupa serviciilor cu caracter de creație inovație nu se includ:

a) prestații de organizare și conducere;
b) servicii de marketing;
c) spectacolele de teatru;
d) comercializarea de licențe și brevete.

186. În cazul tarifelor pentru prestațiile administrative și social-culturale, caracteristica formării

lor este reprezentată de:
a) lipsa unor criterii şi metode de evaluare a consumurilor implicate;
b) implică un consum mare de muncă intelectuală de înaltă calificare sub forma salariilor;
c) implică un consum ridicat de materii prime și materiale necesare pentru restaurarea și
menținerea obiectivelor culturale;
d) implică încadrarea în puterea de cumpărare a unui număr mare de consumatori care realizează
un venit cel puțin egal cu venitul mediu la nivel national.
 REZOLVAREA TESTELOR – GRILĂ
1 B 26 C 51 C 76 C 101 C 126 B 151 B 176 C
2 C 27 C 52 B 77 A 102 C 127 D 152 A 177 A
3 A 28 C 53 A 78 B 103 D 128 D 153 A 178 B
4 D 29 D 54 C 79 D 104 A 129 A 154 A 179 C
5 A 30 B 55 C 80 C 105 A 130 B 155 A 180 A
6 B 31 B 56 B 81 D 106 C 131 D 156 A 181 C
7 D 32 A 57 B 82 A 107 D 132 D 157 A 182 A
8 D 33 C 58 B 83 C 108 B 133 A 158 D 183 B
9 D 34 B 59 C 84 D 109 A 134 B 159 A 184 A
10 C 35 A 60 C 85 D 110 B 135 C 160 C 185 C
11 A 36 B 61 A 86 D 111 C 136 D 161 B 186 a
12 B 37 C 62 D 87 D 112 D 137 A 162 C
13 B 38 A 63 A 88 D 113 B 138 A 163 B
14 B 39 B 64 A 89 D 114 C 139 B 164 C
15 B 40 B 65 A 90 A 115 C 140 A 165 C
16 C 41 C 66 C 91 C 116 A 141 C 166 B
17 D 42 D 67 B 92 C 117 C 142 A 167 C
18 B 43 B 68 B 93 D 118 D 143 C 168 C
19 B 44 C 69 C 94 B 119 B 144 B 169 B
20 D 45 B 70 B 95 C 120 C 145 A 170 C
21 C 46 B 71 C 96 C 121 A 146 A 171 B
22 D 47 A 72 C 97 B 122 D 147 A 172 C
23 B 48 A 73 B 98 C 123 B 148 D 173 C
24 A 49 B 74 C 99 B 124 A 149 A 174 B
25 A 50 A 75 A 100 D 125 B 150 A 175 B