TEMA -Sofran Smaranda XII-A

1. Dintre cei trei lideri Stalin este cel care a avut un rol direct in destinul
Europei. La Moscova, premierul britanic Wiston Churchill semnează o
înţelegere secretă cu I.V.Stalin, un acord de împărţire a sferelor de influenţă. Era
începutul “Cortinei de fier” şi al comunizării Europei răsăritene. În acordul de
procentaj, România urma să aibă 90% influenţă sovietică şi doar 10 % influenţă
anglo-americană. Armata Roşie, care ocupase deja teritoriul Romaniei, era
primul vector al acestei influenţe. A urmat implementarea modelului politic
stalinist prin comuniştii autohtoni.

2. Perioada de după al Doilea Război Mondial a fost perioada instaurării

comunismului în întreaga Europă de Est, deci și în spațiul românesc.

Instaurarea regimului comunist în România debutează după lovitura de stat de la

23 august 1944, prin staționarea trupelor sovietice pe teritoriul țării. Acestea au
fost instrumentul cu ajutorul căruia rușii și-au asigurat implementarea
totalitarismului de tip stalinist în țara noastră. Un aport semnificativ în
impunerea comunismului în România de către URSS l-a avut și înțelegerea de la
Yalta, din 1945, care a lăsat drum liber manevrelor sovieticilor în România.

Comunismul s-a impus în România treptat. Primul pas în acest sens a fost făcut
la 6 martie 1945 prin numirea primului guvern procomunist, prezidat de Petru
Groza, un trimis al sovieticilor. Din acest guvern nu făcea parte, însă, niciun
reprezentant al partidelor tradiționale democratice, PNL și PNȚ, lucru care a
stârnit nemulțumirea regelui Mihai. A doua zi după instaurarea guvernului Petru
Groza, pe 7 martie a avut loc întâlnirea Anei Pauker cu Evgheni Suhalov, în
cadrul căreia i s-a înmânat planul de comunizare al României. Planul conţinea
directivele care urmau a fi urmate de către comunişti în următorii ani, pentru
preluarea totală a controlului asupra României: desăvârşirea reformei agrare prin
confiscarea moşiilor şi ruinarea moşierilor, dezvoltarea industriei, lichidarea
băncilor, desfiinţarea micii gospodării ţărăneşti, suprimarea relaţiilor economice
cu Statele Unite şi Marea Britanie şi canalizarea lor către U.R.S.S., suprimarea
partidelor politice, abdicarea Regelui, desfiinţarea armatei şi înlocuirea ei cu una
nouă pe nucleul diviziilor „Tudor Vladimirescu” şi „Avram Iancu”, poliţie de tip
N.K.V.D., interzicerea intrării străinilor în România.
Următorul pas pentru acapararea puterii politice de către comuniști a fost
falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, când comuniștii și aliații lor din
Blocul Partidelor Democratice au manevrat rezultatul alegerilor în favoarea lor,
deși PNL și PNȚ erau adevăratele câștigătoare ale scrutinului. Această mare
fraudă electorală, realizată cu concursul URSS, a certificat faptul că democrația
nu mai era o opțiune în România, iar comuniștii erau adevărații stăpâni ai țării.

De la falsificarea alegerilor și până la înlăturarea tuturor adversarilor politici nu

a mai fost decât un pas, care s-a finalizat la 30 decembrie 1947, când regele
Mihai a fost silit să abdice, monarhia constituțională a fost abolită, iar România
a devenit republică populară.

Procesul de stalinizare a presupus apariția partidului unic, și anume Partidul

Muncitoresc Român, creat în februarie 1948. Conducătorul PMR era Gheorghe
Gheorghiu-Dej, cel care a și condus România în perioada 1948-1965. Dej a fost
cel care a instaurat regimul comunist de tip stalinist în România, consolidat prin
adoptarea celor două constituții comuniste din 1948 și 1952. Prin aceste
constituții, PMR devenea forța conducătoare unică, acesta hotărând folosirea
mijloacelor și metodelor sovietice în organizarea și conducerea țării. Astfel,
începând cu 1948, se trece la naționalizarea băncilor, fabricilor, impunerea
cenzurii, a controlului asupra culturii și asupra Bisericii, iar între 1949-1962 are
loc colectivizarea în agricultură.

3. Gheorghe Gheorghiu- Dej a fost conducatorul care a urmat pana in 1958 linia
sovietica. Până la moartea lui Stalin din 1953, Gheorghiu-Dej nu a schimbat cu
nimic linia de represiune politică insuflată de la Moscova, represiune care viza
întreaga societate românească. (În România fusese instaurat un regim
penitenciar asemănător Gulagului sovietic, principalul lagăr fiind cel al
Canalului, înființarea căruia fusese personal sugerată de Stalin). Pentru
consolidarea puterii sale, Dej nu s-a dat în lături să elimine și lideri de etnie
română, instigând la eliminarea fizică a lui Ștefan Foriș (1946) și la arestarea lui
Lucrețiu Pătrășcanu (1948). Cel puțin în cazul celui din urmă, motivul înlăturării
lui nu era nici cosmopolitismul, nici antisemitismul mascat – Pătrășcanu era
unul dintre membrii facțiunii secretariatului și unul dintre naționaliștii fervenți ai
partidului.

4. Un moment important de politica externa din deceniul al VII-lea al secolului

al XX-lea care sa evidentieze distantarea fata de Moscova este reprezentat de
respingerea planului Valev. Pentru a pune în aplicare proiectul unei integrări
economice transfrontaliere, între diferite regiuni ale lagărului comunist
european, economistul E. B. Valev publică, în nr. 2/1964 din Analele
Universității din Moscova, articolul „Probleme ale dezvoltării economice a
raioanelor dunărene din România, Bulgaria și URSS”. Planul a fost apoi publicat
și în presa comunistă est-europeană.

În privința României, se preconiza alcătuirea unui „complex economic

interstatal” în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia și
sudul Ucrainei cu o suprafață de 12.000 km2), sud-estul României (100.000
km2) și nordul Bulgariei (38.000 km2), și cu o populație de 12 milioane de
locuitori. Bulgaria a acceptat planul Valev, dar în cazul românilor reacția a fost
violentă, comuniștii români apreciind că propunerea Moscovei înseamnă practic
o dezmembrare a teritoriului național. România a respins planul, prevalându-se
de prevederea potrivit căreia hotarârile CAER puteau fi luate numai prin
unanimitate. Politica de industrializare a României a fost susținută cu vehemență
de către delegația sa la CAER, îndeosebi de Alexandru Bârlădeanu, delegat
permanent. Economistul Costin Murgescu publică în revista Viața economică un
articol prin care respinge planul, iar la plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie
1964 s-a adoptat „Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român
în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, care însemna o
reorientare publică a guvernanților de la București în raport cu Moscova.
Documentul exprima poziția României în conflictul chino-sovietic și formula
principiile care trebuiau să stea la baza raporturilor dintre partidele comuniste:
egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, dreptul exclusiv al
fiecărui partid de a-și rezolva problemele politice și organizatorice. În
consecință, Declarația sublinia că nu există și nu poate exista un „partid părinte
și cu un partid fiu, partide superioare și partide subordonate”.

In ceea ce priveste distantarea Romaniei fata de Moscova se poate observa o a

treia etapa:1962-1965, denumită refuzul subordonării. Odată cu acutizarea
conflictului cu Republica Populară Chineză, URSS va ceda presiunilor
comuniştilor români renunţând la supra-planificarea economiilor statelor
membre CAER. Ulterior, Republica Populară Romana va juca un rol exclusiv în
cadrul relaţiilor URSS – Republica Populară Chineză. Chiar dacă România nu
avea ponderea politică suficientă pentru a arbitra conflictul dintre cele două forţe
comuniste, a reuşit să joace pe două paliere în calitate de potenţial moderator şi
a susţinut un dialog constructiv între cei doi coloşi comunişti. Esenţial este că
structurile româneaşti au folosit lupta dintre URSS – RPC pentru a se distanţa
de “protectoratul” economic al sovieticilor. În acest mod comerţul cu statele
capitaliste va creşte constant. În planul politicii externe este vizibilă o anumită
afiliere la poziţiile chineze.