NOTE DE CURS

BIOFIZICA SI IMAGISTICA
MEDICALA

DR. NEMES NOEMI

 RADIOGRAFIA, RADIOSCOPIA
• Radiația X descoperită în 1895 la Universitatea Wurzburg, de către fizicianul
Röntgen.

• Este o radiaţie electromagnetică, cu lungime de undă extrem de mică, în medie

de 10.000 de ori mai mică decât cea a luminii.

• Se produc raze X ori de câte ori electroni aflaţi în mişcare foarte rapidă se lovesc
de corpuri materiale si produc dislocări de electroni de pe orbitele energetice ale
atomilor acestor corpuri. Pentru a menţine echilibrul atomilor, electronii de pe
orbitele periferice ale corpului izbit vor lua locul electronilor dislocaţi de pe
orbitele centrale si, din acest salt de pe un nivel energetic pe altul în sensul
periferie→centru, rezultă un plus de energie, adică razele X caracteristice.

Producerea radiaţiei X se face în tubul de raze - tubul Coolidge. Este un tub în care
se află un vid foarte avansat, unde electronii emişi de catod (un filament de
wolfram ce a fost adus la incadescenţă) sunt acceleraţi la diferenţe de potential de
zeci de mii de volţi, se ciocnesc cu materialul anodic, unde cea mai mare parte din
energia lor se pierde (prin ionizări şi excitări) în straturile superioare ale
materialului anodic iar o parte produce radiaţie Röntgen.

Aparatura de radiodiagnostic

Orice instalaţie radiologică se compune din două părţi: (1) aparatul propriu-zis si
(2) accesoriile acestuia.

Componente: -tubul radiogen; -transformatorul de înaltă tensiune;

-transformatorul de încălzire-de joasă tensiune; -cabluri; -masa de comandă.

Receptorul

a) radioscopia - clasică sau analogică - imaginea este obținută direct pe ecranul

constituit dintr-o foaie de material celulozic sau plastic, pe care este dispersat un
material fluorescent: platinocianura de bariu, tungstatul de cadmiu sau sulfura de
zinc şi cadmiu. Astăzi sunt folosiţi compuşi de cesiu, titan, ytrium sau pământuri
rare. Pentru protecţie, în faţa ecranului este amplasata o sticlă specială;
 b) radiografia simplă - se bazează pe efectul fotochimic al radiațiilor, având
avantaje: document ce poate fi pastrat, doză de iradiere redusă, cost relativ scăzut.
Filmul radiografic este format dintr-un suport transparent, acoperit de o emulsie de
cristale de bromură de argint suspendată în gelatină.

Receptarea informaţiei :

-radioscopie:

Avantaje: - Posibilitatea urmaririi in timp real a dinamicii anumitor organe

(miscarile cutiei toracice in timpul inspirului, bataile cordului, tranzitul digestiv,
etc.) - Utilizare in radiologia interventionala: Coronarografii / arteriografii +
aplicare stenturi Trombectomii, embolectomii prin cateterizare

Dezavantaj: -Necesita timp mai mare de iradiere (periculos atat pentru pacient, cat
si pentru examinator!)

-radiografie: Avantaj principal: timp de expunere mult mai mic

Formarea imaginii radiologice - imaginea radiologică există în formă latentă în

relieful spectral al fascicolului emergent de radiatii.

• Deoarece organele au: - structuri neomogene, - compoziţie chimică diferită,

- densitate variabilă, - grosime variabile, relieful fascicolului emergent va
traduce pe planul de proiecţie variaţii de absorbţie determinate de aspectul
neuniform al organului de cercetat, fapt ce va duce la impresionarea discontinuă
inegală a sistemului detector. Structurile cu număr atomic mare (mai dense) vor
atenua mai mult fascicolul de raze X iar din punct de vedere radiologic vor fi mai
opace (ex: segment scheletic).

• Concluzii: - tesuturile mai dense → opacități - tesuturile mai putin dense →

transparențe

- tesuturile mai dense → opacități = alb pe radiografie - tesuturile mai putin dense
→ transparențe = negru pe radiografie
 COMPUTERUL TOMOGRAF (CT)
In ansamblu o unitate CT cuprinde: - Sistemul de achiziţie a datelor - Sistemul
de procesare - Sistemul de vizualizare şi stocare a datelor - Sistemul de
comandă

Definitie si mod de functionare:

• CT este o metoda imagistica ce foloseste un flux ingust de radiatii X directionat

spre sectiunea pe care vrem sa o investigam.

• Imaginea este foarte precisă, mai ales pentru ţesuturile mai dense. În timpul
testului, pacientul va sta întins pe o suprafaţă plană (masă) ce este legată la
scanner-ul de formă cilindrică care trimite pulsuri de raze X. O parte a aparatului
este mobilă, astfel încat poate efectua imagini din mai multe poziţii pe mai multe
sectiuni.

• Imaginile sunt memorate în computer. Imaginile pot fi revăzute ulterior şi

înregistrate pe CD, film radiologic sau fotografic.

• Unitatea de masura a densitatii denumita UNITATE HOUNSFELD este definita

ca si 1/1000 din diferenta de densitate dintre apa si aer sau 1/1000 diferenta aer si
compacta osoasa.

• Grila de densitati este arbitrara: densitatea aerului este -1000, a apei 0 si a

compactei osoase + 1000.

• Diferentierea structurilor normale de cele patologice este dificila datorita valorii

de atenuare apropiata a acestora. Administrarea substantelor de contrast - ce se pot
administra intravenos (iv), oral, intrarectal, endovaginal, intraarticular, etc - duce la
cresterea cu 40 – 60 UH a densitatii, accentuand diferentele de densitate.

• Indicatiile administrarii substantelor de contrast sunt: – precizarea vascularizaţiei

masei tumorale; – diferenţierea între o masă tumorală şi o malformaţie vasculară; –
identificarea structurilor tubului digestiv; – diferenţierea elementelor hilului
hepatic ori pulmonar; – evaluarea tractului urinar; – detectarea leziunilor focale
(hepatice, pancreatice, cerebrale etc.) si precizarea naturii lor; – identificarea
pachetului vascular; – raporturile cu o masă tumorală.
PROCEDURA:

• CT este efectuată, de obicei, de către un tehnician radiolog.

• Imaginile sunt interpretate de căte un medic specialist in imagistica, dar sunt şi

alţi medici care pot citi o tomografie computerizată (ex: medici de familie, medici
internişti sau chirurgi).

• Pacientul trebuie să îndepărteze toate bijuteriile pe care le are şi majoritatea

hainelor înainte de investigație. Lenjeria intimă este de obicei menţinută, în locul
hainelor pacientul va purta un halat ce va fi furnizat de către spital.

• În timpul testului, pacientul va sta întins pe masa tomografului care este

conectată la aparat. Aparatul propriu-zis are formă cilindrică, masa alunecă în
interiorul aparatului, pacientul va auzi un zumzet specific. Pe durata investigației,
pacientul trebuie să stea nemişcat si va rămane singur în camera unde este situat
tomograful, urmărit printr-o fereastră de către tehnician cu care va comunica
intermediul unui speaker.

• Dacă este necesară folosirea substanţei de contrast, aceasta poate fi administrată

pe mai multe căi, în funcţie de zona ce se doreşte a fi examinată: intravenos (IV) la
nivelul braţului pentru examinarea toracelui, abdomenului sau a zonei pelvine;
oral, intrarectal, endovaginal, intravezical sau se poate injecta la nivelul
articulaţiilor.

• O tomografie computerizată durează, în medie, 30 pană la 60 de minute, dar se

poate prelungi pană la 2 ore. După efectuarea investigaţiei pacientul este sfătuit să
bea cat mai multe lichide pentru a grăbi eliminarea substanţei de contrast din
organism.
• Tomografia computerizată nu este dureroasă. Suprafaţa plană pe care va sta întins
pacientul poate fi incomodă iar camera poate fi răcoroasă. Unii pacienţi se pot
simţi neconfortabil în interiorul scannerului. Dacă este necesară administrarea unui
sedativ sau a substanţei de contrast, atunci se va monta o perfuzie intravenoasă iar
pacientul va simţi o mica înţepătură atunci cand perfuzia este montată.

• Substanţa de contrast poate determina senzaţia de căldură şi apariţia unui gust

metalic în gură. Unii pacienţi pot avea senzaţie de greaţă sau dureri de cap.
Indiferent ce senzaţii experimentează pacientul va trebui să le comunice medicului
sau tehnicianului.

CT este folosită pentru a studia diferite părţi ale corpului - spre ex:

-toracele: investighează posibile afecţiuni ale plămanilor, inimii, esofagului, a

principalelor vase sanguine sau a mediastinului. Cateva afecţiuni comune ce pot fi
descoperite la scanare sunt: infecţiile, cancerul pulmonar, embolia pulmonară sau
anevrismele. Poate fi folosită, de asemenea, pentru a investiga gradul de
metastazare a cancerului la nivelul toracelui sau a altei părţi a corpului.

-abdomenul: pentru a descoperi chisturi, abcese, infecţii, tumori, anevrisme,

ganglioni limfatici măriţi de volum, corpuri străine, hemoragii, etc

-tractul urinar: poate decela prezenţa calculilor de la nivelul rinichilor, a blocajelor,

tumorilor, infecţiilor, prostatei mărite de volum (hiperplazie de prostată) şi a altor
probleme renale.

-ficatul: poate descoperi la acest nivel tumori, hemoragii, alte afecţiuni hepatice.

-pancreasul: poate identifica tumori, inflamaţii (pancreatita) ale pancreasului.

-vezica biliară şi căile biliare principale: poate fi folosit pentru identificarea cauzei
unui blocaj al căilor biliare. Calculii de la nivelul vezicii biliare (litiaza biliară) pot
fi identificate ocazional prin computer tomografie dar investigaţia de elecţie pentru
această afecţiune rămane ecografia.

-glandele suprarenale: se pot identifica tumori sau creşteri de volum ale glandelor.

-splina: poate fi folosit pentru identificarea leziunilor traumatice ale splinei sau
pentru determinarea dimensiunilor acesteia.

-membrele: poate identifica probleme ale braţelor sau picioarelor, umerilor,

coatelor, articulaţiei pumnului, mainilor, şoldurilor, genunchilor, gleznelor sau
picioarelor, etc

-capul: diverse afectuni ca hemorgia cerebrala, traumatisme craniene, tumori,

leziuni focale, etc
Contraindicatii RX si CT

- Femeile insarcinate!

- In cazul examinarilor cu substante de contrast:

- pacientii cu insuficienta renala

- pacientii cu teren alergic/atopic

Atentionari RX si CT - Femeile in perioada fertila sau aflate sub tratamente pentru

infertilitate – se recomanda sa nu ramana insarcinate in perioada imediat urmatoare
efectuarii unei examinari CT sau unor examinari RX pe regiunea abdomino-
pelvina.
 REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARA (RMN sau
IRM)
Definitie si mod de functionare:

• Imagistica prin rezonanţă magnetică este o investigatie care foloseşte radiounde

(pulsuri de radiofrecvenţă) care produc un camp magnetic intens pentru
vizualizarea imaginii diferitelor organe şi ţesuturi ale corpului omenesc.

• Constituie o metodă non-invazivă de examinare. Se bazează pe proprietatea

(descoperită în anul 1946) că nucleele celulelor se comportă ca nişte magneţi în
prezenţa unui câmp magnetic extern intens

• Ofera imagini foarte precise pentru ţesuturile bogate în apă (moi).

• Echipamentul RMN - Magnetul - Bobinele de radiofrecvenţă - Gradienţii de

câmp magnetic - Calculatorul

• RMN se efectuează in principal pentru diagnosticarea anumitor afecţiuni:

neuromusculo-scheletale, tumori, afectări vasculare.

• Prin folosirea unei substante de contrast în timpul RMN se pot vizualiza foarte
clar anumite ţesuturi. Spre exemplu, folosirea substantei de contrast pe baza de
Gadoliniu în investigarea lichidului cefalorahidian face ca imaginea să fie mai
luminoasă.
• In general imaginea este comparabilă cu cea obtinuta prin CT - sub unele aspecte
este superioară pentru ca permite un contrast superior si imaginile sunt mai uşor de
recunoscut.

• Etapele obţinerii imaginii prin RMN

-Specimenul examinat (corpul uman) este supus unui câmp magnetic exterior
foarte puternic produs prin pulsuri de radiounde.

Acesta va produce rezonanta nucleilor celulari care oscileaza si vor produce o

undă de RF (radiofrecventa) care poate fi detectată si inregistrata de aparat ca
semnal rezonant magnetic al nucleilor prin intermediul unui detector construit în
acest scop.

-Acest semnal este transmis unui computer, care îl transformă, prin prelucrare
digitală, în semnale optice elementare (pixeli) pe monitor.

PROCEDURA

• RMN se efectuează, de regulă, de către medicul specialist în imagistica,

rezultatele vor fi interpretate de către acesta. De asemenea, alţi medici sunt capabili
să interpreteze RMN.

• Pacientul va scoate toate obiectele de metal (ca dispozitive pentru auz, plăci
dentare, orice tip de bijuterii, ceasul, agrafe de păr, etc) de pe corp, deoarece există
riscul ca aceste obiecte să fie atrase de către magnetul folosit pentru efectuarea
investigatiei.

• In cazul în care pacientul a suferit un accident sau dacă lucrează cu metale, există
posibilitatea ca acesta să prezinte fragmente de metal la nivelul regiunii cefalice, în
ochi, pe piele sau coloana vertebrală sau in orice alta regiune. De aceea se
recomandă efectuarea unei radiografii înainte de efectuarea RMN pentru a stabili
dacă testul RMN se poate efectua.

• Pacientul va trebui să se dezbrace complet, în anumite cazuri pacienţii pot păstra

o parte din haine, dacă nu incomodează, in functie de segmentul care se
examineaza. În cazul în care se permite păstrarea unor haine, pacientul va trebui să
golească buzunarele de orice monede sau carduri cu benzi magnetice
inscripţionate, deoarece prin RMN acestea se pot demagnetiza.

• În timpul testului, pacientul se va întinde pe spate pe masa dispozitivului. Capul,

toracele şi membrele pot fi fixate cu nişte curele pentru a menţine pacientul
nemişcat. Masa va aluneca în interiorul unui dispozitiv care conţine magnetul. Un
dispozitiv în formă de colac poate fi plasat peste sau în jurul regiunii care urmează
să fie scanată. (Unele tipuri de RMN (numite RMN deschise) sunt construite astfel
încat magnetul nu înconjoară corpul în întregime).
• Unii pacienţi devin agitaţi (claustrofobicii) în interiorul magnetului RMN. Dacă
pacientul nu poate menţine poziţia nemişcată i se va administra un medicament
sedativ pentru relaxare. Dispozitivele cu sistem deschis pot fi utile în cazul
pacienţilor claustrofobici.

• In interiorul scannerului, pacientul va auzi un ventilator şi va simţi aerul

mişcîndu-se. De asemenea, se mai pot auzi diverse zgomote. Unele aparate
prezintă căşti sau dopuri pentru urechi pentru a reduce din zgomot.

• În timpul efectuării testului, pacientul va fi închis în camera de scanat, însă va fi

supravegheat prin intermediul unei ferestre transparente si poate comunica printr-
un speaker cu examinatorul.

• In cazul în care este necesară utilizarea unei substanţe de contrast, aceasta va fi

administrată la nivelul venelor periferice ale braţului pacientului. Substanţa de
contrast va fi administrată în 1 pană la 2 minute. Apoi se pot efectua o serie de
clişee.

• RMN durează de obicei 30 pană la 60 minute dar se poate prelungi pană la două
ore. Campul magnetic folosit de dispozitiv nu produce durere. Masa pe care se
întinde pacientul poate fi incomoda iar camera poate fi mai racoroasa. Pacientul
poate fi speriat sau iritat.

• În cazul în care se foloseşte substanţa de contrast, poate apărea senzaţie de

răceală sau căldură în timpul introducerii substanţei la nivel venos. În cazuri rare,
pot apărea: - furnicături la nivelul cavităţii bucale, în cazul în care pacientul
prezintă dentiţie de metal; - încălzirea zonei care se examinează - acest lucru este
normal. Medicul specialist trebuie informat dacă apare senzaţie de greaţă, vomă,
cefalee, ameţeală, durere sau dificultăţi de respiraţie.

• Nu există efecte adverse secundare expunerii campului magnetic folosit pentru

RMN.

• Contraindicatii si atentionari: - magnetul foarte puternic poate afecta:

pacemakerele, membrele artificiale şi alte dispozitive medicale care conţin fier -
dacă pacientul prezintă fragmente metalice la nivelul ochiului, efectuarea RMN
poate afecta retina. In cazul în care radiografia efectuata anterior RMN a depistat
fragmentele metalice la nivelul ochiului, se interzice efectuarea RMN - tatuajele
sau machiajul permanent pe baza de pigment ce conţine fier pot provoca iritaţii ale
pielii - poate produce arsuri la nivelul zonelor pe care sunt aplicate diverse patch-
uri la nivel cutanat. Se recomandă informarea medicului în legatură cu acest lucru

• Imagistica prin rezonanţă magnetică este indicată pentru:

-regiunea cefalică - poate detecta tumori, anevrisme, sangerări la nivel cerebral,

leziuni nervoase şi alte afecţiuni ca şi cele cauzate de un accident vascular cerebral,
afecţiuni ale globului ocular, ale urechilor, etc.

- regiunea toracică - poate vizualiza cordul, valvele cardiace şi vasele coronare,

poate stabili dacă plămanii sau inima sunt afectate, poate fi folosit pentru
diagnosticarea cancerului de san sau pulmonar.

- vasele sanguine - poate folosi pentru vizualizarea vaselor de sange şi a circulaţiei

sângelui prin vase - angiografie prin rezonanţă magnetică; poate depista afecţiuni
ale venelor sau arterelor, cum sunt anevrismele vasculare, tromboza la nivel
vascular sau ruptura parţială a peretelui vascular. Uneori se foloseşte substanţa de
contrast pentru vizualizarea mai clară a vaselor sanguine.

- regiunea abdominală şi pelvină - poate depista diferite afectări ale organelor

abdominale ca: ficat, vezica biliară, pancreas, rinichi şi vezica urinară. Se
foloseşte pentru depistarea tumorilor, sângerărilor, etc. La femei se pot vizualiza
uterul şi ovarele, la bărbaţi se poate vizualiza prostata.

- oasele şi articulaţiile - poate evidenţia afectări ale sistemului osos sau articular ca
artrite, afectări ale articulaţiei temporomandibulare, tumori osoase, afectări ale
cartilajului, rupturi de ligamente sau tendoane. Poate afirma cu precizie dacă un os
este rupt sau nu atunci cand radiografia este neclară.

- coloana vertebrală - poate vizualiza discurile intervertebrale, putand diagnostic

afecţiuni ca stenoza de canal vertebral, hernia de disc sau tumori de coloană
vertebrală.
 TERMOGRAFIA
• O metoda diagnostic neinvaziva care permite vizualizarea si cuantificarea
temperaturii de suprafata a corpului uman

• Omul emite radiatii IR (infrarosii) capabile sa strabata distante nu prea mari de

tesut

• Principiul termografiei = captarea radiatiilor infrarosii emise natural de către

organism, care sunt vizualizate pe monitor cu un cod de culoare, formand “harti”
ale temperaturilor corpului denumite termograme.

• Sistemul de termografie cutanată cuprinde:

- Filtru optic - transparent numai pentru radiatii infrarosii

- Detector

- Ecran de vizualizare

• Spectrul color indica o crestere sau scadere fata de normal a temperaturii locale a
corpului.

• Temperatura cutanată este direct influentată de fluxul sangvin din regiunile

subiacente: - creste in caz de procese inflamatorii, procese tumorale, etc - scade in
caz de procese ischemice – ex: ocluzii arterial

• Termografia este capabila sa inregistreze diferente de temperatura de 0,1 grade

Celsius in plus sau minus.

• Orice reactie inflamatorie este insotita de o crestere detectabila a temperaturii

locale. Procese reumatologice, inflamatorii, traumatisme ale muschilor, etc apar ca
zone de temperatura crescuta.

• In neurologie (dureri lombare, de exemplu), deja o diferenta de 1,5 grade Celsius

stanga/drapta indica o anomalie a nervului periferic, cu reflex de vasoconstrictie si
scadere a temperaturii cutanate si sunt uzuale diferente de temperaturi de 1 pana la
10 grade Celsius, in functie de gravitatea bolii.
 REGULI PENTRU EFECTUAREA TERMOGRAFIEI

• Cu o seara inainte se poate face baie sau dus, dar nu si in dimineata in care are loc
scanarea deoarece prin aceasta se modifica temperatura organismului si vom avea
un rezultat eronat

• Cu 24 de ore inainte de scanare nu va dati pe corp cu nici un unguent, crema sau

lotiune

• Cu 24 de ore inainte nu se consuma alcool, cafea si nu se fumeaza

• Cu 24 de ore inainte de scanare nu se face masaj

• Este indicat sa nu mancati cu 6 ore inainte de efectuarea termografiei

• Daca aveti un tratament pentru HTA sau orice alta afectiune, nu se intrerupe

• Daca este vorba de scanarea sanului este indicat ca doamnele sau domnisoarele sa
fie intre ziua 10 si 15 a ciclului menstrual, numarate de la prima zi a ciclului

• Din momentul in care ajungeti la centrul medical, trebuie asteptat aprox. 30

minute pentru acomodarea cu temperatura din interior , temperatura cu care
lucreaza termograful, pentru a obtine un diagnostic corect

• In sala de asteptare se recomanda sa nu stati cu spatele atins de scaun sau perete,

deoarece se poate modifica temperatura corpului si se poate obtine un rezultat
eronat

• Se recomanda ca orice bijuterie sa fie lasata acasa pentru a nu modifica

temperatura corpului
 IMAGISTICA PRIN ULTRASUNETE ECOGRAFIA
• Ecografia (ultrasonografia) = tehnică rapidă şi inofensivă ce foloseşte pentru
diagnostic ultrasunetele

• Principiul de bază este cel al radarului (sonarului) = emiterea unui semnal de

ultrasunete care întâlneşte în calea lui diferite ţesuturi ce vor reflecta ultrasunetele
în mod diferit. Semnalul reflectat de ţesuturi va fi receptat, prelucrat şi transformat
în imagine alb-negru pe ecranul monitorului.

• Componentele de bază ale ecografului sunt:

-transductorul (traductor sau sonda ecografica);

-sistemul de analiză, prelucrare şi amplificare al semnalului (corpul propriuzis al

ecografului);

-sistemul de afişarea imaginii obţinute (monitorul);

-periferice (printer, video).

• Transductorul:

-Emiţător şi receptor de ultrasunete

-Construit din blocuri de cristale ceramice sintetice, care au proprietăţi speciale şi

funcţionează utilizând un fenomen fizic numit efect piezoelectric

-Alegerea transductorului se face în funcţie de regiunea explorată, tipul de pacient

şi organul ţintă:

– Convex - cel mai frecvent tip utilizat;

– Liniar - utilizat mai frecvent : pediatrie, obstetrica-ginecologie intraoperator;

– Radiar (sectorial) - utilizate in cardiologie

– Endocavitar - utilizate in ginecologiobstertica, urologie.

• Frecvenţe transductori: 2,5 - 3,5 - 5 - 7 - 10 MHz

• Cele mai utilizate frecvenţe sunt de 3,5 MHz - utilizate în explorarea organelor
abdominale

• In pediatrie se utilizează frecvenţe de 5 MHz

• Frecvenţe de 7-10 MHz sunt utilizate în explorarea organelor superficiale

(regiune cervicală, sân, testicul)

• Frecvenţe mai mici de 3,5 MHz (2,5 MHz) sunt indicate pentru examinarea
externă a persoanelor obeze şi în explorările organelor profunde.

• Formarea imaginii

-Pe baza diferentei de timp intre emisia unui ultrasunet de catre transductor si
captarea aceluiasi ultrasunet reflectat de o suprafata de separatie de la nivelul
tesuturilor = imagine eco morfologică

• Pregatirea pacientului pentru examinarea ecografică

• Pentru explorarea abdominală pregătirea este minima: 1. Pacient „a jeun” 2.

Vezica urinară poate fi în repleţie sau sa contina o cantitate de lichid (permite o
vizualizare mai buna a organelor pelviene) 3. Între sonda şi tegumente se
interpune gel ecografic 4. Pentru explorarea tubului digestiv – ingestia a 500 ml
apa.

• In spital, asistentul medical va urmări ca bolnavul să consume o cină normală în

seara precedentă, fără a mai manca nimic pană la examinare. Prezenţa alimentelor
în stomac poate, uneori, „mima” false tumori pancreatice sau ale lobului hepatic
stang. Cu 2-3 zile înaintea examinării se recomandă o alimentaţie săracă în
celuloză (fibre vegetale).

• Nu este necesara nici o pregatire pentru explorarea organelor superficiale.

• Ecografia are o serie de avantaje: -examenul este rapid - se obtin maxim de

informaţii în timp scurt; -orientează imediat spre o altă metodă imagistică necesara
complementară; -are sensibilitate mare de evaluare pentru organe şi afecţiuni;
-este lipsit de nocivitate; -este relativ ieftină, accesibila si repetabila (permite
monitorizare).
• Ecografia are o serie de limitari: - ofera mai putine informatii in cazul organelor
cavitare (ex: stomac, intestine) si in cazul leziunilor de dimensiuni mici.

• Ecografia este utilizată în aproape toate domeniile medicale: maladii

cardiovasculare, renale, hepato-biliare, pancreatice, splenice, vezicale, prostatice,
ginecologice, obstetricale, patologia sanului, tiroidei, etc.

• Codificarea imaginii in Modul 2D: - în plan axial (transversal sau orizontal) - ce

apare în partea de sus corespunde planurilor superficiale, ce apare în partea de jos
corespunde planurilor profunde. - în plan longitudinal (vertical, cranio-caudal) -
ceea ce este la stânga imaginii corespunde imaginii craniene iar ceea ce este la
dreapta regiunii caudale.

ECOGRAFIA DOPPLER
Ecografia Doppler = ecografia vasculara Se bazeaza pe principiul ca un sunet
emis de o sursa cu o frecvenţă constantă este receptionat cu o frecventa mai mare
când sursa se apropie de receptor şi cu o frecvenţă mai mică atunci când sursa se
îndeparteaza de acesta.

Formarea imaginii - pe baza modificarii lungimii de unda a ultrasunetelor reflectate

de o suprafata in miscare relativa fata de traductor → modifcarea frecventei
semnalului receptionat sub forma de ecou fata de frecventa semnalului emis, atunci
cand sursa si receptorul se afla in miscare relativa. Doppler-ul codificat color
codifică fluxul sangvin prin culori: rosu = flux ce se indreapta spre sonda, albastru
= flux ce se indeparteaza de sonda.

Este utilizat pentru: • detectarea circulaţiei sanguine • diferenţierea dintre o venă

şi o arteră • depistarea unei obstrucţii vasculare • determinarea circulaţiei de la
nivelul cavităţilor cordului.

Metode: - Doppler continuu (emisie si receptie continua a ultrasunetelor de catre

transductor) - Doppler pulsatil (pulsuri de ultrasunete emise si receptionate de
transductor) - Doppler cu sonde endocavitare (examinare cat mai aproape de
organul investigat - ex: endovaginal, endorectal)
 IMAGISTICA PRIN RADIOIZOTOPI SCINTIGRAFIA,
PET-CT
• Imagistica prin radioizotopi presupune introducerea în organism a unor izotopi
radioactivi, inseraţi în substanţe implicate în funcţionarea unor organe

• Prezinta riscuri mari de iradiere pentru organism

• Contraindicaţii absolute în utilizarea lor: - femeile gravide - copiii

SCINTIGRAFIA

• Este cel mai vechi procedeu imagistic de vizualizare a organelor interne care
presupune introducerea în organism a unor substanţe specifice funcţionării
organului de investigat, marcate cu izotopi radioactivi emiţători de radiaţii γ
(gamma)

• Introducerea substanţei marcate poate fi făcută prin injectare, inhalare sau pe

cale orală.

• După trecerea timpului necesar ca substanţa marcata sa ajunga în organul de

investigat, se înregistrează cu un detector radiaţiile γ (gamma) emise de izotopii
radioactivi administrati. Folosind calculatorul, datele înregistrate sunt transformate
într-o imagine pe monitor.

Imaginea scintigrafică reprezintă distribuţia in tesuturile examinate a substantei

radioactive şi variaţia sa în timp.

Oferă informaţii despre morfologia şi funcţia organului investigat.

• Scintigrafia statică - oferă informatii cu caracter morfologic (poziţie, formă,

dimensiuni, prezenţa unor leziuni difuze sau în focar si distribuţia substantei
radioactive în organul investigat). Explorarea este făcută la diferite intervale de
timp de la administrarea substantei radioactive.

• Scintigrafia SPECT (Single Photon Emission Tomography) = tomografie cu

emisie monofotonica sau tomografie cu radiatii gamma.
– Factorul fizic: trasori radioactivi emitatori de radiatii gamma

– Formarea imaginii: pe baza detectiei radiatiilor gamma + reconstructie

tomografica a imaginii (localizare si raporturi anatomice)

Utilizare: -Imagini de perfuzie miocardica -Neuroimagistica functionala

-Imagistica tumorilor

PET-CT = TOMOGRAFIA CU EMISIE DE POZITRONI (Positron Emission

Tomography)

• Reprezintă o tehnică modernă de obţinere de imagini funcţionale ale organelor

sau sistemelor biologice.

• Permite obţinerea de imagini ale distribuţiei radionuclizilor emiţători de

pozitroni. Cu aceşti radionuclizi se poate ”marca” radioactiv orice compus
biologic: proteine, hormoni, aminoacizi sau neurotransmiţători, putându-se urmări
diverse mecanisme biochimice.

• Principalele substante folosite sunt: fluor-18 şi fluoro-deoxiglucoza (FDG).

- Factorul fizic: izotopi radioactivi emitatori de pozitroni care, in urma anihilarii,

produc radiatii gamma

-Formarea imaginii: pe baza detectiei simultane a doi fotoni gamma emisi

simultan in directii diametral opuse de la locul dezintegrarii pozitronului +
reconstructie CT (localizare si raporturi anatomice)

• ATENTIE! o mare cantitate de radiatie γ de mare energie reuseste sa iasa din

corp si sa ajunga la detector la fiecare examinare. In aceste conditii trebuie folosite
colimatoare cu septuri foarte groase pentru a stopa fotonii imprastiati!

• Radionuclizii emitatori de pozitroni au viata foarte scurta! (timp de injumatatire

scurt, de ordinul minutelor) - se leaga de substante ce se metabolizeaza rapid, cum
este glucoza

• Imaginile PET-CT sunt imagini metabolice!

• Utilitate: - informaţii morfofuncţionale ale creierului si inimii - imagistica
tumorilor - evidentierea activitatii receptorilor neuronali.
 SUBSTANŢE DE CONTRAST
• Substanţele de contrast folosite in imagistica sunt cu:

- Contrast negativ - apar transparente (negre) pe radiografie - aerul. De interes

istoric, tehnica nu se mai foloseste azi. In trecut se folosea pentru examinarea
articulatiilor, spatiului retroperitoneal, pneumoediastinului

- Contrast pozitiv - apar opace (albe) pe radiografie. - substanţe pe bază de iod

solubile (folosite si la CT) - sulfatul de bariu - administrat oral - substantele pe
baza de gadoliniu - folosite la RMN

- Dublu contrast - asociere între bariu şi aer - pentru examinarea mucoasei

tractului digestiv.

• Reacţii sistemice acute neprevăzute - la administrarea de substanţe de contrast, se

pot produce reacţii diferite din partea organismului, care pot fi minore, moderate
sau severe, chiar dramatice si, foarte rar, decesul (1:50000). Reacţiile minore sunt
cele mai frecvente (aprox 10%).

A) Reacţiile minore: greţuri, gust metalic, senzaţii de căldură, roşeaţa feţei,

urticarie, erupţii cutanate, strănut, cefalee, ameţeli. Aceste manifestări dispar
după oprirea injectării şi, de regulă, nu necesită alt tratament în afară de oprirea
injectării timp de 20-30 secunde şi nu reapar la continuarea injectării.

B) Reacţiile moderate - necesită tratament dar nu necesită terapie intensivă.

Reacţiile pot fi de tip: -alergic (alergoid); -anafilactic (anafilactoid).

1. Reacţii de tip alergic sunt: urticarie, edem facial, spasme, stridor laringian,
spasme laringiene, stridor inspirator, spasme bronşice, erupţii cutanate, strănuturi
repetate, lăcrimare. În cazurile mai grave apar: diaree, dureri abdominale,
vărsături, cefalee. Tratamentul se face prin: - administrare de oxigen; -
administrare de antihistaminice: inhibitori de H1 - administrare de adrenalină
(epinefrină) subcutanat sau cortizon iv
 2. Reacţii de tip anafilactic: hipotensiune arterială, tahicardie, paloare, de regulă,
se adaugă peste cele de tip alergoid. Se aplică acelaşi tratament.

C) Reacţii severe: cuprind semnele şi simptomele şocului anafilactic. Apar semne

cardiovasculare, respiratorii, neurologice. Tratamentul este cel specific şocului
anafilactic.

• Profilaxia accidentelor severe se face prin: - identificarea pacienţilor cu risc:

alergici, taraţi, cu boli cardiovasculare, diabet zaharat - căutarea altor investigaţii
care nu necesita substante de contrast. Dacă examinarea este absolut necesară, se
va administra o premedicaţie ce constă din: - prednison 50 mg (10 tablete) per os,
în două prize cu 12 ore şi respectiv 2 ore înaintea administrării substanţelor de
contrast; - antihistaminice (Romergan) 1 fiolă cu o oră înaintea examinării.

OSTEODENSITOMETRIA
• Osteodensitometria este o investigatie care masoara densitatea minerala si
duritatea osului.

• Osteodensitometria pe baza de ultrasunete confera maxima siguranta, riscul de

iradiere fiind nul, este neinvaziva dar relativa. Utilizata ca testare de screening
pentru identificarea persoanelor care prezinta risc crescut pentru dezvoltarea de
fracturi pe os patologic (situatie frecvent intalnita la femei dupa menopauza).

• Osteodensitometria prin iradiere (DEXA - Dual Energy Xray Abbsortiometry) -

este o investigaţie imagistică de înaltă performanţă care foloseşte radiația X pentru
determinarea densităţii şi a rezistenţei osoase, prin măsurarea gradului de
absorbţie a radiaţiei emise X şi dispersia acesteia pe segmentul examinat

• Este atraumatică şi este folosită în diagnosticul osteoporozei. Investigatia se

adreseaza tuturor persoanelor care prezinta factori de risc pentru osteoporoza,
precum: femeile dupa instalarea menopauzei sau cele in perioada premenopauzei,
persoanelor care au remarcat o scadere a inaltimii, barbatii cu varsta peste 65 de
ani, fumatorii si persoanele care primesc tratament cortizonic sau de supresie
hormonala
• Procedura este nedureroasa, nu necesita o pregatire prealabila, pacientul va
trebui să scoata pe perioada examinării bijuteriile si obiectele metalice

• Pentru efectuarea investigatiei pacientul este intins pe o masa speciala sub sursa
de raze X, detectorul de raze X se deplaseaza in dreptul segmentului de examinat.
Doza de iradiere este cu mult mai redusa decat in cazul unei radiografii standard

• Investigatia dureaza aproximativ 1-2 minute pentru fiecare segment examinat (in
total aprox 10-15 min), timp in care pacientul trebuie sa stea nemiscat

• Indicatii - diagnosticarea osteoporozei - monitorizarea tratamentului si evolutiei

osteoporozei

• Contraindicatii - Sarcina

• Rezultatul este DMO (densitatea minerala osoasa) pe unitate de suprafata. DMO

poate sa scada si in: - osteoporoze secundare (necorelate cu menopauza sau
varsta) - osteopatii fragilizante (mielom multiplu, metastaze osoase, etc). Exista
doua scoruri pentru rezultatul DEXA: -scorul T = abaterea de la deviatia standard
de pe curbele de referinta raportat la pacientii sanatosi de aceeasi etnie, acelasi
sex si varsta similara; -scorul Z = aceeasi abatere pentru pacienti tineri (sub 50
de ani) si acelasi sex.

• Interpretare rezultat DEXA • T-scor - pentru femei la menopauza si barbati

peste 50 de ani: – densitate osoasa normala: scor T peste -1 – osteopenie: scor T
intre -1 si -2,5 – osteoporoza: scor T mai mic sau egal cu -2,5, – osteoporoza
severa: scor T mai mic sau egal cu -2,5 si prezenta uneia sau mai multor fracturi

• Z-scor - pentru femei la premenopauza si barbati sub 50 de ani: - Z-scor mai

mic decat -2.0: sub decada de varsta asteptata - Z-scor peste -2.0: in limitele
decadei de varsta normala

Poate fi măsurată şi raportata ca un: • scor total de şold, • scorul colului femural •
şi/sau scorul coloanei lombare L1 – L4
 RADIOTERAPIA
• Radioterapia este o metodă terapeutică cu acţiune loco-regională care foloseşte
radiaţii ionizante pentru distrugerea celulelor maligne (canceroase).

• Administrarea dozei totale de radiaţii se face în mai multe zile consecutive,

folosind zilnic cantităţi mici de radiaţii - proces ce se numeşte fracţionare. In
general administrarea se face 5 zile/săptămână (de luni până vineri) cu 2 zile de
pauză, astfel încât ţesuturile sănătoase să se poată reface.

• Radioterapia acţionează pe două căi: - Directă - distruge în mod direct celula

canceroasă - Indirectă - produce modificări la nivelul metabolismului celulei
canceroase care vor conduce la moartea acesteia.

• Datorită preciziei şi eficienţei asupra tumorii canceroase, peste 60% din cazurile
de cancer din Europa sunt tratate prin radioterapie.

• Radioterapia are două scopuri, curativ şi paliativ:

1. Radioterapia curativă este denumită atunci când cancerul poate fi vindecat şi se

produce distrugerea completă a celulelor canceroase. Poate fi administrată: -
singură sau împreună cu alt tratament; - înainte de intervenţia chirurgicală, pentru
a micşora tumora sau după operaţie, pentru a opri creşterea celulelor canceroase
care ar putea rămâne; - înainte, în timpul sau după chimioterapie / tratament
hormonal, pentru a îmbunătăţi rezultatele generale.

2. Radioterapia paliativă se utilizează atunci când vindecarea totală a cancerului

nu mai este posibilă dar ameliorarea simptomelor face viaţa pacientului mai
confortabilă şi calmează durerile.

• Tehnici 1 - Radioterapia externa (transcutanată sau teleradioterapie) - sursa de

radiaţii este exterioară corpului şi este reprezentată de un aparat care produce
fascicule de radiaţii îndreptate spre ţinta tumorală prin traversarea ţesuturilor
superficiale.

2 - Radioterapia interna (brahiterapia) - plasarea de surse radioactive în interiorul

corpului, in interiorul sau în apropierea tumorii, surse care administrează o doză
mare de radiaţie în tumora şi reduc expunerea la radiaţii a ţesuturilor sănătoase. Se
poate practica in cazul in care nu exista metastaze.
Tehnici speciale: Radiochirurgia - cea mai avansată formă de radiochirurgie
utilizează sistemul Cyberknife cu o acurateţe deosebit de precisă, acesta emite
radiaţii din mai mult de 1600 de unghiuri diferite spre ţinta tumorală.

Radioterapia metabolică - administrarea unor substanţe radioactive la nivelul

sistemului circulator - este o formă folosită mai ales în tratarea metastazelor
osoase multiple extinse la nivelul întregului schelet.

Efectele secundare sunt cauzate de atingerea celulelor sănătoase:

• Reacţiile precoce sunt reversibile în cateva săptămâni: radiodermita acută

(roșeaţa cutanată, depilare), hipoplazie medulară (distrugere a celulelor sangvine
ale maduvei osoase).

• Reacţiile tardive, care se produc uneori dupa mai mulţi ani, sunt mai greu
reversibile: radiodermita cronică (piele fină, uscată, cuperoasă), fibroza pulmonară
(invadare a plămânilor de ţesut fibros), întârziere a creșterii la copil, apariţia altor
cancere, tulburări genitale (menopauza precoce, sterilitate), anomalii ale gameţilor
mai mult sau mai puţin transmisibile urmașilor.

• Baze clinice ale tratamentului antitumoral: 1 - tratamentul antitumoral se

bazeaza pe un diagnostic exact; 2 - poate fi realizat in scop curativ sau paliativ; 3
- stadializarea clinica este obligatorie (clasificarea tumorii maligne in functie
de gradul ei de extindere).

• Regulile generale ale sistemului TNM Bazat pe evaluarea a trei parametri:

• T (tumora) = extensia tumorii primare

• N (engl. node = ganglion) = absenţa / prezenţa extensiei la ganglionii limfatici

regionali

• M (metastaza) = absenţa / prezenţa metastazelor la distanţă de tumora primară şi

ganglionii regionali.

TEMOTERAPIA
 este o metoda de tratament nespecific ce utilizeaza ca agent terapeutic factorul
termic (caldura) folosind: apa, lumina, aerul, parafina, namolul, nisipul.

• Prin aceasta metoda se poate creste temperatura tesuturilor pe care se aplica:

superficial (0,5 cm) sau profund (3,5 cm).

• Efecte circulatorii Cresterea temperaturii produce vasodilatatia capilara,

asigurand o mai buna circulatie a sangelui in regiunea unde este aplicata, activand
metabolismul local si grabind procesul de vindecare.

INDICATIILE TERMOTERAPIEI

• Efect de crestere a elasticitatii Creste extensia colagenului din tendoane,

ligamente, capsule articulare sau cicatrici permitand exercitiile de intindere
necesare si redoarea articulara este diminuata prin scaderii vascozitatii lichidului
sinovial.

• Efect decontracturant Contracturile musculare sunt combatute prin ameliorarea

functionarii receptorilor din muschii responsabili cu reglarea tonusului muscular.

• Efect antialgic Durerea este diminuata datorita reducerii contracturilor, datorita

ameliorarii circulatiei sanguine si prin actiunea directa asupra mecanismelor de
control ale durerii – prin cresterea pragului de perceptie a ei, prin inhibarea
transmisiei si prin stimularea secretiei de endorfine. Caldura este folosita foarte
eficient in afectiunile cronice

CONTRAINDICATIILE TERMOTERAPIEI

Contraindicatiile utilizarii caldurii • inflamatii acute • tulburari circulatorii si

limfatice (accentueaza edemul) • insuficienta cardiorespiratorie • hipertensiune
arteriala • tulburari de sensibilitate (risc de arsura) • afectiuni dermatologice •
afectiuni canceroase.

CRIOTERAPIA
 Este o metoda de terapie care foloseste temperatura rece pentru racirea unui
segment al corpului.

Poate fi aplicata sub forma de impachetari reci, imersii de scurta durata (1 minut)
intr-un mediu apa-gheata, masaj cu cuburi de gheata, bai contrastante, aplicatii
locale, etc.

Indicatii: • afectiunile neurologice care se manifesta prin cresterea spasticitatii •

afectiunile reumatologice: inflamatorii (reducerea puseelor inflamatorii), artrozele
(diminuarea durerii, destindere), tendinite, bursite, dureri cervicale, dorsale sau
lombare • traumatologie si ortopedie pentru ameliorarea durerilor pe parcursul
exercitiilor de recuperare si pentru prevenirea sangerarilor.

• Crioterapia prin aplicarea locala de azot lichid sau sau oxid nitric este folosita
pentru a îngheţa și a distruge leziuni (ex: veruci).

• Se poate forma o vezicula la locul de tratament dar aceasta va cădea în două

până la patru săptămâni

Se contraindica folosirea aplicatiilor reci: • la persoanele instabile si

hipersensibile la frig • la persoanele care prezinta tulburari ale sensibilitatii,
afectiuni cardiace, neoplazii, arteriopatii, sindrom Raynaud

ELECTROTERAPIA

• Electroterapia consta in folosirea curentului electric pentru stimularea tesuturilor,

cu scopul vindecarii diferitelor afectiuni sau al recuperarii anumitor functii
pierdute ale organismului.

• S-a demonstrat ca oasele, cartilajele, ligamentele, tendoanele si diferite celule ale

corpului sunt influentate pozitiv de electricitate si se considera ca, prin stimularea
electrica a celulelor, tesuturile afectate pot fi vindecate.
• Forme: – galvanoterapia (curentul continuu); – faradoterapia (curentul
alternativ); – terapia prin curenti de joasa, de medie si inalta frecventa.

FOTOTERAPIA
• Fototerapia (terapia cu lumina) reprezinta expunerea la lumina mai intensa decat
lumina becului dar nu la fel de intensa ca lumina soarelui.

• Fototerapia consta in asezarea persoanei in fata unei lampi fluorescente cu

intensitate crescuta, in fiecare dimineata timp de 30 de minute, pana la 2 ore.

• Terapia cu lumina poate fi utila in tratamentul depresiilor si poate influenta

“ceasul biologic” (ritmul circadian) ce controleaza somnul si trezirea

• Pentru terapia cu lumina NU se folosesc: lumina cu ultraviolete, lampi ce

emana caldura sau lampi de bronzat.

ULTRASONOTERAPIA

• Ultrasunetele emise in câmp continuu sau cu impulsuri produc efect de

micromasaj endotisular (in profunzimea tesuturilor pe care se aplica terapia)

INDICATIILE ULTRASONOTERAPIEI

• artroze cu diferite localizari (spondiloza, gonartroza, coxartroza, etc). •

suferintele tesuturilor moi (mialgii, tendinite, PSH, epicondilite, sindromul
algoneurodistrofic, etc). • afectiuni de natura ortopedico-traumatica (scurtarea
perioadei de vindecare posttraumatism, accelerarea calusării fracturilor, contuzii,
entorse, luxatii, hematoame). • sindromul de deposturare insotit de durere, precum
posturi algice vicioase, scolioze, cifoze sau deformari ale piciorului. • afectiuni
dermatologice: cicatrici cheloide, plăgi atone, ulcere trofice ale membrelor. •
afectiunile neurologice: nevralgii si nevrite, inclusiv dupa post herpes zoster, cu
orice localizare.
CONTRAINDICATIILE ULTRASONOTERAPIEI

Contraindicatiile generale ale ultrasonoterapiei sunt : • afectiunile tegumentare de

natura infectioasa, inflamatorie sau tulburari de sensibilitate cutanata, • tulburarile
de coagulabilitate sanguina, fragilitatea capilara. • starea generala alterata, •
tumorile in toate stadiile evolutive, pre si postoperator, • tuberculoza activa, in
orice stadiu si orice localizare, • starile febrile acute, indiferent de cauza, •
insuficienta cardiocirculatorie, boala cardiaca ischemica, tulburarile de ritm
cardiac, • afectiunile venoase periferice, • ateroscleroza cu calcificarea progresiva
a peretilor arteriali.

Contraindicatiile speciale: posterior la nivelul capului deasupra vertebrei

cervicale C3, la nivelul maduvei spinarii, ficatului, splinei, uterului gravid,
glandelor sexuale, cordulii si marilor vase. Nu se fac aplicatii cu ultrasunete la
nivelul zonelor de crestere osoasa la copii si adolescenti.

TERAPIA LASER
• Termenul LASER este un acronim pentru „amplificarea luminii prin emisia
stimulata a radiatiei” (Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation).

• Este vorba despre unde electromagnetice cu lungimi de undă cuprinse între 100
nanometri şi 2 milimetri.

• Domenii de aplicaţie medicală sunt multiple: oftalmologie, neurochirurgie,

stomatologie, dermatologie, cardiologie, ortopedie, ORL, ginecologie, urologie.

• Pentru tratamentul bolilor aparatului locomotor, LASER-ul de intensitate mică

(10-90 mW) este folosit în cadrul balneofizioterapiei.

INDICATII SI EFECTE ALE TERAPIEI LASER

• LASERUL favorizează procesele naturale de vindecare ale organismului, creşte
rezistenţa la infecţii prin stimularea răspunsului imunitar şi facilitează drenajul
limfatic, reducând edemele.

• Terapia LASER de intensitate mică este eficientă în tratarea leziunilor ţesuturilor

moi şi ale articulaţiilor, a durerii cronice, rănilor şi ulcerelor.