2.

Tipuri de oase după forma lor:

- late (ex. oasele cutiei craniene);
- lungi (ex. femur, humerus);
- scurte (ex. vertebrele, oasele carpiene şi tarsiene);

3. Alcătuirea oaselor

a) alcătuirea unui os lung:

- 1 diafiză - formată din ţesut osos compact ce prezintă central

canalul medular;
- este învelită, spre exterior, în periost;
+ cartilaje de creştere;
- 2 epifize - prezintă ţesut osos spongios ce conţine măduva
hematogenă;

b) compoziţia chimică a oaselor:

- apă (20-30%);
- substanţe organice (OSEINA); se dispun sub formă de
- substanţe minerale (săruri de Ca,P); lame osoase;
4. Articulaţiile pot fi:

- fixe (de ex. oasele cutiei craniene);

- semimobile (de ex. vertebrele);
- mobile alcătuite din: - suprafaţa articulară a oaselor;
- capsula articulară - prezintă spre
interior membrana SINOVIALĂ
care secretă lichidul sinovial;
- cavitatea articulară;
 5. Igiena sistemului osos

- pentru menţinerea rezistenţei sistemului osos este necesară o

alimentaţie corespunzătoare, bogată în alimente ce conţin săruri
de Ca, P (de ex. lactate, legume, ouă, carne);

- vitamina D uşurează fixarea Ca la nivelul oaselor;

avitaminoza duce la rahitism;

a) Deformări ale coloanei vertebrale:

- cifoza („cocoaşa”);
- scolioza (deviere laterală);
- lordoza (accentuarea curburii lombare);

b) Deformări osoase:

- entorse (răsuciri de ligamente) → umflarea articulaţiei;

- primul ajutor: - comprese reci;
- bandajare cu faşă elastică;

- luxaţii (deplasarea osului din articulaţie)

- primul ajutor: - imobilizarea articulaţiei afectate
cu faşă elastică sau cu atele;

- fracturile pot fi: - închise;

- deschise;
- primul ajutor: - imobilizarea membrului fracturat cu
atele;