Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4 Botezatu I. Răspunderea penală pentru escrocherie. Chişinău: CEP USM, 2010, p. 105.
dintr-un anumit capitol încalcă toate valorile din grupa respectivă, dar, în acelaşi
timp, afectează un anumit aspect al acestor valori.
Obiectul juridic principal şi obiectul juridic secundar în literatura de
specialitate constituie un obiect juridic complex, care este specific numai
infracţiunilor complexe. Prin obiect juridic principal se înţelege valoarea şi relaţiile
sociale împotriva cărora se îndreaptă fapta prejudiciabilă, şi care sunt apărate prin
incriminarea acţiunii principale din cadrul unei infracţiuni complexe. Prin obiect
juridic secundar (adiacent) se înţelege valoarea şi relaţiile sociale corespunzătoare
acesteia, împotriva cărora se îndreaptă fapta prejudiciabilă, şi care sunt apărate prin
incriminarea acţiunii secundare sau adiacente din cadrul unei infracţiuni
complexe.5
Obiectul material al infracţiunii constituie bunuri sau persoane fizice
împotriva cărora se îndeplinesc acţiuni sau inacţiuni ilegale. Obiectul material
poate fi întâlnit doar la infracţiuni material, care sunt infracţiuni de rezultat.
M.A. Hotca afirmă, că obiectul juridic generic este specia de obiect juridic al
infracţiunii ce constă în valoarea socială care naşte un fascicul de relaţii sociale
reprezentând criteriul folosit de legiuitor pentru asocierea mai multor infracţiuni
într-un grup.6 Adică, cu alte cuvinte, în Codul penal al Republicii Moldova nu ar
exista cele optsprezece capitole, care, fiecare în parte reprezintă obiect juridic
generic.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.190 al Codului penal
al Republicii Moldova are un caracter complex. Există mai multe definiţii ale
caracterului complex a obiectului juridic special, care în esenţă se reduce la faptul
că pluriobiectualitaea , are loc atunci, când în acelaşi timp se încalcă mai multe
obiecte juridice. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, oamenii de ştiinţă nu
dezvăluie sensul pluriobiectualităţii infracţiunii, dar formulează caracteristicile
specifice în ceea ce priveşte anumite tipuri de infracţiuni.
”Unele infracţiuni contra patrimoniului au un caracter complex, adică, în
momentul săvârşirii lor, spre exemplu, poate fi dăunată viaţa şi sănătatea
5 Botnaru S. Şavga A. Grosu V. Grama M. Drept penal. Partea Generală. Vol. I. Chişinău: Cartier, 2005, p.132
6 Hotca M.A. Codul Penal. Comentarii şi explicaţii. Chişinău: C.H. Beck, 2007, p.212.
persoanei. În cazul acestor infracţiuni, obiectul juridic principal îl constituie
relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic
secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei”.7
Pluralitatea (complexitatea) a infracţiunii de escrocherie prevăzute la art.190
CP RM, constă în faptul, că obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale
cu privirea la posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl
formează relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă şi minimum
necesar de încredere.8 E.S. Tenciov îşi exprimă opinia lui referitor la complexitatea
infracţiunii de escrocherie: ” Specificul acestei forme de sustragere este condiţionat
de caracterul complex al obiectului ei juridic special. Atingerea adusă obiectului
juridic principal – proprietăţii – se realizează pe calea încălcării libertăţii de
manifestare a voinţei de către proprietar sau alt posesor. Aceştia, fiind induşi în
eroare de către făptuitor, îi transmit valorile patrimoniale, considerând că
făptuitorul are dreptul să le obţină”.9
Obiectul juridic secundar al infracţiunii de escrocherie (art.190) al Codului
penal al Republicii Moldova, îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea
manifestării de voinţă şi minimul necesar de încredere.
Obiectul material al infracţiunii de escrocherie (art.190) al Codului penal al
Republicii Moldova, poate fi explicat prin cuvintele d-lui S. Brînză: „Obiectul
material există nu la toate infracţiunile, ci numai la acelea la care valoarea socială
vătămată prin săvârşirea lor se proiectează (nu constă, nici nu se exprimă) într-o
entitate materială (corporală)”.10
Aşadar, obiectul material al escrocheriei, ca şi obiectul material al tuturor
infracţiunilor săvârşite prin sustragere trebuie sa fie sub formă fizică, trebuie să fie
obiect real, material al lumii exterioare, existent în spaţiu, create prin munca
omului, trebuie să dispună de valoare materială şi cost determinat, să fie un bun
mobil şi străin pentru făptuitor.
7 И.Я. Козаченко, З.А. Незнамова, Г.П. Новоселов. Уголовное право. Особенная Часть: Учебник для вузов.
Москва: Норма, 2001 р. 258
8 Brînză S. Stati V. Tratat de Drept penal Partea Specială. Vol.I. Chişinău: 2015, p. 907.
9 Л.Л. Кругликова. Москва: Волтерс Клувер, Уголовное право России. Часть Особенная, 2005, p. 120.
10 Brînză S. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului: Autoreferat al tezei de doctor habilitat în drept. Chişinău:
2005, p.21.
Concluzionând părerile expuse, putem evidenţia următoarele idei principale:
1) în acel timp când bunurile care formează obiectul material al
infracţiunii cad sub incidenţa anumitor calităţi speciale, după cum a fost menţionat
anterior atunci nu se va aplica art.190 CP RM ci alte articole precum: art.181,
art.2174, art.222, art.290, art.295, art.360 etc.;
2) nu trebuie de confundat obiectul material al infracţiunii de escrocherie
cu mijlocul de săvârşire a faptei prejudiciabile menţionate la art.190 CP RM.
Această ordine de idei are loc în cazurile documentelor, care nicidecum nu pot
forma obiectul material al infracţiunii;
3) bunurile imobile nu pot forma obiectul material deoarece merge în
contrazicere cu principiile noţiunii de sustragere care este un caracter obligatoriu a
infracţiunii de escrocherie.
11 Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcanu, Vladimir Grosu. Drept penal. Partea Specială.
vol. II, Chişinău: 2005 p. 281
poate apărea o întrebare: de ce ne referim la acţiunea adiacentă în cadrul
infracţiunii menţionate? Art.190 CP RM sancţionează anume pentru dobândirea
ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare, ci nu propriu-zis pentru
faptul de inducere în eroare în scopul dobândirii bunurilor altei persoane. Acest joc
de cuvinte, care din prima vedere nu este semnificativ, de fapt ne concentrează
viziunea anume la locul acţiunilor adiacente care se exprimate inducerea în eroare,
prin mai multe modalităţi. Corelaţia din cele două acţiuni (principală şi adiacentă)
se stabileşte prin următoare forme:
1. Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase
2. Prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate
În privinţa:
c) Naturii şi calităţii substanţiale a obiectului
d) Actului juridic nul sau anulabil
e) Sau încheierea actului juridic prin comportament dolosiv sau viclean
Noţiunea de inducere în eroare are următoare definiţie: este declararea a unei
informaţii care se cunoştea de la bun început că este falsă, sau nedeclararea
informaţiei care trebuia să fie pronunţată, în scopul de a înşela persoana, în
proprietatea sau posesia căreia se află bunul, pentru ca în aşa mod a primi de la ea
transmiterea bunului „cu bună credinţă” în folosul făptuitorului sau altei
persoane.12 „Dezinformarea conştientă a victimei, care constă în prezentarea vădit
falsă a realităţii sau în trecerea cu tăcere a realităţii, când are loc ascunderea
faptelor şi a circumstanţelor care trebuie comunicate în cazul săvârşirii cu bună-
credinţă şi în conformitate cu legea a tranzacţiei patrimoniale ”13.
Spre deosebire de alte infracţiuni, care sunt supuse procesului fizic
(operaţional), în escrocherie modalităţile de acţiune poartă mai mult scop
informativ, sau se bazează pe relaţii speciale de încredere care s-au dezvoltat între
făptuitor şi partea vătămată. Unele infracţiuni pot fi caracterizate printr-o
12 А.И. Бойцов. Преступления против собственности. Издательство «Юридический центр Пресс». СПб:
2002, p. 324.
13 Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcanu, Vladimir Grosu. Drept penal. Partea Specială.
vol. II, Chişinău: 2005 p. 282
combinaţie de operaţii fizice şi informaţionale. De exemplu, în cazul escrocheriei,
inducerea în eroare poartă scopul informaţional (acţiune adiacentă) pentru
comiterea acţiunii fizice (acţiunea principală) – dobândirea bunului.
Pentru caracterizarea procesului de săvârşire a infracţiunii, adică a
escrocheriei, se foloseşte expresia „prin inducerea în eroare”. Ceea ce, înseamnă că
acele modalităţi menţionate, poartă un caracter obligatoriu în calificarea
infracţiunii stabilite la art.190 CP RM, şi prezenţa lor este necesară pentru a stabili
că infracţiunea este comisă în modul prevăzut de lege. Prin urmare, „inducerea în
eroare” se referă la caracterul obligatoriu a infracţiunii studiate şi stabilirea lui este
necesară. Absenţa acestuia v-a indica imposibilitatea de calificare a infracţiunii ca
fiind escrocherie.
14 Botezatu I. Răspunderea penală pentru escrocherie. Chişinău: CEP USM, 2010, p. 257
calitate specială a bunurilor sustrase nu era relevantă în planul diferenţierii
răspunderii pentru infracţiunile prevăzute la art. 190 CP RM15
La art.190, alin(3), este prevăzută escrocheria săvârşită de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală, în ceea ce priveşte grupul criminal
organizat, ca formă a participaţiei penale prevăzută la lit.c) art.43 CP RM.
Conform legiuitorul în art.2 al Legii privind prevenirea şi combaterea
criminalităţii organizate, nr.50 din 22.03.2012, potrivit căruia criminalitatea
organizată reprezintă fenomenul social care cuprinde grupurile şi organizaţiile
criminale, activitatea criminală a acestora, faptele infracţionale comise de membrii
grupurilor şi organizaţiilor criminale, actele preparatorii ale grupurilor şi
organizaţiilor criminale şi ale membrilor acestora în vederea comiterii de
infracţiuni, precum şi alte infracţiuni care, conform Codului penal, se consideră
comise de un grup sau o organizaţie criminală. În aşa mod, stabilim că simplul fapt
al comiterii în comun a uneia sau mai multor infracţiuni, chiar dacă făptuitorii se
întâlnesc în prealabil şi discută cum să procedeze, determinând şi aportul fiecăruia,
nu justifică reţinerea agravantei „săvârşirea infracţiunii de către un grup criminal
organizat”. În astfel de cazuri ne aflăm doar în prezenţa participaţiei simple sau
complexe, iar înţelegerea anterioară săvârşirii faptei dintre făptuitori, cu privire la
locul, metoda, mijloacele de săvârşire a infracţiunii, la contribuţia fiecăruia, încă
nu semnifică că pluralitatea de făptuitori reprezintă un grup criminal organizat.
Această înţelegere demonstrează intenţia făptuitorilor de a săvârşi infracţiunea.
În ceea ce priveşte organizaţia criminală, ea constituie o reuniune de grupuri
criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe
diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare,
asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a
influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau
de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de
interese economice, financiare sau politice”. Astfel, numărul de grupuri criminale
organizate va avea importanţă doar la individualizarea pedepsei penale.
V. Surse web:
17. https://ru.wikisource.org, Уголовный кодекс РСФСР 1922
18. http://lex.justice.md/md/331268/, CP al RM
19. http://www.legis.md- , CP al RM