Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Carte Nursing Amg PDF
Carte Nursing Amg PDF
CUPRINS
Cuprins.........................................................................................................pag. 1
Introducere...................................................................................................pag. 2
Abrevieri.......................................................................................................pag. 3
Cap.I. Profesiunea de asistent medical ............................................pag. 5
Cap. II. Locul de muncă al asistentului medical (moaşei)................pag. 28
Cap. III . Conceptul de sănătate şi boală.
Nevoi fundamentale ale omului..............................................pag. 67
Cap. IV. Procesul de îngrijire................................................................pag. 73
Cap V. Studiul nevoilor fundamentale după modelul
Virginiei Henderson.................................................................pag. 84
Cap. VI. Alte tehnici – Puncţiile, recoltările, sondajele......................pag. 137
Cap. VII. Administrarea medicamentelor.............................................pag. 171
Cap. VIII. Determinarea grupelor sanguine şi
transfuzia de sânge..................................................................pag. 189
Cap. IX. Pregătirea pacientului pentru explorări funcţionale,
radiologice, endoscopice..........................................................pag. 196
Cap. X. Acordarea primului ajutor ....................................................pag. 215
Cap. XI. Legislaţie...................................................................................pag. 250
Bibliografie............................................................................... pag 301
2
INTRODUCERE
Oana Mărginean
3
ABREVIERI
AB....................................................astm bronşic
Al.....................................................albumine
ASLO...............................................antistreptolizina
ATPA...............................................anatoxina tetanică purificată
AVC.................................................accident vascular cerebral
BAL ................................................dimercaptopropanol
BCF..................................................bătăile cordului
BK....................................................bacilul Koch
BTS..................................................boală cu transmitere sexuală
CAE.................................................conduct auditiv extern
CHEM..............................................concentraţia medie de hemoglobină
CI.....................................................contraindicaţii
DC....................................................debit cardiac
def. ..................................................definiţie
DUM................................................data ultimei menstruaţii
DZ....................................................diabet zaharat
E.......................................................emiţător
Eco ..................................................ecografie
EPA..................................................edem pulmonar acut
ex......................................................Exemplu
G.......................................................gram
Gl.....................................................globuline
GNA.................................................glomerulonefrită acută
HCl...................................................acid clorhidric
HEM.................................................hemoglobina eritrocitară medie
Hgb ..................................................hemoglobina
HIC...................................................sindrom de hipertensiune intracraniană
HIV..................................................infecţia cu virusul imunodeficienţei dobândite
HLG.................................................hemoleucogramă
hTA..................................................hipotensiune arterială
HBV.................................................virusul hepatitei B
HTA.................................................hipertensiune arterială
ICC...................................................insuficineţă cardiacă congestivă
ICM..................................................confederaţia internaţională a moaşelor
IMA..................................................infarct miocardic acut
IOT...................................................intubaţie oro-traheală
IP......................................................index de prognostic
IUD..................................................dispozitiv intrauterin
LCR..................................................lichid cefalorahidian
ME...................................................masă eritrocitară
min...................................................minut, e
MS ...................................................ministerul sănătăţii
MSF................................................. ministerul sănătăţii şi familiei
4
NaDCC............................................dicloroizocianat de sodiu
NB....................................................notaţi bine!
OMS.................................................organizaţia mondială a sănătăţii
OAB.................................................sistemul gruzpelor sanguine A,B, O
p .......................................................puls
PEV..................................................perfuzie endovenoasă
pct.....................................................punct
PFN..................................................planificare familială naturală
PPH..................................................hemoragie postpartum
PR.....................................................poliartrită reumatoidă
PU....................................................precauţii universale
PVC..................................................presiune venoasă centrală
R.......................................................receptor
RBW............................................... reacţia Bordet-Wasserman
resp...................................................respiraţii
Rh.....................................................imunoglobulina anti D
HLG.................................................proteine cu greutate moleculară ridicată
săpt ..................................................săptămâni
SEU..................................................sarcină extrauterină
SIDA................................................sindromul imunodeficienţei dobândite
SNC ................................................. sistem nervos central
TA....................................................tensiunea arterială
TAD ................................................ tensiunea arterială diastolică
TAS..................................................tensiunea arterială sistolică
Temp................................................Temperatură
TBC..................................................tuberculoză
TGO, TGP........................................transaminaze
VDRL............................................... testare sifilis
VEM.................................................volum eritrocitar mediu
VSH.................................................viteza de sedimentare a hematiilor
5
CAPITOLUL I.
I.Definiţia nursei:
1. Nursa este definită de Consiliul internaţional al nurselor ca o persoană
care a parcurs un program complet de formare ( aprobat de Consiliul
Asistenţilor Medicali); îndeplineşte standardele stabilite de Consiliul
Asistenţilor Medicali; are dreptul şi este autorizată să practice această
profesie, în concordanţă cu pregătirea şi experienţa sa.
Asistentele sunt denumite în literatura engleză “nurse”, iar în cea
franceză “infirmiere”. Se folosesc atât termenii de asistentă medicală, cât
şi de nursă.
2. Nursa:
- promovează sănătatea;
- previne îmbolnăvirile;
- îngrijeşte bolnavul din punct de vedere fizic, mental, pe cel cu
deficienţe, indiferent de vârstă şi în orice unitate sanitară sau în orice
situaţie la nivel de comunitate (def. nursingului în România).
"Codul pentru asistentele medicale" prevede că nursa are 4 responsabilităţi:
1. promovează sănătatea;
2. previne îmbolnăvirile;
3. restabileşte sănătatea;
4. înlătură suferinţa;
3. Nursa generalistă are:
- o pregătire pluridisciplinară – socială, tehnică, practică;
- îşi însuşeşte competenţele de bază şi nu numai cunoştinţele;
- are cunoştinţe de psihologie;
- are o atitudine potrivită faţă de pacient şi familia sa;
- încearcă să înţeleagă ceea ce simt ceilalţi (capacitate de empatie).
Asistenta medicală urmăreşte reacţiile: individuale, familiale şi de grup, ea este
ca o “mamă” ce acţionează conform nevoilor copilul şi trebuie adeseori să
îndeplinească sarcini cât mai diverse – mamă profesionistă.
II.DEFINIŢIA NURSINGULUI:
- După OMS nursingul este o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii
cuprinzând promovarea sănătăţii, prevenirea bolii, îngrijirea persoanelor bolnave (fizic,
mental, psihic, handicapaţi) de toate vârstele, în toate unităţile sanitare, aşezările
comunitare şi în toate formele de asistenţă socială.
6
- Definiţia Virginiei Henderson spune: "Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau
sănătos, să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajuţi individul, fie bolnav sau
sănătos, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu
condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea, necesare pentru a o face, şi să
acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte de grijă singur cât mai curând posibil".
- North American Association defineşte nursingul comunitar: ca o practică de
educare în domeniul sănătăţii, cu scopul de a menţine şi a stimula sănătatea populaţiei.
Îngrijirile au un caracter continuu, fiind orientate asupra individului, a familiei
sau a grupului şi contribuie astfel la sănătatea întregii populaţii din zona respectivă.
Nursa aplică diferite metode pentru a menţine şi stimula sănătatea.
III.ROLUL NURSEI
După Virginia Henderson, nursa are rol de a ajuta persoana bolnavă sau
sănătoasă, să-şi menţină sau recâştige sănătatea şi independenţa cât mai repede posibil.
După O.M.S. rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi grupuri, să
optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, psihice şi sociale, afectate semnificativ prin
schimbări ale stării de sănătate".
Astfel nursele sunt implicate în activităţile de asistenţă ce se referă la sănătate ca
şi la boală şi care privesc întreaga durată a vieţii de la concepţie la moarte. Nursingul
foloseşte cunoştinţe şi tehnici din ştiinţele fizice, sociale, medicale, biologice şi uma-
niste (arta şi ştiinţa). Personalul de nursing lucrează ca partener alături de lucrători de
alte profesiuni şi ocupaţii, ce participă la asigurarea sănătăţii în activităţi înrudite.
IV.FUNCŢIILE NURSEI
Funcţiile asistentei medicale sunt de natură:
– independentă;
– dependentă;
– interdependentă.
Definiţia comunităţii
Comunitatea este totalitatea unei populaţii de pe un teritoriu geografic determinat,
cu o formă de gestiune administrativă, membrii săi având interrelaţii cu grupuri sociale
şi instituţii (La noi baza e reprezentată de comune, oraşe).
De la nivelul comunităţii pleacă îngrijirile primare de sănătate. Indivizii, familiile
şi grupurile îşi asigură singuri responsabilitatea acţiunilor de sănătate. Pentru realizarea
acestei strategii, s-a considerat că este necesară schimbarea vechii concepţii de asistenţă
medicală, când acţiunile de sănătate au fost orientate spre lupta împotriva bolii şi se
acordă o atenţie mai mare refacerii sănătăţii.
În concepţia actuală, se consideră că o asistentă medicală bună presupune
trecerea de la îngrijirile terapeutice la îngrijirile primare de sănătate
Îngrijirile primare de sănătate sunt denumite şi îngrijiri de sănătate comunitare,
pentru că necesită sprijinul comunităţii.
Îngrijirile primare de sănătate determină îngrijiri complete, înglobând:
promovarea sănătăţii;
prevenirea îmbolnăvirilor;
îngrijirile curative curente şi obişnuite;
recuperarea;
urgenţele.
Nivelurile de intervenţii:
2. Cunoştinţele acumulate
Ştiinţifice - acumulate pe parcursul formării asistentei, o ajută la
11
investigaţii şi tratament.
11) Pregăteşte bolnavul, prin tehnici specifice, pentru investigaţii speciale sau
intervenţii chirurgicale, organizează transportul bolnavului şi la nevoie
supraveghează starea acestuia pe timpul transportului.
12) Recoltează produse biologice pentru examenele de laborator, conform
prescripţiei medicului.
13) Răspunde de îngrijirea bolnavilor din salon şi supraveghează efectuarea de
către infirmieră a toaletei, schimbării lenjeriei de corp şi de pat, creării
condiţiilor pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, schimbării poziţiei
bolnavului.
14) Observa apetitul pacienţilor, supraveghează şi asigura alimentarea pacienţilor
dependenţi, supraveghează distribuirea alimentelor conform dietei
consemnate în foaia de observaţie.
15) Administrează personal medicaţia, efectuează tratamentele, imunizările,
testările biologice etc., conform prescripţiei medicale.
16) Asigură monitorizarea specifica a bolnavului conform prescripţiei medicale.
17) Pregăteşte echipamentul, instrumentarul şi materialul steril necesar
intervenţiilor.
18) Asigură pregătirea preoperatorie a pacientului.
19) Asigură îngrijirile postoperatorii.
20) Semnalează medicului orice modificări depistate (de ex.: auz, vedere,
imperforaţii anale etc.).
21) Verifică existenţa benzii/semnului de identificare a pacientului.
22) Pregăteşte materialele şi instrumentarul în vederea sterilizării.
23) Respectă normele de securitate, manipulare şi descărcare a stupefiantelor,
precum şi a medicamentelor cu regim special.
24) Organizează şi desfăşoară programe de educaţie pentru sănătate, activităţi de
consiliere, lecţii educative şi demonstraţii practice, pentru pacienţi,
aparţinători şi diferite categorii profesionale aflate în formare.
25) Participă la acordarea îngrijirilor paliative şi instruieşte familia sau
aparţinătorii pentru acordarea. acestora.
26) Participă la organizarea şi realizarea activităţilor psihoterapeutice de reducere
a stresului şi de depăşire a momentelor/situaţiilor de criză.
27) Supraveghează modul de desfăşurare a vizitelor aparţinătorilor, conform
regulamentului de ordine interioară.
28) Efectuează verbal şi în scris preluarea/predarea fiecărui pacient şi a serviciului
în cadrul raportului de tură.
29) Pregăteşte pacientul pentru externare.
30) În caz de deces, inventariază obiectele personale, identifica cadavrul şi
organizează transportul acestuia la locul stabilit de conducerea spitalului.
31) Utilizează şi păstrează, în bune condiţii, echipamentele şi instrumentarul din
dotare, supraveghează colectarea materialelor şi instrumentarului de unică
folosinţă utilizat şi se asigură de depozitarea acestora în vederea distrugerii.
32) Poartă echipamentul de protecţie prevăzut de regulamentul de ordine
interioară, care va fi schimbat ori de câte ori este nevoie, pentru păstrarea
igienei şi a aspectului estetic personal.
33) Respectă reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul şi
combaterea infecţiilor nosocomiale.
34) Respectă secretul profesional şi codul de etică al asistentului medical.
35) Respectă şi apără drepturile pacientului.
13
Codul
1. Raporturile obstetricii
a. Asistentele medicale de obstetrică ginecologie/moaşele, respectă dreptul
14
- până în 2010 toate ţările trebuie să aibă o incidenţă a difteriei sub 0,1
la 100000 locuitori:
o reducere cu cel puţin 80% a incidenţei noilor purtători ai
HBV prin vaccinarea împotriva hep. B în programul de
imunizare al copiiilor
nivelul incidenţei oreionului, tusei convulsive şi bolilor
invazive date de H. Influenzae tip B, sub 1 la 100000
locuitori
nivelul incidenţei sifilisului congenital sub 0,01 la 1000
născuţi vii;
nivelul incidenţei rubeolei congenitale sub 0,01 la 1000
născuţi vii;
- până în 2015 sau mai devreme:
nivelul incidenţei malariei să fie sub 5 la 100000 locuitori, şi
să nu fie decese în urma contactării unor forme indigene,
să se reducă incidenţa, mortalitatea şi consecinţele negative
ale infecţiei HIV sau SIDA, a altor boli transmisibile sexual, a
tuberculozei şi a bolilor respiratorii acute şi bolilor diereice la
copil.
Indicatori ai realizărilor în nursing:
- eradicarea poliomielitei, tetanosului neonatal şi rujeolei,
- reducerea procentuală a hepatiei, tusei convulsive, rubeolei,
oreionului prin vaccinări şi imunizări,
- creşterea calităţii alimentaţiei şi scăderea incidenţei bolilor diareice,
- creşterea procentuală a folosirii prezervativului, cunoştinţelor despre
sex în siguranţă şi despre schimbarea acelor de seringă
- creşterea numărului de vaccinaţi antigripal,
- dovedirea unei igiene personale îmbunătăţite.
- 90% din ţări trebuie să aibă medici de familie care trebuie să lucreze
în sistemul de ingrijire primară,
- 90% din ţări trebuie să aibă servicii de sănătate care să asigure
participarea indivizilor, recunosc şi susţin persoanele ca furnizori de
îngrijiri de sănătate
COMUNICAREA
1. CULEGEREA DATELOR ŞI APRECIEREA LOR
25
Sănătate socială
Reţele de sprijin social
Familie/prieteni
Locuinţa Venituri
Ocupaţie
Recreere/internare
Dezvoltare sau cerinţe informaţionale
Toate aceste date se vor analiza de asistenta medicală - nursa -, care va stabili
semnele de dependenţă a individului; va stabili priorităţile de îngrijire, fie luate şi
centralizate în ordinea piramidei lui Maslow, fie conform sistemului organismului (ex.
aparatul respirator, aparatul cardio-vascular, aparatul digestiv etc.).
Se vor identifica problemele prioritare şi potenţiale ale pacientului trecându-se la
cea de-a II-a etapă a planului de îngrijiri nursing.
CAPITOLUL II.
28
Sănătatea şi paternitatea
Un aforism spune că “suntem născuţi pentru a muri”. Totuşi, dezvoltarea
progresivă întâlnită la embrion, nou-născut, copil şi în final la adolescent arată că
suntem, de asemenea născuţi, pentru a ne reproduce.
Acest capitol cuprinde:
• Sănătatea fizică
• Sănătatea psihologică, emoţională şi socială
• Sănătatea sexuală
• Planificarea familială.
a. Sănătatea fizică
1. Mediul familial sănătos
2. Curăţenia şi igiena personală
3. Evitarea infecţiilor
4. Alimentaţia sănătoasă
Există 4 categorii principale de alimente şi componente care trebuiesc
consumate zilnic:
- pâine şi cereale – cerealele integrale asigură carbohidraţi, fibre minerale şi
vitamine
- fructe şi legume proaspete
- alimente cu proteine – sunt incluse ouăle şi leguminoasele: mazărea uscată,
fasolea, lintea
- produse lactate.
5. Exerciţiile şi relazarea
Un exerciţiu moderat ( o plimbare regulată) executată în aer liber îmbunătăţeşte
sănătatea, greutatea şi forma fizică şi ajută la o relaxare efectivă. Se ştie că stressul
predispune la infertilitate, avort spontan şi naştere prematură.
Fumatul
29
Alcoolul
Alcoolul consumat în timpul sarcinii poate periclita fătul, dar doza critică şi
timpul nu se cunosc încă. Este bine ca femeile să reducă consumul de alcool înainte şi
pe toată durata sarcinii.
Medicamentele
Multe medicamente au efecte adverse asupra sarcinii. De aceea se vor evita
medicaţiile de orice fel, dacă nu au fost prescrise de medic.
Alegerea contraceptivelor
32
Metode:
adverse: unii utilizatori manifestă sensibilitate la cauciuc şi/sau spermicide, risc crescut
de infecţii urinare.
Planificarea familială naturală (PFN) implică identificarea perioadei fertile şi
abţinerea de la relaţii sexuale în timpul acestei perioade. Durata abstinenţei este de la 7
la 14 zile în fiecare lună. Rată de eşec 22%. Nu previne transmiterea BTS. Nu sunt
efecte secundare. (calculată de la I-a zi a menstruaţiei).
Retragerea – scoaterea penisului din vagin înainte ca ejacularea să se producă.
Împiedică spermatozoizii să pătrundă în vagin. Rată de eşec 18%. Nu previne
transmiterea BTS. Nu sunt efecte secundare.
Contraceptive injectabile (progesteron/esteorgeni sau numai progesteron) –
acţionează prin oprirea temporară a ovulaţiei şi îngroşarea mucusului colului uterin.
Rată de eşec 0,2%. Este necesară repetarea lunară.Nu previne transmiterea BTS. Efecte
secundare: greţuri, creşteri în greutate, dureri de cap.
Femeile şi sănătatea
Până în anul 2000 trebuia să se producă o îmbunătăţire susţinută şi continuă a
stării de sănătate a femeii.
Pentru atingerea acestui obiectiv, Regiunea europeană s-a angajat să realizeze:
- O reducere a mortalităţii infantile la mai puţin de 15 la 100000 de naşteri.
- O reducere substanţială a problemelor de sănătate specifice femeilor;
- O reducere substanţială a problemelor de sănătate a femeilor în raport cu
statutul lor socio-economic şi cu povara multiplelor ei roluri;
- O reducere substanţială a incidenţei şi consecinţelor negative asupra
sănătăţii, hărţuirii sexuale, a violenţei casnice şi a violurilor
- Un sprijin susţinut pentru femeile care asigură o îngrijire medicală
neoficială;
- O reducere cu cel puţin 25% a diferenţei dintre rata mortalităţii materne din
diferite zone geografice şi grupuri socio-economice.
Este important ca femeia să-şi planifice sarcina, căci dacă o femeie recurge la
întrerupere de sarcină, organele sale reproductive sunt supuse riscului de lezare sau
inducere a infecţiei, oricât de atent ar fi chirurgul.În unele ţări întreruperea sarcinii este
legată de nivelurile ridicate ale mortalităţii materne. Ea este asociată cu naşterea
prematură şi cu naşterea ulterioară a unui copil cu infirmităţi de lungă durată.
Femeilor trebuie să li se dea ocazia să preia responsabilitatea reproducerii şi să
aleagă căile de a controla, astfel, încât să nu fie afectate din punct de vedere al sănătăţii.
Femeile trebuie să aibă grijă de sănătatea lor, să înţeleagă tipurile de boli şi
problemele specifice. Acestea le va permite femeilor să fie mai vigilente la orice
schimbare în sănătatea lor şi să solicite ajutor în stadiul incipient. Principalele
ameninţări la adresa sănătăţii femeilor sunt legate de starea de graviditate, cancerul de
col sau de sân, care apar frecvent în timpul gravidităţii.
- se vor palpa periodic sânii (cu mâinile în şold şi apoi prin aplecare). Se va
urmări forma şi mărimea sânilor, aspectul şi poziţia mameloanelor, orice nodul , cută
sau îngroşare a pielii(coaja de portocală), venele dacă sunt mai proeminente ca de
obicei, erupţie cutanată în jurul mamelonului, scurgeri din mamelon. Dacă este nevoie
se va face un consult medical şi o mamografie.
Bărbaţii şi sănătatea
Este important ca şi bărbaţii să aibă o stare bună de sănătate. Este de reţinut că
fumatul şi alcoolul pot afecta fertilitatea bărbatului. Cancerul pulmonar şi afecţiunile
cardiace, afecţiunile hepatice sau gastrice şi obezitatea pot fi o ameninţare timpurie la
adresa sănătăţii bărbatului.
Sarcina normală
Serviciile de maternitate sunt serviciile destinate îngrijirii femeii pe întreaga
duartă a sarcinii până după naşterea copilului.
Conceperea
Ovulaţia are loc cu 14 zile înanite de menstruaţie. Dacă ciclul menstrual normal
este de 28 de zile, ovulaţia are loc la jumătatea intervalului. De aici probabilitatea
maximă ca femeia să rămână gravidă este ca ea să aibă contact sexual între a 12-a şi a
16-a zi de la debutul ciclului menstrual. Ovulul după ce a fost fecundat se divide cu
rapiditate. Se fixează în endometru, unde se dezvoltă fătul şi placenta. Organismul
femei suferă modificări pentru a se adapta la starea de graviditate (semnele gravidităţii).
Simptomele sarcinii
Modificările care au loc în organismul femeii gravide sunt determinate de
modificările hormonale. Efectul acestora este:
- diminuarea eficienţei sistemului imunitar, astfel încât fătul şi placenta să nu
fie respinse;
- mărirea celulelor musculare ale uterului, adaptându-l la creşterea fătului.
- reducerea tonusului muscular şi a tendoanelor, astfel încât muşchii uterini să
nu expulzeze fătul prea repede, iar părţile osoase, muşchii şi ligamentele
bazinului să aibă capacitatea să se deschidă şi să permită trecerea uşoară a
copilului la naştere;
- dezvoltarea structurii sânilor, ca să poată secreta laptele după naştere.
Îngrijirea prenatală
Sterilitatea
Afectează un număr mic de cupluri. Cauzele pot fi de natură fizică (ovariană,
cantitatea redusă de spermatozoizi) sau datorate problemelor de sănătate, problemelor
sociale, emoţionale sau psihosexuale. Acestea necesită a fi tratate. Dacă nu se reuşeşte,
se poate recurge la fertilizare în vitro.
Naşterea normală
Declanşarea naşterii se produce între 38 – 40 săptămâni (până la 42 săpt), dar
poate să apară în orice stadiu al sarcinii.
În timpul naşterii, muşchii se contractă şi devin din ce în ce mai îngroşaţi şi mai
scurţi, astfel încât spaţiul din uter se micşorează. Astfel colul devine mai subţire şi
treptat este ridicat până la segmentul inferior al uterului. Deoarece spaţiul din uter
continuă să se micşoreze, colul se dechide (se dilată) şi partea fătului situată în zona
inferioară a uterului (partea de prezentare) este împinsă forţat în pelvis. Când dilatarea
colului este completă (10 cm diametru), acţiunea muşchilor se modifică. Contracţiile
sunt tot mai puternice, fătul este împins în exterior şi se produce naşterea. La fel este
eliminată şi placenta.
Etapele naşterii
Prima etapă
Este cea mai lungă – perioada când colul se deschide treptat până la dilatarea
completă (8-10 ore). Indiciile declanşării naşterii sunt:
- eliminarea dopului gelatinos (secreţie cervicală mucoasă rozalie)
- contracţii regulate, mama simte că se contractă abdomenul şi are dureri. La
început contracţiile sunt la 20 min, apoi tot mai dese la 10 min şi de durată
mai mare
- ruperea membranelor – pierderea lichidului amniotic.
E bine ca mama să stea în picioare, în această perioadă
Etapa a doua
Copilul coboară prin canalul pelvin. Durează 2 ore, dar poate fi şi de 5 min.
Naşterea este mai rapidă la femeile care au mai născut.
Simptomele celei de-a doua etape sunt:
- ruperea membranelor (exceptând cazurile când s-a produs mai repede)
- modificări ale contracţiilor – ele devin mai puternice şi mai dese (câte una la
2-3 min). Mama simpte nevoia să împingă cu toată forţa, inspiră adânc, ţine
respiraţia şi expiră, contractând muşchii abdominali ca pentru defecaţie.
Conducerea naşterii
Se iau măsurile pentru prevenirea infecţiilor (spălare pe mâini şi tehnici de
asepsie)
Necesar:
37
Expulzia fătului
Capul copilului este coborât, va bomba perineul, şi capul va ieşi primul. Mama
este rugată să respire adânc pentru a permite capului să avanseze cu fiecare contracţiue.
Apoi capul va fi rotit uşor şi apoi umerii.
- Se vor tampona nările copilului,
- Se curăţă bine gura
- Se şterge faţa cu excepţia ochilor.
Copilului expulzat imediat, i se curăţă căile respiratorii (se aspiră), se pensează
cordonul ombilical cu 2 pense, se ligaturează şi se secţionează cordonul între cele 2
pense. Se tamponează cordonul cu dezinfectant şi se pansează.
Etapa a treia
Eliminarea placentei, se face după 15 – 20 min de la naştere. Mama are din nou
contracţii, dar mai mici. Poate să fie urmată şi de o uşoară hemoragie, dar aceasta nu
trebuie să depăşească 200 – 300 ml. Placenta şi membranele se examinează, ca să fie
intacte. Dacă hemoragia continuă se palpează partea superioară a uterului şi se masează
cu o uşoară mişcare circulară.
Complicaţii la naştere
Circulară de cordon
Se vă lărgi pe cât posibil cordonul ombilical ca să nu ştranguleze gâtul copilului
şi se va elibera dacă este posibil bucla acestuia peste capul copilului. Dacă nu este
posibil şi cordonul este înfăşurat de 2 -3 ori, se pensează cordonul ombilical şi se
secţionează la 2-3 cm. Atenţie! Odată cordonul tăiat, copilul nu mai are nici un mijloc
de a obţine oxigenul prin respiraţie, iar dacă naşterea întârzie, copilul nu începe să
respire.
Distocia umerilor
Dacă umerii nu au fost eliberaţi în 5 min, se va întoarce mama pe stg. Este
posibil să se elibereze umerii.
Cordonul ombilical prolabat – este urgenţă maximă. Mama va fi internată de
urgenţă, cu capul mai jos decât restul corpului.
Complicaţii obstetricale
Tratarea hemoragiei şi şocului obstetrical
- Se evaluează pierderea de sânge
- Se evaluează starea mamei (pulsul > 100/min, TAS < 100 mmHg,
tegumente palide şi reci).
38
O femeie care are aceste semne a pierdut cel puţin 1000 ml sânge.
Traament. de urgenţă:
- se aşează mama în decubit lateral
- ridicaţi picioarele patului în care se flă mama şi îndepărtaţi pernele
- menţineţi libere căile respiratorii
- plasaţi mama într-un loc răcoros pentru a reţine sângele în organele vitale
- cereţi ajutor medical de urgenţă
Avortul spontan
Tipuri:
- avort iminent – separare parţială a placentei – sarcina poate continua cu
repaus la pat + medicamente
- avort în curs – mama va avorta
- avortul complet – produsul de concepţie este complet eliminat
- avortul incomplet – a fost eliminat doar fătul
- făt mort şi reţinut
Trat.:
- evaluarea şocului
- femeia cu avort incomplet sau în curs se va interna în spital
- se asigură căldură suficientă mamei
- i se asigură confort
- nuva primi nimic să mănânce sau să bea până nu se ia o decizie medicală
Eclampsia
Sunt convulsii asociate sarcinii. Apar în timpul sarcinii, în timpul travaliului şi
naşterii, după naştere (postpartum).
Prezintă:
- cefalee puternică
39
- durere epigastrică
- ameţeală
- greaţă
- tulburări vizuale
Traament.:
- pacienta nu se va lăsa singură
- eliberarea căilor respiratorii
- mama se aşează în poziţie laterală
- nu se mişcă pacienta în timpul convulsiilor
- controlaţi TA
- contactaţi serviciile de urgenţă
După naştere
Lăuzia – perioada de şase săptămâni cu începere din momentul expulziei
placentei.
În această perioadă au loc modificări fiziologice şi psihologice:
- organele reproductive revin la normal
- modificările din sarcină dispar
- se instalează lactaţia
- se crează punţi afective mamă- făt
- mama se reface după stressul sarcinii.
Îngrijiri:
- promovarea confortului fizic al mamei şi copilului
- încurajarea alimentaţiei naturale
- stimularea încrederii mamei.
Obiective:
- Se stabileşte relaţia cu femeia gravidă, obiectivele comune şi modalităţile de
atingere a acestora
• Se notează:
40
- aspectul general
- nivelul de cultură, limbajul folosit,
- starea emoţională,
- istoricul ciclului menstrual,
- activitatea sexuală
- sarcinile trecute , evoluţii,
- antecedente medicale sau chirurgicale (avorturi, intervenţii pe uter sau bazin
pelvin, boli cronice, cezariană)
- purtarea de încălţăminte ortopedică
- antecedente familiale (boli genetice).
• Află cunoştinţele femeii, a cuplului despre:
- starea de sarcină,
- îngrijirile de sănătate,
- creşterea şi dezvoltarea fătului
- îngrijirea şi alimentarea sugarului, despre modul de viaţă al femeii gravide
(mişcare, somn, alimentaţie, igienă personală)
• Se stabileţte ritmul vizitelor, controalelor periodice
• Evaluează perceperea sarcinii în familie: sarcină dorită sau nu, anticiparea
rolului de părinte
• Calculează vârsta sarcinii pe baza semnelor prezumptive, pe data ultimei
menstruaţii, teste biologice, teste Doppler şi ECO.
• Prezintă informaţii despre:
- evoluţia anatomică şi fizologică a sarcinii
- dezvoltarea şi evoluţia fătului
- dietă şi nevoile funcţionale pentru mamă şi făt
- semnele de pericol ce prevestesc posibile complicaţii
- semnele de disconfort specific sarcinii
- activitatea ocupaţională, concediul pre şi postnatal
- activitatea fizică: poziţia corpului, stil de mers, exerciţii de relaxare,
exerciţii fizice admise
- igiena corporeală,
- îngrijirea danturii, toaleta cavităţii bucale
- abuzul de substanţe toxice: alcool, tutun
- odihnă şi somn
- comportamentul sexual în timpul sarcinii
- îmbrăcăminte şi încălţăminte
• Notează în fişa medicală a femeii gravide evenimentele petrecute de la ultimul
control în starea generală de sănătate:
- Reaminteşte semnele de pericol pentru a se asigura că sunt cunoscute
- Înregistrează rezultatele testelor de laborator efectuate: hemoleucogramă,
grup sanguin, Rh, PBW, secreţie vaginală, sumar de urină.
- Reevaluează datele obţinute prin examen clinic, conform modului de reacţie
personală a femeii la sarcină,
- Determină şi înregistrează valorile TA, p, resp, temp
- Determină câştigul sau pierderea în greutate
- Observă prezenţa sau absenţa edemelor, localizarea lor,
- Observă aspectul mameloanelor
• Înregistrează:
- înălţimea fundului uterin,
41
- vârsta gestaţională,
- mişcările fetale,
- BCF
- Orice simptom susţinut de gravidă şi care constituie o abatere de la starea de
sănătate cu influenţă asupra evoluţiei normale a dezvoltării fătului.
• Prezintă:
- semnele naşterii la termen, cauzele ce declanşează travaliul şi semnele
ruperii membranelor,
- semnele unei naşteri premature,
- modalităţi de pregătire a gravidei pentru internare (starea de igienă, acte de
identitate, lenjerie pentru ea şi nou-născut)
- ultima verificare a condiţiilor ce vor fi oferite nou-născuţilor la sosirea în
familie,
- importanţa reacţiei membrilor familiei la eveniment, observarea anormalului
şi a abaterilor de la normal, atmosfera manifestată de cuplu.
• Continuă pe parcursul vizitei la domiciliul nou-născutului să evalueze
cunoştinţele părinţilor, îngrijirile aplicate, relaţiile dintre ei, problemele ce au
apărut şi pe care le poate influenţa.
Probleme:
Obiective:
- gravida trebuie să cunoscă modificările survenite în timpul sarcinii
- să deosebească manifestările normale (greţuri, vărsături matinale) de cele
patologice (imposibilitatea de a se alimenta)
Intervenţii:
- interviu amănunţit pentru a depista starea de sănătate anterioară sarcinii,
- îndrumarea femeii să consulte medicul pentru a stabili existenţa sarcinii
- informarea femeii despre modificările organismului în timpul sarcinii
- aprecierea stării de nutriţie a gravidei, sfaturi privind alimentaţia (gravida
care varsă nu se va ridica brusc din pat, şi înainte de a se ridica va mânca
câţiva biscuiţi, păine prăjită, sărăţele; să evite alimentele grase, prăjeli
înaintea culcării)
- asigurarea confortului psihic prin discuţii cu soţul când este necesar,
- informarea gravidei asupra datei posibile a naşterii
- cântărirei, măsurarea TA, informarea privind investigaţiile care trebuie
făcute în timpul sarcinii: determinarea grupelor sanguine, Rh, reacţie
serologică, sumar de urină, examenul secreţiei vaginale
- stabilirea ritmului consultaţiei
- instruirea gravidei privind semnele de avort, manifestări în sarcina
patologică
-
Culegerea datelor:
Manifestări legate de sarcină:
- amenoree (DUM),
- modificări cutanate mai accentuate
- tulburări neurovegetative diminuate sau dispărute
- mişcări fetale după săpt. 20 – a la primipare şi a 18-a la multipare
- la palparea abdominală se pot simţi părţi fetale mici şi din luna a VI-a chiar
cei doi poli fetali
- bătăile cordului fetal se pot asculta din luna a V-a cu un ritm embriocardiac
de 120 – 150 bătăi/min
- leucoree,
- migrene, furnicături, amorţeli ale degetelor
- dureri lombosacrate şi pelvine.
Probleme:
- deficit de cunoştinţe în legătură cu evoluţia normală a sarcinii în trim. II,
modificări produse de sarcină şi îngrijire proprie a sănătăţii, semne de
pericol legate de sarcină,
- alterarea imaginii de sine (masca gravidică, creşterea abdomenului)
- alterarea confortului din cauza poziţiei defectuoase, schimbarea centrului de
greutate, a durerilor lombare,
- deficit de cunoştinţe în legătură cu pregătirea mameloanelor pentru
alimentaţia naturală.
Obiective:
- să demonstreze cunoaşterea evoluţiei normale a sarcinii,
- să respecte orarul vizitelor, să se prezinte la controlul periodic,
- să cunoască factorii care pun în pericol sarcina, putând declanşa avort sau
naştere prematură,
- să poarte îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată
- să stimuleze formarea mamelonului
- să aleagă o poziţie relaxantă, să se poată odihni.
Intervenţii:
Asistenta:
- evaluează cunoştinţele gravidei
- la controlul periodic: cântăreşte gravida, măsoară TA, apreciază înălţimea
fundului uterin, apreciază bătăile cordului fetale, sfătuieşte gravida să repete
sumarul de urină
- pentru prevenirea naşterii premature sau a avortului sfătuieşte gravida:
- să evite efortul prelungit, călătoriile lungi,
- să evite ortostatismul prelungit,
- să nu facă spălături vaginale, pt. că pot declanşa contracţii, favorizând
avortul.
- pentru combaterea unor manifestări legate de sarcină îndrumă gravida:
- să menţină igiena locală în cazul hemoroizilor prin băi călduţe,
- să consulte medicul dacă leucoreea este abundentă,
- să bea cel puţin 6 pahare de apă pe zi, să facă mişcare,
- să nu ia purgative sau laxative deoarece pot produce contracţii uterine,
să se odihnească în decubit dorsal, cu picioarele mai sus pentru a reduce
eventualele edeme, varice, dureri ale membrelor inferioare,
- să mestece bine alimentele, să le evite pe cele grase, sau care produc
gaze, să consume lapte pentru combaterea arsurilor,
- să-şi schimbe încet poziţia pentru evitarea hipotensiunii ortostatice
- pentru creşterea confortului:
- sfătuieşte gravida să poarte îmbrăcăminte lejeră şi încălţăminte
comodă, fără toc,
- încurajează gravida să pună întrebări, să-şi exprime temerile în
legătură cu sarcina, cu naşterea,
44
Intervenţii:
Asistenta face educaţie continuă:
- informează gravida despre semnele declanşării travaliului precoce,
caracterul ritmic al contracţiilor,
- cauzele care pot declanşa travaliul
- semnele ruperii memranelor (scurgere apoasă, în cantitate mare, cu miros
fad, proba Zeiwang – ex. lichidului amniotic)
- sfătuieşte gravida – să evite ortostatismul, să se odihnească mult,
- să se odihnească cu picioarele aşezate mai sus
- să limiteze excesul de lichide înainte de culcare, să reducă sarea din
alimentaţie,
- oferă informaţii despre raporturile sexuale, reducerea lor în ultimele două
luni de sarcini,
- la controlul medical periodic: cântărire, măsurarea TA, repetarea analizelor,
examen obstetrical
- se apreciază dezvoltarea sarcinii după înălţimea fundului uterin, în raport cu
primele mişcări fetale
- se informează gravida cu privire la semnele premergătoare declanşării
travaliului.
Gravida la termen
Gravida se prezintă pentru internare în vederea asistenţei la naştere acuzând
semne premergătoare declanşării travaliului şi în urma sfatului medical.
Culegerea datelor:
- uşurarea respiraţiei, uterul coboară sub apendicele xifoid,
- polakiurie,
- constipaţie, diaree,
- pot apărea contracţii uterine dureroase, ritmice, rare,
- eliminarea dopului gelatinos,
- modificări la nivelul colului
Probleme:
- alterarea confortului datorită durerii,
46
Obiective:
Gravida:
- să colaboreze cu personalul, să aibă încredere
- să cunoască desfăşurarea naşterii, durata travaliului
Intervenţii:
Asistenta:
- ajută gravida să înţeleagă că durerea nu poate fi calmată şi că intensitatea va
creşte pe măsură ce expulzia se apropia,
- pregăteşte gravida pentru naştere, asigură igiena, îndepărtează pilozitatea,
efectuează clisme evacuatorii, asigură golirea vezicii,
- amplasează gravida într-un salon liniştit, o supraveghează permanent,
asigură odihna,
- ascultă bătăile cordului fetal, urmăreşte rimicitatea contracţiilor, informează
medicul.
1. Circumstanţe psiho-sociale:
- sarcină nedorită,
- familii dezorganizate,
- domiciliu femeii în zone geografice greu accesibile,
- nerespectarea prevederilor legislaţiei de ocrotire a femeii gravide la locul de
muncă.
2. Factori generali:
- vârstă (sub 20 ani, şi peste 35 ani),
- primigestele foarte tinere sau peste 35 ani,
- marile multigeste sau numai multipare
- înălţimea sub 1,55 m
- greutate sub 45 kg,
- infantilism genital,
- izoimunizare Rh sau de grupAOB
47
3. Antecedente ginecologico-obstetricale:
- uter cicatriceal,
- malformaţii sau tumori genitale (fibrom),
- sterilitate tratată,
- operaţii plastice pe sfera genitală (prolaps, fistule, chirurgia infertilităţii sau
pe rect)
- sarcini cu complicaţii (hemoragii, infecţii, toxemii) sau sarcină la mai puţin
de un an de la ultima naştere,
- întreruperea intempestivă a cursului sarcinii (avort, sarcină prematură),
- naşteri cu distocii mecanice, de dinamică, în delivrenţă, intervenţii, născuţi
morţi.
5. Intoxicaţii:
- alcoolism
- tabagism
7. Hemoragie recentă:
- ruptura de membrane de peste 6 ore,
- procidenţa de cordon,
- suspiciune de suferinţă fetală,
- moartea intrauterină a fătului.
Culegerea datelor:
- vărsături repetate, abundente,
- scădere în greutate 300 – 500 g/zi
- constipaţie,
- scăderea diurezei până la 400 ml/zi
- alterarea stării generale,
- tahicardie
- facies zbârcit, buze arse, uscate
- tulburări nervoase, anurie
Probleme:
- alterarea nutriţiei din cauza greţurilor şi vărsăturilor
- deficit de volum lichidian din cauza greţurilor şi vărsăturilor,
- teamă în legătură cu creşterea riscului perinatal, anxietate
Obiective:
Gravida:
- să se alimenteze şi hidrateze, să crescă în greutate,
- să nu prezinte semne de deshidratare, tulburări electrolitice şi să nu prezin-te
corpi cetonici în urină
Intervenţii:
- internarea în spital este obligatorie
- se explică importanţa spitalizării permanente pentru prevenirea stării de
acidoză,
- se menţine o stare nutriţională adecvată
- se identifică deficitul de volum prin măsurarea TA, observarea semnelor de
deshidratare
- hidratare parenterală
Culegerea datelor:
- edeme, TA peste 140/90 mmHg,
- creşterea rapidă în greutate
- cefalee severă, tulburări de vedere
- somnolenţă, tulburări auditive,
- greaţă, vărsături,
- oligurie, proteinurie
49
Probleme:
- deficit de cunoştinţe în legătură cu factorii de risc
- posibila vătămare a mamei şi copilului
- alimentaţie insuficientă
- alterarea controlului din cauza cefaleei, alterarea eliminărilor
- anxietate din cauza necunoaşterii evoluţiei,
- edeme
Intervenţii:
- depistarea factorilor de risc cu ocazia controalelor prenatale
- explicarea modului de acţiune a factorilor de risc
- instruirea gravidei să-şi controleze zilnic greutatea
- raportarea manifestărilor legate de SNC: tulburări de vedere, cefalee,
greţuri, vărsături, convulsii
- reducerea sării din alimentaţie
- prelungirea repausului,
- internarea gravidei
- asigurarea liniştii şi a odihnei
- medicamente – la indicaţia medicului
În convulsii:
- izolare, linişte
- introducerea unui depărtător de gură, o spatulă linguală pentru a nu-şi muşca
limba
- poziţie care să asigure respiraţia
- montarea unei sonde urinare
- oprirea convulsiilor,
- grăbirea naşterii.
Acuze:
- dureri pelvine, contracţii uterine, metroragii
- medicul constată modificări ale colului uterin, deschiderea colului
Intervenţii:
- asigurarea liniştii şi repausului
- se observă pierderile de sânge
50
Intervenţii:
- supravegherea permanentă a gravidei
- în spital se urmăreşte prezenţa durerii, a contracţiilor uterine, se asigură
repausul la pat, se supraveghează evoluţia sângerării, se administrează
antispastice şi tocolitice, se pregăteşte gravida pentru operaţia cezariană).
1. Săpunuri
Săpun tare - pt. suprafeţele cu ceramică, ulei, oţel inoxidabil.
Săpun moale (săpun negru) - curăţare grosieră (mozaic, gresie).
2. Detergenţi
Detergenţi neutri - detergenţi lichizi, universali pt. paviment, mobilier, veselă,
etc.
Detergenti alcalini (decapanţi) - pt. spălarea zilnică a pavimentelor sau
întreţinere de fond.
Detergenţi acizi sau detartranţi - curăţarea depunerilor de piatră.
Detergenţi dezinfectanţi sau detergenţi cationici - au proprietatea de curăţare şi
dezinfectare.
Dezinfecţia
Dezinfecţia - procesul prin care sunt distruse cele mai multe, sau toate
microorganismele patogene (99,99%), cu excepţia sporilor bacterieni de pe obiectele
52
- Căldură umedă:
1. Pasteurizarea - metodă de dezinfecţie a lichidelor, la temperaturi cuprinse
între 55-95°C (sunt distruse 90 - 95% din microorganismele patogene).
2. Dezinfecţia prin spălare la temperatura de 60 - 95°C (dezinfecţie termică) -
pe lângă acţiunea căldurii se adaugă detergenţi - pt. spălarea, dezinfecţia lenjeriei,
sticlăriei de laborator, instrumentarului.
3. Fierberea în apă la temp. de 100 °C sau utilizarea aburului de 100°C -
produce distrugerea în 10 - 20 min. a formelor vegetative ale microorganismelor
patogene - fierberea alimentelor, a apei de băut (pentru evitarea transmiterii bolilor cu
poartă de intrare digestivă). Se fierbe şi lenjeria, tacâmurile, vesela.
Dezinfecţia prin căldură umedă, cu fierul de călcat, completează
decontaminarea lenjeriei, distrugerea formelor vegetative ale bacteriilor în 5-10 sec. şi a
sporilor în 50 sec.
Glutaraldehida (2%);
Peroxidul de hidrogen stabilizat (6%);
Acidul peracetic.
Fenolii
Au acţiune bactericidă, inclusiv pe Pseudomonas aeruginosa, fungicidă şi
tuberculicidă, nu au acţiune sporicidă. Au acţiune virulicidă slabă sau nulă, de aceea au
o utilizare limitată.
Folosirea fenolilor - pt. dezinfecţia mediului (suprafeţe, aer).
Este toxic, iritant pe ochi, piele, prin inhalare şi ingestie.
Halogenii: compuşi care eliberează clor, brom sau iod
1. Substanţe care eliberează clor: dicloroizocianuratul de sodiu (NADCC) şi
hipocloriţii, fiind preferaţi cloraminelor B, T şi varului cloros.
Se folosesc în:
- tratarea apei;
- curăţenia biberoanelor;
- dezinfecţia zonelor de preparare a mâncării.
Nu se amestecă cu acizii, inclusiv cu fluide ale organismului (ex. urină).
54
2. Iodul şi Iodoforii
2.1. Iodul - utilizat datorită eficacităţii, economicităţii şi toxicităţii relativ reduse.
Se utilizează sub formă de sol. apoase - Lugol şi sol. hidroalcoolică de iod -
tinctura de iod.
Utilizate: antiseptic pt. piele, dezinfectant al unor instrumente medicale din sticlă
(termometre orale şi rectale) şi chiar instrumente de metal (în cazuri de urgenţă).
2.5. Hexaclorophene
Este activ împotriva microorganismelor G +, şi mai puţin eficient împotriva celor
G -. Este insolubil în apă şi poate fi încorporat în săpun sau soluţii de detergent, fără a-
55
2.6. Triclosan - se prezintă sub formă de pudră cu miros uşor aromat. Este
eficace pe germenii G + şi G - , ciuperci şi levuri. Se foloseşte în conc. de 0,3 - 2%.
2.7. Alcoolii
Cei mai utilizaţi - alcoolul etilic şi izopropilic. Se folosesc în sol. apoase,
deoarece apa este necesară pentru ca alcoolul să fie absorbit de suprafaţa celulei
microbiene. Conc. optime cu efect biocid sunt 30 - 50% pt. alcool izopropilic şi 50 -
70% pt. alcool etilic.
Acţiune: bactericidă, tuberculocidă, fungicidă, virulicidă.
Se folosesc în: dezinfecţia suprafeţelor, instrumentelor ca termometre orale şi
rectale, stetoscoape, laringoscoape, pentru decontaminarea instrumentarului chirurgical.
Se poate utiliza ca antiseptic pentru piele (mâini, înainte de efectuarea injecţiilor. În
combinaţie cu clorhexidina, triclosan se utilizează pt. dezinfecţia mâinilor, având o
acţiune reziduală pe piele.
ANTISEPTICE
Reguli de utilizare:
- Respectarea duratei de utilizare a produsului după deschiderea lui (8 - 10 zile
dacă a fost bine închis);
- Respectarea indicaţiilor de utilizare;
- Evitarea amestecului antisepticelor din clase diferite;
- Respectarea termenului de valabilitate;
- Limitarea cantităţii de antiseptic stocată pe secţii sau cabinete;
- Stocarea antisepticelor la adăpost de lumină;
- Notarea pe flacon a datei deschiderii;
- Închiderea flaconului după fiecare manipulare.
Concentraţii de utilizare:
• Alcooli: etilic (50 - 70%) şi izopropilic (30 - 50%);
• Clorura de benzalkonium: piele intactă, răni - sol. alcoolică 0,1 0,2%, în
obstetrică: 0,05 - 0,1 %, sol. oftalmică 0,01 %;
• Clorhexidina: dezinfecţia pielii 0,05%, obstetrică 1 % sub formă de cremă,
spălăt. vezicale 0,02%;
• Apă oxigenată 3%.
Instrumente critice - sunt cele care vin în contact cu ţesuturile sterile sau
sistemul vascular, instrumente care penetrează pielea sau mucoasele.
Ex.: - bisturie, ace, catetere vasculare, implanturi;
- alt instrumentar chirurgical invaziv.
Necesită sterilizare între utilizări.
Instrumente semi-critice - sunt cele care vin în contact cu mucoasele, cu
excepţia mucoasei periodontale sau cu soluţii de continuitate ale pielii.
Ex.: - endoscoape, laringoscoape, tuburi endotraheale;
- echipament de anestezie şi respiraţie asistată.
Necesită sterilizare sau dezinfecţie de nivel înalt între utilizări:
- termometre orale sau rectale şi
- suprafeţe netede, dure
Necesită dezinfecţie de nivel intermediar până la scăzut între utilizări.
Instrumente non-critice – lenjerie, muşamale, aleze, etc.
Metode de curătire:
- pt. masa de operaţie, mese instrumentar - ştergere, stropire, pulverizare;
- băiţe pentru copii - ştergere;
- ploşti, oliţe, recipiente pt. colectare de produse patologice - imersie după golire
şi spălare prealabilă, folosind 1 vol. soluţie pentru 1 vol. recipient;
- mobilier, paturi şi noptiere - ştergere, stropire, pulverizare.
b) felul mânuşilor
- de uz unic:chirurgie; examinare internă;
- sterile
- intervenţii care implică un contact cu regiuni ale corpului în
mod normal sterile; uneori sunt necesare mănuşi duble;
- abord vascular prin puncţie;
60
c) mod de folosire
- schimbare după fiecare pacient;
- după folosire se spală mai întâi mâinile cu mănuşi, după care
acestea se îndepărtează, prinzând marginea primeia prin
exterior, aruncând-o în containerul pentru colectare;
- după îndepărtarea mănuşilor, se spală din nou, 10-15 secunde,
chiar dacă mănuşile nu prezintă semne vizibile de deteriorare
în timpul activităţii încheiate.
Procedura
- îndepărtarea bijuteriilor (inele, brăţări) a ceasurilor;
- unghii îngrijite, tăiate scurt;
- utilizare de apă curentă şi săpun pentru spălarea obişnuită;
- două săpuniri consecutive;
- în cazuri de urgenţă este permisă utilizarea de antiseptice ca înlocuitor
al spălatului, dar nu ca rutină;
- în unele situaţii spălarea este completată de dezinfecţia mâinilor;
- după manipularea bolnavilor septici, a bolnavilor contagioşi şi a celor
cu imunodepresie severă;
- înainte şi după efectuarea tratamentelor parenterale, schimbarea
pansamentelor, termometrizare intrarectală, clisme, toaleta lehuzei;
- după efectuarea toaletei bolnavului la internare;
- după manipularea şi transportul cadavrelor;
- înainte şi după efectuarea examenelor şi tratamentelor oftalmologice,
ORL, stomatologice şi în general înainte şi după orice fel de manevră
care implică abordarea sau producerea unor soluţii de continuitate
(atenţie - mănuşi);
METODE DE PREVENIRE
a) obiecte ascuţite:
reducerea de manevre parenterale la minimum necesar;
colectarea imediat după utilizare în containere rezistente la înţepare şi
tăiere, amplasate la îndemână şi marcate corespunzător, pentru:
- pregătire în vederea utilizării;
- distrugere;
- evitarea recapişonării, îndoirii, ruperii acelor utilizate.
b) lenjerie:
manipularea lenjeriei contaminate cu sânge şi alte produse biologice
potenţial contaminate cât mai puţin posibil;
sortare şi prelucrare cu echipament de protecţie potrivit, în spaţii special
destinate;
colectarea în saci impermeabili, marcaţi în mod corespunzător;
evitarea păstrării lor îndelungate, înainte de prelucrare;
asigurarea unui ciclu corect şi complet de prelucrare;
c) curăţenie şi decontaminare
folosirea mănuşilor la îndepărtarea urmelor de sânge, alte lichide biologic;
decontaminarea iniţială cu substanţe clorigene, îndepărtarea cu hârtie
absorbantă care se colectează în containere sau saci de plastic marcate;
dezinfecţie cu soluţie germicidă;
uscarea suprafeţei prelucrate;
63
EXPUNEREA MUCOASELOR:
- clătirea gurii cu apă curentă (gargarisme);
- clătirea mucoaselor oculare cu apă curentă sau ser fiziologic.
RAPORTAREA EVENIMENTULUI:
medicului personalului;
imediat după expunere;
înregistrarea datelor de identificare a pacientului-sursă (dacă este
posibilă identificarea);
înregistrarea unor date legate de personalul care s-a expus:
- momentul, felul expunerii;
- primul ajutor.
65
CAPITOLUL III.
Elemente:
1. Scopul profesiei:
- de a ajuta pacientul să-şi conserve şi să-şi restabilească independenţa sa.
- de a favoriza vindecarea
- de a asista muribundul spre un sfârşit demn
2. Obiectivul activităţii profesionale. Este beneficiarul, adică persoana spre
care se îndreaptă activitatea. Se ţine cont că individul bolnav sau sănătos
este un tot cu nevoi comune tuturor fiinţelor umane.
3. Rolul profesiei – desemnează rolul social pe care-l au membrii profesiei.
Rolul asistentei este de suplinire a dependenţei, de a încerca să înlocuiască
necesitatea.
4. Sursa de dificultate- lipsa prin care persoana nu poate răspunde la una din
nevoile sale: lipsă de forţă, voinţă, de cunoştinţe.
5. Intervenţia aplicată persoanei – omul este vâzut în globalitatea sa.
Intervenţia orientată asupra lipsei şi constă în a spori independenţa
persoanei (iniţiativa).
6. Consecinţele – sunt rezultatele obţinute – ameliorarea dependenţei sau
câştigarea independenţei.
Nevoile fundamentale
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson porneşte de la existenţa unor
necesităţi fiziologice şi aspiraţii ale fiinţei umane numite nevoi fundamentale.
Acest cadru se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale, cu
componentele bio-psiho-sociale, culturale şi spirituale ale individului.
Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea acestor nevoi este
ţelul profesiei de asistentă medicală.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta terbuie să
ştie că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală, esenţială a fiinţei umane pentru a-
şi asigura starea de bine, în apărarea fizică şi mentală.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. a respira şi a avea o bună circulaţie
2. a bea şi a mânca
3. a elimina
4. a se mişca şi a avea o bună postură
69
5. a dormi şi a se odihni
6. a se îmbrăca şi dezbrăca
7. a-şi menţine temperatura corpului în limite normale
8. a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele
9. a evita pericolele
10. a comunica
11. a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia
12. a fi preocupat în vederea realizării
13. a se recrea
14. a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea.
Fiecare din aceste nevoi comportă diferite dimensiuni ale fiinţei umane şi anume:
- o dimensiune biologică (biofiziologică)
- o dimensiune psihologică
- o dimensiune sociologică
- o dimensiune culturală
- o dimensiune spirituală
Cele 14 nevoi fundamentale au forme variate după: individ, starea sa de
sănătate, maturitatea sa, obiceiuri personale şi culturale. Fiecare nevoie prezintă
componente bio-fizico-psiho-socio-culturale.
Asistenta care vrea să personalizeze îngrijirile trebuie deci să ţină seama de
diversele dimensiuni implicate şi de interacţiunea dintre nevoi. Satisfacerea sau
nesatisfacerea unei nevoi are consecinţe asupra satisfacerii sau nesatisfacerii celorlalte
nevoi.
Nu este specificată în nevoi sexualitatea. Se consideră faptul că a comunica
înglobează sexualitatea, acesta fiind un mijloc de a combate solitudinea fiinţei şi de a
comunica la nivelul corpului său.
În concluzie, dimensiunile pot modifica manifestările de satisfacere a fiecăreia
dintre nevoi. Pot influenţa satisfacerea nevoilor fundamentale.
Ex. dimensiunea psihologică (factori psihologici: frica, anxietatea, emoţia),
dimensiunea socio-culturală (climatul familial), dimensiunea spirituală ,religioasă pot
influenţa satisfacerea nevoilor.
Nevoia şi homeostazia
Satisfacerea nevoilor unei persoane permite conservarea în starea de echilibru a
diverselor sale procese fiziologice şi psihologice.
Nevoia cere un aport, o uşurare.
Homeostazia = o stare de echilibru şi de autoreglare care se instalează în diverse
procese fiziologice ale persoanei.
Astăzi se vorbeşte de:
- o homeostazie fiziologică
- homeostazie psiho-socială a individului.
Evoluţia spre o nevoie superioară nu se poate realiza decât atunci când nevoia
inferioară este satisfăcută.
Nesatisfacerea unei nevoi fie de ordin fiziologic sau psihologic este susceptibilă
de a avea repercusiuni la una sau mai multe nevoi.
Ex.: Pentru nivelul 1 – persoana este satisfăcută deoarece este independentă, fiindu-i
îndeplinite toate cele 14 nevoi fundamentale.
Pentru nivelurile de dependenţă pentru calcul dăm exemplul persoanei cu dependenţă
moderată. Calculul categoriei se face astfel: nu se mişcă bine şi nu poate dormi bine – primeşte 2
(nivelul 2) şi în rest 14 puncte – total 16 – deci persoană cu dependenţă moderată.
Actuală – dacă problema este prezentă, dependenţa este actuală. În acest caz
acţiunile vor fi corective.
Descrescândă – când dependenţa pacientului se reduce, este în descreştere –
rolul asistentei este de a susţine şi realiza un progres până îşi găseşte gradul optimal de
autonomie.
Permanentă – dacă în ciuda îngrijirilor din partea asistentei problema nu poate
fi corectată, dependenţa este atunci permanentă sau cronică (ex. în paraplegie). Rolul
asistentei este în acest caz de suplinire a ceea ce pacientul nu poate face el însuşi.
Sursele de dificultate
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependenţei = orice obstacol
major care împiedică satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale constituie o
sursă de dificultate. Sursele de dificultate pot fi cauzate de:
1. Factori de ordin fizic
2. Factori de ordin psihologic
3. Factori de ordin social
4. Factori de ordin spiritual
5. Factori legaţi de insuficiente cunoştiinţe.
CAPITOLUL IV
73
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
Definiţie:
Procesul de îngrijire este o metodă organizată şi sistematică, care permite
acordarea de îngrijiri individualizate. Îngrijirea este îndreptată pe reacţiile particulare
ale fiecărui individ (sau grup de indivizi) la o modificare reală sau potenţială de
sănătate.
După Genévieve Déchanoz, procesul de îngrijire reprezintă aplicarea modului
ştiinţific de rezolvare a problemelor, a analizei situaţiei, a îngrijirilor, pentru a răspunde
nevoilor fizice, psihosociale ale persoanei.
Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire
uşurează identificarea nevoilor pacientului pe plan bio-psiho-social, cultural şi spiritual
şi găsirea surselor de dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor.
1. Culegerea de date
Culegerea datelor apreciază pacientul în globalitatea sa. Ne informează asupra a
ceea ce este pacientul, asupra suferinţei, a obiceiurilor sale de viaţă şi asupra stării de
satisfacere a nevoilor fundamentale.
Datele variabile:
Datele variabile sunt în continuă evoluţie, schimbare şi impun reevaluare din
partea asistentei, astfel:
Date despre starea fizică: temperatura, tensiunea arterială, funcţia
respiratorie, apetitul sau anorexia, eliminarea, somnul, mişcarea, reacţii
alergice, inflamaţii, infecţii, oboseală, etc.
Date despre condiţiile psihosociale: anxietate, stres, confort, inconfort, stare
depresivă, stare de conştienţă, grad de autonomie, capacitatea de
comunicare, etc
Aceste date constituie un instrument de lucru în procesul de îngrijire, care trebuie
să fie adus la zi cu regularitate, în funcţie de evoluţia stării pacientului.
75
a. Observarea
Implicarea simţurilor
În cursul muncii sale pentru pacient, asistenta se foloseşte de organele de simţ,
vedere, auz, atingere şi miros.
Vederea: ne aduce o multitudine de informaţii privind caracteristicile fizice ale
unei persoane (fizionomia, privirea, comportamentul, etc), semne şi simptome care
traduc o nevoie nesatisfăcută (ex.faţă tristă sau denotând suferinţa);
Auzul: prin simţul auzului ne parvin cuvintele (intonaţia vocii; gemete, zgomote
emise de pacient)
Atingerea: joacă rol important la examenul fizic sau la palparea anumitor părţi ale
corpului.
Mirosul permite:depistarea unui miros referitor la gradul de curăţenie al
pacientului, sau caracteristice pentru anumite procese patologice;
Utilizarea observaţiei
Observaţia se va face cu multă atenţie, trebuind să se concentreze asupra
pacientului şi asupra a tot ceea ce-l înconjoară.
Cadrul conceptual al nevoilor fundamentale reprezintă o grilă de observaţie
sistemică şi practică. Această grilă cu cele 14 nevoi ale pacientului din punct de vedere
bio-psiho-social, cultural, spiritual permite observarea pacientului ca un tot. Presupune,
de asemenea, depistarea surselor de dificultate care sunt cauza dependenţei pacientului.
Elemente de evitat:
- asistenta trebuie să se ferească de:
- subiectivism;
- judecăţi preconcepute;
- rutină şi superficialitate;
- lipsa de concentraţie şi continuitate.
76
b. Interviul
Generalităţi:
Interviul cuprinde întrevederea, dialogul, discuţia cu pacientul.
Interviul este o formă specială de interacţiune verbală care se desfăşoară în
intimitate între asistentă şi persoane care recurg la îngrijiri de sănătate.
Condiţiile pentru interviu:
alegerea momentului oportun pentru pacient;
respectarea:
- orei de masă;
- momentelor de oboseală şi de repaus;
- a perioadelor când pacientul se simte foarte suferind;
asistenta să-şi organizeze astfel munca sa, încât să prevadă un timp
suficient de lung pentru a permite pacientului să se exprime în ritmul său;
asistenta trebuie, de asemenea, să creeze toate condiţiile, ţinând cont de
confortul pacientului;
interviul se bazează pe abilitatea asistentei de a stabili o comunicare
adecvată
Abilităţile asistentei în a facilita interviul:
a) Abilitatea de a pune întrebări adecvate
- de tip narativ (ex. "Povestiţi-mi ce probleme vă mai creează boala",
- de tip descriptiv (ex. "Descrieţi-mi felul dumneavoastră de a
proceda").
- de tip de calificare (ex. "De ce nu mâncaţi niciodată carne?).
b) Abilitatea de a confirma percepţiile sale în legătură cu pacientul.
c) Abilitatea de a readuce pacientul la răspunsurile necesare.
d) Abilitatea de a face o sinteză.
e) Abilitatea de a aplica o ascultare activă.
Scop
- începerea relaţiei asistentă-pacient,
- obţinerea de informaţii asupra celor cinci "dimensiuni" ale
pacientului: fizică, afectivă, intelectuală, spirituală, socială;
- observarea pacientului; interacţiunile dintre pacient şi familia sa,
modul în care evoluează în mediul spitalicesc;
- furnizarea de date pacientului, care-l vor determina să pună întrebări
şi să participe la stabilirea obiectivelor şi efectuarea îngrijirilor.
Tipuri de interviu: structurat, semistructurat
Etapele interviului
începerea interviului - asistenta se prezintă, declinându-şi numele, funcţia şi
explicând scopul interviului; pacientul va fi asigurat de confidenţialitatea
interviului.
desfăşurarea interviului
asistenta pune întrebări deschise sau închise, ale căror răspunsuri vor
forma "profilul" pacientului
pe parcursul interviului, asistenta şi pacientul devin, rând pe rând,
emiţător şi receptor.
este de preferat să se semnaleze apropierea sfârşitului interviului.
concluzia interviului
- la sfârşit, asistenta va trage concluziile asupra interviului.
77
Profilul pacientului
Profilul pacientului este stabilit din informaţiile culese prin interviu şi cuprinde
ca elemente de bază următoarele:
Informaţii generale
- nume, prenume
- -sex
- stare civilă
- ocupaţie
- religie
- surse de susţinere
Antecedente medicale
- bolile copilăriei, vaccinări
- traumatisme
- spitalizări
- intervenţii chirurgicale
- alergii medicamentoase- utilizarea tratamentelor empirice
Antecedente familiale
- boli cronice, afecţiuni mentale ale membrilor de familie
Mod de viaţă, obişnuinţe
- utilizarea de alcool, tutun, droguri
- obiceiuri de muncă, somn, alimentaţie
- practicarea exerciţiilor fizice
Probleme de sănătate actuală
- apariţia simptomelor:
- natura lor
- caracteristici (localizare, durată, intensitate etc.)
- factori declanşatori (frig, umezeală, efort etc.)
- măsuri luate pentru a le uşura şi efectul acestora
- cunoştinţe despre sănătate
Mediul ambiental
- factori de risc (poluanţi, zgomote, trepidaţii)
- securitatea fizică (respectarea măsurilor de protecţia muncii)
Profilul psiho-social şi cultural
- limba vorbită, etnie
- capacităţi cognitive
- emoţii, sentimente, stări sufleteşti care pot influenţa satisfacerea
nevoilor
- probleme generate în raport cu familia, anturajul.
FIŞA DE INTERVIU
STAGIU PRACTIC
SPECIALITATEA
ELEV
ŞCOALA
ANUL DATA
OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ
ALCOOL: da/nu/ocazional; TUTUN: da/nu/ocazional.
DROG: da/nu/denumirea________mod de administrare__________
CAFEA: da/nu/ocazional.
Dieta________; Greutate_________/kg; înălţime;________ TA_____
Puls _________/min.; Semne particulare________________________
Alergii cunoscute:_________reacţia__________________
STAREA DE DEPENDENŢĂ
Autonom_________semiindependent___________dependent________
Proteze: dentară/oculară/auditivă/de membru/valvulară;
Stimulator cardiac/din anul______ ; Lentile de contact/ochelari – dioptrii______
Afecţiuni care limitează activitatea: cardiace/respiratorii/locomotorii/senzoriale/
altele____________________________________________________________
Data apariţiei__________________________________________________
Motivele internării______________________________________________
Probleme de sănătate (dependenţă - P-)______________________________
Sursele de dificultate (etiologia - E-)________________________________
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S-)___________________
Alte date: (investigaţii paraclinice etc.)______________________________
_____________________________________________________________
79
80
Diagnosticul de îngrijire este format din două sau trei părţi principale:
Problema de dependenţă a persoanei;
Cauza problemei de dependenţă;
Semne şi simptome.
Diagnosticul de îngrijire
Ţine cont de starea pacientului
Identifică un răspuns uman specific pentru
Se schimbă în funcţie de modificările răspunsurilor pacientului.
Ţine cont de sursele de dificultate care cauzează problema de sănătate.
Serveşte ca ghid în determinarea tipurilor de intervenţii nursing
Orientează asistenta spre intervenţii autonome.
Diagnosticul medical
Ţine cont de problema de sănătate în sine ( artrită reumatoidă, AVC);
Identifică un proces anume de boală în legătură cu patologia unor
organe şi sisteme specifice;
De obicei, rămâne constant în decursul bolii ;
O terminologie anumită a fost desemnată şi acceptată de comunitatea
profesională medicală pentru a descrie procesele specifice de boală;
Formularea sa nu implică, în general, factorii etiologici (ex. obezitatea);
Este ca ghid în determinarea cursului obişnuit al tratamentului medical
pentru însănătoşire
Orientează practicianul spre tratament medical.
3. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
a treia etapă a procesului de îngrijire
5. EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR –
a cincea şi ultima parte a demersului de îngrijire
1. Rezultatul obţinut
2. Satisfacţia pacientului
CAPITOLUL V
A. Respiraţia
A respira reprezintă nevoia fiinţei umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurător, necesar proceselor de oxidare în organism, de a elimina dioxidul de
carbon rezultat din arderile celulare.
Manifestări de independenţă
- frecvenţa respiraţiei (30 – 50 r/min la nou-născut şi 16 – 18 r/min la adult)
- amplitudinea respiraţiei
86
- ritmul
- zgomotele respiratorii
- simetria mişcărilor respiratorii
- tipul de respiraţie: costal sup. (la femeie), costal inf. (la bărbat) şi abdominal
(copii şi vârstnici)
- mucozităţi
- tusea
2. Dispneea
Este determinată de boli pulmonare şi cardiace. Aerul pătrunde cu dificultate în
plămân, rezultă oxigenare defectuoasă a ţesuturilor şi acumularea de CO2 în sânge.
Manifestări de dependenţă:
- ortopnee
- apnee,
- bradipnee, tahipnee
- amplitudine modificată,
- hiperventilaţie
- hipoventilaţie
- tuse,
- hemoptizie
- mucozităţi,
- dispnee Cheyne – Stokes (respiraţie din cei în ce mai frecventă ajunsă la un
grad maxim, după care scade treptat, urmată de apnee; apoi ciclul se reia)
87
Intervenţiile asistentei
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate
Pacientul să res- - îndepărtează secreţiile nazale,
pire liber, pe nas - umezeşte aerul din încăperi
- aport optim de lichide pe 24 ore
Pacientul să nu - folosirea batistei
devină sursă de - evitarea răspândirii secreţiilor
infecţie
Oprirea - aşezarea pacientului în decubit dorsal
epistaxisului - comprimarea septului nazal care sângerează 5 – 10 min
- comprese reci pe frunte, nas, ceafă
- pacientul nu-şi va sufla nasul
Pacientul să pre- - umezeşte aerul din încăpere
zinte mucoase - recomandă pacientului repaus vocal absolut
respiratorii - favorizează modalităţi de comunicare nonverbală
umede şi integre
Pacientul să - întrerupe alimentaţia solidă
înghită fără - gargară cu antiseptice
dificultate - alimentaţie cu lichide călduţe
Pacientul să fie - pregăteşte psihic pacientul
echilibrat psihic - învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare
- asigură poziţie antalgică
Pacientul să aibă - evitarea schimbărilor bruşte de temperatură şi a aglomaraţiilor
rezistenţă
crescută faţă de
infecţii
Pacientul să aibă - învaţă pacientul să tuşească
căi respiratorii - umezeşte aerul din încăpere
permeabile şi o - aspiră secreţiile bronşice
bună respiraţie - gimnastică respiratorie
- administrează terapia adecvată
88
B. Circulaţia
Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul
vaselor sanguine, care are ca scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la
ţesuturi, dar şi transportul produşilor de catabolism de la ţesuturi la organele excretoare.
Independenţa în satisfacerea circulaţiei
Pulsul (expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos şi
este sincronă cu sistola ventriculară).
Factorii care influenţează pulsul:
- factori biologici: vârsta (frecvenţa pulsului e mai mare la sugar, copil mic, si
mai mic la adult), înălţimea corporală, somnul (scăzut în timpul somnului),
alimentaţie, efort fizic.
- factori psihologici: emoţiile, plânsul, mânia
- factori sociali: mediul ambiant – prin conc de O2 a aerului.
Manifestările de independenţă: frecvenţa, ritmul, amplitudine, tensiunea
pulsului, celeritate (viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile), coloraţia
tegumentelor.
Circulaţia inadecvată
Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a avea o
bună circulaţie
- de ordin fizic: alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi,
- de ordin psihologic: anxietatea, stressul, situaţia de criză
- lipsa cunoaşterii: cunoştinţe insuficiente despre alimentaţia echilibrată
Manifestări de dependenţă
- tegumente modificate: reci, palide (irigare insuficientă a pielii), cianotice
- modificări ale frecvenţei pulsului: tahicardie, bradicardie
- modificări de volum a pulsului: puls filiform, asimetric
- modificări ale ritmului pulsului (puls aritmic, dicrot – 2 pulsaţii, una
puternică şi alta slabă, urmată de o pauză)
- modificări ale TA: HTA, hTA, modificarea TA diferenţiale
- hipoxemie, hipoxie
Intervenţiile asistentei:
- Pacientul să prezinte circulaţie adecvată - învaţă pacientul:
o să întrerupă consumul de tutun, alcool, să aibă alimentaţie bogată în
fructe, zarzavaturi, să reducă grăsimile şi clorura de sodiu,
o administrarea medicaţiei prescrise
o urmăreşte efectul medicamentelor şi a eventualelor efecte nedorite
(secundare)
o aplică tehnici de favorizare a circulaţiei
- Pacientul să fie echilibrat psihic – informează pacientul asupra stadiului bolii
sale.
- factori psihologici: emoţiile (unii pierd apetitul, alţii consumă mai multe
alimente), anxietatea;
- factori sociologici: climatul (iarna e nevoie de mai multe calorii, vara –
mese mai uşoare), statusul socio-economic, religia (posturi), cultura.
Manifestări de independenţă
- Cavitatea bucală (dentiţie bună, proteză dentară adaptată, mucoasa bucală
roz şi umedă, limba roz, gingii roz şi aderente de dinţi),
- Masticaţia: uşoară, cu gura închisă,
- Digestie lentă, nestingherită,
- Deprinderi alimentare (3 mese şi 2 gustări, 10 ore repaus nocturn)
- Apetit alimentar,
- Foame (senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca)
- Saţietate
- Hidratare
- Gust şi valoare acordate mâncării.
Surse de dificultate:
- surse de ordin fizic: alterarea mucoaselor căilor digestive, peristaltismului
intestinal, alterarea parenchimului hepatic, obstrucţii, tumori, tubaj nazo-
gastric, dezechilibre
- surse de ordin psihologic: anxietate, stress,
- surse de ordin sociologic: foame, malnutriţie
- lipsa cunoaşterii
Intervenţiile asistentei
- pacientul să aibă o stare de bine, fără greţuri şi vărsături (pacientul aşezat în
poziţia semişezând, ajută pacientul în timpul vărsăturilor, încurajează
pacientul, reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente),
- pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic (alimentaţie parenteral pacientul,
calculează numărul de calorii, face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate)
- pacientul să fie echilibrat nutriţional
- pacientul să fie echilibrat psihic.
Alimentaţia pacientului
Respectă următoarele principii:
- înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului (cele necesare
creşterii sau necesare pierderii, prin consum (la adulţi)
- asigurarea aportului de vitamine şi săruri minerale
- favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave,
- prevenirea unor evoluţii nefavorabile în bolile letale,
- consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente.
93
Alimentaţia dietetică
În funcţie de cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipo, normo şi
hipercalorice.
Regimul hidric:
- indicaţii: postoperator, diarei acute, gastrite acute
- alimente permise: supe limpezi, ceaiuri îndulcite cu zaharină, supe diluate,
apă fiartă şi răcită
Regimul hidro-zaharat:
- indicaţii: debutul hepatitei epidemice, insuficienţă renală acută, insuficienţă
hepatică acută, colecistita acută, boli febrile
- alimente permise: sucuri îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot,
zeamă de orez, se administrează în cantităţi mici şi repetate.
-
Regimul semilichidian:
- indicaţii: colecistita subacută, hepatită, ciroză hepatică, după infarct
miocardic acut (IMA)
- alimente permise: supe de făinoase, supe de legume, pireuri de legume,
fructe coapte, făinoase, sufleuri de brânză de vaci, mese cantitativ mici şi
dese.
Regimul lactat:
- indicaţii: în gastrite în primele 3- 5 zile a bolii ulceroase, după hemoragie
digestivă superioară (HDS)
- alimente permise: 1000 – 2000 ml lapte, + frişcă sau smântână
Regimul lacto-făinos (vegetarian)
- indicaţii: după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operaţii de stomac
- alimente permise: brânză de vaci, ouă moi, caş, lapte, pireuri de legume,
frişcă sau smântână
Regimul hepatic:
- indicaţii: hepatită cronică decompensată, ciroză, neoplasm hepatic
- alimente permise: brânză de vaci, caş, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine
prăjită, legume, făinoase, fructe coapte, biscuiţi, unt, ulei 20 – 30 g7zi
Regimul renal (nefritic):
- indicaţii: glomerulonefrită acută (GNA), insuficienţă renală acută
- alimente permise: salată de crudităţi cu untdelemn, fructe crude coapte,
compot, supe de legume, prăjituri cu mere, caş, brânză de vaci, urdă,
gălbenuş de ou, frişcă, pâine fără sare.
Regimul cardio-vascular
- indicaţii: cardiopatii decompensate, hipertensiune arterială (HTA), IMA ( a
2- a săpt.)
- alimente permise: lapte, iaurt, carne slabă fiartă, salată de sfeclă, fructe
crude sau coapte, compot, dulceaţă, unt 10 g şi ulei 30 g/zi.
Regimul diabetic:
- indicaţii: DZ
- alimente permise: în funcţie de toleranţa la glucide cuprinde: alimente
cântărite ( pâine, lapte, cartofi, făinoase, legume uscate, fructe), alimente
necântărite (peşte, carne, mezeluri, ouă, supe de carne, sosuri fără făină,
uleiuri).
Regimul hipocaloric:
94
Alimentarea pacientului:
- Este important orarul meselor (pacienţii ulceroşi, cardiaci, cu probleme
neurologice – vor fi alimentaţi mai frecvent, şi în cantităţi mai mici)
- Mesele vor fi servite estetic şi în condiţii igienice
Modurile de alimentare:
- activ – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon ( e nevoie de
tacâmuri, mese, măsuţă în salon, etc.)
- pasiv – pacientului i se introduc alimentele în gură ( e nevoie de tacâmuri,
tavă, farfurii, etc)
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice
(prin sondă gastrică, gastrostomă, pe cale parenterală, clismă).
Tipuri de fluide:
- izotonice
- hipertonice
- hipotonice
Izotonicitatea se raportează la tonicitatea plasmei.
Soluţii utilizate pentru hidratare: sol. izotonică de NaCl, sol. hipertonă de NaCl,
bicarbonat de sodiu, lactat de sodiu, glucoză, sol de KCl, sol. Ringer, sol.Darow, sol.
THAM, Dextran 40 sau 70, plasmă, sânge, masă eritrocitară (ME).
Calea de hidartare: orală, duodenală, rectală, PEV.
3.NEVOIA DE ELIMINARE
95
Manifestări de independenţă
- reacţia: acidă, pH = 5,2 sau uşor alcalină
- cantitatea minimă
- mirosul în funcţie de alimentaţie, climat, igienă,
- perspiraţia – pierderile insensibile de apă prin evaporare la nivelul
pielii şi prin expiraţie
4. Diareea
Este eliminarea unui număr mare de scaune, concomitent cu pierdere de apă şi
electroliţi.
Factori declanşatori: cauze nervoase, inflamatoare, conţinut intestinal cu efect
excitant (chimic, mecanic).
Manifestări de dependenţă:
- frecvenţă: 3 – 6 scaune/zi – enterite, 20 – 30 scaune/zi – dizenterie; 80 – 100
scaune/zi - holeră
- consistenţa: scăzută, scaune moi, păstoase, semilichide, apoase,
cantitatea: mărită în diareeile gastrogene
- culoarea galben aurie în diaree, verde – când Bi se oxidează la nivelul
intestinului gros
99
5. Constipaţia
Se caracterizează prin scaune rare, unul la 2 – 4 zile, sau mai rare uneori,
chiar cu un ritm regulat. Poate avea cauze funcţionale: accidentale sau habituale,
mecanice: stenoză intestinală, cancer al colonului, afecţiuni gastrointestinale,
cauze endocrine, ileus.
Manifestări de dependenţă
- frecvenţă: scaun la 2 – 4 zile
- orar inadecvat
- cantitatea redusă
- consistenţa: uscată, crescută (schibale, coproliţi)
- forma: bile dure, masă fecaloidă abundentă, bile conglomerate
- culoare închisă
- crampe
- meteorism
- flatulenţă
- tenesme (senzaţie dureroasă la defecare)
- fecalom
La copil:
- mucogrunjoase – consistenţă neomogenă, semilichidă
- lichide – semilichide
- muco-purulente
- muco-sanguinolente
Intervenţiile asistentei:
- pacientul să aibă tranzit în limite fiziologice prin: ingerarea cantităţii
suficiente de lichide, alimente bogate în reziduri, orar regulat al
meselor, efectuarea exerciţiilor fizice regulate, efectuarea clismelor
evacuatorii, laxative, în diaree- alimentaţie hidrică, dietă, trat.
medicamentos, endoscopie dacă este cazul,
- pacientul să aibă tegumentele şi mucoasele perianale curate şi integre:
toaletă locală, creme protectoare
- pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi fundamentale: repaus la pat,
menţinerea constantă a temp. corpului, înălzeşte pacientul, protejează
patul
- pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic: asistenta hidratează
pacientul, recoltează sânge pentru hemocultură, calculează cantitatea
de lichide ingerate
100
6. Vărsăturile
Prin vărsătură înţelegem evacuarea pe gură a conţinutului stomacal.
Cauzele:
- de origine centrală: sd. HIC: meningite, encefalite, tumori
- de origine periferică: cauze digestive, urogenitale, boli infecţioase,
tulburări metabolice, endocrine, chimice, medicamentoase.
Vărsăturile periferice au simptome premergătoare: greaţă, salivaţie, ameţeli,
tahicardie, cefalee.
Manifestări de dependenţă:
- frecvenţă: ocazionale, frecvente (stenoză hipertrofică de pilor),
incoercibile (graviditate, boli psihice)
- orarul: matinale (garvide, alcoolici), postprandiale
- cantitatea: mare- stenoza pilorică, mică
- conţinutul: alimentare, mucoase, fecaloide (ocluzii intestinale),
biliare, purulente (gastrite flegmonoase), sanguinolente (gastrite,
ulcer, intoxicaţii), confuzie cu hemoptizie
- culoarea: galben verzuie (vărsături bilioase), roşie (hematemeză,
galben murdar (ocluzii), brună zaţ de cafea – cancer gastric
- mirosul fad, fecaloid (ileus), rânced
- forţa de proiecţie: în jet în HIC
- simptome ce însoţesc vărsăturile: dureri abdominale, greaţă, cefalee,
transpiraţii reci, deshidratare.
Intervenţiile asistentei:
- pacientul să fie echilibrat fizic şi psihic în timpul vărsăturii,
- pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic şi acido-bazic (rehidratare
orală şi parenterală, monitorizarea funcţiilor vitale)
Manifestări de dependenţă:
- orar – mai mult sau mai puţin regulat
- cantitate: 600 – 1000 ml/24 ore
- localizare – generalizată, la palme, plante (Basedow, alcoolism cronic,
rahitism, SIDA, preclimax), hiperhidroză plantară
- miros – puternic, variază în funcţie de alimentaţie, temperatură,
depreinderile igienice ale bolnavului.
Intervenţiile asistentei:
- pacientul să aibă o stare de confort – menţine curate tegumentele,
spală tegumentele
- pacientul să aibă echilibru psihic.
9. Expectoraţia
Este eliminarea sputei din căile respiratorii. Sputa reprezintă totalitatea
substanţelor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse.
Manifestări de dependenţă:
- culoarea – roşie, hemoptoică, ruginie, brună, galben verzuie, alb
prelată
- mirosul: fetid (TBC, dilataţie bronşică)
- consistenţa: spumoasă, aerată, vâscoasă, gelatinoasă
- aspectul: mucus (astm bronşic - AB), purulent, seros (edem pulmonar
acut - EPA)
- cantitate: 50 – 100 ml/24 ore – bronşite, pneumonii, TBC; până la
1000 ml în bronşiectazii, caverne TBC; vomică – eliminarea unei
cantităţi masive de puroi.
Intervenţiile asistentei:
- pacientul să nu devină sursă de infecţii nozocomiale (educarea
pacientului cum să expectoreze).
Indicaţii:
103
De reţinut!
- pentru fiecare grad peste 37 grade Celsius, se va calcula o pierdere
suplimentară de 500 ml apă.
- Se va nota, de câte ori a fost schimbat pansamentul şi gradului de
îmbibare. Printr-un pansament se pot pierde 500 – 700 ml apă
- Un bilanţ echilibrat între intrări şi ieşiri menţine o hidratare constantă
Bilanţul vizează menţinerea unui echilibru între pierderile de apă şi cantităţile
care vor trebui administrate.
Factori biologici:
- Vârsta şi dezvoltarea : copilul mic are mişcări puţin coordonate,
adultul este activ, vârstnicul are forţă redusă şi agilitate scăzută
- Constituţia şi capacităţile fizice influenţează intensitatea efortului
fizic pe care-l depune individul.
Factori psihologici: emoţiile exprimate prin mişcări ale corpului;
personalitatea: temperamentul face ca individul să fie mai activ sau mai calm.
Factori sociologici: cultura, rolurile sociale, organizarea socială, tradiţiile,
religia.
Manifestări de independenţă
Mişcări adecvate
105
Surse de dificultate:
Surse de ordin fizic: alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral -
AVC), alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse), piedici ale mişcării
(pansament, aparat gipsat), dezechilibre
Surse de ordin psihologic (stress, tulb de gândire)
Surse de ordin sociologic (eşecul, izolarea)
Lipsa cunoaşterii
Manifestări de dependenţă
- Dificultate de deplasare
- Diminuarea sau absenţa mişcării
- Atonie musculară
- Atrofie musculară
- Hipertrofie musculară
- Contractură musculară
- Râs sardonic (contractura muşchilor masticatori determină trismus –
râsul sardoni – în tetanos)
- Anchiloză (diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii)
- Crampă – contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau
mai multor muşchi
- Escară de decubit
106
- Diminuarea interesului
Intervenţiile asistentei:
- Pacientul să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată –
exerciţii
- să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare –
schimbarea poziţiei corpului şi mişcări pasive
- să-şi menţină funcţia respiratorie (exerciţii de respiraţie profundă)
- să fie echilibrat psihic
- să-şi menţină satisfăcute celelalte nevoi fundamentale
2. Hiperactivitatea
Constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţilor individului, determinată
de instabilitatea emoţională şi pierderea ideilor.
Surse de dificultate:
Surse de ordin fizic: dezechilibre endocrine, reacţii medicamentoase, alcoolism
Surse de ordin psihologic: senilitate, tulburări de gândire
Lipsa cunoaşterii
Manifestări de dependenţă
Intervenţiile asistentei
- Înlătură stimulii din mediul înconjurător
- Supraveghează permanent pacientul pentru a nu se răni, înlătură
obiectele contondente, aplică constrângeri fizice dacă este cazul.
3. Necoordonarea mişcărilor
Surse de dificultate
- Surse de ordin fizic – deficit senzorial, b. Parkinson, dezechilibru
hidroelectrolitic
- Surse de ordin psihologic – tulburări de gândire, anxietate
- Surse de ordin sociologic – mediu necunoscut
- Lipsa cunoaşterii
Manifestări de dependenţă
107
Intervenţiile asistentei
- va pregăti pacientul psihic în vederea oricărei tehnici de îngrijire
- planifică pacientul pentru program de exerciţii şi mers, învaţă
pacientul să folosească aparate de susţinere, ajută pacientul să facă băi
calde, exerciţii fizice, masaje
- pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului
4. Postura inadecvată
Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă
principiile poziţiei anatomice a corpului, care predispune individul la diferite deformări.
Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a oboselii, slăbiciunii musculare,
anxietăţii, stressului, pacientul imobilizat la pat, modificărilor produse de boală în
organism (contractura musculară – tetanos), poziţia de coccoş de puşcă (în meningită)
Surse de dificultate
- Surse de ordin fizic – lezări ale oaselor şi muşchilor, defecte de
structură osoasă, durere, dispnee
- Surse de ordin psihologic – anxietate, stress
- Surse de ordin sociologic – condiţii de muncă inadecvate
- Lipsa cunoaşterii
Manifestări de dependenţă
- oboseală musculară
- deformări ale coloanei vertebrale – cifoză, lordoză, scolioză
- deformări ale membrelor inferioare – genu valgum (X), genum varum
(O), picior strâmb, ecvin, talus valgus, picior plat
- deformări ale şoldului – luxaţie
- poziţii inadecvate
- poziţii patognomonice – tetanos, opistotonus, cocoş de puşcă
- dificultate de schimbare a poziţiei
- torticolis
- bătătură (clavus)
Intervenţiile asistentei
- pacientul să aibă o postură adecvată
- pacientul să aibă o poziţie care să favorizeze respiraţia, circulaţia
sângelui, drenajul secreţiilor bronşice (cel cu probleme respiratorii în
poziţie şezândă, cel cu anemie posthemoragică – în poziţie
Trendelenburg)
- pacientul să nu prezinte complicaţii: escare de decubit, anchiloze,
contracturi – schimbă poziţia pacientului la 2 h, masează punctele de
presiune la fiecare schimbare a poziţiei, asigură igiena tegumentelor şi
a lenjeriei de pat şi de corp, efectuează exerciţii pasive şi active,
învaţă pacientul care este poziţia adecvată
108
1. Patul pacientului
Calităţile patului: să fie comod, să-i permită pacientului să se mişte în voie, uşor
de manipulat şi de curăţat
Tipuri de paturi: pat simplu, pat cu rezemător, pat cu somieră mobilă, pat
ortopedic (poate fi menţinut în poziţie semişezândă, Trendelenburg), pat
universal, pat pentru terapie intensivă, pat pentru sugari şi copii (cu gratii)
Accesoriile patului: salteaua – dintr-o singură bucată, două sau trei bucăţi,
pernele să fie două – una cu păr de cal, alta din burete, pătura să fie din lână
moale, lenjeria să aibă cât mai puţine cusături, muşamaua din cauciuc, aleza
(acoperă muşamaua, este din pânză şi va fi din aceeaşi lungime).
Patul şi lenjeria vor fi schimbate de câte ori este nevoie. Uneori se schimbă
lenjeria cu pacientul în pat dacă starea generală a pacientului nu permite
ridicarea din pat (se întoarce pacientul în decubit lateral şi se scot pe rând perna,
lenjeria, apoi se introduc cu grijă cele curate).
Tipuri de poziţie:
- Decubitul dorsal şi poziţia Fowler (cu picioarele flectate şi cu un sul
în regiunea lombară) se indică după pucţie lombară (PL), afecţiuni ale
coloanei, anemii posthemoragice, unele afecţiuni cerebrale, pacienţi
slăbiţi adinamici, operaţi
109
Mobilizarea pacientului
Scopul mobilizării este mişcarea pacientului pentru a preveni complicaţiile ce
pot apărea din cauza imobilizării şi pentru recâştigarea independenţei.
Obiective urmărite:
- normalizarea tonusului muscular
- menţinerea mobilităţii articulare
- asigurarea stării de bine şi independenţa pacientului
- stimularea metabolismului
- favorizarea eliminării urinii şi fecalelor
Principii de respectat – mobilizarea se face în funcţie de: natura bolii, starea
generală, tipul de reactivitate a pacientului, perioada de exerciţii pasive şi active pentru
refacerea condiţiei musculare şi anvergura de mişcare trebuie începută încet, exerciţiile
se fac înainte de mese, exerciţii de relaxare.
Tipuri de mişcări:
- mişcarea capului – mişcări active şi pasive, flexie laterală, rotaţie,
flexie hiperextensie)
- mişcarea degetelor, încheieturilor (mâinii, gleznei) (flexie, extensie,
pronaţie, supinaţie)
- mişcarea şi schimbarea poziţiei membrelor superioare şi inferioare,
mişcări de flexie şi extensie
Aşezarea pacientului la marginea patului
Aşezarea în fotoliu
Ridicarea în poziţie ortostatică
Transportul pacienţilor
Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi: accidentaţi, în stare de şoc, cu
leziuni ale membrelor inferioare, inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi, astenici,
adinamici, cu tulburări de echilibru, febrili, operaţi, cu insuficienţă cardiopulmonară
gravă, psihici.
110
Somnul:
- durata – n.n 16 – 20 ore, 1 an – 14 – 16 ore, adolescent 12 – 14 ore,
adult 7 – 9 ore, vârstnici 6 – 8 ore
111
Surse de dificultate
- De ordin fizic – afecţiuni (cerebrale, endocrine, durere, surmenaj)
- Psihic – anxietate, afectarea gândirii, stress
- Social şi lipsa cunoaşterii – eşecul funcţiei, lipsa cunoştinţelor
1. Insomnia
Somn perturbat
- numărul orelor de somn ( total 6 ore)
- insomnii iniţiale
- insomnii terminale – adoarme uşor, dar se trezeşte şi nu mai poate
adormi
- calitatea somnului – insomnii dormiţionale (multiple perioade de
veghe care apar în timpul nopţii, fărâmiţând somnul), insomnii
predormiţionale – stare de vegehe prelungită până la apariţia
somnului, insomnii postdormiţionale – la vârstnici.
Aţipiri în timpul zilei
Coşmaruri (vis penibil, dominant)
Somnambulism
Apatie
Pavor nocturn – stare de spaimă intensă – pacientul se trezeşte din somn, se
ridică în şezut, ţipă, gesticulează, după ce această stare dispare pacientul adoarme din
nou.
Nelinişte
112
Intervenţiile asistentei
- Pacientul să beneficieze de somn corespunzător calitativ şi cantitativ (învaţă
pacientul tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii înainte de culcare, oferă pacientului o
cană de lapte cald înainte de culcare, învaţă pacientul care se trezeşte devreme să se
ridice din pat câteva minute , să citească, să asculte muzică şi apoi să se culce din nou,
administrează tratamentul medicamentos).
Intervenţiile asistentei:
- Pacientul să beneficieze de un număr de ore de somn corespunzător
vârstei – identifică hipersomnia, identifică metodele de diminuare a
factorilor cauzatori, administrează tratamentul medicamentos.
- Pacientul să fie activ, cooperant
Manifestări de dependenţă:
- faţa palidă, tristă
113
Intervenţiile asistentei:
- pacientul să fie odihnit cu tonusul fizic şi psihic bun
Omul, are nevoie de haine cu care să se îmbrace pentru a se proteja. El îşi alege
hainele conform circumstanţelor şi nevoilor proprii.
Intervenţiile asistentei:
- Menţine independenţa – învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea
corespunzătoare, explorează gusturile, încurajează persoana pentru a-
şi alege singur îmbrăcămintea.
Surse de dificultate:
- de ordin fizic – incapacitatea intrinsecă: lezarea fizică, diminuarea
motricităţii membrelor superioare, incapacitatea extrinsecă: obstacole
ce împiedică mobilizarea membrelor superioare (aparate gipsate,
plăgi, pansamente), dezechilibre
- de ordin psihologic: tulburări de gândire, anxietate, stress,
- de ordin socioeconomic – eşecuri, conflicte, sărăcie, pierderea
cunoştinţei
- Lipsa de cunoaştere.
Manifestări de dependenţă:
- Dificultatea, incapacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca
- Dezinteresul faţă de ţinuta sa (apatie, melancolie)
- Refuzul de a se îmbrăca şi dezbrăca
- Alegerea de haine inadecvate
- Veşminte inconfortabile.
Intervenţiile asistentei:
Obiective:
- Pacientul să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi
dezbrăca (asistenta să vadă cu ce se îmbracă şi să supravegheze acest
lucru)
- Pacientul să se poată îmbrăca şi dezbrăca singur (identifică
capacitatea pacientului şi limitele acestuia, îi acordă suficient timp
pentru a se îmbrăca, face zilnic exerciţii de motricitate, îmbracă şi
dezbracă paceintul în caz de paralizii)
- Pacientul cu tulburări psihice recâştigă independenţa de a se îmbrăca
şi dezbrăca
Intervenţiile asistentei:
- alegerea lenjeriei
- pregătirea lenjeriei la îndemâna pacientului
- explicarea tuturor gesturilor pe care trebuie să le facă
115
Manifestări de independenţă
- Temperatura corporală – valori normale ce diferă în funcţie de vârstă.
Prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise (rect, vagin, cavitatea
bucală) valorile sunt cu 0,3 – 0,5 °C mai mari decât cele axilare.
- Piele – roz – temperatură călduţă, transpiraţie minimă
- Temperatura mediului ambiant 18 – 25 °C.
Intervenţiile asistentei:
- când temperatura mediului ambiant este crescută, învaţă pacientul să
reducă din alimentaţie, să consume lichide şi alimente reci, să aibă o
bună ventilaţie, îmbrăcăminte lejeră
- când temperatura mediului ambiant este scăzută învaţă pacientul să
crescă cantitatea de alimente, să ingere lichide şi alimente calde,
temperatura în încăpere să fie între 18 - 25°C.
1. Hipertermia
2. Hipotermia
1. Hipertermia
Constă în creşterea temperaturii corporale. Hipertermia este şi un mecanism de
apărare al organismului, după invazia bacteriană ce determină producerea de anticorpi.
Manifestări de dependenţă:
- subfebrilitatea
- febră moderată (38 – 39 °C).
- Febră ridicată (39 - 40°C)
- Hiperpirexie (peste 40 °C)
- Frisoane
- Piele roşie, caldă, umedă, erupţii cutanate
- Febră intermitentă, remitentă, recurentă, ondulantă.
Intervenţiile asistentei:
- Pacientul să-şi menţină temperatura corpului în limite fiziologice:
aerisirea camerei, comprese reci, prisnitze, administrarea medicaţiei
117
2. Hipotermia
Este scăderea temperaturii corpului sub limite normale cauzată de un
dezechilibru între termogeneză şi termoliză. Este mai puţin nocivă decât hipertermia.
În copilărie hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de
termoreglare; la adult – de expunerea prelungită la frig, dereglări endocrine, abuz de
sedative şi alcool, vârstnici.
Manifestări de dependenţă:
- hipotermie
- hipotensiune arterială
- cianoză, eritem,
- edem generalizat,
- durere, oboseală, tulburări de vorbire, etc
Intervenţiile asistentei:
- Pacientul să aibă temperatura corpului în limite fiziologice (încălzirea
lentă a pacientului, recoltează sânge pentru glicemie, hemogramă,
hematocrit - Htc)
- Pacientul să fie echilibrat hemodinamic (adm. lichide uşor călduţe)
- Pacientul să-şi păstreze integritatea tegumentelor.
Pielea are rol în: apărarea organismului faţă de agenţii patogeni, participă la
excreţia substanţelor rezultate din metabolism, participă la termoreglare prin termoliză,
participă la absorbţie, la respiraţie.
Manifestări de independenţă
- păr – lungime, supleţe
- urechi, nas, cavitatea bucală, unghii, piele – curăţenia lor
1. Carenţe de igienă
Manifestări de dependenţă:
- Părul – murdar, gras, pediculoză
- Urechile murdare
- Nasul cu rinoree, cruste
- Cavitatea bucală – absenţa dinţilor, carii dentare, tartrul pe dinţi,
proteze dentare neîngrijite, limbă încărcată
- Unghiile netăiate, murdare
- Pielea gri sau neagră, barbă murdară, aspră
- Deprinderi igienice – nu se spală, nu se piaptănă
Intervenţiile asistentei:
119
Manifestări de dependenţă:
- excoriaţii, cruste, vezicule, pustule, papule, fisuri
- acnee, furuncule, intertrigo
- vitiligo, ulceraţii, escare
- edeme, varice, hemoroizi, ulcere varicoase, alopecie.
Intervenţiile asistentei:
- Pacientul să nu devină sursă de infecţii nozocomiale - ia măsuri de
prevenire a infecţiilor nozocomiale, leziunile care s-au suprainfectat
vor fi protejate cu pansament, facerea şi desfacerea pansamentelor se
va face blând.
- Pacientul să fie echilibrat nutriţional, pentru favorizarea cicatrizării
leziunilor cutanate – controlează alimentele provenite de la
aparţinători, învaţă pacientul să consume legume, fructe
- Pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic.
Toaleta pacientului
Constă în menţinerea curată a pielii şi prevenirea apariţiei leziunilor cutanate.
Toaleta pacientului poate fi zilnică – pe regiuni, săptămânală.
Obiective: îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi
impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, deschiderea orificiilor de
excreţie a glandelor pielii, înviorarea circulaţiei cutanate, producerea unei hiperemii
active a pielii, liniştirea bolnavului.
Etapele toaletei: se începe cu faţa, gâtul, urechile, braţele şi mâinile, partea
anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioară a coapselor, se întoarce bolnavul în
decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a coapselor, apoi în decubit
dorsal şi se spală gambele şi coapsele, organele genitale, toaleta cavităţii bucale,
îngrijirea părului.
Înainte de a începe baia pe regiuni, asistenta va lua pulsul, TA, respiraţia, şi va
stabili dacă pacientul se poate spăla în ziua respectivă, toaleta permite şi examinarea
tegumentelor, pentru activarea circulaţiei corpului se fricţionează cu alcool mentolat,
pacienţii care se pot deplasa vor face baie sub duş sau apă caldă, sub supravegeherea
personalului medical.
Îngrijirea ochilor:
Se face pentru prevenirea infecţiilor oculare, îndepărtarea secreţiilor. Se
îndepărtează secreţiile cu un tampon steril, apoi se spală ochii şi se şterg cu un prosop
curat.
120
Îngrijirea unghiilor
Scop: îndepărtarea depozitului subunghial, evitarea leziunilor de grataj la
pacienţii agitaţi şi cu prurit. La picioare unghiile se taie drept, pentru a se evita unghia
încarnată.
Zilnic unghiile se spală cu apă şi săpun cu periuţa, se taie cu forfecuţa
Îngrijirea părului:
Scop: pentru starea de bine a pacientului, igiena, spălare săptămânal, distrugerea
paraziţilor dacă este cazul.
CI: fracturi ale craniului, traumatisme mari, febrili.
Se pregăteşte patul, se acoperă cu muşama, se umezeşte părul, se şamponează,
se masează pielea, se clăteşte de câteva ori, se şterge şi se usucă.
Toaleta intimă
Scop: igienic, menţinera unei stări de confort fizic. Se execută de mai multe ori
pe zi pentru a preveni infecţiile, mirosurile neplăcute. Se execută de mai multe ori pe zi
la cei cu sonde vezicale, la cei supuşi intervenţiilor chirurgicale.
Se îmbracă mânuşa de cauciuc, se spală regiunea respectivă dinspre simfiza
pubiană spre anus, cu apă şi săpun, se limpezeşte abundent, se usucă regiunea, se
pudrează pliurile. (Se poate face cu tampoane montate pe pensa porttampon. La bărbat
se degajă glandul de prepuţ şi se spală cu prudenţă).
Escarele de decubit
Escarele sunt leziuni ale tegumentele interpuse între două planuri dure (os şi
pat).
Cauze:
- generale: paralizii ale membrelor, obezitate, vârstă, bolnavi adinamici,
- locale (menţinerea îndelungată în aceeaşi poziţie, cute ale lenjeriei).
Zone expuse escarelor: regiunea occipitală, omoplaţi, coate, regiunea
sacrococigiană, călcâie, umăr, tâmple, umeri).
121
Riscurile sunt determinate de: starea generală, starea nutriţională, starea psihică,
capacitatea de mobilizare. Evaluarea riscului la escare se face la internarea bolnavului
în spital şi la fiecare 8 sau 10 zile, în funcţie de evoluţie, (se pun note pentru: stare
bună, fără patologie cu risc, patologie cu risc crescut: caşexie, obezitate, proastă –
patologie neurologică, foarte proastă – patologie neurologică cu pierderea de
sensibilitate şi motricitate). Pt. fiecare se primeşte o notă de la 0 la 3 , punctajul obţinut
poate varia între 0 şi 18.
Mijloace de prevenire:
- schimbarea poziţiei (la 2 – 3 ore)
- asigurarea confortului şi menţinerea bolnavului într-o stare de igienă
perfectă (spălare, toaletă, scuturarea patului)
- folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenirea
escarelor (saltele speciale, colaci de cauciuc, ungv. cu oxid de zinc,
vit. A + D2),
- alimentaţie şi hidratare echilibrată (bogată în proteine),
- favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate (masaj cu ungvent,
după ce a fost spălat, cuburi de gheaţă – pentru vasoconstricţie). Trat.
local: pentru stadiul I: masaj, ungvente, violet de genţiană, pentru
stadiul II, cald şi frig, pansament gras, bioxiteracor, pentru stadiul III
– pansamente.
Îngrijirea plăgilor
Plăgile = leziuni traumatice caracterizate prin întreruperea continuităţii
tegumentelor sau mucoaselor; leziunea pielii poate fi cu sau fără leziuini tisulare de
profunzime.
Criterii de clasificare:
După tipul de acţiune a agentului vulnerant plăgile pot fi:
- mecanice (prin tăiere, înţepare, strivire, areme de foc , etc)
- termice (căldură, frig)
- agenţi ionizanţi (radiţii)
- agenţi chimici: acizi, baze, săruri
După circumstanţele de producere:
- accidentale (de muncă, de circulaţie, casnice)
- intenţionale (suicid, agresiuni)
- iatrogene – intervenţii chirurgicale, injecţii, puncţii.
După timpul scurs de la producere:
- recente – sub 6 ore
- vechi – peste 6 ore
După profunzime:
- suferficiale
- profunde
După straturile anatomice interesate:
- nepenetrante (nu depăşesc învelişul seros)
- penetrante – lezarea seroasei parietale
După evoluţie:
- complicate
- necomplicate.
- plăgi prin înţepare – cele mai frecvente şi mai înşelătoare, gravitatea lor este în
raport cu adâncimea, sediul şi gradul de infectare (risc de dezvoltare a
germenilor anaerobi)
- plăgi prin contuzii: - leziuni distructive ale diferitelor organe (creier, ficat,
splină, muşchi)
- plăgi prin muşcătură de animale – se suprainfectează cu regularitate
Plăgi prin arme de foc – distrucţii mari.
Simptomatologia plăgilor:
- durere,
- impotenţă funcţională
- semne obiective: - prezenţa unei soluţii de continuitate – plăgi mari –
dilacerare, uneori cu evisceraţie când părţi din organe ies prin
marginile plăgii
- semnele generale: tahicardie, TA scade, febră (la debutul unei infecţii)
Vindecarea plăgilor:
- vindecare primară – per primam – este vindecarea ce se obţine de la
început, fără complicaţii (pt. plaga operatorie 6 – 8 zile)
- vindecarea secundară – per secundam – în acest tip de vindecare este
întotdeauna prezentă infecţia
- vindecarea terţiară – per terţiam intentionem – se produce atunci când
o plagă evoluează un timp pe linia vindecării secundare şi apoi se
suturează în scopul scurtării evoluţiei.
- plaga nu se suturează
- la plăgile septice plaga se curăţă circular de la exterior spre interior.
- Dacă este o plagă tetanigenă şi a fost vaccinat se va administra
Penicilină G 600000 UI sau Moldamin şi 1 doză de 0,5 ml de
anatoxină tetanică
- Dacă este o plagă tetanigenă şi persoana nu a fost vaccinată se adm.
PenG 600000 UI sau Moldamin şi 3 doze de 0,5 ml de anatoxină
tetanică.
- pentru plaga operatorie suturată neinflamată – se degresează cu
benzină, se dezinfectează cu tinctură de iod, se acoperă plaga cu
compresă sterilă.
Factori biologici:
- vârsta – persoana adultă are abilitatea de a se proteja, dar copilul nu
sesizează pericolul decât cu timpul, iar vârstinicul are o diminuare a
funcţiilor senzoriale şi motorii;
- mecanismul de autoapărare: pe care individul le are înnăscute: ex.
termoreglarea, rezistenţa la îmbolnăviri (în urma unor îmbolnăviri sau
prin vaccinare)
Factori psihologici:
- emoţiile şi anxietatea – pot determina utilizarea mecanismelor de
autoapărare ce permit conservarea integrităţii faţă de agresiuni
- stressul – poate influenţa adaptarea organismului.
Factorii sociologici:
- salubritatea mediului – poate fi un pericol pentru sănătatea omului.
Sunt necesare: temp. de 18 – 25 grd. C, umiditate de 30 – 60%,
lumina nici prea întunecoasă, nici prea luminoasă, zgomotul să nu
depăşească 120 decibeli.
- rol social – măsuri de protecţie la locul de muncă
- organizarea socială – măsuri pe care le ia societatea pentru protejarea
individului.
- clima, religia, cultura, educaţia, etc.
Manifestări de independenţă:
- Securitatea fizică – prevenirea accidentelor, infecţiilor, bolilor,
agresiunilor, etc.
124
Ex.:
1. Vulnerabilitatea faţă de pericole = susceptibilitatea individului de a fi
afectată integritatea sa fizică şi psihică
Manifestări de dependenţă
- Predispoziţie la accidente: răniri, căderi,
- Predispoziţii la infecţii: gripă, abces
- Predispoziţie la îmbolnăviri frecvente, fatigabilitate, surmenaj
- Comportament depresiv, agresiv
Intervenţiile asistentei:
- Pacientul să beneficieze de un mediu de siguranţă fără accidente şi
infecţii (condiţii adecvate de mediu, ia măsuri de evitare a transmiterii
infecţiilor, alege procedurile de investigaţie şi tratament,
- Pacientul să fie echilibrat psihic
Factorii de mediu
125
Intervenţiile asistentei:
- identificarea agenţilor stresanţi şi ajutarea pacientului să-i evalueze
- încurajarea pacientului să formuleze propriile sale obiective
- identificarea resurselor de adaptare a pacientului şi a modului cum pot
fi utilizate
- crearea de obişnuinţe noi
- acordarea timpului necesar pentru ca pacientul să se concentreze
asupra agenţilor stresanţi şi să se adapteze
- modificarea mediului (fără surse de stress)
- educaţia pacientului
- utilizarea tehnicilor de relaxare, facilitarea relaţiilor intersociale, etc.
MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ
Surse de dificultate:
- Surse de ordin fizic: atingere cerebrală, nervoasă, tulburări circulatorii
vertebrale, degenerescenţă, traumatisme, oboseală, surmenaj, durere,
droguri, medicamente
- Surse de ordin psihic: tulburări de gândire, pierdere, separare, stare de
criză, anxietate, stress
- Surse de ordin sociologic: poluare, mediu inadecvat, climat, conflicte,
eşec
- Lipsa cunoaşterii
Intervenţiile asistentei:
Obiective:
- Pacientul să fie echilibrat psihic
- Pacientul să folosească mijloacele de comunicare adevate stării sale
- Pacientul să fie compensat senzorial (asigură îngrijiri relative la
perturbarea senzorială sau motrice a bolnavului, administrează
medicaţia recomandată, efectuează exerciţii pasive şi active pentru
prevenirea complicaţiilor musculare)
Manifestări de dependenţă:
- Dificultatea de a-şi aminti evenimentele trecute_ amnezie, dificultatea
de a înţelege, de a face o judecată
- Vorbire incoerentă
- Comportament neadecvat
- Confuzie, obnubilare
Intervenţiile asistentei
Obiective:
- pacientul să fie orientat în timp şi spaţiu şi la propria persoană
Manifestări de dependenţă:
- Agresivitate
- Alienare mintală
- Devalorizare, apatie
- Egocentrism, fobie
- Euforie, delir
- Idei de sinucidere, halucinaţii
- Percepere inadecvată de sine.
Intervenţiile asistentei
Obiective:
- Peciantul să se poată afirma, să aibă percepţie pozitivă de sine
- Pacientul să fie ferit de pericolele interne sau externe
Comunicarea terapeutică:
Scop – stabilirea unei relaţii umane pozitive, care va permite atingerea
obiectivelor de îngrijire, se realizează prin tehnici de comunicare terapeutică, ce au la
bază comunicarea verbală şi nonverbală.
130
Manifestări de independenţă
- credinţe, religie
- ritual, rit, spiritualitate
- morală, valori
- liberatetea de a acţiona conform propriilor credinţe sau dorinţe
Manifestări de dependenţă:
- Sentiment de culpabilitate: amărăciune, autopedepsire, autoacuzare,
amnia de a se scuza inutil, etc
- Manifestări de depresie: manifestări de furie împotriva lui Dumnezeu,
plâns, insomnie, bâlbâială
- Manifestări de anxietate: tahicardia, tegumente umede şi reci,
hiperventilaţie, furie, mânie
Intervenţiile asistentei:
- pacientul să-şi păstreze imaginea pozitivă de sine
- pacientul să fie echilibrat psihic
Manifestări de independenţă:
- integritatea fizică şi psihică
- manifestări de bucurie şi fericire
- autocritica
- luarea de decizii
- stima de sine
- imaginea de sine
- comportamentul este în funcţie de stadiul de dezvoltare (copilul –
mulţumire faţă de un succes şcolar; adulţi şi persoane în vârstă –
dragoste faţă de muncă)
- ambiţia, motivaţia
- roluri sociale
- folosirea timpului liber
Intervenţiile asistentei:
- se informează asupra dorinţelor şi posibilităţilor intelectuale şi fizice
ale persoanei
- îl ajută să-şi facă un plan zilnic
- orientează persoana spre acele activităţi corespunzătoare capacităţii
sale care-i permit să să se realizeze
- încurajează orice activitate care interesează
- îl stimulează şi susţine pentru a obţine performanţa dorită
Manifestări de dependenţă
- Sentiment de inferioritate şi de pierdere a imaginii de sine
- Dificultatea în a participa la activităţi obişnuite sau noi
- Descurajare, depresie
- Sentimente de izolare, de inutilitate, de respingere
133
Intervenţiile aistentei:
- Pacientul să fie conştient de propria sa valoare şi competenţă
- Pacientul să-şi recapete interesul faţă de sine şi de alţii.
Manifestări de independenţă
- Destinderea
- Satisfacţia
- Plăcerea
- Amuzamentul.
Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei.
- explorează gusturile şi interesul pacienţilor pentru activităţi recreative,
pentru petrecerea timpului liber,
- Planifică activităţi recreative împreună cu pacientul,
- Asigură condiţiile necesare,
- Organizează activităţi recreative individuale sau de grup, în funcţie de
vârstă, de posibilităţi (jocuri, audiţii muzicale, vizionări de filme),
facilitează accesul la biblioteci.
Surse de dificultate:
- Surse de ordin fizic: lezarea integrităţii fizice, handicapuri,
constrângeri fizice, diminuarea capacităţii funcţionale a organelor de
simţ. Dezechilibru – durere.
- Surse de ordin psihologic: tulburări de gândire, afectarea stării de
conştienţă,
- Surse de ordin sociologic: singurătatea, retragerea, pensionarea,
munca învechită, conflicte şi eşecuri, lipsa de cunoştinţe despre sine şi
cei din jur.
Manifestări de dependenţă:
- Inactivitatea (lipsa de interes faţă de activităţile curente ale vieţii)
- Plictiseala (impresia de vid, de lehamite)
- Tristeţea
Intervenţiile asistentei
Obiective:
- Pacientul să prezinte stare de bună dispoziţie – asistenta explorează ce
activităţi recreative îi fac plăcere pacientului, analizează şi stabileşte
135
Manifestări de independenţă
Surse de dificultate:
- Surse ale dificultăţilor de ordin fizic: lezarea integrităţii fizice, durerea
(cu diferite grade de intensitate)
- Surse ale dificultăţilor de ordin psihic: afectarea stării de conştienţă,
dezvoltarea intelectuală, tulburări de gândire şi de memorie, stressul,
situaţia de criză
- Surse ale dificultăţilor de ordin sociologic: mediu necunoscut, lipsa
interesului de a învăţa legată de educaţie şi de cultură, lipsa
cunoştinţelor, insuficienta cunoaştere de sine, insuficienta cunoaştere
a mediului înconjurător.
Ex.:
Ignoranţa
Manifestări de dependenţă:
- Cunoştinţe insuficiente
- Nu înţelege necesitatea de a învăţa şi nu este receptiv
- Nesiguranţa şi frica de necunoscut
- Neobişnuinţa în abordarea anumitor acţiuni pentru redobândirea
sănătăţii (bolnavul nu acordă importanţa cuvenită bolii)
- Lipsa de informaţii
- Lipsa interesului de a învăţa
- Dificultate în învăţarea măsurilor preventive şi curative
Intervenţiile asistentei:
- pacientul să acumuleze noi cunoştinţe
- pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri şi deprinderi noi
Definiţie: Puncţia este operaţia prin care se pătrunde într- un vas, într-o cavitate
naturală sau neoformată, într-un organ sau orice ţesut al organismului cu ajutorul unui
ac sau al unui trocar.
În practică, se execută următoarele puncţii: venoasă, arterială, pleurală,
abdominală, pericardică, articulară, rahidiană, osoasă, a vezicii urinare, a fundului de
sac Douglas, puncţia biopsică şi puncţia unor colecţii purulente.
Scop: - explorator - se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului dintr-o cavitate
- se recoltează lichidul din cavitate în vederea examinării
pentru a se stabili natura, cantitatea şi caracteristicile
acestuia.
138
Pregătirea puncţiei:
Materiale:
- pentru dezinfecţia şi protecţia mâinilor – apă, săpun, alcool
medicinal, mănuşi din cauciuc sterile
- pentru dezinfecţia şi protecţia câmpului cutanat – apă, săpun, aparat
de ras, alcool iodat, tinctură de iod, alcool medicinal, pense,
porttampon, câmpuri sterile pentru izolarea locului
- pentru anestezia locală – soluţii anestezice ( xilină 1%), seringi
sterile, ace sterile
- instrumente pentru puncţie- ace, trocare
- vase colectoare – eprubete, vase colectoare gradate
Pacientul este pregătit psihic şi fizic :
Asistenta:
- protejează patul sau masa pe care se execută puncţia
- asigură poziţia corespunzătoare
- pregăteşte câmpul cutanat:
face dezinfecţie tip I: - cu tamponul îmbibat în
alcool se badijonează tegumentul timp de 30 sec.
şi dezinfecţie tip III: în spălă regiunea, rade
pilozitatea, degresează, badijonează cu alcool
iodat de două ori.
supraveghează pacientul în timpul puncţiei
înmânează medicului instrumentele
Pentru examenele de laborator, eprubetele se etichetează, se măsoară cantitatea
şi se completează formularele de trimitere
Materialele refolosibile se dezinfectează, se spală, se pregătesc pentru o nouă
sterilizare.
Puncţia se notează în foaia de temperatură sau de observaţie, menţionîndu- se
cantitatea de lichid evacuat.
Atenţie: acele şi seringile de unică utilizare se verifică înainte de folosire,
compresele, tampoanele sterile se pregătesc în casolete.
PUNCŢIA VENOASĂ
Definiţie: puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.
Scop:
- explorator:
recoltarea sîngelui pentru examene de laborator biochimice,
hematologice, serologice şi bacteriologice.
- terapeutic:
administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei
intravenoase
recoltarea sîngelui în vederea transfuzării sale
executarea transfuziei de sînge sau derivate ale sîngelui
139
Accidente:
- hematom
- străpungerea venei
- ameţeli, paloare, lipotimie.
PUNCŢIA ARTERIALĂ
Definiţie: - puncţia arterială reprezintă crearea unei căi de acces într-o arteră
prin intermediul unui ac de puncţie.
Scop:
- explorator:
- recoltarea sîngelui pentru analiza gazelor sanguine.
140
Locul puncţiei:
arteră femurală
- arteră humerală
- arteră radială
- artera cubitală
Materiale sunt aceleaşi ca pentru puncţia venoasă.
Medicul efectuează puncţia ajutat de asistentă.
Medicul:
îşi spală şi dezinfectează mâinile
alege locul puncţiei
face anestezie locală
îmbracă mănuşile
acoperă locul puncţiei cu câmpul steril
execută puncţia
retrage acul de puncţie
Asistenta:
îşi spală şi dezinfectează mâinile
dezinfectează locul puncţiei, prepară seringa cu medicaţie
anestezică
serveşte mănuşile sterile şi câmpul steril
prepară seringa cu acul de puncţie şi le serveşte în mod
aseptic
aplică tampon compresiv pe care îl ţine cu pensa porttampon
5 minute
aplică pansament uscat pe care îl comprimă cu un săculeţ cu
nisip 1-5 kg în funcţie de arteră.
Complicaţii:
- în timpul puncţiei
- puncţionarea altor formaţiuni (vase, nervi, ţesuturi)
- hemoragie
- injectarea parietală
- după puncţie:
- hemoragii
141
PUNCŢIA PLEURALĂ
Asistenta:
pregăteşte radiografia pacientului
îşi spală mîinile , le dezinfectează.
administrează o fiolă de atropină cu 30 min. înaintea
puncţiei
dezbracă toracele pecientului
pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip II.
serveşte seringa cu anestezic.
serveşte acul de puncţie adaptat la seringă
dezinfectează locul puncţiei
preia seringa cu lichid şi îl introduce în eprubete
serveşte aparatul aspirator
serveşte seringa cu soluţie medicamentoasă în funcţie de
scopul puncţiei.
dezinfectează locul şi îl comprimă cu un tampon steril
aplică pansament uscat
ajută pacientulsă se aşeze în pat
Ulterior pacientul este îngrijit şi supravegheat.
Produsul examinat
• se va examina imediat macroscopic. Lichidul extras poate fi:
seros sau serocitrin (TBC, ICC, cancer pulmonar), tulbure –
lactescent, chilor, hemoragic (hemoragii pleurale, pleurezie
hemoragică)
• Se face reacţia Rivalta – cu o picătură de acid acetic glacial,
se adaugă 1-2 picături din lichidul de cercetat; reacţia este
pozitivă, cînd picătura de lichid se transformă într-un nor ca
un „fum de ţigară” ceea ce înseamnă că lichidul pleural este
bogat în albumine fiind de natură inflamatorie şi purtînd
numele de exudat; reacţia este negativă cînd picătura de
lichid cade în pahar fără să producă modificări, ceea ce
înseamnă că lichidul este sărac în albumine, avînd drept
cauză tulburările circulatorii şi purtînd numele de transsudat.
• examenul citologic şi bacteriologic
Complicaţii : - hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare.
Accidente:
- accese de tuse, determinate de iritaţia pleurei.
- lipotimie, colaps.
- edem pulmonar acut,
- pneumotorax prin rănirea plămînului cu acul.
Accidente:
- colaps vascular,
- hemoragie digestivă,
- perforarea intestinului,
- persistenţa orificiului de puncţie.
PUNCŢIA PERICARDICĂ
Definiţie: - puncţia pericardică constă din pătrunderea cu un ac în cavitatea
pericardică, care se transformă din spaţiu virtual în cavitate reală, prin acumularea
sîngelui sau lichidului de transsudaţie.
Scop:
- explorator:
- constatarea prezenţei lichidului în cavitatea pericardică
- recoltarea lichidului pentru examinare în vederea stabilirii
naturii sale.
- terapeutic: - evacuarea lichidului acumulat
- introducerea substanţelor medicamentoase.
Indicaţii: - pericardita, hemopericardul.
Locul puncţiei:
- spaţiul V intercostal stg. la 6 cm de marginea sternului în
cazul puncţiei exploratoare.
- spaţiul VI – VII la jumătatea distanţei dintre linia axilară
anterioară şi cea medioclaviculară stg. în cazul în care
cantitatea de lichid este mare.
Execuţia puncţiei: - se face de către medic.
Medicul:
- stabileşte locul puncţiei
- efectuează anestezia
- aşează câmpul sub locul puncţiei
- execută puncţia
- aspiră lichidul
- retrage acul de puncţie.
Asistenta:
- pregăteşte radiografia pacientului
- îşi spală mîinile, le dezinfectează.
- pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III.
- serveşte seringa cu anestezic
- serveşte mănuşile şi câmpul chirurgical
- serveşte seringa cu acul de puncţie
- dezinfectează locul puncţiei
- preia seringa cu lichidul extras, pe care îl introduce în
eprubete
- dezinfectează locul puncţiei
- aplică pansament steril, uscat, la locul puncţiei, fixat cu benzi
de leucoplast.
- aşază pacientul în decubit dorsal cu toracele uşor ridicat.
Accidente:
- pătrunderea acului în miocard
145
PUNCŢIA RAHIDIANĂ
Definiţie: - puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul
subarahnoidian, printre vertebre.
Scop:
- explorator:
- măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian.
- injectarea de substanţe radioopace pentru examenul
radiologic al măduvei.
- terapeutic:
- prin puncţie se face decomprimarea în cazul sindromului de
hipertensiune intracraniană.
- introducerea medicamentelor citostatice, antibioticelor sau
serurilor imune în spaţiul subarahnoidian.
- scop anestezic: introducerea substanţelor anestezice-
rahianestezia.
Indicaţii:
- boli inflamatorii ale sistemului nervos central (meningite,
encefalite), scleroză multiplă, hemoragie subarahnoidiană,
tumori cerebrale.
- intervenţii chirurgicale.
Locul puncţiei:
puncţia lombară, se efectuează în spaţiul dintre vertebrele D12
- L1 sau L4 - L5
puncţia dorsală D6-D7
puncţia suboccipitală.
poziţia decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului,
coapsele flectate pe abdomen, pieptul „ spate de pisică”
poziţie şezîndă pe masa de operaţie sau de tratament cu
mâinile pe coapse, capul în hiperflexie.
pacientul este menţinut în aceste poziţii de asistenta
medicală.
Puncţia se face de câtre medic ajutat de asistentă.
Medicul:
- stabileşte locul puncţiei.
- face anestezia locală.
- execută puncţia
- scoate mandrenul.
- măsoară tensiunea LCR.
- retrage acul de puncţie.
Asistenta:
- îşi spală mânile, le dezinfectează.
- pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III.
146
Accidente:
- sindrom postpuncţional.
- hemoragii
- dureri violente în membrele inferioare
- contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea
măduvei cervicale.
- şocul reflex – foarte rar.
PUNCŢIA ARTICULARĂ
Medicul:
- alege locul puncţiei, zona maximă de fluctuenţă
- efectuează anestezia locală
- aşază cîmpul sub locul puncţiei
- execută puncţia, aspiră lichidul
- retrage acul de puncţie
Asistenta:
- îşi spală mîinile, le dezinfectează
- pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip II
- serveşte seringa cu anestezic
- serveşte mânuşile sterile, câmpul protector
- dezinfectează locul puncţiei
- serveşte seringa cu acul de puncţie
147
PUNCŢIA OSOASĂ
Definiţie: puncţia osoasă reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern
şi zona spongioasă a osului, străbătînd stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
Scop:
- explorator: - recoltarea măduvei pentru examinare.
- terapeutic: – administrarea de medicamente, lichide
hidratante şi nutritive.
Indicaţii: boli hematologice
Locul puncţiei:
- la nivelul oaselor superficiale
- spina iliacă posterosuperioară
- creasta iliacă
- sternul- manubriul sau corpul
- maleolele tibiale
- calcaneul
- apofizele spinoase, vertebrele lombare.
Execuţia puncţiei: se face de către medic, ajutat de 1-2 asistente.
Accidente:
- imediate:
- puncţie albă
- perforaţie ale organelor interne ( inimă, plămîni)
- fracturi
- pneumotorax
-
- tardive:
- hematoame
- infecţii ale osului
- tulburări de creştere la copii.
PUNCŢIA VEZICII URINARE
Indicaţii:
- stricturi uretrale sau hipertrofie de prostată
148
PUNCŢIILE BIOPSICE
149
RECOLTAREA SÂNGELUI
Pregătire: materiale:
- de protecţie: - mănuşi de cauciuc
- sterile: ace, tampoane de vată
- nesterile: tavă medicală curată, cameră umedă, lame uscate,
curate, degresate , şlefuite, pipete Potain.
Execuţie:
- se face asepsia pielii degetului inelar sau mediu cu un
tampon cu alcool 90 grade
- cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea pulpei degetului în
partea laterală a extremităţii, perpendicular pe straturile
cutanate
- se şterge cu un tampon uscat prima picătură, se lasă să se
formeze o altă picătură de sânge din care se recoltează cu
pipeta sau lama
- se şterge cu un tampon cu alcool.
Pregătirea produsului pentru laborator- efectuarea frotiului:
- la extremitatea unei lame se pune o picătură de 3-4 mm
diametru
- se aşază o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45 grade
cu lama
- lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrînd aceeaşi
înclinaţie şi antrenând toată picătura fără să o fragmenteze
- se agită lama pentru uscare
- se etichetează şi se trimite la laborator.
151
Rezistenţa globulară:
- se recoltează sângele pentru obţinerea globulelor roşii
- se evită hemoliza şi coagularea sîngelui
- sîngele recoltat se agită uşor timp de 5-10 minute cu mişcări
circulare
- sângele se defibrilează şi nu se mai coagulează
- se trimite imediat la laborator.
Hemoleucograma:
- se înţeapă pulpa degetului:
- eritrocite- 4,5-5,5 mil./mm3 – bărbaţi, 4,2- 4,8 mil./mm3- femei
- reticulocite: 10-15%
- hemoglobină 15 ± 2 g/100ml- bărbaţi, 13 ± 1 g/100ml- femei
- leucocite 4200-8000/ mm cub din care:
- polinucleare neutrofile nesegmentate: 0-5 %
Execuţie: Asistenta
– îmbracă mănuşi sterile;
– aşează câmpul steril;
– aseptizează regiunea cu iod;
– ia seringa şi efectuează puncţia venoasă;
– aspiră 20 ml de sânge;
– retrage seringa;
– însămânţează: 2 ml în eprubeta cu glucoză, 10 ml în bulionul citrat;
• pacienţii îşi pot testa singuri glicemia folosind aparate cu afişaj electronic,
care arată cu rapiditate şi precizie valoarea glicemiei.
RECOLTAREA SPUTEI
RECOLTAREA URINEI
Scop: • explorator
– informează asupra stării funcţionale a rinichilor, cât şi a întregului organism.
Pregătire:• materiale: urinar sau ploscă, materiale pentru toaleta organelor
genitale externe; eprubete, pregătire fizică şi psihic
157
Execuţie:
• recoltarea urinei pentru un examen sumar:
- din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150 ml;
• recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii:
- urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină;
- se recoltează urina de dimineaţă
- înainte de începerea tratamentului cu antibiotice, se spală mâinile
cu atenţie şi se usucă cu prosop curat;
- prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml, se elimină la
toaletă sau în bazinet, apoi fără să se întrerupă jetul urinar se
recoltează aproximativ 5 ml urină într-o eprubetă sterilă;
- se recoltează în eprubetă sterilă
- se transportă la laborator sau se însămânţează direct pe mediul de
cultură şi se introduce la termostat;
• recoltarea urinei prin sondaj vezical: se utilizează atunci când recoltarea la
jumătatea micţiunii nu este posibilă şi când puncţia vezicală nu este dorită;
• recoltarea urinei prin puncţie vezicală: se face numai în caz de: vezică plină,
când nu se poate recolta urina la jumătatea micţiunii sau prin sondaj vezical.
RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR
Definiţie: Vărsătura - conţinut gastric care se elimină spontan, de obicei în
afecţiuni digestive, dar şi în alte afecţiuni (alcoolism, hipertensiune intracraniană).
Scop: • explorator – se fac examinări macroscopice, bacteriologice, chimice
pentru stabilirea diagnosticului
Pregătire: • materiale :două tăviţe curate şi uscate; pahar cu soluţie aromată;
pregătire fizică şi psihică a pacientului.
Execuţie:
- se îndepărtează proteza dentară;
- asistenta susţine tăviţa renală;
- sprijină fruntea bolnavului;
- după vărsătură se îndepărtează tăviţa;
- i se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se şterge gura pacientului;
- se îndepărtează materialele folosite;
- se aşează pacientul în pat ;
- se supraveghează pacientul în continuare.
Pregătirea produsului pentru examen de laborator
– se completează buletinul de recoltare;
– se trimite produsul la laborator.
mice, parazitologice)
- depistarea unor purtători sănătoşi de gemeni
Pregătire: • materiale
- tavă medicală, ploscă sterilă, tub recoltator;
- sondă Nélaton nr. 16-18, purgativ salin;
- eprubete cu medii de cultură;
- materiale pentru toaleta perineală;
- muşama, aleză, lampă ce spirt, chibrituri;
- pregătire psihică şi fizică.
Execuţie:
recoltare din scaun spontan sau provocat;
recoltare directă din rect;
recoltarea la copii:
- se face cu sonda Nélaton;
recoltarea pentru ouă de paraziţi:
- se poate face prin raclare cu o spatulă sau cu o baghetă
- raclarea se face la 2-3 ore după culcare sau dimineaţa
devreme;
Definiţie
Secreţiile purulente se recoltează de pe suprafaţa tegumentelor, din plăgi
supurate, ulceraţii, organele genitale, conjunctiva oculară, leziuni ale cavităţii bucale şi
din conductul auditiv extern.
Scop: • explorator
- depistarea florei microbiene generatoare şi efectuarea
antibiogramei;
• terapeutic
- evacuarea şi tratarea colecţiilor purulente.
Pregătire: Idem alte recoltări.
Interpretarea examenului
examenelor de laborator;
• terapeutic
- evacuarea conţinutului cavităţii sondate;
- introducerea unor substanţe medicamentoase;
- hidratare;
- alimentare;
- curăţirea cavităţii de substanţe dăunătoare organismului
Rolul asistentei
respectarea unei asepsii perfecte
pregătirea psihică a bolnavului
sonda se va lubrifia sau uda, după caz, pentru a uşura înaintarea,
în cazul spălăturilor, cantitatea lichidului introdus trebuie să fie
întotdeauna mai mică decât capacitatea cavităţii organului spălat;
este interzisă introducerea lichidului de spălătură sub presiune
conţinutul evacuat prin sondaje sau spălături se păstrează (pentru
analiză)
sondajele şi spălăturile vor fi notate în foaia de observaţie însoţite de
numele persoanei care le-a efectuat
eventualele greşeli comise cu ocazia sondajului şi spălăturii vor fi
raportate
TIPURI DE SONDE
I. Pentru alimentaţia enterală artificială
Sonda naso-gastrică – indicată în alimentarea de scurtă durată, când nu
există risc important de inhalare
Sonda naso-duodenală şi naso-jejunală – indicată în nutriţia de durată
scurtă, în risc major de inhalare sau tulburări de evacuare ale stomacului
(pacienţi cu tulburări de conştienţă, AVC etc.).
Gastrostomie endoscopică percutanată – indicată în alimentaţia
enterată de durată lungă.
Jejunostomie endoscopică percutanată – indicată în alimentaţia enterată
de durată lungă cu risc major de inhalaţie, fără intervenţie chirurgicală.
II. Sonde gastroduodeoale – (adesea numite sonde gastrice) sunt utilizate pentru
următoarele scopuri:
- prelevarea lichidului gastric în scop diagnostic;
- evacuarea sau aspirarea lichidului gastric sau a sângelui;
- evacuarea aerului sau gazului după o reanimare cu ventilaţie prin mască;
- evacuarea conţinutului gastric înainte de anestezie în intervenţia
chirurgicală de urgenţă;
- evacuarea stomacului după absorbţie orală de substanţe toxice
- sonda de alimentaţie gastrică sau duodenală la pacienţii cu AVC.
Tipuri de sonde gastroduodenale:
o pentru utilizarea de scurtă durată (PVC sau cauciuc);
o pentru utilizare de lungă durată:– din material sintetic (poliuretan,
silicon)
• sondele sunt lungi de 75-120 cm cu diametru de 8-12 ch pe scara Charriere
(1ch = 1,3 mm) pentru alimentaţie, de 12-15 ch pentru evacuare şi spălătură, iar pentru
spălătură gastrică de 30 ch.
162
SONDAJUL GASTRIC
Definiţie: Sondajul sau tubajul gastric reprezintă introducerea unui tub de cauciuc
– sonda gastrică Faucher sau Einhorn prin faringe şi esofag în stomac.
Scop: • explorator
o recoltarea conţinutului stomacal
o pentru studierea funcţiei evacuatoare a stomacului;
• terapeutic
o evacuarea conţinutului stomacal toxic;
o curăţirea mucoasei de exsudate şi substanţe străine depuse;
o hidratarea şi alimentarea bolnavului;
o introducerea unor substanţe medicamentoase.
Indicaţii: – în gastritele acute sau cronice, boala ulceroasă.
Pregătiri • materiale: de protecţie: şorţuri din cauciuc sau din material plastic;
muşama şi aleză; prosoape; sonda Faucher sau Einhorn; 2 seringi de 20 ml; casoletă cu
mănuşi de cauciuc; eprubete; tăviţă renală; recipient pentru colectare;medicamente.
Pregătire: pregătirea psihică şi fizică a pacientului.
Execuţie:
o asistenta se spală cu apă şi săpun;
o îmbracă şortul de cauciuc;
o îşi pune mănuşile sterile;
o umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag;
o se aşează în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna stângă
o prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion;
o cere pacientului să deschidă larg gura, să respire adânc şi introduce
capătul sondei pana la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de
rădăcina limbii, invitând bolnavul să înghită;
o introduce sonda în esofag şi este împinsă uşor spre stomac (40-50 cm);
o verifică prezenta sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal
163
SONDAJUL DUODENAL
Definiţie: Sondajul sau tubajul duodenal constă din introducerea unei sonde
164
Generalităţi
- se pot localiza procesele patologice hepatobiliare,
- analiza sucului pancreatic urmăreşte dozarea fermenţilor din
conţinutul lui
- recoltarea sucului pancreatic se face prin tubajul duodenal.
Pregătiri: Vezi sondajul gastric.
Pacient: pregătire psihică şi fizică.
Execuţia: Vezi sondajul gastric.
SONDAJUL VEZICAL
SONDAJUL TRAHEO-BRONŞIC
Execuţie
Medicul
- se spală pe mâini, se dezinfectează, îmbracă mănuşi sterile şi masca de tifon;
- execută anestezia;
- alege sonda corespunzătoare lobului în care vrea să pătrundă;
- sub controlul laringoscopului introduce sonda până în regiunea subglotică;
retrage mandrenul şi o împinge mai departe sub control radioscopic spre
locul leziunii;
- injectează substanţa de contrast cu presiune moderată
- extrage sonda;
- face examenul radiologic;
Asistenta
- ţine capul bolnavului asigurând poziţia ;
- susţine limba pacientului în afară;
- aşează bolnavul în decubit dorsal, puţin înclinat spre partea care trebuie
injectată;
- schimbă poziţia pacientului (decubit lateral stâng-drept, decubit ventral,
poziţie Trendelenburg)
- îngrijeşte ulterior pacientul
Complicaţii
• imediate:
- tuse: se întrerupe sondajul şi se completează anestezia;
- intoxicaţia cu cocaină manifestată prin dispnee, palpitaţii, transpiraţii reci,
fenomene de colaps, după utilizarea unei cantităţi mari de cocaină;
• tardive:
- suprainfecţii
SPĂLĂTURA OCULARĂ
Definiţie
Prin spălătură oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul conjunctival.
Scop
• terapeutic
- în procesele inflamatoare ale conjunctivei;
- în prezenta unor secreţii conjunctivale abundente;
- pentru îndepărtarea corpilor străini;
167
Execuţie
- participă două asistente: una supraveghează pacientul şi una efectuează
tehnica
- se spală pe mâini; se dezinfectează;
- verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C
- aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică
de spălare;
- deschide fanta palpebrală cu degetele şi toarnă încet lichidul în sacul
conjunctival, evitând corneea;
- solicită pacientul să rotească ochiul în toate direcţiile;
- repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de
spălătură;
SPĂLĂTURA AURICULARĂ
Pregătiri
Idem ca la spălătura oculară.
SPĂLĂTURA GASTRICĂ
Scop
• terapeutic
- evacuarea conţinutului stomacal toxic;
Indicaţii
- intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice;
- stază gastrică însoţită de procese fermentative;
- pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac;
- pregătirea pentru examen gastroscopic
Contraindicaţii
- intoxicaţii cu substanţe caustice;
168
Pregătiri
Idem ca la sondaj
Execuţie
Idem ca la sondaj +
- se ridică pâlnia deasupra capului pacientului;
- înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul
epigastrului în poziţie verticală pentru a se aduna în ea lichidul din stomac;
- se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector;
- se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi
alimentare sau substanţe străine;
- se îndepărtează pâlnia şi se pensează capătul liber al sondei după care se
extrage cu atenţie.
Important:
- tehnica se execută în condiţii de perfectă asepsie a materialelor şi
manevrelor;
- tehnica se execută cu prudentă pentru a preveni complicaţiile: hemoragii,
traumatisme, infecţii;
169
SPĂLĂTURĂ VAGINALĂ
Prin spălătură vaginală se înţelege introducerea unui curent de lichid - apă sau
soluţie medicamentoasă - în vagin, care, după ce spală pereţii vaginali, se evacuează
pe lângă canulă.
Scop
• terapeutic
- îndepărtarea conţinutului vaginal
- dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale;
- calmarea durerilor;
- reducerea proceselor inflamatoare;
Pregătiri
• materiale de protecţie (paravan, prosoape; traversă, muşama), sterile (canulă
vaginală;irigator, vată); nesterile ( stativ pentru irigator; bazinet;) medicamente
–2 l soluţie medicamentoasă (apă oxigenată, soluţie cloramină, permanganat de K
1/2000, oxicianură de mercur1/4000, soluţie sublimat 1%)
Execuţie:
- spălarea mâinilor
- se adaptează canula la tubul irigatorului şi se elimină aerul
- se aşează irigatorul la 50 – 75 cm înălţime faţă de simfiza pubiană
- se reperează orificiul de intrare în vagin, se deschide robinetul şi se intro-
duce canula odată cu lichidul până în fundul de sac posterior al vaginului
- se spală bine fundul de sac posterior al vaginului,
- se retrage canula înainte ca irigatorul să se golească.
- Atenţie ! soluţiile medicamentoase (preparate farmaceutice sau pe loc) vor
fi încălzite la temperatura necesară în baie de apă;
CLISMELE
Prin clismă se introduc diferite lichide în intestinul gros (prin anus, în rect şi
colon).
Scop.
• evacuator
- evacuarea conţinutului intestinului gros;
- pregătirea pacientului pentru examinări (rectoscopie, irigoscopie);
- intervenţii chirurgicale asupra rectului;
• terapeutic
- introducere de medicamente;
- alimentarea sau hidratarea pacientului.
170
CLISME EVACUATOARE
Execuţia
• clisma evacuatoare simplă:
se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul;
se verifică temperatura apei sau a soluţiei medicamentoase;
se umple irigatorul;şi se evacuează aerul şi prima coloană de apă;
se lubrifiază canula cu o compresă de tifon;
se fixează irigatorul pe stativ;
se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă;
se introduce canula prin anus în rect perpendicular pe suprafaţa
subiacentă, cu vârful îndreptat înainte în direcţia vezicii urinare;
după ce vârful canulei a trecut prin sfincter, se ridică extremitatea
externă şi se îndreaptă vârful în axa ampulei rectale;
se introduce canula 10-12 cm;
se deschide robinetul sau pensa şi se reglează viteza de scurgere a
apei prin ridicarea irigatorului la aproximativ 50 cm deasupra patului
pacientului;
pacientul va respira adânc, şi îşi relaxează musculatura abdominală,
ca să reţină soluţia 10-15 minute;
se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul
tubului de scurgere;
se îndepărtează canula şi se aşează în tăviţa renală;
pacientul se duce la toaletă
CLISMA TERAPEUTICĂ
Clisma terapeutică:
- se foloseşte când se doreşte o acţiune locală asupra mucoasei, când calea
orală nu este practicabilă sau când se doreşte ocolirea căii portale;
- se pot administra medicamente ca: digitală, clorură de calciu, tinctură de
opiu, chinină, care se absorb prin mucoasa rectală sau cele cu efect local
(soluţii izotonice) în microclisme sau clisme picătură cu picătură (la o
oră, 1 1/2 h după clisma evacuatoare), cu un ritm de 60 picături pe minut.
Microclisme
- substanţa medicamentoasă se dizolvă în 10-15 ml apă ser fiziologic sau
soluţie izotonă de glucoză şi se introduce cu ajutorul unei seringi adaptate
la canula rectală.
CAPITOLUL VII
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Scopul administrării
prevenirea îmbolnăvirilor (ex. vaccinurile);
ameliorarea bolilor (ex. medicamentele antalgice);
vindecarea bolilor (ex. antibioticele), prin acţiunea lor locală sau
generală;
Căile de administrare
calea digestivă - orală, sublinguală, gastrică, intestinală, rectală;
local - pe tegumente şi mucoase;
respiratorie;
urinară;
parenterală - sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate,
intramusculare, intravenoase (executate de asistenta medicală) şi
injecţii intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene, intraosoase
(executate de medic);
Calea de administrare este aleasă de medic, în funcţie de scopul urmărit.
Definiţie
Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea
putându-se resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire sau gros.
Scop
- obţinerea efectelor locale,
- obţinerea efectelor generale.
Contraindicaţii în administrare:
- medicamentul este inactivat de secreţiile digestive;
- medicamentul prezintă proprietăţi iritante asupra mucoasei gastrice;
174
Administrarea medicamentelor
• lichidele - se pot dilua cu ceai, apă sau se administrează ca atare, apoi pacientul
bea apă, ceai;
• solidele:
- tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare.
Tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina)
se aşează sub limbă;
- pulberile divizate în caşete amilacee sau capsule cerate - se înmoaie
înainte caşeta în apă şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită;
- granulele se măsoară cu linguriţa;
Atenţie!
- înaintea administrării se verifică medicamentul;
- ceaiurile medicinale, mixturile se prepară înainte de administrare,
pentru a nu se degrada substanţele active;
Indicaţii
- pacienţii cu tulburări de deglutiţie;
- pacienţii operaţi pe tubul digestiv superior sau cu intoleranţă digestivă
(vărsături, greţuri, hemoragii);
- pacienţii la care se doreşte evitarea circulaţiei portale,
Administrarea supozitoarelor
176
DE ŞTIUT:
– în timpul administrării clismei medicamentoase picătură cu picătură, se va
menţine constantă temperatura soluţiei (39-42°C), pentru a evita reflexul de defecaţie
prin administrarea soluţiei cu temperatură redusă, ca urmare a răcirii.
Se evită : - supraîncălzirea supozitorului care determină topirea lui şi
imposibilitatea de administrare.
Indicaţii
rinite; rinofaringite;
bronşite; astm bronşic;
Pregătirea inhalaţiei
• pacientul este pregătit psihic şi fizic (se aşează în poziţie şezând şi învaţă să-şi
sufle nasul)
• materiale: inhalator, prosop, vaselină, cort, apă clocotindă; substanţe
medicamentoase (esenţe aromate, substanţe antiseptice, substanţe alcaloide);
Executarea inhalaţiei
• asistenta
- îşi spală mâinile;
- introduce în vasul inhalatorului cu apă clocotindă o lingură inhalant la 1-4 l
de apă;
- aşează pacientul pregătit în faţa pâlniei inhalatorului, îl acoperă cu cortul
sau pelerina;
177
Pregătirea administrării
• materiale:
- materiale pentru protecţia patului - muşama, aleză;
- instrumentar şi materiale sterile - pense porttampon, spatule, comprese,
- pudrieră cu capac perforat;
- tăviţă renală;
- prosop de baie;
• pacientul:
- se informează asupra efectelor medicamentelor;
- se aşează într-o poziţie care să permită aplicarea medicamentelor;
ADMINISTRAREA UNGUENTELOR
Pregătirea badijonării
• materiale - pentru protecţia lenjeriei pacientului; trusă de pense
hemostatice, spatulă linguală, casoletă, mănuşi, tăviţă, sol.
medicamentoasă
• pacientul
- este informat asupra tehnicii;
- se aşezat poziţie şezând, cu capul în hiperextensie;
Executarea badijonării
• asistenta:
îşi spală mâinile, îmbracă mănuşile;
examinează cavitatea bucală,
îmbibă tamponul fixat pe pensa hemostatică în soluţie
medicamentoasă
badijonează suprafaţa care prezintă leziuni sau întreaga mucoasă
bucală
Executarea tehnicii
• pacienta: este pregătire psihic şi fizic (se aşează în poziţie ginecologică);
• Asistenta I
- îşi spală mâinile, îmbracă mănuşile;
- introduce valvele vaginale;
- introduce tamponul prin lumenul format de valve până în fundul de sac lăsând să
atârne capetele tifonului
- îndepărtează valvele vaginale;
- ajută pacienta să coboare de pe masa ginecologică şi să meargă la pat;
• Asistenta II
- toarnă soluţia medicamentoasă;
- ajută pacienta să coboare de pe masa ginecologică şi să meargă la pat;
- îngrijeşte ulterior pacienta.
Calea parenterală, este calea care ocoleşte tubul digestiv. Calea parenterală
reprezintă doar calea injectabilă de administrare a medicamentelor.
Injecţia constă în introducerea substanţelor medicamentoase lichide în organism,
prin intermediul unor ace care traversează ţesuturile, acul fiind adaptat la seringă.
Avantajele căii parenterale
dozarea precisă a medicamentelor;
obţinerea unui efect rapid;
posibilitatea administrării medicamentelor la pacientul inconştient, cu
hemoragie digestivă, vărsături;
Scopul injecţiilor
• explorator
181
INJECŢIILE
Pregătirea injecţiei
• materiale:
seringi sterile, cu o capacitate în funcţie de cantitatea de soluţie
medicamentoasă;
pentru injecţia intradermică, seringă de 0,5 ml, gradată în sutimi de ml;
pentru injecţia intravenoasă, seringă cu amboul situat excentric.
Se utilizează seringile de unică folosinţă, în ambalaj individual, sterilizate,
care prezintă următoarele avantaje:
- condiţii maxime de sterilitate;
- risc de contaminare redus;
- economie de timp şi de personal;
- manipulare uşoară;
- acele se găsesc împreună cu seringa în acelaşi ambalaj sau în
ambalaje separate; se pregăteşte un ac cu diametrul mai mare
pentru aspirarea soluţiilor şi altul pentru injectare, după cum se
arată în tabelul următor
Încărcarea seringii
- se spală mâinile cu apă curentă, se verifică seringa şi acele – capacitatea,
termenul de valabilitate a sterilizării;
183
b) dizolvarea pulberilor
- se aspiră solventul în seringă;
- se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului, se dezinfectează dopul
de cauciuc, se aşteaptă evaporarea alcoolului;
- se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea de
solvent prescrisă;
- se scoate acul din flacon şi se agită până la completa dizolvare;
c) – aspirarea soluţiei din flaconul închis cu dop de cauciuc:
- se dezinfectează dopul de cauciuc, se aşteaptă evaporarea alcoolului;
- se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce
urmează a fi aspirată;
EFECTUAREA INJECŢIILOR
INJECŢIA INTRADERMICĂ
Executarea injecţiei:
- asistenta îşi spală mâinile;
- dezinfectează locul injecţiei;
- imobilizează pielea cu policele şi indexul mâinii stângi;
- se prinde seringa în mâna dreaptă şi se pătrunde cu bizoul acului îndreptat
în sus în grosimea dermului;
- se injectează lent soluţia prin apăsarea pistonului;
- se observă, la locul de injectare, formarea unei papule cu aspectul cojii de
portocală, având un diametru de 5-6 mm şi înălţimea de 1-2 mm;
- se retrage brusc acul, nu se tamponează locul injecţiei;
- se îngrijeşte ulterior pacientul
184
Incidente :
- revărsarea soluţiei la suprafaţa pielii, având drept cauză pătrunderea parţială
a bizoului acului în grosimea dermului
- lipsa aspectului caracteristic de papulă
- lipotimie, stare de şoc cauzată de substanţa injectată;
- necrozarea tegumentelor din jurul injecţiei
INJECŢIA SUBCUTANATĂ
Executarea
- idem injecţia intradermică +
- se face o cută a pielii între indexul şi policele mâinii stângi, care se ridică
după planurile profunde;
- se pătrunde brusc, cu forţă, la baza cutei, longitudinal 2-4-cm;
- se verifică poziţia acului prin aspirare (dacă nu s-a pătruns într-un vas
sanguin);
- se injectează lent soluţia medicamentoasă,
- se retrage brusc acul cu seringa şi se dezinfectează locul injecţiei, masându-
se uşor
Accidente
- durere violentă prin lezarea unei terminaţiuni nervoase;
- ruperea acului;
- hematom prin lezarea unui vas mai mare.
INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ
Pregătirea injecţiei
• materiale: – vezi generalităţi, se încarcă seringa;
• pacientul: se informează;
Executarea
Idem injecţia subcutanată, dar se respectă locurile de elecţie.
185
Incidente şi accidente
1. durere vie;
2. paralizie (lezare în sciatic);
3. hematom prin lezarea unui vas;
4. ruperea acului;
5. supuraţie aseptică;
6. embolie, prin injectarea accidentală într-un vas a soluţiilor uleioase.
INJECŢIA INTRAVENOASĂ
Execuţia injecţiei
- asistenta îşi spală mâinile;
- se alege locul puncţiei;
- se dezinfectează locul puncţiei;
- se execută puncţia venoasă (vezi puncţia venoasă);
- se controlează dacă acul este în venă;
- se dezinfectează;
- se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului;
- se injectează lent,
- se verifică, periodic, dacă acul este în venă;
- se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminat; la locul puncţiei se aplică
tamponul îmbibat în alcool, compresiv;
- se îngrijeşte ulterior pacientul
Incidente şi accidente
- injectarea soluţiei în ţesutul perivenos cu tumefierea ţesuturilor, durere;
- flebalgia datorită injectării rapidă a soluţiei sau a unor substanţe iritante;
- valuri de căldură, senzaţia de uscăciune în faringe;
hematom prin străpungerea venei
ameţeli, lipotimie, colaps.
Spectrul de activitate:
- îngust (ex. penicilină, streptomicină);
- larg (ex. tetraciclinele, cloramfenicol);
Acţiuni:
- Bactericidă – ex. penicilină, cefalosporine, aminoglicozide;
- Bacteriostatică – ex. tetraciclină, cloramfenicol, eritromicină;
- Antimicotică – ex. griseofulvină
Efecte adverse:
- alergice: erupţii, şoc anafilactic
- toxice: hepato-, nefro-, neuro-, ototoxice
- biologice: dismicrobism, apariţia rezistenţei microbiene la antibiotice.
Forme de prezentare
tablete – (ex. penicilina V);
capsule operculate – (ex. ampicilină, oxacilină 250 mg, doxicilină);
pulberi în flacoane – (ex.oxacilină 250 mg, penicilina G 400.000 u,
kanamicină 1 g);
fiole – (ex. gentamicina);
unguente – (ex. neomicină)
Căi de administrare
- orală
- parenterală, (injecţii i.v., i.m., s.c., intrarahidiene, perfuzii
intravenoase);
- tegumente şi mucoase
2. ADMINISTRAREA CORTIZONULUI
3. ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
- orală;
- aplicaţii locale pe tegumente şi mucoase;
Intervenţiile asistentei medicale
aceleaşi reguli ca la antibiotice +
- supraveghează pacientul şi sesizează apariţia unor complicaţii,
hemoragii (epistaxis, gingivoragii, metroragii, hematoame) şi raportează
medicului.
- recoltează periodic sânge pentru monitorizarea timpului Quick, Howell.
Important:
- nu se asociază heparina în soluţie perfuzabilă salină izotonă cu alte
medicamente.
- în timpul tratamentului cu anticoagulante se evită injecţiile
intramusculare, intravenoase, alte traumatisme.
- tratamentul cu anticoagulante începe cu heparina şi se continuă cu
trombostop.
4. ADMINISTRAREA ANTIDIABETICELOR
Sulfamidele antidiabetice:
sulfonamide (ex: Tolbutamid, Glibenclamid). Se administrează
pacienţilor cu obezitate.
biguanide (ex: Meguan, Silubin). Efecte adverse: dureri abdominale,
balonări.
Asistenta :
- administrează antidiabeticele sulfonamide (tolbutamid, glibenclamid)
cu 30 de minute înaintea meselor;
- supraveghează pacientul şi sesizează apariţia unor efecte secundare.
- recoltează sânge şi urină pentru monitorizarea glicemiei şi glicozuriei.
5. ADMINISTRAREA CITOSTATICELOR
Efecte adverse:
Greţuri, vărsături, anorexie, stomatită, diaree, alopecie reversibilă, pigmentarea
pielii, fenomene neuro- şi ototoxice.
Forme de prezentare
flacoane – cu pulbere liofilizată – ex: Ciclofosfamida (Endoxah),
Vincristin, Vinblastin, Metrotexat
tablete – ex: Metrotexat
Căi de administrare
- parenterală – injecţii intravenoase, perfuzii intravenoase şi intraarteriale,
intratumorale, intrapleurale, intraperitoneale
- orală
Intervenţiile asistentei medicale. Reguli de respectat
- respectă indicaţiile medicului privind doza, calea şi ritmul de
administrare;
- verifică termenul de valabilitate al produsului;
- pregăteşte instrumentele şi materialele necesare tehnicii de administrare;
- informează pacientul privind efectele secundare ale tratamentului
190
Atenţie:
- substanţa este iritantă şi impune verificarea poziţiei acului în venă
- dacă soluţia pătrunde accidental în ţesutul peri venos, se întrerupe
injectarea şi se continuă în altă venă;
- nu se administrează chimioterapice intravenos, în venele braţului, de
partea sânului pentru care s-a practicat mastectomie urmată sau nu de
roentgenoterapie;
- sesizează fenomenele neuro- şi ototoxice, digestive apărute şi informează
medicul;
- monitorizează funcţiile vitale şi recoltează sânge şi urină pentru evaluarea
funcţiilor renale, hepatice şi medulare;
- hidratează suficient pacientul pentru a avea o bună diureză (ex: la
administrarea cisplatinului, hidratarea se face cu 6-8 ore înainte, prin
administrarea de 1-2 litri de lichid, şi provocarea diurezei cu manitol.
CAPITOLUL VIII.
DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE ŞI
TRANSFUZIA DE SÂNGE
- lângă fiecare picătură de ser-test se pune (cu ajutorul unei pipete sau baghetă
de sticlă) câte o picătură din sângele pe care-l cercetăm;
- picătura de sânge trebuie să fie aproximativ de 10 ori mai mică decât
picătura de ser test;
- picăturile de ser se omogenizează cu picăturile de sânge, prin mişcări
circulare; de fiecare dată, însă, se schimbă pipeta/bagheta sau se clăteşte
într-un vas cu ser fiziologic şi se şterge cu vată sau tifon.
Interpretarea rezultatelor
Pentru a interpreta rezultatele, ne uităm la serul test OI. Dacă în acest ser s-a
produs aglutinarea, ea mai trebuie să apară neapărat fie în serul grupei AII, fie în serul
grupei BIII, fie în amândouă. în caz contrar, s-a comis o greşeală şi analiza trebuie
repetată.
Există patru posibilităţi:
1. Aglutinarea nu se produce în nici unul din serurile-test; atunci aglutininele
prezente în serurile test n-au întâlnit nici un aglutinogen. Sângele de
cercetat face parte din grupa OI.
2. Aglutinarea se produce în picăturile marginale de ser-test OI şi BIII;
înseamnă că aglutininele α din serul test OI şi BIII au întâlnit aglutinogene
A şi au produs aglutinarea hematiilor. Sângele face parte din grupa AII.
3. Aglutinarea se produce în serul test OI şi serul-test AII din mijloc;
înseamnă că aglutininele â din serul-test OI şi AII au întâlnit aglutinogenul
B şi au produs aglutinarea hematiilor. Sângele face parte din grupa BIII.
4. Aglutinarea se produce în toate godeurile; înseamnă că aglutininele á şi â
din serurile-test au întâlnit cele două aglutinogene A şi B din sângele de
cercetat şi au produs aglutinarea hematiilor. Sângele face parte din grupa
ABIV.
Interpretarea rezultatelor
1. Dacă aglutinarea nu se produce, înseamnă că sângele cercetat nu are
aglutinogenul. Aparţine grupei OI.
2. Dacă aglutinarea se produce în serul ANTI A, înseamnă că sângele
cercetat are aglutinogen A. Sângele aparţine grupei AII.
3. Dacă aglutinarea se produce în serul ANTI B, înseamnă că sângele de
cercetat are aglutinogen B. Sângele aparţine grupei BIII.
4. Dacă aglutinarea se produce în ambele seruri-test, înseamnă că sângele
conţine atât aglutinogen A, cât şi aglutinogen B. Face parte, deci, din
grupa AB IV.
• Important: simultan cu determinarea antigenelor A şi B, prin metoda de mai
sus, este obligatorie şi determinarea anticorpilor, prin metoda Simonin.
193
Execuţie
• Determinarea factorului Rh pe lamă:
- spălarea mâinilor;
- se pun, pe lama de sticlă, în ordine, cu pipeta din fiola de ser anti-Rh 3
picături de ser-test, fiecare cu un diametru de 5-6 mm – picăturile din
stânga şi dreapta lamei se folosesc ca martori, iar picătura din mijloc –
pentru determinarea dorită;
- se şterge prima picătură de sânge cu vată uscată;
- se ia cu un colţ al lamei o picătură de sânge, care se pune peste a doua
picătură de ser-test anti-Rh;
- picătura din sânge se amestecă cu eritrocite Rh-pozitive, iar cea din
dreapta cu eritrocite Rh-negative;
- se omogenizează cele trei picături prin mişcări circulare;
- se aşează lama în camera umedă la termostat, la 37°C;
- se citeşte rezultatul după 30-60 de minute.
Interpretare - dacă aglutinarea s-a produs în primele două picături de ser, Rh-ul
este pozitiv, dacă nu se produce aglutinarea (picătura este mobilă), Rh-ul este negativ
(se citeşte prin comparaţie cu hematiile martor).
COMPATIBILITATEA TRANSFUZIONALĂ
194
Scop :
- reducerea la minimum a riscurilor accidentelor imunologice
- evitarea hemolizei intravasculare acute;
Măsuri de prevenire
- determinarea grupei în sistemul OAB şi Rh la primitor;
- alegerea unui sânge de donator izogrup OAB şi Rh;
- executarea probei de compatibilitate directă între serul primitorului şi
eritrocitele donatorului;
Metode
- proba de compatibilitate majoră - directă (Jeanbreau);
- proba de compatibilitate biologică (Oelecker);
Această probă :
- determină anticorpii din serul bolnavului, care ar putea distruge
eritrocitele donatorului
- pune în evidentă incompatibilitatea în sistemul OAB, prezenta de
anticorpi imuni din sistemul Rh
Pregătire:
• materiale: lame de sticlă curate, degresate, uscate; flaconul sau punga
cu sângele de cercetat; seringi, ace, pipete, mănuşi, termostat
• pacient pregătit psihic şi fizic ca la puncţia venoasă;
Execuţie :
- asistenta se spală pe mâini;
- recoltează sânge prin puncţie venoasă;
- introduce sângele la centrifugă;
- pune o picătură din plasma primitorului pe o lamă, peste care adaugă
eritrocite de la donator;
- respectă proporţia de 1/10 între eritrocite şi ser;
- citeşte rezultatul după 5 minute, la rece;
- adaugă o picătură de papaină şi introduce la termostat timp de30 de
minute;
Interpretare
- dacă în picătură se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este
compatibil cu sângele donatorului;
- dacă nu se produce aglutinarea, sângele este compatibil şi poate fi
transfuzat.
Pregătire
• materiale:
- instrumentele şi materialele necesare efectuării unei transfuzii (vezi
transfuzia);
- medicamentele necesare pentru eventuale accidente
posttransfuzionale;
• pacient:
- psihic şi fizic, ca pentru puncţia venoasă.
Execuţie
- asistenta se spală pe mâini;
- îmbracă mănuşi sterile;
- instalează aparatul de transfuzie;
- reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/minut, timp de 5 minute;
- supraveghează foarte atent pacientul timp de 5 minute;
- dacă apar semne ale incompatibilităţii de grup (senzaţie de frig, frison,
cefalee, dureri lombare, tahicardie), întrerupe transfuzia şi anunţă medicul;
- dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, introduce din nou 20 ml
sânge în ritm mai rapid, după care reglează ritmul la 10-15 picături/minut;
- supraveghează pacientul timp de 5 minute;
- dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, continuă transfuzia în ritmul
prescris.
TRANSFUZIA DE SÂNGE
Transfuzia directă
- constă în trecerea sângelui din aparatul vascular al donatorului în sistemul
vascular al primitorului;
- se utilizează numai în condiţii excepţionale, cu caracter de urgenţă, în lipsa
sângelui conservat;
196
Transfuzia indirectă
– se execută cu sânge proaspăt izo-grup, izo-Rh de la donator cunoscut, prin
intermediul flaconului sau pungilor din PVC
Pregătire
• materiale: toate materialele necesare perfuziei i.v.; trusă pentru perfuzat
sânge cu filtru în picurător; sânge izo-grup, izo-Rh; .
• sânge:
• pacient: pregătit fizic şi psihic;
Execuţie
montarea flaconului:
- se efectuează proba de compatibilitate directă Jeanbreau pentru fiecare
flacon;
- se îndepărtează dopul de parafină;
- se dezinfectează dopul;
- se montează aparatul de perfuzat;
evacuarea aerului din tubul aparatului:
efectuarea puncţiei venoase:
efectuarea probei biologice Oelecker:
efectuarea transfuziei:
- dacă nu au apărut semne de incompatibilitate, se continuă transfuzia
în ritmul stabilit de medic;
- se supraveghează, în continuare, pacientul
încheierea transfuziei:
- se reţin din fiecare flacon 5-6 ml de sânge pentru verificări ulterioare
în caz de accidente posftransruzionare tardive;
îngrijirea ulterioară a pacientului
se notează în foaia de observaţie numărul flaconului şi cantitatea de sânge
transfuzat; eventualele reacţii ale pacientului;
197
Accidente
- şocul hemolitic;
- frison, tahicardie, dispnee, cianoză, stare generală alterată, dureri lombare,
retrosternale – datorate substanţelor pirogene, impun oprirea transfuziei;
- embolie pulmonară • cu cheaguri, cu aer, manifestată prin alterarea
bruscă a stării generale, cianoză, dispnee, tensiunea arterială scăzută, puls
filiform
- hemoliza intravasculară cu blocaj renal poate fi provocată de transfuzia
sângelui neîncălzit;
- şoc postransfuzional, acidoza metabolică, stop cardiac prin hipotermie;
Incidente
- – înfundarea aparatului cu cheag – se schimbă aparatul;
- sângele poate conţine cheaguri sau pelicule de fibrină ce se depun pe
filtru – se schimbă flaconul şi perfuzorul;
- ieşirea acului din venă;
- perforarea venei;
- coagularea sângelui venos refulat în ac – se schimbă acul;
Derivatele sanguine
- plasma
- concentrate eritrocitare sau eritrocite deplasmatizate;
- suspensie deleucocitizată de eritrocite;
- plasmă în formă uscată sau liofilizată;
- concentrate trombocitare;
- albumină umană;
- plasmă antihemofilică;
- gamaglobuline şi imunoglobuline umane specifice.
Capitolul IX.
Participarea la examen
- pacientul bea conţinutul din cana cu sulfatul de bariu;
- după terminarea examinării, pacientul este ajutat să se îmbrace şi este
condus la pat;
- pacientul este readus la serviciul de radiologie (conform indicaţiilor
medicului), după 2, 8, 24 ore, pentru a se urmări sub ecran evacuarea
stomacului, umplerea intestinului subţire şi a colonului;
- la 2 ore de la începutul examinării, pacientul poate să mănânce;
200
• Important !:
- la copiii mici, gustul bariului se corectează cu cacao sau lămâie;
- cantitatea de suspensie bariu/apă în diluţie 1:2 este: 100 g pentru
sugari; 100-150 g pentru copii mici; 150-200 g pentru copiii mari;
Pregătirea pacientului
- cu 2-3 zile înainte pacientul va primi un regim alimentar de cruţare neiritant,
neexcitant, nefermentescibil, neflatulent format din: brânză de vaci,
smântână, ouă fierte carne slabă fiartă orez fiert, pâine uscată;
- cu o zi înaintea examinării, se administrează un regim hidric cu piureuri;
- după masă, se efectuează o clismă evacuatoare şi apoi se administrează două
linguri de ulei de ricin;
- se conduce pacientul la serviciul de radiologie,
- i se efectuează clisma baritată după metoda obişnuită a clismelor, şi se
întrerupe de câte ori bolnavul are senzaţia de defecare;
- se întrerupe introducerea substanţei de contrast când bariul a ajuns în cecum;
- se închide rectul cu sonda Strauss, după insuflare cu pompă de aer şi după
introducerea substanţei opace;
- medicul examinează radiologic modificările anatomice ale colonului;
După tehnică pacientul va fi îngrijit.
contrast Fischer. Când colonul se umple prin clismă baritată, pacientul va fi solicitat
de a evacua parţial substanţa de contrast sau închizând rectul cu sonda Strauss, al cărei
balon introdus în rect va fi umplut cu aer; se introduc apoi în colon 100 ml aer, cu
presiune moderată, sub control la ecran. Metoda necesită precauţii, deoarece aerul
introdus sub presiune poate perfora colonul.
Deoarece vezicula biliară poate fi vizibilă radiologic numai când conţine calculi
radioopaci sau se impregnează cu substanţe de contrast, pentru a obţine imaginea ei
radiologică se administrează substanţe iodate, pe cale orală sau intravenoasă.
Pregătirea materialelor
- prânz compus din ouă, smântână şi unt, cu pâine sau 50 g ciocolată;
cărbune animal; triferment, substanţă opacă (Razebil sau acid iopanoic);
antihistaminice.
- materialele pregătite se transportă lângă pacient;
PREGĂTIREA PACIENTULUI
PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A APARATULUI RENAL
ARTERIOGRAFIA RENALĂ
Accidente:
- Tehnica defectuoasă de administrare a substanţei radioopace poate genera
205
Efecte nedorite:
- Injectarea rapidă poate provoca valuri de căldură, cefalee, congestia feţei,
tuse, dispnee (se injectează adrenalină).
- Angiocardiografia prin cateterism cardiac este de competenţa medicilor.
Incidente şi accidente :
211
Tehnica:
- se montează corpul aparatului şi se racordează la sursa de lumină;
- se verifică funcţionalitatea dispozitivului optic;
- se unge tubul rectoscopului cu ulei de vaselină;
- se oferă medicului mănuşile sterile (pentru efectuarea tuşeului rectal);
- se extrage mandrinul şi se fixează corpul aparatului la tubul intrarectal;
- se insuflă aer cu ajutorul pompei (dacă medicul solicită);
- se pregătesc tampoanele cu soluţie de sulfat de magneziu şi se oferă
medicului;
- se îngrijeşte pacientul după terminarea procedurii;
- se pregătesc produsele pentru laborator;
- se reorganizează locul de muncă – se curăţă mecanic rectoscopul, se spală bine
şi se pregăteşte pentru sterilizare chimică (Cidex, etc.)
Participarea la colonoscopie
– sunt necesare două asistente:
asistenta I
- linişteşte pacientul,
- urmăreşte funcţiile vitale ale pacientului;
- îl aşează în decubit lateral stâng, cu genunchii flectaţi, şi este acoperit
cu an câmp steril, prevăzut cu un orificiu central
asistenta II
- verifică colonoscopul, asigurându-se că este adaptat corect la sursa de
lumină şi că are insuflaţia şi aspiraţia bune
- lubrifiază vârful tubului (colonoscopului) cu vaselină şi îl introduce
încet în anus.
• Incidente şi accidente
accese febrile trecătoare, frisoane, dureri lombare asemănătoare cu colica
renală;
mici hemoragii;
ruptura de uretră, cu uretroragie perforaţia vezicii urinare.
raţie).
Efectuarea tehnicii
Laparoscopia se efectuează în anestezia peridurală sau în anestezia generală cu
I.O.T. Apoi:
cu două pense - rădaşcă, se ancorează de o parte şi de alta ombilicul şi în
polul său cranial se face o incizie de 2 mm;
216
Capitolul X.
RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE
217
Semne clinice
Tratament:
3. Iniţierea tratamentului:
A. eliberarea căilor aeriene superioare (cu o prealabilă hiperextensie a capului
şi luxaţia anterioară a mandibulei împreună cu baza limbii pentru degajarea orificiului
glotic) prin curăţirea orofaringelui, aspiraţia, introducerea unei pipe Guedel.
Aspiraţia căilor aeriene – aspiraţia se poate face cu pompa aspiratoare (din trusele
medicale auto), cu aspiratoare portabile cu pedală sau, în lipsă, cu aspiratoare, secreţiile
pot fi îndepărtate aspirându-le din gura bolnavului cu un tub de cauciuc care are cealaltă
extremitate învelită într-o batistă în gura salvatorului.
Introducerea pipei Guedel se execută în 2 timpi.
Observaţii:
1) Dacă este un singur salvator se fac:
– două insuflaţii urmate de 12-14 compresiuni sau, mai recent, se recomandă să
se execute:
– trei insuflaţii rapide, urmate de 15 compresiuni sternale.
În acest fel se atinge raportul optim de 1/5 dintre ritmul ventilaţiei pulmonare şi al
compresiunilor cardiace.
– La copii se pot comprima cu o singură mână, iar
– la copii mici, cu 1-2 degete, în ritm de 80-100 de compresiuni pe minut.
Complicaţiile şi accidentele
Medicamente:
• În afara primului ajutor descris până aici, cadrul mediu va avea pregătite
medicamente şi instrumentar necesare a fi folosite concomitent. Astfel:
– adrenalină 3-4 ml 1/10.000 (1 fiolă 1‰ diluată în 10 ml apă distilată);
– clorură de calciu 10%;
– droguri antiaritmice;
– trusă pentru dezobstrucţia căilor aeriene subglotice prin intubaţie traheală (se
execută de medici specialişti);
– defibrilatoare (pentru defibrilarea electrică a inimii);
– monitoare (pentru monitorizarea funcţiilor vitale);
– aparate automate pentru respiraţie artificială;
221
Cadrul mediu aflat la locul unde este intoxicatul, să facă rapid investigaţii pentru:
• Aprecierea stării intoxicatului:
– conştienţă, comă, moarte clinică etc. vezi = criterii clinice de apreciere)
• Identificarea substanţei: informaţii obţinute de la victimă, dacă este conştientă,
date obţinute de la cei din jur sau aparţinători, corp delict (comprimate, fiole, alimente,
vărsături, urină sau fecale etc., care trebuie păstrate şi trimise la laborator).
• Stabilirea cantităţii de substanţă pătrunsă în organism.
• Calea de pătrundere a toxicului.
• Timpul scurs de la agresiune până la acordarea primului ajutor.
HEMORAGII
Modalităţi de clasificare a hemoragiilor:
A. În funcţie de locul de scurgere a sângelui, se deosebesc:
• hemoragia internă, când sângele se varsă într-o cavitate seroasă (hemotorax,
hemopericard, hemiperitoneu, hemartroză etc.) sau, prin fracturarea unor oase, se
scurge printre ţesuturile vecine osului;
• hemoragia externă, când sângerarea se face în afara organismului;
• hemoragia exteriorizată, când hemoragia se face într-o cavitate (stomac, intestin
etc.), iar eliminarea are loc după câtva timp (epistaxis, hemoptizie, hematemeză,
melenă, metroragie, hematurie).
B. În funcţie de felul vasului care sângerează, hemoragiile pot fi:
• hemoragii arteriale, cele mai periculoase, deoarece sângele se evacuează în
scurt timp într-o cantitate mare. Sângele care provine din artere are următoarele
caracteristici: ţâşneşte din rană în jeturi întrerupte odată cu sistola cardiacă şi are
culoare roşie aprinsă;
• hemoragii venoase: sângele iese în jet continuu şi are o culoare închisă;
• hemoragii capilare: sângerarea este difuză, clinic apar echimoze sau
hematoame;
• hemoragii mixte: arterio-veno-capilare; apar în cazul unui traumatism când se
rup dintr-o dată atât vene, cât şi artere sau capilare.
C. În funcţie de cantitatea de sânge pierdut, deosebim:
- hemoragii mici,
- hemoragii mijlocii
- hemoragii grave.
HEMORAGIILE INTERNE
a. Simptomele hemoragiei
- paloare – datorită vasoconstricţiei;
- ameţeli, vâjâituri în urechi, lipotimii (datorită ischemiei scoarţei
cerebrale);
228
- extremităţi reci;
- sete intensă, gură uscată;
- puls accelerat (100-120 de bătăi pe minut);
- tensiune arterială scăzută;
- respiraţie accelerată superficială;
- apar semne în funcţie de cavitatea în care a avut loc hemoragia (vezi
traumatismele toracice = hemotorax şi traumatismele abdominale =
hemoperitoneu).
Stabilirea indicelui de şoc: n. 0,5; în şoc: > 1.
b) Primul ajutor
HEMORAGIILE EXTERNE
a) Simptomele hemoragiei
Se stabileşte provenienţa sângelui (arterială, venoasă) în hemoragiile externe în
funcţie de caracteristicile sângelui (culoare, jet) – vezi mai sus.
b) Primul ajutor
- se întinde accidentatul la orizontală;
- se face hemostaza provizorie în mai multe moduri:
2. Pansamentul compresiv
În hemoragiile care interesează vasele mici, hemostaza poate fi făcută cel mai
simplu cu ajutorul pansamentelor compresive. După toaleta plăgii, se acoperă regiunea
cu comprese sterile peste care se pune pansament compresiv. Pansamentul compresiv se
indică în hemoragiile venoase şi capilare de la extremităţi, plăgile peretelui toracic şi
abdominal.
4. Aplicarea garoului
230
HEMORAGII EXTERIORIZATE
a) Simptomatologie
Cele mai frecvente forme de hemoragii exteriorizate sunt:
• epistaxis – hemoragie din nas;
• hemoptizie – hemoragie din arborele respirator, roşu, aerat, spumos,
eliminat prin tuse;
• hematemeză – vărsături cu sânge;
• melenă – exteriorizarea sângelui prin defecaţie;
• metroragie – hemoragie care provine din uter în afara ciclului;
• hematurie – sângerare urinară;
În funcţie de cantitatea de sânge pierdut şi viteza cu care acest sânge se pierde,
semnele generale sunt cele ale unei hemoragii interne.
b) Prim ajutor
ÎNGRIJIREA PLĂGILOR
Important!:
- primul ajutor în îngrijirea plăgilor va urmări prevenirea infectării
acestora;
- este necesară spălarea pe mâini înaintea începerii manevrelor;
- respectarea cu stricteţe a măsurilor de asepsie;
- înaintea efectuării pansamentului se administrează antalgice şi
sedative.
Nu!:
- nu se explorează rana cu nici un fel de instrument;
- nu se scot fragmente osoase;
- nu se scot ţesuturile care nu au fost eliminate cu apă oxigenată – risc
de hemoragie.
1. Materiale necesare:
232
3. Tratarea plăgii
- Se schimbă pensa de lucru au altă pensă sterilă din cutia cu
instrumente.
- Se face toaleta plăgii cu apă oxigenată în jet şi se tamponează spuma
cu ajutorul unui tampon de tifon steril
- Curăţarea se poate repeta turnând ser fiziologic şi tamponând din nou
uscat, cu tampoane din tifon de câte ori este nevoie. Până ce plaga este
curată, fără secreţii şi fără sfaceluri.
- După toaleta plăgii se dezinfectează tegumentul din nou cu tinctură de
iod şi alcool. .
- Se acoperă plaga cu pansament steril.
Observaţii. În cazul plăgilor mai vechi de 6 ore sau care au fost pansate anterior,
se pot aplica în plagă comprese umede îmbibate în soluţii antiseptice: Rivanol 1‰,
cloramină 4‰, apă oxigenată 3% etc.
5. Profilaxia tetanosului
Local - profilaxia tetanosului la bolnavii cu plăgi tetanigene
Toate plăgile produse în mediu şi cu agenţi traumatici suspecţi trebuie tratate în
mod special (mai ales plăgile înţepate cu aşchii, spini, cuie, prin muşcătură de animale,
fracturi deschise, avort, arsuri sau orice plagă murdărită cu pământ, praf de stradă etc).
Important!:
– Toaleta plăgii trebuie să ţină seama de timpul scurs de la producerea
accidentului; în primele 6 ore plaga se consideră neinfectată şi se poate sutura la nevoie.
– Pentru a putea sutura o plagă în orice cabinet de la dispensarele medicale
trebuie să existe "trusă de mică chirurgie".
234
IMOBILIZAREA PROVIZORIE
(entorse, luxaţii, fracturi)
Fractură – întreruperea totală sau parţială a continuităţii unui os, apărută în urma
traumatismului. Fracturile pot fi: închise, deschise, complete, incomplete, cu deplasare,
fără deplasare.
Entorsa – este o leziune capsulo-ligamentară dată de mişcarea forţată, anormală.
Luxaţie – extremităţile osoase care alcătuiesc o articulaţie sunt îndepărtate prin
traumatisme de la raporturile normale şi sunt permanent menţinute în aceeaşi situaţie.
Imobilizarea provizorie la locul accidentului sau în camerele de gardă ale
spitalelor a entorselor, luxaţilor şi fracturilor se bazează pe aceleaşi principii, cu toate că
aceste leziuni sunt diferite ca gravitate şi ca potenţial de evoluţie.
Se folosesc:
- atele Cramer (făcute din sârmă), care au avantajul că sunt lungi şi
pot fi mulate pe membrul rănit;
- aparat ghipsat circular, atelă ghipsată;
- atele de lemn (căptuşite cu vată fixată pe atelă cu faşă);
- atele din material plastic sau gonflabil;
- mijloace improvizate care pot folosi orice obiect rigid (scândurele
de lemn, rigle, placaj, beţe, bastoane, umbrele, coadă de mătură,
schiuri, scoarţă de copac etc.).
235
Axarea membrului
Dacă membrul este deformat, ca prim gest se face axarea membrului, care
încearcă refacă forma normală a membrului deformat şi care constă în apucarea şi
tragerea cu multă blândeţe în ax a membrului fracturat:
a. o persoană apucă şi fixează cu putere articulaţia situată proximal fracturii
şi ţine, în timp ce
b. a doua persoană trage în sens contrar, apucând membrul la nivelul
articulaţiei distale fracturii.
– când deformarea se află la degete, la mână sau la laba piciorului, se trage într-
un sens de vârfurile degetelor corespunzătoare regiunii deformate, iar cu cealaltă mână
se fixează glezna.
imobilizarea prin bandaj moale tip Desault, atelă mecanică Cramer, atelă ghipsată, atele
din material plastic.
a) sistem de imobilizare cu mijloace improvizate
Când nu există la îndemână nici un obiect potrivit pentru imobilizarea umărului
poate folosit toracele bolnavului în chip de atelă de fixare.
o Braţul şi antebraţul de partea bolnavă vor fi lipite de torace cu cotul îndoit
în unghi drept.
o Toracele împreună cu membrul superior lipit vor fi înfăşurate cu o pânza
tare, prinsă cu 2 ace de siguranţă.
o Antebraţul membrului imobilizat va fi fixat cu o eşarfă trecută în jurul
gâtului.
b) mijloace specifice: imobilizare prin bandaj Desault
2. Imobilizarea braţului
o se poate face cu atelă Cramer sau atelă gipsată – ca şi la imobilizarea
umărului
o Fixarea atelei Cramer sau a atelei ghipsate se face cu ture circulare de faşă
simplă.
o În cele din urmă membrul superior imobilizat prin una din tehnicile
descrise se fixează şi la torace prin faşă circulară.
o Antebraţul va fi menţinut cu ajutorul unei eşarfe trecută în jurul gâtului.
3. Imobilizarea cotului
o Cotul este fixat în poziţie de flexiune în unghi drept (90°), iar antebraţul
în poziţie intermediară.
o Atela de imobilizare (Cramer sau ghipsată) trebuie să prindă umărul, cotul
şi pumnul, fiind îndoită la 90° numai la cot.
o Este aplicată pe partea posterioară a membrului superior şi se fixează cu
ture circulare de faşă.
o Antebraţul se suspendă în cele din urmă cu o eşarfă petrecută în jurul
gâtului.
4. Imobilizarea antebraţului
o Oricare ar fi sediul fracturii, cotul traumatizatului trebuie să rămână în
unghi drept.
o Se pregăteşte o atelă Cramer sau ghipsată cu o lungime calculată pe
membrul sănătos, astfel încât să ajungă de la jumătatea braţului până pe
faţa ulnară a mâinii (muchia degetului mic), pe care o îmbracă (în cazul
atelei ghipsate) şi până pe faţa posterioară a antebraţului şi mâinii în cazul
atelei Cramer.
o Atela se îndoaie (se mulează) pentru a corespunde curburii de la cot.
• dacă fractura oaselor antebraţului este situată în 1/3 lor superioară,
antebraţul va fi imobilizat în supinaţie (mâna rotată în exterior);
• dacă fractura este situată în 1/3 mijlocie, antebraţul va fi fixat în
poziţie intermediară;
• dacă fractura este situată în 1/3 inferioară, imobilizarea trebuie să se
facă cu antebraţul răsucit în pronaţie (mâna rotată spre interior).
Antebraţul se suspendă cu eşarfă petrecută în jurul gâtului.
238
2. Imobilizarea femurului(coapsei)
Se face în aceleaşi condiţii ca şi în cazul fracturilor de col femural cu atelă lungă
aplicată pe partea laterală a membrului inferior de la axilă şi până la talpa piciorului
a) cu o singură atelă
– Când coapsa este foarte scurtată şi deformată este bine să se asigure pe timpul
transportului şi o extensie în axul membrului inferior, ceea ce este posibil prin folosirea
atelelor metalice Thomas.
b) imobilizarea cu două atele
De reţinut: axul membrului inferior este dreapta care uneşte spina iliacă antero-
superioară, mijlocul rotulei şi marginea internă a piciorului (primul metatarsian).
Imobilizarea femurului se poate face mai corect prinzându-l între două atele inegale:
o O atelă externă, lungă, asemănătoare cu cea descrisă anterior.
o O atelă mai scurtă, ce se aplică pe partea internă a membrului inferior
bolnav, care se întinde de la regiunea inghinală tot până la călcâi.
o Peste ambele atele se aplică legături dispuse în jurul toracelui, în jurul
bazinului, în jurul coapsei, genunchiului şi gambei de aceeaşi parte.
o Se face bandajarea circulară, cu faşă, a membrului inferior şi a torace-
lui, precum şi fixarea picioarelor.
c) imobilizarea în fracturile extremităţii inferioare a femurului
Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului, există pericolul ca vasele
şi nervii importanţi ce trec prin spatele osului să fie comprimate, înţepate sau sfâşiate.
Aceste fracturi se imobilizează cu o singură atelă posterioară.
o Se aplică o atelă lungă posterioară, care se întinde de la bazin până la
talpă. Atelele mai scurte sunt ineficiente.
239
3. Imobilizarea genunchiului
Imobilizarea articulaţiei genunchiului se face cu ajutorul unei atele ghipsate sau
cu un alt material rigid, care se aplică de la rădăcina coapsei, respectiv pliul fesier până
la gleznă. Atela se aşează pe faţa posterioară a membrului inferior.
ARSURILE
În funcţie de agentul traumatic care le-a produs, arsurile pot fi clasificate în:
arsuri prin căldură sau termice (lichide fierbinţi, gaze sau vapori
supraîncălziţi, corpuri solide incandescente, flacără, radiaţie termică),
arsuri chimice (acizi, baze, unele săruri minerale),
arsuri date de flama electrică.
ARSURILE TERMICE
Pentru a aprecia gravitatea unei arsuri, se ţine seama de: întinderea în suprafaţă
şi gradul de profunzime al acesteia.
– Gradele arsurilor în funcţie de profunzimea arsurii
o Gradul I eritem, edem, hipertermie, usturime.
o Gradul II flictena "albă" cu conţinut serocitrin, limpede, transparent,
eritem accentuat, edem.
o Gradul III flictena "roşie" cu conţinut sanguinolent tulbure.
241
Evaluarea cât mai precisă a suprafeţei arse are o mare importanţă. Afectarea unei
suprafaţe de 5%, duc la afectarea celorlalte organe, iar arsurile care depăşesc 15% sunt
generatoare de şoc. Prognosticul unei arsuri care depăşeşte 30% este rezervat.
– Stadii evolutive
În evoluţia unui ars se cunosc patru etape.
• Stadiul I: primele 3 zile – perioada şocului postcombustional caracterizată prin
dezechilibre hidroelectrolitice mari, sindrom de deshidratare (hipovolemie, edem,
hipoxie, oligoanurie), sindrom digestiv (vărsături, hemoragii).
• Stadiul II: primele 3 săptămâni (între zilele 4 şi 21).
Evoluţia este diferită în funcţie de întinderea şi profunzimea arsurii.
în curs de eliminare.
• Stadiul III: primele 2 luni (între zilele 22 şi 66). Este perioada în care şansele de
vindecare cresc; din punct de vedere chirurgical se pot aplica grefe (perioada
chirurgicală).
• Stadiul IV. La bolnavii corect trataţi, semnifică convalescenta. În cazul
bolnavilor arşi, care nu au beneficiat de tratament corect şi precoce, persistenţa plăgilor
granulare întinse spoliază organismul, epuizându-i rezervele biologice (şocului cronic).
3. Evacuarea victimei
– Transportul rapid la spital în serviciul chirurgical ;
– Senzaţia de sete se va calma prin umezirea gurii, dar nu se vor
administra lichide per oral (ceai, apă sărată) deoarece supraîncărcarea
digestivă expune la vărsături.
– La arsuri peste 10-15%, când transportul victimei se face cu "Salvarea"
şi este prevăzut să dureze mai mult de o oră, se montează o perfuzie cu
soluţie de glucoză 5% sau ser fiziologic.
– Se recoltează sânge pentru determinarea grupei sanguine.
– În timpul transportului bolnavul va fi supravegheat permanent şi se
administrează oxigen;
– În cazul arsurilor prin flacără, pentru prevenirea edemului glotic se
adaugă în perfuzie romergan; algocalmin.
3. Anestezie generală
– Bolnavul este aşezat pe masa de operaţii şi i se administrează oxigen.
– Se puncţionează vena şi se recoltează probe de sânge (hemogramă, grup
sanguin şi Rh., hematocrit, uree sanguină, glicemie, probe hepatice,
R.A., ionogramă serică).
– - După recoltarea probelor de laborator, asistenta medicală pune o
perfuzie de glucoză 5%. .
– Se face apoi anestezie generală i.v., cu un barbituric sau ketalar.
Atenţie! Toaleta primară a oricărui ars se face sub anestezie.
4. Toaleta primară.
Manifestări locale
– Arsura electrică.
– Coagularea intravasculară.
– Miozita necrozantă avasculară (deteriorarea proteinei musculare).
245
Manifestări generale
Este importantă calea urmată de curentul electric, deoarece consecinţele
curentului electric asupra organelor interne, în special asupra organelor vitale – creier şi
inimă – sunt în funcţie de drumul parcurs de acesta în organism. Astfel:
– dacă în acest parcurs intră organe vitale ca inima sau creierul,
electrocutarea este mortală;
– dacă electroagresiunea interesează numai centrul respirator, inima
continuă să funcţioneze cât timp se asigură o oxigenare
corespunzătoare;
– dacă curentul parcurge în drumul său mâna stângă-picior stâng,
interceptează inima, care – desincronizată în activitatea sa – suferă
tulburări de ritm până lafibrilaţie ventriculară;
– electrocutarea poate fi urmată de:
hemiplegie,
atrofie optică,
afazie,
rinichi de şoc, ca urmare a mioglobinei eliberată din masele de
muşchi (blocaj renal),
leziuni digestive, necroză pancreatică, ulcer de stres;
– unele circuite, ca de exemplu mână-mână, favorizează arsura, cu leziuni
foarte grave;
– alte circuite, cum ar fi mâna stângă-picior drept, favorizează
electrocutarea, interesând inima;
Efectele electrocutării cuprind:
• contractura muşchilor şi rigiditatea întregului corp, care nu se poate
elibera singur de elementul electric aflat sub tensiune;
• rigiditatea cutiei toracice ce împiedică mişcările respiratorii urmate de
sincopa respiratorie şi sincopa cardiacă.
În spital
– Dacă ritmul respirator nu se reia, se presupune o fibrilaţie şi în acest caz
se face:
defibrilare.
administrarea intracardiac 10-15 ml soluţie clorură de calciu 10%.
intubaţie orotraheală
– Corectarea acidozei se face cu soluţie molară de bicarbonat de sodiu
246
DEGERĂTURILE
Degerăturile, apărute în cadrul hipotermiilor accidentale, sunt leziuni locale
datorate acţiunii frigului sau zăpezii asupra corpului omenesc şi datorită inhibiţiei
centrilor termoreglatori.
Degerăturile apar mai frecvent spre extremităţile corpului (mâini, picioare),
acolo unde circulaţia este mai slabă.
Se instalează mai frecvent la persoanele fără cunoştinţă (intoxicaţii acute cu
alcool, comă).
Clasificarea degerăturilor
În raport cu gravitatea leziunilor, degerăturile sunt clasificate în 4 grade:
• gradul I – eritem, uşor edem, prurit local foarte supărător.
• gradul II şi III – flictene (vezicule) cu conţinut clar sau sanguinolent,
care atunci când se sparg, pun în evidenţă un tegument necrozat care
cuprinde şi hipodermul.
Tratament
Preventiv înaintea expunerii la frig:
o Interzicerea, fumatului (care provoacă vasoconstricţie).
o Nu se va consuma alcool
o Exerciţii de mişcare, elementul cel mai important (produce
vasodilataţie locală)
o Utilizarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte potrivite, uscate.
Curativ
o Bolnavul va fi introdus într-un loc adăpostit .
o Încălzire dinăuntru în afară prin administrare de lichide calde.
o Înlăturarea tuturor factorilor care împiedică circulaţia sângelui, în
special îmbrăcămintea şi încălţămintea de la locul zonelor
îngheţate.
o În degerăturile uşoare de gradul I-II pentru reîncălzire se aproprie
de un corp cu temperatură normală.
247
Local
Tratamentul local: dezinfecţie şi/sau ablaţie (îndepărtarea unei părţi din corp)
dacă este necesară.
Ce facem?
• Împiedicăm pierderea de căldură (accidentatul este aşezat între doi
salvatori),
• • La dispensar sau spital se va trece la reîncălzire, care se va face sub
monitorizarea funcţiilor vitale, în paralel cu administrare de perfuzii
248
ÎNECUL (SUBMERSIA)
Înecul este un accident extrem de grav provocat de inundarea căilor aeriene cu
apă; asfixia (stopul respirator) fiind urmată de stopul cardiac.
Sunt două mecanisme prin care înecul generează moartea:
• înecul propriu-zis prin submersie,
• hidrocutarea sau moartea subită la contactul cu apa (fără aspiraţie de
lichid).
La aceasta se mai pot adăuga:
• traumatismele grave sub apă sau la suprafaţa apei (traumatisme craniene,
toracice, abdominale etc.);
• accidente acute mortale survenite întâmplător în timpul înotului (infarct
miocardic, accident vascular cerebral, criză epileptică etc.).
o toxicitate deosebită.
Simptome clinice
1. Semne locale
o la locul muşcăturii se pot observa, 2-4 înţepături mai mari (muşcătura
dinţilor veninoşi).
o durere intensă, arsură, care apare foarte repede după înţepătură,
o eritem perilezional: la locul înţepăturii pielea se înroşeşte (chiar se
înnegreşte), cu halou purpuriu, iar în mijloc musteşte o cantitate mică de
lichid cu tentă sanguinolentă,
o edem care apare la 10 minute, se extinde foarte repede, într-o oră
interesează întreg membrul. După 12-24 de ore apar flictene cu conţinut
serohematic, echimoze, peteşii, care duc la necroza ţesuturilor şi apoi la
gangrenă, la care se adaugă limfangita.
2. Semne generale:
• slăbiciune, ameţeală, senzaţie de leşin;
• greţuri, vărsături sanguinolente;
• sufuziuni sanguine generalizate, hemoragii (la 24-48 de ore): epistaxis,
hematemeză, melenă, hematurii, gingivoragii;
• pupilele dilatate, cu tulburări de vedere până la pierderea vederii;
• obnubilare până la comă, stare de şoc.
În cazurile netratate, moartea survine la 3-4 zile prin hemoragii, insuficienţă
renală acută sau prin stop respirator (când veninul are acţiune predominant hemolitică):
CAPITOLUL XI
LEGISLAŢIE:
252
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă
Art. 11. - (1) Asistenţii medicali şi moaşele îşi desfăşoară activitatea conform
pregătirii profesionale, în sistem public şi/sau în sectorul privat, precum şi în colaborare
cu furnizorii de servicii de îngrijiri de sănătate.
(2) Activitatea asistenţilor medicali şi a moaşelor se desfăşoară în cadrul echipei
medicale sau independent pentru îngrijiri de sănătate. Asistentul medical şi moaşa
recunosc rolul celorlalţi membri ai echipei medicale şi participă la menţinerea relaţiilor
amiabile în cadrul acesteia.
(3) Asistenţii medicali şi moaşele care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 şi sunt
stabiliţi în România îşi pot desfăşura activitatea şi ca titulari sau asociaţi ai cabinetelor
de practică independentă pentru îngrijiri de sănătate.
Art. 12. - (1) În exercitarea profesiei, asistentul medical şi moaşa nu sunt funcţionari
publici.
(2) Asistentul medical licenţiat şi moaşa licenţiată pot fi cadre didactice universitare
în instituţii de învăţământ superior care pregătesc asistenţi medicali sau moaşe, precum
şi personal de cercetare în instituţii de cercetare.
Art. 13. - (1) Angajarea şi promovarea profesională sau administrativă a asistentului
medical şi a moaşei în sistemul sanitar public şi privat se realizează în condiţiile legii.
(2) Pentru riscurile ce decurg din activitatea profesională, protecţia asistentului
medical şi a moaşei se face de către angajator, prin societăţile de asigurări. În cazul
exercitării profesiei de liberă practică independentă pentru îngrijiri de sănătate,
asistentul medical şi moaşa sunt obligaţi să încheie o asigurare de răspundere civilă
pentru greşeli în activitatea profesională.
Art. 14. - (1) În cazul în care un asistent medical sau o moaşă îşi întrerupe activitatea
profesională pe o perioadă mai mare de 5 ani, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor
din România va reatesta competenţa profesională a acestora, în vederea reluării
activităţii.
(2) Procedura privind modalităţile şi condiţiile de verificare şi atestare a nivelului
profesional se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii şi Consiliul naţional al Ordinului
Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică şi asistenţilor medicali şi moaşelor cetăţeni ai unui
stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi pe teritoriul României.
Art. 15. - Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, prin preşedintele
filialei respective, este în drept să sesizeze, după caz, organele judiciare sau autorităţile
competente, pentru urmărirea şi trimiterea în judecată a persoanelor care îşi atribuie sau
care întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de asistent medical sau de moaşă ori
care practică profesia în mod nelegal.
Art. 16. - În exercitarea profesiei, asistentul medical şi moaşa trebuie să respecte
demnitatea fiinţei umane.
Art. 17. - Asistentul medical şi moaşa sunt obligaţi să păstreze secretul profesional, cu
excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Art. 18. - Asistentul medical şi moaşa au obligaţia de a lua măsuri de acordare a
primului ajutor, indiferent de persoană, loc sau situaţie.
SECŢIUNEA a 2-a
Formarea în profesia de asistent medical şi în profesia de moaşă
256
CAPITOLUL II
Dispoziţii privind exercitarea, pe teritoriul României, a profesiei de
asistent medical generalist şi a profesiei de moaşă de către
asistenţii medicali generalişti şi moaşele cetăţeni ai unui stat membru
al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ai Confederaţiei Elveţiene
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire
(4) În situaţia prevăzută la art. 31, cererea de reexaminare suspendă termenul legal de
soluţionare. Autorităţile competente române vor continua procedura prevăzută la alin.
(1) după primirea răspunsului din partea statului membru consultat sau după expirarea
termenului de 3 luni, prevăzut de normele Uniunii Europene pentru formularea
răspunsului de către statele membre consultate în aceste situaţii.
Art. 31. - (1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţă de fapte grave
şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra
exercitării profesiei de asistent medical generalist sau a profesiei de moaşă în România,
comise de asistenţii medicali generalişti sau moaşele cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, anterior stabilirii în România şi în afara teritoriului său, acestea
informează statul membru de origine sau de provenienţă al celor în cauză.
(2) Autorităţile competente române comunică statului membru gazdă informaţiile
solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natură profesională sau administrativă,
precum şi cu privire la sancţiunile penale interesând exerciţiul profesiilor de asistent
medical generalist şi, respectiv, de moaşă, aplicate asistenţilor medicali generalişti şi
moaşelor, pe durata exercitării profesiei în România.
(3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de statul
membru gazdă cu privire la faptele grave şi precise comise de asistenţii medicali
generalişti şi moaşele cetăţeni români sau care provin din România, anterior stabilirii în
statul membru gazdă şi în afara teritoriului său, fapte care pot avea repercusiuni asupra
începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei în acel stat.
(4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor pe
care le întreprind în situaţiile pentru care au fost sesizate şi comunică statului membru
gazdă, în termen de 3 luni de la primirea solicitării acestuia, consecinţele care rezultă cu
privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile respective.
(5) Autorităţile competente române asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.
Art. 32. - Documentele prevăzute la art. 28, 29 şi 31 sunt valabile 3 luni de la data
emiterii.
SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii cu privire la libera prestare a serviciilor
Art. 33. - (1) În vederea prestării temporare de servicii în România, atunci când
solicită accesul la una dintre activităţile profesionale, asistenţii medicali generalişti şi
moaşele cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul din aceste
state, sunt înregistraţi, la cerere, după o procedură simplificată, în Ordinul Asistenţilor
Medicali şi Moaşelor din România pe durata prestării temporare de servicii, în vederea
aplicării prevederilor art. 37.
(2) Exercitarea activităţilor de asistent medical generalist şi, respectiv, de moaşă, în
aceste situaţii, se face cu respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de
lege pentru asistenţii medicali generalişti şi, respectiv, pentru moaşele cetăţeni români.
(3) Atunci când, pe durata prestării temporare de servicii în România, persoanele
prevăzute la alin. (1) încalcă dispoziţiile profesionale cu caracter disciplinar sau
administrativ prevăzute de lege, autorităţile competente române informează statul
membru în care cei în cauză sunt stabiliţi.
259
Art. 34. - (1) Prestarea temporară de servicii pe teritoriul României de către asistenţii
medicali generalişti şi de către moaşele, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în unul din aceste state, se face pe baza următoarelor documente:
a) declaraţia prealabilă adresată autorităţilor competente române de către solicitant,
declaraţie în care se precizează durata de prestare a activităţii profesionale, natura şi
locul de desfăşurare a acesteia. În cazuri urgente, declaraţia poate fi făcută în termen de
maximum 7 zile de la încetarea prestării activităţii cu caracter urgent;
b) dovezi prin care autorităţile competente ale statului membru în care este stabilit
solicitantul atestă că acesta exercită legal activităţile respective pe teritoriul acelui stat;
c) dovezi prin care autorităţile competente ale statului membru de origine sau de
provenienţă atestă că solicitantul este posesor al unui titlu de calificare oficială de
asistent medical generalist, respectiv de moaşă, prevăzut de normele Uniunii Europene
pentru prestarea activităţilor în cauză.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) sunt valabile timp de 12 luni de la data emiterii
lor.
Art. 35. - (1) În caz de prestare temporară a serviciilor care antrenează deplasarea
prestatorului în România, asistenţii medicali generalişti şi, respectiv, moaşele cetăţeni ai
unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt
exceptaţi de la procedura de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de
sănătate.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în prealabil Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe
teritoriul României, iar, în caz de urgenţă, în termen de maximum 7 zile de la prestarea
acestora.
Art. 36. - Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autorităţile competente
române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, dovezile prevăzute la art. 34 alin.
(1) lit. b) eliberate asistenţilor medicali generalişti şi, respectiv, moaşelor cetăţeni
români, precum şi asistenţilor medicali generalişti şi, respectiv, moaşelor care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 1 lit. b)-d), stabiliţi în România, în cazul în care acestora li se
aplică sancţiunile prevăzute de lege, cu ridicarea dreptului de liberă practică a profesiei.
SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire
şi libera prestare de servicii
Art. 37. - Asistenţii medicali generalişti şi moaşele cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene care, în timpul exercitării profesiunii în România, încalcă legile
şi regulamentele profesiei, răspund potrivit legii.
Art. 38. - (1) Asistenţii medicali generalişti şi, respectiv, moaşele cetăţeni ai unui stat
membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau
ai Confederaţiei Elveţiene, care exercită profesia în România, au dreptul de a ataşa la
260
titlul profesional corespunzător prevăzut la art. 4 titlul legal de formare obţinut în statul
membru de origine sau de provenienţă, în limba statului emitent şi, eventual, abrevierea
acestui titlu, în măsura în care nu este identic cu titlul profesional. Titlul legal de
formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau al organismului emitent.
(2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire
complementară, neînsuşită de beneficiar, acesta va utiliza, în exerciţiul profesiei, forma
corespunzătoare a titlului, indicată de autorităţile competente române.
Art. 39. - (1) Asistenţii medicali generalişti şi, respectiv, moaşele cetăţeni ai unui stat
membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau
ai Confederaţiei Elveţiene, care sunt stabiliţi şi exercită profesia în România, au
obligaţia de a se informa la autorităţile competente române cu privire la legislaţia care
reglementează sectorul de sănătate, domeniul securităţii sociale, precum şi cu privire la
Codul de etică şi deontologie al asistentului medical şi al moaşei din România.
(2) În vederea furnizării informaţiilor prevăzute la alin. (1), autorităţile competente
române vor organiza la nivelul structurilor teritoriale şi centrale birouri de informare
legislativă.
CAPITOLUL III
Organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor
Medicali şi Moaşelor din România
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 40. - (1) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se organizează şi
funcţionează ca organizaţie profesională a asistenţilor medicali şi a moaşelor,
neguvernamentală, de interes public, apolitică, nonprofit, având ca obiect de activitate
controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical şi, respectiv, a
profesiei de moaşă cu drept de liberă practică.
(2) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România are autonomie
instituţională.
(3) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România are sediul central în
municipiul Bucureşti.
(4) Patrimoniul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se constituie
din bunuri mobile şi imobile, dobândite în condiţiile legii.
Art. 41. - În cadrul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se
înfiinţează Comisia de specialitate a asistenţilor medicali generalişti, Comisia de
specialitate a moaşelor, comisii de specialitate pentru celelalte specialităţi ale
asistenţilor medicali, precum şi Comisia de disciplină.
SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
Art. 42. - (1) Atribuţiile generale ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România sunt:
261
SECŢIUNEA a 3-a
Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
Art. 43. - (1) Calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România se dobândeşte la cerere.
(2) Calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
se pierde pe durata suspendării sau în caz de retragere a dreptului de exercitare a
profesiei de asistent medical sau a profesiei de moaşă.
(3) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Ordinului
Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, care se eliberează la înscriere.
(4) Eliberarea certificatului de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor
din România se va face numai pentru asistenţii medicali şi moaşele care îndeplinesc
condiţiile prevăzute la art. 10.
(5) Pot deveni, la cerere, membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România şi asistenţii medicali şi moaşele cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România.
(6) Calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
o pot păstra, la cerere, şi pensionarii asistenţi medicali şi, respectiv, moaşe, care au
practicat profesia.
SECŢIUNEA a 4-a
Drepturi şi obligaţii
g) dreptul persoanelor care exercită funcţii de conducere la nivel teritorial sau naţional
în structurile Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România de a-şi menţine
locul de muncă pe perioada în care îndeplinesc funcţiile respective;
h) de a li se acorda, de către Consiliul naţional, pentru merite deosebite, recompense,
diplome de onoare şi de excelenţă, la propunerea Biroului executiv al Ordinului
Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, precum şi calitatea de membru de
onoare;
i) de a beneficia de asistenţă medicală gratuită şi medicamente gratuite atât personal,
cât şi pentru membrii lor de familie.
Art. 45. - (1) Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România au
următoarele obligaţii:
a) să respecte reglementările legale privind exercitarea profesiei;
b) să respecte Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
privind exercitarea profesiilor de asistent medical şi de moaşă, precum şi Regulamentul
de organizare şi funcţionare a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România;
c) să respecte şi să aplice prevederile Codului de etică şi deontologie al asistentului
medical şi al moaşei din România, manifestând un comportament demn în exercitarea
profesiei;
d) să se abţină de la orice faptă menită a aduce prejudicii Ordinului Asistenţilor
Medicali şi Moaşelor din România sau prestigiului profesiei de asistent medical şi
profesiei de moaşă;
e) să participe la adunările generale ale filialelor din care fac parte;
f) să apere reputaţia şi interesele legitime ale asistenţilor medicali şi moaşelor;
g) să facă dovada cunoaşterii normelor de deontologie profesională şi a celor care
reglementează organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor
din România;
h) să respecte Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România,
Codul de etică şi deontologie al asistentului medical şi al moaşei din România,
hotărârile organelor de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România şi regulamentele profesiei; să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în
calitate de membri sau reprezentanţi ai Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România;
i) să nu aducă prejudicii reputaţiei Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România şi să acţioneze pe toată durata exercitării profesiei în vederea creşterii gradului
de pregătire profesională.
(2) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională, asistenţii medicali şi
moaşele sunt obligaţi să efectueze cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie
continuă creditate. La cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de către
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se iau în calcul programele,
precum şi celelalte forme de educaţie continuă avizate de către acesta.
(3) Asistenţilor medicali şi moaşelor care nu realizează, pe parcursul a 3 ani, numărul
minim de credite stabilit de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi
Moaşelor din România li se poate suspenda dreptul de liberă practică, până la realizarea
numărului de credite respectiv.
SECŢIUNEA a 5-a
Organizarea la nivel teritorial şi naţional
264
prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul total al reprezentanţilor aleşi. În cazul în care, la
adunarea generală naţională la care au loc alegeri, nu este prezent un număr de 2/3 din
numărul total al reprezentanţilor, în termen de două săptămâni se va organiza o altă
adunare generală naţională de alegeri, al cărei rezultat va fi validat, indiferent de
numărul participanţilor.
(3) Adunarea generală naţională adoptă, în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul total
al reprezentanţilor aleşi, Codul de etică şi deontologie al asistentului medical şi al
moaşei din România, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului
Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, precum şi Statutul Ordinului
Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
Art. 52. - (1) Consiliul naţional este alcătuit din câte 2 reprezentanţi ai fiecărui judeţ,
respectiv 4 reprezentanţi ai municipiului Bucureşti, şi câte un reprezentant din
ministerele cu reţea sanitară proprie, aleşi de către Adunarea generală naţională.
(2) Consiliul naţional este legal constituit în prezenţa a jumătate plus unu din numărul
membrilor săi şi hotărăşte cu majoritate simplă.
(3) Consiliul naţional se întruneşte în sesiuni trimestriale şi extraordinare.
(4) În cadrul Consiliului naţional funcţionează Comisia naţională de specialitate a
asistenţilor medicali generalişti, Comisia naţională de specialitate a moaşelor, comisii
naţionale de specialitate pentru celelalte specialităţi ale asistenţilor medicali, Comisia
naţională de disciplină, precum şi departamente şi compartimente de specialitate.
Art. 53. - Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este coordonat, între
sesiunile Consiliului naţional, de Biroul executiv.
Art. 54. - (1) Biroul executiv al Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali
şi Moaşelor din România asigură activitatea permanentă a acestuia, conform prezentei
legi.
(2) Biroul executiv al Consiliului naţional este alcătuit din preşedinte, 3 vicepreşedinţi
şi un secretar, aleşi prin vot secret de către membrii Consiliului naţional.
Art. 55. - Persoanele care exercită funcţii de conducere la nivel teritorial sau naţional
în structurile Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România îşi menţin locul
de muncă pe perioada în care îndeplinesc funcţiile respective.
Art. 56. - Organizarea alegerilor la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
şi la nivel naţional se desfăşoară o dată la 4 ani, în baza regulamentului de alegeri
elaborat de Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
şi aprobat de Consiliul naţional. Alegerile organizate conform Legii nr. 461/2001
privind exercitarea profesiunii de asistent medical, înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali din România, cu modificările şi
completările ulterioare, rămân valabile până la expirarea mandatului. După această dată
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România va organiza alegeri la nivel
naţional şi va funcţiona conform structurii prevăzute în prezenta lege.
Art. 57. - Veniturile Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România se
constituie din:
a) taxe de înscriere;
b) cotizaţii lunare;
c) donaţii, sponsorizări, potrivit legii;
d) fonduri rezultate din diferite taxe pentru manifestări ştiinţifice şi din drepturi
editoriale, în condiţiile legii;
e) alte surse, cu respectarea prevederilor legale.
266
SECŢIUNEA a 6-a
Răspunderea disciplinară
Art. 58. - (1) Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România care
încalcă normele de exercitare a profesiei şi nu respectă Codul de etică şi deontologie al
asistentului medical şi al moaşei din România răspund disciplinar, în funcţie de
gravitatea abaterii, şi li se va aplica una dintre următoarele sancţiuni:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) suspendarea temporară a calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi
Moaşelor din România;
d) retragerea calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România şi propunerea către Ministerul Sănătăţii de anulare a autorizaţiei de liberă
practică a profesiei pentru o perioadă limitată sau definitiv.
(2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se aplică de către consiliul teritorial al
Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.
(3) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se aplică de către Consiliul naţional al
Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România numai după efectuarea unei
expertize de către o comisie alcătuită din cel puţin 5 membri, aprobată de acesta la
propunerea comisiilor de specialitate.
Art. 59. - Concluziile anchetei şi sancţiunile aplicate se comunică în scris persoanei în
cauză, consiliului teritorial al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România,
persoanei juridice consemnatare a contractului individual de muncă şi, după caz,
Ministerului Sănătăţii.
Art. 60. - (1) Contestaţiile împotriva sancţiunilor prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) şi
b) se pot adresa comisiei teritoriale de disciplină a Ordinului Asistenţilor Medicali şi
Moaşelor din România care a aplicat sancţiunea, în termen de 30 de zile de la
comunicare.
(2) Sancţiunile prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. c) şi d) pot fi contestate la judecătoria
în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea asistentul medical sau
moaşa sancţionată, în termen de 30 de zile de la comunicarea sancţiunii.
Art. 61. - Răspunderea disciplinară a membrilor Ordinului Asistenţilor Medicali şi
Moaşelor din România, prevăzută la art. 58, nu exclude răspunderea civilă,
contravenţională şi penală.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 62. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Ordinul Asistenţilor Medicali
din România îşi schimbă denumirea în Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România şi Registrul unic al asistenţilor medicali din România îşi schimbă denumirea
în Registrul unic naţional al asistenţilor medicali şi moaşelor din România.
(2) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România funcţionează în baza
prezentei legi şi în baza reglementărilor proprii, elaborate în conformitate cu prevederile
acesteia.
Art. 63. - (1) În vederea facilitării accesului la exerciţiul profesiei de asistent medical
generalist şi, respectiv, a profesiei de moaşă pe teritoriul României, Ministerul
Sănătăţii, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România,
recunoaşte calificările de asistent medical generalist şi, respectiv, de moaşă, dobândite
267
ANEXA Nr. 1
de asistent medical generalist, dobândite într-un stat terţ şi care nu au fost recunoscute
de unul dintre statele membre menţionate.
C. Titluri profesionale de asistent medical
Asistent medical generalist
Asistent medical de îngrijiri generale de sănătate
Asistent medical obstetrică-ginecologie
Asistent medical pediatrie
Asistent medical balneofizioterapie
Asistent medical igienă
Asistent medical igienă şi sănătate publică
Asistent medical laborator clinic
Asistent medical radiologie şi imagistică
Asistent medical farmacie
Asistent medico-social
Asistent medical de nutriţie şi dietetică
Asistent medical de ocrotire
Asistent de balneofiziokinetoterapie şi recuperare
Asistent medical de urgenţe medico-chirurgicale
Asistent de profilaxie stomatologică
Asistent igienist pentru cabinet stomatologic
Asistent pentru stomatologie asistenţă dentară.
ANEXA Nr. 2
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
CAPITOLUL II
Dreptul pacientului la informaţia medicală
CAPITOLUL III
Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală
Art. 13. - Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală
asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale
opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
Art. 14. - Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie
medicală de urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-
o exprimare anterioară a voinţei acestuia.
Art. 15. - În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă,
consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
Art. 16. - În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul
trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de
înţelegere.
Art. 17. - (1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia
este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul,
decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienţii internaţi în spitale
şi din 2 medici pentru pacienţii din ambulator.
272
CAPITOLUL IV
Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor
şi viaţa privată a pacientului
CAPITOLUL V
Drepturile pacientului în domeniul reproducerii
Art. 26. - Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un
factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei.
Art. 27. - Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii necesare dezvoltării
unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare.
Art. 28. - (1) Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat, cu
excepţia cazului prevăzut la art. 26.
(2) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă cele mai sigure metode
privind sănătatea reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite de
riscuri.
CAPITOLUL VI
Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale
273
Art. 29. - (1) În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă la selectarea
pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat,
selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de
tratament se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei în termen de 30 de zile
de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se aduc la cunoştinţa publicului.
Art. 30. - (1) Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă
există condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenţă apărute în situaţii
extreme.
Art. 31. - Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
Art. 32. - Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport
spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea
pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul de îngrijire şi tratament va fi creat cât mai
aproape de cel familial.
Art. 33. - Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un
medic acreditat din afara spitalului.
Art. 34. - (1) Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să
supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl
recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii
respective.
(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare
sau donaţii, cu respectarea legii.
Art. 35. - (1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea
stării sale de sănătate sau până la vindecare.
(2) Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi parteneriatul dintre
diferitele unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate
sau de medicină generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat.
După externare pacienţii au dreptul la serviciile comunitare disponibile.
Art. 36. - Pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă, de
asistenţă stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice, în program continuu.
CAPITOLUL VII
Sancţiuni
CAPITOLUL VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 38. - (1) Autorităţile sanitare dau publicităţii, anual, rapoarte asupra respectării
drepturilor pacientului, în care se compară situaţiile din diferite regiuni ale ţării, precum
şi situaţia existentă cu una optimă.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil standardele
proprii în conformitate cu normele de aplicare a legii.
274
Normă
din 7 aprilie 2004
de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003
Art. 1. - Unităţile sanitare de orice fel, denumite în continuare unităţi, care acordă
îngrijiri de sănătate sau îngrijiri terminale şi în care sunt efectuate intervenţii medicale,
au obligaţia de a furniza pacienţilor informaţii referitoare la:
a) serviciile medicale disponibile şi modul de acces la acestea;
b) identitatea şi statutul profesional al furnizorilor de servicii de sănătate;
c) regulile şi obiceiurile pe care trebuie să le respecte pe durata internării în unităţi cu
paturi;
d) starea propriei sănătăţi;
e) intervenţiile medicale propuse;
f) riscurile potenţiale ale fiecărei proceduri care urmează a fi aplicată;
g) alternativele existente la procedurile propuse;
h) date disponibile rezultate din cercetări ştiinţifice şi activităţi de inovare tehnologică;
i) consecinţele neefectuării tratamentului şi ale nerespectării recomandărilor medicale;
j) diagnosticul stabilit şi prognosticul afecţiunilor diagnosticate.
Art. 2. - (1) Unităţile trebuie să asigure accesul egal al pacienţilor la îngrijiri medicale,
fără discriminare pe bază de rasă, sex, vârstă, apartenenţă etnică, origine naţională,
religie, opţiune politică sau antipatie personală.
(2) Fiecare unitate trebuie să cuprindă în regulamentul propriu de organizare şi
funcţionare prevederi referitoare la obligaţia personalului angajat privind dreptul
pacienţilor la respect ca persoane umane.
Art. 3. - Unităţile trebuie să utilizeze toate mijloacele şi resursele disponibile pentru
asigurarea unui înalt nivel calitativ al îngrijirilor medicale.
Art. 4. - În situaţia în care intervenţiile medicale sunt refuzate de către pacienţi care îşi
asumă în scris răspunderea pentru decizia lor, acestora trebuie să li se explice
consecinţele refuzului sau opririi actelor medicale.
Art. 5. - În situaţia în care este necesară efectuarea unei intervenţii medicale unui
pacient care nu îşi poate exprima voinţa, personalul medical poate deduce acordul
acestuia dintr-o exprimare anterioară a voinţei, dacă aceasta este cunoscută.
Art. 6. - (1) În situaţia în care, pentru efectuarea unei intervenţii medicale, se solicită
consimţământul reprezentantului legal al pacientului, acesta trebuie să fie implicat în
adoptarea deciziei, în limitele capacităţii sale de înţelegere.
(2) În situaţia în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în
interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, unităţile
au obligaţia efectuării în cel mai scurt timp posibil a demersurilor pentru constituirea
comisiei de arbitraj de specialitate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
275
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 2. - (1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare
fondul, este un fond special care se constituie şi se utilizează potrivit prezentei
ordonanţe de urgenţă.
(2) Constituirea fondului se face din contribuţia de asigurări sociale de sănătate,
denumită în continuare contribuţie, suportată de asiguraţi, de persoanele fizice şi
juridice care angajează personal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi
din alte surse - donaţii, sponsorizări, dobânzi, potrivit legii.
(3) Administrarea fondului se face, în condiţiile legii, de către Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, şi, respectiv, prin casele de
asigurări sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, inclusiv prin Casa
Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei
şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi
Autorităţii Judecătoreşti, denumite în continuare case de asigurări.
(4) CNAS poate propune Ministerului Sănătăţii şi Familiei proiecte de acte normative
care au incidenţă asupra constituirii şi utilizării fondului.
Art. 3. - (1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, următorii termeni se definesc
astfel:
a) serviciile medicale sunt acele servicii şi produse furnizate de către persoane fizice şi
juridice, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) furnizorii sunt persoane fizice sau juridice autorizate oficial şi recunoscute de către
Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru a furniza servicii sau produse medicale;
c) pachetul de servicii de bază cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a
sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii şi
produse la care au dreptul asiguraţii şi se suportă din fond, în condiţiile contractului-
cadru;
d) autorizarea reprezintă un control al calificării şi al respectării legislaţiei existente în
domeniu, efectuat pentru toate tipurile de furnizori, necesar pentru a obţine permisiunea
de a furniza servicii medicale în România;
e) acreditarea este un proces de evaluare externă a calităţii serviciilor de sănătate, care
conferă dreptul de a putea intra în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate,
fiind o condiţie obligatorie pentru încheierea contractului;
f) contractarea este procedura care reglementează condiţiile furnizării serviciilor de
către furnizori pentru cei asiguraţi de casele de asigurări;
g) preţ de referinţă este preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru
plata medicamentelor, materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale, potrivit
politicii de preţuri a Ministerului Sănătăţii şi Familiei;
h) dispozitivele medicale cuprind materialele sanitare pentru corectarea văzului,
auzului, pentru protezarea membrelor, respectiv proteze, orteze, dispozitive de mers şi
alte materiale specifice, necesare în scopul recuperării unor deficienţe organice sau
fiziologice.
(2) Definiţiile care pot exista în alte legi şi care sunt diferite de cele prevăzute la alin.
(1) nu se aplică în cazul prezentei ordonanţe de urgenţă.
CAPITOLUL II
Asiguraţii
SECŢIUNEA 1
Persoanele asigurate
Art. 4. - (1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, toţi cetăţenii români
cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au domiciliul sau
278
ulterioare;
i) persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute în art. 105, 113 şi 114 din
Codul penal; persoanele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării
pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.
(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia,
cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă:
a) satisfac serviciul militar în termen;
b) se află în concediu medical, în concediu medical pentru sarcină şi lăuzie sau în
concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani;
c) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv;
d) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alocaţie de
sprijin.
Art. 7. - (1) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi cetăţenii
statelor cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale
internaţionale de cooperare în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale beneficiază de
acoperirea serviciilor medicale acordate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute
de acordurile, înţelegerile, convenţiile sau protocoalele încheiate între România şi ţara
respectivă.
(2) Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de
persoane care nu se încadrează în prevederile alin. (1):
a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;
b) cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară;
c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară.
Art. 8. - (1) Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine
persoanei juridice sau fizice care angajează persoane cu contract individual de muncă
sau convenţie civilă, precum şi persoanelor fizice, după caz.
(2) Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii sunt
obligate să depună lunar la casele de asigurări declaraţii privind obligaţiile ce le revin
faţă de fond.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care exercită profesii liberale sau
celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente.
Art. 9. - În cazul neachitării în termen a contribuţiilor datorate fondului, CNAS, direct
sau prin casele de asigurări, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru
încasarea sumelor datorate şi a majorărilor de întârziere, potrivit procedurilor instituite
de legislaţia privind executarea creanţelor bugetare.
SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor
Art. 10. - (1) Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază care cuprinde
servicii medicale, servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale sanitare şi
dispozitive medicale.
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru care se
elaborează de CNAS pe baza consultării Colegiului Medicilor din România, denumit în
continuare CMR, Colegiului Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR, şi
Ordinului Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare OAMR, până la
data de 31 octombrie a anului în curs pentru anul următor. Proiectul se avizează de
Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu consultarea obligatorie a ministerelor şi instituţiilor
centrale cu reţea sanitară proprie, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. În cazul
nefinalizării elaborării contractului-cadru în termenul prevăzut, Ministerul Sănătăţii şi
280
CAPITOLUL III
Servicii medicale suportate din fondul naţional unic
de asigurări sociale de sănătate
SECŢIUNEA 1
Servicii medicale profilactice
SECŢIUNEA a 2-a
Servicii medicale curative
Art. 19. - (1) Asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru
prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea sau cel puţin pentru ameliorarea
suferinţei, după caz.
(2) Tratamentul medical se aplică de către medici sau asistenţi medicali şi de alt
personal sanitar acreditat, la indicaţia şi sub supravegherea medicului.
Art. 20. - (1) Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din fond sunt:
a) serviciile medicale de urgenţă;
b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afecţiunii:
anamneză, examen clinic, examene paraclinice şi de laborator;
c) tratamentul medical, chirurgical şi unele proceduri de recuperare;
d) prescrierea tratamentului necesar vindecării, inclusiv indicaţiile privind regimul de
viaţă şi muncă, precum şi igieno-dietetic.
(2) Asiguraţii beneficiază de activităţi de suport constând în acordarea de concediu
medical pentru incapacitate temporară de muncă sau îngrijirea copilului bolnav.
(3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (1) şi modalităţile de acordare se stabilesc
prin contractul-cadru.
Art. 21. - (1) Asiguraţii au dreptul la asistenţă medicală primară şi de specialitate
ambulatorie, la indicaţia medicului de familie.
(2) Asiguraţii primesc asistenţă medicală de specialitate în spitale acreditate.
(3) Serviciile spitaliceşti se acordă prin spitalizare integrală sau parţială şi cuprind:
consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratament medical şi/sau tratament
283
SECŢIUNEA a 3-a
Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale
şi alte mijloace terapeutice
SECŢIUNEA a 4-a
Servicii medicale şi de îngrijiri la domiciliu
Art. 27. - (1) Asiguraţii au dreptul să primească unele servicii medicale şi îngrijiri la
domiciliu din partea unui medic şi/sau cadru mediu sanitar, dacă este necesar şi indicat
de medic.
(2) Condiţiile acordării serviciilor medicale şi a îngrijirilor la domiciliu se stabilesc prin
contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 5-a
Alte servicii speciale
284
Art. 28. - Cheltuielile de transport sanitar, necesare pentru realizarea unui serviciu
medical pentru asigurat, se suportă din fond. Asiguraţii au dreptul la transport sanitar în
următoarele situaţii:
a) urgenţe medicale;
b) cazurile prevăzute în contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 6-a
Servicii medicale care nu sunt suportate din fondul naţional unic
de asigurări sociale de sănătate
Art. 29. - (1) Serviciile medicale care nu sunt decontate din fond, costul acestora fiind
suportat de asigurat sau de unităţile care le solicită, după caz, sunt:
a) servicii de sănătate acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă şi
sportive, asistenţă medicală la locul de muncă, asistenţă medicală a sportivilor;
b) unele servicii medicale de înaltă performanţă;
c) unele servicii de asistenţă stomatologică;
d) servicii hoteliere cu grad înalt de confort;
e) corecţii estetice efectuate persoanelor peste 18 ani;
f) unele medicamente, materiale sanitare şi tipuri de transport;
g) eliberarea actelor medicale solicitate de autorităţile care prin activitatea lor au dreptul
să cunoască starea de sănătate a asiguraţilor;
h) fertilizare in vitro;
i) transplantul de organe şi ţesuturi, cu excepţia cazurilor prevăzute în contractul-cadru;
j) asistenţă medicală la cerere;
k) costul unor materiale necesare corectării văzului şi auzului: baterii pentru aparatele
auditive, ochelari de vedere;
l) cota-parte din costul protezelor şi ortezelor;
m) serviciile medicale legate de eliberarea actelor medicale solicitate de asigurat;
n) unele tratamente de recuperare şi de fizioterapie.
(2) Serviciile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), f), i) şi n) şi cota-parte prevăzută la alin.
(1) lit. l) se stabilesc prin contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 7-a
Asigurarea calităţii
Art. 30. - Asigurarea calităţii pachetului de servicii de bază pentru asiguraţi revine
CNAS prin respectarea următoarelor măsuri:
a) acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizori acreditaţi conform legii, precum
şi a medicilor, asistenţilor medicali şi altor categorii de personal acreditat;
b) existenţa unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei evidenţe primare
privind diagnosticul şi terapia aplicată;
c) respectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a asistenţei medicale şi
stomatologice, elaborate de către CMR şi OAMR;
d) utilizarea pentru tratamentul afecţiunilor numai a medicamentelor din Nomenclatorul
de produse medicamentoase de uz uman;
e) utilizarea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate, conform legii.
Art. 31. - (1) Criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor se
elaborează de comisiile de specialitate ale CMR, se negociază cu CNAS şi se referă la:
a) tratamentul medical;
b) tratamentul stomatologic;
c) acţiunile de depistare precoce a îmbolnăvirilor;
285
SECŢIUNEA a 8-a
Acţiuni comune pentru sănătate
SECŢIUNEA a 9-a
Atribuţiile Colegiului Medicilor din România în domeniul
asigurărilor sociale de sănătate
Art. 36. - CMR are în domeniul asigurărilor sociale de sănătate următoarele atribuţii şi
responsabilităţi:
a) elaborează criteriile privind calitatea serviciilor medicale acordate asiguraţilor şi
participă la controlul respectării acestora;
b) elaborează ghiduri şi protocoale de practică medicală;
c) elaborează criteriile privind calitatea asistenţei stomatologice acordate asiguraţilor şi
286
SECŢIUNEA a 10-a
Acreditarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive
medicale, de medicamente şi materiale sanitare
Art. 37. - (1) Pot intra în relaţie contractuală cu sistemul de asigurări sociale de sănătate
numai furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente
acreditaţi. Medicii, farmaciştii, personalul mediu sanitar şi alte categorii de personal se
acreditează după cum urmează:
a) medicii şi alte categorii de personal cu studii superioare se acreditează de către
comisiile formate din reprezentanţi ai colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al
municipiului Bucureşti, ai caselor de asigurări şi ai direcţiilor de sănătate publică sau ai
direcţiilor medicale ori ai structurilor similare din ministerele şi instituţiile centrale cu
reţele sanitare proprii, după caz, în cadrul acreditării unităţii sanitare;
b) asistenţii medicali se acreditează de către comisiile formate din reprezentanţi ai
OAMR, ai caselor de asigurări şi ai direcţiilor de sănătate publică sau ai direcţiilor
medicale ori structurilor similare din ministerele şi instituţiile centrale cu reţele sanitare
proprii, după caz, în cadrul acreditării unităţii sanitare;
c) farmaciştii şi asistenţii de farmacie se acreditează de către comisiile formate din
reprezentanţi ai colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului
Bucureşti, ai caselor de asigurări şi ai direcţiilor de sănătate publică sau ai direcţiilor
medicale ori structurilor similare din ministerele şi instituţiile centrale cu reţele sanitare
proprii, după caz, în cadrul acreditării farmaciei.
(2) Regulamentul de funcţionare a comisiilor de acreditare a furnizorilor de servicii
medicale prevăzuţi la alin. (1) se aprobă de către Consiliul de administraţie al CNAS, în
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Metodologia de acreditare a furnizorilor de servicii medicale prevăzuţi la alin. (1) se
elaborează de către CNAS şi structurile naţionale ale CMR, CFR şi ale OAMR şi se
aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4) Autorizarea furnizorilor de aparatură medicală şi materiale sanitare se face anual de
către Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Metodologia de autorizare de aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii şi familiei. Lista furnizorilor de aparatură medicală şi materiale
sanitare autorizaţi este dată publicităţii anual.
CAPITOLUL IV
Relaţiile caselor de asigurări sociale de sănătate cu furnizorii de
servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente
În situaţia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt
negociate şi stipulate în acte adiţionale.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să prezinte, la încheierea contractului cu
casa de asigurări, asigurări de răspundere civilă în domeniul medical în concordanţă cu
tipul de furnizor. Societăţile de asigurări care oferă asigurări de răspundere civilă în
domeniul medical trebuie să fie autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi
să posede un contract de reasigurare.
Art. 40. - Furnizorii de servicii medicale încheie cu casele de asigurări contracte anuale
pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a
contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare,
negociate.
Art. 41. - Refuzul caselor de asigurări de a încheia contracte cu furnizorii pentru
serviciile medicale din pachetul de bază, denunţarea unilaterală a contractului, precum
şi răspunsurile la cererile şi la sesizările furnizorilor se vor face în scris şi motivat, cu
indicarea temeiului legal, în termen de 30 de zile.
Art. 42. - (1) Casele de asigurări încheie cu furnizorii de servicii medicale contracte
anuale pentru furnizarea de servicii şi pentru plata acestora, urmărind realizarea
echilibrului financiar.
(2) La încheierea contractelor părţile vor avea în vedere interesul asiguraţilor şi vor ţine
seama de economicitatea, eficienţa şi calitatea serviciilor oferite pe baza criteriilor
elaborate de CNAS, CMR, CFR şi OAMR.
Art. 43. - (1) Prevederile contractului-cadru sunt date publicităţii pentru informarea
asiguraţilor şi a furnizorilor de servicii medicale.
(2) Contractele de furnizare de servicii medicale cuprind şi obligaţiile părţilor legate de
buna gestionare a fondurilor, precum şi clauze care să reglementeze condiţiile de plată a
serviciilor furnizate până la definitivarea unui nou contract între părţi, pentru perioada
următoare celei acoperite prin contract.
(3) Decontarea serviciilor medicale aferente lunii decembrie a anului în curs se face în
luna ianuarie a anului următor.
Art. 44. - Casele de asigurări controlează modul în care furnizorii de servicii medicale
respectă clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii având obligaţia să
permită accesul la evidenţele referitoare la derularea contractului.
Art. 45. - (1) Plata furnizorilor de servicii medicale poate fi:
a) în asistenţa medicală primară şi de specialitate ambulatorie prin tarif pe persoana
asigurată, tarif pe serviciu medical, suma fixă negociată pe pachet de servicii medicale,
după caz;
b) în asistenţa medicală din spitale şi alte unităţi, în afara celor ambulatorii, prin tarif pe
caz rezolvat, tarif pe zi de spitalizare, tarif pe serviciu medical, după caz;
c) prin tarife pentru anumite servicii, stabilite prin contractul-cadru;
d) prin preţ de referinţă prevăzut în lista medicamentelor cu sau fără contribuţie
personală;
e) prin preţ de referinţă prevăzut în lista de materiale sanitare şi de dispozitive medicale.
(2) Modalitatea de decontare a serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor
sanitare şi dispozitivelor medicale se stabileşte prin contractul-cadru.
Art. 46. - Decontarea serviciilor medicale se face în baza contractelor încheiate între
casele de asigurări şi furnizorii de servicii medicale, indiferent de casa de asigurări la
care s-a virat contribuţia asiguratului, pe baza documentelor justificative stabilite prin
contractul-cadru.
Art. 47. - Asigurarea asistenţei medicale şi a îngrijirii la domiciliul bolnavului se
contractează de casele de asigurări cu unităţi specializate, persoane fizice sau juridice
288
acreditate.
Art. 48. - Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească se acordă prin servicii
medicale specializate, acreditate.
Art. 49. - Serviciile de transport medical se contractează cu unităţi specializate
acreditate.
CAPITOLUL V
Finanţarea serviciilor medicale
SECŢIUNEA 1
Constituirea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
SECŢIUNEA a 2-a
Utilizarea şi administrarea fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate
CAPITOLUL VI
Organizarea caselor de asigurări de sănătate
SECŢIUNEA 1
Constituirea caselor de asigurări de sănătate
Art. 60. - (1) CNAS este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu
personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care
administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea
aplicării politicilor şi programelor în domeniul sanitar ale Ministerului Sănătăţii şi
Familiei şi are sediul în municipiul Bucureşti, calea Călăraşi nr. 248, sectorul 2.
(2) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi
coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România şi are în subordine
casele de asigurări de sănătate judeţene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului
Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice,
Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.
(3) CNAS funcţionează pe baza statutului propriu aprobat de consiliul de administraţie.
Casele de asigurări funcţionează pe baza statutului propriu, care respectă prevederile
statutului-cadru aprobat de Consiliul de administraţie al CNAS. Pentru anul 2003
statutul se elaborează de Consiliul de administraţie al CNAS şi se aprobă prin hotărâre a
Guvernului.
(4) Statutele prevăzute la alin. (3) trebuie să conţină prevederi referitoare la:
a) denumirea şi sediul casei de asigurări respective;
291
Art. 63. - Casele de asigurări pot înfiinţa oficii de asigurări de sănătate fără
personalitate juridică, la nivelul oraşelor, al municipiilor, respectiv al sectoarelor
municipiului Bucureşti, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi
familiei.
SECŢIUNEA a 3-a
Atribuţiile caselor de asigurări de sănătate
SECŢIUNEA a 4-a
Organele de conducere
SECŢIUNEA a 5-a
Serviciul medical al casei de asigurări
Art. 82. - (1) În cadrul CNAS funcţionează serviciul medical, care este condus de un
medic-şef.
(2) La nivelul caselor de asigurări funcţionează un serviciu medical, în raport cu
numărul asiguraţilor, care este condus de un medic-şef.
(3) Funcţia de medic-şef al CNAS şi al caselor de asigurări se ocupă prin concurs
organizat de CNAS, în condiţiile legii.
(4) Funcţia de medic-şef al CNAS este echivalentă cu cea de director general adjunct.
Funcţia de medic-şef al CNAS se salarizează potrivit legii.
Art. 83. - (1) Serviciul medical al CNAS urmăreşte interesele asiguraţilor cu privire la
calitatea serviciilor acordate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări.
(2) Criteriile privind acordarea serviciilor medicale pentru asiguraţi se elaborează de
către serviciul medical al CNAS împreună cu CMR, se actualizează ori de câte ori este
nevoie şi se prevăd în clauzele contractelor de furnizare de servicii.
(3) Atribuţiile serviciului medical sunt stabilite prin statut.
SECŢIUNEA a 6-a
Obligaţiile caselor de asigurări
CAPITOLUL VII
Controlul
SECŢIUNEA 1
Controlul de gestiune
Art. 86. - Controlul de gestiune al CNAS şi al caselor de asigurări se face anual de către
Curtea de Conturi.
Art. 87. - Auditul intern se va exercita conform legii.
SECŢIUNEA a 2-a
Controlul serviciilor
Art. 88. - CNAS împreună cu CMR, CFR şi OAMR organizează controlul serviciilor
medicale care se acordă asiguraţilor potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.
SECŢIUNEA a 3-a
Controlul Ministerului Sănătăţii şi Familiei
SECŢIUNEA a 4-a
Arbitrajul
Art. 90. - (1) CNAS împreună cu CMR şi OAMR organizează Comisia centrală de
arbitraj care soluţionează litigiile dintre furnizorii de servicii medicale şi casele de
asigurări.
(2) Comisia centrală de arbitraj este formată din 4 arbitri, dintre care 2 delegaţi numiţi
de către CNAS şi câte un delegat numit de CMR şi OAMR.
(3) Preşedintele Comisiei centrale de arbitraj va fi un arbitru acceptat de părţi.
Art. 91. - (1) Arbitrii pot fi medici, jurişti sau economişti, acreditaţi şi înregistraţi de
Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
(2) Regulamentul de activitate al arbitrilor se elaborează de către CNAS, împreună cu
CMR şi OAMR, şi se avizează de către Ministerul Justiţiei.
Art. 92. - Hotărârile Comisiei centrale de arbitraj sunt obligatorii pentru toate părţile ale
căror litigii se soluţionează de către aceasta şi se completează în mod corespunzător cu
prevederile Codului de procedură civilă.
CAPITOLUL VIII
Răspunderi şi sancţiuni
SECŢIUNEA 1
Infracţiuni
Art. 94. - Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a
contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie infracţiunea de deturnare de fonduri şi se
pedepseşte conform prevederilor art. 3021 din Codul penal.
Art. 95. - Completarea declaraţiei prevăzute la art. 8 alin. (2) cu date nereale, având ca
efect denaturarea evidenţelor privind asiguraţii, stadiul de cotizare sau contribuţiile faţă
de fond, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform prevederilor
art. 289 Cod penal.
SECŢIUNEA a 2-a
Contravenţii
CAPITOLUL IX
Dispoziţii finale
Art. 101. - (1) Organele de conducere ale CNAS şi ale caselor de asigurări se constituie
în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă
vor fi organizate concursurile pentru ocuparea funcţiei de director general al CNAS şi
de preşedinte - director general al caselor de asigurări.
(3) Până la ocuparea prin concurs a funcţiilor prevăzute la alin. (2) atribuţiile funcţiilor
respective vor fi îndeplinite de cei aflaţi în funcţia de director general al CNAS, precum
şi de director general al casei de asigurări respective la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 102. - (1) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de
administraţie ale caselor de asigurări, precum şi personalul angajat al acestor case de
asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului
Sănătăţii şi Familiei, direcţiilor de sănătate publică, unităţilor sanitare, cabinetelor
medicale, funcţii alese sau numite în cadrul CMR, colegiilor judeţene ale medicilor,
respectiv al municipiului Bucureşti, CFR, colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv
al municipiului Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale OAMR sau funcţii în
cadrul societăţilor comerciale cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură
medicală.
(2) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale
caselor de asigurări care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al
doilea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de
administraţie nu pot participa la dezbaterile consiliului de administraţie şi nici la
adoptarea hotărârilor.
(3) Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se află în
301
una dintre incompatibilităţile prevăzute la alin. (1) vor opta pentru una dintre funcţiile
ocupate în termen de 30 de zile.
(4) Consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, vor
asigura numirea persoanelor desemnate în adunarea reprezentanţilor. La nivel naţional
întrunirea adunării reprezentanţilor va fi asigurată de către CNAS.
(5) În cazul în care consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, nu pot desemna prin vot delegaţi în adunarea reprezentanţilor, preşedinţii
consiliilor judeţene numesc persoanele în cauză în termen de 5 zile de la data şedinţei
organizate în acest scop de consiliul judeţean.
Art. 103. - (1) CNAS gestionează şi administrează bunurile mobile şi imobile
dobândite, în condiţiile legii, din activităţi proprii, subvenţii, donaţii sau din alte surse.
(2) Autorităţile publice centrale sau locale pot transmite, în condiţiile prevăzute de lege,
bunuri mobile şi imobile în administrarea CNAS şi a caselor de asigurări.
Art. 104. - Structurile actuale de asigurări de sănătate aparţinând ministerelor şi
instituţiilor centrale cu reţele sanitare proprii îşi adaptează organizarea şi funcţionarea la
prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, cu păstrarea specificului activităţii acestor
autorităţi publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
Art. 105. - În teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar, pentru asigurarea
serviciilor medicale consiliile locale pot acorda stimulente în natură şi în bani.
Art. 106. - Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei
persoane răspund potrivit legii şi sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de
asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând aceste cheltuieli vor fi recuperate prin
grija caselor de asigurări şi constituie venituri ale fondului.
Art. 107. - Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 6 alin. (1) lit. e) şi
h), art. 50 alin. (2) şi (3), art. 51 alin. (2) şi (3), art. 53 alin. (2) şi (3), art. 54 alin. (2) şi
(3), art. 56 şi art. 59 alin. (1), referitoare la reducerea contribuţiei de asigurări sociale de
sănătate şi scutirea de la obligaţia plăţii acesteia de către unele categorii de persoane,
care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2003.
Art. 108. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă
Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 178 din 31 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi orice alte dispoziţii contrare.
(2) Până la data de 1 ianuarie 2003 rămân aplicabile prevederile Legii nr. 145/1997
referitoare la colectarea şi utilizarea fondurilor de asigurări sociale de sănătate.
Bibliografie
302