Sunteți pe pagina 1din 3

Lostrita

de Vasile Voiculescu

De-a lungul râului Bistrita, una dintre placerile localnicilor, era pescuitul. Dintre toti, cel mai
înfocat si cu noroc la pescuit, era Aliman. Acesta era un tânar chipes, voinic si saritor.
În apele Bistritei, salasluia un peste frumos, cu cap de somn, trupul zvelt de salau si
pielea pestrita, colorata cu auriu si cu bobite rosii-ruginii ca a pastravului, numit lostrita.
Acest peste era carnivor si se arata foarte rar, provocând o adevarata competitie între pescarii
care vroiau cu orice pret sa-l prinda. Deoarece multi si-au gasit sfârsitul în încercarea de-a
prinde pestele, satenii au început sa creada ca lostrita, era de fapt, forma pe care o lua
necuratul, pentru a-i ademeni, sfârsind prin a-i îneca.
Obsedat de gândul de-a prinde lostrita, Aliman statea toata ziua pe malul râului, reusind
chiar s-o prinda de doua ori; o data în undita, iar a doua oara în brate, într-o apa de mica
adâncime. Tot de atâtea ori, lostrita a reusit sa scape. Din pacate, pentru Aliman, prinderea
lostritei a devenit o obsesie. Dupa o iarna geroasa, în care lostrita nu a mai aparut, a sosit
primavara, iar apele Bistritei, extrem de învolburate, au adus printre altele, si o luntre cu o fata
lesinata din satele de la munte. Aliman a salvat-o, dupa care a luat-o acasa la el,
îndragostindu-se nebuneste de ea si asemanând-o cu lostrita, spre marea îngrijorare a
satenilor. Dupa o buna bucata de vreme, în care cei doi amorezi si-au facut planuri, apare
mama fetei, luând-o acasa cu mare scandal. În urma plecarii fetei, Aliman a devenit trist,
apatic , câte-odata chiar absent, neinteresându-l nimic. Fiind însa un barbat bine-facut si
chipes, o fata mai îndrazneata, s-a hotarât sa-l ia de sot. Pregatirile erau facute, însa, în toiul
nuntii venise un satean sa dea vestea precipitat ca-n râul Bistritei, a aparut din nou lostrita.
Auzind, Aliman una ca aceasta nu mai statu pe gânduri si repede fugi spre râu si se arunca în
valurile învolburate, prinzând lostrita în brate si protejând-o de bustenii din apa. În fapta lui
nebuneasca, el si-a pierdut viata, salvând lostrita.
Aceasta întâmplare este adesea povestita si astazi de oamenii care urca cu carutele la
munte pentru lemne, fiecare mai adaugând si înflorind câte ceva.
Rezumatul povestirii Lostrita de Vasile Voiculescu

LOSTRITA

de V. Voiculescu

Vladimir Streinuu incearca o clasificare a prozei lui Vasile Voiculescu (VV), formala, in
urmatoarele categorii:

a) anecdota simpla (Proba);

b) anecdota ilustrativ-ideologica (Fata din Java);

c) nuvela cu semnificatii privind realitatile primordiale (Pescarul Amin);

d) basmul scurt (Lostrita).

Principala tema a prozei lui VV este moartea lumii aflata sub mister, eres, creinte arhaice -
invadat fiind de civilizatie. In proza lui VV intilnim ecouri din M. Sadoveanu, L. Blaga .
povestirea Lostrita a aparut in volumul „Iubire Magica” in 1966. Ne aflam intr-o lume
fabuloasa, imaginata de scriitor, salbatica, plina de vitalitate, cu eroi aflati sub semnul magiei,
arhetipi usor de gasit in timpi si spatii apartinand trecutului indepartat.

Rezumat:

Un flacau de pe Bistrita, Aliman, se indragosteste de o lostrita care naluceste prin bulboane.


Vrajit flacaul tanjeste, se topeste ca o boala si dupa ce reuseste odata s-o prinda, o scapa,
pastrind in carne „o dezmierdare, ca un gust de departe”. Exasperat, merge la un vraci si
vraciul ii da o lostrita lucrata din lemn (tema dublului). Pusa in apa, papusa produce minuni:
apa Bistritei vine mare si, provocind inundatii, aduce de sus de la munte o pluta pe care se afla
o fata care nu stie cum a cheama, un fel de salbatica picata intr-o comunitate omeneasca. Intre
Aliman si frumoasa salbatica izbucneste o mare dragoste, intrerupta de aparitia mamei, o
vrajitoare de pe Bistrita de sus, despre care, iarasi, nimeni nu stie nimic. Bistriteanca sopteste
fetei vorbe adormitoare si, in transa hipnotica, fata si mama pleaca, lasind pe flacau intristat.
O paminteanca din sat pune ochii pe el si, cum treburile merg repede, se hotaraste nunta. In
ziua cununiei, un baietas aduce vestea ca areaparut lostrita si Aliman, trezit dintr-un somn
ciudat, vrea s-o prinda si s-o manince la nunta lui. Apa este mare si, ispitit de lostrita care-l
priveste fix in ochi, flacaul se afunda in bulboana si dispare”.

S-ar putea să vă placă și