Elev:Grigore Alin-Alexandru

Curs:Sociologie Juridica
Prof.coordonator:Dr.Paraschiv Petu
Facultatea de Drept-ZI-Bucuresti

Referat Sociologie Juridica-Metodologia / cadrul cercetării sociologice.

Abordând această problematică, este necesar să menţionăm că paşii pe care îi parcurge

cercetarea sociologică sunt:

2.1. Alegerea temei de cercetat;

2.2. Stabilirea metodelor şi tehnicilor folosite în investigarea ce urmează să se realizeze;

2.3. Desfăşurarea investigaţiei (sau culegerea datelor);

2.4. Analiza datelor culese;

2.5. Valorificarea rezultatelor obţinute.

2.1. Alegerea temei de cercetat

Cercetarea sociologică nu se face fără a avea o temă prestabilită, care de obicei este dată de
anumite disfuncţiuni din realitatea socială (în cazul sociologiei juridice, din realitatea
juridică). Exemplificăm câteva teme care ar putea fi subiectul investigării sociologiei juridice:

- Care sunt cele mai comune tipuri de infracţiuni?

- Care este procentul dintre cei identificaţi ca infractori şi condamnaţi?

- Are încredere populaţia în actul de dreptate al justiţiei?

- În ce măsură pedepsele severe duc la prevenirea criminalităţii?

- Ce determină creşterea criminalităţii în ultimul deceniu?

- Stabilirea gradelor de aprobare sau dezaprobare ale populaţiei faţă

de actul de corupţie.

2.2. Metode sociologice de investigare

După stabilirea tematicii cercetării sociologice şi după ce s-au ales ipotezele posibile care pot
fi descoperite, sociologii trec la alegerea metodelor şi tehnicilor de investigare. Sociologia şi-a
creat propriile metode de cercetare, acestea fiind cunoscute sub numele de anchete sociale,
care constau în investigarea directă a membrilor grupurilor umane, folosind în egală măsură şi
alte metode specifice celorlalte ştiinţe, cum sunt: observaţia, experimentul şi studiul
documentelor. În cadrul anchetelor sociale, tehnicile de investigare sunt chestionarul şi
interviul.

2.2.1.Observaţia

Prima şi cea mai utilizată metodă de investigare este observaţia, ea fiind o activitate
umană de contemplare şi sesizare a fenomenelor şi proceselor sociale în forma lor naturală,
fără ca observatorul să intervină în desfăşurarea acestora. În raport de anumite criterii,
observaţiile sociologice pot fi clasificate în mai multe categorii:

a) În funcţie de poziţia observatorului faţă de grupul social studiat, observaţia este: directă
(sau nemijlocită) – între observator şi grupul studiat neinterpunându-se nimic, aceasta
fiind în contact cu realitatea socială; indirectă – atunci când se face folosind opiniile
altor observatori, aşa cum este în cazul studiului documentelor

b) În funcţie de contactul dintre observator şi grupul social observat, observaţia este:

externă – dacă observatorul rămâne în afara grupului social observat; internă (sau
participativă) – atunci când observatorul are un contact îndelungat cu colectivitatea studiată,
uneori integrându-se în activităţile specifice acesteia.

2.2.2. Experimentul

A doua metodă importantă de investigare folosită în sociologie o constituie experimentul,

care este de fapt o observaţie dirijată de observator, prin aceea că se intervine în desfăşurarea
fenomenului sau procesului observat, fie prin schimbarea condiţiilor, fie prin introducerea din
afară a unor variabile sau factori noi. În schimb, experimentele se realizează mai greu decât
observaţiile, fie din motive etice sau juridice, fie din cauza cheltuielilor ridicate pe care le
impun.

2.2.3. Studiul documentelor / metoda documentară

Cea de-a treia metodă de investigare sociologică – studiul documentelor/metoda

documentară – reprezintă, de fapt, tot o observaţie, dar o observaţie indirectă. Cele mai
folosite documente în cadrul investigaţiilor sociologice sunt: situaţiile statistice; arhivele
oficiale, formate din documente calitative ca: analize, procese-verbale, rapoarte de activitate,
directive; documente ale unor persoane, cum sunt: scrisorile, jurnalele, memoriile sau
autobiografiile; documente auxiliare, în care sunt incluse, alături de lucrările literare: presa,
documentele fotografice, cinematografice şi cele fonetice.

2.2.4. Anchetele sociale

Dacă observaţia şi experimentul sunt metode de cercetare pe care le găsim şi la alte ştiinţe
(cum sunt cele ale naturii), metoda anchetei e specifică sociologiei, unde realitatea
investigată conţine oameni cu care sociologul investigator intră într-o relaţie de comunicare
prin limbaj. Această metodă „ancheta”, prin cele două instrumente de investigare interviul
şi chestionarul, apelează la eşantioane de oameni, întrebându-i asupra unor probleme de
interes sociologic, ale căror răspunsuri sunt ulterior analizate şi structurate pe diferite
criterii.

a) Interviul - Prin interviu se înţelege o convorbire, un dialog purtat de un sociolog şi unul

din membrii eşantionului uman ales din grupul social investigat pentru culegerea de
informaţii în legătură cu scopul urmărit. Această modalitate de investigare este folosită în
multiple forme ale vieţii sociale, cum sunt: concursurile pentru ocuparea unei slujbe;
interviurile reporterilor; stabilirea unor diagnostice medicale; efectuarea unor tratamente
psihiatrice, în cazul psihoterapiei. Regulile unui interviu eficient: Specialiştii atrag atenţia că
pentru a obţine rezultate bune în folosirea interviului, trebuie să se respecte următoarele
reguli: o singură întrebare, un singur răspuns; întrebări precise şi simple; durata interviului să
fie scurtă, în funcţie de pregătirea şi personalitatea interloculorului; evitarea cuvintelor cu
dublu sens; întrebarea să se refere la aspecte concrete; evitarea formulărilor pentru ca la
întrebările puse să nu se dea răspunsuri monosilabice, de genul da sau nu. b) Chestionarul :
Acest al doilea instrument de investigare folosit în investigaţiile sociologice este
chestionarul, care constă în formularea unui set de întrebări care se adresează subiecţilor pe
problematica studiată. Chestionarele, în funcţie de modalitatea în care subiectul poate să
aleagă răspunsurile care i se cer, sau să răspundă liber la întrebările puse, se împart în:
chestionare cu răspunsuri limitate (închise) – cuprind un set de răspunsuri posibile, din care
subiectului i se cere să-l aleagă pe cel pe care îl consideră adevărat; chestionare cu
răspunsuri nelimitate (deschise) – subiecţilor li se cere să răspundă liber, cu propriile cuvinte,
la întrebările puse.

c) Construirea eşantionului : Anchetele sociale se întreprind prin intermediul eşantionului,

care reprezintă acea parte a grupului social studiat, stabilită prin diferite procedee şi a cărei
investigare conduce la concluzii care vor putea fi exploatate la ansamblul colectivului de
origine. Operaţia prin care se stabileşte eşantionul reprezentativ dintre membrii grupului
social investigat se numeşte eşantionare. În practica sociologică se folosesc următoarele
procedee de eşantionare:

- prin hazard (probabilistice);

- prin cote, cu ajutorul calculelor, al legilor statistice şi matemaice.

BIBLIOGRAFIE:

-- CURS SOCIOLOGIE JURIDICA (SUPORT DE CURS ) – DR. Paraschiv PEŢU -

Editura Moroşan Bucureşti, 2014