GRIPA SPANIOLĂ”: Virusul criminal din

anii 1918-1919, care a ucis zeci de

milioane de oameni de pe Mapamond
De peste trei ani și jumătate, monstruosul „Leviatan” al Primului Război Mondial înghițea
milioane de vieți și destine, când, prin luna martie a anului 1918, un nou spectru înspăimântător s-
a ivit – „Gripa Spaniolă”.
„Spanish Lady”, molima cu epicentrul în America, „botezată” în Spania
Pandemia de Gripă Spaniolă a izbucnit, în decursul lunii ianuarie 1918, în Haskel County, un
obscur orășel din Kansas (Statele Unite ale Americii). Deși, unii specialiști sunt de părere că
virusul ar fi venit chiar din China, debutul flagelului s-a petrecut într-o tabără militară americană
de la Fort Riley, statul Kansas, pe la începutul lunii martie 1918. Atunci, bucătarul de regiment
Albert Glitchel avea să fie prima victimă a necruțătorului virus, pentru ca, în numai câteva zile,
alți 522 de militari, camarazi ai acestuia, să fie omorâți de molimă.

Pandemia care a bântuit întregul Mapamond, a fost desemnată sub mai multe generice: „Gripa
Spaniolă”, „Înfluența Spaniolă” (în Transilvania și Banat), „Spanish Lady”, „Febra de trei zile”,
„Bronșită purulentă”, „Sandfly Fever”, „Blitz Katarrh” ș.a. Deși, focarul inițial nu proliferase din
Spania, totuși, boala și-a primit numele după percepția publică a mortalității virusului în Spania, o
țară neutră care nu instituise cenzura asupra știrilor de presă și, prin urmare, informațiile fuseseră
raportate din start și diseminaseră în jurnalele din mediul iberic.
Spital de campanie pentru bolnavii de Gripă Spaniola
Cenzura oficială a blocat informațiile despre „noua ciumă”, însă preoții au consemnat
victimele
 Femei cu măști de protecție pe stradă
Spre deosebire de spanioli, țări beligerante precum Franța, Germania, Anglia, Austro-Ungaria au
blocat orice date jurnalistice despre epidemie și numărul de morți, din rațiunea de a nu „afecta”
moralul și combativitatea militarilor din tranșeele războiului. La fel, s-a petrecut și în Imperiul
Austro-Ungar, respectiv și în Transilvania, unde se dăduse ordin autorităților notariale ca
decedații de „Influență șpaniolă” să nu fie înregistrați în „Registrele de Stare Civilă”. Singurii
care nu au ținut cont de aceste dispoziții s-au dovedit a fi preoții-parohi. Aceștia, respectându-și
datorințele administrativ-canonice, avuseseră grijă să menționeze cauza morții enoriașilor, în
„Protocoalele Repausaților”, existente în uz la fiecare parohie. Spre pildă, la Parohia Greco-
Catolică Fărcădinul de Jos (actuala comună General Berthelot), preotul Iulian Manu a consemnat
toate înmormântările defuncților, din perioada 14 noiembrie 1918-8 decembrie 1918, răposați
datorită „Influenței șpaniole”. Pe baza acelor documente bisericești, după încheierea războiului și
realizarea unității statale, abia în primăvara anului 1919, autoritățile române i-au înregistrat tardiv
pe aceia care avuseseră nenorocul să fie secerați de Gripa Spaniolă.
 

Aproape jumătate din populația Terrei îmbolnăvită și între 50-100 milioane omorâte de
„asasinul tăcut”
A fost cea mai devastatoare pandemie cunoscută în istoria umanității, până atunci. Deși, numărul
total al celor infectați și al morților nu este cunoscut cu precizie nici în ziua de astăzi, se
estimează că o rată de 20-50% din populația Terrei a suferit de Gripa Spaniolă, ucigând între 50
de milioane și 100 de milioare de oameni, în perioada 1918-1919. „Criminalul tăcut” a răpit mult
mai multe victime umane decât în toate bătăliile Primului Război Mondial.
Polițiști americani cu măști de tifon, în timpul Gripei Spaniole
După tragicul incident de la Fort Riley, pe 11 martie 1918, boala intra nestingherită în New York.
Din câte se pare, la ulterioara propagare trans-oceanică a virusului, a contribuit angajarea Statelor
Unite ale Americii în Marele Război, respectiv trimiterea trupelor din Corpul Expediționar
American în Europa, militari care au „exportat”, fără intenție, dezastruoasa molimă.

Dezinsecție în timpul Gripei

Spaniole
Prin mijlocirea acestui vector epidemiologic, virusul a ajuns în Franța, apreciată ca fiind poarta de
intrare a Gripei Spaniole pe „Bătrânul continent”. Ca un efect letal nebănuit al Primului Război
Mondial, mișcările de trupe, de pe un front pe altul, au favorizat extinderea bolii. Modernizarea
sistemului de transport naval, feroviar, rutier și aerian, precum și vehicularea unui număr
apreciabil de militari cu aceste mijloace, au polarizat într-un mod covârșitor propagarea bolii.
Deja, în luna mai 1918, noua gripă lua viețile primilor soldați francezi, pe Frontul de Vest.
Nimeni nu și-ar fi închipuit că virusul va avea o contagiune exponențială. Cu un nebănuit „record
de viteză”, aripa letală a Gripei Spaniole a atins Europa, Rusia, China, India, Japonia, Africa,
înregistrând proporții globale. În India, au murit 17 milioane de oameni (cca. 5% din populație);
în S.U.A., între 500.000-675.000 de persoane; în Regatul Marii Britanii, aproximativ 200.000; în
Franța, peste 400.000. Până și în Alaska, Australia, Africa de Sud, Noua Zeelandă, Insulele Fiji,
Samoa Occidentală, au căzut pradă Gripei Spaniole comunități întregi. Spania, cea care
„botezase” boala, a fost una dintre țările cele mai afectate: aproximativ 8 milioane de bolnavi și
cca. 300.000 de morți.

Cu privire la România, nici până în prezent, nu s-au întreprins cercetări aprofundate și exhaustive,
pentru a cunoaște numărul și numele acestor „eroi uitați”, doborâți de valurile Gripei Spaniole din
1918-1919!

Portre
t de familie în timpul Gripei Spaniole
Carantina generală, masca de tifon, interdicție la scuipatul pe jos, izolarea la domiciliu…
Gripa Spaniolă a lovit omenirea, în două valuri succesive, deopotrivă contagioase și mortale.
Sistemul sanitar a devenit, în scurt timp, neputincios în fața milioanelor de cazuri apărute.
Autoritățile s-au văzut nevoite să impună carantina generalizată. S-au închis instituțiile publice,
precum școlile, universitățile, bibliotecile, teatrele, cinematografele, arenele sportive,
restaurantele etc. Oamenilor li s-a recomandat să poarte măști din tifon, să nu-și mai strângă
mâinile în semn de salut, să nu mai scuipe pe străzi (un obicei destul de frecvent, în acea epocă),
să se izoleze în propriile locuințe.
Sfaturi împotriva Gripei Spaniole
Pandemia nu a iertat pe nimeni: de la președintele american Woodrow Wilson și până la
Regina Maria
Cu toate aceste măsuri de protecție a populației și limitare a răspândirii flagelului, Gripa Spaniolă
a secerat zeci de milioane de vieți omenești. Dintre victimele „celebre” care au contractat boala, îi
amintim pe: Guillaume Apollinaire (poet), Generalul Eremia Grigorescu, Gustav Klimt (pictor),
Vera Kolodnaia (actriță), Max Weber (politolog și sociolog), Woodrow Wilson (președintele
S.U.A., îmbolnăvit în anul 1919, pe când se afla la Conferința de Pace de la Paris), F.D.
Roosevelt (viitor președinte al S.U.A.).
Vatmanul unui tramvai refuză accesul unui pasager care nu purta mască
Poștaș cu mască
Acest inamic nevăzut era cât pe aici să o răpună chiar și pe Regina Maria a României. Astfel, la
câteva zile după intrarea sa triumfală în București (de la 1 decembrie 1918), Suverana țării
noastre a căzut la pat, doborâtă de nemiloasa gripă. Însemnările din jurnalul ei sunt edificatoare în
acest sens: „(26 decembrie 1918). N-am mai scris nimic, de 20 de zile. Am fost bolnavă, foarte
bolnavă. Pe neașteptate, aproape fără să-mi dau seama, parcă m-a izbit ceva în spate și m-a pus
jos. […] M-am îmbolnăvit oribil, dureros, așa cum n-am mai fost niciodată. Au fost zile
chinuitoare de febră și stare proastă, de slăbiciune, de înspăimântător delir și insomnie, de am
crezut că o să-mi ies din minți. Deci, așa arată faimoasa Gripă Spaniolă! Bine, voi ști, de acum
înainte, că nu este de glumit cu ea”!
Ambulanță militară preluând un pacient de Gripă Spaniolă
Calvar și agonie…
Tabloul clinic al Gripei Spaniole ne arată teribilele suferințe prin care vor fi trecut victimele. La
câteva ore de la apariția primelor simptome (slăbiciune pronunțată, febră, dureri de cap),
tegumentul bolnavilor cu imunitate scăzută căpăta o pronunțată culoare albăstrui-violacee,
datorată dificultăților de respirație și lipsei de oxigen în sânge. Gripa provoca accese violente de
tuse, încât unii pacienți sufereau chiar rupturi ale mușchilor abdominali. La fiecare episod de tuse,
aceștia expectorau o spumă roșiatică de sânge. În agonie, începeau să sângereze și din urechi,
vomitând frecvent. În timpul celui de-al doilea val de pandemie, cei infectați mureau la câteva ore
după manifestarea primelor simptome. Nu existau metode de detectare a bolii și niciun tratament
eficace. În mod cu totul neobișnuit, majoritatea victimelor aveau vârste cuprinse între 20 și 40 de
ani. Numărul incredibil de mare al morților a condus la situații în care cei vii nu mai pridideau să
îngroape sau să incinereze cadavrele.
Curba de mortalitate a pandemiei de Gripă Spaniolă
Cronica hunedoreană a unui dezastru uitat:
Studiu de caz – Comuna General Berthelot
Pe o cale sau alta, boala a ajuns și în Transilvania, răspândindu-se și pe teritoriul hunedorean, la
început, în localitățile apropiate magistralelor de comunicații. Ulterior, s-a propagat până în cele
mai izolate comunități, fie prin contagiunea contactată în târguri și bâlciuri, fie prin intermediul
militarilor sosiți în concedii. Cert este că, în toamna anului 1918, „Influența Șpaniolă” era atestată
în scriptele bisericești, drept cauză a morții unei părți din populația civilă. Fiind chiar pe final de
război și în contextul prăbușirii Imperiului Austro-Ungar, epidemia la nivelul teritoriului
transilvănean nu a fost gestionată epidemiologic cum ar fi trebuit, ceea ce a indus un număr mare
de victime.
 

În localitățile Comunei General Berthelot, suntem avizați că Gripa Spaniolă „s-a pornit”, către
sfârșitul lunii octombrie 1918. Cu referire la acest teribil flagel, preotul paroh de aici, părintele
Iulian Manu, consemna în „Cronica Parohiei”:
„Pe la sfârșitul lunii octombrie (1918), s-a pornit o boală numită «Influența șpaniolă», care în
sine nu era periculoasă, numai dacă era împreunată cu aprindere de plămâni. Cum arată și
numele, boala a pornit din Șpania și s-a lățit peste tot Pământul. Aici, au fost foarte mulți
bolnavi, mai ales în Fărcădinul de Sus și Găuricea, unde au murit 45 numai de această boală.
Iar în Fărcădinul de Jos, au murit 3 și în Crăguiș – 1. Boala a ținut vreo 5-6 săptămâni”.
Așa după cum o mărturisesc izvoarele documentare inedite, după o scurtă perioadă de incubație,
focarul temutei gripe a izbucnit în satele Găuricea (Livezi) și Fărcădinul de Sus, spre finalul
lunii octombrie 1918. Primii morți au apărut relativ repede, în aceste localități: mai întâi,
la Găuricea, în 2 noiembrie 1918, și la Fărcădinul de Sus, în 3 noiembrie 1918.
După circa o săptămână, pe 9 noiembrie 1918, s-au înregistrat pacienți decedați,
la Tuștea și Boița. Ulterior, Gripa Spaniolă și-a extins spectrul morții și asupra
satelor Fărcădinul de Jos și Crăguiș.
Cele mai afectate localități au fost Găuricea – cu 15 morți și Fărcădinul de Sus – cu 14 morți,
urmate de Boița – cu 9 morți și Tuștea – cu 7 morți. Mortalitatea s-a dovedit mai redusă
la: Fărcădinul de Jos – 3 decedați și Crăguiș – 1 decedat. De asemenea, în 17 decembrie 1918,
moartea de pe urma gripei l-a surprins, în arealul comunei, pe un soldat italian.
În intervalul 2 noiembrie 1918 –  14 februarie 1919, pe teritoriul comunei, au căzut victimă
Gripei Spaniole 50 de oameni! Prima dintre nevinovatele victime a fost Roman Maria, în vârstă
de 6 ani, din Găuricea, iar ultima, Jurcoveț Samfira, de 37 ani, din Fărcădinul de Sus.
Virusul a pătruns în interiorul multor familii din comună, transmițându-se de la un membru la
celălalt. Astfel, în lipsa oricăror măsuri de prevenție și oricărui tratament eficace, securea cea
nemiloasă a bolii a lovit letal familii întregi. La Fărcădinul de Sus, în decurs de numai 6 zile, s-
au stins tânăra mamă – Antonescu Raveca (35 ani), împreună cu cei trei copii – Rad Nica (14
ani), Rad Sandu (12 ani) și Rad Maria (19 ani). Totodată, au căzut în ghearele morții frați și
surori, deopotrivă: din Găuricea – Vlad Moise (7 ani) și Vlad Hermina (11 ani); Vlad
Oprița (56 ani) și Vlad Măda (48 ani); din Fărcădinul de Sus – Opruț Octavian (4 ani)
și Opruț Ioana (6 ani); din Tuștea – Ilian Maria (60 ani) și Ilian Dumitru (58 ani);
din Boița – Păran Maria (32 ani) și Păran Aron (45 ani).
Cunoaștem faptul că, în anul 1917, preotul Iulian Manu a efectuat un recensământ al sufletelor
din satele Fărcădinul de Jos, Crăguiș, Fărcădinul de Sus și Găuricea, catagrafiind un total de
1136 oameni, pentru aceste 4 localități cuprinse în parohia sa. Dacă îi vom scădea pe cei 214
bărbați trimiși pe front, la acea vreme, ar rezulta o populație aflătoare acasă de 922 locuitori.
Raportând la acest indicator statistic suma victimelor din satele mai sus-amintite (33 oameni), ar
rezulta o rată a mortalității de 3,57%, doar în Fărcădinul de Jos, Crăguiș, Fărcădinul de
Sus și Găuricea.
După criteriul vârstei, a avut de suferit cel mai mult grupa cuprinsă între 21-40 ani, ceea ce
confirma fenomenologia epidemiologică din plan global. În funestul „clasament”, urmau
îndeaproape cei în etate de 41-60 ani și copiii de până la 12 ani.

Dacă ținem seama că letalitatea pandemiei s-a situat procentual în plaja 2,5-5% din numărul celor
infectați, putem concluziona că, la cei 50 de morți înregistrați cumulat în localitățile Găuricea,
Fărcădinul de Sus, Fărcădinul de Jos, Crăguiș, Tuștea și Boița, ar fi corespuns teoretic cca.
1000-2000 bolnavi, adică o contaminare a întregului bazin demografic al comunei!
În lumea satelor transilvănene, una dintre categoriile cele mai expuse virusului gripal au fost
preoții, datorită faptului că, prin natura menirii lor, veneau în contact direct cu bolnavii,
muribunzii și morții, pentru a le aplica sacramentele îndătinate. Astfel, arhivele consemnează
inclusiv cazuri de preoți care s-au îmbolnăvit sau chiar au murit. Totuși, părintele Iulian Manu de
la Fărcădin a scăpat, pentru a fi secerat de tuberculoză, la începutul lunii decembrie 1919.

Epidemia nu încetase la data Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, 1 decembrie 1918, dar
acest lucru nu i-a împiedicat pe preoții locali și pe reprezentanții acestei comune hațegane să
participe la marele fapt istoric al Întregirii României.

Riturile și practicile funerare s-au readaptat, în cazul defuncților răpuși de bolile contagioase. Încă
din luna noiembrie 1917, suntem avizați de preotul Iulian Manu din Fărcădin că autoritățile
luaseră unele măsuri în această privință:

„În satele acestea, a fost obiceiul ca acoperișul sicriului să nu se pună pe mort, până ce nu se
sfârșea slujba înmormântării, adică până ce nu era gata să plece cu el în cimitir. Acum însă, a
venit de la Ordinariat porunca ca mortul să nu fie descoperit în decursul Prohodului, ca astfel să
se împiedice sărutarea mortului, care în multe cazuri a avut de urmare infectarea mai multor
oameni, ci mortul să se acopere deja înainte de începerea slujbei. Deci, prin aceasta, s-a pus
capăt unui obicei, care numai bun nu s-a putut numi!”
În plus, la vreme de molimă cruntă, răposații erau îngropați în aceeași zi. Marea majoritate a
victimelor din Găuricea și Fărcădinul de Sus au fost înhumate într-un cimitir comun, amenajat pe
o terasă colinară dintre cele două sate.
Ultima persoană decedată de Gripă Spaniolă, în satele comunei General Berthelot, a fost
înregistrată, în ziua de 14 februarie 1919, la Fărcădinul de Sus, ceea ce susține ipoteza potrivit
căreia epidemia s-ar fi stins, pe plan local, în partea a doua a acestei luni.

„Viața merge înainte!”

Cu toată amploarea undei de șoc a mortalității înregistrată la nivel global, se poate observa că
pandemia de Gripă Spaniolă a fost, oarecum, „marginalizată”, vectorii de opinie ai epocii
„îngropând-o”, alături de bietele victime, în „sarcofagul” uitării colective. Eroii Marelui Război,
dar și schimbările politice majore, eclipsau morții unei molime, chiar planetare.

Societatea românească, aflată în momentul de glorie al istoriei sale – Marea Unire de la 1

Decembrie 1918, a privit subiectul Gripei Spaniole cu detașare. Nimic din ziarele vremii nu
indică o isterie în masă. Gazetele bucureștene, precum „Adeverul”, „Universul”, „Epoca”,
„Evenimentul”, „Steagul”, erau ocupate cu tratativele de pace, cu luptele intestine politice și cu
severa criză a alimentelor de bază. Războiul se sfârșise, iar supraviețuitorii încercau să uite, să se
bucure, dezinvolt, de viață și distracție, în incipienta societate de consum. Iar, la fulgurantele
rememorări, „Influența Spaniolă” era privită, în cele mai dese cazuri, drept o pedeapsă divină.

Deși uitate vreme de un secol, viețile nevinovate răpite de Gripa Spaniolă se cuvin a fi
înscrise, pentru pioasă amintire, în „Pomelnicul” jertfelor din Primul Război Mondial!